CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea II)

Cum sa ne rezolvam conflictele? (partea II)

“Cu cât un om este mai mare, cu atât dragostea lui este mai mare.”Leonardo da Vinci

Iubindu-ne pe noi înşine învăţăm să-i iubim pe ceilalţi

Odată ce aţi învăţat să vă cunoaşteţi, prin reflexie sau obiectivare, ori în orice alt mod, este foarte important să învăţaţi să vă iubiţi. Iubiţi ceea ce sunteţi, iubiţi-vă aspiraţiile şi idealurile, iubiţi femeia sau bărbatul din voi, iubiţi întreaga lume care se reflectă neîncetat în voi înşivă, în virtutea principiului corespondenţei Părţii în Tot şi Totului în Parte. Aşa cum noi înşine suntem permanent reflectaţi în ceilalţi, aşa cum toate bucuriile sau durerile noastre îşi regăsesc permanent reflexia în exterior şi noi la rândul nostru constituim în mod similar un asemenea ecran de reflexie pentru ceilalţi.

Învăţând să vă iubiţi şi bucurându-vă de iubire, în însăşi această comoară a iubirii ce vă cuprinde în adâncul sufletului, veţi învăţa treptat să îi iubiţi şi pe ceilalţi, căci veţi deveni conştient de faptul că fiecare dintre ei nu exprimă decât nenumărate şi variate reflexii ale propriei dumneavoastră existenţe. Veţi iubi atunci, în ei şi în dumneavoastră, aceeaşi esenţă divină, dincolo de masca iluzorie a unei personalităţi efemere.

În momentul în care reuşim într-o situaţie conflictuală să ne acceptăm «adversarul» ca om şi nu ca adversar, şi chiar să-l privim ca pe un prieten, automat conflictul va fi înlăturat, cearta transformându-se într-o discuţie şi lupta într-o dezbatere.

În general, în cazul unei situaţii conflictuale, datorită neconcordanţei unor puncte de vedere, lipsei de înţelegere, tendinţei de respingere atât faţă de situaţia în sine, cât şi faţă de presupusul nostru adversar, există o tendinţă de contracţie a întregii noastre fiinţe. Ne închidem în noi înşine şi refuzăm cu încăpăţânare să acceptăm orice idee provenită din exterior, ca şi cum ea ne-ar putea ataca (dacă ne temem instinctiv că am putea fi distruşi trebuie să înţelegem că doar egoul, acea personalitate efemeră, limitată, ar putea fi distrusă şi nu esenţa noastră luminoasă, divină, Sinele) şi iată-ne astfel contractaţi de parcă am dori să atingem dimensiunile unui punct, care de altfel este mai greu de lovit, dar care, atenţie, se pierde prin micimea lui foarte uşor în infinitatea nesfârşită a universului. Suntem oare astfel avantajaţi?

Nu ar fi poate mai util pentru noi să urmărim să facem faţă acelui conflict, rămânând deschişi în faţa oricărei alternative, acordând cu onestitate şi celuilalt şansa de a avea dreptate, acceptându-l? Expansionându-ne cu mult curaj (fiinţa şi conştiinţa), urmărind să-i înţelegem punctul de vedere ne vom îmbogăţi şi vom avea astfel mult mai mult de câştigat. O situaţie conflictuală rezolvată nu este neapărat una în care am câştigat bătălia nimicindu-ne adversarul, ci mai ales aceea în care conflictul a fost înlăturat prin acceptarea punctului de vedere al celuilalt şi în urma căreia ne regăsim de fapt îmbogăţiţi şi nu învinşi, în ciuda suferinţei aparente a egoului nostru.

Şi să nu uităm că ceea ce putem evita, ne scuteşte ulterior de o luptă inutilă. De aceea nu vă lăsaţi niciodată provocat. Într-o înfruntare de orgolii nu există o fiinţă umană învinsă şi una câştigătoare, ci doar un orgoliu învins şi unul câştigător. Şi la sfârşitul unei astfel de lupte nu ne vom regăsi îmbogăţiţi, ci dimpotrivă vom deveni mult mai înţelepţi refuzând-o.

Învăţând să dăruim

Ne bucurăm întotdeauna atunci când ni se dăruieşte ceva şi ne bucurăm, de asemenea, atunci când o situaţie conflictuală încetează. De ce nu am provoca atunci chiar noi această finalizare fericită a unei situaţii tensionante, dăruind celuilalt (pe care astfel vom înceta totodată să-l mai privim drept adversar sau duşman), chiar lucrul care s-ar aştepta poate cel mai puţin să îl primească de la noi – şi anume bucurie. Nu consideraţi bucuria drept un sentiment abstract şi deci un lucru imposibil de dăruit, pentru că este foarte simplu să dăruiţi celuilalt de pildă bucuria de a primi un dar din partea dumneavoastră.

Nu vă gândiţi neapărat la lucruri costisitoare, căci este mult mai importantă reacţia de bucurie pe care o generează primirea acelui dar, oricât de neînsemnat, decât darul în sine. Iar sentimentul de fericire va fi cu atât mai mare cu cât darul provine tocmai de la o persoană de la care te aştepţi cel mai puţin la aceasta.

Şi procedând astfel vom avea din nou puterea să privim lumea cu ochii unui copil.


Libertatea de a deveni din nou copii

“Atunci când încetăm de a mai fi copii suntem deja morţi.”Constantin Brâncuşi

Unul dintre cele mai responsabile lucruri pe care le putem face ca adulţi, deşi poate părea paradoxal este de a deveni din ce în ce mai mult copii.

O atitudine de curiozitate şi fascinaţie valorează mult mai mult decât o atitudine înclinată mereu către a face presupuneri şi deducţii logice.

Aceasta este o idee foarte simplă, având însă consecinţe profunde. Copiii mici învaţă extrem de rapid şi fac astfel deoarece sunt curioşi faţă de orice lucru. Ei nu ştiu şi ştiu că nu ştiu, astfel ei nu se îngrijorează că vor părea stupizi dacă vor întreba. La urma urmei, fiecare credea odinioară că Soarele se învârtea în jurul Pământului, că ceva mai greu decât aerul nu putea zbura şi, desigur, a alerga 100 de metri în mai puţin de 10 secunde era psihologic imposibil. Schimbarea este singura constantă.

În momentul în care veţi avea curajul de a fi şi adult şi copil în acelaşi timp – depăşind şabloanele artificiale ale gândirii care au încercat întotdeauna să distrugă sau cel puţin să separe copilul din fiecare dintre noi de personalitatea noastră adultă – veţi putea să acţionaţi în toate îndatoririle zilnice cu bucuria specifică copilului care se joacă, şi puteţi fi sigur că în orice veţi întreprinde veţi fi învingător. Veţi putea “ataca” orice problemă mult mai direct, cu dezinvoltura specifică copilului. Vă veţi putea desfăşura activităţile cu mai multă voie bună şi libertate, fără ca în acelaşi timp să manifestaţi seriozitatea rigidă sau atitudinea sumbră specifică adultului mereu apăsat de griji, care a uitat de mult să mai fie copil.

Dacă vă situaţi întotdeauna pe poziţia adultului, care în numele poziţiei şi importanţei sale este convins că trebuie să fie întotdeauna sumbru şi serios, problemele dumneavoastră nu numai că vor fi întotdeuna aceleaşi, dar chiar se vor multiplica din ce în ce mai îngrijorător.

A descoperi copilul ascuns în fiecare dintre noi şi a-i permite să se manifeste înseamnă, de fapt, a descoperi însăşi acea legendară fântână a vieţii şi a tinereţii, şi totodată căile de acces către ea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s