CUVINTE DIN LUMINA -Ep.1 – MONSENIORUL JOSEMARIA DE BALAQUER

“O, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

[…]

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine

De aceea aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru

a urma drumul către Tine

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.”

Sfântul Ioan al Crucii

SĂRBĂTOAREA COSMICĂ

Într-o lume în care fericirea este căutată de toţi dar este găsită de foarte puţini, în aceste timpuri în care oamenii se grăbesc să simtă viaţa mai mult decât să cunoască direct şi profund realităţile divine ale vieţii, este pe deplin justificat orice demers de reamintire si de reincalzire a sufletului, de cuprindere si de odihna in orizontul mereu impacat  al crezurilor si al viziunilor spirituale a celor care au iubit si care au fost cu adevărat iubiţi de Dumnezeu. Ei ne vor aminti despre viaţă, despre iubire şi înţelepciune, ne vor vorbi despre noi insine si despre mijloacele pe care le avem pentru a le atinge.

Dacă vom reflecta mai adânc observand vietile acestor mari mistici crestini putem recunoaste, ca in cazul lor,  iubirea  şi înţelepciunea au reprezentat atât scopul cât şi mijloacele pentru a putea cu adevărat trăi bucuria şi extazul unei  existenţe pure trăite sub semnul sfinteniei si al prezenţei divine.

Iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu a fost, este şi va fi, pe calea rapidă a înaltei perfecţiuni morale şi spirituale marea comoară demnă de a fi protejată şi din ce în ce mai mult şi mai profund venerată. Ea nu este numai izvorul vieţii fiinţei umane realizate spiritual ci şi culmea acesteia, deoarece Dumnezeu este iubire, iar adorarea sa îşi găseşte desăvârşirea în însăşi Voinţa divină care mişcă sufletul omului şi îl înalţă în Împărăţia sa.

Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Dumnezeu, în interiorul său lipsit de limite, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot la El. În acest sens, iubirea este un dar al graţiei: Dumnezeu ia iniţiativa şi trezeşte sufletele în căutarea iubirii.

El revelează astfel prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta astfel solicitată răspunde graţiei Lui printr-un elan spontan al întregii făpturi dacă graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se gradat, plin de iubire, în ea, dacă chemarea este mai blândă.

Pentru unii oameni, descrierea unor asemenea stări de extaz, de topire in iubire, poate să trezească neîncredere sau derută, în cazul în care respectivele fiinţe nu au avut nici măcar o clipă în viaţă mintea oprită de bucurie. Ca să ne apropiem măcar intuitiv de un strop din oceanul de beatitudine în care trăiesc sfinţii, să ne amintim sau să ne imaginăm cum, mergând pe munte la asfinţit, la curba unei carari ce urca ni se deschide brusc în faţa ochilor un peisaj la care nu ne aşteptam şi care ne răpeşte sufletul într-o clipă; de exemplu, mergem printr-o pădure deasă şi întunecată, iar la capătul serpentinei, pe neaşteptate se deschide o privelişte largă cât cuprinzi cu ochii, un cer luminos cu nuanţe sublime strălucind în pacea apusului de soare. Atunci mintea se opreşte brusc şi aerul inspirat rămâne în plămâni pentru câteva clipe, timp în care uităm de noi, de pădurea întunecată, de timpul în care trăim, şi există doar bucuria nestăvilită a luminii, ca o sărbătoare sfântă, măreaţă, uluitoare, care nu lasă loc nici unui gând, nici unei desfăşurări în timp. După ce ne „dezmeticim” şi ne amintim că noi privim un apus de soare, dacă vrem să ştim ce s-a petrecut cu noi în acele clipe de oprire, putem spune doar că a fost o bucurie copleşitoare în care am uitat tot ceea ce ştiam despre orice, şi am fost în atingere cu o imensitate sfântă, atotcuprinzătoare. Orice am spune nu descrie decât vag ceea ce am trăit, şi aceasta doar pentru cei care deja au avut şi ei momente de uluire extaziantă. De aceea, citind cele scrise despre sfinţi, sau chiar cuvintele de învăţătură scrise de ei, vom putea doar să ne deschidem inima spre soarele sfinţeniei, să ne facem o vagă idee despre ceea ce cu adevărat înseamnă o cale spirituală; căci misterul căilor prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne desăvârşeşte nu-l putem citi nicăieri, nu-l putem afla de la nimeni, îl putem doar experimenta.

Aime Michel spunea: “A cere misticilor să ne dovedească ceea ce spun este o contradicţie, căci e ca şi cum i-ai cere soarelui să nu mai lumineze ca să-l poţi vedea. Dar dacă el nu mai luminează, ce poţi vedea atunci? Iar dacă străluceşte, atunci nu-l mai poţi privi. Dacă misticii dovedesc ceva, atunci acel lucru nu este chiar obiectul experienţei lor. Acel obiect ni se refuză prin însăşi natura lui în aceeaşi măsură în care ni se oferă; El este transcendenţă.” Am spune chiar că este impropriu spus “obiect” al cunoaşterii sau al experienţei mistice, pentru că de fapt, în experienţele autentice, Dumnezeu se revelează Lui însuşi în inima omului copleşit de extaz, astfel încât nu există obiect al cunoaşterii Supreme, ci doar subiectivitatea care se vede pe Ea însăşi, adică Dumnezeu. Este impropriu spus “să-L cunoşti pe Dumnezeu” pentru că doar ceva infinit şi etern poate să cunoască ceva infinit şi etern, astfel încât El este cel care se descoperă şi se priveşte extaziat pe El însuşi, atunci când un sfânt se află în cea mai înaltă unire cu Dumnezeu.

Aime Michel mai spune: “Ceea ce nu putem cunoaşte, putem cel puţin să iubim. Doar infinitul cunoaşte infinitul, deoarece a cunoaşte înseamnă a îmbrăţişa. Nu cunoaştem ceva decât atunci când am făcut înconjurul lui. Iubirea nu presupune însă această exigenţă: pentru a se înflăcăra îi este de ajuns să creadă în existenţa fiinţei iubite. Iubim din primul moment. Care este limita acestui avânt atunci când “obiectul” iubirii (revelat prin credinţă) este infinit? Nu există limită. Această iubire epuizează, pur şi simplu, orice putere. Oricine se umple de iubire pentru Dumnezeu nu are altă soartă decât să ardă în rugăciune până la ultimul atom, cum face focul de artificii.”

Să ne lăsăm, deci, înflăcăraţi de iubirea divină, să ne lăsăm mintea luminată de pacea şi înţelepciunea fiinţelor alese de Dumnezeu. Iar în afară de acest sublim abandon, să înteţim focul fervorii noastre spirituale deschizandu-ne complet inima.

Voi reda acum cateva din gandurile celui care a fost

MONSENIORUL JOSEMARIA DE BALAQUER

“Fă tot ce faci, din Iubire. Şi aşa, totul va fi mare. Chiar fapta măruntă.

Stăruinţa în faptele mărunte, din Dragoste, înseamnă Eroism.”

Monseniorul Josemaria Escriva de Balaquer s-a născut în Spania, în 1902; a studiat dreptul, teologia, filosofia şi literele. El a trăit o profundă experienţă creştină şi a urmărit să trezească în ascultători dorinţa de sfinţire laică (în mijlocul lumii) acolo unde ei trăiesc, muncesc şi se bucură, indiferent de circumstanţă, vârstă sau ocupaţie:

„Ceea ce te minunează, cred că are într-adevăr acest dar. Dumnezeu te-a căutat în exerciţiul profesiei tale ? Tot aşa a căutat pe cei dintâi: pe Petru, pe Andrei, pe Ion şi pe Iacob, aproape de plasele lor de pescari; pe Matei aşezat pe banca perceptorilor. Asuma-ti datoria să te sfinţeşti şi tu. Cine se gândeşte că aceasta e munca exclusivă a preoţilor şi călugărilor ? Tuturor fără excepţie le-a spus Domnul: “Fiţi perfecţi, aşa precum Tatăl meu ceresc este”.

Ca preot, Monseniorul aducea în parohiile unde slujea speranţa Împărăţiei cereşti pentru orice suflet omenesc, arătând că drumurile pământului pot fi drumuri de sfinţire şi lumină.

Redau în continuare o parte din cugetările sale care va invita sa va confruntati cu voi insiva într-un examen de conştiinţă care să redea sufletului pace, bucurie şi curaj, purtându-l uşor spre rugăciune, spre un contact mai intim cu Dumnezeu, învăţându-l să primească harul şi să răspundă cu o hotărâre clară şi generoasă.

Aminteşte-ţi

Nu-ţi voi povesti nimic nou.

Îţi voi răscoli amintirile,

pentru ca din mijlocul lor să răsară vreun gând

care să te rănească:

şi astfel să-ţi îndrepţi viaţa,

să păşeşti pe drumuri de rugăciune

şi de Dragoste.

Şi să sfârşeşti prin a fi un suflet ales.

X

Să nu-ţi fie viaţa stearpă. Fii de folos. Lasă urmă cu lumina credinţei tale şi a dragostei tale.

Şterge, cu viaţa ta de apostol, dâra vâscoasă şi murdară pe care au lăsat-o semănătorii de ură. Şi aprinde toate drumurile pământului cu focul lui Christos pe care-L porţi în inimă.

X

Fie ca purtarea şi vorbirea ta să fie astfel încât oricine te va vedea sau te va asculta vorbind, să poată spune: omul acesta cunoaşte viaţa lui Iisus Christos.

X

Nu fii mic. Măreşte-ţi inima. Fă-o universală. Nu zbura ca păsările de curte, când te poţi înălţa ca vulturii.

X

Seninătate! De ce să te mânii, dacă mâniindu-te superi pe Dumnezeu, plictiseşti pe aproapele tău şi petreci tu însuţi un moment greu… pentru ca, până la urmă, să-ţi treacă ?

X

Nu-ţi risipi timpul şi energia, care sunt de la Dumnezeu, azvârlind cu pietre în câinii care te latră pe drum.

X

Eşti oare un om de duzină ? Tu… cu grămada? Între noi nu încap călduţii. Umileşte-te şi Christos te va aprinde din nou cu focul Dragostei.

X

Te loveşti de caracterul unuia sau al altuia… Este firesc să fie aşa: tu nu eşti o monedă de aur ca să poţi place tuturor. Şi apoi, fără aceste ciocniri cu aproapele, cum ai putea netezi colţurile, vârfurile, asperităţile, imperfecţiuni şi defecte ale caracterului tău ? Cum ai putea dobândi forma desăvârşită, ordonată, puternică şi suavă a Dragostei, a perfecţiunii ?

X

Dacă firea ta şi a celor din jurul tău sunt dulcege şi moi ca frişca, nu te poţi sfinţi.

X

Fii energic. Fii bărbat. Fii om. Şi apoi… fii înger.

X

Nu discuta. Din discuţie nu răsare lumina, pentru că o stinge patima.

X

Nu vei putea fi un conducător dacă tu vezi în mulţime doar o treaptă pentru a te ridica. Vei fi conducător adevărat numai dacă ai năzuinţa de a salva toate sufletele.

X

Nu te teme de adevăr, chiar dacă ar trebui să te coste viaţa.

X

Adoptă în purtare curtenia pe care dragostea creştinească şi societatea în care trăieşti, o cer de la tine. Şi apoi, înainte! înainte spre culmi, cu o sfântă îndrăzneală, fără să te opreşti, până când vei urca toată coasta grea a împlinirii datoriei.

X

Pentru ce te dor şoaptele false despre tine ?

Dacă Dumnezeu n-ar fi cu tine, ai face şi tu la fel sau şi mai rău. Perseverează în a face bine şi ridică din umeri la şoapte.

X

Eşti curios, plin de întrebări şi de ascunzişuri, totdeauna la pândă. Nu-ţi este ruşine ca până şi în defecte să fii atât de puţin viril? Fii bărbat: aceste dorinţe de a cunoaşte istoriile altora schimbă-le în dorinţa şi în realitatea de a te cunoaşte pe tine însuţi.

X

Caută să fii cât mai aproape de Sfântul Duh – Acela care trebuie să te sfinţească. Nu uita că eşti templul lui Dumnezeu. Mângâietorul trăieşte în inima ta: ascultă-L şi fii supus inspiraţiilor lui.

X

Despre rugăciune

Fără rugăciune, acţiunea nu are nici o valoare. Rugăciunea este baza edificiului spiritual. Rugăciunea este atotputernică.

X

Nu ştii să te rogi ? Pune-te în prezenţa lui Dumnezeu şi din clipa în care vei spune: ”Doamne, nu ştiu să mă rog !”, fii sigur că ai şi început să o faci.

X

A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce ?… Despre El, despre tine: bucurii, tristeţe, succese, înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice, slăbiciuni… Mulţumiri, recunoştinţă şi cereri: iubire şi ispăşire. În două cuvinte: să-L cunoşti şi să te cunoşti, adică: sfântă intimitate.

X

Şi în meditaţie se aprinde focul. Pentru asta te rogi: ca să devii rug, flacără vie, care să dea căldură şi lumină. Şi atunci când simţi că nu mai ştii să mergi înainte, când simţi că te stingi şi că nu mai poţi da focului trunchiuri parfumate, oferă atunci ramurile şi frunzele micilor tale rugăciuni, scurte şi fierbinţi, care vor întreţine flăcările rugului.

X

Iisus a spus: “Şi eu vă spun vouă: cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” Roagă-te.

X

Când te duci să te rogi, du-te cu această hotărâre: să nu-ţi prelungeşti rugăciunea numai pentru că te simţi  mângâiat şi nici să  n-o scurtezi pentru că te simţi pustiu.

X

Nu-i spune lui Iisus că doreşti, în rugăciune, doar mângâiere. Dacă îţi acordă aceste mângâieri, mulţumeşte-I. Spune-I însă, întotdeauna, că doreşti stăruinţă în credinţă.

X

Stăruie în rugăciune ! Stăruie, chiar dacă osteneala ta ţi se pare stearpă. Rugăciunea dă întotdeauna roade.

Despre puritate

Sfânta puritate o dăruieşte Dumnezeu când se cere cu umilinţă.

X

Ce frumoasă e sfânta puritate! Dar nu e nici sfântă, nici plăcută lui Dumnezeu, dacă-i lipseşte Dragostea.

X

Mulţi trăiesc ca îngerii în mijlocul lumii.

– Şi tu… de ce nu?

X

Sfinţii nu au fost fiinţe anormale, cazuri interesante, materie de studiu pentru medicii moderni. Au fost şi sunt normali… din carne şi oase ca şi tine. Şi au învins!

X

Pentru a-şi apăra puritatea, Sfântul Francisc din Assisi s-a tăvălit în zăpadă, Sfântul Benedict s-a azvârlit într-un tufiş de mărăcini, Sfântul Bernard s-a aruncat într-un lac îngheţat.

– Tu, ce-ai făcut?

X

Iisus nu se mulţumeşte cu o parte: vrea tot.

X

Nu răsturna rânduiala lucrurilor: dacă Dumnezeu însuşi ţi se dăruieşte, la ce bun această înclinare a ta în primul rând pentru fiinţe?

X

Eşti slab şi de aceea cauţi un punct de sprijin pe pământ.

– Bine; dar ai grijă pentru a nu cădea, ca acest sprijin pe care-l apuci, să nu se transforme într-o greutate care să te târască, sau  într-un lanţ care să te robească.

X

Te zdrobeşte durerea pentru că o primeşti cu laşitate.   Primeşte-o curajos, cu spirit creştin şi o vei preţui ca pe o comoară purificatoare.

Sfaturi pentru perioadele dificile

Nu spune: „Această persoană mă plictiseşte”.

Gândeşte-te: „Această persoană mă sfinţeşte”.

X

Nici un ideal nu devine realitate fără sacrificiu. Leapădă-te de tine însuţi.

X

Mâhnire. Copleşeală. Nu mă miră. E norul de praf ridicat de căderea ta. Dar ajunge! Suflarea harului nu a risipit acest nor? Apoi, mâhnirea ta, dacă nu o înlături, s-ar putea să fie scoarţa orgoliului tău. Te credeai oare, desăvârşit, fără păcat?

X

Nu te descuraja. Te-am văzut luptând,… înfrângerea ta de azi este antrenament pentru victoria definitivă de mâine.

X

Nu lua nici o hotărâre înainte de a o considera în prezenţa lui Dumnezeu.

X

Dacă trebuie să slujeşti pe Dumnezeu cu inteligenţa ta, atunci a studia reprezintă pentru tine o îndatorire foarte serioasă.

X

Nu fii pesimist.

Nu ştii că tot ceea ce se petrece este spre bine?

X

Optimismul tău este urmarea logică a credinţei tale.

X

Ai pierdut ?

– Te rog gândeşte-te mai bine. Noi nu pierdem niciodată.

– Ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu. Şi pe deasupra, ai întrebuinţat toate mijloacele omeneşti. Şi ai pierdut… Convinge-te de acest adevăr: succesul tău – acum şi în această încercare – era tocmai de a pierde. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu şi reîncepe.

X

Ce ai pierdut? – Tu nu poţi  pierde. Fii convins de aceasta.  Tu n-ai pierdut, ai câştigat o experienţă. Înainte !

X

Recurge la Îngerul tău păzitor în ceasul încercării. El te va apăra împotriva diavolului şi-ţi va da sfinte inspiraţii.

X

Trăirea interioară înseamnă tocmai asta: să începi… şi să reîncepi.

X

Să râzi de ceea ce este de râs. Dispreţuieşte gura lumii. Simte şi vezi pe Dumnezeu în tine însuţi şi în tot ceea ce te înconjoară.

Aşa vei sfârşi prin a dobândi sfânta îndrăzneală de care ai nevoie ca să trăieşti cu adevărata sensibilitate a unui creştin.

X

Şi dacă ai această sfântă îndrăzneală, nu te mai interesează “ce s-a spus” sau “ce se va spune”.

X

Un om nehotărât condamnă din nou pe Iisus la moarte.

X

Nu cere lui Iisus iertare numai pentru păcatele tale. Nu-L iubi numai cu inima ta… iubeşte-L cu toată puterea tuturor inimilor ale tuturor oamenilor care L-au iubit mai mult decât oricine.

X

Nu există altă iubire decât Iubirea de Dumnezeu !

X

Ce puţin lucru este o viaţă pentru a o oferi lui Dumnezeu !

X

Doamne, Dumnezeul meu. Te iubesc, dar învaţă-mă să iubesc!

X

Ştiu cât de mult mă iubeşti, Doamne… şi nu mi-am pierdut minţile!

X

Doamne, dă-mi măsură în toate…, în afară de Iubire!

X

Dacă Iubirea, chiar iubirea omenească, ne mângâie aici atâta, cât de mare va fi mângâierea Iubirii în Ceruri?

X

Nu uita că durerea este piatra de încercare a Iubirii.

X

Te doare lipsa de iubire creştinească a aproapelui pentru tine. Cât trebuie să-l doară pe Dumnezeu lipsa ta de iubire pentru El!

X

Nu critica: dacă nu poţi lăuda, mai bine taci.

X

Constrânge-te de este nevoie, ca să ierţi întotdeauna, din prima clipă, pe acel ce te insultă, oricât de mare ar fi răul sau ofensa care ţi se face, căci mult mai mult ţi-a iertat Dumnezeu.

X

Când te vei dărui lui Dumnezeu nu va exista nici o greutate care să nu poată fi învinsă de optimismul tău.

Bucurie

Dacă lucrurile merg bine, să ne bucurăm binecuvântând pe Dumnezeu care le ajută să înflorească.

Merg prost? Să ne bucurăm, binecuvântând pe Dumnezeu care ne face părtaşi la purtarea Crucii Lui.

X

Nu simţi bucurie? Gândeşte-te atunci: există o piedică între Dumnezeu şi mine.

– Aproape întotdeauna este aşa.

– Bucură-se inima celor ce caută pe Dumnezeu.

Virtuţi

Iisus… tăcea. – Tu de ce vorbeşti: pentru a te mângâia sau pentru a te dezvinovăţi?

– Taci. Găseşte bucurie în ocările ce ţi se aduc: vor fi totdeauna mai puţine decât meriţi!

X

Toate lucrurile de pe această lume nu sunt decât ţărână. Pune-le grămadă sub picioarele tale şi vei fi mai aproape de cer.

X

Te necăjeşti şi te întristezi pentru că te simţi rece şi sterp când te cumineci.

– Spune-mi, când te duci la împărtăşanie te cauţi pe tine însuţi, sau îl cauţi pe Iisus? Dacă te cauţi pe tine, ai motive de întristare…

X

O, Doamne! Pe zi ce trece mă simt mai puţin sigur de mine, dar mai sigur de Tine!

X

Ai încredere în Dumnezeu. El nu pierde nici o bătălie.

X

Bucuria şi pacea – sunt rodul lăsării tale în voia Domnului.

X

Trepte: resemnare în Voinţa lui Dumnezeu, acceptarea Voinţei lui Dumnezeu, iubirea Voinţei lui Dumnezeu.

X

Doamne, dacă aceasta este Voia Ta, fă din sărmanul meu trup, o Cruce.

X

Nimic să nu te lege de acest pământ, afară de dorinţa dumnezeiască de a preamări pe Dumnezeu.

X

Mică este iubirea ta dacă nu simţi îndemnul de a salva toate sufletele. Săracă îţi este iubirea dacă nu arzi de dorinţa de a insufla şi altor apostoli nebunia ta.

Fapte mărunte

Fă tot ce faci, din Iubire. – Şi aşa, totul va fi mare. Chiar fapta măruntă. Stăruinţa în faptele mărunte, din Dragoste, înseamnă Eroism.

X

Vrei, într-adevăr, să fii sfânt? Împlineşte-ţi micile îndatoriri de fiecare clipă: fă ceea ce trebuie şi fii în ceea ce faci.

X

Există oare, mai mare nebunie decât aceea de a împrăştia, cu mâini pline, grâul aurit pe pământ pentru ca de multe ori să putrezească?

Şi totuşi, fără această darnică risipă, n-am avea seceriş.

Fiule: care-ţi este dărnicia?

A fi copil

A fi mic: Îndrăznelile mari sunt întotdeauna ale copiilor. – Cine cere… luna? – Cine nu se uită la primejdii pentru a obţine ceea ce doreşte?

X

Fii copil al lui Dumnezeu şi bărbat în celelalte.

Nu dori să fii mare.

Când un copil se împiedică şi cade, nimeni nu e surprins… iar tatăl lui se grăbeşte să-l ridice. Rămâi copil şi când te vei împiedica, te va ridica mâna Tatălui Ceresc.

X

Rugăciunea voastră să fie bărbătească. A fi copil nu înseamnă a fi dulceag.

X

Ce bine e să fii copil! Când cel ce solicită o favoare e un copil, e de ajuns să spună: eu sunt fiul lui cutare.

Eu sunt… un fiu al lui Dumnezeu.

X

Ai văzut vreodată cum mulţumesc copiii? Imită-i, spunând, cum spun şi ei, lui Iisus, şi la bine şi la rău: “Ce bun eşti! Ce bun…”

X

Iisuse, chiar de ar fi să mor din iubire pentru Tine, niciodată    nu-Ţi voi putea răsplăti harul pe care L-ai risipit pentru a mă face mic.

X

Doamne, dă-ne acea nebunie molipsitoare, cu care să câştigăm pe cei mulţi.

X

Porţi Cruce pe piept?… Bine. Dar… Poartă Crucea pe umerii tăi, în carnea ta, în inteligenţa ta: numai astfel vei fi apostol.

X

Trebuie să fii un “om al lui Dumnezeu”, om de viaţă interioară, om de rugăciune şi de sacrificiu. Apostolatul tău trebuie să fie o revărsare de viaţă “pe dinăuntru”.

Stăruinţă

Oricine poate începe; numai sfinţii stăruiesc!

X

Stăruinţa ta să nu fie urmarea oarbă a primului tău impuls, un fruct al inerţiei: să fie o stăruinţă gândită.

X

Care este secretul stăruinţei? Iubirea. Iubeşte-L şi nu-L vei mai părăsi niciodată.

X

Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel ce iese să deschidă înfuriat se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune…

Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!

X

Anunțuri

Un comentariu la “CUVINTE DIN LUMINA -Ep.1 – MONSENIORUL JOSEMARIA DE BALAQUER

  1. În timp, m-am bucurat de sprijinul “cuvintelor de intelepciune pt. drum si de lumina de-a lungul drumului”.Am invatat ce înseamnă modestia, curajul, iubirea, libertatea.
    Am fost fericita de multe ori, descoperind comoara acestor învăţături şi deznădăjduită poate la fel de des, pt. că rămâneau doar aspiraţii…
    Citind Sărbătoarea cosmică şi recitind Cuvintele de lumină ale Monseniorului, mi-am amintit de începutul drumului , cu alunecări şi căderi, cu ridicări , reveniri şi continuări…
    ‘Când un copil se împiedică şi cade, nimeni nu e surprins… iar tatăl lui se grăbeşte să-l ridice. Rămâi copil şi când te vei împiedica, te va ridica mâna Tatălui Ceresc.’ E chiar simplu, când eşti pregătit să accepţi acest lucru;şi este, cred eu, Odiseea fiecăruia dintre noi, mai curând sau mai târziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s