CUM MANCAM?

CUM MÂNCĂM ? ATITUDINEA FAŢĂ DE ACTUL HRĂNIRII

Observând cu atenţie cum mănâncă fiecare om în parte ne vom lărgi mult sfera de cunoştinţe în ceea ce priveşte natura şi comportamentul uman.

Orele la care luăm mesele, ritmicitatea în alimentaţie (sau lipsa ei), poziţia, rapiditatea mişcărilor, felul în care pregătim mâncarea, în care o degustăm şi o mestecăm, starea de relaxare sau de încordare în care ne hrănim sunt componente ale unui tot care se numeşte modul în care ne hrănim.

Medicina psihosomatică pune tot atâta accent pe modul în care mâncăm, ca şi pe ceea ce mâncăm. Atitudinea în timpul mesei este hotărâtoare pentru felul în care vor decurge ulterior procesele de digestie, asimilare şi eliminare. S-a constatat că multe persoane care vor să slăbească sau să se împlinească sunt împiedicate în acest demers de felul în care mănâncă. Într-adevăr, pentru persoanele care au un cult al mâncării, care rămân uitate într-o stare de reverie gurmandă la masă sau pentru cei ce înghit „disperaţi” va fi imposibilă o reglare ponderală pe termen lung, după cum şi pentru cei ce mănâncă din picioare, rămân scufundaţi în gânduri şi proiecte sau, şi mai rău, în angoase şi temeri va fi imposibilă vitalizarea.

Practicanţii medicinii psihosomatice consideră că peste 40% din afecţiunile digestive sunt generate de atitudinile greşite din timpul mesei. Starea emoţională din timpul mesei va trebui autocontrolată, după cum vor trebui conştientizate şi controlate gesturile, mestecatul, poziţia din timpul mesei.

Importanţa felului în care mâncăm a fost sesizată de foarte mult timp. Din acest motiv există o serie de ritualuri religioase în toate părţile lumii care se fac înainte de masă. Binecuvântarea bucatelor, aducerea de ofrande de hrană lui Dumnezeu la sărbătorile importante, ospătarea săracilor şi străinilor, înălţarea de rugi înainte de masă sunt modalităţi de a genera o stare lăuntrică adecvată în timpul mesei, de debranşare de la cotidian.

Mai recent apărut, codul bunelor maniere aduce o serie de indicaţii (mai mult sau mai puţin inspirate) despre felul în care se ia masa, menite să genereze aceeaşi stare lăuntrică armonioasă în timpul hrănirii.

Principalele erori pe care le fac oamenii atunci când se hrănesc sunt:

  • nu-şi cultivă o stare interioară de calm şi bună dispoziţie în timpul mesei (din ignoranţă, neglijenţă sau sub pretextul neputinţei cronicizate)
  • mănâncă prea repede
  • mănâncă distraţi sau concentraţi în altă parte
  • mănâncă prea mult
  • consumă o hrană prea caldă sau prea rece
  • mestecă prea puţin
  • mănâncă atunci când nu le e foame, ci atunci când le este poftă
  • nu se bucură de alimente, ci se ataşează de gustul lor, le acceptă cu greutate sau rămân indiferenţi.

Au putut fi identificate chiar câteva tipuri de personalitate (tipologii umane) în funcţie de felul în care este abordat actul hrănirii. De-a lungul vieţii, sub presiunea evenimentelor exterioare sau interioare, un om se poate apropia mai mult sau mai puţin de toate cele trei tipologii descrise în continuare:

  1. “Apaticul” – este cel care preferă mesele îndelungate şi “liniştite”. Uneori el se poate simţi cel mai în bine la masă, unde se simte în siguranţă şi mângâiat. El are un apetit mare pe care şi-l satisface tacticos. Este predispus la sedentarism, la obezitate şi la indigestie. Atunci când este deprimat, găseşte cea mai bună mângâiere în mesele suculente şi dulci.
  2. “Impulsivul” – are un apetit foarte puternic, pe care şi-l manifestă sau nu. Firea sa mai fierbinte îl face adesea să uite de control şi atunci poate avea o poftă de mâncare nestăpânită, care, în cazul în care nu este satisfăcută la timp, poate genera stări de indispoziţie, frustrare sau chiar de furie (uneori cu exteriorizări violente). Când este foarte preocupat, poate să şi uite că a mâncat sau să mănânce în neştire. Preferă adesea grăsimile, mâncărurile condimentate puternic, deşi nu întotdeauna le suportă. Este predispus la gastrite, ulcer şi hipertensiune.
  3. “Împrăştiatul” – are un apetit oscilant şi o digestie capricioasă. Mănâncă grăbit sau distrat, adesea în cantităţi şi în combinaţii inadecvate. Adesea este subponderal şi în ciuda unor regimuri consistente nu reuşeşte să se vitalizeze datorită slabei sale participări conştiente la actul hrănirii. Atunci când circumstanţele îi permit se poate îngrăşa, dar adesea neuniform şi, în consecinţă, dizarmonios. Este predispus la slăbiciune fizică, la indigestie, balonare şi aerofagie.

Oricăreia dintre tipologiile anterior descrise i-am aparţine, ne putem corecta modul de a mânca, acţionând sistematic, respectând cu atenţie câteva indicaţii simple referitoare la alimentaţie:

1. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “apatic”:

– mesele vor fi strict delimitate pe parcursul unei zile, eliminându-se “gustatul”, “ronţăitul”, “ciugulitul” în intervalul de timp dintre două mese

– este indicat ca prima masă a zilei să fie servită după ora 10.

– ultima masă a zilei va fi cel târziu la ora 21 (ideală ar fi ora 19)

– nu se iau mai mult de 3 mese pe zi

– masa începe întotdeauna cu fructe şi legume crude. Apoi se trece la consumarea hranei preparate (cel mai bine, după o pauză de 15-20 de minute).

– mesele trebuie să fie luate într-o atmosferă vioaie, de tonus. Este indicată chiar folosirea în timpul mesei a unui fond muzical dinamic

– după masă niciodată nu se face program de somn, “dulcele somn de după-masă” fiind cât poate de nesănătos. Printre efectele sale nedorite, se numără şi faptul că îngreunează mult digestia, măreşte mult inerţia, încetinind considerabil procesele mentale, favorizează depunerile de grăsime, declanşează un apetit intens.

– hrana trebuie mestecată mult (de minim 30 de ori înainte de a fi înghiţită), conştientizându-i cât mai mult gustul şi valoarea nutritivă. Astfel, se ajunge mai repede la senzaţia de saţietate şi se diminuează fără efort cantitatea de hrană consumată la o masă.

– nu se consumă hrană rece de la frigider. Este bine ca în perioadele friguroase să existe la masă măcar un fel de mâncare caldă.

– este necesar să se evite consumarea în exces a alimentelor cu gust dulce sau sărat.

– dacă se constată tendinţa spre obezitate, digestie lentă, limbă “încărcată”, acumulări de mucus, stări de somnolenţă sau letargie, precum şi atunci când se doreşte pur şi simplu amplificarea puterii digestive şi a unui apetit sănătos, se recomandă utilizarea cu 15 minute înainte de masă a unor plante adecvate, cum ar fi: ţintaura, anghinarea, busuiocul, cimbrul etc.

2. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “impulsiv”:

– mesele nu trebuie să fie niciodată prea copioase. Este bine ca mâncarea să nu fie de un singur fel, deoarece în acest caz pentru ajungerea la saţietate este necesară o cantitate mult mai mare din hrana respectivă decât în mod obişnuit.

– la finalul mesei, stomacul trebuie să fie umplut la două treimi din capacitatea sa, restul fiind completat cu infuzii reci (puţin sub temperatura camerei)

– în timpul mesei se renunţă la discuţii, la citit, uitat la televizor, la distragerea atenţiei cu planuri şi proiecte palpitante pentru viitor

– trebuie evitat mâncatul în stări de oboseală sau nervozitate. Este preferabil să ne acordăm un răgaz de odihnă, de calmare înainte de masă, mâncând atunci când starea noastră emoţională este echilibrată.

– reducerea cantităţii de hrană, reducere care uneori este necesară la acest tip, nu se face brusc, ci progresiv. Reducerea progresivă se face cu ajutorul regulii sfertului: în prima zi se mănâncă normal, notându-ne cantitatea de hrană pe care o ingerăm; în următoarele trei zile raţia de hrană va fi redusă cu un sfert faţă decât era în prima zi; apoi reducem pentru următoarele trei zile încă o dată raţia de hrană cu un sfert faţă de raţia pe care am avut-o după ultima reducere ş.a.m.d. Ne oprim din această reducere sistematică atunci când simţim că am ajuns la un echilibru între necesităţile reale organismului şi ceea ce noi mâncăm. Este bine totuşi să nu slăbim excesiv, ci să ne menţinem la o greutate normală în raport cu înălţimea şi tipul constituţional.

– la persoanele care nu au un exces ponderal nu se va urmări diminuarea cantitativă a porţiei de hrană, ci îmbunătăţirea calitativă a acesteia. Vor fi aşadar consumate numai alimentele pure, lipsite de stridenţe de gust, proaspete sau cât mai puţin conservate, digerabile.

– se recomandă consumarea infuziilor şi lichidelor mai reci, dar nu direct de la frigider

– nu se vor consuma mâncăruri fierbinţi, dar nici foarte reci; hrana la temperatura camerei este cea mai convenabilă.

– este necesar să fie evitate excesele în ceea ce priveşte utilizarea gustului picant (şi în mai mică măsură şi a celui acru).

– este recomandată utilizarea unor plante cu rol calmant, detensionant sau uşor răcoritor, cu 10-15 minute înaintea mesei: mentă, fenicul, măghiran, roiniţă (melisă).

3. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “distrat”:

– este indicat ca mesele să fie în număr de minim 3 pe zi, luate în fiecare zi, ritmic, la aceeaşi oră;

– se elimină suplimentele alimentare de dinaintea mesei, care reduc apetitul, îngraşă haotic, suprasolicită digestia, perturbă ritmicitatea proceselor de digestie şi metabolism.

– este bine ca la fiecare masă să fie alimente calde, mai ales în perioadele friguroase.

– nu se mănâncă în stări de stres, agitaţie mentală, emoţie puternică, teamă, anxietate, grabă, nelinişte, inapetenţă

– în timpul mesei se exclud conversaţia, privitul la televizor, cititul, etc.

– alimentele trebuie să fie bine prezentate, să aibă culori cât mai calde, vii, care să stimuleze în mod armonios apetitul şi digestia

– la o masă nu se consumă prea multe alimente grele, foarte consistente şi, în consecinţă, greu de digerat. Trebuie bine dozate mai ales alimentele grase sau bogate în proteine, care deşi sunt foarte necesare nu trebuie consumate în exces deoarece poate apare cu uşurinţă indigestia, balonarea, etc.

– pe cât posibil nu se ia masa în locuri friguroase, unde sunt curenţi de aer, zgomot excesiv, agitaţie

– în cazurile de devitalizare extremă se adoptă o tactică de revigorare rapidă: mesele vor fi în număr de 5 pe zi, mai uşoare ca cele obişnuite, cu alimente consistente măcar două dintre ele (dar în cantităţi moderate pentru a putea fi digerate); prima masă va fi luată până la ora 7 dimineaţa (pentru o trezire la o oră matinală este necesar ca ora de culcare să fie 2230 – 2300)

– sunt recomandate infuziile, chiar în cantităţi mai mari ca de obicei (cu excepţia cazurilor în care există afecţiuni în care este contraindicat aportul de lichide). Se recomandă infuziile de coriandru, fenicul, busuioc, cimbrişor, mentă, măceşe, coacăze, coacăze negre, zmeură, fragi, portocal. Plantele recomandate pentru infuzii pot fi utilizate, evident, şi sub formă de pulbere, ca adaos la diferitele preparate culinare. Rolul lor este chiar mai important pentru tipul “distrat” faţă de celelalte tipologii, având în vedere digestia oscilantă a acestuia, care poate fi rapid ameliorată în acest mod. Totodată, aceste plante vor permite eliminarea inconvenientelor legate de apariţia gazelor intestinale, balonării, crampelor abdominale – fenomene la care este de asemenea predispus.

Rugăciunea sau consacrarea actului hrănirii

Un obicei tot mai puţin urmat în ultima perioadă este cel al tradiţionalei rugăciuni realizate cu dăruire şi simplitate înaintea începerii mesei. Pentru sufletele deschise spre credinţă, acest gest-ofrandă simplu prin care este invocată puterea Creatorului înaintea actului de a mânca devine calea de a da hranei şi hrănirii adevărata lor valoare. Timp de sute de ani, strămoşii noştri au realizat gestul simplu de a închide ochii şi a-şi împreuna mâinile cu smerenie înaintea începerii mesei, rostind încetişor sau în gând “Tatăl Nostru”, recunoscând astfel că hrana pe care o primeau le era dată prin bunăvoinţa acestei forţe enigmatice a lui Dumnezeu pentru susţinerea vieţii.

Nimic nu este, poate, mai eficient pentru a obţine o atitudine calmă, senină şi cumpătată pe parcursul servirii mesei decât realizarea unei scurte rugăciuni, în spiritul tradiţiilor străvechi româneşti, sau mulţumindu-i cu propriile cuvinte lui Dumnezeu pentru darurile pământului şi dăruindu-i totodată interior (ca o ofrandă) întregul act al hrănirii şi toate rezultatele lui. Acest act al consacrării hranei şi hrănirii către Dumnezeu poate produce adevărate miracole (prin schimbarea atitudinii celui care îl realizează) în ceea ce priveşte modul de “primire” a alimentelor.

Această invocaţie realizată sincer şi cu atenţie (în nici un caz într-un mod mecanic şi lipsit de trăire interioară) poate fi constituită de rugăciunea “Tatăl Nostru” sau de rostirea interioară, plină de credinţă a oricărei rugăciuni adecvate urmată întotdeauna de un scurt moment de linişte şi ascultare interioară, în care vom căuta să simţim ecourile acestei invocaţii în fiinţa noastră.

Extras din lucrarea „Vindecare si purificare prin alimentatie si post. Vol.2” EDITURA KAMALA

ALIMENTELE – MEDICAMENTE NATURALE EXCEPŢIONALE

ALIMENTELE – MEDICAMENTE NATURALE EXCEPŢIONALE

Un savant renumit afirma faptul că alimentele (legumele şi fructele proaspete) nu sunt altceva decât condensări de lumină. Aşa cum lumina albă poate fi modulată pe diferite frecvenţe de vibraţie, dând naştere tuturor culorilor pe care le cunoaştem, în mod similar lumina solară ajunge să fie condensată şi “păstrată” în vegetale – aceste transformatoare ale luminii în materie.

Miracolul pe care natura îl realizează cu fiecare fruct ce se naşte într-un pom roditor constituie încă o taină pentru oamenii de ştiinţă. Nu însă şi pentru fiinţele spirituale, foarte intuitive, care au putut remarca faptul că în spatele tuturor acestor realităţi există o anumită energie fundamentală care se modulează pe diferite frecvenţe vibratorii şi dă naştere spre exemplu unui minunat şi savuros măr, de culoare roşie, cu diferite nuanţe, cu gustul său dulce-acrişor, cu parfumul său unic. Toate elementele legate de forma, culoarea, parfumul şi proprietăţile unor fructe şi legume nu au fost şi nu sunt nişte simple rezultate ale unor combinaţii aleatoare de gene, aşa cum unii botanişti ar dori să creadă. Ele reprezintă un tot unitar, exprimă o anumită armonie unică şi comunică o informaţie precisă relativ la calităţile şi proprietăţile acelui aliment.

Ne-am obişnuit să avem permanent în alimentaţie diferite legume care au ajuns pentru noi banale, comune şi lipsite de orice notă de mister. Nu ne mai mirăm şi nu ne mai întrebăm aproape deloc cum este posibil să apară astfel de alimente dintr-o mică sămânţă, puţină apă, un sol prielnic şi lumină solară. Nu este oare acesta un continuu miracol care se produce în jurul nostru?

Mai mulţi cercetători curioşi au studiat de-a lungul timpului în mod amănunţit caracteristicile speciale ale acestor alimente care ne sunt foarte accesibile şi au putut constata că informaţiile referitoare la ele sunt extraordinar de vaste, iar utilizările lor terapeutice ar putea revoluţiona domeniul sănătăţii în întreaga lume. Cu toate acestea, există încă o mare doză de ignoranţă referitoare la proprietăţile curative ale unor alimente pe cât de accesibile pe atât de eficiente. Neîntâmplător, Hipocrat a spus: “alimentele voastre să vă fie medicamente”…

CATEVA REPERE

Fiecare om este, în mod inevitabil, dependent de procesul hrănirii pe parcursul întregii sale existenţe terestre. La scurt timp după ingerarea hranei, substanţele conţinute în alimente sunt descompuse gradat şi transformate în interacţiunile complexe cu organismul uman. În finalul acestor procese, o parte dintre aceste substanţe sunt integrate complet în fiinţa celui ce le ingeră (devenind parte componentă a organismului acestuia), o altă parte dintre ele (care, în mod normal, nu mai sunt necesare) este eliminată. Privind lucrurile din această perspectivă simplă, procesul autosusţinerii propriei fiinţe prin intermediul alimentaţiei devine asemănător construirii gradate a unei clădiri. Aşa cum în realizarea unei construcţii trainice este întotdeauna necesară o mare atenţie la calitatea materialelor utilizate, în mod analogic, apare ca o necesitate alegerea înţeleaptă a “cărămizilor” ce vor contribui la construirea propriului corp şi simultan la dobândirea şi menţinerea unei stări de sănătate înfloritoare: alimentele şi substanţele naturale destinate hrănirii.

Dietoterapia poate determina, cu condiţia aplicării sale inteligente, atât vindecarea unor boli, cât şi menţinerea sănătăţii prin adoptarea unei alimentaţii adecvate.

Dietoterapia răspunde nu numai întrebării: “Ce trebuie să mâncăm?”, ci şi întrebărilor “Ce nu trebuie să mâncăm?”, “Cum trebuie să mâncăm?”, “Cât şi de câte ori pe zi trebuie să mâncăm”, “Când trebuie să mâncăm?”, “Când trebuie să nu mâncăm?”, “Cum trebuie să pregătim mâncarea?”, etc.

Această formă de tratament a fost împărţită în:

dietoterapie de fond – care vizează o îmbunătăţire a alimentaţiei pe ansamblu, urmărind o revigorare amplă a organismului – este o terapie pe termen lung, ce merge în profunzimea procesului vindecării. Prin acest tip de dietoterapie se urmăreşte re-dinamizarea resurselor vitale a organismului prin intermediul unor procese complexe de dezintoxicare şi purificare, urmate de procese de tonifiere şi revitalizare.

dietoterapia simptomatică – care foloseşte remedii culinare pentru rezolvarea de moment a unor probleme de sănătate. Acest tip de terapie foloseşte aşa numitele “alimente-medicament” şi “cure-medicament”, pe o perioadă limitată de timp.

Evident, dietoterapia de fond este o formă superioară de tratament, care vizează redobândirea şi menţinerea echilibrului întregii fiinţe, fiind o garanţie a sănătăţii pe termen lung. Bolile cronice şi cele extrem de grave sunt cele în care dietoterapia de fond este singura soluţie. Acest tip de dietoterapie (de fond) se mai adresează şi oamenilor care urmăresc atingerea performanţei în anumite domenii: intelectual, sportiv, artistic, spiritual. Nu în ultimul rând, ea se mai adresează şi tuturor celor care doresc să-şi menţină facultăţile fizice, mentale şi sufleteşti nealterate până la vârste înaintate.

Dietoterapia simptomatică se poate asocia dietoterapiei de fond, dar poate fi abordată şi ca formă de tratament de sine stătătoare. Pe lângă alimentele-medicament şi curele-medicament anterior menţionate, ea se foloseşte şi ca interdicţie (mijloc folosit şi în dietoterapia de fond), pentru a feri organismul afectat de boală de influenţele nefaste a anumitor alimente. Interdicţiile în dietoterapia simptomatică sunt în funcţie de afecţiune – de exemplu, în afecţiunile hepatice sunt interzise mai ales alimentele care conţin grăsimi, cele conservate sau cu un conţinut ridicat de toxine.

Ambele forme de dietoterapie sunt deosebit de eficiente datorită faptului că acţionează asupra unei verigi esenţiale a metabolismului – procesul asimilaţiei. Ele sunt uşor de aplicat, total nenocive şi neinvazive, putând fi adaptate şi nuanţate în nenumărate moduri – în funcţie de pacient şi de principiile de bază acceptate de terapeut.

PARTICULARITĂŢI ALE DIETOTERAPIEI ÎN RAPORT CU ALTE TERAPII

Dietoterapia este probabil cea mai la îndemână terapie din cele cunoscute. Ea este în acelaşi timp o formă de tratament şi de auto-tratament. Practic, nu există boală care să nu răspundă la această formă de tratament sau bolnav care să nu poată aplica această modalitate. În acelaşi sens, se poate afirma faptul că, indiferent dacă urmărim vindecarea unor afecţiuni sau menţinerea unei foarte bune stări de sănătate, o dietă adecvată constituie alături de celelalte terapii un element esenţial, fără de care rezultatele multor tratamente devin nesigure sau nu se menţin în timp.

Printre avantajele pe care le prezintă această terapie menţionăm:

– nu necesită un timp suplimentar pentru a fi aplicată – argument important pentru omul modern, care tinde să-şi motiveze adeseori lipsa de grijă faţă de propria sănătate şi propriul echilibru prin lipsa de timp.

– este ieftină – având în vedere că oricum fiecare fiinţă trebuie să consume alimente pentru a putea supravieţui, mai rămâne doar să afle cum, ce şi când să mănânce pentru a putea aplica această terapie fără nici o cheltuială suplimentară.

– este total nenocivă, potenţialele “pericole” pe care le prezintă fiind practic inexistente în raport cu terapia medicamentoasă alopată, cu radioterapia, terapia chirurgicală sau altele de acest gen.

– influenţează benefic toate planurile fiinţei umane, începând cu corpul fizic şi continuând cu psihicul şi mentalul.

– este baza de plecare pentru orice altă formă de tratament alopată sau naturistă.

Dificultati de aplicare

Ca orice procedeu eficient şi cu efecte benefice ample asupra întregii fiinţe umane, dietoterapia întâmpină o serie de dificultăţi, cele mai multe de ordin subiectiv, în aplicarea ei. Iată câteva din aceste dificultăţi, dintre care majoritatea sunt false, ridicate de mentalitatea complicată şi superficială a omului secolului XX:

– inerţia în aplicarea unor obiceiuri alimentare nefaste, ridicate la rang de “tradiţii”. Ataşamentul faţă de alimentele nesănătoase este foarte mare (actul hrănirii are un impact psihologic foarte puternic asupra fiinţei umane), generând reacţii de opunere faţă de modul de alimentaţie judicios şi sănătos atât din partea pacientului, cât şi din partea familiei şi a mediului social în care acesta trăieşte.

– invazia de alimente artificiale, mai ieftine (cel puţin aparent), mai uşor de conservat, extrem de intens şi fără ruşine mediatizate, alimente extrem de toxice care s-au infiltrat insidios în viaţa de zi cu zi, devenind o tentaţie permanentă şi nefastă

– nivelul redus de informare a publicului larg asupra importanţei alimentaţiei naturale, a riscurilor prezentate de alimentele chimizate, toxice, suprarafinate.

– campaniile de dezinformare şi de sugestionare puternică şi haotică a publicului, campanii susţinute conştient sau inconştient prin intermediul reclamelor publicitare, a unei anumite părţi a presei, a unor lucrări “de specialitate“.

– compromiterea terapiilor naturale de către răuvoitori, şarlatani, extremişti “naturişti”, etc.

– existenţa la nivel de masă a unor idei primitive de genul: “Omul trebuie să ţină regim când este bolnav – în rest trebuie să mănânce şi să bea cât poate şi ce poate”.

– dezinteresul omului modern pentru calitatea propriei vieţi, dezinteres apărut ca urmare a ignoranţei, a punerii accentului pe confort şi pe reuşita materială

Cei ce vor să aplice dietoterapia ca formă de (auto-)tratament vor trebui aşadar să fie pregătiţi să surmonteze obstacolele ridicate de obişnuinţele culinare adânc înrădăcinate, care ridică la rang de alimente tradiţionale româneşti, de exemplu, indigeştii mici (aliment tradiţional turcesc pătruns la noi pe la începutul secolului XX la oraşe), berea (băutură importată de la germani şi austrieci) şi alte câteva “specialităţi” . De asemenea, vor trebui să(-şi) ofere alternative viabile pentru a înlocui alimentaţia artificială şi nesănătoasă, care totuşi a fost reglată aşa încât să satisfacă anumite necesităţi calorice. Nu în ultimul rând va trebui să accepte despărţirea de anumite gusturi favorite pentru a savura altele mai rafinate, să-şi mobilizeze voinţa pentru a depăşi tentaţiile culinare.

Poate cel mai greu va fi de acceptat ideea, adevărată, că, cel puţin deocamdată, marea majoritate a oamenilor mănâncă greşit şi haotic, ignoranţa în acest domeniu fiind în anumite cazuri incredibilă. O dată acest lucru descoperit, poate apare constatarea, nu întotdeauna liniştitoare, că adoptând o alimentaţie judicioasă şi sănătoasă începem să ne deosebim într-o anumită privinţă net de cei din jur (colegi, prieteni, superiori ierarhici, etc.).

Alegerea unei alimentaţii corecte pentru reechilibrarea şi însănătoşirea fiinţei, stabilirea unor cure pentru vindecarea unor afecţiuni reprezintă demersuri esenţiale în actul terapeutic sau auto-terapeutic, si se va realiza cu ajutorul si sprijinul medicului de specialitate.


PURIFICAREA ORGANISMULUI

PURIFICAREA ORGANISMULUI

Deşi practic nu există boală care să nu îşi aibă leacul în medicina naturistă, mulţi preferă să ocolească încă tratamentele cu plante, alimente, post negru sau rugăciune. După decenii în care bolile produse de efectele toxice ale medicamentelor au devenit din ce în ce mai numeroase, unii oameni naivi mai visează încă la miraculoasa pilulă, care să le rezolve toate problemele de sănătate fără ca ei să facă vreun efort.

Regimurile cu crudităţi, postul negru, plantele puternice, toate generează, într-o primă etapă a terapiei, efecte intense de dezintoxicare a organismului. Acest proces natural poate reprezenta pentru cei neavizaţi o adevărată “probă de foc”, de care unii se feresc, dar care odată ce a fost înţeleasă, acceptată şi trecută devine un veritabil catalizator al proceselor de vindecare.

Ce sunt intoxicarea și impurificarea organismului?

Majoritatea bolilor, mai ales cele grave ori cronice, sunt produse de o incapacitate a organismului de a se a apăra şi de a se autoregla, incapacitate care apare pe fondul acumulării unor adevărate depozite de toxine care stânjenesc desfăşurarea proceselor vitale în organism.

Noţiunile de “toxine” şi “intoxicare” există în diferitele sisteme medicale încă din Antichitate. Medicina modernă a considerat multă vreme drept o superstiţie stupidă concepte cum ar fi “otrăvirea sângelui”, “acumularea de otrăvuri în organism” şi altele de acest gen. Pe măsură însă ce ştiinţa a făcut progrese, s-a constatat, de exemplu, că o evacuare necorespunzătoare a colonului şi încărcarea lui face ca anumite substanţe toxice să fie resorbite în organism, în plus fiind blocat procesul producerii şi asimilării unor vitamine. În ultima vreme se vorbeşte tot mai mult despre radicalii liberi, care sunt fragmente moleculare din sânge care pot înconjura celulele, provocând îmbătrânirea corpului. Aceşti radicali liberi sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Iată că “otrăvirea sângelui” nu este o simplă superstiţie. Din această perspectivă, este firesc ca orice tratament eficient să înceapă prin a elimina mai întâi din organismul pacientului aceste toxine, pentru ca, ulterior, remediile utilizate să atingă un maxim de eficienţă. Un tratament care urmăreşte doar eliminarea simptomelor, fără a avea în vedere eradicarea cauzei bolii şi a diferitelor blocaje determinate de toxinele acumulate în corp, este din start sortit eşecului. După opinia mai multor specialişti naturişti, el nu va face decât să “împingă” boala şi mai profund în corp, generând un alt lanţ de manifestări maladive.

Surse ale impurificării și intoxicării organismului

O întrebare firească ce poate să apară în acest moment este: de unde provin aceste acumulări nocive, în trupurile noastre? Renumitul terapeut naturist american, dr. Richard Anderson, consideră că cei mai importanţi factori generatori de toxine în corp sunt:

– dieta inadecvată: se consumă adesea prea multă carne, prea multe proteine şi alimente generatoare de aciditate în corp. Alimentaţia de tip occidental, bazată pe alimente rafinate şi cu aditivi chimici, sau pe alimente semipreparate şi conservate accelerează foarte mult procesul de încărcare a organismului cu toxine. Dieta improprie este sursa numărul 1 a acumulării de toxine în corp.

– abuzul de medicamente: folosirea în cantităţi mari sau pe perioade lungi a unor medicamente de sinteză, în special antibiotice şi pilule cu acţiune hormonală determină stocarea unor substanţe chimice, greu de eliminat, mai ales la nivelul colonului.

– mediul toxic şi contactul cu elemente chimice dificil de eliminat de către organism: plumbul, mercurul, aluminiul etc. acestea pot proveni uneori şi din apa de băut, ambalajele metalice ale unor alimente, poluarea atmosferică.

– un mod de viaţă dizarmonios, sedentar care conduce la “lenevirea” digestiei şi altor funcţii corporale importante, precum şi a activităţii ficatului (organ cu rol esenţial în purificarea sângelui şi a celorlalte fluide corporale) sau a stomacului.

– stresul şi gândirea pesimistă: stările psihice şi mentale negative, alimentate de un ritm de viaţă tensionant, nu numai că blochează activitatea normală a unor organe, dar este de natură să modifice compoziţia unor fluide corporale şi mai ales a sângelui. S-a constatat că, în cazul celor care întreţin stări frecvente de mânie, supărare, agresivitate, nemulţumire etc, pH-ul sângelui devine mai acid decât este normal. Aceasta determină un lanţ de reacţii nefaste în întregul organism, în final fiind obstrucţionate procesele de eliminare a toxinelor din organism.

Care sunt metodele cele mai eficiente de dezintoxicare?

Cei care constată că organismul lor prezintă semnele unei uzuri accentuate sau care au suferit deja multiple tulburări sau boli de-a lungul vieţii, se află cu siguranţă în situaţia în care au nevoie de un regim de purificare şi dezintoxicare a organismului.

Prezentăm în continuare o listă cu cele mai eficiente tratamente naturiste care generează o dezintoxicare eficientă a organismului:

– Cura cu sucuri şi crudităţi (cu variantele ei bazate doar pe sucuri proaspete, doar pe consumul de mere ori de sucuri de citrice etc.)

– Regimul nr. 7 (cu cereale integrale) al doctorului George Ohsawa (mai ales atunci când este reluat de 7-10 ori, cu 3-5 zile de pauză între cure.

– Postul negru de mai multe zile (ţinut cu apă de izvor sau cu apă distilată)

– Clismele cu cafea aplicate după metoda doctorului Gerson din Statele Unite

– Curele cu plante puternice: spânz, rodul pământului, remf, rostopască care se fac numai sub supravegherea strictă a unui medic competent (datorită toxicității lor).

– Curele cu plantele depurative puternice. Dintre plantele laxative şi depurative puternice, mai cunoscute sunt: fructele de soc (mai ales cele verzi), coaja de cruşin, mutătoarea cu poame negre (este o plantă toxică, cunoscută şi ca împărăteasă), senna (o plantă care intră şi în componenţa biterului suedez şi care a început să se găsească şi în farmaciile noastre), uleiul de ricin, seminţe de lobodă (trebuie administrate cu prudenţă pentru că sunt foarte puternice), trei fraţi pătaţi (macerate la rece consumate în cantităţi mai mari), aloe vera.

– Terapiile de purificare cunoscute în sistemul medical Ayurveda (denumite Panchakarma) – care presupun o purificare adecvată a întregului organism şi în special a tractului digestiv

– Curele hidroterapeutice combinate cu anumite plante medicinale ale preotului german Sebastien Kneipp.

Semnele benefice ale dezintoxicării organismului

Procesul de purificare este însoţit întotdeauna de reacţii şi efecte care ne dovedesc fără îndoială că facem paşi importanţi în sensul reechilibrării şi vindecării organismului. Iată câteva dintre semnele mai importante ale dezintoxicării care pot să apară pe parcursul unor cure naturale:

– culoarea şi textura tenului se modifică vizibil în bine; pielea devine mai netedă şi mai strălucitoare, dispar coşurile şi iritaţiile pielii.

– vitalitatea creşte vertiginos la scurt timp de la declanşarea proceselor de purificare

– procesul de curăţare a organismului se reflectă foarte bine la nivelul ochilor: ei devin mai clari, irisul poate chiar să îşi modifice nuanţa (în general se deschide la culoare)

– focul digestiv devine mai acut; se poate resimţi o stare de uşurare în întreaga fiinţă

– mintea devine mai calmă, apare o predispoziţie spre veselie, relaxare şi destindere

– depunerile albicioase de pe limbă dispar, iar aceasta capătă o culoare roşie, sănătoasă

– eliminarea este îmbunătăţită.

Dezintoxicarea organismului este însoţită, în majoritatea cazurilor şi de alte reacţii specifice, nu întotdeauna agreabile, cunoscute sub numele de reacţii la purificare.

Reacţia la purificare

Atunci când organismul începe să elimine masiv toxinele depozitate în corp, pot să apară reacţii pasagere, cu un caracter mai neobişnuit, dar care nu trebuie niciodată să ne sperie. Aceste reacţii sunt semne clare ale declanşării unor procese naturale de eliminare şi, prin urmare, trebuie privite ca fiind în totalitate benefice. Cele mai întâlnite fenomene sunt:

– amplificarea eliminărilor prin urină şi transpiraţie, care adesea au un miros urât şi persistent, ce se poate menţine zile în şir;

– diaree cu eliminarea de materii întărite din intestin sau scaune prin care se elimină cantităţi foarte mari de fecale de culoare închisă (aceste fenomene pot să apară chiar şi în zilele post negru sau în curele cu sucuri când, aparent, nu ar mai fi nimic de eliminat);

– apariţia unor erupţii pe piele sau a unor reacţii alergice, care dispar de la sine în 1-2 săptămâni;

– uşoare ameţeli (mai ales la ridicarea bruscă de pe scaun), dureri temporare de cap, “ceaţă” mentală

– zgomote în urechi, tuse, uşoare dureri în corp, stări de slăbiciune (care însă nu durează mai mult de 2-3 zile)

– reapariţia unor simptome specifice unor boli mai vechi, pe care cel în cauză le-a avut de-a lungul vieţii

– pot să apară uneori şi fenomene cum ar fi curgerea nasului, strănutul, amplificarea producţiei de cerumen din urechi etc.

În general, aceste fenomene pot fi mult reduse (sau aproape insesizabile) în măsura în care terapia este urmată într-un mod corect, fără exagerările sau graba care pot să apară la unele fiinţe care doresc o vindecare instantanee. Ele sunt fenomene fireşti.

Reacţie de vindecare sau agravarea bolii?

Trebuie precizat faptul că reacţiile la purificare pot fi uneori foarte asemănătoare cu anumite simptome care se datorează unei aplicări greşite a tratamentului sau chiar agravării bolii. Cel care vă poate spune cu exactitate dacă este vorba de simptome de dezintoxicare sau dacă o anumită formă de tratament este adecvată sau nu constituţiei dvs. este medicul naturist competent. Din acest motiv este absolut necesar ca toate tratamentele naturiste intensive să fie aplicate sub control medical strict. În plus, trebuie avut în vedere faptul că apariţia următoarelor simptome trebuie să ne facă să prezentăm o atenţie mărită: scăderea accelerată a vitalităţii, stările de oboseală şi apatie prelungită, slăbirea corporală exagerată însoţită de lipsă de vigoare (pe perioade mai lungi de 7-8 zile), pierderea apetitului pentru perioade lungi de timp, constipaţie şi blocarea proceselor de eliminare prin transpiraţie.

De asemenea, este necesar să avem în vedere faptul că intensitatea reacţiilor la purificare este direct determinată de două elemente: gradul de intoxicare al organismului (intoxicare de care, cel mai adesea, pacientul nu este conştient) şi intensitatea tratamentului.

Un grad mare de intoxicare al organismului va genera boli pe măsură şi prin urmare reacţii mai drastice la tratament. Iată câteva din bolile la care tratamentul naturist generează puternice reacţii de dezintoxicare: fibrom uterin şi mamar, chisturi ovariene, psoriazis şi alte dermatoze grave, cancer cu diverse localizări, ciroză hepatică, leuconevraxită, alergii în forme grave.

În ceea ce priveşte intensitatea tratamentului, în cazul unor tratamente mai blânde, reacţia este mult diminuată şi pacienţii nu se mai confruntă cu stări de slăbiciune, cu pierderile de lichide datorate eliminărilor masive de urină şi fecale etc. Tratamentele foarte puternice sunt necesare totuşi atunci când, în anumite boli timpul este prea scurt pentru tratamentele blânde, boala având o evoluţie galopantă.

Dezintoxicarea psihică şi reacţiile asociate

Procesele fiziologice nu pot fi niciodată separate complet de activităţile mentale şi psihice. Din acest motiv, dezintoxicarea trupului este însoţită, fără excepţie, de fenomene complexe de transformare psihică. Sentimentele chinuitoare, angoasele, anumite rigidităţi şi închistări sunt tot atâtea stări nefaste ce pot fi gradat eliminate, simultan cu uşurarea care apare odată cu dezintoxicarea organismului.

Putem spune fără să greşim că cea mai importantă reacţie de dezintoxicare apare la nivel psihic. Cea mai grea probă pe care o dau pacienţii cu boli grave nu este cea a reacţiilor fizice neplăcute, ci a depăşirii unei întregi palete de gânduri şi emoţii negative cum ar fi descurajarea, pesimismul, teama, suspiciunea, nerăbdarea, iritarea etc. Pe măsură ce medicina psihosomatică face progrese, se constată că factorul psihic este foarte important în procesul îmbolnăvirii şi, mai ales în procesul de vindecare. Eliminarea toxinelor psihomentale durează mai mult şi este mai dificilă decât procesul eliminării toxinelor fizice.

Numai plantele şi regimurile alimentare nu pot ajuta pacientul să depăşească momentele dificile. El trebuie să facă eforturi conştiente de autodepăşire, de reorientare fermă a sufletului şi minţii spre aspectele pozitive. “Armele” în această luptă nevăzută, dar adesea foarte dură, care se dă în timpul dezintoxicării şi vindecării, sunt rugăciunea, sugestia pozitivă, meditaţia, tehnicile de respiraţie şi de relaxare. Toate aceste mijloace urmăresc trezirea în fiinţa umană a unor sentimente binefăcătoare, care joacă rolul unui medicament, cu efecte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Sentimentele şi atitudinile care trebuie cultivate în această perioadă sunt credinţa în Dumnezeu şi în vindecare, calmul profund, dragostea de viaţă, deschiderea față de semeni, iubirea de Dumnezeu, luciditatea, simţul umorului… Odată ce această luptă cu tendinţele psihice negative este câştigată, se poate spune că vindecarea mai este doar o problemă de timp şi de răbdare. Cel ce se vindecă descoperă cu uimire în această etapă faptul că starea de boală care era o adevărată frână, s-a transformat acum în factorul mobilizator şi transformator al fiinţei sale.

SARBATOAREA COSMICA

SARBATOAREA COSMICA

“O, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

[…]

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine.

De aceea, aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru a urma

Drumul către Tine

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.”

Sfântul Ioan al Crucii

Pentru mulţi oameni, descrierea unor stări de extaz sau a unor experienţe mistice poate să trezească neîncredere sau derută, în cazul în care respectivele fiinţe nu au avut nici măcar o clipă în viaţă mintea oprită de bucurie. Ca să ne apropiem măcar intuitiv de un strop din oceanul de beatitudine în care au trăit sau trăiesc unii oameni sfinţi, să ne amintim sau să ne imaginăm cum, mergând pe munte la asfinţit, la curba unei serpentine ni se deschide brusc în faţa ochilor un peisaj la care nu ne aşteptam şi care ne răpeşte sufletul într-o clipă; de exemplu, mergem printr-o pădure deasă şi întunecată, iar la capătul serpentinei, pe neaşteptate se deschide o privelişte largă cât cuprinzi cu ochii, un cer luminos cu nuanţe sublime strălucind în pacea apusului de soare. Atunci mintea se opreşte brusc şi aerul inspirat rămâne în plămâni pentru câteva clipe, timp în care uităm de noi, de pădurea întunecată, de timpul în care trăim, şi există doar bucuria nestăvilită a luminii, ca o sărbătoare sfântă, măreaţă, uluitoare, care nu lasă loc nici unui gând, nici unei desfăşurări în timp. După ce ne „dezmeticim” şi ne amintim că noi privim un apus de soare, dacă vrem să ştim ce s-a petrecut cu noi în acele clipe de oprire, putem spune doar că a fost o bucurie copleşitoare în care am uitat tot ceea ce ştiam despre orice, şi am fost în atingere cu o imensitate sfântă, atotcuprinzătoare. Orice am spune nu descrie decât vag ceea ce am trăit, şi aceasta doar pentru cei care deja au avut şi ei momente de uluire extaziantă. De aceea, citind cele scrise de unii dintre marii sfinţi sau de către marii maeştri spirituali, vom putea doar să ne deschidem inima spre soarele sfinţeniei, să ne facem o vagă idee despre ceea ce cu adevărat înseamnă o cale spirituală; căci misterul căilor prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne desăvârşeşte nu-l putem citi nicăieri, nu-l putem afla de la nimeni, îl putem experimenta direct doar în inima noastră.

Aime Michel spunea: « A cere misticilor să ne dovedească ceea ce spun este o contradicţie, căci e ca şi cum i-ai cere soarelui să nu mai lumineze ca să-l poţi vedea. Dar dacă el nu mai luminează, ce poţi vedea atunci? Iar dacă străluceşte, atunci nu-l mai poţi privi. Dacă misticii dovedesc ceva, atunci acel lucru nu este chiar obiectul experienţei lor. Acel obiect ni se refuză prin însăşi natura lui în aceeaşi măsură în care ni se oferă; El este transcendenţă.” Am spune chiar că este impropriu spus “obiect” al cunoaşterii sau al experienţei mistice, pentru că de fapt, în experienţele autentice, Dumnezeu se revelează Lui însuşi în inima omului copleşit de extaz, astfel încât nu există obiect al cunoaşterii Supreme, ci doar subiectivitatea care se vede pe Ea însăşi, adică Dumnezeu. Este impropriu spus “să-L cunoşti pe Dumnezeu” pentru că doar ceva infinit şi etern poate să cunoască ceva infinit şi etern, astfel încât El este cel care se descoperă şi se priveşte extaziat pe El însuşi, atunci când un sfânt se află în cea mai înaltă unire cu Dumnezeu. » În acelaşi sens poate fi înţeles şi acel aforism : » Pentru a putea înţelege un Zeu trebuie să fi tu însuţi Zeu.»

Si totusi, …IUBIREA

Într-o lume în care este căutată de toţi dar este găsită de foarte puţini, în aceste timpuri în care oamenii se grăbesc să simtă viaţa mai mult decât să cunoască direct şi profund realităţile divine ale vieţii, as dori sa ofer cateva repere cu privire la viaţă, iubire şi înţelepciune precum şi asupra mijloacelor de a le atinge. Dacă vom reflecta mai adânc vom observa că atât iubirea cât şi înţelepciunea au reprezentat atât scopul cât şi mijloacele pentru a putea cu adevărat trăi bucuria şi extazul unei existenţe pure trăite sub semnul prezenţei divine.

Iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu în special a fost, este şi va fi, pe calea rapidă a înaltei perfecţiuni morale şi spirituale marea comoară demnă de a fi protejată şi din ce în ce mai mult şi mai profund venerată. Ea nu este numai izvorul vieţii fiinţei umane realizate spiritual ci şi culmea acesteia, deoarece Dumnezeu este iubire, iar adorarea sa îşi găseşte desăvârşirea în însăşi Voinţa divină care mişcă sufletul omului şi îl înalţă în Împărăţia sa.

Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Dumnezeu, în interiorul său lipsit de limite, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot la El. În acest sens, iubirea este un dar al graţiei: Dumnezeu ia iniţiativa şi trezeşte sufletele în căutarea iubirii.

El revelează astfel prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta astfel solicitată răspunde graţiei Lui printr-un elan spontan al întregii făpturi dacă graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se gradat, plin de iubire, în ea, dacă chemarea este mai blândă.

Aspiraţia frenetică şi impetuoasă la revelarea Realităţii Ultime care este Dumnezeu conţine totul. Este suficient să aspiri intens, să aspiri la ea cu întreaga fiinţă doar un singur moment, pentru a o obţine spontan. Acordarea graţiei divine nu depinde decât de forţa, sinceritatea şi constanţa aspiraţiei.

La început, iubirea unui om care-L caută pe Dumnezeu apare ca o interiorizare profundă sau ca o experienţă abisală, obscură, liniştită. În contact cu Dumnezeu, el se absoarbe în savoarea sublimă şi beatifică a iubirii, dar nu o gustă decât uneori şi într-o manieră superficială. Însă Numele celui Preaiubit rămâne permanent pe buzele şi în inima sa. Apoi absorbţia sa devine atât de dulce încât, dincolo de cuvinte, se naşte o aspiraţie interioară extraordinar de intensă, greu reţinută. El se menţine acum în acest elan, incapabil să mai exprime fervoarea iubirii sale, gândurile rămânându-i mute de uimire. Atracţia pe care o simte este atât de vie încât din momentul în care se orientează spre Dumnezeu, fiinţa este proiectată într-un ocean de iubire. Apoi, adânc impregnat de această iubire copleşitoare, el realizează discriminarea cu ajutorul inimii, conştientizând simultan atât lumina misterioasă şi tainică a Prezenţei Divine cât şi iubirea în seninătatea graţiei, pacea şi bucuria, trecând când printr-o fază de beatitudine, de extaz şi de „beţie” divină, când printr-un „somn” hiperconştient, plin de calm şi linişte lăuntrică, în care uită tot ceea ce este în exterior. Ajuns la acest nivel, el nu mai gustă iubirea, ci se scaldă continuu, în întregime scufundat în ea şi în Dumnezeu trăindu-şi totuşi viaţa de zi cu zi. Îmbrăţişarea iubirii divine se desfăşoară mai departe secret, în inima sa, iubirea devenindu-i din ce în ce mai intensă, mai simplă, mai curată şi mai delicată, pe măsură ce inteligenţa şi sensibilitatea lui se rafinează. În timpul acestei imersiuni profunde în dumnezeire voinţa sa se transformă. El devine un veritabil slujitor al lui Dumnezeu, abandonându-se cu totul plin de iubire voinţei Sale. El nu mai ştie, nu mai simte, nu mai iubeşte şi nu mai doreşte nimic altceva în afara lui Dumnezeu, jertfind necondiţionat orice capacitate proprie de a simţi sau a gândi în mod egotic sau limitat, Conştiinţei Divine Absolute.

Indiferent dacă această etapă a fost parcursă lent sau rapid, în final căutătorul lui Dumnezeu trebuie să facă un salt în infinit, renunţând dintr-o dată la orice legătură, renunţând la Relativ pentru a cuceri Absolutul. Astfel fiinţa cutezătoare obţine Cunoaşterea Ultimă, Cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iubirea luminoasă care constituie de acum substanţa sa intimă, i-a cuprins întreaga fiinţă şi este emanată liber în întreg Universul devenit pentru el o simplă prelungire a activităţii sale.

Cu o libertate suverană, fiinţa care L-a realizat pe Dumnezeu, se bucură detaşat de toate lucrurile divine sau umane, iubindu-le pentru frumuseţea lor esenţială, ele fiind în această perspectivă însuşi Dumnezeu. Astfel, impregnat complet de Dumnezeu, cu simţurile copleşite de prezenţa divină, cu inima cu adevărat satisfăcută şi voinţa divinizată, el atinge iubirea perfectă şi egală, nediferenţiată şi universală. Ajuns la iubirea triumfătoare, ferm stabilit în Centrul totalei eficienţe a lui Dumnezeu, în chiar voinţa Sa atotputernică, aflat în plină graţie divină, având o putere deplină asupra darurilor spirituale el le împarte acum plin de compasiune şi iubire celor care, la rândul lor îl caută plini de fervoare pe Dumnezeu.

Aceasta este Sărbătoarea cosmică unde nu prezidează decât Dumnezeu.

Este Sărbătoarea îndumnezeirii.


DIETOTERAPIA NATURALĂ

DIETOTERAPIA NATURALĂ

„Cu excepţia maladiilor provenind din cauze accidentale, otrăvire (plumb, arsenic, etc.), din microorgranisme extrem de virulente, malformaţii congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectă” Dr. W. Kollath

Instinctul de alimentaţie este primul instinct care apare în viaţa omului. Format ca o necesitate încă de la naştere, el lasă odată cu trecerea timpului o amprentă tot mai adâncă în fiecare dintre noi, alcătuind una dintre cele mai bogate şi mai complexe experienţe din viaţa noastră. Zi de zi trupul nostru se formează, creşte şi este susţinut de toate acele substanţe hrănitoare (vitamine, minerale, enzime, oligoelemente etc.) pe care le extragem din alimentele consumate. În mod constant celule ale pielii, părului, sângelui, celule din întregul corp mor pentru a fi reînnoite cu altele, care la rândul lor se formează în urma proceselor susţinute prin energia furnizată de hrană. Hrana înghiţită trece, odată cu parcurgerea traseului digestiv, prin diferitele faze ale digestiei, în urma cărora este descompusă în substanţe elementare asimilabile de către organism. Tot acum are loc un proces de triere a substanţelor ce pot fi asimilate de cele care este necesar să fie eliminate. Substanţele asimilabile sunt la rândul lor preluate în circuitul sanguin şi redistribuite apoi acolo unde este necesar în corp. Fiecare aliment sau tip de aliment, are un mod specific de a interacţiona cu corpul nostru, imediat după ingerare, determinând formarea anumitor substanţe hrănitoare specifice. Pentru fiecare tip de aliment este necesar ca organismul nostru să depună un anumit efort pentru a-l putea descompune şi prelucra, pentru a-l face asimilabil. Acest efort mai mare sau mai mic (în funcţie de aliment) este răsplătit apoi într-o măsură mai mare sau mai mică prin energia furnizată în urma digestiei sale. De asemenea, în urma acestui proces poate să rezulte o cantitate mai mică sau mai mare de substanţe neasimilabile sau toxine care este necesar să fie eliminate. În urma acestei foarte succinte descrieri a unui proces care se produce zi de zi în cazul tuturor putem înţelege mai bine faptul că este inevitabil ca trupul nostru să nu fie într-o foarte mare măsură rezultatul a ceea ce mâncăm, purtând amprenta specifică a tipului de alimente pe care le consumăm în mod preponderent.

Tocmai din această cauză este firesc, pentru orice om care doreşte să dobândească şi să menţină o excelentă stare de sănătate, să se întrebe: „Ce alimente ar trebui să consum astfel încât să pot beneficia la maxim de pe urma lor?”.

Răspunsul la această întrebare nu este simplu, mai ales având în vedere faptul că în afara elementelor practice referitoare la alimentele cele mai indicate unei persoane (în funcţie de vârstă, constituţie, zonă geografică în care locuieşte şi chiar specificul naţional) se pune cel mai adesea şi problema depăşirii de către persoana care doreşte să-şi modifice alimentaţia a unor obiceiuri adânc înrădăcinate în conştiinţa ei şi a comunităţii în care trăieşte.

Toate aceste obiceiuri alimentare, adoptate cel mai adesea nu de indivizi singulari ci de comunităţi întregi umane, îşi pun amprenta în mod profund asupra trupului, psihicului (printr-o influenţă chiar profundă, la nivelul subconştientului) şi minţii (este cunoscută la ora actuală influenţa mai multor componente din hrană asupra sistemului nervos) fiecărui individ generând efecte mult ample în sfera sănătăţii, afectivităţii şi echilibrului psiho-mental, în sfera socială etc.. În cazul în care aceste obiceiuri legate de alimentaţie sunt sănătoase şi echilibrate aceasta va reprezenta pentru noi un ajutor uriaş pentru a ne menţine o stare de sănătate excelentă şi o longevitate remarcabilă. Ce facem însă în situaţia în care astfel de obiceiuri alimentare sunt parţial sau total deformate, greşite, dăunătoare? Lumea a cunoscut în ultimele decenii schimbări considerabile atât în ceea ce priveşte evoluţia ştiinţei şi tehnicii, comunicarea şi relaţiile interumane, legătura omului cu mediul ambiant etc. Modul de viaţă al majorităţii oamenilor (în special în cazul celor ce locuiesc în zone urbane) s-a modificat şi el considerabil. Simultan cu acesta obiceiurile alimentare împământenite s-au transformat gradat şi nu într-o direcţie bună.

Tendinţe generale în alimentaţie

Iată doar câteva dintre tendinţele generale care pot fi remarcate la ora actuală în alimentaţie valabile pentru ţara noastră:

1. Aproximativ 60% dintre alimentele care sunt consumate în zonele urbane suferă înainte de consumare diferite procese de preparare industrială, conservare sau au contact cu diferite substanţe chimice specifice industriei alimentare. Multe dintre substanţele chimice (aşa-numiţii aditivi alimentari pe care îi regăsim menţionaţi pe unele produse sub forma E… urmată de un număr) conţinute în diferite proporţii în aceste alimente au fost – nu rareori – puse în discuţie în diferite ţări şi medii ştiinţifice din punctul de vedere al efectelor nocive pe care le determină asupra sănătăţii.

2. Există o tendinţă accentuată de „occidentalizare” a dietei prin trecerea la hrana semipreparată, congelată sau conservată, cu preparare rapidă, prin consumarea frecventă de snacks-uri, chips-uri şi produse fast-food pregătite cel mai adesea prin decongelarea şi încălzirea rapidă în cuptoare cu microunde a unor sortimente alimentare îndelung conservate, etc.

3. Procentul în care sunt consumate alimentele „de bază” s-a modificat gradat în ultimele decenii. În unele ţări din Occident, cum este Franţa consumul de cereale a scăzut în ultimii 40 de ani cu 50%, în timp ce consumul de zahăr alb rafinat a crescut în aceeaşi perioadă de la 19 la 36 de kilograme pe cap de locuitor pe an. În România lucrurile nu stau cu mult mai bine. O statistică mai veche arăta faptul că în privinţa consumului de zahăr s-a produs o creştere de la 6,9 kg în 1950 la 28,3 kg în 1980 (pe cap de locuitor, pe an). De atunci lucrurile au evoluat considerabil…De asemenea s-a remarcat o creştere a preponderenţei în alimentaţie a pastelor făinoase, dulciurilor, margarinei şi grăsimilor animale.

4. În privinţa consumului de alcool este de remarcat şi alt fapt îngrijorător în ceea ce priveşte ţara noastră: România a ajuns în ultimii ani în topul consumatorilor de alcool din Europa, cu cel mai mare consum raportat la locuitor pe an!

Aspecte semnificative ale dietei moderne

Atât în Occident cât şi la noi, „dieta modernă” în general prezintă câteva aspecte semnificative, care apar ca fiind îngrijorătoare pentru orice fiinţă lucidă şi cunoscătoare a mecanismelor fiziologice şi psiho-mentale care sunt conexe cu alimentaţia:

– cereale integrale tind să fie înlocuite cu produsele din făină albă şi cartofi

– hrana preparată termic a crescut ca preponderenţă faţă de consumul de crudităţi

– exces de proteine şi grăsimi animale

– exces de sare de bucătărie

– exces de condimente exotice şi preparate chimice pentru ornamentare şi conservare

– exces de dulciuri

– sărăcie de vitamine naturale, fermenţi şi alte substanţe naturale din vegetale

– sărăcie de fibre alimentare (celuloză, hemiceluloză, pectine)

– sărăcie de săruri minerale şi oligoelemente

– sărăcie de pigmenţi vegetali utili organismului (clorofilă)

Consecinţele acestui fel de alimentaţie sunt tot mai vizibile. O mare parte din stressul cotidian, din tulburările de natură emoţională şi din bolile care apar adesea la vârste din ce în ce mai fragede ar putea fi fără îndoială eliminate printr-o alimentaţie mult mai adecvată condiţiilor actuale de existenţă.

Efectele unei alimentaţii inadecvate

Unii experţi nutriţionişti au remarcat efectele provocate asupra organismului de către o alimentaţie inadecvată, dintre car menţionăm câteva dintre cele mai evidente:

– slăbirea danturii şi dezvoltarea cariilor, creşterea incidenţei paradontozei

– insuficienta sau incorecta stimulare a tractului digestiv şi a glandelor anexe, cu consecinţele patologice asociate

– supraîncărcarea organelor de depurare metabolică (ficat, rinichi, tegument etc.)

– creşterea incidenţei obezităţii, diabetului zaharat, aterosclerozei, cardiopatiei ischemice

– dezechilibre neuro-vegetative şi neuro-hormonale

– creşterea incidenţei cancerelor de toate felurile prin lipsa existenţei protectorilor anticancerigeni (spre exemplu, un studiu chinez recent pe un milion de subiecţi de peste 20 de ani arată o incidenţă mult crescută a cancerului bronho-pulmonar la cei care nu consumă fructe decât ocazional, comparativ cu cei care consumă fructe cel puţin 5 zile pe săptămână. Acelaşi studiu arată că întrebuinţarea polivitaminelor sintetice la modă între anii 60-80 în S.U.A. nu modifică incidenţa cancerului bronho-pulmonar la fumători)

– creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale

– scăderea fertilităţii în cazul bărbaţilor, mărirea numărului de cazuri de impotenţă şi sterilitate

Aceasta este însă numai o parte a efectelor determinate de alimentaţie.

O altă parte, mai puţin luată în considerare până nu demult se referă la acţiunea complexă pe care hrana o exercită asupra psihicului şi minţii. Experienţe ştiinţifice recente au arătat destul de clar modul în care unele alimente pot interveni direct asupra activităţii cerebrale, afectând din punct de vedere chimic neuronii de transmisie ai creierului implicaţi în funcţiiile mentale şi fizice ca memoria, somnul, coordonarea motorie, durerea, depresiunea, capacitatea de a învăţa, şi chiar percepţia realului. Lecitina de exemplu (conţinută în boabele de soia sau în gălbenuşul de ou crud) poate face să crească în mod apreciabil puterea memoriei, în timp ce o masă bogată în hidraţi de carbon şi săracă în proteine face ca creierul să fie somnolent timp de mai multe ore în şir, generând efecte sistematice, decelabile la un mare număr de oameni. Se ştie în plus faptul că hidraţii de carbon stimulează secreţia de insulină, care la rândul său face să crească nivelul serotoninei în creier ceea ce are drept efect că ne face să dormim mai mult. Alte cercetări realizate asupra unei grupe de mai multe mii de lacto vegetarieni au pus în evidenţă un nivel al stressului psihic mult mai redus comparativ cu un număr similar de consumatori de carne, simultan cu o incidenţă mai mică a afecţiunilor vasculare şi cardiace. Exemplele ar putea continua mult în această direcţie, ceea ce este esenţial însă este faptul că hrana exercită fără îndoială efecte complexe asupra întregului organism, asupra sistemului nervos şi în sfera psihicului şi a minţii. Este necesar să avem în vedere faptul că toate sistemele spirituale tradiţionale consideră necesară realizarea diferitelor forme de control al alimentaţiei ca o condiţie a purificării şi evoluţiei lăuntrice a fiinţei.

În această direcţie cele mai vechi sisteme medicale cunoscute – cel chinez şi cel indian (Ayurveda) – ambele cu o tradiţie şi o experienţă de mai multe mii de ani, au dezvoltat de-a lungul timpului sisteme complexe de identificare a calităţii şi gradului de eficienţă terapeutică al unor alimente. În tratatele tradiţionale secrete ale sistemului Ayurveda există descrieri de o remarcabilă complexitate şi precizie ale efectelor pe care gusturile, ca energii specifice ale alimentelor, le generează asupra corpului şi mai mult chiar, asupra psihicului şi minţii.

Privind din perspectiva tradiţiei milenare a vindecării naturale există, în sinteză 3 fenomene de bază care ne pot ajuta să înţelegem modul în care fiinţa noastră reacţionează la contactul cu hrana neadecvată.

1. INTOXICAREA (sau acumularea de substanţe nocive)

Este un fenomen foarte frecvent în perioada actuală, generat în mare măsură de condiţiile de alimentaţie expuse anterior. Cauzele principale pot fi rezumate astfel:

– supraîncărcarea organismului cu alimente, astfel că acesta nu poate digera şi asimila complet substanţele ingerate, ceea ce conduce mai departe la formarea unor produşi secundari neasimilabili, nocivi, pe care organismul îi va elimina gradat în măsura în care i se permite aceasta

– ca o condiţie ce survine în urma celei dintâi este lipsa unui drenaj suficient al toxinelor din organism, prin organele specifice. Blocarea eliminării prin piele prin substanţe cosmetice care inhibă transpiraţia sau prin lipsa de aerisire a corpului, apariţia frecventă a constipaţiei, consumul redus de lichide etc.

– lipsa unor principii vitale în alimente şi existenţa în mare măsură a unor substanţe chimice în alimentaţie, care sunt considerate de către corp „străine”, nefiind organice. Acestea nu sunt compatibile din punct de vedere fizic şi energetic cu structura noastră, ceea ce determină activarea mecanismelor de eliminare a lor.

Problema care survine adesea este aceea că, chiar şi în aceste condiţii, nu îi lăsăm corpului repaosul necesar eliminării acestor toxine din corp, astfel că în timp ce el repartizează o parte din energia organismului pentru eliminarea toxinelor, noi substanţe greu asimilabile sau greu digerabile pătrund în fiinţă. Este de înţeles în aceste condiţii de ce fenomenele de aşa-zisă intoxicare a organismului sau de „încărcare” se manifestă foarte evident în cazul multor persoane prin stări de oboseală „fără motiv”, greutate, depresie şi lipsă de energie, de vreme ce cea mai mare parte a energie noastre este reţinută pentru procesele de digestie şi eliminare.

Tocmai de aceea dietoterapia naturală nu recomandă niciodată utilizarea unor alimente cum sunt: carnea, zahărul şi produsele pe bază de zahăr, aspartam sau zaharină, orice fel de alimente cu conţinut de aditivi alimentari chimici, produsele sintetice şi ultrarafinate, alcoolul, cafeaua – care fiecare, în mod specific „asigură” derularea proceselor de intoxicare şi impurificare masivă a organismului. Fără a intra în detalii referitoare la modul în care fiecare dintre aceste alimente produce efectele nocive specifice asupra corpului vom menţiona mai departe câteva semne ale intoxicării într-un anumit grad al organismului, ca urmare a alimentaţiei şi modului de viaţă greşit. Pentru cei ce se regăsesc la mai multe dintre aceste simptome caracteristice este cu atât mai stringentă realizarea cât mai grabnică a unei modificări conştiente a alimentaţiei.

10 semne ale intoxicării organismului

1. Apar frecvent stări de oboseală „fără motiv”, plictiseală, apatie, energie scăzută, chiar în condiţiile în care ne odihnim şi ne hrănim suficient.

2. Perioada de somn tinde să se mărească peste măsură; constatăm că deşi dormim, somnul nu este suficient de odihnitor.

3. Fecalele au un miros puternic extrem de neplăcut. Transpiraţia prezintă un miros pătrunzător. Poate să apară simultan un miros neplăcut al respiraţiei (halenă).

4. Limba prezintă dimineaţa, după trezire, o depunere albicioasă.

5. Simţim tot mai frecvent nevoia de a mânca dulciuri în cantitate mai mare; simţim nevoia de a consuma alimente prăjite în ulei, grele, arse, excesiv sărate sau condimentate.

6. Apar una sau mai multe dintre stările: depresie, anxietate, frică, nervozitate accentuată şi iritabilitate, isterie, lipsa puterii de concentrare, confuzie, plictiseală, dorinţe sexuale intense şi necontrolate.

7. Simţim o stare de greutate a membrelor şi corpului în general. Resimţim „supraîncărcarea” prin starea de tensiune la nivelul ficatului; ne-am confruntat cu stări de indigestie, vomă, greaţă.

8. Respiraţia este de amplitudine foarte redusă, insuficientă.

9. Suferim de una sau mai mute afecţiuni de natură cronică. Ne-am confruntat cu boli degenerative, de metabolism sau imunitate (printre care diabet, reumatism, cancer, boli ale sângelui, boli infecţioase frecvente)

10. Suntem predispuşi la obezitate sau depuneri dizarmonioase de ţesut adipos pe diferite zone ale corpului.

Dacă am constatat în noi sau la cei apropiaţi astfel de fenomene este important să reflectăm cu maturitate asupra lor gândindu-ne că provin în foarte măsură tocmai de la o alimentaţie dezechilibrată, în care alegerea pentru ceea ce mâncăm, când şi cum mâncăm nu există sau este adesea lăsată în voia întâmplării. Acum mai multe zeci de ani, pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri, în pofida multor alte probleme care existau atunci, era evident un mult mai mare echilibru în direcţia hranei, ceea ce ne face şi acum pe mulţi să ne mândrim cu longevitatea, vitalitatea şi dinamismul acestor înaintaşi.

Oare faptul că ştiinţa şi studiile în domeniul nutriţiei au avansat, faptul că activitatea comercială (în special în domeniul alimentaţiei) este înfloritoare, faptul că reclamele ne îndeamnă să cumpărăm produse din ce în ce mai prelucrate şi mai bine prezentate sunt condiţii suficiente care pot înlocui inteligenţa şi bunul simţ natural al organismului nostru? Nu este oare acum timpul să ascultăm mai mult acea voce a Naturii care apare din când în când în fiinţa noastră spunându-ne că trebuie schimbat ceva, care ne face să simţim nevoia de a fi mai uşori şi mai liberi? Această transformare esenţială este necesar să înceapă chiar cu modificare alimentaţiei. Odată ce organismul va resimţi o stare plenară de bine prin eliminarea acumulărilor nocive, odată ce nu vor apare noi surse de perturbare din alimente, vom putea resimţi cu claritate şi repeziciune cum psihicul şi mintea se eliberează la rândul lor de o povară nebănuită şi considerată de multe ori drept o „greutate” firească. Prin purificarea trupului, a minţii şi psihicului fiinţa umană poate să descopere gradat, mai mult decât starea de bine, sănătate şi prosperitate fizică, în universul său lăuntric, lumina spirituală regeneratoare, regăsindu-se pe sine însăşi în armonia din ce în ce mai profundă dată de apropierea de însăşi sursa existenţei – DUMNEZEU.

2. DEZINTOXICAREA SAU PURIFICAREA

Reprezintă întregul ansamblu de mijloace naturale care sunt puse în acţiune pentru a uşura şi ajuta sarcina corpului de a elimina ceea ce este nociv în organism, produşii de degradare metabolică.

Cei mai mulţi dintre terapeuţii naturişti valoroşi au apelat la dezintoxicare ca element esenţial în terapiile lor, chiar şi în bolile cele mai grave. Aici îi putem menţiona pe Gunter, Kneipp, Kuhne, Ohsawa, Valeriu Popa, Suvorin, Bragg, Berner etc. cu toţii au o viziune mult asemănătoare în ce priveşte faptul că organismul îşi poate regăsi cu mare uşurinţă sănătatea şi schilibrul în condiţiile în care substanţele nedorite acumulate de-a lungul multor ani de viaţă dizarmonioasă sunt eliminate gradat. Mai mulţi dintre aceştia, la unison cu cunoştinţele tradiţiilor străvechi ale vindecării consideră că multe dintre manifestările unor boli (cum ar fi erupţiile, febra, tusea, voma etc) sunt în unele situaţii eforturi ale organismului de a elimina aceste substanţe nocive.

Etapele ce trebuie să fie parcurse de orice fiinţă care urmăreşte conştient să-şi modifice în bine starea de sănătate sunt jalonate de curele şi regimurile alimentare de purificare (pe termen scurt) şi o alimentaţie cât mai pură, lacto-ovo-vegetariană (pe termen lung, adică pe parcursul întregii vieţi).

Curele şi regimurile alimentare – sunt calea cea mai scurtă de a realiza o purificare specifică, pe anumite segmente ale corpului sau focalizată în cazul anumitor afecţiuni. Ele permit o eliminare rapidă şi foarte eficientă a tulburărilor din zonele cele mai afectate ale organismului, cu condiţia să le alegem în mod adecvat. Problema alegerii regimului ceşl mai adecvat apare adesea, mai ales în condiţiile în care au fost făcute cunoscute în lucrările de naturism apărute, multe modalităţi. Pentru o orientare în această direcţie este recomandat întru-totul să ţinem cont de efectul pe care îl urmărim şi de constituţia noastră. În ceea ce priveşte importanţa adaptării unui regim în funcţie de caracteristicile noastre specifice (înălţime, greutate, vârstă, stil de viaţă) veţi regăsi în continuare în paginile acestei lucrări o modalitate practică extrem de eficientă de adaptare constituţională, inspirată de tradiţia spirituală a vindecării naturale.

Dintre curele şi regimurile alimentare eficiente folosite pentru a aduce o stare plenară de bine şi purificare a fiinţei, cele mai cunoscute şi eficiente sunt: curele cu sucuri din fructe sau legume, curele şi regimurile cu crudităţi, alimentaţia crudivoră (de tip Gunter), regimurile cu legume şi cereale (Ohsawa), regimul alimentar cu orez şi lapte, regimurile alimentare Yang precum şi cele considerate foarte eficiente mai ales in cazurile de boală – diferitele forme de post (de la postul creştin obişnuit în care se consumă numai vegetale, la postul complet sau negru, în care nu se consumă nimic altceva decât apă).

Fiecare dintre acestea, în condiţiile în care este abordată cu curaj şi înţelepciune ne poate aduce darul nepreţuit al unei sănătăţi înfloritoare. Cei care au realizat cu succes experienţa transformării unei boli înfiorătoare în motiv de bucurie prin intermediul metodelor naturale, precum şi cei care au ajuns la o remarcabilă putere şi longevitate prin intermediul unui control al alimentaţiei au putut cu siguranţă să descopere că fiind atenţi şi selectivi cu ceea ce îi oferă corpului şi întregii lor fiinţe pot ca gradat să-şi modifice în bine chiar destinul. Merită să amintim aici faptul că multe dintre fiinţele geniale şi inspirate care au adus multe realizări umanităţii au optat pentru o alimentaţie pură, lacto-vegetariană. Iată câteva nume remarcabile în acest sens: Pitagora, Platon, Socrate, Empedocle, Ovidiu, Seneca, Plutarh, Crysostom, Clement din Alexandria, Leonardo da Vinci, Tolstoi, Sir Isaac Newton, Milton, Sir Isaac Pitman, William Shakespeare, Jean Jacques Rousseau, Bob Dylan, Voltaire, Benjamin Franklin, Charles Darwin, Richard Wagner, William Booth, Henry David Thoreau, Alexander Pope, Rabindranath Tagore, H.G. Wells, George Bernard Show, Gandhi, Albert Schweitzer, Albert Einstein.

Este oare întâmplătoare optiunea de a fi vegetarieni a tuturor acestor oameni, a căror inteligenţă si chiar genialitate este incontestabilă?

3. REVITALIZAREA ŞI REGENERAREA

În urma etapei de dezintoxicare, devine necesară “reconstrucţia” diferitelor structuri ale corpului. Hrănirea corpului, se va realiza în această etapă prin alimente pure, vitalizante, hrănitoare, care să acopere cât mai bine necesităţile sale, creând astfel premizele menţinerii unui excelent echilibru fiziologic ţi interior de-a lungul timpului. Din punct de vedere al alimentaţiei naturale, în această etapă sunt incluse alimentele cu potenţial energetic ridicat, vitalizante, bogate în vitamine şi minerale, oligoelemente, proteine. În această etapă sunt aproape nelipsite alimente ca polenul apicol, mierea, germenii de cereale, condimentele vitalizante şi afrodisiace, seminţele oleaginoase (nucile, susanul, seminţele de floarea soarelui), legumele şi fructele proaspete.

CUM SA POSTIM?

Cum sa postim?


Intrarea în post

Mulţi oameni, când vine vremea să intre în post, par că stomacul lor va fi sub împresurare îndelungată. De aceea au grijă să-l încarce cât se poate cu mâncare şi băutură.” Sfântul Ioan Gură de Aur

Seara, înainte de intrarea în post, se recomandă să se mănânce foarte uşor: lapte, salate, fructe Yang, pentru ca stomacul să nu fie încărcat în timpul nopţii şi organismul să se poată odihni bine. Dacă se mănâncă târziu, în cantitate mare, dimineaţa apare starea de oboseală, de amorţeală, limba este încărcată şi se simte un gust neplăcut în gură. Procesul de eliminare a toxinelor se realizează mai mult timp şi, în loc să ne bucurăm pe întreaga durată a zilei de post de prospeţimea şi uşurinţa corpului, vom resimţi, mai ales la începutul zilei, senzaţiile de disconfort, mai ales în zona abdominală, greutate în mişcări, lentoare în gândire etc. În plus, hrănirea copioasă şi cu poftă în seara dinaintea postului conduce la o impregnare mentală (mai mult sau mai puţin conştientă) a momentelor din ziua următoare cu o atitudine de „fiinţă înfometată”, ceea ce va îngreuna mult integrarea spirituală a repausului alimentar. Dimpotrivă, atunci când seara mâncăm uşor, dimineaţa corpul este vioi, sprinten, mişcările sunt mai rapide şi mai precise, gândurile mai uşor de controlat şi ne vom realiza toate activităţile în forţă, siguri pe noi, cu o stare de bună dispoziţie molipsitoare.

Reguli pentru ziua de post:

  • durata postului este de 24 de ore, de la ora 0 la ora 24.

  • pe parcursul acestui post se poate consuma doar apă (nici un alt aliment). Pentru a beneficia de efectele acestui post (şi nu ale altei cure) este exclusă folosirea oricăror alte adaosuri cum ar fi: sucurile de fructe, infuziile îndulcite, cafelele amare ori alte stimulente, etc.

  • cu excepţia persoanelor cu ţesut adipos foarte abundent ori cu retenţie de apă în ţesuturi, este necesar să se bea minim 1 litru de apă în ziua de post. În zonele urbane unde apa este de o calitate îndoielnică este de preferat folosirea apei de izvor, a apei minerale naturale (plată sau carbogazoasă) sau, şi mai bine, a apei distilate. Înainte de a fi consumată, apa poate fi energizată prin folosirea cănilor magnetice, a piramidei sau prin simpla expunere la soare. Se bea încet, în linişte, înghiţitură cu înghiţitură, căutând să remarcăm valenţele ei vitalizante şi purificatoare.

  • cei care ţin pentru prima oară post negru trebuie să se menajeze, fără a face eforturi fizice prea mari sau bruşte, fără a se expune la frig sau la căldură excesivă vreme îndelungată.

  • în timpul zilei de post este strict contraindicată menţinerea unei stări de letargie, somnolenţă ori angoasă cauzată de foamea care ar putea apărea sau care deja a apărut. Găsirea unor activităţi care să capteze atenţia şi să canalizeze creator resursele lăuntrice este cea mai bună soluţie de a „rezista” micilor rigori ale acestei forme de post.

Reguli la ieşirea din post:

Unii oameni, când ies din post, par că au petrecut o perioadă foarte îndelungată de foame de la care de-abia s-au salvat. De aceea se îndreaptă fără nici o măsură spre mese şi mâncare, par că vor să piardă, prin mâncarea fără saţ, tot ce au câştigat prin post”. Sfântul Ioan Gură de Aur

Respectarea corectă a alimentaţiei în perioada de revenire după post are o foarte mare importanţă, deoarece, de cele mai multe ori, cele mai spectaculoase rezultate de vindecare apar abia atunci. Dacă în această perioadă de ieşire din post se comit abuzuri sau erori, este posibil ca rezultatele să nu mai apară.

  • Mai ales în cazul în care realizaţi pentru prima oară un astfel de post sau sunteţi la început în utilizarea acestei metode, este bine ca prima masă să fie constituită din legume proaspete consumate de preferinţă sub formă de salată. Cele mai indicate legume în această direcţie sunt varza şi morcovii. Se poate realiza din acestea o salată la care se poate adăuga puţină zeamă de lămâie. În cazurile persoanelor care realizează frecvent perioade de post, beneficiind de o structură fizică mult mai pură poate fi acceptabilă consumarea la ieşirea din post a unei salate din fructe proaspete îndulcite cu puţină miere.

  • la jumătate de oră după ingerarea salatei se poate consuma şi alt fel de hrană cu excepţia: cărnii şi a preparatelor din carne, alcoolului, cafelei şi produselor cu cofeină (cum ar fi băuturile de tip cola), prăjelilor, margarinei, conservelor, mâncărurilor complicate, grele.

  • alimentele care nu sunt strict contraindicate, dar care ar fi bine să fie evitate sunt: zahărul, băuturile şi dulciurile cu conservanţi, coloranţi, aromatizanţi, corectori de gust sintetici, supele “instant”.

  • laptele, untul, arahidele, alunele, nucile, susanul, ouăle şi alte alimente vitalizante şi nutritive vor fi consumate numai începând cu a doua masă.

  • se revine la regimul de alimentaţie normal în două zile.

După post, mesele vor fi regulate, îndestulătoare, şi în acelaşi timp vor fi atent dozate. Un regim alimentar foarte bogat în calorii care urmează unui post în care s-a produs o scădere rapidă în greutate, este dăunător pentru organism atât sub aspectul formei, cât şi al stării de sănătate.

Pe de altă parte, în această perioadă se vor evita schemele rigide de realimentare, ele fiind individualizate după starea bolnavului şi durata postului.

Cui îi este recomandat postul complet de o zi?

Această formă de post mai este numită şi repausul alimentar complet. Este indicată în primul rând celor care simt nevoia de dezintoxicare, care vor să-şi menţină mintea în stare de veghe, care urmăresc continuu transformarea şi purificarea, pentru păstrarea şi amplificarea disponibilităţilor afective, mentale, volitive, creatoare. El este indicat şi pentru cei care au tendinţe de îngrăşare, de pierdere a supleţei şi a agilităţii. De la o anumită vârstă, această formă de post este un remediu excelent pentru a menţine supleţea corpului şi flexibilitatea gândirii.

Un mijloc simplu pentru a ne da seama cât de necesar ne este postul complet este acela de observa noi înşine câteva simptome. De exemplu, dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un miros neplăcut puternic, putem fi siguri că suntem sau vom fi bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mai ales atunci este indicat să postim. Mirosul corporal depinde foarte mult de hrana pe care o consumăm, dar şi de stările psihice prin care trecem. Dacă vom urmări cu atenţie, vom observa că atunci când suntem anxioşi sau supăraţi, furioşi sau geloşi, mirosul corporal se schimbă în mod neplăcut. Postul complet nu numai că va conduce la purificare fizică accelerată, dar, prin menţinerea unei atitudini interioare corespunzătoare, va armoniza şi starea lăuntrică pe termen lung. În general, oamenii nu înţeleg importanţa purificării şi atunci corpul este obligat să o facă singur, folosind mecanismele de urgenţă. Apare uneori ca din senin febră, ne curge nasul sau avem erupţii pe piele, dureri de cap, palpitaţii, senzaţie de leşin, dar toate acestea nu sunt altceva decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează atunci când este forţat de împrejurări (adică atunci când este urgentă nevoie). Aceste fenomene neplăcute nu dovedesc altceva decât prezenţa unei mari încărcări cu impurităţi, de care astfel scăpăm. Nimeni nu a murit pentru că a postit din când în când, dar foarte mulţi oameni au murit şi continuă să moară datorită lăcomiei şi supraalimentării. Pentru că este ceva nou, poate fi la început ceva deranjant pentru organism, dar acesta este un semn bun. Dacă putem suporta puţină neplăcere şi ne continuăm cu încredere postul, vom vedea că în scurt timp tulburările interne fac loc unei liniştiri extraordinare.

Nu trebuie aşadar să judecăm postul după primele sale efecte neplăcute, pentru că dacă suntem prudenţi, nu va exista nici un pericol; dimpotrivă, oamenii care se simt tulburaţi atunci când postesc, sunt exact aceia care au cea mai mare nevoie de post: tulburarea este dată de cantitatea însemnată de reziduuri vărsate brusc în sânge şi apoi eliminate. Oamenii ignoranţi îşi imaginează că postul îi va slăbi şi le va da un aspect nesănătos şi neplăcut. Acest lucru poate fi adevărat la început, dar apoi totul se schimbă: ne mişcăm mult mai uşor, pielea devine mai strălucitoare şi devenim mult mai plăcuţi la privire. Dacă nu cunoaştem limbajul Naturii, ne putem speria de moarte la cel mai mic disconfort. Putem gândi că aceste efecte sunt semnele unui grav pericol şi începem să mâncăm, după care totul devine ca la început. Cum perturbările dispar mai mult sau mai puţin atunci când începem să mâncăm, tragem concluzia că am avut dreptate în întreruperea postului, dar în realitate nu este deloc aşa. Este bine să avem încredere şi răbdare şi să realizăm că, de-a lungul a mii de ani, nenumăraţi oameni de pe tot globul au postit măcar o zi pe săptămână întreaga viaţă şi nu au păţit nimic rău, dimpotrivă au beneficiat imens. Numai frica şi ignoranţa împiedică oamenii să postească şi să se regenereze astfel cu rapiditate.

Dacă suntem serios interesaţi de purificarea fiinţei noastre, trebuie să învăţăm să gândim altfel decât până acum. Dacă nu ne simţim în formă într-o primă perioadă, nu trebuie să ne îngrijorăm, ci să continuăm până când încetează tulburările, lucru care se petrece de cele mai multe ori în scurt timp. Tulburările însoţesc în mod firesc acţiunea naturală de eliminare a impurităţilor din organism, iar cel mai bun lucru este să aşteptăm liniştiţi până când se realizează aceasta, focalizându-ne preponderent şi plini de încredere asupra transformărilor binefăcătoare pe care le va aduce postul în fiinţa noastră.

Refuzând să aşteptăm, facem aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pastile pentru a-şi opri febra. Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra în mod nenatural nu face decât să ascundă simptomele şi pregăteşte calea pentru o boală mult mai serioasă. Este mai bine să lăsăm organismul să acţioneze singur: când este supraîncărcat, el reacţionează făcând tot ce poate pentru a elimina cât mai repede reziduurile.

Cui îi este contraindicat postul complet de o zi?

În general puţine sunt persoanele care să nu reziste la un post de 24 de ore pe săptămână. Postul este contraindicat persoanelor cu o vitalitate extrem de redusă, cu o glicemie scăzută, în convalescenţă. În cazul gastritei hiperacide, această cură, de la caz la caz, poate produce neplăceri, dar se poate dovedi şi extrem de benefică.

Câteva secrete ale acestei metode

  • cele mai bune rezultate cu acest post se ating prin includerea sa în regimul de viaţă, o dată pe săptămână (este preferabil să se menţină aceeaşi zi, de exemplu vinerea), ca o obişnuinţă

  • o ieşire din post gradată, respectând fiecare etapă este o metodă sigură de control a apetitului

  • urmaţi exemplul animalelor – atunci când sunt bolnave nu mănâncă, ci îşi direcţionează toată energia spre vindecare. În cazul unor boli cu manifestări acute cum ar fi gripele, cistitele, infecţiile de toate felurile, ţineţi o zi de post în care să vă administraţi remediile naturale prescrise de terapeut şi veţi vedea că perioada de boală va fi scurtată spectaculos.

BENEFICII ŞI AVANTAJE ALE POSTULUI COMPLET DE O ZI

  • este accesibil marii majorităţi a oamenilor, chiar şi celor ce nu sunt într-o foarte bună formă din punct de vedere al vitalităţii

  • datorită faptului că efectele de purificare şi dezintoxicare a organismului sunt cumulative, în condiţiile realizării unui post complet de o zi pe săptămână, reuşim ca într-un an să beneficiem de avantajele excepţionale a 52 de zile de post

  • postul complet de o zi ne pregăteşte organismul pentru a putea realiza posturi cu durată mai mare (de 3,5,7,10 sau mai multe zile)

  • în condiţiile unei alimentaţii lacto-vegetariene echilibrate, adecvată din punct de vedere cantitativ şi calitativ constituţiei noastre, postul complet de o zi pe săptămână prezintă avantaje de excepţie în menţinerea tonusului, a vigorii şi tinereţii. Dacă suplimentar se realizează şi alte cure de purificare sau 3-4 posturi mai lungi de-a lungul anului putem fi siguri că se vor declanşa procese ample de vindecare şi chiar reîntinerire a organismului

  • postul de o zi realizat cu consecvenţă, săptămânal, ne poate prelungi viaţa. Procesele de îmbătrânire sunt mult încetinite datorită unei constante detoxifieri a organismului.

  • tenul devine curat şi capătă un aspect strălucitor

  • eventualele mirosuri corporale neplăcute (transpiraţia, mirosul respiraţiei etc.) sunt îndepărtate gradat (aceste procese sunt mult mai pregnante în cazul postului de mai multe zile)

  • Unele afecţiuni aflate în stare incipientă (în categoria cărora cele mai frecvente sunt gripele, răcelile, afecţiunile febrile, afecţiuni ale pielii, diferite tipuri de alergii alimentare sau la factori din mediu etc.) pot fi diminuate şi chiar complet eliminate

  • vederea se îmbunătăţeşte şi privirea devine mai clară şi mai strălucitoare

  • simţurile sunt activate considerabil ceea ce permite o trăire mult mai plenară a senzaţiilor ce provin din mediul exterior în special prin gust şi miros, dar şi prin văz, auz şi chiar pipăit.

  • Apetitul devine gradat mult mai echilibrat; apare o selectivitate benefică în ceea ce priveşte alegerea hranei pe care o vom consuma în afara perioadei de post. Se constată astfel că alegem firesc alimente care sunt adecvate constituţiei noastre; vom tinde să ne orientăm spontan către o hrană tot mai naturală şi mai pură (mai puţin prelucrată şi fără adaosuri de substanţe chimice).

  • Metabolismul va tinde de asemenea să se regleze astfel încât vom putea constata cu bucurie că greutatea corporală se va modifica într-un sens armonios. Astfel, cei care au tendinţe spre îngrăşare sau obezitate vor constata o reducere gradată a greutăţii în timp ce persoanele cu un fizic mai slăbuţ şi o greutate corporală mai redusă vor constata amplificarea poftei de mâncare, a vitalităţii şi chiar a greutăţii corporale. Aceasta este una dintre acţiunile profund reglatoare pe care postul le determină datorită reintegrării gradate a fiinţei într-o armonie superioară, în armonia Naturii.

  • În perioada postului mintea se menţine clară şi liniştită; este o ocazie foarte bună pentru a studia şi a învăţa (excepţia e constituită de perioadele de adaptare la post, în care pot să mai apară turbulenţe mentale simultan cu procesele mai intense de eliminare a toxinelor)

  • Trăirile psihice negative, gândurile sau preocupările obsedante care pot adesea să acapareze o mare parte din energia noastră psihică vor dispărea gradat odată cu eliminarea focarelor de rezonanţă din corp (acumulările nocive, toxinele depuse pe diferite nivele). Postul devine astfel o ocazie extraordinară de înălţare interioară, în care putem experimenta stări de pace profundă, euforie, afectivitate intensă, trezirea aspiraţiei către idealuri înălţătoare, dorinţa de transformare a propriei fiinţe într-un sens benefic, rugăciune ardentă, apropiere de Dumnezeu.

12 MOTIVE PENTRU A POSTI

12 MOTIVE PENTRU CARE ESTE EXCELENT SĂ

INTEGRĂM POSTUL ÎN VIAŢA NOASTRĂ


1. Postul ne ajută să ne reglăm greutatea corporală. Pentru cei supraponderali este o adevărată ocazie de profundă refacere a organismului şi eliminare a substanţelor ce împovărează fiinţa. Pentru cei ce nu reuşesc să se împlinească din punct de vedere corporal, redă atunci când este realizat cu inteligenţă, apetitul, restabileşte asimilaţia şi determină astfel dorita reglare ponderală.

2. Postul ne permite să ne adaptăm mult mai uşor la condiţiile de mediu. Rezistenţa, atât în situaţiile de căldură foarte mare cât şi la temperaturi scăzute este mult îmbunătăţită prin realizarea consecventă a postului; “termostatul” natural este făcut să funcţioneze optim.

3. Postul conferă claritate şi putere minţii. Eficienţa acţiunilor noastre este astfel crescută în mod semnificativ.

4. Postul purifică psihicul şi ne ajută să ne eliberăm de emoţiile negative. Mânia, ura, lăcomia, poftele şi dorinţele inferioare, ataşamentul, gelozia, invidia, frica, slăbiciunea sunt înlocuite gradat de trăiri stenice, bucurie, afectivitate, înţelegere, bunăvoinţă şi detaşare.

5. Postul vindecă. “Punctele slabe” ale organismului nostru, zone perturbate de acumularea substanţelor nocive provenind din alimentaţia greşită, sunt purificate şi întărite. Un mare număr de afecţiuni, manifestate sau în curs de manifestare pot fi ameliorate şi chiar complet vindecate prin post, în acest sens existând nenumărate mărturii ale celor ce au reuşit să transforme cu ajutorul postului boala într-o adevărată “trambulină” pentru transformarea lăuntrică. Postul devine astfel cea mai ieftină, accesibilă şi profundă modalitate de vindecare pe care Natura ne-a pus-o la dispoziţie.

6. Postind putem înţelege că omul mănâncă pentru a trăi şi nu trăieşte pentru a mânca. O perioadă de post ne permite să reevaluăm importanţa unei alimentaţii echilibrate pentru întreaga noastră viaţă.

7. Prin post întregul corp este regenerat. Organele digestive, rinichii, pielea, plămânii, inima şi întregul sistem circulator beneficiază din plin în urma repaosului alimentar care le conferă timpul necesar pentru a-şi reface ritmurile naturale armonioase îmbunătăţindu-şi astfel funcţionarea foarte mult.

8. Postul este un remediu contra îmbătrânirii. S-a constatat în cazul celor ce postesc în mod constant pentru anumite perioade de timp, încetinirea semnificativă a proceselor de degenerare corporală şi a îmbătrânirii. Trupul îşi menţine astfel supleţea şi întregul sistem nervos este menţinut într-o stare foarte bună de funcţionare până la vârste înaintate.

9. Postul ne apropie de aspectele profunde ale fiinţei noastre. Fiinţele spirituale, sfinţii şi înţelepţii din toate timpurile au postit, considerând aceasta ca o modalitate necesară care împreună cu aspiraţia intensă spre Dumnezeu ajută la regăsirea în propria fiinţă a luminii spirituale esenţiale. În perioada postului cei care aspiră către Dumnezeu descoperă cu uimire şi încântare un nou mod de hrănire, sublimă, prin energiile pure şi armonioase ale Naturii.

10. Postul poate fi realizat de oricine – cu condiţia să fie în mod înţelept adaptat necesităţilor şi disponibilităţilor individuale. O zi de post pe săptămână este în majoritatea cazurilor uşor de realizat şi profund benefică.

11. Postul ne conferă timp liber – putem descoperi astfel că timpul acordat altfel procurării şi preparării hranei devine disponibil pe întreaga perioadă a postului, permiţându-ne să realizăm activităţi la care aspiram poate de mult timp.

12. Postul amplifică voinţa, fermitatea interioară şi bucuria de a trăi. Imaginea comună formată despre post este aceea a fiinţei care respinge cu îndârjire hrana, printr-un uriaş efort al voinţei, care îi aspreşte şi “usucă” fiinţa. Cu toate acestea, postind în mod înţelept putem descoperi, din contră, o mai mare savoare, satisfacţie şi bucurie în întreaga noastră viaţă.

POSTUL COMPLET DE O ZI

Timp de şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Naturii, dar în a şaptea zi sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru divin Ceresc. Şi în a şaptea zi nu mâncaţi mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia Tatălui Ceresc. În această a şaptea zi, lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia divină a Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei Divine a Naturii. În timpul celei de a şaptea zile, nu lăsaţi deloc mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar Dumnezeu vă va da viaţă lungă şi fericită pe pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în Împărăţia Cerurilor.”                      Evanghelia Păcii după Ioan

Majoritatea oamenilor au credinţa greşită şi chiar absurdă, că dacă omit o masă li se va petrece ceva foarte rău. Ei uită că în organismul lor sunt depozitate rezerve pentru cazuri de nevoie şi că acestea ar putea să le întreţină viaţa fără hrană din afară pe toată durata unei boli obişnuite. Unii cercetători renumiţi afirmă chiar, în urma studiilor efectuate, că omul are posibilitatea de a rezista fără hrană până la 100 de zile. Sunt nenumărate exemplele celor care au ţinut post negru timp de 40 de zile, pentru a se vindeca astfel de boli foarte grave sau pentru a se apropia de Dumnezeu. Chiar şi atunci când este pură, hrana lasă în organism unele reziduuri şi de aceea se recomandă să fie practicat periodic repausul alimentar complet sau altfel spus postul negru, în care nu se mănâncă nimic şi se bea doar apă, un anumit interval de timp – 24 de ore de exemplu – ceea ce are ca efect purificarea eficientă a întregii noastre fiinţe. În majoritatea cazurilor, frecvenţa optimă cu care trebuie practicat postul negru este o dată pe săptămână. În funcţie de tipul constituţional pot să existe însă anumite variaţii. În general, o persoană cu o  constituţie şi armonioasă din punct de vedere corporal, poate să ţină chiar şi 2-3 zile de post complet pe săptămână, continuu sau cu pauze; unei persoane active si energice se indică numai 1-2 zile de post, iar unei fiinţe cu o constitutie mai „fragila”, nu i se recomandă mai mult de o zi de post săptămânal (cu condiţia să bea suficientă apă).

Este deci foarte bine ca în mod regulat să fie ţinută o zi de post, prin abţinerea de la orice fel de hrană (cu excepţia apei simple, din care este bine să bem cam 1,5 l în ziua respectivă) timp de o zi (24 de ore). În postul creştin, se mănâncă în general la apusul soarelui, dar în postul complet abţinerea de la hrană se face până a doua zi dimineaţă. Acest principiu este recomandat de toate terapiile, cu rezultate deosebite. Zilele de post au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv, de eliminare a reziduurilor metabolice şi de purificare a întregii noastre fiinţe.

DESPRE VIRTUTILE POSTULUI

POSTUL COMPLET

– O străveche modalitate de transformare a fiinţei –

POSTUL COMPLET (NEGRU)

Postul este medicament. Şi dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil sau chiar păgubitor datorită lipsei de experienţă a celui care îl foloseşte. Trebuie să ştim şi timpul în care îl folosim, şi cantitatea medicamentului, şi natura trupului acelora care îl vor primi, şi anotimpul anului, şi dieta corespunzătoare şi multe altele, dintre care, dacă omitem ceva, aceasta strică pe toate celelalte.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Terapia prin post – o practică veche de peste o mie de ani la români

Tipurile de post cunoscute de religia creştin-ortodoxă sunt destul de numeroase şi sunt o expresie a unei înalte cunoaşteri a necesităţilor umane. Există o gradare evidentă a lor; astfel, se începe cu cea mai uşoară formă şi se ajunge la cea mai dificilă. Trecând în revistă formele de post, putem distinge 7 nivele:

  1. hrană fără carne

  2. hrană fără carne, lactate şi ouă

  3. hrană fără carne, lactate, ouă şi untdelemn

  4. hrană constituită din pâine şi apă

  5. fără nici un fel de hrană şi cu apă timp de o zi

  6. fără nici un fel de hrană şi fără apă timp de o zi

  7. fără nici un fel de hrană, dar cu apă timp de mai multe zile (până la 40 de zile sau chiar mai mult) .

Aceste forme de post, dintre care unele pot părea dure pentru omul contemporan, au fost ţinute secole de-a rândul de marea majoritate a românilor creştin-ortodocşi. Izvoare autohtone şi occidentale menţionează chiar neobişnuita rigurozitate cu care ţineau postul oamenii din popor.

Aceste forme de post sunt într-un acord perfect cu regimurile naturiste recomandate în medicina actuală. Sunt cunoscute tot mai multe cazuri de oameni care s-au vindecat de boli grele (şi cel mai bun exemplu este cancerul) prin alimentaţie compusă exclusiv din legume şi fructe crude, sau chiar prin post negru (cu apă distilată), uneori de o durată neobişnuit de lungă (până la 40 – 60 de zile).

În general, postul este conceput ca o alimentaţie din care a fost exclusă carnea sau produsele de origine animală. Din acest punct de vedere, posturile creştine sunt inspirat structurate anual. Astfel, după o iarnă în care se presupune că fiinţa umană s-a alimentat preponderent cu carne şi produse în carne, urmează Postul Paştelui (Păresimile sau Postul Mare, care începe cu şapte săptămâni înainte de Paşti), prin care se urmăreşte un dublu scop: pe de o parte, pregătirea spirituală adecvată pentru marea sărbătoare creştină care urmează, iar pe de altă parte, purificarea structurii fizice şi bioenergetice a omului, ieşit oarecum “încărcat” şi obosit după modul de alimentare din timpul iernii, slăbit şi nepregătit în faţa noilor forţe ale primăverii. Este precum o renaştere la o condiţie mai pură, aşa cum natura renaşte la viaţa noului anotimp. În timpul verii sunt rânduite două posturi: cel al Sfinţilor Apostoli (sau Postul Sânpetrului) şi Postul Adormirii Maicii Domnului (sau Postul Sfintei Maria, 1-14 august). Aceste perioade de post ajută la echilibrarea organismului pe timpul verii, în care o alimentaţie vegetariană este cea mai potrivită. În sfârşit, Postul Crăciunului, 15 noiembrie – 24 decembrie, pregăteşte fiinţa umană pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului, purificându-l înainte de perioada mai grea a iernii.

Este important de menţionat că sfinţii părinţi afirmă că de la formele mai dure de post sunt excluşi “cei slabi şi lipsiţi de putere”. Astfel, trebuie avută în vedere constituţia naturală a fiecăruia, iar postul să fie ţinut în limitele posibilităţilor fiecăruia, atât fizice, cât şi psihice. Oricine poate adopta o dietă lacto-vegetariană, chiar toată viaţa, însă mai puţini îşi pot permite un post cu apă şi pâine de 10 zile sau un post negru de 40 zile.

Ne propunem în continuare să detaliem caracteristicile postului complet, ţinut doar cu apă. Principala lui acţiune este cea de purificare, de odihnă a anumitor organe din corp, de facilitare a unor procese şi schimburi interne, fiind, de asemenea, lipsit de orice adaosuri sau constituienţi exteriori, deci perfect natural. Deoarece mulţi oameni ţin asemenea zile de post total, numai cu apă, în scop curativ sau spiritual, vom prezenta în continuare câteva din tainele acestuia.

Despre scopul postului complet

Scopul postului, în tradiţiile spirituale străvechi, dar şi în medicină, este armonizarea fiinţei umane din punct de vedere fizic, psihic, mental şi spiritual. El nu are în nici un caz rolul de a lipsi de cele necesare organismul şi nici de a chinui psihicul cu dorinţe nesatisfăcute. Postul constituie un act firesc, natural, care necesită o treaptă superioară de înţelegere şi conştientizare a propriei fiinţe. Iată ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog în acest sens:

Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea, la unii, să reprime înfierbântările trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul, la unii să stimuleze dorinţa pentru fapta bună, în altă parte să curăţească mintea şi să-l elibereze pe om de gândurile viclene, în altă parte să domesticească limba cea neîmblânzită şi să o împiedice să spună cuvinte fără de folos şi rele. Altora le acoperă în chip nevăzut ochii şi nu-i lasă să se rotească încoace şi încolo, ci face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale”.

Valenţele terapeutice ale postului complet

Postul negru este unul din tratamentele cele mai vechi şi mai eficiente din câte există. El înseamnă în primul rând curăţire, purificare. S-a observat de mult, prin experienţă, că un post mai îndelungat depăşeşte ca putere de vindecare toate celelalte procedee cunoscute. Cine are temperatură, are aproape automat tendinţa de a posti şi de a consuma lichide. Postul negru purifică chiar mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin post pot fi evitate de multe ori chiar operaţiile chirurgicale. Din păcate, medicii nu amintesc pacienţilor lor nimic despre post, fie din ignoranţă, fie din motive materiale. Aceasta cu toate că postul negru este recomandat şi de medicina alopată sub numele de “repaus alimentar total” pentru dezintoxicare, pentru a da răgaz organismului să se refacă. Postul este recomandat şi în cazul bolilor infecţioase în fazele acute, deoarece energiile organismului, nemaifiind orientate către procesul de digestie (care canalizează o mare parte din acestea) sunt folosite în procesul de apărare contra microorganismelor.

Iată părerea dr. Ernst Schneider despre postul complet în procesul vindecării: “Cura de post este măsura cea mai drastică. Dar şi cea mai eficace în orice boală. (…) Postul terapeutic curăţă nu numai zgura corporală, ci şi pe cea spirituală, sufletească”.

Posturile alimentare terapeutice, de scurtă durată, efectuate în scopul purificării organismului sau în scop preventiv, sau mai îndelungate, efectuate în scop curativ, sunt extrem de utile ca ajutătoare ale altor metode terapeutice naturiste. Utilizarea în scop curativ a postului complet cuprinde un spectru foarte vast de boli. El poate fi aplicat practic în orice stadiu de evoluţie al bolii, rezultatele variind în funcţie caracteristicile individuale ale pacientului, de credinţa acestuia, precum şi de tipul şi durata postului.

Fiecare bolnav, înainte de a se hotărî să ţină un post de lungă durată, chiar dacă a mai experimentat anterior altele pe perioade mai scurte, trebuie să fie bine edificat în privinţa modului de desfăşurare al acestuia, să cunoască eventualele reacţii ce s-ar putea produce în timpul postului, modul în care el poate fi întrerupt şi comportarea în perioada imediat următoare, de la reînceperea alimentaţiei până la reintrarea în normal. Este bine să fie menţinută legătura cu un medic naturist sau o persoană cu experienţă în ţinerea posturilor.

În unele cazuri se recomandă, în scopul grăbirii procesului de vindecare, înlocuirea apei cu ceaiuri medicinale, cu anumite sucuri de legume şi fructe, cu zeamă de legume, în funcţie de natura bolii şi caracteristicile pacientului.

În general, durata posturilor complete în vindecarea bolilor grave este mare, putând ajunge până la 45-60 de zile. În mod obişnuit, nu sunt necesare repetări ale postului, cu condiţia folosirii unei alimentaţii corespunzătoare în perioada de stingere a postului şi a eliminării greşelilor care au condus la instalarea bolii tratate. De multe ori, adevărata vindecare apare abia în perioada de stingere. La noi în ţară, posturile recomandate de dl. Valeriu Popa au dat rezultate foarte bune în numeroase cazuri de boli grave.

În mod curent, la aceste posturi se recomandă şi folosirea unor procedee auxiliare: clismele, purgativele naturale, automasajul, reflexologia, băile de soare, de apă sau aer, homeopatia, procedeele pentru curăţarea limbii, a gurii, a pielii. Pentru amplificarea procesului de purificare se recomandă realizarea în mod regulat a procedeului eliminării acumulărilor nocive prin vomă terapeutică (Vamana Dhauti, procedeu descris în anexă).

Importanţa spirituală a postului complet

Postul stimulează intuiţia, atât cea referitoare la lumea înconjurătoare, cât şi cea interioară, presimţirea şi viziunea. Acesta este motivul cel mai adânc pentru care religiile au recomandat postul” (Dr. Hfun)

Înţelepţii recomandă tuturor fiinţelor o zi de post complet pe săptămână pentru “a-şi limpezi mintea şi emoţiile”. Postul era frecvent întâlnit în trecut la conducătorii diferitelor popoare. Aceştia aveau asemenea zile de post complet şi de reculegere, în care se puteau concentra cel mai uşor asupra procesului de auto-desăvârşire. În Evul Mediu, unii cavaleri posteau înaintea luptei pentru a-şi purifica spiritul. În satele din România, exista obiceiul ca mirii să postească şi să reflecteze asupra propriei existenţe cu o zi înainte de cununie.

„Aşa poţi să-ţi supui simţurile. Aşa ţi se trezeşte mintea. Aşa se îmblânzesc patimile trupului. Aşa vin gânduri blânde, înalte şi subtile. Aşa vin mişcări luminoase în minte. Aşa vine sârguinţa spre lucrarea virtuţii. Aşa izvorăsc lacrimi de dor şi aducerea aminte de moarte. Aşa se curăţă şi înţelepciunea, şi se depărtează de orice nălucire care ispiteşte mintea. Aşa primeşte omul o vedere pătrunzătoare, chiar pentru lucruri depărtate. Aşa primeşte şi înţelegerea cea mai adâncă a tainelor pe care le cuprinde mintea prin puterea cuvintelor celor dumnezeieşti, şi mişcările cele lăuntrice, care se pornesc de la suflet, şi puterea de a desluşi şi de a deosebi puterile sfinte de puterile cele duhovniceşti, şi vedeniile adevărate de nălucirile zadarnice. Aşa se taie lenevirea şi negrija. Aşa vine şi flacăra râvnei, care calcă peste orice primejdie şi trece prin orice îngrozire. Aşa vine adevărata libertate a omului şi bucuria sufletului” (Sfântul Isaac Sirul)

Raţiunile postului sunt totuşi mult mai profunde decât par la prima vedere. Omul îşi atrage nenorocirile asupra sa din cauza încălcării conştiente sau nu a legilor universale ale firii. Fiecare greşeală pe care am făcut-o şi-a lăsat urma în noi, sub forma aşa numitelor păcate – reziduuri destinice (sau, cum sunt cunoscute în tradiţia orientală, karma-ice). Postind, aceste impurităţi se elimină gradat şi lumina lăuntrică se va manifesta din ce în ce mai pregnant în noi. Astfel vom deveni mult mai uşori şi mai fericiţi. Din acest motiv, toate căile spirituale autentice recomandă unanim postul alimentar.

Într-un pasaj dintr-un text apocrif – “Evanghelia Păcii după discipolul Ioan” Iisus afirma:

Vă spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele voastre, mulţi ani v-aţi supus farmecelor Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi, şi tocmai de aceea datoriile voastre trecute s-au înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi plata este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja nerăbdători, după a treia zi (de post n.n.), ca fiul risipitor, ci aşteptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care este sfinţită de Dumnezeu şi apoi mergeţi cu inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele şi toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte nesfârşit de mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a şapte ani. .Aceia care datorează păcatele şi bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile tuturor celor şapte ani”

Postul este, aşadar, o modalitate foarte simplă şi la îndemâna fiecăruia dintre noi, de a redeveni uşori şi luminoşi, de a ne redobândi sau a ne păstra puritatea şi libertatea. Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi să ne abţinem cu uşurinţă şi de la sentimente şi gânduri negative. În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că exact această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este în realitate faptul care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi.

Postul complet creează o „stare de realitate non-comună” (folosind cuvintele lui C. Castaneda), care generează un fel de viziune nouă, reală asupra ta însuţi şi o adevărată deschidere asupra realităţii înconjurătoare. Căci faptul de a te strădui să nu cedezi tentaţiei de a mânca şi abstinenţa însăşi aduc o stare de vigilenţă, de atenţie. În timpul postului se amplifică voinţa, devenim conştienţi de impurităţile care se elimină, cu alte cuvinte apare un nivel superior de conştiinţă.

În lume au existat aproape întotdeauna fiinţe al căror rol a fost tocmai acela de a arăta că omul nu depinde la modul fundamental de hrană ci el este înainte de toate spirit, scânteie din Dumnezeu Tatăl.