BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – EP.2

Tehnici de amplificare a bucuriei

“Bucuraţi-vă din plin; e singurul lucru bun, la urma urmei.” Voltaire

Vom descrie în cele ce urmează câteva tehnici sau exerciţii simple care pot fi cu uşurinţă realizate şi care ne pot aduce multă bucurie, făcându-ne să ne simţim renăscuţi.

Exerciţiul nr. 1

Închideţi ochii şi relaxaţi-vă.

Căutaţi să vă reamitiţi o stare intensă de bucurie pe care aţi trăit-o în copilărie.

Mergeţi apoi în trecutul propriu şi căutaţi să găsiţi primul moment de bucurie de care vă amintiţi în viaţă. În acest prim stadiu reamintiţi-vă doar savoarea experienţei.

Urmăriţi să vă reamintiţi unde aţi trăit acele clipe fericite şi încărcate de bucurie, şi cum s-au desfăşurat atunci lucrurile. Reamintiţi-vă cât mai precis momentul temporal, vârsta pe care o aveaţi atunci şi cum era vremea în acea zi. Aduceţi-vă aminte unde eraţi, cum vedeaţi mediul înconjurător, ce purtaţi atunci şi cum arătaţi. Urmăriţi să vă aduceţi aminte cu cine mai eraţi în acel moment.

Această fază este foarte importantă. Realizaţi procesul de evocare şi rememorare foarte încet, pas cu pas, până când totul revine foarte clar în memorie.

După ce aţi realizat aceasta în mod adecvat, urmăriţi să retrăiţi experienţa acelei bucurii, din ce în ce mai intens, ca şi cum ea s-ar desfăşura chiar în acest moment. Urmăriţi să percepeţi şi să trăiţi bucuria cu toată fiinţa voastră. Participaţi total la această evocare.

Realizaţi acest proces chiar de mai multe ori (trei este un număr potrivit), reconstituind aceeaşi trăire până când amintirea devine clară şi experienţa bucuriei voastre este reală. Nu vă lăsaţi atras de partea analitică a minţii şi nici de alte amintiri nesemnificative pentru ceea ce ne-am propus. Pur şi simplu bucuraţi-vă de această trăire, experimentaţi-o aşa cum face un copil.

Este posibil ca aceste amintiri să genereze o stare emoţională deosebită şi chiar să începeţi să plângeţi de fericire. Lăsaţi atunci lacrimile să curgă fără să vă simţiţi stânjenit şi continuaţi să evocaţi şi să retrăiţi acea experienţă. Simţiţi-vă din nou ca şi cum aţi avea vârsta pe care aţi avut-o atunci când aţi trăit această primă experienţă.

Urmăriţi acum să experimentaţi din nou acea bucurie, dar de această dată lăsaţi copilul care aţi fost cândva săse bucure de acea experienţă şi în acelaşi timp, observaţi ce i se întâmplă acelei persoane (pe care o veţi privi acum din afară, întocmai ca un martor detaşat), care trăia acea bucurie în trecut. Observaţi ce se întâmplă cu mintea sa, cu emoţiile sale, modul în care era afectat corpul său. Observaţi efectul bucuriei sale asupra celorlalţi şi chiar asupra mediului.

Realizaţi aceasta foarte lent şi urmăriţi să fiţi cât mai detaşat şi mai clar în observaţiile făcute. Întreaga experienţă poate să dureze jumătate de oră, o oră sau chiar două. Dacă dispuneţi de suficient timp puteţi realiza aceasta zilnic. Puteţi repeta exerciţiul retrăind experienţe diferite. Eficienţa sa va fi foarte mult amplificată dacă după fiecare exerciţiu veţi vizualiza cu cât mai multă claritate o lumină alb strălucitoare care vă înconjoară întreaga fiinţă, pătrunzând în fiecare parte a corpului şi impregnându-vă de o profundă pace interioară.

La sfârşitul experienţei, reveniţi încet, respirând profund, mişcând uşor degetele, deschizând apoi ochii.

După mai multe astfel de experienţe urmărim să remarcăm modul în care ele şi-au pus amprenta asupra vieţii noastre, schimbările benefice care au intervenit în fiinţa noastră şi modul în care ele se reflectă în relaţiile noastre cu ceilalţi oameni.

Este important să nu comparaţi mecanic şi critic trecutul, şi modul în care se desfăşurau atunci evenimentele, cu prezentul. Dacă un anume eveniment fericit din trecut este legat de o fiinţă dragă care nu mai este acum lângă dumneavoastră nu permiteţi minţii să vă spună că în absenţa acelei persoane bucuria nu mai poate fi retrăită. De altfel vă puteţi convinge singur că ea poate fi trăită cu aceeaşi intensitate prin simpla evocare a acelor momente fericite din trecut.

Este de asemenea posibil ca în timpul în care realizaţi acest exerciţiu şi vă simţiţi cuprins de bucurie, să apară brusc un gând care să vă spună: “Aceasta s-a întâmplat în trecut şi nu vei mai trăi o astfel de bucurie din nou în viaţa ta.” Refuzaţi să ascultaţi un astfel de gând şi fiţi conştienţi de faptul că nimic nu vă poate împiedica să trăiţi această bucurie chiar acum. Reamintiţi-vă că nu există limitare pentru un suflet liber şi că bucuria poate fi oricând experimentată la nivel psihic, emoţional, mental şi spiritual.

Cel mai adesea ne gândim la bucurie considerând-o doar un banal sentiment. În realitate ea este o energie care ne pătrunde şi ne impregnează fiinţa, circulând prin finele sale canale energetice, aşa cum electricitatea circulă prin cablurile electrice. Întocmai aşa cum electricitatea generează în mod obiectiv, conform unor legi universale, lumină şi căldură în exteriorul nostru, bucuria ne aduce lumină şi căldură interioară; şi nu uitaţi că focarul său de iradiere există permanent în fiinţa noastră. Urmăriţi să trăiţi permanent în bucurie şi să transmiteţi acest curent al bucuriei şi celor care vă înconjoară.

Bucuraţi-vă de tot ceea ce realizaţi, bucuraţi-vă de ceea ce vă înconjoară, nu începeţi şi nu încheiaţi nimic fără bucurie.

Exerciţiul nr. 2

Această experienţă este diferită de cea anterioară. În acest exerciţiu, în loc de a rememora propria bucurie, veţi rememora un eveniment în care aţi fost martorul unei alte persoane care a trăit cu adevărat clipe de intensă bucurie, şi veţi urmări să simţiţi, să înţelegeţi şi să experimentaţi bucuria pe care acea persoană a trăit-o. Veţi urma aceleaşi indicaţii ca şi în cazul exerciţiului anterior.

Mai întâi reamintiţi-vă acea ocazie. Vizualizaţi persoana aşa cum era ea. Vizualizaţi-vă, de asemenea, pe dumneavoastră aşa cum eraţi atunci, reamintiţi-vă timpul (momentul) în care s-a desfăşurat acel eveniment, cum era acea zi, persoanele implicate, şi concentraţi-vă în special asupra persoanei care se bucura.

Urmăriţi mai întâi să simţiţi modul în care ea se bucura, psihic, emoţional şi mental. Reamintiţi-vă în detaliu comportamentul său, vocea sa, cuvintele sale.

După ce veţi realiza aceasta de mai multe ori în timpul aceleiaşi şedinţe, urmăriţi să-i împărtăşiţi bucuria. Atunci când veţi fi capabil să realizaţi cu uşurinţă acest lucru de mai multe ori, de fiecare dată fiind prezente şi mai multe detalii în memorie, mergeţi mai departe, urmărind să observaţi modul în care această bucurie a sa s-a transferat în fiinţa voastră şi de ce s-a produs aceasta.

Realizaţi acest exerciţiu de mai multe ori pe săptămână, repetându-l chiar timp de mai multe luni. Urmăriţi să găsiţi în fiecare săptămână o nouă persoană a cărei bucurie să o împărtăşiţi, îmbogăţindu-vă astfel trăirile de fericire şi capacitatea de empatie.

Exerciţiul nr. 3

Acest exerciţiu este reversul celui de-al doilea. Reamintiţi-vă un eveniment în care o persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi modul în care, şi de ce, bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană.

Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece în ultimă instanţă ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile armonioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism.

Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic şi asupra viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcende timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă viaţă.

Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii. În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionat de nici o limitare în a crea momente şi evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare, căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele mai profunde nivele ale fiinţei.

Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în viitor, construind un fel de impregnare remanentă al cărei aport benefic ne va marca momentele ulterioare ale existenţei.

Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşoară va fi transformarea noastră în viitor într-o fiinţă cu adevărat fericită.

Aceste exerciţii mai pot fi încă extinse şi ar fi păcat să impunem vreo limită în realizarea lor.

Astfel, la tehnicile anterioare mai putem adăuga următoarele exerciţii deosebit de simple:

a) Reamintiţi-vă lucrurile pe care alţii vi le-au dăruit din bucuria de a vi le dărui, fără vreun interes ascuns. Rememoraţi-le în detaliu.

b) Reamintiţi-vă momentele de bucurie pe care vi le-a generat Natura. Retrăiţi aceste bucurii din nou şi din nou;– bucuria pe care v-au generat-o florile, câmpurile, pajiştile, râurile, cascadele, pădurile, anumiţi copaci, curcubeele, răsăriturile şi apusurile de soare, păsările cântând. Aţi trăit cu siguranţă mii de astfel de bucurii. Evocaţi-le, eliberaţi-le din străfundurile memoriei, lăsaţi-le să-şi manifeste din nou încărcătura benefică şi să o reverse asupra voastră, inundându-vă întreaga fiinţă. Trăiţi în această bucurie.

În realizarea exerciţiilor prezentate, căutaţi să vă reamintiţi pe cât posibil evenimentele specifice în detaliu. Nu săriţi în grabă de la un eveniment la altul. Savuraţi-le în linişte, acordându-vă timpul necesar pentru a face aceasta.

Bucuria este un miracol şi de aceea ea va produce schimbări miraculoase în psihicul nostru. Ea este cea care ne permite să ne bucurăm de miracolul vieţii.

Unii oameni sunt atât de deprimaţi şi loviţi de evenimentele vieţii lor încât pur şi simlu nu mai doresc să-şi reamintească momentele de bucurie pe care le-au trăit. Ei consideră chiar că nu se cade să fii plin de bucurie. Aceştia sunt cei ce se uită urât şi critic la un om care zâmbeşte sau care râde în troleibuz sau într-un loc public. Puteţi ajuta astfel de persoane în următorul mod:

1. Povestiţi-le propriile momente de bucurie din viaţa voastră.

2. Relataţi-le întâmplări adevărate despre momente pline de bucurie din viaţa altor oameni.

3. Ajutaţi-i evidenţiindu-le lucruri din viaţa lor pentru care ar trebui să resimtă mulţumire şi bucurie.

4. Oferiţi-le cât mai multe veşti bune.

5. Ajutaţi-i să aducă şi ei la rândul lor bucurie celorlalţi.

1 comentariu

  1. Universul gândurilor umane este intr-o continua forfota,a percepe fluxul lor inseamna a folosi răgazul clipei .
    R.K.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s