AMINTESTE-TI DE SINE !

Fii si ramai cat mai conştient centrat in Sine ! Este tot ceea ce poţi face pentru a trai in ADEVAR !

SPECIFICITATEA EXPERIENTEI LA NIVELUL CELUI DE AL 4 NIVEL ENERGETIC

În universul specific de manifestare a celui de al patrulea centru de forţă care corespunde trezirii sufletului şi deschiderii afective, metafora zborului îsi găseşte de la sine semnificaţia. Pentru a zbura în acest ”cer” al iubirii trebuie depus acel efort de auto-susţinere în ”aer”. Este necesar să învingi prin forţa portantă a propriilor aripi, puterea gravitaţiei care te atrage către ”pământ”. Şi, când eşti la ”pământ” este mai greu să îţi iei din nou zborul. De multe ori experienţele de natură afectivă sunt dureroase dar necesare evoluţiei din perspectiva lecţiei zborului nostru necondiţionat. Aşadar ”lecţia iubirii” reprezintă din perspectiva evolutivă, etapa care corespunde efortului continuu de a te auto-susţine la înălţime. Şi astfel, orizontul descoperit in acest zbor îţi revelează noi piscuri, noi dimensiuni şi înălţimi spre care sufletul tău se avântă.

 

noiembrie 5, 2011 - Publicat de | Centri de forţă - Chakras, Practica spirituala, Yoga | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s