CUVINTE DIN LUMINA – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE -Ep.6

SHANKARACHARYA

788 – 820

Cel care a declarat: ‘Voi veni ori de câte ori virtutea scade’, a venit din nou, de această dată în sudul Indiei. Aici s-a născut sfântul brahman despre care se spune că la vârsta de 16 ani îşi desăvârşise deja toate scrierile filosofice şi spirituale. Acesta a fost minunatul SHANKARACHARYA” (SWAMI VIVEKANANDA)

Imagini de legendă, frumoase şi fantastice, îmbracă austera şi totodată încântătoarea viaţă a lui SHANKARA – cel ce a fost un mare yoghin, filosof şi poet. Dar, vorbind din punct de vedere istoric, cunoaştem foarte puţin despre viaţa sa.

Cel mai mare filozof al tuturor timpurilor şi cel mai mare hindus al vremurilor sale, SHANKARA, numit şi SHANKARACHARYA, se presupune că s-ar fi născut la Kaladi în Kerala, pe coasta de vest a Indiei, în jurul anului 788 e.n. Fiecare filă a vieţii lui SHANKARA străluceşte prin atât de multă înţelepciune, forţă spirituală, subtilitate logică şi profunzime filosofică, încât timp de secole, el a arătat, de la înălţimea realizării sale, şi va continua să arate tuturor oamenilor, calea către Fericire şi Pace. De secole, orice călător care vine din trecutul furtunos al existenţei sale şi se îndreaptă către cea mai înaltă Realizare recunoaşte în inima sa că: „Viziunea cea mai profundă a Supremului a venit cu siguranţă de aici”.

Copil fiind, SHANKARA a frecventat Şcoala Vedică. Mintea sa ascuţită a pătruns scrutător în miezul învăţăturilor vedice sacre şi a formulat cu genialitate definiţii precise şi analize profunde la aceste texte, creând astfel o veritabilă filosofie sintetică.

La vârsta de zece ani el era deja un talent academic. Nu numai că citise şi memorase toate scripturile, dar scrisese deja şi comentarii la multe dintre ele şi întreţinuse conversaţii cu diferiţi erudiţi care veniseră la el din toate colţurile ţării, interesaţi să-l vadă pe acest băiat minune ce era considerat o încarnare a lui SHIVA.

Băiatul era însă nemulţumit. La vremea când toţi copiii încep de-abia să studieze silabisind cuvinte, el era deja dezgustat de toată cunoaşterea vană şi superficială din cărţi. El vedea că profesorii săi nu practică adevărurile înalte şi pure pe care le predică. Într-adevăr, întreaga societate în care trăia era, ca şi acum, materialistă, iar oamenii aveau drept scop căutarea plăcerilor. India trecea printr-o perioadă de decadenţă spirituală. SHANKARA, plin de ardoare şi dăruire spirituală, a simţit în adâncul fiinţei sale chemarea lui Dumnezeu şi cu maturitate, încă de când nu era decât un copil, a hotărât să-şi facă propria viaţă un exemplu care să-i îndrepte pe oameni pe drumul luminos al adevărului.

În acea perioadă tatăl lui a murit. Băiatul s-a preocupat îndelung să înţeleagă problema vieţii şi a morţii şi s-a hotărât să o rezolve. În căutările sale asupra sensului existenţei, el a renunţat treptat la tot ceea ce avea o valoare relativă. Atunci a scris el poemul denumit MOHA MUDGARATU – „Sfărâmarea iluziei”. Iată o traducere a lui:

Cine este soţia ta? Cine este fiul tău?

Drumurile acestei lumi sunt într-adevăr stranii.

Al cui eşti tu? De unde ai venit?

Vastă este ignoranţa ta, dragul meu!

De aceea reflectează asupra acestor lucruri

şi adoră-L pe Dumnezeu.

Iată prostia omului:

În copilărie e preocupat de jucăriile lui,

La tinereţe e vrăjit de dragoste,

La bătrâneţe e împovărat de griji –

Şi-întotdeauna uită de Dumnezeu!

Orele zboară, secundele se rostogolesc, viaţa se scurge,

Dar briza speranţei suflă continuu în inima sa.

Naşterea aduce moarte, moartea aduce renaştere:

Acest rău nu are nevoie de nici o dovadă.

Atunci unde poate fi, omule, fericirea ta?

Această viaţă tremură în balans

Precum apa pe o frunză de lotus –

Şi totuşi, înţeleptul poate să-ţi arate, într-o clipă,

Cum să treci această mare de prefaceri.

Chiar când trupul este ridat, când părul devine alb,

Când gingiile sunt fără dinţi şi toiagul bătrânului

Se clatină precum o trestie sub greutatea lui,

Cupa dorinţelor lui rămâne încă plină.

Fiul tău îţi poate aduce suferinţă,

Averea pe care o ai nu este o asigurare a raiului:

De aceea nu fi mândru de averea ta,

De familia, sau de tinereţea ta –

Toate sunt vremelnice, toate sunt schimbătoare.

Cunoaşte acest adevăr şi fii liber.

Lasă-te pătruns de fericirea lui Dumnezeu.

Nu căuta nici pacea, nici lupta

Cu amicii sau rudele, cu prietenii sau cu duşmanii,

O, dragul meu, ca să obţii eliberarea

Fii egal în toate.

Atunci SHANKARA şi-a convins mama să-l lase să facă jurământul monastic, promiţându-i că se va reîntoarce să o vadă înainte de a muri. Apoi, făcându-şi pregătirile de plecare, a pornit în căutarea unui maestru veritabil.

Pe malurile râului Narmada îl întâlneşte pe GAUDAPADA, un mare yoghin, care atinsese cunoaşterea Realităţii ultime. SHANKARA îi cere bătrânului iniţierea, dar GAUDAPADA îl refuză, deoarece făcuse jurământul de a rămâne absorbit continuu în uniunea cu BRAHMAN. Totuşi el îl trimite pe băiat la cel mai avansat discipol al său, GOVINDAPADA. GOVINDAPADA îl iniţiază şi îl instruieşte în tehnicile de meditaţie şi în întregul proces YOGA. Într-un timp foarte scurt, SHANKARA atinge realizarea spirituală completă şi se hotărăşte să devină şi pentru alţii un ghid spiritual.

Într-o dimineaţă, când se îndrepta către Gange pentru a face o baie rituală, întâlneşte un chandala, un membru al celei mai de jos caste din India, casta celor consideraţi a fi de neatins, impuri. Omul avea patru câini cu el şi aceştia blocaseră cărarea lui SHANKARA. Pentru moment, prejudecăţile de castă înnăscute în el şi-au revendicat poziţia. SHANKARA, brahmanul, îi ordonă lui chandala să se dea la o parte din drumul lui. Dar chandala i-a răspuns: „Dacă există numai un Dumnezeu, cum pot să existe atâtea feluri de oameni? Cum pot fi atâtea deosebiri de caste şi credinţe?” SHANKARA a fost cuprins de ruşine şi respect. S-a prosternat, plin de recunoştinţă pentru lecţia primită, în faţa acelui chandala. Acest incident l-a inspirat mai târziu în unul din cele mai frumoase poeme ale sale, MANISHA PANCHAKA. El are cinci strofe şi fiecare se termină cu refrenul:

„Cel ce a învăţat să vadă Existenţa unică pretutindeni, Acela este maestrul meu – fie el un brahman sau chandala.”

SHANKARA a început să-şi dăruiască învăţăturile câtorva discipoli, fascinând prin frumuseţea şi luciditatea prezentărilor sale, întâi profesorii şi apoi elevii lor. Unul dintre aceştia a fost faimosul filozof MANDAN MISRA. Acesta considera că viaţa trăită în familie, după prescripţiile vedice, urmând cu rigurozitate toate ritualurile, era mult superioară aceleia de călugăr şi opinia lui era respectată şi larg împărtăşită în toată India. Pentru a-i elimina această falsă concepţie, SHANKARA s-a decis să discute cu el şi de aceea s-a dus la el acasă. Când a ajuns a găsit uşile încuiate. MISRA tocmai oficia o ceremonie religioasă şi nu dorea să fie deranjat. SHANKARA cu spiritul ştrengăresc şi spontan al unui adolescent, s-a căţărat într-un copac din apropiere şi a sărit jos din el în interiorul curţii. MISRA l-a văzut în mulţimea credincioşilor ce se adunaseră la el pentru realizarea ceremoniei. El dezaproba călugării – mai ales când erau atât de tineri-şi de aceea întrebă sarcastic: „De unde vine acest cap ras?” „Aşa după cum prea bine vedeţi, domnule”, îi răspunse SHANKARA cu dezinvoltură, „Capul ras răsare chiar din gât”. MISRA îşi pierdu , răbdarea, dar SHANKARA continuă să se joace cu el în acest fel şi în cele din urmă cei doi se pun de acord să poarte o discuţie asupra meritelor relative ale călugărului şi ale capului de familie. Aceste confruntări nu aveau numai caracter teoretic, ci în primul rând practic, cu consecinţe asupra întregii lor existenţe, astfel că, dacă ar fi pierdut, SHANKARA ar fi devenit cap de familie, iar MISRA dacă ar fi pierdut ar fi devenit călugăr. Dezbaterea a durat şapte zile. BHARATI, învăţata şi onesta soţie a lui MISRA, a fost arbitru. Cei doi purtau fiecare la gât câte un şirag de flori proaspete cu un parfum îmbătător. După cele şapte zile însă, ghirlanda lui MISRA se ofilise, pe când cea a lui SHANKARA era şi mai frumoasă ca la început. În final SHANKARA a fost capabil să-l convingă pe MISRA de superioritatea vieţii monastice şi MISRA a devenit discipolul său. El este cel care mai târziu a făcut adnotări asupra comentariilor lui SHANKARA la BRAHMA SUTRAS, textul fundamental al învăţăturii VEDANTA.

Îndeplinind instrucţiunile date de GURUL său, de a restabili învăţătura ADVAITA VEDANTA ca loc de confluenţă a tuturor vederilor moniste şi dualiste, oricât de contradictorii ar putea părea ele, tânărul înţelept a plecat la VARANASI, vechiul centru al religiei şi culturii vedice şi a început să predice principiul filosofic fundamental al ADVAITA: Unitatea în diversitate. El a avut dispute cu învăţaţii conducători ai diferitelor şcoli de gândire, şi neascunzând falsele presupuneri, răspunzând la toate obiecţiile aduse si contestând certitudinile aparente ale altor şcoli filosofice, el a stabilit supremaţia sistemului său de gândire. Aici l-a întâlnit pe primul dintre cei patru discipoli ai săi, SANANDA

De la VARANASI, marele maestru spiritual a călătorit la BGARINATH împreună cu discipolii săi, răspândind mesajul filosofiei sale sintetice. A vizitat multe locuri sfinte precum Prayag, Hardwar, Rishikesh, Srinagar, Rudrapayag, Nadaprayag, Kamarupa şi Gomukhi, a venerat zeităţile întâlnite în drum şi astfel a demonstrat că un cunoscător al lui NIRGUNA BRAHMAN (BRAHMAN transcendent, lipsit de calităţi) nu este lipsit de devoţiune faţă de SAGUNA BRAHMAN (BRAHMAN văzut în forme, zeităţi, etc). Aici, în calmul înălţimilor himalayene, SHANKARA a scris comentarii la zece din UPANISHADE, la BHAGAVAD GITA şi la BRAHMA SUTRAS şi si-a stabilit astfel doctrina pe o fundaţie fermă. THIMBAUD spunea: „Doctrina revelată de SHANKARA este, din punct de vedere pur filosofic şi separat de toate consideraţiile teologice, una dintre cele mai importante şi mai interesante care s-a născut pe pământul indian; nici acele forme ale VEDANTEI care derivă din vederile reprezentate de SHANKARA nici orice alt sistem non-vedantic nu poate fi comparat în îndrăzneală, profunzime şi subtilitate cu aşa-numita VEDANTA ortodoxă”.

Apoi el a pelegrinat dintr-un loc în altul angajându-se în discuţii cu conducătorii diverselor culte şi secte şi, prin superbul său talent oratoric, el a continuat să înlăture dogmele false şi să distrugă prezumţiile eronate.

SHANKARA a călătorit de-a lungul şi de-a latul vastului subcontinent de patru ori, stabilind patru mănăstiri principale în cele patru puncte cardinale ale Indiei, Sringeri Math, pe dealurile Sringeri în sud, Sarada Math la Dvaraka în vest, Jyotir Math la Badarikasrama în nord şi Govardhana Math la Puri în est şi i-a numit pe primii săi patru discipoli ca stareţi ai acestor mânăstiri în scopul de a promova bunăstarea călugărilor şi laicilor de pe aceste teritorii. De asemenea, a repartizat fiecărei mânăstiri câte o VEDA astfel: RIG-VEDA pentru Govardhana Math, YAJUR-VEDA pentru Sringeri Math, SAMA-VEDA pentru Sarada Math şi ANTHARVA-VEDA pentru Jyotir Math.

Multe culte ciudate vidaseră societatea indiană pe vremea aceea şi templele erau în mâinile unor preoţi corupţi care practicau forme hidoase de cult şi de sacrificiu animal. SHANKARA cu ajutorul adevărului din scripturi şi a ingeniozităţii sale oratorice, a demonstrat că acestea sunt de fapt împotriva adevărului spiritual al VEDELOR. El a reformat aceste practici corupte reinfuzând în ele nobilele principii ale cultului vedic şi le-a transformat astfel în mijloace ale realizării de sine.

SHANKARA a organizat întregul sistem al cultului monastic în India în zece ordine bine închegate (DASANAMI SAMPRADAYA). Nu este fără semnificaţie faptul că SRI RAMAKRISHNA PARAMAHAMSA profetul Indiei moderne, a fost discipolul lui SWAMI TOTAPURI MAHARAJ, care aparţinea liniei PURI, una dintre DASANAMIS. De aceea călugării ordinului RAMAKRISHNA sunt legaţi în mod fundamental de marele înţelept SRI SHANKARA.

Viața lui SHANKARA s-a sfârşit, la KEDARNATH în Himalaya. Avea numai 32 de ani. El a fost mai degrabă un reformator decât un inovator; nu a predicat o doctrină sau vreo credinţă nouă. El însă a dat un puternic impuls creator vieţii spirituale din timpul său. SHANKARA a făcut să strălucească din nou învăţătura pură a VEDANTEI, după o perioadă de recul datorată dezvoltării budismului. Datorită sfinţeniei sale, el a fost considerat încarnarea lui SHIVA Separaţi de un interval de o mie de ani, precum trei vârfuri ameţitoare de munţi, BUDDHA, SHANKHARA şi RAMAKRISHNA domină semeţ şi senin istoria religioasă a Indiei.

CUVINTE DIN LUMINA

DESPRE IGNORANŢĂ

– Aşa cum pe întuneric o bucată de sfoară poate părea a fi un şarpe şi scoica a fi o monedă de argint, tot astfel şi ATMAN este identificat cu corpul de o persoană ignorantă.

– Aşa precum într-o pădure, seara, un buştean poate fi confundat cu o figură umană şi un miraj din desert cu o oază plină de izvoare, tot astfel şi ATMAN este văzut de omul ignorant ca fiind identic cu corpul.

– Acţiunea nu poate distruge ignoranta pentru că ea nu este într-o opoziţie logică faţă de ignoranţă. Numai cunoaşterea alungă ignoranţa, aşa precum lumina alungă întunericul.

– Lumea este plină de ataşamente şi aversiune, etc. şi este precum un vis: pare a fi reală atâta timp cât omul este ignorant, dar devine nereală când omul se trezeşte.

– Aşa precum mişcarea, care aparţine apei, este atribuită, prin ignoranţă, lumii reflectate în ea, tot astfel acţiunea, plăcerea şi celelalte limitări care aparţin minţii sunt atribuite în mod fals lui ATMAN.

– Omul ignorant, nerăbdător să obţină rezultate palpabile, se angajează în acţiune.

– Înţelegerea afirmaţiei „Eu sunt BRAHMAN”trăită ca o meditaţie neîntreruptă, distruge ignoranţa şi creaţiile” sale, aşa precum RASAYANA (medicina) distruge boala.

– Aşa cum un om aflat într-o barcă crede că arborii se mişcă în direcţia opusă aceleia a mişcării bărcii, tot astfel şi existenţa limitată, raportată la corp, transmigratorie, este considerată de către cel ignorant că aparţine Sinelui.

– Ignoranţa nu este nimic altceva decât o supraimpunere a non-sinelui. Distrugerea ignoranţei înseamnă Eliberare. întunericul nu poate înlătura întunericul. Fiinţele înţelepte, care sunt incompatibile cu ignoranţa, o fac să dispară instantaneu prin însăşi lumina cunoaşterii.

– Ignoranţa produce efecte efemere care se nasc odată cu zorii de zi şi mor cu amurgul.

– Ignorantul tânjeşte după rezultate şi se angajează în acţiune cu ideea că el este autorul acţiunii şi cel care se bucură de ea. Ignorantul fiind înşelat de iluzia acestei lumi şi implicându-se egotic gândeşte: „Eu acţionez”, „Eu îi fac pe alţii să acţioneze”, „Eu mă bucur”, „Eu îi fac pe alţii să se bucure”, şi aşa mai departe.

– Ignorantul se bucură şi suferă de multitudinea obiectelor, fiecare stare fiind determinată de KARMA sa anterioară, şi stăruie astfel în această viaţă ca să-şi deplângă soarta.

– MAYA sau AVIDYA poate fi distrusă prin realizarea purului BRAHMAN, Unicul, aşa precum ideea greşită a existenţei unui şarpe este schimbată prin discriminare în înţelegerea corectă şi anume că nu era vorba decât de o funie. MAYA conţine GUNASURILE (cele 3 tendinţe fundamentale) cunoscute ca TAMAS (inerţia), RAJAS (dinamismul) şi SATTVA (puritatea), numite aşa după funcţiile lor corespunzătoare.

– Nu există ignoranţă în afara minţii. Mintea singură este AVIDYA, cauza constrângerii şi supunerii în lanţul transmigrării. Când mintea este distrusă, toate celelalte condiţionări sunt distruse.

– ATMAN (Sinele)este stăpânul corpului şi se află înlăuntrul lui; corpul este cel condus şi este extern; dar oamenii încă văd aceste două noţiuni ca fiind una! Cum ar putea fi numită aceasta altfel decât ignoranţă?

– ATMAN (Sinele) este conştiinţă şi este sfânt; corpul este doar un receptacul mai mult sau mai puţin pur; dar oamenii încă văd aceste două noţiuni ca fiind una! Cum ar putea fi numită aceasta altfel decât ignoranţă?

– Aşa precum o oală este în esenţă pământ tot astfel şi corpul este în esenţă conştiinţă. De aceea împărţirea în Sine şi non-sine, ideea de dualitate este creată de ignorant fără nici un motiv real.

– Aşa precum unei persoane suferind de un defect al ochilor, lucrurile albe îi apar galbene, tot aşa şi o persoană ignorantă consideră că Sinele său este corpul.

– Aşa precum albastrul cerului, apa din mirajul oazei şi poza unui chip uman nu sunt decât iluzorii, tot astfel este şi universul în comparaţie cu purul ATMAN (Sinele).

– Aşa cum, atunci când norii se mişcă, luna pare a fi în mişcare, tot astfel, datorită ignoranţei, omul consideră că Sinele său este corpul.

– Toate fiinţele sunt, prin natura lor, însăşi Pură Conştiinţă. Datorită ignoranţei însă aceasta apare a fi diferită de ei.

DESPRE CUNOAŞTERE

– Cunoaşterea veritabilă nu se realizează prin nici un alt mijloc decât prin VICHARA (introspecţia), aşa precum un obiect nu poate fi perceput nicăieri fără ajutorul luminii.

– Orice lucru îşi revelează esenţa în lumina Cunoaşterii Supreme.

– Când mintea devine purificată, ea reflectă precum o oglindă, şi astfel Cunoaşterea se revelează în ea. De aceea, trebuie să-ţi purifici mentalul.

– Sinele nu poate fi acceptat sau respins de către el însuşi şi nici de către alţii, nici nu acceptă sau respinge nimic altceva. Aceasta este adevărata Cunoaştere.

– Adevărata Cunoaştere este suprema purificare, cel mai mare secret al tuturor VEDELOR sau al zeilor.

– Această Cunoaştere supremă şi secretă nu va fi împărtăşită unuia care nu-şi poate controla singur simţurile şi mintea, dar va fi dată unui discipol care este ascultător, supus şi calm.

– Sunt cu adevărat BRAHMAN, fiind senin, nemişcat şi prin natura mea sunt Existenţă, Cunoaştere şi Beatitudine Absolută. Nu sunt corpul căci acesta este însăşi non-existenţa Aceasta este numită de către înţelepţi Adevărata Cunoaştere.

– Sunt liber de toate impurităţile, sunt nemişcat, nelimitat, sfânt, fără declin, nemuritor. Nu sunt corpul căci acesta este însăşi non-existenţa. Aceasta este numită de către înţelepţi Adevărata Cunoaştere.

– Nu sunt supus bolilor, sunt dincolo de orice înţelegere, eliberat de toate alternativele şi omnipotent. Nu sunt corpul care este non-existenţa însăşi. Aceasta este numită adevărata Cunoaştere de către înţelepţi.

– Nu sufăr nici o schimbare, nici nu am vreo formă. Sunt eliberat de toate defectele şi imperfecţiunile. Nu sunt corpul căci acesta este însăşi non-existenţa. Aceasta este numită de către înţelepţi Adevărata Cunoaştere.

– Cunoaşterea prin intermediul Sinelui, care neagă noţiunea de identificare a corpului cu Sinele, îl eliberează necondiţionat pe aspirant de visul că el este doar o fiinţă umană.

– Aşa precum focul este cauza directă a mâncării gătite, tot astfel şi Cunoaşterea, şi nu vreo altă formă de disciplină, este cauza directă a eliberării; pentru că eliberarea nu poate fi atinsă fără Cunoaştere.

– Prin practică constantă şi repetată, Cunoaşterea purifică sufletul încarnat pătat de ignoranţă şi apoi dispare ea însăşi.

– Lumea care este plină de ataşamente, aversiune şi alte lucruri asemănătoare, fiind precum un vis, pare a fi reală atâta timp cât omul este ignorant. Cu ajutorul Cunoaşterii, lumea ne apare în adevărata ei lumină şi dobândim cu adevărat sentimentul Realităţii.

– Prin meditaţie constantă se aprinde flacăra cunoaşterii, care arde complet combustibilul ignoranţei.

– Cunoaşterea produsă de realizarea adevăratei naturi a Realităţii Supreme distruge imediat ignoranţa caracterizată prin noţiunile de eu şi „al meu”, aşa precum soarele îndepărtează orice eroare privind direcţia în care se deplasează cineva.

– Yoghinii care au atins iluminarea completă văd, prin ochii Cunoaşterii, întregul univers în propriul Sine şi privesc totul ca fiind Sine şi nimic altceva.

– JIVA (Sinele încarnat) este eliberat de impurităţi, fiind bine încălzit de focul cunoaşterii, aprinzându-se la realizarea ei şi strălucind în propria sa lumină precum aurul.

–  Cunoaşterea Perfectă constă în realizarea identităţii dintre Sinele suprem individual (ATMAN) şi BRAHMAN.

– Natura adevăratei Cunoaşteri taie din rădăcini egoismul şi arde acţiunile dorinţelor. Aceasta nu se întâmplă nici pentru cel care face ataşat acţiunile, nici pentru cel care se bucură egotic de rezultatul lor.

– În numele căutării eliberării un om poate să meargă în pelerinaj la GANGASAGARA (izvoarele Gangelui – Gangele este considerat un fluviu sacru și îmbăierea în apele sale este considerată de asemenea o acțiunea sacră cu o mare putere de purificare spirituală. n.n), să-şi ţină promisiunile şi să le dea de pomană săracilor, dar fără Cunoaştere nici o fiinţă nu-şi va asigura vreodată libertatea

– Cunoaşterea Sinelui conduce la realizarea instantanee aici şi acum. Concluzia stabilită de toate Upanishadele este că realizarea finală rezultă din Cunoaştere.

– Deoarece rezultatul Cunoaşterii depline este imediat, adică se manifestă aici şi acum, nu există nici un motiv să-ţi fie teamă atunci când va apare vreun rezultat al Cunoaşterii.

– Adevărata Cunoaştere, subiectul esenţial al Vedantei, produce convingerea că Sinele Suprem Individual, ATMAN, este BRAHMAN. Când atingi Cunoaşterea devii perfect liber de sclavia acestei existenţe transmigratorii.

– Întrucât nu există nici un alt echivalent pentru cuplul neseparabil Sine-Cunoaştere, este clar că nu avem altceva de făcut decât să dobândim Cunoaşterea şi astfel să obţinem traversarea oceanului existenţelor transmigratorii.

– Sinele Suprem, prin existenţa sa de natura beatitudinii atotcuprinzătoare, nu admite diferenţe între Cunoscător, Cunoaştere şi obiectele cunoaşterii. El singur străluceşte deasupra acestora şi în fiecare din ele.

– În timp ce trăiam în ignoranţei, credeam că lumea este singura realitate. Dar când soarele Cunoaşterii a răsărit, n-am mai văzut nimic altceva decât lumină. Aceasta este cu adevărat sublim!

ABC-UL TRANSFORMARII CU AJUTORUL EMOTIILOR NEGATIVE

Orice emotie “negativa” este, de fapt, un semnal de actiune necesara si imediata pentru a ne depasi,  pentru a ne elibera potentialitatile interioare inalte, pentru a debloca resurse benefice, pentru a ne pune in armonie cu interiorul si exteriorul nostru. Ele semnaleaza intotdeauna ocazii, sanse de transformare ce ne vor conduce catre o situatie mai buna, catre o noua stare de implinire, de fericire.

MESAJUL GENERAL al unei emotii negative este: Ceea ce realizam in acest moment NU FUNCTIONEAZA (nu este benefic pentru noi sau pentru ceilalti, nu este armonios in general).


Recomandări:

ori sa ne modificam modul in care percepem si interpretăm situatia;

– ori sa ne modificam modul in care actionam.

Este important sa fim constienti ca, in general, orice AMANARE a acestei actiuni va duce in timp la  amplificarea suferintei pana la pragul la care vom decide sa schimbam ceva.

Oamenii folosesc, in general, trei modalitati de a rezista schimbarii si de a evita aceste semnale:

1) DISPERSIA (CONSUM ENERGETIC INUTIL) – vorbirea, tipatul, furia, plansul, sexualitatea fortata, eforturile fizice, etc.

2) BLOCAREA (CONSTIENTA SAU INCONSTIENTA) – inchistare, depresie, pierderea apetitului, boli, oboseala extrema,etc.

3) DISTRACTIA (DISTRAGEREA) – droguri, alcool, excese alimentare, cumparaturi, jocuri de noroc, televizor, vizionarea de filme fara sens, etc.

Oricat de uimitor ar parea, putem deveni plini de entuziasm doar prin schimbarea imediata a punctului de vedere, prin focalizarea asupra sensului benefic al oricarei situatii si, in cazul situatiilor care ne tensioneaza, a lectiei pe care acestea o reprezinta si care, odata asimilata, ne va face IN MOD SIGUR mai buni, mai puternici, mai intelepti.

PASUL 1: OBIECTIVAREA PROBLEMEI – Raspundeti cu sinceritate la intrebarea: CE simt, acum, cu adevarat, in legatura cu aceasta situatie?

PASUL 2: APRECIATI SITUATIA – Fiti recunoscatori ca ati primit semnalul si ca urmeaza sa transformati ceva in viata voastra pentru a trai  mai bine si mai armonios.

PASUL 3: INCADRAREA SENTIMENTULUI IN UNA DINTRE CELE 10 CATEGORII PRINCIPALE

SI ACTIUNEA IMEDIATA!

EMOTIA  NEGATIVA (CE simt?) MESAJUL (DE CE simt asa ?) SOLUTIA (CUM sa fac?) INTREBARI AJUTATOARE EMOTIA POZITIVA
DISCONFORTUL “Ceva nu este chiar in regula”. 

Modul in care percepeti lucrurile este eronat sau actiunile realizate nu au rezultatele asteptate

a)  In primul rand, trebuie sa va schimbati  starea de moment pentru a putea evalua corect situatia 

b) Clarificati ceea ce doriti

c)  Redefiniti-va actiunile

d) Actionati in noul mod pana cand va simtiti confortabil.

a) Cum as fi (sta, misca, privi, respira, gandi)  daca m-as simti foarte confortabil? 

b) Ce imi doresc de fapt acum?

c) Cum as putea sa actionez acum ca sa obtin ce imi doresc  si sa ma si simt mai bine?

IUBIRE SI CALDURA INTERIOARA
TEAMA (FRICA) ”Pregateste-te pentru ceva care se va petrece in curand”.  

ATENTIE! Nu cautati sa negati frica sau sa uitati de ea si in nici un caz, nu ramaneti focalizati doar asupra posibilitatii ca ceea ce se va petrece sa aiba un rezultat negativ.

a) Analizati situatia 

b) Evaluati care sunt actiunile necesare pentru a va pregati, pentru a face fata situatiei in cel mai bun mod posibil sau pentru a schimba conjunctura respectiva.

c) Daca totusi ramane o anumita teama, trebuie folosit si antidotul fricii: pur si simplu alegeti, luati decizia ferma sa aveti incredere ca datorita pregatirii anticipate, rezultatul va fi benefic.

a) De ce imi este teama ca ar putea sa nu fie bine? 

b) Cum pot sa ma pregatesc pentru a actiona astfel incat sa fie cat mai bine?

c) Cum ma simt (stau, ma misc, respir, gandesci) stiind ca voi fi pregatit si totul va fi cat se poate de bine pentru mine?

INCREDERE SI CURAJ
A  FI  RANIT  IN AMORUL PROPRIU “Asteptarile voastre nu au fost implinite, rezultand pierderea increderii intr-o persoana.” 

ATENTIE! Nu uitati ca, in general, orice actiune are la baza  o intentie pozitiva

a) Renuntati la falsa perceptie ca celalalt a intentionat sa va raneasca.  

b) Reevaluati situatia pentru a constata daca exista cu adevarat ceva de pierdut .

c) Schimbati-va modul de a comunica si clarificati cu tact si deschidere ceea ce s-a petrecut si ce semnificatie a avut pentru fiecare. Atentie! Evitati sa presupuneti ca pentru toti situatiile au aceleasi semnificatii.

a) Oare a actionat asa  doar ca  sa ma raneasca pe mine? 

b)  Este cu adevarat potrivit ceea ce simt acum, fata de aceasta persoana, in aceasta situatie?

c) Pentru mine aceasta situatie inseamna… daca nu am inteles corect, te rog sa imi spui ce ai intentionat  tu de fapt?

INTELEGERE, DESCHIDERE CATRE COMUNICARE SI IERTARE
MANIA (FURIA) “O regula importanta din viata voastra a fost incalcata de altcineva sau chiar de voi insiva.” 

ATENTIE! Mania se amplifica si daca este blocata in interior si daca este exteriorizata. Este necesar sa cautam solutii in interiorul nostru, care sa aduca armonia intre noi si ceilalti si nu doar sa punem conditii celorlalti.

a) Realizati ca este posibil sa interpretati gresit situatia, ca poate cealalta persoana chiar nu a stiut “regula” care pentru voi era atat de importanta. ATENTIE! Evitati sa presupuneti ca “ar fi trebuit sa stie”! 

b) Acceptati faptul ca regulile voastre nu sunt in mod obligatoriu regulile celorlalti. Uneori aceste reguli trebuiesc negociate.

c) Refocalizati-va pe o stare pozitiva, constructiva.

a) Oare celalalt chiar stia in acel moment cat este de important pentru mine?  

b) Oare celalalt accepta acest lucru care este atat de  important pentru mine?

c) “Ce pot sa invat din aceasta situatie?”, “Cum pot sa comunic mai bine celuilalt regulile mele astfel incat sa stie dinainte ca sunt importante pentru mine?”, “Cum ar trebui sa imi imbunatatesc modul de a actiona pentru ca celalalt sa nu mai aiba ocazia sa imi incalce aceste reguli?”

PASIUNE CONTROLATA  

CU

LUCIDITATE

FRUSTRAREA ”Mintea noastra ne spune ca ceva din viata noastra ar putea fi mai bine, dar ne simtim blocati”. 

Frustrarea este un semnal de supra-excitare. Este clar ca, pentru moment, actionam in mod neeficient.

FLEXIBILITATE 

a) Descoperirea (si aplicarea!) unor noi moduri de a face fata situatiei.

b) Gasirea unui model care a reusit intr-o situatie similara.

c) Schimbati-va focalizarea de la rezultatul asteptat, la a aprecia ceea ce puteti invata din aceasta situatie, in asa fel incat efortul de a o depasi sa aiba totdeauna asociata si placerea.

 

a) Cum pot sa actionez acum chiar  mai eficient?

b) Cum procedeaza “X”si reuseste atat de bine? Ce pot sa fac si eu chiar acum, ca sa am rezultate mai bune?

c) Ce pot invata din aceasta situatie in asa fel incat data viitoare sa actionez si mai bine?

SOLARITATE, DETERMINARE SI DARUIRE
DEZAMAGIREA “Sentimentul doborator de a fi coplesit, parasit, de a suferi o pierdere definitiva, uneori doar a propriilor asteptari despre cum ar fi trebuit sa se desfasoare anumite evenimente”. 

“Nu poti fi dezamagit decat in situatia in care in prealabil te-ai amagit”

ATENTIE! Este o emotie foarte distructiva, deci trebuie inlocuita repede cu stari constructive.

a) Reanalizati-va asteptarile pentru a verifica daca nu au fost cumva nerealiste. 

b) Descoperiti imediat ce puteti invata din aceasta situatie astfel incat in viitor sa nu se mai repete.

c) Daca situatia nu s-a incheiat inca, este necesar sa dezvoltati (si sa aplicati!) un nou plan mult mai eficient .

d) Stabiliti-va un nou tel, ceva care sa va inspire chiar mai mult, ceva catre care sa faceti imediat progrese.

e) Folositi antidotul dezamagirii: atitudinea optimista cu privire la ceea ce se va petrece in viitor, indiferent de ceea ce s-a petrecut in trecut.

a) Oare chiar aveam toate motivele sa cred ca asa vor decurge lucrurile?  

b) Ce am inteles acum, din aceasta situatie, si voi aplica data viitoare astfel incat sa nu ma mai amagesc?

c) Ce pot sa fac de acum inainte ca sa indrept lucrurile?

ATENTIE! Orice a doua sansa incepe prin a NU mai repeta greseliel anterioare!

d) Care este in acest moment, cel mai  important lucru pe care trebuie sa il realizez, incepand chiar de acum?

e) Oare cat de bine ma voi simti data viitoare cand, avand deja aceasta experienta, totul va fi mult mai bine?

FLEXIBILITATE PLINA DE OPTIMISM
VINOVATIA Ati violat unul sau mai multe din cele mai inalte si importante din propriile voastre standarde de viata”. 

Sentimentul de vinovatie este cel mai puternic ultimatum pe care il primim din partea constiintei noastre pentru a ne schimba comportamentul.

ATENTIE! Vinovatia nu poate fi negata sau uitata si nici nu are rost sa ne lasam coplesiti de ea. Singurul ei scop este actiunea imediata si decisiva pentru schimbare.

a) Fiti constient ca tocmai ati violat un standard critic, a carui acceptare este deplina in viata dumneavoastra. Constientizati pe deplin valoarea acelui standard pentru voi insiva. 

b) Daca intradevar acest standard va este esential, asigurati-va ca acest comportament nu se va mai repeta niciodata in viitor.

Doar in acest caz sentimentul de vinovatie a servit scopului sau si va veti si putea ierta cu adevarat.

a) “De unde am acest standard?”;  “De ce este atat de important?”; “Ce inseamna daca il respect sau daca nu il respect?” 

b) Cum voi actiona de acum inainte pentru a nu mai incalca niciodata acest principiu atat de important pentru mine?”

INCREDERE IN SINE, AUTOAPRECIERE
SENTIMENTUL DE A FI INADECVAT “Nu aveti in prezent nivelul de cunostinte si/sau abilitatile necesare pentru a realiza ceea ce credeti ca ar trebui sa fiti capabili sa faceti”. 

Aveti nevoie de mai multe informatii, mai multa intelegere, strategii mai bune, instrumente sau capacitati mai bune sau doar mai multa incredere.

a) Aflati daca este cu adevarat cazul sa va simtiti astfel. ATENTIE! Amintiti-va ca nu sunteti perfecti, dar puteti fi din ce in ce mai buni. 

b) Decideti sa realizati imbunatatiri imediate intr-o problema sau o zona specifica a acelei probleme.

c) Gasiti un model, pe cineva care se descurca foarte bine in acea situatie si invatati de la el.

a) Oare chiar este atat de grav ca nu reusesc inca? Chiar acum pot sa ma pregatesc pentru a actiona mai bine data viitoare! 

b) Cum pot sa imbunatatesc chiar acum ceea ce fac?

c) Cum procedeaza “X” si reuseste atat de bine? Ce pot sa fac si eu chiar acum, ca sa am rezultate mai bune?

BUNA DISPOZITIE; DETASARE; EGALITATE
A  FI COPLESIT “Este necesar sa reevaluati ceea ce este mai important in viata voastra”. 

Va simtiti coplesiti deoarece incercati sa sustineti prea multe lucruri dintr-o data sau incercati sa schimbati totul peste noapte.

a) – Decideti ce este cel mai important sa realizati in viata si focalizati-va asupra acelui aspect. 

b) Scrieti in ordinea prioritatilor cele mai importante scopuri ale vietii voastre.

c) Alegeti-l pe cel mai accesibil si actionati imediat in acest sens.

d) Focalizati-va totdeauna doar pe aspectele pe care le puteti controla, pe rand, pas cu pas

a) Care este cel mai important lucru din viata mea? 

b) Care sunt alte lucruri importante pentru mine acum?( CE?, DE CE? – in ordinea prioritatilor)

c) Ce pot sa fac chiar acum? Cum pot sa fac acest lucru?

d) Ce depinde de mine si pot sa fac chiar acum cat mai bine?

POFTA  DE VIATA,  ENERGIE DEBORDANTA
SINGURATATEA “Aveti nevoie de o relatie (conexiune) cu ceilalti oameni”.  

ATENTIE! Relatiile dintre oameni se pot realiza in diferite moduri, fiecare are ceva propriu de oferit si de primit

a) – Realizati ca va pasa de ceilalti si va doriti sa aveti relatii cu ceilalti, sa oferiti si sa primiti ceva de la alti oameni.  

b) Identificati exact tipul de relatie – conexiune de care aveti nevoie – poate fi mai profunda sau mai superficiala, mai scurta sau de durata.

c) Actionati imediat in sensul restabilirii comunicarii cu ceilalti.

a) Oare cat de bine m-as simti sa fiu impreuna cu cineva drag? 

b) Ce imi doresc  sa primesc si  sa ofer? (detalii cat mai concrete)

c) Cum (si cu cine) pot sa comunic chiar acum?

EXPANSIUNE, COMUNICARE SI DARUIRE

FRICA: INAMICUL NUMARUL 1 AL VIEŢII

Când am analizat principalele efecte ale perturbării centrului rădăcină (Muladhara Chakra – centrul energetic al vitalităţii) am arătat că unul dintre cele mai grave îl reprezintă FRICA. Frica este o piedică serioasă în calea fiinţei umane. Anumite persoane au frică de viaţă. Altele au în schimb frică de moarte. Pentru unele persoane, frica de lumea de dincolo şi de judecata de apoi, face să le dispară pentru totdeauna orice bucurie de a trăi. Ele nu pot aproape niciodată „SĂ SE BUCURE DE CLIPA CARE ESTE” din cauza grijilor şi fricilor imaginare cu privire la posibilul risc pe care îl va aduce pentru ele viitorul. Lor le este frică de orice: au frică de tunete, de trăznete, frică de şoareci, păduchi, reptile, frică de singurătate, frică de bătrâneţe, frică de boală, de mizerie, frică de părerea celuilalt sau de părerea dezaprobatoare a lumii, frică de a reuşi sau frică de a nu reuşi, frică de ele însele, deoarece ele nu ştiu la ce să se aştepte cu privire la reacţiile sau stările pe care ar putea să le aibă dacă vor fi confruntate cu anumite situaţii de viaţă.

Orison Swett Marden, binecunoscut pentru cercetările sale practice asupra orientării pozitive a gândirii, scrie: „Frica, adesea paralizantă, şi toate manifestările sale: grijile, anxietatea, stresul, mânia, gelozia, timiditatea, este cel mai mare duşman al rasei umane”.

La ora actuală oamenii de ştiinţă cunosc destul de bine influenţa fricii asupra fiziologiei omului. Prin caracterul său periculos, frica îi macină sănătatea şi îi ameninţă echilibrul. Sora sa, spaima, atunci când este foarte mare, poate avea efecte foarte violente: paralizia sistemului nervos, icter (gălbinare) etc., chiar moartea. În multe cazuri s a văzut cum firele de păr ale unor persoane tinere au albit într un timp record. La ora actuală se ştie că, în general, frica şi grijile creează o puternică demagnetizare vitală a fiinţei.

La o analiză atentă realizăm că frica tinde să ne fixeze atenţia asupra părţilor întunecate, nefericite ale lucrurilor, asupra negativului, asupra răului în general. Frica conduce aproape întotdeauna la pesimism. Ea deprimă în profunzime, paralizează aproape toate facultăţile. Ea indică întotdeauna o lipsă de ÎNCREDERE în noi înşine, în semenii noştri şi în Dumnezeu.

Direct proporţional cu tensiunea existenţială produsă de frică sunt atrase către noi tocmai lucrurile sau situaţiile de care nouă ne este cel mai mult teamă. Inţelepciunea populară afirmă foarte plastic în această direcţie că: „DE CE ITI ESTE FRICA, DE ACEEA NU SCAPI;

Si totuşi: ce putem face?

Aşa cum aminteam la început reactivitatea noastră emoţională cu privire la frică include totul: de la o îngrijorare apăsătoare, mergând până la anxietate, fobie, spaimă  şi chiar teroare.

Oricare ar fi teama pe care o avem trebuie să realizăm că ea serveşte unui scop bine definit şi mesajul său este clar.

Mesajul: Teama este pur şi simplu anticiparea faptului că ceva care se petrece sau se va petrece în curând, necesită din partea noastră o anumită pregătire. Altfel spus, fiţi pregăţiţi! În această situaţie este necesar fie să ne pregătim să facem faţă conjuncturii, fie să facem ceva pentru a o schimba. Tragedia constă în faptul că majoritatea oamenilor încearcă mai curând să îşi nege temerile sau pur şi simplu se abandonează lor. Nu trebuie să vă abandonaţi pur şi simplu temerii şi să o amplificaţi, începând să vă gândiţi la lucrurile cele mai rele care s-ar putea întâmpla, dar nici nu e cazul să pretindeţi că teama nu există. Schimbaţi pe cât posibil în bine modul de reprezentare a situaţiei care vă generează teamă.

Soluţia: Reanalizaţi situaţiile în care simţiţi teamă şi evaluaţi cum trebuie să acţionaţi pentru a vă pregăti fizic, psihic şi mental. Observaţi care sunt acţiunile pe care trebuie să le realizaţi pentru a face faţă situaţiei în cel mai bun mod posibil. Uneori, deşi realizăm toate pregătirile necesare pentru a preîntâmpina evenimentele şi nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut, resimţim totuşi în continuare teamă. Acesta este punctul în care trebuie să utilizăm antidotul temei: trebuie să luăm decizia de a avea încredere ca datorita pregatirii anticipate, rezultatul va fi benefic. Să privim cu curaj şi încredere că putem face faţă situaţiei.

Iată în continuare şi un extras video din prelegerea cu privire la frică:

EXERCITIUL SPIRITUAL AL CONSECVENTEI

De-a lungul timpului am remarcat tendinţa unora dintre practicanti de a considera că viaţa lor spirituală se constituie din practica zilnică. O practică care poate să dureze 1-2 sau chiar mai multe ore. Perseverenţa lor zilnică, consecvenţa lor este de admirat. Totuşi, există în cazul multora dintre ei, o neîndemânare şi chiar o lipsă de a acorda atenţie pentru ca şi în restul timpului să rămână consecvenţi principiilor spirituale la care au aderat, ajungând uneori să accepte grave compromisuri. De ce ar trebui să considerăm că viaţa spirituală este de aici pînă aici? De ce continuăm să menţinem o atitudine care împarte şi fragmentează viaţa, care duce la separare şi diferenţiere? A rămâne consecvenţi Adevărului vieţii şi a-l afirma presupune recunoaşterea acestuia în toată existenţa şi la toate nivelurile. Presupune a fi şi a rămâne conştient.

Iată în continuare dezvoltarea acestor idei:

DESPRE AUTO-CUNOAŞTERE – CINE EŞTI TU ? Ep. 1

CINE EŞTI TU?

Un autentic proces de auto-cunoaştere pune în centrul cercetării fiinţa. Totul se rezumă la a ne cunoaşte cu adevărat propria identitate. Aşa cum intuim, aceasta nu are de-a face cu o descriere a ceea ce considerăm că desemnează numele, statutul social şi aşa mai departe. ”Tu” ești subiectul acestei căutări şi tot ”tu” eşti ”obiectul” cercetării. Produsă corect, această investigaţie a naturii tale, poate conduce la o cunoaştere revalatoare cu privire la ”tine” însuţi. Pentru aceasta nu este necesar să cauți o stare, o experiență sau o realizare în viitor. Ceea ce urmărești să cunoști, nu este separat sau îndepărtat de tine, întrucât este propriul tău Sine. Ceea ce tu ești (ca esență), trebuie sa fie întotdeauna și prezent cu tine (ca ființă). Aşa stând lucrurile, experienţa cunoaşterii de sine se desfăşoară mereu în prezent. Aşadar poţi începe prin a te întreba cât de conştient eşti acum, în prezent.


Prin însăși esența lucrurilor, nimic din ce apare și dispare nu poate fi ceea ce ești cu adevărat. Gândurile, sentimentele, percepțiile, experiențele, obiectele – vin și se duc. Toate acestea sau orice altceva asemănător lor nu pot să fie esența a ceea ce tu ești. Așa că pune-le pe acestea deoparte și continuă să cauți adevărata ta natură. Ce mai rămâne de luat în calcul? Surprinzător de puține! Cu toate acestea încă mai ești prezent, încă mai ești conștient. Privește cu atenție această prezență a conștienței. Îndepărtea totul și ceea ce va mai rămâne nu poate să fie decât adevărata ta esență. Existența ta nu poate fi pusă la îndoială și urmărește să devii conștient de propria ta natură. Ești acea prezență atotștiutoare care înregistrează toate gândurile, sentimentele și experiențele. Privește direct spre aceasta căci este însăşi Inima Spirituală, Sinele, Atman. Este totodată Inima care face să pulseze întreaga Creație – Conştiinţa Dumnezeiască.

Observă cum gândurile apar și dispar, dar această prezență – starea ta naturală de a fi – rămâne constantă. Nu este necesar să aștepți evenimentele viitoare pentru a îți da seama de acest lucru. Această cunoaştere a esenţei noastre nu are de-a face cu vreo metodologie care să aducă ceva nou în fiinţă. Iar dacă este să abordăm anumite aspecte practice o facem pentru a crea mai degrabă condiţiile interioare care să faciliteze recunoaşterea a cine suntem noi, în REALITATE. Pentru prima oară, abordând corect această auto-investigare creem premizele ca subiectul (care eşti ”tu”), ”obiectul cercetat” (care eşti ”tu”) şi cunoaşterea care apare (cu privire la ”tine”) să puncteze către o singură realitate. Căci ele sunt unificate, prin prezenţă. Pentru a fi prezent și conștient nu este necesar să depui nici un efort. Este complet natural și chiar lipsit de efort. Privește acum în interiorul tău și observă că ceea ce ești și acest simț al conștienței – prezente nu sunt două lucruri diferite. Tu ești acel ceva care este şi prezent și conștient.

De-a lungul timpului au fost folosite multe cuvinte pentru a defini această natură esențială: prezență, conștiință, viață, spirit, vid, Sine, Dumnezeu, unitate și altele. Acestea sunt doar niște „săgeți” ce ne indică calea către adevărata noastră natură – nimic mai mult. Ele sunt cuvinte ”reper” pe o hartă care descrie traseul ”iniţiatic” dar care nu are de-a face cu experienţa spirituală propriu-zisă, trăirea în prezentul experienţei Realităţii.

Corpul și mintea pot percepe anumite experiențe ca fiind dureroase, dar, așa cum soarele continuă să strălucească chiar și atunci când este acoperit de nori, tot astfel, și conștiința, starea ta naturală de a fi, rămâne neafectată și de neatins. Adevărata ta natură nu are suferințe, îndoieli sau probleme. Înțelege toate acestea și vei descoperi că adevărata ta natură este întotdeauna conștiință prezentă. Ea însăși are existență autonomă, libertate infinită și este plină de pace. Acestea sunt indicii suplimentare care conduc la aceeași prezență tăcută, nemijlocită, a naturii tale divine. Nu ești o ființă limitată, nedesăvârșită, un ego ori o entitate. Această credință falsă stă la baza tuturor căutărilor, suferințelor, îndoielilor și problemelor vieții. Aceste experiențe sunt doar creații ale intelectului. Credința în existența acestui nucleu, este sursa gândurilor noastre egocentrice, a credințelor și a obișnuințelor mentale. De aceea, o metodă foarte eficientă este să cercetați pur și simplu realitatea acestei așa-zise personalități.

Tot ceea ce putem ști este ceea ce ne apare în experiența noastră imediată. Și ceea ce apare (chiar dacă este gând, sentiment, percepție sau orice altă experiență) nu are o existență separată nici independentă de conștiința care o percepe. Deoarece conștiința și obiectele apar mereu împreună, înseamnă că trebuie să fie în esență același lucru. Cât de multe gânduri, sentimente sau percepții poți avea în afara conștiinței tale? Ele sunt inseparabile. Tot ceea ce apare se naște din conștiință, există cu ajutorul ei și se întoarce tot la conștiință. Chiar și timpul, spațiul și obiectele aparent exterioare sunt experiențe conținute în prezența ta atotștiutoare. Nu există nimic separat sau diferit de aceasta – vreodată. De fapt, există doar aceasta – există numai aceasta – doar această prezență conștientă de care nu poți scăpa. Tu ești Acela.

Scopul spiritualității non-dualiste este auto-cunoașterea. Atunci când urmărim să aflăm cine suntem, descoperim că singurul care se potrivește ca și natură esențială a noastră este acest sentiment neschimbător al propriei noastre ființe care este prezențăși conștiență în același timp. Dacă analizăm această senzație de a fi conștient descoperim că se află deja aici și că este ușor de recunoscut. Nu numai că este prezentă dar și rămâne prezentă și de netulburat în mijlocul gândurilor, sentimentelor și experiențelor. Nu este ceva care vine la noi ca și experiență viitoare. Nu este ceva ce se poate obține citind o carte sau în urma unui proces evolutiv, a unor practici sau tehnici. Nici nu este ceva care vine din afara noastră, de la un învățător, o ființă divină sau din orice altă sursă.

Este experienţa fiinţării pur şi simplu; este prezentul, lipsit de orice efort. De fapt nu putem face nimic pentru a scăpa de ea. Am văzut că natura noastră nu este ceva obiectiv, acest lucru este foarte clar și nu mai este pus la îndoială de nimeni. Noi nu suntem ceva diferit de această fință-conștientă, noi suntem această Ființă-Conștientă. Așadar nu există nici o distincție între noi și realitate.

În sfârșit, am văzut că natura noastră adevărată, această conștiință fundamentală, este absolut și complet liberă de suferințe, îndoieli, frică, îngrijorări și dispute. Nu numai că este prezență și conștiență, dar este pacea absolută și însăși libertatea. Din acest motiv, auto-cunoașterea nu ține cont de o experiență profundă sau de o stabilizare în adevărata noastră natură. Aceasta ar fi în legătură cu diferența imaginativă dintre ceea ce suntem și ceea ce ne imaginăm că am putea deveni în viitor. Se presupune de asemenea că timpul este real, asemeni unei ființe separată ce va urma să atingă o stare de trezie specială sau de iluminare. Am văzut faptul că aceste noțiuni sunt duale. Auto-cunoașterea nu are nici o valoare dacă nu există o înțelegere foarte clară a ceea ce este deja. Nu există nimic dincolo de auto-cunoaștere deoarece auto-cunoașterea este non-dualitatea. Tot ceea ce apare este doar o expresie sau o înfățișare a unicului, nedivizat, a ființei-conștiente și mereu prezente. Nu mai există nimic dincolo de unitate. Numai este nimic necesar mai departe de auto-cunoaștere deoarece adevărata noastră natură este existență nealterată, conștiință și libertate ce nu mai pot fi puse la îndoială sub nici o formă.

Prin definiție, ceea ce suntem se află deja aici. Prin urmare, Sinele care trebuie cunoscut prin auto-cunoaștere se află prezent deja în experiența noastră imediată. Propria noastră ființă nu este ceva îndepărtat sau separat de ceea ce noi suntem. Este ceea ce noi suntem. Prin auto-cunoaștere nu obținem ceva nou, dar ne clarificăm ceea ce este prezent deja, deși poate nu este încă foarte clar cunoscut și pe deplin apreciat. Nu așteptăm o experiență viitoare pentru a obține ceva ce noi nu avem încă. Nici nu așteptăm să obținem o stare specială de „iluminare”, „trezire”, sau orice altceva de acest fel. Scopul imediat este simplu: trebuie să ne clarificăm în legătură cu propria natură conştientă deja prezentă.

CUVINTE DIN LUMINĂ – NESTEMATE ALE MISTICII ORIENTALE – Ep. 5

Swami Sivananda

1887-1963

Swami Sivananda s-a născut pe data de 8 septembrie 1887, la Pattamadai în sudul Indiei. A primit numele de Kuppuswamy. A fost un şcolar silitor şi a urmat, după colegiu, Institutul Medical din Tanjore devenind astfel medic. A lucrat multă vreme ca doctor, conducând un spital în Malaesia. În 1923, fiind în vârstă de 36 de ani, renunţând la viaţa pe care a dus-o până atunci a devenit un călugăr rătăcitor. Ajuns la Benares el are viziunea lui Shiva şi îşi începe astfel ”aventura” spirituală care va duce la răspândirea ştiinţei yoghine în întreaga lume. În 1924 se stabileşte la Rishikesh, pe care îl simte ca fiind locul de destinaţie al călătoriei sale. Acolo primeşte de la guru-l său iniţierea şi odată cu ea o mare forţă spirituală.

Iată cum descrie în Autobiografia sa modul în care i s-a transformat viaţa sub influenţa experienţelor spirituale:

“Cum a intrat Dumnezeu în viaţa mea? Ar fi uşor să scap de întrebare spunând: După o lungă perioadă de tapas-uri şi meditaţii, pe când locuiam la Swargashram şi aveam graţia de a fi în preajma unor mari înţelepţi, fiind binecuvântat de prezenţa lor, Dumnezeu mi s-a arătat sub forma lui Sri Krishna”. Dar acesta nu ar fi întregul adevăr şi nici un răspuns suficient la o întrebare care se referă la Dumnezeu, care este infinit, nelimitat, dincolo de cuvinte şi de minte.

Starea de Conştiinţă Cosmică (SAMADHI) nu poate fi experimentată accidental. Ea este capătul unei scări cu trepte alunecoase pe care am urcat-o treaptă cu treaptă. Însă la fiecare etapă l-am simţit pe Dumnezeu alături de mine.

Tatăl meu realiza constant un ritual de adorare a Divinului, iar eu eram încântat să-l ajut la acest ceremonial, aducându-i flori şi alte obiecte de veneraţie. Satisfacţia interioară obţinută de amândoi prin acest ritual, mi-a inoculat în inimă convingerea că într-adevăr Dumnezeu trebuie adorat în acest mod de către cei care-l iubesc. Astfel a apărut El pentru prima oară în viaţa mea şi astfel am păşit pe prima treaptă a scării spirituale.

Când am mai crescut, îmi făceau plăcere gimnastica şi exerciţiile fizice. De aceea am vrut să învăţ scrima de la un profesor care însă aparţinea unei caste inferioare. Am putut merge la el doar câteva zile, până când am fost făcut să înţeleg că nu se cuvine unui Brahman să fie elevul unui paria. M-am gândit intens la aceasta şi deodată am simţit că Dumnezeul pe care-l veneram a trecut brusc în inima acestui paria. Aşa că am mers imediat la el cu flori, dulciuri, postavuri şi l-am împodobit, i-am pus florile la picioare şi m-am prosternat în faţa lui. Astfel a venit Dumnezeu în viaţa mea să îndepărteze vălul diferenţelor dintre caste.

Cât de valoros a fost acest pas am realizat curând după aceea, când am devenit medic, profesie care ar fi fost o parodie dacă aş fi păstrat această diferenţiere. Odată această ceaţă împrăştiată de lumina Divinului, mi-a fost uşor şi natural să ajut pe oricine avea nevoie.

Apoi în Malaesia, Dumnezeu mi-a apărut sub forma bolii şi a suferinţei. Pentru unii viaţa înseamnă aşteptarea morţii. Pentru alţii moartea este mai binevenită decât viaţa. Oamenii sunt bolnavi atât fizic cât şi mental şi sufleteşte. Aspiraţia mea spirituală a crescut şi am înţeles că Dumnezeu nu a făcut această lume pentru ca oamenii să sufere şi intuiam că trebuie să existe ceva diferit de această existenţă mizeră şi neajutorată, ceva care trebuie să fie bine cunoscut şi experimentat.

În acest moment crucial al vieţii mele Dumnezeu mi-a apărut sub forma unui călugăr cerşetor care mi-a dat prima lecţie despre Vedanta. Am înţeles atunci aspectele benefice ale creaţiei, ce este cu adevărat moartea şi care este ţelul vieţii omeneşti. Aceasta m-a determinat să plec spre Himalaya. Acum Dumnezeu s-a manifestat sub forma unei aspiraţii ardente de a-l realiza înăuntrul meu, ca Sine Suprem.

Practicam cu fervoare meditaţia şi devoţiunea şi astfel am avut numeroase experienţe spirituale. Corpul, simţurile şi mintea au fost transcense şi întregul univers a strălucit de Lumina lui Dumnezeu. Această Lumină, din care totul capătă o formă divină, mi-a revelat faptul că durerea şi suferinţa se datorează stării de ignoranţă în care oamenii se încăpăţânează să rămână.

Altă dată Dumnezeu a venit la mine sub forma unui atacator pe jumătate nebun, care a deranjat meditaţia de noapte de la Ashram. Încercarea lui a dat greş. M-am închinat în faţa lui, l-am venerat şi l-am trimis acasă. Răul există pentru a glorifica binele şi este o manifestare necesară pentru a descoperi binele. Dincolo de vălul iluziei, singur doar Sinele străluceşte în tot ceea ce există.

În întreaga mea evoluţie, nimic din ceea ce am câştigat într-o etapă anterioară nu a fost pierdut în întregime în etapele următoare. Una este înglobată în următoarea şi fructul este yoga sintezelor. Simţeam imperios nevoia de a împărtăşi această cunoaştere şi această misiune a devenit cu timpul o parte integrantă a fiinţei mele.

În 1951 am făcut turul întregii Indii şi atunci Dumnezeu a venit la mine sub forma mulţimii de discipoli, nerăbdători să afle şi să transpună în practică principiile vieţii divine. În fiecare cuvânt pe care l-am rostit am simţit prezenţa lui Dumnezeu şi El însuşi, în forma lui cosmică, mi s-a arătat sub forma mulţimii, ascultându-mă. A cântat cu mine, s-a rugat cu mine şi de asemenea a ascultat. Cu adevărat, totul este Brahman.

Tânăr fiind aş putea spune că printr-o iluminare bruscă am ajuns la concluzia că viaţa omenească nu este complet definită de fenomenele observabile şi că există ceva, dincolo de percepţia umană obişnuită, care controlează şi susţine tot ceea ce este vizibil. Şi astfel, am început să percep realitatea din spatele a ceea ce noi numim viaţă pe pământ. Dorinţa permanentă de transformare care caracterizează viaţa omului obişnuit prevesteşte un ţel mai înalt la care el trebuie să ajungă mai devreme sau mai târziu.

Când omul este prins în mrejele egoismului, lăcomiei, urii şi dorinţelor, el uită ceea ce este dincolo de aparenţe. Materialismul şi scepticismul îl acaparează cu totul. Se enervează din nimicuri şi începe să se lupte şi să se certe cu ceilalţi. Pe scurt, ajunge să sufere.

Profesia de medic m-a făcut să cunosc cele mai mari suferinţe ale acestei lumi şi am căpătat astfel o nouă perspectivă asupra vieţii. Am devenit convins că trebuie să existe un loc, o minunată reşedinţă a purităţii imaculate şi a splendorii divine, unde pot fi trăite veşnic pacea şi fericirea. De aceea am renunţat la lume şi atunci am simţit că aparţin lumii întregi.

Autodisciplina şi tapas-urile m-au înzestrat cu destulă putere ca să trec nevătămat prin vicisitudinile lumii fenomenale. Am început astfel să simt marele bine pe care l-aş putea face umanităţii dacă aş putea dărui această viziune tuturor. Instrumentul prin care am realizat aceasta s-a numit “Societatea ‘Viaţa Divină’” (The Divine Life Society).

Unul după altul, evenimentele tragice de la începutul secolului XX au trezit multe întrebări în minţile oamenilor inteligenţi. Nu era greu de observat că durerile şi suferinţele oamenilor erau provocate de propriile lor acţiuni. Necesitatea care se impunea atunci oamenilor era conştientizarea erorilor şi schimbarea în bine a atitudinilor mentale, astfel încât ei să-şi folosească viaţa pentru atingerea scopului Suprem.

Religia nu poate fi învăţată sau înţeleasă prin simple discuţii sau citirea unor cărţi. Este necesară prezenţa unei fiinţe elevate spiritual, sau o capacitate înnăscută de a simţi profunzimea şi vastitatea Existenţei. Ceea ce se cere este o înţelegere reală a Creaţiei.

Consider că adevărata religie este cea a inimii. Mai întâi trebuie purificată inima. Adevărul, iubirea şi puritatea sunt bazele adevăratei religii. Controlul asupra naturii instinctuale, cucerirea minţii, cultivarea calităţilor divine, servirea detaşată a umanităţii, bunăvoinţa, prietenia, constituie fundamentele adevăratei religii.

Cel care caută Adevărul fără a fi ghidat de o fiinţă care L-a realizat în propria sa fiinţă, poate fi adeseori înşelat de capriciile minţii. O fiinţă care păşeşte pe calea spirituală este supusă la multe încercări, înainte de a ajunge la capătul călătoriei. Ea este de obicei tentată să-şi micşoreze eforturile la jumătatea drumului. Multe sunt capcanele, dar acela care munceşte din greu, constant, va atinge ţelul suprem al vieţii: universalizarea fiinţei, cunoaşterea şi beatitudinea.

Am înţeles că îndatorirea fundamentală a omului este să înveţe să dăruiască, să dăruiască cu compasiune şi detaşare, să dăruiască mult, să dăruiască cu iubire, fără a aştepta vreo răsplată, deoarece nu pierde nimic dăruind şi pe de altă parte celui care dăruieşte i se va da înapoi înmiit.

Consider de asemenea că a acţiona cu bunătate este temelia vieţii omeneşti. Prin bunătate înţeleg capacitatea de a fi alături de ceilalţi când au nevoie, de a-i percepe empatic şi de a fi capabil să acţionezi astfel încât să nu faci rău nimănui prin faptele tale. Bunătatea este oglinda credinţei în Dumnezeu. Cred că a fi bun cu adevărat, până în cele mai adânci cotloane ale inimii, nu este deloc uşor deşi poate părea simplu la prima vedere. Este unul dintre cele mai dificile lucruri de pe pământ, dacă eşti sincer cu tine însuţi.

Pentru mine nu există lumea fizică. Ceea ce eu văd este manifestarea glorioasă a lui Dumnezeu. Când ajut pe cineva, acela este chiar El. Învăţ să fiu umil în faţa atotputernicei Existenţe. Filozofia pe care o urmez nu este o doctrină care să infirme natura reală a existenţei lumii. Ea revelează realitatea prezenţei divinităţii în univers, eternitatea sufletului omenesc, unitatea creaţiei cu Absolutul, pentru că aceasta este singura doctrină care merită să fie luată în considerare.

O sănătate foarte bună, putere de discriminare, o cunoaştere profundă, o voinţă pură şi puternică, integritate morală şi spirituală, aceste sunt necesare pentru a realiza idealul divin.

Să fii maleabil, să te adaptezi la orice condiţii, să-l vezi pe Dumnezeu în orice lucru, să cunoşti şi să foloseşti principiile naturii în procesul evoluţiei către Realizarea Sinelui, sunt unii dintre factorii principali care contribuie la formarea unei filozofii de viaţă. Pentru mine, filozofia nu este numai iubirea de înţelepciune, ci chiar deţinerea ei.

Să-l descopăr pe Dumnezeu în orice fiinţă sau formă, să-l simt peste tot, în orice moment şi în orice condiţii ale vieţii. Să văd, să aud, să gust şi să simt totul ca fiind Dumnezeu, acesta este ţelul meu.

Să trăiesc în Dumnezeu, să mă topesc în Dumnezeu şi să fiu una cu El, acesta este ţelul meu.

Trăind într-o astfel de uniune, să-mi folosesc mintea, simţurile şi corpul în folosul umanităţii, să cânt numele Domnului, să dau instrucţiunile necesare aspiranţilor sinceri  şi să răspândesc adevărata cunoaştere în lume, acesta este ţelul vieţii mele.

Să fiu un prieten al tuturor fiinţelor şi un binefăcător al lor, un prieten al săracilor, al celor oropsiţi şi neajutoraţi, al celor decăzuţi, acesta este ţelul meu.

Crezul meu sfânt este să-i servesc pe cei bolnavi, să-i îngrijesc cu compasiune şi dragoste, să-i înveselesc pe cei trişti, să răspândesc putere şi bucurie în toţi, să simt identitatea în esenţă cu fiecare şi să-i tratez pe toţi egal.

Eu nu fac diferenţe: nu există nici ţărani, nici regi, nici cerşetori, nici împăraţi, nici bărbaţi, nici femei, nici învăţători, nici elevi.

Mă rog ca acest ideal divin să fie prezent în viaţa fiecărei fiinţe umane. Mă rog ca pământul să devină un adevărat paradis şi aceasta nu este doar o simplă dorinţă, ci este o posibilitate reală. Se va realiza când majoritatea oamenilor vor înţelege că viaţa înseamnă evoluţie spirituală.

CUVINTE DIN LUMINĂ

DUMNEZEU EXISTĂ !

Totul este tranzitoriu în această lume. Cu toate acestea, oamenii cumpără terenuri întinse, construiesc case sau blocuri cu 100 de etaje. Ei vor să trăiască etern în acest univers al simţurilor. Aceasta arată totuşi că în esenţă omul este nemuritor. În pofida cunoaşterii că va muri, omul crede că va trăi etern, realizând toate aceste lucruri ca şi cum va trăi aici pentru totdeauna. Nimeni nu vrea să moară, toţi vor să trăiască şi de aceea atunci când se îmbolnăvesc se tratează cheltuind pentru aceasta oricât de mulţi bani. Prin urmare, natura esenţială a fiinţei umane este existenţa eternă.

Chiar şi un prost se crede înţelept. Toţi vor să arate că ştiu mai mult decât alţii. Nimănui nu-i place să fie numit “prost”. Copii le pun părinţilor tot felul de întrebări. Dorinţa de a cunoaşte este înnăscută. Aceasta arată că natura noastră esenţială este cunoaşterea.

Când un om râde sau este fericit, puţini îl vor întreba de ce. Însă atunci când el plânge şi strigă, aproape toţi îl vor întreba de ce. Aceasta arată că natura noastră esenţială este beatitudinea, fericirea. Nimeni nu vrea să sufere şi toţi vor să fie fericiţi. Toate acţiunile pe care un om le face sunt orientate spre dobândirea fericirii. Şi aceasta dovedeşte că adevărata noastră natură este beatitudinea. În timpul somnului profund, când nu mai există obiecte, simţuri sau  gânduri, noi trăim starea de beatitudine. Din acest motiv natura noastră esenţială este fericirea. Tot acesta este motivul pentru care oamenii care suferă de boli grave, care provoacă multă suferinţă, îşi doresc uneori să renunţe la corpul lor pentru a scăpa astfel de durere.

Dacă toţi avem ca natură existenţa, cunoaşterea şi fericirea, atunci trebuie să existe un principiu care să aibă aceste caracteristici şi să fie diferit de acest corp fizic trecător, inert şi aducător de suferinţă. Acesta este Brahman, sau Dumnezeu a cărui natură este Pura Existenţă, Pura Cunoaştere şi Pura Beatitudine (Sat-Chit-Ananda).

Există întotdeauna sentimentul că ne lipseşte ceva, oricâte lucruri am avea. Nu există niciodată o stare de împlinire lăuntrică continuă. Doar dacă este dobândit Cel Omniprezent şi Atoate-Cuprinzător, va fi trăită starea supremă de împlinire.

Atunci când realizezi o acţiune greşită, îţi este teamă. Conştiinţa te apasă şi ai remuşcări. Aceasta dovedeşte de asemeni că Dumnezeu există şi este martorul tuturor gândurilor şi acţiunilor tale.

A-l defini pe Brahman înseamnă a-l nega pe Brahman. Singurul mod de a-l descrie pe Brahman este un şir de negaţii. Acesta este motivul pentru care Yajnavalkya spune în Brihadaranyaka Upanishad despre Brahman: Neti, Neti (Nu este aceasta, nici aceasta). Semnificaţia este că după ce au fost eliminate toate atributele şi formele, ceea ce rămâne este Brahman.

Existenţa lui Brahman, a Sinelui, sau a lui Dumnezeu Imanent, nu poate fi demonstrată, pentru că el este dincolo de capacitatea de percepţie a simţurilor şi de puterea de cuprindere a minţii; însă aceasta  poate fi dedusă prin anumite experienţe obişnuite din viaţa de zi cu zi.

Uneori eşti într-o mare dilemă sau eşti presat de o anumită problemă financiară. Ajutorul îţi vine atunci într-un mod misterios şi vei avea banii exact la timp. Cei mai mulţi oameni au avut această experienţă. Atunci ai exclamat plin de bucurie: “Misterioase şi necunoscute sunt căile lui Dumnezeu”.

Un avocat nu credea în existenţa Absolutului Divin. S-a îmbolnăvit de o dublă pneumonie. Respiraţia şi pulsul i s-au oprit. Soţia, fiul şi rudele au început atunci să plângă. Însă el a avut atunci o experienţă misterioasă. Mesagerii lui Yama l-au luat şi l-au dus la palatul acestuia. Însă Yama le-a spus îngerilor morţii: “Nu acesta este omul pe care îl vreau. Aţi adus o altă persoană. Trimiteţi-l înapoi”. Atunci avocatul a început să respire din nou. El a avut experienţa părăsirii corpului fizic, a călătoriei până la palatul lui Yama, zeul morţii, şi a revenit apoi în corpul fizic. Această uimitoare experienţă i-a transformat întreaga existenţă.

Altă persoană a avut o experienţă similară, cu câteva mici diferenţe. Sufletul său a fost dus de îngerii morţii la palatul lui Yama. Atunci acest om l-a rugat pe Yama: “Încă nu mi-am terminat treburile în planul fizic. Trebuie să mai fac încă multe lucruri folositoare. Te rog trimite-mă înapoi”. Viaţa i-a fost dăruită din nou. El a fost foarte uimit de această experienţă şi s-a schimbat profund. Şi-a părăsit imediat serviciul pe care-l avea şi şi-a dedicat restul vieţii pentru acţiuni altruiste şi meditaţie.

Vei vedea că nici cei mai faimoşi doctori nu reuşesc să vindece un rege aflat pe patul de moarte. Ai auzit probabil şi de multe cazuri în care oameni suferind de boli incurabile s-au vindecat miraculos, chiar şi atunci când toţi doctorii au declarat cazul lor lipsit de orice speranţă. Aceasta arată cu claritate că există o mână divină în spatele tuturor vindecărilor.

Uneori vrei să fii singur. Vei merge într-un loc liniştit, într-un parc sau pe malul unui râu, şi te vei bucura de pacea interioară. Aceasta îţi indică că tu eşti în esenţă o încarnare a păcii supreme, că tu eşti singur şi prin aceasta identic cu Brahman.

Unii oameni mor la 80 de ani, alţii mor în pântecele mamelor lor. Unii mor la 20 de ani, alţii la 40. Care este cauza acestor diferenţe? Cine este cel care a fixat durata vieţii fiecăruia? Aceasta dovedeşte cu claritate teoria Karma-ei şi faptul că există o Fiinţă Omniscientă  care este cea care dăruieşte fructele acţiunilor lor tuturor fiinţelor şi care fixează durata vieţii lor în conformitate cu natura Karma-ei lor sau a acţiunilor pe care ele le-au realizat. Această Fiinţă cunoaşte exact relaţia între acţiuni şi fructele lor.

Fie că bufniţa acceptă prezenţa luminii sau nu, aceasta va exista întotdeauna. Fie că accepţi sau nu accepţi existenţa lui Dumnezeu, EL va exista întotdeauna. El exista înainte ca tu să porneşti în căutarea Lui. El este mai aproape de tine decât respiraţia ta.

Tot ceea ce vezi este Dumnezeu. Tot ceea ce auzi este Dumnezeu. Tot ceea ce savurezi este Dumnezeu. Tot ceea ce miroşi şi tot ceea ce atingi este Dumnezeu. Acesta este aspectul lui manifestat. Corpul fizic aparţine universului. Corpul astral aparţine Inteligenţei Universale (Hiranyagarbha). Corpul cauzal aparţine Realităţii absolute împreună cu puterea sa de a oculta. De unde provine atunci sentimentul de “Eu”?

Emerson spunea: “Puţină atenţie asupra a ceea ce se produce în jurul nostru în fiecare zi, ne va arăta că o lege mai presus de voinţa noastră ordonează evenimentele; că de multe ori munca noastră plină de suferinţă este nenecesară şi lipsită de finalitate; că doar în acţiunile pe care le realizăm cu uşurinţă, simplu, spontan suntem cu adevărat puternici şi fiind mereu mulţumiţi şi umili vom deveni divini. Credinţa şi iubirea ne vor aduce multe bucurii. Dumnezeu există! Există un Suflet în centrul naturii şi deasupra voinţei omeneşti, astfel încât nimic nu poate să fie greşit în univers. El şi-a pus pecetea încântării sale în întregul univers, astfel încât toate lucrurile vor merge bine dacă îi vom accepta ghidarea. Iar atunci când vom vrea să facem rău vreuneia din creaţiile sale, mâinile noastre vor rămâne nemişcate. Întregul curs al vieţii vrea să ne înveţe ce este credinţa”.

Puteţi să-mi spuneţi dacă există cineva pe acest pământ care să nu se teamă de moarte? Există cineva care să nu-l cheme pe Dumnezeu atunci când este în dificultate, când viaţa lui se află în joc sau când se află pe moarte? De ce mai este negată existenţa lui Dumnezeu? Tu însuţi admiţi existenţa lui Dumnezeu atunci când eşti în dificultate. Datorită pervertirii minţii şi influenţei nefaste a lumii materiale, te-ai transformat într-un ateu, cu toate că nu poţi dovedi că Dumnezeu nu există. Aminteşte-ţi de El, atingând astfel nemurirea şi pacea eternă.

Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi dovedită prin experimentele ştiinţei actuale. Este mai mult o problemă de credinţă şi se referă la latura intuitivă a fiinţei umane.

Aspiraţia cea mai profundă a fiinţei umane este dobândirea fericirii eterne, cunoaşterii absolute şi Adevărului etern. Însă pentru aceasta ea trebuie să caute o realitate supranaturală care să-i poată împlini această aspiraţie.

Pentru că totul în Natură este explicat prin legea cauzei şi a efectului, tot astfel ar trebui explicată şi Natura privită ca un întreg. Ea trebuie să aibă o cauză şi această cauză trebuie să fie diferită de efectul pe care îl produce. Aceasta implică prezenţa unei realităţi supra-naturale, cu alte cuvinte Dumnezeu.

Natura nu este numai o colecţie întâmplătoare de evenimente, o simplă succesiune de accidente, ci este o manifestare ordonată. Planetele se mişcă în mod ordonat pe orbitele lor, seminţele se transformă în conformitate cu o anumită ordine, în copaci, anotimpurile se succed unul după altul în ordine. Însă Natura nu se poate ordona singură. Ea necesită acţiunea unei Inteligenţe superioare pentru a o ordona. Chiar Einstein, marele om de ştiinţă, era ferm convins că acest univers este creaţia unei Inteligenţe Supreme.

Totul în Natură are un anumit scop, sau împlineşte o anumită funcţie. Cu siguranţă însă că nici un obiect nu îşi poate alege singur rolul pe care îl va juca în cadrul Naturii. Toate acestea par a fi aranjate şi programate de o singură Fiinţă inteligentă, care este Dumnezeu.

Ateii vor dovezi despre existenţa lui Dumnezeu. Pot însă ei să dovedească inexistenţa lui Dumnezeu? Nimeni până acum nu a reuşit să demonstreze că Dumnezeu nu există.

Orice om care a primit o educaţie materialistă şi atee poate să spună că Dumnezeu nu există, că totul în această lume se desfăşoară şi evoluează pe baza unor legi bine stabilite. Însă aceste legi au apărut singure? Ar putea o lege să apară din nimic? Cu siguranţă că trebuie să existe o cauză ultimă şi aceasta este Dumnezeu. Aceasta este Brahman sau Absolutul. El este omnipotent, omniscient şi plin de bunătate.

Noţiunea de Dumnezeu implică o fiinţă absolut perfectă. O fiinţă absolut perfectă trebuie să aibă toate calităţile şi inclusiv cea de a exista. De aceea Dumnezeu trebuie să existe.

Credinţa în Dumnezeu şi cunoaşterea lui Dumnezeu ne vor dărui pacea supremă. În această pace supremă se topesc toate durerile şi suferinţele. Nu vom mai fi niciodată tulburaţi. Vom fi eliberaţi de înlănţuirea creată de acţiune. Vom deveni nemuritori. Vom obţine Înţelepciunea divină şi eternă. Vom ajunge într-un loc din care nu mai există întoarcere în această lume a suferinţei, păcatele noastre fiind arse de Înţelepciunea Divină. Mintea noastră va fi mereu echilibrată. Nu ne vom mai bucura obţinând ceea ce este plăcut şi nici nu ne vom mai întrista când vom trăi evenimente neplăcute. Vom trăi starea de detaşare. Vom fi stabiliţi pentru totdeauna în Conştiinţa Divină. Vom deveni una cu Dumnezeu trăind beatitudinea eternă, infinită şi supremă. Vom dobândi Akshaya Sukha, Fericirea care nu scade niciodată şi Atindriya Sukha, Fericirea de dincolo de simţuri.

Fericirea şi Pacea Supremă pot fi atinse numai în Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care aspiranţii sensibili şi inteligenţi urmăresc să-l cunoască.  Cunoaşterea lui Dumnezeu poate pune capăt roţii naşterii şi morţii, dăruind suprema fericire. Această lume este cu adevărat numai un vis foarte, foarte lung. Ea este într-adevăr numai o iluzie produsă de Maya. Cele cinci simţuri creează iluzia clipă de clipă. Deschideţi-vă ochii şi învăţaţi discriminarea. Înţelegeţi misterele Lui. Simţiţi Prezenţa Lui peste tot şi de asemeni apropierea Lui. El îşi are reşedinţa în cea mai secretă cameră a inimii voastre. El este martorul tăcut al minţii voastre. Căutaţi-l în inimă şi obţine-ţi graţia Lui. Numai atunci vă veţi trăi cu adevărat viaţa. Numai atunci veţi fi cu adevărat oameni. Numai atunci sunteţi cu adevărat înţelepţi. Nu există nici un minut de pierdut, nici o clipă de întârziere. Acum este momentul, sau nu va mai fi niciodată.

INSTINCTUL DE SUPRAVIETUIRE SI CONSTIINTA DE GRUP

Puţini ştiu că natura noastră instinctuală care se exprimă în unele situaţii prin acele porniri sau tendinţe comportamentale violente, prin frici şi agresivitate, are un plan de proiecţie în fiinţa noastră. Acesta este planul subtil, energetic al primului centru de forţă – centrul rădăcină – cunoscut sub numele de Muladhara Chakra. Armonizarea energiei în acest plan este esenţială pentru a putea produce o transformare în planul reactivităţii noastre adeseori incoştiente caracterizare de furie şi agresivitate. Şi tot instinctul ne spune adeseori că trebuie să luptăm sau să fugim şi să căutăm protecţie. De multe ori, omul obişnuit îşi găseşte securitatea în mijlocul semenilor lui, dar nu întotdeauna colectivitatea poate asigura condiţiile unei frumoase transformări din punct de vedere moral şi spiritual.

Cum se produce această influenţă a conştiinţei de grup şi cu ce rezultate putem afla din clipul următor:

EXERCITIUL SPIRITUAL AL RETRAGERII

În răspunsul la comentariul Georgetei, spuneam că fiecare dintre noi putem recurge la o practică a centrării noastre mai profunde în conştiinţa realităţii a CINE SUNTEM NOI CU ADEVĂRAT. Fiecare dintre noi poate admite cu bun simţ că nu suntem numai corpul fizic şi emoţiile care adeseori ne răscolesc viaţa. Intuim că suntem mai mult. Este necesar să susţinem această intuiţie că mai presus de tot (corpul fizic, structura energetică, psihicul şi mintea noastră) noi suntem CONŞTIINŢĂ, suntem SPIRIT. Dar, aşa cum cultivarea abilităţilor fizice şi intelectuale presupun dincolo de intenţie şi un efort adecvat, în mod asemănător, cultivarea conştiinţei Sinelui implică în mod necesar menţinerea conştienţei noastre asupra acestei realităţi fundamentale care ne defineşte propria natura: SINELE DIVIN. Şi aici, aminteam, că este necesară o practică adecvată. Când folosesc cuvântul ”adecvat” mă refer la faptul că asupra acestei dimensiuni sau realităţi noi nu vom putea interveni din afară cu ceva, nu poate fi vorba de vrea adiţie, ci mai degrabă practica noastră este orientată spre a crea condiţiile interioare favorabile revelării a ceea ce noi suntem.

Iată în continuare câteva idei care v-ar putea inspira în acest sens:

CE RĂMÂNE DUPĂ CE CUVINTELE TREC ?

Un comentariu de la Georgeta: ”Cuvintele vin şi trec, ca şi norii, ca şi strălucirea şi puritatea zăpezii ce ne încântă şi ne împacă sufletul, oricât de încărcat de zbucium…
Esenţial este, cum iarăşi spui tu, CE RĂMÂNE DUPĂ CE CUVINTELE TREC-ce devine un om prin forţa acţiunii proprii şi a celor care-i vor binele.
Mă gândesc la efortul de a-i ajuta pe cei dragi, când fiinţa proprie nu e încă “în regulă”, când te miri că pământul se prăbuşeşte în faţa ta, deşi ai conştientizat, cu un timp în urmă, că ai început, iarăşi, să aluneci…
De ce uităm, oare, (unii dintre noi) că nu poţi face mare lucru pt. altcineva, atâta timp cât nu eşti în stare să faci, constant, ceva spre binele tău.
Chiar ieri discutam cu cineva drag, că lucrurile “nu se leagă”;cum de nu mi-am dat seama că blocajul ni se datorează nouă, incapacităţii de a persevera pe un drum ales, chiar dacă, aparent, e doar o prăpastie în faţa noastră. Ce ne orbeşte ,de nu mai putem vedea podeţul sau cărarea, trecerea dincolo?
Poate, cum spui, obişnuinţa de a cădea, de a accepta ca naturale durerile, suferinţele, condiţionările…Obişnuinţa de a fi înfrânt. Acel ceva care face diferenţa între un om “obişnuit” şi un om “de succes”.”

Răspuns: Da, este adevărat ! Norii vin şi se duc; cuvintele mişcă mintea şi sufletul, şi la rândul lor, se duc. Şi totuşi, această efemeritate a lucrurilor este menită să reveleze ceva. Apariţia acestui martor, acestui observator, atent, (care începe să se întrebe despre el), care deşi continuă să acţioneze, devine din ce în ce mai capabil să surprindă permanenţa Cerului – fundalul pe care norii se mişcă, fundalul de linişte şi de spaţiu dintre cuvinte şi gânduri, care există necondiţionat, dincolo de intenţionalitate. Fiecare dintre noi suntem totodată şi norul şi cerul senin, suntem şi minte dar suntem şi dincolo de minte chiar şi acum. Căci prin natura ei, conştiinţa spirituală este dincolo de minte. Ceea ce este dificil este să trăim mai mult centraţi în dimensiunea care oferă perspectiva panoramică şi unitară a fiinţei noastre, descoperind rostul norilor pe cer, dar neuitând aspectul esenţial a cine suntem noi cu adevărat. Şi este dificil, pentru că instrumentul (conştiinţa) care te poate integra natural în acest ansamblu unitar al vieţii, deşi este perfect nu este folosit în mod adecvat. Să-ţi dau un exemplu:

Cineva vrea să vadă astri în călătoria lor pe cerul nopţii. Tu, prieten apropiat, crezând că îl poţi ajuta să-şi împlinească un vis frumos îi faci rost de un telescop. Poate să fie un instrument foarte precis, foarte bun, şi cu toate acestea omul respectiv poate avea propriile defecte de vedere despre care nu ţi-a vorbit. Acuitatea vederii lui este foarte slabă. Şi el nu poate distinge prea bine aştri cerului. Şi bucuria lui nu este prea mare. Ba chiar este trist şi dezamăgit. Eşti dezamăgit şi tu că darul tău nu l-a bucurat aşa cum te aşteptai. Pentru a avea cât de cât succes în explorarea vizuală a universului el trebuie mai întâi să-şi corecteze propriul handicap. Să înţeleagă că acum e timpul să corecteze ceva în planul propriei percepţii. Poate după ce ochelarul sau o altă tehnică de corectare a vederii a refăcut acuitatea vizuală, omul acela poate trece la folosirea telescopului. Dar, să presupunem că ai fi ştiut cum stau lucrurile şi înainte de a-i fi cumpărat telescopul l-ai fi ajutat mai întâi să-şi corecteze vederea. Este evident că nu ar mai fi fost trăită de nici unul dintre voi dezamăgirea.

Erorile pe care noi le repetăm au rostul lor chiar dacă noi suntem dezamăgiţi. Ne vor întoarce mai devreme către noi. Către ce am ignorat din noi ca parte a unui ansamblu exterior pe care am dorit să-l corectăm, să-l armonizăm, etc. Dacă privim cu sinceritate cum stau lucrurile în viaţa noastră, vom observa că punctele vulnerabile ne sunt revelate întotdeauna de cei care sunt importanţi pentru noi, şi pe care noi i-am plasat pe prima raza a sferei noastre de influenţă. Toţi oamenii apropiaţi nouă au ajuns în această ipostază pentru că noi i-am adus în viaţa noastră. Cum? Prin modul în care ne-am reprezentat propria fiinţă şi am proiectat-o apoi în universul exterior. Tot ceea ce am gândit şi am făcut ne-a adus în punctul în care suntem acum. NU PUTEM SPUNE NICIODATĂ CĂ LUCRURILE NU SE LEAGĂ. ELE SUNT LEGATE MEREU ŞI MEREU PRIN FIRE INVIZIBILE (CARE SCAPA ACUITĂŢII NOASTRE PERCEPTIVE OBIŞNUITE). ŞI, ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PROPRIA VIAŢĂ, ELE SUNT MEREU LEGATE ŞI URZITE PRIN NOI.

Este adevărat că, atunci când lucrurile nu se produc cum am vrea noi, spunem că ”ele nu se leagă”. Dar ele nu se leagă aşa precum noi dorim pentru că sunt legate deja altfel. În sensul acestui mod de a ne reprezenta lucrurile, adevărata dificultate constă adeseori în a înţelege că ele trebuiesc mai întâi dezlegate pentru ca mai apoi să fie legate aşa cum poate am vrea noi acum. Dar cine le-a legat prima oară? Ei bine, trebuie să ne asumăm faptul că mai ales prin noi (datorită convingerilor, atitudinilor, gândurilor predominante şi faptelor) toate acele lucruri au fost legate poate într-un mod greşit. ACUM ESTE TIMPUL DEZLEGĂRII!

Nu o vei putea face dacă rămâi la fel. Cel mult vei continua să înnozi lucrurile ca şi până acum, cu diferenta că speri ca prin ceea ce faci acum ele se vor deznoda.

Pentru a deznoda tot ceea ce ţi-ai urzit în propria viaţă este necesar să devii capabil să percepi nodurile existenţiale. Să conştientizezi pur şi simplu că ele au apărut pentru că tu le-ai creat. Şi apoi prin puterea discernământului să ”arzi” puterea lor de ”legare”, ”de condiţionare”.Ori asta implică conştienţa de ”a fi prezent şi centrat”, într-un grad mult mai mare decât ai făcut-o până acum şi care să te ducă spre un alt mod de reprezentare a lucrurilor. Şi, de ce nu, să te facă capabil chiar să tai dintr-o singură lovitură nodul tău existenţial. Dar aceasta înseamnă şi putere şi curaj şi discernământ. Nu le-am avut în trecut, cum le putem avea acum? Prin a fi din ce în ce mai conştient, prezent şi responsabil în viaţa de zi cu zi. Neuitând că ÎN FIECARE CLIPĂ, TU AI PUTEREA SĂ ALEGI CUM SĂ TRĂIEŞTI !

Analizează-ţi sincer viaţa şi vezi ce ţi se pare că nu ”a fost legat” bine. Dar asta nu este suficient. Mulţi pot recunoaşte relativ uşor greşelile, şi cu toate acestea, recunoaşterea greşelii este doar o condiţie necesară dar nu suficientă pentru a transforma lucrurile. Transformarea te implică clipă de clipă personal. Transformarea vieţii, transformarea lucrurilor, transformarea lumii, nu înseamnă nimic altceva decât TRANSFORMAREA TA. Oamenilor le este foarte greu să înţeleagă că măsura puterii lor de transformarea a lumii este dată de puterea transformării lor interioare.

Ceea ce este greu de admis şi de acceptat este faptul că ”nodurile” vieţii noastre sunt dureroase, nu pentru că ele sunt aşa în realitate, ci pentru că în structura noastră emoţională ele s-au inserat ca durere şi suferinţă de mai mult timp. Oamenii sunt aşa cum sunt, evenimentele sunt aşa cum sunt, dar felul în care noi le percepem devine mai mult sau mai puţin condiţionant sau dureros, în funcţie de gradul de centrare spirituală, de conştienţă.

Am cunoscut multe persoane care erau relativ capabile să organizeze sau să se implice în vieţile altora dar nu aveau deloc aceeaşi abilitate de a trăi armonios în propria viaţă. Şi apăreau evenimente care le destabilizau propria existenţă după o anumită perioadă de timp. De cele mai multe ori lucrurile par a fi mai simple când e vorba de ceilalţi decât de noi înşine.

Deşi ne folosim de cuvinte pentru a comunica, scopul comunicării este acela de a ne înţelege mai profund pe noi şi pe ceilalţi şi de a descoperi, printr-o continuă căutare, ADEVĂRUL din noi. Rostul cuvintelor (prin puterea pe care ele o au) este să ne amintească că uzând de ele putem fi creatori sau distrugători ai propriei vieţi şi chiar a vieţii altora. Cuvintele sunt uitate pentru că încă focul adevărului lor nu ne atinge încă. Uitarea adevărului lor se produce prin uitarea de Sine.

Nu este greşit să vrei să îţi ajuţi semenii; este chiar foarte bine. DAR… DE CE VRÂND SĂ FACI BINE TE IMPLICI PÂNĂ LA A UITA DE SINE, DE CAUZALITATEA DIVINĂ DIN CARE LA RÂNDUL TĂU FACI PARTE CA O VERIGĂ? CONTINUĂ SĂ FACI  PARTE DIN LANŢUL NECESITĂŢII, DAR PĂSTREAZĂ-ŢI INTEGRITATEA, LIBERTATEA DIVINĂ ŞI CONŞTIENŢA. ÎN FELUL ACESTA, UN LUCRU BUN (A-ŢI AJUTA PLIN DE COMPASIUNE SEMENII) NU S-AR PUTEA OPUNE UNUI ALT LUCRU BUN (ACELA DE A FI FERICIT ŞI CONŞTIENT). TRECI DE PLANUL INTENŢIEI PERSONALE ŞI AL AŞTEPTĂRII ATUNCI CÂND ACŢIONEZI ŞI PARTICIPĂ LA VIAŢĂ MEREU BUCUROS, DAR LĂSÂND LUCRURILE ŞI FIINŢELE SĂ SE MANIFESTE LIBERE.

Te întrebi: ”Ce ne orbeşte, de nu mai putem vedea podeţul sau cărarea, trecerea dincolo?”.

Poate că întrebarea aceasta ar putea fi pusă şi în alte moduri (mai revelatoare):

De ce uit că în fiecare clipă, prin felul în care mă manifest, creez scindare sau unitate în propria mea fiinţă?

De ce sunt plin de aşteptare legat de viitor, când de fapt, ceea ce contează este conştienţa realităţii a cine sunt eu, cel aflat acum în acţiune?

De ce să nu vreau să mă descoper pe mine mie însumi, în actul acţiunii exterioare şi mă las condiţionat de starea de aşteptare şi implicare, fără să reuşesc să mă împac cu ceea ce este ?

De ce continui să uit că nu mintea este ceea ce mă defineşte în totalitate ca natură interioară?

De ce sunt atât de plin de dorinţa de a rezolva lucruri care nu depind în totalitate de mine?

De ce continui să uit că practica prezenţei, conştienţei şi centrării în Sine mă acordează la sursa infinită de putere, de iubire şi înţelegere care este Dumnezeu?”

DE CE CONTINUI SĂ UIT TOATE ACESTEA? … Pe care de atâtea ori le-am citit şi auzit?

Pentru ca la un moment dat să te trezeşti şi să realizezi că numai de tine a depins

SĂ NU UIŢI!

Şi apoi să te întrebi:

CE SĂ FAC CA SĂ NU MAI UIT?

Şi aici, ajungem la PRACTICĂ!


PRACTICA AMINTIRII DE SINE  ESTE PRACTICA NEUITĂRII A CINE EŞTI TU ÎN REALITATE !

FUNDATIA ENERGETICA A FIINTEI – MULADHARA CHAKRA

În clipul care urmează dezvolt câteva idei fundamentale cu privire la primul centru energetic – Muladhara Chakra.  Aceste aspecte au fost prezentate pe larg în cadrul seminarului consacrat practicii armonizării acestui nivel al fiinţei.

CLICK ! CONTINUARE PARTEA a II-a

FIINTA UMANA – UN ARHETIP AL PERFECTIUNII

Perfecţiunea naturală

Organismul uman, cea mai minunată creaţia a Naturii, este dotat cu o imensă inteligenţă, diferită de ceea ce numim în mod obişnuit “un om inteligent”, investită în toate organele şi în funcţionarea coordonată a acestora. Astfel:

– inima bate de 100.000 ori în 24 ore şi cheltuieşte pentru aceasta o cantitate de energie suficientă pentru a ridica la 1 m înălţime o masă de o tonă;

– acest sistem formidabil de pompare care este inima, are capacitatea să lucreze ani în şir, fără a sări o singură bătaie;

– această “maşină vie” generează o temperatură constantă de 36oC;

– 125 de miliarde de hematii mor şi se nasc în fiecare secundă;

– cel mai mare organ al corpului, pielea, are, la omul adult, o suprafaţă de circa 1,5 m2 şi este dotată cu peste 4 milioane de pori care acţionează ca sistem de răcire al organismului şi de eliminare eficientă a toxinelor;

– sistemele digestive şi metabolice au abilitatea remarcabilă de a transforma mâncarea în sânge proaspăt, structură osoasă şi celulară;

– plămânii purifică sângele. În acest veritabil crematoriu sunt arse toate impurităţile şi toxinele pe care sângele le adună din tot organismul (eliminând bioxidul de carbon şi furnizându-i oxigenul de care are nevoie). Este deci evidentă importanţa respiraţiei lente, profunde şi ample. Plămânii au peste 200 de milioane de alveole pulmonare, care însumează o suprafaţă de circa 200 m2;

– sistemul osos este foarte complex şi asigură structura de rezistenţă a corpului pentru susţinere şi deplasare. Scheletul colaborează în mod perfect cu un uimitor sistem muscular permiţând astfel mişcarea;

– această uluitoare “maşină” care este organismul uman poate să se autoreproducă într-un mod absolut uimitor. Forţa şi înţelepciunea care sunt necesare să transforme un ou fecundat într-o fiinţă umană matură sunt dincolo de puterea noastră de înţelegere;

– numai lista tuturor activităţilor şi proceselor desfăşurate în mod obişnuit în organismul nostru ar putea umple multe cărţi, iar descrierea lor ar umple biblioteci întregi;

– sângele se reînnoieşte complet la fiecare 4 luni, iar întregul organism la fiecare 7 ani;

– la cârma acestei culmi a perfecţiunii, care este organismul uman, se află creierul, supraveghind aproape miraculos toate aceste activităţi şi procese şi asigurând funcţionarea fiecărei componente al corpului nostru cu o precizie care face munca unui maestru ceasornicar sau realizările de vârf ale electronicii să pară stângace. Creierul este format din 25 de miliarde de celule, care sunt cele mai complexe celule din cele cunoscute;

– celula este un veritabil microunivers cu mii de componente- cromozomi, gene, organite, mitocondrii, enzime, hormoni, aminoacizi, etc. Reacţiile chimice care au loc în interiorul ei sunt mai numeroase decât cele care au loc în toate laboratoarele şi uzinele chimice din lume, adunate. Mecanismul ce face să funcţioneze o celulă nu a fost încă înţeles pe deplin, iar miile ei de funcţii şi forţa care le guvernează sunt deocamdată dincolo de puterea de înţelegere a omului. Cu alte cuvinte, inteligenţa interioară a acestor celule este infinit mai sofisticată decât mintea conştientă a omului. În corpul nostru sunt peste 75.000 de miliarde de celule uimitoare care lucrează cu o perfecţiune desăvârşită, timp de o viaţă întreagă. În fiecare celulă se află un nucleu care conţine cromozomi, care la rândul lor conţin gene. Înăuntrul genelor se află esenţa vieţi: ADN-ul. ADN-ul este ceea ce determină ce culoare au ochii noştri sau ce parfum va avea o floare ori irizaţiile penei unei păsări. Dacă am pune la un loc tot ADN-ul de la toate genele tuturor celor 75.000 de miliarde de celule ale corpului nostru, el ar încăpea într-o cutie de mărimea unui mic cub de gheaţă, dar dacă toate aceste lanţuri de ADN ar fi puse cap la cap, firul astfel format s-ar întinde de la Pământ la Soare şi înapoi de mai mult de 400 de ori, adică ar avea o lungime de aproape 130 miliarde de km.


Să folosim o analogie simplă pentru a putea înţelege mărimea numerelor despre care vorbim şi cooperarea de proporţii cu adevărat gigantice care este necesară pentru a face “să funcţioneze” acest uluitor de complex “mecanism” care este organismul nostru.

Astfel, să considerăm că din cele 6 miliarde de locuitori ai Pământului, câteva milioane ar gândi şi ar coopera perfect armonios în ABSOLUT TOATE acţiunile lor. Trebuie să recunoaştem că este dificil. Pare şi mai greu de imaginat ca cei 6 miliarde de oameni să acţioneze la unison. Oricum, chiar şi în această din urmă situaţie tot ar fi extraordinar de puţin faţă de ceea ce se petrece în fiecare clipă în interiorul corpului uman. În termenii analogiei noastre, pentru o echivalenţă aproximativă ar trebui să avem 12.000 planete Pământ, fiecare cu câte 6 miliarde de locuitori, ce acţionează cu toţii la unison, având aceleaşi convingeri politice, religioase, intelectuale şi lucrând toţi pentru acelaşi scop, fără încetare. Pare aproape imposibil de conceput, nu-i aşa? Totuşi, aceasta este situaţia normală în organismul nostru! Putem astfel, din nou, intui uluitoarea complexitate a fiinţei umane.

În laborator, o celulă umană liberă de orice influenţă corporală se va divide de aproximativ 50 de ori înainte de a muri. Dacă toate celulele organismului nostru s-ar divide în acest mod, noi am căpăta în scurt timp o greutate de peste 80 de milioane de tone. Poate numai cu astfel de evaluări ameţitoare ca acestea putem realiza câte ceva despre infinita inteligenţă necesară coordonării activităţilor numărului astronomic de celule care ne compun organismul şi cooperează între ele în chip aproape miraculos.

Când citim toate acestea ne putem întreba cu toţii de ce există totuşi atâţia oameni bolnavi, dintre care unii suferă în mod îngrozitor şi cărora de multe ori nu li se mai dă nici o şansă de către medicina modernă?

Ca o ultimă ilustrare a ceea ce este în realitate organismul nostru, să ne imaginăm pe noi înşine scriind o scrisoare deosebit de importantă unui prieten, privind în acelaşi timp la televizor emisiunea noastră preferată şi, simultan, ascultând o înregistrare despre atitudinea mentală pozitivă. Cât de bine vom îndeplini aceste trei acţiuni? Probabil că nu prea bine. Acum să ne imaginăm că în acelaşi timp ne pregătim masa şi în acelaşi timp spălăm pe jos. Mai bine uităm! Încercarea de a îndeplini aceste 5 sarcini în acelaşi timp nu lasă nici o şansă pentru ca vreuna din ele să fie făcută aşa cum trebuie. Şi sunt numai 5 activităţi! În organismul nostru se produc simultan catrilioane de procese 24 de ore din 24! Nu milioane, miliarde, ci miliarde de miliarde (1 catrilion =1018=1.000.000.000.000.000.000)! Şi nu la întâmplare, ci cu deplină necesitate şi în mod perfect, ceea ce arată că există o inteligenţă extraordinară înzestrată cu o forţă infinită ce se îngrijeşte de toate procesele de care depinde existenţa noastră: de întreţinere a vieţii, metabolice, etc.

Sesizând imensitatea disponibilităţilor organismului nostru şi a proceselor care au loc în el, ar trebui să fim plini de smerenie în faţa inteligenţei fără sfârşit care este Dumnezeu, aflat în spatele tuturor acestor lucruri.

Mai putem crede acum că această “structură “ perfectă care este organismul uman a fost lăsată fără mecanisme complexe şi evident foarte eficiente de autoreglare? Ar fi de neconceput! N-ar putea funcţiona nici 5 minute astfel. Aceste “mecanisme”, special destinate să ne menţină fiinţa în armonie pe toate planurile (fizic, energetic, psihic, mental), sunt în noi dintotdeauna.

Nevoile noastre fundamentale, mobilurile principale care ne animă existenţa şi spre îndeplinirea cărora sunt îndreptate de fapt toate eforturile pe care le facem sunt atingerea şi menţinerea neîntreruptă a stării de fericire, împlinirea prin iubire, setea de cunoaşterea eliberatoare, într-un cuvânt PERFECŢIUNEA. Nevoia de perfecţiune este ascunsă în fiecare celulă şi tinde să se manifeste, cel puţin în planul intenţiei, prin fiecare acţiune a noastră. Această căutare a PERFECŢIUNII de către om a fost imboldul care a pus în mişcare forţele dinamice care au dus la progres şi civilizaţie. Şi, mai mult decât atât, la orientarea experienţei umane către lumea spirituală la nivelul căreia este întrezărită sursa eternă a PERFECTIUNII DIVINE.

Secretul unei sănătăţi înfloritoare stă deci în răspunsul la întrebarea: CUM SĂ FACILITĂM TENDINŢA NATURALĂ CĂTRE PERFECŢIUNE?

În primul rând trebuie să nu o înăbuşim, pentru că ea reprezintă starea naturală a Naturii.

Viaţa neechilibrată, cu ore neregulate şi insuficiente de somn, nerespectarea regulilor de igienă, alimentaţia impură şi nepotrivită, lipsa de mişcare, respiraţia insuficientă şi poziţiile defectuoase ale corpului, munca dusă într-un ritm exagerat sau dimpotrivă, lipsa ei, continua agitaţie şi încordarea nervoasă, lipsa controlului emoţional şi mental, sexualitatea aşa cum este ea înţeleasă şi practicată în mod obişnuit (lipsită de CONTINENŢĂ şi TRANSFIGURARE) şi mai ales atitudinile interioare negative şi dizarmonioase – toate acestea ne macină încetul cu încetul zilele şi ne scurtează în mod considerabil viaţa.

De multe ori omul obişnuit are totuşi un gen de scuză: nu ştie ce este bine şi ce este rău din acest punct de vedere, nu ştie ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă. În acest sens este foarte interesantă şi deosebit de semnificativă experienţa făcută de societatea de asigurare “Concordia” din New York pe un număr de 370.000 de asiguraţi. Ştiind cât de mare importanţă are felul raţional şi înţelept de a trăi, respectiva societate de asigurări a hotărât să facă toate eforturile posibile pentru a-i învăţa pe asiguraţii săi “arta de a trăi”. Această preocupare a societăţii de asigurare nu a fost dictată atât de considerente umanitare, ci mai degrabă materiale: cu cât clienţii săi vor trăi mai mult, cu atât ei vor plăti un timp mai îndelungat sumele de asigurare. Într-un interval de aproape 20 de ani, societatea a cheltuit suma de peste 32 de miliarde de dolari pentru a-i lămuri pe clienţii săi cum să se comporte pentru a trăi sănătoşi şi a putea trăi cât mai mult timp. Au fost organizate tot felul de cursuri ţinute de specialişti, s-au turnat filme, s-au tipărit reviste şi broşuri distribuite gratuit, s-au organizat expoziţii, concursuri, s-au distribuit premii, s-au întreprins vizite la domiciliu, etc. Rezultatele acestei neobişnuite experienţe au întrecut însă toate aşteptările. Nu numai că mortalitatea celor asiguraţi a scăzut într-o asemenea măsură încât societatea şi-a rambursat investiţiile, dar în plus a mai şi câştigat 53 de miliarde de dolari. La rezultate similare au ajuns şi alte societăţi de asigurare americane care au repetat această experienţă plină de învăţăminte. Rezultatele, socotite de mulţi ca extraordinare, nu fac decât să confirme vechiul şi cunoscutul adevăr că omul îşi scurtează singur viaţa.

Dacă avem probleme cu sănătatea, unul din factorii direct răspunzători de acest lucru este mâncarea pe care o consumăm, deoarece există o întreagă categorie de substanţe care are un efect mult mai intens chiar decât medicamentele şi acestea sunt tocmai alimentele pe care le ingerăm. Unii oameni ignoră sau preferă să nu vadă legătura dintre alimentele pe care le consumă şi starea sănătăţii lor. Totuşi, omul îşi construieşte corpul cu hrana pe care o mănâncă, căci el este format din ceea ce consumă. Tocmai de aceea trebuie să înţelegem că nu vom străluci de sănătate înghiţind haotic orice se nimereşte. Trebuie să realizăm că există o strânsă legătură între ceea ce mâncăm şi ceea ce suntem. Chiar gândurile şi caracterul ne sunt influenţate de ceea ce mâncăm într-o măsură adesea nebănuită. De pildă se ştie de secole că un anumit mod de alimentaţie poate face un animal agresiv, un altul îl poate face placid şi de asemenea o alimentaţie defectuoasă îl poate chiar îmbolnăvi, omorându-l astfel încetul cu încetul. Bineînţeles, tot aşa se petrece şi cu omul. Când ne îndopăm cu tot felul de alimente impure şi amestecuri nefireşti, la un moment dat organismul nostru nu va mai putea să elimine toxinele şi în cele din urmă ne vom îmbolnăvi mai mult sau mai puţin grav. Este deci foarte important să fim atenţi la ceea ce introducem în corpul nostru. Oamenii sunt în general bolnavi fie din cauza celor mâncate, fie din cauza celor nemâncate.

Dintre factorii care influenţează sănătatea omului (biologici, de comportament, de mediu şi poluare, stressul), alimentaţia este unul dintre cei mai importanţi.

Două dintre cele mai răspândite categorii de boli – cele cardiovasculare şi cancerele – ar putea fi spectaculos reduse numai prin corectarea regimului alimentar (care duce în primul rând la scăderea naturală a excesului de toxine din organism – factor precursor al bolilor amintite).

SISTEMUL DE REPREZENTARE SI EFICIENTA IN ACTIUNE

În ultimul post al anului trecut am prezentat câteva elemente fundamentale cu privire la importanţa sistemului interior de reprezentare a evenimentelor în obţinerea succesului. Clipul următor continuă acele idei  şi le integrează pentru a fi de folos şi vieţii spirituale.