PUTEREA VOINTEI IN PROCESUL VINDECARII

PUTEREA VOINŢEI ÎN PROCESUL VINDECĂRII

Deşi există vindecări excepţionale, adevărate minuni petrecute în momente disperate, există încă mulţi oameni care nu şi-au găsit alinare, oameni care suferă, care mor. Oare să le fi fost inaccesibile plantele şi remediile potrivite, ori poate în cazul lor nu se potriveşte terapia naturală? Sunt şi foarte mulţi oameni care au încercat nu una, ci zeci de terapii şi procedee. Ce a lipsit sau lipseşte în cazul lor? Răspunsurile la această întrebare pot fi mai multe: a lipsit tenacitatea, răbdarea, forţa interioară… Aceste calităţi, care ţin de sfera voinţei, au o influenţă copleşitoare în procesul vindecării şi îşi pot găsi deplina încununare prin puterea credinţei în Dumnezeu.

Ce este voinţa?

Ea este un gând sau o idee, o emoţie, o energie invizibilă şi nemăsurabilă cu aparatele ştiinţei; o aptitudine umană, o trăsătură de caracter, o parte constituentă a psihicului. Voinţa este toate aceste lucruri şi mai mult decât atât. Ea este o tainică forţă interioară, trezită mai mult la unii oameni, la alţii latentă, care adună şi orientează gândurile şi emoţiile, transformând intenţia în acţiune şi dorinţa în realitate. Cel mai simplu mod însă de a afla ce este voinţa este chiar trăirea ei intensă şi lucidă. De fapt, chiar şi cea mai insignifiantă acţiune a noastră se face prin mijlocirea voinţei. Iar succesul sau insuccesul nostru, dezamăgirea sau mulţumirea noastră depind de cantitatea şi de calitatea voinţei.

Voinţa şi vindecarea

Nyoichi Sakurazawa era un bărbat cu o constituţie nu foarte robustă, chiar subţire şi uscăţivă, care-şi dedicase viaţa ajutorării celor aflaţi în suferinţă. Se afla undeva la tropice pentru a-i ajuta pe băştinaşii bolnavi, când s-a îmbolnăvit el însuşi subit de o cumplită boală infecţioasă tropicală care era mortală în… 100% din cazuri.

În acea vreme, în jurul anilor ‘30 nu fuseseră descoperite medicamentele antiinfecţioase moderne, iar o intervenţie medicală era imposibilă. Atunci, el s-a hotărât să ţină un post negru de foarte lungă durată care să-l scoată pur şi simplu din starea de boală, printr-un fel de şoc generat de voinţă. El şi-a concentrat toate resursele pentru a ţine acest post terapeutic şi chiar s-a auto-sugestionat că acesta va fi eficient. Rezultatul: Nyoti Sakuruzawa s-a salvat de la moarte după aproape 100 de zile de post, iar apoi a răspândit în Europa, America şi Asia o metodă de vindecare care a avut un succes extraordinar: MEDICINA MACROBIOTICĂ. El şi-a luat pseudonimul de George Ohsawa şi chiar şi astăzi, la decenii după moartea sa la o vârstă respectabilă, milioane de oameni se vindecă prin metodele sale. Cazul său ilustrează foarte bine puterea voinţei în procesul vindecării.

Aceeaşi voinţă uriaşă au angrenat-o sutele de pacienţi ai regretatului Valeriu Popa care au ţinut posturi negre cu apă distilată de 20, 40 sau 60 de zile vindecându-se de cancer, scleroză în plăci, ciroză ori de psihoze grave. Fără această putere a voinţei, consecvenţa în tratament, trecerea peste probele de foc ale vindecării (mai ales în cazurile bolilor grave) este practic imposibilă. Fiecare terapie îşi are testul său, care poate fi trecut numai prin angrenarea voinţei, iar boala se arată a fi răul necesar pentru ca oamenii să-şi descopere această extraordinară potenţialitate care se află cel mai adese ascunsă în ei: energia volitivă.

Cheia succesului nostru

Dacă însă bolile, mai ales cele grave, sunt un mijloc extrem dat oamenilor pentru a-şi trezi această calitate şi de a se apropia astfel de desăvârşire, viaţa pune la dispoziţie – chiar dacă rareori ne dăm seama de acest lucru – şi alte mijloace în acest scop. Este bine cunoscut faptul că persoanele care au obţinut succesul în domeniul profesional, social, familial etc. au dat dovadă de o mare putere a voinţei. Aceasta în timp ce copleşitoarea majoritate a dezamăgiţilor, a săracilor (în accepţia largă a cuvântului, nu cea care se referă strict la bunuri materiale) sau a nevolnicilor acestei lumi se confruntă cu un deficit clar de voinţă.

Există persoane cu un intelect ceva mai rudimentar, lipsite de cultură, chiar de cunoştinţe intelectuale elementare, dar care reuşesc în viaţă într-un mod aparent inexplicabil, provocând adesea frustrarea intelectualilor care nu înţeleg de unde apare succesul în aceste cazuri care nu sunt puţine la număr. În afară de inteligenţa discursivă, erudită, există însă voinţa care dă fiinţei umane putere de muncă, de acţiune, de concentrare şi chiar de îndurare, fapt care asigură succesul. Să vedem în continuare cum pot fi individualizaţi oamenii în funcţie de această trezire a puterii voinţei.

Tipologiile psihice umane

Dacă privim în jurul nostru, vom vedea că la persoane diferite voinţa este trezită în grade mult diferite. Fireşte, voinţa nu este singura calitate umană care merită să fie asimilată, nici cea mai înaltă, dar este cea care ajută fiinţa umană să facă primii paşi în procesul de vindecare sau de depăşire a unei condiţii inferioare, limitatoare. Conform psihologiei clasice, există două categorii de fiinţe care posedă o voinţă înnăscută: tipul coleric şi cel sangvin, şi două categorii de oameni care nu au o putere a voinţei atât de puternic activată în mod spontan: tipul flegmatic şi cel melancolic. Astfel, colericul este prin excelenţă tipologia expansivă şi impulsivă, care tinde să se impună dur. Pentru el, voinţa, chiar dacă perturbată, este o a doua natură, nu poate concepe viaţa fără manifestarea acesteia. Sangvinul este caracterizat prin apetit de viaţă şi voinţă, dar şi de ceva mai mult autocontrol. Autocontrolul este mai accesibil pentru acest tip şi pentru că voinţa nu este la fel de puternică ca la coleric, iar el ştie să şi-o canalizeze, spre deosebire de coleric care are tendinţa de a-şi risipi resursele. Pe de altă parte, flegmaticul are ca notă dominantă comoditatea şi gândirea lucidă şi rece. La el voinţa se manifestă doar în cazul în care caută cu fervoare împlinirea unor avantaje personale. În cele din urmă, melancolicii sunt cei cărora le este cel mai greu să îşi manifeste şi potenţeze voinţa. De obicei, ei renunţă înainte de a atinge anumite rezultate. Ei trebuie mai întâi să îşi dezvolte încrederea în sine şi bucuria de a trăi.

Această clasificare a tipologiilor psihologice este departe de a fi perfectă, dar deja ne ajută să observăm cât de diferiţi sunt oamenii din punctul de vedere al activării voinţei.

Voinţa semnelor zodiacale de foc

Privind lucrurile din punctul de vedere al astrologiei, se poate observa că cei născuţi în zodii de foc au în mod spontan o voinţă mult mai bine activată şi mai puternică. Acestea sunt zodiile de foc: Berbec, Leu, Săgetător. Nativii acestor zodii au ca notă dominantă puterea de afirmare, căldura, expansivitatea şi extrovertirea, dând dovadă uneori de o putere ieşită din comun. Impetuozitatea lor se corelează foarte bine cu starea de “fierbinte” pe care o manifestă în toate planurile: sentimental, psihic, mental. Principala lor caracteristică este voinţa pe care nu ezită să şi-o folosească din plin şi în orice situaţie. Însă simplul fapt de a aparţine unei astfel de zodii nu este o condiţie suficientă pentru o dinamizare excelentă a voinţei, dar se poate constata în majoritatea cazurilor faptul că nota psihologică dominantă la aceste fiinţe este legată de voinţă.

Plasarea unei fiinţe sau mai ales a unui grup de fiinţe – indiferent de rasă – într-un mediu în care există o activare mai puternică a voinţei va duce într-un timp relativ scurt la o amplificare a voinţei în persoanele respective. Din această ultimă consideraţie rezultă un element extrem de important: voinţa – deşi poate fi o calitate înnăscută – este prin excelenţă o facultate care poate fi asimilată şi amplificată extraordinar de mult. În acelaşi context, putem remarca şi reversul acestei situaţii, faptul că printr-un stil de viaţă pervertit şi prin felurite abuzuri, voinţa poate fi foarte mult slăbită sau poate fi atât de mult perturbată, încât să subjuge fiinţa umană care ajunge sclava propriilor idei şi impresii pe care le susţine cu fanatism.

Cunoscând importanţa vitală a voinţei în procesul vindecării fiinţei umane, precum şi pentru dobândirea împlinirii şi fericirii, ştiind de asemenea faptul că voinţa poate fi amplificată sau diminuată, ne putem întreba care este structura din fiinţa umană care guvernează voinţa.

O explicaţie profundă în lumina sistemelor spirituale orientale

Un exemplu foarte bun de activare a voinţei este întâlnit la practicanţii autentici de arte marţiale (karate-do, aiki-do, judo etc.), care se disting prin uriaşa capacitate de concentrare şi de efort, prin auto-disciplină, tenacitate, calm, impetuozitate şi viteză. Toate sistemele de arte marţiale japoneze şi chineze se bazează pe activarea unui centru subtil de forţă al voinţei, situat la două degete sub ombilic şi cunoscut sub denumirea tradiţională de Hara. De fapt, antrenamentele, adesea foarte dure, nu urmăresc atât întărirea muşchilor sau dezvoltarea unor reflexe condiţionate, cât dezvoltarea acestui centru nervos şi bioenergetic, care răspunde de toate procesele din sfera voinţei.

Din păcate în prezent există foarte puţine şcoli de arte marţiale care respectă preceptele tradiţionale, având ca ţel transformarea spirituală. De aceea în cele mai numeroase cazuri se propagă chiar violenţa, fapt care duce la perturbări ale centrului subtil energetic Hara.

Fiinţele care şi-au energizat extraordinar de mult acest centru de forţă pot fi capabile chiar de performanţe ce sunt considerate paranormale: imunitate la durere, capacitatea de a rezista unor temperaturi de sute de grade fără a suferi sau a prezenta leziuni cutanate, mărire a capacităţii de efort mult peste limitele cunoscute de medicina sportivă etc. Realitatea acestui centru energetic poate fi simţită în mod direct şi rapid punând degetul inelar şi mijlociu la cca. 2 lăţimi de deget sub ombilic şi expirând cu forţă simultan cu emisia sunetului “H”. Acest exerciţiu simplu de dinamizare şi conştientizare a acestui centru energetic poate fi revelator chiar şi pentru un neiniţiat în artele marţiale.

Dar cea mai bună şi mai completă descriere a acestui centru energetic nu provine din artele marţiale (unde accentul cade pe dinamizarea lui), ci din sistemul oriental Hatha Yoga. În yoga, acest centru are aceeaşi localizare ca şi în artele marţiale, denumirea sa sanscrită fiind Manipura Chakra. El este figurat sub forma unei flori de lotus cu 10 petale. Fiecare petală semnifică un anumit aspect legat de acest centru energetic, care induce în planul trăirii stări de forţă, de hotărâre, tenacitate, perseverenţă, demnitate, dorinţă de acţiune. Atunci când este armonios activat, el conferă fiinţei umane calităţi excepţionale cum ar fi calmul profund şi credinţa, aceasta din urmă fiind o veritabilă temelie a transformării şi a evoluţiei fiinţei umane. În schimb, perturbarea lui Manipura Chakra face ca persoana în cauză să devină iritabilă, impulsivă, fanatică, agresivă, generând tendinţe malefice, cum ar fi aceea de a-i subjuga, manipula şi folosi pe ceilalţi.

Trezirea voinţei este esenţială

Oricum am numi acest focar subtil: Manipura Chakra, Hara sau pur şi simplu centrul voinţei, dinamizarea sa este esenţială pentru fiinţele umane angrenate într-un proces de (auto-)vindecare sau de transformare lăuntrică. Fie că recunoaştem sau nu, existenţa acestui focar în fiinţa noastră, trezirea voinţei este legată indisolubil de el, fiind însă mult mai rapidă în măsura în care începem să devenim conştienţi de existenţa sa. Atunci când acest centru nu este suficient de puternic sau de armonios activat apare îndoiala, tendinţa de delăsare, inconsecvenţa, ezitarea – stări extrem de nefaste mai ales la fiinţele umane care luptă cu bolile grave sau cu situaţii de viaţă dificile. Pe măsură însă ce acest centru se trezeşte, apare coerenţa şi puterea de acţiune, precum şi credinţa asociată unei destinderi psihice extrem de benefice şi profunde.

Trezirea acestui centru de forţă se poate produce prin exerciţii specifice de yoga sau de arte marţiale, pur şi simplu prin acţiune ori prin forme de antrenament care urmăresc efectiv schimbarea impregnărilor psiho-emoţionale.

În cele ce urmează vă prezint câteva exerciţii pentru trezirea şi amplificarea voinţei.

Trei exerciţii practice pentru dezvoltarea voinţei

1. Dinamizarea voinţei prin folosirea autosugestiei pozitive

Un prim exerciţiu simplu este cel al folosirii ideilor forţă benefice prin dezvoltarea autosugestiei. Acest gen de exerciţiu apelează la resursele uriaşe ce există în fiinţa noastră, la nivelul subconştientului, şi are darul de a modifica treptat obişnuinţa negativă de a ne considera mai mereu lipsiţi de resurse, slabi şi inconsecvenţi sau în imposibilitatea de a realiza anumite acţiuni. Realizând zilnic acest exerciţiu extrem de simplu şi de eficient vom constata că felul în care ne orientăm în mod obişnuit gândirea poate fi transformat dintr-un factor de blocare şi insucces, în cea mai valoroasă şi inepuizabilă sursă de reuşită.

Astfel, când doriţi să eliminaţi stările de nelinişte, de slăbiciune sau să menţineţi o atitudine senină, respiraţi profund şi repetaţi în gând o sugestie de genul: “Sunt calm şi liniştit”, “Voinţa mea este puternică, ceea ce îmi permite să rezist cu calm acestei situaţii” sau “Voinţa şi perseverenţa mea mă ajută să reuşesc”. Formularea în sine nu are prea mare importanţă, ci trebuie doar să fie clară, fermă şi pozitivă, plină de încredere. Adăugând la acest exerciţiu şi obişnuinţa de a controla prin raţiune impresiile de orice natură, veţi descoperi că o mare parte din grijile şi frământările voastre se vor reduce, veţi constata că cea mai mare parte dintre ele sunt inutile şi vă veţi simţi, cu fiecare zi ce trece, mai puţin vulnerabil la acţiunea lor.

Pentru un maxim de eficienţă, este recomandat ca acest exerciţiu să fie realizat zilnic, ori de câte ori avem timp, chiar şi mergând pe stradă, sau în timpul liber. Repetarea sugestiei nu trebuie să fie mecanică, ci să fie însoţită întotdeauna de o stare adecvată de voinţă, forţă lăuntrică şi participare emoţională. Această repetare a sugestiei este esenţială pentru ca ea să devină din ce în ce mai eficientă, astfel că după doar 1-2 săptămâni de practică constantă vom putea constata deja că simpla reamintire a sugestiei atrage după sine instalarea unei stări de forţă lăuntrică de excepţie, chiar şi atunci când suntem în situaţii dificile sau aparent de netrecut. Putem chiar să stabilim un interval zilnic de 10-15 minute în care, stând în picioare, ţinând corpul drept şi ochii închişi, într-o atitudine plină de curaj şi forţă, inspirând profund şi cu un sentiment de putere lăuntrică, rostim mental de mai multe ori sugestia pozitivă aleasă, impregnându-ne întreaga fiinţă de sentimentul reuşitei, de elan şi credinţă.

Recomandările acestui exerciţiu

Metoda este utilă tuturor celor ce doresc să îşi amplifice voinţa, în special celor care constată că manifestă adesea tendinţe depresive, gânduri sumbre necontrolate, celor ce se simt incapabili să depăşească situaţia de tulburare sau boală în care se află, celor pesimişti, celor ce s-au obişnuit să fie “ghinionişti”. Rezultate excelente se obţin în cazul celor ce suferă de tulburări psiho-emoţionale, sau în cazul bolilor grave, chiar cu imobilizare la pat, unde orientarea minţii reprezintă chiar mai mult decât în alte cazuri una dintre pârghiile principale de vindecare şi de luptă cu boala. Există numeroase cazuri de revenire şi vindecare deplină prin intermediul forţei sugestiei pozitive.

Aceste exerciţii simple, ce pot fi realizate de oricine, necesită chiar de la început să pornim de la existenţa unui minim de bunăvoinţă şi de perseverenţă. Vom constata că pe măsura practicării lor, capacitatea noastră de acţiune se măreşte treptat, simultan cu consecvenţa şi încrederea în sine.

2. Exerciţiu de focalizare şi stabilitate a privirii

Această metodă simplă presupune să citiţi zilnic câte o pagină de carte fără să clipiţi absolut deloc. Chiar dacă o să pară ceva mai greu de realizat la început, acest exerciţiu este de natură să ne ajute să controlăm prin intermediul voinţei reacţiile automate ale organismului. Clipitul este o funcţie care, deşi se desfăşoară automat, poate fi în acelaşi timp controlată. Depăşirea conştientă a acestui automatism este o metodă de antrenare a voinţei foarte uşor de aplicat oricând şi complet lipsită de pericole.

Acest exerciţiu va face ca ochii să devină de o expresivitate intensă, fascinanţi, clari, strălucitori, ducând şi la accentuarea conturului pleoapelor. O astfel de privire antrenată impresionează şi captivează prin ea însăşi, exercitând o puternică influenţă dominatoare. Acesta este un lucru foarte important în relaţiile cu ceilalţi, deoarece clipitul des este corelat adesea cu nehotărârea, dezvăluind un caracter schimbător. Un alt avantaj al acestui exerciţiu este amplificarea simultană a atenţiei, voinţei şi puterii de concentrare a minţii. Toate aceste calităţi sunt de un real ajutor în atingerea oricărui ţel pe care ni-l propunem, fie că este vorba de vindecarea unei afecţiuni sau de atingerea succesului într-un alt plan.

Recomandările acestui exerciţiu

Atenţie!

Nu trebuie depăşită limita suportabilului. Dacă apar lacrimi abundente sau usturimi mari ale ochilor, închideţi pleoapele şi reluaţi după ce aceste manifestări s-au atenuat

Este util persoanelor la care aparenta lipsă de voinţă este corelată cu o mare agitaţie mentală, incapacitate de concentrare sau cu stări de confuzie şi neclaritate a minţii. Din punct de vedere terapeutic poate ajuta mult în depăşirea unor boli sau tulburări care se localizează în zona capului şi a ochilor, în tulburări în care apare o tendinţă puternică de a fi copleşit de durere şi în cele corelate cu o anumită incapacitate de control asupra unor zone ale corpului (paralizii parţiale, fenomene legate de evoluţia sclerozei multiple, parkinson etc.). Mai ales în aceste ultime cazuri este esenţială dezvoltarea acestui tip de voinţă menită să domine reacţiile automate şi instinctuale. Acest autocontrol care presupune atât forţă mentală cât şi angrenarea fermă a voinţei nu este doar un mijloc de a face faţă fenomenelor neplăcute ce apar în multe boli, dar şi o metodă de stopare sau încetinire a evoluţiei acestora.

3. Dinamizarea voinţei prin exerciţiul de relaxare completă

Cel de-al treilea exerciţiu constă în relaxarea completă a întregului corp, care ne va ajuta foarte mult în dobândirea unui somn liniştit şi odihnitor. Cu toate acestea, chiar dacă în final se va ajunge la starea de somn este esenţial ca pe parcursul exerciţiului să fie menţinută o cât mai bună vigilenţă şi conştienţă.

Iată în ce constă această modalitate simplă de educare a voinţei: căutaţi să aveţi o poziţie confortabilă, în care fiecare parte a corpului vostru să se relaxeze în întregime. Ar fi bine să staţi pe partea dreaptă sau pe spate. După ce v-aţi găsit poziţia cea mai confortabilă, impuneţi-vă o imobilitate deplină. Apoi verificaţi dacă toţi muşchii sunt relaxaţi. Se va realiza acest proces de relaxare pornind de la vârful picioarelor, spre cap, de jos în sus, gradat, uşor şi în profunzime. Se vor relaxa absolut toţi muşchii, de la cei mai voluminoşi până la cei mai fini. După o anumită perioadă se simte, în general, o nevoie atât de imperioasă de a schimba poziţia încât cei mai mulţi îi vor da curs chiar aproape pe negândite. Dacă acest fenomen s-a produs, după ce v-aţi mişcat, reveniţi la poziţia iniţială, impunându-vă din nou acea imobilitate perfectă dar, de această dată, concentraţi-vă ca la o nouă apariţie a impulsului de a vă schimba poziţia, să îi rezistaţi ferm atât timp cât veţi hotărî că doriţi aceasta. După aproximativ un sfert de oră de imobilitate va apare o stare de relaxare şi euforie agreabilă, moment în care dacă doriţi puteţi să vă abandonaţi somnului sau să reveniţi la activităţile zilnice.

Recomandările acestui exerciţiu

Este util persoanelor care se confruntă cu stări de agitaţie fizică şi psiho-mentală, celor care se confruntă cu nerăbdare, celor nervoşi sau anxioşi. Odată ce nevoia persistentă de mişcare poate fi controlată, încrederea în sine se amplifică mult, ducând la o mai mare capacitate de îndurare şi totodată de mobilizare a resurselor organismului. Această modalitate este de asemenea utilă pentru confruntarea cu afecţiunile acute şi cu cele manifestate prin dureri intense, acolo unde relaxarea poate fi un proces salvator care va conduce chiar de la început la o diminuare a durerilor şi la puterea de a le suporta fără ca activitatea emoţională şi mentală să fie perturbată. Metoda dezvoltă preponderent voinţa de tip defensiv, cea care permite totodată amplificarea rezistenţei, perseverenţei, răbdării şi autocontrolului.

În procesul vindecării, voinţa se corelează şi cu alte calităţi importante ce trebuie să fie dezvoltate de fiecare om: atenţia şi concentrarea, credinţa, puterea de a iubi, calmul, etc. Amplificarea acestor calităţi este accesibilă şi posibilă şi trebuie să devină chiar un obiectiv pentru orice om care doreşte să îşi transforme existenţa în mod radical. Omul viitorului nu poate fi nici pe departe omul-maşină aşa cum se prefigurează adesea în filmele fantastice, ci va fi omul conştient de el însuşi, care se cunoaşte în profunzime, care cultivă în grădina propriei sale fiinţe ceea ce este înălţător şi care descoperă că are deja în el însuşi tot ceea ce şi-ar putea dori, care se recunoaşte ca făcând parte integrantă dintr-o armonie superioară, divină.

SECRETELE TINERETII FARA BATRANETE

SECRETUL „TINEREŢII FĂRĂ BĂTRÂNEŢE“

Până la vârsta de 28-35 de ani, mulţi dintre noi nu ne punem întrebarea: Cât de mult voi trăi? Unora dintre noi le este teamă să realizeze că inevitabil va veni un sfârşit al vieţii noastre pe acest pământ. Putem spune, fără să greşim, că important nu este cât, ci cum trăim. Totuşi, longevitatea implică mult mai mult decât „a subzista pe acest pământ“. Înseamnă a înţelege esenţa nemuririi.

Cât poate să trăiască omul?

A duce o existenţă fericită o perioadă lungă de timp pe acest pământ a fost dintotdeauna visul foarte multor oameni, de la cei mai simpli şi până la fiinţele geniale. Se pare că există adânc înrădăcinată în fiinţa fiecărui om o sete misterioasă de viaţă, de fericire, de nemurire care se traduce uneori prin dorinţa de a rămâne cât mai mult în această lume. Acest puternic impuls lăuntric i-a făcut pe mulţi să caute să dezlege acest mister al menţinerii vieţii. Mai recent, unii dintre cercetători au căutat să dea un răspuns la întrebarea: Cât de mult ar putea trăi omul în condiţiile unei sănătăţi perfecte?

Un savant francez constata existenţa unei legi biologice care face ca în lumea animală, perioada de viaţă să fie cam de 5-6 ori mai lungă decât perioada în care acel organism ajunge la maturitate. El a transpus mai apoi în cazul omului această lege şi a obţinut o durată „normală“ de viaţă de 125-150 de ani. După el, mai mulţi savanţi şi cercetători tind să se apropie prin diferite mijloace de aceeaşi cifră, care depăşeşte întotdeauna 100 de ani.

Câteva dovezi statistice şi istorice

Cei care au studiat cazurile persoanelor care au trecut peste o sută de ani au fost surprinşi să constate cât de mare este numărul lor şi în câte zone ale globului pot fi întâlnite.

Un caz cu totul excepţional este cel al anumitor populaţii din Caucaz, unde depăşirea vârstei de o sută de ani este un fapt obişnuit. Conform studiilor întreprinse, vârstele întâlnite frecvent în aceste zone sunt cuprinse între 107 şi 135 de ani. Remarcabil este faptul că aceşti „campioni ai longevităţii“, în general, nu sunt supuşi diferitelor boli specifice bătrâneţii, ci se menţin până în apropierea momentului morţii într-o tinereţe relativă, continuând să arate de aproximativ 80-90 de ani.

Un studiu japonez referitor la cele mai vârstnice persoane din această ţară a scos la iveală date istorice incredibile. Cazul cel mai neobişnuit este cel al unui bătrân ţăran pe nume Mampe, invitat de autorităţi în 1795 la Tokyo, pe vremea când avea nu mai puţin de 195 de ani. El a recunoscut că practica împreună cu întreaga sa familie o formă de acupunctură care le permitea menţinerea vitalităţii. Soţia sa avea pe atunci 175 de ani, fiul 153 şi nepotul 105. În lucrarea „Fiziologia longevităţii“ a medicului Finot este amintit un ţăran ungur care a murit la vârsta de 195 de ani, în timp de fiul său avea 155.

La Timişoara a fost înregistrat cazul unui locuitor pe nume Petrus Czerten care a trăit şi el până la venerabila vârstă de 185 de ani. În Anglia este cunoscut cazul lui Thomas Parr, considerat cel mai în vârstă om de pe teritoriul ţării sale, care a murit în 1655 la vârsta de 152 de ani, la scurt timp după ce a fost invitat la curtea regală (se spune că din cauză că… mâncase prea mult la curtea regelui).

În ţara noastră, o statistică din anii ‘70 menţiona existenţa pe teritoriul ţării a mai mult de 270 de centenari.

Pe toate meridianele s-a observat că cea mai lungă perioadă de viaţă o au preoţii şi călugării, urmaţi de muzicieni (mai ales dirijori) şi de medici. Activitatea continuă şi rodnică este una din cheile vieţii îndelungate şi fericite, aşa cum vom vedea în continuare.

Trebuie să prelungim tinereţea, nu bătrâneţea

Aceasta este o idee care trebuie să ne dea de gândit. Media actuală de viaţă a crescut considerabil faţă de cea de acum un secol, ajungând la 70-80 de ani – aproape s-a dublat –, dar cu ce preţ? Este incontestabil faptul că această longevitate este într-un anumit grad „artificială“, deoarece odată cu înaintarea în vârstă se resimt tot mai acut anumite suferinţe datorate degenerării şi bolilor, apare senilitatea şi alte fenomene ce erau necunoscute centenarilor „veritabili“.

Este evident faptul că metodele medicinii moderne au permis prelungirea speranţei de viaţă, dar cu toate acestea ele nu sunt suficiente pentru a garanta şi o foarte bună calitate a acesteia. Cineva afirma cu înţelepciune: „Longevitatea este de dorit dacă se prelungeşte tinereţea, nu bătrâneţea.“ Adesea, oamenii care trec de o anumită vârstă se gândesc cu disperare şi teamă la perspectiva bătrâneţii cu toate problemele pe care aceasta le implică în mod obişnuit. În mod cu totul uimitor, la fiinţele foarte longevive s-a constatat o vitalitate extraordinară şi o putere de muncă remarcabilă de care dau dovadă chiar şi după depăşirea „primilor“ 100 de ani de viaţă. Altfel spus, a trăi mult, în cazul lor, nu înseamnă, aşa cum unii dintre noi s-ar putea gândi, o prelungire a suferinţei din ultimii ani de viaţă, ci chiar o prelungire a unei existenţe fericite şi împăcate. Secretul longevităţii nu poate fi o simplă metodă mecanicistă, ci chiar însuşirea unei veritabile arte de a trăi în armonie. Unii (puţini) „au în sânge“ această artă minunată, noi, ceilalţi, va trebui să o dobândim.

Secretele longevivilor

Cum altfel am putea afla secretul longevităţii, al acestei arte de a trăi, decât observând efectiv „metodele“ folosite instinctiv de cei care au reuşit performanţa de a trăi mult şi fericit. Cercetările au demonstrat existenţa a 10 caracteristici comune la majoritatea oamenilor care au reuşit să trăiască peste 120 de ani:

– Buna dispoziţie molipsitoare şi simţul umorului bine dezvoltat.

– Trăirea efervescentă, plină de intensitate şi plenitudine a fiecărui moment. Chiar povestirile unor astfel de oameni, descrise în diferite lucrări, sunt pline de viaţă şi de o efervescenţă tinerească.

– Activităţi susţinute şi intense.

– Contactul direct cu natura este şi el recunoscut ca fiind extrem de regenerant. Cei mai mulţi dintre centenari nu au cunoscut modul de viaţă dintr-o zonă urbană aglomerată.

– Absenţa aproape completă a stărilor depresive, a mâniei şi supărării de durată.

– Alimentaţia echilibrată, mai degrabă redusă decât prea abundentă. S-a constatat că longevivii evită în mod spontan excesele, fără a fi adepţii unui puritanism excesiv.

– Apropierea spontană de frumuseţea naturii, de Dumnezeu sau de o credinţă vie într-un ideal înalt. Cel mai adesea, aceste calităţi sunt completate de o mare simplitate.

– Activitatea sexuală lipsită de excese, mai ales în tinereţe. Potenţa şi virilitatea în cazul bărbaţilor s-a putut menţine adesea până la sfârşitul vieţii. Este cunoscut dealtfel, în lumea ştiinţifică, faptul că incontinenţa sau altfel spus, risipirea haotică a potenţialului sexual este o cale sigură de accelerare a proceselor de îmbătrânire.

– Absenţa viciilor. Există desigur şi excepţii (de unde provin o serie de glume), dar statistic vorbind, la majoritatea longevivilor cumpătarea este caracteristică.

– Creativitatea şi inventivitatea, altfel spus exprimarea plenară a energiei creatoare.

Tot acest ansamblu de calităţi duc înspre o direcţie diferită faţă de cea a cercetătorilor ADN-ului sau a diferitelor componente fiziologice: tinereţea nu este pur fiziologică, ci este în primul rând o stare de spirit. Se pare că neîntâmplător în mai multe tradiţii spirituale se afirmă că timpul de existenţă în această lume este strâns legat de gradul de dezvoltare sufletească şi spirituală. Sufletele „mari“ au şanse reale de a trăi mai mult…

Condiţii ce accelerează îmbătrânirea

La concluzia de mai sus au ajuns mulţi dintre cei care s-au preocupat de prelungirea vieţii de-a lungul timpului, fie ei alchimişti din vechime sau savanţi din perioada modernă. Bătrâneţea nu este doar o condiţie a corpului, ci ea ajunge să fie de fapt o stare de spirit. În acelaşi mod, este evident că şi tinereţea este tot o stare. Nu sunt rare cazurile unor oameni care la 20-30 de ani ajung să fie efectiv bătrâni datorită rigidizării, închistării, lipsei de iubire, incapacităţii afective, intoxicării organismului printr-o alimentaţie dezastruoasă şi a unui mod de viaţă autodistructiv. Nu este vorba în aceste cazuri numai de aspectul fizic, ci şi de o stare psihică predominantă cu nuanţe morbide, marcată de imaginea unei vieţi lipsite de orizont şi de scop, care pare să întunece aproape complet orice perspective ale fericirii, bunei-dispoziţii, etc. Este evident că o astfel de situaţie nu face decât să reducă în mod drastic şansele unei existenţe îndelungate… Este bine să ne întrebăm din timp dacă nu cumva mintea şi sufletul nostru au îmbătrânit înaintea trupului.

Lipsa credinţei în Dumnezeu sau în anumite idealuri înalte, pierderea entuziasmului specific tinereţii, lipsa trăirii stărilor de fericire, lipsa umorului, absenţa dragostei, senzaţia lipsei de sens a vieţii – reprezintă stări ce trebuie să fie rapid înlocuite şi eliminate de cei ce aspiră să poată trăi mult, dar şi bine. Trebuie să recunoaştem însă că şi condiţiile exterioare prezintă o influenţă considerabilă. E suficient să amintim aici stresul, poluarea (industrială, fonică, alimentară – alimentaţia chimizată), agitaţia continuă impusă de ambianţa urbană în marile oraşe, contactul redus cu mediul natural, diferite condiţii economice şi sociale care sunt menite să reducă perspectivele „fericite“.

A te lăsa descurajat de gândul morţii înseamnă a te închina ei atunci când îi poţi sta împotrivă.“

N. Iorga

Să ştii că timpul este o formă a iubirii, iar înfăţişarea noastră se află în afara lui, fiindcă timpul este o colivie dincolo de care se găseşte Absolutul etern.“ Rumi

Trecut şi viitor sunt în sufletul meu ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.“

M. Eminescu

Anii nu contează. Avem anii inimii noastre.”

Gian Dauli

MEDITATIE LA SFINX

MEDITATIE LA SFINX

În perioada 1985-1988 am devenit interesat de spiritualitatea dacică și am participat la activități care vizau recunoașterea geografiei sacre geto-dace, vestigiile site-ului de la Sarmisegetusa, a simulacrelor megalitice și a traseelor inițiatice din munții Bucegi împreună cu Cristina Pănculescu, Florin Andreescu, Mihaela Mureșan, Andrei și Aurora Petrescu, Otilia Zamfirescu.

În 1993-1994 am reluat într-un cadru mult mai amplu reunind peste 400 de yoghini cercetarea simulacrelor megalitice din Bucegi și am organizat împreună cu Simona Trandafir meditații de obiectivare a fenomenologiei energetice din Platoul Bucegilor, respectiv Peștera Ialomicioarei, zona Sfinxului și vârful Omul ocazie cu care am si  organizat în Bușteni primul simpozion despre spiritualitatea geto-dacică. Am continuat ulterior constant de două ori pe an sa particip la organizarea și susținerea meditațiilor în zona Sfinxului și Omul cu grupuri de practicanti yoga. Pot confirma cele ce s-au mai scris legat de zona Platoului Bucegi si mai precis, zona Pestera, Sfinxul si Omul. Personal am realizat meditatii in aceste locuri si pentru mine aproape de fiecare data au existat stari profunde de translatie temporala, stari de o extraordinara energizare, de expansiune a constiintei. Dar de fiecare data a existat o profunda ancorare subtil energetica in egregorul acestui popor, in spiritul acestui neam si am inteles cum a fost posibil ca pe aceste taramuri sa existe o continuitate de traditie spirituala, de limba si cultura. Am inteles de ce nu am fost dislocati din locurile acestea de marile forte care ne-au amenintat integritatea nationala. Intr-adevar suntem o tara iubita de Dumnezeu! Exista multe locuri sfinte, locuri de pelerinaj in tara noastra dar parca numai aici si numai in meditatie m-am simtit unificat cu neamul acesta, cu originea si cu menirea lui. Nu am facut pana acum publice aceste fotografii de care ma leaga multe amintiri frumoase si sper ca privindu-le sa intuiti ceva din maretia a ceea ce se afla si se manifesta constant pe platoul Bucegilor, la Sfinx.