PENTRU FIECARE EXISTA …O PRIMA OARA

Erau mulți în grup care practicau yoga, dar erau și noi veniți și chiar din străinătate. Eram curios dacă or să dea curs acestei propuneri. Pe drumul de venire, unii cu care vorbisem păreau foarte interesați mai mult să vadă acești munți, să urce, la Sfinx, pe Vf. Om. Și totuși, în sinea mea, doream ca această excursie să fie o extensie a ceea ce fusese atât de profund, de tăcut dar totodată înălțător trăit în acea tabără – retragere de 7 zile – în meditație. Începusem pe 15 august, de Sf. Maria. În vremurile vechi, de Sf. Maria oamenii urcau pe munte și invocau binecuvântarea ei. Iar acum chiar urcam pe munte. Da ! Îmi devenise din ce în ce mai clar că programul spiritual trebuia propus și continuat .. așa că … trezirea la ora 6.30 și apoi programul de hatha-yoga, meditația de revelare a Inimii Spirituale, conferințe, meditații în natură, etc. Și, trebuie să recunosc că, în a treia zi am simțit că erau pregătiți să primească provocarea: propunerea de a medita în peștera mică, în perfect întuneric, pe parcursul mai multor ore, în grupuri de câte 10, fiecare grupă intrând cu câte un instructor. Intuisem corect: aproape toți s-au înscris pentru meditația în peșteră. M-am bucurat în sinea mea, pentru că știam de acum, că unii dintre participanți urmau, sub o formă sau alta, să-și depășească propriile limitări. Chiar și în ceea ce privește unele frici legate de întuneric, de moarte, etc. Și ceea ce era cel mai important aspect, era că urmau să pătrundă într-un spațiu care le oferea experiența unei deprivări senzoriale aproape complete, care i-ar fi putut ajuta mult în meditații.

Îmi reveneau deja în minte momentele de acum 10 ani. Era prima oară… când mă retrăgeam pentru o perioadă de meditație, într-o peșteră. Vroiam să rămân doar 2-3 zile, dar experiențele spirituale pe care le-am trăit atunci, m-au făcut să rămân ….o săptămână… Da, pentru toți există o … prima oară. Și pentru toate există un început.

Nu era chiar foarte ușor nici să ajungi în gura peșterii mici. Nu se prea vorbește despre ea. Doar unii călugări mai bătrâni de la Schit știu că acolo, în peștera mică, în vechime, unii monahi se retrăgeau pentru rugăciune. De altfel, ea este și acum necunoscută multora. De jos nu o poți vedea și nici nu ai bănui că în munte, lângă Peștera mare ar mai putea fi vreuna.

Cărarea destul de îngustă, șerpuiește abrupt spre peretele muntelui și deodată îți apare în față pragul înalt ce îți deschide vederea ei. …Ce dor mi-a fost de acest loc! Ca și atunci, prima dată, ca și în alte dăți, ating din nou cu mâinile și sărut această piatră a muntelui înnegrită pe alocuri de fum. Mă închin în fața crucii vechi de lemn, din care parcă mai emană esența de tămâie a rugăciunilor, și mă rog să ne ajute Dumnezeu, și să-i ia în paza sa pe toți cei care se vor ruga și vor medita în peșteră.

Ma uit cu drag la tot ce revăd…la piatra din mijloc pe care atunci am folosit-o ca scaun, ca masă, ca sprijin. La mica adâncitură în care puteam fixa o lumânare. La locul mai plat pe care îmi puneam cana de ceai. În acest antreu, de vreo câțiva metri, mai lat la intrare și mai îngust pe măsură ce intri este săpat în piatră și un mic loc de odihnă la circa 1,5 m înălțime de sol. Nu-i ușor să urci în el. Ai putea spune că e pat, dar seamănă mai degrabă cu un cosciug din piatră pentru că odată urcat și culcat în el, piatra muntelui se află la 20-30 de cm de capul tău. Și totuși … ce bine mă simțeam aici, atunci când reveneam uneori înfrigurat din adâncul peșterii și mă întindeam pe paie și cetină de brad să mă încălzesc la ceai și lumânare…

Știam că nu le pot spune toate acestea lor, dar am urmărit cu cei cu care am intrat să le creez o ambianță familiară, să se simtă în siguranță, protejați între acești pereți de piatră martori la lumina ce ferecaseră în ei ceva din taina rugăciunii.

Spre adâncul peșterii se merge pe vine vreo 7-8 m și apoi intrarea se gâtuie și vreo 3-4 m mergi puțin de-a bușilea sau pe burtă. Ajungem în locul mai plat și bun pentru meditație. Un spațiu aproape circular cu un diametru de circa 2-3 m.Și aici este săpat în piatră un fel de mic pat. De aici, se mai deschide o mică galerie care urcă puțin spre un loc de unde se spune că izvorăște un mic fir de apă cu proprietăți vindecătoare.

Aceasta este mica peșteră în care, acum mă rog ca și atunci, dar de astă dată împreună cu alte suflete, să ne călăuzească Dumnezeu în drumul nostru spre lumină. …Rămânem apoi în meditație…

Ne-am întors, și pe drum mulți mi-au mulțumit pentru cele câteva zile …de basm. Știu că ei au fost acolo precum eroul din basm care pleacă în căutarea unui tărâm tainic, că au luat și din apa vie dar mai presus de asta, au adus în inima lor lumii, o parte din tăcerea muntelui ascunsă în piatră, au deslușit calea uneori anevoioasă dar dreaptă din privirea Sfinxului și au încoronat cu inima lor deschisă piscul Om care îi urcă la CER.

Au urcat unii pentru prima oară la …Om, pentru a se întoarce mai buni, mai frumoși, mai înalți și mai plini de iubire la …OM.


3 comentarii la “PENTRU FIECARE EXISTA …O PRIMA OARA

    • Si eu ma bucur enorm cand pot participa la unele lucruri care se produc si care ii pot bucura si pe altii.
      Si, cine stie?… poate la vara o sa fie …o prima oara …si pentru tine.
      P.S. Imi place cum ai mai dezvoltat blog-ul si ca ai ramas totodata fidela temei majore. Implinire pe toate planurile iti doresc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s