SUNTEM CEEA CE CREDEM CA SUNTEM

SUNTEM CEEA CE CREDEM CĂ SUNTEM

Mintea umană este cel mai mare făcător de minuni” (Montaigne)

Autosugestia pozitivă a început să fie cunoscută și aplicată de foarte mulți oameni pe glob. La ora actuală am putea spune ca reprezintă cel mai popular mod de transformare a personalității, de autodeterminare și valorizare a potențialului interior. Aplicând autosugestia și gândirea pozitivă recurgem la o atitudine care, gradat, începe să se subconștientizeze și să determine în mod eficient transformări. Ajungem să credem cu tărie că putem realiza cu uşurinţă tot ceea ce ne propunem să fim, sau să atingem ca obiectiv. Începem să avem încredere deplină în noi. Puterea gândului şi a imaginaţiei asupra organismului nostru este nelimitată şi oricum cu mult mai mare decât putem bănui.

Câteva exemple elocvente

O femeie de 46 de ani s-a prezentat la maternitate, declarând că va naşte în câteva ore. Ea avusese o căsătorie nereuşită din cauza lipsei copiilor. Soţul ei, dornic de a avea copii, a părăsit-o. Au urmat zile de descurajare, insomnii, lipsa poftei de mâncare. Curând după plecarea soţului, femeia a observat însă că i-a apărut pofta de sărat şi piperat, aşa cum se petrece unor femei însărcinate. La câteva zile după aceea, au apărut greţuri şi vărsături, ceea ce a făcut-o să creadă ferm că este însărcinată. Sânii au început să-i crească şi i-a apărut chiar şi lapte. În luna a cincea a simţit mişcările copilului. Abdomenul i-a crescut treptat. A transmis soţului şi prietenilor că este însărcinată şi că aşteaptă să nască. La nouă luni au apărut “durerile facerii”. La sosirea la maternitate avea dureri puternice şi abdomenul mărit ca într-o sarcină cu termen. Când a aflat că medicul a constatat că în realitate nu este însărcinată, a început să plângă, să ţipe şi să ameninţe că se va sinucide dacă nu va fi ajutată să nască. După două-trei zile de la internare, abdomenul s-a micşorat. După şapte zile, semnele de sarcină au dispărut complet. În acest caz de sarcină închipuită, puterea gândului asupra corpului a fost atât de intensă, încât a putut provoca toate semnele sarcinii: activitatea glandelor mamare, mărirea abdomenului, contracţia muşchilor abdominali în timpul “durerilor de naştere”, etc.

S-ar mai putea prezenta multe cazuri concrete care dovedesc dincolo de orice putinţă de tăgadă formidabila putere creatoare a gândirii şi imaginaţiei, în bine sau în rău, dar nu putem prelungi aici acest subiect. Pentru noi important este că ne putem schimba corpul în orice mod dorim, schimbându-ne modul predominant de a gândi despre el. Pentru a fi sănătoşi, trebuie să începem să credem cu tărie că suntem. Pentru a slăbi, trebuie să începem prin credinţa fermă că putem şi că vom reuşi în curând să slăbim. Pentru a ne îngrăşa, trebuie să începem prin a crede că ne putem îngrăşa. Fiecare celulă a corpului nostru este înzestrată cu o disponibilitate incredibilă de a executa ceea ce noi îi ordonăm. Să gândim pozitiv despre corpul nostru. Nu trebuie să gândim niciodată: “Vai, ce burtă am!”, ci “Parcă începe să-mi scadă burta”. Ceea ce gândim, mai devreme sau mai târziu va deveni fără îndoială realitate. Nu este evident că trimiterea unor gânduri pozitive către propria noastră fiinţă este mai folositoare?

Prezentăm în continuare câteva cazuri care vorbesc de la sine despre influenţa emoţiilor asupra stării organismului. O fată care a fost părăsită de iubitul său s-a otrăvit. Ea a fost salvată, însă stenoza esofagului nu-i permitea să se alimenteze. A fost operată şi alimentele i se introduceau direct în stomac. Cu această ocazie s-au putut face observaţii asupra felului în care lucrează stomacul. Când pacienta vedea mâncarea sau doar se gândea la mâncare, prin fistula gastrică începea să curgă sucul gastric. Acelaşi lucru se petrecea şi când bolnava simţea mirosul mâncării sau cineva mânca cu poftă în faţa ei. Popular acest fenomen obiectiv este desemnat de expresia “îi lasă gura apă”. Aceste observaţii dovedesc că prezenţa mâncării sau doar gândul la mâncare produce aproape instantaneu secreţia sucurilor gastrice. Observaţiile ulterioare au arătat şi alte fapte nu mai puţin importante. Dacă fata se supăra, afla o veste rea sau i se spunea ceva neplăcut, secreţia sucului gastric înceta imediat. Concluzia: supărarea şi în general emoţiile negative opresc secreţia sucurilor gastrice. Când secreţia de sucuri gastrice încetează, alimentele nu mai pot fi digerate corect şi suferă întreg organismul.

Când omul este supărat, chiar şi mişcările peristaltice care împing alimentele de la esofag până la rect se opresc. O femeie lovită în abdomen de cornul unei vaci avea o rană deschisă, prin care o ansă intestinală ieşea afară; în acest fel se puteau vedea limpede mişcările peristaltice ale intestinului. Când cineva din familie i-a adus femeii o veste rea de acasă, mişcările s-au oprit brusc.

Unei pisici i s-a dat de mâncare şi apoi i s-a făcut radioscopie. S-au văzut clar mişcările peristaltice ale stomacului; când însă s-a adus aproape de pisică un câine, mişcările au încetat imediat.

Aceeaşi putere o au emoţiile asupra ficatului şi secreţiei bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna dispoziţie, voia bună- măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complet. Ficatul este şi el sensibil la supărări. Există şi o vorbă: “de supărare i s-a vărsat fierea în sânge”. Observaţia este justă. S-a mai constatat că la bolnavii suferinzi de ficat apar dureri nu numai când se abat de la dieta prescrisă, ci şi atunci când au supărări.

Excitaţia emoţională favorizează mobilizarea forţelor întregului organism. Acest lucru este evident la fotbalişti şi la suporterii lor; jucătorii aleargă pe teren, se agită, cheltuiesc multă energie musculară şi nervoasă. Pentru producerea energiei organismul cheltuieşte glicogenul care este adus la muşchi de torentul sanguin din depozitele ficatului. În muşchi, glicogenul arde (adică se oxidează) şi produce o cantitate de căldură şi de energie musculară. Suporterii iau parte activă la desfăşurarea meciului. Şi ei se agită, au emoţii puternice şi de aceea ficatul lor trimite glucoză în sânge. El ajunge la muşchi, însă nu poate arde, din cauză că muşchii suporterilor nu lucrează şi deci nu consumă energie. De aceea, glucoza de prisos din sânge ajunge în rinichi şi este eliminată prin urină. Dacă se face analiza urinei la suporteri, imediat după meci, se constată glucoză în urină; s-ar putea pune astfel, din greşeală, diagnosticul de diabet.

Toate îmbolnăvirile din corpul omenesc se pot împărţi în două grupuri: funcţionale şi organice. În cele funcţionale este tulburată numai funcţia, organele fiind anatomic întregi. În cele organice apar leziuni în organe. Conform ultimelor statistici întocmite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproximativ 78 % din bolile de care suferă omul, sunt de natură psihosomatică. Emoţiile produc tulburări funcţionale.

Emoţiile negative puternice, repetate, pot produce în timp şi boli organice. În timpul ultimului război mondial, la Londra a apărut la un moment dat o adevărată epidemie de ulcere gastrice. Epidemia a apărut odată cu începerea bombardării intense a capitalei Angliei. Când însă, mai târziu, raidurile naziste au încetat, epidemia s-a oprit şi atunci numărul cazurilor de ulcere gastrice a coborât treptat la nivelul obişnuit.

Cercetătorul rus I. Pavlov a arătat că trauma cea mai importantă asupra creierului o produce emoţia fricii. Din cauza emoţiilor din timpul examenelor, la studenţi apare poliurie, diaree, glucoză în utrină. Când acţiunile scad la bursă, la oamenii de afaceri se constată o creştere a glucozei în urină.

Frica poate fi cauza directă a unor grave boli nervoase. În popor se spine: “s-a îmbolnăvit de sperietură”. Într-adevăr, o spaimă mare, un incendiu, groaza de a fi atacat de hoţi, pot provoca boala lui Bassedow, diabetul, etc. Dar de frică poţi să şi mori. Un basm oriental povesteşte că odată un arab a întâlnit pe drum ciuma şi a întrebat-o încotro se duce. “La Bagdad, să omor cinci mii de oameni” a răspuns îngrozitoarea boală. Câteva zile mai târziu, cei doi s-au întâlnit din nou. Acum ciuma se întorcea de la Bagdad. Arabul i-a spus mustrător: “Mincinoaso! Ziceai că te duci să omori cinci mii de oameni şi, când colo, am auzit că ai răpus cincizeci de mii…”. “M-am ţinut de cuvânt, a apus ciuma, eu am omorât numai cinci mii, ceilalţi au murit de frică”.

În Statele Unite statisticile medicale declară că aproximativ 20 % din cei care au fost muşcaţi de şerpi şi au murit erau de fapt în afară de orice pericol, fiind muşcaţi de şerpi neveninoşi şi deci au murit de frică. Concluziile se impun de la sine.

Dar există şi cazuri revelatoare despre formidabila putere a voinţei, atunci când ea este orientată benefic şi creator. Doctorul Alain Bombard, medic la spitalul naval din portul Boulogne-sur-Mer din Franţa, a asistat aproape zilnic timp de patru ani la nenumărate drame ale mării. Cu tot ajutorul dat, majoritatea naufragiaţilor nu mai putea fi salvată. Cifra victimelor mării este impresionantă: 200.000 de oameni mor în lume în fiecare an. Din acest număr, aproximativ un sfert (adică 50.000) reuşesc să se salveze cu bărcile, însă şi ei mor în primele zile după catastrofă, cu mult înainte de a li se termina proviziile. Cum ar putea fi salvaţi cel puţin aceşti oameni care mor în bărcile de salvare? De ce pier ei atât de repede?

Alain Bombard a citit istoria marilor naufragii, a studiat rezistenţa organismului în condiţii grele, a cercetat fauna mărilor şi a oceanelor pentru a vedea dacă ea ar putea procura hrană pentru naufragiaţi. Astfel el a realizat că naufragiaţii nu mor de fapt din cauza lipsei hranei şi că apa mării conţine suficiente resurse pentru a le potoli foamea şi setea. De ce mor ei înainte de a li se epuiza forţele fizice? Răspunsul este simplu: din cauza fricii. Frica este factorul care îi înnebuneşte şi le paralizează orice gând şi putere de rezistenţă, omorându-i cu mult înainte de vreme. Concluzia se impune de la sine: naufragiaţii ar putea supravieţui până la venirea ajutorului dacă ar putea să se stăpânească şi să-şi învingă frica.

Pentru a dovedi acest adevăr, Bombard a hotărât să experimenteze pe el însuşi aceasta, traversând Oceanul Atlantic, fără provizii. Şi-a construit o plută pneumatică de cauciuc, simplă şi rezistentă şi în ziua de 19 octombrie 1952 a părăsit Casablanca. Singur în imensitatea fără margini a oceanului, biciuit de valuri şi furtuni, purtat de curenţi, chinuit de sete şi arşiţă, el s-a hrănit cu peşte şi plancton şi a băut apă de mare sau de ploaie. După 65 de zile şi 65 de nopţi de luptă cu toate grozăviile oceanului, a ajuns în insulele Antile, în Marea Caraibilor. Medicul Alain Bombard slăbise cu 25 kg, globulele roşii îi scăzuseră la jumătate, pielea, deshidratată, îi era acoperită de o erupţie generalizată, unghiile de la picioare îi căzuseră, dar cu toată această stare fiziologică rea, voinţa lui de fier a dovedit încă o dată că cel care îşi stăpâneşte emoţiile negative, frica şi groaza poate supravieţui chiar şi în condiţii aparent imposibile. În cartea mărturie scrisă după această experienţă extraordinară, “Naufragiat de bunăvoie”, Alain Bombard Spune: “Naufragiat! Fii întotdeauna mai dârz ca marea. Luptând mereu, vei învinge. Adu-ţi aminte că acest lucru a fost dovedit de un om în 1952”.

Evident că toate acestea sunt valabile şi la traversarea mării vieţii.

Despre sentimentele pozitive

Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, emoţiile, sentimentele şi stările pe care le trăim au fost împărţite în două mari grupe: unele care măresc activitatea vitală a organismului şi altele care provoacă scăderea ei. Împărţirea s-a bazat pe observaţiile făcute asupra manifestărilor exterioare şi a comportamentului, legate de sentimentul care domină şi creează dispoziţia sufletească.

Când omul trăieşte stări de bucurie, toate procesele vitale ale organismului se desfăşoară într-un ritm intens. Respiraţia devine mai adâncă, pulsul este accelerat, mai plin, obrajii se îmbujorează, ţinuta se îndreaptă, oboseala scade, capacitatea de muncă şi randamentul cresc.

Emoţiile negative se pot uşor ghici după mimică şi comportament. Ele tulbură şi inhibă toate procesele vitale din organism, ceea ce duce la pierderea capacităţii de muncă, la oboseală şi la slăbirea rezistenţei în faţa bolilor.

Celor mai mulţi oameni le lipseşte educaţia sentimentelor. Oamenii devin nenorociţi încetul cu încetul, obişnuindu-se a se plânge mereu, a se văicări, a critica totul, într-un cuvânt, îşi formează o psihologie de “ghinionist”. Ei se lasă stăpâniţi de frică, griji, pasiuni inferioare şi distructive, mânie, se descurajează în faţa greutăţilor şi se dau bătuţi după primele lovituri.

De la bun început trebuie să pornim de la o constatare banală: de cele mai multe ori ne aprindem şi ne enervăm pentru fleacuri şi transformăm un nimic într-o dramă. Cu timpul însă, lucrurile se aranjează. Împrejurarea care astăzi, pe fondul emoţiei imediate, ne apare drept o catastrofă, mai târziu, după o săptămână sau o lună, ne apare măruntă, neînsemnată, iar reacţia noastră – nejustificată şi chiar ridicolă. Dacă ne gândim lucid la cauzele care au provocat explozia emoţională, vom constata că ele sunt cu totul disproporţionate faţă de energia nervoasă risipită atunci. Tocmai această disproporţie între cauză şi efect dă emoţiei negative caracterul ei morbid şi ne obligă să o combatem.

Rezistenţa, tăria sufletească în faţa insucceselor şi chiar a înfrângerilor, consecvenţa şi tenacitatea reprezintă, în lupta vieţii, o cheie importantă, o calitate fundamentală care trebuie cultivată neîncetat. Nenorocirea, ca şi furtuna, are o durată limitată. Este mai curând un obstacol în calea scopului urmărit, obstacol ce se depăşeşte cu voinţă şi răbdare.

Suntem aşa cum ne sunt gândurile

Pentru ca atmosfera noastră sufletească să fie luminoasă, tonică, optimistă, pentru a reuşi în tot ceea ce ne propunem să înfăptuim, este neapărat nevoie să gonim din suflet orice idee nesănătoasă, inutilă. “Nu ţine supărarea de azi pe mâine” ne îndeamnă înţelepciunea populară. Nu trebuie să lăsăm ca insuccesele, neplăcerile, pierderile să se transforme în amărăciune permanentă, “să ne acrească”. Pripa, neliniştea, descurajarea, gândurile negre, contactul cu cei care se plâng tot timpul, ne consumă în mod periculos şi inutil energia nervoasă şi ne scad vitalitatea. Acelaşi efect îl au şi neînţelegerile, ura, gelozia, invidia şi orice sentimente duşmănoase faţă de alţii. „Economia este un mare venit” spune un vechi proverb. Ea este valabilă în orice domeniu şi prin urmare şi în cheltuirea potenţialului nervos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s