INVITATIE LA SEMINAR

INVITATIE LA SEMINAR

De anul acesta voi incepe in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA seria seminariilor cu TEMA:

“UNIVERSUL CELOR 7 CENTRII SUBTILI DE FORTA SI CONSTIINTA”


Scopul: Aceste seminarii isi propun cunoasterea si aprofundarea teoretica si practica a nivelurilor celor 7 Chakra-e – centrii energetici ai fiintei.

Din cuprins:

  • Integrarea aspectelor esoterice legate de simbolismul celor 7 Chakra-e

  • Fiziologia subtila a fiintei

  • Influenta celor 7 Chakra-e asupra corpului, psihicului si mintii fiintei umane

  • Cele 7 Tipologii umane complexe caracteristice celor 7 Chakra-e

  • Corelatii astrologice

  • Metode practice yoghine de trezire, dinamizare si armonizare a energiilor specifice celor 7 Ckakra-e: ASANA (posturi yoga), PRANAYAMA (tehnici yoghine de amplificare si control a suflului respirator), DHARANA (tehnici yoghine de concentrare), DHIYANA (tehnici yoghine de meditatie)

  • Integrarea unei practici intense (TAPAS) de armonizare a energiei specifice fiecarei Chakra-e

  • Trezirea si dinamizarea principalelor calitati sau virtuti caracteristice celor 7 planuri ale fiintei

  • Metode de reechilibrare si armonizare a sanatatii integrate pe nivelurile care corespund centrilor energetici ai fiintei

SEMINAR Partea I – Muladhara Chakra – UNIVERSUL INTERIOR AL ENERGIEI VITALE

De la frica si neputinta la bucuria plenitudinii”


Data: 3-5 Dec. 2010

Loc: Sala din Sanpetru a Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA

Profesor yoga: Liviu Gheorghe

Informatii si inscrieri: Inscrieri si informatii la tel. 0731.32.42.41 sau 0268/360.424

sau pe adresa de e-mail://contact@kamala.ro

De Liviu Gheorghe Publicat în Fără categorie

CUVINTE DIN LUMINA – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – EP. 4

MA ANANDA MOYI

(1896-1982)

La 30 aprilie 1896, cu 20 de minute înainte de răsăritul soarelui, s-a născut cea pe care întreaga Indie o cunoaşte sub numele de Ma Ananda Moyi sau, pur şi simplu, “Ma” ori “Mataji”. Pe tot timpul naşterii, mama nu a simţit nici un fel de durere. Copilului i-au dat numele de Nirmala Sundari Devi. Nirmala înseamnă „cea pură,” Sundari, „cea frumoasă,” şi Devi „zeiţă.” Casa în care s-a născut Ma era înconjurată de case de fermieri musulmani săraci cu care familia ei hindusă trăia în prietenie.

Fiind cea mai mare, Nirmala îşi ajuta mama şi avea grijă de fraţii ei mai mici, astfel că nu a putut consacra decât foarte puţin timp învăţăturii: doi ani la şcoala primară. Educaţia religioasă a fost, de asemenea, rudimentară, însă ea îşi însoţea tatăl la toate ceremoniile religioase şi cânta alături de el cântecele sacre.

Din când în când, părinţii observau cu îngrijorare cum fetiţa devenea total absentă faţă de lumea din jur, cum privirea îi devenea fixă şi pierdută, iar întregul corp devenea foarte inert. Revenea foarte greu din această stare de profundă interiorizare care se manifesta spontan, uneori chiar când se afla în mijlocul unei acţiuni sau a unui joc. Familia ei a observat faptul că Nirmala, copilă fiind, după ce a învăţat să vorbească, povestea lucruri care au avut loc cu puţin timp după naşterea sa, cum ar fi vizita unor membrii ai familiei sau tăierea unui copac. Părinţii ei erau îngrijoraţi pentru că, spre deosebire de alţi copii, ea vorbea cu animalele şi plantele, aparent şi cu fiinţe invizibile şi deseori era neatentă pentru perioade mai mari de timp.

La 12 ani este căsătorită cu Ramani Mohan Chakravarty, fiul unei familii de brahmani; după ceremonie fata se reîntoarce la părinţii săi, lângă care mai rămâne un an. Soţul ei, pe care Nirmalâ îl considera ca pe un tată, era un om deosebit, care şi-a privit tot timpul soţia ca pe un adevărat maestru spiritual. Iată o relatare a ei din această perioadă: „În acea perioadă, acest corp gătea, făcea curat şi făcea tot felul de lucruri prin gospodărie, avea grijă de mama, tata şi de Bholanath. Dar, de fapt nu-l deservea decât pe Dumnezeu. Pentru că atunci când îi serveam pe tata, mama, Bholanath sau pe ceilalţi, îi consideram ca manifestări diferite ale lui Dumnezeu şi i-am slujit gândind acest lucru. Când şedeam să pregătesc masa, o făceam ca şi când era un ritual religios, deoarece hrana era pentru Dumnezeu. Nu aveam decât o singură dorinţă: să-l servesc pe Dumnezeu în tot ceea ce fac şi să fac totul în numele Său.” Ceea ce Ma făcea pentru soţul ei este realizat de un număr infinit de femei indiene. Totuşi, în timpul acestei perioade, extazul său religios era tot mai puternic, pentru că era declanşat de devoţiunea religioasă.

În 1918, Nirmala şi soţul ei s-au mutat la Bajitpur. Aici, Nirmala s-a dăruit definitiv căii ascezei. Până în 1923 ea a urmat cu consecvenţă calea spirituală aleasă, dobândind succesul în toate tehnicile spirituale pe care le-a abordat. În această perioadă Ma Ananda Moyi s-a hrănit doar cu trei boabe de grâu pe zi şi a petrecut luni întregi într-o retragere totală.

Din decembrie 1926, a renunţat la a mai trăi retrasă şi a călătorit în nordul, centrul şi sudul Indiei. Pretutindeni, prezenţa sa declanşa o intensă activitate spirituală, activitate ce cuprindea nu numai rugăciuni, meditaţii, conversaţii sau conferinţe, ci şi celebrarea unor importante ceremonii religioase, cum a fost cea închinată lui Durga, sărbătorită în Calccuta. Ma Ananda Moyi a dus viaţa pelerinilor hinduşi şi, fără excepţii, a respectat tradiţia de a nu rămâne mai mult de câteva zile în acelaşi loc. Celor care erau foarte trişti văzând-o că pleacă, ea le spunea: ”Eu nu plec nicăieri, sunt tot timpul aici. Nu există nici plecare, nici sosire; totul este Atman – Sinele Divin. Am descoperit o grădină care cuprinde întreg Universul. Toate plantele, toate animalele, toate fiinţele umane, toate marile spirite dezîncarnate, se joacă în grădină; fiecare are felul său de a fi şi propria sa frumuseţe. Prezenţa şi infinita lor varietate umple sufletul de o negrăită bucurie. Aspectele particulare ale fiecăruia sporesc splendoarea și gloria acestei grădini. Eu doar mă plimb dintr-un loc în altul, pentru că nimic nu există în afara ei. Această absenţă pe care voi o deplângeţi, decurge din faptul că eu părăsesc acea parte din grădină la care voi aveţi acces”.

Ma Ananda Moyi era total dăruită Voinţei Divine. O expresie pe care ea o folosea foarte des “Jo ho jâye” rezumă întreaga ei filozofie de viaţă. Expresia semnifică că tot ceea ce se petrece este conform Voinţei Divine. Viaţa sa era expresia vie a lipsei de egoism, a abandonului fără rezerve în mâinile lui Dumnezeu şi a convingerii că nimic nu se poate produce fără voinţa Creatorului.

Numeroşii yoghini autentici care au ascultat-o descriind diversele forme de samadhi sau anumite tehnici spirituale, au simţit că Ma Ananda Moyi era în stare de Mahayoga, punctul culminant al oricărei căi spirituale. Astfel se explică cum Ma Ananda Moyi cunoştea în profunzime Scripturile Sacre la care niciodată nu a avut acces în mod obişnuit.

În timpul stărilor de extaz, cei din preajma ei observau cum „brusc, lumina strălucea din interiorul ei.” Ei erau convinşi că o Putere Divină punea stăpânire pe corpul ei. Era purtată prin formele schimbătoare ale dansului de o mare frumuseţe. Când te uitai în ochii ei, aveai impresia că era complet detaşată de aceste manifestări. Pentru că ceea ce i se întâmpla era pe un total alt plan. Dintr-o dată, i se închideau ochii, şi corpul său cădea la pământ. Îşi venea în fire doar a doua zi şi, atunci râdea şi plângea în acelaşi timp. Corpul său lua spontan o poziţie yoghină. În acel moment, auzeam un murmur în gâtul ei. Un pic mai târziu, sunetul se transforma într-o incantaţie şi, în final, se auzea un cântec extrem de melodios. Nenumărate imnuri vedice ieşeau de pe buzele ei în astfel de ocazii. Doar câteva persoane erudite au învăţat să vorbească sanscrită atât de uşor şi de liber cum făcea ea în acele momente, deşi ea nu avea nici o educaţie.

Dar era imposibil să notezi imnurile religioase pentru că Ma le rostea foarte repede. Când i se cerea să verifice corectitudinea textelor care erau notate, refuza. „Nu-mi aduc aminte de nici unul.” Când rostea toate aceste rugăciuni, lacrimi începeau să-i curgă pe obraji, dar faţa sa rămânea transfigurată.

Când Ma îşi revenea, mânca puţin. Nu putea să meargă decât cu mare dificultate, dar fiecare celulă a corpului său era plină de bucuria care provenea din unirea cu Divinul ce continua să strălucească din interiorul său.

Îndemnată de discipolii săi, Ma practica ritualuri religioase în perioada în care a trăit în Shahbag. Prietenii ei aveau toate motivele să se simtă plini de admiraţie şi uimire pentru modul în care realiza ritualuri foarte complicate şi de durată conform sastras-urilor. În timp ce le practica recita mantre pe care nu le învăţase dinainte, aşa cum fac preoţii. După ce a devenit faimoasă datorită minunatelor sale capacităţi spirituale, Ma a fost supusă în mod repetat unui fel de „inchiziţie” de către un cerc de pandiţi învăţaţi. I se puneau întrebări la care numai un om bine instruit putea să răspundă, iar ea răspundea fără urmă de ezitare. Acest lucru îi uimea pe învăţaţi şi nimeni nu-şi putea explica cum putea ea să realizeze acest lucru.

Se poate spune despre Ma că a fost în pelerinaj în timpul celei de a treia perioade a vieţii sale. Nu avea o casă pe care să o numească „acasă”, dar spunea despre fiecare loc în care ajungea: „Aici sunt acasă”. În timpul vieţii sale au fost construite de către discipolii săi mai mult de 30 ashram-uri pe tot cuprinsul Indiei centrale şi nordice.

Ziua ei de naştere se sărbătorea timp de aproape o lună şi făcea din locul în care se ţinea un centru de pelerinaj pentru mii de oameni. 14.000 de invitaţi au participat la a 60-a aniversare în 1956, care s-a sărbătorit în Benares. Numărul vizitatorilor care au venit fără să fie invitaţi a fost mult mai mare.

Până la sfârşitul vieţii sale, fără a ţine cont de presiunea obligaţiilor exterioare, Ma şi-a continuat munca spirituală. Şi-a părăsit corpul fizic pe 27 august 1982, în timpul şederii sale în ashram-ul din Kishenpur (Dehradun), primul său ashram în afara Bengalului, după ce a postit timp de patru luni.

Ma Ananda Moyi nu a avut niciodată un maestru spiritual (guru), în accepţiunea cunoscută a termenului şi nu a primit niciodată vreo iniţiere. Într-o zi a fost întrebată la ce vârstă a atins Iluminarea; ea a râs ca un copil şi a recunoscut că a ignorat complet data sau momentul în care a atins Iluminarea şi că nu-şi aduce aminte să existe o delimitare strictă a vieţii ei în “înainte” şi “după” ce a atins Iluminarea. Când cineva a insistat asupra acestui subiect, ea a răspuns: “În copilărie, părinţii mei mi-au fost primii ghizi spirituali; ca femeie măritată mi-am urmat soţul; acum toţi oamenii şi toate lucrurile acestei lumi îmi sunt maeştri şi un lucru este sigur: Fiinţa Supremă este singurul Guru şi Ea ne ghidează pe toţi”.

Viaţa cotidiană a lui Ma Ananda Moyi era marcată de armonia sa interioară. Urmărea şi coordona toate activităţile casei, dirija gospodăria în casa unde locuia, se ocupa de corespondenţă, aranja locul unde primea vizite, răspundea la întrebări, decora sala de ceremonii. Uşa casei sale era permanent deschisă tuturor, tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci, prinţi sau cerşetori, hinduşi sau străini. Dar deşi primea oameni aparţinând tuturor castelor, religiilor sau raselor, tot ea supraveghea ca regulile din ashram (aşezământ spiritual) să fie respectate cu stricteţe. O intuiţie şi o inteligenţă ieşită din comun îi permiteau să îi aprecieze la adevărata lor valoare pe oamenii pe care îi întâlnea.

Atitudinea lui Ma Ananda Moyi faţă de discipolii săi şi faţă de vizitatori varia de la o extremă la alta, în funcţie de circumstanţe. Ea se manifesta atât ca o fetiţă jucăuşă, cât şi ca o mamă foarte severă. Compasiunea şi dragostea pe care le manifesta erau copleşitoare. Dacă era cazul, ea era foarte fermă. Una din discipolele cele mai apropiate a scris despre ea: “Ma Ananda Moyi este mai dură ca un tunet, mai sensibilă ca o floare, mai frumoasă şi mai tandră ca cea mai frumoasă şi mai tandră femeie din lume, tranşantă şi fermă precum severitatea însăşi, generoasă şi neclintită precum moartea”.

În prezenţa ei, divergenţe şi contradicţii religioase, credinţe şi filosofii intolerante se dizolvau de la sine. Era atât de sinceră şi de binevoitoare încât, indiferent de interlocutor, că era musulman sau hindus, occidental sau oriental, ea găsea modalitatea ca acesta să înţeleagă mesajul ei şi astfel să-i fie retrezită aspiraţia către Divin. Pentru fiecare om, ea aborda atitudinea care era cea mai potrivită, într-o anumită situaţie şi la un moment dat. Ea sublinia că în rândul adepţilor oricărei religii sunt oameni cu temperamente diferite şi cu o pregătire intelectuală diferită şi, în consecinţă, ei trebuie să fie ghidaţi în moduri diferite.

Dacă i se punea o întrebare superficială sau nesinceră, Ma Ananda Moyi nu răspundea deloc, sau rostea doar câteva cuvinte. Dar atunci când răspundea, cuvintele pe care le folosea erau cât mai simple şi cât mai clare şi de cele mai multe ori însoţite de o notă de umor în glas.

Învăţătura lui Ma Ananda Moyi era diversificată pentru a se putea adapta posibilităţilor şi necesităţilor celor care aveau nevoie de o disciplină spirituală. Şi, în ciuda complexităţii (abordează aspecte şi tehnici din toate căile spirituale, viabile şi eficiente), totul este extrem de riguros şi de o precizie extraordinară. Pentru ea unicul scop al fiinţei umane era de a-l realiza pe Dumnezeu; cel care a primit nepreţuitul dar de a se naşte sub formă umană trebuie să-şi consacre forţele pentru a atinge acest Ţel. Concepţia sa despre Dumnezeu este similară cu cea a lui Sri Ramakrishna, Sri Aurobindo sau cu a celorlalţi înţelepţi contemporani. Pentru ea, Dumnezeu este imuabil şi fără formă, cum susţine Jnana-Yoga, dar şi dinamic şi având formă, după cum justifică Bhakti-Yoga şi Kundalini-Yoga, sau imanent şi transcendent, urmând linia Jnana-Yoga şi Laya-Yoga, pentru că toate aceste căi spirituale revelează în majoritatea cazurilor doar câte un aspect al Fiinţei Supreme. Pentru a atinge Scopul Ultim, Revelarea Sinelui Suprem, fiinţa umană trebuie să urmărească necontenit să fie constantă în practica sa spirituală, să studieze Scrierile Sacre, să mediteze plină de aspiraţie, să se roage plină de fervoare, să caute prezenţa sfinţilor şi a înţelepţilor, să-şi îndrepte gândurile în fiecare moment către Dumnezeu. Pe această cale a căutării îndumnezeirii, în acest efort de înlăturare a voalului ignoranţei – ignoranţa fiind singurul obstacol care ne împiedică să trăim conform cu propria noastră natură Divină – ghid ne este însuşi Dumnezeu, Maestrul Suprem.

CUVINTE DIN LUMINA

Un copil care găseşte ceva frumos şi pur fuge şi îl arată colegilor săi de joacă; eu fac acelaşi lucru, aduc în faţa voastră ceva nespus de frumos şi de pur. Primiţi şi bucuraţi-vă.

La fel cum corpul dumneavoastră are diverse atitudini atunci când râdeţi, vorbiţi sau vă plimbaţi, la fel se poate manifesta când atingeţi o stare de samadhi. De fapt, corpul vostru fizic este permanent în aceeaşi stare, permanent acelaşi. Doar atitudinea voastră interioară este cea care se modifică şi antrenează diferitele posturi corporale, pe care voi le catalogaţi în obişnuite sau extraordinare. Universul este un joc divin la care participaţi şi voi. Astfel că, interpretaţi după propria voastră cunoaştere, după propriul vostru nivel de conştiinţă, tot ceea ce vedeţi, simţiţi sau trăiţi.

Unui cuplu francez care s-a plâns că nu înţelege limba în care vorbeşte Ma, ea le-a răspuns: „Vă rog să nu vă faceţi griji. Un bebeluş somnoros suge de la sânul mamei sale fără să înţeleagă ce face. Prin urmare, luaţi multe lucruri din ceea ce spun fără să-mi înţelegeţi limba. Adevărul este comunicat unei minţi deschise fără a fi nevoie ca puterea înţelegerii să fie activată. Îndată ce este exprimat, are o putere misterioasă care are efect continuu.”

Fiecare răsuflare când nu ne gândim la Dumnezeu este irosită. Avem o şansă incredibilă că ne-am născut ca fiinţe umane. Ne putem apropia de Dumnezeu pentru că suntem fiinţe umane. Întrebaţi-vă ce faceţi cu timpul vostru. Uităm atât de uşor că nici o zi nu poate fi chemată înapoi. Se sting fără ca noi să observăm. Brusc, suntem bătrâni şi prea obosiţi să mai depunem eforturi. Dumnezeu nu este munca noastră la bătrâneţe, când nu avem nimic altceva de făcut; El este munca vieţii noastre, şi trebuie să ne folosim toată energia pentru aceasta. Cine nu a început, să înceapă astăzi. Acum, imediat.

Sunt un instrument. Ce muzică oferă, depinde de maniera în care este cântat.

Ma este deseori întrebată direct: „Cine eşti ?” – De cele mai multe ori dă următorul răspuns: „Sunt cel pe care vreţi să-l vedeţi în mine.”

La întrebarea „Care este sensul vieţii tale”, a răspuns recent: „Eu însămi sunt în Sinele meu.”

Când meditaţia reală are loc în tine, plăcerile lumeşti devin plictisitoare şi goale. Starea în care fiecare contact cu lumescul stârneşte focul renunţării în tine se numeşte vairagya. Asta nu înseamnă că negi sau dispreţuieşti lumea, doar că lucrurile lumeşti nu mai sunt acceptabile pentru tine. Corpul tău le refuză. Tot ce aparţine lumii ţi se pare fierbinte; nu poţi să le atingi. Cu alte cuvinte: Moartea moare. Când îţi revii din meditaţie, dacă mai eşti capabil să te comporţi într-o manieră lumească, atunci nu ai experimentat metamorfoza interioară. După o meditaţie reală vei începe să cauţi Divinul cu pasiune. Foamea ta pentru El te va face să recunoşti că nimic din ceea ce este efemer nu-ţi va mai aduce satisfacţie.

Nimeni nu-şi pune mâna în foc sau calcă pe un şarpe de bună voie. Trebuie să vezi lucrurile lumeşti şi să te întorci de la ele. Apoi, înoţi într-un curent care te duce în direcţia opusă; iar mai târziu, când te-ai detaşat de tot, vei vedea că nu mai există nimic pentru tine: detaşare sau non-detaşare. Tot ceea ce este, este ACELA.

Femei, sadhana voastră poate consta în a vă deservi soţul şi familia. Dar ar trebui să găsiţi timp şi putere şi pentru rugăciunile şi meditaţiile voastre.

Moksa (eliberarea spirituala) nu este izbăvirea de păcat şi suferinţă, ci cunoaşterea naturii adevărate a propriului Sine în identitatea sa cu Sinele Suprem, Brahman.

Cel mai important lucru este să-ţi foloseşti toată energia în a-L realiza pe Dumnezeu. Practicaţi silitori sadhana. Aceia care nu pot, în ciuda eforturilor, ar trebui să deservească umanitatea şi să considere că este un serviciu pentru Dumnezeu.

Ai observat ce face o vacă cu viţelul ei? Este exact ceea ce-ţi va face Dumnezeu. Trebuie doar să te duci la El şi să fi tăcut. El este cu adevărat tatăl şi mama ta.

Să stărui asupra a ce este bun în fiinţele umane.

Când are loc Yoga (unirea cu Dumnezeu), omul este cu adevărat pur, luminos, liber, etern şi toate numele, formele şi atributele infinite ale lui Dumnezeu sunt o realitate eternă pentru el. El vede natura numelor şi formelor şi este copleşit de misterul ardorii divine, a iluminării şi extazului. Este „pierdut” complet în Dumnezeu. Deposedat de tot, se uneşte cu El. Apoi ştie că toată lumea este doar o expresie externă a realităţii interne, Unul însuşi, domeniul acţiunii Sale creative. El singurul, El şi nimeni altcineva este ridicat pentru totdeauna pe tronul din asana din Maha – Yoga, în Yoga Supremă. Să-ţi dai seama de El în lume şi mai presus de lume – aceasta este moartea Morţii. Moartea este cucerită astfel şi timpul este învins.

Dacă nu este lumină, nu eşti iluminat, şi doar Dumnezeu poate aprinde această lumină. Toate religiile ascetice sau altele sunt doar exerciţii preliminare pentru a ne deschide Graţiei pe care trebuie să o aşteptăm cu speranţă.

Trebuie să-ţi foloseşti liberul arbitru pentru a-l găsi pe Suprem. Toate eforturile tale de a te apropia de El sunt expresia acestui liber arbitru. Destinul tău (determinat de karma) poate fi şi el schimbat de Graţia lui Dumnezeu. O schimbare este posibilă dacă vei crede ferm în acest lucru. Bineînţeles, sunt legi în creaţia lui Dumnezeu şi totuşi nimic nu este imposibil pentru El.

Dacă tu crezi că Graţia lui Dumnezeu îţi conduce destinul, atunci se întâmplă în consecinţă. Dacă eşti convins, pe de altă parte, că Dumnezeu este mai puternic decât destinul (care este determinat de karma), atunci El va face totul pentru tine. Graţia Sa străpunge împrejurarea neprevăzută, rigidă.

Graţia curge peste noi tot timpul, dar nu poate intra în noi pentru că, din păcate, cupa noastră este întoarsă cu partea de jos în sus. Dacă suntem deschişi Graţiei, o primim.

Există nivele de cunoaştere la care problemele nu pot fi rezolvate într-un anumit mod. Nu este oare adevărat că, de-a lungul vieţii, după încercări trecute cu atenţie, ajungi la un nivel la care ai răspunsuri la întrebări? Dar acum trebuie să-ţi dai seama că o soluţie nu este niciodată completă. Cu alte cuvinte, trebuie să depăşeşti punctul unde există certitudine şi incertitudine. Fiecare răspuns pe care l-a găsit mintea ta provine dintr-un anumit punct de vedere. Drept rezultat, are loc o posibilă contradicţie pentru că răspunsurile tale reprezintă doar un singur aspect al problemei. Ce ai rezolvat cu adevărat? Dar vei găsi că există un loc unde toate problemele au o singură soluţie universală, unde nu există loc de contradicţie, nu există soluţionare sau nesoluţionare. Fie că spui „da” sau „nu” – totul este o expresie a lui Dumnezeu.

Purificaţi-vă, luptaţi împotriva răului din interior, apoi luptaţi împotriva răului din lume.

Voi percepeţi ceea ce vedeţi pentru că există lumina. Dar nu există decât o singură lumină. Orice vede o creatură din lumea aceasta – fie un animal, fie un om – vede datorită unei singure lumini. Lumina exterioară îşi are originile în lumina interioară a Sinelui care este peste tot şi este prezent în tot. Dacă acum te rogi la Hristos, Krishna, Kali sau Allah, te rogi, de fapt, acelei singure lumini care este şi în tine, pentru că pătrunde în tot. Totul, ceea ce este, este, în esenţă, lumină.

Chiar dacă încă nu ai atins nivelul cunoaşterii unde nu vezi nimic altceva decât pe Brahman, practică astfel încât să vezi doar binele în tot.

Dedicaţi-vă în fiecare zi – pe cât posibil întotdeauna la aceeaşi oră – o perioadă de timp pentru rugăciune sau meditaţie. Această perioadă nu vă aparţine vouă, ci lui Dumnezeu căruia i-aţi oferit-o pentru totdeauna. Începeţi cu un sfert de oră şi apoi măriţi perioada cât de mult puteţi. Nu există efectiv condiţii externe de viaţă care să vă oprească măcar să vă gândiţi la numele lui Dumnezeu. Chiar dacă nu sunteţi interesaţi în a vă ruga, începeţi să o faceţi ca şi când începeţi să luaţi medicamente. Dacă sunteţi consecvenţi, veţi creşte printr-o sadhana proprie.

Căutaţi la fel de des, ori de câte ori oportunitatea vă bate la uşă, satsanga, şi anume, compania oamenilor înţelepţi şi iluminaţi. Fiţi plini de atmosfera pe care o radiază ei. Evitaţi cu atenţie pe cei care vă distrag de la ţelul căii voastre, şi anume, Dumnezeu.

Urmariti să ţineţi numele lui Dumnezeu viu în voi. Trebuie să atingeţi un punct, unde invocarea numelui – japa (o forma de meditatie)-să devină la fel de naturală pentru voi ca şi respiraţia. Când practicaţi japa un timp îndelungat şi în mod onest, această rugăciune va rămâne cu voi, chiar şi atunci când trebuie să vorbiţi sau să vă gândiţi la alte lucruri. Va continua să se roage în interiorul vostru chiar şi în somn. Veţi observa aceste lucruri mai uşor dacă evitaţi să vorbiţi fără rost. Ceea ce spunem trebuie să ajungă doar la El, tot restul nu este nimic şi aduce suferinţă.

Chiar şi atunci când lucraţi cu mâinile, învăţaţi să o faceţi ca şi când aţi face puja (ritual de adorare a lui Dumnezeu).

Despre Karma-Yoga: „Mai întâi, încercaţi să-l simţiţi pe Dumnezeu cu toată energia voastră. Acest lucru este mai important decât orice altceva. Apoi, vedeţi cum puteţi să ajutaţi umanitatea. Un serviciu pentru om care nu este făcut ca un serviciu pentru Dumnezeu nu aduce graţie de durată. Faceţi-vă toate datoriile lumeşti ca şi când faceţi un serviciu pentru Dumnezeu. Trebuie să le îndepliniţi cu o atenţie extremă şi trebuie să fiţi complet egali în faţa laudelor sau a criticilor. O astfel de sadhana a deservirii este foarte puternică ca ajutor spiritual.”

Examinează-te să afli dacă dorinţele lumeşti se nasc des în tine. Dacă vei căuta bucurii lumeşti, Dumnezeu ţi le va da, dar nu te vei simţi satisfăcut. Împărăţia lui Dumnezeu este un tot şi nu vei fi fericit până când nu vei fi parte a acestui tot. Eşti un copil al Eternului, şi nu te vei împăca niciodată cu împărăţia Morţii, şi nici Dumnezeu nu-ţi va permite să stai în ea. El însuşi aprinde sentimentul lipsei în tine dându-ţi o mică îmbucătură doar pentru a-ţi provoca foamea spre mai mult. Acesta este modul Său ca să te grăbească. Hoinarii găsesc că această cale este grea, dar cel care are ochi să vadă îşi dă seama că face progrese. Ceea ce te împiedică pe calea spirituală poartă în sine sămânţa suferinţei viitoare. Dar durerile care sunt o consecinţă a acestui lucru sunt şi un început al trezirii tale la cunoaştere.

Este mai bine să vă concentraţi doar asupra lui Dumnezeu şi să meditaţi asupra Lui. Nici o altă putere nu poate exista în prezenţa Lui. Fiţi ferm convinşi de asta. În momentul în care cereţi adăpost în numele Domnului, nici o altă putere mai mică nu vă poate atinge. Dacă tot vă mai este frică, puteţi fi siguri că este doar o reacţie psihică care vă deranjează.

Fii conştient că un sadhaka (practicant) care îşi pierde controlul asupra propriei minţi este în pericol. El poate deveni o victimă a iluziilor şi poate fi chiar expus influenţei puterilor rele. Acest lucru îi obstrucţionează calea. În plus, ar putea deveni o sursă de aroganţă sau de plăcere egoistă, când ai viziuni sau când auzi voci care îţi vorbesc. Nu este de dorit să-ţi pierzi controlul asupra ta. Când cauţi adevărul nu trebuie să-ţi permiţi să fii copleşit de nimic. Mai degrabă ar trebui să observi atent fiecare fenomen când eşti treaz şi stai treaz, ca să ai control absolut asupra ta… Lasă meditaţia să-ţi deschidă natura spre lumină, spre ceea ce este etern. Fiecare conştiinţă care slăbeşte lucrează împotriva acestui scop.

La fel cum există o condiţie a celei mai înalte realizări de Sine, există şi o condiţie a perfecţiunii pe calea proprie spre dragostea lui Dumnezeu. Afli că nectarul iubirii este identic cu cea mai înaltă cunoaştere. Dar nu este loc pentru stimulare emoţională. De fapt, ar împiedica aprinderea luminii Iubirii Supreme. Excesul de sentiment este absent la apogeul iubirii. Excitarea emoţională şi Iubirea Supremă nu pot fi deloc comparate; sunt complet diferite una de alta.”

Rezervă-ţi câteva ore de meditaţie în fiecare zi, şi restul timpului fă-ţi munca drept un serviciu pentru Dumnezeu. Dacă te gândeşti la Dumnezeu întreaga zi şi îi consideri pe toţi a fi încarnări ale sale, atunci poţi să faci o treabă excelentă şi să faci pe fiecare fericit. Ţine pentru tine puţinul pe care l-ai obţinut în tine şi deserveşte-ţi familia. Nu trebuie să faci un spectacol pentru puţinul pe care l-ai obţinut până acum. Când într-o zi te vei scufunda în Unicul, astfel încât nu-ţi vei mai putea face treaba, nimeni nu te va acuza. Din contră, oamenii vor simţi prezenţa lui Dumnezeu în tine şi vor fi foarte fericiţi să te ajute. Dar acest lucru este foarte diferit de ceea ce ştii acum. Apoi, lumea nu va mai exista deloc pentru tine…

Sinele stă în Sine, se cheamă pe Sine însuşi pentru propria sa revelaţie – acesta este Brahman.

El (Dumnezeu) este în toate formele şi numele, întronat etern în inima tuturor fiinţelor. Într-adevăr, EL este peste tot. Cel ce reuşeşte să-şi dea seama de asta vede şi realizează totul, înseamnă a fi fără frică, sigur, lipsit de conflicte, complet tăcut, nemuritor.

Tu şi cu mine suntem două persoane în ochii tăi, şi totuşi, Tu şi cu Mine suntem unul şi acelaşi şi chiar şi distanţa dintre noi sunt eu însămi. Nu este vorba de (a fi) doi aici. Înlănţuirea şi ura rezultă din sentimentul dualităţii.

Pacea poate fi promisă doar atunci când mintea se concentrează asupra a ceea ce ne conferă pace, când ochii se opresc asupra a ceea ce întăreşte pacea, când urechile ascultă ceea umple inima cu pace şi când auzi tot timpul răspunsul celui Unic care ESTE El însuşi pace.

Sentimentul de incompletitudine se trezeşte în mod spontan. Divinul este cel care trezeşte acest sentiment. A pierde totul înseamnă a obţine totul. EL este îndurător. Orice face EL în orice moment este binecuvântat, deşi uneori este resimţit ca fiind dureros. Dacă EL este revelat ca o pierdere completă, există speranţa că EL va fi revelat ca şi câştig complet. Este benefic să ne apropiem de cei care ne ajută să găsim lumina adevărului, pentru că ei ne trezesc atenţia pentru Adevăr.

Acceptarea completă aduce cea mai profundă bucurie. Consider-o ca singura sursă de putere. Orice face Dumnezeu, în orice moment, este pe de-a întregul benefic. Dacă poţi accepta asta, vei găsi pacea.

Fă tot ce poţi pentru a nu ceda în faţa influenţei nimănui. Trebuie să fi centrat în Dumnezeu pentru a trăi plin de credinţă şi de pace. Trebuie să fii profund onest, plin de curaj, cu o personalitate sănătoasă, pură şi sfântă, provenind doar din propria ta putere.

La început poate fi obositor să trăieşti în armonie cu cele mai înalte idealuri, dar, în final, aceasta conduce la un sentiment profund de bunăstare şi pace. Trebuie să găseşti bucurie în sublim. Dacă eşti binecuvântat cu un corp uman este greşit să nu trăieşti în consecinţă. De ce să te laşi condus de instincte animale?

Este datoria omului să aleagă ceea ce este extraordinar şi să respingă ceea ce este doar distractiv. Lasă-ţi mintea să fie ca o floare frumoasă care poate fi oferită lui Dumnezeu într-o rugăciune. Cu adevărat, singura datorie a omului este să caute Realizarea Sinelui. Trebuie să încerci să eviţi, împreună cu Prietenul Suprem, înlănţuirile lumeşti.

Copiii Celui Etern trebuie să-şi concentreze gândurile asupra Lui. Separaţi de El nu au nici o şansă de pace – niciodată, niciodată, niciodată! Doar trăind în Dumnezeu, omul poate găsi pacea, vălul va fi rupt şi cel ce înlătură grijile se va revela. Doar El este învingătorul răului. EL este al vostru, singurul Preaiubit al inimii omului.

Nu are importanţă momentul şi ce fel de muncă faci; acordă-i întreaga atenţie şi fă-o temeinic. Bazează-te pe Dumnezeu în toate situaţiile. Este adevărat: El pătrunde totul şi prin urmare, îL poţi găsi oriunde, chiar şi în muncă. Cheamă-L pe Dumnezeul vieţii cu toată fiinţa ta.

Serveşte-L pe Dumnezeu şi doar pe EL cu pace interioară perfectă privind toate creaturile ca fiind forma Sa. Iubirea şi devoţiunea pentru EL şi credinţa necondiţionată în EL se va trezi în tine direct proporţional cu capacitatea de a-L servi pe Dumnezeu, devenind tot mai perfect.

Omul care nu acceptă, în orice moment şi de dragul lui Dumnezeu, cu inima plină de bucurie fiecare responsabilitate ce-i este dată va găsi că viaţa este o povară şi nu va fi niciodată capabil să realizeze ceva important. Este datoria tuturor oamenilor, mai ales a celor care şi-au făcut din întrebarea supremă singurul şi unicul scop, să lucreze cu bucurie pentru „ridicarea” spirituală a lumii, cu convingerea că în orice fac îl servesc de fapt pe El. Munca ce este făcută cu acest sentiment purifică inima şi mintea.

Timpul preţios zboară. Dedică-ţi zilele efortului de a te apropia de Dumnezeul celor umili. Vei fi prea slab la bătrâneţe pentru a te concentra asupra numelui lui Dumnezeu. Cum vei recupera atunci ceea ce nu ai făcut la timpul potrivit?

Acum este momentul să te modelezi. Va trebui să găseşti refugiu în renunţare şi putere interioară. Astfel poţi fi eliberat de tendinţele negative pe care le-ai acumulat până acum şi care te-au condus la durere şi suferinţă. Încearcă să-ţi faci inima un altar dedicat lui Dumnezeu şi doreşte-ţi pentru tine să nu mai ai dorinţe. Doar astfel te simţi atras spre Dumnezeu. Fii statornic în munca ta. Orice trebuie făcut pentru cineva, fă-o în spiritul serviciului plin de bucurie.

Încă un lucru căruia trebuie să-i acorzi atenţie deosebită: orice fel de neglijenţă trebuie să înceteze complet. Oriunde este nevoie a face ceva bun sau a practica lucruri spirituale, aversiunea şi inerţia trebuie eliminate necondiţionat.

Nu-ţi permite să fi cuprins de disperare. În ciuda oricărui lucru: ai încredere în EL. Trebuie să-L chemi la fericire şi supărare. Dacă ai căzut, foloseşte căderea ca un fel de manivelă pentru a te ridica din nou. Este datoria omului să se străduiască din greu indiferent ce face.

Încearcă să mergi prin viaţă lăsându-ţi poverile în mâinile Sale. EL este Salvatorul, EL îţi arată calea. EL este totul în tot.

Lasă răbdarea să-ţi fie motto tot timpul. Spune-ţi: «Doamne, tot ceea ce TU faci, este pentru Bunăstarea Supremă.» Roagă-te să-ţi dea putere până la sfârşit. Nu se întâmplă nimic care să nu fie expresia Graţiei lui Dumnezeu. Totul este Graţia Sa. Ancorat în răbdare, îndurând orice, nu te abate de la numele Lui şi trăieşte în fericire.

Bazează-te pe El şi doar pe El. În orice situaţie te afli, aminteşte-ţi de El. În fiecare moment. Asta să-ţi fie rugăciunea: «Doamne, TU ai preferat să vii la mine sub forma bolii. Dă-mi putere să îndur, dă-mi răbdare şi ajută-mă să recunosc că TU eşti cel care trăieşte astfel deghizat în mine.»

Sinele (Atman) se bazează pe Sine, se cheamă pe Sine însuşi pentru propria revelare – aceasta este ananda (beatitudine)!

Calea spre Sine este dorinţa intensă pentru realizarea lui Dumnezeu. Dumnezeu, Sinele este atotpătrunzător. Unde nu este EL? În toate formele şi în tot ceea ce este fără formă, în toate numele şi în tot ceea ce este fără nume, în toate locurile şi în toate condiţiile – EL este. Când este trezită dorinţa pentru realizarea Sinelui, atunci este simţită manifestarea SA reală, manifestarea Celui Indivizibil. EL se lasă recunoscut în toate numele, deoarece toate numele sunt numele Sale. Trebuie aprinsă o dorinţă arzătoare pentru atingerea ţelului. Faptul că realizarea Sinelui este ţelul tău, înseamnă că acesta trebuie să fie căutat şi atins.

Fii corect în tot. Nu te poţi apropia de divin fără puritate.

Adevărul însuşi îl va ajuta în toate felurile pe cel care a plecat în căutarea Adevărului.

Nimeni nu rămâne nevătămat în călătoria sa prin viaţă. Un pelerinaj spre culmea existenţei umane este singura cale spre fericire. Încearcă să mergi pe această cale pe care nu este vorba nici de tristeţe, nici de fericire. Este calea care duce spre eliberarea de egoism şi spre bucuria Supremă.

Trebuie să înduri toate greutăţile şi să ai întotdeauna răbdare să ajungi la adevăr. De fapt, ele sunt obstacolul care ajută la naşterea răbdării.

Trebuie să deveniţi călători pe calea către pace. Trebuie să vă începeţi pelerinajul spre un loc unde nu există moarte şi decădere, unde toţi sunt întotdeauna prezenţi. Cine este cel care moare şi cine este cel care apare sub deghizarea morţii? Dacă aceste lucruri nu sunt înţelese prin percepţie directă, atunci nu poate avea loc o eliberare din oceanul suferinţei. Străduiţi-vă fără întrerupere să rămâneţi prezenţi spiritual în faţa aceluia a cărui amintire (prin japa) elimină suferinţa pentru totdeauna.

Cel care aspiră spre EL, îl găseşte pe EL şi Moartea moare pentru cel care L-a găsit. Trebuie să aspiri spre Dumnezeu, care este moartea Morţii şi să ai mintea ocupată întotdeauna cu lucrurile care pregătesc un astfel de eveniment. Nu ştii în ce fel sau sub ce formă se manifestă Dumnezeu pentru tine însuţi. Încearcă să-ţi petreci o parte din zi contemplând Fiinţa Supremă, repetând numele lui Dumnezeu sau studiind cărţi de înţelepciune. Prezenţa lui Dumnezeu în atmosferă se face simţită chiar şi prin lacrimile vărsate din aspiraţia către EL.

În toţi şi în fiecare este numai Sinele. Încearcă în mod constant să fii atent la faptul că orice este perceput, oricând şi în orice fel, este manifestarea Fiinţei Supreme. Cum să poată să fie exclus cel care percepe? A exclude şi a nu exclude nu sunt nimic altceva decât EL. Chiar şi sentimentul de absenţă a lui Dumnezeu este voinţa Sa – astfel încât prezenţa Sa să poată fi manifestată.

Cel care a făcut din realizarea lui Dumnezeu singurul şi unicul său ţel, a găsit deja refugiu în EL, căci EL este prezent şi în absenţă.

Unde există o strădanie constantă pentru a păstra percepţia a ceea ce ESTE, există speranţă că această percepţie va deveni permanentă într-o bună zi.

Corespunzând capacităţii proprii, trebuie să încerci să-ţi rezervi o zi pentru disciplina strictă de sine. Dacă nu o dată pe săptămână, atunci o dată la două săptămâni. Sau cel puţin o dată pe lună. Tot ceea ce facem – a mânca, a bea, a vorbi, a mişca, a vizita oamenii – pur şi simplu tot cu ce suntem ocupaţi, trebuie să fie controlat atent în această zi. Prin acest fapt poţi reuşi treptat în strădania personală pentru controlul de sine. În final, vei trăi în armonie cu regulile, fără efort, chiar şi două sau trei luni pe an.

Doar Dumnezeu este adevăr, bucurie şi beatitudine. Speranţă doar spre încântarea Supremă a Sinelui (paramananda), spre nimic altceva. Nimic altceva nu există în realitate, nimic altceva nu are realitate. Ceea ce pare să existe în afara sa este doar iluzie (maya). Urmăreşte să-ţi revelezi Sinele (Atman).

Mintea trebuie să se scufunde în venerarea Celui Mult-Iubit, să şteargă complet tot ceea ce este dăunător şi tot ceea ce este indezirabil. Ideea că EL este departe trebuie eliminată o dată pentru totdeauna. „Eşti în interior şi în exterior, în fiecare frunză şi fir de iarbă, în lume şi mai presus de lume.”  Trezirea unui sentiment de neîmplinire este binevenită. El deschide calea. EL este acolo la fiecare pas pentru a face un cunoscător din cel stupid: „Doar TU apari ca un sentiment de neîmplinire şi vid, şi nimeni altcineva. TU eşti întotdeauna aproape, Doamne, îmi găsesc refugiul în TINE.”

EL, şi nimeni altcineva, se află şi în tărâmul unde sunt trăite soluţii zadarnice, tristeţi zadarnice, bucurii zadarnice, care par să fie complet lipsite de sens – chiar deghizat în zădărnicie. Acolo nu apare problema dacă un lucru sau altul are sens. Acolo este totul, deşi nu este nimic. Acolo, este Sinele care rezidă în Sine însuşi.

Dacă poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu, nu vei mai avea nici o grijă. Chiar şi sentimentul de separare de EL aduce bucurie. Pentru că vei fi conştient de durerea separării doar din cauza iubirii tale pentru EL. Doar omul în care Dumnezeu se manifestă într-un mod special este capabil să cunoască durerea separării de EL.

Nu irosi nici măcar un gând pe rezultate. Fii preocupat de EL şi numai de EL. Rezultatele pot să nu fie întotdeauna rele. La momentul potrivit, Sinele se revelează Sinelui însuşi. Eşti un copil al eternităţii.

Tărâmul spiritului este cuprins de către corp. Chiar dacă vei dori să-ţi treci spiritul în ceva non-corporal – va renunţa el la tărâmul său în mod voluntar? Mişcarea sa naturală este să plece şi să cutreiere înainte şi înapoi, iar şi iar. Singura ta datorie este să realizezi că: „Tu singur eşti înăuntru şi în afară, precum şi în abundenţă sau în lipsă şi vid, de fapt, în toate circumstanţele posibile la care te poţi gândi.” Trebuie să te concentrezi doar pe invocarea Celui Mult-Iubit, asupra celui care poate să alunge ceea ce nu este vrednic de a fi dorit.

Priveşte totul cu atenţie, orice ai face. Cum mănânci, cum dormi, cum mergi şi stai. În plus, toate exerciţiile pe care le faci pentru a căuta eliberarea din toate lanţurile, trebuie făcute cu credinţă şi iubire. Niciodată un exerciţiu spiritual nu trebuie făcut fără respect, pentru că în el este EL însuşi deghizat sub forma exerciţiului.

Chiar dacă cineva face ceva rău, nu trebuie să simţi pentru el nimic altceva decât afecţiune şi bunăvoinţă. Gândeşte astfel: «Doamne, şi asta este una dintre manifestările TALE.» Cu cât poţi să te simţi şi te comporţi mai prietenos cu toţi, cu atât mai repede ţi se va deschide calea spre Cel Unic care este un simbol al bunătăţii, iubirii si compasiunii.

Este ceva cu totul natural să simţi când practici Yoga din ce în ce mai multă bucurie. Distragerile apar până când Cel Unic se revelează pe Sine însuşi. Progresezi spre adevărata bucurie în proporţia cu care devii mai detasat de aspectele lumeşti.

Vârful vieţii umane nu poate fi atins dacă eşti satisfăcut cu ceea ce poţi atinge doar pe o singură cale. Ceea ce este de dorit este o realizare spirituală care dezrădăcinează opiniile conflictuale şi contradictorii, şi anume, să devii complet liber. Dacă este mai puţin de atât, înseamnă că experienţa importantă a fost doar parţială şi incompletă. În cazul unei realizări spirituale adevărate nu mai poţi lupta cu nimeni. Eşti complet iluminat în ceea ce priveşte toate religiile şi doctrinele şi consideri că toate căile sunt la fel de bune. Doar asta este o realizare absolută şi perfectă.

Calea devoţiunii nu înseamnă o devoţiune oarbă, ci înseamnă o totală dăruire şi dragoste faţă de Divin. Este o cale a inimii şi ea nu contrazice cu nimic calea raţiunii, a intelectului. Devoţiunea face parte de altfel şi din alte căi spirituale. Este imposibil ca un Jnana yoghin să atingă eliberarea, dacă el nu şi-a dezvoltat în fiinţa sa şi devoţiunea faţă de Divin. Fiecare fiinţă doreşte să urmeze Bhakti Yoga – Calea devoţiunii – gândindu-se că aceasta este mai simplă, mai uşoară; dar nu este adevărat. Calea devoţiunii înseamnă a-ţi dărui întreaga viaţă Divinului, uitând în totalitate de propria ta fiinţă. Cei ce plâng şi tremură pentru propria lor fiinţă nu vor putea fi niciodată adepţii căii Bhakti Yoga. Liniştea şi purificarea minţii trebuiesc cultivate în permanenţă pe această cale şi atunci toate căile vor putea fi înţelese; niciodată înainte. Controlul asupra mentalului se poate realiza numai prin disciplinarea acţiunilor, vorbirii şi gândurilor noastre.

“Ceea ce sunt acum am fost întotdeauna, încă de la prima mea naştere. Un simplu voal separă omul obişnuit de propriul său Sine şi acest voal se “uzează” progresiv într-o practică spirituală sinceră şi constantă. Dar în acest moment pentru mine nu mai există nici un voal.”

CONCENTRAREA MENTALA IN YOGA (DHARANA) – Ep. 1

Intrucat exista un interes real al multor persoane fata de modalitatile de transformare spirituala propuse de sistemul Yoga, voi aborda in mai multe episoade domeniul consacrat metodelor de dezvoltare a concentrarii mentale pe aceasta cale.

BUCURATI-VA ACUM !

Ati auzit poate de multe ori ideea ca obisnuinta tinde sa devina pentru oameni a doua natura. Este genul acela de observatie de bun simt care sintetizeaza o anumita realitate faptica. Dar dintre toate aceste obisnuinte care sunt integrate de noi adeseori in mod automat, consider ca cele mai „periculoase” datorita efectelor lor, sunt cele care ne fac sa uitam de noi insine, de semenii nostrii, de Dumnezeu.

Din aceasta perspectiva, as putea spune ca „uitarea de sine” este totodata sursa si a celorlalte „mari uitari” care fac oamenii sa traiasca o viata de scindare, de separare, de neincredere in ei insisi si in ceilalti. Aceasta „uitare de sine” usuca incet, incet sufletele care parca se scufunda in platitudine, blazare si inertie.

Spunem ca ne-am obisnuit cu noi, cu ceilalti, cu viata, dar scapam din vedere ca nimic in acest univers nu este static, ca nimic din aceasta lume nu este pentru totdeauna; totul se modifica clipa de clipa, si uitam ca acele lucruri sau fiinte cu care ne-am obisnuit ar putea in viitor sa dispara. Ne-am bucurat noi cu adevarat de prezenta lor? Am apreciat cu adevarat ceea ce inseamna pentru actuala noastra viata, fiintele de langa noi ? Le-am acordat timp si ne-am straduit sa comunicam cu ele astfel incat, daca acum, noi sau ele disparand, tot ceea ce am fi vrut sa le spunem sa fi fost deja spus? Am recunoscut profund si am valorizat plini de admiratie frumusetea sufletelor oamenilor pe care ii iubim? Dar de noi, de sufletele noastre cum ne-am ocupat?

AMINTITI-VA CA DE ACUM O PUTETI FACE!!!

 

CUVINTE DIN LUMINA – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – Ep. 3

RUMI

(1207-1273)

“Îndrăgostiţii au religia lor. Singurul lor crez este Iubirea”

 

Jalaluddin Rumi a fost un teolog genial, un reprezentant marcant al islamismului, învăţat renumit, adorator al Lui Dumnezeu şi totodată unul din cei mai mari poeţi mistici ai tuturor timpurilor. Numele său întreg este Moulana Jalaluddin Mohammad Ebne Sheikh Bahauddin Mohammad Ebne Housseine Balkhi.

Numit Jalaluddin Balkhi de persani şi de afgani, Rumi s-a născut la 30 septembrie 1207 la Balkh, zonă care a devenit mai târziu parte a Imperiului Persan, iar acum este în Afganistan. A încetat din această viaţă la 17 decembrie 1273.

Rumi înseamnă – “din Anatolia romană”. A fost cunoscut sub acest nume după ce el şi familia sa au emigrat în 1219. S-au îndreptat spre vest; au ajuns mai întâi la Nishapur, apoi Bagdad, Siria şi Meca, iar în final s-au stabilit la Laranda, în Anatolia, la 80 km. de Konya.

Tatăl său a fost un profesor renumit de sufism; a scris un tratat mistic numit “Gnosis” (Cunoaşterea mistică). Se spune că în perioada copilăriei sale, Rumi s-a întâlnit cu mulţi maeştri sufiţi  printre care şi cu Farid al-Din Attar, care i-a dat o copie a celebrei sale lucrări “Cartea secretelor”- un poem mistic plin de forţă, din care Rumi a citat de multe ori în scrierile sale. Attar a recunoscut de la început măreţia sufletului acestui copil şi văzându-l într-o zi pe tatăl lui Rumi care-şi ţinea băiatul de mâna a exclamat: “Iată un râu care trage după el un ocean.”

Sultanul din Konya l-a invitat pe tatăl lui Rumi să se stabilească acolo. În acel loc Rumi şi-a petrecut restul vieţii, cu excepţia câtorva ani de studiu.

Rumi avea 22 de ani când a ajuns în Konya. Doi ani mai târziu tatăl său a murit iar el a rămas în locul acestuia, fiind un profesor şi îndrumător spiritual foarte respectat în rândul sufiţilor.

Sufismul este considerat a fi tradiţia mistică a islamului. Adepţii acestei căi spirituale au întemeiat ordine monastice, şcoli cu o specificitate greu de înţeles din perspectiva raţiunii occidentale. Pe lângă diferite forme de rugăciune, post, tehnici secrete de meditaţie, calea sufită include arta ridicată la valoarea sa arhetipală profund spirituală şi transformatoare. Muzica, poezia, dansul, pictura au devenit prin sufism căi pure de iluminare. Cuvântul “sufism” are aceeaşi rădăcină cu alte două cuvinte din limba arabă şi anume safa sau “puritate” şi safwa adică “cei aleşi”. Analogia dintre termenul sufism şi puritate a făcut ca aceată religie să fie numită “purificarea inimii” (tasfyat al-qulub), iar aceasta implică modalităţi foarte precise de evoluţie, bazate pe meditaţie.

Cu ajutorul tatălui său şi prin diferite circumstanţe de viaţă, Rumi a acumulat o extraordinară înţelepciune şi cunoaştere spirituală pe această cale. Dar toată această cunoaştere intelectuală a fost zdruncinată  şi reclădită din rădăcini datorită întâlnirii cu un sufit rătăcitor, Shams al-Din din Tabriz. Rumi era tânăr, sobru, respectabil, corect. Shams avea peste şaizeci de ani, era neconvenţional, liber, nebun de iubire pentru Dumnezeu. S-au recunoscut, suflete vii, pline de efervescenţa căutărilor cele mai înalte şi au devenit inseparabili.

Shams călătoarea mult şi se ruga pentru a găsi un om cu care să împărtăşească ardoarea devoţională. A auzit într-o zi o voce: “Ce vei da în schimb?” “Capul meu!” a răspuns Shams. “Cel pe care-l cauţi este Jalaluddin din Konya.” A urmat astfel întâlnirea cu Rumi în anul 1244. Prietenia lor a fost un fenomen neobişnuit şi plin de mister. Shams nu avea nici un fel de respect pentru autorităţile religioase. El vroia să zboare în Inima Lui Dumnezeu. A aruncat toate cărţile lui Rumi într-o fântână, iar Rumi şi-a abandonat studiile. Petreceau luni de zile împreună, fără să aibă nevoie de nimic din această lume, proiectaţi în tărâmul purei spiritualităţi.

Această comuniune extatică aproape permanentă a produs tulburări în rândul studenţilor lui Rumi. Simţind aceste probleme Shams a dispărut la fel de neaşteptat precum venise. Se spune că acela a fost momentul din care Rumi a început să devină un mare poet, să asculte muzică, să se învărtească în dansuri ameţitoare şi extatice ore în continuu.

Rumi s-a îndreptat gradat spre lumea dansului mistic, extaziant, a muzicii şi a poeziei. A fondat ordinul Mevlevi în care discipolii practicau Sama – ritualul dervişilor rotitori.

După prima dispariţie a lui Shams, Rumi a scris celebrele Ruba’iyat (1600 de catrene), iar Diwan-i-Shams-i-Tabriz (2500 de ode mistice) le-a scris după despărţirea definitivă de prietenul său. Nu trebuie uitată nici lucrarea în proză – Fihi-ma-Fihi bazată pe transcrierea învăţăturilor pe care Rumi le-a dat discipolilor săi şi de asemenea scrisorile trimise unor persoane diferite, toate însă fiind marcate de măreţia de netăgăduit a sufletului său.

Rumi şi-a trăit aproape întreaga viaţă urmărind să afle cine este Rumi. Ca un adevărat yoghin, ca un credincios creştin sau înţelept sufit, sensibil poet şi lucid filozof, Rumi căutându-şi esenţa divină a fiinţei continua să se înalţe către Dumnezeu. Din această frenetică ascensiune s-au desprins poemele sale, precum zborul lebedelor albe.

„Mathnawi” a fost rostită şi nu scrisă de Rumi. Husam Chelebi, un discipol drag lui mărturiseşte: “El nu a luat nici o singură dată pana atunci când a compus „Mathnawi”. Putea să recite oriunde se afla, în lăcaşul dervişilor, la băile din Konya, în vie. Când începea, eu scriam şi mi-era greu să pot menţine ritmul. Uneori recita zi şi noapte multe zile la rând. Alteori nu compunea nimic luni de zile.”

În “Discursuri” Rumi ne spune:

“Există un singur lucru pe lume care nu trebuie niciodată să fie uitat. Dacă uiţi orice altceva, dar îţi aminteşti de acesta, nu ai ce să regreţi. Dar dacă îţi aminteşti de orice altceva, dar nu de acesta, nu ai făcut nimic toată viaţa ta.”

“Comuniunea cu Dumnezeu” este menirea omului de care el niciodată nu trebuie să uite. Învăţătura lui Mahomed proclamă: “Cel care se cunoaşte pe sine Îl cunoaşte pe Dumnezeu”, adevăr care exprimă şi esenţa sufismului lui Rumi.

“Am privit în inima mea şi acolo L-am găsit pe El – nicăieri în alt loc”, descoperă extaziat Rumi. Dumnezeu este “Conştiinţa care animă întregul univers. Nu există decât Dumnezeu.” Orice idee de separare este o iluzie, inclusiv aceea că noi suntem individualităţi separate. Când ne trezim din acest vis aflăm că Dumnezeu Îl caută pe Dumnezeu”.

Ca şi alţi mari mistici musulmani Rumi arată că pentru a deveni conştienţi de comuniunea cu Dumnezeu trebuie să ne dăruim Lui Dumnezeu; să dizolvăm tendinţele de separare în oceanul Lui de Iubire. Atunci vom experimenta “Gnosis”, “Iluminarea mistică” şi devenim un “Gnostic”, un “Cunoscător”.

De altfel pentru Rumi iluminarea nu este o destinaţie la care trebuie să ajungem; este un continuu proces evolutiv. De aici şi admiraţia lui pentru Mahomed care de fiecare dată când ajungea la un nivel superior de înţelegere implora iertare pentru ignoranţa de până atunci, rămânând mereu pe aripile aspiraţiei către o şi mai înaltă cunoaştere, înţelegere şi profundă iluminare.

Rumi foloseşte des metafora oglinzii şi poezia lui este ea însăşi ca o serie de oglinzi care se reflectă una în alta până la infinit. Prin aceste reflectări putem uneori prinde o rază a lui Dumnezeu sau a esenţei fiinţei noastre.

“Îţi revelezi  chipul în mii de oglinzi;

apari în fiecare oglindă.

Un singur Soare

străluceşte în mii de ochiuri

de oglinzi.”

Personalitatea lui efervescentă este prezentă, trăieşte în fiecare vers. Toate cuvintele sunt impregnate de farmecul său, de o forţă fascinată. Poeziile sunt autobiografice în sensul în care, vorbind despre sufletul  misticului vorbesc despre viaţa sa.

Întreaga sa operă oferă o viziune amplă asupra tradiţiei sufite. Ea este totodată o monumentală şi magnifică perspectivă poetică a stărilor mistice trăite de Rumi.

ACUM, AICI ESTI DOAR TU

In procesul transformarii, cunoasterea corecta a propriei fiinte ne va ajuta sa ne orientam eficient spre acele modalitati care, pe de o parte, sa ne ajute in directia dorita, pe de alta parte, sa ne ajute la dislocarea din propriul mod de a ne vedea pe noi si lumea exterioara, a acelui sablon de gandire si de atitudine auto-conditionanta. Dar, sa nu uitam ca decizia si responsabilitatea noilor optiuni ne apartine in totalitate.

Aici este un mic extras ideatic care sustine acest lucru.

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii crestine – Ep.3

Sfântul Ioan al Crucii

1542-1591

Motto: “Trăieşte ca şi cum n-ar exista în această lume decât Dumnezeu şi cu tine”

Juan de Yepes Alvarez (Sfântul Ioan al Crucii), născut în 1542 în Spania, este sfinţit preot în 1567. Devine apoi director spiritual al mănăstirii din Avila, a cărei maica superioară este Tereza (viitoarea sfântă Tereza de Avila).

Iata in continuare cateva din învăţăturile sfântului Ioan către discipolii săi. Parcurgând versurile pline de har, sufletul se înalţă şi se luminează, se hrăneşte direct din Dumnezeu şi se minunează de atâta puritate, austeritate şi iubire.

X

Pentru a ajunge să ai totul

Să nu doreşti nici un lucru.

Pentru a ajunge să fii totul

Să nu doreşti să fii nimic.

Pentru a ajunge să cunoşti totul

Să nu doreşti să ştii absolut nimic.

X

Şi tot aşa, o, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

În aceste cuvinte de lumină şi iubire de Tine,

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine.

De aceea aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru a urma drumul către Tine,

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.

Să rămână departe, în urmă, flecărelile

Şi elocvenţa stearpă

A înţelepciunii omeneşti

Inconsistentă, dar dibace,

Care niciodată nu ţi-a fost pe plac

Şi să spunem inimii

Vorbe scăldate în blândeţe

Şi iubire,

Care atât de mult îţi plac.

X

Mai bine să fii împovărat în preajma celui tare

Decât alinat în preajma celui slab.

X

Atunci când răbdarea este pusă la grea încercare

Virtutea şi forţa sufletului

Cresc şi se împlinesc.

X

Mai mult iubeşte Dumnezeu în tine

Cel mai mic grăunte de puritate a conştiinţei

Decât toate lucrările pe care le poţi săvârşi.

X

Neagă-ţi dorinţele

Şi vei găsi ceea ce doreşte inima ta.

X

O, prea dulce iubire de Dumnezeu,

Atât de puţin cunoscută !

Cine i-a aflat izvorul,

Acela şi-a găsit odihna.

X

Mai mult îi place lui Dumnezeu lucrul,

Fie el cât de mic,

Făptuit în taină, fără voinţa ca oamenii să-l ştie,

Căci cel ce făptuieşte pentru Dumnezeu

Cu o iubire foarte curată,

Nu numai că nu doreşte ca oamenii să-i afle faptele,

Dar nu făptuieşte nici măcar pentru ca Dumnezeu să ştie aceasta.

Chiar dacă El nu ar afla niciodată

Nu ar înceta să-l slujească la fel,

Cu aceeaşi bucurie şi neîntinare a dragostei.

X

Lucrarea neprihănită,

Săvârşită pentru Dumnezeu într-un suflet pur

Este o adevărată împărăţie

Pentru cel ce o înfăptuieşte.

X

Rugăciunea unui suflet îndrăgostit

Doamne, Dumnezeul meu, Iubitul meu!

[…] dacă aştepţi de la mine fapte,

Ca astfel, prin ele, să-mi împlineşti ruga,

Dă-mi-le Tu, Doamne, şi făptuieşte-mi-le,

Cu toate suferinţele pe care ai vrea să le îndur,

Şi facă-se astfel voia Ta.

Şi dacă nu aştepţi faptele mele,

Ce aştepţi oare, milostive Doamne,

De ce întârzii?

X

Al meu este cerul şi al meu este pământul

Ale mele sunt toate seminţiile.

Cei drepţi sunt ai mei şi ai mei cei păcătoşi,

Îngerii sunt ai mei

Şi Maica Domnului

Şi toate lucrurile sunt ale mele,

Şi chiar Dumnezeu este al meu şi pentru mine.

Atunci ce mai aştepţi şi ce mai cauţi, sufletul meu?

X

Spiritul foarte pur

Nu se amestecă nici cu sfaturi străine

Nici cu gânduri prea omeneşti.

Ci dimpotrivă: solitar

În singurătatea tuturor formelor

În atât de savuroasa lăuntrică pace,

Comunică direct cu Dumnezeu, căci cunoaşterea sa

Este în tăcerea divină.

X

Sufletul îndrăgostit

Este un suflet tandru,

Blând,

Umil

Şi răbdător.

X

Nu Te cunoşteam,

Pe Tine, o, Dumnezeul meu!

Căci vroiam încă

Să ştiu şi să gust

Lucrurile.

X

Fie să se schimbe toate

Într-un ceas bun, Doamne Dumnezeul meu,

Pentru ca să ne odihnim în Tine.

X

Ceea ce ceri

Şi doreşti mai mult

N-ai să dobândeşti

Prin propria ta putere,

Nici prin profunda meditaţie asupra lumii,

Ci prin adâncă umilinţă

Şi prin dăruirea inimii.

X

Nu te osteni: nu vei intra

În savoarea şi suavitatea

Spiritului,

Dacă nu eşti gata oricând să jertfeşti

Tot ceea ce doreşti.

X

Fericit cel care, lăsând la o parte

Gustul şi înclinaţiile sale,

Priveşte lucrurile

Cu înţelegere şi dreptate

Pentru a le săvârşi.

X

Într-adevăr,

Acela a învins toate lucrurile,

Pe care nici gustul acestor lucruri

Nu-l bucură,

Nici dezgustul de ele

Nu-l întristează.

X

Umblând peste tot, Dumnezeul meu,

Cu Tine,

Peste tot va fi pentru mine

Aşa cum doresc eu să fie pentru Tine.

X

Seara, vei fi întrebat despre iubire.

Învaţă să iubeşti

Aşa cum vrea Dumnezeu să fie iubit

Şi renunţă la firea ta omenească.

X

Ai grijă să nu te întristezi dintr-o dată

De răutăţile lumii,

Căci nu ştii

Binele pe care îl aduc ele,

Hotărât de judecata lui Dumnezeu

Pentru bucuria veşnică

A celor aleşi.

X

Fără trudă

Îi vei domina pe oameni

Şi lucrurile ţi se vor supune

Dacă vei uita de ele

Şi vei uita de tine însuţi.

X

Aminteşte-ţi că nu domneşte Dumnezeu

Decât în sufletul blând

Şi dezinteresat.

X

Bucură-te zi de zi

Întru Dumnezeu,

Care este izbăvirea ta

Şi aminteşte-ţi că bun lucru este

Să suferim în toate chipurile

Pentru Cel care este Bun.

Să iubeşti mult încercările la care eşti supus

Şi să nu faci caz de ele

Pentru a-i fi pe plac Mirelui

Care nu a şovăit

Să moară pentru tine.

X

Sufletul pe care dragostea îl călăuzeşte

Nici nu osteneşte pe alţii,

Nici nu este ostenit.

X

Şi sufletul care este despuiat

De dorinţele sale,

De vrerile sale

Şi de cele nevroite,

Dumnezeu îl va înveşmânta

Cu puritatea sa,

Cu bucuria sa,

Şi cu voinţa sa.

X

Un singur cuvânt a spus Tatăl

Şi acesta a fost Fiul,

Şi el vorbeşte încă

În tăcerea cea veşnică.

Şi în tăcere

Trebuie să-l asculte

Sufletul.

X

Părul pe care-l piepteni des

Va fi strălucitor;

Şi sufletul care deseori

Îşi va cerceta gândurile,

Cuvintele,

Şi faptele

Care sunt pletele sale,

Săvârşind orice lucru din dragoste pentru Dumnezeu,

Va avea părul foarte luminos,

Şi atunci Mirele va privi grumazul său

Şi se va îndrăgosti de el

Şi va fi rănit de una din privirile sale,

Care este însăşi puritatea intuiţiei cu care

Sufletul înfăptuieşte orice lucru.

Părul, dacă vrem să strălucească,

Trebuie să începem să-l pieptănăm

Chiar din vârful creştetului;

Toate câte le înfăptuim

Trebuie începute

Pe culmea cea mai înaltă a iubirii de Dumnezeu,

Dacă vrem ca lucrările noastre să fie

Pure şi luminoase.

X

Iubire nu înseamnă

Să simţi lucruri mari,

Ci să trăieşti în mare sărăcie

Şi să suferi pentru Cel Iubit.

X

Semnele reculegerii lăuntrice

Sunt trei:

Primul, dacă sufletului nu-i plac

Lucrurile trecătoare;

Al doilea, dacă-i plac

Singurătatea şi tăcerea

Şi dacă se grăbeşte să se îndrepte spre

Ceea ce înseamnă desăvârşire;

Al treilea, dacă lucrurile ce-i erau de obicei de folos

I-au devenit lanţuri,

Cum ar fi gândurile,

Şi meditaţiile,

Şi faptele,

Sufletul păstrându-şi drept unic reazem

Pentru rugăciune

Credinţa

Şi mila.

X

Dacă un suflet are mai multă răbdare

În a suferi

Şi mai multă îngăduinţă

În a se lipsi de mulţumirile lumeşti,

Acesta este semnul

Că înaintează

Pe calea virtuţii.

X

Caracteristicile unei păsări solitare sint cinci:

Prima, că ea zboară până în cele mai mari înălţimi;

A doua, că ea nu suferă după companie, nici măcar după vreuna din semenele ei;

A treia, că ea îşi aţinteşte ciocul spre tăriile cerului;

A patra, că nu are o culoare definită;

A cincea, că ea cântă foarte duios.

X

O! Cât de dulce îmi va fi mie

Prezenţa Ta,

Tu care eşti Binele Suprem!

Mă voi apropia în tăcere de Tine

Şi-Ţi voi dezgoli picioarele

Pentru ca Tu să doreşti

Să mă uneşti cu Tine prin căsătorie

Şi nu voi găsi odihna

Până nu mă voi bucura în braţele Tale.

X

De sufletul care este unit cu Dumnezeu

Diavolul se teme

Ca de însuşi Dumnezeu.

X

Sufletul care vrea ca  Dumnezeu

Să i se dăruie cu totul

Trebuie să se dăruiască tot,

Fără a-şi păstra nimic pentru sine.

Stă în firea spiritelor alese

A sufletelor generoase,

A inimilor darnice

Să dea înainte de a primi,

Până la dăruirea de sine,

Căci pentru ele este mai grea povara

De a-şi aparţine lor însele

Decât de a fi supuse altora.

Într-adevăr, mai mult aparţinem

Acestui Bine Infinit

Decât ne aparţinem nouă.

X

Decât

Să privim mai mult

La bunurile lui Dumnezeu,

Mai bine este

Să ne rugăm

Întru Dumnezeu.

X

Trăieşte ca şi cum nu ar exista în această lume

Decât Dumnezeu şi cu tine,

Astfel încât inima ta să nu poată fi

Captivă vreunui lucru omenesc.

X

Nu refuza nimic

Chiar dacă ţi s-ar părea

Că nu poţi să faci un anume lucru,

Ca toţi să găsească la tine

Milă şi înţelegere.

X

Nu contrazice

În nici un fel,

Nu spune vorbe

Care să nu fie limpezi;

Ceea ce vei spune

Să fie astfel

Încât să nu rănească pe nimeni.

X

Niciodată să nu iei ca exemplu un om

În ceea ce ai de făcut,

Oricât de sfânt ar fi el,

Căci diavolul îţi va arăta

Imperfecţiunile lui,

Ci urmează-L pe Cristos

Şi niciodată nu vei rătăci calea cea bună.

X

Cum se poate cădea în extaz:

Negându-ţi voinţa

Şi urmând voia lui Dumnezeu,

Căci extazul nu este altceva

Decât evadarea sufletului din tine însuţi

Şi pierderea lui în Dumnezeu.

X

Îndepărtează-te de ceea ce este rău,

Fă binele

Şi caută pacea.

X

Blând este

Cel care ştie să-şi suporte aproapele

Şi să se suporte

Pe sine însuşi.

X

Să nu faci nici un lucru

Şi să nu spui nici un cuvânt, demn de a fi reţinut,

Pe care să nu-l poată spune sau face

Cristos,

Dacă s-ar afla în împrejurarea în care te afli

Şi dacă ar avea vârsta şi sănătatea pe care le ai tu.

X

Să te doară tare

Fiecare clipă pierdută

Sau petrecută

Fără a-l iubi pe Dumnezeu.

X

Întotdeauna aminteşte-ţi

Că tot ce ţi se petrece

Bun sau potrivnic,

Vine de la Dumnezeu.

X

Aminteşte-ţi întotdeauna

Că ai venit aici, pe pământ

Doar pentru a fi un sfânt

Şi astfel, nu accepta să domnească în sufletul tău

Nici un lucru care să nu te călăuzească

Spre sfinţire.

X

“Arată-te, Tu, cel ascuns atât de aproape,

Chiar dacă Faţa Ta mai presus de orice frumuseţe

M-ar nimici.”

 

Aşa L-a căutat pe Dumnezeu sfântul Ioan al Crucii; cu fervoare, cu curaj, cu forţă, depăşind dificultăţile unei ascensiuni spirituale rapide; şi din lumina sfinţeniei la care a ajuns a lăsat mărturie scrisă despre etapele purificatoare ale simţurilor şi spiritului prin care trece sufletul aflat în căutarea naturii sale divine.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL ? – Ep.3

Cum ne reprezentam viata?

Atât timp cât ne structurăm viaţa într-un mod de reprezentare în care fericirea noastră este dependentă de ceva pe care nu îl putem controla, vom trece din nou prin experienţe dureroase. De exemplu, secretul unei vieți trăite în bucurie poate fi găsit într-o astfel de idee simplă: „Eu decid ca regula vieţii mele să fie că pot trăi cu bucurie și entuziasm fiecare zi, întrucât de mine depinde.” Dacă veţi adopta şi veţi aplica în mod consecvent această idee forță în propria viaţă, veţi vedea că virtual totul se va transforma în modul în care veţi experimenta viaţa. Avem cu toţii diverse reguli şi standarde care ne guvernează nu numai modul în care ne raportăm la lucrurile care „se întâmplă” în viaţa noastră, ci şi la modul în care ne vom simţi şi vom răspunde într-o situaţie dată. Totuşi, ceea ce ne determină în mod efectiv emoţiile şi comportamentele sunt credinţele si convingerile noastre cu privire la ceea ce este bun şi la ceea ce este rău, la ceea ce trebuie să facem şi la ceea ce nu trebuie să facem. Toate aceste idei, reguli, credințe, convingeri, standarde sau valori personale structurează pentru fiecare dintre noi sistemul de reprezentare interioară a vieții.

Aceste reguli de viață sau moduri de reprezentare pe care le-am adoptat sunt ca un fel de scurtcircuit pentru mentalul nostru. Ele ne ajută să avem un sentiment al siguranţei cu privire la consecinţele acţiunilor noastre; astfel, ele ne fac capabili să luăm decizii rapide cu privire la ceea ce înseamnă lucrurile şi la ce trebuie să facem în consecinţă. Regulile noastre ne controlează răspunsurile în fiecare moment al vieţii. Bineînţeles, deşi nu ne dăm seama de aceasta, multe dintre ele sunt stabilite în mod total arbitrar. De exemplu, atunci când cineva ne zâmbeşte, dacă ne-am angaja într-un lung şir de calcule pentru a descoperi cam ce înseamnă aceasta, viaţa noastră ar deveni cu siguranţă frustrantă. Dar în loc de aceasta, în general noi avem o regulă care spune că: dacă o persoană ne zâmbeşte, atunci aceasta înseamnă că este fericită sau că este prietenoasă sau că ne place. Dacă cineva se încruntă la noi, atunci intră în acţiune un alt set de reguli cu privire la semnificaţia acestui lucru şi la ceea ce trebuie să facem. Pentru unii oameni, dacă cineva se încruntă, regula lor este că acea persoană este într-o stare proastă şi trebuie evitată. Pentru o altă persoană totuşi, va exista o altă regulă care spune: „dacă cineva este într-o stare proastă, atunci este necesar să îl ajut să îşi modifice această stare.”

Din nefericire, mulţi dintre noi creează numeroase moduri de a se simţi rău şi doar foarte puţine moduri în care se simt cu adevărat bine. Şi aceasta tocmai prin regulile pe care le creează. Se poate ajunge chiar la situaţia paradoxală în care deşi sunteţi cu adevărat un învingător, totuşi să vă simţiţi ca şi cum aţi fi pierdut, şi aceasta deoarece modul de reprezentare în care vă analizaţi este nedrept.

Următorul pas ar fi să vă daţi seama dacă regulile pe care vi le-aţi stabilit vă avantajează sau nu. Întotdeauna o regulă vă va dezavantaja dacă vă oferiţi doar câteva moduri de a vă simţi bine şi foarte multe moduri de a vă simţi rău. Să nu uităm că propriile noastre reguli ne stabilesc propriile noastre limitări. Şi aceasta chiar şi în cazul trăirii unor emoţii și sentimente pozitive, cum ar fi, de exemplu, în iubire. Astfel, putem considera că pentru a ne simţi iubiţi şi a putea manifesta iubire trebuie să simţim că o merităm sau trebuie să simţim că iubirea noastră este acceptată. Alţii nu simt că sunt iubiţi cu adevărat decât dacă sunt trataţi ca nişte fiinţe perfecte. Dar o dată ce vom accepta toate aceste condiţii, vom fi nevoiţi, de fapt, să acceptăm ca măsură propriul nostru egoism. Putem însă recurge la cu totul alte reguli care ne spun cu privire la iubire că putem trăi iubirea oricând, necondiţionat, că putem dărui oricât de multă iubire celorlalţi, fără a aştepta să primim în schimb la fel de multă iubire, căci iubirea nu este un târg, ci un dar de la Dumnezeu pentru noi toţi.

Deci pentru a ne îmbunătăţi considerabil viaţa, tot ceea ce avem de făcut este să acceptăm provocarea de a ne schimba regulile și modurile de reprezentare interioară cu privire la viață. Să fim capabili chiar de a renunţa total la ele, atunci când le simțim condiționarea negativă. Trebuie să ne întrebăm cu sinceritate ce este mai important pentru noi: modul în care simţim şi relaţiile noastre cu ceilalţi sau regulile noastre rigide? Nu trebuie să vă aşteptaţi niciodată ca ceilalţi să se conformeze regulilor dumneavoastră dacă nu le-aţi comunicat în mod clar, şi nici chiar atunci. Totuşi, nu trebuie niciodată să uităm că există reguli divine pe care nu le putem încălca.

Şi în privinţa transformării, totul este posibil, dar nu orice este permis. Nu uitaţi că întotdeauna trebuie să învăţaţi din trecut şi nu să trăiţi în el, focalizându-vă asupra lucrurilor care vă împovărează.

De aceea, pentru a vă putea expansiona viaţa, va trebui să vă lărgiţi sfera criteriilor de referinţă şi chiar să acceptaţi altele noi. Nu uitaţi aceasta idee importantă: că întotdeauna în viaţă totul „se întâmplă” dintr-un anumit motiv şi cu un scop care serveşte unor cauze. Uneori ne sunt necesari ani sau chiar decenii pentru a-i descoperi valoarea şi învăţătura. Dar există întotdeauna o valoare ascunsă în fiecare experienţă umană. Întotdeauna stă în puterea noastră să creăm acele momente care să ne înalţe sau care să ne coboare. Depinde de noi să ne eliberăm de încorsetările unor reguli sau standarde personale rigide şi să permitem imaginaţiei să ne ilustreze întreaga paletă de posibilităţi de care ne-am putea bucura în viaţă, pentru ca apoi să începem imediat să acţionăm pentru a le pune în practică.

Identitatea noastră nu este limitată de experienţele noastre, ci de interpretarea pe care noi o dăm experienţelor. Identitatea noastră nu este nimic altceva decât deciziile pe care noi le adoptăm cu privire la cine suntem, la modul în care noi hotărâm ceea ce putem să facem. Vom realiza întotdeauna ceea ce considerăm că putem să realizăm, şi nu mai mult. Dar nu depinde decât de noi înşine să acceptăm că putem face mai mult, modificând propriul sistem de reprezentare.

Dacă identitatea dumneavoastră nu reprezintă tot ceea ce v-aţi fi dorit vreodată să fie, atunci cu siguranţă următorii patru paşi vă vor ajuta să vă transformaţi:

1) Faceţi chiar acum o listă a tuturor elementelor identităţii dumneavoastră pe care doriţi să le aveţi. Gândiţi-vă la câteva persoane care au deja aceste caracteristici şi luaţi-le ca model. Imaginaţi-vă fuzionând total cu noua dumneavoastră identitate, proces prin care vă bucuraţi deplin de manifestarea plenară a acelor caracteristici. Imaginaţi-vă cum aţi arăta, cum aţi merge, cum aţi gândi, cum v-aţi simţi.

2)  Dacă doriţi cu adevărat să vă expansionaţi identitatea şi să vă îmbogăţiţi viaţa, atunci decideţi conştient să deveniţi cel care doriţi să fiţi, chiar acum. Fiţi entuziasmat ca un copil şi descrieţi în detaliu ceea ce aţi decis să fiţi astăzi. Acum este momentul să completaţi lista anterioară.

3)  Dezvoltaţi acum un plan de acţiune pe care să-l urmaţi, care vă poate ajuta să acţionaţi în virtutea noii identităţi, manifestând cu adevărat calităţile pe care doriţi să le aveţi. Este momentul să acordaţi o atenţie specială prietenilor pe care îi alegeţi pentru a vă petrece timpul. Vă vor ajuta ei să conferiţi forţă acelor noi calităţi ale identităţii dumneavoastră sau din contră, le vor distruge?

4) Pasul final este de a vă manifesta noua identitate, noile calităţi în prezenţa celorlalţi, menţinând interior permanent credinţa acelei transformări. Şi nu uitaţi ce spunea Thomas Edison, „Dacă cu toţii am face lucrurile pe care suntem capabili să le facem, am fi efectiv uimiţi de noi înşine.”. La rândul său, Walt Whitman scria „Fiecare dintre noi serveşte unui scop etern pe pământ.”

Prea nobil pentru a te înfuria, prea puternic pentru a te teme

Pentru transformarea dumneavoastră este important să vă promiteţi interior că veţi fi atât de puternic încât nimic nu vă va putea perturba pacea şi hotărârea minţii pentru a reuşi:

Să vorbiţi despre sănătate, fericire, prosperitate, fiecărei persoane pe care o întâlniţi

Să faceţi astfel încât toţi prietenii dumneavoastră să simtă că există ceva de valoare în ei.

Să priviţi partea luminoasă a evenimentelor şi să faceţi ca optimismul dumneavoastră să devină o realitate.

Să gândiţi tot ceea ce este mai bun, să lucraţi doar pentru ceea ce este mai bun şi să vă aşteptaţi la tot ce este mai bun.

Să fiţi la fel de entuziast cu privire la succesul celorlalţi ca şi în privinţa propriului succes.

Să vă eliberaţi de greşelile trecutului şi să vă orientaţi către şansele viitorului, ramanand mereu constient de prezent.

Să fiţi întotdeauna mulţumit şi să oferiţi fiecărei fiinţe pe care o întâlniţi un zâmbet.

Să acordaţi atât de mult timp îmbunătăţirii şi transformării propriei dumneavoastră vieţi, încât să nu vă rămână nici o clipă pentru a-i critica pe ceilalţi.

Să fiţi prea expansionat pentru a vă îngrijora, prea nobil pentru a vă înfuria, prea puternic pentru a vă teme, prea fericit pentru a permite absenţa fericirii.

Antonio Porchya spunea: „Într-o inimă plină există spaţiu pentru orice, pe când într-o inimă goală nu există spaţiu pentru nimic”.

Concluzionând, să nu uităm că fiecare dintre problemele care apar în viaţa noastră este pusă în mişcare de comportamentul nostru. Și comportamentul nostru se bazează pe modul de reprezentare interioară a acelor probleme. De aceea soluţia pentru fiecare dintre aceste probleme este o schimbare a modului de reprezentare prin care am ales să ne comportăm într-un anume fel. Toate aceste probleme sunt rezultatul acţiunilor pe care noi am ales să le facem. Ceea ce am urmărit să prezint este că singurul lucru asupra căruia avem un control absolut este lumea noastră interioară – noi suntem cei care decidem ce înseamnă lucrurile pentru noi şi ce să facem în legătură cu aceasta. Ca rezultat al acestor decizii, ne asumăm anumite acţiuni. Acţiunile sunt cele prin intermediul cărora noi comunicăm cele mai profunde valori şi credinţe ale noastre. Astfel, depinde doar de noi să creăm o lume de lumină acolo unde până atunci a fost doar întuneric.

Ralph Waldo Emerson spunea în stilul său caracteristic: „Fiecare om este o imposibilitate până când se naşte.”