REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 6

7 Tulburări de sănătate ce pot fi vindecate cu ajutorul clorofilei

1. Anemia. Băuturile bogate în clorofilă reprezintă unul dintre cele mai bune stimulente pentru refacerea globulelor roşii. Datorită compoziţiei foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei, precum şi prin faptul că aceste băuturi se absorb cu extrem de mare uşurinţă în organism, un tratament de 1-2 luni cu “elixir verde” poate modifica radical în bine starea celor care suferă de anemie. Se mai recomandă consumul de frunze de ţelină, curele cu verdeţuri de 2-3 săptămâni, băutura din mlădiţe de grâu sau ovăz, frunzele de pătrunjel şi salată consumate ca atare sau sub formă de macerat.

2. Intoxicaţiile lente datorate alimentaţiei greşite, colita de putrefacţie. Mâncarea gătită, precum şi alimentele “moderne” (conservate, cu conservanţi sau coloranţi sintetici) se descompun (mai plastic spus “se strică”) în intestin mai repede decât vegetalele naturale. În intestin, carnea putrezeşte şi se degradează mai repede decât orice alt aliment. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, după câteva zeci de ani de viaţă colonul este deja mult încărcat cu sedimente ce nu pot fi eliminate, constituind o continuă sursă de toxicitate a corpului. Verdeţurile, germenii, legumele şi fructele proaspete, precum şi “băuturile verzi”, care sunt adevărate concentrate de clorofilă, prin acţiunea lor drenoare şi prin efectele antiseptice şi antiputride stopează şi elimină problemele generate de o astfel de alimentaţie.

3. Afecţiunile ficatului (hepatita cronică şi acută, ciroza hepatică). Se recomandă extractele lichide (realizate prin metoda prezentată mai sus) din urzică şi păpădie. Conţinutul în fier şi potasiu al acestora, precum şi valenţele lor regenerante vor determina efecte notabile în cazurile unor sechele post-hepatice. Alte plante bogate în clorofilă indicate în aceste boli sunt: brusturele, sparanghelul, frunzele de ţelină.

4. Mirosurile corporale neplăcute. Sunt eliminate cu rapiditate prin programul rapid de purificare a organismului. Dintre cele mai eficiente surse de clorofilă sunt mlădiţele proaspete de cereale, în special cele de grâu şi ovăz. Acestea se recoltează atunci când au dimensiunea de 10-15 cm şi se prepară în modul prezentat mai sus.

5. Tulburările de ciclu menstrual, eczeme care apar pe fondul dezechilibrelor endocrine, acneea în toate formele. În special ciclul menstrual lung şi dureros, hemoragiile uterine şi tulburările gonadelor şi cortico-suprarenalelor care au tendinţa de a reveni şi de a rezista tratamentelor clasice, pot fi mult ameliorate prin consumarea zilnică a unei cantităţi de 1-1,5 litri de macerat vegetal proaspăt timp de minim 3 săptămâni. Ca o alternativă, se recomandă realizarea unei cure pe bază de sucuri şi crudităţi, cură ce trebuie să dureze o perioadă de minim 2-3 luni de zile.

6. Gastrita, ulcerul gastric şi alte afecţiuni ale stomacului. Studii recente realizate în Germania pe zeci de pacienţi suferinzi de ulcer gastric au evidenţiat faptul că extractele cu clorofilă pot accelera foarte mult procesul de regenerare şi însănătoşire. Diminuarea considerabilă a durerilor s-a produs într-un interval cuprins între 24 şi 72 de ore de la administrarea extractelor, iar la 78% dintre pacienţii ce au participat la experiment, ulcerele s-au vindecat complet într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 7 săptămâni de la începerea tratamentului intensiv.

7. Rănile şi infecţiile cu vindecare dificilă. Încă din anii ’50, numeroase laboratoare testau capacitatea clorofilei de a distruge prompt germenii nedoriţi, constatând că bacteriile nu pot supravieţui în contact cu clorofila. S-a remarcat că folosirea extractelor cu clorofilă, inclusiv în uz extern conduce la reducerea durerii, diminuarea inflamaţiilor şi eliminarea mirosurilor neplăcute cauzate de unele infecţii (mai ales cele dentare). Cercetările în această direcţie au evidenţiat efecte notabile în ameliorarea infecţiilor vaginale, rectale, în tratarea sinuzitelor cronice şi acute şi chiar în infecţiile unor ţesuturi din vecinătatea inimii. “Băuturile verzi”, chiar dacă nu sunt recomandate ca remediu unic, pot ajuta la refacerea mai rapidă a ţesuturilor şi pot accelera mult vindecarea lor. Rezultate notabile au fost obţinute cu frunzele proaspete de pătrunjel, ţelină, varză de Bruxelles, sucul de orz verde (preparat din plantă atunci când aceasta atinge înălţimea de 20-30 de cm).

În 1980, dr. Chiu Nan Lai, de la Universitatea din Texas menţiona într-un raport faptul că atât clorofila, cât şi alţi nutrienţi care se găsesc în alimentele verzi reprezintă veritabile bariere de protecţie împotriva chimicalelor toxice şi radiaţiilor. El a constatat că extractele realizate din mlădiţe de grâu şi alte vegetale de culoare verde, stopează efectele mutagene şi generatoare de cancer ale mai multor substanţe chimice recunoscute ca fiind carcinogene. În plus, cercetări mai recente realizate în mai multe laboratoare din lume au evidenţiat faptul că vegetalele verzi (proaspete) şi extractele naturale bogate în clorofilă reprezintă adevăraţi agenţi anti-oxidanţi care diminuează într-o măsură considerabilă efectele agresiunilor produse asupra organismului de către poluare, fumul de ţigară, alimente prăjite excesiv, etc.

Clorofila împotriva cancerului

Există dovezi ştiinţifice care arată rolul clorofilei şi al factorilor nutritivi din “hrana verde” în protecţia împotriva compuşilor chimici toxici şi a radiaţiilor.

Astfel, în 1980, dr. Chiu Nan Lai de la Universitatea din Texas Medical Center, arăta efectul protector al mlădiţelor de grâu şi al altor legume verzi în inhibarea efectului carcinogenic a doi agenţi mutageni: benzopirena şi metilcolantrenul. Cu cât conţinutul în clorofilă al legumei este mai mare, cu atât mai mare este protecţia împotriva carcinogenilor (factori care pot induce apariţia cancerului).

De asemenea, legumele verzi protejează împotriva distrugerilor produse de radiaţii. Acest fapt semnalat încă din anii 1950 a fost reconfirmat prin experimente recente asupra expunerilor la razele X. Efectul protector a fost cu atât mai mare cu cât planta utilizată era mai verde (mai mic pentru varză, mai mare pentru broccoli şi foarte mare pentru frunze de muştar şi alfalfa). Dacă se foloseau două sau mai multe legume împreună, efectul obţinut era mai mare.

Clorofila împotriva microbilor

În anii 1950, mai multe laboratoare au testat puterea clorofilei de a distruge microbii. Concluzia generală a fost aceea că în cea mai mare parte clorofila este un agent bacteriostatic şi numai în mică măsură un agent bactericid. Aceasta înseamnă că efectul se produce nu atât prin distrugerea directă a microbilor, ci prin împiedicarea creşterii acestora datorită interferenţei cu mediul lor de dezvoltare. Eficienţa clorofilei este foarte bună în special împotriva microbilor anaerobi, cei care nu necesită oxigen pentru a se dezvolta.

Dentiştii şi medicii au utilizat cu succes clorofila pentru controlul infecţiilor cavităţii bucale. Soluţiile de clorofilă au condus la reducerea semnificativă a durerilor, a inflamaţiei şi chiar la controlul mirosului produs, la pacienţii cu boli grave ale cavităţii bucale.

Clorofila a mai fost utilizată pentru tratarea sinuzitei acute şi cronice, infecţiilor vaginale şi a leziunilor cronice rectale, existând chiar şi cazuri semnalate de utilizare cu succes în endocardita bacteriană (infecţie la nivelul inimii).

Clorofila – vindecătoarea rănilor

Tratamentul ideal pentru vindecarea rănilor ar trebui să conţină un agent care să împiedice dezvoltarea microbilor şi unul care să stimuleze repararea ţesuturilor lezate. Clorofila prezintă amândouă aceste două efecte, chiar în stare neprelucrată fiind eficientă în stimularea creşterii ţesutului granulomatos şi a fibroblaştilor, atât în condiţii de laborator, cât şi pe răni adevărate. În plus, mirosurile neplăcute asociate rănilor şi ulceraţiilor dispar cu rapiditate după aplicarea clorofilei.

Literatura medicală abundă în relatări care demonstrează aceste efecte. Rănile superficiale şi escarele (răni prin presiune) datorate intervenţiilor chirurgicale, fracturilor cominutive, osteomielitei (infecţie osoasă), decubitului (imobilizare la pat), dar şi tăieturile şi zgârieturile comune se ameliorează rapid după utilizarea locală a clorofilei. Clorofila a salvat membre care urmau să fie amputate şi se cunoaşte faptul că reduce durerea, iritaţia şi mâncărimea suprafeţelor rănite.

Arsurile cauzate de căldură, substanţe chimice sau radiaţii se vindecă de asemenea mai rapid prin tratament cu clorofilă, indiferent dacă sunt sau nu infectate. Clorofila a fost utilizată pentru a prelungi supravieţuirea grefelor de piele înainte de descoperirea medicamentelor imuno-supresoare care sunt utilizate în prezent.

Acţiunea clorofilei asupra rănilor prezintă o caracteristică deosebită. Folosirea îndelungată a medicamentelor duce, în general, la scăderea eficienţei acestora. În contrast, aplicarea iniţială a clorofilei face rana mai sensibilă pentru aplicările ulterioare.

Dr. G. H. Collings consideră clorofila ca având “cel mai constant şi evident efect dintre toţi agenţii stimulatori ai proliferării celulare şi ai reparării tisulare”. El demonstrează că timpul de vindecare al rănilor este mai scurt pentru terapia cu clorofilă decât pentru tratamentul cu Penicilină, Vitamina D, Sulfanilamidă sau pentru rănile netratate.

De asemenea, clorofila accelerează vindecarea rănilor prin reducerea hemaglutinării şi a inflamaţiei. Când un ţesut este lezat, substanţele eliberate în sânge produc în general aglutinarea celulelor sanguine. Acest fenomen limitează cantitatea de factori nutritivi disponibili pentru repararea ţesuturilor lezate. Prin administrarea clorofilei la nivelul unei răni, această aglutinare este redusă, astfel încât timpul de reparare a ţesuturilor este scurtat.

Clorofila descreşte edemul prin reducerea sintezei de fibrină (proteina asociată cu formarea cheagului sanguin). Aceasta face ca ea să aibă un uşor efect anticoagulant, ceea ce poate mări eficacitatea mecanismelor locale de apărare imunologică.

Totodată, clorofila s-a dovedit a fi extrem de eficientă în grăbirea vindecării ulcerelor gastro-duodenale. Alte afecţiuni intestinale au fost, de asemenea, tratate eficient cu clorofilă, cum ar fi colita spastică, colita ulcerativă sau sigmoidita. Clorofila modifică metabolismul bacteriilor intestinale, folosirea ei repetată ducând la reducerea formării de scatoli, substanţe rezultate din descompunerea proteinelor.

Cercetătorii europeni au raportat rezultate preliminare importante pentru utilizarea clorofilei în tratamentul pancreatitei. Ei consideră că sunt influenţate anumite reacţii enzimatice care complică evoluţia acestei boli.

Clorofila şi tranzitul intestinal

În urma studiilor, s-a remarcat un beneficiu secundar când clorofila era administrată pentru tratarea ulcerelor peptice, şi anume tendinţa de a regulariza tranzitul intestinal la pacienţii studiaţi. Această acţiune nu reprezintă doar o simplă stimulare sau încetinire a tranzitului intestinal, ci o reglare a acestuia în funcţie de perturbarea prezentă în momentul tratamentului. În plus, acest efect reglator se asociază cu efectul deodorizant şi un efect de reducere a gazelor intestinale. Astăzi, pastilele cu clorofilă sunt utilizate curent pentru stabilizarea şi deodorizarea colostomiilor şi de asemenea sunt utilizate la pacienţii incontinenţi.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 5

TERAPIA CU CLOROFILA

“Clorofila, tămăduitoarea, este puternică şi totodată blândă distrugătoare pentru microbi, dar delicată faţă de ţesuturile rănite. Modul ei de acţiune rămâne încă un secret al naturii, pentru profani apărând ca o adevărată magie verde.” H. E. Kirschner, medic cercetător

Verdele crud al plantelor vii a constituit dintotdeauna o sursă de regenerare, relaxare, inspiraţie şi vindecare. În spatele acestei culori ale cărei semnificaţii sunt intim legate de sănătate şi vindecare, cu mai mult timp în urmă a fost descoperită o componentă esenţială a vieţii vegetale: clorofila. “Sângele verde”, cum mai este numită, reprezintă, alături de alţi compuşi valoroşi din verdeţurile proaspete, o sursă de viaţă, purificare, regenerare şi vindecare a fiinţei umane.

O rază de soare atinge frunza verde şi instantaneu miracolul se produce. În plantă, moleculele de apă şi dioxid de carbon sunt rupte – ceea ce un chimist poate obţine cu dificultate şi cheltuieli mari. La început există doar apă şi gaz, iar apoi, aproape miraculos, aceste elemente se transformă în ţesuturi vii şi energie. Oxigenul este eliberat din plante pentru “revitalizarea” aerului pe care îl respirăm, zahărul şi alte glucide, precum şi o mare cantitate de energie sunt rapid produse şi dezvoltate în planta vie odată cu procesele complexe de fotosinteză.

Cum se produce întregul proces al fotosintezei este încă un mister, el constituind unul dintre acele secrete ale vieţii despre care savantul dr. H. E. Kirschner, afirma că se află la graniţa între sensibil şi invizibil. Descoperirea clorofilei ca substanţă complexă, cu rol de bază în procesele de fotosinteză a adus o rază de lumină în desluşirea misterelor lumii vegetale şi a permis totodată să fie înţelese în mod mai profund procesele prin care “alimentele verzi” (fructele şi legumele proaspete, verdeţurile etc.) pot constitui veritabile medicamente naturale.

Clorofila vindecă

În anii ’40, studiile ştiinţifice puteau demonstra efectele remarcabile pe care clorofila le generează asupra fiinţei umane. Evidenţierea efectelor de accelerare a vindecării rănilor, de regenerare şi îmbunătăţire a calităţii sângelui şi chiar anumite efecte deodorante pe care acest compus le are, a condus în acea perioadă la o adevărată explozie a produselor pe bază de clorofilă: de la pastele de dinţi, la guma de mestecat, sucuri sau chiar anumite tipuri de hârtie. Treptat însă, ea a dispărut din atenţia publicului, devenind obiectul de studiu doar al celor care au înţeles că valoarea clorofilei, de fapt a tuturor vegetalelor proaspete, poate constitui o modalitate de vindecare cu totul aparte.

Un specialist american renumit, dr. Bernard Jensen, a studiat această substanţă vegetală timp de mai bine de 40 de ani, iar concluziile la care el a ajuns au fost uluitoare: de la afecţiuni hepatice, la anemie, de la tulburări de digestie, până la afecţiuni grave cum sunt diabetul, astmul sau chiar cancerul, extractele pe bază de clorofilă, “băuturile verzi” sau pur şi simplu consumul preponderent de verdeţuri (sub forma unor cure intensive) pot determina îmbunătăţiri radicale ale stării de sănătate. De altfel, sutele de cazuri vindecate precum şi amploarea pe care activitatea doctorului Jensen a luat-o în special în anii ’90 constituie dovezi cu adevărat convingătoare ale eficienţei tratamentelor sale.

Care este însă misterul care face ca ingredientele naturale din plantele verzi, bogate în clorofilă să poată juca rolul unor “medicamente”, având în acelaşi timp avantajul uriaş de a fi complet lipsite de toxicitate, indiferent de forma de administrare: sucuri, consum de crudităţi sau chiar clisme, comprimate, preparate injectabile?

“Sângele vegetal” şi sângele uman

Doctorul în chimie Richard Willstatter, de origine germană, a determinat încă din 1913 faptul că clorofila are o compoziţie foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei din sângele uman. Dacă în cazul hemoglobinei, compuşii de bază sunt carbonul, oxigenul şi azotul, grupaţi în jurul unui atom de fier, în cazul clorofilei vom regăsi aceleaşi elemente componente, grupate însă în jurul unui atom de magneziu.

Pornind de la aceste constatări a fost simplu pentru terapeuţii pasionaţi de universul vegetal să constate că administrarea unor “concentrate naturale” bogate în clorofilă determină în scurt timp îmbunătăţirea calităţii sângelui uman. Mai multe cazuri de anemie, rezistente la formele clasice de tratament, au fost ameliorate considerabil după numai două săptămâni de utilizare a preparatelor vegetale. Nu este deloc un fenomen surprinzător dacă avem în vedere faptul că clorofila reprezintă unul dintre cele mai rafinate şi mai complete suplimente de minerale din lumea vegetală. În plus, spre deosebire de suplimentele cu minerale vândute la ora actuală pe scară largă, aceste extracte sunt extrem de uşor asimilabile de organism, fiind absorbite în circulaţia sanguină la scurt timp după ingerare.

Odată ajunse în organismul nostru, remediile pe bază de clorofilă îşi încep acţiunea complexă, determinând modificări la nivelul tuturor sistemelor importante ale corpului: sângele este gradat îmbogăţit şi purificat, ficatul este drenat, eventualele tulburări digestive sau chiar anumite forme de ulcer sunt mult atenuate, vindecarea diferitelor inflamaţii este accelerată.

Obţinerea unor astfel de efecte printr-o alimentaţie adecvată, cu produse bogate în clorofilă, este o idee încurajatoare şi reprezintă o modalitate accesibilă oricui.

Tratamentul cu clorofilă este la îndemâna oricui

După cele prezentate anterior s-ar putea crede că sub numele de “clorofilă” vom întâlni alte noi remedii scumpe pe care trebuie să le căutăm în farmacii sau să le solicităm din străinătate. Din fericire, acest tratament este mult mai accesibil: fiecare putem obţine cu uşurinţă remediile de care avem nevoie prin câteva metode foarte simple:

Salatele de verdeţuri proaspete

Oricare dintre verdeţurile pe care le utilizăm curent în alimentaţie (fie că este vorba de mărar, pătrunjel, ţelină, salată verde, spanac sau chiar anumite tipuri de mlădiţe proaspete ale unor cereale) constituie surse ieftine şi accesibile de clorofilă în stare naturală. Astfel, prima formă de a prelua substanţele de care organismul are nevoie, mai ales pentru tulburările menţionate, este aceea de a consuma de mai multe ori pe zi salate proaspete din verdeţuri. Se recomandă ca una dintre mesele zilnice să fie constituită exclusiv din astfel de salate de verdeţuri, la care se mai pot adăuga ingredientele binecunoscute: ulei, condimente, sare şi eventual zeamă de lămâie. Pentru ca efectele să fie stabile în timp, este necesar ca o astfel de cură să dureze minim 2 luni. În plus, trebuie să ţinem cont de faptul că, dacă planta sau alimentul ales este mai verde, cantitatea de clorofilă este mai ridicată şi, fireşte, efectul mai rapid.

Băuturile şi sucurile “verzi”

Dr. N.W. Walker afirma în cartea sa „Sucuri vegetale proaspete” regenerează şi clădesc corpul nostru. Ele conţin toate mineralele, sărurile, enzimele, vitaminele necesare corpului uman, mai ales când sunt folosite proaspete, crude şi extrase cu grijă (adică fără fierbere, fără manipulări în vase de metal, fără expunere îndelungată la aer) din vegetale.

Pentru cei care, din diferite motive, nu suportă sau nu pot consuma salatele de crudităţi, precum şi pentru cei la care există în mod special necesitatea unui aport mai mare de lichide în organism, metoda descrisă în continuare este cât se poate de practică: tulpinile şi frunzele verzi, proaspete, ale plantelor alese pentru a realiza extractul lichid bogat în clorofilă, se taie longitudinal (în lungul tulpinilor), iar frunzele se mărunţesc (dar nu foarte fin) cu ajutorul unui cuţit. Întreaga cantitate de plante astfel pregătite se lasă în apă distilată sau apă curată de izvor timp de 1-2 ore, până când întregul amestec capătă o plăcută culoare verde. Acesta este semnul care indică faptul că seva plantei, împreună cu clorofila s-au extras în preparatul astfel realizat. În final, lichidul obţinut se filtrează printr-un tifon des şi se bea fie imediat, fie în mai multe reprize. O variantă “modernă” de preparare presupune combinarea apei proaspete cu cantitatea necesară de verdeţuri într-un mixer electric, omogenizarea şi apoi filtrarea atentă a întregului amestec.

ATENŢIE! Extractul natural realizat astfel nu trebuie să fie păstrat nici măcar la frigider mai mult de 6 ore. Ideal este să se consume imediat după preparare.

Câteva cantităţi orientative: pentru 1 litru de apă de izvor este suficient să folosim cca. 200 de grame de verdeţuri mărunţite. Aceasta este o cantitate suficientă pentru o zi de “tratament”.

Metoda rapidă de purificare a organismului cu ajutorul clorofilei

În cazul unor perturbări gastrice sau intestinale, precum şi în cazul persoanelor care au urmat o alimentaţie bazată în special pe carne şi alimente suprarafinate şi la care se resimte necesitatea unei “curăţiri” mai serioase a organismului, se poate recurge la o “metodă de forţă”. Această metodă (destul de uşor de aplicat în comparaţie cu alte tratamente) presupune, de fapt, ca o zi pe săptămână să nu se consume nimic altceva în afară de extractele concentrate din clorofilă, realizate prin metoda descrisă anterior. Utilizarea unor plante adecvate, cu proprietăţi tonice şi purificatoare va determina ca ziua de post să fie o… adevărată sărbătoare pentru organism, care astfel va putea să îşi restabilească echilibrul.

După o perioadă de mai multe luni în care săptămânal am realizat cu stricteţe o astfel de cură, consumând cel puţin 2 litri de “băutură verde” pe zi, vom remarca transformări semnificative prin creşterea tonsului în întreaga fiinţă şi prin reglarea considerabilă a metabolismului.

Efectele de dezintoxicare cele mai puternice le au: salata verde, frunzele de leuştean, frunzele de ţelină, frunzele de măcrişul iepurelui (sunt utilizate şi în intoxicaţii cu mercur sau plumb).

Efectele tonice cele mai puternice le au: frunzele de pătrunjel şi de ţelină, frunzele de urzică (sunt şi un antianemic puternic). (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 4

Panaceul verde: MLADITELE DE GRAU – continuare

Modul de obţinere în casă a mlădiţelor de grâu

Ca modalitate practică, vom descrie în continuare procedeul de obţinere şi de folosire a preparatelor din mlădiţele verzi de grâu.

– Materialele necesare pentru crearea propriei “grădini verzi”, indiferent de anotimp şi în cele mai ieftine condiţii, sunt: 2 tăvi mari din plastic sau metal (din cele folosite pentru prăjituri), 1 borcan de 800 ml, 500g-1kg de pământ negru de calitate cât mai bună (se găseşte la florării), 200 de grame de seminţe de grâu, capabile să germineze. Este necesar ca pământul folosit pentru creşterea mlădiţelor de grâu să nu conţină îngrăşăminte chimice sau alte impurităţi.

– Într-o primă fază, se spală foarte bine boabele de grâu şi se aruncă pleava şi boabele care se ridică la suprafaţă.

– Se pun boabele de grâu în borcanul de 800 de ml şi umplem apoi borcanul cu apă. Legăm gura borcanului cu o pânză curată, cât mai etanş. Lăsăm astfel boabele la înmuiat pentru un interval de timp de 12 ore.

– După 12 ore, scurgem apa din borcan şi lăsăm boabele umede în acelaşi recipient pentru un interval de alte 12 ore. În acest timp, se va declanşa procesul de germinaţie.

– Urmează însămânţarea propriu-zisă a boabelor germinate. Aceasta presupune ca mai întâi să pregătim pământul, punându-l într-una dintre tăvi într-un strat gros de 2-3 degete. Vom avea grijă să lăsăm pe marginile tăvii un mic şanţ care va prelua surplusul de apă atunci când este cazul.

– Dispunem boabele într-un mod uniform pe pământul proaspăt pregătit. La modul ideal, ele trebuie să fie cât mai apropiate unele de celelalte, chiar să se atingă, fără însă să se suprapună.

– Le udăm apoi cu apă. Este important ca pământul să nu “mustească”, dar nici să nu fie prea uscat, ceea ce ar putea îngreuna sau chiar stopa germinarea.

– Acoperim tava cu germeni cu cealaltă tavă, pentru a crea astfel un microclimat favorabil creşterii mlădiţelor. Tava se lasă într-un loc cu temperatură moderată (nu trebuie să fie prea cald!) pentru un interval de 2-3 zile.

– După trecerea celor 2-3 zile, descoperim tava, udăm mlădiţele şi le lăsăm într-un loc luminos (dar nu expuse la lumina directă a soarelui). Mlădiţele au în această etapă o înălţime de 2-3 cm şi o culoare albicioasă-gălbuie. Pentru a se dezvolta în mod adecvat, mlădiţele trebuie să primească cât mai multă lumină, dar în mod indirect; razele directe ale soarelui le pot usca şi distruge.

– Odată puse la lumină, mlădiţele trebuie să fie udate zilnic sau odată la două zile, în funcţie de condiţiile mediului în care se află. În aceste condiţii, după 5-10 zile mlădiţele (având acum o înălţime de 15-20 cm) sunt gata de a fi recoltate.

Modul de preparare a mlădiţelor proaspete

Mlădiţele de grâu obţinute în modul descris mai sus nu sunt digerabile în starea lor naturală, datorită conţinutului ridicat de fibre. Tocmai de aceea, modul de folosire este sub formă de suc proaspăt. Există mai multe metode de extracţie a sucului proaspăt din mlădiţe:

a. Cu un storcător special pentru plante (germeni şi mlădiţe) extracţia se va realiza cel mai rapid şi uşor. Un astfel de storcător, ceva mai greu de procurat, este diferit de cele utilizate în mod uzual pentru extragerea sucului din legume sau fructe.

b. Cu ajutorul unei maşini obişnuite de tocat. În urma mărunţirii şi zdrobirii mlădiţelor, sucul se va extrage prin stoarcerea acestora punându-le într-un tifon des şi rezistent şi presându-le cu putere. Procentul de extracţie este mai redus şi în acelaşi timp va fi necesar un anumit efort pentru obţinerea sucului necesar pentru o zi.

c. Cu ajutorul unui blender electric. Este una dintre metodele cele mai rapide şi accesibile. Mlădiţele trebuie să fie tăiate mărunt şi apoi puse în aparat împreună cu o cantitate adecvată de apă de izvor sau apă plată. Se mixează până când se obţine o pastă lichidă de culoare verde intens. Dezavantajul acestei metode este faptul că sucul rezultat va fi mai diluat decât cel extras prin presare, ceea ce presupune să consumăm o cantitate mai mare de extract. După mixare, se strecoară prin pânză sau tifon, iar pasta rezultată se va stoarce de asemenea foarte bine.

Cantitatea necesară pentru o zi

Pentru a obţine toate efectele acestei cure cu efecte miraculoase, este necesar să folosim pentru o singură zi întreaga “recoltă” de mlădiţe dintr-o tavă (dimensiunea obişnuită a unei asemenea tăvi este de aproximativ 40 cm x 25cm), de îndată ce acestea au atins înălţimea necesară (15-20 de cm). Prin presare sau stoarcere, din această cantitate de mlădiţe se obţin aproximativ 150-200 ml de suc concentrat sau 1 litru de suc diluat în cazul folosirii unui blender. În aceste condiţii, cea mai bună metodă de a realiza o cură pe termen lung (de minimum 30 de zile) este de a folosi simultan 6-7 tăvi, în care se vor cultiva mlădiţele succesiv. În acest fel, cu o investiţie relativ mică, avem posibilitatea să realizăm un flux continuu de producere a remediilor vii.

Utilizare

Este ideal ca sucul din mlădiţe proaspete de grâu să fie consumat imediat după extragere. După un interval de 30 de minute, el începe să-şi diminueze calităţile, iar după câteva ore acestea se înjumătăţesc. În cazul în care realizăm pentru prima oară o asemenea cură, fără să fi aplicat în prealabil alte metode speciale de purificare a organismului, nu vom consuma deodată o cantitate mare de suc concentrat. Vom începe prin a consuma câteva înghiţituri (1-2 linguri) şi apoi vom face o pauză de 1-2 ore, după care putem continua ingerarea sucului cu înghiţituri mici.

În cazul unei doze prea mari care se administrează brusc, efectele purificatoare pot fi foarte intense şi ele apar sub forma unor stări neplăcute de ameţeală, tulburarea digestiei, diaree şi chiar uşoară senzaţie de vomă. Toate aceste fenomene asociate unei puternice eliminări de toxine pot fi foarte mult diminuate în cazul creşterii gradate a dozei de suc folosită pentru o zi, sau prin diluarea acestuia cu apă.

Efectele principale ale sucului din mlădiţe de grâu

Sucul din mlădiţe de grâu purifică sângele de acumulările toxice, acelaşi efect făcându-se simţit la nivelul organelor interne şi tractului intestinal. El stimulează metabolismul şi sistemul enzimatic al corpului, normalizează compoziţia sângelui şi reduce hipertensiunea. Acest suc natural exercită un efect aparte de stimulare şi reglare asupra glandei tiroide ceea ce determină efecte de normalizare asupra greutăţii corporale şi a întregului metabolism.

Ca aliment şi, în acelaşi timp, medicament natural, sucul proaspăt din mlădiţe de grâu este una dintre cele mai bogate surse naturale de vitamine, minerale, enzime, aminoacizi şi oxigen, fiind astfel un supliment alimentar complet.

Ulcerele, colitele, constipaţia, diareea şi alte tulburări gastrice, congestiile diferitelor organe, stările de aciditate crescută în întregul sistem corporal, tensiunea nervoasă, oboseala patologică, alergiile, intoxicaţiile alimentare şi o serie întreagă de alte tulburări pot fi eliminate complet prin folosirea zilnică a acestui medicament vegetal.

În plus, aşa cum am prezentat încă de la începutul acestui articol, acest remediu s-a dovedit de-a lungul timpului un susţinător al sistemului imunitar şi al energiei întregului organism, în cazurile bolilor foarte grave, cum sunt cancerul, scleroza în plăci, SIDA, Alzheimer etc.

Folosind mlădiţele vegetale, germenii proaspeţi, legumele şi fructele proaspete, nu avem decât de câştigat în ceea ce priveşte vitalitatea, sănătatea şi încrederea în puterea vindecătoare inegalabilă a Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 3

Panaceul verde – MLĂDIŢELE DE GRÂU

Gândiţi-vă doar o clipă: puteţi să obţineţi viaţă şi energie din ceva ce este lipsit de puterea vieţii? Aţi văzut vreodată ca cineva să pună un medicament sintetic în pământ şi din el să răsară ceva? Diferenţa între alimentele proaspete, crudităţi, alimentele vii, şi cele preparate prin fierbere sau alte metode de încălzire poate fi asemănată analogic cu aceea dintre un om plin de vigoare şi vitalitate şi un om care nu se poate mişca, dar totuşi respiră încă…

Vom prezenta în continuare efectele extrem de puternice asupra organismului uman, atât hrănitoare, cât şi vindecătoare, ale unui adevărat panaceu din laboratorul Naturii: mlădiţele proaspete de grâu.

Puterea ascunsă a vegetalelor crude

De-a lungul timpului, oamenii au căutat remedii cu efecte excepţionale, remineralizante, tonice, hrănitoare şi vitalizante, care vindecă şi numeroase tulburări organice. Un astfel de remediu mult dorit nu a fost găsit însă nici în laboratoarele chimiştilor, nici printre ultimele descoperiri ale industriei farmaceutice sau ale industriei alimentare. El nu poate fi găsit în altă parte decât în vastul „laborator” al Naturii; este ieftin, uşor de obţinut, uşor de utilizat şi totodată accesibil în cantităţi mari; este plin de energia Vieţii şi prin urmare poate să susţină în mod ideal procesele vitale. Este vorba despre mlădiţele verzi ale unor plante, şi în special cele de grâu şi de orz. Ele reprezintă unul dintre remediile cele mai vechi şi mai valoroase în acelaşi timp, utilizate pentru purificarea, vindecarea şi tonifierea întregului organism.

Majoritatea oamenilor au auzit deja de efectele terapeutice deosebite ale alimentaţiei bazate pe crudităţi. Există numeroase mărturii ale celor care s-au vindecat de boli grave cu ajutorul regimurilor de crudităţi, prin curele cu sucuri de legume sau, cu alte cuvinte, prin alimentaţia fără foc.

Redăm în continuare, drept exemplu, câteva fragmente dintr-o scrisoare impresionantă primită la redacţia Editurii KAMALA, din partea unei doamne în vârstă de 68 de ani, prin care ea dorea să ne împărtăşească una dintre experienţele fundamentale ale vieţii sale.

“(…) În jurul vârstei de 50 de ani, mă simţeam deja foarte îmbătrânită, părul îmi albise în mare măsură, sufeream de o colită puternică ce mă făcea să nu mai suport aproape nici un aliment fără să am grave tulburări digestive şi întreaga mea viaţă părea o suferinţă fără de sfârşit. În plus, în pofida stării de slăbiciune care apărea în corp, eram mai agitată ca niciodată; ajunsesem să fiu incapabilă să mă concentrez asupra unui subiect mai mult de 10-15 minute, iar să citesc o carte nici nu mai putea fi vorba. În această stare de disperare, fiind pe punctul de a mă retrage din orice activitate, soluţia a venit prin sfatul unui prieten: el mi-a spus să nu mai mănânc nici un aliment trecut prin foc, ci doar crudităţi, alimente vii, germeni şi mai ales sucurile naturale din ovăz şi grâu. Din clipa în care am început noul regim, viaţa mi s-a schimbat radical. După doar 3 săptămâni, digestia mea a început să îşi revină la normal. După alte câteva săptămâni, mi-am recăpătat puterea de muncă şi entuziasmul, oboseala cronică cu care mă confruntam a dispărut ca prin farmec, iar după încă 6 luni părul a început (în mod şocant pentru mine) să îşi modifice culoarea, redevenind negru… Acum, la aproape 70 de ani, mă simt încă plină de putere, sunt mereu activă şi pot să susţin numeroase întâlniri şi discuţii în fiecare zi. Pot spune fără să ezit că acest regim viu m-a făcut alt om şi merită ca el să fie cunoscut de către toţi cei ce suferă.”

Într-adevăr, alimentele vii, şi în special mlădiţele verzi de grâu, posedă o abilitate aproape miraculoasă în ceea ce priveşte puterea de regenerare şi chiar de reîntinerire a organismului uman. Cele mai nutritive şi mai vitalizante alimente pe care le putem găsi nu sunt, aşa cum unii ar putea crede în mod eronat, ouăle, carnea sau brânzeturile. Ele sunt tocmai acele alimente care au capacitatea de a înmagazina cel mai mult din energia solară pentru a o transfera apoi trupului. Aceste alimente vii, foarte bogate în vitamine, minerale, enzime şi energie a vieţii, creează toate condiţiile pentru menţinerea unei sănătăţii perfecte a organismului.

În ce constă însă puterea ascunsă a vegetalelor crude şi în special a germenilor şi mlădiţelor unor plante? Iată în continuare câteva rezultate ale studiilor realizate de-a lungul timpului de oameni de ştiinţă de pe diferite meridiane asupra mlădiţelor verzi de grâu.

Dovezi ale ştiinţei în favoarea folosirii mlădiţelor verzi de grâu

1. Cele mai importante substanţe conţinute de mlădiţele verzi sunt numeroasele enzime (de ordinul sutelor!) care au rolul de a amplifica activitatea şi forţa enzimelor produse de organismul uman. Cele mai importante enzime care au fost izolate din mlădiţele verzi de grâu sunt: citocrom oxidaza (un antioxidant necesar respiraţiei celulare), lipaza (o enzimă care ajută la metabolismul grăsimilor), proteaza (care contribuie la asimilarea proteinelor), amilaza (care facilitează digestia amidonului), catalaza (care catalizează descompunerea peroxidului de oxigen în apă şi oxigen, la nivelul sângelui şi al ţesuturilor corpului), peroxidaza (care are un efect similar catalazei, la nivel celular), transhidrogenaza (care ajută la menţinerea tonusului muşchilor cardiaci) şi superoxid dismulaza.

În mod obişnuit, în organismul uman aceste enzime îşi diminuează forţa şi activitatea odată cu înaintarea în vârstă, micşorând astfel capacitatea organismului de a asimila grăsimile, proteinele şi caloriile în exces. Acest fapt determină apariţia frecventelor cazuri de obezitate şi îmbătrânire prematură (care afectează atât de mulţi oameni în ziua de azi). Prin consumul constant al mlădiţelor verzi, primim în organismul nostru enzimele vii care împiedică apariţia acestor probleme de sănătate.

2. Sucul proaspăt din mlădiţe de grâu conţine la fel de multă vitamina C ca şi sucul de portocale, conţine mai multă provitamina A decât majoritatea legumelor (varza, salata, roşiile), şi reprezintă o sursă importantă de vitamina B şi vitamina E. Vitamina C este importantă pentru menţinerea sănătăţii pielii, dinţilor, ochilor, muşchilor şi ligamentelor, pentru procesele de creştere, acţionând totodată ca antioxidant. Vitamina A este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului, pentru menţinerea unei vederi bune şi pentru reproducere. Vitamina B facilitează folosirea carbohidraţilor pentru producerea de energie necesară organismului, şi contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi a celui digestiv. Ea este de asemenea esenţială pentru dezvoltarea normală a creierului şi a corpului, şi întreţine activitatea armonioasă a glandelor suprarenale. Vitamina E este o substanţă antioxidantă, necesară pentru fertilitate, care protejează inima, iar cea care se găseşte în mlădiţele verzi este de zece ori mai uşor asimilată de organism decât vitamina E sintetică.

3. Mlădiţele verzi reprezintă, de asemenea, o sursă foarte bogată în calciu: ele conţin aproape la fel de mult calciu ca şi laptele. Aproape 99% din calciul pe care îl ingerăm se depozitează în oase şi dinţi, dar cu toate acestea el nu poate fi asimilat în absenţa altor minerale esenţiale pentru organismul nostru. O asemenea combinaţie uşor asimilabilă de calciu cu minerale se găseşte însă în grâul verde. Mlădiţele proaspete conţine şi cantităţi impresionante de sodiu, potasiu, magneziu, fier şi microminerale: seleniu, zinc etc.

4. 17 aminoacizi, inclusiv cei 8 esenţiali, au fost identificaţi în compoziţia chimică a mlădiţelor proaspete. Cei opt aminoacizi esenţiali sunt: lizina (factor antiîmbătrânire, contribuie la creşterea organismului şi la circulaţia sângelui, menţine activitatea sistemului imunitar), leucina (oferă o mare cantitate de energie), triptofanul (esenţial pentru menţinerea unei bune digestii şi pentru funcţionarea adecvată a sistemului nervos), fenilalanina (susţine activitatea tiroidei), treonina (controlează metabolismul), valina (activează activitatea cerebrală, contribuie la coordonarea musculară, calmează nervii), metionina (contrinuie la purificarea şi regenerarea celulelor rinichilor şi ale ficatului). Mlădiţele verzi mai conţin alanină, arginină, acid aspartic, acid glutamic, glicină, histidină, prolină, serină şi tirozină.

5. Mlădiţele proaspete de grâu conţin oxigen într-o formă lichidă. Acesta este un ingredient vital pentru multe dintre procesele fiziologice: el stimulează digestia, ajută la dezvoltarea unei minţi lucide, ajută la o foarte bună circulaţie a sângelui, facilitând prin urmare hrănirea celulară. Laureatul Premiului Nobel, dr. Otto Warburg, biochimist de origine germană, a observat că celulele maligne, canceroase, nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului. Prin urmare, consumul constant de mlădiţe verzi împiedică apariţia cancerului.

6. În urma a numeroase experimente, clorofila (care se găseşte în cantităţi mari în mlădiţele verzi) s-a dovedit extrem de eficientă în tratarea anemiei. Pentru a preveni degradarea stării de sănătate şi instalarea anemiei este necesar un aport prin intermediul alimentaţiei de vitamina B12, acid folic, minerale (fier, cupru, potasiu), şi de asemenea, de proteine. Este greu de crezut că acestea ar putea fi obţinute în condiţiile unui consum excesiv şi aproape exclusiv de alimente prelucrate: făină şi pâine albă, cartofi, vegetale fierte îndelung, carne conservată, etc. Pe lângă faptul că acestea conţin un minimum din elementele nutritive de bază, chiar şi acestea devin foarte greu de asimilat sau chiar neasimilabile, ca urmare a fierberii, prăjirii şi altor prelucrări.

În plus, conform studiilor realizate de dr. Hughs şi dr. Latner, clorofila naturală în stare proaspătă are capacitatea să crească într-un mod surprinzător cantitatea de hemoglobină din sânge într-o scurtă perioadă de timp.

Clorofila are un efect deosebit de puternic şi asupra ficatului, prin stimularea şi regenerarea acestuia. Prin efectul său profund purificator, sucul din mlădiţe elimină efectele nocive ale poluării alimentare şi din mediu (inclusiv a celei cu fluor, clor, metale grele sau ca urmare a radiaţiilor electromagnetice).

Un alt efect de excepţie al clorofilei este cel dezodorizant, care poate fi constatat în urma consumului de minimum 100 mg. O asemenea doză folosită intern (prin intermediul vegetalelor crude şi în special al mlădiţelor proaspete) este cel puţin la fel de eficientă ca orice alt preparat deodorant. Este redus rapid mirosul fecalelor, al transpiraţiei, precum mirosul neplăcut al gurii.

Dr. Yasuo Hotta, biolog la Universitatea din San Diego, a reuşit să izoleze un compus de excepţie, care se poate găsi (după actualele constatări), doar în mlădiţele tinere ale unor plante verzi. Denumit provizoriu P4D1, această substanţă s-a dovedit un stimulent al producerii şi „reparării” naturale a celulelor spermatice şi a ADN – ului. Rezultatele experimentale obţinute de acest medic au relevat faptul că substanţele conţinute în mlădiţele verzi amplifică foarte mult capacitatea de refacere a ADN-ului celular care a fost anterior afectat ca urmare a expunerii la diferite tipuri de radiaţii sau ca urmare a contactului cu substanţe chimice. Astfel, este evidentă capacitatea excepţională a mlădiţelor verzi de a creşte potenţa şi capacitatea de reproducere. (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 2

Modul de culegere a mugurilor

Odată cu începerea primăverii se poate începe şi acţiunea de culegere a mugurilor. Va fi necesar să fim atenţi pentru a nu pierde perioada, destul de scurtă, în care mugurii se află în stadiul optim de culegere: de la apariţia lor şi până înaintea înfrunzirii. Arborele sau arbustul ales pentru culegerea mugurilor trebuie să fie sănătos şi bine dezvoltat (copăceilor tineri sau prea firavi, culegerea mugurilor ar putea să le dăuneze). Mugurii se culeg prin trecerea palmei strânse de-a lungul ramurii tinere, în sens contrar celui de creştere (dinspre vârf către bază). Niciodată nu vom rupe mugurii situaţi în vârful ramurilor, care sunt muguri de creştere cu un rol important în dezvoltarea plantei. De asemenea, vom fi atenţi să culegem doar o cantitate mică de muguri de pe un singur arbore, cazul contrar putând să îi dăuneze foarte mult.

Cele mai bune zone pentru recoltarea majorităţii mugurilor sunt pădurile mari, situate în zone nepoluate. În cazul pădurilor de foioase, se poate ca în doar câteva ore să acoperim necesarul terapeutic pentru întregul an cu muguri de fag, carpen, mesteacăn etc, fără a secătui zona respectivă.

Pregătirea pentru preparare

Modul ideal de preparare este acela în care utilizăm mugurii proaspeţi, la scurt timp după culegerea lor. În general la un interval de timp de 1-2 ore de la culegere este bine să înceapă procesul de conservare sau preparare a extractelor; după acest interval de timp ei îşi pierd considerabil calităţile terapeutice.

O altă variantă este aceea de a utiliza mugurii în forma lor uscată, ceea ce presupune dispunerea lor în strat subţire, de preferat într-un pod sau o altă zonă umbroasă dar în acelaşi timp cu o bună aerisire.


Preparaţi-vă propriile extracte de muguri!

1.Siropul de muguri cu miere

O primă metodă de preparare – şi dealtfel cea mai accesibilă – constă în conservarea mugurilor proaspeţi în miere. Un astfel de sirop de muguri se realizează foarte simplu prin amestecarea unei cantităţi de 50 de grame de muguri cu 100-150 gr. de miere de albine. Se pune preparatul într-un borcan care se închide ermetic. Mugurii zdrobiţi rapid, pentru a nu se oxida, trebuie lăsaţi la macerat un interval de 1 lună, după care se pot consuma.

Acest preparat se administrează de 4 ori pe zi – câte 1 linguriţă de sirop, pe stomacul gol, cu 20-30 de minute înainte de masă. Se poate folosi şi diluat cu apă.

În cazul mugurilor de brad şi ai altor răşinoase, o modalitate populară străveche de preparare îmbină efectul terapeutic al mugurilor cu cel al mierii şi cu cel al energiei vitalizante a pământului. Iată modul de preparare:

După culegerea mugurilor de brad (sau răşinoase în general), vom pregăti un vas de 3-5 litri, din sticlă sau ceramică (ideal este un vas de pământ). Vasul se spală foarte bine şi se lasă să se usuce. Se începe apoi umplerea sa, în straturi succesive. Se începe cu un strat de miere lichidă cu o grosime de aproximativ două degete, iar apoi se pune un strat de muguri de brad de 3 degete, se presează bine şi apoi se pune iar miere lichidă şi muguri, până când se umple vasul. Ultimul strat trebuie să fie de miere, ca să acopere foarte bine mugurii. În final vasul se leagă bine la gură cu un celofan şi se acoperă cu un capac care trebuie să se închidă ermetic. Suplimentar, pentru o izolare foarte bună a vasului se poate folosi ceara unei lumânări care se topeşte de jur împrejurul capacului.

Metoda tradiţională populară prevede ca apoi vasul să fie îngropat în pământ (la 50-60 de cm), de preferinţă într-o zonă izolată. Preparatul este gata abia toamna târziu, după prima brumă. Dacă nu avem posibilitatea să-l îngropăm, putem să îl ţinem şi în cămară, la loc întunecos şi rece. După ce se dezgroapă se amestecă bine cu o lingură de lemn, se acoperă, se mai lasă încă 2 săptămâni la loc întunecos şi se amestecă din când în când. Siropul obţinut se strecoară şi se pune în sticle cu dop de plută. Astfel rezultă un sirop din muguri de brad, perfect natural, care nu îşi pierde cu nimic proprietăţile lui vindecătoare.

Acest sirop se poate administra în cantitate de 2 linguriţe de 2-3 ori pe zi, întotdeauna pe stomacul gol. Se poate dilua cu puţină apă.

2.Tinctura de muguri

Pentru obţinerea tincturii se pot utiliza atât mugurii uscaţi cât şi cei proaspeţi.

– În cazul mugurilor proaspeţi, vom amesteca o 40 de grame de muguri cu 100 ml de alcool dublu rafinat (98 de grade). Mugurii se zdrobesc înainte sau se taie mărunt pentru o cât mai bună maceraţie. Timpul de macerare este de 8-10 zile. După macerare se filtrează şi se păstrează la loc întunecos

Mugurii uscaţi se macină fin cu ajutorul unei râşniţe electrice, după care se amestecă cu alcool în proporţia de 20 de grame de muguri pentru 100 ml de alcool (de preferinţă se foloseşte alcoolul de 70 de grade).

Tincturile se administrează întotdeauna pe stomacul gol, eventual cu 15 minute înainte de a mânca. Doza pentru un adult este de 1 linguriţă diluată în 100 ml de apă, de 4 ori pe zi. În cazul copiilor se va utiliza doar câte o jumătate de linguriţă.

Tinctura de muguri se administrează numai diluată cu apă!

3. Pulberea din muguri

Se obţine foarte simplu prin măcinarea cu o râşniţă electrică a mugurilor uscaţi. Nu măcinaţi prea mult deodată pentru că sub formă de pulbere planta îţi pierde proprietăţile curative după 2-3 săptămâni.

Pulberea fină se administrează în doză de 1 vârf de cuţit de 4-6 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca. Se ţine 15 minute sub limbă după care se înghite cu puţină apă.

Câteva sugestii de final

– Folosiţi pe întreaga durată a tratamentului cu muguri o alimentaţie cât mai pură, din care excludeţi încă de la început carnea, zahărul şi alimentele foarte grele sau preparate industrial cu substanţe chimice. Cel mai bine este să apelaţi la un regim naturist adecvat afecţiunii pe care doriţi să o trataţi.

– Nu întrerupeţi tratamentul mai devreme de 3 luni, decât în cazul unei depline vindecări

– Asociaţi în cadrul tratamentului cu muguri şi alte plante cu efecte binefăcătoare în cazul afecţiunii cu care vă confruntaţi. Spre exemplu în cazul tratamentului cu muguri de coacăz negru contra alergiilor se pot folosi suplimentar amestecuri de pulberi din cătină, trei fraţi pătaţi şi coada şoricelului. Aceasta va avea un rol considerabil de potenţare a efectelor mugurilor.

– În cazul în care procurarea sau prepararea mugurilor vă depăşesc posibilităţile actuale puteţi apela la preparatele pe bază de muguri existente în farmacii.

– Nu uitaţi că natura poate să vindece şi chiar o face, cu condiţia ca noi să înţelegem care au fost greşelile noastre (legate de alimentaţie, mod de viaţă, gândire, atitudine interioară) care au condus la apariţia bolii. După aceasta nu mai este necesar decât să realizăm acea strădanie simultană a trupului, minţii şi sufletului în sensul vindecării şi reintegrării noastre în armonia Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 1

Introducere

În sistemele tradiţionale de vindecare naturală există câteva remedii care au un statut particular, ca urmare directă a rolului pe care ele îl îndeplinesc în Natură:

I . Într-o primă categorie putem include toate acele substanţe nutritive care au drept rol perpetuarea şi susţinerea vieţii care tocmai a luat naştere. Mierea, laptele şi fructele fac parte din această categorie. Scopul laptelui este de a hrăni bebeluşul sau, în lumea animală, puiul nou-născut; mierea are un rol similar în lumea albinelor, iar în universul vegetal fructele constituie elementul de susţinere al viitorului germene. În cazul utilizării lor în alimentaţie, toate aceste alimente cresc vitalitatea, vigoarea, forţa vieţii şi favorizează în acelaşi timp procesele de dezvoltare armonioasă a trupului, fără a genera toxine sau alte impurităţi.

Acesta este motivul pentru care multe dintre aceste alimente sunt incluse în categoria „hranei pure” menţionată de numeroase tradiţii spirituale.


II. O altă categorie de remedii au în Natură rolul de a perpetua sau susţine viaţa în lumea vegetală, iar pentru aceasta ele acumulează energii foarte mari. Este vorba mai ales de seminţele cerealelor, seminţele oleaginoase, seminţele aromatice, polenul. Toate acestea au în cazul oamenilor o capacitate specială de amplificare a vitalităţii, de creştere a rezistenţei şi imunităţii organismului, de diminuare a incidenţei unor boli şi de vindecare.


III. Germenii şi mlădiţele plantelor, mugurii verzi ai plantelor şi arborilor sunt viaţa în formă incipientă. Sămânţa a început procesul de expansiune, de generare a vieţii şi a eliberat hormoni, substanţe de creştere, a făcut adevărate procese alchimice de transmutare la rece a elementelor (lucru demonstrat ştiinţific de cunoscutul savant Louis Kevran). Tot acum sunt eliberate energii uriaşe cu rol de a stimula procesele de creştere, regenerare. În consecinţă aceste părţi ale plantei vor avea asupra organismului uman efecte regenerative puternice, purificatoare, reglatoare ale activităţii endocrine. Ele vor avea un efect energizant foarte puternic, vor constitui un adevărat aflux de vitalitate (divers modulată în funcţie de specia plantei) pe care fiinţa umană îl primeşte.


1. Medicamente naturale concentrate: Mugurii vegetali

Insignifianţi ca şi dimensiuni, prea puţin spectaculoşi ca aspect, apărând primăvara devreme când natura încă nu s-a trezit, mugurii trec adesea neobservaţi, aceasta în ciuda faptului că în ei se află ascunsă vitalitatea frunzelor, frumuseţea florilor şi bogăţia fructelor de mai târziu. Până de curând nici medicina nu a luat în considerare mugurii ca şi valoare terapeutică, până când au început să fie studiaţi sistematic, prin studii clinice şi de laborator. Valoarea terapeutică a mugurilor i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. Ei pot substitui cele mai noi medicamente hormonale (cortizon şi derivaţii săi, progesteron, insulină, estrogeni etc.), au efecte reglatoare hormonale şi nervoase extrem de eficiente, stimulează procesele de drenare şi refacere a organismului. Boli din cele mai diverse, de la tumorile benigne, la diabet, de la nevroze, la ciroză hepatică pot fi vindecate cu cantităţi mici de extracte din muguri.


În tradiţia spirituală a vindecării din India (Ayurveda – Stiinta Vietii) se consideră că între fiinţa umană şi universul exterior există întotdeauna legături şi corespondenţe precise. Se cunoaşte astfel în acest sistem de vindecare faptul că pentru a trata un organ sau ţesut afectat de boală nu este suficient să cunoşti doar ce plantă trebuie să fie folosită, ci şi care parte a acestei plante poate acţiona mai eficient asupra ţesuturilor afectate. În acest context, seminţele şi mugurii verzi ai plantelor ocupă o poziţie de o importanţă specială.

Ceea ce ştiinţa a descoperit doar în ultimele decenii referitor la însuşirile de excepţie ale unor preparate extrase din mugurii plantelor, ştiinţa ayurvedică precum şi terapiile tradiţionale ale altor popoare (inclusiv cea tradiţională românească!) cunoşteau deja de mai multe sute de ani. Fireşte însă că odată cu studiile ştiinţifice aprofundate (începând cu cele ale lui Max Teteau) au putut fi evidenţiate mecanisme fiziologice de acţiune mai precise ale preparatelor vegetale din muguri în organismul uman. Cea mai uimitoare concluzie la care s-a ajuns este aceea că între diferiţii hormoni umani şi cei vegetali există o legătură foarte strânsă, ceea ce face posibilă influenţarea foarte puternică reciprocă.

În cazul mugurilor proaspeţi întâlnim o configuraţie bio-chimică unică, care generează în contact cu fiinţa umană efecte terapeutice de excepţie, pe care le vom analiza succint în cele ce urmează:

Fitohormoni, minerale şi enzime

Cercetări recente de citologie şi biochimie vegetală au dus la descoperirea în plante a unor substanţe senzaţionale. Substanţele de creştere din plante, cunoscute sub numele de hormoni vegetal sau fitohormoni apar în cantităţi mari odată cu venirea primăverii şi reînceperea perioadei de expansiune a vegetaţiei. Fitohormonii îndeplinesc în cadrul plantei roluri multiple, atât de creştere, cât şi de susţinere şi reglare. În contact cu organismul uman aceste substanţe care favorizează procesele de creştere ale plantelor influenţează extrem de favorabil modul de funcţionare al sistemului endocrin. Această proprietate face ca mugurii unor plante (cum sunt coacăzul, zmeurul etc) să aibă un efect reglator hormonal fără a prezenta însă efectele secundare ale unor hormoni de sinteză. În afara acestor fitohormoni, în mugurele ce se formează gradat, se concentrează acizi nucleici (ADN şi ARN), minerale şi o mare cantitate de vitamine. Enzime cum ar fi fosfatazele îşi cresc activitatea ceea ce explică efectele de stimulare imunitară pe care le prezintă mugurii proaspeţi (aceste enzime favorizează sinteza anticorpilor).

În muguri cresc, de asemenea, în această perioadă în mod exploziv cantităţile unor microelemente, ca fier, cobalt, cupru, zinc, magneziu extrem de necesare proceselor vieţii.

Ceva ce nu poate fi măsurat…

Nu trebuie să neglijăm însă că în afara acestor substanţe chimice este vorba şi de ceva ce nu poate fi deocamdată remarcat prin intermediul mijloacelor ştiinţei actuale. Este vorba de acea forţă a vieţii fără de care planta nu ar fi decât o aglomerare de celule şi substanţe chimice incapabile de vreo dezvoltare sau evoluţie. Într-un mod asemănător într-o anumită măsură cu germenii plantelor, mugurii concentrează în structura lor substanţele şi energiile necesare creşterii plantei. În cazul arborilor, care pot fi consideraţi adevărate “generatoare” de vitalitate, mugurii vor concentra o forţă vindecătoare considerabilă, sinteză a energiei ascendente care se resimte în întreaga natură odată cu venirea primăverii.

Mugurii şi efectele lor terapeutice

În homeopatie, unde mugurii se folosesc sub forma extractelor glicerinate mugurii îndeplinesc rolul de drenaj. Altfel spus, ei au proprietatea de a ajuta procesele de eliminare naturală a toxinelor din organism, fie că acestea sunt localizate la nivelul sângelui, al ficatului sau al altor organe. Procesul de drenare se realizează în acelaşi timp şi printr-o stimulare a circulaţiei limfatice şi o dezobstruare a acesteia. Cei mai mulţi dintre mugurii arbuştilor şi arborilor prezintă efecte de decongestionare şi eliminare a toxinelor.

Deşi concentrează o mare cantitate de substanţe propice dezvoltării organismului uman, ei nu sunt utilizaţi preponderent pentru efectele lor vitaminizante sau remineralizante (care sunt mult mai reduse decât în cazul germenilor proaspeţi de cereale, spre exemplu), ci pentru a realiza un reglaj mult mai „fin” la nivelul unor sisteme corporale. Aici este vorba mai ales de influenţa esenţială asupra sistemului neuroendocrin. Pornind de la reglajele fine pe care le pot realiza, de la caz la caz, asupra a diferite glande cu secreţie internă sau direct asupra sistemului nervos, mugurii pot să determine în cazul unei utilizări consecvente pe o perioadă lungă de timp (minim 2-3 luni) eliminarea unei serii întregi de afecţiuni grave.

Ce muguri să culegem?

Prezentăm în continuare câteva dintre arborii şi arbuştii cei mai accesibili de la noi din ţară, ai căror efecte terapeutice sunt însă cu totul remarcabile:

1. Mugurii de brad (Abies alba) – favorizează fixarea calciului în oase, fiind indicaţi în caz de decalcifieri osoase la copii, în rahitism, în carii dentare, în hipertrofii ganglionare, rinite şi rino-faringite repetate. Mai ales în cazul preparării în miere efectele lor vitalizante, reîntineritoare şi tonice vor fi amplificate de cele ale mierii.

2. Mugurii de coacăz negru (Ribes nigrum) – Aceşti muguri acţionează la nivelul cortico-suprarenalelor, stimulând secreţia hormonilor corticoizi; au totodată o acţiune puternică antialergică fiind indicaţi în toate stările inflamatorii şi alergice însoţite de o viteză de sedimentare accelerată a sângelui (VSH) cum sunt: rinitele, bronşitele, astmul bronşic, gastritele, urticaria, reumatismele alergice; se utilizează cu succes în adenom de prostată, fibrom uterin, chist ovarian, astm, emfizem, migrene, astenie psihică post-gripală, hipotensiune, dermatoze, dismenoree, hiperuricemii, reumatism şi afecţiuni articulare ca artroza.

3. Mugurii de mur (Rubus fruticosus) – sunt recomandaţi în cazuri de hipertensiune arterială, în cazuri de osteoporoză survenită după menopauză, artroză acompaniată de osteoporoză, dureri osoase şi articulare.

4. Mugurii de zmeur (Rubus idaeus) – elimină fenomenele fiziologice şi stările neplăcute asociate cu menopauza, se folosesc ca adjuvant în tratamentul fibromului uterin şi al chistului ovarian, elimină tulburările menstruale, regularizează secreţia hormonală ovariană. Mai ales în cazul tulburărilor ovariene se pot asocia cu folosirea unor amestecuri de plante specifice: coada racului (Potentilla anserina), creţişoara (Alchemilla vulgaris), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris).

5. Mugurii de stejar (Quercus robur) – au proprietăţi stimulatoare şi tonice, se recomandă în astenie fizică şi psihică, stări de convalescenţă, tulburări de natură sexuală (impotenţă), enurezis (urinare involuntară nocturnă), ca adjuvant în tratamentul alergiilor. În asociere cu alte remedii ajută considerabil remedierea cazurilor de paradontoză.

6. Mugurii de păducel (Crataegus oxyacantha) – se folosesc în special în cadrul tulburărilor cardiace; diminuează durerile cardice, tonifică miocardul, se recomandă în insuficienţa cardiacă, în insuficienţa coronariană, în tahicardii, în stări aritmice etc. Sunt totodată un calmant nervos şi ajută la eliminarea stărilor de iritare şi tensiune psihică datorate stressului, elimină insomniile şi au efecte benefice ca adjuvant în hipertiroidii.

7. Mugurii de tei (Tilia sp.) – au efecte tranchilizante, fiind indicate în stările de hiperexcitabilitate nervoasă, în nevroze diverse, insomnii, stări de anxietate, reglează metabolismul, utili persoanelor hipersensibile, emotive, de asemenea celor ce suferă de afecţiuni ale pielii care sunt caracterizate de mâncărimi, au efect antispasmodic. În general pot fi utilizaţi în multe dintre afecţiunile care se dezvoltă pe un substrat psihic tensionat şi anxios.

8. Mugurii de anin (Alnus incana) – îmbunătăţesc circulaţia cerebrală şi totodată tonifică vasele sanguine cerebrale, sunt utili în tratarea sechelelor în urma accidentelor vasculare cerebrale precum şi pentru prevenirea acestora; se recomandă persoanelor în vârstă pentru prevenirea ramolismentului cerebral.

9. Mugurii de plop (Populus nigra şi hibrida) – mugurii acţionează asupra sistemului arterial al membrelor inferioare (mai ales la nivelul gambelor), combat spasmele de la acest nivel, favorizează restabilirea circulaţiei colaterale şi înlătură tulburările trofice asociate. Datorită flavonoidelor pe care le conţin au efect febrifug şi antiinflamator. Se recomandă în arterite. Consideraţi un veritabil „propolis vegetal” mugurii de plop negru au efecte de stimulare a rezistenţei la infecţii şi antiseptice.

10. Mugurii de castan (Aesculus hippocastanum) – îşi exercită acţiunea asupra circulaţiei venoase şi în special a celei limfatice. Reprezintă poate cel mai eficient drenor al sistemului limfatic, acţionând cu precădere la nivelul membrelor inferioare. Se poate asocia cu mugurii de scoruş (Sorbus domestica), mai ales în tratamentul tulburărilor circulatorii care afectează gambele. Scoruşul acţionează asupra venelor, iar castanul asupra limfaticelor. Această asociere dă rezultate foarte bune, restabilind circulaţia sanguină şi limfatică la membrele inferioare. Se mai recomandă în cazuri de edeme, varice, tulburări circulatorii ca urmare a utilizării contraceptivelor.

11. Mugurii de fag (Fagus sylvatica) – cresc diureza şi au efecte benefice asupra rinichilor. Se recomandă în tratamentul litiazei renale (urice), în afecţiuni renale în general, în afecţiuni cu retenţie de lichide în organism, obezitate.

ALIMENTELE VIETII – Episodul 2

Din ce se obţin germenii?

La început, au fost folosite pentru obţinerea germenilor în special boabele de cereale, grâu, orz şi ovăz. În timp însă au apărut şi germenii de leguminoase (mazăre, năut, soia, linte), de oleaginoase (floarea soarelui, dovleac), precum şi germeni obţinuţi din anumite plante medicinale – schinduful este cel mai reprezentativ în acest sens. In prezent sunt folosiţi în jur de 40 de feluri de germeni în terapie. Ce conţin exact aceşti germeni? Dincolo de substanţele cu efecte binecunoscute cum ar fi vitaminele, sărurile minerale, proteinele, compoziţia chimică a germenilor diferitelor specii este încă un adevărat mister. Cert este că producătorii de medicamente hormonale (şi nu numai ei) au un câmp enorm de cercetare în faţă pentru a cunoaşte uimitoarele proprietăţi terapeutice ale acestor „embrioni de plante” ce conţin numeroase substanţe cu efecte hormonale spectaculoase. În cele ce urmează vom descrie câteva modalităţi de preparare a germenilor, împreună cu efectele lor binefăcătoare.

Modalităţi de preparare a germenilor

Datorită nevoii de a economisi cât mai mult timp, se preferă tot mai mult ca germenii să fie preparaţi în forme uşor de administrat şi care să conserve cât mai multe dintre proprietăţile lor speciale ca medicamente vii. În afara cazului în care preparăm zilnic germenii pentru consum, vă recomandăm câteva metode de preparare care să favorizeze conservarea enzimelor şi a fitohormonilor, substanţe foarte sensibile la modificările mari de temperatură.

1. Maceratele în miere

Preparare: 300g germeni se zdrobesc şi se amestecă cu 700g miere. Se lasă la macerat timp de 2 săptămâni.

Administrare: se consumă 1 lingură de macerat de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

Este un remediu excelent pentru probleme digestive, constipaţie şi de asemenea foarte indicat în procesul de reîntinerire. Este un excelent tonic şi revitalizant pentru copii, bătrâni şi convalescenţi, prezintă efecte de stimulare a creşterii şi dezvoltării armonioase la copii.

Germenii pot să încetinească sau chiar să inverseze într-o anumită măsură procesul de îmbătrânire al organismului, fiind tot mai numeroase cazurile persoanelor vârstnice care şi-au recăpătat prin consumul constant de germeni unele dintre calităţile specifice maturităţii sau tinereţii. Duke Pearson, Sandy Shaw, Dr. Benjamin Frank şi alţi cercetători susţin că această activitate regenerantă se datorează anti-oxidanţilor, unei game largi de enzime, precum şi vitaminelor antioxidante A, C, E. Acestea împiedică oxidarea grăsimilor din sânge, inhibând astfel formarea radicali liberi. Iată însă şi câteva indicaţii particulare:

– germenii de grâu în miere – sunt revitalizantul universal recomandat în special persoanelor care au nevoie de multă energie, convalescenţilor, bătrânilor şi copiilor. Se fac cure de minim o lună cu aceşti germeni, care măresc capacitatea de regenerare a organismului, opresc procesele degenerative, ajută la împlinirea corporală.

– germenii de ovăz în miere – au ca proprietate marcantă acţiunea întineritoare foarte intensă. Sunt extrem de utili şi în tratarea afecţiunilor cardiovasculare asociate vârstei înaintate, precum şi pentru eliminarea efectelor unei alimentaţii neadecvate.

– germenii de năut în miere – sunt un revigorant masculin şi un afrodisiac remarcabil. Sunt utilizaţi de mii de ani în Orientul Mijlociu pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei, dar şi a sensibilităţii la frig şi la variaţiile climatice.

– germenii de dovleac în miere – conţin proteine de mare calitate, la fel şi grăsimi, vitamina E, fosfor, fier şi zinc (un oligoelement care adesea lipseşte din dieta modernă). Sunt excelenţi ca stimulent imunitar şi reglator endocrin (este remarcabil efectul lor în cazurile de pubertate prematură, dereglarea producţiei de hormoni sexuali etc.).

2. Tinctura de germeni

Preparare: 400g germeni se mixează cu 1 l de alcool alimentar de 70°. Se lasă la macerat 8-10 zile, într-o sticlă bine închisă, după care se strecoară prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici închise la culoare.

Administrare: Se consumă 1 linguriţă la un pahar cu apă de 3 ori pe zi.

În amestec cu tinctură de echinacea şi licheni, tincturile de germeni sunt indicate pentru afecţiuni respiratorii, gripă, tuse de diverse etiologii, astm, faringită, anorexie. În acest caz, rolul tincturii de germeni este de a potenţa efectul imunostimulator al primelor două tincturi menţionate, dar şi de a stimula capacitatea naturală de regenerare a organismului.

Indicaţii speciale ale tincturilor de germeni:

– tinctura de germeni de lucernă – este un stimulent nervos puternic şi blând în acelaşi timp. Se foloseşte în cazurile de astenie, somnolenţă, depresie asociată unor boli cronice, vârstei înaintate etc.

– tinctura de germeni de soia – previne apariţia tumorilor benigne la femei, în special a celor cu localizare mamară şi genitală. Mai este folosită cu succes în tratamentul hirsutismului, menopauzei premature, tulburărilor de ciclu menstrual, frigidităţii asociată insuficienţei hormonale.

– tinctura de germeni de schinduf – este un remarcabil protector al rinichilor şi al aparatului urinar pe ansamblu. Despre germenii de schinduf se spune că „purifică sângele”, motiv pentru care tinctura obţinută din aceştia este recomandată în diferitele forme de alergie, în infecţiile cronicizate, în tratarea anemiei hemolitice, dar şi în anumite forme de leucemie.

3. Loţiune pe bază de germeni (pentru uz cosmetic)

Preparare: 100g germeni proaspeţi de soia, 20g glicerină, 10 ml alcool 96° şi eventual o frunză de aloe se mixează bine în blender (mixer) de mai multe ori pe parcursul a 10 minute. Apoi se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.

Administrare: Se întinde pe piele ca o cremă obişnuită, se lasă 15-30 de minute să pătrundă în straturile mai profunde ale pielii, după care se face un masaj uşor de cinci minute. În final, se spală faţa cu un tampon de vată muiat în ceai de muşeţel.

Pentru regenerarea părului, 1 lingură din acest preparat se amestecă cu câteva picături de tinctură de ardei iute şi un gălbenuş de ou. Se spală bine părul după care se clăteşte cu multă atenţie. Nu se foloseşte şampon.

Grâul germinat şi viaţa sexuală

– Numeroase studii evidenţiază faptul că adăugarea cerealelor încolţite în alimentaţie a determinat creşterea lactaţiei la femeile care alăptau, creşterea fertilităţii şi chiar eliminarea sterilităţii. Acest fapt nu este surprinzător dacă avem în vedere că grâul conţine vitamina E în cantitate mare, fiind o sursă importantă a acestei vitamine a fertilităţii.

– Chiar dacă grâul este una din sursele cele mai bogate de vitamina E naturală, conţinutul său de vitamina E se triplează atunci când este supus încolţirii. ªi alte cereale încolţite în special ovăzul şi secara constituie surse excelente de vitamina E, la fel ca şi toate seminţele oleaginoase încolţite.

Poate să ajute grâul germinat la combaterea cancerului?

Dr. Thelma Arthur de la centrul de cercetare Arthur Testing Labs din Chula Vista, California, a făcut cercetări cu aproape 200 de pacienţi bolnavi de cancer, care ţineau regimuri vegetariene şi care includeau în dietă şi seminţe germinate. Concluziile sale în urma studiilor efectuate au pus în evidenţă creşteri semnificative ale imunităţii organismului aproape în toate cazurile. Nivelul de toxicitate al sângelui, care de obicei este crescut în boli precum cancerul, a fost redus în aproape toate cazurile.

În 1978, la Centrul de Cercetări Oncologice al Universităţii din Texas, dr. Charles Shaw şi dr. Chiu-na Lai au testat mai multe alimente vegetale pentru a descoperi eventualele elemente anticanceroase. Printre ele s-au aflat grâul germinat, germenii de linte, fasole mung precum şi morcovii şi pătrunjelul. Cu toate că morcovii şi pătrunjelul au avut într-adevăr un efect inhibant asupra substanţelor carcinogene, ei nu s-au dovedit a fi nici pe departe la fel de puternici ca germenii de grâu sau grâul germinat, în ceea ce priveşte acţiunea anticancerigenă. Chiar dacă acest experiment nu prezintă o dovadă concludentă că germenii pot să vindece cancerul la oameni, perspectiva continuării cercetărilor în legătură cu folosirea germenilor ca alimente anticancer este într-adevăr folositoare.

ALIMENTELE VIETII – Episodul 1

Alimentele vieţii: Germenii proaspeţi

Cinci condiţii pe care trebuie să le îndeplinească alimentul secolului XXl

Numeroase echipe de nutriţionişti şi dieteticieni se străduiesc de mult timp să descopere “schemele ideale” de hrănire pentru omul modern. O astfel de hrană ideală ar trebui să îndeplinească anumite condiţii, care destul de greu pot fi întrunite în acelaşi timp:

1 să fie ieftină şi să poată fi produsă din abundenţă

2 să conţină întregul complex de minerale, vitamine şi alte elemente necesare vieţii.

3 să susţină fiinţa umană din punct de vedere nervos, constituind un sprijin în lupta contra stresului care a devenit un element caracteristic al omului ce locuieşte în marile metropole.

4 să confere putere şi energie de acţiune.

5 să nu necesite un timp îndelungat de preparare şi, pe cât posibil, să prevină degenerarea şi îmbătrânirea.

Toate acestea par a fi foarte greu de îndeplinit, producătorii din domeniul alimentar mulţumindu-se să ofere răspunsuri doar la o parte dintre cerinţe prin conserve, semipreparate sau alimente îmbogăţite cu minerale şi vitamine. Acestea pot rezolva într-o anumită măsură problema timpului de preparare, a uşurinţei de stocare şi gătire, a prezenţei unor componente nutritive. Însă cu ce preţ? Nu mai este pentru nimeni astăzi un secret faptul că hrana conservată cu ajutorul aditivilor chimici, alimentele congelate sau preparate industrial sunt în mare parte MOARTE şi prin urmare ele nu pot să confere toată energia şi nutrienţii necesar organismului viu. Consumul îndelungat de hrană lipsită de principii vitale accentuează degenerarea, bătrâneţea şi boala…

A început în Statele Unite…

În anii 60 în Statele Unite, un medic pe atunci necunoscut, pe nume Ann Wigmore, avea să producă o revoluţie în tratamentul uneia dintre cele mai grele boli cunoscute: cancerul. Medicamentele “ supersofisticate” pe care ea le folosea nu erau altceva decât un pumn de seminţe încolţite de grâu, orz, lucernă etc. Aceste medicamente administrate oral ori sub formă de… clismă produceau minuni, iar acesta nu numai în cancer, ci şi în bolile de piele, în alergii, în bolile articulare, în cazurile de îmbătrânire prematură etc. Mulţimea cazurilor vindecate au atras atenţia la început opiniei publice, apoi cercetătorilor, care au descoperit că toate seminţele, atunci când încep să germineze, declanşează energiile vieţii, care pot fi de un real folos în vindecarea celor mai diverse boli. Aşa a început povestea tratamentelor miraculoase cu seminţe încolţite, poveste din care vom depăna câteva file în continuare.

Misterul germenilor

Umeziţi un bob de grâu cu puţină apă şi lăsaţi-l într-un loc cald. În mai puţin de o zi apare miracolul: o întreagă “uzină” întră în funcţiune producând, prin mijloace încă necunoscute suficient, cantităţi impresionante de substanţe bioactive. În micul bob de grâu se declanşează un incredibil flux de energie; sunt produse din abundenţă enzime, cantitatea de fosfor, magneziu, calciu şi alte minerale se triplează în câteva ore şi încep tot acum eforturile micii plante de a se dezvolta. Fiecare sămânţă conţine vitamine minerale, proteine, grăsimi şi alte rezerve, aşteptând condiţiile de mediu propice pentru o creştere; odată cu procesul germinării prin diferite procese metabolice şi transmutaţii biologice, toate cantităţile de substanţe nutritive se modifică în mod spectaculos. În cazul boabelor de linte, de exemplu, vitamina C este în cantităţi infime înainte de germinare. La scurt timp, însă după apariţia mlădiţei proporţia acestei vitamine creşte spectaculos, plasând germenii de linte între cele mai valoroase surse vegetale de vitamina C. Fără îndoială că astfel de “condensatori” ai energiei vieţii sunt capabili să impulsioneze eficient procesele de refacere pentru organism lipsit de vigoare şi energie vitală.

Inamicii îmbătrânirii

Faptul că germenii pot încetini sau chiar pot face ireversibilă îmbătrânirea poate părea exagerat. Totuşi, cercetările realizate de mai mulţi specialişti (Duck Person şi Sandy Shaw, Dr Benyiamin Frank, dr. Edwart Howell şi alţii), au evidenţiat existenţa în seminţele germinate a numeroşi factori antiîmbătrânire. Este vorba în primul rând de vitaminele antioxidante, dar şi de o gamă largă de enzime existente din abundenţă în germenii proaspeţi (aceasta nu este însă valabil în aceeaşi măsură pentru germeni uscaţi!)

Vitaminele tinereţii

În ultima vreme a apărut tot mai des noţiunea de radicali liberi, vorbindu-se despre efectele lor adverse asupra sănătăţii omului. Renumiţii radicali liberi sunt de fapt fragmente moleculare care pot înconjura celulele şi pot provoca îmbătrânirea corpului. Ei sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Vitaminele A,C şi E, existente în aproape toţi germenii, inhibă formarea radicalilor liberi în corp. Un mare avantaj îl constituie faptul că în cazul seminţelor germinate aceste vitamine se găsesc într-un complex echilibrat, asociate cu substanţe care fac ca ele să fie uşor asimilate.

Enzimele

Dr. Edwart Howell, care a cercetat o lungă perioadă de timp rolul enzimelor în organismele vii, consideră că tinereţea depinde de cantitatea şi de puterea enzimelor din corp. Conform cercetărilor sale, lipsa enzimelor din alimentaţie provoacă perturbări grave: „[…] conduce la accelerarea îmbătrânirii şi este responsabilă în mare măsură de moartea prematură, reprezintă una dintre cauzele majore ale instalării bolilor degenerative. Enzimele nu pot fi obţinute însă dintr-o hrană care este preparată termic, deoarece la mai mult de 60 de grade ele sunt în totalitate distruse. Folosirea alimentelor„moarte” din punct de vedere enzimatic obligă organismul să cedeze din rezervele sale de enzime pentru ca procesele metabolice să se desfăşoare normal. Conform studiilor pe care le-am realizat, aceasta face ca cei ce consumă aproape numai hrană preparată termic să fie mult mai expuşi la afecţiuni cardiace şi vasculare, la boli ale pancreasului, la cancer şi la tulburări hormonale.”

Oamenii (şi animalele domestice) sunt singurele fiinţe de pe pământ care îşi mănâncă mâncarea fără enzimele sale naturale (mâncarea gătită si/sau procesata). Dr Howell crede că acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii suferă de cancer şi alte boli degenerative pe care animalele sălbatice nu le au (sau le au într-o măsură mult mai mică).

Procesul de îmbătrânire se accelerează şi obligă corpul să apeleze la rezervele deja epuizate de enzime metabolice. Când germenii sunt consumaţi cruzi, ei nu numai că ajută la propria lor digestie, dar ajută organismul să digere şi alte alimente.

Dacă fructele şi legumele sunt ceva mai puţin accesibile în perioada de iarnă, germenii proaspeţi pot fi obţinuţi prin eforturi minime de către oricine. Ei sunt adevărate concentrate naturale de enzime, fitohormoni, proteine, glucide, numeroase vitamine (A, B, E, K, D, PP) precum şi microelementele (Mg, Fe, Ca, P). Aceste proprietăţi ale germenilor au dus la o răspândire considerabilă a produselor şi preparatelor pe bază de germeni.

În Occident, ei pot fi procuraţi cu uşurinţă din orice supermagazin. Germenii au jucat un rol de bază în răspândirea liniilor de restaurante cu autoservire în care se consumă în special salate şi, recent, ei au apărut chiar şi în sandwichurile produse de principalele reţele de fast-food. Există o adevărată explozie a firmelor producătoare de germeni, dar şi de aparate manuale sau automate pentru obţinerea germenilor în interiorul locuinţei.

În Statele Unite, cercetătoarea Ann Wigmore a promovat folosirea alimentelor vii şi în special a germenilor şi a înfiinţat fundaţia care îi poartă numele. În cadrul acesteia funcţionează un centru de sănătate renumit pentru faptul că cel puţin 50% din hrana servită celor care vin pentru tratament în cadrul acestui centru constă în germeni şi verdeţuri proaspete. Ann Wigmore însăşi s-a vindecat de colită şi artrită reumatoidă urmând un regim lacto-vegetarian bazat în special pe germeni, iar la vârsta de 77 de ani părul ei şi-a recăpătat culoarea naturală.

Germenii – un medicament printre alimente

Alimentele bogate în enzime cum sunt germenii, legumele proaspete, fructele şi sucul lor sunt cei mai importanţi factori în încetinirea “ ceasului” îmbătrânirii. Carnea şi alte alimente gătite, grele, mai ales cele grase sau dulci, sunt deficitare în enzime. Aceste alimente încetinesc viteza metabolismului şi slăbesc sistemul imunitar. Alimentele “vii”, dimpotrivă, ajută corpul să-şi conserve enzimele vitale, stimulând metabolismul şi procesele de curăţare şi regenerare; ele au capacitatea de a întări sistemul imunitar şi ne ajută să avem o viaţă lungă şi sănătoasă. Germenii consumaţi proaspeţi sunt fără îndoială, dacă se poate spune aşa, alimentele “cele mai vii” dintre cele cunoscute, fiind un element destul de important în lupta cu bolile, deoarece declanşează procese foarte intense de dezintoxicare şi reîntinerire. În lumina acestor informaţii, fără îndoială că modul de obţinere şi de administrare a germenilor, precum şi indicaţiile lor terapeutice prezintă un maxim interes.

Cum obţinem germenii în casă?

Prezentăm în cele ce urmează câteva metode simple de obţinere a germenilor din cereale.

Seminţele pe care vrem să le punem la germinat trebuie spălate de 3 ori pentru a elimina praful, substanţele chimice de suprafaţă, o parte a microflorei de suprafaţă, precum şi pietrele sau pleava.

Urmează înmuierea lor, recomandabil în două etape:

1. Se umple un borcan cu apă călduţă şi se lasă seminţele acoperite cu apă timp de 4-6 ore, se scurge apa şi se lasă o pauză timp de 12 ore.

2. După acest interval de pauză se repetă înmuierea cu apă timp de 4-6 ore, după care din nou se scurge apa şi seminţele se pregătesc pentru germinare.

Pentru aceasta seminţele vor fi puse pe o tavă de plastic sau din tablă, ce va fi acoperită cu tifon sau pur şi simplu în mai multe borcane. Seminţele trebuie distribuite uniform pe suprafaţa tăvii. Germinaţia durează 2-4 zile, şi se încheie atunci când lungimea germenului atinge lungimea bobului (maxim 3-5 mm)

Dacă temperatura în mediul ambiant este mai ridicată, se recomandă stropirea uşoară a seminţelor cu apă pentru a nu se usca complet.

Timpul de germinare trebuie strict respectat deoarece după 4 zile radicelele tind să se „împâslească” formând o ţesătură, iar proporţia de substanţe active nu mai creşte, ci se trece la o altă fază de dezvoltare a plantei (transformarea în mlădiţe) în care vor fi implicate alte substanţe.

În sinteză, germinarea seminţelor se va realiza asigurând următorii parametri:

– temperatura de germinare: 8-18 ° C

– umiditatea seminţelor 45% (este asigurată de înmuierea seminţelor)

– aerisirea spaţiului de germinare pentru eliminarea dioxidului de carbon ce se acumulează prin „respiraţia” germenilor

– durata de germinare 2-4 zile

Administrarea germenilor

Dacă dorim să consumăm în stare proaspătă germenii obţinuţi astfel, vor fi respectate următoarele cantităţi:

– 1 linguriţă pe zi pentru copii

– 2 linguriţe pe zi pentru adolescenţi şi bătrâni

– 1-2 linguri pentru persoanele adulte.

Cel mai adesea, pentru a fi cât mai agreabili şi mai uşor de consumat, germenii se mărunţesc sau se macină. Pentru a obţine însă efecte mai intense de regenerare a fiinţei se poate trece la o alimentaţie vegetariană preponderent crudivoră (bazată pe alimente nepreparate termic) în care germenii sunt incluşi în cantităţi mai mari. Ei pot intra în componenţa salatelor de crudităţi, pâinilor din cereale, prăjiturilor, a unor sucuri şi băuturi nutritive precum şi a majorităţii mâncărurilor vegetariene. Experienţa este aceea care ne va putea face ca în scurt timp să descoperim cele mai potrivite combinaţii de germeni, precum şi ingredientele care fac ca gustul preparatelor noastre să devină delicios.

7 super medicamente obţinute din seminţe germinate, împreună cu indicaţiile lor

1. Germeni de grâu. Sursă excelentă de proteine şi vitamine, ei sunt utili pentru reglarea activităţii nervoase, calmează, măresc rapid vitalitatea, înfrumuseţează pielea, elimină disfuncţiile sexuale, au efecte în afecţiunile degenerative.

2. Germenii de năut. Sunt un excelent aliment pentru bărbaţi, amplifică energia şi vigoarea, cantitatea mare de proteine îi face să fie foarte hrănitori. Năutul germinat este bogat în calciu, potasiu, magneziu şi vitamine.

3. Germeni de linte. Conţinutul crescut de vitamina C şi fier îi recomandă în carenţele acestor elemente; se utilizează cu succes în atrofii musculare, devitalizare, slăbiciune.

4. Germenii de varză. Sunt o bună sursă de vitamine A, C, de iod şi sulf. Sunt recomandaţi în afecţiuni respiratorii, anemie, tulburări nervoase, afecţiuni digestive, rahitism, tulburări de ciclu menstrual.

5. Germeni de lucernă. Reprezintă unul dintre cele mai hrănitoare alimente comestibile, fiind o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, şi de vitamine (A şi C). Sunt indicaţi în perioada sarcinii, în carenţele de calciu (calciul din aceşti germeni se asimilează mult mai uşor decât din suplimentele obişnuite), în cazurile de slăbiciune şi îmbătrânire.

6. Germeni de dovleac. Binecunoscutele seminţe se transformă prin germinare în remedii concentrate pentru afecţiunile hepatice, afecţiuni ale prostatei şi renale. Conţin în cantităţi importante zinc, un element ce lipseşte adesea din alimentaţia modernă.

7. Germeni de floarea soarelui. Pe lângă efectele terapeutice remarcate în cazurile de anorexie, ateroscleroză şi afecţiuni respiratorii, ei sunt foarte gustoşi şi nutritivi fiind utilizaţi la majoritatea salatelor de crudităţi şi preparatelor cu germeni.

O hrană a viitorului

Dacă această prezentare nu v-a făcut încă să pregătiţi primele seminţe pentru germinare, vă oferim încă 5 motive pentru care germenii proaspeţi pot constitui suplimente alimentare demne de luat în seamă.

1. Sunt ieftini. Germenii de fasole, de exemplu, cresc în volum odată cu germinarea de aproape 10 ori, simultan cu creşterea cantităţii de substanţe hrănitoare din compoziţia lor. Dintr-un kilogram de boabe de fasole puteţi obţine prin germinare o valoare nutritivă echivalentă cu cea din câteva kilograme de carne. Dacă avem în vedere preţurile celor două alimente, putem constata că folosirea germenilor este simţitor mai ieftină şi, în plus, mult mai sănătoasă! Proporţii asemănătoare putem regăsi, de altfel, şi la majoritatea germenilor de cereale şi legume. În plus în afară de căldură, puţină apă, o tavă adecvată şi un pic de muncă, germinarea nu necesită nici un fel de investiţie suplimentară…

2. Sunt uşor de obţinut. În numai 2-3 zile, indiferent de perioada anului în care vă aflaţi, puteţi să aveţi în propria bucătărie o sursă naturală de hrană sănătoasă, cu întregul complex de enzime, minerale şi vitamine. În special iarna sau în cazurile de lipsă a crudităţilor în alimentaţie, germenii sunt un supliment de o valoare greu de egalat.

3. Sunt un aliment complet. Accesibili oricărei vârste (de la copii mici până la bunici) ei reprezintă o sursă de proteine şi nutrienţi care conferă energia necesară pentru dezvoltarea întregii fiinţe, acoperind cea mai mare parte a necesarului de vitamine esenţiale pentru organism. Un caz grăitor este folosirea în anul 1940 a germenilor de cereale ca mijloc de combatere a carenţelor alimentare şi efectelor cumplite ale foametei şi scorbutului dintr-o zonă foarte săracă a Indiei. Programul a cuprins administrarea germenilor pentru un număr de 200.000 de oameni. După 4 luni în care oamenii au fost învăţaţi să utilizeze germenii nu se mai înregistra nici un caz de scorbut. Cel mai concludent este faptul că mortalitatea a scăzut în această perioadă cu peste 70% faţă de cazurile similare din aceeaşi zonă.

4. Germenii vindecă. De la cazurile de îmbătrânire prematură, malnutriţie, obezitate, carenţe de vitamine şi minerale până la bolile de inimă şi chiar cancer, toate pot fi tratate prin introducerea în alimentaţie a germenilor proaspeţi. Salatele de crudităţi cu germeni, sucurile din germeni, precum şi germenii ca atare determină efecte rapide de eliminare a toxinelor existente în sânge în cazul multor afecţiuni. În plus, studiile realizate în California de dr. Thelma Arthur pe mai multe sute de pacienţi au evidenţiat o creştere considerabilă a imunităţii la consumatorii consecvenţi de germeni proaspeţi faţă de persoanele cu o alimentaţie obişnuită.

5. Cresc longevitatea şi întreţin sănătatea. Prin substanţele pe care le conţin, ei încetinesc mult procesele de îmbătrânire (efect constatat în special la germenii de grâu), amplifică potenţa şi armonizează funcţia sexuală (prin aportul energetic şi prezenţa vitaminei Este), sporesc vigoarea. Aceste proprietăţi se datorează în mare măsură şi faptului că substanţele valoroase din germeni sunt foarte uşor de asimilat chiar de către un organism slăbit, îmbătrânit sau bolnav.