DIETA MACROBIOTICA A LUI GEORGE OHSAWA – Episodul 3

Regimul nr. 7 al lui Ohsawa

Am văzut mii de cazuri de boli aşa-zis incurabile vindecate prin terapeutica noastră de echilibrare a energiilor fiinţei”G. Ohsawa

DURATA REGIMULUI:

Acest regim se derulează, fără excepţie, pe durata a 10 zile consecutive. În funcţie de scopul urmărit prin intermediul acestui regim avem mai multe posibilităţi de acţiune:

1. Dacă ceea ce dorim este o purificare globală a fiinţei şi menţinerea cât mai bună a stării de sănătate, putem realiza regimul de câteva ori pe an. Momentele adecvate sunt, de obicei, la schimbarea anotimpurilor sau în intervalele în care se realizează posturile creştine mari – Postul Crăciunului şi Postul Paştelui.

2-4 regimuri pe an sunt, în general, suficiente pentru o persoană relativ echilibrată care nu suferă de afecţiuni de natură Yin şi care menţine constant o dietă lacto-vegetariană.

2. Dacă obiceiurile alimentare şi modul de viaţă adoptat de noi au condus deja la dezechilibre mari de tip Yin şi chiar la perturbări fiziologice evidente este recomandat ca regimul să fie realizat chiar de mai multe ori, în etape consecutiv de 10 zile, cu o pauză de 3-5 zile între 2 regimuri. Dacă ne aflăm în această situaţie, este necesar să cerem sfatul unui terapeut competent pentru a fi siguri că nu vom exagera, diminuând astfel excesiv resursele organismului. Uneori, dacă acest regim este folosit ca adjuvant în cazurile unor boli grave (cancer, scleroză în plăci, etc.) se poate ajunge chiar la 10-30 de regimuri succesive, iar în cazul unor perturbări mai puţin grave sunt suficiente 1-3 regimuri.

ALIMENTE PERMISE

În intervalul consacrat acestui regim alimentar, nu se va consuma nimic altceva în afară de: grâu, orez, mei şi hrişcă, preparate în diverse moduri (fierbere, coacere, prăjire etc.) cu apă şi o mică cantitate de sare.

ADAOSURI ADMISE ÎN MOD EXCEPŢIONAL

Aceste adaosuri sunt admise în două cazuri:

  • când urmărim ca prin intermediul acestui regim să accelerăm procesele de vindecare şi de refacere în cazul unor afecţiuni
  • pentru eliminarea unor eventuale perturbări ce pot apare pe durata regimului (pentru a evita astfel pe cât posibil utilizarea medicaţiei alopate).

Aceste adaosuri, care se admit în mod excepţional, sunt de obicei plantele medicinale adecvate (sub formă de macerat, pulbere, infuzie, tinctură etc.).

Alimentele folosite în regimul nr. 7 Ohsawa

GRÂUL(Triticum aestivum)

Alături de mei, grâul este o cereală tradiţională, cultivată pe pământul României de mii de ani. În mai multe zone ale Pământului, grâul a fost şi este folosit ca unul dintre principalele alimente, sub forma pâinii, lipiilor, în diferite combinaţii sau consumat ca atare. În India, acest aliment era considerat, în mod simbolic, ca fiind în strânsă legătură cu puterea susţinătoare a lui Dumnezeu, ceea ce a făcut ca el să fie utilizat chiar în diferite ritualuri religioase.

Privind din altă perspectivă, faptul că a fost folosit ca aliment de bază este cât se poate de explicabil, ţinând cont de vitaminele (A, B1, B2, B5, B6, B12, D, E, K, PP) şi mineralele (calciu, magneziu, potasiu, siliciu, fier, zinc, mangan, cobalt, cupru s.a.), din componenţa sa.

Grâul este recunoscut pentru multiplele sale valenţe terapeutice, în cazul în care este utilizat în alimentaţie în mod constant, un timp îndelungat.

ACŢIUNI TERAPEUTICE ALE GRÂULUI:

Antidiuretic, emolient, laxativ uşor, nutritiv, remineralizant, reconfortant, vitaminizant B.

INDICAŢII TERAPEUTICE ALE GRÂULUI:

Afecţiuni cardiace, afecţiuni cronice şi degenerative, afecţiuni dermatologice, afecţiuni digestive şi hepatice, diferite tulburări endocrine, afecţiuni neurologice, renale, alăptare (îmbunătăţeşte secreţia lactată cantitativ şi calitativ), anemie, arterioscleroză, astenie fizică, cancer, colită, constipaţie cronică (tărâţele), perioadele de convalescentă, demineralizare, stări depresive, fibrom uterin, impotenţă, nevroze, rahitism, sterilitate, ulcere, etc.

GRÂUL este unul dintre alimentele cele mai hrănitoare, revitalizante şi reconfortante, conferind celui care îl consumă în mod constant vitalitate, energie şi rezistenţă interioară.

CÂTEVA FORME SUB CARE POATE FI UTILIZAT GRÂUL

ÎN TIMPUL REGIMULUI OHSAWA:

Fulgii din grâu

– se obţin din boabele de grâu prin prelucrare mecanică sau termică

– fulgii de grâu admişi în regimul Ohsawa sunt cei obţinuţi prin zdrobire, nu prin procese termice sau de alt tip, de natură să afecteze în mod negativ compoziţia şi valoarea alimentară a grâului. Dacă, în cazul fulgilor cumpăraţi din comerţ, nu este menţionată modalitatea de obţinere, sau sesizăm că nu corespund din punct de vedere calitativ, este mult mai bine să nu consumăm deloc acest aliment.

– avantajele fulgilor de grâu sunt că pot fi preparaţi foarte uşor şi rapid, păstrând în acelaşi timp proprietăţile curative specifice grâului

Tărâţele de grâu şi câteva din indicaţiile lor terapeutice

Preparate în diferite modalităţi, care vor fi descrise ulterior, sunt utile ca adaos în regimul Ohsawa, în special în cazul în care nu avem la dispoziţie grâu integral. De asemenea, este indicată utilizarea lor în cazurile de:

– colite şi constipaţie – se consumă ca atare sau înmuiate în apă

– tuse, guturai, febră – se utilizează sub formă de macerat în apă: 1 pumn de tărâţe la 1 litru de apă, se lasă la macerat timp de o noapte. A doua zi se strecoară şi se bea maceratul rezultat în mai multe reprize, dintre care una dimineaţa, pe stomacul gol.

– cancer şi alte afecţiuni tumorale – se consumă tărâţe adăugată în mâncare şi/sau sub forma maceratului anterior descris. Din punct de vedere al compoziţiei sale, se consideră că efectele excepţionale ale tărâţei de grâu în aceste afecţiuni se datorează prezenţei magneziului în cantitate mare.

OREZUL (Oryza sativa)

Este una dintre cele mai utilizate cereale de pe glob, în special în Asia, constituind hrana de bază a milioane de oameni. Există în comerţ o mare varietate de specii de orez (orez alb simplu, orez cu bobul lung, orez integral specie sălbatică etc.), dintre care este recomandat să alegem soiurile de orez integral.

Orezul integral este orezul căruia i-a fost îndepărtată doar prima învelitoare (pleava), rămânând o parte din ansamblul scoarţei şi întreg învelişul său proteic. Este diferit faţă de orezul alb (decorticat) care se găseşte cel mai frecvent în comerţ, fiind mult mai consistent (diferenţa de aspect constă în nuanţa brun-maronie pe care orezul integral o are). Conţine în plus faţă de orezul decorticat: vitaminele A, B1, B2, B6, B12 (care se pierd prin decorticare), calciu, fosfor, fier, potasiu, magneziu, mangan.

În cazurile în care nu reuşim să procurăm orez integral, putem folosi şi orezul alb din comerţ, acesta fiind totuşi mai puţin hrănitor, datorită faptului că prin decorticare se pierd o mare parte din elementele nutritive conţinute în coajă.

ACŢIUNI TERAPEUTICE ALE OREZULUI:

Orezul integral este un aliment indicat pentru susţinerea proceselor de creştere şi refacere a organismului. Are efect hipotensor, nutritiv, regenerator, energizant, carminativ, emolient, antiscorbutic, favorizează eliminarea ureei.

INDICAŢII TERAPEUTICE ALE OREZULUI:

Orezul integral este indicat ca aliment-medicament în cazurile de surmenaj, în curele de purificare şi dezintoxicare, în diaree, anorexie, hipertensiune arterială, insuficientă renală.

CÂTEVA FORME DE UTILIZARE A OREZULUI

Cel mai indicat este să se consume în regimul Ohsawa orezul integral, care are proprietăţile curative cele mai puternice, este mai hrănitor, fiind considerat mai plăcut la gust. În absenţa acestuia se poate consuma şi orezul alb, care este însă mai sărac în substanţe nutritive.

Nu vor fi folosite în regimul Ohsawa: orezul expandat, fulgii de orez (care sunt obţinuţi de cele mai multe ori prin iradiere şi tratare chimică).

MEIUL (Panicum miliaceum)

Este una din cerealele cu o străveche şi îndelungată utilizare în zona ţării noastre (era consumat încă din Neolitic). Dacii foloseau în mod curent meiul şi grâul în alimentaţie, acestea două făcând parte din alimentaţia de bază. Mămăliga tradiţională se făcea, cu sute de ani în urmă, nu cu făină de porumb, ca acum, ci cu făină de mei.

Meiul este un aliment complet, fiind bogat în minerale: fosfor, magneziu, fier, potasiu, zinc. Conţine în cantităţi mai mari vitamina A.

În comerţ vom căuta meiul alimentar (diferit de meiul păsăresc care, deşi are şi el acţiuni terapeutice benefice, nu este cel indicat în regimul Ohsawa). În cazul în care nu avem posibilitatea de a obţine mei integral, putem utiliza şi meiul decorticat.

PROPRIETĂŢI TERAPEUTICE ALE MEIULUI:

Printre proprietăţile meiului se numără cele diaforetice (stimulează eliminarea toxinelor prin transpiraţie), nutritive, răcoritoare, revitalizante, tonice, tonice psihice, echilibrante nervoase, antitusive.

INDICAŢII TERAPEUTICE ALE MEIULUI:

Meiul este indicat în afecţiuni digestive, pulmonare şi renale, în convalescenţă, în astenie fizică şi intelectuală, diaree, dureri abdominale, surmenaj psihic, diferite tulburări ale vederii. Este un întăritor şi un susţinător în cazurile de sarcină.

HRIŞCA (Fagopyrum esculentum)

Hrişca este un aliment răspândit mai întâi în Siberia de Vest si India, apoi în Coreea şi Japonia. A fost adusă în Europa mai recent, la începutul erei noastre. Este un aliment de bază în Tibet. În ţara noastră se cultivă pe suprafeţe restrânse în nordul Moldovei.

Insuficient cunoscută din punct de vedere al valorii alimentare şi terapeutice, hrişca este utilizată la noi mai mult ca nutreţ pentru animale. Adesea, prejudecăţi prosteşti de genul “este hrana săracului”, îi fac pe unii oameni să evite utilizarea curentă a acestui aliment minunat.

Din punctul de vedere al polarităţii energetice, hrişca prezintă, dintre cereale, cel mai pronunţat caracter Yang. Conţine proteine (acizi aminaţi: histidină, arginină, lizină, cistină, triptofan), vitamina P, săruri minerale de calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, zinc.

PROPRIETĂŢI TERAPEUTICE:

Hrişca este energizantă, nutritivă, are proprietăţi tonice şi protectoare vasculare. Este foarte digerabilă, fiind recomandată şi celor cu o digestie mai slabă. Datorită conţinutului său ceva mai ridicat de proteine este cât se poate de bine venită în alimentaţia din regimul Ohsawa.

INDICAŢII TERAPEUTICE:

Este indicată în tratarea stărilor de intoxicare cronică cu tutun sau alcool, în alimentaţia bătrânilor, previne sclerozarea; este eficientă în fragilitatea vasculară; este utilă în tratamentul oricăror forme de cancer, frânând, se pare, dezvoltarea celulelor canceroase.

Este un aliment insuficient studiat, încă, din punctul de vedere al compoziţiei şi al calităţilor terapeutice.

Hrişca este uşor de digerat şi are, în plus faţă de celelalte cereale, un gust aromatic, care o face să fie deosebit de gustoasă. În timpul regimurilor alimentare de solarizare se combină foarte bine cu grâul şi orezul, acestea din urmă având o consistenţă care compensează calitatea de uşor pe care o are hrişca.

SAREA

În timpul acestui regim alimentar (dar nu numai), cel mai indicat este să utilizăm sarea marină nerafinată. Evident, în cazul în care nu reuşim să obţinem sare marină, vom folosi sare grunjoasă (este preferabil să evităm utilizarea sării fine sau extrafine, ale căror proprietăţi sunt mult diminuate datorită prelucrării).

Compoziţia sării marine: magneziu, brom, iod, cupru, nichel, aur, cobalt, sodiu, fosfor, calciu, etc.

Acţiuni terapeutice: are un puternic efect purificator (elimină toxinele din corp); are proprietăţi bactericide, tonifiante şi citofilactice.

Ca si orice aliment sau substanţă, sarea exercită atât prin componenţii chimici, cât şi prin componentele energetice subtile corespunzătoare gustului sărat, efecte distincte atât la nivel fizic, cât şi psihic şi mental. În cazul unei folosiri judicioase, gustul sărat determină o mărire a vitalităţii fiinţei şi o accentuare a tuturor percepţiilor senzoriale; utilizarea sării la prepararea hranei este în mare măsură determinată de acest efect de amplificare a tuturor savorilor hranei. De altfel, atunci când energia corespunzătoare acestui gust este asimilată în cantitate suficientă şi folosită în mod echilibrat în fiinţa noastră, ea “dă savoare vieţii” făcându-ne să trăim cu o mare intensitate şi să participăm (“să fim vii”) la orice experienţă benefică, armonioasă. Apare, de asemenea, o amplificare armonioasă a apetitului în general (atât faţă de hrană, cât şi pentru orice trăire sau experienţă armonioasă).

Dacă este utilizat în exces, acest gust va atrage o surescitare nervoasă manifestată prin stări de exacerbare a dorinţei şi ataşamentului faţă de plăcere. Tendinţa de a resimţi cât mai des şi mai intens excitarea senzorială devine grosieră, brută (nerafinată), ceea ce duce gradat la amplificarea lăcomiei şi pasiunilor joase. În popor se ştie (adesea fiind considerată doar o glumă), că hrana gătită cu multă sare indică o creştere a dorinţei şi a atracţiei erotice la cea (cel) care găteşte în acest mod.

Având în vedere şi aceste consideraţii, în general mai puţin cunoscute, devine evident că folosirea atentă şi echilibrată a sării poate constitui un element important de susţinere pe perioada desfăşurării regimului.

În general, utilizarea sării în cantitate prea mare va duce la o cerere crescută de apă de către organism, ceea ce nu este de dorit în acest regim. Din acest motiv este chiar mai bine ca alimentele să fie preparate cu o cantitate de sare moderată sau mică. De asemenea, este necesar ca în cazul unor afecţiuni grave, cum este cancerul, sarea (în special cea de mină) să fie consumată în cantitate mai redusă.

APA

Apa reprezintă “hrana” esenţială pentru menţinerea vieţii, indiferent de regimul sau metoda dietoterapeutică adoptată. Cu atât mai mult, în cazul unor terapii de purificare şi regenerare a fiinţei, este foarte important să utilizăm cu înţelepciune acest dar al lui Dumnezeu. În timpul regimului Ohsawa, apa este utilizată atât pentru prepararea cerealelor, cât şi simplu, pentru băut.

Calitatea apei pe care o folosim în perioada regimului este un factor important, demn de luat în considerare:

– Pentru o bună purificare şi vitalizare a fiinţei este indicată folosirea apei de izvor sau din alte surse naturale, care nu este poluată sau tratată chimic. Acest fel de apă conţine o mare cantitate de energie subtilă (PRANA), fiind mult mai hrănitoare şi mai pură decât apa de la robinet (“purificată” şi cu adaos de clor). Pe perioada regimului este bine, tocmai din aceste motive, să avem o “rezervă” de apă naturală, pură, cât mai proaspătă, pe care să o folosim în special pentru băut. În zilele în care ajunăm (ţinem post negru) este foarte bine dacă avem la dispoziţie o astfel de apă, cât mai curată.

– Tot pentru băut putem folosi şi apele minerale naturale (din comerţ). Pentru aceasta, trebuie să ne asigurăm însă că apa minerală nu îmbogăţită cu componenţi chimici sau dioxid de carbon.

  • Pe perioada regimului se poate utiliza foarte bine şi apa plată (care poate fi procurată din comerţ).

  • În cazul în care nu avem la dispoziţie o apă naturală de calitate putem folosi pe parcursul regimului (în special pentru băut şi nu neapărat pentru prepararea alimentelor) apa distilată.

Cantitatea de apă asimilată în timpul regimului cu cereale trebuie să moderată (a se vedea şi secţiunea referitoare la prepararea alimentelor). Aceasta se datorează faptului că apa prezintă din punct de vedere energetic o predominanţă accentuată a energiilor de tip Yin. Consumarea ei în cantităţi prea mari poate duce la diminuarea efectelor echilibrante determinate de alimentele Yang. În evaluarea cantităţii de apă consumată în timpul regimului trebuie să avem în vedere faptul că cerealele fierte conţin deja o mare cantitate de apă (50% – 80%). Apa, la fel ca şi alimentele folosite, va fi dozată în ultimă instanţă din punct de vedere cantitativ în funcţie de tipul constituţional şi de manifestările subiective ale fiecărei persoane în parte.

Anunțuri

2 comentarii la “DIETA MACROBIOTICA A LUI GEORGE OHSAWA – Episodul 3

  1. Mii de multumiri pentru aceste pretioase informatii ! Astazi am inceput si eu dieta si sper sa am vointa…Cred ca trebuie sa am vointa un an de zile ..nu numai 10 zile..Oricum ,multumesc inca odata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s