DE CE RETRAGERE SPIRITUALA?

Comentariul Cristinei la ultimul post despre rugaciune m-a indemnat sa dau un raspuns ceva mai amplu care reprezinta opinia mea cu privire la anumite aspecte legate de viata spirituala.

Cristina spune: Te poti darui neconditionat lui Dumnezeu si in mijlocul New-York-ului. Sihastria = viata spirituala nu este un concept biblic, ci unul imprumutat de la filozofii antici, care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu.

RASPUNS:

Sunt complet de acord cu tine, Cristina, ca te poti darui lui Dumnezeu oriunde (in orice loc din lumea asta), pentru ca oriunde ai fi, esti cu Dumnezeu si oriunde ai fi, esti liber sa te darui neconditionat.

Sa nu uitam insa, ca la inceput, unii dintre acei „Parinti a desertului” care au si lasat posteritatii primele invataturi ale renuntarii, abandonului si trairii in Dumnezeu, au raspuns indemnului cristic de a-L urma si de a trai precum Iisus o facea. Aminteste-ti de Sf. Arsenie. De el se leaga inceputul isihasmului. Pentru ca nu gasea leac la starea sa de neimplinire sufleteasca, Arsenie iL implora adeseori in rugaciunile sale pe Iisus: “Ce trebuie sa fac Doamne, spre a fi mantuit?” Iisus i-ar fi raspuns in trei cuvinte: “Fuge, Tace, Quiesce” (fugi sau retrage-te, ramai tacut si odihneste-te). Aceste cuvinte, la fel ca cele din Scripturi pot fi intelese la diferite niveluri; mai intai in sens literal, apoi in sens psihologic si mai apoi in sensul lor profund spiritual. Nu este aici locul sa dezvolt aceasta tema.


Aminteste-ti si de Sf. Francisc. Si ca el, multi altii L-au ascultat pe Iisus chiar si dupa secole, asa cum au facut si primii apostoli. Acestia lasasera totul: munca, averea, familia, felul vechi de a trai, si se retrasesera cu El pentru un mod de viata cu totul diferit. Desigur, a lasa totul si a-L urma pe Iisus nu inseamna numai a lua ad-literam indemnul cristic, ci inseamna a-L urma in spirit si a trai in primul rand in inima, aceasta comuniune.


A “fugi” de ceva care te conditioneaza, a te “retrage” din ceva care nu te ajuta sau chiar te blocheaza in scopul pe care ti-l propui, pare un indemn corect, si din acest motiv este asumat cu bun simt chiar si in ziua de astazi. Cand insa transpunem acest indemn in viata spirituala, in el se subintelege ca nu intotdeauna conditia lumeasca obisnuita te poate ajuta sa patrunzi si sa realizezi esenta si realitatea care esti. Si exact precum unui om mai slabit, anemic sau chiar bolnav ii poti intelege dorinta sa de a se retrage pentru moment din activitatea curenta, tocmai pentru a se reintrema si a relua in bune conditii activitatea, asa putem intelege ca este necesar, din cand in cand, sa-ti asumi retragerea din mediul care te slabeste din punct de vedere interior si care te duce la acea Uitare de Sine, Uitare de Dumnezeu. Nu poti continua exteriorizarea si identificarea cu agitatia lumii care te-a dus la o stare de neimplinire si sa speri in mod naiv ca ceva, candva se va transforma.

Daca nu intuia ca ceva nu este in regula cu viata sa, si daca nu vedea si un alt mod de viata si anume cel al lui Iisus, nu se apropia de El omul cel bogat, sa-L intrebe: “Bunule Invatator, ce bine sa fac ca sa am viata vesnica?”(Matei 19,16). Raspunsul lui Iisus nu a fost:”Pazeste doar poruncile (sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, etc.) si ramai in lume, in aceeasi conditie si continua sa faci ceea ce faceai si pana acum, si anume, sa agonisesti pentru a fi si mai bogat”. Iisus i-a zis dimpotriva: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea vino si urmeaza-Mi”, sugerand astfel o “iesire”, o “retragere” din felul de a trai de pana acum si totodata o “intrare” intr-o alta conditie care poate asigura acea implinire si desavarsire a vietii, prin indemnul de a-L urma. Auzind acestea,  „tanarul a plecat  intristat, caci avea multe bogatii. (Matei, 19,22). Aceasta iL face pe Iisus sa le dea o invatatura discipolilor sai: „Adevarat zic voua, ca un bogat cu greu va intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 19,23).  Cu alte cuvinte, este greu sa intri intr-o noua conditie atata timp cat esti atasat de cea veche. Bogatiile acestei lumi ne atrag si fac sa ne fie greu sa ne retragem din ea, pentru a obtine acele bogatii neperisabile si eterne ale spiritului.   Daca aceasta lume si bogatiile ei ar fi condus la implinirea cautarii si la intelepciune, fiti sigur ca Iisus ar fi spus: „Tu ai deja viata vesnica si esti desavarsit. Nu trebuie sa ma urmezi. Ramai in lume, caci lumea te-a mantuit.”


Prin urmare, “a te retrage din” trece din dimensiunea negarii si a neputintei de a mai accepta ceva care nu-ti mai prieste, la faza pozitiva de “a fugi spre”, ” a te retrage pentru” a-ti gasi sau regasi adapostul, pacea, fericirea, plenitudinea, sensul, scopul, mantuirea, eliberarea. Sau, mai pe scurt, a-L regasi pe Dumnezeu in tine insuti si in ceilalti.

“Fuga din/de lume” nu este o fuga dintr-o lume in care Dumnezeu este mereu si mereu regasit. Fuga este din acea lume in care pare ca Dumnezeu este absent. Spun “pare” pentru ca aici este vorba de propria ta uitare care te face sa crezi asta. Si asa au stat lucrurile si in vechime.

Trebuie sa recunoastem ca toti oamenii simt adesori imboldul de “a fugi din lume”, de “a parasi” pentru moment lumea, de “a se izola” undeva, dincolo de ochii si influentele ei. Atunci ne simtim parca obositi de zgomotul acestei lumi si nu-l mai putem tolera. Uneori, parca vrem sa fugim chiar de noi insine si ajunsi aici, ne dam seama ca nu prea stim ce ar trebui facut. Intelegem ca de noi insine nu putem fugi, nu ne putem ascunde. Mesajul pozitiv transmis de aceasta stare este ca atunci, noi vrem “sa ne retragem” sau “sa ne izolam” fata de o parte din fiinta noastra care nu ne mai satisface, care nu ne mai place. Recunoastem ceva existent in noi care trebuie sa fie transformat si fuga aceasta de noi (cel vechi) este impulsionata de indemnul puternic din noi (cel nou) care da curs chemarii perfectionarii, reinnorii, retrezirii la o viata ma buna, mai inalta.
Exact fragilitatea si neputinta noastra ne aduc din nou si din nou in preajma Celui Vesnic Viu si Atotputernic.

Despre aceasta vorbesc acei mari cautatori ai luminii din pustia desertului. “Fuga” lor de lume nu este nici pe departe atitudinea unui las care fuge din fata greutatilor intalnite in lume. Este mai degraba o marturisire vie, plina de credinta, a cautarii vietii celei vesnice, este vorba de un act profund pozitiv de “a fugi spre” acel spatiu, acea dimensiune sau conditie care le-ar asigura aflarea libertatii de “A FI” cu Dumnezeu, in Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Este afirmarea curajoasa a Transcendentei. Este afirmarea prin insasi viata lor, a vietii vesnice care se afla in afara lumii acesteia.

Chiar traind in aceasta lume, toti marii mistici (nu numai ai lumii crestine) au afirmat ca lumea nu-si are vreun sens si o finalitate prin ea insasi, si din aceasta pespectiva, trebuie inteles actul lor de a ramane “liberi fata de lume” asumandu-si, de ce nu, “retragerile”.

A opta constient pentru o retragere dintr-o stare care te conditioneaza si ingreuneaza pe moment mentinerea acestei comuniuni cu Dumnezeu, si a alege sa patrunzi intr-o alta care ajuta, favorizandu-ti viata spirituala, este dovada “trezirii”. Este ceea ce au facut multi cautatori spirituali indiferent de calea pe care se aflau. Cel putin la inceputul caii lor. Asa ca, pentru multi, sihastria (in sensul asumarii unei perioade de viata care sa faciliteze comuniunea in spirit cu Divinul) a reprezentat si reprezinta o conditie necesara pentru aceasta.

Sunt de acord ca nu este si suficienta doar o asa-zisa retragere din lume pentru a obtine o realizarea autentica din punct de vedere spiritual. Sunt exemple de oameni care au schimbat doar locul si hainele retragandu-se in manastiri, dar vechile naravuri ba. Pe de alta parte, sunt multe exemple de oameni din timpurile moderne care au trait in inima lor comuniunea cu Dumnezeu si Iisus Christos ramanand in lume, hranindu-L, imbracandu-L si ingrijindu-L pe Iisus aflat in fiecare din oameni, cum a fost Sf. Tereza.

Unii dintre acei filozofi antici despre care amintesti fugeau din lume pentru ca nu gasisera inca si nu vazusera in lume decat o conditionare a carui sfarsit era moartea. Si tocmai pentru ca in sufletele lor se nastea firav simtamantul ca nu se nascusera doar spre a muri, dadeau curs acelei intuitii care le spunea ca undeva, exista acel Spatiu vesnic, o alta lume, “in trup sau in afara trupului?” care ii astepta. Desertul fizic se afla pentru ei, cei de atunci, la hotarul spatiului si al timpului. Acolo nu exista nimic care sa le conditioneze starea. Acolo, atunci, erau doar ei cu ei insisi. In mod obiectiv, urma sa se produca ceva care sa le aduca semn dinspre acel Spatiu paradisiac despre care miturile vorbeau. Ei credeau in mod sincer ca vor afla adevarata Lumina care naste Spatiul, si chiar aceasta credinta a produs mutatia interioara pe fondul careia s-a produs Revelatia in inima unora dintre ei.

Poate ca numai facand un pas in spate, din fata lumii, ne vom da seama cat de multa lume este in noi si ce fire puternice ne-au tesut in valurile acestei lumi, facandu-ne sa uitam de noi insine si de Dumnezeul din inima noastra. Din acest motiv incurajez oamenii sa-si asume perioade de “retragere spirituala” pentru a se “odihni” in si “hrani” din pacea inimii lor purtatoare de Lumina si Iubire. Fie ca este vorba de meditatie, post, rugaciune, etc., toate acestea aduc la lumina, OMUL CEL NOU.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s