CUM MANCAM?

CUM MÂNCĂM ? ATITUDINEA FAŢĂ DE ACTUL HRĂNIRII

Observând cu atenţie cum mănâncă fiecare om în parte ne vom lărgi mult sfera de cunoştinţe în ceea ce priveşte natura şi comportamentul uman.

Orele la care luăm mesele, ritmicitatea în alimentaţie (sau lipsa ei), poziţia, rapiditatea mişcărilor, felul în care pregătim mâncarea, în care o degustăm şi o mestecăm, starea de relaxare sau de încordare în care ne hrănim sunt componente ale unui tot care se numeşte modul în care ne hrănim.

Medicina psihosomatică pune tot atâta accent pe modul în care mâncăm, ca şi pe ceea ce mâncăm. Atitudinea în timpul mesei este hotărâtoare pentru felul în care vor decurge ulterior procesele de digestie, asimilare şi eliminare. S-a constatat că multe persoane care vor să slăbească sau să se împlinească sunt împiedicate în acest demers de felul în care mănâncă. Într-adevăr, pentru persoanele care au un cult al mâncării, care rămân uitate într-o stare de reverie gurmandă la masă sau pentru cei ce înghit „disperaţi” va fi imposibilă o reglare ponderală pe termen lung, după cum şi pentru cei ce mănâncă din picioare, rămân scufundaţi în gânduri şi proiecte sau, şi mai rău, în angoase şi temeri va fi imposibilă vitalizarea.

Practicanţii medicinii psihosomatice consideră că peste 40% din afecţiunile digestive sunt generate de atitudinile greşite din timpul mesei. Starea emoţională din timpul mesei va trebui autocontrolată, după cum vor trebui conştientizate şi controlate gesturile, mestecatul, poziţia din timpul mesei.

Importanţa felului în care mâncăm a fost sesizată de foarte mult timp. Din acest motiv există o serie de ritualuri religioase în toate părţile lumii care se fac înainte de masă. Binecuvântarea bucatelor, aducerea de ofrande de hrană lui Dumnezeu la sărbătorile importante, ospătarea săracilor şi străinilor, înălţarea de rugi înainte de masă sunt modalităţi de a genera o stare lăuntrică adecvată în timpul mesei, de debranşare de la cotidian.

Mai recent apărut, codul bunelor maniere aduce o serie de indicaţii (mai mult sau mai puţin inspirate) despre felul în care se ia masa, menite să genereze aceeaşi stare lăuntrică armonioasă în timpul hrănirii.

Principalele erori pe care le fac oamenii atunci când se hrănesc sunt:

• nu-şi cultivă o stare interioară de calm şi bună dispoziţie în timpul mesei (din ignoranţă, neglijenţă sau sub pretextul neputinţei cronicizate)
• mănâncă prea repede
• mănâncă distraţi sau concentraţi în altă parte
• mănâncă prea mult
• consumă o hrană prea caldă sau prea rece
• mestecă prea puţin
• mănâncă atunci când nu le e foame, ci atunci când le este poftă
• nu se bucură de alimente, ci se ataşează de gustul lor, le acceptă cu greutate sau rămân indiferenţi.

Au putut fi identificate chiar câteva tipuri de personalitate (tipologii umane) în funcţie de felul în care este abordat actul hrănirii. De-a lungul vieţii, sub presiunea evenimentelor exterioare sau interioare, un om se poate apropia mai mult sau mai puţin de toate cele trei tipologii descrise în continuare:

1. “Apaticul” – este cel care preferă mesele îndelungate şi “liniştite”. Uneori el se poate simţi cel mai în bine la masă, unde se simte în siguranţă şi mângâiat. El are un apetit mare pe care şi-l satisface tacticos. Este predispus la sedentarism, la obezitate şi la indigestie. Atunci când este deprimat, găseşte cea mai bună mângâiere în mesele suculente şi dulci.
2. “Impulsivul” – are un apetit foarte puternic, pe care şi-l manifestă sau nu. Firea sa mai fierbinte îl face adesea să uite de control şi atunci poate avea o poftă de mâncare nestăpânită, care, în cazul în care nu este satisfăcută la timp, poate genera stări de indispoziţie, frustrare sau chiar de furie (uneori cu exteriorizări violente). Când este foarte preocupat, poate să şi uite că a mâncat sau să mănânce în neştire. Preferă adesea grăsimile, mâncărurile condimentate puternic, deşi nu întotdeauna le suportă. Este predispus la gastrite, ulcer şi hipertensiune.
3. “Împrăştiatul” – are un apetit oscilant şi o digestie capricioasă. Mănâncă grăbit sau distrat, adesea în cantităţi şi în combinaţii inadecvate. Adesea este subponderal şi în ciuda unor regimuri consistente nu reuşeşte să se vitalizeze datorită slabei sale participări conştiente la actul hrănirii. Atunci când circumstanţele îi permit se poate îngrăşa, dar adesea neuniform şi, în consecinţă, dizarmonios. Este predispus la slăbiciune fizică, la indigestie, balonare şi aerofagie.

Oricăreia dintre tipologiile anterior descrise i-am aparţine, ne putem corecta modul de a mânca, acţionând sistematic, respectând cu atenţie câteva indicaţii simple referitoare la alimentaţie:

1. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “apatic”:

– mesele vor fi strict delimitate pe parcursul unei zile, eliminându-se “gustatul”, “ronţăitul”, “ciugulitul” în intervalul de timp dintre două mese

– este indicat ca prima masă a zilei să fie servită după ora 10.

– ultima masă a zilei va fi cel târziu la ora 21 (ideală ar fi ora 19)

– nu se iau mai mult de 3 mese pe zi

– masa începe întotdeauna cu fructe şi legume crude. Apoi se trece la consumarea hranei preparate (cel mai bine, după o pauză de 15-20 de minute).

– mesele trebuie să fie luate într-o atmosferă vioaie, de tonus. Este indicată chiar folosirea în timpul mesei a unui fond muzical dinamic

– după masă niciodată nu se face program de somn, “dulcele somn de după-masă” fiind cât poate de nesănătos. Printre efectele sale nedorite, se numără şi faptul că îngreunează mult digestia, măreşte mult inerţia, încetinind considerabil procesele mentale, favorizează depunerile de grăsime, declanşează un apetit intens.

– hrana trebuie mestecată mult (de minim 30 de ori înainte de a fi înghiţită), conştientizându-i cât mai mult gustul şi valoarea nutritivă. Astfel, se ajunge mai repede la senzaţia de saţietate şi se diminuează fără efort cantitatea de hrană consumată la o masă.

– nu se consumă hrană rece de la frigider. Este bine ca în perioadele friguroase să existe la masă măcar un fel de mâncare caldă.

– este necesar să se evite consumarea în exces a alimentelor cu gust dulce sau sărat.

– dacă se constată tendinţa spre obezitate, digestie lentă, limbă “încărcată”, acumulări de mucus, stări de somnolenţă sau letargie, precum şi atunci când se doreşte pur şi simplu amplificarea puterii digestive şi a unui apetit sănătos, se recomandă utilizarea cu 15 minute înainte de masă a unor plante adecvate, cum ar fi: ţintaura, anghinarea, busuiocul, cimbrul etc.

2. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “impulsiv”:

– mesele nu trebuie să fie niciodată prea copioase. Este bine ca mâncarea să nu fie de un singur fel, deoarece în acest caz pentru ajungerea la saţietate este necesară o cantitate mult mai mare din hrana respectivă decât în mod obişnuit.

– la finalul mesei, stomacul trebuie să fie umplut la două treimi din capacitatea sa, restul fiind completat cu infuzii reci (puţin sub temperatura camerei)

– în timpul mesei se renunţă la discuţii, la citit, uitat la televizor, la distragerea atenţiei cu planuri şi proiecte palpitante pentru viitor

– trebuie evitat mâncatul în stări de oboseală sau nervozitate. Este preferabil să ne acordăm un răgaz de odihnă, de calmare înainte de masă, mâncând atunci când starea noastră emoţională este echilibrată.

– reducerea cantităţii de hrană, reducere care uneori este necesară la acest tip, nu se face brusc, ci progresiv. Reducerea progresivă se face cu ajutorul regulii sfertului: în prima zi se mănâncă normal, notându-ne cantitatea de hrană pe care o ingerăm; în următoarele trei zile raţia de hrană va fi redusă cu un sfert faţă decât era în prima zi; apoi reducem pentru următoarele trei zile încă o dată raţia de hrană cu un sfert faţă de raţia pe care am avut-o după ultima reducere ş.a.m.d. Ne oprim din această reducere sistematică atunci când simţim că am ajuns la un echilibru între necesităţile reale organismului şi ceea ce noi mâncăm. Este bine totuşi să nu slăbim excesiv, ci să ne menţinem la o greutate normală în raport cu înălţimea şi tipul constituţional.

– la persoanele care nu au un exces ponderal nu se va urmări diminuarea cantitativă a porţiei de hrană, ci îmbunătăţirea calitativă a acesteia. Vor fi aşadar consumate numai alimentele pure, lipsite de stridenţe de gust, proaspete sau cât mai puţin conservate, digerabile.

– se recomandă consumarea infuziilor şi lichidelor mai reci, dar nu direct de la frigider

– nu se vor consuma mâncăruri fierbinţi, dar nici foarte reci; hrana la temperatura camerei este cea mai convenabilă.

– este necesar să fie evitate excesele în ceea ce priveşte utilizarea gustului picant (şi în mai mică măsură şi a celui acru).

– este recomandată utilizarea unor plante cu rol calmant, detensionant sau uşor răcoritor, cu 10-15 minute înaintea mesei: mentă, fenicul, măghiran, roiniţă (melisă).

3. Aspecte esenţiale referitoare la alimentaţia tipului “distrat”:

– este indicat ca mesele să fie în număr de minim 3 pe zi, luate în fiecare zi, ritmic, la aceeaşi oră;

– se elimină suplimentele alimentare de dinaintea mesei, care reduc apetitul, îngraşă haotic, suprasolicită digestia, perturbă ritmicitatea proceselor de digestie şi metabolism.

– este bine ca la fiecare masă să fie alimente calde, mai ales în perioadele friguroase.

– nu se mănâncă în stări de stres, agitaţie mentală, emoţie puternică, teamă, anxietate, grabă, nelinişte, inapetenţă

– în timpul mesei se exclud conversaţia, privitul la televizor, cititul, etc.

– alimentele trebuie să fie bine prezentate, să aibă culori cât mai calde, vii, care să stimuleze în mod armonios apetitul şi digestia

– la o masă nu se consumă prea multe alimente grele, foarte consistente şi, în consecinţă, greu de digerat. Trebuie bine dozate mai ales alimentele grase sau bogate în proteine, care deşi sunt foarte necesare nu trebuie consumate în exces deoarece poate apare cu uşurinţă indigestia, balonarea, etc.

– pe cât posibil nu se ia masa în locuri friguroase, unde sunt curenţi de aer, zgomot excesiv, agitaţie

– în cazurile de devitalizare extremă se adoptă o tactică de revigorare rapidă: mesele vor fi în număr de 5 pe zi, mai uşoare ca cele obişnuite, cu alimente consistente măcar două dintre ele (dar în cantităţi moderate pentru a putea fi digerate); prima masă va fi luată până la ora 7 dimineaţa (pentru o trezire la o oră matinală este necesar ca ora de culcare să fie 22³⁰ – 23⁰⁰)

– sunt recomandate infuziile, chiar în cantităţi mai mari ca de obicei (cu excepţia cazurilor în care există afecţiuni în care este contraindicat aportul de lichide). Se recomandă infuziile de coriandru, fenicul, busuioc, cimbrişor, mentă, măceşe, coacăze, coacăze negre, zmeură, fragi, portocal. Plantele recomandate pentru infuzii pot fi utilizate, evident, şi sub formă de pulbere, ca adaos la diferitele preparate culinare. Rolul lor este chiar mai important pentru tipul “distrat” faţă de celelalte tipologii, având în vedere digestia oscilantă a acestuia, care poate fi rapid ameliorată în acest mod. Totodată, aceste plante vor permite eliminarea inconvenientelor legate de apariţia gazelor intestinale, balonării, crampelor abdominale – fenomene la care este de asemenea predispus.

Rugăciunea sau consacrarea actului hrănirii

Un obicei tot mai puţin urmat în ultima perioadă este cel al tradiţionalei rugăciuni realizate cu dăruire şi simplitate înaintea începerii mesei. Pentru sufletele deschise spre credinţă, acest gest-ofrandă simplu prin care este invocată puterea Creatorului înaintea actului de a mânca devine calea de a da hranei şi hrănirii adevărata lor valoare. Timp de sute de ani, strămoşii noştri au realizat gestul simplu de a închide ochii şi a-şi împreuna mâinile cu smerenie înaintea începerii mesei, rostind încetişor sau în gând “Tatăl Nostru”, recunoscând astfel că hrana pe care o primeau le era dată prin bunăvoinţa acestei forţe enigmatice a lui Dumnezeu pentru susţinerea vieţii.

Nimic nu este, poate, mai eficient pentru a obţine o atitudine calmă, senină şi cumpătată pe parcursul servirii mesei decât realizarea unei scurte rugăciuni, în spiritul tradiţiilor străvechi româneşti, sau mulţumindu-i cu propriile cuvinte lui Dumnezeu pentru darurile pământului şi dăruindu-i totodată interior (ca o ofrandă) întregul act al hrănirii şi toate rezultatele lui. Acest act al consacrării hranei şi hrănirii către Dumnezeu poate produce adevărate miracole (prin schimbarea atitudinii celui care îl realizează) în ceea ce priveşte modul de “primire” a alimentelor.

Această invocaţie realizată sincer şi cu atenţie (în nici un caz într-un mod mecanic şi lipsit de trăire interioară) poate fi constituită de rugăciunea “Tatăl Nostru” sau de rostirea interioară, plină de credinţă a oricărei rugăciuni adecvate urmată întotdeauna de un scurt moment de linişte şi ascultare interioară, în care vom căuta să simţim ecourile acestei invocaţii în fiinţa noastră.

Extras din lucrarea „Vindecare si purificare prin alimentatie si post. Vol.2” EDITURA KAMALA