MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CONFERINTA: MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CLICK !       – Partea I

CLICK!        – Partea a-II-a

CLICK!        – Partea a-III-a

CLICK!        – Partea a-IV-a

CLICK!       – Partea a-V-a

CLICK!       – Partea a-VI-a

CLICK!       – Partea a-VII-a

CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea II)

Cum sa ne rezolvam conflictele? (partea II)

“Cu cât un om este mai mare, cu atât dragostea lui este mai mare.”Leonardo da Vinci

Iubindu-ne pe noi înşine învăţăm să-i iubim pe ceilalţi

Odată ce aţi învăţat să vă cunoaşteţi, prin reflexie sau obiectivare, ori în orice alt mod, este foarte important să învăţaţi să vă iubiţi. Iubiţi ceea ce sunteţi, iubiţi-vă aspiraţiile şi idealurile, iubiţi femeia sau bărbatul din voi, iubiţi întreaga lume care se reflectă neîncetat în voi înşivă, în virtutea principiului corespondenţei Părţii în Tot şi Totului în Parte. Aşa cum noi înşine suntem permanent reflectaţi în ceilalţi, aşa cum toate bucuriile sau durerile noastre îşi regăsesc permanent reflexia în exterior şi noi la rândul nostru constituim în mod similar un asemenea ecran de reflexie pentru ceilalţi.

Învăţând să vă iubiţi şi bucurându-vă de iubire, în însăşi această comoară a iubirii ce vă cuprinde în adâncul sufletului, veţi învăţa treptat să îi iubiţi şi pe ceilalţi, căci veţi deveni conştient de faptul că fiecare dintre ei nu exprimă decât nenumărate şi variate reflexii ale propriei dumneavoastră existenţe. Veţi iubi atunci, în ei şi în dumneavoastră, aceeaşi esenţă divină, dincolo de masca iluzorie a unei personalităţi efemere.

În momentul în care reuşim într-o situaţie conflictuală să ne acceptăm «adversarul» ca om şi nu ca adversar, şi chiar să-l privim ca pe un prieten, automat conflictul va fi înlăturat, cearta transformându-se într-o discuţie şi lupta într-o dezbatere.

În general, în cazul unei situaţii conflictuale, datorită neconcordanţei unor puncte de vedere, lipsei de înţelegere, tendinţei de respingere atât faţă de situaţia în sine, cât şi faţă de presupusul nostru adversar, există o tendinţă de contracţie a întregii noastre fiinţe. Ne închidem în noi înşine şi refuzăm cu încăpăţânare să acceptăm orice idee provenită din exterior, ca şi cum ea ne-ar putea ataca (dacă ne temem instinctiv că am putea fi distruşi trebuie să înţelegem că doar egoul, acea personalitate efemeră, limitată, ar putea fi distrusă şi nu esenţa noastră luminoasă, divină, Sinele) şi iată-ne astfel contractaţi de parcă am dori să atingem dimensiunile unui punct, care de altfel este mai greu de lovit, dar care, atenţie, se pierde prin micimea lui foarte uşor în infinitatea nesfârşită a universului. Suntem oare astfel avantajaţi?

Nu ar fi poate mai util pentru noi să urmărim să facem faţă acelui conflict, rămânând deschişi în faţa oricărei alternative, acordând cu onestitate şi celuilalt şansa de a avea dreptate, acceptându-l? Expansionându-ne cu mult curaj (fiinţa şi conştiinţa), urmărind să-i înţelegem punctul de vedere ne vom îmbogăţi şi vom avea astfel mult mai mult de câştigat. O situaţie conflictuală rezolvată nu este neapărat una în care am câştigat bătălia nimicindu-ne adversarul, ci mai ales aceea în care conflictul a fost înlăturat prin acceptarea punctului de vedere al celuilalt şi în urma căreia ne regăsim de fapt îmbogăţiţi şi nu învinşi, în ciuda suferinţei aparente a egoului nostru.

Şi să nu uităm că ceea ce putem evita, ne scuteşte ulterior de o luptă inutilă. De aceea nu vă lăsaţi niciodată provocat. Într-o înfruntare de orgolii nu există o fiinţă umană învinsă şi una câştigătoare, ci doar un orgoliu învins şi unul câştigător. Şi la sfârşitul unei astfel de lupte nu ne vom regăsi îmbogăţiţi, ci dimpotrivă vom deveni mult mai înţelepţi refuzând-o.

Învăţând să dăruim

Ne bucurăm întotdeauna atunci când ni se dăruieşte ceva şi ne bucurăm, de asemenea, atunci când o situaţie conflictuală încetează. De ce nu am provoca atunci chiar noi această finalizare fericită a unei situaţii tensionante, dăruind celuilalt (pe care astfel vom înceta totodată să-l mai privim drept adversar sau duşman), chiar lucrul care s-ar aştepta poate cel mai puţin să îl primească de la noi – şi anume bucurie. Nu consideraţi bucuria drept un sentiment abstract şi deci un lucru imposibil de dăruit, pentru că este foarte simplu să dăruiţi celuilalt de pildă bucuria de a primi un dar din partea dumneavoastră.

Nu vă gândiţi neapărat la lucruri costisitoare, căci este mult mai importantă reacţia de bucurie pe care o generează primirea acelui dar, oricât de neînsemnat, decât darul în sine. Iar sentimentul de fericire va fi cu atât mai mare cu cât darul provine tocmai de la o persoană de la care te aştepţi cel mai puţin la aceasta.

Şi procedând astfel vom avea din nou puterea să privim lumea cu ochii unui copil.


Libertatea de a deveni din nou copii

“Atunci când încetăm de a mai fi copii suntem deja morţi.”Constantin Brâncuşi

Unul dintre cele mai responsabile lucruri pe care le putem face ca adulţi, deşi poate părea paradoxal este de a deveni din ce în ce mai mult copii.

O atitudine de curiozitate şi fascinaţie valorează mult mai mult decât o atitudine înclinată mereu către a face presupuneri şi deducţii logice.

Aceasta este o idee foarte simplă, având însă consecinţe profunde. Copiii mici învaţă extrem de rapid şi fac astfel deoarece sunt curioşi faţă de orice lucru. Ei nu ştiu şi ştiu că nu ştiu, astfel ei nu se îngrijorează că vor părea stupizi dacă vor întreba. La urma urmei, fiecare credea odinioară că Soarele se învârtea în jurul Pământului, că ceva mai greu decât aerul nu putea zbura şi, desigur, a alerga 100 de metri în mai puţin de 10 secunde era psihologic imposibil. Schimbarea este singura constantă.

În momentul în care veţi avea curajul de a fi şi adult şi copil în acelaşi timp – depăşind şabloanele artificiale ale gândirii care au încercat întotdeauna să distrugă sau cel puţin să separe copilul din fiecare dintre noi de personalitatea noastră adultă – veţi putea să acţionaţi în toate îndatoririle zilnice cu bucuria specifică copilului care se joacă, şi puteţi fi sigur că în orice veţi întreprinde veţi fi învingător. Veţi putea “ataca” orice problemă mult mai direct, cu dezinvoltura specifică copilului. Vă veţi putea desfăşura activităţile cu mai multă voie bună şi libertate, fără ca în acelaşi timp să manifestaţi seriozitatea rigidă sau atitudinea sumbră specifică adultului mereu apăsat de griji, care a uitat de mult să mai fie copil.

Dacă vă situaţi întotdeauna pe poziţia adultului, care în numele poziţiei şi importanţei sale este convins că trebuie să fie întotdeauna sumbru şi serios, problemele dumneavoastră nu numai că vor fi întotdeuna aceleaşi, dar chiar se vor multiplica din ce în ce mai îngrijorător.

A descoperi copilul ascuns în fiecare dintre noi şi a-i permite să se manifeste înseamnă, de fapt, a descoperi însăşi acea legendară fântână a vieţii şi a tinereţii, şi totodată căile de acces către ea.

CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea I)

Cum să ne rezolvăm conflictele (interioare şi exterioare)?

“Trebuie să ne cultivăm grădina” Voltaire

Necesitatea unei viziuni corecte

Adeseori la baza unei stări conflictuale, a cărei manifestare este evidentă în relaţiile interumane care ne marchează existenţa, se află o stare de conflict interior, generată de o neacceptare a propriei noastre persoane sau chiar de o viziune deformată asupra propriei personalităţi.

Înţelegem în acest caz importanţa majoră a creării unei imagini despre noi înşine corecte şi acceptabile.

Aşa cum fiecare dintre noi avem un eu, o personalitate, fiecare dintre noi avem şi o anumită imagine cu privire la acesta.

În anumite situaţii este posibil ca acestea două să nu coincidă şi în acest caz se poate genera o stare conflictuală, a cărei manifestare apare evidentă fie în interior, fie în exterior.

Să presupunem că sunteţi o persoană care se consideră integrată în mediul social, inteligentă, eficientă. Simbolic, putem reprezenta această imagine printr-un cerc mare, fără neregularităţi. Poate exista eventual o uşoară deformare a acestui cerc simbolic, această deformare reprezentând de exemplu un acces de mânie ocazională datorat unui insucces de moment, dar în ansamblu, aveţi despre propria persoană o imagine foarte satisfăcătoare.

În acelaşi timp este posibil să nu fiţi conştient – sau să nu doriţi să admiteţi aceasta – că în realitate majoritatea timpului sunteţi ursuz sau morocănos, stresat, neliniştit.

O altă persoană căreia i s-ar cere să traseze o imagine care să sugereze aceste caracterisitici ale personalităţii dumneavoastră, va prezenta o figură plină de proeminenţe, îngroşări, neregularităţi şi deformări, mult diferită de imaginea pe care o aveţi despre dumneavoastră.

În orice caz, dacă imaginea respectivă, a propriei personalităţi, nu coincide cu veritabila dumneavoastră personalitate, este foarte probabil că sunteţi foarte adesea tensionat şi că energiile vitale şi psihice sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, dispersate, risipite într-o luptă interioară. Întreprindeţi lucruri pe care nu le stăpâniţi sau nu le puteţi controla în mod adecvat, raporturile pe care le aveţi cu ceilalţi nu sunt satisfăcătoare, sunteţi delăsător şi în majoritatea timpului solitar şi deprimat, mânios şi tensionat, şi în această stare de tensiune metabolismul fiinţei este la rândul său dezechilibrat. În acest caz şi explicaţiile date anterior vă pot ajuta să înţelegeţi de ce este astfel.

În cazul în care nu ne iubim propria imagine, nu va trebui nicidecum să respingem această imagine, ci pur şi simplu să urmărim să o ameliorăm, să o înfrumuseţăm acţionând atât asupra ei, dacă este posibil, cât şi asupra noastră, căci, frumuseţea este în ochii privitorului.

Nu vom putea să realizăm mare lucru în viaţă dacă nu ne cunoaştem cu adevărat şi nu admitem condiţia reală a propriei noastre personalităţi. În schimb, în cazul în care vom avea despre noi înşine o imagine corectă şi acceptabilă de care să fim mulţumiţi, ne vom regăsi cu uşurinţă pacea interioară şi echilibrul psihomental.

În general, deşi acest fapt nu este conştientizat, detestăm la ceilalţi exact ceea ce ne nemulţumeşte şi condamnăm la noi înşine. Chiar dacă pare paradoxal, adesea manifestăm un sentiment de ostilitate faţă de ceilalţi (persoane, animale, locuri) în măsura în care aceasta ne sugerează exact acele caracteristici nedorite sau defecte pentru care ne dispreţuim sau ne desconsiderăm pe noi înşine.

Cum oglindim în noi înşine lumea exterioară?

Intensitatea emoţiilor şi forţa mâniei noastre împotriva oponentului trădează gradul în care noi respingem de fapt o anumită parte a personalităţii noastre, indicând cel mai frecvent refuzul nostru de a o accepta.

Astfel, persoana care reproşează violent celui care ţine o conferinţă lipsa de rigoare, faptul că expunerea este antiştiinţifică, dovedeşte prin aceasta propriul său dubiu interior; dacă ea ar fi foarte încrezătoare în sine, modul său de exprimare ar fi mult mai ponderat şi detaşat. Tocmai încrederea în sine a conferenţiarului poate fi cea care evidenţiază prin contrast lipsa de încredere în sine specifică contestatarului său, şi poate că tocmai stilul alert şi convingător al conferenţiarului trezeşte invidia celui care îl contrazice, şi care, bineînţeles, făcând aceasta se raportează la propriul său autoritarism.

La ce ne-ar putea folosi această viziune asupra problemelor cu care ne confruntăm? Ea ne permite să apreciem mai bine factorii care intervin în propriile noastre manifestări şi raţionamente, factori atât conştienţi, cât şi inconştienţi. De exemplu, mânia noastră exteriorizată, cauzată aparent de un fapt exterior, este semnul că ceva nu merge aşa cum trebuie în interiorul nostru. Cu certitudine, este clar că ceva din ceea ce vedem în exterior nu întruneşte în mod obligatoriu aprobarea noastră. Există lucruri din exteriorul nostru pe care am dori să le schimbăm; însă tocmai acesta este semnul propriului nostru dubiu interior, al inferiorităţii noastre în acel domeniu, al respingerii pe care o dovedim faţă de noi înşine, dar pe care o transferăm atunci asupra altei persoane sau lucru, cărora le împrumutăm motivaţile noastre inconştiente.

Regăsim astfel proiectate asupra celorlalţi, deveniţi adevărate oglinzi în care se reflectă propria noastră personalitate, greşelile sau defectele noastre şi iată-ne puşi în situaţia de a ne direcţiona cel mai adesea în mod inconştient sentimentele, şi din păcate în special resentimentele, asupra acelei părţi din noi înşine pe care o regăsim în exterior, reflectată în ceilalţi.

Acest mecanism mental de proiecţie este un proces emoţional complex, la fel de misterios ca şi metabolismul celulelor organice. Odată deveniţi conştienţi de acest mecanism vom putea să ne comportăm mult mai corect, într-o manieră mai adaptată, mai lucidă, judicioasă şi obiectivă; vom face astfel un pas important în eliminarea tensiunilor şi conflictelor existente, căutându-le şi anihilându-le în primul rând în exterior, dar şi în interior.

Acţionaţi şi trăiţi de fiecare dată, în orice împrejurare, ca o fiinţă liberă şi responsabilă. Imaginea noastră despre noi înşine nu va fi corectă decât atunci când şi ea, odată cu noi înşine, va fi constant revizuită, recreată. Noi nu suntem subordonaţi acestei imagini şi ar fi o greşeală să ne limităm creativitatea la o reprezentare fixată în prealabil despre noi înşine; dimpotrivă, trebuie să subordonăm această imagine facultăţii noastre creatoare, să inventăm fără încetare, să reajustăm şi să readaptăm viziunea despre noi înşine la realitatea concretă a vieţii, potrivit propriului nostru elan creator.

Noi nu suntem prizonierii rolului nostru, ai statutului nostru social şi pentru aceasta este necesar să revizuim constant şi cât mai profund ideea construită şi acceptată de noi cu privire la acest rol. Să nu uităm că partea cea mai profundă şi mai reală din noi înşine este aceea care, prin libertatea absolută care îi este specifică, se sustrage oricărei îngrădiri, oricărei impuneri şi oricărei limitări.

Obiectivare şi obiectivitate

Rezolvarea progresivă a conflictelor interioare printr-o prinză de conştiinţă asupra faptelor traumatizante conduce deci la o luciditate şi la o obiectivitate mult mai mare.

Fiinţa devine capabilă să îşi estimeze propria valoare, ca şi cum ar judeca un alt individ cu un instrument de măsură bine definit. Odată realizată această revalorificare interioară, aceasta se va reflecta în mod armonios şi asupra exteriorului. Lucruri sau situaţii care până atunci generau teamă sau îngrijorare vor fi reduse la un climat neutru, oferind de această dată siguranţa specifică unui mediu familiar.

Şi iată că astfel, energiile fiinţei, în loc de a se neutraliza în conflicte interioare permanente, se vor elibera progresiv, existând acum posibilitatea de a le orienta către scopuri conştient determinate.

a) Starea de relaxare profundă ;

b) acceptarea plină de seninătate a fenomenelor interioare şi exterioare;

c) evaluarea calmă a situaţiilor şi

d) optimismul plin de încredere în faţa obstacolelor sunt întot-deauna cele mai bune garanţii ale reuşitei.

Încrederea în sine este unul dintre cele mai puternice instrumente de armonizare. Forţa sa de influenţă benefică, atunci când este sistematic prezentă, are o uimitoare putere de transformare. Ea va face să dispară aproape instantaneu orice teamă de nereuşită în indiferent ceea ce intreprindem. Şi odată ce această încredere este extinsă şi acordată în mod just şi celorlalţi, vom putea observa cu surprindere că întreaga noastră viaţă pare să se schimbe.

Dacă până acum eram mai mereu îngrijoraţi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla nouă înşine sau celor apropiaţi, iată că descoperim acum că trăim într-o lume care ne oferă permanent siguranţă, în care totul se desfăşoară perfect armonios, potrivit unor legi şi unei ordini divine din care noi facem parte integrantă.

Fiind conştienţi în fiecare clipă, indiferent de situaţia în care ne aflăm, că noi înşine suntem cei care decidem să fim ingrijoraţi sau dimpotrivă perfect linştiţi şi încrezători în forţele noastre, vom putea transforma în mod favorabil şi aproape miraculos pentru ceilalţi, chiar şi o aparentă opoziţie sau blocaj într-un preţios punct de sprijin.

CONFERINTA “EMOTIILE SI MESAJUL LOR TRANSFORMATOR”

CONFERINTA „EMOTIILE SI MESAJUL LOR TRANSFORMATOR”

CLICK ! – PARTEA I

CLICK ! – PARTEA a-II-a

CLICK ! – PARTEA a-III-a

CLICK ! – PARTEA a-IV-a

CLICK ! – PARTEA a-V-a

CLICK ! – PARTEA a-VI-a

CLICK ! – PARTEA a-VII-a

CLICK ! – PARTEA a-VIII-a

CLICK ! – PARTEA a-IX-a

CLICK ! – INTREBARI SI RASPUNSURI – PARTEA I

CLICK ! – INTREBARI SI RASPUNSURI – PARTEA a-II-a

YOGA INIMII SPIRITUALE – HRIDAYA-YOGA –

In acest clip sunt prezentate cateva aspecte semnificative despre Yoga Inimii Spirituale sau Hridaya-Yoga practicata in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA – Brasov

CLICK:       CE ESTE HRIDAYA – YOGA?

PREZENTARE: CENTRUL DE YOGA SI MEDITATIE KAMALA

Prezentarea Centrului de Yoga si Meditatie Kamala

Pentru cei care nu stiu si vor sa practice yoga si, mai specific, o forma de yoga care sa conduca rapid la o trezire a sufletului si la o deschidere fata de fiinta lor profunda, le reamintesc ca in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA din Brasov se desfasoara cursuri de Hridaya – yoga, seminarii si conferinte pe teme spirituale. Tot aici sunt organizate taberele de retragere pentru meditatii de revelare a sinelui.

CLICK!  pentru o scurta PREZENTARE

SOAPTELE INIMII – CE AS MAI PUTEA FACE ?

Ce as mai putea face?

Este o intrebare pe care mi-am pus-o intr-un moment de fericire. Eram intr-o perioada de retragere in care meditam mai mult. Intr-una din aceste meditatii inima mea a explodat de bucurie. Totul se topise in zambetul ei impacat. Lacrimi de dor si de fericire inteteau focul inimii mele si ascultam de acum tacut soaptele ei de taina.

Din acest Centru al fiintei mele, sufletul mi s-a inaltat si a sorbit din cupa mereu plina a extazului iubirii.

Cu adevarat, nu mai era nimic de facut.

Dupa aceea perioada, am scris la scurt timp un volum de poezii: „Soaptele Inimii” care a aparut la Editura KAMALA.

Iata primele dintre ele:


CLICK aici:      Ce as mai putea face? – Vraja –  Stare pura

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

“Don’t worry, be happy!”

Cum să nu mai fim permanent îngrijoraţi şi cum să ne eliberam de tensiuni şi impregnări negative?

“Priviţi către lumină şi umbra va dispare din viaţa voastră” Emerson


Gândirea negativă sau complexul eşecului

a) Cine ne pune de fapt beţe-n roate – autosabotajul

Nu rareori auzim vorbindu-se despre accidente ale sorţii, despre complexul eşecului, nevroze, despre ceea ce am putea numi într-un cuvânt autosabotaj inconştient. Am cunoscut probabil cu toţii indivizi care ratează în mod sistematic ocaziile favorabile, care se găsesc în permanenţă în faţa unor dificultăţi împotriva cărora pornesc fără îndoială la luptă, dar cu arme prost adaptate, ca şi cum, inconştient, şi-ar dori eşecul.

Unii oameni fug de responsabilităţi, de propriul mediu de viaţă, pentru a se refugia în alte situaţii, sperând, conştient sau nu, “să-şi refacă viaţa”, “să reînceapă pe noi baze”, “să-şi schimbe norocul”. Cu toate acestea, foarte adesea ei recad în aceleaşi obişnuinţe, reiau aceleaşi comportamente, aceleaşi atitudini negative, căci ei înşişi îşi modifică mediul de viaţă, dar îşi aduc cu ei vechii adversari (cu alte cuvinte modul lor de a privi lucrurile rămâne acelaşi). Tendinţele conflictuale, incapacitatea de a depăşi obstacolele, de a privi situaţiile cu obiectivitate, de a-şi pune în valoare calităţile , de a trăi şi a resimţi permanent acel sentiment indescriptibil de calm, armonie interioară şi serenitate sunt reluate mereu şi mereu.

“Un om care suferă înainte de a fi necesar, suferă mai mult decât este necesar.” – Seneca

b) Proiecţia negativă

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale unei situaţii de conflict interior care conduce la eşec este proiecţia negativă, nerecunoscută însă de subiectul în cauză. Într-o manieră generală, noi proiectăm asupra celor din jur credinţele noastre, speranţele noastre, sentimentele noastre de respingere sau acceptare, ura sau ataşamentul nostru.

Astfel, încă din copilărie construim în interiorul personalităţii noastre, ca parte componentă a acesteia, un întreg sistem de tabu-uri şi interdicţii, de temeri şi speranţe… Adesea problemele se rezolvă sau cel puţin într-o oarecare măsură credem că le-am rezolvat. Evoluţia este marcată de o mai bună cunoaştere a personalităţii noastre interioare, de o atitudine mai obiectivă, mai realistă, de o integrare mai armonioasă în mediul care ne înconjoară.

Dar lucrurile nu stau întotdeauna astfel. Fiinţa insuficient de matură psihic, este supusă permanent unui fenomen de proiecţie a propriilor sale limite, fără ca ea să fie conştientă de aceasta. Ea regăseşte în ceilalţi fie lucrurile de care se teme, fie speranţele sale. De aceea va respinge la ceilalţi ceea ce de fapt nu admite în ea însăşi, şi, de asemenea, ceea ce nu se conformează imaginii pe care ea însăşi şi-a construit-o despre sine.

c) Sentimentul de culpabilitate

Adesea, în astfel de situaţii, (poate) apare un sentiment de culpabilitate: tocmai din cauza acestui fenomen de proiecţie, individul se simte vinovat că are tendinţa de a manifesta faţă de ceilalţi o atitudine ostilă sau chiar ură.

El simte în mod confuz că imaginea pe care el şi-a făcut-o despre sine nu este recunoscută de ceilalţi la nivelul la care el pretinde că se află. De aici apariţia dubiului. El începe să se simtă inferior, incapabil să realizeze sarcina pe care şi-a asumat-o şi în unele situaţii încearcă să compenseze această inferioritate sau chiar să o supracompenseze, şi atunci apar atitudini dizarmonioase, semnalând de fapt o inadaptare: nevoia acută de a fi superior celorlalţi, încercarea de a acapara puterea şi, de asemenea, onoruri, situaţii, prestigiu, refuzul de a discuta atunci când există riscul de a fi plasat într-o situaţie de inferioritate, îndârjirea de a-şi apăra propriile idei, chiar şi atunci când acestea nu pot fi susţinute raţional.

“Orice nebun poate face o regulă – şi atunci orice nebun o va respecta.” – Henry David Thoreau

d) Neputinţa, tendinţele critice şi abandonul

Dacă, dimpotrivă, inferioritatea se manifestă în mod preponderent, teama de eşec devine foarte puternică, fiind adesea însoţită de un sentiment de neputinţă, de respingere a responsabilităţilor, de refuzul oricărei inţiative, izolare, abandon şi critică distructivă.

Ghid pentru orice om care deviază de pe calea bunului simţ sau ” Arta” de a te simţi rău şi singur

1) Faceţi o greşeală.

2) Vă veţi simţi vinovat şi susceptibil de o pedeapsă pentru ea.

3) Nu vorbiţi despre aceasta cu nimeni.

4) Nu încercaţi să o reparaţi în nici un fel.

5) Va consumaţi lăuntric în tăcere.

6) Începeţi să staţi cât mai des singur şi să vă izolaţi.

7) Staţi în pat cât mai mult şi visaţi copleşit de pesimism la lucrurile sau la stările minunate pe care simţiţi că nu le puteţi obţine.

8) Va consumaţi forţa lăuntrică până la epuizare pe motiv că nu puteţi obţine ceea ce doriţi.

9) Va simţiţi apoi vlăguit, debusolat şi fără rost.

10) Păstraţi adesea aceasta dramatică stare interioară cât se poate de vie, dar purtaţi-vă fals pentru a da tuturor celorlalţi impresia că vă simţiţi foarte bine.

11) Începeţi cât mai des să fiţi neîncrezător în cei care se află în jurul dumneavoastră.

12) Când aţi stăruit îndeajuns veţi constata că apare momentul în care începeţi să vă supăraţi pe aproape toţi cei care vă înconjoară.

a) Începeţi apoi să faceţi cat mai multe greşeli şi continuaţi să-i contraziceţi pe toţi ceilalţi, cu cea mai mare încăpăţânare.

b) Uitaţi datorită delăsării lăuntrice să mai mergeţi la întalniri.

c) Va subminaţi prin critici tendenţioase si răutăcioase superiorii.

d) Încercaţi îmbătat de orgoliu să faceţi totul de unul singur şi va bucuraţi sadic dacă reuşiţi să-i faceţi pe oameni să alerge inutil după voi. Acelora care plini de intenţii bune vin către voi le spuneţi să-şi vadă de treaba lor atunci când vor cumva să vă ajute.

13) Când cineva vă întreabă cu simpatie ce mai faceţi va simţiţi ofensat şi căutaţi să minţiţi cu impertinenţă.

14) Când oamenii se supără pe voi datorită greşelilor voastre va consideraţi atacat pe nedrept şi faceţi în continuare pe nevinovatul. Va prefaceţi că nu le înţelegeţi reacţiile şi le întoarceţi jignit spatele.

15) Începeţi să vă plângeţi de aşa-zisa răutate a celorlalţi şi va simţiţi ignorat când cineva nu vă ascultă.

16) Începeţi plin de superioritate să daţi sfaturi oamenilor; puneţi oricui în evidenţă greşelile sau ceea ce nu face bine.

17) Remarcati oarecum uimit că începeţi să aveţi reacţii paranoice pentru că oamenii nu vă agreează. Simţiţi apoi mai mereu că orice lucru rău care vi se întamplă este un fapt deliberat al celorlalţi împotriva voastră.

18) Simţiţi că niciodată aceasta nu se întamplă din vina voastră.

19) Observaţi că totul este fatal şi nu puteţi face nimic pentru a schimba lucrurile sau situaţiile.

20) Simţiţi această situaţie în care vă aflaţi ca fiind un eşec generalizat.

21) Simţiţi că dumneavoastră sunteţi singurul care se confruntă cu o atât de mare nefericire.

DACĂ AJUNGÂND CUMVA ÎN ACEST PUNCT PUTEŢI TOTUŞI SĂ RÂDEŢI DE VOI ÎNŞIVĂ ÎNSEAMNĂ CĂ DEJA SUNTEŢI PE DRUMUL CEL BUN … ŞI PRIN URMARE TRANSFORMAREA ESTE CU PUTINŢĂ .

TIMPUL PREZENT- SECRETUL CARE TE DUCE SPRE PERFECTIUNE

TIMPUL PREZENT- Secretul care te duce mereu spre perfecţiune

“Pentru mintea întunecată toată natura e cenuşie.
Pentru mintea iluminată toată lumea străluceşte în lumină.”
Ralph Waldo Emerson

Gregory Boteson în cartea sa “Paşi către o ecologie a minţii” relatează o discuţie pe care a avut-o cu ani în urmă cu fiica sa.

Într-o zi, aceasta s-a apropiat de el şi l-a întrebat: “Tată de ce ajung lucrurile în dezordine atât de repede?”

El a întrebat la rândul său: “Ce înţelegi tu prin dezordine, draga mea?”

“Ştii tati, atunci când lucrurile nu-s perfecte. Uită-te pe biroul meu, E dezordine. Şi aseară mă străduisem atât de mult să fac totul să fie perfect… Dar lucrurile nu rămân perfecte. Ele se împrăştie atât de uşor!”

Bateson şi-a rugat atunci fiica: “Arată-mi cum e când lucrurile sunt perfecte.” Ea a început să aranjeze toate obietele de pe biroul ei, aşezându-le în locurile prestabilite de ea, după care a spus: “Uite, tati, acum e perfect. Dar nu vor putea rămâne astfel.”

Boteson a întrebat-o: “Ce-ar fi dacă cutia ta de acuarele ar fi aşezată cu 30 cm mai la stânga?”

“Nu tati, aşa e dezordine. Şi în orice caz ar trebui să fie aşezată drept, nu oblic cum ai pus-o tu.”

Atunci el a întrebat-o din nou: “Dar ce-ar fi dacă ţi-aş muta stiloul din penar în cutia cu creioane?”

“Nu tati, aşa e dezordine”, i-a răspuns fetiţa.

“Dar dacă această carte ar rămâne pe birou deschisă?”, a continuat el.

“Nici aşa nu mai e perfect!” i-a răspuns ea.

Bateson s-a întors atunci către fetiţă şi i-a zis: “Draga mea, nu lucrurile sunt cele care intră în dezordine aşa de repede. Tu ai mai multe feluri de a vedea lucrurile ca fiind imperfecte, dar ai doar un singur fel de a vedea că lucrurile sunt perfecte.”

Cum să ne folosim cât mai eficient timpul pe care îl avem la dispoziţie?

Fie că suntem bogaţi sau săraci, cu toţii avem un «inamic» comun şi anume, TIMPUL. Ceea ce ne deosebeşte însă este ritmul nostru de viaţă, unic pentru fiecare dintre noi în parte. Atunci când suntem forţaţi să depăşim într-un fel sau altul acest ritm, devenim nervoşi şi tensionaţi, sfârşind prin a ajunge chiar la altercaţii cu cei care ne-au determinat să ne schimbăm tempo-ul.

Timpul în viziunea înţelepţilor

Aşa cum spunea Zenon, “de nimic nu ducem atâta lipsă ca de timp; într-adevăr viaţa este scurtă, iar ştiinţa vastă”, depinde de noi să ştim să ne apropiem de această ştiinţă “care este în stare să vindece bolile sufleteşti şi să ne aducă fericirea durabilă.”

Din păcate foarte adesea “o parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorată neglijenţei. Şi dacă vrei să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă făcând altceva decât aspirăm să facem”. Nu sunteţi oare de acord cu înţelepciunea lui Seneca?

Timpul pierdut nu-l mai regăsim niciodată. Am putea doar să afirmăm odată cu Horace Mann: “Pierdut ieri, undeva între Răsărit şi Apus, două ore de aur, fiecare încrustată cu 60 de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că s-au dus pentru totdeauna.”

Nu timpul este cel care este prea scurt, ci noi suntem cei care îl risipim prea mult, fără a ne da seama că nu putem omorî timpul fără a insulta eternitatea.

Aşa cum observa Alexis Carell, “timpul este un fel de fluviu care curge pe câmpie. În zorii zile sale, omul merge spontan de-a lungul ţărmului, iar apele îi par leneşe. Dar ele îşi găsesc puţin câte puţin cursul. Spre amiază, nu se mai lasă depăşite de om. Când se apropie noaptea, ele sunt şi mai repezi. Şi omul de opreşte pentru totdeauna, pe când fluviul îşi continuă calea netulburat. În realitate, fluviul nu şi-a schimbat niciodată mersul (…) Fiecare dintre noi e omul care aleargă de-a lungul malului şi se miră că apele îşi grăbesc mersul.”

Deşi viaţa omului este scurtă, atunci când cineva ştie să-şi întrebuinţeze bine timpul şi nu şi-l risipeşte în zadar, îi mai rămâne totuşi destulă vreme. Din păcate însă, trei sferturi din oameni nu se ocupă de ceea ce trebuie decât în ultimul moment; dar tocmai atunci nu mai e timp.

Tocmai de aceea trebuie să fim conştienţi că în cea mai mare parte a acţiunilor noastre, succesul depinde foarte mult de a şti să calculezi timpul necesar pentru reuşită.

Şi atunci când vom ajunge la această înţelepciune ne vom da seama cu adevărat de importanţa acestui misterios stăpân al tuturor zeilor, dar chiar şi până atunci, câtă vreme nu v-aţi îndeplinit idealurile, străduiţi-vă şi dacă timpul nu se va înţelege cu dumneavoastră, înţelegeţi-vă dumneavoastră cu el.

Revenind la cadrul mai prozaic al vieţii cotidiene, în toate domeniile vieţii contemporane, primii experţi ai relaţiei timp-eficientă au fost psihologii; iată – în continuare – câteva strategii deja testate, pe care aceştia le oferă în scopul unei mai bune fructificări a acelor preţioase minute, ore, zile, care par că zboară pe lângă noi.

Tehnici psihice menite să ne ajute la folosirea cât mai eficientă a timpului

A fi conştient de curgerea timpului

Înainte de a începe un program de organizare a timpului, este foarte important să realizăm în primul rând starea de «a fi conştienţi de timp». Acest lucru se poate realiza foarte simplu cu ajutorul următoarelor exerciţii.

Exerciţiul nr. 1: Ţineţi în faţa dumneavoastră un ceas cu secundar şi priviţi-i mişcarea precisă timp de un minut. Gândiţi-vă acum la ireversibilitatea acestui minut, care s-a dus şi nu se va mai întoarce niciodată.

Exerciţiul nr. 2: Cu ochii închişi urmăriţi să vă reamintiţi în ordine inversă, dinspre seară spre dimineaţă, ceea ce aţi realizat în ziua precedentă. Priviţi cu luciditate toate situaţiile în care sesizaţi că aţi fi putut fi mai eficient şi învăţaţi din aceasta cum să vă folosiţi optim timpul. Acest exerciţiu poate fi repetat timp de 10 minute în fiecare seară. Veţi vedea că privindu-vă cu detaşare acţiunile proprii veţi fi mai inspirat, putând găsi soluţii care să vă îmbunătăţească randamentul, ca şi cum v-aţi sfătui cu un expert în respectiva problemă.

Permiteţi apoi acestor exerciţii să vă facă să fiţi mai conştienţi de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie şi care încă vă aparţine. Mult mai conştienţi acum de valoarea lui în forul vostru lăuntric, luaţi hotărârea fermă ca niciodată să nu mai risipiţi timpul, ci să-l folosiţi întotdeauna cu maximă eficienţă.

Cele zece chei de aur ale organizării corecte a timpului

1. Setul de priorităţi

Prezentăm în cele ce urmează istoria devenită celebră a unui fotbalist de la Rapid. Odată, într-un meci important, la o fază de gol, pe când alerga să prindă o minge, el s-a oprit brusc să-şi ridice şortul care începuse să-i cadă. Între timp, mingea a fost recuperată de echipa adversă.

Când trebuie să realizaţi mai multe lucruri, mai întâi cuprindeţi-le global, gândiţi-vă cu atenţie, apoi realizaţi-le în ordinea importanţei lor. Concentraţi-vă numai asupra lucrului sau aspectului pe care l-aţi ales şi apoi treceţi la celelalte. Capacitatea dumneavoastră de a vă focaliza cu atenţie eforturile va fi cea care va determina succesul.

Cristian Ţopescu afirma cândva: “Învingătorii sunt cei care se concentrează; cei care pierd sunt întotdeauna mai împrăştiaţi şi neatenţi.”

2. Lista cu lucrurile care trebuie făcute

După ce v-aţi fixat mental scopurile urmărite, eliberaţi-vă de efortul de a le ţine minte pe toate, folosind o listă cu ceea ce aveţi de făcut. Majoritatea celor implicaţi în multiple acţiuni cotidiene folosesc o asemenea listă de probleme zilnice. Orice lucru care este necesar să fie realizat ar trebui să fie trecut pe această listă.

Poate să pară ciudat să vezi scris de exemplu: “Du-te să faci cunoştinţă cu noua vecină” sau “Începe regimul de slăbire” pe aceeaşi listă cu: “Să cumperi pâine”. Ideea este însă că lista repectivă are rolul de a-ţi aminti să faci ceva, acel ceva putând să însemne le fel de bine şi începutul unui anumit proces. “Du-te să-ţi cunoşti noua vecină” poate însemna mai curând să faci un mic pas în acea direcţie, nu neapărat să realizezi întregul proces atunci şi acolo.

3. Planificaţi, dar evitaţi totuşi meticulozitatea excesivă

Aşa cum nu aţi porni într-o călătorie cu maşina într-un ţinut necunoscut fără a avea o hartă cu voi, tot astfel, nu este bine să vă aruncaţi în vâltoarea unei noi zile sau a unei noi săptămâni fără nici un fel de planificare prealabilă.

În fiecare după amiază de vineri, la serviciu, sau în fiecare duminică seara, acasă, realizaţi o scurtă planificare pentru săptămâna care urmează. Stabiliţi-vă întâi priorităţile, alcătuiţi o listă cu ceea ce aveţi de făcut, faceţi-vă ordine pe birou, etc. În fiecare dimineaţă sau seară este bine să treceţi în revistă ceea ce urmează să faceţi a doua zi. Stabiliţi estimativ timpul care trebuie alocat fiecărei sarcini pe care o aveţi de îndeplinit. Amintiţi-vă că cu cât mai multe lucruri aveţi în minte, cu atât mai mult este necesară o planificare.

Când suneţi foarte ocupat, neliniştea dumneavoastră tinde să crească şi mai ales în astfel de momente aveţi nevoie de o bună planificare, pentru a reduce la minim posibilitatea de a apărea erori de judecată. Totuşi, atunci când planificaţi sarcinile mai neînsemnate, nu pierdeţi din vedere scopul global, general.

“Dacă nu ai un plan care să-ţi ghideze viaţa, un altul ţi-l va face.”  R. Renard

4. Solicitaţi ajutorul celorlalţi

Indiferent de natura muncii pe care o realizaţi acasă şi la servici, cereţi-le celorlalţi sau instruiţi-i pe ceilalţi să realizeze lucrurile care le revin de drept. Aceasta este o cheie importantă pentru a vă elibera de amănunte şi detalii inutile, care vă pot “mânca” mult timp. Dar aici aveţi nevoie de o anumită diplomaţie, de bunătate şi sinceritate în relaţiile cu ceilalţi. Astfel, este necesar să parcurgeţi mai multe etape în care:

a) să vă faceţi timp pentru a le explica celorlaţi ce au de îndeplinit;

b) să îi pregătiţi pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini în mod eficient sarcinile date;

c) să aveţi înţelegerea necesară atunci când ei pot să greşească de câteva ori în timp ce învaţă;

d) să verificaţi apoi ceea ce au realizat.

O asemenea încredinţare efectivă de sarcini stă la baza funcţionării multor instituţii stabile şi, dacă o veţi realiza în mod adecvat, vă va economisi mult timp şi eforturi inutile. De asemenea, este foarte bine să puneţi deoparte o anumită sumă de bani pentru a încredinţa anumite sarcini care necesită o atenţie şi o pregătire deosebită unui specialist, atunci când este cazul. Ceea ce un expert poate face în câteva minute, v-ar putea lua ore în şir şi nici nu puteţi avea întotdeauna certitudinea exactităţii.

Nimeni nu-şi poate da seama mai bine de felul în care ne pierdem timpul decât cei care trăiesc şi muncesc alături de noi. De aceea, cerându-le ajutorul, întrebaţi-i în ce situaţii consideră ei că vă pierdeţi timpul şi energia. Este util chiar să le solicitaţi în continuare cooperarea, rugându-i să vă atenţioneze atunci când observă că sunteţi cel mai puţin sau deloc conştient de aceasta.

Aveţi modestia şi deschiderea de a-i ruga pe ceilalţi să vă recomande mici trucuri pe care ei înşişi le folosesc pentru a-şi economisi timpul. Adresaţi-vă în special acelora pe care îi admiraţi cel mai mult pentru eficienţa lor.

5. Folosiţi unităţi de timp mari, compacte, în planificare

Repartizaţi o secţiune extinsă de timp pentru a realiza o anumită sarcină. Dacă lucraţi cu secţiuni mici de timp (mai multe secţiuni mici în loc de una mare), veţi pierde multe minute ca să vă reobişnuiţi mintea cu subiectul respectiv global. Întreruperile dese duc la pierdere de timp prin reluarea antrenamentului mental legat de problema care deja vă devenise clară înainte de a vă fi oprit. Este deci necesară angrenarea într-un ritm care trebuie apoi păstrat.

6. Evitaţi întreruperile

Victor Hugo scria: “Când repartizarea timpului este ameninţată de posibilitatea multor incidente ce pot surveni, se va crea un adevărat haos.” Orice factor care generează întreruperi trebuie pe cât posibil evitat.

Urmăriţi de asemenea să păstraţi controlul asupra spaţiului în care lucraţi. La serviciu, ţineţi uşa închisă măcar o parte a zilei sau, dacă nu e posibil, lăsaţi-o doar întredeschisă toată ziua.

Evitaţi contactul vizual cu cei care trec prin apropiere. Dacă cineva telefonează sau intră punându-vă întrebarea: “Ai un moment liber?”, nu vă grăbiţi să răspundeţi: “Sigur, despre ce este vorba?”. În loc de aceasta spuneţi: “Depinde” şi apoi decideţi care probleme ar fi demne de o atenţie imediată şi care ar putea sau trebuie să fie amânate (reprogramate).

7. Rezervaţi-vă zilnic un anumit timp pentru relaxare

Rezervaţi-vă o scurtă perioadă de timp – la servici sau acasă – în care să fiţi absolut singur. Închideţi uşa, scoateţi telefonul din priză şi relaxaţi-vă cât mai profund. Aceasta este o bună ocazie pentru dumneavoastră să gândiţi cât mai clar şi mai bine, este o şansă să vă ocupaţi de problemele care necesită cea mai serioasă planificare sau organizare. În acest timp pe care vi-l acordaţi, nu vă încrâncenaţi mental în rezolvarea problemelor respective; este foarte bine în schimb dacă vă păstraţi mintea calmă şi o lăsaţi să realizeze asociaţii libere spontane între diferitele aspecte care vă preocupă. Notaţi în agenda proprie gândurile întocmai aşa cum vă vin.

Faceţi un obicei în a realiza acest exerciţiu în fiecare zi, timp de minimum douăzeci de minute. El nu reprezintă o pierdere ci din contra un câştig în ceea ce priveşte timpul disponibil.

8. Învăţaţi să spuneţi NU

Autodisciplina este cheia de aur în organizarea timpului. Deseori timpul ne alunecă printre degete pentru că noi ne abandonăm în faţa celor care ne întrerup. Recunoaşteţi această tendinţă ca fiind o slăbiciune şi nu permiteţi ca munca dumneavoastră să fie periclitată de intruziunea inutilă a altora.

Câteodată noi înşine atragem în mod inconştient astfel de întreruperi. Puneţi-vă următoarele întrebări:

1. Oare nu cumva eu cad mereu în aceste capcane ale timpului deoarece de fapt am eu nevoie în vreun fel de apropierea celorlalţi?

2. Le acord din timpul meu cu gândul că, odată, mai târziu, voi beneficia de vreo favoare din partea lor?

3. Mă tem că ei s-ar putea simţi jigniţi sau s-ar supăra dacă le-aş răspunde printr-un “Nu”, politicos, dar ferm?

Trebuie totuşi să realizaţi faptul că nu are rost să deveniţi o persoană supraaglomerată, cu ocupaţia unică de a face pe plac tuturor, bineînţeles nerefuzând totuşi şi un ajutor atunci când este necesar.

9. Carneţelul cu notiţe

Aceasta este o metodă cu o eficienţă demonstrată, pe care o utilizează toţi cei ce sunt preocupaţi de «salvarea» timpului lor şi utilizarea lui optimă.

Purtaţi întotdeauna cu dumneavoastră, în buzunar sau în poşetă, un mic carneţel, gen agendă. Notaţi în el tot ceea ce trebuie să ţineţi minte: numere de telefon, adrese, cheltuieli, nume de persoane, locuri prin care aţi trecut, ce au spus unii sau alţii, preţuri ale aceluiaşi articol în diferite magazine, date ale unor evenimente, etc. Consideraţi acest mic jurnal mai degrabă ca pe o extensie a propriei dumneavoastră memorii, decât ca pe un carnet de însemnări. Orice lucru, oricât de simplu, poate fi inclus în el.

Atunci când carneţelul s-a umplut, păstraţi-l ca pe un document de referinţă pentru anii următori. Astfel nu va trebui niciodată să vă bateţi capul cu întrebări de genul: “Oare cum îl chema pe acela?” sau “Când am vorbit ultima oară cu el?”

10. “Desparte şi cucereşte”

Învăţaţi să împărţiţi sarcinile mari în unităţi mai mici. Faceţi aceasta în special atunci când ceea ce aveţi de făcut este neplăcut sau dificil. Fiecare pas pe care îl veţi realiza va acţiona ca o reuşită, ca o satisfacţie, fiind un stimulent care vă va ajuta să atingeţi scopul final.

Dr. Robert Riley, director al planificării în cadrul Universităţii Cincinati, le reamintea mereu studenţilor săi, fie ei oameni de afaceri sau femei casnice, să împartă sarcinile mari în părţi mai mici; el îi îndeamnă astfel: “Amintiţi-vă că puteţi mânca şi un elefant dacă luaţi doar câte o înghiţitură o dată.”

Alte sfaturi vizând o utilizare cât mai eficientă a timpului nostru

1. Înlănţuirea evenimentelor

Pentru cei inerţi, care amână la nesfârşit treburile pe care le au de făcut, există ca remediu în psihilogia modernă o tehnică numită “Înlănţuire”, căci ea ne determină să realizăm din aproape în aproape, ca verigile unui lanţ, ceea ce trebuie făcut. Iată care este principiul ei. Să presupunem că ne propunem de foarte mult timp, dar fără succes, să ne spălăm autovehiculul. Ceea ce avem de făcut este să declanşăm procesul realizând o acţiune care ne va conduce către scopul dorit, şi pe care o vom numi acţiune direcţionantă sau amorsatoare. La început este suficient să facem un prim pas foarte simplu către ţinta propusă. El nu trebuie să necesite în prealabil o planificare, fiind uşor şi rapid de executat. Aceasta ar însemna pentru exemplul ales să scoatem maşina din garaj şi să îi dăm jos husa, sau să aducem lângă ea o găleată cu apă şi un burete. Alte exemple de astfel de acţiuni direcţionante, sau de amorsare sunt să aducem aspiratorul în mijlocul casei, dacă vrem să facem curăţenie, sau să scoatem din bibliotecă cartea pe care vrem să o studiem şi să o punem pe birou.

O asemenea acţiune de amorsare este exact conjunctura care ne permite să depăşim rezistenţa şi inerţia cu care ne confruntăm, oferindu-ne motivaţia pentru a definitiva treaba pe care o menţinusem un timp atât de îndelungat în stare latentă. Ea reprezintă veritabilul catalizator al acţiunii, care deşi neînsemnat poate declanşa lucruri măreţe. De aceea se spune că “O acţiune începută este pe jumătate terminată”. Orice început asumat ne conferă un impuls care ne permite să continuăm pentru o perioadă activitatea propusă. Dacă vom fi atenţi să întreţinem cu entuziasm acest impuls vom putea chiar să ducem la bun sfârşit foarte uşor treaba pe care o aveam de realizat.

2. Deveniţi conştient de derularea timpului

La birou, dacă sunteţi nevoit să vă întâlniţi adesea cu foarte multe persoane, pentru scurte perioade de timp, nu trebuie să faceţi aceasta stând pe scaun. Împuneţi voluntar, dacă este posibil, stilul în care întâlnirea se derulează stând în picioare.

La şedinţe adesea se pierde foarte mult timp cu lucruri inutile. Este semnificativ că acest cuvânt, ca şi cuvântul şezătoare de altfel, provin de la “a şedea”. Dacă am constatat adesea că discuţiile noastre se întind pe perioade foarte lungi de timp, cu siguranţă că noi suntem cei care întreţinem această tendinţă şi atunci este cazul să ne oprim. Şi atunci, prin ceea ce vom spune, prin felul în care vom acţiona, vom urmări să-i facem şi pe ceilalţi conştienţi de trecerea timpului. Patronul unei mari firme americane şi-a amenajat o sală specială de şedinţe în care temperatura rămânea mereu constantă la -20•C. În felul acesta el era sigur că oamenii vor fi concişi şi vor expune doar lucrurile esenţiale.

Un prieten avea pus în biroul său, chiar sub ceasul orientat către vizitatori, următorul afiş: “Doar timpul este de neînlocuit: nu-l irosi.” Puteţi folosi şi chiar îmbunătăţii acest aforism.

3. Nu lăsaţi totul pentru ultimul moment

Unii oameni nu au învăţat încă faptul că a te lupta cu timpul e ca şi cum ai încerca să te lupţi cu un ocean. Ei şi-au creat obişnuinţa de a se testa mereu pe ei înşişi trăind de la un termen limită la altul. Doar o stare de criză îi mai poate stimula chemându-i la acţiune. Un exemplu în acest sens este cazul acelor studenţi care au nevoie de situaţia criză – care este sesiunea – pentru a se apuca de învăţat. Fenomene asemănătoare găsim însă pretutindeni în întreprinderi – cu termeul de livrare al unui contract, sau acasă, în cazul gospodinei – cu momentul sosirii soţului care nu are încă pregătită mâncarea.

Rezervaţi suficient de mult timp pentru a putea realiza complet o activitate. Dacă nu dispuneţi de timpul necesar, e preferabil să o reprogramaţi. Este foarte clar faptul că munca făcută la repezeală, sub constrângeri şi presiuni, poate genera judecăţi pripite, greşite şi care adesea sunt costisitoare. Este adevărat, există oameni care pot realiza un lucru mult mai repede decât ceilalţi. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că ei se grăbesc. Cunoscându-ne propriul ritm interior, vom înţelege ce înseamnă să faci ceva fără grabă dacă fiind atenţi la noi înşine vom constata că suntem calmi, liniştiţi interior şi conştienţi de ceea ce se petrece în acele clipe.

4. Nu vă risipiţi inutil energia

Nu este cazul să ne irosim forţa în lucruri banale, atât timp cât nu le-am realizat mai întâi pe cele importante. Este necesar să urmărim să fim cât mai energici şi puternici atunci când abordăm activităţile prioritare.

5. Fiţi mai ordonat

Ne va lua mai mult timp să găsim un lucru dacă el se află pus în dezordine printre multe altele. Nu este greu să ne dăm seama că un birou supraîncărcat cu lucruri inutile generează o pierdere de timp şi este o sursă de dispersie mentală şi greşeli în activitatea depusă.

6. Citiţi «fotografic» presa

Cu siguranţă o mare parte din timp ne-o pierdem citind din noianul de ziare, reviste, scrisori, reclame şi buletine informative care ne sufocă zilnic. Urmăriţi să umblaţi cu fiecare coală doar o singură dată. Acest gen de publicaţii nu trebuie citite cuvânt cu cuvânt, ci ca şi cum le-am fotografia, urmărind să deducem instinctiv din cele câteva cuvinte percepute informaţia scrisă. În presă se foloseşte adesea un stil redundant.

În privinţa corespondenţei primite cel mai bun mod de a proceda este să o aşezăm într-un teanc în faţa noastră şi să citim pe rând fiecare scrisoare. Vom alege apoi una din următoarele alternative:

a) răspundem imediat (dacă este posibil, restituim scrisoarea, scriind pe ea răspunsul).

b) o punem într-un dosar cu menţiunea de rezolvat mai târziu.

c) o aruncăm.

7. Eliminaţi tendinţa perfecţionismului nejustificat

Pentru a putea realiza cu adevărat ceva, este necesar să luăm o decizie într-un interval de timp rezonabil. Impulsul de a face totul perfect ne poate plasa într-un domeniu imaginar, în care să tot visăm plănuind la nesfârşit. În Orient, sculpturile templelor erau realizate cu mult simţ artistic şi cu multă migală, dar întotdeauna un colţ al clădirii era lăsat neterminat, acesta fiind un gest de umilinţă care sugera faptul că numai Dumnezeu poate crea ceva perfect; noi oamenii avem cu toţii limitări. Este adevărat faptul că Michelangelo a spus cândva: “Din lucrurile neînsemnate se creează operele perfecte, iar operele perfecte nu sunt lucruri neînsemnate”, dar puţini au geniul creator şi transfigurator al lui Michelangelo.

Este necesar să fim realişti. Nu are rost să ne împotmolim în detalii. Atunci când simţim nevoia de a fi perfecţionişti, ne realizăm complet activitatea aşa cum putem şi abia după aceea ne reîntoarcem pentru a rafina detaliile, dacă mai avem timp. Aceasta implică din partea noastră un anumit discernământ, capacitatea de a privi sintetic şi în esenţă lucrurile, desemnând de la început scopul şi mijloacele acţiunii, precum şi timpul pe care îl avem la dispoziţie.

8. Cum să depăşim o stare de spirit negativă

Uneori nu ne simţim într-o dispoziţie satisfăcătoare şi atunci spunem că pur şi simplu nu avem chef. Dacă sunteţi într-o asemenea stare întrebaţi-vă: “Există vreun lucru constructiv, oricât de mic, pe care aş putea să îl fac în starea în care mă aflu?” Dacă avem vreo idee în acest sens va trebui să o concretizăm cât putem de repede. În felul acesta vom intra într-o stare constructivă care ne va ajuta să depăşim acea inerţie paralizantă şi descurajantă.

9. Fixarea termenului final

Dacă avem capacitatea de a admite cu onestitate că amânăm mereu acel lucru care nu ne place sau despre care presupunem că nu ar fi încântător, primul pas va fi să ne fixăm un termen limită până la care să-l realizăm necondiţionat. Adesea prestabilirea unui termen final este suficientă pentru a genera acţiunea. Este chiar şi mai bine să comunicăm şi altora hotărârea noastră, căci adesea nu ne respectăm promisiunile făcute nouă înşine, dar ne ţinem mai uşor de cuvânt când promitem altcuiva, mai ales dacă este vorba despre o fiinţă dragă pe care o respectăm.

10. Vizualizarea creatoare

Dacă ne este foarte lene să facem ceva şi orice am încercat pentru a ne distruge inerţia a eşuat, vom urmări sa realizăm măcar o vizualizare creatoare a acelei acţiuni. Pentru aceasta ne vom aşeza pe un scaun şi ne vom imagina că începem să facem primii paşi pentru realizarea acelui lucru. Ne vom vizualiza cât mai clar cu putinţă depăşind toate etapele, fără ezitare, mişcându-ne şi acţionând plini de încredere. Ne vom vizualiza reuşind şi bucurându-ne de reuşită. În toată această perioadă vom urmări însă să rămânem cât mai relaxaţi cu putinţă.

Raţiunea folosirii imaginaţiei înainte de a începe ceva se regăseşte în teoria acţiunii ideo-motoare, care afirmă că atunci când ne imaginăm o acţiune, începem un proces reflex de activitate care se repercutează la nivel cerebral, în glande şi în muşchi, proces similar cu cel declanşat atunci când realizăm efectiv acţiunea respectivă. De altfel, tradiţia yoghină afirmă că întreg universul este o creaţie mentală şi că orice acţiune făcută de om în planul fizic a fost proiectată mai întâi de către corpul său mental, reflectându-se apoi la nivelul corpului astral (nivelul trăirilor psihice) şi abia apoi în corpul fizic.1

11. Căutaţi în permanenţă, în funcţie de conjunctura în care vă aflaţi, modalităţile cele mai eficiente de a vă economisi timpul şi de a vă conserva energia

Alan Lakein, un renumit psiholog recomanda persoanelor să se întrebe adesea: “Care ar fi modul cel mai bun de a-mi folosi timpul acum?”

O precizare finală – Nu uitaţi că e nevoie şi de un timp pentru a visa!

“Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă neputincioşi: «De ce?» Eu visez la lucruri ce n-au fost niciodată, şi spun?: «De ce nu?»” George Bernard Show

A avea grijă de felul în care ne drămuim timpul nu înseamnă să devenim obsedaţi de fiecare minut al vieţii noastre. Trebuie în primul rând să învăţăm că există un timp, foarte important, pentru a ne relaxa, altul pentru a ne simţi cât mai plăcut, pentru a reflecta şi a medita. Aceste momente nu înseamnă, aşa cum cred unii, pur şi simplu timp pierdut – ele sunt absolut necesare, stimulându-ne foarte mult creativitatea şi inteligenţa.

Ţinând cont de toate aceste indicaţii nu trebuie să devenim o persoană stresată de trecerea continuă a timpului, judecând în mod pragmatic sau mecanic: îmi voi face fiecare moment folositor; acum voi face un lucru sau altul.

Este cunoscut exemplul asistentului care întrebat ce face toată ziua a început să-şi descrie programul minut cu minut: mă scol, mănânc, vin la servici, studiez, citesc, mă culc. Auzind aceasta profesorul amuzat îl întreabă: “Bine, dar tu nu gândeşti niciodată?”

Există un veritabil sindrom al aşa-zişilor “nevrotici de duminică” care sunt atât de agitaţi din punct de vedere mental, psihic şi fizic în această perioadă, încât nu suportă să nu facă ceva. Ei suferă de fobia timpului liber şi trăiesc într-o veritabilă agonie până soseşte momentul fericit al zilei de luni când se pot întoarce la servici, unde ştiu că şeful îi pune la treabă şi sunt scutiţi să mai gândească singuri.

De altfel, sloganele: “Noi muncim, nu gândim” arată foarte clar nivelul de îndobitocire la care au fost aduşi unii oameni în perioada regimului comunist, când se muncea, se făceau activităţi patriotice, şedinţe de partid, spectacole, mitinguri, orice numai ca omul să nu aibă timp liber pentru a gândi.

Aşadar, dacă vom învăţa cum să ne folosim cu înţelepciune timpul, vom avea şi timpul cuvenit pentru a ne bucura de el exact aşa cum ne dorim.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA


CRITERIILE EXCELENȚEI

CRITERIILE EXCELENȚEI

“Soarta omului valorează atât cât el şi-o evaluează singur.” H. de Balzac

Ce trebuie să urmărim?

Mulţi oameni au tendinţa de a abandona orice luptă în faţa greutăţilor cu care se confruntă în viaţă. Există însă şi o altă categorie de oameni – cea a luptătorilor am putea spune – care aproape întotdeauna, datorită curajului şi hotărârii cu care abordează orice problemă, se bucură de succes în tot ceea ce întreprind. Reuşitele lor fac parte din acele aşa-numite performanţe de vârf, datorate unei depline stăpâniri şi cunoaşteri de sine, unei organizări adecvate a tuturor activităţilor lor, precum şi capacităţii lor de adaptare în faţa oricăror eventuale schimbări survenite, care, departe de a fi respinse, sunt întotdeauna întâmpinate cu bucurie. Eroii acestor performanţe (care aşa cum arată cercetările în materie sunt persoane deplin conştiente, care îşi cunosc sentimentele şi îşi înţeleg motivaţiile) sunt stăpânii deplini ai propriei lor vieţi, în care reuşesc să menţină permanent, cu multă măiestrie, un perfect echilibru.

Distingem în cazul acestor ”performeri de vârf” anumite caracteristici specifice:

A) Claritate în direcţionarea interioară

a) oamenii de succes sunt deplin conştienţi de propriile lor sentimente şi necesităţi;

b) îşi stabilesc cu claritate ţelurile;

c) simt că fac întotdeauna ceea ce doresc;

d) îşi stabilesc idealuri clare, concrete şi realiste;

e) trăiesc un profund sentiment interior al scopului vizat şi al capacităţii de a-l realiza, care îi conduce adeseori cu uşurinţă dincolo de aşteptări;

f) nu se tem niciodată să realizeze ceea ce nu au mai realizat înainte;

g) nu sunt niciodată descurajaţi şi nici blocaţi de circumstanţe limitatoare, de ceea ce nu pot deocamdată să realizeze, de ceea ce organizarea sau mijloacele nu permit, de modul în care se desfăşoară lucrurile. Dimpotrivă, ei văd în orice lucru care intervine ceva din care pot învăţa, ceva care merită să fie cunoscut şi depăşit;

h) sunt mult mai preocupaţi de rezultatele şi împlinirea ce le-o va aduce lucrul pe care îl realizează, decât de modul în care vor fi percepute şi înţelese acele performanţe de către ceilalţi.

B) Orientarea către acţiune

a) ei privesc întotdeauna înainte, fiind atenţi la lucrurile din care pot învăţa sau pe care le pot realiza în viitor;

b) nu se complac într-o stagnare în “zona confortabilă, călduţă”, ci dimpotrivă, caută permanent noi schimbări, noi şanse;

c) nu se tem niciodată de eşec;

d) îşi cunosc întotdeauna priorităţile;

e) urmăresc să obţină rezultate excelente în priorităţile majore, nu risipesc însă o cantitate preţioasă de energie şi de timp pentru sarcini având o importanţă secundară;

f) nu se fixează şi nu-şi construiesc acel tulburător complex al eşecului în cazul greşelilor sau erorilor.

C) Echilibrul

a) lucrează foarte mult (din greu), dar se opresc atunci când simt că este necesar, pentru a se juca şi a se destinde;

b) ştiu să se relaxeze;

c) au încredere într-o relaţie personală împlinită, dăruindu-se plini de iubire familiei şi prietenilor, preocupându-se totodată de regenerarea şi creşterea lor interioară.

Aceste etape, odată puse în practică, vor conduce la rezultate remarcabile, generând profunde schimbări în bine, ajutându-ne să formăm şi să impunem o nouă faţetă, o nouă imagine despre noi înşine. Astfel vom deveni o adevărată forţă triumfătoare şi totodată un sprijin preţios pentru semenii noştri.

Portretul” ființei excepționale în viziunea psihologiei … și nu numai

“Trebuie să fii nu cel dintâi, ci unicul.”       J. Renard
„Intuitia perfectiunii ofera imboldul cautarii si realizarii ei.”    G.M.Li-viu

Cu siguranţă că toţi oamenii care au realizat ceva măreţ în viaţă au urmărit într-un mod sau altul perfecţiunea. În definitiv, aceasta este chiar menirea omului şi ea transpare adesea chiar şi în cele mai mărunte activităţi. De altfel R. Descartes spunea că: “Omul e ceva nedesăvârşit, care tinde necontenit la ceva mai mare şi mai bun decât el însuşi.”

Fiinţa dornică de auto-perfecţionare, aşa cum o descrie psihologul american A. Maslow, este o persoană care:

a) este suficient de sănătoasă;

b) este mulţumită şi fericită dacă îşi are împlinite necesităţile de bază, utilizându-şi talentele şi capacităţile în sens pozitiv;

c) este motivată de nişte valori către care tinde şi cărora le este loială.

În afară de aceste caracteristici enumerăm aici câteva dintre principalele “propoziţii de testare” enunţate tot de A. Maslow, pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o stare ideală.

1. Toţi oamenii care se perfecţionează sunt dăruiţi unei meniri, chemări, vocaţii, având pasiunea muncii detaşate, realizate nu numai pentru scopuri personale, ci având motivaţii altruiste.

“În general” aşa cum observa A. Maslow “devoţiunea şi devotamentul sunt astfel conturate încât e mai corect să utilizăm vechile cuvinte: chemare, vocaţie sau misiune pentru a descrie sentimentul pasiunii altruiste şi profunde pentru “munca” spirituală a unei asemenea persoane.”

Putem spune chiar că o asemenea fiinţă va tinde mai devreme sau mai târziu să procedeze astfel în viaţa sa, căci este vorba despre o chemare interioară, un destin, o menire.

2. În cazul ideal, tendinţele interioare coincid cu tendinţele exterioare. “Eu vreau” coincide cu “Eu trebuie”, aceasta concordanţă rezultând dintr-o armonie cu Natura şi Voinţa Divină. Libertatea este deci Voinţa Divină simţită şi înţeleasă.

3. Oamenii care se autoperfecţionează au un puternic sentiment al şansei deosebite de a se afla în această situaţie ideală, de noroc, de graţie, de veneraţie faţă de acest miracol, sau de uimire că ei au fost cei aleşi.

4. La acest nivel, distincţia între muncă şi distracţie este transcensă (slujba, hobby-urile şi chiar vacanţele trebuie redefinite la un nivel mai înalt, căci ajung să capete toate o integrare spirituală.

Dr. Maslow spune: “Este evident că în cazul acestor oameni distincţia obişnuită între muncă şi distracţie este în totalitate transcensă” … “dacă o personă îşi iubeşte munca, care îi place mai mult decât orice altă activitate din lume şi este nerăbdătore să înceapă să o realizeze şi să se întoarcă la ea după orice întrerupere, atunci cum putem vorbi de “muncă” în sensul a ceva ce omul este forţat să facă împotriva voinţei sale? Această energie, această chemare creatoare vine atunci când fiinţa nu o face pentru un salariu mare sau pentru onoruri, ci dintr-un elan care vine chiar de la Divin”.

5. Astfel de indivizi devotaţi vocaţiei lor tind să se identifice cu calea lor evolutivă şi să o transforme într-o caracteristică definitorie a propriei lor fiinţe.

Dacă cineva întreabă o persoană obişnuită “Cine eşti tu?”, aceasta va avea tendinţa să răspunsă în termenii integrării sale sociale, de exemplu: “Sunt avocat”, “Sunt psiholog”, etc. În cazul fiinţelor de excepţie ce se autoperfecţionează mereu vocaţia lor tinde către transcendere, ea fiind percepută ca o caracteristică definitorie a fiinţei perfecte, care are revelaţia naturii sale divine, profunde. Acesta devine atunci aspectul fundamental al existenţei sale.

6. Această introvertire aparentă înseamnă că eul profund al fiinţei s-a dilatat pentru a include aspectele exterioare ale lumii şi de aceea distincţia între eu şi non-eu, între interior şi exterior, a fost transcensă.

Dr. Maslow afirma: “Cu siguranţă egoismul este în asemenea cazuri depăşit, şi urmează implicit o rafinare la nivelele mai înalte ale fiinţei. Astfel, o personă cu un mare talent într-un anumit gen de creaţie, poate să creeze mereu şi mereu ca şi când ar avea o profesie în care, în mod simultan ar fi şi n-ar fi el însuşi. Astfel, el devine propriul său creator.

Carl Rogers, în lucrarea sa “A deveni o Personalitate” îşi bazează, de asemenea, conceptul de personalitate completă, împlinită, sau care se autoperfecţionează, mai degrabă pe observaţii personale şi clinice, considerând creativitatea ca una dintre cele mai importante implicaţii ale unei personalităţi complete. El consideră că aceste personalităţi de exceptie se îndreaptă către următoarele scopuri:

a) o deschidere mărită către viaţă şi experienţă, aceasta presupunând o reducere şi chiar o anulare a temerilor faţă de oameni şi împrejurările vieţii;

b) un interes crescut pentru aspectele vieţii ce ţin de valoarea eternă a clipei prezente;

c) o mai bună cunoaştere atât a aspectului exterior, cât şi a celui interior al fiecărei noi experienţe; de fapt, o capacitate mărită de cunoaştere a tot ceea ce înconjoară fiinţa.

În final, caracteristicile enumerate în continuare:

– creativitate;

– integrare, integritate, unificare a personalităţii;

– identitate fermă, autonomie, ghidare interioară;

– cunoaştere cuprinzătoare, plină de discernământ atât interioară, cât şi exterioară;

– spontaneitate, expresivitate, dinamism, un simţ dezvoltat al umorului, prezenţă de spirit;

– detaşare, obiectivitate;

– capacitate profundă de a iubi;

– percepţie clară şi eficientă a realităţii, fără iluzii;

sunt comune atât la Carl Rogers cât şi la Dr. Maslow. Se pare că, de aceea, calea autoperfecţionării este totuşi suficient de largă şi accesibilă pentru foarte multe tipuri diferite de oameni. Pentru unii aceasta va însemna un ciclu continuu de flash-uri creative ocazionale, urmate de odihnă; pentru alţii experienţe de vârf autentice, însoţite de o creştere interioară şi de o mare vitalitate şi creativitate, aceasta implicând totodată o deschidere a porţilor de legătură dintre conştient şi subconştient, şi accesul la tărâmul nebănuit al propriilor noastre potenţialităţi latente.

Extras din lucrarea ”Inteligență și transformare” – EDITURA KAMALA

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

Toate realizarile noastre, toate experientele vietii s-au desfasurat si au primit din partea noastra o anumita atentie. Gradul atentiei de care omul da dovada in mod spontan in existenta este masura propriului sau nivel de constiinta. Pe de alta parte, este evident ca, pe masura ce dezvoltam aceasta calitate a mintii noastre, incepem sa fim din ce in ce mai mult prezenti, si prin urmare, mai constienti. Intre atentie si starea de „a fi” a unui om exista o permanenta legatura. Dar pentru a putea aborda practic acest nivel al dezvoltarii constiente a atentiei noastre sa vedem in continuare cateva caracteristici ale acesteia.

Caracteristicile atenţiei

Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismului atenţiei. care exprimă în primul rând o mobilizare voluntară, selectivă şi o focalizare asupra unui obiect, fiinţă sau fenomen în vederea unei cunoaşteri optime, prezentăm în continuare caracteristicile esenţiale ale atenţiei:

1. Stabilitatea sau altfel spus persistenţa atenţiei, care constă într-o menţinere fermă şi clară a atenţiei orientată neîntrerupt către aceeaşi activitate sau obiect al cunoaşterii.

2. Concentrarea – se referă la capacitatea de a realiza o orientare selectivă, cu un scop bine determinat, cum ar fi desfăşurarea unei anumite activităţi sau observări eficiente a fenomenelor. Această caracteristică conferă atenţiei claritate şi o intensitate specifică.

3. Flexibilitatea – este calitatea care permite deplasarea, comutarea rapidă a atenţiei de la o activitate la alta sau de la un fenomen la altul cu un efort minim, exprimând astfel mobilitatea focalizării asupra proceselor sau obiectelor asupra cărora ne concentrăm. Flexibilitatea este cea care facilitează adaptarea la diferite activităţi sau perceperea unor fenomene diferite.

4. Distributivitatea este acea caracteristică a atenţiei care permite cuprinderea simultană în sfera mentalului nostru a două sau mai multe procese sau activităţi care se desfăşoară simultan. În general această caracteristică se desfăşoară într-o formă optimă atunci când cel puţin unul dintre procesele în desfăşurare este pentru noi suficient de cunoscut, desfăşurându-se mai mult automat.

5. Volumul sau capacitatea de cuprindere a atenţiei exprimă acea forţă de expansiune dirijată a capacităţii noastre de percepţie în vederea înglobării unei sfere cât mai largi de procese, fenomene sau activităţi.

Criterii de apreciere a capacităţii de atenţie

Înainte de a recomanda câteva exerciţii de amplificare a atenţiei este util să putem realiza o anumită evaluare a capacităţii noastre de a fi atenţi.

a) Evaluarea atenţiei auditive

Se va pronunţa o serie de cifre unele după altele, ca şi cum ar fi vorba despre un număr de telefon, după care se va repeta un număr cât mai mare posibil de cifre din cele pronunţate, fără eroare, şi se va urmări să se crească acest număr.

În general, un copil de 5 ani poate să repete un număr de 4 cifre, un copil de 6 ani va repeta un număr de 5 cifre, unul de opt ani 6 cifre, la 11 ani, 7 cifre; puţini adulţi repetă mai mult de 8 cifre.

b) Evaluarea atenţiei vizuale

Se vor scrie serii de cifre diferite pe cartonaşe separate, apoi cartonaşele respective vor fi acoperite cu un altul, fiind expuse privirii doar pentru o fracţiune de secundă; încercări succesive vor permite repetarea unei serii din ce în ce mai lungi de cifre. Aceeaşi experienţă se poate realiza cu litere asociate la întâmplare, apoi cu litere formând cuvinte inteligibile sau chiar fraze foarte scurte. Atunci când literele sunt asociate la întâmplare, puţine persoane vor fi capabile să capteze mai mult de 6 sau 7, în loc de 10 până la 15 litere în cazul în care ele formează cuvinte care pot fi pronunţate.

c) Stabilitatea atenţiei

Puteţi obţine o măsură a capacităţii proprii de concentrare a atenţiei realizând un exerciţiu foarte simplu, care vă poate ajuta de altfel să progresaţi foarte mult în această privinţă. Pentru aceasta veţi lua un ceas cu limbi, şi fără a acorda nici o atenţie cadranului sau altor aspecte particulare ale ceasului, urmăriţi în mod strict deplasarea secundarului, înregistrând fiecare poziţie a acestuia. Concentraţi-vă cu o atenţie neîntreruptă asupra secundarului şi observaţi primul moment în care atenţia vi s-a îndreptat către altceva. Calculaţi timpul scurs între momentul de început al fixării atenţiei şi momentul în care aţi deviat.

Acest exerciţiu este deosebit de util în amplificarea puterii de concentrare şi a duratei atenţiei voastre.

Cultivarea metodică a atenţiei

Pentru a căuta – atât în noi înşine, cât şi în ceilalţi – cauzele reale ale neatenţiei, este necesar să explorăm diversele planuri de manifestare definitorii pentru fiinţa umană, începând de la psihic, emoţional şi mergând până la mental şi moral, deoarece cel mai adesea în aceste domenii îşi află rădăcinile neatenţia care ne marchează în mod negativ acţiunile.

Prin cultivarea metodică a atenţiei vom putea dobândi cu o uşurinţă surprinzătoare controlul asupra propriului mecanism cerebral, astfel încât mentalul nostru va putea prelua cu fermitate rolul de pilot, fără a se mai lăsa dominat de factorii turbionari şi de falsele manevre ale gândirii nereflexive.

Metoda de cultivare a atenţiei va trebui să se adapteze ritmului nostru propriu, manierei noastre specifice de a reacţiona la contactul cu viaţa. Astfel, în cazul fiinţei caraterizate de imobilitate, pasivitate, lene, reverie, reacţii foarte lente sau insuficiente la contactul cu exteriorul, se vor adopta modalităţi diferite faţă de cazul acelor persoane caracterizate de un exces de mişcare, de excitaţie şi agitaţie care pare să le răpească aproape total capacitatea de interiorizare. În ambele situaţii este vorba despre o adaptare imperfectă.

Amplificarea atenţiei senzoriale

Dacă sunteţi o fiinţă imaginativă şi visaţi deseori în viaţa curentă, probabil că cel mai adesea nu vă bucuraţi de realitatea curentă sau, altfel spus, nu primiţi lucrurile care vă atrag în mod direct, iar atenţia lasă de dorit. Vă lăsaţi absorbit într-o muncă care vă atrage, dar este posibil să nu rezervaţi suficientă energie nervoasă pentru atenţia senzorială şi musculară necesară altor sarcini.

În acest caz, cultivarea atenţiei trebuie să înceapă prin orientarea către atenţia senzorială. Este deosebit de util în această situaţie să vă obişnuiţi să vă serviţi de toate simţurile cu cât mai multă precizie. Puteţi face aceasta într-un mod plăcut recurgând la jocuri atractive, care prin răbdarea şi concentrarea pe care o necesită, conduc la o percepţie rapidă şi completă, capabilă să vă dezvolte atenţia.

Observarea sau perceperea incompletă sau superficială este datorată fie unei superficialităţi a gândirii reflexive, fie unei lipse de metodă. Neatenţia este semnul unei rătăciri a minţii care, în loc de a controla lucrurile şi evenimentele, se lasă dominată de acestea.

Lipsa obişnuită de atenţie explică insuccesul celui care pretinde că nu a avut niciodată ocazia să intervină: oportunitatea este pierdută pentru că mentalul său, în loc de a fi vigilent, este întotdeauna ocupat de griji inutile sau vagi reverii.

O atenţie vigilentă acordată atât lucrurilor importante cât şi celor secundare antrenează în schimb o îmbogăţire a experienţei constituind un capital preţios pentru reuşită în momentul acţiunii.

Luand in considerare cele prezentate urmariti acum sa priviti acest clip ascultand totodata cu atentie muzica.

Nicholas Roerich – Vangelis „Cosmos”

Reguli pentru a realiza o percepţie cât mai completă a realităţii înconjurătoare

O bună observare a realităţii necesită primirea unui maxim de informaţii prin intermediul organelor senzoriale, fixarea lor în memorie şi aprecierea, printr-o judecată raţională, la justa lor valoare.

Pentru aceasta:

– examinaţi obiectele sau lucurile sub toate aspectele şi din toate unghiurile, utilizând succesiv fiecare simţ;

– urmăriţi să creşteţi prin antrenament acuitatea percepţiei fiecărui simţ, dar utilizaţi pentru percepţiile de fond simţul cel mai dezvoltat;

– structuraţi o ordine metodică pentru a înregistra elementele observaţiei, separaţi elementele principale de cele secundare ca importanţă şi înregistraţi valoarea (relativă) a fiecărui element;

– observaţi lucrurile într-un timp minim, urmărind să distingeţi din prima clipă elementele de ansamblu şi cele de detaliu;

– clasificaţi în ordinea importanţei relative elementele observaţiei; notaţi-le pe scurt, dar complet.

Pentru a fi imparţiali în timpul observaţiei, urmăriţi să uitaţi tot ceea ce ştiaţi sau credeaţi că ştiţi cu privire la subiectul considerat. Vom examina obiectul sau ideea în cauză ca şi cum ar fi vorba despre un lucru absolut nou.

Cultivând această facultate a atenţiei va trebui să evitaţi orice gest maşinal care ar putea fi realizat fără intervenţia voluntară a conştiinţei. Fiecare gest făcut fără a vă gândi la acesta reprezintă o îndepărtare vizibilă de la preocuparea principală, în detrimentul procesului atenţiei. Gestul cel mai banal, preocuparea cea mai infimă deturnează o parte a atenţiei care trebuie să se centreze în întregime asupra obiectului sau scopului propus.

Din acest motiv nu trebuie realizate niciodată mai multe sarcini simultan şi nici nu este cazul, cel puţin la început, să ne gândim la mai multe lucruri în acelaşi timp, fapt care indică o scindare mai mult sau mai puţin accentuată a personalităţii noastre.

Tehnici de amplificare a atenţiei

1. Examinaţi un obiect sub toate aspectele sale şi stabiliţi diversele raporturi existente între el şi celelalte obiecte. Analizaţi-l din toate punctele de vedere: compoziţie, calităţi, stări, caracteristici, origine, destinaţie, cauze, efecte, istoric, etc.

2. Examinaţi un desen sau un plan, care conţine multe amănunte, reproduceţi-l apoi mai întâi mental, după aceea pe hârtie, urmărind să-i redaţi toate detaliile. Marcaţi mai întâi trăsăturile (elementele) principale şi apoi cele secundare, urmărind să evidenţiaţi în final chiar şi cele mai mici detalii.

3. Analizaţi impresii vizuale (obiecte văzute sau peisaje admirate cândva), impresii auditive (sunete percepute sau pasaje muzicale preferate), impresii tactile (obiecte pipăite), impresii olfactive şi apoi gustative. Urmăriţi să realizaţi o descriere cât mai fidelă a lor, subliniind nu numai caracteristicile lor exterioare, ci mai ales reacţia interioară specifică pe care percepţia lor a generat-o în fiinţa voastră.

După toate aceste exerciţii urmăriţi să apreciaţi cu obiectivitate calitatea observaţiilor dumneavoastră, pentru a avea o măsură cât mai precisă a calităţii atenţiei pe care o manifestaţi. După această evaluare reluaţi exerciţiile mai multe zile la rând şi urmăriţi de fiecare dată să sesizaţi progresele pe care le-aţi realizat.

4. Urmăriţi să determinaţi caracterul sau sentimentele unei persoane după tonalitatea şi inflexiunile vocii sale, după forma corpului său, după particularităţile fizionomiei, după natura atitudinilor şi a gesturilor sale.

5. Urmăriţi să eliminaţi din comportamentul dumneavoastră gesturile inutile, stângace şi mecanice şi să realizaţi doar gesturi armonioase, însoţite de o permanentă priză de conştiinţă asupra lor.

6. Căutaţi să vorbiţi rar, concentrându-vă atenţia pe rând atât asupra ideilor pe care le exprimaţi, cât şi asupra cuvintelor pe care le folosiţi.

Particularizaţi acest exerciţiu urmărind să eliminaţi din vocabularul dumneavoastră cuvintele cu o încărcătură negativă.

7. Suspendaţi în continuare orice mişcare a corpului şi stopaţi de asemenea orice activitate mentală involuntară, cu alte cuvinte emisia gândurilor anarhice şi necontrolate, fără un obiect bine definit. Concentraţi-vă apoi asupra procesului de «centrare în voi înşivă»; urmăriţi firul gândurilor proprii până în punctul lor iniţial, central, care este însăşi sursa generării lor, acolo unde nu mai există divergenţă, agitaţie, dualitate.

Acest exerciţiu reprezintă o treaptă superioară în procesul de concentrare a atenţiei, care ne permite de altfel deschiderea unor noi orizonturi interioare, a căror profunzime şi vastitate ne poate îmbogăţi enorm fiinţa.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

“Geniul nu este decât o atenţie susţinută.”
Helveticus

Importanţa atenţiei

Atenţia este o stare de conştiinţă în cadrul căreia inteligenţa ia contact cu lumea exterioară în vederea cunoaşterii faptelor şi circumstanţelor care ne interesează. Ea poate fi însă orientată şi către interior, către propria noastră fiinţă, al cărui mister poate fi astfel revelat şi conştientizat.

Puterea atenţiei conştiente diferă enorm de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare intelectuală a individului, de forţa sa mentală, de antrenamentul mental realizat, de capacitatea sa de efort, de capacitatea de a învinge o anumită inerţie a minţii şi de a susţine un efort voluntar cu un scop bine determinat. De altfel, puterea atenţiei voluntare este cea care creează succesiunea armonioasă a ideilor şi tenacitatea în acţiune.

Este util să ştim că există o atenţie musculară şi o atenţie senzorială, aşa cum există o atenţie inconştientă (psihologică şi spontană) şi o atenţie conştientă (psihologică şi voluntară). Toată această lume a atenţiei trebuie să fie dezvoltată şi perfect coordonată, căci cel care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune este tocmai acela căruia nimic nu îi scapă. În schimb, o persoană neatentă sau incapabilă de o atenţie susţinută nu va putea să aleagă între mai multe posibilităţi care i se oferă, şi aproape întotdeauna cineva va trebui să aleagă pentru ea. Atenţia sa este fie nulă, fie instabilă; şi într-un caz şi în celălalt voinţa este cea care lipseşte, pentru că ea este insuficient stimulată de subconştient.

Un aspect frecvent al absenţei atenţiei voluntare se remarcă în cazul persoanei care îşi asaltează cu o serie de întrebări anturajul, fără însă a aştepta sau a asculta măcar primul răspuns, sau care întrerupe acel răspuns formulând deja o altă întrebare, referitoare la un alt subiect, şi eventual adăugând la aceasta şi o remarcă inoportună. Din păcate, foarte mulţi oameni sunt incapabili să asculte cu calm sau să urmărească cu interes o conversaţie. Atenţia lor înregistrează anumite «scăpări»; ei solicită explicaţii pe care nu le-au sesizat la momentul în care au fost prezentate şi pe care atunci nu au avut răbdarea de a le urmări până la capăt. Conversaţia acestor persoane se constituie dintr-o suită de deviaţii, de ocolişuri, de chestiuni neprevăzute şi plictisitoare, agasante, devenind obositoare pentru ceilalţi şi în consecinţă adesea în jurul lor se va forma un gol.

Departe de a vedea în exercitarea atenţiei continue o constrângere obositoare, este necesar să înţelegem că a fi atenţi nu înseamnă a fi obligaţi să ne gândim permanent la anumite lucruri, ci a menţine în noi înşine o fereastră deschisă a spiritului care ne permite să primim permanent noi informaţii, apeluri efective, de la fiinţele sau obiectele care ne înconjoară. Atunci când atenţia este manifestarea firească a prizei de conştiinţă specifică fiinţei care ştie să-şi păstreze supleţea şi mobilitatea spiritului, persoana va înregistra cu un maximum de fidelitate şi constanţă întreaga complexitate a faptelor, a evenimentelor precum şi a conexiunilor lor cu ansamblul.

Astăzi, foarte adesea, viaţa noastră complicată şi dezordonată ne împinge către incoerenţă în gândire şi în acţiune, conducându-ne uneori treptat, în lipsa unei armonii interioare, chiar până la epuizare şi dezechilibre nervoase. Cultivarea atenţiei este cu atât mai necesară, dată fiind multitudinea faptelor şi obiectivelor noi, variaţiile neîncetate ale situaţiei economice şi sociale şi chiar mobilitatea structurilor spirituale aflate însă în lipsa unui fundament interior bine stabilit.

La toate excitaţiile neprevăzute şi grijile care o asaltează, fiinţa umană răspunde adesea precum un motor dereglat, prin reacţii oarbe şi anarhice: ea îndeplineşte acţiunile în grabă, adesea fără a reflecta sau dimpotrivă dovedeşte o grijă excesivă faţă de lucrurile insignifiante.

Mecanismele şi motivaţiile atenţiei

În fiecare moment noi suntem conştienţi de foarte multe lucruri, dar nu suntem conştienţi de fiecare dintre ele cu aceeaşi claritate; există întotdeauna un obiect – perceput sau cunoscut – care se bucură de deplina lumină a conştiinţei noastre, deoarece el pare a ne atrage atenţia în mod deosebit.

În mod practic, întregul câmp al conştiinţei poate fi divizat într-un domeniu central al atenţiei şi o zonă marginală, mai largă, care pare să îl înconjoare. Astfel, atenţia dumneavoastră poate fi orientată de exemplu asupra unui grup de cuvinte – cum ar fi textul acestui rând din articol – păstrând în câmpul său marginal imaginea zonelor albe ale paginii.

Acestui ansamblu de percepţii voluntare şi involuntare îi puteţi asocia, închizând ochii, o imagine mentală extrasă din subconştient. Viziunea acestei imagini se va preciza în mintea noastră ca urmare a unui efort de concentrare mentală – şi iată că astfel va apare imaginea mai mult sau mai puţin clară a textului nostru – întruchipare vie, de altfel, a intensităţii atenţiei noastre.

Dar să nu uităm că atunci când dorim să ne concentrăm atenţia asupra unui anumit subiect trebuie să trezim în noi un puternic interes faţă de acel subiect. Acesta este de fapt secretul atenţiei fără efort. Acest interes ne polarizează atenţia, ne ajută să definim anumite relaţii de legătură între obiecte, senzaţii, experienţe, legate fie de experienţa prezentă, fie de anumite amintiri acumulate în trecut de memoria noastră.

De altfel, memoria, judecata şi raţiunea nu sunt decât rezultatul puterii atenţiei noastre.

Dacă reflectăm puțin mai adânc, vom sesiza faptul că diferențele de percepție, de cunoaștere și de acțiune care apar la diferiți oameni cât și ”calitatea” propriei noastre existențe diferă mai ales prin modul în care atenția lor sau a noastră este integrată acolo, de persistența și acuitatea observațiilor care au loc. A cultiva cât mai conștient starea de atenție presupune trăirea cât mai conștientă a momentului prezent cu tot ceea ce el oferă ființei. Spontanetatea noastră în a ne deschide, și de ce nu, a experimenta cu luciditate ceea ce prezentul ne oferă, poate trezi și dezvolta în mod natural atenția.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la EDITURA KAMALA

CUM MANCAM?

CUM MÂNCĂM ? ATITUDINEA FAŢĂ DE ACTUL HRĂNIRII

Observând cu atenţie cum mănâncă fiecare om în parte ne vom lărgi mult sfera de cunoştinţe în ceea ce priveşte natura şi comportamentul uman.

Orele la care luăm mesele, ritmicitatea în alimentaţie (sau lipsa ei), poziţia, rapiditatea mişcărilor, felul în care pregătim mâncarea, în care o degustăm şi o mestecăm, starea de relaxare sau de încordare în care ne hrănim sunt componente ale unui tot care se numeşte modul în care ne hrănim.

Medicina psihosomatică pune tot atâta accent pe modul în care mâncăm, ca şi pe ceea ce mâncăm. Atitudinea în timpul mesei este hotărâtoare pentru felul în care vor decurge ulterior procesele de digestie, asimilare şi eliminare. S-a constatat că multe persoane care vor să slăbească sau să se împlinească sunt împiedicate în acest demers de felul în care mănâncă. Într-adevăr, pentru persoanele care au un cult al mâncării, care rămân uitate într-o stare de reverie gurmandă la masă sau pentru cei ce înghit „disperaţi” va fi imposibilă o reglare ponderală pe termen lung, după cum şi pentru cei ce mănâncă din picioare, rămân scufundaţi în gânduri şi proiecte sau, şi mai rău, în angoase şi temeri va fi imposibilă vitalizarea.

Practicanţii medicinii psihosomatice consideră că peste 40% din afecţiunile digestive sunt generate de atitudinile greşite din timpul mesei. Starea emoţională din timpul mesei va trebui autocontrolată, după cum vor trebui conştientizate şi controlate gesturile, mestecatul, poziţia din timpul mesei.

Importanţa felului în care mâncăm a fost sesizată de foarte mult timp. Din acest motiv există o serie de ritualuri religioase în toate părţile lumii care se fac înainte de masă. Binecuvântarea bucatelor, aducerea de ofrande de hrană lui Dumnezeu la sărbătorile importante, ospătarea săracilor şi străinilor, înălţarea de rugi înainte de masă sunt modalităţi de a genera o stare lăuntrică adecvată în timpul mesei, de debranşare de la cotidian.

Mai recent apărut, codul bunelor maniere aduce o serie de indicaţii (mai mult sau mai puţin inspirate) despre felul în care se ia masa, menite să genereze aceeaşi stare lăuntrică armonioasă în timpul hrănirii.

Principalele erori pe care le fac oamenii atunci când se hrănesc sunt:

  • nu-şi cultivă o stare interioară de calm şi bună dispoziţie în timpul mesei (din ignoranţă, neglijenţă sau sub pretextul neputinţei cronicizate)
  • mănâncă prea repede
  • mănâncă distraţi sau concentraţi în altă parte
  • mănâncă prea mult
  • consumă o hrană prea caldă sau prea rece
  • mestecă prea puţin
  • mănâncă atunci când nu le e foame, ci atunci când le este poftă
  • nu se bucură de alimente, ci se ataşează de gustul lor, le acceptă cu greutate sau rămân indiferenţi.

Au putut fi identificate chiar câteva tipuri de personalitate (tipologii umane) în funcţie de felul în care este abordat actul hrănirii. De-a lungul vieţii, sub presiunea evenimentelor exterioare sau interioare, un om se poate apropia mai mult sau mai puţin de toate cele trei tipologii descrise în continuare:

  1. “Apaticul” – este cel care preferă mesele îndelungate şi “liniştite”. Uneori el se poate simţi cel mai în bine la masă, unde se simte în siguranţă şi mângâiat. El are un apetit mare pe care şi-l satisface tacticos. Este predispus la sedentarism, la obezitate şi la indigestie. Atunci când este deprimat, găseşte cea mai bună mângâiere în mesele suculente şi dulci.
  2. “Impulsivul” – are un apetit foarte puternic, pe care şi-l manifestă sau nu. Firea sa mai fierbinte îl face adesea să uite de control şi atunci poate avea o poftă de mâncare nestăpânită, care, în cazul în care nu este satisfăcută la timp, poate genera stări de indispoziţie, frustrare sau chiar de furie (uneori cu exteriorizări violente). Când este foarte preocupat, poate să şi uite că a mâncat sau să mănânce în neştire. Preferă adesea grăsimile, mâncărurile condimentate puternic, deşi nu întotdeauna le suportă. Este predispus la gastrite, ulcer şi hipertensiune.
  3. “Împrăştiatul” – are un apetit oscilant şi o digestie capricioasă. Mănâncă grăbit sau distrat, adesea în cantităţi şi în combinaţii inadecvate. Adesea este subponderal şi în ciuda unor regimuri consistente nu reuşeşte să se vitalizeze datorită slabei sale participări conştiente la actul hrănirii. Atunci când circumstanţele îi permit se poate îngrăşa, dar adesea neuniform şi, în consecinţă, dizarmonios. Este predispus la slăbiciune fizică, la indigestie, balonare şi aerofagie.

Oricăreia dintre tipologiile anterior descrise i-am aparţine, ne putem corecta modul de a mânca, acţionând sistematic, respectând cu atenţie câteva indicaţii simple referitoare la alimentaţie:

1. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “apatic”:

– mesele vor fi strict delimitate pe parcursul unei zile, eliminându-se “gustatul”, “ronţăitul”, “ciugulitul” în intervalul de timp dintre două mese

– este indicat ca prima masă a zilei să fie servită după ora 10.

– ultima masă a zilei va fi cel târziu la ora 21 (ideală ar fi ora 19)

– nu se iau mai mult de 3 mese pe zi

– masa începe întotdeauna cu fructe şi legume crude. Apoi se trece la consumarea hranei preparate (cel mai bine, după o pauză de 15-20 de minute).

– mesele trebuie să fie luate într-o atmosferă vioaie, de tonus. Este indicată chiar folosirea în timpul mesei a unui fond muzical dinamic

– după masă niciodată nu se face program de somn, “dulcele somn de după-masă” fiind cât poate de nesănătos. Printre efectele sale nedorite, se numără şi faptul că îngreunează mult digestia, măreşte mult inerţia, încetinind considerabil procesele mentale, favorizează depunerile de grăsime, declanşează un apetit intens.

– hrana trebuie mestecată mult (de minim 30 de ori înainte de a fi înghiţită), conştientizându-i cât mai mult gustul şi valoarea nutritivă. Astfel, se ajunge mai repede la senzaţia de saţietate şi se diminuează fără efort cantitatea de hrană consumată la o masă.

– nu se consumă hrană rece de la frigider. Este bine ca în perioadele friguroase să existe la masă măcar un fel de mâncare caldă.

– este necesar să se evite consumarea în exces a alimentelor cu gust dulce sau sărat.

– dacă se constată tendinţa spre obezitate, digestie lentă, limbă “încărcată”, acumulări de mucus, stări de somnolenţă sau letargie, precum şi atunci când se doreşte pur şi simplu amplificarea puterii digestive şi a unui apetit sănătos, se recomandă utilizarea cu 15 minute înainte de masă a unor plante adecvate, cum ar fi: ţintaura, anghinarea, busuiocul, cimbrul etc.

2. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “impulsiv”:

– mesele nu trebuie să fie niciodată prea copioase. Este bine ca mâncarea să nu fie de un singur fel, deoarece în acest caz pentru ajungerea la saţietate este necesară o cantitate mult mai mare din hrana respectivă decât în mod obişnuit.

– la finalul mesei, stomacul trebuie să fie umplut la două treimi din capacitatea sa, restul fiind completat cu infuzii reci (puţin sub temperatura camerei)

– în timpul mesei se renunţă la discuţii, la citit, uitat la televizor, la distragerea atenţiei cu planuri şi proiecte palpitante pentru viitor

– trebuie evitat mâncatul în stări de oboseală sau nervozitate. Este preferabil să ne acordăm un răgaz de odihnă, de calmare înainte de masă, mâncând atunci când starea noastră emoţională este echilibrată.

– reducerea cantităţii de hrană, reducere care uneori este necesară la acest tip, nu se face brusc, ci progresiv. Reducerea progresivă se face cu ajutorul regulii sfertului: în prima zi se mănâncă normal, notându-ne cantitatea de hrană pe care o ingerăm; în următoarele trei zile raţia de hrană va fi redusă cu un sfert faţă decât era în prima zi; apoi reducem pentru următoarele trei zile încă o dată raţia de hrană cu un sfert faţă de raţia pe care am avut-o după ultima reducere ş.a.m.d. Ne oprim din această reducere sistematică atunci când simţim că am ajuns la un echilibru între necesităţile reale organismului şi ceea ce noi mâncăm. Este bine totuşi să nu slăbim excesiv, ci să ne menţinem la o greutate normală în raport cu înălţimea şi tipul constituţional.

– la persoanele care nu au un exces ponderal nu se va urmări diminuarea cantitativă a porţiei de hrană, ci îmbunătăţirea calitativă a acesteia. Vor fi aşadar consumate numai alimentele pure, lipsite de stridenţe de gust, proaspete sau cât mai puţin conservate, digerabile.

– se recomandă consumarea infuziilor şi lichidelor mai reci, dar nu direct de la frigider

– nu se vor consuma mâncăruri fierbinţi, dar nici foarte reci; hrana la temperatura camerei este cea mai convenabilă.

– este necesar să fie evitate excesele în ceea ce priveşte utilizarea gustului picant (şi în mai mică măsură şi a celui acru).

– este recomandată utilizarea unor plante cu rol calmant, detensionant sau uşor răcoritor, cu 10-15 minute înaintea mesei: mentă, fenicul, măghiran, roiniţă (melisă).

3. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “distrat”:

– este indicat ca mesele să fie în număr de minim 3 pe zi, luate în fiecare zi, ritmic, la aceeaşi oră;

– se elimină suplimentele alimentare de dinaintea mesei, care reduc apetitul, îngraşă haotic, suprasolicită digestia, perturbă ritmicitatea proceselor de digestie şi metabolism.

– este bine ca la fiecare masă să fie alimente calde, mai ales în perioadele friguroase.

– nu se mănâncă în stări de stres, agitaţie mentală, emoţie puternică, teamă, anxietate, grabă, nelinişte, inapetenţă

– în timpul mesei se exclud conversaţia, privitul la televizor, cititul, etc.

– alimentele trebuie să fie bine prezentate, să aibă culori cât mai calde, vii, care să stimuleze în mod armonios apetitul şi digestia

– la o masă nu se consumă prea multe alimente grele, foarte consistente şi, în consecinţă, greu de digerat. Trebuie bine dozate mai ales alimentele grase sau bogate în proteine, care deşi sunt foarte necesare nu trebuie consumate în exces deoarece poate apare cu uşurinţă indigestia, balonarea, etc.

– pe cât posibil nu se ia masa în locuri friguroase, unde sunt curenţi de aer, zgomot excesiv, agitaţie

– în cazurile de devitalizare extremă se adoptă o tactică de revigorare rapidă: mesele vor fi în număr de 5 pe zi, mai uşoare ca cele obişnuite, cu alimente consistente măcar două dintre ele (dar în cantităţi moderate pentru a putea fi digerate); prima masă va fi luată până la ora 7 dimineaţa (pentru o trezire la o oră matinală este necesar ca ora de culcare să fie 2230 – 2300)

– sunt recomandate infuziile, chiar în cantităţi mai mari ca de obicei (cu excepţia cazurilor în care există afecţiuni în care este contraindicat aportul de lichide). Se recomandă infuziile de coriandru, fenicul, busuioc, cimbrişor, mentă, măceşe, coacăze, coacăze negre, zmeură, fragi, portocal. Plantele recomandate pentru infuzii pot fi utilizate, evident, şi sub formă de pulbere, ca adaos la diferitele preparate culinare. Rolul lor este chiar mai important pentru tipul “distrat” faţă de celelalte tipologii, având în vedere digestia oscilantă a acestuia, care poate fi rapid ameliorată în acest mod. Totodată, aceste plante vor permite eliminarea inconvenientelor legate de apariţia gazelor intestinale, balonării, crampelor abdominale – fenomene la care este de asemenea predispus.

Rugăciunea sau consacrarea actului hrănirii

Un obicei tot mai puţin urmat în ultima perioadă este cel al tradiţionalei rugăciuni realizate cu dăruire şi simplitate înaintea începerii mesei. Pentru sufletele deschise spre credinţă, acest gest-ofrandă simplu prin care este invocată puterea Creatorului înaintea actului de a mânca devine calea de a da hranei şi hrănirii adevărata lor valoare. Timp de sute de ani, strămoşii noştri au realizat gestul simplu de a închide ochii şi a-şi împreuna mâinile cu smerenie înaintea începerii mesei, rostind încetişor sau în gând “Tatăl Nostru”, recunoscând astfel că hrana pe care o primeau le era dată prin bunăvoinţa acestei forţe enigmatice a lui Dumnezeu pentru susţinerea vieţii.

Nimic nu este, poate, mai eficient pentru a obţine o atitudine calmă, senină şi cumpătată pe parcursul servirii mesei decât realizarea unei scurte rugăciuni, în spiritul tradiţiilor străvechi româneşti, sau mulţumindu-i cu propriile cuvinte lui Dumnezeu pentru darurile pământului şi dăruindu-i totodată interior (ca o ofrandă) întregul act al hrănirii şi toate rezultatele lui. Acest act al consacrării hranei şi hrănirii către Dumnezeu poate produce adevărate miracole (prin schimbarea atitudinii celui care îl realizează) în ceea ce priveşte modul de “primire” a alimentelor.

Această invocaţie realizată sincer şi cu atenţie (în nici un caz într-un mod mecanic şi lipsit de trăire interioară) poate fi constituită de rugăciunea “Tatăl Nostru” sau de rostirea interioară, plină de credinţă a oricărei rugăciuni adecvate urmată întotdeauna de un scurt moment de linişte şi ascultare interioară, în care vom căuta să simţim ecourile acestei invocaţii în fiinţa noastră.

Extras din lucrarea „Vindecare si purificare prin alimentatie si post. Vol.2” EDITURA KAMALA

ALIMENTELE – MEDICAMENTE NATURALE EXCEPŢIONALE

ALIMENTELE – MEDICAMENTE NATURALE EXCEPŢIONALE

Un savant renumit afirma faptul că alimentele (legumele şi fructele proaspete) nu sunt altceva decât condensări de lumină. Aşa cum lumina albă poate fi modulată pe diferite frecvenţe de vibraţie, dând naştere tuturor culorilor pe care le cunoaştem, în mod similar lumina solară ajunge să fie condensată şi “păstrată” în vegetale – aceste transformatoare ale luminii în materie.

Miracolul pe care natura îl realizează cu fiecare fruct ce se naşte într-un pom roditor constituie încă o taină pentru oamenii de ştiinţă. Nu însă şi pentru fiinţele spirituale, foarte intuitive, care au putut remarca faptul că în spatele tuturor acestor realităţi există o anumită energie fundamentală care se modulează pe diferite frecvenţe vibratorii şi dă naştere spre exemplu unui minunat şi savuros măr, de culoare roşie, cu diferite nuanţe, cu gustul său dulce-acrişor, cu parfumul său unic. Toate elementele legate de forma, culoarea, parfumul şi proprietăţile unor fructe şi legume nu au fost şi nu sunt nişte simple rezultate ale unor combinaţii aleatoare de gene, aşa cum unii botanişti ar dori să creadă. Ele reprezintă un tot unitar, exprimă o anumită armonie unică şi comunică o informaţie precisă relativ la calităţile şi proprietăţile acelui aliment.

Ne-am obişnuit să avem permanent în alimentaţie diferite legume care au ajuns pentru noi banale, comune şi lipsite de orice notă de mister. Nu ne mai mirăm şi nu ne mai întrebăm aproape deloc cum este posibil să apară astfel de alimente dintr-o mică sămânţă, puţină apă, un sol prielnic şi lumină solară. Nu este oare acesta un continuu miracol care se produce în jurul nostru?

Mai mulţi cercetători curioşi au studiat de-a lungul timpului în mod amănunţit caracteristicile speciale ale acestor alimente care ne sunt foarte accesibile şi au putut constata că informaţiile referitoare la ele sunt extraordinar de vaste, iar utilizările lor terapeutice ar putea revoluţiona domeniul sănătăţii în întreaga lume. Cu toate acestea, există încă o mare doză de ignoranţă referitoare la proprietăţile curative ale unor alimente pe cât de accesibile pe atât de eficiente. Neîntâmplător, Hipocrat a spus: “alimentele voastre să vă fie medicamente”…

CATEVA REPERE

Fiecare om este, în mod inevitabil, dependent de procesul hrănirii pe parcursul întregii sale existenţe terestre. La scurt timp după ingerarea hranei, substanţele conţinute în alimente sunt descompuse gradat şi transformate în interacţiunile complexe cu organismul uman. În finalul acestor procese, o parte dintre aceste substanţe sunt integrate complet în fiinţa celui ce le ingeră (devenind parte componentă a organismului acestuia), o altă parte dintre ele (care, în mod normal, nu mai sunt necesare) este eliminată. Privind lucrurile din această perspectivă simplă, procesul autosusţinerii propriei fiinţe prin intermediul alimentaţiei devine asemănător construirii gradate a unei clădiri. Aşa cum în realizarea unei construcţii trainice este întotdeauna necesară o mare atenţie la calitatea materialelor utilizate, în mod analogic, apare ca o necesitate alegerea înţeleaptă a “cărămizilor” ce vor contribui la construirea propriului corp şi simultan la dobândirea şi menţinerea unei stări de sănătate înfloritoare: alimentele şi substanţele naturale destinate hrănirii.

Dietoterapia poate determina, cu condiţia aplicării sale inteligente, atât vindecarea unor boli, cât şi menţinerea sănătăţii prin adoptarea unei alimentaţii adecvate.

Dietoterapia răspunde nu numai întrebării: “Ce trebuie să mâncăm?”, ci şi întrebărilor “Ce nu trebuie să mâncăm?”, “Cum trebuie să mâncăm?”, “Cât şi de câte ori pe zi trebuie să mâncăm”, “Când trebuie să mâncăm?”, “Când trebuie să nu mâncăm?”, “Cum trebuie să pregătim mâncarea?”, etc.

Această formă de tratament a fost împărţită în:

dietoterapie de fond – care vizează o îmbunătăţire a alimentaţiei pe ansamblu, urmărind o revigorare amplă a organismului – este o terapie pe termen lung, ce merge în profunzimea procesului vindecării. Prin acest tip de dietoterapie se urmăreşte re-dinamizarea resurselor vitale a organismului prin intermediul unor procese complexe de dezintoxicare şi purificare, urmate de procese de tonifiere şi revitalizare.

dietoterapia simptomatică – care foloseşte remedii culinare pentru rezolvarea de moment a unor probleme de sănătate. Acest tip de terapie foloseşte aşa numitele “alimente-medicament” şi “cure-medicament”, pe o perioadă limitată de timp.

Evident, dietoterapia de fond este o formă superioară de tratament, care vizează redobândirea şi menţinerea echilibrului întregii fiinţe, fiind o garanţie a sănătăţii pe termen lung. Bolile cronice şi cele extrem de grave sunt cele în care dietoterapia de fond este singura soluţie. Acest tip de dietoterapie (de fond) se mai adresează şi oamenilor care urmăresc atingerea performanţei în anumite domenii: intelectual, sportiv, artistic, spiritual. Nu în ultimul rând, ea se mai adresează şi tuturor celor care doresc să-şi menţină facultăţile fizice, mentale şi sufleteşti nealterate până la vârste înaintate.

Dietoterapia simptomatică se poate asocia dietoterapiei de fond, dar poate fi abordată şi ca formă de tratament de sine stătătoare. Pe lângă alimentele-medicament şi curele-medicament anterior menţionate, ea se foloseşte şi ca interdicţie (mijloc folosit şi în dietoterapia de fond), pentru a feri organismul afectat de boală de influenţele nefaste a anumitor alimente. Interdicţiile în dietoterapia simptomatică sunt în funcţie de afecţiune – de exemplu, în afecţiunile hepatice sunt interzise mai ales alimentele care conţin grăsimi, cele conservate sau cu un conţinut ridicat de toxine.

Ambele forme de dietoterapie sunt deosebit de eficiente datorită faptului că acţionează asupra unei verigi esenţiale a metabolismului – procesul asimilaţiei. Ele sunt uşor de aplicat, total nenocive şi neinvazive, putând fi adaptate şi nuanţate în nenumărate moduri – în funcţie de pacient şi de principiile de bază acceptate de terapeut.

PARTICULARITĂŢI ALE DIETOTERAPIEI ÎN RAPORT CU ALTE TERAPII

Dietoterapia este probabil cea mai la îndemână terapie din cele cunoscute. Ea este în acelaşi timp o formă de tratament şi de auto-tratament. Practic, nu există boală care să nu răspundă la această formă de tratament sau bolnav care să nu poată aplica această modalitate. În acelaşi sens, se poate afirma faptul că, indiferent dacă urmărim vindecarea unor afecţiuni sau menţinerea unei foarte bune stări de sănătate, o dietă adecvată constituie alături de celelalte terapii un element esenţial, fără de care rezultatele multor tratamente devin nesigure sau nu se menţin în timp.

Printre avantajele pe care le prezintă această terapie menţionăm:

– nu necesită un timp suplimentar pentru a fi aplicată – argument important pentru omul modern, care tinde să-şi motiveze adeseori lipsa de grijă faţă de propria sănătate şi propriul echilibru prin lipsa de timp.

– este ieftină – având în vedere că oricum fiecare fiinţă trebuie să consume alimente pentru a putea supravieţui, mai rămâne doar să afle cum, ce şi când să mănânce pentru a putea aplica această terapie fără nici o cheltuială suplimentară.

– este total nenocivă, potenţialele “pericole” pe care le prezintă fiind practic inexistente în raport cu terapia medicamentoasă alopată, cu radioterapia, terapia chirurgicală sau altele de acest gen.

– influenţează benefic toate planurile fiinţei umane, începând cu corpul fizic şi continuând cu psihicul şi mentalul.

– este baza de plecare pentru orice altă formă de tratament alopată sau naturistă.

Dificultati de aplicare

Ca orice procedeu eficient şi cu efecte benefice ample asupra întregii fiinţe umane, dietoterapia întâmpină o serie de dificultăţi, cele mai multe de ordin subiectiv, în aplicarea ei. Iată câteva din aceste dificultăţi, dintre care majoritatea sunt false, ridicate de mentalitatea complicată şi superficială a omului secolului XX:

– inerţia în aplicarea unor obiceiuri alimentare nefaste, ridicate la rang de “tradiţii”. Ataşamentul faţă de alimentele nesănătoase este foarte mare (actul hrănirii are un impact psihologic foarte puternic asupra fiinţei umane), generând reacţii de opunere faţă de modul de alimentaţie judicios şi sănătos atât din partea pacientului, cât şi din partea familiei şi a mediului social în care acesta trăieşte.

– invazia de alimente artificiale, mai ieftine (cel puţin aparent), mai uşor de conservat, extrem de intens şi fără ruşine mediatizate, alimente extrem de toxice care s-au infiltrat insidios în viaţa de zi cu zi, devenind o tentaţie permanentă şi nefastă

– nivelul redus de informare a publicului larg asupra importanţei alimentaţiei naturale, a riscurilor prezentate de alimentele chimizate, toxice, suprarafinate.

– campaniile de dezinformare şi de sugestionare puternică şi haotică a publicului, campanii susţinute conştient sau inconştient prin intermediul reclamelor publicitare, a unei anumite părţi a presei, a unor lucrări “de specialitate“.

– compromiterea terapiilor naturale de către răuvoitori, şarlatani, extremişti “naturişti”, etc.

– existenţa la nivel de masă a unor idei primitive de genul: “Omul trebuie să ţină regim când este bolnav – în rest trebuie să mănânce şi să bea cât poate şi ce poate”.

– dezinteresul omului modern pentru calitatea propriei vieţi, dezinteres apărut ca urmare a ignoranţei, a punerii accentului pe confort şi pe reuşita materială

Cei ce vor să aplice dietoterapia ca formă de (auto-)tratament vor trebui aşadar să fie pregătiţi să surmonteze obstacolele ridicate de obişnuinţele culinare adânc înrădăcinate, care ridică la rang de alimente tradiţionale româneşti, de exemplu, indigeştii mici (aliment tradiţional turcesc pătruns la noi pe la începutul secolului XX la oraşe), berea (băutură importată de la germani şi austrieci) şi alte câteva “specialităţi” . De asemenea, vor trebui să(-şi) ofere alternative viabile pentru a înlocui alimentaţia artificială şi nesănătoasă, care totuşi a fost reglată aşa încât să satisfacă anumite necesităţi calorice. Nu în ultimul rând va trebui să accepte despărţirea de anumite gusturi favorite pentru a savura altele mai rafinate, să-şi mobilizeze voinţa pentru a depăşi tentaţiile culinare.

Poate cel mai greu va fi de acceptat ideea, adevărată, că, cel puţin deocamdată, marea majoritate a oamenilor mănâncă greşit şi haotic, ignoranţa în acest domeniu fiind în anumite cazuri incredibilă. O dată acest lucru descoperit, poate apare constatarea, nu întotdeauna liniştitoare, că adoptând o alimentaţie judicioasă şi sănătoasă începem să ne deosebim într-o anumită privinţă net de cei din jur (colegi, prieteni, superiori ierarhici, etc.).

Alegerea unei alimentaţii corecte pentru reechilibrarea şi însănătoşirea fiinţei, stabilirea unor cure pentru vindecarea unor afecţiuni reprezintă demersuri esenţiale în actul terapeutic sau auto-terapeutic, si se va realiza cu ajutorul si sprijinul medicului de specialitate.


PURIFICAREA ORGANISMULUI

PURIFICAREA ORGANISMULUI

Deşi practic nu există boală care să nu îşi aibă leacul în medicina naturistă, mulţi preferă să ocolească încă tratamentele cu plante, alimente, post negru sau rugăciune. După decenii în care bolile produse de efectele toxice ale medicamentelor au devenit din ce în ce mai numeroase, unii oameni naivi mai visează încă la miraculoasa pilulă, care să le rezolve toate problemele de sănătate fără ca ei să facă vreun efort.

Regimurile cu crudităţi, postul negru, plantele puternice, toate generează, într-o primă etapă a terapiei, efecte intense de dezintoxicare a organismului. Acest proces natural poate reprezenta pentru cei neavizaţi o adevărată “probă de foc”, de care unii se feresc, dar care odată ce a fost înţeleasă, acceptată şi trecută devine un veritabil catalizator al proceselor de vindecare.

Ce sunt intoxicarea și impurificarea organismului?

Majoritatea bolilor, mai ales cele grave ori cronice, sunt produse de o incapacitate a organismului de a se a apăra şi de a se autoregla, incapacitate care apare pe fondul acumulării unor adevărate depozite de toxine care stânjenesc desfăşurarea proceselor vitale în organism.

Noţiunile de “toxine” şi “intoxicare” există în diferitele sisteme medicale încă din Antichitate. Medicina modernă a considerat multă vreme drept o superstiţie stupidă concepte cum ar fi “otrăvirea sângelui”, “acumularea de otrăvuri în organism” şi altele de acest gen. Pe măsură însă ce ştiinţa a făcut progrese, s-a constatat, de exemplu, că o evacuare necorespunzătoare a colonului şi încărcarea lui face ca anumite substanţe toxice să fie resorbite în organism, în plus fiind blocat procesul producerii şi asimilării unor vitamine. În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre radicalii liberi, care sunt fragmente moleculare din sânge care pot înconjura celulele, provocând îmbătrânirea corpului. Aceşti radicali liberi sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Iată că “otrăvirea sângelui” nu este o simplă superstiţie. Din această perspectivă, este firesc ca orice tratament eficient să înceapă prin a elimina mai întâi din organismul pacientului aceste toxine, pentru ca, ulterior, remediile utilizate să atingă un maxim de eficienţă. Un tratament care urmăreşte doar eliminarea simptomelor, fără a avea în vedere eradicarea cauzei bolii şi a diferitelor blocaje determinate de toxinele acumulate în corp, este din start sortit eşecului. După opinia mai multor specialişti naturişti, el nu va face decât să “împingă” boala şi mai profund în corp, generând un alt lanţ de manifestări maladive.

Surse ale impurificării și intoxicării organismului

O întrebare firească ce poate să apară în acest moment este: de unde provin aceste acumulări nocive, în trupurile noastre? Renumitul terapeut naturist american, dr. Richard Anderson, consideră că cei mai importanţi factori generatori de toxine în corp sunt:

– dieta inadecvată: se consumă adesea prea multă carne, prea multe proteine şi alimente generatoare de aciditate în corp. Alimentaţia de tip occidental, bazată pe alimente rafinate şi cu aditivi chimici, sau pe alimente semipreparate şi conservate accelerează foarte mult procesul de încărcare a organismului cu toxine. Dieta improprie este sursa numărul 1 a acumulării de toxine în corp.

– abuzul de medicamente: folosirea în cantităţi mari sau pe perioade lungi a unor medicamente de sinteză, în special antibiotice şi pilule cu acţiune hormonală determină stocarea unor substanţe chimice, greu de eliminat, mai ales la nivelul colonului.

– mediul toxic şi contactul cu elemente chimice dificil de eliminat de către organism: plumbul, mercurul, aluminiul etc. acestea pot proveni uneori şi din apa de băut, ambalajele metalice ale unor alimente, poluarea atmosferică.

– un mod de viaţă dizarmonios, sedentar care conduce la “lenevirea” digestiei şi altor funcţii corporale importante, precum şi a activităţii ficatului (organ cu rol esenţial în purificarea sângelui şi a celorlalte fluide corporale) sau a stomacului.

– stresul şi gândirea pesimistă: stările psihice şi mentale negative, alimentate de un ritm de viaţă tensionant, nu numai că blochează activitatea normală a unor organe, dar este de natură să modifice compoziţia unor fluide corporale şi mai ales a sângelui. S-a constatat că, în cazul celor care întreţin stări frecvente de mânie, supărare, agresivitate, nemulţumire etc, pH-ul sângelui devine mai acid decât este normal. Aceasta determină un lanţ de reacţii nefaste în întregul organism, în final fiind obstrucţionate procesele de eliminare a toxinelor din organism.

Care sunt metodele cele mai eficiente de dezintoxicare?

Cei care constată că organismul lor prezintă semnele unei uzuri accentuate sau care au suferit deja multiple tulburări sau boli de-a lungul vieţii, se află cu siguranţă în situaţia în care au nevoie de un regim de purificare şi dezintoxicare a organismului.

Prezentăm în continuare o listă cu cele mai eficiente tratamente naturiste care generează o dezintoxicare eficientă a organismului:

– Cura cu sucuri şi crudităţi (cu variantele ei bazate doar pe sucuri proaspete, doar pe consumul de mere ori de sucuri de citrice etc.)

– Regimul nr. 7 (cu cereale integrale) al doctorului George Ohsawa (mai ales atunci când este reluat de 7-10 ori, cu 3-5 zile de pauză între cure.

– Postul negru de mai multe zile (ţinut cu apă de izvor sau cu apă distilată)

– Clismele cu cafea aplicate după metoda doctorului Gerson din Statele Unite

– Curele cu plante puternice: spânz, rodul pământului, remf, rostopască care se fac numai sub supravegherea strictă a unui medic competent (datorită toxicității lor).

– Curele cu plantele depurative puternice. Dintre plantele laxative şi depurative puternice, mai cunoscute sunt: fructele de soc (mai ales cele verzi), coaja de cruşin, mutătoarea cu poame negre (este o plantă toxică, cunoscută şi ca împărăteasă), senna (o plantă care intră şi în componenţa biterului suedez şi care a început să se găsească şi în farmaciile noastre), uleiul de ricin, seminţe de lobodă (trebuie administrate cu prudenţă pentru că sunt foarte puternice), trei fraţi pătaţi (macerate la rece consumate în cantităţi mai mari), aloe vera.

– Terapiile de purificare cunoscute în sistemul medical Ayurveda (denumite Panchakarma) – care presupun o purificare adecvată a întregului organism şi în special a tractului digestiv

– Curele hidroterapeutice combinate cu anumite plante medicinale ale preotului german Sebastien Kneipp.

Semnele benefice ale dezintoxicării organismului

Procesul de purificare este însoţit întotdeauna de reacţii şi efecte care ne dovedesc fără îndoială că facem paşi importanţi în sensul reechilibrării şi vindecării organismului. Iată câteva dintre semnele mai importante ale dezintoxicării care pot să apară pe parcursul unor cure naturale:

– culoarea şi textura tenului se modifică vizibil în bine; pielea devine mai netedă şi mai strălucitoare, dispar coşurile şi iritaţiile pielii.

– vitalitatea creşte vertiginos la scurt timp de la declanşarea proceselor de purificare

– procesul de curăţare a organismului se reflectă foarte bine la nivelul ochilor: ei devin mai clari, irisul poate chiar să îşi modifice nuanţa (în general se deschide la culoare)

– focul digestiv devine mai acut; se poate resimţi o stare de uşurare în întreaga fiinţă

– mintea devine mai calmă, apare o predispoziţie spre veselie, relaxare şi destindere

– depunerile albicioase de pe limbă dispar, iar aceasta capătă o culoare roşie, sănătoasă

– eliminarea este îmbunătăţită.

Dezintoxicarea organismului este însoţită, în majoritatea cazurilor şi de alte reacţii specifice, nu întotdeauna agreabile, cunoscute sub numele de reacţii la purificare.

Reacţia la purificare

Atunci când organismul începe să elimine masiv toxinele depozitate în corp, pot să apară reacţii pasagere, cu un caracter mai neobişnuit, dar care nu trebuie niciodată să ne sperie. Aceste reacţii sunt semne clare ale declanşării unor procese naturale de eliminare şi, prin urmare, trebuie privite ca fiind în totalitate benefice. Cele mai întâlnite fenomene sunt:

– amplificarea eliminărilor prin urină şi transpiraţie, care adesea au un miros urât şi persistent, ce se poate menţine zile în şir;

– diaree cu eliminarea de materii întărite din intestin sau scaune prin care se elimină cantităţi foarte mari de fecale de culoare închisă (aceste fenomene pot să apară chiar şi în zilele post negru sau în curele cu sucuri când, aparent, nu ar mai fi nimic de eliminat);

– apariţia unor erupţii pe piele sau a unor reacţii alergice, care dispar de la sine în 1-2 săptămâni;

– uşoare ameţeli (mai ales la ridicarea bruscă de pe scaun), dureri temporare de cap, “ceaţă” mentală

– zgomote în urechi, tuse, uşoare dureri în corp, stări de slăbiciune (care însă nu durează mai mult de 2-3 zile)

– reapariţia unor simptome specifice unor boli mai vechi, pe care cel în cauză le-a avut de-a lungul vieţii

– pot să apară uneori şi fenomene cum ar fi curgerea nasului, strănutul, amplificarea producţiei de cerumen din urechi etc.

În general, aceste fenomene pot fi mult reduse (sau aproape insesizabile) în măsura în care terapia este urmată într-un mod corect, fără exagerările sau graba care pot să apară la unele fiinţe care doresc o vindecare instantanee. Ele sunt fenomene fireşti.

Reacţie de vindecare sau agravarea bolii?

Trebuie precizat faptul că reacţiile la purificare pot fi uneori foarte asemănătoare cu anumite simptome care se datorează unei aplicări greşite a tratamentului sau chiar agravării bolii. Cel care vă poate spune cu exactitate dacă este vorba de simptome de dezintoxicare sau dacă o anumită formă de tratament este adecvată sau nu constituţiei dvs. este medicul naturist competent. Din acest motiv este absolut necesar ca toate tratamentele naturiste intensive să fie aplicate sub control medical strict. În plus, trebuie avut în vedere faptul că apariţia următoarelor simptome trebuie să ne facă să prezentăm o atenţie mărită: scăderea accelerată a vitalităţii, stările de oboseală şi apatie prelungită, slăbirea corporală exagerată însoţită de lipsă de vigoare (pe perioade mai lungi de 7-8 zile), pierderea apetitului pentru perioade lungi de timp, constipaţie şi blocarea proceselor de eliminare prin transpiraţie.

De asemenea, este necesar să avem în vedere faptul că intensitatea reacţiilor la purificare este direct determinată de două elemente: gradul de intoxicare al organismului (intoxicare de care, cel mai adesea, pacientul nu este conştient) şi intensitatea tratamentului.

Un grad mare de intoxicare al organismului va genera boli pe măsură şi prin urmare reacţii mai drastice la tratament. Iată câteva din bolile la care tratamentul naturist generează puternice reacţii de dezintoxicare: fibrom uterin şi mamar, chisturi ovariene, psoriazis şi alte dermatoze grave, cancer cu diverse localizări, ciroză hepatică, leuconevraxită, alergii în forme grave.

În ceea ce priveşte intensitatea tratamentului, în cazul unor tratamente mai blânde, reacţia este mult diminuată şi pacienţii nu se mai confruntă cu stări de slăbiciune, cu pierderile de lichide datorate eliminărilor masive de urină şi fecale etc. Tratamentele foarte puternice sunt necesare totuşi atunci când, în anumite boli timpul este prea scurt pentru tratamentele blânde, boala având o evoluţie galopantă.

Dezintoxicarea psihică şi reacţiile asociate

Procesele fiziologice nu pot fi niciodată separate complet de activităţile mentale şi psihice. Din acest motiv, dezintoxicarea trupului este însoţită, fără excepţie, de fenomene complexe de transformare psihică. Sentimentele chinuitoare, angoasele, anumite rigidităţi şi închistări sunt tot atâtea stări nefaste ce pot fi gradat eliminate, simultan cu uşurarea care apare odată cu dezintoxicarea organismului.

Putem spune fără să greşim că cea mai importantă reacţie de dezintoxicare apare la nivel psihic. Cea mai grea probă pe care o dau pacienţii cu boli grave nu este cea a reacţiilor fizice neplăcute, ci a depăşirii unei întregi palete de gânduri şi emoţii negative cum ar fi descurajarea, pesimismul, teama, suspiciunea, nerăbdarea, iritarea etc. Pe măsură ce medicina psihosomatică face progrese, se constată că factorul psihic este foarte important în procesul îmbolnăvirii şi, mai ales în procesul de vindecare. Eliminarea toxinelor psihomentale durează mai mult şi este mai dificilă decât procesul eliminării toxinelor fizice.

Numai plantele şi regimurile alimentare nu pot ajuta pacientul să depăşească momentele dificile. El trebuie să facă eforturi conştiente de autodepăşire, de reorientare fermă a sufletului şi minţii spre aspectele pozitive. “Armele” în această luptă nevăzută, dar adesea foarte dură, care se dă în timpul dezintoxicării şi vindecării, sunt rugăciunea, sugestia pozitivă, meditaţia, tehnicile de respiraţie şi de relaxare. Toate aceste mijloace urmăresc trezirea în fiinţa umană a unor sentimente binefăcătoare, care joacă rolul unui medicament, cu efecte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Sentimentele şi atitudinile care trebuie cultivate în această perioadă sunt credinţa în Dumnezeu şi în vindecare, calmul profund, dragostea de viaţă, deschiderea față de semeni, iubirea de Dumnezeu, luciditatea, simţul umorului… Odată ce această luptă cu tendinţele psihice negative este câştigată, se poate spune că vindecarea mai este doar o problemă de timp şi de răbdare. Cel ce se vindecă descoperă cu uimire în această etapă faptul că starea de boală care era o adevărată frână, s-a transformat acum în factorul mobilizator şi transformator al fiinţei sale.

SARBATOAREA COSMICA

SARBATOAREA COSMICA

“O, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

[…]

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine.

De aceea, aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru a urma

Drumul către Tine

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.”

Sfântul Ioan al Crucii

Pentru mulţi oameni, descrierea unor stări de extaz sau a unor experienţe mistice poate să trezească neîncredere sau derută, în cazul în care respectivele fiinţe nu au avut nici măcar o clipă în viaţă mintea oprită de bucurie. Ca să ne apropiem măcar intuitiv de un strop din oceanul de beatitudine în care au trăit sau trăiesc unii oameni sfinţi, să ne amintim sau să ne imaginăm cum, mergând pe munte la asfinţit, la curba unei serpentine ni se deschide brusc în faţa ochilor un peisaj la care nu ne aşteptam şi care ne răpeşte sufletul într-o clipă; de exemplu, mergem printr-o pădure deasă şi întunecată, iar la capătul serpentinei, pe neaşteptate se deschide o privelişte largă cât cuprinzi cu ochii, un cer luminos cu nuanţe sublime strălucind în pacea apusului de soare. Atunci mintea se opreşte brusc şi aerul inspirat rămâne în plămâni pentru câteva clipe, timp în care uităm de noi, de pădurea întunecată, de timpul în care trăim, şi există doar bucuria nestăvilită a luminii, ca o sărbătoare sfântă, măreaţă, uluitoare, care nu lasă loc nici unui gând, nici unei desfăşurări în timp. După ce ne „dezmeticim” şi ne amintim că noi privim un apus de soare, dacă vrem să ştim ce s-a petrecut cu noi în acele clipe de oprire, putem spune doar că a fost o bucurie copleşitoare în care am uitat tot ceea ce ştiam despre orice, şi am fost în atingere cu o imensitate sfântă, atotcuprinzătoare. Orice am spune nu descrie decât vag ceea ce am trăit, şi aceasta doar pentru cei care deja au avut şi ei momente de uluire extaziantă. De aceea, citind cele scrise de unii dintre marii sfinţi sau de către marii maeştri spirituali, vom putea doar să ne deschidem inima spre soarele sfinţeniei, să ne facem o vagă idee despre ceea ce cu adevărat înseamnă o cale spirituală; căci misterul căilor prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne desăvârşeşte nu-l putem citi nicăieri, nu-l putem afla de la nimeni, îl putem experimenta direct doar în inima noastră.

Aime Michel spunea: « A cere misticilor să ne dovedească ceea ce spun este o contradicţie, căci e ca şi cum i-ai cere soarelui să nu mai lumineze ca să-l poţi vedea. Dar dacă el nu mai luminează, ce poţi vedea atunci? Iar dacă străluceşte, atunci nu-l mai poţi privi. Dacă misticii dovedesc ceva, atunci acel lucru nu este chiar obiectul experienţei lor. Acel obiect ni se refuză prin însăşi natura lui în aceeaşi măsură în care ni se oferă; El este transcendenţă.” Am spune chiar că este impropriu spus “obiect” al cunoaşterii sau al experienţei mistice, pentru că de fapt, în experienţele autentice, Dumnezeu se revelează Lui însuşi în inima omului copleşit de extaz, astfel încât nu există obiect al cunoaşterii Supreme, ci doar subiectivitatea care se vede pe Ea însăşi, adică Dumnezeu. Este impropriu spus “să-L cunoşti pe Dumnezeu” pentru că doar ceva infinit şi etern poate să cunoască ceva infinit şi etern, astfel încât El este cel care se descoperă şi se priveşte extaziat pe El însuşi, atunci când un sfânt se află în cea mai înaltă unire cu Dumnezeu. » În acelaşi sens poate fi înţeles şi acel aforism : » Pentru a putea înţelege un Zeu trebuie să fi tu însuţi Zeu.»

Si totusi, …IUBIREA

Într-o lume în care este căutată de toţi dar este găsită de foarte puţini, în aceste timpuri în care oamenii se grăbesc să simtă viaţa mai mult decât să cunoască direct şi profund realităţile divine ale vieţii, as dori sa ofer cateva repere cu privire la viaţă, iubire şi înţelepciune precum şi asupra mijloacelor de a le atinge. Dacă vom reflecta mai adânc vom observa că atât iubirea cât şi înţelepciunea au reprezentat atât scopul cât şi mijloacele pentru a putea cu adevărat trăi bucuria şi extazul unei existenţe pure trăite sub semnul prezenţei divine.

Iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu în special a fost, este şi va fi, pe calea rapidă a înaltei perfecţiuni morale şi spirituale marea comoară demnă de a fi protejată şi din ce în ce mai mult şi mai profund venerată. Ea nu este numai izvorul vieţii fiinţei umane realizate spiritual ci şi culmea acesteia, deoarece Dumnezeu este iubire, iar adorarea sa îşi găseşte desăvârşirea în însăşi Voinţa divină care mişcă sufletul omului şi îl înalţă în Împărăţia sa.

Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Dumnezeu, în interiorul său lipsit de limite, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot la El. În acest sens, iubirea este un dar al graţiei: Dumnezeu ia iniţiativa şi trezeşte sufletele în căutarea iubirii.

El revelează astfel prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta astfel solicitată răspunde graţiei Lui printr-un elan spontan al întregii făpturi dacă graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se gradat, plin de iubire, în ea, dacă chemarea este mai blândă.

Aspiraţia frenetică şi impetuoasă la revelarea Realităţii Ultime care este Dumnezeu conţine totul. Este suficient să aspiri intens, să aspiri la ea cu întreaga fiinţă doar un singur moment, pentru a o obţine spontan. Acordarea graţiei divine nu depinde decât de forţa, sinceritatea şi constanţa aspiraţiei.

La început, iubirea unui om care-L caută pe Dumnezeu apare ca o interiorizare profundă sau ca o experienţă abisală, obscură, liniştită. În contact cu Dumnezeu, el se absoarbe în savoarea sublimă şi beatifică a iubirii, dar nu o gustă decât uneori şi într-o manieră superficială. Însă Numele celui Preaiubit rămâne permanent pe buzele şi în inima sa. Apoi absorbţia sa devine atât de dulce încât, dincolo de cuvinte, se naşte o aspiraţie interioară extraordinar de intensă, greu reţinută. El se menţine acum în acest elan, incapabil să mai exprime fervoarea iubirii sale, gândurile rămânându-i mute de uimire. Atracţia pe care o simte este atât de vie încât din momentul în care se orientează spre Dumnezeu, fiinţa este proiectată într-un ocean de iubire. Apoi, adânc impregnat de această iubire copleşitoare, el realizează discriminarea cu ajutorul inimii, conştientizând simultan atât lumina misterioasă şi tainică a Prezenţei Divine cât şi iubirea în seninătatea graţiei, pacea şi bucuria, trecând când printr-o fază de beatitudine, de extaz şi de „beţie” divină, când printr-un „somn” hiperconştient, plin de calm şi linişte lăuntrică, în care uită tot ceea ce este în exterior. Ajuns la acest nivel, el nu mai gustă iubirea, ci se scaldă continuu, în întregime scufundat în ea şi în Dumnezeu trăindu-şi totuşi viaţa de zi cu zi. Îmbrăţişarea iubirii divine se desfăşoară mai departe secret, în inima sa, iubirea devenindu-i din ce în ce mai intensă, mai simplă, mai curată şi mai delicată, pe măsură ce inteligenţa şi sensibilitatea lui se rafinează. În timpul acestei imersiuni profunde în dumnezeire voinţa sa se transformă. El devine un veritabil slujitor al lui Dumnezeu, abandonându-se cu totul plin de iubire voinţei Sale. El nu mai ştie, nu mai simte, nu mai iubeşte şi nu mai doreşte nimic altceva în afara lui Dumnezeu, jertfind necondiţionat orice capacitate proprie de a simţi sau a gândi în mod egotic sau limitat, Conştiinţei Divine Absolute.

Indiferent dacă această etapă a fost parcursă lent sau rapid, în final căutătorul lui Dumnezeu trebuie să facă un salt în infinit, renunţând dintr-o dată la orice legătură, renunţând la Relativ pentru a cuceri Absolutul. Astfel fiinţa cutezătoare obţine Cunoaşterea Ultimă, Cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iubirea luminoasă care constituie de acum substanţa sa intimă, i-a cuprins întreaga fiinţă şi este emanată liber în întreg Universul devenit pentru el o simplă prelungire a activităţii sale.

Cu o libertate suverană, fiinţa care L-a realizat pe Dumnezeu, se bucură detaşat de toate lucrurile divine sau umane, iubindu-le pentru frumuseţea lor esenţială, ele fiind în această perspectivă însuşi Dumnezeu. Astfel, impregnat complet de Dumnezeu, cu simţurile copleşite de prezenţa divină, cu inima cu adevărat satisfăcută şi voinţa divinizată, el atinge iubirea perfectă şi egală, nediferenţiată şi universală. Ajuns la iubirea triumfătoare, ferm stabilit în Centrul totalei eficienţe a lui Dumnezeu, în chiar voinţa Sa atotputernică, aflat în plină graţie divină, având o putere deplină asupra darurilor spirituale el le împarte acum plin de compasiune şi iubire celor care, la rândul lor îl caută plini de fervoare pe Dumnezeu.

Aceasta este Sărbătoarea cosmică unde nu prezidează decât Dumnezeu.

Este Sărbătoarea îndumnezeirii.


DIETOTERAPIA NATURALĂ

DIETOTERAPIA NATURALĂ

„Cu excepţia maladiilor provenind din cauze accidentale, otrăvire (plumb, arsenic, etc.), din microorgranisme extrem de virulente, malformaţii congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectă” Dr. W. Kollath

Instinctul de alimentaţie este primul instinct care apare în viaţa omului. Format ca o necesitate încă de la naştere, el lasă odată cu trecerea timpului o amprentă tot mai adâncă în fiecare dintre noi, alcătuind una dintre cele mai bogate şi mai complexe experienţe din viaţa noastră. Zi de zi trupul nostru se formează, creşte şi este susţinut de toate acele substanţe hrănitoare (vitamine, minerale, enzime, oligoelemente etc.) pe care le extragem din alimentele consumate. În mod constant celule ale pielii, părului, sângelui, celule din întregul corp mor pentru a fi reînnoite cu altele, care la rândul lor se formează în urma proceselor susţinute prin energia furnizată de hrană. Hrana înghiţită trece, odată cu parcurgerea traseului digestiv, prin diferitele faze ale digestiei, în urma cărora este descompusă în substanţe elementare asimilabile de către organism. Tot acum are loc un proces de triere a substanţelor ce pot fi asimilate de cele care este necesar să fie eliminate. Substanţele asimilabile sunt la rândul lor preluate în circuitul sanguin şi redistribuite apoi acolo unde este necesar în corp. Fiecare aliment sau tip de aliment, are un mod specific de a interacţiona cu corpul nostru, imediat după ingerare, determinând formarea anumitor substanţe hrănitoare specifice. Pentru fiecare tip de aliment este necesar ca organismul nostru să depună un anumit efort pentru a-l putea descompune şi prelucra, pentru a-l face asimilabil. Acest efort mai mare sau mai mic (în funcţie de aliment) este răsplătit apoi într-o măsură mai mare sau mai mică prin energia furnizată în urma digestiei sale. De asemenea, în urma acestui proces poate să rezulte o cantitate mai mică sau mai mare de substanţe neasimilabile sau toxine care este necesar să fie eliminate. În urma acestei foarte succinte descrieri a unui proces care se produce zi de zi în cazul tuturor putem înţelege mai bine faptul că este inevitabil ca trupul nostru să nu fie într-o foarte mare măsură rezultatul a ceea ce mâncăm, purtând amprenta specifică a tipului de alimente pe care le consumăm în mod preponderent.

Tocmai din această cauză este firesc, pentru orice om care doreşte să dobândească şi să menţină o excelentă stare de sănătate, să se întrebe: „Ce alimente ar trebui să consum astfel încât să pot beneficia la maxim de pe urma lor?”.

Răspunsul la această întrebare nu este simplu, mai ales având în vedere faptul că în afara elementelor practice referitoare la alimentele cele mai indicate unei persoane (în funcţie de vârstă, constituţie, zonă geografică în care locuieşte şi chiar specificul naţional) se pune cel mai adesea şi problema depăşirii de către persoana care doreşte să-şi modifice alimentaţia a unor obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa ei şi a comunităţii în care trăieşte.

Toate aceste obiceiuri alimentare, adoptate cel mai adesea nu de indivizi singulari ci de comunităţi întregi umane, îşi pun amprenta în mod profund asupra trupului, psihicului (printr-o influenţă chiar profundă, la nivelul subconştientului) şi minţii (este cunoscută la ora actuală influenţa mai multor componente din hrană asupra sistemului nervos) fiecărui individ generând efecte mult ample în sfera sănătăţii, afectivităţii şi echilibrului psiho-mental, în sfera socială etc.. În cazul în care aceste obiceiuri legate de alimentaţie sunt sănătoase şi echilibrate aceasta va reprezenta pentru noi un ajutor uriaş pentru a ne menţine o stare de sănătate excelentă şi o longevitate remarcabilă. Ce facem însă în situaţia în care astfel de obiceiuri alimentare sunt parţial sau total deformate, greşite, dăunătoare? Lumea a cunoscut în ultimele decenii schimbări considerabile atât în ceea ce priveşte evoluţia ştiinţei şi tehnicii, comunicarea şi relaţiile interumane, legătura omului cu mediul ambiant etc. Modul de viaţă al majorităţii oamenilor (în special în cazul celor ce locuiesc în zone urbane) s-a modificat şi el considerabil. Simultan cu acesta obiceiurile alimentare împământenite s-au transformat gradat şi nu într-o direcţie bună.

Tendinţe generale în alimentaţie

Iată doar câteva dintre tendinţele generale care pot fi remarcate la ora actuală în alimentaţie valabile pentru ţara noastră:

1. Aproximativ 60% dintre alimentele care sunt consumate în zonele urbane suferă înainte de consumare diferite procese de preparare industrială, conservare sau au contact cu diferite substanţe chimice specifice industriei alimentare. Multe dintre substanţele chimice (aşa-numiţii aditivi alimentari pe care îi regăsim menţionaţi pe unele produse sub forma E… urmată de un număr) conţinute în diferite proporţii în aceste alimente au fost – nu rareori – puse în discuţie în diferite ţări şi medii ştiinţifice din punctul de vedere al efectelor nocive pe care le determină asupra sănătăţii.

2. Există o tendinţă accentuată de „occidentalizare” a dietei prin trecerea la hrana semipreparată, congelată sau conservată, cu preparare rapidă, prin consumarea frecventă de snacks-uri, chips-uri şi produse fast-food pregătite cel mai adesea prin decongelarea şi încălzirea rapidă în cuptoare cu microunde a unor sortimente alimentare îndelung conservate, etc.

3. Procentul în care sunt consumate alimentele „de bază” s-a modificat gradat în ultimele decenii. În unele ţări din Occident, cum este Franţa consumul de cereale a scăzut în ultimii 40 de ani cu 50%, în timp ce consumul de zahăr alb rafinat a crescut în aceeaşi perioadă de la 19 la 36 de kilograme pe cap de locuitor pe an. În România lucrurile nu stau cu mult mai bine. O statistică mai veche arăta faptul că în privinţa consumului de zahăr s-a produs o creştere de la 6,9 kg în 1950 la 28,3 kg în 1980 (pe cap de locuitor, pe an). De atunci lucrurile au evoluat considerabil…De asemenea s-a remarcat o creştere a preponderenţei în alimentaţie a pastelor făinoase, dulciurilor, margarinei şi grăsimilor animale.

4. În privinţa consumului de alcool este de remarcat şi alt fapt îngrijorător în ceea ce priveşte ţara noastră: România a ajuns în ultimii ani în topul consumatorilor de alcool din Europa, cu cel mai mare consum raportat la locuitor pe an!

Aspecte semnificative ale dietei moderne

Atât în Occident cât şi la noi, „dieta modernă” în general prezintă câteva aspecte semnificative, care apar ca fiind îngrijorătoare pentru orice fiinţă lucidă şi cunoscătoare a mecanismelor fiziologice şi psiho-mentale care sunt conexe cu alimentaţia:

– cereale integrale tind să fie înlocuite cu produsele din făină albă şi cartofi

– hrana preparată termic a crescut ca preponderenţă faţă de consumul de crudităţi

– exces de proteine şi grăsimi animale

– exces de sare de bucătărie

– exces de condimente exotice şi preparate chimice pentru ornamentare şi conservare

– exces de dulciuri

– sărăcie de vitamine naturale, fermenţi şi alte substanţe naturale din vegetale

– sărăcie de fibre alimentare (celuloză, hemiceluloză, pectine)

– sărăcie de săruri minerale şi oligoelemente

– sărăcie de pigmenţi vegetali utili organismului (clorofilă)

Consecinţele acestui fel de alimentaţie sunt tot mai vizibile. O mare parte din stressul cotidian, din tulburările de natură emoţională şi din bolile care apar adesea la vârste din ce în ce mai fragede ar putea fi fără îndoială eliminate printr-o alimentaţie mult mai adecvată condiţiilor actuale de existenţă.

Efectele unei alimentaţii inadecvate

Unii experţi nutriţionişti au remarcat efectele provocate asupra organismului de către o alimentaţie inadecvată, dintre car menţionăm câteva dintre cele mai evidente:

– slăbirea danturii şi dezvoltarea cariilor, creşterea incidenţei paradontozei

– insuficienta sau incorecta stimulare a tractului digestiv şi a glandelor anexe, cu consecinţele patologice asociate

– supraîncărcarea organelor de depurare metabolică (ficat, rinichi, tegument etc.)

– creşterea incidenţei obezităţii, diabetului zaharat, aterosclerozei, cardiopatiei ischemice

– dezechilibre neuro-vegetative şi neuro-hormonale

– creşterea incidenţei cancerelor de toate felurile prin lipsa existenţei protectorilor anticancerigeni (spre exemplu, un studiu chinez recent pe un milion de subiecţi de peste 20 de ani arată o incidenţă mult crescută a cancerului bronho-pulmonar la cei care nu consumă fructe decât ocazional, comparativ cu cei care consumă fructe cel puţin 5 zile pe săptămână. Acelaşi studiu arată că întrebuinţarea polivitaminelor sintetice la modă între anii 60-80 în S.U.A. nu modifică incidenţa cancerului bronho-pulmonar la fumători)

– creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale

– scăderea fertilităţii în cazul bărbaţilor, mărirea numărului de cazuri de impotenţă şi sterilitate

Aceasta este însă numai o parte a efectelor determinate de alimentaţie.

O altă parte, mai puţin luată în considerare până nu demult se referă la acţiunea complexă pe care hrana o exercită asupra psihicului şi minţii. Experienţe ştiinţifice recente au arătat destul de clar modul în care unele alimente pot interveni direct asupra activităţii cerebrale, afectând din punct de vedere chimic neuronii de transmisie ai creierului implicaţi în funcţiiile mentale şi fizice ca memoria, somnul, coordonarea motorie, durerea, depresiunea, capacitatea de a învăţa, şi chiar percepţia realului. Lecitina de exemplu (conţinută în boabele de soia sau în gălbenuşul de ou crud) poate face să crească în mod apreciabil puterea memoriei, în timp ce o masă bogată în hidraţi de carbon şi săracă în proteine face ca creierul să fie somnolent timp de mai multe ore în şir, generând efecte sistematice, decelabile la un mare număr de oameni. Se ştie în plus faptul că hidraţii de carbon stimulează secreţia de insulină, care la rândul său face să crească nivelul serotoninei în creier ceea ce are drept efect că ne face să dormim mai mult. Alte cercetări realizate asupra unei grupe de mai multe mii de lacto vegetarieni au pus în evidenţă un nivel al stressului psihic mult mai redus comparativ cu un număr similar de consumatori de carne, simultan cu o incidenţă mai mică a afecţiunilor vasculare şi cardiace. Exemplele ar putea continua mult în această direcţie, ceea ce este esenţial însă este faptul că hrana exercită fără îndoială efecte complexe asupra întregului organism, asupra sistemului nervos şi în sfera psihicului şi a minţii. Este necesar să avem în vedere faptul că toate sistemele spirituale tradiţionale consideră necesară realizarea diferitelor forme de control al alimentaţiei ca o condiţie a purificării şi evoluţiei lăuntrice a fiinţei.

În această direcţie cele mai vechi sisteme medicale cunoscute – cel chinez şi cel indian (Ayurveda) – ambele cu o tradiţie şi o experienţă de mai multe mii de ani, au dezvoltat de-a lungul timpului sisteme complexe de identificare a calităţii şi gradului de eficienţă terapeutică al unor alimente. În tratatele tradiţionale secrete ale sistemului Ayurveda există descrieri de o remarcabilă complexitate şi precizie ale efectelor pe care gusturile, ca energii specifice ale alimentelor, le generează asupra corpului şi mai mult chiar, asupra psihicului şi minţii.

Privind din perspectiva tradiţiei milenare a vindecării naturale există, în sinteză 3 fenomene de bază care ne pot ajuta să înţelegem modul în care fiinţa noastră reacţionează la contactul cu hrana neadecvată.

1. INTOXICAREA (sau acumularea de substanţe nocive)

Este un fenomen foarte frecvent în perioada actuală, generat în mare măsură de condiţiile de alimentaţie expuse anterior. Cauzele principale pot fi rezumate astfel:

– supraîncărcarea organismului cu alimente, astfel că acesta nu poate digera şi asimila complet substanţele ingerate, ceea ce conduce mai departe la formarea unor produşi secundari neasimilabili, nocivi, pe care organismul îi va elimina gradat în măsura în care i se permite aceasta

– ca o condiţie ce survine în urma celei dintâi este lipsa unui drenaj suficient al toxinelor din organism, prin organele specifice. Blocarea eliminării prin piele prin substanţe cosmetice care inhibă transpiraţia sau prin lipsa de aerisire a corpului, apariţia frecventă a constipaţiei, consumul redus de lichide etc.

– lipsa unor principii vitale în alimente şi existenţa în mare măsură a unor substanţe chimice în alimentaţie, care sunt considerate de către corp „străine”, nefiind organice. Acestea nu sunt compatibile din punct de vedere fizic şi energetic cu structura noastră, ceea ce determină activarea mecanismelor de eliminare a lor.

Problema care survine adesea este aceea că, chiar şi în aceste condiţii, nu îi lăsăm corpului repaosul necesar eliminării acestor toxine din corp, astfel că în timp ce el repartizează o parte din energia organismului pentru eliminarea toxinelor, noi substanţe greu asimilabile sau greu digerabile pătrund în fiinţă. Este de înţeles în aceste condiţii de ce fenomenele de aşa-zisă intoxicare a organismului sau de „încărcare” se manifestă foarte evident în cazul multor persoane prin stări de oboseală „fără motiv”, greutate, depresie şi lipsă de energie, de vreme ce cea mai mare parte a energie noastre este reţinută pentru procesele de digestie şi eliminare.

Tocmai de aceea dietoterapia naturală nu recomandă niciodată utilizarea unor alimente cum sunt: carnea, zahărul şi produsele pe bază de zahăr, aspartam sau zaharină, orice fel de alimente cu conţinut de aditivi alimentari chimici, produsele sintetice şi ultrarafinate, alcoolul, cafeaua – care fiecare, în mod specific „asigură” derularea proceselor de intoxicare şi impurificare masivă a organismului. Fără a intra în detalii referitoare la modul în care fiecare dintre aceste alimente produce efectele nocive specifice asupra corpului vom menţiona mai departe câteva semne ale intoxicării într-un anumit grad al organismului, ca urmare a alimentaţiei şi modului de viaţă greşit. Pentru cei ce se regăsesc la mai multe dintre aceste simptome caracteristice este cu atât mai stringentă realizarea cât mai grabnică a unei modificări conştiente a alimentaţiei.

10 semne ale intoxicării organismului

1. Apar frecvent stări de oboseală „fără motiv”, plictiseală, apatie, energie scăzută, chiar în condiţiile în care ne odihnim şi ne hrănim suficient.

2. Perioada de somn tinde să se mărească peste măsură; constatăm că deşi dormim, somnul nu este suficient de odihnitor.

3. Fecalele au un miros puternic extrem de neplăcut. Transpiraţia prezintă un miros pătrunzător. Poate să apară simultan un miros neplăcut al respiraţiei (halenă).

4. Limba prezintă dimineaţa, după trezire, o depunere albicioasă.

5. Simţim tot mai frecvent nevoia de a mânca dulciuri în cantitate mai mare; simţim nevoia de a consuma alimente prăjite în ulei, grele, arse, excesiv sărate sau condimentate.

6. Apar una sau mai multe dintre stările: depresie, anxietate, frică, nervozitate accentuată şi iritabilitate, isterie, lipsa puterii de concentrare, confuzie, plictiseală, dorinţe sexuale intense şi necontrolate.

7. Simţim o stare de greutate a membrelor şi corpului în general. Resimţim „supraîncărcarea” prin starea de tensiune la nivelul ficatului; ne-am confruntat cu stări de indigestie, vomă, greaţă.

8. Respiraţia este de amplitudine foarte redusă, insuficientă.

9. Suferim de una sau mai mute afecţiuni de natură cronică. Ne-am confruntat cu boli degenerative, de metabolism sau imunitate (printre care diabet, reumatism, cancer, boli ale sângelui, boli infecţioase frecvente)

10. Suntem predispuşi la obezitate sau depuneri dizarmonioase de ţesut adipos pe diferite zone ale corpului.

Dacă am constatat în noi sau la cei apropiaţi astfel de fenomene este important să reflectăm cu maturitate asupra lor gândindu-ne că provin în foarte măsură tocmai de la o alimentaţie dezechilibrată, în care alegerea pentru ceea ce mâncăm, când şi cum mâncăm nu există sau este adesea lăsată în voia întâmplării. Acum mai multe zeci de ani, pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri, în pofida multor alte probleme care existau atunci, era evident un mult mai mare echilibru în direcţia hranei, ceea ce ne face şi acum pe mulţi să ne mândrim cu longevitatea, vitalitatea şi dinamismul acestor înaintaşi.

Oare faptul că ştiinţa şi studiile în domeniul nutriţiei au avansat, faptul că activitatea comercială (în special în domeniul alimentaţiei) este înfloritoare, faptul că reclamele ne îndeamnă să cumpărăm produse din ce în ce mai prelucrate şi mai bine prezentate sunt condiţii suficiente care pot înlocui inteligenţa şi bunul simţ natural al organismului nostru? Nu este oare acum timpul să ascultăm mai mult acea voce a Naturii care apare din când în când în fiinţa noastră spunându-ne că trebuie schimbat ceva, care ne face să simţim nevoia de a fi mai uşori şi mai liberi? Această transformare esenţială este necesar să înceapă chiar cu modificare alimentaţiei. Odată ce organismul va resimţi o stare plenară de bine prin eliminarea acumulărilor nocive, odată ce nu vor apare noi surse de perturbare din alimente, vom putea resimţi cu claritate şi repeziciune cum psihicul şi mintea se eliberează la rândul lor de o povară nebănuită şi considerată de multe ori drept o „greutate” firească. Prin purificarea trupului, a minţii şi psihicului fiinţa umană poate să descopere gradat, mai mult decât starea de bine, sănătate şi prosperitate fizică, în universul său lăuntric, lumina spirituală regeneratoare, regăsindu-se pe sine însăşi în armonia din ce în ce mai profundă dată de apropierea de însăşi sursa existenţei – DUMNEZEU.

2. DEZINTOXICAREA SAU PURIFICAREA

Reprezintă întregul ansamblu de mijloace naturale care sunt puse în acţiune pentru a uşura şi ajuta sarcina corpului de a elimina ceea ce este nociv în organism, produşii de degradare metabolică.

Cei mai mulţi dintre terapeuţii naturişti valoroşi au apelat la dezintoxicare ca element esenţial în terapiile lor, chiar şi în bolile cele mai grave. Aici îi putem menţiona pe Gunter, Kneipp, Kuhne, Ohsawa, Valeriu Popa, Suvorin, Bragg, Berner etc. cu toţii au o viziune mult asemănătoare în ce priveşte faptul că organismul îşi poate regăsi cu mare uşurinţă sănătatea şi schilibrul în condiţiile în care substanţele nedorite acumulate de-a lungul multor ani de viaţă dizarmonioasă sunt eliminate gradat. Mai mulţi dintre aceştia, la unison cu cunoştinţele tradiţiilor străvechi ale vindecării consideră că multe dintre manifestările unor boli (cum ar fi erupţiile, febra, tusea, voma etc) sunt în unele situaţii eforturi ale organismului de a elimina aceste substanţe nocive.

Etapele ce trebuie să fie parcurse de orice fiinţă care urmăreşte conştient să-şi modifice în bine starea de sănătate sunt jalonate de curele şi regimurile alimentare de purificare (pe termen scurt) şi o alimentaţie cât mai pură, lacto-ovo-vegetariană (pe termen lung, adică pe parcursul întregii vieţi).

Curele şi regimurile alimentare – sunt calea cea mai scurtă de a realiza o purificare specifică, pe anumite segmente ale corpului sau focalizată în cazul anumitor afecţiuni. Ele permit o eliminare rapidă şi foarte eficientă a tulburărilor din zonele cele mai afectate ale organismului, cu condiţia să le alegem în mod adecvat. Problema alegerii regimului ceşl mai adecvat apare adesea, mai ales în condiţiile în care au fost făcute cunoscute în lucrările de naturism apărute, multe modalităţi. Pentru o orientare în această direcţie este recomandat întru-totul să ţinem cont de efectul pe care îl urmărim şi de constituţia noastră. În ceea ce priveşte importanţa adaptării unui regim în funcţie de caracteristicile noastre specifice (înălţime, greutate, vârstă, stil de viaţă) veţi regăsi în continuare în paginile acestei lucrări o modalitate practică extrem de eficientă de adaptare constituţională, inspirată de tradiţia spirituală a vindecării naturale.

Dintre curele şi regimurile alimentare eficiente folosite pentru a aduce o stare plenară de bine şi purificare a fiinţei, cele mai cunoscute şi eficiente sunt: curele cu sucuri din fructe sau legume, curele şi regimurile cu crudităţi, alimentaţia crudivoră (de tip Gunter), regimurile cu legume şi cereale (Ohsawa), regimul alimentar cu orez şi lapte, regimurile alimentare Yang precum şi cele considerate foarte eficiente mai ales in cazurile de boală – diferitele forme de post (de la postul creştin obişnuit în care se consumă numai vegetale, la postul complet sau negru, în care nu se consumă nimic altceva decât apă).

Fiecare dintre acestea, în condiţiile în care este abordată cu curaj şi înţelepciune ne poate aduce darul nepreţuit al unei sănătăţi înfloritoare. Cei care au realizat cu succes experienţa transformării unei boli înfiorătoare în motiv de bucurie prin intermediul metodelor naturale, precum şi cei care au ajuns la o remarcabilă putere şi longevitate prin intermediul unui control al alimentaţiei au putut cu siguranţă să descopere că fiind atenţi şi selectivi cu ceea ce îi oferă corpului şi întregii lor fiinţe pot ca gradat să-şi modifice în bine chiar destinul. Merită să amintim aici faptul că multe dintre fiinţele geniale şi inspirate care au adus multe realizări umanităţii au optat pentru o alimentaţie pură, lacto-vegetariană. Iată câteva nume remarcabile în acest sens: Pitagora, Platon, Socrate, Empedocle, Ovidiu, Seneca, Plutarh, Crysostom, Clement din Alexandria, Leonardo da Vinci, Tolstoi, Sir Isaac Newton, Milton, Sir Isaac Pitman, William Shakespeare, Jean Jacques Rousseau, Bob Dylan, Voltaire, Benjamin Franklin, Charles Darwin, Richard Wagner, William Booth, Henry David Thoreau, Alexander Pope, Rabindranath Tagore, H.G. Wells, George Bernard Show, Gandhi, Albert Schweitzer, Albert Einstein.

Este oare întâmplătoare optiunea de a fi vegetarieni a tuturor acestor oameni, a căror inteligenţă si chiar genialitate este incontestabilă?

3. REVITALIZAREA ŞI REGENERAREA

În urma etapei de dezintoxicare, devine necesară “reconstrucţia” diferitelor structuri ale corpului. Hrănirea corpului, se va realiza în această etapă prin alimente pure, vitalizante, hrănitoare, care să acopere cât mai bine necesităţile sale, creând astfel premizele menţinerii unui excelent echilibru fiziologic ţi interior de-a lungul timpului. Din punct de vedere al alimentaţiei naturale, în această etapă sunt incluse alimentele cu potenţial energetic ridicat, vitalizante, bogate în vitamine şi minerale, oligoelemente, proteine. În această etapă sunt aproape nelipsite alimente ca polenul apicol, mierea, germenii de cereale, condimentele vitalizante şi afrodisiace, seminţele oleaginoase (nucile, susanul, seminţele de floarea soarelui), legumele şi fructele proaspete.

CUM SA POSTIM?

Cum sa postim?


Intrarea în post

Mulţi oameni, când vine vremea să intre în post, par că stomacul lor va fi sub împresurare îndelungată. De aceea au grijă să-l încarce cât se poate cu mâncare şi băutură.” Sfântul Ioan Gură de Aur

Seara, înainte de intrarea în post, se recomandă să se mănânce foarte uşor: lapte, salate, fructe Yang, pentru ca stomacul să nu fie încărcat în timpul nopţii şi organismul să se poată odihni bine. Dacă se mănâncă târziu, în cantitate mare, dimineaţa apare starea de oboseală, de amorţeală, limba este încărcată şi se simte un gust neplăcut în gură. Procesul de eliminare a toxinelor se realizează mai mult timp şi, în loc să ne bucurăm pe întreaga durată a zilei de post de prospeţimea şi uşurinţa corpului, vom resimţi, mai ales la începutul zilei, senzaţiile de disconfort, mai ales în zona abdominală, greutate în mişcări, lentoare în gândire etc. În plus, hrănirea copioasă şi cu poftă în seara dinaintea postului conduce la o impregnare mentală (mai mult sau mai puţin conştientă) a momentelor din ziua următoare cu o atitudine de „fiinţă înfometată”, ceea ce va îngreuna mult integrarea spirituală a repausului alimentar. Dimpotrivă, atunci când seara mâncăm uşor, dimineaţa corpul este vioi, sprinten, mişcările sunt mai rapide şi mai precise, gândurile mai uşor de controlat şi ne vom realiza toate activităţile în forţă, siguri pe noi, cu o stare de bună dispoziţie molipsitoare.

Reguli pentru ziua de post:

  • durata postului este de 24 de ore, de la ora 0 la ora 24.

  • pe parcursul acestui post se poate consuma doar apă (nici un alt aliment). Pentru a beneficia de efectele acestui post (şi nu ale altei cure) este exclusă folosirea oricăror alte adaosuri cum ar fi: sucurile de fructe, infuziile îndulcite, cafelele amare ori alte stimulente, etc.

  • cu excepţia persoanelor cu ţesut adipos foarte abundent ori cu retenţie de apă în ţesuturi, este necesar să se bea minim 1 litru de apă în ziua de post. În zonele urbane unde apa este de o calitate îndoielnică este de preferat folosirea apei de izvor, a apei minerale naturale (plată sau carbogazoasă) sau, şi mai bine, a apei distilate. Înainte de a fi consumată, apa poate fi energizată prin folosirea cănilor magnetice, a piramidei sau prin simpla expunere la soare. Se bea încet, în linişte, înghiţitură cu înghiţitură, căutând să remarcăm valenţele ei vitalizante şi purificatoare.

  • cei care ţin pentru prima oară post negru trebuie să se menajeze, fără a face eforturi fizice prea mari sau bruşte, fără a se expune la frig sau la căldură excesivă vreme îndelungată.

  • în timpul zilei de post este strict contraindicată menţinerea unei stări de letargie, somnolenţă ori angoasă cauzată de foamea care ar putea apărea sau care deja a apărut. Găsirea unor activităţi care să capteze atenţia şi să canalizeze creator resursele lăuntrice este cea mai bună soluţie de a „rezista” micilor rigori ale acestei forme de post.

Reguli la ieşirea din post:

Unii oameni, când ies din post, par că au petrecut o perioadă foarte îndelungată de foame de la care de-abia s-au salvat. De aceea se îndreaptă fără nici o măsură spre mese şi mâncare, par că vor să piardă, prin mâncarea fără saţ, tot ce au câştigat prin post”. Sfântul Ioan Gură de Aur

Respectarea corectă a alimentaţiei în perioada de revenire după post are o foarte mare importanţă, deoarece, de cele mai multe ori, cele mai spectaculoase rezultate de vindecare apar abia atunci. Dacă în această perioadă de ieşire din post se comit abuzuri sau erori, este posibil ca rezultatele să nu mai apară.

  • Mai ales în cazul în care realizaţi pentru prima oară un astfel de post sau sunteţi la început în utilizarea acestei metode, este bine ca prima masă să fie constituită din legume proaspete consumate de preferinţă sub formă de salată. Cele mai indicate legume în această direcţie sunt varza şi morcovii. Se poate realiza din acestea o salată la care se poate adăuga puţină zeamă de lămâie. În cazurile persoanelor care realizează frecvent perioade de post, beneficiind de o structură fizică mult mai pură poate fi acceptabilă consumarea la ieşirea din post a unei salate din fructe proaspete îndulcite cu puţină miere.

  • la jumătate de oră după ingerarea salatei se poate consuma şi alt fel de hrană cu excepţia: cărnii şi a preparatelor din carne, alcoolului, cafelei şi produselor cu cofeină (cum ar fi băuturile de tip cola), prăjelilor, margarinei, conservelor, mâncărurilor complicate, grele.

  • alimentele care nu sunt strict contraindicate, dar care ar fi bine să fie evitate sunt: zahărul, băuturile şi dulciurile cu conservanţi, coloranţi, aromatizanţi, corectori de gust sintetici, supele “instant”.

  • laptele, untul, arahidele, alunele, nucile, susanul, ouăle şi alte alimente vitalizante şi nutritive vor fi consumate numai începând cu a doua masă.

  • se revine la regimul de alimentaţie normal în două zile.

După post, mesele vor fi regulate, îndestulătoare, şi în acelaşi timp vor fi atent dozate. Un regim alimentar foarte bogat în calorii care urmează unui post în care s-a produs o scădere rapidă în greutate, este dăunător pentru organism atât sub aspectul formei, cât şi al stării de sănătate.

Pe de altă parte, în această perioadă se vor evita schemele rigide de realimentare, ele fiind individualizate după starea bolnavului şi durata postului.

Cui îi este recomandat postul complet de o zi?

Această formă de post mai este numită şi repausul alimentar complet. Este indicată în primul rând celor care simt nevoia de dezintoxicare, care vor să-şi menţină mintea în stare de veghe, care urmăresc continuu transformarea şi purificarea, pentru păstrarea şi amplificarea disponibilităţilor afective, mentale, volitive, creatoare. El este indicat şi pentru cei care au tendinţe de îngrăşare, de pierdere a supleţei şi a agilităţii. De la o anumită vârstă, această formă de post este un remediu excelent pentru a menţine supleţea corpului şi flexibilitatea gândirii.

Un mijloc simplu pentru a ne da seama cât de necesar ne este postul complet este acela de observa noi înşine câteva simptome. De exemplu, dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un miros neplăcut puternic, putem fi siguri că suntem sau vom fi bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mai ales atunci este indicat să postim. Mirosul corporal depinde foarte mult de hrana pe care o consumăm, dar şi de stările psihice prin care trecem. Dacă vom urmări cu atenţie, vom observa că atunci când suntem anxioşi sau supăraţi, furioşi sau geloşi, mirosul corporal se schimbă în mod neplăcut. Postul complet nu numai că va conduce la purificare fizică accelerată, dar, prin menţinerea unei atitudini interioare corespunzătoare, va armoniza şi starea lăuntrică pe termen lung. În general, oamenii nu înţeleg importanţa purificării şi atunci corpul este obligat să o facă singur, folosind mecanismele de urgenţă. Apare uneori ca din senin febră, ne curge nasul sau avem erupţii pe piele, dureri de cap, palpitaţii, senzaţie de leşin, dar toate acestea nu sunt altceva decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează atunci când este forţat de împrejurări (adică atunci când este urgentă nevoie). Aceste fenomene neplăcute nu dovedesc altceva decât prezenţa unei mari încărcări cu impurităţi, de care astfel scăpăm. Nimeni nu a murit pentru că a postit din când în când, dar foarte mulţi oameni au murit şi continuă să moară datorită lăcomiei şi supraalimentării. Pentru că este ceva nou, poate fi la început ceva deranjant pentru organism, dar acesta este un semn bun. Dacă putem suporta puţină neplăcere şi ne continuăm cu încredere postul, vom vedea că în scurt timp tulburările interne fac loc unei liniştiri extraordinare.

Nu trebuie aşadar să judecăm postul după primele sale efecte neplăcute, pentru că dacă suntem prudenţi, nu va exista nici un pericol; dimpotrivă, oamenii care se simt tulburaţi atunci când postesc, sunt exact aceia care au cea mai mare nevoie de post: tulburarea este dată de cantitatea însemnată de reziduuri vărsate brusc în sânge şi apoi eliminate. Oamenii ignoranţi îşi imaginează că postul îi va slăbi şi le va da un aspect nesănătos şi neplăcut. Acest lucru poate fi adevărat la început, dar apoi totul se schimbă: ne mişcăm mult mai uşor, pielea devine mai strălucitoare şi devenim mult mai plăcuţi la privire. Dacă nu cunoaştem limbajul Naturii, ne putem speria de moarte la cel mai mic disconfort. Putem gândi că aceste efecte sunt semnele unui grav pericol şi începem să mâncăm, după care totul devine ca la început. Cum perturbările dispar mai mult sau mai puţin atunci când începem să mâncăm, tragem concluzia că am avut dreptate în întreruperea postului, dar în realitate nu este deloc aşa. Este bine să avem încredere şi răbdare şi să realizăm că, de-a lungul a mii de ani, nenumăraţi oameni de pe tot globul au postit măcar o zi pe săptămână întreaga viaţă şi nu au păţit nimic rău, dimpotrivă au beneficiat imens. Numai frica şi ignoranţa împiedică oamenii să postească şi să se regenereze astfel cu rapiditate.

Dacă suntem serios interesaţi de purificarea fiinţei noastre, trebuie să învăţăm să gândim altfel decât până acum. Dacă nu ne simţim în formă într-o primă perioadă, nu trebuie să ne îngrijorăm, ci să continuăm până când încetează tulburările, lucru care se petrece de cele mai multe ori în scurt timp. Tulburările însoţesc în mod firesc acţiunea naturală de eliminare a impurităţilor din organism, iar cel mai bun lucru este să aşteptăm liniştiţi până când se realizează aceasta, focalizându-ne preponderent şi plini de încredere asupra transformărilor binefăcătoare pe care le va aduce postul în fiinţa noastră.

Refuzând să aşteptăm, facem aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pastile pentru a-şi opri febra. Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra în mod nenatural nu face decât să ascundă simptomele şi pregăteşte calea pentru o boală mult mai serioasă. Este mai bine să lăsăm organismul să acţioneze singur: când este supraîncărcat, el reacţionează făcând tot ce poate pentru a elimina cât mai repede reziduurile.

Cui îi este contraindicat postul complet de o zi?

În general puţine sunt persoanele care să nu reziste la un post de 24 de ore pe săptămână. Postul este contraindicat persoanelor cu o vitalitate extrem de redusă, cu o glicemie scăzută, în convalescenţă. În cazul gastritei hiperacide, această cură, de la caz la caz, poate produce neplăceri, dar se poate dovedi şi extrem de benefică.

Câteva secrete ale acestei metode

  • cele mai bune rezultate cu acest post se ating prin includerea sa în regimul de viaţă, o dată pe săptămână (este preferabil să se menţină aceeaşi zi, de exemplu vinerea), ca o obişnuinţă

  • o ieşire din post gradată, respectând fiecare etapă este o metodă sigură de control a apetitului

  • urmaţi exemplul animalelor – atunci când sunt bolnave nu mănâncă, ci îşi direcţionează toată energia spre vindecare. În cazul unor boli cu manifestări acute cum ar fi gripele, cistitele, infecţiile de toate felurile, ţineţi o zi de post în care să vă administraţi remediile naturale prescrise de terapeut şi veţi vedea că perioada de boală va fi scurtată spectaculos.

BENEFICII ŞI AVANTAJE ALE POSTULUI COMPLET DE O ZI

  • este accesibil marii majorităţi a oamenilor, chiar şi celor ce nu sunt într-o foarte bună formă din punct de vedere al vitalităţii

  • datorită faptului că efectele de purificare şi dezintoxicare a organismului sunt cumulative, în condiţiile realizării unui post complet de o zi pe săptămână, reuşim ca într-un an să beneficiem de avantajele excepţionale a 52 de zile de post

  • postul complet de o zi ne pregăteşte organismul pentru a putea realiza posturi cu durată mai mare (de 3,5,7,10 sau mai multe zile)

  • în condiţiile unei alimentaţii lacto-vegetariene echilibrate, adecvată din punct de vedere cantitativ şi calitativ constituţiei noastre, postul complet de o zi pe săptămână prezintă avantaje de excepţie în menţinerea tonusului, a vigorii şi tinereţii. Dacă suplimentar se realizează şi alte cure de purificare sau 3-4 posturi mai lungi de-a lungul anului putem fi siguri că se vor declanşa procese ample de vindecare şi chiar reîntinerire a organismului

  • postul de o zi realizat cu consecvenţă, săptămânal, ne poate prelungi viaţa. Procesele de îmbătrânire sunt mult încetinite datorită unei constante detoxifieri a organismului.

  • tenul devine curat şi capătă un aspect strălucitor

  • eventualele mirosuri corporale neplăcute (transpiraţia, mirosul respiraţiei etc.) sunt îndepărtate gradat (aceste procese sunt mult mai pregnante în cazul postului de mai multe zile)

  • Unele afecţiuni aflate în stare incipientă (în categoria cărora cele mai frecvente sunt gripele, răcelile, afecţiunile febrile, afecţiuni ale pielii, diferite tipuri de alergii alimentare sau la factori din mediu etc.) pot fi diminuate şi chiar complet eliminate

  • vederea se îmbunătăţeşte şi privirea devine mai clară şi mai strălucitoare

  • simţurile sunt activate considerabil ceea ce permite o trăire mult mai plenară a senzaţiilor ce provin din mediul exterior în special prin gust şi miros, dar şi prin văz, auz şi chiar pipăit.

  • Apetitul devine gradat mult mai echilibrat; apare o selectivitate benefică în ceea ce priveşte alegerea hranei pe care o vom consuma în afara perioadei de post. Se constată astfel că alegem firesc alimente care sunt adecvate constituţiei noastre; vom tinde să ne orientăm spontan către o hrană tot mai naturală şi mai pură (mai puţin prelucrată şi fără adaosuri de substanţe chimice).

  • Metabolismul va tinde de asemenea să se regleze astfel încât vom putea constata cu bucurie că greutatea corporală se va modifica într-un sens armonios. Astfel, cei care au tendinţe spre îngrăşare sau obezitate vor constata o reducere gradată a greutăţii în timp ce persoanele cu un fizic mai slăbuţ şi o greutate corporală mai redusă vor constata amplificarea poftei de mâncare, a vitalităţii şi chiar a greutăţii corporale. Aceasta este una dintre acţiunile profund reglatoare pe care postul le determină datorită reintegrării gradate a fiinţei într-o armonie superioară, în armonia Naturii.

  • În perioada postului mintea se menţine clară şi liniştită; este o ocazie foarte bună pentru a studia şi a învăţa (excepţia e constituită de perioadele de adaptare la post, în care pot să mai apară turbulenţe mentale simultan cu procesele mai intense de eliminare a toxinelor)

  • Trăirile psihice negative, gândurile sau preocupările obsedante care pot adesea să acapareze o mare parte din energia noastră psihică vor dispărea gradat odată cu eliminarea focarelor de rezonanţă din corp (acumulările nocive, toxinele depuse pe diferite nivele). Postul devine astfel o ocazie extraordinară de înălţare interioară, în care putem experimenta stări de pace profundă, euforie, afectivitate intensă, trezirea aspiraţiei către idealuri înălţătoare, dorinţa de transformare a propriei fiinţe într-un sens benefic, rugăciune ardentă, apropiere de Dumnezeu.

12 MOTIVE PENTRU A POSTI

12 MOTIVE PENTRU CARE ESTE EXCELENT SĂ

INTEGRĂM POSTUL ÎN VIAŢA NOASTRĂ


1. Postul ne ajută să ne reglăm greutatea corporală. Pentru cei supraponderali este o adevărată ocazie de profundă refacere a organismului şi eliminare a substanţelor ce împovărează fiinţa. Pentru cei ce nu reuşesc să se împlinească din punct de vedere corporal, redă atunci când este realizat cu inteligenţă, apetitul, restabileşte asimilaţia şi determină astfel dorita reglare ponderală.

2. Postul ne permite să ne adaptăm mult mai uşor la condiţiile de mediu. Rezistenţa, atât în situaţiile de căldură foarte mare cât şi la temperaturi scăzute este mult îmbunătăţită prin realizarea consecventă a postului; “termostatul” natural este făcut să funcţioneze optim.

3. Postul conferă claritate şi putere minţii. Eficienţa acţiunilor noastre este astfel crescută în mod semnificativ.

4. Postul purifică psihicul şi ne ajută să ne eliberăm de emoţiile negative. Mânia, ura, lăcomia, poftele şi dorinţele inferioare, ataşamentul, gelozia, invidia, frica, slăbiciunea sunt înlocuite gradat de trăiri stenice, bucurie, afectivitate, înţelegere, bunăvoinţă şi detaşare.

5. Postul vindecă. “Punctele slabe” ale organismului nostru, zone perturbate de acumularea substanţelor nocive provenind din alimentaţia greşită, sunt purificate şi întărite. Un mare număr de afecţiuni, manifestate sau în curs de manifestare pot fi ameliorate şi chiar complet vindecate prin post, în acest sens existând nenumărate mărturii ale celor ce au reuşit să transforme cu ajutorul postului boala într-o adevărată “trambulină” pentru transformarea lăuntrică. Postul devine astfel cea mai ieftină, accesibilă şi profundă modalitate de vindecare pe care Natura ne-a pus-o la dispoziţie.

6. Postind putem înţelege că omul mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca. O perioadă de post ne permite să reevaluăm importanţa unei alimentaţii echilibrate pentru întreaga noastră viaţă.

7. Prin post întregul corp este regenerat. Organele digestive, rinichii, pielea, plămânii, inima şi întregul sistem circulator beneficiază din plin în urma repaosului alimentar care le conferă timpul necesar pentru a-şi reface ritmurile naturale armonioase îmbunătăţindu-şi astfel funcţionarea foarte mult.

8. Postul este un remediu contra îmbătrânirii. S-a constatat în cazul celor ce postesc în mod constant pentru anumite perioade de timp, încetinirea semnificativă a proceselor de degenerare corporală şi a îmbătrânirii. Trupul îşi menţine astfel supleţea şi întregul sistem nervos este menţinut într-o stare foarte bună de funcţionare până la vârste înaintate.

9. Postul ne apropie de aspectele profunde ale fiinţei noastre. Fiinţele spirituale, sfinţii şi înţelepţii din toate timpurile au postit, considerând aceasta ca o modalitate necesară care împreună cu aspiraţia intensă spre Dumnezeu ajută la regăsirea în propria fiinţă a luminii spirituale esenţiale. În perioada postului cei care aspiră către Dumnezeu descoperă cu uimire şi încântare un nou mod de hrănire, sublimă, prin energiile pure şi armonioase ale Naturii.

10. Postul poate fi realizat de oricine – cu condiţia să fie în mod înţelept adaptat necesităţilor şi disponibilităţilor individuale. O zi de post pe săptămână este în majoritatea cazurilor uşor de realizat şi profund benefică.

11. Postul ne conferă timp liber – putem descoperi astfel că timpul acordat altfel procurării şi preparării hranei devine disponibil pe întreaga perioadă a postului, permiţându-ne să realizăm activităţi la care aspiram poate de mult timp.

12. Postul amplifică voinţa, fermitatea interioară şi bucuria de a trăi. Imaginea comună formată despre post este aceea a fiinţei care respinge cu îndârjire hrana, printr-un uriaş efort al voinţei, care îi aspreşte şi “usucă” fiinţa. Cu toate acestea, postind în mod înţelept putem descoperi, din contră, o mai mare savoare, satisfacţie şi bucurie în întreaga noastră viaţă.

POSTUL COMPLET DE O ZI

Timp de şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Naturii, dar în a şaptea zi sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru divin Ceresc. Şi în a şaptea zi nu mâncaţi mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia Tatălui Ceresc. În această a şaptea zi, lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia divină a Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei Divine a Naturii. În timpul celei de a şaptea zile, nu lăsaţi deloc mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar Dumnezeu vă va da viaţă lungă şi fericită pe pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în Împărăţia Cerurilor.”                      Evanghelia Păcii după Ioan

Majoritatea oamenilor au credinţa greşită şi chiar absurdă, că dacă omit o masă li se va petrece ceva foarte rău. Ei uită că în organismul lor sunt depozitate rezerve pentru cazuri de nevoie şi că acestea ar putea să le întreţină viaţa fără hrană din afară pe toată durata unei boli obişnuite. Unii cercetători renumiţi afirmă chiar, în urma studiilor efectuate, că omul are posibilitatea de a rezista fără hrană până la 100 de zile. Sunt nenumărate exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile, pentru a se vindeca astfel de boli foarte grave sau pentru a se apropia de Dumnezeu. Chiar şi atunci când este pură, hrana lasă în organism unele reziduuri şi de aceea se recomandă să fie practicat periodic repausul alimentar complet sau altfel spus postul negru, în care nu se mănâncă nimic şi se bea doar apă, un anumit interval de timp – 24 de ore de exemplu – ceea ce are ca efect purificarea eficientă a întregii noastre fiinţe. În majoritatea cazurilor, frecvenţa optimă cu care trebuie practicat postul negru este o dată pe săptămână. În funcţie de tipul constituţional pot să existe însă anumite variaţii. În general, o persoană cu o  constituţie şi armonioasă din punct de vedere corporal, poate să ţină chiar şi 2-3 zile de post complet pe săptămână, continuu sau cu pauze; unei persoane active si energice se indică numai 1-2 zile de post, iar unei fiinţe cu o constitutie mai „fragila”, nu i se recomandă mai mult de o zi de post săptămânal (cu condiţia să bea suficientă apă).

Este deci foarte bine ca în mod regulat să fie ţinută o zi de post, prin abţinerea de la orice fel de hrană (cu excepţia apei simple, din care este bine să bem cam 1,5 l în ziua respectivă) timp de o zi (24 de ore). În postul creştin, se mănâncă în general la apusul soarelui, dar în postul complet abţinerea de la hrană se face până a doua zi dimineaţă. Acest principiu este recomandat de toate terapiile, cu rezultate deosebite. Zilele de post au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii noastre fiinţe.

DESPRE VIRTUTILE POSTULUI

POSTUL COMPLET

– O străveche modalitate de transformare a fiinţei –

POSTUL COMPLET (NEGRU)

Postul este medicament. Şi dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil sau chiar păgubitor datorită lipsei de experienţă a celui care îl foloseşte. Trebuie să ştim şi timpul în care îl folosim, şi cantitatea medicamentului, şi natura trupului acelora care îl vor primi, şi anotimpul anului, şi dieta corespunzătoare şi multe altele, dintre care, dacă omitem ceva, aceasta strică pe toate celelalte.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Terapia prin post – o practică veche de peste o mie de ani la români

Tipurile de post cunoscute de religia creştin-ortodoxă sunt destul de numeroase şi sunt o expresie a unei înalte cunoaşteri a necesităţilor umane. Există o gradare evidentă a lor; astfel, se începe cu cea mai uşoară formă şi se ajunge la cea mai dificilă. Trecând în revistă formele de post, putem distinge 7 nivele:

  1. hrană fără carne

  2. hrană fără carne, lactate şi ouă

  3. hrană fără carne, lactate, ouă şi untdelemn

  4. hrană constituită din pâine şi apă

  5. fără nici un fel de hrană şi cu apă timp de o zi

  6. fără nici un fel de hrană şi fără apă timp de o zi

  7. fără nici un fel de hrană, dar cu apă timp de mai multe zile (până la 40 de zile sau chiar mai mult) .

Aceste forme de post, dintre care unele pot părea dure pentru omul contemporan, au fost ţinute secole de-a rândul de marea majoritate a românilor creştin-ortodocşi. Izvoare autohtone şi occidentale menţionează chiar neobişnuita rigurozitate cu care ţineau postul oamenii din popor.

Aceste forme de post sunt într-un acord perfect cu regimurile naturiste recomandate în medicina actuală. Sunt cunoscute tot mai multe cazuri de oameni care s-au vindecat de boli grele (şi cel mai bun exemplu este cancerul) prin alimentaţie compusă exclusiv din legume şi fructe crude, sau chiar prin post negru (cu apă distilată), uneori de o durată neobişnuit de lungă (până la 40 – 60 de zile).

În general, postul este conceput ca o alimentaţie din care a fost exclusă carnea sau produsele de origine animală. Din acest punct de vedere, posturile creştine sunt inspirat structurate anual. Astfel, după o iarnă în care se presupune că fiinţa umană s-a alimentat preponderent cu carne şi produse în carne, urmează Postul Paştelui (Păresimile sau Postul Mare, care începe cu şapte săptămâni înainte de Paşti), prin care se urmăreşte un dublu scop: pe de o parte, pregătirea spirituală adecvată pentru marea sărbătoare creştină care urmează, iar pe de altă parte, purificarea structurii fizice şi bioenergetice a omului, ieşit oarecum “încărcat” şi obosit după modul de alimentare din timpul iernii, slăbit şi nepregătit în faţa noilor forţe ale primăverii. Este precum o renaştere la o condiţie mai pură, aşa cum natura renaşte la viaţa noului anotimp. În timpul verii sunt rânduite două posturi: cel al Sfinţilor Apostoli (sau Postul Sânpetrului) şi Postul Adormirii Maicii Domnului (sau Postul Sfintei Maria, 1-14 august). Aceste perioade de post ajută la echilibrarea organismului pe timpul verii, în care o alimentaţie vegetariană este cea mai potrivită. În sfârşit, Postul Crăciunului, 15 noiembrie – 24 decembrie, pregăteşte fiinţa umană pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, purificându-l înainte de perioada mai grea a iernii.

Este important de menţionat că sfinţii părinţi afirmă că de la formele mai dure de post sunt excluşi “cei slabi şi lipsiţi de putere”. Astfel, trebuie avută în vedere constituţia naturală a fiecăruia, iar postul să fie ţinut în limitele posibilităţilor fiecăruia, atât fizice, cât şi psihice. Oricine poate adopta o dietă lacto-vegetariană, chiar toată viaţa, însă mai puţini îşi pot permite un post cu apă şi pâine de 10 zile sau un post negru de 40 zile.

Ne propunem în continuare să detaliem caracteristicile postului complet, ţinut doar cu apă. Principala lui acţiune este cea de purificare, de odihnă a anumitor organe din corp, de facilitare a unor procese şi schimburi interne, fiind, de asemenea, lipsit de orice adaosuri sau constituienţi exteriori, deci perfect natural. Deoarece mulţi oameni ţin asemenea zile de post total, numai cu apă, în scop curativ sau spiritual, vom prezenta în continuare câteva din tainele acestuia.

Despre scopul postului complet

Scopul postului, în tradiţiile spirituale străvechi, dar şi în medicină, este armonizarea fiinţei umane din punct de vedere fizic, psihic, mental şi spiritual. El nu are în nici un caz rolul de a lipsi de cele necesare organismul şi nici de a chinui psihicul cu dorinţe nesatisfăcute. Postul constituie un act firesc, natural, care necesită o treaptă superioară de înţelegere şi conştientizare a propriei fiinţe. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog în acest sens:

Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea, la unii, să reprime înfierbântările trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul, la unii să stimuleze dorinţa pentru fapta bună, în altă parte să curăţească mintea şi să-l elibereze pe om de gândurile viclene, în altă parte să domesticească limba cea neîmblânzită şi să o împiedice să spună cuvinte fără de folos şi rele. Altora le acoperă în chip nevăzut ochii şi nu-i lasă să se rotească încoace şi încolo, ci face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale”.

Valenţele terapeutice ale postului complet

Postul negru este unul din tratamentele cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. El înseamnă în primul rând curăţire, purificare. S-a observat de mult, prin experienţă, că un post mai îndelungat depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute. Cine are temperatură, are aproape automat tendinţa de a posti şi de a consuma lichide. Postul negru purifică chiar mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post pot fi evitate de multe ori chiar operaţiile chirurgicale. Din păcate, medicii nu amintesc pacienţilor lor nimic despre post, fie din ignoranţă, fie din motive materiale. Aceasta cu toate că postul negru este recomandat şi de medicina alopată sub numele de “repaus alimentar total” pentru dezintoxicare, pentru a da răgaz organismului să se refacă. Postul este recomandat şi în cazul bolilor infecţioase în fazele acute, deoarece energiile organismului, nemaifiind orientate către procesul de digestie (care canalizează o mare parte din acestea) sunt folosite în procesul de apărare contra microorganismelor.

Iată părerea dr. Ernst Schneider despre postul complet în procesul vindecării: “Cura de post este măsura cea mai drastică. Dar şi cea mai eficace în orice boală. (…) Postul terapeutic curăţă nu numai zgura corporală, ci şi pe cea spirituală, sufletească”.

Posturile alimentare terapeutice, de scurtă durată, efectuate în scopul purificării organismului sau în scop preventiv, sau mai îndelungate, efectuate în scop curativ, sunt extrem de utile ca ajutătoare ale altor metode terapeutice naturiste. Utilizarea în scop curativ a postului complet cuprinde un spectru foarte vast de boli. El poate fi aplicat practic în orice stadiu de evoluţie al bolii, rezultatele variind în funcţie caracteristicile individuale ale pacientului, de credinţa acestuia, precum şi de tipul şi durata postului.

Fiecare bolnav, înainte de a se hotărî să ţină un post de lungă durată, chiar dacă a mai experimentat anterior altele pe perioade mai scurte, trebuie să fie bine edificat în privinţa modului de desfăşurare al acestuia, să cunoască eventualele reacţii ce s-ar putea produce în timpul postului, modul în care el poate fi întrerupt şi comportarea în perioada imediat următoare, de la reînceperea alimentaţiei până la reintrarea în normal. Este bine să fie menţinută legătura cu un medic naturist sau o persoană cu experienţă în ţinerea posturilor.

În unele cazuri se recomandă, în scopul grăbirii procesului de vindecare, înlocuirea apei cu ceaiuri medicinale, cu anumite sucuri de legume şi fructe, cu zeamă de legume, în funcţie de natura bolii şi caracteristicile pacientului.

În general, durata posturilor complete în vindecarea bolilor grave este mare, putând ajunge până la 45-60 de zile. În mod obişnuit, nu sunt necesare repetări ale postului, cu condiţia folosirii unei alimentaţii corespunzătoare în perioada de stingere a postului şi a eliminării greşelilor care au condus la instalarea bolii tratate. De multe ori, adevărata vindecare apare abia în perioada de stingere. La noi în ţară, posturile recomandate de dl. Valeriu Popa au dat rezultate foarte bune în numeroase cazuri de boli grave.

În mod curent, la aceste posturi se recomandă şi folosirea unor procedee auxiliare: clismele, purgativele naturale, automasajul, reflexologia, băile de soare, de apă sau aer, homeopatia, procedeele pentru curăţarea limbii, a gurii, a pielii. Pentru amplificarea procesului de purificare se recomandă realizarea în mod regulat a procedeului eliminării acumulărilor nocive prin vomă terapeutică (Vamana Dhauti, procedeu descris în anexă).

Importanţa spirituală a postului complet

Postul stimulează intuiţia, atât cea referitoare la lumea înconjurătoare, cât şi cea interioară, presimţirea şi viziunea. Acesta este motivul cel mai adânc pentru care religiile au recomandat postul” (Dr. Hfun)

Înţelepţii recomandă tuturor fiinţelor o zi de post complet pe săptămână pentru “a-şi limpezi mintea şi emoţiile”. Postul era frecvent întâlnit în trecut la conducătorii diferitelor popoare. Aceştia aveau asemenea zile de post complet şi de reculegere, în care se puteau concentra cel mai uşor asupra procesului de auto-desăvârşire. În Evul Mediu, unii cavaleri posteau înaintea luptei pentru a-şi purifica spiritul. În satele din România, exista obiceiul ca mirii să postească şi să reflecteze asupra propriei existenţe cu o zi înainte de cununie.

„Aşa poţi să-ţi supui simţurile. Aşa ţi se trezeşte mintea. Aşa se îmblânzesc patimile trupului. Aşa vin gânduri blânde, înalte şi subtile. Aşa vin mişcări luminoase în minte. Aşa vine sârguinţa spre lucrarea virtuţii. Aşa izvorăsc lacrimi de dor şi aducerea aminte de moarte. Aşa se curăţă şi înţelepciunea, şi se depărtează de orice nălucire care ispiteşte mintea. Aşa primeşte omul o vedere pătrunzătoare, chiar pentru lucruri depărtate. Aşa primeşte şi înţelegerea cea mai adâncă a tainelor pe care le cuprinde mintea prin puterea cuvintelor celor dumnezeieşti, şi mişcările cele lăuntrice, care se pornesc de la suflet, şi puterea de a desluşi şi de a deosebi puterile sfinte de puterile cele duhovniceşti, şi vedeniile adevărate de nălucirile zadarnice. Aşa se taie lenevirea şi negrija. Aşa vine şi flacăra râvnei, care calcă peste orice primejdie şi trece prin orice îngrozire. Aşa vine adevărata libertate a omului şi bucuria sufletului” (Sfântul Isaac Sirul)

Raţiunile postului sunt totuşi mult mai profunde decât par la prima vedere. Omul îşi atrage nenorocirile asupra sa din cauza încălcării conştiente sau nu a legilor universale ale firii. Fiecare greşeală pe care am făcut-o şi-a lăsat urma în noi, sub forma aşa numitelor păcate – reziduuri destinice (sau, cum sunt cunoscute în tradiţia orientală, karma-ice). Postind, aceste impurităţi se elimină gradat şi lumina lăuntrică se va manifesta din ce în ce mai pregnant în noi. Astfel vom deveni mult mai uşori şi mai fericiţi. Din acest motiv, toate căile spirituale autentice recomandă unanim postul alimentar.

Într-un pasaj dintr-un text apocrif – “Evanghelia Păcii după discipolul Ioan” Iisus afirma:

Vă spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele voastre, mulţi ani v-aţi supus farmecelor Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi, şi tocmai de aceea datoriile voastre trecute s-au înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi plata este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja nerăbdători, după a treia zi (de post n.n.), ca fiul risipitor, ci aşteptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care este sfinţită de Dumnezeu şi apoi mergeţi cu inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele şi toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte nesfârşit de mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a şapte ani. .Aceia care datorează păcatele şi bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile tuturor celor şapte ani”

Postul este, aşadar, o modalitate foarte simplă şi la îndemâna fiecăruia dintre noi, de a redeveni uşori şi luminoşi, de a ne redobândi sau a ne păstra puritatea şi libertatea. Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi să ne abţinem cu uşurinţă şi de la sentimente şi gânduri negative. În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că exact această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este în realitate faptul care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi.

Postul complet creează o „stare de realitate non-comună” (folosind cuvintele lui C. Castaneda), care generează un fel de viziune nouă, reală asupra ta însuţi şi o adevărată deschidere asupra realităţii înconjurătoare. Căci faptul de a te strădui să nu cedezi tentaţiei de a mânca şi abstinenţa însăşi aduc o stare de vigilenţă, de atenţie. În timpul postului se amplifică voinţa, devenim conştienţi de impurităţile care se elimină, cu alte cuvinte apare un nivel superior de conştiinţă.

În lume au existat aproape întotdeauna fiinţe al căror rol a fost tocmai acela de a arăta că omul nu depinde la modul fundamental de hrană ci el este înainte de toate spirit, scânteie din Dumnezeu Tatăl.

MESAJUL EMOTIILOR

Emoţiile – mesajul lor şi soluţia transformatoare

Realizaţi că emoţiile pe care le resimţiţi chiar în acest moment sunt un dar, un ghid, un suport, o chemare către acţiune. Dacă vă veţi suprima emoţiile şi veţi urmări să le eliminaţi din viaţa dumneavoastră sau dacă, dimpotrivă, le veţi acorda o importanţă foarte mare şi le veţi permite să dobândească controlul asupra vieţii dumneavoastră, atunci veţi risipi nebuneşte una dintre cele mai preţioase resurse ale vieţii. Suntem cu toţii sursa tuturor emoţiilor noastre, noi suntem cei care le creăm.

Mulţi oameni nu îşi permit să se simtă iubiţi sau fericiţi sau încrezători, până când nu le este împlinit un set particular de aşteptări. Acesta este un mod cu totul greşit de a privi lucrurile. În fiecare clipă trebuie să fiţi conştient că vă puteţi simţi în orice mod doriţi şi în orice mod alegeţi să vă simţiţi. Chiar şi emoţiile pe care la un anumit moment le-aţi considerat negative, sunt pur şi simplu o chemare către acţiune. De aceea, de acum înainte, în loc de a le numi emoţii negative, numiţi-le pur şi simplu semnale de acţiune menite să vă aducă trasformări în viaţă. Odată ce vă veţi familiariza cu fiecare semnal în parte şi cu mesajul său specific, emoţiile dumneavoastră nu vor mai reprezenta nişte duşmani, ci aliaţi de nădejde. Ele vor deveni prieteni, mentori am putea spune, ele vă vor ghida prin evenimentele vieţii, şi învăţând să utilizaţi aceste semnale vă veţi elibera de temeri, asumându-vă astfel copleşitoarea libertate de a experimenta întreaga bogăţie a vieţii umane.

Ajunsi aici sa urmarim sa parcurgem prezentarea ascultand si privind pentru cateva momente norii.

Suntem obişnuiţi să aşteptăm ca evenimentele A, B, C … să aibă loc pentru ca noi să ne simţim bine. De ce să aşteptăm? De ce nu ne-am propune să ne simţim bine de exemplu ori de câte ori vom auzi ciripitul unei păsări, claxonul unui autovehicul sau strigătul unui copil. Nu avem nevoie de nici un motiv special pentru a ne simţi bine, trebuie pur şi simplu să decidem să ne simţim bine chiar acum, pur şi simplu deoarece suntem în viaţă şi deoarece aşa dorim. Şi odată ce am recunoscut că suntem sursa tuturor emoţiilor noastre, de ce nu ne-am simţi bine, de ce nu am alege să ne simţim bine tot timpul? În general aceasta se petrece datorită faptului că aşa numitele emoţii negative ale noastre ne dau un mesaj. Care este mesajul acestor semnale de acţiune? Ele ne spun că ceea ce realizăm în mod curent nu funcţionează. Acest semnal de acţiune, care vă determină să vă simţiţi rănit, încearcă să vă spună de fapt că trebuie să vă schimbaţi modul în care comunicaţi, astfel încât să nu vă mai simţiţi din nou rănit în viitor. Atunci când vă simţiţi deprimat, aceasta reprezintă din nou o chemare către acţiune, spunându-vă că trebuie să vă schimbaţi atitudinea, deoarece problemele pe care le aveţi au ieşit de sub control. Sau, altfel spus, pur şi simplu trebuie să recurgeţi la un anumit tip de acţiune fizică, psihică sau mentală pentru a stăpâni o anumită zonă a vieţii dumneavoastră. Aceste semnale de acţiune, pur şi simplu urmăresc să vă susţină în a vă asuma acţiunea de a vă schimba modul în care gândiţi, de a vă schimba modul în care percepeţi lucrurile sau de a vă schimba modalităţile de comunicare sau comportamentul. Aceste chemări către acţiuni modificate sunt aici pentru a vă reaminti că dacă nu doriţi să fiţi precum un fluture care se loveşte mereu de fereastră încercând să treacă prin sticlă – sau altfel spus, dacă nu vă veţi schimba modul în care abordaţi lucrurile – persitenţa într-un model greşit nu vă va ajuta niciodată. Dimpotrivă însă, schimbarea de atitudine, trecerea la acţiune şi reajustarea comportamentului este cheia pentru a obţine întotdeauna rezultatele dorite.

Este extrem de util să avem o înţelegere conştientă a mesajului pozitiv pe care fiecare dintre aceste emoţii majore sau semnale de acţiune se străduiesc să ni-l dea. Vom analiza în cele ce urmează principalele zece tipuri de emoţii pe care majoritatea oamenilor se străduiesc să le evite, dar pe care, în loc de a le evita, le puteţi folosi pentru a vă direcţiona către acţiune. Simpla citire a acestei liste de semnale de acţiune nu vă va conferi stăpânirea acestor emoţii. Este însă deosebit de util să citiţi chiar de mai multe ori aceste indicaţii şi să vă reamintiţi sensul real al acestor emoţii şi acţiunea pe care este necesar să o realizaţi în corelaţie cu emoţia specifică.

1) Discomfortul. Emoţiile ce ne creează disconfort nu au în general o intensitate foarte mare, dar ele ne deranjează şi ne creează senzaţii negative şi sentimentul apăsător că lucrurile nu sunt tocmai în regulă.

Mesajul: plictiseala, nerăbdarea, greutatea, întristarea, mâhnirea sau stigherirea ne transmit cu toate mesajul că ceva nu este chiar în regulă. Poate că modul în care percepeţi lucrurile este eronat sau poate că acţiunile pe care le realizaţi nu generează rezultatele pe care le-aţi dorit.

Soluţia pentru a ne înţelege (cu) şi a elimina aceste emoţii asociate cu starea de discomfort:

a) Clarificaţi-vă ceea ce doriţi cu adevărat.

b) Redefiniţi-vă acţiunile. Realizaţi o abordare a proble-mei dintr-un punct de vedere uşor diferit şi vedeţi dacă acesta generează o schimbare imediată a modului în care vă simţiţi în acea situaţie, cu alte cuvinte, dacă se schimbă calitatea rezultatelor pe care le generaţi.

2) Teama. Emoţiile cu privire la teamă includ totul, de la o îngrijorare apăsătoare, mergând până la anxietate, fobie, frică şi chiar teroare. Teama serveşte unui scop bine definit şi mesajul său este clar.

Mesajul: Teama este pur şi simplu anticiparea faptului că ceva care se va petrece în curând, necesită din partea noastră o anumită pregătire. Altfel spus, fiţi pregăţiţi! În această situaţie este necesar fie să ne pregătim să facem faţă conjuncturii, fie să facem ceva pentru a o schimba. Tragedia constă în faptul că majoritatea oamenilor încearcă mai curând să îşi nege temerile sau pur şi simplu se abandonează lor. Nu trebuie să vă abandonaţi pur şi simplu temerii şi să o amplificaţi, începând să vă gândiţi la lucrurile cele mai rele care s-ar putea întâmpla, dar nici nu e cazul să pretindeţi că teama nu există.

Soluţia: Reanalizaţi situaţiile în care simţiţi teamă şi evaluaţi cum trebuie să acţionaţi pentru a vă pregăti psihic şi mental. Observaţi care sunt acţiunile pe care trebuie să le realizaţi pentru a face faţă situaţiei în cel mai bun mod posibil. Uneori, deşi realizăm toate pregătirile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele şi nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut, resimţim totuşi în continuare teamă. Acesta este punctul în care trebuie să utilizăm antidotul temei: trebuie să luăm decizia de a avea încredere.

3) A fi rănit în amorul propriu. Dacă există o emoţie care pare să domine interelaţiile umane, atât personale, cât şi profesionale, acesta este sentimentul de a fi rănit. Sentimentul de a fi rănit este generat, în mod obişnuit, de o senzaţie de pierdere.

Mesajul: pe care senzaţia de rănire ni-l dă este acela că aşteptările noastre nu au fost împlinite. Foarte adesea acest sentiment apare atunci când cineva a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt. În acest caz putem resimţi o pierdere de intimitate faţă de acea persoană sau poate o pierdere de încredere. Acest sentiment de pierdere este cel care creează senzaţia de a fi rănit.

Soluţia: a) Realizaţi că în realitate nu aţi pierdut nimic. Poate singurul lucru pe care trebuie să-l pierdeţi este falsa percepţie că acea persoană s-a străduit să vă rănească. Probabil că ea nici măcar nu a realizat impactul pe care acţiunile ei l-au avut asupra vieţii dumneavoastră.

b) În al doilea rând, reevaluaţi situaţia. Întrebaţi-vă: “Există cu adevărat o pierdere aici, sau mă grăbesc judecând pripit această situaţie?”.

c) A treia soluţie care vă poate ajuta să depăşiţi acest sentiment de rănire este de a comunica cu tact şi deschidere sentimentul dumneavoastră de pierdere şi dezamăgire persoanei implicate. De exemplu, spuneţi-i: “Zilele trecute, atunci când evenimentul X a avut loc, m-a rănit faptul că nu ţi-a păsat şi am simţit o strângere în suflet. Poţi să-mi clarifici ceea ce s-a întâmplat cu adevărat?” Pur şi simplu, schimbându-vă modul de a comunica şi clarificând ceea ce s-a petrecut, adesea veţi descoperi că însuşi acest sentiment va dispare într-o clipă.

4) Mânia. Întreaga gamă de emoţii, începând de la o simplă iritare, până la resentiment, furie şi chiar “turbare”, intră în această categorie.

Mesajul: este acela că o importantă regulă, care este acceptată în viaţa dumneavoastră, a fost violată de altcineva sau chiar de către dumneavoastră. Atunci când priviţi acest mesaj de mânie trebuie să înţelegeţi că puteţi schimba efectiv această emoţie negativă într-o clipă, de ce nu, chiar într-un sentiment opus, cum ar fi bunăstarea sau pacea, de exemplu.

Soluţia: a) Realizaţi că este posibil să fi înţeles în mod total greşit situaţia, că mânia dumneavoastră cu privire la persoana respectivă care încalcă regulile dumneavoastră, poate fi bazată pe faptul că ea nu a ştiut ceea ce dumneavoastră consideraţi că este mai important (chiar dacă credeţi că a ştiut).

b) Realizaţi că, chiar dacă o persoană a violat unul dintre standardele dumneavoastră, regulile dumneavoastră nu sunt în mod necesar “regulile drepte”, chiar dacă simţiţi cu tărie aceasta.

c) Puneţi-vă întrebări cheie, cum ar fi “Este adevărat că acestei persoane îi pasă cu adevărat de mine?” Întrerupeţi sentimentul de mânie întrebându-vă “Ce pot să învăţ din aceasta? Cum pot să comunic importanţa acestor standarde ale mele acestei persoane, într-un mod în care să o determine să dorească să mă ajute şi nu să îmi violeze standardele din nou în viitor?” De exemplu, chiar dacă sunteţi mânios, schimbaţi-vă unghiul din care priviţi lucrurile, gândindu-vă: “Poate că acestă persoană cu adevărat nu-mi cunoaşte regulile.” Sau schimbaţi-vă modul de a proceda – poate că nu i-aţi comunicat efectiv necesităţile dumneavoastră reale. Ori schimbaţi-vă comportamentul – spuneţi oamenilor în faţă, de exemplu: “Hei, ai intrat într-un domeniu “privat”. Te rog promite-mi că nu vei împărţi aceste lucruri cu nimeni; aceasta este cu adevărat important pentru mine.”

5. Frustrarea. Frustrarea se poate insinua în multe moduri. Ori de câte ori ne simţim ca şi cum viaţa noastră ar fi blocată din toate părţile sau atunci când depunem continuu un efort, dar nu obţinem rezultate, avem tendinţa de a ne lăsa pradă frustrării.

Mesajul: este un semnal de excitare. Aceasta înseamnă că mintea dumneavoastră consideră că ar putea fi mai bine pentru voi decât este în realitate. Frustrarea este foarte diferită de dezamăgire, care este descrisă de sentimentul că nu veţi obţine niciodată ceva ce v-aţi dorit foarte mult în viaţă. Prin contrast, deşi pare paradoxal, frustrarea este un semn pozitiv. Ea arată că soluţia la problema dumneavoastră este în dezbatere, dar ceea ce realizaţi în mod curent nu funcţionează. În acest caz va trebui să vă schimbaţi modul de abordare pentru a vă putea atinge ţelul. Este un semnal pentru dumneavoastră de a deveni mult mai flexibil.

Soluţia: a) Priviţi frustrarea ca pe un prieten şi căutaţi totodată noi moduri de a obţine rezultatele scontate.

b) Urmăriţi să descoperiţi modalităţile de a face faţă aceastei situaţii. Găsiţi un model, pe cineva care a găsit deja calea de a obţine ceea ce doreşte. Cereţi sprijinul unei astfel de persoane.

c) Fiţi fascinat de ceea ce puteţi învăţa din acea situaţie, astfel încât să ajungeţi să stăpâniţi această provocare nu numai astăzi, dar şi în viitor, într-un mod care să vă consume foarte puţin timp şi energie şi să vă creeze într-adevăr bucurie.

6. Dezamăgirea. Dezamăgirea poate fi o emoţie foarte destructivă dacă nu vă veţi înţelege cu ea repede. Ea este sentimentul doborâtor de a fi copleşit sau părăsit, ori de a suporta o pierdere definitivă.

Mesajul: este acela că o aşteptare pe care aţi avut-o, un anumit ţel pe care l-aţi vizat – cel mai probabil nu va fi realizat, aşadar este timpul să vă schimbaţi aşteptările, să le adecvaţi mult mai mult situaţiei şi să acţionaţi în vederea unui nou ţel imediat.

Soluţia: a) Descoperiţi imediat ce puteţi învăţa în această situaţie, ceva care să vă poată ajuta în viitor să dobândiţi chiar lucrul pe care l-aţi năzuit iniţial.

b) Stabiliţi-vă un nou ţel, ceva care să vă inspire chiar mai mult şi ceva către care să puteţi face imediat progrese.

c) Realizaţi că este posibil să vă fi pripit în judecată. Adesea lucrurile de care suntem dezamăgiţi sunt doar provocări temporare. Foarte adesea aşteptările noastre sunt total nerealiste. Dacă veţi planta astăzi o sămânţă, nu vă puteţi întoarce mâine aşteptându-vă să găsiţi în locul ei un copac.

“Nu poţi fi dezamăgit decât în situaţia în care în prealabil te-ai amăgit.”

d) O soluţie majoră în cazul dezamăgirii este să realizaţi că situaţia nu s-a încheiat încă şi să aveţi mai multă răbdare. Reevaluaţi complet ceea ce doriţi cu adevărat şi începeţi să dezvoltaţi un plan mult mai eficient pentru a dobândi aceasta.

e) Cel mai puternic antidot pentru emoţia dezamăgirii este cultivarea unei atitudini pozitive, de expectativă optimistă cu privire la ceea ce se va petrece în viitor, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

7. Vinovăţia. Emoţiile de vinovăţie, regret şi remuşcare sunt printre stările umane care trebuie să fie evitate cel mai mult în viaţă.

Mesajul: sentimentul de vinovăţie vă spune că aţi violat unul dintre cele mai înalte standarde ale dumneavoastră, şi că trebuie să faceţi ceva imediat pentru a vă asigura că nu veţi mai încălca din nou acel standard în viitor. Sentimentul de vinovăţie este ca un ultimatum pe care îl primesc mulţi oameni din partea conştiinţei lor pentru a-şi schimba comportamentul. Cu toate acestea, unii încearcă să îşi nege acest sentiment şi să îl suprime. Din nefericire aceasta funcţionează rareori. Vionovăţia nu va dispare astfel, ci dimpotrivă va deveni mai puternică. Nici cealaltă extremă nu este valabilă ca soluţie: a ne lăsa neajutoraţi şi deznădăjduiţi, pradă acestui sentiment. De altfel, nu acesta este scopul vinovăţiei. Existenţa sa are scopul de a ne conduce către acţiunea care va genera o schimbare.

Soluţia: a) Fiţi conştient că de fapt aţi violat un standard critic, a cărui acceptare este deplină în cazul dumneavoastră.

b) Asiguraţi-vă că acest comportament nu se va mai repeta niciodată în viitor. Căutaţi mental o modalitate de a face faţă în viitor în cazul unei situaţii similare, astfel încât să nu mai încălcaţi nici un fel de standard personal. Dacă sunteţi ferm convins că această situaţie nu se va mai repeta în viitor, puteţi cu adevărat să vă eliberaţi de acest sentiment. În acest caz vinovăţia a servit scopului său, acela de a vă direcţiona către un standard mai înalt în viitor, pe care să nu îl mai încălcaţi.

8. Sentimentul de a fi inadecvat. Acest sentiment apare în special atunci când nu putem să realizăm ceva pe care ştim că ar trebui să fim capabili să îl realizăm. Provocarea, bineînţeles, este aceea că adesea noi avem un sistem de reguli complet nedrept, cu ajutorul căruia noi încercăm să determinăm dacă suntem sau nu potriviţi unui scop dat.

Mesajul: este că în prezent nu aveţi nivelul de cunoştinţe şi abilităţile necesare pentru a realiza o anumită însărcinare. Aceasta vă spune că aveţi nevoie de mai multe informaţii, de mai multă înţelegere, strategii, instrumente sau încredere.

Soluţia: a) Pur şi simplu întrebaţi-vă “este cu adevărat cazul să mă simt astfel în această situaţie? Sunt cu adevărat incapabil, sau trebuie doar să-mi schimb modul pesimit în care privesc lucrurile?” Dacă sentimentul dumneavoastră este totuşi justificat, mesajul inadecvanţei este acela că este necesar să găsiţi o cale de a face ceva mai bun decât aţi făcut înainte.

b) Ori de câte ori vă simţiţi neadecvat, apreciaţi încurajarea de a improviza. Reamintiţi-vă că nu sunteţi perfect şi că nici nu e cazul să aveţi asemenea pretenţii. Astfel veţi putea începe să vă simţiţi adecvat momentului şi să decideţi să realizaţi îmbunătăţiri în acea zonă sau problemă specifică.

c) Găsiţi un model, pe cineva care se descurcă foarte bine în această zonă în care vă simţiţi neadecvat şi învăţaţi de la el. Simplul proces de a vă decide să stăpâniţi această zonă a vieţii, şi apoi conştientizarea chiar şi a celui mai mic progres făcut în această direcţie vă va transforma dintr-o persoană care se simte stingheră şi inadecvată într-o persoană care învaţă. Nu trebuie să consideraţi că sunteţi neadecvat, ci mai curând insuficient antrenat sau lipsit de cunoştinţe în acea zonă particulară, dar această situaţie se poate întotdeauna remedia.

9. A fi copleşit. Depresia, sentimentul de a fi lipsit de ajutor, sunt toate expresii ale sentimentului de a fi copleşit.

Mesajul: este că aveţi nevoie de a reevalua ceea ce este mai important pentru dumneavoastră în această situaţie. Motivul pentru care vă simţiţi copleşit este acela că încercaţi să susţineţi prea multe lucururi dintr-o dată sau încercaţi să schimbaţi totul peste noapte.

Soluţia: a) Decideţi care dintre toate lucrurile pe care doriţi să le realizaţi în viaţă este cel mai important pentru dumneavoastră şi focalizaţi-vă asupra lui.

b) Scrieţi care sunt cele mai importante scopuri ale vieţii dumneavoastră şi puneţi-le într-o ordine a priorităţilor. Simpla aşternere a lor pe hârtie vă va da sentimentul de control asupra a ceea ce se petrece.

c) Centraţi-vă asupra primului lucru de pe listă şi acţionaţi până când îl veţi stăpâni în mod desăvârşit.

d) Atunci când creem un mediu mental interior în care există prea multe cerinţe intense şi simultane, bineînţeles că ne simţim supraîncărcaţi. Dar, avem de asemenea puterea şi posibilitatea de a schimba aceasta, focalizându-ne asupra a ceea ce putem controla şi guverna, pe rând, pas cu pas.

10. Singurătatea.

Mesajul singurătăţii este acela că aveţi nevoie de o conexiune cu oamenii. Ce înseamnă acest mesaj? Adesea oamenii presupun că aceasta înseamnă neapărat o relaţie sexuală sau o intimitate constantă. Apoi ei se simt frustraţi, deoarece nu se bucură de această intimitate şi se simt singuri.

Soluţia: a) Soluţia în cazul sentimentului de singurătate este de a realiza că puteţi fi încununat de succes şi puteţi stabili relaţii cu ceilalţi, chiar acum, punând astfel capăt singurătăţii. Există oameni grijulii pretutindeni.

b) Identificaţi tipul de conexiune de care aveţi nevoie. Poate fi o prietenie sau o relaţie mult mai intimă, mai profundă, sau pur şi simplu aveţi nevoie de cineva care să vă asculte sau să râdă de glumele dumneavoastră.

c) Reamintiţi-vă că sentimentul singurătăţii pe care îl resimţiţi vă transmite permanent mesajul că “cu adevărat vă pasă de oameni şi că vă place să fiţi printre ei şi cu ei. Trebuie doar să vedeţi ce tip de conexiune vă este necesar şi să acţionaţi imediat pentru a-l realiza.

d) Acţionaţi imediat în sensul comunicării cu ceilalţi.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Aproape toate emoţiile negative se pot încadra într-una dintre aceste zece categorii. Ştiţi acum cum puteţi face faţă cu succes fiecăreia dintre aceste emoţii, înţelegând mesajul esenţial al emoţiei respective şi acţionând în vederea soluţionării ei.

Lista de mai jos sintetizează emoţia pozitivă cu efect contrar care trebuie cultivată în cazul fiecărui semnal de acţiune generat de o emoţie negativă. Astfel:

Cele zece semnale de acţiune:              Cele zece emoţii pozitive care ne conferă forţă:

1.discomfort                                                     iubire şi căldură interioară

2.teamă                                                            încredere şi curaj, apreciere şi gratitudine

3.rănire                                                            curiozitate şi iertare

4.mânie                                                              pasiune controlată

5.frustrare                                                        determinare şi dăruire

6.dezamăgire                                                    flexibilitate

7.vinovăţie                                                         încredere

8. inadecvanţă                                                  bună dispoziţie

9.depăşire, supraîncărcare                                vitalitate

10.singurătate                                                  expansiune şi dăruire

SOLUTII PENTRU TRANSFORMARE

Soluţii pentru transformare sau “Cum să ne scoatem beţele din roată”

Vom găsi o cale, sau dacă nu vom crea una.”

Hanibal

a) Descoperirea cauzelor generatoare de eşec

În multe situatii ale vietii resimţim nevoia de a căuta în exterior compensaţia a ceea ce trăim în noi înşine ca o stare de inferioritate. Astfel, devenim exigenţi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, chiar foarte exigenţi, căci resimţim în interiorul nostru de fapt propriile impurităţi.

O neîmplinire, incapacitatea de a face faţă unei situaţii, teama generată de aceasta, insuficienta încredere în sine şi lipsa unei armonii interioare care proiectează în exterior către alţii imaginea fantasmagorică a propriei noastre dizarmonii, împiedică astfel percepţia ordinii şi armoniei divine care permanent ne înconjoară. Toate acestea se traduc adesea printr-o permanentă nesiguranţă şi îngrijorare, menţinută atât în ceea ce priveşte persoana noastră, cât şi proiectată asupra celorlalţi şi chiar a mediului.

În astfel de situaţii, căutarea cauzelor profunde ale acestor tulburări, inconştiente sau conştiente, ne permite retrăirea unor evenimente ale trecutului care au constituit originea unui astfel de traumatism. Odată ce aceste fapte sunt recunoscute, retrăite detaşat, raţionate, devenim capabili să privim obiectiv (ca şi cum ar fi vorba despre o altă persoană) situaţiile deranjante prin care am trecut şi care adesea au rămas nepercepute conştient. Este ca şi cum am fi dorit anterior să evităm să le cunoaştem, evitând să privim în faţă evenimentele dificile, încercând să refulăm în inconştient fapte şi imagini mentale pe care nu ne simţeam capabili să le abordăm. Multe convenienţe sociale dogmatice culpabilizante se află la originea acestor refulări.

b) Importanţa de a nu ne lăsa copleşiţi de gânduri negative

Lucrurile nu se schimbă, noi ne schimbăm.”

Henry David Thoreau.

Orice schimbare, pozitivă sau negativă, marchează sfârşitul unei pagini de viaţă, dar totodată şi începutul unei noi etape – care adesea se anunţă mult mai bogată şi mai variată decât etapa anterioară, corespunzător creşterii care s-a realizat deja în noi prin intermediul etapelor precedente.

Am putea spune, la fel ca filosofii de altădată, că schimbarea este singura constantă în viaţa noastră. Privind cu atenţie în jurul nostru vom observa că orice fiinţă vie se află într-un continuu proces de creştere şi de schimbare. Acest fapt ne permite să înţelegem de ce abilitatea de a accepta şi chiar de a adopta schimbări este un factor atât de important pentru longevitate. Iar în faţa oricărei schimbări este deosebit de important modul în care noi reacţionăm. Din nefericire la foarte multe persoane există o tendinţă de distorsionare în sens negativ a realităţii, manifestată printr-un proces de exagerare a dificultăţilor, printr-o ignorare a aspectelor pozitive, sau printr-un proces de suprageneralizare sau concluzionare nefondată.

Vom ilustra printr-un exemplu manifestarea acestei tendinţe de distorsionare şi dramatizare a realităţii, precum şi modul în care ea poate şi trebuie să fie înlăturată printr-un nou model de gândire.

Să presupunem, de exemplu, că realizaţi deodată că aţi întârziat la o întrunire pe care o consideraţi foarte importantă. Intraţi în panică, inima începe să bată mai repede şi este posibil să gândiţi:

– nu sunt în stare să realizez niciodată un lucru aşa cum ar trebui;

– întotdeauna sunt în întârziere;

– în felul acesta nimeni nu mă va mai respecta.

Primul pas pe care îl aveţi de făcut este să recunoaşteţi astfel de distorsiuni de gândire şi apoi să învăţaţi cum să le înlăturaţi. În această situaţie un răspuns raţional va fi suficient pentru a repune lucrurile în ordine. Astfel este suficient să gândiţi:

– este un nonsens. Realizez foarte multe lucruri în viaţa mea aşa cum trebuie;

– este ridicol să gândesc că sunt întotdeauna în întârziere. Este suficient să îmi reamintesc de câte ori am fost la timp acolo unde era necesar. Chiar dacă acum (sau poate şi altădată) am întârziat, voi urmări să remediez această situaţie, să fiu mai riguros şi să dezvolt o metodă care să îmi permită să fiu punctual;

– este posibil ca cineva să fie dezamăgit pentru că am întârziat, dar această situaţie nu va fi nicidecum sfârşitul pământului. Este posibil chiar ca întâlnirea să nu fi început la timp.

Experienţa nu este ceea ce i se întâmplă unui om; este ceea ce omul face cu ceea ce i se petrece lui.”

Aldous Huxley

c) Ce ne blochează manifestările creatoare?

Există o tendinţă naturală de a opune rezistenţă la necunoscut, de a dori să-ţi protejezi structura actuală, egoul propriu. Dar aceasta este o tendinţă destructivă pe termen lung, deoarece ea blochează orice creştere interioară. Unii oameni se împotrivesc să treacă prin fluctuaţiile şi destabilizările necesare pentru a atinge un nivel mai înalt, preferând să se cramponeze în realitatea lor uzuală rigidă, agăţându-se de structura lor prezentă, indiferent cât i-ar costa aceasta în termenii potenţialităţilor pierdute. Renumitul psiholog în domeniul potenţialităţilor umane, Abraham Maslow observa:

“Nu numai că ne agăţăm de psihopatologia noastră, dar de asemenea avem tendinţa să evităm evoluţia personală, deoarece aceasta poate aduce la început, odată cu un alt tip de conştiinţă, sentimentul slăbiciunii şi al inadecvenţei. Şi astfel recurgem la un alt tip de rezistenţă, o negare a celei mai bune părţi a talentelor noastre, a celor mai rafinate impulsuri, a potenţialităţilor noastre înalte, a creativităţii noastre.”

Oamenii au în general tendinţa de a rezista în trei moduri: 1) dispersându-se, 2) blocându-se sau 3) distrăgându-se.

1) În cazul dispersiei, oamenii încearcă să disperseze fluctuaţiile produse de fluxul energetic crescut, produs de asemenea situaţii excepţionale, care pare a le inunda întreaga fiinţă, recurgând la activităţi de consum energetic cum ar fi vorbirea, ţipatul, furia, plânsul, sexualitatea forţată, exerciţiile fizice, alergarea, şi altele asemănătoare.

2) În cazul blocării, oamenii opun rezistenţă, suprimă sau blochează energia care curge prin fiinţa lor, prin închistare, depresie, boală, pierderea apetitului, oboseală extremă.

3) Şi în cele din urmă se distrag ei înşişi de la aceste situaţii deosebite din viaţa lor, recurgând la droguri, alcool, mâncare în exces, excese sexuale, cumpărături, jocuri de noroc, privitul la televizor, şi altele.

Iată în continuare un exerciţiu care poate fi realizat chiar în acest moment: reamintiţi-vă câteva exemple din propria viaţă de astfel de comportamente. Ar putea ele să fi reprezentat aberante încercări incoştiente de a rezista creativităţii şi creşterii noastre interioare?

d) Bucuria de a ne depăşi

A avea permanent o atitudine creativă, a lăsa de o parte vechile idei şi a privi lumea mereu într-un mod nou, nu trebuie să fie considerată o iniţiativă înspăimântătoare, temerară sau chiar înfricoşătoare, aşa cum nu suntem înspăimântaţi atunci când întâlnim oameni noi şi călătorim în ţări străine. Aşa cum Abraham Maslow scria:

Vorbim la urma urmei despre un proces simplu de creştere a coerenţei cerebrale. Este un proces pe care mulţi oameni îl experimentează ca fiind unul dintre cele mai plăcute în viaţă. Aceasta se întâmplă atunci când facem dragoste, când privim copiii cum dorm, când realizăm o lucrare de artă, sau suntem impresionaţi de muzică, atunci când percepem frumuseţea, când simţim naşterea unei noi idei şi în toate momentele de realizare de sine, împlinire, iluminare, pace şi bucurie – componentele noastre cerebrale rearanjându-se pentru a se acomoda la noua realitate, într-un mod nou.”

Csikszentmihalyi observa, “Plăcerea pare să fie mecanismul pe care selecţia naturală l-a rezervat pentru a se asigura că ne vom dezvolta şi vom deveni mai complecşi, că vom avea curajul de a face lucruri care ne împing dincolo de prezent, în viitor.”

e) Secretul şi valoarea transformării

Orice moment măreţ din analele lumii este triumful unui entuziasm.”

Ralph Waldo Emerson

Oricât de uimitor ar părea, putem deveni plini de extaz prin adoptarea imediată a punctului de vedere care creează această emoţie. Astfel puteţi vizualiza mental lucrurile care creează acest sentiment. Vă puteţi schimba tonul şi conţinutul dialogului dumneavoastră interior. Puteţi aborda posturile specifice şi modul de a respira care creează starea aceasta în corpul dumneavoastră şi astfel, prin efectul cumulat al evocării realizate cu ajutorul tuturor acestor elemente, veţi experimenta extazul, în întreaga sa plenitudine.

Dacă doriţi să deveniţi compasivi tot ce aveţi de făcut este de a vă schimba pur şi simplu atitudinile fizice şi mentale pentru a rezona cu acelea specifice stării de compasiune. Acelaşi lucru este valabil şi pentru iubire sau orice altă emoţie. Astfel, secretul transformării este simplu – adoptaţi pur şi simplu atitudinea care ştiţi că generează prin rezonanţă aptitudinea respectivă.

Puteţi considera procesele de generare a stărilor emoţionale prin controlul asupra stărilor interioare ca fiind asemănătoare cu munca unui regizor. Pentru a produce rezultatele specifice pe care le doreşte, regizorul unui film manipulează ceea ce dumneavoastră vedeţi şi auziţi. Dacă el doreşte să fiţi terifiat, va schimba sunetul şi va insera anumite efecte speciale pe ecran chiar în momentul potrivit. Dacă doreşte să fiţi inspirat, va aranja muzica, lumina şi orice altceva pe ecran pentru a produce acest efect. Un regizor poate face o tragedie sau o comedie din acelaşi eveniment, depinzând de ceea ce el decide să ecranizeze. Puteţi face aceleaşi lucruri cu ecranul minţii dumneavoastră – vă puteţi direcţiona activitatea mentală, care este baza tuturor acţiunilor fizice, cu aceeaşi îndemânare şi putere. Puteţi lumina şi sonoriza mesajele pozitive din creierul dumneavoastră şi puteţi diminua culorile şi sunetele celor negative. Vă puteţi conduce creierul cu aceeaşi îndemânare cu care Spielberg sau Tarkovski îşi conduc camerele video.

200 CLIPURI VIDEO CU MUZICA DE RELAXARE

0. SOAPTELE INIMII – CE AS MAI PUTEA FACE, DOAMNE?

0.SOAPTELE INIMII – ASA AM STIUT

0. SOAPTELE INIMII – DACA TACUT AS PRIVI

0. SOAPTELE INIMII – DESI SUNT MULTE…

0. SOAPTELE INIMII – PENTRU CA IUBESC

1.IMBRATISEAZA VIATA – INTOTDEAUNA POARTA-TI CENTURA DE SIGURANTA

2.THE MAN WHO CHOSE TO SMILE – A happy instrumental by Paul Collier

3.PIANO MUSIC COMPOSITION – The unfinished story

4.MUSICA RILASSANTE-SUONI DELLA NATURA-SOUNDS OF NATURE

5.VINCENT VAN GOGH MUSIC – Tears

6.CLASSICAL ROMANTIC GUITAR

7.SPIRITUAL PULSE – (A must see music video)

8.RELAXING MUSIC – Soothing Pictures

9.THE MOST RELAXING MUSIC IMAGINABLE

10.SECRET GARDEN…DAWN OF A NEW CENTURY

11.BACH UNDER THE STARS: Air on the G String

12.DEBUSSY, Clair de lune (Twilight soundtrack – piano music)

13.NEW NOCTURNE – piano

14.MOZART, Piano Concerto No. 21, Andante („Elvira Madigan”)

15.BEETHOVEN – Für Elise (fur Elise, piano solo)

15.MOONLIGHT SONATA (Beethoven)

16.NOCTURNE (piano solo) Secret Garden

17.SOMETIMES WHEN IT RAINS (piano solo) Secret Garden

18.RELAXATIONS – Secret Garden

19.HYMN TO HOPE – Secret Garden

20.SILENT WINGS – Secret Garden

21.THE PROMISE – Secret garden

22.A SONG FROM SECRET GARDEN – Secret Garden

23.SPIRIT OF NATURE – Secret Garden

24.THE ROMANTIC SEA OF TRANQUILITY

25.PEACEFUL MUSIC MEDITATION AND RELAXATION

26.Such soothing instrumental ambient Meditation music – by Paul Collier, 10 MINUTE RELAX

27.Inspirational music by Paul Collier

28.A deeply emotional instrumental by Paul Collier – ALWAYS WATCHING OVER YOU

29.Fireplace video, beautiful piano music 10 minute relax 3 by Paul Collier (inc alpha brainwave)

30.Waltz of the flowers – sad romantic piano love song

31.Eternal beauty – the wedding song (Isisip original piano music)

32.Piano Music Composition- My lonely Road

33.Requiem piano music – The dying song

34.Magic flute

35.Hong Kong Flower Show 2009 – solo piano music

36.Beautiful women paintings

37.This Christmas is special (Canon in D)

38.Mountain Stream Relaxation Video

39.Yemaya Assessu – Deva Premal

40.Asa To Ma – Beautiful Vedic Mantra

41.Universal Mother – Ancient Chants, Blissful Grooves

42.Om Namah Shivaya – Music for a Peaceful Planet

43.Om Tryambakam – The LIfe-Giving Prayer

44.Abwoon D’Bashmaya – The Lords Prayer in Aramaic

45.Relax – Buddhist Meditation Music – Zen Garden – Kokin Gumi

46.Rumi: Say I Am You (Sufi poem)

47.AUM – SUNETUL SACRU AL CREATIEI

48.MUZICA PENTRU TRUP, MINTE SI SUFLET

49.MUZICA PENTRU PACIFICARE

50.MUZICA PENTRU RELAXARE

51.The Most Relaxing Music Ever!- Slow down – by Paul Collier

52.Romance – Beethoven

53.Beethoven Piano Concerto No. 5 in E-flat major, Op. 73

54.Waltz of Beauty(Relaxing music)

55.Bach – Double Violin Concerto in D minor 2nd movement, Largo

56.Relaxing Music ( Instrumental Piano )

57.Linkin Park- In The End- Soothing, Relaxing Music

58.Relaxation Meditation Nature Sounds

59.Relaxation music

60.Peaceful Soothing Music

61.Piano In The Forest (Instrumental Relaxing Music)

62.The most relaxing video and music ever! So Beautiful by Paul Collier

63The Deepest most relaxing music and video ever – Air by Paul Collier + alpha brainwave entrainment

64.♥♫ STAMATIS SPANOUDAKIS -Thalassa♥♫ Relaxing,soothing music♥♫

65.STAMATIS SPANOUDAKIS – Stolen Kisses

66.Straight to the heart – SINA VODJANI

67.Enigma – WHY

68.Sad Romance (Violin emotional music)

69.DEVA PREMAL – Yemaya Assessu

70.This Heavenly Nature and Relaxing Music

71.Giovanni Marradi- Island of Samoa

72.Colors of the wind (Relaxing, soothing music)

73.The most beautiful russian song – YULIA SAVICHEVA – Vysoko

74.Maria Elena – Nicholas de Angelis(Romantic guitar)

75.Et les oiseaux chantaient(Relaxing music)

76.Nichita Stanescu – Copilarosul amurg (The Childish Twilight)

77.A shine over Bosphorus – EVANTHIA REBOUTSIKA

78.ENYA – Only time

79.Saint Preux – Le Reve

80.BERNWARD KOCH – Wonderful glider

81.Allison Crowe – Silence

82.BERNWARD KOCH – Bekoflow

83.Twilight – ALAIN MORISOD (relaxing music)

84.LOREENA MCKENNIT – The mummer’s dance

85.Sophie Zelmani – Stay with my heart

86.Wish by SENS (relaxing, soothing music)

87.ENYA – Watermark ( Best relaxing music)

88.Sarah Brightman – Solo con te

89.Evanthia Reboutsika – The Little Prince – Relaxing, soothing music

90.Adagio – Tomaso Albinoni

91.Yanni – With an Orchid – Relaxing, soothing music

92.YANNI – Nightingale

93.♥♫ PACHELBEL – Canon in D Major – Most beautiful version♥♫

94.Relaxing music – The Rose of Tralee – PHIL COULTER

95.♥♫ Relaxing, soothing music – Bramhs Waltz♥♫

96.La petite fille de la mer VANGELIS by VASSILIS SALEAS

97.New Age Music – JENS GAD – Les eaux verts

98.♥♫The Rose – Great performance of this masterpiece♥♫

99.♥♫ SECRET GARDEN – Windancer ♥♫

100.♥♫Piano Romantic Music – Traumerei – R. Schumann♥♫ White Dream♥♫

101.♥♫ SECRET GARDEN – Nocturne ♥♫

102.♥♫The Shimmer of Leaves – For your relaxation♥♫

103.♥♫ In the morning light♥♫ – Relaxation Reiki for your Mind, Body and Soul♥♫

105.♥♫ YANNI – Desire ♥♫

106.♥♫ Autumn Emotions – RAUL DI BLASIO – Relaxing, soothing music♥♫

107.♥♫ Before the dawn – EVANTHIA REBOUTSIKA♥♫Relaxing music♥♫

108.♥♫ OYSTEIN SEVAG – The door is open♥♫Relaxing, meditation music♥♫

109.♥♫ YANNI – Felitsa♥♫

110.♥♫ YANNI – Nostalgia♥♫ Relaxing music)

111.♥♫ Beauty Forest in Autumn – For your relaxation♥♫

112.♥♫ What a wonderful world♥♫

113.♥♫ Serenade – FRANZ SCHUBERT♥♫Relaxing, soothing music♥♫

114.♥♫ YANNI – True Nature♥♫ (Relaxing, soothing music)♥♫

115.♥♫YANNI – Almost a whisper♥♫(Relaxing, soothing music)♥♫

116.♥♫ CHRIS SPHEERIS – Field of tears♥♫(Relaxing music)♥♫

117.♥♫ SECRET GARDEN – Sometimes when it rains♥♫Relaxing, soothing instrumental music)♥♫

118.BRIAN CRAIN – A walk in the forest

119.Sunrise by Brian Crain

120.Northern Lights – Brian Crain

121.Song of the Heart – Brian Crain

122.BRIAN CRAIN – Butterfly waltz

123. Moonrise: Brian Crain

124. Brian Crain -Gentle Rain

125. Water – BRIAN CRAIN (Relaxing music)

126. Brian Crain – Promise-(My tribute to Winter)

127. Last Light on the Mountain – Brian Crain

128. Dream of Flying – Brian Crain

129. Brian Crain: Joys of the Heart ♥

130. Brian Crain – Wind

131. Brian Crain -Song for Sienna

132.Dreams – Yiruma

133. Yiruma -River Flows In You

134. Waltz of the flowers -ISISIP

135. ENYA – Journey of the Angels

136. STAMATIS SPANOUDAKIS – Scent of spring

137. This Heavenly Nature and Relaxing Music

138. Wish by SENS (relaxing, soothing music)

139. Spring Symphony – ANDRE RIEU – Relaxing instrumental music

140. Relaxing music – The Rose of Tralee – PHIL COULTER

141. Winter Waltz – STAMATIS SPANOUDAKIS

142. GIOVANNI MARRADI – Silent rain

143. GIOVANNI MARRADI – Morning has broken

144. GIOVANNI MARRADI – Queen of Hearts

145. GIOVANNI MARRADI- Field of Dreams

146.GIOVANNI MARRADI – Autumn Leaves

147.GIOVANNI MARRADI – La Boheme

148.GIOVANNI MARRADI – Dreamers

149. GIOVANNI MARRADI – Forever Beautiful

150. GIOVANNI MARRADI – Just for you

150. Giovanni Marradi – The Colours of Music

151. Giovanni Marradi – Solitaire

152.GIOVANNI MARRADI – Relaxing and soothing music

153. GIOVANNI MARRADI – Garden of dreams and Poeme

154. GIOVANNI MARRADI – Nature and Music – Mountain Winds ♥♫

155. GIOVANNI MARRADI – My foolish heart – ♥♫ relaxing and romantic piano music♥♫

156. I’ll always love you – instrumental, soothing music

157. DAVID LANZ – Courage of the wind

158. Morning Mood – EDVARD GRIEG

159. Spring is coming soon – Best relaxing music

160. ENYA – The memory of the trees

161. Freedom

162. Saint Preux – Le Reve

163. ♥♫ The Last of the Mohicans♥♫

164. Forest of Shadows – Eternal Autumn

165. Amazon Rain Forest – Very relaxing music

164. Bedtime Relaxing Music – The Beauty of Nature

165. Bedtime Relaxing Music – Snow (Along With Meditation Guide)

166. Bedtime Relaxing Music – The Sound of Silence

167. Relaxing Music with Pictures of Nature

168.  Yoga – Music for the Mind, Body, and Soul

169. Relaxing, Peaceful, Sleepy Music – Ancient Air

170. Relaxing Time Lapse with Piano Music

171. NICE PIANO MUSIC WITH ROMANTIC PICTURESq

172. Relax – Buddhist Meditation Music – Zen Garden – Kokin Gumi

173. Relaxing Music ( Instrumental Piano )

174.Quiet afternoon – piano relax

175.Romantic piano music

176.Sad piano music

177.”Beginnings” Free Atmospheric Music by Rickvanman

178.Piano Music – A very beautiful composition

179.Romantic relaxing piano music

180.Delicate relaxing piano music

181. You Raise Me Up (Celtic Woman)

182. Sunt recunoscator ca SUNT!

183. Magnificent

184. After the Rain- Tom Barabas

185. Endless Time, for Piano – Tom Barabas

186. Bernward Koch – Nightfall

187. Bernward Koch – Close Your Eyes

188. Bernward Koch – Festive

189. FREDERIC DELARUE – Peace

190. Frederic Delarue – A Rainbow Of Flowers

191. John Sokoloff – Kroshka Waltz

192. NICOLAS DE ANGELIS. ( chitarra e flauto)

193. Romantic Guitar – Nicolas de Angelis – Quelque Notes Pour Anna

194. DAN GIBSON – A Path to Solitude

195. Bernward Koch – Get Free

196. Bernward Koch – An Evening Walk

197. Bernward Koch Song Of A Young Tree

198. Bernward Koch – Long Way Home

199. Bernward Koch – Sunset Glow

200. BERNWARD KOCH – The treasure

201. BERNWARD KOCH – Evoking Wonder

202. BERNWARD KOCH – Immortal Thoughts

203. Bernward Koch – Walk in a Meadow