CORPUL: TEMPLUL SPIRITULUI

Orice postura corporala asumata constient si mentinuta o perioada de timp are puterea de a ne dirija atentia din exterior catre interior. Prin urmare, corpul devine un instrument de contact cu acele profunzimi ale fiintei care au fost de mult intuite, cu nivelul propriei interioritati in care patrundem de acum constienti si deschisi. La urma urmei, cati dintre noi ne-am surprins adoptand constient o ipostaza de „a fi” si de a trai in corp din care sa putem contempla perfectiunea naturala si puterea infinita a acestuia? Prin practica Yoga ajungem sa descoperim tainele a ceea ce suntem in realitatea fiintei noastre si incepem sa fim fascinati de vastitatea si frumusetea propriului nostru spirit care se lasa insa intrevazuta si prin corp…

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii crestine -Ep.2

MONSENIORUL GHIKA

Motto: ” Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?”

Un suflet de foc. Astfel a fost simţit Monseniorul Ghika de contemporanii săi. Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, Vladimir Ghika este descendent dintr-o familie greco-bizantină care a dat numeroase personalităţi în domeniul diplomatic şi artistic. El a fost încă din tinereţe în serviciul celor sărmani; a fost un erou al acţiunilor caritabile; era preot şi despre felul în care participa la serviciile religioase pe care le ţinea se spunea: “un preot bun îşi zice bine slujba; un preot fervent o trăieşte; dar abatele Ghika o murea”. Avea capacitatea extraordinară de a vedea prezenţa lui Dumnezeu peste tot şi de a urmări să facă şi pe alţii s-o simtă. El se dăruia acestui Dumnezeu prezent în toate, şi de aici credinţa sa în necesitatea unei rugăciuni permanente. Numai astfel se ajunge la o prezenţă familiară a lui Dumnezeu şi numai prin experienţa trăită şi prin dragostea fără sfârşit pentru Dumnezeu se învaţă drumul către binele săvârşit permanent. O mare parte a vieţii sale a dăruit-o acţiunilor de binefacere în favoarea săracilor, bolnavilor, victimelor, oropsiţilor soartei pentru a le alina suferinţele trupeşti şi sufleteşti.

Pentru aceasta, el nu s-a sustras de la nici un sacrificiu şi nu a refuzat nici un ajutor, mobilizând toate resursele materiale şi financiare de care dispunea, depăşind cu stoicism şi speranţă toate dificultăţile. Sfinţenia lui era făcută din eroismul virtuţilor, exemplu viu adus creştinilor, o sfinţenie de zi cu zi, aceea a carităţii trăite, a credinţei supuse tuturor probelor, a acceptării premeditate a suferinţelor de care natura umană se teme, al încrederii în harul divin pentru a le îndura, când ceasul încercării a sosit. Orice om pe care-l întâlnea Monseniorul Ghika, pe stradă, într-un salon, la patul unde era ţintuit de boală, în faţa morţii iminente, devenea aproapele său. Această voinţă de a se substitui altuia care suferă, acest ecran pe care-l făcea din sine însuşi, plasându-se între răul iminent şi cel care urma să-i fie victimă, constituie acte religioase izvorâte dintr-o inimă plină de dragoste. În prezenţa lui aveai impresia că te-ai apropiat de sfinţenie; întreaga sa fiinţă impregnată de o imensă bunătate trăda o disponibilitate continuă: “- Nu uitaţi, spunea el, că zilele cele mai frumoase nu sunt la fel de frumoase pentru toţi.”

Monseniorul Ghika a fost un apostol. Ardea de dorinţa de a aduce mărturie. El voia să răspândească lumina pe care o primise şi harul în care trăia. Participanţii la slujba sa religioasă erau străbătuţi de intensitatea rugăciunii care se înălţa de pe buzele preotului; ei aveau cu adevărat conştiinţa că Dumnezeu cobora acolo în timpul slujbei. Monseniorul Ghika semăna cu sfinţii din iconografia bizantină: figură austeră, înalt spiritualizată, în care amprentele vieţii obişnuite s-au stins pentru ca figura lui să restituie doar lumina adâncă din care s-a hrănit. Era frumos, de o mare distincţie, atitudinile şi gesturile sale erau totdeauna pline de nobleţe şi armonie la modul cel mai natural. O privire care pătrundea până-n străfundul sufletului interlocutorilor, o privire plină de bunătate, de gingăşie, de tandreţe, de afecţiune îi lumina faţa încadrată de o mare barbă albă. Avea o sensibilitate delicată, bunătate, devotament fără limite pentru toţi, gingăşie cu rafinamente de neuitat.

Viaţa lui plină de contradicţii, tentaţii şi înfrângeri ale tentaţiilor, de împătimită devoţiune şi reculegere spirituală constituie o mărturie a acţiunii lui Dumnezeu în lume.

Chiar sfârşitul vieţii sale, trăind în România anilor 1950, a fost un sacrificiu din iubire; deşi a fost avertizat de pericolul de a fi arestat, el a preferat să rămână în ţară pentru a se afla alături de fraţii săi, urmărind să le atenueze spaima. Arestat în 1952, parcurge un an de interogatorii, torturi, umilinţe. Tribunalul Militar înscenează un proces la care pedepsele erau dinainte stabilite de securitate. Martori oculari relatează de la proces: “Monseniorul Ghika era în sutană, fără guler. Nu avea cămaşă. Cu barba şi părul său alb părea un profet ieşit din mormânt. Întreaga asistenţă era pietrificată.”

A murit la Jilava într-o celulă comună (peste 40 de deţinuţi); ceilalţi vorbeau despre el ca despre un sfânt; cel care a zăcut ultimele zile ale vieţii la infirmeria închisorii, sleit de puteri, dar cu ochii vii, iluminaţi de o flacără lăuntrică şi de o credinţă mai presus de umilinţele zilnice la care fusese supus, era un prinţ prin naştere, dar mai cu seamă prin sufletul său.

Dăruit cu totul în acţiuni plăcute lui Dumnezeu, răspunzând oricărui apel de ajutor printr-un spirit de sacrificiu excepţional, Monseniorul Ghika a avut prea puţin timp pentru a lăsa mărturii scrise; redăm în continuare câteva cugetări ale acestui “suflet de foc”.

Cuvinte din lumina

Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; pentru cel care nu vede aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe.

X

Progresul sufletului constă în a face din dragoste ceea ce ar trebui făcut din datorie.

X

Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ţi se petrece.

X

Pentru a fi perfect trebuie ca rugăciunile tale să devină veritabile acţiuni şi acţiunile veritabile rugăciuni.

X

Cerul întreg este drumul aripilor.

X

Rugăciunea ta trebuie să circule în totul, ascunsă, puternică şi vie, precum sângele.

X

Florile ajung să parfumeze până şi mâinile celui care le striveşte.

X

Dacă tu îl cauţi pe Dumnezeu, este pentru că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă, Dumnezeu fiind, El te găseşte înainte ca tu să-L fi găsit.

X

Un nume pentru Dumnezeu: Cel care nu uită.

X

Ziua nu este cu adevărat zi, dacă nu ai amintirea stelelor, iar noaptea nu este cu adevărat noapte, dacă nu-ţi aminteşti soarele.

X

Anumite flori nu cresc decât acolo unde au căzut lacrimi.

X

Smerenia, care aşează lucrurile la scara lui Dumnezeu, este de asemenea scara care ne permite să urcăm la Dumnezeu.

X

Suntem, chiar şi în imperfecţiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu.

X

În pofida aparenţelor, nimic din ceea ce este nu se contrazice; totul se completează.

X

La drept vorbind, Dumnezeu nu prevede nimic. El vede, iar noi suntem cei care vedem cu întârziere.

X

Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi.

X

Curajul este, şi el, o singurătate.

X

Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi din inima săracilor tăi!

Doamne, susţine-mă în privirea săracilor tăi!

Doamne, primeşte-mă într-o zi în compania săracilor tăi!

X

Cel care se despoaie pentru ceilalţi, se îmbracă cu Cristos.

X

Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele.

X

Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!

X

Când fratele tău te obideşte pe nedrept, ar trebui să suferi mai mult pentru el decât pentru tine.

X

Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită, dăruieşte celui care nu-ţi cere, iubeşte-l pe cel care te respinge.

X

A consola este putinţa noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa. A consola înseamnă să-l faci pe deznădăjduit să trăiască în speranţă. A consola înseamnă a permite celui ce suferă să vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru el.

X

Universul devine mai sărac prin uitarea rugăciunii.  Să ne trăim rugăciunea şi să ne rugăm viaţa.

X

Simţim adesea nevoia să ne rugăm chiar în picioare fiind şi să gândim în genunchi.

X

Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor.

X

Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea.

X

Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.

X

Cel ce nu ştie să respecte, nu va învăţa nici să se sacrifice.

X

Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul, şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine.

X

Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai curând să se servească de El.

X

Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.

X

Direcţia îndurării Divine în Eternitate se cheamă viitor.

X

Cel care iubeşte mai mult este cel care iubeşte mai bine, iar cel care iubeşte mai bine este, într-un fel şi de fapt, cel care iubeşte mai mult.

X

Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.

X

Singurătatea e bună şi sfântă doar după ce a fost eliberată de Eu.

X

O ispită a descurajării: „La ce mai pot fi bun?” Răspunsul: „în orice caz, pentru a fi mai bun”.

X

Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte e să ne privim ascultând.

X

Oricare ar fi întâlnirea providenţială care aşează o trebuinţă în calea noastră, ea este o vizită a lui Dumnezeu care ne apare.

X

Calcă spre cer e strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât pe o câmpie.

X

Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.

X

Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale – adevărate rugăciuni.

X

Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.

X

Sunt sigur de Tine, nu sunt sigur de mine. Singurul meu mod de a fi sigur de mine este să fiu destul de sigur de Tine.

X

Fie ca rugăciunea ta să circule în toate, ascunsă, puternică şi vie, ca sângele.

X

Cerul nu face umbră pământului.

X

Adevărurile sunt crude precum chirurgii.

X

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

X

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

X

Să dorim sfinţenia nu pentru a ne plăcea nouă înşine, ci pentru a plăcea lui Dumnezeu.

X

Importanţă are nu atât ceea ce facem, ci felul în care facem ceva, nu atât ceea ce ni se întâmplă, cât felul cum întâmpinăm ceea ce ni se întâmplă.

X

Dacă socoteşti că ţi-ai sfârşit viaţa, înseamnă că nici nu ţi-ai început-o încă.

X

Nu încerca să faci din tine o capodoperă, ci un instrument al fericirii.

X

Dumnezeu este singurul care nu uită să iubească nici în mânia sa.

X

Libertatea creaturilor e un fel de răbdare a Eternităţii.

X

Faptele de azi nu sunt decât ideile de ieri.

X

Cel ce-şi aduce aminte de Dumnezeu învaţă să nu uite pe nimeni.

X

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

X

Soarelui îi pare oare rău de razele sale?

X

În ceea ce priveşte iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu risca să fie oarbă.

X

Orgoliul cel mai greu de smuls din rădăcini este acela al oamenilor care cred că nu-l au.

X

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

X

A vorbi de rău despre oameni ne deprinde să-L defăimăm pe Dumnezeu.

X

A ne ignora unii pe alţii e o mare greşeală; a ne ascunde unii de alţii e un mare păcat; a ne despărţi unii pe alţii e o crimă.

X

Tristeţea privirii noastre în noi şi în jurul nostru: văzând cât de bine se face răul şi cât de rău se face binele.

X

Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?

X

Fă cu mărinimie cele mai mici lucruri şi cu umilinţă lucrurile mari.

X

Orice suflet cu adevărat umil poate să iubească uşor. El şi-a pierdut aproape toate motivele de indiferenţă şi de aversiune.

X

Numai Dumnezeu poate face ceva cu lacrimile omeneşti fără să le profaneze.

X

A-L iubi pe Dumnezeu e totodată şi una din modalităţile de a învăţa să nu ne temem de nimic.

X

Ce ar fi dacă, pe neaşteptate, conştiinţa ta ar începe să vorbească cu voce tare şi în faţa tuturor?

X

Lumina e tăcută, sunetul nu se vede. Totuşi, numai lumina permite să recunoşti într-o mulţime pe cel care vorbeşte.

X

A avea pentru sine sau a fi pentru EI? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

X

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

X

La urma urmei, bunătatea nu e decât forma cea mai subtilă şi cea mai suplă a dreptăţii.

X

Dacă suferi pe nedrept – mulţumeşte lui Dumnezeu, atât pentru nedreptate cât şi pentru suferinţă… Ai prefera oare să ai de suferit pe bună dreptate?

X

Cele patru etape:

cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu, în Dumnezeu.

X

Nu cum calcă un om pe cale contează, ci cum o parcurge.

X

Nu mergeţi spre Iubire pe calea ascultării, ci spre ascultare pe calea iubirii.

X

Nu vom fi niciodată nici judecaţi, nici condamnaţi decât de Iubire, în numele Iubirii şi pe temeiul iubirii noastre.

X

Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie numită pentru a fi recunoscută.

X

Nu-L iubim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine dacă, iubindu-L, nu ştim să-L facem iubit.

X

Doamne, dacă îţi cer uneori o dovadă sensibilă a harului tău, n-o fac pentru a fi mai sigur de tine, ci pentru a fi mai sigur de mine.

X

Poţi tot ce vrei când vrei ceea ce vrea Dumnezeu.

X

Când nu mai ai nimic de dat, poţi să dăruieşti încă ceva ce-i mai presus de toate: o rugăciune.

X

Cu cât un drum este mai bun, cu atât mai puţin păstrează urma paşilor ce trec.

X

Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile şi la rugăciunile noastre, să schimbe totul.

X

Eternitatea înseamnă deja de pe acum timpul prezent.

X

Nu putem şti dacă suntem vrednici de iubire sau de ură. Ştim doar atât, că, vrednici sau nu, Dumnezeu ne iubeşte.

X

Oamenii au ştiut să răstignească Cuvântul … Ce fac cu tăcerea lui Dumnezeu?

X

Tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii …

X

A fi supus numai lui Dumnezeu… Nu poate exista o libertate mai absolută decât aceasta.

X

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii orientale – Ep. 2

SRI RAMAKRISHNA

18 februarie 1836 – 16 august 1886

Adevărul a fost, este şi va fi întotdeauna simplu, dar este nevoie de astfel de fiinţe divine, care să reamintească oamenilor că Dumnezeu este Adevărul „pur şi simplu” şi să le indice „calea” pentru a ajunge la El.

Milioane de oameni au înţeles că viaţa şi mesajul spiritual al lui Sri Ramakrishna reprezintă înţelepciunea şi puterea cu adevărat divină a unui mare avatar, care a venit în lume pentru a reînvigora şi a da un nou avânt tuturor căilor spirituale, în momentul când forţa credinţei slăbise foarte mult în lume şi mai cu seamă în India.

Cuvintele sale sunt de natură să impulsioneze spiritual orice suflet rătăcitor, să-i ofere certitudinea existenţei lui Dumnezeu şi a posibilităţii de a-L cunoaşte chiar în această viaţă, indiferent de calea spirituală pe care o urmează. Din acest punct de vedere, viaţa lui Ramakrishna este o dovadă de netăgăduit, care poate îndepărta multe îndoieli sau suspiciuni cu privire la calea spirituală aleasă, căci el ne-a arătat prin experienţa sa proprie că toate căile spirituale fundamentale sunt adevărate şi se unesc în acelaşi unic Adevăr Suprem.

Sri Ramakrishna nu a pretins niciodată că ar fi adus ceva nou. Putem regăsi toate învăţăturile sale la predecesorii săi şi în toate textele sacre la care el s-a raportat constant. Ceea ce determină însă valoarea mesajului său este dovada incontestabilă oferită de întreaga sa viaţă că toate aceste învăţături au rămas valabile şi utilizabile practic de către orice fiinţă umană plină de aspiraţie. Gandhi spunea despre el: „Viaţa sa ne permite să-L vedem pe Dumnezeu în faţă.”

Unele din afirmaţiile lui Sri Ramakrishna care au frapat cel mai mult Occidentul, dar i-au surprins mai puţin pe hinduşi, de altfel şi lucrul asupra căruia el insista constant şi asupra căruia aducea o mărturie convingătoare prin experienţa sa personală, a fost că fiecare cale spirituală, dacă este urmată ea singură cu suficientă ardoare şi perseverenţă, permite atingerea scopului ultim pe care şi-l propun toate religiile, şi anume cunoaşterea lui Dumnezeu. După ce a experimentat practic, într-un ritm extraordinar, cele 64 de sadhana-e tantrice, el a urmat timp de şase luni, în 1866, experienţa monismului absolut (advaita vedanta), dar aceasta nu l-a împiedicat să se dedice cu tot atâta deschidere, cu aceeaşi intensitate şi totuşi separat, cultului lui Rama şi Krishna (1864), al lui Kali şi al altor zeităţi fundamentale din panteonul hindus. El a ajuns la o cunoaştere profundă în islamism (1866) şi în creştinism, conformându-se de fiecare dată în mod strict regulilor şi ritualurilor religiilor respective, chiar dacă existau contradicţii faţă de riguroasele prescripţii ale hinduismului. De fiecare dată, ducând experienţa până la Realizarea Ultimă, el afirma plin de fericire că „şi această cale conduce la Dumnezeu.

Anul 1879 a fost cel care i-a adus lui Ramakrishna primii discipoli. În scurt timp, ei au devenit din ce în ce mai numeroşi. Curând s-a constituit un nucleu de adepţi fideli care au format un ordin monastic, „Ordinul lui Ramakrishna”, în care cei mai marcanţi membri au fost Swami Brahmananda, primul adept al Ordinului şi Swami Vivekananda, cel care avea să continue mesajul spiritual al lui Ramakrishna în Orient şi în Occident.

Să privim mai atent viata sa sfanta. El nu putea, în oroarea sa de bogăţie, să atingă o monedă de aur fără să resimtă imediat o arsură insuportabilă. O lovitură dată de un om altuia lăsa şi pe propriul său corp aceeaşi urmă fizică. Nepotul său l-a văzut cu spatele înroşit, acoperit cu sânge, în urma unei scene petrecute în stradă, în care un om furios snopise în bătaie un paria (om dintr-o castă inferioară), biciuindu-l pe spate. Altădată, văzând doi bătăuşi încăierându-se pe malul Gangelui, el a plâns de durere şi tristeţe.

Acest om care-şi punea în gardă discipolii contra oricărui „ramakrishnaism”, le citea gândurile cele mai secrete ca într-o carte. El putea astfel să revitalizeze sufletele cele mai slabe, să entuziasmeze inimile amorţite, să insufle credinţa în sufletele cele mai uscate. El dojenea un discipol moale căruia îi lipsea fermitatea, fie chiar şi în viaţa obişnuită: „Un yoghin nu trebuie să fie un prost” spunea el. Uneori, din contră, el răcea înflăcărarea şi pornirile violente, cum a făcut cu Vivekananda, pentru a-l învăţa să-şi păstreze un umor constant.

El trezea şi armoniza energia interioară a celor cu care intra în contact, încuraja senina stăpânire de sine şi controlul perfect al simţurilor, spunând mai mereu: „Noi trebuie să trăim o viaţă interioară atât de intensă şi de pură, încât ea să ne facă să devenim o adevărată Fiinţă.” Blândul maestru era descris ca având totuşi o „forţă de tigru”. Neobosit, douăzeci de ore din douăzeci şi patru el răspundea la întrebări, cataliza conştiinţele, oprea orice fals avânt: „Voi căutaţi Esenţa Supremă? Ei bine, atunci căutaţi-o în om! Esenţa Supremă este manifestată în om mai mult decât în orice altceva.”

Cei care erau atinşi de Ramakrishna – şi în această direcţie mărturiile abundă – erau inundaţi de un val de energie. Până la extrem, totul la el era dăruire de sine: „Nu mai vorbiţi atât de mult despre iubirea aproapelui, căci mult mai bine este să acţionaţi pentru a vă justifica afirmaţiile.” În acest sens, el era un exemplu luminos pentru toţi discipolii săi. El se dăruia tuturor şi dorea, înainte de toate, să-i ajute pe ceilalţi să-şi dezvolte individualitatea şi să descopere apoi spiritualitatea proprie fiecăruia. Această uluitoare putere de a-i ridica pe ceilalţi, de a-i revela lor înşişi, făcându-i să se înţeleagă, el o dedica mai ales acelora pe care îi ştia sinceri.

Singurul lucru care putea să-l scoată din starea de samadhi (extaz mistic yoghin n.n) pentru a-l readuce la planul obişnuit de conştiinţă era o mantra adecvată. Atunci el revenea printre ceilalţi, pe care, de fapt, nu-i părăsea niciodată, şi continua să vorbească, să explice, să-i trezească la o realitate superioară. Toţi cei care s-au apropiat de el vorbesc de acea radiaţie fascinantă care zguduia inimile, toţi au fost influenţaţi benefic, adesea metamorfozaţi de acest om, atât de pătruns de Iubirea universală şi de o infinită compasiune: „Să fiu condamnat să renasc mereu şi mereu, chiar sub forma unui câine, dacă pot să fiu de oarecare folos măcar şi unui singur suflet!”

Pentru că extazurile sale îi răpeau o parte din timpul pe care voia să îl consacre celorlalţi, el îşi reproşa stările de samadhi strigând: „O, Infinită Mamă, opreşte-mă de a mă bucura atât de mult, ca să rămân mereu în starea obişnuită, pentru a putea fi mai mult timp de folos lumii!”

Simplitatea sa, de asemenea, era remarcabilă: „Nu-mi plac discuţiile. Realitatea Supremului Absolut este dincolo de raţiune. Eu văd că tot ceea ce există este Supremul Absolut. La ce bun numai să raţionezi?… Acţionaţi, intraţi în grădină, mâncaţi sublimele fructe. Şi dacă aţi intrat, nu staţi pentru a număra frunzele copacului dătător al acestor fructe. Pentru ce vă risipiţi timpul vostru discutând despre reîncarnare sau despre un Suprem Absolut abstractizat schematic?”

Oricare ar fi calea pe care o urmaţi, punctul esenţial este dorinţa arzătoare, infinită de adevăr. Ceea ce un om gândeşte, aceea, mai devreme sau mai târziu devine”. Ramakrishna spunea adeseori că gândul trebuie să devină acţiune, căci dacă cele două nu concordă deloc, survine neputinţa şi apoi înfrângerea. Înfrângerea neacceptată, refulată, degradează fiinţa şi tot ceea ce este în legătură cu aceasta. El insista ca atât în acţiune, cât şi în gândire să se manifeste plenar conştiinţa cea mai înaltă, căci numai atunci drumul devine uşor şi luminos.

Ramakrishna ajuta pe toţi oamenii după propriile lor posibilităţi (fizice, psihice, mentale şi spirituale), esenţialul fiind restabilirea echilibrului personal al fiecăruia dintre cei care veneau să-l vadă, făcându-i receptivi faţă de Realitatea Esenţei Supreme, în funcţie de propriul lor grad de maturitate spirituală.

Iată-ne deci destul de departe de enunţarea dogmatică a marilor legi definitive, aplicabile fără discriminare, şi mai mult chiar, dincolo de interdicţii şi de obligaţii decretate cu o autoritate oarbă. Ramakrishna a înţeles că esenţa întregului sistem yoga nu este nici rigiditate, nici întemniţare, ci mai ales libertate în experimentare. „Există unii oameni care citesc mereu scrierile yoghine, dar a căror conduită e în întregime opusă”, spunea Ramakrishna.

Înainte de toate, Ramakrishna pretindea ferm ca fiecare să ajungă să se cunoască pe sine însuşi: „Nu acceptaţi nimic pentru că v-am spus eu. Încercaţi şi verificaţi totul prin voi înşivă. Căci cine a obţinut cunoaşterea este pretutindeni liber”.

Când intra în starea de bhava samadhi (cea mai inalta forma de samadhi n.n.), Ramakrishna vedea Supremul Absolut cu „ochii deschişi”, fiind intim unit cu Fiinţa Supremă. În orice direcţie a Universului îşi îndrepta atenţia, Totalitatea Conştiinţei Cosmice Supreme i se revela printr-o stare de fuziune continuă cu Dumnezeu. El atinsese, după propria sa expresie, starea de bhava-mukta, „pragul transformării”. Rămânând şi pe planul conştiinţei relative, el era, în acelaşi timp, fuzionat în planul conştiinţei cu Supremul Absolut şi cu întreaga manifestare.

Această realizare a Totalităţii Conştiinţei Cosmice Infinite îi permitea lui Ramakrishna să se identifice complet cu cei care se apropiau de el, simţindu-le perfect aspiraţiile, supărările sau angoasele, ca şi cum ar fi fost vorba chiar de ale sale, acesta fiind de fapt aspectul cel mai caracteristic al existenţei sale: compasiunea.

Aşa cum ne spune şi Bhagavad Gita, aspectele manifestării sunt multiple şi realitatea este, şi ea, de asemenea multiplă; dar în fiecare dintre aspectele manifestării, agreabile sau dureroase, se exercită puterea Realităţii Supreme. În întregul Univers, de la firul de iarbă până la soare, totul este impregnat de realitatea Energiei Cosmice, de această Shakti sau Mamă Cosmică cu care Ramakrishna s-a identificat. Răspunsul lui Ramakrishna la suferinţa lumii este profund emoţionant, mai ales prin faptul că nu este conţinut într-o doctrină, ci într-o transmitere efectivă a acestei energii psiho-spirituale discipolilor săi. Răspunsul său la suferinţa lumii îşi păstrează pentru noi întreaga sa valoare inestimabilă şi ne emulează să-l urmăm.

Cuvinte din lumina

Natura reală a omului

* Adăugând zerouri, putem ridica cifra „unu” până la orice valoare – dar aceste zerouri nu valorează nimic prin ele singure dacă cifra „unu” este omisă. Tot astfel, atât timp cât sufletul individual (jiva) nu este unit cu Dumnezeu, el nu-şi poate manifesta adevărata valoare, pentru că toate lucrurile de aici, de jos, nu au valoare decât în măsura în care ele sunt în contact cu Dumnezeu. Singur Dumnezeu, de la începutul acestei lumi, este Cel care poate conferi adevărata valoare şi viaţă.

* Adevărata natură a lui jiva este eternul sat-cit-ananda (Pura Existenţă, Pura Conştiinţă, Pura Beatitudine). Dar egoismul a ridicat atâtea bariere şi limite (upadhis) în calea noastră încât adevărata noastră natură divină a fost uitată.

* Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.

* Atât timp cât sufletul este înlănţuit, el se identifică cu jiva. Dar acelaşi suflet, dacă este eliberat de lanţurile sale, este Shiva.

* Sufletul individual (jivatman) îşi are reşedinţa în inima omului. El este întocmai ca o bucăţică de fier pentru sufletul universal (Paramatman) care este un imens magnet.

Răul învăluie pe jivatman ca şi cum ar fi murdar de argilă. Dacă această argilă a tendinţelor rele poate fi spălată de lacrimile iubirii (bhakti), imediat magnetul (sufletul universal) va atrage la el fierul (sufletul individual).

* Ca să înţelegeţi ce înseamnă eul individual, gândiţi-vă că după ce puneţi deoparte puţină apă din Gange, numiţi această apă propriul dumneavoastră Gange.

* Dacă veţi arunca o bucăţică de plumb într-un recipient care conţine mercur, ea va fi repede dizolvată. Tot astfel, sufletul individual îşi pierde existenţa sa limitată când se scufundă în oceanul lui Brahman (Dumnezeu).

* A existat odată o păpuşă de sare care a vrut să măsoare adâncimea oceanului. Ea a adus pentru aceasta un fir de sfoară şi un plumb. S-a îndreptat spre malul apei şi a contemplat nesfârşitul ocean care se întindea în faţa sa. Până în acel moment, ea fusese întotdeauna aceeaşi păpuşă de sare, care îşi conservase propria sa individualitate. Dar acum pe măsură ce făcea un pas în plus, intra cu atât mai mult în apă şi în curând ea s-a contopit cu oceanul. Toate particulele de sare care o compuneau s-au topit în apa mării. Sarea din care ea era făcută provenea din ocean şi iată că ea s-a întors în ocean pentru a se uni din nou cu el. „Diferenţierea” se topise în „nediferenţiere”.

Fiinţa umană este ca această păpuşă de sare – egoul este cel care diferenţiază, individualizează. Absolutul, Necondiţionatul, este infinitul ocean sărat.

Păpuşa de sare nu va putea reveni să ne vorbească despre profunzimea marelui ocean. La fel este şi în cazul celui care are fericirea să-L cunoască pe Dumnezeul Absolut în profunzimile insondabile ale stării de nirvikalpasamadhi, care şterge orice individualitate. Nediferenţiat cum este, el nu poate ieşi din nou din adâncuri pentru a explica lumii natura lui Dumnezeu Absolut şi a necondiţionării. Şi dacă vreodată, prin voinţa Mamei sale, va fi posibil pentru păpuşa de sare să revină la stadiul de diferenţiere, ea va trebui să se exprime în funcţie de limitele care îi vor fi impuse, în limbajul diferenţierii; ea va trebui să se comporte ca un locuitor al lumii relative şi fenomenale.

Acesta este motivul pentru care Marele Mister nu poate fi în întregime revelat fiinţelor limitate. Absolutul, Necondiţionatul, nu poate fi exprimat în funcţie de relativ şi de condiţionat. Infinitul nu poate fi descris în limbajul finitului.

* Divinul însuşi este cel care se joacă cu formele umane. El este marele magician şi această fantasmagorie a lui jiva şi jagat (sufletul individual şi lumea sau universul) este spectacolul său. Singur magicianul este real, restul este o iluzie creată de el.

* O marionetă dansează atât timp cât tragem de firele cu care ea este legată, dar imediat ce mâna maestrului se opreşte, ea devine imobilă.

* A fost odată un om sfânt care trăia continuu în stare de extaz şi nu deranja pe nimeni, niciodată. El era considerat nebun de către oamenii obişnuiţi. Într-o zi, s-a aşezat pe un câine şi a început să mănânce şi să dea de mâncare şi câinelui. Acesta era un spectacol ciudat, care a atras o mulţime de curioşi care se amuzau, pentru că omul sfânt ducea alternativ o bucăţică de hrană la gura sa şi o bucăţică la botul câinelui; astfel omul şi animalul mâncau împreună ca doi buni prieteni. Atunci el le-a spus:

De ce râdeţi?

Vishnu este aşezat deasupra lui Vishnu,

Vishnu îl hrăneşte pe Vishnu,

De ce râdeţi voi, o Vishnu?

Râdeţi de ceea ce nu e nimic altceva decât Vishnu.”

*Nu acordaţi prea mare importanţă unei fotografii, pentru că ea nu reprezintă decât corpul. Adoraţi-l mai curând pe Acela care se află în suflet – Divinul.

Despre căutarea lui Dumnezeu

Îl cauţi pe Dumnezeu? Atunci priveşte-l în om! Divinitatea se manifestă în om mai mult decât în orice alt obiect sau fiinţă. Şi caută în jurul tău un om cu iubire de Dumnezeu, în care iubirea înfloreşte şi creşte continuu, un om care trăieşte, acţionează şi îşi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu, un om inundat de iubirea pentru El. Într-un asemenea om este încarnat însuşi Dumnezeu.

* Dumnezeu aude orice. El aude de fiecare dată când te rogi plin de credinţă la El şi cu siguranţă se va manifesta pentru tine într-o zi sau alta, chiar dacă această clipă ar fi la sfârşitul vieţii tale.

* Primeşti întotdeauna ceea ce cauţi. Cel care Îl caută pe Dumnezeu ajunge la El; cel care caută bogăţia şi puterea, pe acestea le va avea.

* Cu adevărat, cu adevărat vă spun că cel care Îl caută pe Dumnezeu, Îl va găsi. Verificaţi aceasta în propria voastră viaţă; încercaţi timp de trei zile, şi fiţi siguri că veţi reuşi.

Despre scopul vieţii: comuniunea cu Dumnezeu


* Omul este născut în această lume pentru a realiza comuniunea cu Divinul; este bine să nu uite aceasta şi să nu-şi îndrepte mintea către altceva.


* Este o viaţă fără rost aceea în care, având privilegiul de a te fi născut ca fiinţă umană, nu eşti capabil să-l realizezi pe Dumnezeu.

* Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.

* Aşa cum o lampă nu poate arde fără ulei, tot aşa un om nu poate trăi fără Dumnezeu.

* Aşa cum te gândeşti la procese şi curţi de judecată când vezi un avocat, la boli şi dureri când întâlneşti un medic, tot astfel îţi aminteşti de Dumnezeu când vezi un adevărat credincios.

* Aţi venit în această lume cu un corp uman pentru a ajunge la Dumnezeu prin devoţiune şi iubire. Datoria voastră este să faceţi tot posibilul pentru a trăi bhakti (devoţiunea) în faţa picioarelor de lotus ale Domnului. De ce vă preocupaţi de o sută de lucruri diferite? Discuţiile filozofice şi intelectuale nu vă aduc mai multă înţelepciune decât aveţi.

* Realizaţi mai întâi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu şi apoi vor apărea toate bogăţiile lumilor, dar nu încercaţi să faceţi invers. Dacă urmăriţi o viaţă mondenă înaintea spiritualizării fiinţei voastre, atunci vă veţi pierde pacea sufletului vostru.

* Vă gândiţi la reforme sociale? Înainte de a le întreprinde, realizaţi cunoaşterea ultimă a lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că rishi-i (înţelepţii) de altădată renunţau la lume pentru a ajunge la fuziunea cu Divinul. Acesta este singurul lucru necesar de realizat; tot restul vă va fi dăruit, în plus, dacă veţi mai avea atunci şi alte dorinţe. Mai întâi să Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu şi apoi veţi putea să ţineţi discursuri şi să vorbiţi despre reforme sociale.

* Foarte puţini dintre oameni înţeleg că rostul şi finalitatea vieţii umane este fuziunea cu Dumnezeu.

* Dacă realizaţi cunoaşterea Unicului, puteţi cunoaşte totul. Zerourile pe care le-am adăugat cifrei 1 au devenit sute de mii. Dar dacă veţi înlătura cifra 1, nu va mai rămâne nimic. Multitudinea nu are valoare decât prin acest Unic. Întâi este Unicul şi apoi multiplicitatea. Mai întâi este Dumnezeu şi apoi urmează lumea şi celelalte fiinţe individuale (jagat şi jivas).

Despre Graţia lui Dumnezeu

Graţia lui Dumnezeu nu constă în a ne dărui pâinea în fiecare zi. Fiecare părinte este dator să asigure copiilor lui mâncarea. El ne dăruieşte cu adevărat graţia Sa când ne dă puterea de a ne depăşi tentaţiile zilnice.

* Graţia lui Dumnezeu se revarsă zi şi noapte asupra ta. Deschide larg pânzele bărcii tale, dacă vrei să înaintezi rapid pe oceanul vieţii!

* Dacă, prin graţie Divină, puterea renunţării apare într-un om, atunci el poate elimina ataşamentul faţă de dorinţe şi bogăţii şi astfel, el devine liber de toate legăturile lumeşti.

* Aşa cum zorile vestesc răsăritul soarelui, tot aşa, sinceritatea, altruismul, puritatea şi perseverenţa preced graţia lui Dumnezeu.

* Dăruieşte totul lui Dumnezeu, dăruieşte-te pe tine Lui şi atunci toate necazurile şi durerile tale vor dispărea. Atunci vei ajunge să înţelegi că totul se petrece numai prin voia lui Dumnezeu.


CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.2

Psihologia succesului

Paşi în atingerea ţelului

Orice ţel stabilit trebuie să fie urmat imediat de dezvoltarea unui plan şi de o acţiune perseverentă şi constantă în vederea realizării sale. Să nu uităm că uneori a eşua în atingerea unui ţel poate însenina orientarea către atingerea ţelului nostru real. Întrebaţi-vă întotdeauna: Ce acţiune specifică pot realiza astăzi, astfel încât ea să mă conducă pe drumul către destinul ales de mine? Întrebaţi-vă: Ce doresc de la viaţa mea, ştiind că există întotdeauna o cale prin care pot să obţin acest lucru? Cum voi merge către acel ţel, ştiind că este imposibil să nu reuşesc? Este important să nu uităm că nu atingerea ţelului în sine ne va oferi o fericire durabilă. Ceea ce noi devenim atunci când depăşim toate obstacolele necesare pentru atingerea ţelurilor noastre este ceea ce ne conferă cel mai profund sentiment de împlinire, acesta fiind cu adevărat un sentiment de durată.

Transformarea

„Nimic măreţ nu a fost niciodată dobândit de altcineva decât de aceia care au îndrăznit să creadă că ceva din interiorul lor era superior circumstanţelor.”Bruce Barton

Trebuie să fim conştienţi că acelaşi model de gândire care ne-a adus acolo unde suntem acum, nu ne va duce acolo unde dorim să fim. Un nou nivel de gândire este însă necesar pentru a experimenta cu adevărat succesul. Reamintiţi-vă că ţelul nostru nu este de a ignora problemele vieţii, ci de a ne menţine în stări mentale şi emoţionale superioare, care ne pot oferi exact soluţia şi capacitatea de acţiune de care avem nevoie. Tot ce aveţi de făcut este ca în viaţă să nu cheltuiţi niciodată mai mult de 10% din timpul dumneavoastră concentrându-vă asupra problemei, petrecând restul de 90% din timp centrându-vă asupra soluţiei şi a mijloacelor prin care se poate atinge scopul.

Primul pas în transformarea noastră interioară trebuie să fie întotdeauna refuzul de a menţine orice gânduri sau stări emoţionale negative. Îndepărtaţi aceste stări chiar eliminând din vocabularul dumneavoastră cuvintele care le descriu. Să nu uităm ce spunea marele yoghin Shivananda: „Mai întâi ne construim obiceiurile, şi apoi obiceiurile ne construiesc pe noi.”

1.Pentru a vă putea transforma cu adevărat trebuie să deveniţi mai întâi conştient de „obiceiurile” mentale negative şi să le ţineţi la distanţă.

2. Apoi trebuie să căutaţi o modalitate superioară de a le aborda.

3. În al treilea rând, trebuie să fiţi pe deplin încrezător în capacitatea de a vă transforma viaţa.

4. În al patrulea rând, vă veţi crea noi obiceiuri, noi standarde şi noi aşteptări, care vă vor ajuta să dobândiţi mai mult decât v-aţi aşteptat vreodată. Dacă cineva realizează mai bine ceva într-o anumită zonă a vieţii, aceasta este pur şi simplu deoarece el realizează o mai bună evaluare a semnificaţiei lucrurilor, ştiind atunci mai precis ce ar trebui să facă.

Dacă cineva doreşte să facă o modificare esenţială în viaţa sa, aceasta va fi în mod invariabil orientată către aceste două lucruri:

1) modul în care el însuşi se simte şi 2) comportamentele şi atitudinile sale. În vederea unei modificării globale, credinţa cheie pe care trebuie să o adoptaţi este următoarea:

“Eu sunt sursa tuturor emoţiilor mele; nimic şi nimeni, cu excepţia mea, nu poate modifica modul în care eu simt. Dacă sunt conştient de reacţia mea cu privire la orice acţiune, pot modifica această reacţie într-o clipă.”

Dacă veţi adopta cu adevărat această convingere nu numai intelectual, ci şi emoţional, veţi observa modul în care aceasta elimină cu promptitudine nu numai teama de a fi respins sau teama de nereuşită, chiar şi sentimentele de mânie, frustrare sau disconfort pe care le-aţi putea resimţi în diverse conjuncturi. Întotdeauna lucrul asupra căruia trebuie să vă centraţi este cauza, deoarece, daca indepărtaţi cauza şi efectele vor înceta.

Cele 10 chei ale succesului

Există, de asemenea, zece chei ale succesului care vor determina ca o persoană să aibă mai mult succes. Totuşi, definiţia succesului nu este absolută. Succesul este exact ceea ce individul îl determină să fie.

Astfel, o persoană plină de încredere şi optimism care are succes

1.         Se eliberează de toate temerile negative.

2.         Crede în imposibil.

3.         E capabilă să râdă de sine însăşi, renunţând cu uşurinţă la greşeli şi inhibiţii pentru a-şi crea o perspectivă cât mai înaltă asupra vieţii.

4.         Întâmpină obstacolele cu încredere, fără teamă de eşec, privindu-le ca pe nişte provocări care îi amplifică dorinţa de a-şi rezolva problemele.

5.         Este lucidă, persistentă şi consecventă.

6.         Are răbdare, diplomaţie, tact şi nu abandonează uşor.

7.         Învaţă să fie flexibilă.

8.         Învaţă cum şi unde să găsească resurse.

9.         Nu se simte stânjenită să admită lipsa sa de cunoştinţe într-un anumit domeniu sau să pună întrebări.

10.       Are încredere în abilitatea ei de a duce la bun sfârşit ceea ce a început.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.1

Cele mai importante condiţii şi convingeri care ne fundamentează succesul

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face

din paradis un infern şi din infern un paradis.” John Milton

Lumea în care trăim este lumea în care alegem să trăim, indiferent  că facem aceasta conştient sau inconştient. Dacă alegem bucuria, fericirea, aceasta este ceea ce obţinem. Dacă, dimpotrivă, alegem suferinţa şi mizeria, pe acestea le vom obţine. Convingerea noastră este întotdeauna fundamentul oricăror performanţe, al oricăror transformări care vizează perfecţiunea. Convingerile noastre sunt, de fapt, concretizări ale percepţiei noastre, organizate în mod specific conştient. Ele sunt alegerile fundamentale pe care noi le facem cu privire la modul în care ne structurăm viaţa noastră şi, În consecinţă, la modul în care trăim. Prin aceasta noi ne închidem sau ne deschidem faţă de anumite realităţi. Aşadar, rezultă în mod logic faptul că primul pas către succes, în orice domeniu, este de a găsi acele convingeri sau credinţe care să ne ghideze către ceea ce dorim.

„Formula succesului”

Calea către succes constă în primul rând în cunoaşterea anticipată a rezultatelor acţiunilor şi în asumarea conştientă a tuturor acţiunilor, în condiţiile în care noi ştim care sunt rezultatele pe care le vom obţine pe parcurs, în diferite etape intermediare, şi avem flexibilitatea de a le schimba până când vom fi încununaţi de un deplin succes. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru credinţele noastre. Va trebui să descoperim acele credinţe sau convingeri ferme care ne susţin cel mai bine, conducându-ne la sigur către rezultatele dorite. În cazul în care convingerile noastre nu fac aceasta, va trebui să le abandonăm fără regret şi să ne orientăm către alte concepţii mentale mai bune.

Oamenii de excepţie care s-au impus prin rezultate de excepţie, urmează întotdeauna o cale sigură către succes. Am putea-o numi „formula ultimă a succesului”.

1)         Primul pas către această formulă este de a vă cunoaşte scopul. Aceasta presupune să definiţi precis ceea ce doriţi.

2)         Al doilea pas este de a acţiona, căci altfel dorinţele dumneavoastră vor fi mereu doar vise. Este necesar să luaţi în consideraţie trei tipuri de acţiuni care credeţi că vor crea cea mai mare probabilitate de a produce rezultatul pe care îl doriţi.

3)         Acţiunile pe care le facem nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Din această cauză acest al treilea pas este de a ne dezvolta acuitatea senzorială, de a recunoaşte modurile de răspuns şi rezultatele pe care le obţinem prin acţiunile noastre şi de a observa cât mai repede posibil dacă ele ne apropie sau ne îndepărtează de ţelurile noastre. Trebuie să ştiţi ceea ce obţineţi în urma acţiunilor dumneavoastră fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile vieţii de zi cu zi. Dacă ceea ce obţineţi nu este ceea ce doriţi, trebuie să notaţi rezultatele pe care le-au generat acţiunile dumneavoastră, în aşa fel încât să învăţaţi din fiecare experienţă umană în parte.

4)         Şi astfel ajungeţi la cel de-al patrulea pas, care este dezvoltarea flexibilităţii de a vă schimba comportamentul până când obţineţi ceea ce doriţi. Observaţi cu atenţie oamenii de succes şi veţi vedea că ei au urmat aceşti paşi. Ei încep prin a avea o ţintă, deoarece nu poţi atinge o ţintă dacă nu o ai. Apoi recurg la acţiune, deoarece, singură, cunoaşterea nu este suficientă. Ei au abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a şti ce răspuns vor obţine. Şi ei continuă să se adapteze, să îşi ajusteze comportamentul până când vor obţine ceea ce au dorit.

De ce o sticlă e pe jumătate plină, şi nu pe jumătate goală?

Adesea noi nu cunoaştem exact modul în care lumea este în realitate, ci mai curând fiecare dintre noi trăim într-o lume personală, aceea care corespunde propriei noastre viziuni şi înţelegeri. Optimistul va spune că sticla este pe jumătate plină, iar pesimistul că e pe jumătate goală. De aceea noi nu ştim dacă, în mod real, convingerile noastre sunt adevărate sau false, şi mai ales, nu ştim sau cel mai adesea nici nu ne gândim, dacă ele funcţionează eficient – dacă ne susţin şi dacă ne vor îmbogăţi viaţa, dacă vor face din noi oameni mai buni, dacă ne vor ajuta şi îi vor ajuta şi pe alţii.

O dată ce noi acceptăm că sticla este goală, de exemplu, nu mai suntem liberi să o privim ca fiind plină. De aceea este util să atragem atenţia că indiferent cât de mult credem noi înşine în concept, trebuie să fim deschişi mereu să acceptăm şi alte posibilităţi, să învăţăm continuu. Pentru a atinge succesul şi chiar perfecţiunea, în tot ceea ce facem, trebuie să începem cu un sistem de convingeri şi credinţe aducătoare de perfecţiune în viaţa noastră.

De-a lungul timpului au fost testate diferite concepţii mentale şi s-a dovedit că următoarele şapte convingeri au permis oamenilor să facă mai eficient ceea ce aveau de făcut, să acţioneze mai mult şi să obţină rezultate mai bune. Nu afirmăm nicidecum că acestea sunt singurele convingeri utile pentru a dobândi succesul, ele constituie însă o deschidere către o cale a cărei eficienţă a fost dovedită în cazul a mii şi mii de oameni.

1. Nimic nu este întâmplător, totul are un scop bine definit, a cărui utilitate, dacă suntem atenţi, va fi în final înţeleasă.

Cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, oricare ar fi situaţiile cu care viaţa ne confruntă, este acela de a ne decide să acceptăm senini ceea ce ni se petrece în viaţă şi să facem astfel încât lucrurile care ni „se întâmplă” să ne servească totuşi în cel mai bun mod posibil. Toţi oamenii de succes au o abilitate neegalată de a se focaliza asupra a ceea ce este posibil într-o situaţie, asupra rezultatelor pozitive care pot fi obţinute din acea problemă sau chiar dintr-un aparent eşec. Indiferent de cât de puternică ar fi pentru ei reacţia negativă a mediului, ei se gândesc totuşi întotdeauna în termenii posibilităţilor favorabile, ai ocaziilor nou create. Ei ştiu că totul „se întâmplă” nu întâmplător, ci dintr-un anumit motiv şi că, indiferent de aparenţe, aceasta le este cu siguranţă util. Convingerea lor este că orice adversitate sau blocaj conţine în sine însuşi sămânţa unui beneficiu echivalent sau chiar mai mare, în virtutea înţelepciunii populare, care ne învaţă că întotdeauna „tot răul este spre mai bine”.

Putem fi siguri că acei oameni care obţin mai mereu rezultate spectaculoase gândesc în acest mod. De aceea urmăriţi să gândiţi astfel şi în privinţa propriei dumneavoastră vieţi. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona în orice situaţie, fie ea cât de banală. Acest lucru este foarte clar. Să presupunem că am eşuat în obţinerea unui contract de muncă avantajos, pe care am cântat, unul pe care cu siguranţă că l-am fi meritat. Unii dintre noi s-ar putea simţi răniţi şi frustraţi. Am putea să stăm pasivi acasă, în pat, şi să fim descurajaţi sau chiar disperaţi sau am putea să ieşim şi să căutăm uitarea într-un bar. Sau am putea fi furioşi, i-am putea blama pe ceilalţi pentru că au fost nedrepţi cu noi sau am putea acuza societatea de atâta corupţie, favoritisme şi nedreptate.

Toate acestea ar putea să ne permită să eliberăm o anumită parte din tensiunea psihică negativă acumulată, dar nu să ne ajute în mod concret. Asemenea reacţii nu ne vor aduce mai aproape de scopul dorit. Dimpotrivă, este necesară o foarte bună disciplină şi o voinţă fermă pentru a fi capabili să ne redirecţionăm către acel ţel, să învăţăm cât – mai mult din aceste lecţii dureroase, să ne corectăm atitudinea şi să ne orientăm către noi posibilităţi. Acesta este singurul mod de a obţine un rezultat pozitiv din ceea ce pare să fie un rezultat negativ.

În această perspectivă, analizaţi-vă din nou convingerile dumneavoastră profunde. În general, vă aşteptaţi ca în viaţă lucrurile să vă meargă bine sau, dimpotrivă, rău? Vă aşteptaţi ca eforturile dumneavoastră să fie încununate de un succes strălucitor sau să nu conducă la nici un rezultat? Atunci când analizaţi o situaţie, observaţi potenţialităţile şi oportunităţile pe care vi le oferă sau, dimpotrivă, blocajele? Din păcate, foarte mulţi oameni au tendinţa să se focalizeze aproape exclusiv asupra părţilor negative ale lucrurilor. Încrederea în limitări creează oameni limitaţi. Cheia constă în a renunţa la aceste limitări, oricât de obişnuiţi am fi cu ele, şi în a spera întotdeauna că vom izbuti cu ajutorul unui nivel mai înalt de resurse, cu valenţe infinit mai cuprinzătoare.

Dacă veţi crede cu tărie în posibilitate, ea va deveni, de fapt, o potenţialitate pe care o veţi putea utiliza.

2. În nici o acţiune nu există eşec, ci numai rezultate.

Foarte mulţi oameni, atunci când încep o acţiune, acceptă din start un „însoţitor” nedorit: teama de eşec. Ne putem aminti cu siguranţă cu toţii de situaţii în care am dorit un anumit lucru, dar am obţinut un altul. Într-o astfel de situaţie ne putem simţi frustraţi gândind că am eşuat, dar putem să recurgem, de asemenea, şi la altă viziune, înlocuind pur şi simplu cuvântul „eşec” cu sinonimul său exorcizat de pesimism, „rezultat”.

Aceasta este ceea ce realizează, de altfel, întotdeauna oamenii de succes. Ei nu vor vedea niciodată în nimic un eşec, pentru că ei, pur şi simplu, nu cred în acesta. Toţi acei oameni care se bucură de un succes extraordinar în viaţă nu putem spune că sunt oameni care nu eşuează niciodată, dar calitatea care îi deosebeşte de ceilalţi este că atunci când urmăresc ceva şi nu obţin rezultatul dorit, ei afirmă interior că au fost puşi în faţa unei lecţii din care au avut ceva de învăţat. Ei vor folosi ceea ce au învăţat şi vor urmări realizarea scopului propus aplicând o nouă tactică, sau altfel spus vor recurge la acţiuni diferite care vor produce rezultate diferite. Gândiţi-vă, de altfel, care este beneficiul zilei de astăzi faţă de cea de ieri. Bineînţeles, experienţa.

În general, oamenii care se tem de eşec vor construi nenumărate reprezentări interioare despre ceea ce s-ar putea să nu meargă în viitor şi exact acest lucru este cel care îi opreşte să recurgă la acţiunea care le-ar putea aduce succesul.

Este posibil să vă temeţi de eşec, dar vă temeţi oare să învăţaţi? Cu siguranţă că nu, şi tocmai aceasta este ceea ce aveţi de făcut: să învăţaţi din fiecare experienţă umană, şi astfel veţi avea succes în tot ceea ce faceţi.

Oamenii care cred în eşec vor atrage aproape invariabil o existenţă mediocră.

„Îndoielile noastre sunt exact ca nişte trădători, care prin teama de a încerca, ne fac să pierdem binele pe care l-am fi putut câştiga” spunea William Shakespeare

Învingătorii, liderii, maeştrii – oameni cu o puternică forţă şi personalitate – ştiu cu toţii că atunci când încerci ceva şi nu obţii rezultatul pe care l-ai fi dorit, ceea ce trebuie activat este un simplu feedback, cu alte cuvinte este necesar să ne dezvoltăm puterea de a ne adapta într-un mod optim noilor condiţii exterioare create. Tot ceea ce avem de făcut este să utilizăm informaţia pe care mediul exterior ne-o dă prin toate situaţiile cu care ne confruntăm, pentru a face mai apoi distincţii şi demersuri mai rafinate, mai clare, cu privire la ceea ce ne este necesar pentru a genera rezultatele pe care le dorim. Buckminster Fuller scria odată, „tot ceea ce fiinţele umane au învăţat vreodată, a trebuit să fie învăţat drept consecinţă a experienţelor eronate şi a încercărilor dureroase. Oamenii învaţă doar din greşeli.” Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Reflectaţi câteva minute asupra celor mai mari cinci aşa numite „eşecuri” din viaţa dumneavoastră. Puneţi chiar acum cartea deoparte şi gândiţi-vă la ele. Ce aţi învăţat din aceste experienţe? Sunt şanse foarte mari ca acestea să fi fost lecţiile cele mai autentice pe care le-aţi învăţat sau le-aţi fi putut învăţa în viaţa dumneavoastră. Fuller obişnuia să compare capacitatea sau îndemânarea noastră de a naviga prin oceanul vieţii, cu aceea a cârmaciului unui vapor. Atunci când cârma vaporului este rotită într-un unghi sau într-altul, vasul însuşi are tendinţa de a se roti conform intenţiei cârmaciului. El trebuie să corecteze imediat rotaţia vasului atunci când apare o deviere de la direcţia originară, un întreg proces de acţiune şi reacţiune, ajustare şi corecţie fiind necesar pentru a păstra mereu direcţia dorită. Imaginaţi-vă aceasta mental – un cârmaci pe o mare liniştită, ghidându-şi uşor vasul către destinaţia sa, făcând faţă la miile de deviaţii inevitabile ale cursului, apoi ale vântului, etc. Este o imagine foarte plastică şi un model minunat pentru procesul unei vieţi pline de succes. Din păcate însă majoritatea dintre noi nu gândesc în acest mod. În cazul fiecărei erori, a fiecărei greşeli, există o tendinţă autodistructivă de a o adăuga la bagajul nostru emoţional. Este un eşec, căci ea ne va reflecta în mod negativ. De exemplu, mulţi oameni sunt supăraţi pe ei înşişi deoarece sunt supraponderali. Atitudinea lor în faţa acestui fapt nu îi va schimba totuşi cu nimic. În loc de aceasta, ei ar putea accepta faptul că au fost până acum încununaţi de succes în producerea unui rezultat numit „grăsime în exces”, pe care unii oameni, subponderali, chiar îl doresc, dar că acum vor produce un nou rezultat, numit „a fi suplu”. Vor genera acest nou rezultat realizând evident noi acţiuni. Oricât ar părea de paradoxal, acest mod de a gândi este mult mai util şi eficient.

Dacă nu ştiţi cu certitudine care acţiuni vă vor conduce la obţinerea acestui rezultat, luaţi-vă ca model o altă fiinţă care a reuşit deja în acest sens. Aflaţi care au fost acţiunile specifice pe care acea persoană le-a realizat, mental sau fizic, pentru a rămâne slab. Realizaţi acele acţiuni, păstrând permanent în minte modelul ales, şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atât timp cât veţi privi excesul dumneavoastră de greutate drept un eşec, aceasta vă va imobiliza. Totuşi, momentul în care vă veţi modifica în mod radical viziunea asupra acestui fapt, marchează deja un rezultat pe care l-aţi obţinut, şi o dată ce aţi reuşit să realizaţi această transformare acum, deşi deocamdată doar în plan mental, succesul vă este asigurat.

A crede în eşec este un mod de a ne otrăvi mintea. Atunci când noi înmagazinăm emoţii negative, acestea ne afectează atât fiziologia, cât şi procesul nostru de gândire şi starea noastră globală. Una dintre cele mai mari limitări pentru majoritatea oamenilor este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, cel care a lansat conceptul „gândirii posibile”, pune o întrebare foarte bună:

„Ce aţi avea de gând să faceţi dacă aţi şti că nu puteţi eşua?” Gândiţi-vă la aceasta. Lăsaţi din nou, pentru un minut, cartea şi reflectaţi. Cum veţi răspunde la această întrebare? Dacă v-aţi figurat un scop clar şi credeţi cu adevărat în ceea ce vă propuneţi, nu puteţi eşua. În orice situaţie dificilă vă veţi putea orienta către un nou set de acţiuni şi veţi genera astfel rezultate dorite. Nu ar fi mai bine să urmăriţi aceasta mereu? Nu este aceasta oare singura modalitate de a ne dezvolta armonios? Aşadar începeţi chiar de acum să realizaţi că nu există un lucru numit eşec. Există doar rezultate. Şi noi suntem întotdeauna cei care producem rezultatele. Dacă acestea nu sunt cele pe care le doriţi, vă puteţi modifica acţiunile şi veţi genera în mod sigur noi rezultate. Eliminaţi cuvântul „eşec” din limbajul şi din mintea dumneavoastră; înlocuiţi-l cu cuvântul „rezultat” şi urmăriţi să învăţaţi din fiecare experienţă.

3. Forţa noastră consta în forţa colaborării cu ceilalţi.

Persoanele de excepţie, altfel spus, acei oameni capabili să genereze rezultate uimitoare, au aproape întotdeauna un remarcabil simţ de respect şi apreciere pentru ceilalţi oameni. Ei au un dezvoltat simţ de echipă, un sentiment al scopului comun şi al unităţii. Intuim cu toţii că nu pot exista succese de durată fără o puternică raportare la oameni, calea reuşitei fiind aceea de a forma o echipă de succes care să lucreze împreună. Companiile de succes au fost întotdeauna doar cele care au tratat oamenii cu respect şi demnitate, care şi-au tratat angajaţii ca parteneri, şi nu ca pe nişte instrumente.

Chiar şi în această direcţie, trebuie să rămânem permanent alerţi, să ne reajustăm comportamentul, întocmai cum cârmaciul ajustează drumul vasului său. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a face cu adevărat aceasta, nu este deloc acelaşi lucru. Cei care sunt încununaţi de succes sunt cei care îi implică şi pe ceilalţi în munca lor, spunând adesea altora „Cum putem face aceasta în cel mai bun mod?”, „Cum putem realiza aceasta?”, „Cum putem obţine rezultate mai bune?”. Ei ştiu că unui singur om, oricât de strălucitor ar fi, îi va fi foarte dificil să câştige în lupta cu talentul unei echipe eficiente.

4.  Munca este o joacă.

Cunoaşteţi vreo persoană care a avut succes făcând ceea ce îi producea repulsie sau ceva faţă de care simţea ură? Este foarte puţin probabil. Una dintre cheile succesului este de a realiza o asociere armonioasă între ceea ce faceţi şi ceea ce iubiţi. Pablo Picasso afirma, „Atunci când lucrez, mă relaxez; a nu face nimic sau a-mi lăsa viziunile să se deruleze la nesfârşit mă oboseşte.”

Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a descoperi munca potrivită care ne înviorează şi ne incită. Putem, de asemenea, să aducem în munca noastră multe dintre aspectele prezente în jocurile şi bucuriile noastre. Mark Twain spunea: „Secretul succesului este de a face din vocaţia ta, vacanţa ta.” Aceasta este ceea ce oamenii de succes par să facă.

Există oameni pentru care munca a devenit asemănătoare unei obsesii nesănătoase. Ei nu par să găsească vreo plăcere în a munci şi adesea ating acel punct în care ar face orice altceva decât ceea ce fac.

Cercetările psihologilor americani au evidenţiat lucruri surprinzătoare cu privire la acele persoane care lucrează întotdeauna cu pasiune. Există oameni care par să fie total fascinaţi şi focalizaţi asupra muncii lor, deoarece, ei pur şi simplu, o iubesc. Ea îi transformă, îi incită, îi transpune, îi potenţează, îmbogăţindu-le viaţa. Aceste persoane au tendinţa să arate la muncă aşa cum majoritatea dintre noi arătăm atunci când ne jucăm, atunci când ne destindem. Ei privesc ceea ce fac ca pe un mod de a se expansiona, de a învăţa lucruri noi, de a trăi noi aventuri.

Bineînţeles că unele slujbe favorizează mai mult acest lucru decât altele. Cheia este de a-ţi construi drumul către aceste slujbe. Una dintre porţile acestei spirale ascendente a reuşitei sociale şi chiar a fericirii este chiar aici. Dacă vom putea descoperi modalităţi cât mai creative de a ne realiza munca, aceasta ne va ajuta să ne deplasăm chiar către o muncă mai bună. Dacă, în schimb, vom decide că munca este o simplă roboteală, care ne va aduce doar nişte bani, nimic nu se va transforma niciodată în aceasta direcţie.

Ani vorbit înainte despre natura sinergetică a sistemului de convingeri coerente, despre modul în care convingerile noastre pozitive ne susţin credinţele pozitive. Felul în care abordăm munca este un alt exemplu. De fapt, nu există slujbe limitatoare, există doar oameni care şi-au pierdut sensul posibilităţilor, oameni care au decis să nu îşi asume responsabilitatea, oameni care au decis să se lase pradă eşecului. Aceasta nu înseamnă să orientaţi lumea doar în jurul muncii dumneavoastră, ci să urmăriţi să vă îmbogăţiţi munca şi pe dumneavoastră înşivă, acordând aceeaşi curiozitate şi vitalitate plină de fericire pe care o acordaţi momentelor de destindere.

5. Nu există nici un succes statornic, fără o dăruire plenară.

Dacă există o singură credinţă pe care să o considerăm inseparabilă de succes, atunci aceasta este dăruirea; căci nu există nici un mare succes fără o mare dăruire. Dacă veţi analiza oamenii de succes din orice domeniu, veţi vedea că ei nu sunt în mod necesar cei mai buni, cei mai strălucitori sau geniali, cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi vedea că ei sunt, în schimb, cei care au cea mai mare implicare şi dăruire în ceea ce fac. Marea balerină rusă Anna Pavlova spunea odată „A urma fără oprire un singur ţel: acesta este secretul succesului.” Este un alt mod de a exprima acea atitudine care conduce către succes – cunoaşteţi rezultatele, modelele de gândire care operează eficient, acţionaţi şi continuaţi să vă reformulaţi principiile şi atitudinile. Redefiniţi-le până veţi obţine ceea ce doriţi. Aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar şi acelea în care abilităţile naturale păreau să aibă cel mai puternic impact. O abordare plină de dăruire este o importantă componentă a succesului în orice domeniu. Oamenii de succes îşi doresc succesul oricât ar însemna aceasta, oricâtă muncă, oricâtă credinţă. Acest oricât de mult, mai mult decât orice, este ceea ce îi separă de restul.

6. Indiferent ce se petrece, asumaţi-vă responsabilitatea.

Un alt atribut pe care marii lideri şi oamenii de succes îl au în comun este acela că ei operează conform convingerii că în ultimă instanţă, ei sunt cei care îşi creează propria lor lume. Auziţi mereu şi mereu cuvintele „Eu sunt responsabil; mă voi îngriji eu de aceasta”.

Nu este o coincidenţă faptul că auziţi acelaşi punct de vedere exprimat din nou şi din nou. Oamenii de succes au tendinţa să creadă că rezultatul, indiferent dacă este bun sau rău, este creat de ei. Chiar dacă ei nu generează aceasta prin acţiunile lor fizice, o fac totuşi prin fermitatea şi forţa gândurilor. lor. Noi suntem cei care ne atragem experienţele în viaţă – indiferent că facem aceasta prin comportament sau prin gândire. Avem întotdeauna exact ceea ce merităm, şi tocmai de aceea noi putem învăţa din tot.

Dacă nu sunteţi convins că sunteţi cel care îşi creează propria sa lume, indiferent că aceasta va însemna pentru dumneavoastră succes sau eşec, atunci veţi fi mereu la discreţia circumstanţelor. Gândiţi-vă ce lăsaţi să se petreacă cu dumneavoastră. Sunteţi doar un obiect purtat de soartă sau un subiect ce este autorul propriului destin? De ce am mai exista aici şi ce sens ar mai avea viaţa, dacă am fi doar produsul unor forţe exterioare aleatoare?

Gradul de asumare a diferitelor responsabilităţi este cel mai bun instrument de măsură a puterii şi maturităţii unei persoane. Este, de asemenea, o dovadă a existenţei unei convingeri ferme, pline de forţă, care susţine anumite credinţe, un exemplu al capacităţii sinergetice a unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă sunteţi convins că în final veţi obţine rezultatele dorite, nu aveţi nimic de pierdut, ci totul de câştigat, asumându-vă responsabilitatea. Dacă veţi avea un control deplin asupra proceselor şi circumstanţelor, veţi fi cu siguranţă încununat de succes.

Mulţi dintre noi am trecut, cu siguranţă, prin experienţa de a încerca să exprimăm o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Urmărim să spunem cuiva că îl iubim sau să înţelegem o problemă cu care se confruntă. Şi în loc de a obţine acest rezultat pozitiv, suntem înţeleşi greşit, şi atunci celălalt se supără şi devine ostil. Adesea, tendinţa noastră este de a ne supăra la rândul nostru, de a-l învinui pe celălalt, de a-l considera nerecunoscător sau responsabil pentru răul generat. Aceasta este cea mai uşoară şi banală modalitate de a acţiona, nu însă şi cea mai înţeleaptă. De fapt, modul nostru de a-i comunica celuilalt sentimentele noastre a fost probabil foarte sărăcăcios. Putem să generăm totuşi chiar şi în această fază rezultatul dorit al comunicării, reamintindu-ne scopul iniţial şi urmărind să îl realizăm ajustându-ne comportamentul. Depinde de noi să ne modificăm comportamentul, tonul vocii, expresia  feţei ş.a.m.d.. Modul de a comunica este oglindit de răspunsul pe care îl primim. Schimbându-vă atitudinile şi acţiunile, vă puteţi schimba modul de a comunica. Retrăgându-vă însă responsabilitatea, anulaţi în acelaşi timp şi puterea de a modifica rezultatul pe care doriţi să îl generaţi.

7. Nu este necesar să înţelegeţi totul pentru a fi capabil să utilizaţi totul.

Mulţi oameni de succes nu consideră că ei trebuie să ştie absolut totul despre ceva pentru a-l putea utiliza. Ei ştiu cum să utilizeze – ceea ce este esenţial, fără a simţi necesitatea de a fi implicaţi în cel mai mic detaliu al acelui lucru. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu îl poate crea pentru noi, şi oamenii de succes se dovedesc în mod invariabil a fi avari cu timpul. Ei extrag esenţa din flecare situaţie, dobândesc ceea ce au nevoie şi nu se preocupă de restul. Bineînţeles, dacă sunt intrigaţi de ceva, dacă doresc să ştie modul în care un calculator funcţionează sau cum este fabricat un produs, ei îşi găsesc întotdeauna timpul de a învăţa. Dar ei ştiu întotdeauna să facă distincţia între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu.

Cu siguranţă că dacă vi se va cere acum să explicaţi modul în care funcţionează reţeaua electrică a oraşului, veţi oferi răspunsuri nu foarte exacte. Dar veţi fi, în schimb, foarte fericit să apăsaţi pe butonul comutatorului şi să aprindeţi lumina. Oamenii de succes fac cu foarte multă uşurinţă distincţie între ceea ce este necesar pentru ei să ştie şi ceea ce nu. Pentru a putea utiliza efectiv informaţiile prezentate în această carte şi pentru a le putea transpune în practică, va trebui să descoperiţi că există un echilibru între utilitate şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind provenienţa unei plante, detaliile biologice, sau puteţi învăţa să-i culegeţi fructul. Oamenii de succes nu sunt în mod necesar cei care cunosc cea mai mare cantitate de informaţie, ci cei care pot pune în practică cunoaşterea pe care o au.

Aceste convingeri cheie expuse aici au tăcut minuni pentru alţii şi pot face şi pentru noi, dacă le vom aborda cu multă încredere şi dăruire. Aţi putea fi tentat să vă întrebaţi: Ce se întâmplă dacă avem convingeri care nu ne susţin? Ce se întâmplă dacă convingerile noastre sunt negative, şi nu pozitive? Cum ni le modificăm? Ei bine, deja aţi realizat primul pas: sunteţi conştient de propriile convingeri. Ştiţi ceea ce doriţi. Al doilea pas este acţiunea, învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile proprii. Mai departe vom începe să parcurgem împreună acele strategii care vă vor conduce către performanţă. Să nu uităm că orice cunoştinţe au valoare doar în măsura în care sunt utilizate. De aceea se spune că, de altfel, comorile aparţin celor care le utilizează, nu celor care le păstrează. Acţionaţi in mod efectiv, ajustându-vă comportamentul până când veţi obţine rezultatele dorite. Am învăţat deja că drumul către perfecţiune trece prin modelare.

Am învăţat astfel despre natura convingerilor, despre eficacitatea cu care anumite convingeri ne deschid uşile către perfecţiune. In episodul 2 vom prezenta aspecte legate de „Psihologia succesului”.

C. Despre centrii de for?? (chakra)  

„Am s? încerc s? v? fac s? în?elege?i ce se petrece, dar aceasta este atât de complex ?i de sublim încât cuvintele sunt insuficiente. Insist deci s? v? scufunda?i voi în?iv? în oceanul de extaz al unei asemenea experien?e, c?ci nu exist? alt? modalitate de a-i sonda profunzimile. Oricât de agere ar fi mintea ?i intelectul, nu pot totu?i s? rivalizeze cu fulger?toarea str?lucire a Prezen?ei Absolute. Dac? ceea ce contempl? sufletul este imposibil de descris, c?ile care duc pân? la aceast? stare pot f?r? îndoial? s? fie definite prin cuvinte. Chiar dac? ?elul este unic, modalit??ile de a-l atinge sunt diferite. Din toate timpurile, marii în?elep?i (rishi-i) au enumerat cel pu?in cinci moduri prin care fiin?a uman? poate ajunge la Supremul Absolut. rishi spun, de exemplu, c? omul înainteaz? adesea prin s?rituri neîndemânatice, ca broasca. Alteori el merge cu repeziciunea unei reptile urcând o pant?. Astfel el ac?ioneaz? prin alunec?ri bru?te. Dar mai exist? ?i alte moduri. Adesea fiecare pulsa?ie a inimii, fiecare celul? a corpului fream?t? cu încetineal?, iar ritmul regulat dup? care se trezesc energiile este lent ?i ineluctabil ca mersul unei colonii de furnici de la un loc de aprovizionare la altul. Al patrulea mod este al p?s?rilor. ?ti?i voi oare cum zboar? p?s?rile de la un arbore la altul, ducându-se ?i venind prin aer aparent f?r? nici un scop? Cu toate acestea, ele sfâr?esc prin a se duce s? se a?eze pe un arbore mai îndep?rtat pe care ele îl urm?riser? de fapt tot timpul. În acest fel stau lucrurile ?i cu energiile fiin?ei umane, atunci când ele au fost suficient stimulate printr-o constant? abnega?ie sau d?ruire. Astfel, ele se înal?? pentru a ajunge s?-?i g?seasc? odihna lâng? Cel Suprem. Fiecare p?rticic? din voi în?iv? î?i ia atunci avântul pe aripile luminii care str?punge orice obscuritate. Sufletul poate s? r?t?ceasc? mai întâi f?r? nici un scop, dar dac? persevera?i în a medita intens ?i a v? ruga, aceste aripi v? vor duce pân? la Împ?r??ia Unit??ii Perfecte.
Al cincilea mod este în întregime diferit de celelalte. Rishi-i l-au numit calea maimu?elor. Se întâmpl? adeseori s? vedem ni?te maimu?e stând la fel de nemi?cate ca ?i pietrele ?i, deodat?, ele încep s? ?op?ie ?i s? sar? f?r? s? se mai opreasc? pân? când nu ?i-au atins punctul de destina?ie: gr?dina cu banane. Tot a?a stau lucrurile ?i cu evolu?ia voastr? spiritual?. Zi de zi voi r?mâne?i nemi?ca?i, meditând profund, în aparen?? nu se întâmpl? nimic nou. Continua?i neobosi?i s? v? gândi?i la Divin cu toat? energia inimii voastre, a corpului vostru, a sufletului ?i a spiritului vostru. Veghea?i deci ca nici cea mai neînsemnat? p?rticic? din voi în?iv? s? nu r?mân? inert?; concentra?i-v? cu o extrem? ardoare pân? când, la cap?tul a doi sau trei ani, sufletul vostru s?rind dintr-o dat? de la un plan la altul, zburând pe deasupra celor mai abrub?i mun?i, va ajunge s? se scufunde în advaita – unirea perfect? cu Con?tiin?a Infinit?. Al?turi de modurile infinite prin care un suflet poate s? se înal?e pân? la Realizarea Suprem?, trebuie s? se ia în considera?ie diferitele planuri de con?tiin?? pe care sufletul trebuie s? le traverseze. Indiferent cine ar fi acea fiin?? care mediteaz?, fie c? este vorba de un Buddha, fie despre un om cât se poate de obi?nuit, medita?ia sa intens? îl va conduce prin ?ase v?i succesive, corespunzând celor ?ase centri de for??, sau cum s-ar spune prin ?ase planuri diferite de con?tiin?? pân? la al ?aptelea, Sahashrara, considerat ca ultima etap?. Iat? deci c?, chiar dac? omul progreseaz? prin s?rituri tot a?a de încete ca acelea ale broa?tei, sau fie c? el zboar? u?or ca o pas?re, va trebui ca el s? contemple cele ?ase v?i. Experien?a dobândit? în fiecare vale sau la nivelul fiec?rei chakra de omul obi?nuit sau de Buddha, este în mod identic aceea?i pentru amândoi, indiferent de ritmul pe care îl are fiin?a în drumul s?u spiritual. Este deci bine s? ?ti?i c? ?i eu, chiar dac? m? admira?i acum, ac?ionam exact la fel ca ?i voi ?i r?mâneam în întregime lini?tit dup? cum m? înv??ase guru-l meu. Apoi îmi purificam gândurile ?i sentimentele de orice ata?ament fa?? de lucrurile umane. Dup? aceea, prin spiritul meu, prin inima mea, prin sufletul meu, prin fiecare celul? a corpului meu aspiram frenetic dup? Prezen?a Divin? Suprem?. Eu ?tiam la fel de bine c? nimic nu m? separ? de El. El era în Mine. Astfel eu dinamizam intens fiecare p?rticic? din mine însumi ca s? aduc? la lumin? Sinele Suprem ascuns. Astfel eu rosteam: „Ie?i, o, tu, sabie a nemuririi, din acest corp care este teaca ta.” Astfel m-am rugat eu neobosit zile, s?pt?mâni ?i luni de-a rândul.

D. Trezirea lui Kundalini ?i ascensiunea sa se realizeaz? din chakra în chakra

Muladhara chakra
În sfâr?it, energia mea s-a pus în mi?care ?i s-a avântat pe deasupra ??rmului acestei lumi, în apele primei v?i dintre cele ?ase. O lumin? care îmi era complet necunoscut?, asem?n?toare cu aceea a unui soare, umplea din acel moment tot ceea ce vedeam. Toate lucrurile p?mântului, asupra c?rora se opreau ochii mei, erau acoperite sau îmbr?cate de frumuse?e. Pretutindeni unde priveam, gra?ia ?i spiritualitatea ?â?neau din materie ca ni?te tigri ce sar din ascunz?tori întunecate. Eu am în?eles atunci c? sunt în l?ca?ul sim?urilor. Vederea atâtor minun??ii m-a umplut de o poft? nem?surat?, teribil?. „Posed?!” aproape c? îmi strigau ele; eu am fost atunci cuprins de o dorin?? irezistibil? de a apuca, a ascunde, a strânge în mine întreaga frumuse?e acumulat? în jurul meu. Dar în acela?i timp un alt strig?t s-a în?l?at în mine: „Opre?te-te, p?ze?te-te de sinistra tenta?ie a acestei v?i!” Atunci, reînsufle?indu-mi ardoarea, m-am scufundat ?i mai profund în medita?ie, dorind s? dep??esc aceast? vale, s? m? ridic deasupra ei. M-am rugat deci cu înfl?c?rare pentru a fi eliberat de tenta?iile acestei v?i. La cap?tul a câteva luni de zile, rugile mele au fost auzite. Lumea sim?urilor nu m? mai tenta deloc. Astfel, încetul cu încetul, prima vale aluneca în afara con?tiin?ei, întocmai ca scheletul unei victime pe care îl las? s? cad? ghearele vulturului.

Swadhishtana chakra
Astfel, eu am intrat în a doua vale. Aici nu mai eram deloc asediat de obsedanta frumuse?e material? a ceea ce vedeam. Lumina, ca ?i energia care înv?luia lumea aici era mai rafinat?, mai subtil? ?i mai calm?. Forme frumoase, dar neterminate, culori ?i sunete armonioase dominau orele petrecute în aceast? lume. Trebuie s? m?rturisesc c? m? sim?eam fericit ?i aveam de gând s? m? opresc definitiv din medita?ie pentru a r?mâne aici. Da, trebuie s? m?rturisesc, c? aici, în acele momente, am avut tenta?ia de a crea via?a; aici am ascultat pregnant chemarea sexului, c?ci în sublima lume a celei de-a doua v?i sexualitatea îmbrac? o aparen?? stranie, de beatitudine ?i de putere. Dar oricât de mare ar fi aceast? putere de seduc?ie, sufletul trebuie s? reziste pân? la cap?t ?i aici. De aceea m-am str?duit s? m? eliberez de obsedanta atrac?ie a sexualit??ii. Pe altarul abnega?iei, al c?ut?rii neobosite a Absolutului, am aprins fl?c?rile devo?iunii. Focul ilumin?rii ardea încet la început, când m? aflam înc? pe cel de-al doilea plan. Apoi, în mod gradat, el s-a f?cut mai str?lucitor. Câteva zile mai târziu, fl?c?rile sale au ?â?nit ca ni?te s?bii de lumin?. Sub mu?c?tura arz?toare a fl?c?rilor, cea de-a doua vale s-a pr?bu?it în cenu??. Dup? aceea, de atunci, ea ?i tenta?iile ei nu m-au mai tulburat niciodat?.

Manipura chakra
Astfel am atins cea de a treia vale. Aici am constatat c? impresia sau senza?ia de putere ascuns?, resim?it? în cea de a doua vale, se m?rea ?i cre?tea însutit. Aici m? sim?eam capabil s? cuprind Soarele între cele dou? palme ale mele ?i s?-l transform în praf incandescent, pe care s?-l presar în podul palmei. Dar ?i acest instinct sau foame de putere trebuie de asemenea s? fie dominat. Aceasta nu este decât o încercare de verificare a caracterului, a înclina?iei c?tre putere. De îndat? ce mi-am dat seama de pericol mi-am intensificat medita?iile extrem de mult, c?ci era absolut necesar ca medita?ia s? dep??easc? în putere for?a advers?. Astfel, m-am rugat, ah, cât de mult m-am rugat, pentru a fi eliberat de instinctul de dominare. Cu toate acestea, asem?n?toare cu din?ii unei vipere, tenta?ia r?mânea înfipt? în mine. Îns? sufletul meu nu vroia s? se supun? în fa?a ei. Pe aripile medita?iei, încetul cu încetul, m-am ridicat neînfrânt, foarte sus, mereu mai sus, pân? când, la în?l?imea la care m? aflam, ea nu mai avea nici o putere asupra mea. În acel moment, teribila viper? a deschis gura ?i s-a desprins din trupul meu.

Anahata chakra
Precum elefantul care r?stoarn? o barier?, eu am p?truns în a patra vale a lui hridaya jyoti, sau în Lumina Inimii Supremului. Acolo se putea spune c? inima mea a devenit un foc imens pe care Inima Sa (a Supremului Absolut) îl aprindea. Lumina m? inunda ?i d?dea pe dinafar? din suflet, sc?ldând într-un alt fel orice lucru. Pietrele, ca ?i stelele, tot ceea ce exista sau tr?ia, cântau într-o aceea?i beatitudine ritmul inefabilului. În aceast? a patra vale m-am sim?it aproape complet la ad?post de sl?biciunea omeneasc?. Cu toate c? eram întocmai ca un caliciu de lumin?, m? temeam înc? de tenta?ie. Aceast? impresie mi-a servit drept avertisment s? nu mai întârzii în aceast? vale. A urmat o lung? perioad? de post ?i medita?ie.

Vishuddha chakra
De data aceasta, din fericire, nu am mai avut prea mult timp de a?teptat. Lumina inimii mele s-a l?rgit, dilatându-se la nesfâr?it, proiectându-se în jurul ei ca un fel de re?ea de sori, m?rindu-se mereu. Surprins la culme, mi-am dat seama c? atinsesem valea urm?toare, acum fiind în regatul expresiei. Gândurile mele, sentimentele, fiecare pulsa?ie ?i fiecare celul? a fiin?ei mele era ca o vâltoare de lumin?. Din gâtul ?i de pe buzele mele se scurgeau cuvinte de uimire ?i de binecuvântare. Acum îl prosl?veam pe Dumnezeu f?r? încetare, c?ci nu mai puteam vorbi decât despre El. Dac? cineva îmi vorbea despre pl?ceri sau despre posesiuni, cuvintele sale m? loveau ca ni?te vergi. Ajunsesem la un asemenea grad de deta?are, încât atunci când cineva vroia s? m? consulte asupra treburilor familiale, fugeam ?i m? duceam s? m? ascund în p?durea Panchavati.
P?rin?ii ?i prietenii, care pretindeau c? au asupra mea unele drepturi, îmi creau senza?ia unui pu? adânc al c?rui vid m? atr?gea în regiunile sau planurile inferioare ?i atunci aproape c? sim?eam c? m? în?bu? în subteranele întunecate. Simpla apropiere a acestor oameni îmi d?dea senza?ia c? m? înec ?i nu-mi mai reg?seam pacea decât p?r?sindu-i. Cu alte cuvinte, cea de a cincea vale nu era locul toleran?ei ?i iubirii fa?? de to?i. Prin urmare, trebuia s? m? ridic ?i mai sus. Iat? de ce m-am absorbit într-o medita?ie cu mult mai sever? ?i mai profund?. „Sau Îl voi vedea pe Dumnezeu sau îmi voi pune cap?t vie?ii”, îmi spuneam eu.

Ajna chakra
În sfâr?it, într-o zi, deodat?, am z?rit ceva în fa?a mea. Aproape într-o clip? dup? aceea am f?cut saltul… ?i iat?-m? ajuns în cea de-a ?asea vale care este valea lui turiya, vidul absolut: Aici m? g?seam aproape de Cel Mult Iubit. Puteam s?-L v?d ?i s?-L simt. Numai un u?or voal transparent îmi mai separa înc? sufletul de Sine.

Sahashrara
Din cea de-a ?asea vale se trece cu u?urin?? în planul ultim, cel mai înalt. Aici totul este redus la idei plutind ca ni?te umbre în t?cere. Singur? no?iunea mult sl?bit? a eului meu se afirma cu întreruperi de o posomorât? monotonie. Sufletul meu devenise realitate pur?. Orice dualism al subiectului ?i al obiectului disp?ruse. Sinele meu nu mai cuno?tea limite. Totul nu era decât bucurie infinit?. M? aflam dincolo de limbaj, dincolo de experien?a exprimabil?, dincolo de gândire. Iar a numi aceast? stare Libertate ar fi însemnat s?-i mic?orez foarte mult sensul.
Acolo, nici un gând nu apare, nici m?car vibra?iile vreunui gând uman. Singur sufletul care s-a înv?luit în t?cere poate ridica voalul care-l separ? înc? de Dumnezeu. Acolo se poate ajunge la Pura Existen?? – Pura Con?tiin?? – Pura Beatitudine, Lumina Sinelui.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – Ep.3

Etica bucuriei

Ori de câte ori realizezi un serviciu dezinteresat pentru ceilalţi bucuria ta va fi amplificată. Dăruind, şi nu neapărat primind, aşa cum avem în mod greşit tendinţa să considerăm, bucuria noastră se va amplifica. Primind vei fi poate fericit, dar bucuria ta nu va creşte. Bucuria este cea mai eficientă energie care poate schimba vieţile, individualităţile, o familie sau un grup.

Beatitudinea, bucuria şi fericirea există în interiorul nostru. Ele nu trebuie căutate în exterior. De exemplu, aţi putea spune: “Vreau să fiu fericit şi pentru aceasta doresc o maşină scumpă, o vilă luxoasă, foarte mulţi bani.” Zi şi noapte veţi dori aceste lucruri care consideraţi că v-ar putea face fericit. Duceţi o viaţă stresantă şi plină de durere, apoi vă puteţi îmbolnăvi datorită acestui stil de viaţă şi viaţa poate lua sfârşit. Aceasta nu vă va aduce nicidecum fericire.

Fericirea este o condiţie interioară, o stare interioară de conştiinţă, un sentiment interior. Să presupunem că nu aveţi bani, dar atunci când priviţi frumuseţea florilor, atunci când apreciaţi frumuseţea mirifică a naturii, vă simţiţi fericit şi bucuros. Fericirea, beatitudinea există permanent în noi înşine. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să le permitem să se manifeste liber.

1) O primă modalitate de amplificare a fericirii şi a bucuriei este sacrificiul de sine pentru ceilalţi. Avem astfel posibilitatea de a regăsi în ceilalţi aceeaşi scânteie divină care ne animă şi în care ne regăsim de altfel pe noi înşine.

2) Căutarea frumuseţii este o a doua modalitate de a ne amplifica bucuria şi fericirea. Această stare de căutare a frumuseţii este o stare specifică de conştiinţă (o stare de conştiinţă obiectivă), de apreciere şi de bucurie în faţa frumuseţii care ne înconjoară. Să nu uităm că întotdeauna “frumuseţea se află în ochii privitorului.”

3) Capacitatea de armonizare a contrariilor constituie o a treia modalitate de amplificare a bucuriei. Aceasta presupune să avem capacitatea de a lua în consideraţie mai multe lucruri care exprimă puncte de vedere diferite, uneori chiar complementare şi de a construi cu ele un concept unitar, care să se integreze într-un ansamblu armonios, atotcuprinzător. De exemplu, trei opinii sunt total diferite. Le puteţi relaţiona într-un mod în care reunite să aibă un sens şi să ofere soluţia la problema pe care o ridică? Dacă veţi realiza aceasta, veţi fi uimiţi nu numai de uşurinţa cu care se vor rezolva întotdeauna aparentele conflicte, ci şi de cât de multă bucurie se va revărsa din inima noastră.

A dărui bucurie nu înseamnă:

– a-i flata pe ceilalţi;

– a-i mitui pe ceilalţi;

– a le satisface în mod iresponsabil plăcerile;

– a le permite oamenilor să te înşele, datorită propriei tale naivităţi;

– a le permite oamenilor să urmeze o cale destructivă, nefastă pentru trupul, mintea şi sufletul lor.

Putem în schimb să dăruim bucurie celorlalţi:

– ajutându-i să devină mult mai conştienţi de lucrurile frumoase din jurul lor;

– dându-le puterea de a spera, de a construi un viitor mai luminos;

– învăţându-i cum să-şi rezolve problemele pe care le credeau fără răspuns;

– ajutându-i să-şi amplifice creativitatea;

– ajutându-i să fie mulţumiţi, să dăruiască şi să împărtăşească celorlalţi darurile lor spirituale;

– învăţându-i şi ajutându-i să dăruiască bucurie celorlalţi.

Dăruiţi mai multă bucurie celorlalţi şi veţi primi mai multă bucurie.

Faceţi-i pe ceilalţi fericiţi şi veţi fi fericiţi.

Atunci când bucuria interacţionează cu corpul fizic ea creează fericire, împlinire, frumuseţe. Atunci când ea intră în contact cu corpul nostru mental ea creează lumină. De aceea bucurându-vă de mai multă lumină veţi trăi totodată mai multă bucurie.

Bucuria se află în noi. Acesta este cel mai important lucru de care trebuie să devenim conştienţi.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – EP.2

Tehnici de amplificare a bucuriei

“Bucuraţi-vă din plin; e singurul lucru bun, la urma urmei.” Voltaire

Vom descrie în cele ce urmează câteva tehnici sau exerciţii simple care pot fi cu uşurinţă realizate şi care ne pot aduce multă bucurie, făcându-ne să ne simţim renăscuţi.

Exerciţiul nr. 1

Închideţi ochii şi relaxaţi-vă.

Căutaţi să vă reamitiţi o stare intensă de bucurie pe care aţi trăit-o în copilărie.

Mergeţi apoi în trecutul propriu şi căutaţi să găsiţi primul moment de bucurie de care vă amintiţi în viaţă. În acest prim stadiu reamintiţi-vă doar savoarea experienţei.

Urmăriţi să vă reamintiţi unde aţi trăit acele clipe fericite şi încărcate de bucurie, şi cum s-au desfăşurat atunci lucrurile. Reamintiţi-vă cât mai precis momentul temporal, vârsta pe care o aveaţi atunci şi cum era vremea în acea zi. Aduceţi-vă aminte unde eraţi, cum vedeaţi mediul înconjurător, ce purtaţi atunci şi cum arătaţi. Urmăriţi să vă aduceţi aminte cu cine mai eraţi în acel moment.

Această fază este foarte importantă. Realizaţi procesul de evocare şi rememorare foarte încet, pas cu pas, până când totul revine foarte clar în memorie.

După ce aţi realizat aceasta în mod adecvat, urmăriţi să retrăiţi experienţa acelei bucurii, din ce în ce mai intens, ca şi cum ea s-ar desfăşura chiar în acest moment. Urmăriţi să percepeţi şi să trăiţi bucuria cu toată fiinţa voastră. Participaţi total la această evocare.

Realizaţi acest proces chiar de mai multe ori (trei este un număr potrivit), reconstituind aceeaşi trăire până când amintirea devine clară şi experienţa bucuriei voastre este reală. Nu vă lăsaţi atras de partea analitică a minţii şi nici de alte amintiri nesemnificative pentru ceea ce ne-am propus. Pur şi simplu bucuraţi-vă de această trăire, experimentaţi-o aşa cum face un copil.

Este posibil ca aceste amintiri să genereze o stare emoţională deosebită şi chiar să începeţi să plângeţi de fericire. Lăsaţi atunci lacrimile să curgă fără să vă simţiţi stânjenit şi continuaţi să evocaţi şi să retrăiţi acea experienţă. Simţiţi-vă din nou ca şi cum aţi avea vârsta pe care aţi avut-o atunci când aţi trăit această primă experienţă.

Urmăriţi acum să experimentaţi din nou acea bucurie, dar de această dată lăsaţi copilul care aţi fost cândva să se bucure de acea experienţă şi în acelaşi timp, observaţi ce i se întâmplă acelei persoane (pe care o veţi privi acum din afară, întocmai ca un martor detaşat), care trăia acea bucurie în trecut. Observaţi ce se întâmplă cu mintea sa, cu emoţiile sale, modul în care era afectat corpul său. Observaţi efectul bucuriei sale asupra celorlalţi şi chiar asupra mediului.

Realizaţi aceasta foarte lent şi urmăriţi să fiţi cât mai detaşat şi mai clar în observaţiile făcute. Întreaga experienţă poate să dureze jumătate de oră, o oră sau chiar două. Dacă dispuneţi de suficient timp puteţi realiza aceasta zilnic. Puteţi repeta exerciţiul retrăind experienţe diferite. Eficienţa sa va fi foarte mult amplificată dacă după fiecare exerciţiu veţi vizualiza cu cât mai multă claritate o lumină alb strălucitoare care vă înconjoară întreaga fiinţă, pătrunzând în fiecare parte a corpului şi impregnându-vă de o profundă pace interioară.

La sfârşitul experienţei, reveniţi încet, respirând profund, mişcând uşor degetele, deschizând apoi ochii.

După mai multe astfel de experienţe urmărim să remarcăm modul în care ele şi-au pus amprenta asupra vieţii noastre, schimbările benefice care au intervenit în fiinţa noastră şi modul în care ele se reflectă în relaţiile noastre cu ceilalţi oameni.

Este important să nu comparaţi mecanic şi critic trecutul, şi modul în care se desfăşurau atunci evenimentele, cu prezentul. Dacă un anume eveniment fericit din trecut este legat de o fiinţă dragă care nu mai este acum lângă dumneavoastră nu permiteţi minţii să vă spună că în absenţa acelei persoane bucuria nu mai poate fi retrăită. De altfel vă puteţi convinge singur că ea poate fi trăită cu aceeaşi intensitate prin simpla evocare a acelor momente fericite din trecut.

Este de asemenea posibil ca în timpul în care realizaţi acest exerciţiu şi vă simţiţi cuprins de bucurie, să apară brusc un gând care să vă spună: “Aceasta s-a întâmplat în trecut şi nu vei mai trăi o astfel de bucurie din nou în viaţa ta.” Refuzaţi să ascultaţi un astfel de gând şi fiţi conştienţi de faptul că nimic nu vă poate împiedica să trăiţi această bucurie chiar acum. Reamintiţi-vă că nu există limitare pentru un suflet liber şi că bucuria poate fi oricând experimentată la nivel psihic, emoţional, mental şi spiritual.

Cel mai adesea ne gândim la bucurie considerând-o doar un banal sentiment. În realitate ea este o energie care ne pătrunde şi ne impregnează fiinţa, circulând prin finele sale canale energetice, aşa cum electricitatea circulă prin cablurile electrice. Întocmai aşa cum electricitatea generează în mod obiectiv, conform unor legi universale, lumină şi căldură în exteriorul nostru, bucuria ne aduce lumină şi căldură interioară; şi nu uitaţi că focarul său de iradiere există permanent în fiinţa noastră. Urmăriţi să trăiţi permanent în bucurie şi să transmiteţi acest curent al bucuriei şi celor care vă înconjoară.

Bucuraţi-vă de tot ceea ce realizaţi, bucuraţi-vă de ceea ce vă înconjoară, nu începeţi şi nu încheiaţi nimic fără bucurie.

Exerciţiul nr. 2

Această experienţă este diferită de cea anterioară. În acest exerciţiu, în loc de a rememora propria bucurie, veţi rememora un eveniment în care aţi fost martorul unei alte persoane care a trăit cu adevărat clipe de intensă bucurie, şi veţi urmări să simţiţi, să înţelegeţi şi să experimentaţi bucuria pe care acea persoană a trăit-o. Veţi urma aceleaşi indicaţii ca şi în cazul exerciţiului anterior.

Mai întâi reamintiţi-vă acea ocazie. Vizualizaţi persoana aşa cum era ea. Vizualizaţi-vă, de asemenea, pe dumneavoastră aşa cum eraţi atunci, reamintiţi-vă timpul (momentul) în care s-a desfăşurat acel eveniment, cum era acea zi, persoanele implicate, şi concentraţi-vă în special asupra persoanei care se bucura.

Urmăriţi mai întâi să simţiţi modul în care ea se bucura, psihic, emoţional şi mental. Reamintiţi-vă în detaliu comportamentul său, vocea sa, cuvintele sale.

După ce veţi realiza aceasta de mai multe ori în timpul aceleiaşi şedinţe, urmăriţi să-i împărtăşiţi bucuria. Atunci când veţi fi capabil să realizaţi cu uşurinţă acest lucru de mai multe ori, de fiecare dată fiind prezente şi mai multe detalii în memorie, mergeţi mai departe, urmărind să observaţi modul în care această bucurie a sa s-a transferat în fiinţa voastră şi de ce s-a produs aceasta.

Realizaţi acest exerciţiu de mai multe ori pe săptămână, repetându-l chiar timp de mai multe luni. Urmăriţi să găsiţi în fiecare săptămână o nouă persoană a cărei bucurie să o împărtăşiţi, îmbogăţindu-vă astfel trăirile de fericire şi capacitatea de empatie.

Exerciţiul nr. 3

Acest exerciţiu este reversul celui de-al doilea. Reamintiţi-vă un eveniment în care o persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi modul în care, şi de ce, bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană.

Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece în ultimă instanţă ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile armonioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism.

Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic şi asupra viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcende timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă viaţă.

Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii. În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionat de nici o limitare în a crea momente şi evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare, căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele mai profunde nivele ale fiinţei.

Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în viitor, construind un fel de impregnare remanentă al cărei aport benefic ne va marca momentele ulterioare ale existenţei.

Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşoară va fi transformarea noastră în viitor într-o fiinţă cu adevărat fericită.

Aceste exerciţii mai pot fi încă extinse şi ar fi păcat să impunem vreo limită în realizarea lor.

Astfel, la tehnicile anterioare mai putem adăuga următoarele exerciţii deosebit de simple:

a) Reamintiţi-vă lucrurile pe care alţii vi le-au dăruit din bucuria de a vi le dărui, fără vreun interes ascuns. Rememoraţi-le în detaliu.

b) Reamintiţi-vă momentele de bucurie pe care vi le-a generat Natura. Retrăiţi aceste bucurii din nou şi din nou – bucuria pe care v-au generat-o florile, câmpurile, pajiştile, râurile, cascadele, pădurile, anumiţi copaci, curcubeele, răsăriturile şi apusurile de soare, păsările cântând. Aţi trăit cu siguranţă mii de astfel de bucurii. Evocaţi-le, eliberaţi-le din străfundurile memoriei, lăsaţi-le să-şi manifeste din nou încărcătura benefică şi să o reverse asupra voastră, inundându-vă întreaga fiinţă. Trăiţi în această bucurie.

În realizarea exerciţiilor prezentate, căutaţi să vă reamintiţi pe cât posibil evenimentele specifice în detaliu. Nu săriţi în grabă de la un eveniment la altul. Savuraţi-le în linişte, acordându-vă timpul necesar pentru a face aceasta.

Bucuria este un miracol şi de aceea ea va produce schimbări miraculoase în psihicul nostru. Ea este cea care ne permite să ne bucurăm de miracolul vieţii.

Unii oameni sunt atât de deprimaţi şi loviţi de evenimentele vieţii lor încât pur şi simlu nu mai doresc să-şi reamintească momentele de bucurie pe care le-au trăit. Ei consideră chiar că nu se cade să fii plin de bucurie. Aceştia sunt cei ce se uită urât şi critic la un om care zâmbeşte sau care râde în troleibuz sau într-un loc public. Puteţi ajuta astfel de persoane în următorul mod:

1. Povestiţi-le propriile momente de bucurie din viaţa voastră.

2. Relataţi-le întâmplări adevărate despre momente pline de bucurie din viaţa altor oameni.

3. Ajutaţi-i evidenţiindu-le lucruri din viaţa lor pentru care ar trebui să resimtă mulţumire şi bucurie.

4. Oferiţi-le cât mai multe veşti bune.

5. Ajutaţi-i să aducă şi ei la rândul lor bucurie celorlalţi.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – Ep.1

Existenţa bucuriei este bucuria existenţei

Cu siguranţă fiecare dintre noi a putut observa rolul foarte important pe care îl joacă bucuria în viaţa noastră, influenţa sa răsfrângându-se atât asupra corpului fizic, cât şi asupra emoţiilor şi gândirii. Remarcăm cu uşurinţă efectele sale benefice, căci prezenţa sa pare să atragă aproape întotdeauna nenumărate alte calităţi. Astfel, putem observa că acele fiinţe mai mereu bucuroase sunt magnetice, fericite, împlinite, creative, sănătoase, oneste şi chiar mai mult decât atât, succesul pare să le încurajeze permanent. La polul diametral opus, absenţa bucuriei caracterizează în general acele persoane lipsite de dinamism, arogante, nesenzitive, necooperante, încăpăţânate, închise mental şi care în general constituie o povară pentru cei din jurul lor.

Cu toţii ne dorim o viaţă fericită, dar foarte puţini dintre noi reuşim cu adevărat să fim fericiţi, căci foarte puţini dintre noi ştim cu adevărat să ne bucurăm. Suntem atât de preocupaţi să ne menţinem echilibrul în vârtejul halucinant al vieţii sociale moderne, sa detinem conrolul, încât uităm aproape mereu să ne bucurăm de ceea ce suntem, de ceea ce ne înconjoară, de ceea ce reprezintă fiinţele dragi pentru noi. Sau, pur şi simplu suntem atât de preocupaţi să ne menţinem în atitudinea rigidă a individului care luptă continuu pentru a supravieţui sau pentru a acumula, încât nu numai că nu ne mai permitem clipe de destindere şi fericire, dar pur şi simplu nu mai ştim cum să ne bucurăm, deşi pentru noi acest lucru ar putea să constituie un adevărat triumf al omului din noi, care reuşind să se smulgă de sub influenţa programelor mecaniciste ale societăţii, ar putea să privească din nou lumea cu puritatea şi candoarea unor ochi de copil.

Bucuria atrage întotdeauna către sine forţă şi armonie. Oamenii cooperează în mod voluntar cu o persoană care emană bucurie. Forţa armoniei îi va conferi acesteia nu numai un corp sănătos, dar îi va armoniza totodată emoţiile, gândurile, aceasta reflectându-se chiar şi în planuri şi acţiuni echilibrate, benefice, armonioase. Viaţa noastră pare atunci să se armonizeze în mod natural cu ritmul interior al sufletului nostru, şi totodată cu cel al întregii umanităţi.

Bucuria trezeşte în noi un simţ arzător, al cărui ecou este abilitatea de a recunoaşte armonia în sunet şi culori. Atunci când acest simţ arzător este trezit, pătrundem fericiţi în simfonia vieţii şi trăim o viaţă încântătoare. Bucuria conferă vitalitate nu numai corpului, ci de asemenea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor. Vom fi atunci nu numai plini de vitalitate, ci vom deveni chiar o sursă de energie tonică pentru cei din jurul nostru. Fiinţa noastră pare să emane o energie care hrăneşte, vindecă şi înalţă fiinţele care ne înconjoară. Chiar şi copacii, florile şi animalele resimt cu bucurie această vitalitate magică a fericirii.

Bucuria este o stare existenţială în care conştiinţa noastră se expansionează nelimitat într-o permanentă comuniune şi comunicare creatoare. În această stare de conştiiţă expansionată nu mai există sentimentul unei separări sau singurătăţi. O persoană lipsită de bucurie trăieşte departe de propria sa inimă, care constituie punctul central, unitatea fundamentală intimă în care totul este regăsit. Depărtându-ne din ignoranţă de acest intim cămin al sufletului nostru, rătăcim în văile singurătăţii şi separatismului. Fluctuaţiile mentale şi psihice sunt semnul unei persoane nefericite. O persoană nefericită îşi va schimba permanent direcţia de orientare, îndoindu-se totodată că noua direcţie ar fi cea în care doreşte cu adevărat să se îndrepte. Ea se va menţine în general într-o permanentă fluctuaţie între ceea ce face şi idealurile sale. La polul diametral opus, în cazul unei pesoane pline de bucurie, orice direcţie a vieţii sale o va conduce către frumuseţe, bunătate, dreptate, pentru că bucuria şi libertatea exprimă însăşi unitatea creatoare a fiinţei sale, pe care acea fiinţă o proiectează pretutindeni în exterior.

Surâsul inocent al bucuriei

“Omul care se crede fericit chiar este fericit.” D. Diderot

Cu toţii am trăit momente de bucurie în viaţă, dar în general acestea sunt apoi uitate sau îngropate de durere şi suferinţă. Datoria noastră este de a învăţa să le creem, să le readucem la suprafaţă şi să le permitem să-şi reverse liber întreaga lor lumină şi strălucire în vieţile noastre, în mod continuu şi nu doar pasager.

Atunci când trăiţi clipe fericite, urmăriţi pe o durată cât mai lungă de timp să nu vă mai lăsaţi acaparat de griji şi gânduri contrarii. Căutaţi deci să menţineţi cât mai mult posibil acea stare încântătoare, să o evocaţi şi astfel să o retrăiţi, să-i permiteţi să se manifeste în continuare în interior, chiar şi atunci când exterior vă veţi orienta către alte preocupări, aparent banale. Bucuria noastră ne va atrage simpatia şi iubirea altor oameni, pentru că ea constituie cu adevărat o hrană pentru sufletele tuturor. Dacă veţi transmite oamenilor o învăţătură cu bucurie, ei vor recepta acea învăţătură, şi-o vor reamiti şi vor încerca să trăiască conform acelei învăţături. Dacă veţi urmări în schimb să vă impuneţi propria voinţă cu încrâncenare, iritare sau mânie, oamenii vi se vor opune şi odată eliberaţi de acea presiune ei se pot schimba foarte uşor în duşmani.

Bucuria ca stare existenţială vă va atrage inspiraţia, abundenţa, armonia şi vitalitatea, şi acestea se vor manifesta la toate nivelele fiinţei. De aceea, atunci când trăiţi plenar bucuria, lăsaţi-vă purtaţi de undele sale o perioadă cât mai îndelungată de timp. Un minut de bucurie foarte intensă vă poate aduce atât de multă lumină încât vă poate transforma magic într-o persoană neobişnuit de frumoasă, atractivă şi plină de succes, timp de mai multe zile sau chiar săptămâni. Haşdeu spunea: “Nu e suferinţă pe lume pe care să nu o răscumpere o singură zi de fericire. O mică lumânare goneşte întunericul dintr-o mare cameră.”

Învăţaţi de aceea să priviţi lumea cu ochii unui copil. Trăiţi bucuria copilului care descoperă lumea, minunându-se necontenit în faţa frumuseţii sale copleşitoare, trăind-o totodată într-un continuu firesc.

Am văzut odată un om fericit privind un apus de soare. El însuşi devenise bucuria. Trăia o stare de adorare. Devenise el însuşi una cu razele soarelui. El însuşi era întreaga simfonie a culorilor…. a rămas nemişcat trăind aceeaşi stare de extaz şi contemplare mult timp după ce soarele a dispărut.

Adesea, când privim o floare, resimţim bucurie şi avem chiar tendinţa să spunem: “Este foarte frumoasă”. Apoi îi întoarcem spatele şi facem altceva. Dar dacă o vom privi mai mult timp şi îi vom observa încântaţi forma petalelor, culorile fascinante, dacă îi vom simţi parfumul, vom avea şansa să experimentăm efectul acestei bucurii prelungite şi mult amplificate în interiorul nostru.

Am văzut o fiinţă înţeleaptă, un practicant yoga, privind cu lacrimi în ochi un uriaş pom înflorit. Şi am văzut de asemenea un copil întinzând cu candoare şi ardoare mâna spre acelaşi pom înflorit. Vântul i-a dăruit atunci cea mai mare şi mai albă dintre florile sale.

Articol preluat din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la editura KAMALA

DUMNEZEU ESTE UNUL

Cristina spune in urma postarii articolului „Acelasi Dumnezeu se uneste cu acelasi Dumnezeu”:

„Acesta este punctul de vedere al celor care imbratiseaza religia hindusa. Crestinii ar trebui sa fuga de ea ca de foc.”

Raspuns:

Uite Cristina,

Fiindca ai “imbratisat” religia crestina iti propun sa plecam de la cateva premize, unele dintre ele deja citate in scripturi. Ele sunt totodata si de bun simt:

Dumnezeu este cel Atotputernic si Atotcunoscator; este fara inceput si fara sfarsit.

In Geneza se afirma ca El a creat lumea in 7 zile. Omul face parte din creatia Sa.

Omul a aparut pe aceasta planeta care a fost si ea creata de Dumnezeu acum sute de mii de ani.

Crestinismul a aparut acum doua mii de ani.

Acum trebuie sa te gandesti foarte serios la urmatoarele intrebari? Numai cei care au “imbratisat” religia crestina sunt ai lui Dumnezeu? Restul (de altfel mult mai multi) care au trait zeci de mii de ani fara adevarul religiei crestine, ce sunt? Rebuturile lui Dumnezeu? Din capul locului Dumnezeu i-a creat si i-a lasat fara adevarul crestin, sa rataceasca in suferinta si intuneric? Noii veniti, “alesii” sortii, (crestinii) sunt ei cei mai buni, si mereu cu Dumnezeu, iar ceilalti (sarmanii de ei) sunt fara Dumnezeu? Cum iti explici faptul ca in numele lui Dumnezeu a curs si continua sa curga cel mai mult sange pe aceasta planeta? Si in numele carui Dumnezeu? Sunt mai multi? …Si lista intrebarilor s-ar putea lungi. De ce? Pentru ca o viziune incoerenta si neunitara, lipsita de bun simt, o viziune marcata de litera moarta, duce la confuzie, dogma, negatie, ipocrizie religioasa, si toate celelalte care invrajbesc oamenii intre ei sa lupte pentru Dumnezeul “lor”, pentru religia “lor”, pentru farama lor de “adevar”.

Nu vreau sa ma extind. Fac apel acum la bunul simt natural. Ce-ar fi daca ai admite ca toti oamenii suntem ai Lui? Si ca noi toti suntem chiar fii Lui. Si El este unicul nostru TATA. Hermes Trismegistos a lasat inscris pe Placutele de Smarald: “Ceea ce este sus este precum ceea ce este jos iar ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, spre a implini Miracolul Totului”. Acum voi recurge la un exemplu care sa te ajute sa intelegi mai bine acest aforism al intelepciunii antice (treci cu vederea ca nu a fost crestin asa cum multi alti maestrii spirituali realizati nu au fost). Un om foarte erudit, bogat si puternic a calatorit prin multe tari si a trait pana la adanci batraneti. El a avut mai multi copii care s-au nascut in locuri diferite. Pe toti insa i-a iubit si a avut grija, fiind bun, sa aiba tot ce le trebuia, chiar daca nu era mereu fizic prezent in preajma lor. Ei, copii au crescut ingrijiti mai mult de mamele lor. Si fiecare dintre ei il chema si ii vorbea tatalui in limba materna, dar tatal stia ca el era cel numit sau chemat. Acesti copii nu stiau unii de altii. Dar toti vorbeau despre tatal lor ca fiind cel mai bun si mai iubitor tata. Dar unul ii spunea pe nume intr-un fel, altul intr-un fel si tot asa. Acesti copii au crescut si au ramas in tara lor. Tatal, ajuns acum la batranete s-a stabilit la copilul mezin. Acestuia, fiind mai mic i-a acordat si ultimele sfaturi de viata. El acest copil credea la randul sau ca este unicul fiu. Toti acei copii, ajunsi acum oameni in toata firea, stiau fiecare in parte de tatal lor cel bun si iubitor, dar nu mai stiau de ceilalti frati. Toti vorbeau pe limba lor si in felul lor despre parintele lor cel bun si iubitor care ii ajuta de la distanta.

Intamplarea a facut ca unii dintre ei sa se intalneasca si sa vorbeasca despre tatal lor. Desi s-au inteles greu, caci fiecare vorbea o alta limba, fiecare exprima faptul ca tatal lor pe nume X,Y,Z,etc., era un tata bun si plin de dragoste care i-a crescut frumos. Dar fiecare credea ca de fapt tatal lui este cel mai bun si cel mai grozav (asa cum se intampla si astazi). Nu mai continui pentru ca sper ca ai inteles. Toti vorbeau si desemnau in Realitate aceeasi prezenta a Tatalui. Dar fiecare credea ca Tatal era numai al lui. Si ca ei sunt singurii care aveau dreptate caci numai ei il cunoscusera pe Tatal.

Si de aici, au degenerat lucrurile. Mai tarziu urmasii lor uitand, se certau pentru a impune imaginea obarsiei lor inalte, acel om bun si iubitor, bogat si puternic -bunicul – tatal tatalui lor care era cel mai grozav. Si uite asa, pana in zilele noastre.
Si aici, exemplul nostru analogic se incheie. El poate sa nu corespunda in totalitate realitatii divine. Este folosit doar ca mod de a sugera anumite aspecte.

Dumnezeu este Cel ce Este. El este Unic si fara Secund – afirma Upanishadele.
Toti marii invatatori sau maestrii spirituali spun acelasi lucru: Dumnezeu, Tatal Ceresc este UNUL.
Felul insa in care iL chemam si ne raportam la El este diferit. Si Chiar Dumnezeu a lasat aceasta libertate omului – Fiului sau, sa-i spuna pe limba lui, Tata. Nici o religie nu este superioara Adevarului. Caci numai Adevarul, care este Dumnezeu, mantuieste si elibereaza.

Scopul articolului este de a exprima faptul ca viziunea cu privire la Dumnezeu, la spirit, la realizare, eliberare, mantuire, spune-i cum vrei, este aceeasi, si la marii sfinti crestini si la maestrii spirituali ai Orientului. Avand cunostinte despre acest lucru si intuind caracterul universal al invataturilor care desemneaza aceeasi Unica Realitate Divina, integrand personal metode specifice de trezire spirituala specifice cailor Occidentale si Orientale am putut realiza o scurta sinteza cu privire la aceste aspecte. Poate in alte articole voi mai relua aceasta tema.
Vei vedea de altfel in articolele viitoare faptul ca adeseori invatatura crestina a marilor parinti, este aceeasi cu a marilor maestrii spirituali ai Orientului. Si exprimarea este aproape cu aceleasi cuvinte. Si aceasta a fost randuit de Dumnezeu. Caci Inteleptii au o lume comuna. Cea a Realitatii Dumnezeiesti.

Eu sunt crestin, dar am urmarit sa practic unele metode care vizau transformarea, printr-un proces al cunoasterii de sine care sa ma ajute sa obiectivez totodata, efectele si rezultatele obtinute. Asa incat am putut sa inteleg si sa realizez, de exemplu, ca meditatia de tip yoghin, duce la aceeasi pace si centrare in Dumnezeu, ca si rugaciunea crestina.

Pentru mine, orice invatatura care ma face sa fiu mai bun, mai compasiv, mai deschis si iubitor, mai tolerant si iertator, mai credincios, este o invatatura buna. Si primind-o, sufletul se inalta. Nu pot decat sa fiu recunoscator lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ma apropii de intelegerea acestui spirit al Unitatii Totului si al Unitatii in Diversitate.

Ca metoda de transformare, YOGA, a transgresat spatiul religiei hinduse caci ea, in esenta, nu este o religie. Yoga este un sistem filozofic si practic de viata care produce, atunci cand este asumat ca demers constient si disciplinat, aceea conditie a regasirii de Sine, a regasirii lui Dumnezeu in propria fiinta precum si in afara sa. La ora actuala sunt si calugari crestini care au vorbit despre Yoga (vezi Parintele Dechanet :”Yoga Crestina”). Poate putini stiu ca marii mistici ai Orientului care au trait in sec. XIX si XX au integrat ca adevar invatatura crestina. Swami Ramakrishna, Swami Shivanada, Paramahamsa Yogananda, Ma Ananda Moy, etc.

Toti Invatatorii Occidentului si Orientului afirma ca realizarea de Sine, cunoasterea lui Dumnezeu, mantuirea, Nirvana, Eliberarea, se poate produce odata cu aceasta revelare a adevarului propriei fiinte, si anume ca Dumnezeu este in fiinta lor si ca fiinta lor este in Dumnezeu. In sensul acesta trebuie inteles titlul curajos al articolului. Ramakrisna spunea foarte frumos: „Dumnezeu este cu adevarat in toti oamenii, dar nu toti oamenii  realizeaza ca sunt in Dumnezeu.” Si de aici nepriceperea lor in viata.

Iti doresc din tot sufletul sa iesi din spiritul dogmatic care simt ca te caracterizeaza in aceasta privinta, si sa patrunzi mai mult esenta practica a unei cai, oricare ar fi ea. Si atunci adevarul ti se va revela ca si cunoastere directa. Nu te supara; doar incearca o perioada de timp sa faci constant acel lucru care spui ca te mantuieste, te pacifica, te elibereaza si te bucura in spiritul credintei tale. Si nu uita ca una dintre cele mai frumoase virtuti crestine este TOLERANTA. Deci nu indemna oamenii sa fuga ca de foc unii de altii prin faptul ca ei isi traiesc propria credinta, poate mult mai veche decat cea crestina.
Cu drag, Liviu

ACELASI DUMNEZEU SE UNESTE CU ACELASI DUMNEZEU

Nestemate ale misticii orientale

„Cu toţii trăim măcar o clipă din viaţă în zona cea mai înaltă a existenţei noastre de pură conştiinţă. Atunci simţim o armonie interioară lipsită de orice urmă de agitaţie sau tensiune. În acele momente sufletul este cuprins de solemnitate, probabil o stare asemănătoare de dincolo de moarte. Este fericirea, aşa cum o înţeleg orientalii, fericirea pusnicului eliberat de dorinţe şi conflicte, care pur şi simplu adoră Divinul, în plenitudinea extazului. Nu există cuvinte care să exprime această experienţă, pentru că limbajul poate să descrie doar anumite condiţii de viaţă; el nu are cuvinte pentru a exprima această contemplare tăcută, această linişte paradisiacă, acest ocean de pace care reflectă paradisurile de deasupra şi este în acelaşi timp stăpânul propriei sale adâncimi nemărginite. Lucrurile se întorc la principiul iniţial, în timp ce amintirile devin visuri ale amintirilor. Sufletul devine atunci pura existenţă şi nu mai simte separarea de întreaga universală existenţă. Este conştient de viaţa universală, şi în acel moment devine un centru al comuniunii cu Dumnezeu. Nu are nimic şi nu-i lipseşte nimic. Marii yoghini ai Indiei au cunoscut în profunzimea sa această condiţie a fericirii simple care se îmbină în bucuria existenţei şi non existenţei care nu este nici reflexie nici dorinţă, şi care este dincolo de viaţa morală şi intelectuală: o întoarcere la unicitate, la plenitudinea lucrurilor.” Amiel

Acest mod de a percepe existenţa este perceperea lui BRAHMAN. Din experienţe similare cu cele descrise de Amiel, dar desigur infinit mai măreţe, provin poemele sfântului Ioan al Crucii ce sunt unele din cele mai frumoase poezii spirituale ale tuturor timpurilor. În aforismele sale el spune: ” Pentru a fi Totul, nu-ţi dori să fi nimic. Pentru a şti totul, nu-ţi dori să ştii nimic. Pentru a găsi bucuria totală, nu-ţi dori să te bucuri de nimic.”

A fi, a şti, şi a găsi fericirea corespund lui SAT (pura existenta), CIT (pura constiinta) şi ANANDA (pura beatitudine) din UPANISHADE. Marea problemă a sufletului uman ar putea fi atunci exprimată prin cuvintele lui Hamlet care, aşa cum deseori se întâmplă la Shakespeare, transcend cu mult contextul în care apar: („A fi sau a nu fi?” – aceasta este întrebarea.)

Deşi JNANA, cunoaşterea şi lumina lui Dumnezeu este cea mai înaltă temă din Bhagavad Gita descoperim că în cazul marilor maeştri yoghini BHAKTI, dragostea, este cea care face cu adevărat legătura între om şi Dumnezeu, şi prin urmare şi între oameni. Putem citi în GITA cuvinte asemănătoare celor pe care le-a spus Iisus: „Căci aceasta este făgăduinţa mea, că cel care mă iubeşte nu va pieri. ” (BG.9. 31) „Acela care în unicitatea dragostei, mă iubeşte pe mine în tot ceea ce vede, oriunde ar trăi acest om, el trăieşte într-adevăr în mine. ” Bhagavad Gita nu afirmă că Divinul poate fi atins prin JNANA, pentru că JNANA este însăşi Dumnezeu; dar ea spune iarăşi şi iarăşi că dragostea este mijlocul de a ajunge la Dumnezeu, în care lumina şi dragostea sunt unul şi acelaşi lucru.

„Prin dragoste el mă cunoaşte cu adevărat, cine sunt şi ce sunt.” (BG.18.55), şi „Numai prin dragoste oamenii pot să mă vadă şi să mă cunoască şi să vină la mine. ” (BG.2. 54)

Socrate ne spune că dragostea este mesagerul între zei şi oameni, iar sfântul Ioan al Crucii ne spune că: „Numai dragostea este cea care uneşte sufletul cu Dumnezeu”. Sfânta Tereza, în felul său simplu spune: „Ceea ce contează este să nu gândeşti mult, ci să iubeşti mult”, şi ea adaugă faptul că: „Dragostea pentru Dumnezeu nu trebuie construită în imaginaţie, ci trebuie încercată prin fapt.” Aceste minunate idei şi multe altele scrise şi trăite de mari mistici creştini, idei pe care le voi mai dezvolta și în viitori sunt totodată recunoscute ca fiind perfect integrate în spiritul Upanishadelor sau al BhagavadGitei. Viziunea lui Dumnezeu reprezintă graţia divină; dar graţia divină este răsplata pentru dragostea omenească.

Descoperim deci luînd contact cu filozofia şi spiritualitatea indiană care a făcut din Yoga o cale de cunoaştere şi comuniune cu Dumnezeu că dragostea se îmbrăţişează cu lumina, dragostea este puterea care mişcă universul, zâna vieţii, noaptea morţii şi noua zi de după moarte. Pulsaţia acestui univers ne trimite un mesaj de dragoste, şi ne spune că întreaga creaţie provine din iubire, că iubirea stimulează evoluţia şi că la sfârşitul timpurilor dragostea va întoarce lucrurile înapoi spre eternitate. Aşa cum mintea raţională poate vedea că întreaga materie este energie, spiritul poate vedea că întreaga energie este dragoste, şi că orice lucru din creaţie poate fi o ecuaţie matematică pentru minte şi un cântec de dragoste pentru suflet. Iubirea ne conduce către Lumină: BHAKTI (calea iubirii si devotiunii) ne conduce către JNANA (calea cunoasterii si inelepciunii), iar JNANA este bucuria lui BRAHMAN-DUMNEZEU, bucuria infinitului.

Ceea ce este finit tânjeşte după infinit, şi înlăuntrul nostru simţim regretul lucrurilor trecătoare; dar dincolo de lacrimile omeneşti este curcubeul bucuriei. Putem iubi infinitul în tot şi deci putem găsi bucurie în orice, după cum a fost exprimat atât de frumos în Brihad-Araniaka Upanishad: „Nu pentru dragostea de soţ ne este drag soţul; ci din dragostea sinelui din soţ ne este drag soţul. Nu pentru dragostea de soţie ne este dragă soţia, ci din dragostea sinelui din soţie ne este dragă soţia. Nu pentru dragostea de copii, ne sunt copii dragi; ci din dragostea sinelui din copii ne sunt copii dragi. Nu pentru dragostea de tot ne este drag totul; ci din dragostea sufletului din toate ne este totul drag.”

Ascultând şi trăind în spiritul Yogăi descoperim o viaţă a Luminii şi Dragostei. Ascultând învăţăturile marilor maeştri ai Indiei ni se revelează măreţia întregului univers; dar aşa cum minunăţia stelelor de pe cer este revelată doar în liniştea nopţii, frumuseţea înţelepciunii lor se reflectă numai în liniştea sufletului. Putem începe încă din copilărie să simţim frumuseţea şi minunea acestui univers la care participăm fiecare prin acţiune şi aceasta conduce la una dintre cele mai sublime concepţii omeneşti. Întreaga viaţă este acţiune, dar fiecare acţiune măruntă şi limitată este o dizolvare în Infinit; după cum inspiraţia se asemănă cu primirea darului vieţii, iar expiraţia cu dizolvarea în Viaţa Infinită. Fiecare acţiune măruntă pe care o facem în timpul vieţii, oricât de umilă, poate deveni un act de creaţie şi prin urmare un mijloc de eliberare, pentru că în orice creaţie autentică se îmbină finitul cu Infinitul, simţit în bucuria creaţiei. Când viziunea este pură şi când creaţia este pură, atunci apare totdeauna bucuria. Descoperim că ne putem apropia de Dumnezeu fiind la rândul nostru ca nişte mici dumnezei care ne creem pe noi înşine creind totodată şi universul existenţial pe care ni-l merităm. Trăind în felul acesta, viaţa noastră este presărată cu noi şi noi miracole şi la un moment dat simţim nevoia să vorbim direct cu Dumnnezeu şi să îi cerem precum îi cere Arjuna lui Krishna: „Vorbeşte-mi din nou despre puterea şi gloria ta, pentru că eu niciodată nu mă satur, niciodată, să îţi ascult aceste cuvinte despre viaţă.” (BG10.18)

Care este esenţa învăţăturilor acestor maeştri spirituali ai Indiei pe care i-am ales pentru a ne bucura şi înălţa sufletul? Ca şi în primul articol din ”Nestemate ale misticii crestine” această esenţă este viziunea lui Dumnezeu manifestat în întreaga creaţie, şi a întregii creaţii în Dumnezeu.

Aceasta este viziunea lui ARJUNA în Bhagavad Gita: “Dacă lumina a o mie de sori ar răsări pe cer, splendoarea aceea ar putea fi comparată cu strălucirea Spiritului Suprem.”(BG 2,12)

Adevăratul progres al omului pe pământ este progresul viziunii interioare. Există un progres în ştiinţă, dar este el în armonie cu progresul spiritual? Ne dorim un progres ştiinţific, dar oare ne dorim şi un progres moral? Nu este de ajuns să avem mai mult, nici să ştim mai mult, ci să trăim în spirit cât mai mult, şi dacă vrem să trăim la modul spiritual trebuie să descoperim iubirea. Dragostea este ca „o comoară ascunsă pe un câmp” şi acest câmp, spun toate cărţile şi învăţăturile sacre, îl reprezintă propriul nostru suflet. Aici se găseşte comoara pentru a cărei descoperire fiecare dintre noi poate să abandoneze fără nici o părere de rău toată bogăţia efemeră a acestei lumi

Viziunile spirituale ale omului se confirmă şi se luminează una pe cealaltă. Avem măreţia cosmică a hinduismului, originile orale ale lui Zarathrustra, fericirea în adevărurile lui Buddha, victoria spirituală a Jainismului, iubirea simplă a lui Tao, înţelepciunea lui Confucius, poezia Shintoismului, Dumnezeul lui Israel, strălucirea izbăvitoare a Iubirii Creştine, gloria Dumnezeului islamic, armonia Sikhisilor. Toate viziunile spirituale ale omului provin în totalitate din Lumina Unică. În ele se găsesc flăcări ce ard pentru gloria lui Dumnezeu.

Ceea ce este finit în om tânjeşte după Infinit. Dragostea care mişcă stelele mişcă şi inima omului, şi o lege a gravitaţiei spirituale îi conduce sufletul către Sufletul întregului univers. Omul vede soarele prin intermediul luminii sale şi vede Spiritul prin lumina propriului său spirit lăuntric. Radiaţia frumuseţii eterne străluceşte peste acest vast univers, şi în momentele de contemplaţie putem vedea Eternul în lucruri trecătoare. Acesta este mesajul tuturor marilor maeştri şi învăţători spirituali şi întreaga poezie şi artă şi frumuseţe sunt numai o variaţie infinită a acestui mesaj.

Dacă citim scripturile şi cărţile înţelepciunii din lumea întreagă, dacă considerăm multiplele experienţe spirituale înregistrate în scrierile trecutului, găsim o singură credinţă spirituală, şi această credinţă este bazată pe o viziune a Adevărului. Nu adevărul legilor naturii descoperite de mintea oamenilor în mod gradat, ci ADEVĂRUL EXISTENŢEI noastre.

Deci vă propun să parcurgem într-o stare meditativă şi postarile de articole ale acestei a doua categorii (”Cuvinte din Lumina – Nestemate ale misticii orientale”) culese din mistica indiană şi yoghină. Vom regăsi în cazul tuturor maeştrilor aceeaşi credinţă aş putea spune cutremurătoare, o credinţă bazată pe viziunea şi realizarea spirituală supremă. În această viziune descoperim Lumina. O vom întrezări oare întrucâtva şi noi? Aceste cuvinte ne cheamă la Dragoste şi Viaţă. Oare le vom auzi?

Fiecare moment al vieţii noastre poate fi începutul unor lucruri mari.

SECRETUL TRANSFORMARII – ARTA DE A SPUNE „NU” ATUNCI CAND TREBUIE

A spune “nu” înseamnă, de fapt, a rosti un “nu” ferm faţă de somnolenţă şi inerţie, faţă de aşteptări inutile, de iluzii şi opinii răuvoitoare, de condiţionări negative, judecăţi pripite, critici prosteşti sau stări de vinovăţie fantasmagorică, îngrijorare, teamă, suspiciune, gelozie, răspunsuri mecanice – într-un cuvânt, înseamnă a ne opune cu curaj la tot ceea ce mai este rău în noi înşine.


Observăm deci că uneori “nu” înseamnă în realitate “da”; pentru că a spune “nu”, nu presupune neapărat o atitudine negativistă, de respingere, de crispare, de non-acceptare. În anumite condiţii, atunci când suntem inspiraţi de inteligenţă şi de bunul simţ lăuntric, acest cuvânt reprezintă de fapt o acceptare, o deschidere ori altfel spus, o poartă tainică prin care noi putem pătrunde într-o realitate superioară, respingând o evidentă iluzie inferioară. Înseamnă a avea curajul de a ne desprinde de limitări îndeobşte acceptate şi a ne lua zborul spre înălţimile perfecţiunii şi armoniei profunde.

Uneori ajungem să spunem “da” atunci când de fapt am dori să spunem cu hotărâre “nu”: din slăbiciune, teamă, politeţe sau pur şi simplu în virtutea unui penibil mecanicism de care nu am reuşit inca să scăpăm. În acest caz, ar trebui să învăţăm să folosim timpul pierdut pentru a putea măcar ulterior să spunem cu prima ocazie un “nu” hotărât. Mai devreme sau mai târziu oricum va trebui să facem aceasta, dar atunci nu trebuie să ne mire că vom sfârşi prin a deveni înăcriţi, plini de resentimente şi că ne vom lăsa în mod inutil să fim mai departe apatici şi la fel de mecanici ca nişte roboţi.

Capacitatea de a ne opune în anumite situaţii nu reprezintă o atitudine negativistă prin ea însăşi. Atunci când respingem cu hotărâre o situaţie, o stare sau o emoţie rea, când nu mai acceptăm deloc să întreţinem gânduri şi atitudini negative, “nu” capătă de fapt o conotaţie pozitivă. Aparent paradoxal, dar în fond cât se poate de firesc, spunând cu fermitate “nu” atunci când trebuie, vom constata la scurt timp după aceea că în noi se va trezi şi se va amplifica pe zi ce trece iubirea, compasiunea, toleranţa, umorul, puterea de a-i ierta pe ceilalţi şi chiar pe noi înşine.

În aceste cazuri, un efort de voinţă, bazat pe o sugestie pozitivă ne va permite să spunem cu fermitate: “Nu, nu voi mai cădea iar în vechile mele deprinderi, nu voi mai relua niciodată acest prost obicei!”, iar aceasta poate fi salvator.

A spune “nu” poate însemna cel mai pozitiv act din viaţa noastră, dar uneori şi cel mai dificil.

Uneori înţelegem că începem să trăim cu adevărat abia după ce învăţăm să spunem cu hotărâre “nu”. Adeseori această atitudine francă şi simplă ne poate scuti de mulţi ani de suferinţe şi mizerii care altfel sunt acceptate cu resemnare.

Multe cărţi s-au referit la semnificaţia cuvântului “nu”. A învăţa însă practic să spui “nu” cu fermitate, exact atunci când trebuie, este uneori o adevărată artă. Această lecţie nu poate fi învăţată decât pe cont propriu. Trebuie pentru început să te hotărâşti să o faci, dar după aceea trebuie să şi reuşeşti. Odată ajunşi aici, mulţi dintre noi ne putem întreba: cum putem oare învăţa aceasta? Înainte de toate noi învăţăm să spunem “nu” ascultându-ne adeseori inima care ne va dezvălui multe raţiuni tainice pe care mintea noastră nu le cunoaşte. “Inima” noastră, adică sufletul face să se manifeste în noi intuiţia spirituală şi tocmai de aceea ea nu are nevoie de doctorate sau de titluri pretenţioase. Ea pur şi simplu “ştie” şi la momentul potrivit ne inspiră prompt. Noi trebuie doar să dorim să pătrundem dincolo de aparenţe şi atunci vom constata cu bucurie că “putem vedea”.

Chiar dacă a spune “nu” este cel mai simplu lucru din lume, mulţi reiau procesul de câteva ori până când reuşesc să înveţe această lecţie.

Vom constata că a spune “nu” ne poate transforma radical viaţa, transfigurând-o şi ajutându-ne să o percepem sublimă şi frumoasă. Într-un asemenea moment noi avem posibilitatea să alegem dacă rămânem liberi sau dacă după un anumit timp ne întoarcem din nou la starea de somnolenţă.

Întotdeauna noi avem de ales, iar opţiunea cea mai bună şi în acelaşi timp cea mai simplă este să-ţi asculţi cu atenţie glasul inimii şi să acţionezi cu bun simţ şi cu înţelepciune. Atunci vom descoperi uimiţi că toate terapiile şi toate cărţile de înţelepciune conţin de fapt acest îndemn: Învaţă să spui “nu”!

Astfel realizăm că tot ceea ce facem trebuie să facem în deplină libertate. Putem, de asemenea, hotărî datorită acestei libertăţi, să nu facem nimic, să mâncăm atunci când ne este foame, să bem atunci când ne este sete, să dormim atunci când ne este somn, să iubim atunci când ne îndrăgostim şi să spunem cu fermitate “nu” atunci când simţim nevoia să spunem “nu”.

Depinde numai de tine ceea ce esti sau ceea ce faci. Ceea ce este esenţial este că nu trebuie niciodată să uiţi că întotdeauna a depins şi va depinde numai de tine, fiindcă atunci când cu adevărat ceri, Dumnezeu totdeauna îţi dă, însă atunci când nu faci aceasta tu iti atragi numai ceea ce meriţi.