SECRETUL TRANSFORMARII – ARTA DE A SPUNE „NU” ATUNCI CAND TREBUIE

A spune “nu” înseamnă, de fapt, a rosti un “nu” ferm faţă de somnolenţă şi inerţie, faţă de aşteptări inutile, de iluzii şi opinii răuvoitoare, de condiţionări negative, judecăţi pripite, critici prosteşti sau stări de vinovăţie fantasmagorică, îngrijorare, teamă, suspiciune, gelozie, răspunsuri mecanice – într-un cuvânt, înseamnă a ne opune cu curaj la tot ceea ce mai este rău în noi înşine.


Observăm deci că uneori “nu” înseamnă în realitate “da”; pentru că a spune “nu”, nu presupune neapărat o atitudine negativistă, de respingere, de crispare, de non-acceptare. În anumite condiţii, atunci când suntem inspiraţi de inteligenţă şi de bunul simţ lăuntric, acest cuvânt reprezintă de fapt o acceptare, o deschidere ori altfel spus, o poartă tainică prin care noi putem pătrunde într-o realitate superioară, respingând o evidentă iluzie inferioară. Înseamnă a avea curajul de a ne desprinde de limitări îndeobşte acceptate şi a ne lua zborul spre înălţimile perfecţiunii şi armoniei profunde.

Uneori ajungem să spunem “da” atunci când de fapt am dori să spunem cu hotărâre “nu”: din slăbiciune, teamă, politeţe sau pur şi simplu în virtutea unui penibil mecanicism de care nu am reuşit inca să scăpăm. În acest caz, ar trebui să învăţăm să folosim timpul pierdut pentru a putea măcar ulterior să spunem cu prima ocazie un “nu” hotărât. Mai devreme sau mai târziu oricum va trebui să facem aceasta, dar atunci nu trebuie să ne mire că vom sfârşi prin a deveni înăcriţi, plini de resentimente şi că ne vom lăsa în mod inutil să fim mai departe apatici şi la fel de mecanici ca nişte roboţi.

Capacitatea de a ne opune în anumite situaţii nu reprezintă o atitudine negativistă prin ea însăşi. Atunci când respingem cu hotărâre o situaţie, o stare sau o emoţie rea, când nu mai acceptăm deloc să întreţinem gânduri şi atitudini negative, “nu” capătă de fapt o conotaţie pozitivă. Aparent paradoxal, dar în fond cât se poate de firesc, spunând cu fermitate “nu” atunci când trebuie, vom constata la scurt timp după aceea că în noi se va trezi şi se va amplifica pe zi ce trece iubirea, compasiunea, toleranţa, umorul, puterea de a-i ierta pe ceilalţi şi chiar pe noi înşine.

În aceste cazuri, un efort de voinţă, bazat pe o sugestie pozitivă ne va permite să spunem cu fermitate: “Nu, nu voi mai cădea iar în vechile mele deprinderi, nu voi mai relua niciodată acest prost obicei!”, iar aceasta poate fi salvator.

A spune “nu” poate însemna cel mai pozitiv act din viaţa noastră, dar uneori şi cel mai dificil.

Uneori înţelegem că începem să trăim cu adevărat abia după ce învăţăm să spunem cu hotărâre “nu”. Adeseori această atitudine francă şi simplă ne poate scuti de mulţi ani de suferinţe şi mizerii care altfel sunt acceptate cu resemnare.

Multe cărţi s-au referit la semnificaţia cuvântului “nu”. A învăţa însă practic să spui “nu” cu fermitate, exact atunci când trebuie, este uneori o adevărată artă. Această lecţie nu poate fi învăţată decât pe cont propriu. Trebuie pentru început să te hotărâşti să o faci, dar după aceea trebuie să şi reuşeşti. Odată ajunşi aici, mulţi dintre noi ne putem întreba: cum putem oare învăţa aceasta? Înainte de toate noi învăţăm să spunem “nu” ascultându-ne adeseori inima care ne va dezvălui multe raţiuni tainice pe care mintea noastră nu le cunoaşte. “Inima” noastră, adică sufletul face să se manifeste în noi intuiţia spirituală şi tocmai de aceea ea nu are nevoie de doctorate sau de titluri pretenţioase. Ea pur şi simplu “ştie” şi la momentul potrivit ne inspiră prompt. Noi trebuie doar să dorim să pătrundem dincolo de aparenţe şi atunci vom constata cu bucurie că “putem vedea”.

Chiar dacă a spune “nu” este cel mai simplu lucru din lume, mulţi reiau procesul de câteva ori până când reuşesc să înveţe această lecţie.

Vom constata că a spune “nu” ne poate transforma radical viaţa, transfigurând-o şi ajutându-ne să o percepem sublimă şi frumoasă. Într-un asemenea moment noi avem posibilitatea să alegem dacă rămânem liberi sau dacă după un anumit timp ne întoarcem din nou la starea de somnolenţă.

Întotdeauna noi avem de ales, iar opţiunea cea mai bună şi în acelaşi timp cea mai simplă este să-ţi asculţi cu atenţie glasul inimii şi să acţionezi cu bun simţ şi cu înţelepciune. Atunci vom descoperi uimiţi că toate terapiile şi toate cărţile de înţelepciune conţin de fapt acest îndemn: Învaţă să spui “nu”!

Astfel realizăm că tot ceea ce facem trebuie să facem în deplină libertate. Putem, de asemenea, hotărî datorită acestei libertăţi, să nu facem nimic, să mâncăm atunci când ne este foame, să bem atunci când ne este sete, să dormim atunci când ne este somn, să iubim atunci când ne îndrăgostim şi să spunem cu fermitate “nu” atunci când simţim nevoia să spunem “nu”.

Depinde numai de tine ceea ce esti sau ceea ce faci. Ceea ce este esenţial este că nu trebuie niciodată să uiţi că întotdeauna a depins şi va depinde numai de tine, fiindcă atunci când cu adevărat ceri, Dumnezeu totdeauna îţi dă, însă atunci când nu faci aceasta tu iti atragi numai ceea ce meriţi.