CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea I)

Cum să ne rezolvăm conflictele (interioare şi exterioare)?

“Trebuie să ne cultivăm grădina” Voltaire

Necesitatea unei viziuni corecte

Adeseori la baza unei stări conflictuale, a cărei manifestare este evidentă în relaţiile interumane care ne marchează existenţa, se află o stare de conflict interior, generată de o neacceptare a propriei noastre persoane sau chiar de o viziune deformată asupra propriei personalităţi.

Înţelegem în acest caz importanţa majoră a creării unei imagini despre noi înşine corecte şi acceptabile.

Aşa cum fiecare dintre noi avem un eu, o personalitate, fiecare dintre noi avem şi o anumită imagine cu privire la acesta.

În anumite situaţii este posibil ca acestea două să nu coincidă şi în acest caz se poate genera o stare conflictuală, a cărei manifestare apare evidentă fie în interior, fie în exterior.

Să presupunem că sunteţi o persoană care se consideră integrată în mediul social, inteligentă, eficientă. Simbolic, putem reprezenta această imagine printr-un cerc mare, fără neregularităţi. Poate exista eventual o uşoară deformare a acestui cerc simbolic, această deformare reprezentând de exemplu un acces de mânie ocazională datorat unui insucces de moment, dar în ansamblu, aveţi despre propria persoană o imagine foarte satisfăcătoare.

În acelaşi timp este posibil să nu fiţi conştient – sau să nu doriţi să admiteţi aceasta – că în realitate majoritatea timpului sunteţi ursuz sau morocănos, stresat, neliniştit.

O altă persoană căreia i s-ar cere să traseze o imagine care să sugereze aceste caracterisitici ale personalităţii dumneavoastră, va prezenta o figură plină de proeminenţe, îngroşări, neregularităţi şi deformări, mult diferită de imaginea pe care o aveţi despre dumneavoastră.

În orice caz, dacă imaginea respectivă, a propriei personalităţi, nu coincide cu veritabila dumneavoastră personalitate, este foarte probabil că sunteţi foarte adesea tensionat şi că energiile vitale şi psihice sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, dispersate, risipite într-o luptă interioară. Întreprindeţi lucruri pe care nu le stăpâniţi sau nu le puteţi controla în mod adecvat, raporturile pe care le aveţi cu ceilalţi nu sunt satisfăcătoare, sunteţi delăsător şi în majoritatea timpului solitar şi deprimat, mânios şi tensionat, şi în această stare de tensiune metabolismul fiinţei este la rândul său dezechilibrat. În acest caz şi explicaţiile date anterior vă pot ajuta să înţelegeţi de ce este astfel.

În cazul în care nu ne iubim propria imagine, nu va trebui nicidecum să respingem această imagine, ci pur şi simplu să urmărim să o ameliorăm, să o înfrumuseţăm acţionând atât asupra ei, dacă este posibil, cât şi asupra noastră, căci, frumuseţea este în ochii privitorului.

Nu vom putea să realizăm mare lucru în viaţă dacă nu ne cunoaştem cu adevărat şi nu admitem condiţia reală a propriei noastre personalităţi. În schimb, în cazul în care vom avea despre noi înşine o imagine corectă şi acceptabilă de care să fim mulţumiţi, ne vom regăsi cu uşurinţă pacea interioară şi echilibrul psihomental.

În general, deşi acest fapt nu este conştientizat, detestăm la ceilalţi exact ceea ce ne nemulţumeşte şi condamnăm la noi înşine. Chiar dacă pare paradoxal, adesea manifestăm un sentiment de ostilitate faţă de ceilalţi (persoane, animale, locuri) în măsura în care aceasta ne sugerează exact acele caracteristici nedorite sau defecte pentru care ne dispreţuim sau ne desconsiderăm pe noi înşine.

Cum oglindim în noi înşine lumea exterioară?

Intensitatea emoţiilor şi forţa mâniei noastre împotriva oponentului trădează gradul în care noi respingem de fapt o anumită parte a personalităţii noastre, indicând cel mai frecvent refuzul nostru de a o accepta.

Astfel, persoana care reproşează violent celui care ţine o conferinţă lipsa de rigoare, faptul că expunerea este antiştiinţifică, dovedeşte prin aceasta propriul său dubiu interior; dacă ea ar fi foarte încrezătoare în sine, modul său de exprimare ar fi mult mai ponderat şi detaşat. Tocmai încrederea în sine a conferenţiarului poate fi cea care evidenţiază prin contrast lipsa de încredere în sine specifică contestatarului său, şi poate că tocmai stilul alert şi convingător al conferenţiarului trezeşte invidia celui care îl contrazice, şi care, bineînţeles, făcând aceasta se raportează la propriul său autoritarism.

La ce ne-ar putea folosi această viziune asupra problemelor cu care ne confruntăm? Ea ne permite să apreciem mai bine factorii care intervin în propriile noastre manifestări şi raţionamente, factori atât conştienţi, cât şi inconştienţi. De exemplu, mânia noastră exteriorizată, cauzată aparent de un fapt exterior, este semnul că ceva nu merge aşa cum trebuie în interiorul nostru. Cu certitudine, este clar că ceva din ceea ce vedem în exterior nu întruneşte în mod obligatoriu aprobarea noastră. Există lucruri din exteriorul nostru pe care am dori să le schimbăm; însă tocmai acesta este semnul propriului nostru dubiu interior, al inferiorităţii noastre în acel domeniu, al respingerii pe care o dovedim faţă de noi înşine, dar pe care o transferăm atunci asupra altei persoane sau lucru, cărora le împrumutăm motivaţile noastre inconştiente.

Regăsim astfel proiectate asupra celorlalţi, deveniţi adevărate oglinzi în care se reflectă propria noastră personalitate, greşelile sau defectele noastre şi iată-ne puşi în situaţia de a ne direcţiona cel mai adesea în mod inconştient sentimentele, şi din păcate în special resentimentele, asupra acelei părţi din noi înşine pe care o regăsim în exterior, reflectată în ceilalţi.

Acest mecanism mental de proiecţie este un proces emoţional complex, la fel de misterios ca şi metabolismul celulelor organice. Odată deveniţi conştienţi de acest mecanism vom putea să ne comportăm mult mai corect, într-o manieră mai adaptată, mai lucidă, judicioasă şi obiectivă; vom face astfel un pas important în eliminarea tensiunilor şi conflictelor existente, căutându-le şi anihilându-le în primul rând în exterior, dar şi în interior.

Acţionaţi şi trăiţi de fiecare dată, în orice împrejurare, ca o fiinţă liberă şi responsabilă. Imaginea noastră despre noi înşine nu va fi corectă decât atunci când şi ea, odată cu noi înşine, va fi constant revizuită, recreată. Noi nu suntem subordonaţi acestei imagini şi ar fi o greşeală să ne limităm creativitatea la o reprezentare fixată în prealabil despre noi înşine; dimpotrivă, trebuie să subordonăm această imagine facultăţii noastre creatoare, să inventăm fără încetare, să reajustăm şi să readaptăm viziunea despre noi înşine la realitatea concretă a vieţii, potrivit propriului nostru elan creator.

Noi nu suntem prizonierii rolului nostru, ai statutului nostru social şi pentru aceasta este necesar să revizuim constant şi cât mai profund ideea construită şi acceptată de noi cu privire la acest rol. Să nu uităm că partea cea mai profundă şi mai reală din noi înşine este aceea care, prin libertatea absolută care îi este specifică, se sustrage oricărei îngrădiri, oricărei impuneri şi oricărei limitări.

Obiectivare şi obiectivitate

Rezolvarea progresivă a conflictelor interioare printr-o prinză de conştiinţă asupra faptelor traumatizante conduce deci la o luciditate şi la o obiectivitate mult mai mare.

Fiinţa devine capabilă să îşi estimeze propria valoare, ca şi cum ar judeca un alt individ cu un instrument de măsură bine definit. Odată realizată această revalorificare interioară, aceasta se va reflecta în mod armonios şi asupra exteriorului. Lucruri sau situaţii care până atunci generau teamă sau îngrijorare vor fi reduse la un climat neutru, oferind de această dată siguranţa specifică unui mediu familiar.

Şi iată că astfel, energiile fiinţei, în loc de a se neutraliza în conflicte interioare permanente, se vor elibera progresiv, existând acum posibilitatea de a le orienta către scopuri conştient determinate.

a) Starea de relaxare profundă ;

b) acceptarea plină de seninătate a fenomenelor interioare şi exterioare;

c) evaluarea calmă a situaţiilor şi

d) optimismul plin de încredere în faţa obstacolelor sunt întot-deauna cele mai bune garanţii ale reuşitei.

Încrederea în sine este unul dintre cele mai puternice instrumente de armonizare. Forţa sa de influenţă benefică, atunci când este sistematic prezentă, are o uimitoare putere de transformare. Ea va face să dispară aproape instantaneu orice teamă de nereuşită în indiferent ceea ce intreprindem. Şi odată ce această încredere este extinsă şi acordată în mod just şi celorlalţi, vom putea observa cu surprindere că întreaga noastră viaţă pare să se schimbe.

Dacă până acum eram mai mereu îngrijoraţi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla nouă înşine sau celor apropiaţi, iată că descoperim acum că trăim într-o lume care ne oferă permanent siguranţă, în care totul se desfăşoară perfect armonios, potrivit unor legi şi unei ordini divine din care noi facem parte integrantă.

Fiind conştienţi în fiecare clipă, indiferent de situaţia în care ne aflăm, că noi înşine suntem cei care decidem să fim ingrijoraţi sau dimpotrivă perfect linştiţi şi încrezători în forţele noastre, vom putea transforma în mod favorabil şi aproape miraculos pentru ceilalţi, chiar şi o aparentă opoziţie sau blocaj într-un preţios punct de sprijin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s