CORPUL: TEMPLUL SPIRITULUI

Orice postura corporala asumata constient si mentinuta o perioada de timp are puterea de a ne dirija atentia din exterior catre interior. Prin urmare, corpul devine un instrument de contact cu acele profunzimi ale fiintei care au fost de mult intuite, cu nivelul propriei interioritati in care patrundem de acum constienti si deschisi. La urma urmei, cati dintre noi ne-am surprins adoptand constient o ipostaza de „a fi” si de a trai in corp din care sa putem contempla perfectiunea naturala si puterea infinita a acestuia? Prin practica Yoga ajungem sa descoperim tainele a ceea ce suntem in realitatea fiintei noastre si incepem sa fim fascinati de vastitatea si frumusetea propriului nostru spirit care se lasa insa intrevazuta si prin corp…

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii crestine -Ep.2

MONSENIORUL GHIKA

Motto: ” Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?”

Un suflet de foc. Astfel a fost simţit Monseniorul Ghika de contemporanii săi. Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, Vladimir Ghika este descendent dintr-o familie greco-bizantină care a dat numeroase personalităţi în domeniul diplomatic şi artistic. El a fost încă din tinereţe în serviciul celor sărmani; a fost un erou al acţiunilor caritabile; era preot şi despre felul în care participa la serviciile religioase pe care le ţinea se spunea: “un preot bun îşi zice bine slujba; un preot fervent o trăieşte; dar abatele Ghika o murea”. Avea capacitatea extraordinară de a vedea prezenţa lui Dumnezeu peste tot şi de a urmări să facă şi pe alţii s-o simtă. El se dăruia acestui Dumnezeu prezent în toate, şi de aici credinţa sa în necesitatea unei rugăciuni permanente. Numai astfel se ajunge la o prezenţă familiară a lui Dumnezeu şi numai prin experienţa trăită şi prin dragostea fără sfârşit pentru Dumnezeu se învaţă drumul către binele săvârşit permanent. O mare parte a vieţii sale a dăruit-o acţiunilor de binefacere în favoarea săracilor, bolnavilor, victimelor, oropsiţilor soartei pentru a le alina suferinţele trupeşti şi sufleteşti.

Pentru aceasta, el nu s-a sustras de la nici un sacrificiu şi nu a refuzat nici un ajutor, mobilizând toate resursele materiale şi financiare de care dispunea, depăşind cu stoicism şi speranţă toate dificultăţile. Sfinţenia lui era făcută din eroismul virtuţilor, exemplu viu adus creştinilor, o sfinţenie de zi cu zi, aceea a carităţii trăite, a credinţei supuse tuturor probelor, a acceptării premeditate a suferinţelor de care natura umană se teme, al încrederii în harul divin pentru a le îndura, când ceasul încercării a sosit. Orice om pe care-l întâlnea Monseniorul Ghika, pe stradă, într-un salon, la patul unde era ţintuit de boală, în faţa morţii iminente, devenea aproapele său. Această voinţă de a se substitui altuia care suferă, acest ecran pe care-l făcea din sine însuşi, plasându-se între răul iminent şi cel care urma să-i fie victimă, constituie acte religioase izvorâte dintr-o inimă plină de dragoste. În prezenţa lui aveai impresia că te-ai apropiat de sfinţenie; întreaga sa fiinţă impregnată de o imensă bunătate trăda o disponibilitate continuă: “- Nu uitaţi, spunea el, că zilele cele mai frumoase nu sunt la fel de frumoase pentru toţi.”

Monseniorul Ghika a fost un apostol. Ardea de dorinţa de a aduce mărturie. El voia să răspândească lumina pe care o primise şi harul în care trăia. Participanţii la slujba sa religioasă erau străbătuţi de intensitatea rugăciunii care se înălţa de pe buzele preotului; ei aveau cu adevărat conştiinţa că Dumnezeu cobora acolo în timpul slujbei. Monseniorul Ghika semăna cu sfinţii din iconografia bizantină: figură austeră, înalt spiritualizată, în care amprentele vieţii obişnuite s-au stins pentru ca figura lui să restituie doar lumina adâncă din care s-a hrănit. Era frumos, de o mare distincţie, atitudinile şi gesturile sale erau totdeauna pline de nobleţe şi armonie la modul cel mai natural. O privire care pătrundea până-n străfundul sufletului interlocutorilor, o privire plină de bunătate, de gingăşie, de tandreţe, de afecţiune îi lumina faţa încadrată de o mare barbă albă. Avea o sensibilitate delicată, bunătate, devotament fără limite pentru toţi, gingăşie cu rafinamente de neuitat.

Viaţa lui plină de contradicţii, tentaţii şi înfrângeri ale tentaţiilor, de împătimită devoţiune şi reculegere spirituală constituie o mărturie a acţiunii lui Dumnezeu în lume.

Chiar sfârşitul vieţii sale, trăind în România anilor 1950, a fost un sacrificiu din iubire; deşi a fost avertizat de pericolul de a fi arestat, el a preferat să rămână în ţară pentru a se afla alături de fraţii săi, urmărind să le atenueze spaima. Arestat în 1952, parcurge un an de interogatorii, torturi, umilinţe. Tribunalul Militar înscenează un proces la care pedepsele erau dinainte stabilite de securitate. Martori oculari relatează de la proces: “Monseniorul Ghika era în sutană, fără guler. Nu avea cămaşă. Cu barba şi părul său alb părea un profet ieşit din mormânt. Întreaga asistenţă era pietrificată.”

A murit la Jilava într-o celulă comună (peste 40 de deţinuţi); ceilalţi vorbeau despre el ca despre un sfânt; cel care a zăcut ultimele zile ale vieţii la infirmeria închisorii, sleit de puteri, dar cu ochii vii, iluminaţi de o flacără lăuntrică şi de o credinţă mai presus de umilinţele zilnice la care fusese supus, era un prinţ prin naştere, dar mai cu seamă prin sufletul său.

Dăruit cu totul în acţiuni plăcute lui Dumnezeu, răspunzând oricărui apel de ajutor printr-un spirit de sacrificiu excepţional, Monseniorul Ghika a avut prea puţin timp pentru a lăsa mărturii scrise; redăm în continuare câteva cugetări ale acestui “suflet de foc”.

Cuvinte din lumina

  • Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; pentru cel care nu vede aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe.
  • X
  • Progresul sufletului constă în a face din dragoste ceea ce ar trebui făcut din datorie.
  • X
  • Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ţi se petrece.
  • X
  • Pentru a fi perfect trebuie ca rugăciunile tale să devină veritabile acţiuni şi acţiunile veritabile rugăciuni.
  • X
  • Cerul întreg este drumul aripilor.
  • X
  • Rugăciunea ta trebuie să circule în totul, ascunsă, puternică şi vie, precum sângele.
  • X
  • Florile ajung să parfumeze până şi mâinile celui care le striveşte.
  • X
  • Dacă tu îl cauţi pe Dumnezeu, este pentru că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă, Dumnezeu fiind, El te găseşte înainte ca tu să-L fi găsit.
  • X
  • Un nume pentru Dumnezeu: Cel care nu uită.
  • X
  • Ziua nu este cu adevărat zi, dacă nu ai amintirea stelelor, iar noaptea nu este cu adevărat noapte, dacă nu-ţi aminteşti soarele.
  • X
  • Anumite flori nu cresc decât acolo unde au căzut lacrimi.
  • X
  • Smerenia, care aşează lucrurile la scara lui Dumnezeu, este de asemenea scara care ne permite să urcăm la Dumnezeu.
  • X
  • Suntem, chiar şi în imperfecţiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu.
  • X
  • În pofida aparenţelor, nimic din ceea ce este nu se contrazice; totul se completează.
  • X
  • La drept vorbind, Dumnezeu nu prevede nimic. El vede, iar noi suntem cei care vedem cu întârziere.
  • X
  • Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi.
  • X
  • Curajul este, şi el, o singurătate.
  • X
  • Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi din inima săracilor tăi!
  • Doamne, susţine-mă în privirea săracilor tăi!
  • Doamne, primeşte-mă într-o zi în compania săracilor tăi!
  • X
  • Cel care se despoaie pentru ceilalţi, se îmbracă cu Cristos.
  • X
  • Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele.
  • X
  • Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!
  • X
  • Când fratele tău te obideşte pe nedrept, ar trebui să suferi mai mult pentru el decât pentru tine.
  • X
  • Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită, dăruieşte celui care nu-ţi cere, iubeşte-l pe cel care te respinge.
  • X
  • A consola este putinţa noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa. A consola înseamnă să-l faci pe deznădăjduit să trăiască în speranţă. A consola înseamnă a permite celui ce suferă să vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru el.
  • X
  • Universul devine mai sărac prin uitarea rugăciunii.  Să ne trăim rugăciunea şi să ne rugăm viaţa.
  • X
  • Simţim adesea nevoia să ne rugăm chiar în picioare fiind şi să gândim în genunchi.
  • X
  • Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor.
  • X
  • Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea.
  • X
  • Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.
  • X
  • Cel ce nu ştie să respecte, nu va învăţa nici să se sacrifice.
  • X
  • Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul, şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine.
  • X
  • Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai curând să se servească de El.
  • X
  • Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.
  • X
  • Direcţia îndurării Divine în Eternitate se cheamă viitor.
  • X
  • Cel care iubeşte mai mult este cel care iubeşte mai bine, iar cel care iubeşte mai bine este, într-un fel şi de fapt, cel care iubeşte mai mult.
  • X
  • Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.
  • X
  • Singurătatea e bună şi sfântă doar după ce a fost eliberată de Eu.
  • X
  • O ispită a descurajării: „La ce mai pot fi bun?” Răspunsul: „în orice caz, pentru a fi mai bun”.
  • X
  • Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte e să ne privim ascultând.
  • X
  • Oricare ar fi întâlnirea providenţială care aşează o trebuinţă în calea noastră, ea este o vizită a lui Dumnezeu care ne apare.
  • X
  • Calcă spre cer e strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât pe o câmpie.
  • X
  • Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.
  • X
  • Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale – adevărate rugăciuni.
  • X
  • Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.
  • X
  • Sunt sigur de Tine, nu sunt sigur de mine. Singurul meu mod de a fi sigur de mine este să fiu destul de sigur de Tine.
  • X
  • Fie ca rugăciunea ta să circule în toate, ascunsă, puternică şi vie, ca sângele.
  • X
  • Cerul nu face umbră pământului.
  • X
  • Adevărurile sunt crude precum chirurgii.
  • X
  • Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.
  • X
  • Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.
  • X
  • Să dorim sfinţenia nu pentru a ne plăcea nouă înşine, ci pentru a plăcea lui Dumnezeu.
  • X
  • Importanţă are nu atât ceea ce facem, ci felul în care facem ceva, nu atât ceea ce ni se întâmplă, cât felul cum întâmpinăm ceea ce ni se întâmplă.
  • X
  • Dacă socoteşti că ţi-ai sfârşit viaţa, înseamnă că nici nu ţi-ai început-o încă.
  • X
  • Nu încerca să faci din tine o capodoperă, ci un instrument al fericirii.
  • X
  • Dumnezeu este singurul care nu uită să iubească nici în mânia sa.
  • X
  • Libertatea creaturilor e un fel de răbdare a Eternităţii.
  • X
  • Faptele de azi nu sunt decât ideile de ieri.
  • X
  • Cel ce-şi aduce aminte de Dumnezeu învaţă să nu uite pe nimeni.
  • X
  • Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.
  • X
  • Soarelui îi pare oare rău de razele sale?
  • X
  • În ceea ce priveşte iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu risca să fie oarbă.
  • X
  • Orgoliul cel mai greu de smuls din rădăcini este acela al oamenilor care cred că nu-l au.
  • X
  • Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?
  • X
  • A vorbi de rău despre oameni ne deprinde să-L defăimăm pe Dumnezeu.
  • X
  • A ne ignora unii pe alţii e o mare greşeală; a ne ascunde unii de alţii e un mare păcat; a ne despărţi unii pe alţii e o crimă.
  • X
  • Tristeţea privirii noastre în noi şi în jurul nostru: văzând cât de bine se face răul şi cât de rău se face binele.
  • X
  • Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?
  • X
  • Fă cu mărinimie cele mai mici lucruri şi cu umilinţă lucrurile mari.
  • X
  • Orice suflet cu adevărat umil poate să iubească uşor. El şi-a pierdut aproape toate motivele de indiferenţă şi de aversiune.
  • X
  • Numai Dumnezeu poate face ceva cu lacrimile omeneşti fără să le profaneze.
  • X
  • A-L iubi pe Dumnezeu e totodată şi una din modalităţile de a învăţa să nu ne temem de nimic.
  • X
  • Ce ar fi dacă, pe neaşteptate, conştiinţa ta ar începe să vorbească cu voce tare şi în faţa tuturor?
  • X
  • Lumina e tăcută, sunetul nu se vede. Totuşi, numai lumina permite să recunoşti într-o mulţime pe cel care vorbeşte.
  • X
  • A avea pentru sine sau a fi pentru EI? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.
  • X
  • E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.
  • X
  • La urma urmei, bunătatea nu e decât forma cea mai subtilă şi cea mai suplă a dreptăţii.
  • X
  • Dacă suferi pe nedrept – mulţumeşte lui Dumnezeu, atât pentru nedreptate cât şi pentru suferinţă… Ai prefera oare să ai de suferit pe bună dreptate?
  • X
  • Cele patru etape:
  • cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu, în Dumnezeu.
  • X
  • Nu cum calcă un om pe cale contează, ci cum o parcurge.
  • X
  • Nu mergeţi spre Iubire pe calea ascultării, ci spre ascultare pe calea iubirii.
  • X
  • Nu vom fi niciodată nici judecaţi, nici condamnaţi decât de Iubire, în numele Iubirii şi pe temeiul iubirii noastre.
  • X
  • Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie numită pentru a fi recunoscută.
  • X
  • Nu-L iubim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine dacă, iubindu-L, nu ştim să-L facem iubit.
  • X
  • Doamne, dacă îţi cer uneori o dovadă sensibilă a harului tău, n-o fac pentru a fi mai sigur de tine, ci pentru a fi mai sigur de mine.
  • X
  • Poţi tot ce vrei când vrei ceea ce vrea Dumnezeu.
  • X
  • Când nu mai ai nimic de dat, poţi să dăruieşti încă ceva ce-i mai presus de toate: o rugăciune.
  • X
  • Cu cât un drum este mai bun, cu atât mai puţin păstrează urma paşilor ce trec.
  • X
  • Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile şi la rugăciunile noastre, să schimbe totul.
  • X
  • Eternitatea înseamnă deja de pe acum timpul prezent.
  • X
  • Nu putem şti dacă suntem vrednici de iubire sau de ură. Ştim doar atât, că, vrednici sau nu, Dumnezeu ne iubeşte.
  • X
  • Oamenii au ştiut să răstignească Cuvântul … Ce fac cu tăcerea lui Dumnezeu?
  • X
  • Tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii …
  • X
  • A fi supus numai lui Dumnezeu… Nu poate exista o libertate mai absolută decât aceasta.
  • X

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii orientale – Ep. 2

SRI RAMAKRISHNA

18 februarie 1836 – 16 august 1886

Adevărul a fost, este şi va fi întotdeauna simplu, dar este nevoie de astfel de fiinţe divine, care să reamintească oamenilor că Dumnezeu este Adevărul „pur şi simplu” şi să le indice „calea” pentru a ajunge la El.

Milioane de oameni au înţeles că viaţa şi mesajul spiritual al lui Sri Ramakrishna reprezintă înţelepciunea şi puterea cu adevărat divină a unui mare avatar, care a venit în lume pentru a reînvigora şi a da un nou avânt tuturor căilor spirituale, în momentul când forţa credinţei slăbise foarte mult în lume şi mai cu seamă în India.

Cuvintele sale sunt de natură să impulsioneze spiritual orice suflet rătăcitor, să-i ofere certitudinea existenţei lui Dumnezeu şi a posibilităţii de a-L cunoaşte chiar în această viaţă, indiferent de calea spirituală pe care o urmează. Din acest punct de vedere, viaţa lui Ramakrishna este o dovadă de netăgăduit, care poate îndepărta multe îndoieli sau suspiciuni cu privire la calea spirituală aleasă, căci el ne-a arătat prin experienţa sa proprie că toate căile spirituale fundamentale sunt adevărate şi se unesc în acelaşi unic Adevăr Suprem.

Sri Ramakrishna nu a pretins niciodată că ar fi adus ceva nou. Putem regăsi toate învăţăturile sale la predecesorii săi şi în toate textele sacre la care el s-a raportat constant. Ceea ce determină însă valoarea mesajului său este dovada incontestabilă oferită de întreaga sa viaţă că toate aceste învăţături au rămas valabile şi utilizabile practic de către orice fiinţă umană plină de aspiraţie. Gandhi spunea despre el: „Viaţa sa ne permite să-L vedem pe Dumnezeu în faţă.”

Unele din afirmaţiile lui Sri Ramakrishna care au frapat cel mai mult Occidentul, dar i-au surprins mai puţin pe hinduşi, de altfel şi lucrul asupra căruia el insista constant şi asupra căruia aducea o mărturie convingătoare prin experienţa sa personală, a fost că fiecare cale spirituală, dacă este urmată ea singură cu suficientă ardoare şi perseverenţă, permite atingerea scopului ultim pe care şi-l propun toate religiile, şi anume cunoaşterea lui Dumnezeu. După ce a experimentat practic, într-un ritm extraordinar, cele 64 de sadhana-e tantrice, el a urmat timp de şase luni, în 1866, experienţa monismului absolut (advaita vedanta), dar aceasta nu l-a împiedicat să se dedice cu tot atâta deschidere, cu aceeaşi intensitate şi totuşi separat, cultului lui Rama şi Krishna (1864), al lui Kali şi al altor zeităţi fundamentale din panteonul hindus. El a ajuns la o cunoaştere profundă în islamism (1866) şi în creştinism, conformându-se de fiecare dată în mod strict regulilor şi ritualurilor religiilor respective, chiar dacă existau contradicţii faţă de riguroasele prescripţii ale hinduismului. De fiecare dată, ducând experienţa până la Realizarea Ultimă, el afirma plin de fericire că „şi această cale conduce la Dumnezeu.

Anul 1879 a fost cel care i-a adus lui Ramakrishna primii discipoli. În scurt timp, ei au devenit din ce în ce mai numeroşi. Curânds-a constituit un nucleu de adepţi fideli care au format un ordin monastic, „Ordinul lui Ramakrishna”, în care cei mai marcanţi membri au fost Swami Brahmananda, primul adept al Ordinului şi Swami Vivekananda, cel care avea să continue mesajul spiritual al lui Ramakrishna în Orient şi în Occident.

Să privim mai atent viata sa sfanta. El nu putea, în oroarea sa de bogăţie, să atingă o monedă de aur fără să resimtă imediat o arsură insuportabilă. O lovitură dată de un om altuia lăsa şi pe propriul său corp aceeaşi urmă fizică. Nepotul său l-a văzut cu spatele înroşit, acoperit cu sânge, în urma unei scene petrecute în stradă, în care un om furios snopise în bătaie un paria (om dintr-o castă inferioară), biciuindu-l pe spate. Altădată, văzând doi bătăuşi încăierându-se pe malul Gangelui, el a plâns de durere şi tristeţe.

Acest om care-şi punea în gardă discipolii contra oricărui „ramakrishnaism”, le citea gândurile cele mai secrete ca într-o carte. El putea astfel să revitalizeze sufletele cele mai slabe, să entuziasmeze inimile amorţite, să insufle credinţa în sufletele cele mai uscate. El dojenea un discipol moale căruia îi lipsea fermitatea, fie chiar şi în viaţa obişnuită: „Un yoghin nu trebuie să fie un prost” spunea el. Uneori, din contră, el răcea înflăcărarea şi pornirile violente, cum a făcut cu Vivekananda, pentru a-l învăţa să-şi păstreze un umor constant.

El trezea şi armoniza energia interioară a celor cu care intra în contact, încuraja senina stăpânire de sine şi controlul perfect al simţurilor, spunând mai mereu: „Noi trebuie să trăim o viaţă interioară atât de intensă şi de pură, încât ea să ne facă să devenim o adevărată Fiinţă.” Blândul maestru era descris ca având totuşi o „forţă de tigru”. Neobosit, douăzeci de ore din douăzeci şi patru el răspundea la întrebări, cataliza conştiinţele, oprea orice fals avânt: „Voi căutaţi Esenţa Supremă? Ei bine, atunci căutaţi-o în om! Esenţa Supremă este manifestată în om mai mult decât în orice altceva.”

Cei care erau atinşi de Ramakrishna – şi în această direcţie mărturiile abundă – erau inundaţi de un val de energie. Până la extrem, totul la el era dăruire de sine: „Nu mai vorbiţi atât de mult despre iubirea aproapelui, căci mult mai bine este să acţionaţi pentru a vă justifica afirmaţiile.” În acest sens, el era un exemplu luminos pentru toţi discipolii săi. El se dăruia tuturor şi dorea, înainte de toate, să-i ajute pe ceilalţi să-şi dezvolte individualitatea şi să descopere apoi spiritualitatea proprie fiecăruia. Această uluitoare putere de a-i ridica pe ceilalţi, de a-i revela lor înşişi, făcându-i să se înţeleagă, el o dedica mai ales acelora pe care îi ştia sinceri.

Singurul lucru care putea să-l scoată din starea de samadhi (extaz mistic yoghin n.n) pentru a-l readuce la planul obişnuit de conştiinţă era o mantra adecvată. Atunci el revenea printre ceilalţi, pe care, de fapt, nu-i părăsea niciodată, şi continua să vorbească, să explice, să-i trezească la o realitate superioară. Toţi cei care s-au apropiat de el vorbesc de acea radiaţie fascinantă care zguduia inimile, toţi au fost influenţaţi benefic, adesea metamorfozaţi de acest om, atât de pătruns de Iubirea universală şi de o infinită compasiune: „Să fiu condamnat să renasc mereu şi mereu, chiar sub forma unui câine, dacă pot să fiu de oarecare folos măcar şi unui singur suflet!”

Pentru că extazurile sale îi răpeau o parte din timpul pe care voia să îl consacre celorlalţi, el îşi reproşa stările de samadhi strigând: „O, Infinită Mamă, opreşte-mă de a mă bucura atât de mult, ca să rămân mereu în starea obişnuită, pentru a putea fi mai mult timp de folos lumii!”

Simplitatea sa, de asemenea, era remarcabilă: „Nu-mi plac discuţiile. Realitatea Supremului Absolut este dincolo de raţiune. Eu văd că tot ceea ce există este Supremul Absolut. La ce bun numai să raţionezi?… Acţionaţi, intraţi în grădină, mâncaţi sublimele fructe. Şi dacă aţi intrat, nu staţi pentru a număra frunzele copacului dătător al acestor fructe. Pentru ce vă risipiţi timpul vostru discutând despre reîncarnare sau despre un Suprem Absolut abstractizat schematic?”

„Oricare ar fi calea pe care o urmaţi, punctul esenţial este dorinţa arzătoare, infinită de adevăr. Ceea ce un om gândeşte, aceea, mai devreme sau mai târziu devine”. Ramakrishna spunea adeseori că gândul trebuie să devină acţiune, căci dacă cele două nu concordă deloc, survine neputinţa şi apoi înfrângerea. Înfrângerea neacceptată, refulată, degradează fiinţa şi tot ceea ce este în legătură cu aceasta. El insista ca atât în acţiune, cât şi în gândire să se manifeste plenar conştiinţa cea mai înaltă, căci numai atunci drumul devine uşor şi luminos.

Ramakrishna ajuta pe toţi oamenii după propriile lor posibilităţi (fizice, psihice, mentale şi spirituale), esenţialul fiind restabilirea echilibrului personal al fiecăruia dintre cei care veneau să-l vadă, făcându-i receptivi faţă de Realitatea Esenţei Supreme, în funcţie de propriul lor grad de maturitate spirituală.

Iată-ne deci destul de departe de enunţarea dogmatică a marilor legi definitive, aplicabile fără discriminare, şi mai mult chiar, dincolo de interdicţii şi de obligaţii decretate cu o autoritate oarbă. Ramakrishna a înţeles că esenţa întregului sistem yoga nu este nici rigiditate, nici întemniţare, ci mai ales libertate în experimentare. „Există unii oameni care citesc mereu scrierile yoghine, dar a căror conduită e în întregime opusă”, spunea Ramakrishna.

Înainte de toate, Ramakrishna pretindea ferm ca fiecare să ajungă să se cunoască pe sine însuşi: „Nu acceptaţi nimic pentru că v-am spus eu. Încercaţi şi verificaţi totul prin voi înşivă. Căci cine a obţinut cunoaşterea este pretutindeni liber”.

Când intra în starea de bhava samadhi (cea mai inalta forma de samadhi n.n.), Ramakrishna vedea Supremul Absolut cu „ochii deschişi”, fiind intim unit cu Fiinţa Supremă. În orice direcţie a Universului îşi îndrepta atenţia, Totalitatea Conştiinţei Cosmice Supreme i se revela printr-o stare de fuziune continuă cu Dumnezeu. El atinsese, după propria sa expresie, starea de bhava-mukta, „pragul transformării”. Rămânând şi pe planul conştiinţei relative, el era, în acelaşi timp, fuzionat în planul conştiinţei cu Supremul Absolut şi cu întreaga manifestare.

Această realizare a Totalităţii Conştiinţei Cosmice Infinite îi permitea lui Ramakrishna să se identifice complet cu cei care se apropiau de el, simţindu-le perfect aspiraţiile, supărările sau angoasele, ca şi cum ar fi fost vorba chiar de ale sale, acesta fiind de fapt aspectul cel mai caracteristic al existenţei sale: compasiunea.

Aşa cum ne spune şi Bhagavad Gita, aspectele manifestării sunt multiple şi realitatea este, şi ea, de asemenea multiplă; dar în fiecare dintre aspectele manifestării, agreabile sau dureroase, se exercită puterea Realităţii Supreme. În întregul Univers, de la firul de iarbă până la soare, totul este impregnat de realitatea Energiei Cosmice, de această Shakti sau Mamă Cosmică cu care Ramakrishna s-a identificat. Răspunsul lui Ramakrishna la suferinţa lumii este profund emoţionant, mai ales prin faptul că nu este conţinut într-o doctrină, ci într-o transmitere efectivă a acestei energii psiho-spirituale discipolilor săi. Răspunsul său la suferinţa lumii îşi păstrează pentru noi întreaga sa valoare inestimabilă şi ne emulează să-l urmăm.


Cuvinte din lumina

Despre natura reală a omului

* Adăugând zerouri, putem ridica cifra „unu” până la orice valoare – dar aceste zerouri nu valorează nimic prin ele singure dacă cifra „unu” este omisă. Tot astfel, atât timp cât sufletul individual (jiva) nu este unit cu Dumnezeu, el nu-şi poate manifesta adevărata valoare, pentru că toate lucrurile de aici, de jos, nu au valoare decât în măsura în care ele sunt în contact cu Dumnezeu. Singur Dumnezeu, de la începutul acestei lumi, este Cel care poate conferi adevărata valoare şi viaţă.

* Adevărata natură a lui jiva este eternul sat-cit-ananda (Pura Existenţă, Pura Conştiinţă, Pura Beatitudine). Dar egoismul a ridicat atâtea bariere şi limite (upadhis) în calea noastră încât adevărata noastră natură divină a fost uitată.

* Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.

* Atât timp cât sufletul este înlănţuit, el se identifică cu jiva. Dar acelaşi suflet, dacă este eliberat de lanţurile sale, este Shiva.

* Sufletul individual (jivatman) îşi are reşedinţa în inima omului. El este întocmai ca o bucăţică de fier pentru sufletul universal (Paramatman) care este un imens magnet.

Răul învăluie pe jivatman ca şi cum ar fi murdar de argilă. Dacă această argilă a tendinţelor rele poate fi spălată de lacrimile iubirii (bhakti), imediat magnetul (sufletul universal) va atrage la el fierul (sufletul individual).

* Ca să înţelegeţi ce înseamnă eul individual, gândiţi-vă că după ce puneţi deoparte puţină apă din Gange, numiţi această apă propriul dumneavoastră Gange.

* Dacă veţi arunca o bucăţică de plumb într-un recipient care conţine mercur, ea va fi repede dizolvată. Tot astfel, sufletul individual îşi pierde existenţa sa limitată când se scufundă în oceanul lui Brahman (Dumnezeu).

* A existat odată o păpuşă de sare care a vrut să măsoare adâncimea oceanului. Ea a adus pentru aceasta un fir de sfoară şi un plumb. S-a îndreptat spre malul apei şi a contemplat nesfârşitul ocean care se întindea în faţa sa. Până în acel moment, ea fusese întotdeauna aceeaşi păpuşă de sare, care îşi conservase propria sa individualitate. Dar acum pe măsură ce făcea un pas în plus, intra cu atât mai mult în apă şi în curând ea s-a contopit cu oceanul. Toate particulele de sare care o compuneau s-au topit în apa mării. Sarea din care ea era făcută provenea din ocean şi iată că ea s-a întors în ocean pentru a se uni din nou cu el. „Diferenţierea” se topise în „nediferenţiere”.

Fiinţa umană este ca această păpuşă de sare – egoul este cel care diferenţiază, individualizează. Absolutul, Necondiţionatul, este infinitul ocean sărat.

Păpuşa de sare nu va putea reveni să ne vorbească despre profunzimea marelui ocean. La fel este şi în cazul celui care are fericirea să-L cunoască pe Dumnezeul Absolut în profunzimile insondabile ale stării de nirvikalpa – samadhi, care şterge orice individualitate. Nediferenţiat cum este, el nu poate ieşi din nou din adâncuri pentru a explica lumii natura lui Dumnezeu Absolut şi a necondiţionării. Şi dacă vreodată, prin voinţa Mamei sale, va fi posibil pentru păpuşa de sare să revină la stadiul de diferenţiere, ea va trebui să se exprime în funcţie de limitele care îi vor fi impuse, în limbajul diferenţierii; ea va trebui să se comporte ca un locuitor al lumii relative şi fenomenale.

Acesta este motivul pentru care Marele Mister nu poate fi în întregime revelat fiinţelor limitate. Absolutul, Necondiţionatul, nu poate fi exprimat în funcţie de relativ şi de condiţionat. Infinitul nu poate fi descris în limbajul finitului.

* Divinul însuşi este cel care se joacă cu formele umane. El este marele magician şi această fantasmagorie a lui jiva şi jagat (sufletul individual şi lumea sau universul) este spectacolul său. Singur magicianul este real, restul este o iluzie creată de el.

* O marionetă dansează atât timp cât tragem de firele cu care ea este legată, dar imediat ce mâna maestrului se opreşte, ea devine imobilă.

* A fost odată un om sfânt care trăia continuu în stare de extaz şi nu deranja pe nimeni, niciodată. El era considerat nebun de către oamenii obişnuiţi. Într-o zi, s-a aşezat pe un câine şi a început să mănânce şi să dea de mâncare şi câinelui. Acesta era un spectacol ciudat, care a atras o mulţime de curioşi care se amuzau, pentru că omul sfânt ducea alternativ o bucăţică de hrană la gura sa şi o bucăţică la botul câinelui; astfel omul şi animalul mâncau împreună ca doi buni prieteni. Atunci el le-a spus:

„De ce râdeţi?

Vishnu este aşezat deasupra lui Vishnu,

Vishnu îl hrăneşte pe Vishnu,

De ce râdeţi voi, o Vishnu?

Râdeţi de ceea ce nu e nimic altceva decât Vishnu.”

*Nu acordaţi prea mare importanţă unei fotografii, pentru că ea nu reprezintă decât corpul. Adoraţi-l mai curând pe Acela care se află în suflet – Divinul.

Despre căutarea lui Dumnezeu

* Îl cauţi pe Dumnezeu? Atunci priveşte-l în om! Divinitatea se manifestă în om mai mult decât în orice alt obiect sau fiinţă. Şi caută în jurul tău un om cu iubire de Dumnezeu, în care iubirea înfloreşte şi creşte continuu, un om care trăieşte, acţionează şi îşi închină întreaga viaţă lui Dumnezeu, un om inundat de iubirea pentru El. Într-un asemenea om este încarnat însuşi Dumnezeu.

* Dumnezeu aude orice. El aude de fiecare dată când te rogi plin de credinţă la El şi cu siguranţă se va manifesta pentru tine într-o zi sau alta, chiar dacă această clipă ar fi la sfârşitul vieţii tale.

* Primeşti întotdeauna ceea ce cauţi. Cel care Îl caută pe Dumnezeu ajunge la El; cel care caută bogăţia şi puterea, pe acestea le va avea.

* Cu adevărat, cu adevărat vă spun că cel care Îl caută pe Dumnezeu, Îl va găsi. Verificaţi aceasta în propria voastră viaţă; încercaţi timp de trei zile, şi fiţi siguri că veţi reuşi.

Despre scopul vieţii: comuniunea cu Dumnezeu

* Omul este născut în această lume pentru a realiza comuniunea cu Divinul; este bine să nu uite aceasta şi să nu-şi îndrepte mintea către altceva.

* Este o viaţă fără rost aceea în care, având privilegiul de a te fi născut ca fiinţă umană, nu eşti capabil să-l realizezi pe Dumnezeu.

* Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.

* Aşa cum o lampă nu poate arde fără ulei, tot aşa un om nu poate trăi fără Dumnezeu.

* Aşa cum te gândeşti la procese şi curţi de judecată când vezi un avocat, la boli şi dureri când întâlneşti un medic, tot astfel îţi aminteşti de Dumnezeu când vezi un adevărat credincios.

* Aţi venit în această lume cu un corp uman pentru a ajunge la Dumnezeu prin devoţiune şi iubire. Datoria voastră este să faceţi tot posibilul pentru a trăi bhakti (devoţiunea) în faţa picioarelor de lotus ale Domnului. De ce vă preocupaţi de o sută de lucruri diferite? Discuţiile filozofice şi intelectuale nu vă aduc mai multă înţelepciune decât aveţi.

* Realizaţi mai întâi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu şi apoi vor apărea toate bogăţiile lumilor, dar nu încercaţi să faceţi invers. Dacă urmăriţi o viaţă mondenă înaintea spiritualizării fiinţei voastre, atunci vă veţi pierde pacea sufletului vostru.

* Vă gândiţi la reforme sociale? Înainte de a le întreprinde, realizaţi cunoaşterea ultimă a lui Dumnezeu. Amintiţi-vă că rishi-i (înţelepţii) de altădată renunţau la lume pentru a ajunge la fuziunea cu Divinul. Acesta este singurul lucru necesar de realizat; tot restul vă va fi dăruit, în plus, dacă veţi mai avea atunci şi alte dorinţe. Mai întâi să Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu şi apoi veţi putea să ţineţi discursuri şi să vorbiţi despre reforme sociale.

* Foarte puţini dintre oameni înţeleg că rostul şi finalitatea vieţii umane este fuziunea cu Dumnezeu.

* Dacă realizaţi cunoaşterea Unicului, puteţi cunoaşte totul. Zerourile pe care le-am adăugat cifrei 1 au devenit sute de mii. Dar dacă veţi înlătura cifra 1, nu va mai rămâne nimic. Multitudinea nu are valoare decât prin acest Unic. Întâi este Unicul şi apoi multiplicitatea. Mai întâi este Dumnezeu şi apoi urmează lumea şi celelalte fiinţe individuale (jagat şi jivas).

Despre Graţia lui Dumnezeu

*  Graţia lui Dumnezeu nu constă în a ne dărui pâinea în fiecare zi. Fiecare părinte este dator să asigure copiilor lui mâncarea. El ne dăruieşte cu adevărat graţia Sa când ne dă puterea de a ne depăşi tentaţiile zilnice.

* Graţia lui Dumnezeu se revarsă zi şi noapte asupra ta. Deschide larg pânzele bărcii tale, dacă vrei să înaintezi rapid pe oceanul vieţii!

* Dacă, prin graţie Divină, puterea renunţării apare într-un om, atunci el poate elimina ataşamentul faţă de dorinţe şi bogăţii şi astfel, el devine liber de toate legăturile lumeşti.

* Aşa cum zorile vestesc răsăritul soarelui, tot aşa, sinceritatea, altruismul, puritatea şi perseverenţa preced graţia lui Dumnezeu.

* Dăruieşte totul lui Dumnezeu, dăruieşte-te pe tine Lui şi atunci toate necazurile şi durerile tale vor dispărea. Atunci vei ajunge să înţelegi că totul se petrece numai prin voia lui Dumnezeu.

 

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.2

Psihologia succesului

Paşi în atingerea ţelului

Orice ţel stabilit trebuie să fie urmat imediat de dezvoltarea unui plan şi de o acţiune perseverentă şi constantă în vederea realizării sale. Să nu uităm că uneori a eşua în atingerea unui ţel poate însenina orientarea către atingerea ţelului nostru real. Întrebaţi-vă întotdeauna: Ce acţiune specifică pot realiza astăzi, astfel încât ea să mă conducă pe drumul către destinul ales de mine? Întrebaţi-vă: Ce doresc de la viaţa mea, ştiind că există întotdeauna o cale prin care pot să obţin acest lucru? Cum voi merge către acel ţel, ştiind că este imposibil să nu reuşesc? Este important să nu uităm că nu atingerea ţelului în sine ne va oferi o fericire durabilă. Ceea ce noi devenim atunci când depăşim toate obstacolele necesare pentru atingerea ţelurilor noastre este ceea ce ne conferă cel mai profund sentiment de împlinire, acesta fiind cu adevărat un sentiment de durată.

Transformarea

„Nimic măreţ nu a fost niciodată dobândit de altcineva decât de aceia care au îndrăznit să creadă că ceva din interiorul lor era superior circumstanţelor.”Bruce Barton

Trebuie să fim conştienţi că acelaşi model de gândire care ne-a adus acolo unde suntem acum, nu ne va duce acolo unde dorim să fim. Un nou nivel de gândire este însă necesar pentru a experimenta cu adevărat succesul. Reamintiţi-vă că ţelul nostru nu este de a ignora problemele vieţii, ci de a ne menţine în stări mentale şi emoţionale superioare, care ne pot oferi exact soluţia şi capacitatea de acţiune de care avem nevoie. Tot ce aveţi de făcut este ca în viaţă să nu cheltuiţi niciodată mai mult de 10% din timpul dumneavoastră concentrându-vă asupra problemei, petrecând restul de 90% din timp centrându-vă asupra soluţiei şi a mijloacelor prin care se poate atinge scopul.

Primul pas în transformarea noastră interioară trebuie să fie întotdeauna refuzul de a menţine orice gânduri sau stări emoţionale negative. Îndepărtaţi aceste stări chiar eliminând din vocabularul dumneavoastră cuvintele care le descriu. Să nu uităm ce spunea marele yoghin Shivananda: „Mai întâi ne construim obiceiurile, şi apoi obiceiurile ne construiesc pe noi.”

1.Pentru a vă putea transforma cu adevărat trebuie să deveniţi mai întâi conştient de „obiceiurile” mentale negative şi să le ţineţi la distanţă.

2. Apoi trebuie să căutaţi o modalitate superioară de a le aborda.

3. În al treilea rând, trebuie să fiţi pe deplin încrezător în capacitatea de a vă transforma viaţa.

4. În al patrulea rând, vă veţi crea noi obiceiuri, noi standarde şi noi aşteptări, care vă vor ajuta să dobândiţi mai mult decât v-aţi aşteptat vreodată. Dacă cineva realizează mai bine ceva într-o anumită zonă a vieţii, aceasta este pur şi simplu deoarece el realizează o mai bună evaluare a semnificaţiei lucrurilor, ştiind atunci mai precis ce ar trebui să facă.

Dacă cineva doreşte să facă o modificare esenţială în viaţa sa, aceasta va fi în mod invariabil orientată către aceste două lucruri:

1) modul în care el însuşi se simte şi 2) comportamentele şi atitudinile sale. În vederea unei modificării globale, credinţa cheie pe care trebuie să o adoptaţi este următoarea:

“Eu sunt sursa tuturor emoţiilor mele; nimic şi nimeni, cu excepţia mea, nu poate modifica modul în care eu simt. Dacă sunt conştient de reacţia mea cu privire la orice acţiune, pot modifica această reacţie într-o clipă.”

Dacă veţi adopta cu adevărat această convingere nu numai intelectual, ci şi emoţional, veţi observa modul în care aceasta elimină cu promptitudine nu numai teama de a fi respins sau teama de nereuşită, chiar şi sentimentele de mânie, frustrare sau disconfort pe care le-aţi putea resimţi în diverse conjuncturi. Întotdeauna lucrul asupra căruia trebuie să vă centraţi este cauza, deoarece, daca indepărtaţi cauza şi efectele vor înceta.

Cele 10 chei ale succesului

Există, de asemenea, zece chei ale succesului care vor determina ca o persoană să aibă mai mult succes. Totuşi, definiţia succesului nu este absolută. Succesul este exact ceea ce individul îl determină să fie.

Astfel, o persoană plină de încredere şi optimism care are succes

  1. Se eliberează de toate temerile negative.
  2. Crede în imposibil.
  3. E capabilă să râdă de sine însăşi, renunţând cu uşurinţă la greşeli şi inhibiţii pentru a-şi crea o perspectivă cât mai înaltă asupra vieţii.
  4. Întâmpină obstacolele cu încredere, fără teamă de eşec, privindu-le ca pe nişte provocări care îi amplifică dorinţa de a-şi rezolva problemele.
  5. Este lucidă, persistentă şi consecventă.
  6. Are răbdare, diplomaţie, tact şi nu abandonează uşor.
  7. Învaţă să fie flexibilă.
  8. Învaţă cum şi unde să găsească resurse.
  9. Nu se simte stânjenită să admită lipsa sa de cunoştinţe într-un anumit domeniu sau să pună întrebări.
  10. Are încredere în abilitatea ei de a duce la bun sfârşit ceea ce a început.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.1

Cele mai importante condiţii şi convingeri care ne fundamentează succesul

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face

din paradis un infern şi din infern un paradis.” John Milton

Lumea în care trăim este lumea în care alegem să trăim, indiferent  că facem aceasta conştient sau inconştient. Dacă alegem bucuria, fericirea, aceasta este ceea ce obţinem. Dacă, dimpotrivă, alegem suferinţa şi mizeria, pe acestea le vom obţine. Convingerea noastră este întotdeauna fundamentul oricăror performanţe, al oricăror transformări care vizează perfecţiunea. Convingerile noastre sunt, de fapt, concretizări ale percepţiei noastre, organizate în mod specific conştient. Ele sunt alegerile fundamentale pe care noi le facem cu privire la modul în care ne structurăm viaţa noastră şi, În consecinţă, la modul în care trăim. Prin aceasta noi ne închidem sau ne deschidem faţă de anumite realităţi. Aşadar, rezultă în mod logic faptul că primul pas către succes, în orice domeniu, este de a găsi acele convingeri sau credinţe care să ne ghideze către ceea ce dorim.

„Formula succesului”

Calea către succes constă în primul rând în cunoaşterea anticipată a rezultatelor acţiunilor şi în asumarea conştientă a tuturor acţiunilor, în condiţiile în care noi ştim care sunt rezultatele pe care le vom obţine pe parcurs, în diferite etape intermediare, şi avem flexibilitatea de a le schimba până când vom fi încununaţi de un deplin succes. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru credinţele noastre. Va trebui să descoperim acele credinţe sau convingeri ferme care ne susţin cel mai bine, conducându-ne la sigur către rezultatele dorite. În cazul în care convingerile noastre nu fac aceasta, va trebui să le abandonăm fără regret şi să ne orientăm către alte concepţii mentale mai bune.

Oamenii de excepţie care s-au impus prin rezultate de excepţie, urmează întotdeauna o cale sigură către succes. Am putea-o numi „formula ultimă a succesului”.

1)         Primul pas către această formulă este de a vă cunoaşte scopul. Aceasta presupune să definiţi precis ceea ce doriţi.

2)         Al doilea pas este de a acţiona, căci altfel dorinţele dumneavoastră vor fi mereu doar vise. Este necesar să luaţi în consideraţie trei tipuri de acţiuni care credeţi că vor crea cea mai mare probabilitate de a produce rezultatul pe care îl doriţi.

3)         Acţiunile pe care le facem nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Din această cauză acest al treilea pas este de a ne dezvolta acuitatea senzorială, de a recunoaşte modurile de răspuns şi rezultatele pe care le obţinem prin acţiunile noastre şi de a observa cât mai repede posibil dacă ele ne apropie sau ne îndepărtează de ţelurile noastre. Trebuie să ştiţi ceea ce obţineţi în urma acţiunilor dumneavoastră fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile vieţii de zi cu zi. Dacă ceea ce obţineţi nu este ceea ce doriţi, trebuie să notaţi rezultatele pe care le-au generat acţiunile dumneavoastră, în aşa fel încât să învăţaţi din fiecare experienţă umană în parte.

4)         Şi astfel ajungeţi la cel de-al patrulea pas, care este dezvoltarea flexibilităţii de a vă schimba comportamentul până când obţineţi ceea ce doriţi. Observaţi cu atenţie oamenii de succes şi veţi vedea că ei au urmat aceşti paşi. Ei încep prin a avea o ţintă, deoarece nu poţi atinge o ţintă dacă nu o ai. Apoi recurg la acţiune, deoarece, singură, cunoaşterea nu este suficientă. Ei au abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a şti ce răspuns vor obţine. Şi ei continuă să se adapteze, să îşi ajusteze comportamentul până când vor obţine ceea ce au dorit.

De ce o sticlă e pe jumătate plină, şi nu pe jumătate goală?

Adesea noi nu cunoaştem exact modul în care lumea este în realitate, ci mai curând fiecare dintre noi trăim într-o lume personală, aceea care corespunde propriei noastre viziuni şi înţelegeri. Optimistul va spune că sticla este pe jumătate plină, iar pesimistul că e pe jumătate goală. De aceea noi nu ştim dacă, în mod real, convingerile noastre sunt adevărate sau false, şi mai ales, nu ştim sau cel mai adesea nici nu ne gândim, dacă ele funcţionează eficient – dacă ne susţin şi dacă ne vor îmbogăţi viaţa, dacă vor face din noi oameni mai buni, dacă ne vor ajuta şi îi vor ajuta şi pe alţii.

O dată ce noi acceptăm că sticla este goală, de exemplu, nu mai suntem liberi să o privim ca fiind plină. De aceea este util să atragem atenţia că indiferent cât de mult credem noi înşine în concept, trebuie să fim deschişi mereu să acceptăm şi alte posibilităţi, să învăţăm continuu. Pentru a atinge succesul şi chiar perfecţiunea, în tot ceea ce facem, trebuie să începem cu un sistem de convingeri şi credinţe aducătoare de perfecţiune în viaţa noastră.

De-a lungul timpului au fost testate diferite concepţii mentale şi s-a dovedit că următoarele şapte convingeri au permis oamenilor să facă mai eficient ceea ce aveau de făcut, să acţioneze mai mult şi să obţină rezultate mai bune. Nu afirmăm nicidecum că acestea sunt singurele convingeri utile pentru a dobândi succesul, ele constituie însă o deschidere către o cale a cărei eficienţă a fost dovedită în cazul a mii şi mii de oameni.

1. Nimic nu este întâmplător, totul are un scop bine definit, a cărui utilitate, dacă suntem atenţi, va fi în final înţeleasă.

Cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, oricare ar fi situaţiile cu care viaţa ne confruntă, este acela de a ne decide să acceptăm senini ceea ce ni se petrece în viaţă şi să facem astfel încât lucrurile care ni „se întâmplă” să ne servească totuşi în cel mai bun mod posibil. Toţi oamenii de succes au o abilitate neegalată de a se focaliza asupra a ceea ce este posibil într-o situaţie, asupra rezultatelor pozitive care pot fi obţinute din acea problemă sau chiar dintr-un aparent eşec. Indiferent de cât de puternică ar fi pentru ei reacţia negativă a mediului, ei se gândesc totuşi întotdeauna în termenii posibilităţilor favorabile, ai ocaziilor nou create. Ei ştiu că totul „se întâmplă” nu întâmplător, ci dintr-un anumit motiv şi că, indiferent de aparenţe, aceasta le este cu siguranţă util. Convingerea lor este că orice adversitate sau blocaj conţine în sine însuşi sămânţa unui beneficiu echivalent sau chiar mai mare, în virtutea înţelepciunii populare, care ne învaţă că întotdeauna „tot răul este spre mai bine”.

Putem fi siguri că acei oameni care obţin mai mereu rezultate spectaculoase gândesc în acest mod. De aceea urmăriţi să gândiţi astfel şi în privinţa propriei dumneavoastră vieţi. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona în orice situaţie, fie ea cât de banală. Acest lucru este foarte clar. Să presupunem că am eşuat în obţinerea unui contract de muncă avantajos, pe care am cântat, unul pe care cu siguranţă că l-am fi meritat. Unii dintre noi s-ar putea simţi răniţi şi frustraţi. Am putea să stăm pasivi acasă, în pat, şi să fim descurajaţi sau chiar disperaţi sau am putea să ieşim şi să căutăm uitarea într-un bar. Sau am putea fi furioşi, i-am putea blama pe ceilalţi pentru că au fost nedrepţi cu noi sau am putea acuza societatea de atâta corupţie, favoritisme şi nedreptate.

Toate acestea ar putea să ne permită să eliberăm o anumită parte din tensiunea psihică negativă acumulată, dar nu să ne ajute în mod concret. Asemenea reacţii nu ne vor aduce mai aproape de scopul dorit. Dimpotrivă, este necesară o foarte bună disciplină şi o voinţă fermă pentru a fi capabili să ne redirecţionăm către acel ţel, să învăţăm cât – mai mult din aceste lecţii dureroase, să ne corectăm atitudinea şi să ne orientăm către noi posibilităţi. Acesta este singurul mod de a obţine un rezultat pozitiv din ceea ce pare să fie un rezultat negativ.

În această perspectivă, analizaţi-vă din nou convingerile dumneavoastră profunde. În general, vă aşteptaţi ca în viaţă lucrurile să vă meargă bine sau, dimpotrivă, rău? Vă aşteptaţi ca eforturile dumneavoastră să fie încununate de un succes strălucitor sau să nu conducă la nici un rezultat? Atunci când analizaţi o situaţie, observaţi potenţialităţile şi oportunităţile pe care vi le oferă sau, dimpotrivă, blocajele? Din păcate, foarte mulţi oameni au tendinţa să se focalizeze aproape exclusiv asupra părţilor negative ale lucrurilor. Încrederea în limitări creează oameni limitaţi. Cheia constă în a renunţa la aceste limitări, oricât de obişnuiţi am fi cu ele, şi în a spera întotdeauna că vom izbuti cu ajutorul unui nivel mai înalt de resurse, cu valenţe infinit mai cuprinzătoare.

Dacă veţi crede cu tărie în posibilitate, ea va deveni, de fapt, o potenţialitate pe care o veţi putea utiliza.

2. În nici o acţiune nu există eşec, ci numai rezultate.

Foarte mulţi oameni, atunci când încep o acţiune, acceptă din start un „însoţitor” nedorit: teama de eşec. Ne putem aminti cu siguranţă cu toţii de situaţii în care am dorit un anumit lucru, dar am obţinut un altul. Într-o astfel de situaţie ne putem simţi frustraţi gândind că am eşuat, dar putem să recurgem, de asemenea, şi la altă viziune, înlocuind pur şi simplu cuvântul „eşec” cu sinonimul său exorcizat de pesimism, „rezultat”.

Aceasta este ceea ce realizează, de altfel, întotdeauna oamenii de succes. Ei nu vor vedea niciodată în nimic un eşec, pentru că ei, pur şi simplu, nu cred în acesta. Toţi acei oameni care se bucură de un succes extraordinar în viaţă nu putem spune că sunt oameni care nu eşuează niciodată, dar calitatea care îi deosebeşte de ceilalţi este că atunci când urmăresc ceva şi nu obţin rezultatul dorit, ei afirmă interior că au fost puşi în faţa unei lecţii din care au avut ceva de învăţat. Ei vor folosi ceea ce au învăţat şi vor urmări realizarea scopului propus aplicând o nouă tactică, sau altfel spus vor recurge la acţiuni diferite care vor produce rezultate diferite. Gândiţi-vă, de altfel, care este beneficiul zilei de astăzi faţă de cea de ieri. Bineînţeles, experienţa.

În general, oamenii care se tem de eşec vor construi nenumărate reprezentări interioare despre ceea ce s-ar putea să nu meargă în viitor şi exact acest lucru este cel care îi opreşte să recurgă la acţiunea care le-ar putea aduce succesul.

Este posibil să vă temeţi de eşec, dar vă temeţi oare să învăţaţi? Cu siguranţă că nu, şi tocmai aceasta este ceea ce aveţi de făcut: să învăţaţi din fiecare experienţă umană, şi astfel veţi avea succes în tot ceea ce faceţi.

Oamenii care cred în eşec vor atrage aproape invariabil o existenţă mediocră.

„Îndoielile noastre sunt exact ca nişte trădători, care prin teama de a încerca, ne fac să pierdem binele pe care l-am fi putut câştiga” spunea William Shakespeare

Învingătorii, liderii, maeştrii – oameni cu o puternică forţă şi personalitate – ştiu cu toţii că atunci când încerci ceva şi nu obţii rezultatul pe care l-ai fi dorit, ceea ce trebuie activat este un simplu feedback, cu alte cuvinte este necesar să ne dezvoltăm puterea de a ne adapta într-un mod optim noilor condiţii exterioare create. Tot ceea ce avem de făcut este să utilizăm informaţia pe care mediul exterior ne-o dă prin toate situaţiile cu care ne confruntăm, pentru a face mai apoi distincţii şi demersuri mai rafinate, mai clare, cu privire la ceea ce ne este necesar pentru a genera rezultatele pe care le dorim. Buckminster Fuller scria odată, „tot ceea ce fiinţele umane au învăţat vreodată, a trebuit să fie învăţat drept consecinţă a experienţelor eronate şi a încercărilor dureroase. Oamenii învaţă doar din greşeli.” Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Reflectaţi câteva minute asupra celor mai mari cinci aşa numite „eşecuri” din viaţa dumneavoastră. Puneţi chiar acum cartea deoparte şi gândiţi-vă la ele. Ce aţi învăţat din aceste experienţe? Sunt şanse foarte mari ca acestea să fi fost lecţiile cele mai autentice pe care le-aţi învăţat sau le-aţi fi putut învăţa în viaţa dumneavoastră. Fuller obişnuia să compare capacitatea sau îndemânarea noastră de a naviga prin oceanul vieţii, cu aceea a cârmaciului unui vapor. Atunci când cârma vaporului este rotită într-un unghi sau într-altul, vasul însuşi are tendinţa de a se roti conform intenţiei cârmaciului. El trebuie să corecteze imediat rotaţia vasului atunci când apare o deviere de la direcţia originară, un întreg proces de acţiune şi reacţiune, ajustare şi corecţie fiind necesar pentru a păstra mereu direcţia dorită. Imaginaţi-vă aceasta mental – un cârmaci pe o mare liniştită, ghidându-şi uşor vasul către destinaţia sa, făcând faţă la miile de deviaţii inevitabile ale cursului, apoi ale vântului, etc. Este o imagine foarte plastică şi un model minunat pentru procesul unei vieţi pline de succes. Din păcate însă majoritatea dintre noi nu gândesc în acest mod. În cazul fiecărei erori, a fiecărei greşeli, există o tendinţă autodistructivă de a o adăuga la bagajul nostru emoţional. Este un eşec, căci ea ne va reflecta în mod negativ. De exemplu, mulţi oameni sunt supăraţi pe ei înşişi deoarece sunt supraponderali. Atitudinea lor în faţa acestui fapt nu îi va schimba totuşi cu nimic. În loc de aceasta, ei ar putea accepta faptul că au fost până acum încununaţi de succes în producerea unui rezultat numit „grăsime în exces”, pe care unii oameni, subponderali, chiar îl doresc, dar că acum vor produce un nou rezultat, numit „a fi suplu”. Vor genera acest nou rezultat realizând evident noi acţiuni. Oricât ar părea de paradoxal, acest mod de a gândi este mult mai util şi eficient.

Dacă nu ştiţi cu certitudine care acţiuni vă vor conduce la obţinerea acestui rezultat, luaţi-vă ca model o altă fiinţă care a reuşit deja în acest sens. Aflaţi care au fost acţiunile specifice pe care acea persoană le-a realizat, mental sau fizic, pentru a rămâne slab. Realizaţi acele acţiuni, păstrând permanent în minte modelul ales, şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atât timp cât veţi privi excesul dumneavoastră de greutate drept un eşec, aceasta vă va imobiliza. Totuşi, momentul în care vă veţi modifica în mod radical viziunea asupra acestui fapt, marchează deja un rezultat pe care l-aţi obţinut, şi o dată ce aţi reuşit să realizaţi această transformare acum, deşi deocamdată doar în plan mental, succesul vă este asigurat.

A crede în eşec este un mod de a ne otrăvi mintea. Atunci când noi înmagazinăm emoţii negative, acestea ne afectează atât fiziologia, cât şi procesul nostru de gândire şi starea noastră globală. Una dintre cele mai mari limitări pentru majoritatea oamenilor este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, cel care a lansat conceptul „gândirii posibile”, pune o întrebare foarte bună:

„Ce aţi avea de gând să faceţi dacă aţi şti că nu puteţi eşua?” Gândiţi-vă la aceasta. Lăsaţi din nou, pentru un minut, cartea şi reflectaţi. Cum veţi răspunde la această întrebare? Dacă v-aţi figurat un scop clar şi credeţi cu adevărat în ceea ce vă propuneţi, nu puteţi eşua. În orice situaţie dificilă vă veţi putea orienta către un nou set de acţiuni şi veţi genera astfel rezultate dorite. Nu ar fi mai bine să urmăriţi aceasta mereu? Nu este aceasta oare singura modalitate de a ne dezvolta armonios? Aşadar începeţi chiar de acum să realizaţi că nu există un lucru numit eşec. Există doar rezultate. Şi noi suntem întotdeauna cei care producem rezultatele. Dacă acestea nu sunt cele pe care le doriţi, vă puteţi modifica acţiunile şi veţi genera în mod sigur noi rezultate. Eliminaţi cuvântul „eşec” din limbajul şi din mintea dumneavoastră; înlocuiţi-l cu cuvântul „rezultat” şi urmăriţi să învăţaţi din fiecare experienţă.

3. Forţa noastră consta în forţa colaborării cu ceilalţi.

Persoanele de excepţie, altfel spus, acei oameni capabili să genereze rezultate uimitoare, au aproape întotdeauna un remarcabil simţ de respect şi apreciere pentru ceilalţi oameni. Ei au un dezvoltat simţ de echipă, un sentiment al scopului comun şi al unităţii. Intuim cu toţii că nu pot exista succese de durată fără o puternică raportare la oameni, calea reuşitei fiind aceea de a forma o echipă de succes care să lucreze împreună. Companiile de succes au fost întotdeauna doar cele care au tratat oamenii cu respect şi demnitate, care şi-au tratat angajaţii ca parteneri, şi nu ca pe nişte instrumente.

Chiar şi în această direcţie, trebuie să rămânem permanent alerţi, să ne reajustăm comportamentul, întocmai cum cârmaciul ajustează drumul vasului său. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a face cu adevărat aceasta, nu este deloc acelaşi lucru. Cei care sunt încununaţi de succes sunt cei care îi implică şi pe ceilalţi în munca lor, spunând adesea altora „Cum putem face aceasta în cel mai bun mod?”, „Cum putem realiza aceasta?”, „Cum putem obţine rezultate mai bune?”. Ei ştiu că unui singur om, oricât de strălucitor ar fi, îi va fi foarte dificil să câştige în lupta cu talentul unei echipe eficiente.

4.  Munca este o joacă.

Cunoaşteţi vreo persoană care a avut succes făcând ceea ce îi producea repulsie sau ceva faţă de care simţea ură? Este foarte puţin probabil. Una dintre cheile succesului este de a realiza o asociere armonioasă între ceea ce faceţi şi ceea ce iubiţi. Pablo Picasso afirma, „Atunci când lucrez, mă relaxez; a nu face nimic sau a-mi lăsa viziunile să se deruleze la nesfârşit mă oboseşte.”

Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a descoperi munca potrivită care ne înviorează şi ne incită. Putem, de asemenea, să aducem în munca noastră multe dintre aspectele prezente în jocurile şi bucuriile noastre. Mark Twain spunea: „Secretul succesului este de a face din vocaţia ta, vacanţa ta.” Aceasta este ceea ce oamenii de succes par să facă.

Există oameni pentru care munca a devenit asemănătoare unei obsesii nesănătoase. Ei nu par să găsească vreo plăcere în a munci şi adesea ating acel punct în care ar face orice altceva decât ceea ce fac.

Cercetările psihologilor americani au evidenţiat lucruri surprinzătoare cu privire la acele persoane care lucrează întotdeauna cu pasiune. Există oameni care par să fie total fascinaţi şi focalizaţi asupra muncii lor, deoarece, ei pur şi simplu, o iubesc. Ea îi transformă, îi incită, îi transpune, îi potenţează, îmbogăţindu-le viaţa. Aceste persoane au tendinţa să arate la muncă aşa cum majoritatea dintre noi arătăm atunci când ne jucăm, atunci când ne destindem. Ei privesc ceea ce fac ca pe un mod de a se expansiona, de a învăţa lucruri noi, de a trăi noi aventuri.

Bineînţeles că unele slujbe favorizează mai mult acest lucru decât altele. Cheia este de a-ţi construi drumul către aceste slujbe. Una dintre porţile acestei spirale ascendente a reuşitei sociale şi chiar a fericirii este chiar aici. Dacă vom putea descoperi modalităţi cât mai creative de a ne realiza munca, aceasta ne va ajuta să ne deplasăm chiar către o muncă mai bună. Dacă, în schimb, vom decide că munca este o simplă roboteală, care ne va aduce doar nişte bani, nimic nu se va transforma niciodată în aceasta direcţie.

Ani vorbit înainte despre natura sinergetică a sistemului de convingeri coerente, despre modul în care convingerile noastre pozitive ne susţin credinţele pozitive. Felul în care abordăm munca este un alt exemplu. De fapt, nu există slujbe limitatoare, există doar oameni care şi-au pierdut sensul posibilităţilor, oameni care au decis să nu îşi asume responsabilitatea, oameni care au decis să se lase pradă eşecului. Aceasta nu înseamnă să orientaţi lumea doar în jurul muncii dumneavoastră, ci să urmăriţi să vă îmbogăţiţi munca şi pe dumneavoastră înşivă, acordând aceeaşi curiozitate şi vitalitate plină de fericire pe care o acordaţi momentelor de destindere.

5. Nu există nici un succes statornic, fără o dăruire plenară.

Dacă există o singură credinţă pe care să o considerăm inseparabilă de succes, atunci aceasta este dăruirea; căci nu există nici un mare succes fără o mare dăruire. Dacă veţi analiza oamenii de succes din orice domeniu, veţi vedea că ei nu sunt în mod necesar cei mai buni, cei mai strălucitori sau geniali, cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi vedea că ei sunt, în schimb, cei care au cea mai mare implicare şi dăruire în ceea ce fac. Marea balerină rusă Anna Pavlova spunea odată „A urma fără oprire un singur ţel: acesta este secretul succesului.” Este un alt mod de a exprima acea atitudine care conduce către succes – cunoaşteţi rezultatele, modelele de gândire care operează eficient, acţionaţi şi continuaţi să vă reformulaţi principiile şi atitudinile. Redefiniţi-le până veţi obţine ceea ce doriţi. Aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar şi acelea în care abilităţile naturale păreau să aibă cel mai puternic impact. O abordare plină de dăruire este o importantă componentă a succesului în orice domeniu. Oamenii de succes îşi doresc succesul oricât ar însemna aceasta, oricâtă muncă, oricâtă credinţă. Acest oricât de mult, mai mult decât orice, este ceea ce îi separă de restul.

6. Indiferent ce se petrece, asumaţi-vă responsabilitatea.

Un alt atribut pe care marii lideri şi oamenii de succes îl au în comun este acela că ei operează conformconvingerii că în ultimă instanţă, ei sunt cei care îşi creează propria lor lume. Auziţi mereu şi mereu cuvintele „Eu sunt responsabil; mă voi îngriji eu de aceasta”.

 

Nu este o coincidenţă faptul că auziţi acelaşi punct de vedere exprimat din nou şi din nou. Oamenii de succes au tendinţa să creadă că rezultatul, indiferent dacă este bun sau rău, este creat de ei. Chiar dacă ei nu generează aceasta prin acţiunile lor fizice, o fac totuşi prin fermitatea şi forţa gândurilor. lor. Noi suntem cei care ne atragem experienţele în viaţă – indiferent că facem aceasta prin comportament sau prin gândire. Avem întotdeauna exact ceea ce merităm, şi tocmai de aceea noi putem învăţa din tot.

Dacă nu sunteţi convins că sunteţi cel care îşi creează propria sa lume, indiferent că aceasta va însemna pentru dumneavoastră succes sau eşec, atunci veţi fi mereu la discreţia circumstanţelor. Gândiţi-vă ce lăsaţi să se petreacă cu dumneavoastră. Sunteţi doar un obiect purtat de soartă sau un subiect ce este autorul propriului destin? De ce am mai exista aici şi ce sens ar mai avea viaţa, dacă am fi doar produsul unor forţe exterioare aleatoare?

Gradul de asumare a diferitelor responsabilităţi este cel mai bun instrument de măsură a puterii şi maturităţii unei persoane. Este, de asemenea, o dovadă a existenţei unei convingeri ferme, pline de forţă, care susţine anumite credinţe, un exemplu al capacităţii sinergetice a unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă sunteţi convins că în final veţi obţine rezultatele dorite, nu aveţi nimic de pierdut, ci totul de câştigat, asumându-vă responsabilitatea. Dacă veţi avea un control deplin asupra proceselor şi circumstanţelor, veţi fi cu siguranţă încununat de succes.

Mulţi dintre noi am trecut, cu siguranţă, prin experienţa de a încerca să exprimăm o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Urmărim să spunem cuiva că îl iubim sau să înţelegem o problemă cu care se confruntă. Şi în loc de a obţine acest rezultat pozitiv, suntem înţeleşi greşit, şi atunci celălalt se supără şi devine ostil. Adesea, tendinţa noastră este de a ne supăra la rândul nostru, de a-l învinui pe celălalt, de a-l considera nerecunoscător sau responsabil pentru răul generat. Aceasta este cea mai uşoară şi banală modalitate de a acţiona, nu însă şi cea mai înţeleaptă. De fapt, modul nostru de a-i comunica celuilalt sentimentele noastre a fost probabil foarte sărăcăcios. Putem să generăm totuşi chiar şi în această fază rezultatul dorit al comunicării, reamintindu-ne scopul iniţial şi urmărind să îl realizăm ajustându-ne comportamentul. Depinde de noi să ne modificăm comportamentul, tonul vocii, expresia  feţei ş.a.m.d.. Modul de a comunica este oglindit de răspunsul pe care îl primim. Schimbându-vă atitudinile şi acţiunile, vă puteţi schimba modul de a comunica. Retrăgându-vă însă responsabilitatea, anulaţi în acelaşi timp şi puterea de a modifica rezultatul pe care doriţi să îl generaţi.

7. Nu este necesar să înţelegeţi totul pentru a fi capabil să utilizaţi totul.

Mulţi oameni de succes nu consideră că ei trebuie să ştie absolut totul despre ceva pentru a-l putea utiliza. Ei ştiu cum să utilizeze – ceea ce este esenţial, fără a simţi necesitatea de a fi implicaţi în cel mai mic detaliu al acelui lucru. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu îl poate crea pentru noi, şi oamenii de succes se dovedesc în mod invariabil a fi avari cu timpul. Ei extrag esenţa din flecare situaţie, dobândesc ceea ce au nevoie şi nu se preocupă de restul. Bineînţeles, dacă sunt intrigaţi de ceva, dacă doresc să ştie modul în care un calculator funcţionează sau cum este fabricat un produs, ei îşi găsesc întotdeauna timpul de a învăţa. Dar ei ştiu întotdeauna să facă distincţia între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu.

Cu siguranţă că dacă vi se va cere acum să explicaţi modul în care funcţionează reţeaua electrică a oraşului, veţi oferi răspunsuri nu foarte exacte. Dar veţi fi, în schimb, foarte fericit să apăsaţi pe butonul comutatorului şi să aprindeţi lumina. Oamenii de succes fac cu foarte multă uşurinţă distincţie între ceea ce este necesar pentru ei să ştie şi ceea ce nu. Pentru a putea utiliza efectiv informaţiile prezentate în această carte şi pentru a le putea transpune în practică, va trebui să descoperiţi că există un echilibru între utilitate şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind provenienţa unei plante, detaliile biologice, sau puteţi învăţa să-i culegeţi fructul. Oamenii de succes nu sunt în mod necesar cei care cunosc cea mai mare cantitate de informaţie, ci cei care pot pune în practică cunoaşterea pe care o au.

Aceste convingeri cheie expuse aici au tăcut minuni pentru alţii şi pot face şi pentru noi, dacă le vom aborda cu multă încredere şi dăruire. Aţi putea fi tentat să vă întrebaţi: Ce se întâmplă dacă avem convingeri care nu ne susţin? Ce se întâmplă dacă convingerile noastre sunt negative, şi nu pozitive? Cum ni le modificăm? Ei bine, deja aţi realizat primul pas: sunteţi conştient de propriile convingeri. Ştiţi ceea ce doriţi. Al doilea pas este acţiunea, învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile proprii. Mai departe vom începe să parcurgem împreună acele strategii care vă vor conduce către performanţă. Să nu uităm că orice cunoştinţe au valoare doar în măsura în care sunt utilizate. De aceea se spune că, de altfel, comorile aparţin celor care le utilizează, nu celor care le păstrează. Acţionaţi in mod efectiv, ajustându-vă comportamentul până când veţi obţine rezultatele dorite. Am învăţat deja că drumul către perfecţiune trece prin modelare.

Am învăţat astfel despre natura convingerilor, despre eficacitatea cu care anumite convingeri ne deschid uşile către perfecţiune. In episodul 2 vom prezenta aspecte legate de „Psihologia succesului”.

C. Despre centrii de for?? (chakra)

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – Ep.3

Etica bucuriei

Ori de câte ori realizezi un serviciu dezinteresat pentru ceilalţi bucuria ta va fi amplificată. Dăruind, şi nu neapărat primind, aşa cum avem în mod greşit tendinţa să considerăm, bucuria noastră se va amplifica. Primind vei fi poate fericit, dar bucuria ta nu va creşte. Bucuria este cea mai eficientă energie care poate schimba vieţile, individualităţile, o familie sau un grup.

Beatitudinea, bucuria şi fericirea există în interiorul nostru. Ele nu trebuie căutate în exterior. De exemplu, aţi putea spune: “Vreau să fiu fericit şi pentru aceasta doresc o maşină scumpă, o vilă luxoasă, foarte mulţi bani.” Zi şi noapte veţi dori aceste lucruri care consideraţi că v-ar putea face fericit. Duceţi o viaţă stresantă şi plină de durere, apoi vă puteţi îmbolnăvi datorită acestui stil de viaţă şi viaţa poate lua sfârşit. Aceasta nu vă va aduce nicidecum fericire.

Fericirea este o condiţie interioară, o stare interioară de conştiinţă, un sentiment interior. Să presupunem că nu aveţi bani, dar atunci când priviţi frumuseţea florilor, atunci când apreciaţi frumuseţea mirifică a naturii, vă simţiţi fericit şi bucuros. Fericirea, beatitudinea există permanent în noi înşine. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să le permitem să se manifeste liber.

1) O primă modalitate de amplificare a fericirii şi a bucuriei este sacrificiul de sine pentru ceilalţi. Avem astfel posibilitatea de a regăsi în ceilalţi aceeaşi scânteie divină care ne animă şi în care ne regăsim de altfel pe noi înşine.

2) Căutarea frumuseţii este o a doua modalitate de a ne amplifica bucuria şi fericirea. Această stare de căutare a frumuseţii este o stare specifică de conştiinţă (o stare de conştiinţă obiectivă), de apreciere şi de bucurie în faţa frumuseţii care ne înconjoară. Să nu uităm că întotdeauna “frumuseţea se află în ochii privitorului.”

3) Capacitatea de armonizare a contrariilor constituie o a treia modalitate de amplificare a bucuriei. Aceasta presupune să avem capacitatea de a lua în consideraţie mai multe lucruri care exprimă puncte de vedere diferite, uneori chiar complementare şi de a construi cu ele un concept unitar, care să se integreze într-un ansamblu armonios, atotcuprinzător. De exemplu, trei opinii sunt total diferite. Le puteţi relaţiona într-un mod în care reunite să aibă un sens şi să ofere soluţia la problema pe care o ridică? Dacă veţi realiza aceasta, veţi fi uimiţi nu numai de uşurinţa cu care se vor rezolva întotdeauna aparentele conflicte, ci şi de cât de multă bucurie se va revărsa din inima noastră.

A dărui bucurie nu înseamnă:

– a-i flata pe ceilalţi;

– a-i mitui pe ceilalţi;

– a le satisface în mod iresponsabil plăcerile;

– a le permite oamenilor să te înşele, datorită propriei tale naivităţi;

– a le permite oamenilor să urmeze o cale destructivă, nefastă pentru trupul, mintea şi sufletul lor.

Putem în schimb să dăruim bucurie celorlalţi:

– ajutându-i să devină mult mai conştienţi de lucrurile frumoase din jurul lor;

– dându-le puterea de a spera, de a construi un viitor mai luminos;

– învăţându-i cum să-şi rezolve problemele pe care le credeau fără răspuns;

– ajutându-i să-şi amplifice creativitatea;

– ajutându-i să fie mulţumiţi, să dăruiască şi să împărtăşească celorlalţi darurile lor spirituale;

– învăţându-i şi ajutându-i să dăruiască bucurie celorlalţi.

Dăruiţi mai multă bucurie celorlalţi şi veţi primi mai multă bucurie.

Faceţi-i pe ceilalţi fericiţi şi veţi fi fericiţi.

Atunci când bucuria interacţionează cu corpul fizic ea creează fericire, împlinire, frumuseţe. Atunci când ea intră în contact cu corpul nostru mental ea creează lumină. De aceea bucurându-vă de mai multă lumină veţi trăi totodată mai multă bucurie.

Bucuria se află în noi. Acesta este cel mai important lucru de care trebuie să devenim conştienţi.