CINE NE POATE AJUTA SA INTELEGEM VIATA ?

CINE NE POATE AJUTA SĂ ÎNŢELEGEM VIAŢA?

Adeseori ne întrebăm ce secret incredi­bil ascundem în străfundurile fiinţei noas­tre. Ce destin neînţeles deocamdată ne condiţionează existenţa? În momentele noastre cele mai bune, abia dacă re­cunoaştem acest „joc” al evenimentelor care se înşiră pe firul vieţii, ca fiind totuşi necesar mersului nostru înainte. Rămâ­nem însă de cele mai multe ori derutaţi de viteza, impactul şi reacţia pe care o avemi în faţa acestora. Am fost învăţaţi să spu­nem, sau poate chiar noi am ajuns să înţelegem acest adevăr, că fiecare om îşi are de făcut „lecţiile” la această „şcoală a vieţii”. Nimeni nu o poate face în locul nostru. Am auzit iarăşi de multe ori spunându-se: „întreaga viaţa este o şcoală”. Sunt afirmaţii de bun simţ şi la modul general valabile. Dar ele sunt complet lipsite de conţinut şi deci ineficiente pentru cei cărora semnificaţia profundă şi vie a cuvântului „viaţă” sau „şcoală” le scapă.

Iluzia realităţii şi realitatea iluziei

Sa analizăm mai departe cu o minte lucidă posibilităţile de a învăţa în ziua de astăzi de la viaţă. Fără a vrea să inducem un curent pesimist de gândire în această ana­liză a faptelor, dorim să surprindem exact adevărul acestui subti­tlu căci … un lucru nu este ceea ce se spune că este…

Un ansamblu de o complexitate de neimaginat din punct de vedere atomic, electronic, energetic, etc, care permanent se află într-un câmp de forţe dinamice şi căruia acum noi convenim să-i spunem „scaun”, deşi funcţie de utilizarea pe care i-o dăm la un moment dat i-am putea spune tot la fel de bine „suport de sprijin”, „etajeră”, sau chiar „masă”, vă poate face să intuiţi valoarea relativă a semnificaţiei acestui cuvânt simplu. La o scară infinit mai complexă, semnificaţiile profunde ale cuvântului „viaţă” se pierd cenzurate de iluzia unui mod de a exista. Se pierde foarte uşor distincţia între faptul biologic de a fi în viaţă, sau cu alte cuvinte de a trăi la modul biologic, şi ceea ce reprezintă calitatea vieţii sau mai bine spus acel „cum trăim”. Vedem că dacă faptul de a trăi sau a vieţui devine semnificativ doar în confruntarea cu perspectiva de „a nu mai fi”, cu privire la calitatea şi modul de a trăi vom găsi multe, foarte multe diferenţe ce provin din experienţa de viaţă acumulată până acum, de cea pe care tocmai o trăim sau cea pe care urmărim să ne-o făurim pentru viitor fiecare dintre noi. Vedem că spune despre el că trăieşte şi vieţuieşte atât cel sănătos, cât şi cel bolnav, atât cel tânăr, cât şi cel bătrân, atât cel pesimist, cât şi cel optimist, atât cel bogat, cât şi cel sărac, atât cel alb, cât şi cel negru. Şi totuşi cât de diferit „colorată” se prezintă pentru fiecare această experienţă a vieţii. Şi cât de diferit se desfăşoară viaţa pentru fiecare.

Să pătrundem şi mai adânc în această analiză.

Trecutul ne formează prezentul şi prezentul ne orientează viitorul

Fiinţa umană care nu urmăreşte să înţeleagă sensul existenţei sale, făcând greşeală după greşeală, va suporta mai devreme sau mai târziu rezultatul ac­ţiunilor sale pentru că întreaga creaţie este astfel structurată de Dumnezeu încât fiecare primeşte ceea ce merită. Şi astfel, încetul cu încetul, viaţa devine pentru unii oameni o imensă problemă percepută prin ochelarii coloraţi prin care o privim. De exemplu, fiinţa bolnavă tinde să vadă şi să proiecteze asupra lumii o viziune de­formată de sentimentul suferinţei şi al bolii, cel sărac vede şi trăieşte predomi­nant într-o lume a neputinţei, iar cel fricos va trăi într-o permanentă stare de angoa­să.

Chiar dacă nu ştim aceasta, fiecare dintre noi trăim viaţa în limitele create de propria noastră conştiinţă. Chiar conştiin­ţa noastră, datorită nivelului său specific, filtrează la nivel psihic şi mental eveni­mentele vieţii şi le „colorează” în modul său particular. Contactul cu lumea, cu fe­nomenele vieţii în general este determinat de anumite linii de forţă care există deja la nivel subconştient. Un veritabil depozit de acumulări existenţiale ce ţin de trecut sunt mai mult sau mai puţin reactualizate în mod dinamic de organele noastre de simţ, de mintea şi sufletul nostru, la con­tactul cu noile experienţe de viaţă. Din cauza aceasta, de foarte multe ori, nu avem o percepţie corectă asupra realităţii cu care intrăm în contact. Este evident că cel care are pe ochi ochelari fumurii, fie că ştie, fie că nu ştie, va vedea lumea de culoare cenuşiu-fumurie. Dacă mai vede câţiva purtători de ochelari fumurii, iar la televizor se face reclamă la ochelari fumurii, el va considera că este chiar în pas cu moda şi că viaţa este mai reală când o privim prin ochelarii fumurii. El rămâne aşadar opac faţă de frumuseţea şi bogăţia celorlalte culori şi niciodată nu se va extazia în faţa unui curcubeu pentru că el pur şi simplu nu îl vede.

Pentru mulţi oameni „lecţiile” vieţii sunt asimilate cu greu, exact ca în situaţia unui şcolar slab, care mai întâi rămâne corigent, apoi repetent şi la un moment dat, tot repetând şi repetând datorită greşelilor, ceva în plus se mai asimilează în mintea lui şi-l ajută să treacă probele. Mulţi oameni rămân repetenţi la „şcoala” vieţii şi nu ajung în ciclul următor: „şcoala spirituală” a vieţii.

Pentru repetenţii la şcoala vieţii există şi un profesor de temut: SUFERINŢA. Ea este cea care prin căi specifice şi eficien­te pentru fiecare generează impulsul transformării şi trecerii examenelor vieţii.

Examene la şcoala vieţii

Să ne întrebăm acum la rândul nostru fiecare dintre noi: „Dar eu, eu mi-am luat examenele la „şcoala” vieţii? Cum se prezintă propriei mele conştiinţe existenţa pe care o duc? Sunt mulţumit cu viaţa pe care o duc?”

Nimeni în afară de noi înşine nu poate răspunde la aceste întrebări. Nici un ma­estru, nici un ghid, nici un pro­fesor nu o poate face în locul nostru. Şi mai mult decât atât, în situaţia în care răspunsurile nu ne mulţumesc, numai nouă ne revine sarcina asumării con­ştiente şi ferme în sensul trans­formării vieţii noastre într-un mod armonios.

E suficient să privim copiii pentru a înţelege că darurile lor – imaginaţia, facultăţile lor de a percepe lumea, capacitatea de a iubi, idealul unei lumi mai bune şi mai drepte, candoarea lor – sunt calităţi înnăscute în fiecare dintre noi. Calităţi care în timp sunt aproape distruse de tiparul de constrângeri al unei societăţi încă bolnave şi, adesea, de acela al familiei. Regulile ierarhice şi frustrante ale societăţii reuşesc să facă dintr-o fiinţă pură (capabilă să evolueze spre perfecţiune), un sclav al structurii şi ai rit­murilor sociale, prizonier al obişnuinţelor şi convenienţelor, al unor anumite modalităţi inferioare, pesimiste de a gândi, simţi şi vedea lumea, ce depind de iluziile şi sugestiile ce i-au fost im­puse. Viaţa nu este şi nu va fi nicio­dată ceea ce societatea actuală ar vrea să fie. Ea nu poate fi închisă într-o structură arbitrară şi rigidă. Ieşirea din lanţurile rigide ale sistemului se face prin evoluţie spi­rituală, prin ridicarea nivelului de conştiinţă, prin dorinţa sinceră a fiecărei fiinţe umane de a se autodepăşi şi de a nu mai accepta să fie o fiinţă „gândită” şi manipulată prin presă, radio şi televiziune, de o mână de oameni avizi de putere care alcătuiesc tagma „gânditori­lor” – tagmă ce îi manevrează pe cei care se lasă gândiţi.

Ce vor oamenii cu adevărat?

Dintotdeauna, umanitatea a în­cercat prin forme specifice de orga­nizare materială, socială, culturală şi spirituală să orienteze evoluţia in­dividuală astfel încât omul să fie mai bun, mai sănătos, mai prosper, mai fericit. După mii şi mii de ani, nevoile vitale ale oamenilor au rămas aceleaşi. Aceleaşi dorinţe, aceleaşi aspiraţii, aceleaşi scopuri; au variat doar mijloa­cele care promiteau obţinerea lor, fiecare în felul său şi în timpul său.

Este momentul unei mutaţii care să se producă la nivelul conştiinţei umane individuale, care să schimbe dorinţa sterilă în aspira­ţie plină de fervoare capabilă să declanşeze apoi elanul atingerii unei cunoaşteri profunde cu privire la Adevărul vieţii şi al conştiinţei. Acestei aspiraţii au­tentice de autocunoaştere şi auto-transformare îi va urma acţiunea fermă şi conştientă, curajoasă şi responsabilă care va declanşa acel foc purificator al eliberării tuturor potenţialităţilor spiritului uman, adevărata faţă a fiinţei noastre.

Gândiţi” şi gânditori

Să devenim conştienţi că nu partidele de guvernământ cu ale lor platforme politice sforăitoare, nici manipularea perfidă a societăţii de consum prin canalele impure şi corupte ale mass-mediei şi nici dogmele rigidizate nu ne vor ajuta să fim mai fericiţi, mai buni, mai liberi şi mai iubitori. Şi ştiţi de ce ? Pentru că sunt unii care nu vor, şi alţii care ar vrea, dar nu ştiu cum să o facă. S-ar putea să vă tulbure această afirmaţie, dar acei oameni care sunt puşi să conducă, nu ştiu ei înşişi care sunt căile care conduc la transformarea rapidă şi eficientă a spiritului uman, în sensul trezirii tuturor acelor potenţialităţi şi perfecţiuni divine cu care ei au fost dăruiţi de Dum­nezeu, cu atât mai puţin să o facă pentru alţii. O altă parte a celor care „conduc” orientează totul în sens distructiv, cu bună ştiinţă. Este clar că fiecare om crede că el este cel care alege. Dar ar trebui să gândească că aceste opţiuni îl definesc perfect. „Spune-mi cu cine te-nsoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”.

Din moment ce oamenii au crezut mereu că altcineva se ocupă de aranjarea vieţii lor, şi că altcineva este responsabil cu fericirea pentru viaţa lor, fie că a fost vorba de un zeu, de un idol, de un coman­dant, un rege, un partid sau o fiinţă, de fiecare dată ei au greşit, căci alegeau greşit; se amăgeau ca mai târziu să se de­zamăgească, se iluzionau si apoi se dezi­luzionau şi tot acest spectru de dorinţe deşarte, de ambiţii efemere şi de false amăgiri constituie ceea ce noi numim realitatea crudă şi amăgitoare a iluziei.

Închisoarea zilnică

Toate fenomenele grave pe care le vedem actualmente apărând şi dezvoltându-se (droguri, secte, neo-romantism, ho­mosexualitate, recrudescenţa violenţei, satanismul) cheamă pe toţi cei lucizi şi cu sufletul plin de iubire, la o acţiune apostolică de însănătoşire a omenirii. Ele arată totodată lipsa esenţială a unei învăţături profunde şi autentic spirituale care să depăşească meschinul cadru al cotidianului şi efemerului, capabilă să deschidă fiecărui om în parte ochii sufle­tului şi să-i conducă paşii pe drumul sinu­os al vieţii. Închisoarea rutinei, a viciilor, a angoasei existenţiale, a dogmatismului şi fricilor de tot felul, antrenează întotdea­una micimea fiinţei umane, meschinăria, ura, laşitatea şi egoismul acesteia. Dim­potrivă, efortul autoconsimţit de autodepăşire, dorinţa de libertate şi de cunoaşte­re interioară permit trezirea disponibilităţilor noastre latente şi înţelegerea sensului existenţei şi a vieţii noastre în această lume.

Pentru a percepe în mod corect viaţa trebuie să nu mai fim condiţionaţi de prejudecăţi, tensiuni lăuntrice, neputinţe, angoase, complexe, frustrări, limitări, boli şi în ultimă instanţă de destin (karma). Pentru a-ţi vedea corect viaţa trebuie să înveţi să o priveşti în mod corect.

Reaminteşte-ti!

1. Nu există nimeni care să te ajute să-ţi transformi viaţa într-o sărbătoare dacă tu însuţi nu crezi în sărbători.

2. Nu va exista nimeni alături de tine dacă rămâi rătăcit în tenebrele propriului tău destin de ignoranţă, înlănţuit de frici şi neputinţe imaginare. Frica te împiedică să simţi şi să înţelegi ceea ce eşti cu adevărat şi ceea ce ţi se petrece în mod necesar în viaţă.

3. Trăieşte la maximul intensităţii fiecare din acţiunile tale ca şi cum ar fi ultima ta acţiune pe pământ, căci doar aşa ele vor avea întreaga lor putere.

4. Elimină ideile fixe, prejudecăţile şi urmăreşte să înţelegi într-un mod „ viu ” lumea şi întreaga existenţă. Aminteşte-ţi că o floare este o banală floare ca orice altă floare şi totuşi NU există în întregul Univers două flori identice chiar în cadrul aceleiaşi specii.

5. Rămâi liber şi nu uită că un lanţ de aur rămâne totuşi un lanţ.

6. Aminteşte-ţi că nu eşti niciodată singur şi că nimic nu este imposibil dacă îl ai pe Dumnezeu de partea ta.

7. Numai transformarea ta este eternă; ceea ce contează este sensul.

8. Călătoria vieţii tale începe cu un prim pas. Pasul care te descoperă chiar pe tine.

9. Orientarea spre sacru şi desăvârşire valorizează în primul rând actul căutării esenţei fiinţei tale.

10. A te trezi din punct de vedere spiritual înseamnă a renaşte într-o nouă Viaţă – o adevărată viaţă divină trăită de tine pe Pământ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s