INCOTRO MA INDREPT?

 Oriunde te-ar purta paşii, activitatea ta se desfăşoară în prezent. La orice te gândeşti în clipa de faţă, către acea destinaţie se îndreaptă mintea ta.

Acum urmează să te intrebi: „Încotro mă îndrept?”

Ne place sau nu, momentul prezent este tot ceea ce avem ca să putem acţiona. Din păcate, ne ducem viaţa ca şi cum am uita clipă de clipă că suntem aici. În fiecare moment ne aflăm la intersecţia dintre aici şi acum. În clipa în care norii amăgirii ne întunecă mintea, făcându-ne să uităm unde ne aflăm în clipa de faţă, ne rătăcim. „Încotro te îndrepţi?” devine o problemă reală.

Atunci când afirm că ne rătăcim, mă refer la faptul că noi uităm temporar de noi înşine şi de gama largă de posibilităţi care ne stau în faţă, căzând într-un fel de automatism robotizat legat de felul în care privim lucrurile, în care gândim şi acţionăm. În astfel de momente, pierdem contactul cu esenţa noastră profundă, cea care ne asigură toate marile şanse de a ne exprima creativitatea, de a învăţa şi de a creşte. Dacă nu suntem atenţi, aceste momente de uitare se pot prelungi, ajungând să reprezinte aproape întreaga noastră viaţă.

Dacă dorim să intrăm cu adevărat în contact cu momentul şi cu locul în care deja ne aflăm, indiferent care ar fi acestea, este necesar să ne oprim din ceea ce facem o perioadă de timp suficient de lungă pentru a putea conştientiza momentul prezent, pentru a-l simţi intens, într-o manieră lucidă, în toată plenitudinea lui, pentru a-l cunoaşte şi pentru a-l înţelege mai bine. Numai aşa vom putea accepta adevărul acestui moment şi impactul lui asupra vieţii noastre, numai aşa vom putea învăţa lecţia pe care o incumbă el, mergând apoi mai departe. Din păcate, suntem preocupaţi cel mai adesea de trecutul nostru, de acele lucruri care s-au întâmplat cândva, sau de un viitor care nu s-a petrecut încă. Altfel spus, în loc să ne ancorăm în momentul prezent, noi ne proiectăm într-un alt timp şi spaţiu, sperând că acolo lucrurile se vor derula altfel, într-o manieră mai fericită pentru noi, aşa cum am dori să se deruleze sau cum s-au derulat cândva. În cea mai mare parte a timpului, suntem parţial conştienţi de această tensiune interioară. Încă şi mai regretabil este faptul că suntem doar parţial conştienţi de ceea ce facem în şi cu viaţa noastră, de direcţia în care ne îndreptăm, de efectele pe care le au acţiunilor noastre, şi mai subtil pe care gândurile noastre le au asupra realităţii vizibile şi invizibile, respectiv asupra felului în care acţionăm sau în care nu acţionăm.

Spre exemplu, de multe ori noi considerăm că ceea ce gândim – ideile şi opiniile pe care le emitem în fiecare moment în legătură cu o situaţie dată – reprezintă „adevărul curat” despre situaţia dată, deopotrivă cea din lumea exterioară şi cea lăuntrică, din mintea noastră. Din păcate, de cele mai multe ori lucrurile nu stau chiar aşa.

Plătim apoi un preţ ridicat pentru aceste greşeli şi prezumţii neverificate, pentru ignorarea aproape deliberată a bogăţiei momentului prezent. Aceste greşeli se acumulează treptat, pe nevăzute, colorându-ne viaţa fără ca noi să ştim, sau fără a mai putea face ceva în privinţa respectivei situaţii. Nu suntem niciodată bine ancoraţi în momentul prezent, motiv pentru care nu putem intra în contact cu totalitatea posibilităţilor noastre. Dimpotrivă, ne cantonăm într-un fel de ficţiune personală, convinşi că ştim deja cine suntem, unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm, dar mai ales că ştim ce se întâmplă. În tot acest timp, rămânem prinşi în gândurile, fanteziile şi impulsurile noastre, majoritatea legate de trecutul sau de viitorul nostru, de ceea ce ne dorim şi de preferinţele sau de temerile şi antipatiile noastre, care se schimbă continuu, întunecându-ne şi mai mult viziunea asupra realităţii prezente şi asupra direcţiei în care ne îndreptăm.

Subiectele dezvoltate pe acest blog sunt menite să ducă pentru cel deschis şi sincer cu el insuşi către o trezire din aceste vise iluzorii şi din coşmarurile în care se transformă adeseori acestea. Incapacitatea noastră de a ne da seama că această viziune greşită asupra realităţii nu reprezintă decât o proiecţie a minţii noastre conduce la ceea ce budiştii numesc „ignoranţă” sau „inconştienţă”.

Intrarea în contact cu realitatea din jurul nostru înseamnă a fi conştient. Trezirea din aceste vise se face prin meditaţie, prin dezvoltarea sistematică a capacităţii de a fi conştient, respectiv a conştientizării momentului prezent. Această trezire este întotdeauna însoţită de aşa-numita „înţelepciune”, adică de capacitatea de a vedea mai profund în lumea cauzelor şi a efectelor, a interconexiunilor dintre lucruri, astfel încât să nu mai cădem atât de uşor în capcana confundării realităţii cu visele pe care ni le creăm singuri. Pentru a ne găsi calea, este absolut necesar să fim din ce în ce mai atenţi la momentul prezent. Acesta este singurul moment în care trăim şi simţim efectiv, în care putem creşte şi în care ne putem schimba viaţa. Este necesar să devenim mai conştienţi şi să ne luăm toate precauţiile necesare pentru a evita să ne lăsăm prinşi între lumea trecutului şi viitorului, în lumea fascinantă a viselor şi proiecţiilor noastre, în detrimentul vieţii noastre reale.

Atunci când vorbim de meditaţie, este important să înţelegi că nu ne referim la o activitate ciudată, care nu face parte integrantă din viaţa de zi cu zi, aşa cum consideră în mod greşit cultura noastră populară. Meditaţia nu înseamnă să te transformi într-un fel de zombi care nu face decât să vegeteze fără să facă nimic, într-un narcisist care nu se gândeşte decât la sine, într-un „cadet al spaţiului” sau un om care îşi contemplă ombilicul, într-un adept al unui cult, într-un credincios, un mistic sau un filozof oriental. Meditaţia înseamnă mai degrabă să fii tu însuţi şi să ştii cine eşti şi încotro te îndrepţi. Ea te ajută să înţelegi că te afli pe o cale bine definită care este sinonimă cu propria ta viaţă, indiferent dacă aceasta îţi place sau nu. Meditaţia ne poate ajuta să înţelegem că această cale numită viaţă are o anumită direcţie, dar se derulează clipă de clipă, fiecare pas conducând la cel următor. Tu fiind cel ce o direcţionezi. De aceea, momentul prezent îl influenţează întotdeauna pe cel care urmează.

Dacă ceea ce se petrece acum influenţează ce se va petrece în viitor, atunci nu ţi se pare normal să priveşti din când în când la ce se petrece în jurul tău, pentru a intra astfel într-un contact mai profund cu realitatea ta prezentă, astfel încât să poţi percepe cu claritate calea pe care te afli şi direcţia către care te îndrepţi, luând eventual măsurile necesare pentru a-ţi schimba această direcţie? Făcând acest lucru, îţi vei putea stabili o direcţie care ţi se potriveşte mai bine, care se adaptează plenar esenţei tale, o cale a sufletului sau a inimii, calea ta pe care am putea-o numi simbolic: CALEA. Dacă nu vei face acest lucru, momentul care urmează va fi influenţat doar de inconştienţa din momentul prezent. Zilele, lunile şi anii trec foarte rapid nefiind observaţi, folosiţi, apreciaţi.

Este foarte uşor să te îndrepţi direct către mormânt, învăluit într-o ceaţă, şi să te trezeşti abia în momentul de dinaintea morţii dându-ţi seama că tot ce ai crezut atâţia ani la rând despre viaţa ta şi despre felul în care ar fi trebuit să o trăieşti, despre ceea ce contează cu adevărat şi ce nu, au fost în cel mai bun caz adevăruri parţiale neconştientizate, bazate în cea mai mare parte pe ignoranţă sau pe teamă, idei care ţi-au limitat viaţa şi pe care le-ai fi putut evita cu uşurinţă dacă le-ai fi privit cu luciditate în faţă. Este foarte posibil şi chiar necesar să realizezi că viaţa de până acum  a avut de multe ori direcţia orientată de ceilalţi. Poate din această cauză nu-ţi găseşti rostul. Poate că este bine să recunoşti că până acum ai cam visat visul altora.

Nici o altă persoană nu poate face acest lucru în locul nostru, să se trezească în locul nostru, deşi familia şi prietenii încearcă uneori cu disperare să ne ajute să ieşim din orbire şi să percepem realitatea aşa cum este ea. În ultimă instanţă, trezirea rămâne însă un proces prin care trebuie să trecem de unii singuri. În această privinţă, oriunde te-ai duce, ai ajuns deja, căci calea pe care mergi este însăşi viaţa ta.

La sfârşitul unei vieţi îndelungate, dedicată în întregime meditaţiei, Buddha a sintetizat astfel această cale pentru discipolii săi (care sperau să afle un secret care să le uşureze calea): „Fii o lumină pentru tine însuţi”.