GANDURI INSPIRATOARE

Citate din volumul „Soaptele inimii” – Editura Kamala

GANDURI INSPIRATOARE -1-

Când trăiești conștient, orice moment aduce o moralitate, simț al sacrului și frumusețe.

Orice moment poate aduce propria lui înțelegere morală și cale de acțiune. Fii doar prezent!

Heidegger spune: ”Fii deschis la deschidere”. În această deschidere situația oferă propria ei solutie.Apare natural și o poți sesiza dacă ești receptiv și dechis. Fii convins că este soluția cea mai bună!

Te hrănești din întreg? Atunci faci parte din întreg. Te hrănești din parte, atunci te simți doar parte.

Nu trebuie să vrei să ajungi la vreo concluzie. Învață să acorzi situației o deplină libertate față de propria ta evaluare și judecată. S-ar putea să-ți apară multe lucruri noi.

Adevărata rodnicie a efortului tău te recrează în mod constant căci îţi oferă însăşi seva tainică a vieţii ca hrană sufletului.

Rămâi deschis şi atent pentru aţi observa unicitatea propriei călătorii spiralate.

Pentru a putea zbura nu este suficient să ai aripi. Trebuie să vrei să cucereşti spaţiul.

Vrei să ştii ce-ţi spun stelele din cer ? Ascultă cu atenţie pământul înstelat …cu suflete.

O singură clipă adevărată te poate face să scrutezi eternitatea. O singură pătrundere dincolo…Şi ştii că viata este veşnica.

De ce îţi este frică de singurătate ? Nu este ea cea care te descoperă pe tine ca bun prieten ţie însuţi ? Şi când începi să o petreci, nu ea, îţi descoperă taina inexistenţei ei ? Fii liniştit ! Căci niciodată nu vei putea fi singur petrecând în singurătate cu inima ta.

Cum aştepţi ? Stând pe loc, sau alergând cu braţele întinse către cel pe care-l aştepţi ?

Cum te rogi? Cerând şi implorând Sau dăruind pe Dumnezeu ?

Cine eşti tu cu adevărat în cele două clipe? Cel credincios sau cel lipsit de credinţă? Cel curajos sau cel fricos? Cel bun sau cel rău? Cel ce iubeşte sau cel ce urăşte? Cel viteaz sau cel laş? Cel cu sufletul îndulcit de virtuţi sau cel golit prin patimă şi viciu ? Cine esti Tu? Răspunde-ţi sincer ţie însuţi mai întâi inainte de a-i întreba pe ceilalţi pentru a le înţelege răspunsurile.

Iubeşte mai întâi inainte de a aştepta venirea iubirii. Căci Soarele luminează si apoi fructul se părguie.

De două ori în aceeaşi apă nu poţi călca ; de două ori în acelaşi aer nu poţi zbura ; pe acelaşi nisip fin de două ori nu poţi călca si dacă meditezi mai profund totul este unic şi irepetabil aici şi acum. Şi atunci de ce crezi că oamenii sunt mereu aceiaşi ? De ce i-ai ferecat in memoria ta? Reda-le libertatea de a fii. Oricum, dacă nu întelegi ce spun, măcar roagă-te altfel !

MEDITATIE ASUPRA STARII DE PURA EXISTENTA

Meditație asupra stării de pură existență

”A FI ?” sau …”A FI ?” acesta este … Răspunsul.

Centrarea în Sine, (Inima Spirituală) reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi”. Urmăresc de mai mult timp prin meditație să înțeleg și să realizez esența metodei Introspecției (Atma Vichara) a lui Ramana Maharshi. El spunea că dacă tot este necesar să pacifici mintea, să o liniștești, aceasta realizându-se prin fixarea ei doar asupra unui singur ”obiect”, fie el interior sau exterior, de ce, se întreba el, să nu o aducem și să o fixăm asupra sentimentului pure existențe?

Este o întrebare de bun simț pe care puțini dintre noi o luăm în considerare.

Așa cum poate ați observat cei care meditați, atenţia sau meditaţia asupra oricărui obiect ne păstrează în dualitatea: 1) „eu”, subiectul cunoscător şi 2) „acela”, obiectul de cunoscut. Dacă atenţia este însă îndreptată asupra Inimii Spirituale, deci asupra subiectului cunoscător sau, altfel spus, asupra a ceea ce suntem în realitate, asupra sentimentului intim al purei existenţe, asupra sursei însăşi a atenţiei, atunci sunt create premisele unei adevărate transformări interioare, pentru că subiectul şi obiectul se întregesc printr-o completă și totală identificare care conduce la Unitate.

Prin urmare, mi se pare firesc să urmăresc ca principalul obiect al meditaţiilor să fie însăși esența mea, atât cât îmi permite nivelul realizării actuale. Încep să fiu convins de eficacitatea acestei metode cu atât mai mult cu cât ea pare abordabilă și într-o manieră logică, rațională.

Iată și câteva jaloane care m-au ghidat în această abordare a metodei lui Ramana. Există un lucru de care nimeni nu se îndoieşte. Este credinţa în propria sa existenţă. Nimeni nu se gândeşte să îşi pună această întrebare: “Exist eu cu adevărat?” Fiecare admite acest fapt ca fiind absolut sigur. Exist. Conştiinţa de a exista este reală. Ea se menţine întreaga viaţă, de aceasta suntem foarte siguri. Dar nu ştim ce va fi după moarte. E o îndoială, o teamă profundă, chiar dacă teoretic ştim că este vorba de o translaţie în lumi subtile. Omul există şi în afara corpului fizic şi există şi după dispariţia corpului fizic.

Toate aceste investigaţii trebuie făcute pe un fond de încetinire a proceselor mentale. Pentru a înţelege natura reală a acestui “eu” misterios şi pentru a şti care sunt legăturile acestuia cu corpul şi cu fiecare dintre structurile subtile, trebuie să realizaţi o analiză profundă a personalităţii, a eului aparent, precum şi a tuturor acestor structuri. Acest studiu al propriei fiinţe este un fel de căutare absolută operată în esenţa minţii şi a fiinţei noastre. Acesta este ”laboratorul” conștiinței. Iar singurul instrument de care avem nevoie acum este propria conștiență. A exersa sentimentul purei existențe implică a fii cât mai conștient, cât mai prezent și lucid. A căuta fiinţa reală care este în noi, a căuta acest eu profund adevărat, înseamnă de fapt a evoca esenţa noastră spirituală atât în meditație dar mai ales pe parcursul zilei atunci când acționăm. Vom putea remarca că este mai greu la început să extindem această atitudine mai detașată, mai centrată în sine. Dar a continua această atitudine luând-o, dacă vreți, ca o provocare, a persista în fii cât mai conștient pe parcursul zilei, și conectând acest sentiment al prezenței și lucidității la însăși sursa sa- sentimentul pur al existenței – ne va ajuta foarte mult.

În această fază a fost important pentru mine să mă focalizez cât mai mult asupra acestei certitudini: realitatea propriei existenţe. Gradat, am încep să fiu atras gravitațional de nucleul a ceea ce pot spune acum pentru mine că reprezintă realitatea propriei ființe. Sunt martorul acestei realități în primul rând pentru faptul că știu că exist. Am certitudinea că exist și sunt stabilit în această certitudine acum în acest moment.

De aici știu că se poate pleca mai departe. Acesta este un punct de plecare foarte stabil şi sigur în căutarea spirituală, pentru că această noţiune de „eu” este o noţiune universal acceptată. Orice alt obiect poate să confere acest sentiment al efemerităţii, corpul se transformă, slăbeşte sau devine mai puternic, este sănătos sau se îmbolnăveşte. Mintea se modifică, punctele sale de vedere se transformă cu timpul, ideile sunt permanent în mişcare. Sentimentele sunt, de asemenea, permanent puse în mişcare şi fluctuează, dar noţiunea de “eu” rămâne mereu, şi într-un anumit sens ea este nemodificată, din copilarie până pe patul de moarte. Este conştiinţa acelei continuităţi a aceluiaşi „eu”, a aceleaşi fiinţe care rămâne pe tot parcursul vieţii, în pofida schimbărilor minţii şi a sufletului nostru.

Dispoziţiile minţii şi ale sufletului sunt schimbătoare şi trecătoare, dar prin toate acestea eul poate fi numit cel care rămâne stabil în mijlocul instabilului, spectatorul teatrului schimbător al acestei lumi.

Iată de ce a ne cunoaşte pe noi înşine înseamnă a găsi punctul din conştiinţă de unde se poate observa întreg ansamblul de stări schimbătoare ce caracterizează personalitatea noastră. De fapt, acest punct de sprijin este însăși Inima Spirituală, pentru că prin raportarea la ea se produce acea transformare. În rest, oriunde ne-am focaliza, totul este trecător şi nu avem certitudinea stabilităţii noastre.

De mult timp mă preocupă continuitatea stării de conștiință și stabilitatea nivelului de conștiință. Cu alte cuvinte, cum pot să mențin starea de ”a fi” pe care o trăiesc în meditație și în timpul zilei. Intuiesc în metoda introspecției că în acest sistem complex de ecuații care conține mai multe ”necunoscute” – Sinele, eu-l – ca individualitate, lumea exterioară, actul meditației, cunoașterea care rezultă, etc., am șanse de succes dacă recurg la metoda izolării anumitor necunoscute, cel puțin temporar. Este necesară, prin urmare o anumită simplificare și această metodă corespunde etapei mele evolutive. Dacă urmăresc să simplific deci, voi considera de acum propria conștiență de sine ca fiind acest ”laborator”, voi considera Sinele ca fiind subiectul și totodată subiectul meditației și în acest context este evident că meditația mă va purta către niveluri de experiență a sursei sentimentului de ”a fi”. Pentru mine acum este un model simplificator și eficient care mă ajută enorm să mă relochez în conștiința Sinelui. Observ cum parcă cu fiecare meditație se produce o amprentare și mai puternică în spațiul conștiinței mele a sentimentului prezenței, a purei existențe, dincolo de gânduri. Sunt din ce în ce mai multe pauze mentale și le savurez fiind martorul lor. Iar când revin la activitățile zilnice mă regăsesc parcă din zi în zi mai simplu, mai firesc, mai lipsit de dorințe, mai tăcut. Dar paradoxal, mai conștient, mai prezent și mai lucid. Constat o creștere a eficienței în ceea ce întreprind, capabil să rămân mai mult centrat asupra ”subiectului” (cine este cel care acționează decât asupra acțiunii însăși).

Meditația asupra stării de pură existență, asupra sursei sentimentului de ”a fi” m-au condus la câteva mici revelații. Vi le impartasesc.

”A FI” reprezintă spațiul propriei conștiințe. Acest spațiu conține tot ceea ce am fost, sunt și voi fi precum și tot ceea ce am făcut, fac și voi face.

”A FI” este totodată tot ceea ce am în mod real și intim, chiar acum. Întotdeauna sentimentul propriei mele existențe este dat de continuitatea conștienței de ”A FI”.

”A FI” conduce prin gradată recunoaștere către reîntregire.

”A FI” reprezintă dimensiunea oricărei experiențe chiar dacă încă nu ești conștient de aceasta.

”A FI” este în cel ce trăiește și experimentează, în trăirea și experiența însăși dar totodată se află și dincolo de ele.

”A FI” se află în trecut, în prezent și viitor. Dar numai prezentul îl poate transcende.

”A FI” îl naște pe ”a nu fii” când există uitare.

”A FI” este o cale, un adevăr sau o viață și totodată sursa și esența lor.

”A FI” este la fel de mult iubire și cunoaștere, frumusețe și armonie, libertate și extaz, pace și tăcere, miracol și împlinire.

”A FI” este tangent cu infinitul.

”A FI” este misterul eternității Existentei.

”A FI” te poate îndemna să urci piscul muntelui. Dar acolo de fapt nu este nimic. Și totuși, acolo Eu Sunt!

”A FI”, deși conține în plenitudinea sa Totul, emană din Tăcerea lui Dumnezeu.

”A FI” întotdeauna trezește și inspiră.

”A FI” te atrage, te fascinează, te modelează până la perfecțiune. Nu te opri!

”A FI” duce la trezire, recunoaștere și realizare.

”A FI” te poartă din naștere în naștere, până îți împletești firul propriei vieții în țesătura existenței Unice.

”A FI” este uneori împunsătura suferinței și a morții dar este și mijlocul transcenderii lor.

”A FI” este întreg oceanul Existenței și totodată valurile sale.

”A FI” este începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor dar se află totodată și în ele.

”A FI” este în creație așa cum este în disoluția ei, dar totodată o și menține.

”A FI” este cauza dinamică a întregii manifestări fenomenale care-și caută sensul.

”A FI” de multe ori este confundat sau nerecunoscut în planul manifestării specifice. Aceasta nu înseamnă nicidecum că nu creează efecte.

”A FI” poate crea o punte între inimă și minte pentru ”a salva”.

”A FI” este sădit ca o sămânță în tot. Ea se transformă până își revelează întreaga potențialitate.

”A FI” poate să trezească voința de ”a face” dar niciodată ”a face” nu-l revelează pe ”A FI”.

”A FI” îți poate revela iluzia dar niciodată iluzia nu-l poate revela pe ”A FI” și deci nu te poate revela ție însuți.

”A FI” se află și în minte dar mintea nu se găsește în ”A FI”.

”A FI” este cel mai des identificat cu corpul și totuși aici îl regăsești cel mai greu.

”A FI” se află în toată această diversitate dar existența acesteia este dată de unitatea lui ”A FI”.

”A FI” conține Totul și prin urmare ce sunt pierderea și câștigul, trecutul și viitorul, nașterea și moartea?

”A FI” este Dumnezeu, sunt Eu, ești Tu, este El, este orice fir de praf.

”A FI” este cel mai minunat Joc. Odată început, el nu are sfârșit.

”A FI” mișcă, neagă, revoluționează și transcende totul.

”A FI” conduce firesc la virtute când ești golit de ”a vrea”.

”A FI” irumpe către totalitate și plenitudine din tăcerea Vidului.

”A FI” poate fi în mic tot la fel cum este în mare; poate fi în clipă la fel cum este în Eternitate.

”A FI” poate fi perceput ca o magie dar nu este mai puțin real.

”A FI” este la fel de mult în ”a fi” și în ”a nu fi”.

”A NU FI” nu există!

MEDITATIA: CÂTEVA REPERE PRACTICE

MEDITATIA: CÂTEVA REPERE PRACTICE

Meditaţia este calea regală ce conduce la desăvârşire, la  eliberare (MOKSHA).
Ea elimină orice suferinţă, orice mâhnire. Meditaţia conferă viziunea Unităţii
şi percepţia directă a Unicităţii.“                                                       Swami Sivananda
In zilele noastre, multi oameni sunt atraşi de practica meditaţiei, însă puţini sunt cei care ajung să mediteze cu adevărat şi să se bucure de roadele ei. Aceasta se produce pentru că foarte puţini sunt cei care înţeleg care este adevărata semnificaţie a meditaţiei şi subtilele ei mecanisme care sunt puse în mişcare. În ciuda numeroaselor tehnici apărute în reviste sau cărţi, există încă multe neînţelegeri legate chiar de bazele practicii meditaţiei.

Meditaţia nu este o activitate care să fie făcută la fel cum ne realizăm treburile zilnice sau activităţile profesionale. Majoritatea acţiunilor pe care viaţa de zi cu zi le implică sunt asemănătoare unor ”funcţii” care sunt îndeplinite de individualitatea sau personalitatea noastră şi care, prin urmare, par cel mai adesea a fi într-o mare măsură exterioare propriei noastre naturi, propriei noastre fiinţe.

Această diferenţiere pe care o sesizăm între ceea ce pare exterior şi ceea ce pare a ne fi interior face ca munca sau acţiunile pe care le realizam să ne obosească dacă nu ne plac sau nu ne interesează, sau dimpotrivă, să ne susţină şi să ne bucure atunci când ne captivează şi ne pasionează. Foarte puţini ne bucurăm să spălăm vase timp de două ore şi cel mai adesea, dacă trebuie să o facem, ne simţim apoi obosiţi. În schimb, dacă trebuie să ne plimbăm sau să practicăm sportul favorit am putea să o facem un timp mult mai lung şi să ne simţim mult mai puţin obosiţi.

Diferenţa esenţială între cele două genuri de „oboseală“ care apar este faptul că primul este o oboseală care pare să ne golească interior, pe când cel de al doilea ne lasă „împliniţi“ şi gata oricând să o luăm de la început în acelaşi sens. Majoritatea activităţilor noastre care ţin de aceste „funcţii“ se sfârşesc totuşi cu un gen de „oboseală“, fie că este plăcută sau nu.

Meditaţia însă nu este o astfel de „funcţie“, fiind foarte diferită de activităţile cu care suntem obişnuiţi. Dacă meditaţia ne oboseşte, concluzia pe care o putem desprinde este că, de fapt, ne-am angajat într-un alt gen de activitate pe care am denumit-o meditaţie, deşi în realitate nu este vorba despre aceasta.

A medita este în primul rând un mod de „a fi”

În general, putem să fim obosiţi de muncă, dar nu putem fi obosiţi de noi înşine. Concluzia firească care se desprinde de aici este că atunci când suntem obosiţi de o anumită acţiune, aceasta se produce pentru că ea nu face parte din propria noastră natură, fiind ceva exterior. Dacă meditaţia este percepută ca o „activitate“ a fiinţei noastre şi nu este un mod de a fi, ea devine ceva exterior şi într-o zi ne vom simţi obosiţi de atâta „meditaţie”, sau chiar o vom respinge pentru că vom avea senzaţia că ea se impune ca un element străin peste propria noastră fiinţă sau propria noastră natură lăuntrică.

Meditaţia este o culme a practicii yoghine şi o împlinire a strădaniei spirituale. Însă puţini dintre noi înţelegem cu adevărat semnificaţia sa reală, iar esenţialul se pierde adeseori, datorită confuziei care apare între practica meditativă şi un gen de muncă sau activitate a minţii. Datorită acestui fapt, mulţi dintre noi considerăm că este ceva dificil să rămânem pentru mult timp în meditaţie şi suntem copleşiţi fie de somn, fie de o oboseală generală a sistemului psiho-fizic, fie de o senzaţie de discomfort.

Este chiar curios cum ceva care ar trebui să fie chiar centrul vieţii noastre spirituale poate să devină o cauză de oboseală, frustrare sau uneori repulsie. Adeseori vrem să cunoaştem secretele meditaţiei datorită insatisfacţiei create de evenimentele vieţii obişnuite şi a senzaţiei că există ceva care lipseşte în existenţa noastră. Dar dacă chiar şi acest remediu ajunge să creeze sentimentul unei alte lipse, al unui neajuns sau al unei insatisfacţii, şi dacă există anumiţi factori care ne pot împinge către o stare de saturaţie în care să spunem „Ajunge!“ meditaţiei, făcându-ne să ne orientăm către alte activităţi pentru a uita de aceasta, trebuie să tragem de aici concluzia că nu am înţeles deloc ce este meditaţia, si deci, ca nu stim inca sa meditam.

Dacă vom căuta să înţelegem cu atenţie şi intuitiv meditaţia, privită ca un exerciţiu spiritual, ne vom afla în faţa unor adevăruri tulburătoare referitoare la viaţă şi la Univers văzute ca un întreg. Înainte de a începe orice acţiune, este necesar să ne creăm o imagine cât mai clară despre ea pentru ca să nu apară o confuzie între ceea ce trebuie să facem şi ceea ce noi doar presupunem că avem de făcut.

O întrebare fundamentală

De unde ştim că meditaţia este remediul neîmplinirilor vieţii? Răspunsul la această întrebare ar necesita să ştim ce este ceea ce cu adevărat ne lipseşte în viaţă. În linii mari vorbind, sentimentul de insatisfacţie apare în momentul în care, după ce am trăit un anumit număr de ani, ajungem la concluzia că:

– dorinţele omeneşti par să nu aibă nici un sfârşit;

– cu cât oamenii posedă mai multe lucruri, cu atât vor mai multe;

– obiectele simţurilor nu fac altceva decât să ne iluzioneze în loc să ne elibereze de tensiuni, anxietăţi şi dorinţe.

– dorinţa de fericire depăşeşte puterea imaginaţiei şi nu poate fi împlinită de nimic din ceea ce există în această lume, datorită faptului că atât timp cât mai rămâne ceva în afara fiinţei noastre, acel ceva reprezintă potenţial fie un obiect al dorinţei noastre, fie o sursă a suferinţei;

– aşa-numitele plăceri ale vieţii par de cele mai multe ori să ţină de o anumită excitaţie nervoasă, sau o supunere faţă de anumite impulsuri involuntare şi o sclavie faţă de instinctele primare, mai degrabă decât de trăirea adevăratei libertăţi şi fericiri care este, în cele din urmă, ţelul către care orice om aspiră.

Dacă acestea sau altele, pe care nu le-am putut cuprinde în aceste câteva idei, sunt neajunsurile vieţii, ne putem întreba cum ar putea fi ele remediate prin meditaţie? Mai întâi meditaţia ar trebui să devina o atitudine continuă a fiintei noastre şi nu o simplă tehnică pe care o exersăm doar atât timp cât suntem în locul pe care l-am dedicat exerciţiilor spirituale. O analiză atentă a naturii meditaţiei deschide poarta către o realitate mai profundă decât cea care este revelată de procesele mentale obişnuite, cum ar fi raţionamentul, înţelegerea şi senzaţia. Meditaţia este într-adevăr mai mult o efervescenţă a sufletului care isi cauta reintregirea decât o simplă funcţie a minţii.

Noi suntem inainte de toate spirit

Sufletul nu este decât rareori activ în circumstanţele vieţii obişnuite. Diferenţa dintre funcţiile pe care personalitatea omenească obişnuită le îndeplineşte şi acţiunile realizate cu sufletul este faptul că, în primul caz, o singură funcţie este activă în timp ce celelalte sunt ignorate sau suprimate; în cel de al doilea caz, întreaga noastră fiinţă în aspectul său esenţial se trezeşte la momentul potrivit pentru acţiune şi nimic nu este exclus din aceasta. Foarte rar noi acţionăm cu sufletul trezit, însă atunci când acţionăm astfel, chiar şi într-o formă mai atenuată, trăim o fericire incomparabilă.

Cele mai superficiale manifestări ale sufletului prin canalele personalităţii umane pot fi percepute, de exemplu, în entuziasmul extatic trăit în artă. În astfel de trăiri, noi uităm de propria noastră fiinţă şi devenim una cu obiectul experienţei noastre. Acesta este motivul pentru care arta poate să focalizeze atenţia atât de intens, făcându-ne să uităm de orice altceva pe timpul cât acea manifestare artistică se desfăşoară sau ne captează atenţia.

Sufletul ni se trezeşte uneori în viaţa de zi cu zi

Şi în viaţa de zi cu zi există unele momente în care sufletul se trezeşte. Acestea sunt momentele în care trăim emoţii foarte intense. Atunci, întreaga noastră fiinţă este pusă la unison în acţiunea respectivă, şi în aceste cazuri logica impusă de intelect şi etichetele generate de lume şi prejudecăţi nu mai valorează nimic. Este adevărat că, cel mai adesea, aceste momente trec neobservate, pentru că imediat după ce acel moment de împlinire şi de pură manifestare a Existenţei, apare uitarea care ne determină să ne orientăm din nou către exterior.

Această trăire de culme este de multe ori foarte scurtă şi foarte puţin conştientizată, dar ne poate permite, atunci când suntem atenţi, să trecem dincolo de conjunctura efemeră care a generat-o şi să pătrundem în realitatea profundă a esenţei sufletului nostru – Sinele Divin.

Alchimia trezirii sufletului

Toate aceste elemente legate de modul de a trăi evenimentele existenţei de zi cu zi au în comun dualitatea dintre suferinţă, oboseală, saturaţie pe de o parte şi fericire, împlinire, energie nesfârşită, efervescenţă, de cealaltă parte. Cel care face această diferenţă este sufletul care atunci când este adormit face ca fiinţa să experimenteze neajunsurile vieţii de zi cu zi, iar atunci când este trezit şi activ transformă alchimic toate aceste aparente neajunsuri, în stările opuse lor.

Motivul este foarte simplu: atunci când acţiunea porneşte din suflet, chiar dacă este realizată prin simţuri, minte sau corp, care sunt expresiile lui distorsionate, unitatea pe care o generează este irezistibilă, pentru că sufletul se hraneste din insasi esenţa întregii noastre fiinţe şi numai exprima doar o anumită capacitate, facultate sau funcţie a personalităţii. Cât timp există o manifestare parţială, ceea ce este ignorat, ceea ce rămâne deoparte va fi o sursă de neîmplinire şi nefericire. Când însă totul este cuprins într-o manifestare armonioasă şi dătătoare de împlinire, apare transformarea plenară a existenţei noastre într-o existenţă divină, pentru că aceea scânteie de dumnezeire a cărei expresie este sufletul îşi regăseşte prezenţa în tot ceea ce o înconjoară. Dispare atunci însăşi sursa suferinţei şi neîmplinirii care este dualitatea.

Starea de bucurie extatică pătrunde totul

Concluzia acestor idei expuse până acum este faptul că atunci când sufletul este cel care acţionează, „iluminat” de constiinta Sinelui, nu mai există conştiinţa a ceva exterior, nici măcar a propriei noastre personalităţi, şi de aceea bucuria experimentată este o stare plină de încântare şi de farmec care cuprinde în ea totul. Putem, de asemenea, să observăm că meditaţia este o manifestare a sufletului trezit şi nu o funcţie a minţii. Aceasta explică de ce meditaţia ajunge sa fie, atunci când este corect practicată, o sursă de fericire şi nu o cauza de oboseală şi plictiseală.

Meditaţia poate fi învăţată şi apoi practicata spontan sau intr-o maniera formala, efectele ei urmând după aceea să se manifeste din ce in ce mai mult  şi în viaţa de zi cu zi. În meditaţie, sufletul nu se manifestă prin intermediul simţurilor, minţii sau al corpului, deşi impactul acţiunii sale poate fi resimţit şi în aceste structuri. De aceea, meditaţia trebuie să pornească întotdeauna mai întâi dintr-o centrare în suflet, în acea senzaţie intimă de A FI care caracterizează existenţa fiinţei conştiente.

Deşi acest A FI cuprinde omul privit ca un întreg, cu toate structurile sale grosiere sau subtile, el are întotdeauna un centru care poate fi localizat în zona pieptului. Deşi starea de conştienţă pare a fi legată mai mult de cap şi de activitatea mentală, sentimentul de A FI se centrează mereu în inimă, care este atât motorul vieţii fizice, cât şi centrul vieţii spirituale. Iata de ce consider ca este necesara o Yoga a trezirii Inimii Spirituale, o Yoga care porneste din inima, este practicata cu inima si sfarseste in inima.

CELE 7 CHEI ALE SUCCESULUI

CELE 7 CHEI ALE SUCCESULUI


Fii excepţional!

Majoritatea oamenilor îşi doresc fericirea, succesul, bunăstarea, însă adesea nu fac nimic eficient pentru a le dobândi. Echilibrul interior şi reuşita în viaţă, departe de a fi privilegiul anumitor persoane, sunt la îndemâna tuturor. Ele presupun însă întotdeauna o folosire conştientă şi armonioasă a capacităţilor noastre interioare, o concentrare a energiilor cu care am fost înzestraţi. Realizarea scopurilor noastre în viaţă necesită şi o trezire a potenţialităţilor noastre lăuntrice şi o orientare fermă, atentă şi concentrată a acestora.

Există mai multe caracteristici fundamentale pe care le-au avut toţi acei oameni care au dobândit succesul în viaţă, caracteristici care le-au conferit puterea arzătoare de a face tot ceea ce este necesar pentru a dobândi succesul. Acestea sunt cele şapte mecanisme de bază care ne pot asigura succesul.

1. Pasiunea. Toţi „învingătorii” au avut un motiv, o energie susţinătoare, un scop clar care le-a permis să realizeze un anumit lucru, să evolueze şi chiar să obţină mereu mai mult. Acest motiv puternic le-a dat forţă şi a făcut posibil ca ei să îşi folosească la adevărata lor valoare potenţialităţile. Pasiunea este cea care susţine, conferă putere şi face ca oamenii să rămână până noaptea târziu şi să se trezească dimineaţa devreme. Pasiunea conferă vieţii putere, savoare şi sens. Nu există nimic măreţ fără pasiunea de a fi măreţ, indiferent că este vorba de aspiraţia unui sportiv, a unui savant, a unui om de afaceri sau a unui artist.

2. Credinţa. Fiecare tradiţie spirituală vorbeşte despre puterea şi efectul credinţei asupra umanităţii. Oamenii care au succes diferă foarte mult în credinţa şi convingerile lor de cei care eşuează. Convingerile noastre despre ceea ce suntem şi ceea ce putem deveni determină ceea ce noi vom fi. Dacă nou credem în magie, vom trăi o viaţă magică. Dacă noi credem în fericire, vom trăi o viaţă fericită. Dacă, în schimb, credem că viaţa noastră este definită de limite înguste, aceste limite vor deveni cu adevărat reale pentru noi. Ceea ce noi considerăm că este posibil devine cu adevărat real, devine cu adevărat posibil. Mulţi oameni sunt plini de pasiune, dar datorită convingerilor lor limitate cu privire la ceea ce sunt şi la ceea ce pot să realizeze, nu abordează niciodată acele acţiuni care ar putea face ca visele lor să devină realitate. Oamenii care au succes ştiu că vor obţine lucrurile pe care le doresc şi în care cred cu ardoare.

Pasiunea şi credinţa ne ajută să ne înălţăm către performanţe. Dincolo de această putere, avem nevoie de o cale, de un sens inteligent şi de o progresie logică. Pentru a avea succes în atingerea scopului nostru, avem nevoie de:

3. Strategia. O strategie reprezintă modul de a ne organiza resursele. Fiecare personalitate de excepţie ştie că nu este suficient să ai resurse pentru a atinge succesul. Trebuie, de asemenea, să utilizezi aceste resurse în cel mai eficient mod. Chiar şi cele mai bune talente şi ambiţii au nevoie să îşi găsească o cale adecvată de manifestare. O uşă poate fi deschisă prin distrugere sau poate fi găsită cheia care o deschide fără forţă, lăsând-o intactă.

4. Claritatea valorilor. Valorile se referă întotdeauna la ceea ce este important, la ceea ce contează cu adevărat, la ceea ce este fundamental, etic, moral şi practic în tot ceea ce noi realizăm. Valorile sunt sisteme de convingeri specifice pe care le avem despre ceea ce este bine şi ceea ce este greşit în viaţa noastră. Mulţi oameni nu au o idee clară cu privire la ceea ce este cel mai important pentru ei. Adesea, ei realizează anumite lucruri, după care sunt nefericiţi şi neîmpăcaţi cu ei înşişi, pur şi simplu pentru că nu le este clar ceea ce ei consideră în mod subconştient a fi corect sau potrivit pentru ei şi pentru ceilalţi. În cazul marilor succese, aproape întotdeauna oamenii au un sens fundamental clar cu privire la ceea ce merită cu adevărat să fie realizat.

5. Energia. Energia trebuie să fie veselă, plină de viaţă şi bucurie, de dinamism şi vitalitate. Este aproape imposibil să te îndrepţi cu langurozitate sau lene către performanţe. Oamenii de excepţie trăiesc ca şi cum ar fi asaltaţi de momente favorabile în fiecare zi şi recunosc că singurul lucru care nu le este suficient este timpul. Există mulţi oameni în această lume care au o pasiune în care cred, cunosc strategia care le-ar putea asigura succesul şi valorile lor sunt în mod corect structurate, dar ei nu au vitalitatea fizică necesară pentru a realiza acţiunea respectivă. Succesul este aşadar inseparabil de energia fizică, intelectuală şi spirituală care, corelate, ne permit să obţinem ceea ce este cel mai bun din ceea ce ni se oferă.

6. Puterea cooperării. Aproape toţi oamenii de succes au în comun o extraordinară abilitate de a fi în legătură unii cu alţii, abilitatea de a fi împreună şi de a avea relaţii cu oameni din numeroase categorii sociale. Există, bineînţeles, şi cazurile excepţionale ale geniilor care au inventat în singurătate ceva care a transformat lumea. Marele succes se află ascuns în profunzimile propriei noastre inimi. Centrându-ne permanent aici, în inimă, fiecare dintre noi avem nevoie să formăm legături durabile, de uniune cu ceilalţi. Fără aceasta, orice performanţă este cu adevărat o iluzie.

7. Comunicarea. Modul în care comunicăm cu ceilalţi şi cu noi înşine determină în mod fundamental calitatea vieţii noastre. Oamenii care au succes în viaţă sunt oamenii care au învăţat cum să îşi folosească orice şansă pe care viaţa le-o oferă şi cum să îşi comunice această experienţă lor înşişi într-un mod care să genereze o transformare în bine. Cei care şi-au construit cu succes viaţa şi cultura sunt adevăraţi maeştri ai comunicării cu ceilalţi, au capacitatea de a comunica o viziune, o căutare, o bucurie sau o misiune.

Foarte mulţi oameni se tem în mod absurd de propriile lor potenţialităţi şi, în consecinţă, acceptă să trăiască la un nivel inferior celui care ar fi satisfăcător şi plin de sens pentru ei. Uneori, oamenii fug de propria lor măreţie. Depinde însă de noi să ne trăim cu umilinţă măreţia, lăsându-ne permanent ghidaţi de atotputernica înţelepciune divină. Cea mai importantă calitate a vieţii este valoarea vieţii însăşi, iar o fiinţă cu adevărat superioară va fi întotdeauna conştientă de aceasta, trăind un profund sentiment al scopului şi crezând cu putere în sacralitatea întregii vieţi.

Cu siguranţă că Ginghis Khan, cardinalul Richelieu sau Napoleon erau foarte conştienţi de puterea lor. Însă trecerea de la uman la divin, de la individual la universal presupune o abandonare deplină a personalităţii şi a voinţei noastre limitate în faţa atotputerniciei voinţe divine.

Această atitudine se va reflecta apoi în întreaga noastră viaţă, permiţându-ne nu numai să ne bucurăm aici şi acum, în această existenţă, ci să abordăm viaţa cu mult curaj, inspiraţie şi compasiune, devenind adevărate modele de iubire şi dăruire divină.


PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

Mintea are multiple resurse şi poate face faţă oricăror încercări

Sunt multe situaţiile în care ne confruntăm cu apariţia unor dureri. De la cele mai simple migrene sau dureri de stomac până la cele mai cumplite chinuri ale unei crize de rinichi, fenomenul durerii generează un şoc cu repercursiuni mai mult sau mai puţin grave la nivel fizic, energetic, psihic şi mental, lată de ce este bine să ştim ce trebuie să facem în asemenea situaţii. De multe ori, nu boala însăşi ne sperie, ci simptomul predilect care aduce suferinţă: durerea. De altfel, mulţi oameni trec cu uşurinţă peste anumite simptome de debut ale unor boli, ratând chiar şansa unui tratament mai uşor, numai pentru că ele nu sunt asociate cu durerea fizică. Din această cauză, unii nici nu cred că sunt bolnavi pentru că pe ei „nu îi doare nimic”. Şi totuşi …

Atunci când vorbim despre durere, foarte uşor ne reamintim de situaţiile în care am suferit datorită acesteia. Încărcătura psiho-emoţională rămâne de multe ori vie şi dorim să fim sănătoşi mai mult ca urmare a fricii de suferinţă şi de durere decât ca experimentare mai plenară şi fericită a vieţii. Există situaţii în care durerea persistentă îngreunează foarte mult tratamentul şi lungeşte procesul de vindecare datorită unor complicaţii care au apărut datorită consumului exagerat de sedative sau insomiilor, depresiilor şi chiar anumitor tendinţe suicidare generate de frica produsă de chinul durerii, etc.

Psihologia modernă a conceput un număr considerabil de tehnici psihice menite să diminueze considerabil durerile. Ideea principală în multe dintre aceste metode este aceea a distragerii atenţiei de la punctul sau zona dureroasă; aceasta este o strategie simplă, dar extrem de eficace atunci când este corect executată. Cel mai elocvent exemplu din viaţa de zi cu zi este cel al părinţilor, care – plini de dragoste şi compasiune – mângâie copilul care plânge datorită durerii provocate de o rană. După câteva momente în care îi adresează cuvinte pline de calm şi înţelegere, dar mai ales dacă îi fac şi promisiuni tentante – o prăjitură sau o îngheţată se pot dovedi salutare în astfel de împrejurări – plânsul şi lacrimile sunt oprite, iar copilul este împăcat.

Durerea poate fi controlată şi eliminată dacă ştii cum să acţionezi!

De fapt, ce se produce atunci este o schimbare inconştientă pentru copil a direcţiei de focalizare a atenţiei sale: de la disconfortul provocat de rană, la bucuria plăcută de a savura o prăjitură. Metoda distragerii atenţiei reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de control şi stopare a durerii şi, atunci când este utilizată în combinaţie cu alte tehnici specifice, poate îndepărta chiar dureri mai mari ale corpului fizic, cum ar fi cele provocate de gastritele acute sau de ulcerul stomacal. În astfel de cazuri, se poate face apel şi la tehnici de relaxare, yoga, tehnici de vizualizare pozitivă precum şi alte modalităţi menite să distragă şi să re-focalizeze atenţia. De fapt, cheia întregii probleme este capacitatea de a crea chiar noi înşine un tip de autosugestie puternică, opusă senzaţiei mentale de durere.

Doctorul Theodore Barber, psiholog principal la spitalul Medfield din Massachussets şi cercetător renumit în domeniul complex al acţiunii şi efectelor durerii asupra fiinţei umane, a ajuns – în urma experimentelor efectuate – la concluzia că durerea fizică, oricât de puternică ar fi ea, poate fi controlată complet dacă persoana în cauză este antrenată corespunzător, astfel încât să îşi poată impune propriile idei forţă, printr-o autosugestie puternică.

De fapt, pentru o bună reuşită în cazul aplicării unei sugestii contrare durerii resimţite, trebuie să ne raportăm constant la trei puncte de vedere esenţiale în acest proces:

1. trebuie să ne educăm voinţa, astfel încât să dobândim abilitatea de a ne îndrepta atenţia într-o altă direcţie decât cea în care este atrasă spontan, involuntar, datorită durerii pe care o resimţim într-un anumit loc;

2. este necesar să ne concentrăm asupra senzaţiilor dureroase într-un mod cât mai detaşat şi neafectat de vreun gând de iritare, nervozitate sau mânie, ca şi cum ne-am plasa în poziţia unei alte persoane care, deşi simte durerea, nu este totuşi influenţată de aceasta;

3. trebuie, de asemenea, să obţinem abilitatea de a ne disocia (psihic, emoţional) de durerea care ne afectează respectiva parte a corpului, ca şi cum aceasta nu ar face parte din corpul nostru.

Atitudinea corectă în confruntarea cu durerea

Deşi este greu de presupus că ar putea exista o atitudine corectă în faţa durerii, totuşi ea există şi fiecare dintre noi intuim de la caz la caz, în fiecare situaţie neplăcută şi dureroasă că se impune un anumit gen de autocontrol mărit asupra stărilor noastre în acele momente. Iată două atitudini concrete:

1. Prima dintre ele se referă la posibilitatea îndepărtării durerii prin acţiunea voluntară de distragere a minţii de la locul afectat, utilizând imaginaţia, concentrarea şi vizualizarea creatoare, dar opusă senzaţiei dureroase. S-a constatat că unele persoane pot tolera o durere intensă pur şi simplu prin adoptarea unei atitudini de detaşare, în care ele înţeleg şi se referă la senzaţia dureroasă ca la ceva ce provine din afara lor şi nu din ele însele. Această atitudine non-identificatoare cu durerea permite un control superior al stării interioare. Este chiar recomandabil să nu dramatizăm situaţia şi să nu exagerăm prin acele văicăreli şi lamentări zadarnice care epuizează şi secătuiesc organismul de energiile vitale atât de necesare în acele momente.

2. Una dintre modalităţile specifice în care oamenii reacţionează la durere este aceea de a se simţi agasaţi, iritaţi de aceasta, înverşunându-se împotriva ei. De obicei, natura umană exagerează şi amplifică mult aspectul negativ al durerii şi în general vorbind, toate lucrurile şi fenomenele care îi displac. Felul în care vă exprimaţi şi vă manifestaţi în toate aceste situaţii exprimă de fapt propria dumneavoastră viziune asupra vieţii şi felul în care vă integraţi în ea. Oamenii reacţionează în faţa durerii exact aşa cum fac în faţa conjuncturilor mai neplăcute ale vieţii, adică amplificând şi exagerând aspectele negative şi implicându-se într-un mod „dureros” în ele. Trebuie, mai ales în aceste conjuncturi, să ne păstrăm controlul, să reuşim să gândim pozitiv, să abordăm cu încredere şi totodată cu detaşare aspectele mai puţin plăcute, căci o viziune preponderent optimistă şi stenică ne ajută întotdeauna să ieşim cu mult mai repede din impas.

Tehnici de control al durerii

Cele câteva tehnici care vor fi prezentate în continuare este bine să fie abordate şi aplicate în succesiunea expusă mai jos.

1. Relaxarea

Întindeţi-vă la orizontală pe o pătură, la sol. Trebuie să fiţi singur în cameră şi să vă asiguraţi că nu veţi fi deranjat pe întreaga durată a practicii. Destindeţi-vă întregul corp, gradat, relaxându-vă cât mai profund. Începeţi de la picioare către cap, mai întâi partea stângă a corpului, apoi cea dreaptă. Conştientizaţi relaxarea întregului corp, stare de armonie, liber­tate, detaşare de limitările corpului fizic. Uneori, acest singur aspect este suficient pentru a îndepărta durerea.

2. Tehnica evocării

Urmăriţi să evocaţi unele amintiri şi gânduri foarte plăcute, care să vă facă să uitaţi, pur şi simplu de durere. Această metodă este de natură să vă focalizeze atenţia în altă parte decât în locul unde simţiţi durerea. Procesul este relativ difi­cil de realizat (mai ales atunci când durerea este foarte mare), dar poate fi dus la bun sfârşit printr-un antrenament perseverent. Un sfat practic este de a urmări să percepeţi lucrurile şi fiinţele din jurul dumneavoastră într-un mod cu totul aparte, complet diferit de modul obişnuit de a le privi. Luaţi cunoştinţă cu ceea ce este în jurul dumneavoastră ca şi cum vedeţi lucrurile pentru prima oară. Acordaţi mai multă atenţie detaliilor, culorilor, formelor, consistenţei, mirosu­lui, umbrelor, luminii şi chiar persoane­lor care se află în apropierea acestor obiecte. Disipaţi-vă atenţia de la orice lucru care v-ar putea conduce din nou că­tre durerea din corp, utilizând pentru aceasta toate metodele care vă inspiră cum ar fi: să bateţi din palme într-un anu­mit ritm, să fredonaţi sau chiar să cântaţi o melodie, să recitaţi poezii, etc. O altă variantă este aceea de a vă lăsa liberă fantezia pentru a vă aminti momente plă­cute din trecut cu o încărcătură emoţio­nală intensă şi să vă abandonaţi acelei trăiri. în egală măsură vă puteţi proiecta şi în viitor, închipuindu-vă de exemplu o călătorie minunată într-un loc pe care doriţi de mult timp să îl vizitaţi. Urmăriţi să vă identificaţi cât mai bine cu aceste situaţii şi să vă focalizaţi mentalul asupra lor.

3. Tehnica utilizării imaginaţiei creatoare

Această tehnică se bazează pe observa­ţia că imaginaţia creatoare poate modifi­ca percepţiile senzoriale.

Imaginaţi-vă cu putere că sunteţi sub influenţa sedativă, profund calmantă şi binefăcătoare a unor plante rare, culese de pe munte la un moment astrologie fa­vorabil de către un mare vindecător. Ur­măriţi cu mare atenţie cum acea persoană în care aveţi mare încredere vă pregăteşte acel remediu. El face o pudră foarte fină din toate acele plante şi vă dă mai întâi să o mirosiţi. Simţiţi mirosul tare, aromatic, dar totodată calmant al acelui amestec. Vă cere apoi să luaţi o mică cantitate din acel elixir şi să o ţineţi sub limbă. Sesi­zaţi gustul puternic al acelui amestec de plante rare şi simţiţi cum vă cuprinde treptat anestezia; urmăriţi mental cum particulele fine, atomii şi moleculele se difuzează prin gustul specific în limbă şi apoi se distribuie şi impregnează locul sau porţiunea dureroasă a corpului, vin­decând, eliberându-vă astfel de senzaţiile neplăcute. Treptat, vă veţi simţi cuprins ca de un fel de ameţeală, specifică unei anestezii reuşite şi veţi observa în acel moment diminuarea durerii din ce în ce mai mult. Sugestionaţi-vă în mod repetat în acele momente că durerea vă părăseş­te, scade în intensitate, devine din ce în ce mai slabă, până când dispare complet. Pe tot parcursul acestei etape urmăriţi să fiţi şi să rămâneţi cât mai relaxat cu pu­tinţă. Nu săriţi peste nici un aspect al acestei vizualizări; cu cât ea este mai amănunţită, cu atât mai uşor vă va fi să vă detaşaţi de durere.

4. Tehnica disocierii

Această metodă foarte eficientă constă în a vă sugestiona cu putere şi a vă ima­gina până la a crede cu toată fiinţa voas­tră că durerea, în fapt, nu face parte din dumneavoastră. Mai precis, ea nu se află acolo. Cu alte cuvinte, durerea este ceva separat de corpul dumneavoastră, este ceva diferit de dumneavoastră înşivă şi nu aveţi nici o legătură cu ea.

5. Tehnica analizei şi observării detaşate a durerii

Focalizaţi-vă cu putere chiar asupra durerii şi nu permiteţi minţii să se disper­seze în altă parte. Procedeul implică a căuta să ne apropiem cât mai mult de senzaţia efectivă a durerii, a o studia şi a o analiza cu atenţie. Este ca şi cum am urmări să divizăm durerea în părţile ei componente; vom descoperi astfel că, de obicei, durerea constă într-un cumul de felurite senzaţii şi sentimente schimbă­toare. Nu vă gândiţi la ea ca fiind durere, ci mai curând concentraţi-vă asupra altor schimbări sau modificări în senzaţiile pe care le resimţiţi în acele momente. În acest sens, este bine să fiţi atent şi con­centrat să percepeţi diferitele senzaţii de presiune, arsură, mâncărime, înţepături, etc, observând că ele variază, se modi­fică de la o clipă la alta. Senzaţia noastră de ansamblu asupra fenomenului trebuie să fie aceea că durerea reprezintă un eve­niment neutru care se desfăşoară în in­teriorul nostru; ea trebuie înţeleasă ca un aspect complex, dar fără semnificaţii psihice sau fizice.

6. O tehnică Zen

Această tehnică constă în a urma dure­rea, a-i permite să se desfăşoare, a o ex­perimenta în ansamblul ei, deoarece acum durerea este percepută şi înţeleasă ca o experienţă interesantă, care ne absoarbe total atenţia. O astfel de înţelege­re şi intuiţie reflectă, în fapt, chiar transcenderea senzaţiei dureroase, adică exact scopul urmărit de noi. Curiozitatea lăun­trică pe care o manifestăm în legătură cu acest aspect nu trebuie să ne determine să catalogăm durerea ca fiind plăcută sau neplăcută, ci mai curând să o studiem cu atenţie şi să îi permitem în mod detaşat libertatea de a se manifesta. Aspectul subtil al acestei tehnici îl reprezintă de­păşirea atitudinii de identificare a noastră cu corpul fizic care ne determina anterior să interpretăm şi să simţim durerea ca pe o parte intrinsecă a fiinţei noastre.

7. Tehnici de autosugestie

Pentru dobândirea controlului asupra durerii, una dintre metodele cele mai efi­ciente este aceea de a recurge la virtuţile binefăcătoare ale sugestiei şi autosuges­tiei pozitive. Uneori, autosugestia se do­vedeşte atât de eficientă, încât unele per­soane pot suporta chiar intervenţii chirur­gicale, altfel extrem de dureroase, fără anestezie. Procedeul constă în repetarea unei sugestii sau unui set de sugestii bi­nefăcătoare timp de minimum 15 minute, de mai multe ori pe zi şi în mod special înainte de culcare. Rostirea lor trebuie făcută cu multă convingere, sinceritate şi cu o pură trăire emoţională. Repetându-le cu credinţă, ele ne vor ajuta enorm chiar şi în procesul vindecării.

Iată câteva sugestii pozitive, binefăcătoare: „Sunt perfect calm, liniştit, şi complet relaxat.”, „Mă simt plin de forţă şi resimt cu putere bucuria de a trăi „, „Mă focalizez tot mai mult pe senzaţiile plăcute din corp.”, „Sunt cuprins de o profundă pace lăuntrică şi o stare de bine interior.”, „Sunt perfect sănătos din toate punctele de vedere; fizic, psihic, mental şi spiritual”.