CRITERIILE EXCELENȚEI

CRITERIILE EXCELENȚEI

“Soarta omului valorează atât cât el şi-o evaluează singur.” H. de Balzac

Ce trebuie să urmărim?

Mulţi oameni au tendinţa de a abandona orice luptă în faţa greutăţilor cu care se confruntă în viaţă. Există însă şi o altă categorie de oameni – cea a luptătorilor am putea spune – care aproape întotdeauna, datorită curajului şi hotărârii cu care abordează orice problemă, se bucură de succes în tot ceea ce întreprind. Reuşitele lor fac parte din acele aşa-numite performanţe de vârf, datorate unei depline stăpâniri şi cunoaşteri de sine, unei organizări adecvate a tuturor activităţilor lor, precum şi capacităţii lor de adaptare în faţa oricăror eventuale schimbări survenite, care, departe de a fi respinse, sunt întotdeauna întâmpinate cu bucurie. Eroii acestor performanţe (care aşa cum arată cercetările în materie sunt persoane deplin conştiente, care îşi cunosc sentimentele şi îşi înţeleg motivaţiile) sunt stăpânii deplini ai propriei lor vieţi, în care reuşesc să menţină permanent, cu multă măiestrie, un perfect echilibru.

Distingem în cazul acestor ”performeri de vârf” anumite caracteristici specifice:

A) Claritate în direcţionarea interioară

a) oamenii de succes sunt deplin conştienţi de propriile lor sentimente şi necesităţi;

b) îşi stabilesc cu claritate ţelurile;

c) simt că fac întotdeauna ceea ce doresc;

d) îşi stabilesc idealuri clare, concrete şi realiste;

e) trăiesc un profund sentiment interior al scopului vizat şi al capacităţii de a-l realiza, care îi conduce adeseori cu uşurinţă dincolo de aşteptări;

f) nu se tem niciodată să realizeze ceea ce nu au mai realizat înainte;

g) nu sunt niciodată descurajaţi şi nici blocaţi de circumstanţe limitatoare, de ceea ce nu pot deocamdată să realizeze, de ceea ce organizarea sau mijloacele nu permit, de modul în care se desfăşoară lucrurile. Dimpotrivă, ei văd în orice lucru care intervine ceva din care pot învăţa, ceva care merită să fie cunoscut şi depăşit;

h) sunt mult mai preocupaţi de rezultatele şi împlinirea ce le-o va aduce lucrul pe care îl realizează, decât de modul în care vor fi percepute şi înţelese acele performanţe de către ceilalţi.

B) Orientarea către acţiune

a) ei privesc întotdeauna înainte, fiind atenţi la lucrurile din care pot învăţa sau pe care le pot realiza în viitor;

b) nu se complac într-o stagnare în “zona confortabilă, călduţă”, ci dimpotrivă, caută permanent noi schimbări, noi şanse;

c) nu se tem niciodată de eşec;

d) îşi cunosc întotdeauna priorităţile;

e) urmăresc să obţină rezultate excelente în priorităţile majore, nu risipesc însă o cantitate preţioasă de energie şi de timp pentru sarcini având o importanţă secundară;

f) nu se fixează şi nu-şi construiesc acel tulburător complex al eşecului în cazul greşelilor sau erorilor.

C) Echilibrul

a) lucrează foarte mult (din greu), dar se opresc atunci când simt că este necesar, pentru a se juca şi a se destinde;

b) ştiu să se relaxeze;

c) au încredere într-o relaţie personală împlinită, dăruindu-se plini de iubire familiei şi prietenilor, preocupându-se totodată de regenerarea şi creşterea lor interioară.

Aceste etape, odată puse în practică, vor conduce la rezultate remarcabile, generând profunde schimbări în bine, ajutându-ne să formăm şi să impunem o nouă faţetă, o nouă imagine despre noi înşine. Astfel vom deveni o adevărată forţă triumfătoare şi totodată un sprijin preţios pentru semenii noştri.

Portretul” ființei excepționale în viziunea psihologiei … și nu numai

“Trebuie să fii nu cel dintâi, ci unicul.”       J. Renard
„Intuitia perfectiunii ofera imboldul cautarii si realizarii ei.”    G.M.Li-viu

Cu siguranţă că toţi oamenii care au realizat ceva măreţ în viaţă au urmărit într-un mod sau altul perfecţiunea. În definitiv, aceasta este chiar menirea omului şi ea transpare adesea chiar şi în cele mai mărunte activităţi. De altfel R. Descartes spunea că: “Omul e ceva nedesăvârşit, care tinde necontenit la ceva mai mare şi mai bun decât el însuşi.”

Fiinţa dornică de auto-perfecţionare, aşa cum o descrie psihologul american A. Maslow, este o persoană care:

a) este suficient de sănătoasă;

b) este mulţumită şi fericită dacă îşi are împlinite necesităţile de bază, utilizându-şi talentele şi capacităţile în sens pozitiv;

c) este motivată de nişte valori către care tinde şi cărora le este loială.

În afară de aceste caracteristici enumerăm aici câteva dintre principalele “propoziţii de testare” enunţate tot de A. Maslow, pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o stare ideală.

1. Toţi oamenii care se perfecţionează sunt dăruiţi unei meniri, chemări, vocaţii, având pasiunea muncii detaşate, realizate nu numai pentru scopuri personale, ci având motivaţii altruiste.

“În general” aşa cum observa A. Maslow “devoţiunea şi devotamentul sunt astfel conturate încât e mai corect să utilizăm vechile cuvinte: chemare, vocaţie sau misiune pentru a descrie sentimentul pasiunii altruiste şi profunde pentru “munca” spirituală a unei asemenea persoane.”

Putem spune chiar că o asemenea fiinţă va tinde mai devreme sau mai târziu să procedeze astfel în viaţa sa, căci este vorba despre o chemare interioară, un destin, o menire.

2. În cazul ideal, tendinţele interioare coincid cu tendinţele exterioare. “Eu vreau” coincide cu “Eu trebuie”, aceasta concordanţă rezultând dintr-o armonie cu Natura şi Voinţa Divină. Libertatea este deci Voinţa Divină simţită şi înţeleasă.

3. Oamenii care se autoperfecţionează au un puternic sentiment al şansei deosebite de a se afla în această situaţie ideală, de noroc, de graţie, de veneraţie faţă de acest miracol, sau de uimire că ei au fost cei aleşi.

4. La acest nivel, distincţia între muncă şi distracţie este transcensă (slujba, hobby-urile şi chiar vacanţele trebuie redefinite la un nivel mai înalt, căci ajung să capete toate o integrare spirituală.

Dr. Maslow spune: “Este evident că în cazul acestor oameni distincţia obişnuită între muncă şi distracţie este în totalitate transcensă” … “dacă o personă îşi iubeşte munca, care îi place mai mult decât orice altă activitate din lume şi este nerăbdătore să înceapă să o realizeze şi să se întoarcă la ea după orice întrerupere, atunci cum putem vorbi de “muncă” în sensul a ceva ce omul este forţat să facă împotriva voinţei sale? Această energie, această chemare creatoare vine atunci când fiinţa nu o face pentru un salariu mare sau pentru onoruri, ci dintr-un elan care vine chiar de la Divin”.

5. Astfel de indivizi devotaţi vocaţiei lor tind să se identifice cu calea lor evolutivă şi să o transforme într-o caracteristică definitorie a propriei lor fiinţe.

Dacă cineva întreabă o persoană obişnuită “Cine eşti tu?”, aceasta va avea tendinţa să răspunsă în termenii integrării sale sociale, de exemplu: “Sunt avocat”, “Sunt psiholog”, etc. În cazul fiinţelor de excepţie ce se autoperfecţionează mereu vocaţia lor tinde către transcendere, ea fiind percepută ca o caracteristică definitorie a fiinţei perfecte, care are revelaţia naturii sale divine, profunde. Acesta devine atunci aspectul fundamental al existenţei sale.

6. Această introvertire aparentă înseamnă că eul profund al fiinţei s-a dilatat pentru a include aspectele exterioare ale lumii şi de aceea distincţia între eu şi non-eu, între interior şi exterior, a fost transcensă.

Dr. Maslow afirma: “Cu siguranţă egoismul este în asemenea cazuri depăşit, şi urmează implicit o rafinare la nivelele mai înalte ale fiinţei. Astfel, o personă cu un mare talent într-un anumit gen de creaţie, poate să creeze mereu şi mereu ca şi când ar avea o profesie în care, în mod simultan ar fi şi n-ar fi el însuşi. Astfel, el devine propriul său creator.

Carl Rogers, în lucrarea sa “A deveni o Personalitate” îşi bazează, de asemenea, conceptul de personalitate completă, împlinită, sau care se autoperfecţionează, mai degrabă pe observaţii personale şi clinice, considerând creativitatea ca una dintre cele mai importante implicaţii ale unei personalităţi complete. El consideră că aceste personalităţi de exceptie se îndreaptă către următoarele scopuri:

a) o deschidere mărită către viaţă şi experienţă, aceasta presupunând o reducere şi chiar o anulare a temerilor faţă de oameni şi împrejurările vieţii;

b) un interes crescut pentru aspectele vieţii ce ţin de valoarea eternă a clipei prezente;

c) o mai bună cunoaştere atât a aspectului exterior, cât şi a celui interior al fiecărei noi experienţe; de fapt, o capacitate mărită de cunoaştere a tot ceea ce înconjoară fiinţa.

În final, caracteristicile enumerate în continuare:

– creativitate;

– integrare, integritate, unificare a personalităţii;

– identitate fermă, autonomie, ghidare interioară;

– cunoaştere cuprinzătoare, plină de discernământ atât interioară, cât şi exterioară;

– spontaneitate, expresivitate, dinamism, un simţ dezvoltat al umorului, prezenţă de spirit;

– detaşare, obiectivitate;

– capacitate profundă de a iubi;

– percepţie clară şi eficientă a realităţii, fără iluzii;

sunt comune atât la Carl Rogers cât şi la Dr. Maslow. Se pare că, de aceea, calea autoperfecţionării este totuşi suficient de largă şi accesibilă pentru foarte multe tipuri diferite de oameni. Pentru unii aceasta va însemna un ciclu continuu de flash-uri creative ocazionale, urmate de odihnă; pentru alţii experienţe de vârf autentice, însoţite de o creştere interioară şi de o mare vitalitate şi creativitate, aceasta implicând totodată o deschidere a porţilor de legătură dintre conştient şi subconştient, şi accesul la tărâmul nebănuit al propriilor noastre potenţialităţi latente.

Extras din lucrarea ”Inteligență și transformare” – EDITURA KAMALA

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

Toate realizarile noastre, toate experientele vietii s-au desfasurat si au primit din partea noastra o anumita atentie. Gradul atentiei de care omul da dovada in mod spontan in existenta este masura propriului sau nivel de constiinta. Pe de alta parte, este evident ca, pe masura ce dezvoltam aceasta calitate a mintii noastre, incepem sa fim din ce in ce mai mult prezenti, si prin urmare, mai constienti. Intre atentie si starea de „a fi” a unui om exista o permanenta legatura. Dar pentru a putea aborda practic acest nivel al dezvoltarii constiente a atentiei noastre sa vedem in continuare cateva caracteristici ale acesteia.

Caracteristicile atenţiei

Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismului atenţiei. care exprimă în primul rând o mobilizare voluntară, selectivă şi o focalizare asupra unui obiect, fiinţă sau fenomen în vederea unei cunoaşteri optime, prezentăm în continuare caracteristicile esenţiale ale atenţiei:

1. Stabilitatea sau altfel spus persistenţa atenţiei, care constă într-o menţinere fermă şi clară a atenţiei orientată neîntrerupt către aceeaşi activitate sau obiect al cunoaşterii.

2. Concentrarea – se referă la capacitatea de a realiza o orientare selectivă, cu un scop bine determinat, cum ar fi desfăşurarea unei anumite activităţi sau observări eficiente a fenomenelor. Această caracteristică conferă atenţiei claritate şi o intensitate specifică.

3. Flexibilitatea – este calitatea care permite deplasarea, comutarea rapidă a atenţiei de la o activitate la alta sau de la un fenomen la altul cu un efort minim, exprimând astfel mobilitatea focalizării asupra proceselor sau obiectelor asupra cărora ne concentrăm. Flexibilitatea este cea care facilitează adaptarea la diferite activităţi sau perceperea unor fenomene diferite.

4. Distributivitatea este acea caracteristică a atenţiei care permite cuprinderea simultană în sfera mentalului nostru a două sau mai multe procese sau activităţi care se desfăşoară simultan. În general această caracteristică se desfăşoară într-o formă optimă atunci când cel puţin unul dintre procesele în desfăşurare este pentru noi suficient de cunoscut, desfăşurându-se mai mult automat.

5. Volumul sau capacitatea de cuprindere a atenţiei exprimă acea forţă de expansiune dirijată a capacităţii noastre de percepţie în vederea înglobării unei sfere cât mai largi de procese, fenomene sau activităţi.

Criterii de apreciere a capacităţii de atenţie

Înainte de a recomanda câteva exerciţii de amplificare a atenţiei este util să putem realiza o anumită evaluare a capacităţii noastre de a fi atenţi.

a) Evaluarea atenţiei auditive

Se va pronunţa o serie de cifre unele după altele, ca şi cum ar fi vorba despre un număr de telefon, după care se va repeta un număr cât mai mare posibil de cifre din cele pronunţate, fără eroare, şi se va urmări să se crească acest număr.

În general, un copil de 5 ani poate să repete un număr de 4 cifre, un copil de 6 ani va repeta un număr de 5 cifre, unul de opt ani 6 cifre, la 11 ani, 7 cifre; puţini adulţi repetă mai mult de 8 cifre.

b) Evaluarea atenţiei vizuale

Se vor scrie serii de cifre diferite pe cartonaşe separate, apoi cartonaşele respective vor fi acoperite cu un altul, fiind expuse privirii doar pentru o fracţiune de secundă; încercări succesive vor permite repetarea unei serii din ce în ce mai lungi de cifre. Aceeaşi experienţă se poate realiza cu litere asociate la întâmplare, apoi cu litere formând cuvinte inteligibile sau chiar fraze foarte scurte. Atunci când literele sunt asociate la întâmplare, puţine persoane vor fi capabile să capteze mai mult de 6 sau 7, în loc de 10 până la 15 litere în cazul în care ele formează cuvinte care pot fi pronunţate.

c) Stabilitatea atenţiei

Puteţi obţine o măsură a capacităţii proprii de concentrare a atenţiei realizând un exerciţiu foarte simplu, care vă poate ajuta de altfel să progresaţi foarte mult în această privinţă. Pentru aceasta veţi lua un ceas cu limbi, şi fără a acorda nici o atenţie cadranului sau altor aspecte particulare ale ceasului, urmăriţi în mod strict deplasarea secundarului, înregistrând fiecare poziţie a acestuia. Concentraţi-vă cu o atenţie neîntreruptă asupra secundarului şi observaţi primul moment în care atenţia vi s-a îndreptat către altceva. Calculaţi timpul scurs între momentul de început al fixării atenţiei şi momentul în care aţi deviat.

Acest exerciţiu este deosebit de util în amplificarea puterii de concentrare şi a duratei atenţiei voastre.

Cultivarea metodică a atenţiei

Pentru a căuta – atât în noi înşine, cât şi în ceilalţi – cauzele reale ale neatenţiei, este necesar să explorăm diversele planuri de manifestare definitorii pentru fiinţa umană, începând de la psihic, emoţional şi mergând până la mental şi moral, deoarece cel mai adesea în aceste domenii îşi află rădăcinile neatenţia care ne marchează în mod negativ acţiunile.

Prin cultivarea metodică a atenţiei vom putea dobândi cu o uşurinţă surprinzătoare controlul asupra propriului mecanism cerebral, astfel încât mentalul nostru va putea prelua cu fermitate rolul de pilot, fără a se mai lăsa dominat de factorii turbionari şi de falsele manevre ale gândirii nereflexive.

Metoda de cultivare a atenţiei va trebui să se adapteze ritmului nostru propriu, manierei noastre specifice de a reacţiona la contactul cu viaţa. Astfel, în cazul fiinţei caraterizate de imobilitate, pasivitate, lene, reverie, reacţii foarte lente sau insuficiente la contactul cu exteriorul, se vor adopta modalităţi diferite faţă de cazul acelor persoane caracterizate de un exces de mişcare, de excitaţie şi agitaţie care pare să le răpească aproape total capacitatea de interiorizare. În ambele situaţii este vorba despre o adaptare imperfectă.

Amplificarea atenţiei senzoriale

Dacă sunteţi o fiinţă imaginativă şi visaţi deseori în viaţa curentă, probabil că cel mai adesea nu vă bucuraţi de realitatea curentă sau, altfel spus, nu primiţi lucrurile care vă atrag în mod direct, iar atenţia lasă de dorit. Vă lăsaţi absorbit într-o muncă care vă atrage, dar este posibil să nu rezervaţi suficientă energie nervoasă pentru atenţia senzorială şi musculară necesară altor sarcini.

În acest caz, cultivarea atenţiei trebuie să înceapă prin orientarea către atenţia senzorială. Este deosebit de util în această situaţie să vă obişnuiţi să vă serviţi de toate simţurile cu cât mai multă precizie. Puteţi face aceasta într-un mod plăcut recurgând la jocuri atractive, care prin răbdarea şi concentrarea pe care o necesită, conduc la o percepţie rapidă şi completă, capabilă să vă dezvolte atenţia.

Observarea sau perceperea incompletă sau superficială este datorată fie unei superficialităţi a gândirii reflexive, fie unei lipse de metodă. Neatenţia este semnul unei rătăciri a minţii care, în loc de a controla lucrurile şi evenimentele, se lasă dominată de acestea.

Lipsa obişnuită de atenţie explică insuccesul celui care pretinde că nu a avut niciodată ocazia să intervină: oportunitatea este pierdută pentru că mentalul său, în loc de a fi vigilent, este întotdeauna ocupat de griji inutile sau vagi reverii.

O atenţie vigilentă acordată atât lucrurilor importante cât şi celor secundare antrenează în schimb o îmbogăţire a experienţei constituind un capital preţios pentru reuşită în momentul acţiunii.

Luand in considerare cele prezentate urmariti acum sa priviti acest clip ascultand totodata cu atentie muzica.

Nicholas Roerich – Vangelis „Cosmos”

Reguli pentru a realiza o percepţie cât mai completă a realităţii înconjurătoare

O bună observare a realităţii necesită primirea unui maxim de informaţii prin intermediul organelor senzoriale, fixarea lor în memorie şi aprecierea, printr-o judecată raţională, la justa lor valoare.

Pentru aceasta:

– examinaţi obiectele sau lucurile sub toate aspectele şi din toate unghiurile, utilizând succesiv fiecare simţ;

– urmăriţi să creşteţi prin antrenament acuitatea percepţiei fiecărui simţ, dar utilizaţi pentru percepţiile de fond simţul cel mai dezvoltat;

– structuraţi o ordine metodică pentru a înregistra elementele observaţiei, separaţi elementele principale de cele secundare ca importanţă şi înregistraţi valoarea (relativă) a fiecărui element;

– observaţi lucrurile într-un timp minim, urmărind să distingeţi din prima clipă elementele de ansamblu şi cele de detaliu;

– clasificaţi în ordinea importanţei relative elementele observaţiei; notaţi-le pe scurt, dar complet.

Pentru a fi imparţiali în timpul observaţiei, urmăriţi să uitaţi tot ceea ce ştiaţi sau credeaţi că ştiţi cu privire la subiectul considerat. Vom examina obiectul sau ideea în cauză ca şi cum ar fi vorba despre un lucru absolut nou.

Cultivând această facultate a atenţiei va trebui să evitaţi orice gest maşinal care ar putea fi realizat fără intervenţia voluntară a conştiinţei. Fiecare gest făcut fără a vă gândi la acesta reprezintă o îndepărtare vizibilă de la preocuparea principală, în detrimentul procesului atenţiei. Gestul cel mai banal, preocuparea cea mai infimă deturnează o parte a atenţiei care trebuie să se centreze în întregime asupra obiectului sau scopului propus.

Din acest motiv nu trebuie realizate niciodată mai multe sarcini simultan şi nici nu este cazul, cel puţin la început, să ne gândim la mai multe lucruri în acelaşi timp, fapt care indică o scindare mai mult sau mai puţin accentuată a personalităţii noastre.

Tehnici de amplificare a atenţiei

1. Examinaţi un obiect sub toate aspectele sale şi stabiliţi diversele raporturi existente între el şi celelalte obiecte. Analizaţi-l din toate punctele de vedere: compoziţie, calităţi, stări, caracteristici, origine, destinaţie, cauze, efecte, istoric, etc.

2. Examinaţi un desen sau un plan, care conţine multe amănunte, reproduceţi-l apoi mai întâi mental, după aceea pe hârtie, urmărind să-i redaţi toate detaliile. Marcaţi mai întâi trăsăturile (elementele) principale şi apoi cele secundare, urmărind să evidenţiaţi în final chiar şi cele mai mici detalii.

3. Analizaţi impresii vizuale (obiecte văzute sau peisaje admirate cândva), impresii auditive (sunete percepute sau pasaje muzicale preferate), impresii tactile (obiecte pipăite), impresii olfactive şi apoi gustative. Urmăriţi să realizaţi o descriere cât mai fidelă a lor, subliniind nu numai caracteristicile lor exterioare, ci mai ales reacţia interioară specifică pe care percepţia lor a generat-o în fiinţa voastră.

După toate aceste exerciţii urmăriţi să apreciaţi cu obiectivitate calitatea observaţiilor dumneavoastră, pentru a avea o măsură cât mai precisă a calităţii atenţiei pe care o manifestaţi. După această evaluare reluaţi exerciţiile mai multe zile la rând şi urmăriţi de fiecare dată să sesizaţi progresele pe care le-aţi realizat.

4. Urmăriţi să determinaţi caracterul sau sentimentele unei persoane după tonalitatea şi inflexiunile vocii sale, după forma corpului său, după particularităţile fizionomiei, după natura atitudinilor şi a gesturilor sale.

5. Urmăriţi să eliminaţi din comportamentul dumneavoastră gesturile inutile, stângace şi mecanice şi să realizaţi doar gesturi armonioase, însoţite de o permanentă priză de conştiinţă asupra lor.

6. Căutaţi să vorbiţi rar, concentrându-vă atenţia pe rând atât asupra ideilor pe care le exprimaţi, cât şi asupra cuvintelor pe care le folosiţi.

Particularizaţi acest exerciţiu urmărind să eliminaţi din vocabularul dumneavoastră cuvintele cu o încărcătură negativă.

7. Suspendaţi în continuare orice mişcare a corpului şi stopaţi de asemenea orice activitate mentală involuntară, cu alte cuvinte emisia gândurilor anarhice şi necontrolate, fără un obiect bine definit. Concentraţi-vă apoi asupra procesului de «centrare în voi înşivă»; urmăriţi firul gândurilor proprii până în punctul lor iniţial, central, care este însăşi sursa generării lor, acolo unde nu mai există divergenţă, agitaţie, dualitate.

Acest exerciţiu reprezintă o treaptă superioară în procesul de concentrare a atenţiei, care ne permite de altfel deschiderea unor noi orizonturi interioare, a căror profunzime şi vastitate ne poate îmbogăţi enorm fiinţa.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

“Geniul nu este decât o atenţie susţinută.”
Helveticus

Importanţa atenţiei

Atenţia este o stare de conştiinţă în cadrul căreia inteligenţa ia contact cu lumea exterioară în vederea cunoaşterii faptelor şi circumstanţelor care ne interesează. Ea poate fi însă orientată şi către interior, către propria noastră fiinţă, al cărui mister poate fi astfel revelat şi conştientizat.

Puterea atenţiei conştiente diferă enorm de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare intelectuală a individului, de forţa sa mentală, de antrenamentul mental realizat, de capacitatea sa de efort, de capacitatea de a învinge o anumită inerţie a minţii şi de a susţine un efort voluntar cu un scop bine determinat. De altfel, puterea atenţiei voluntare este cea care creează succesiunea armonioasă a ideilor şi tenacitatea în acţiune.

Este util să ştim că există o atenţie musculară şi o atenţie senzorială, aşa cum există o atenţie inconştientă (psihologică şi spontană) şi o atenţie conştientă (psihologică şi voluntară). Toată această lume a atenţiei trebuie să fie dezvoltată şi perfect coordonată, căci cel care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune este tocmai acela căruia nimic nu îi scapă. În schimb, o persoană neatentă sau incapabilă de o atenţie susţinută nu va putea să aleagă între mai multe posibilităţi care i se oferă, şi aproape întotdeauna cineva va trebui să aleagă pentru ea. Atenţia sa este fie nulă, fie instabilă; şi într-un caz şi în celălalt voinţa este cea care lipseşte, pentru că ea este insuficient stimulată de subconştient.

Un aspect frecvent al absenţei atenţiei voluntare se remarcă în cazul persoanei care îşi asaltează cu o serie de întrebări anturajul, fără însă a aştepta sau a asculta măcar primul răspuns, sau care întrerupe acel răspuns formulând deja o altă întrebare, referitoare la un alt subiect, şi eventual adăugând la aceasta şi o remarcă inoportună. Din păcate, foarte mulţi oameni sunt incapabili să asculte cu calm sau să urmărească cu interes o conversaţie. Atenţia lor înregistrează anumite «scăpări»; ei solicită explicaţii pe care nu le-au sesizat la momentul în care au fost prezentate şi pe care atunci nu au avut răbdarea de a le urmări până la capăt. Conversaţia acestor persoane se constituie dintr-o suită de deviaţii, de ocolişuri, de chestiuni neprevăzute şi plictisitoare, agasante, devenind obositoare pentru ceilalţi şi în consecinţă adesea în jurul lor se va forma un gol.

Departe de a vedea în exercitarea atenţiei continue o constrângere obositoare, este necesar să înţelegem că a fi atenţi nu înseamnă a fi obligaţi să ne gândim permanent la anumite lucruri, ci a menţine în noi înşine o fereastră deschisă a spiritului care ne permite să primim permanent noi informaţii, apeluri efective, de la fiinţele sau obiectele care ne înconjoară. Atunci când atenţia este manifestarea firească a prizei de conştiinţă specifică fiinţei care ştie să-şi păstreze supleţea şi mobilitatea spiritului, persoana va înregistra cu un maximum de fidelitate şi constanţă întreaga complexitate a faptelor, a evenimentelor precum şi a conexiunilor lor cu ansamblul.

Astăzi, foarte adesea, viaţa noastră complicată şi dezordonată ne împinge către incoerenţă în gândire şi în acţiune, conducându-ne uneori treptat, în lipsa unei armonii interioare, chiar până la epuizare şi dezechilibre nervoase. Cultivarea atenţiei este cu atât mai necesară, dată fiind multitudinea faptelor şi obiectivelor noi, variaţiile neîncetate ale situaţiei economice şi sociale şi chiar mobilitatea structurilor spirituale aflate însă în lipsa unui fundament interior bine stabilit.

La toate excitaţiile neprevăzute şi grijile care o asaltează, fiinţa umană răspunde adesea precum un motor dereglat, prin reacţii oarbe şi anarhice: ea îndeplineşte acţiunile în grabă, adesea fără a reflecta sau dimpotrivă dovedeşte o grijă excesivă faţă de lucrurile insignifiante.

Mecanismele şi motivaţiile atenţiei

În fiecare moment noi suntem conştienţi de foarte multe lucruri, dar nu suntem conştienţi de fiecare dintre ele cu aceeaşi claritate; există întotdeauna un obiect – perceput sau cunoscut – care se bucură de deplina lumină a conştiinţei noastre, deoarece el pare a ne atrage atenţia în mod deosebit.

În mod practic, întregul câmp al conştiinţei poate fi divizat într-un domeniu central al atenţiei şi o zonă marginală, mai largă, care pare să îl înconjoare. Astfel, atenţia dumneavoastră poate fi orientată de exemplu asupra unui grup de cuvinte – cum ar fi textul acestui rând din articol – păstrând în câmpul său marginal imaginea zonelor albe ale paginii.

Acestui ansamblu de percepţii voluntare şi involuntare îi puteţi asocia, închizând ochii, o imagine mentală extrasă din subconştient. Viziunea acestei imagini se va preciza în mintea noastră ca urmare a unui efort de concentrare mentală – şi iată că astfel va apare imaginea mai mult sau mai puţin clară a textului nostru – întruchipare vie, de altfel, a intensităţii atenţiei noastre.

Dar să nu uităm că atunci când dorim să ne concentrăm atenţia asupra unui anumit subiect trebuie să trezim în noi un puternic interes faţă de acel subiect. Acesta este de fapt secretul atenţiei fără efort. Acest interes ne polarizează atenţia, ne ajută să definim anumite relaţii de legătură între obiecte, senzaţii, experienţe, legate fie de experienţa prezentă, fie de anumite amintiri acumulate în trecut de memoria noastră.

De altfel, memoria, judecata şi raţiunea nu sunt decât rezultatul puterii atenţiei noastre.

Dacă reflectăm puțin mai adânc, vom sesiza faptul că diferențele de percepție, de cunoaștere și de acțiune care apar la diferiți oameni cât și ”calitatea” propriei noastre existențe diferă mai ales prin modul în care atenția lor sau a noastră este integrată acolo, de persistența și acuitatea observațiilor care au loc. A cultiva cât mai conștient starea de atenție presupune trăirea cât mai conștientă a momentului prezent cu tot ceea ce el oferă ființei. Spontanetatea noastră în a ne deschide, și de ce nu, a experimenta cu luciditate ceea ce prezentul ne oferă, poate trezi și dezvolta în mod natural atenția.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la EDITURA KAMALA