CUVINTE DIN LUMINA – NESTEMATE AL MISTICII ORIENTALE – Ep.7

PARAMAHAMSA YOGANANDA

1895 – 1952

”Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o, realitate mult mai vastă, care în această clipă îţi scapă. Indiferent de persoana cu care tu vorbeşti, imaginează-ţi că există o fiinţă invizibilă pentru cel care nu este receptiv la realitatea subtilă, care îţi vorbeşte prin intermediul acelei fiinţe. Indiferent de acţiunea pe care o realizezi, urmăreşte să percepi o altă prezentă alături de tine care te priveşte, te ghidează şi-ţi dăruieşte putere. În momentul în care priveşti în ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.”

S-a născut pe 5 ianuarie 1895 la Gorakhpur în nord estul Indiei, în apropiere de munţii Himalaya. Numele lui de familie era Mukunda Lal Ghosh. Tatăl lui, Bhagbat Charan Ghosh, era vicepreşedintele uneia dintre cele mai importante companii de căi ferate din India, această funcţie implicând numeroase deplasări, motiv pentru care familia a locuit succesiv în mai multe oraşe în timpul copilăriei lui Mukunda.  Părinţii lui erau amândoi practicanţi Kriya Yoga şi discipoli ai lui Lahiri Mahasaya.

Încă din copilărie, Paramahamsa Yogananda  a avut o credinţă puternică şi o frenetică aspiraţie către Divin. Având un înalt nivel spiritual, el îşi amintea fragmente din existenţa exterioară în care fusese un yoghin solitar pe vârfurile înzăpezite ale Himalayei şi suferea foarte tare din cauza neputinţei şi limitărilor pe care i le impunea micuţul lui trup. Dorinţa lui cea mai  fierbinte era dintotdeauna să se întoarcă în Himalaya şi să găsească un Maestru spiritual care să îi ghideze mai departe practica spirituală.

Fiinţa care a luminat primii ani ai existenţei lui a fost Lahiri Mahasaya, Maestrul părinţilor săi, al cărui portret, aşezat la loc de cinste în altarul familiei, era obiectul contemplărilor şi devoţiunii lui zilnice. Pentru el Lahiri Mahasaya era o prezenţă vie, care îl ajuta întotdeauna în situaţiile dificile. În jurul vârstei de 8 ani, bolnav fiind de holeră asiatică, medicii declaraseră că nu are nici o şansă să supravieţuiască. În ciuda faptului, el s-a autovindecat în mod miraculos prin contemplarea plină de dăruire a fotografiei Maestrului.

Evenimentul tragic care a marcat profund copilăria lui Mukunda a fost moartea mamei lui, fiinţa care cu căldura, generozitatea şi afecţiunea ei însufleţea întreaga familie. La un an de la moartea mamei sale, pe când Mukunda avea 10 ani, Anata, fratele lui mai mare, i-a trimis mesajul pe care mama sa i-l încredinţase pe patul de moarte. Ea şi-a dorit ca fiul ei să ştie că Lahiri Mahasaya îi dăduse binecuvântarea sa pe când Mukunda era încă în faşă  şi că îi prezisese că va fi yoghin, că va urma învăţătura sa  şi că va aduce multe suflete în Împărăţia lui DUMNEZEU. Un alt sfânt care venise într-o zi în casa lor îi prezisese apropiata ei moarte şi o rugase să îi încredinţeze lui Mukunda o amuletă de argint pe care era înscrisă o mantră. “ El o va primi în momentul când se va simţi gata să renunţe la lume pentru a-l căuta pe DUMNEZEU”. Această amuletă i-a trezit lui Mukunda amintiri uitate din alte vieţi şi l-a însoţit şi protejat până în apropierea întâlnirii cu Maestrul său spiritual.

Într-adevăr, micul Mukunda era pregătit să renunţe la lume şi a încercat de mai multe ori să fugă în Himalaya, dar tatăl lui i-a interzis să facă acest lucru înainte de terminarea studiilor medii şi l-a adus înapoi de fiecare dată. Singura  lui bucurie erau desele vizite pe care le făcea fiinţele sfinte care locuiau în apropierea casei lui.

După terminarea studiilor secundare, el a plecat la ashramul din Benares condus de Swami Deyananda, unde spera să se poată dedica meditaţiei. Dar a fost dezamăgit de disciplina strictă de acolo şi de faptul că o mare parte din timp era consacrată activităţilor gospodăreşti şi organizatorice. La scurt  timp după aceea l-a întâlnit într-un mod miraculos pe Maestrul lui.

Acesta era Sri Yukteswar. Spre marea lui dezamăgire, tocmai când se bucura că scăpase de şcoală, acesta i-a cerut să urmeze studiile Colegiului din Calcuta, explicându-i:” cândva vei merge în Occident. Oamenii vor gusta mai bucuroşi înţelepciunea antică a Indiei dacă Maestrul hindus posedă o diplomă universitară”.

Natura lui Paramahamsa Yogananda era iubire şi devoţiune pură. În viziunea lui, dăruirea faţă de Divin ar fi însemnat o viaţă retrasă petrecută în meditaţie pe culmile munţilor, ceea ce nu corespundea misiunii sale. Sri Yukteswar  a fost cel care, prin exemplul său strălucit, l-a pregătit pentru a-şi îndeplini misiunea ce implica o viaţă socială intensă şi dinamică. Maestru desăvârşit, aflat în permanentă fuziune cu Conştiinţa Cosmică, Sri Yukteswar nu neglija şi nu dispreţuia aspectele practice ale existenţei în această lume şi îşi modela discipolii în aşa fel încât ei poată face faţă în mod exemplar solicitărilor de natură socială.

În 1915, Paramahamsa Yogananda a absolvit Colegiul din Calcuta, după ce anii studenţiei îi petrecuse mai mult în ashramul Maestrului său decât în Universitate.  Imediat după absolvirea Colegiului, el a făcut legământul de renunţare la lume şi a intrat în Ordinul Swami.

Doi ani mai târziu, în 1917, a înfiinţat o şcoală pentru băieţi la Dinika, în Bengal, urmărind să le ofere copiilor o educaţie cât mai complexă care să îi pregătească pentru o existenţă mai armonioasă şi dinamică atât în plan material cât şi în plan spiritual. A început cu şapte elevi, dar după un an, datorită generozităţii Maharajahului din Kasimbazar el a avut posibilitatea de a muta şcoala, care avea din ce în ce mai mulţi elevi, în palatul de la Ranchi. Programele pentru învăţământul secundar conţineau, pe lângă  disciplinele curente, şi ore de agricultură, industrie, comerţ. Urmând idealul de educaţie al înţelepţilor, elevii învăţau şi metode yoghine de concentrare şi meditaţie, precum şi u sistem de educaţie fizică pus la punct de Paramahamsa Yogananda numit yogoda. Studiul era armonios îmbinat cu practica spirituală, precum şi cu munca fizică pe terenul agricol al şcolii şi cu treburile gospodăreşti. Paramahamsa Yogananda era foarte apropiat de elevii lui, înconjurându-i cu multă căldură şi afecţiune în timp ce le îndruma paşii spre atingerea idealului spiritual.

În 1920, Paramahamsa Yogananda a primit o invitaţie pentru a reprezenta India la Congresul Internaţional al Religiilor, care se ţinea în acel an la Boston. El  a plecat în America, având atât binecuvântarea Maestrului lui spiritual, cât şi pe cea a lui Babaji, Mahavatarul veşnic tânăr, care l-a vizitat înainte de plecare, spunându-i:

“ Tu eşti cel pe care l-am ales pentru a răspândi în Occident Kriya Yoga. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe gurul tău, Sri Yukteswar , la Kumbha Mela. Atunci l-am anunţat că te voi conduce la el pentru a te instrui. “.

Deşi oarecum inhibat la început de reputaţia materialistă a Occidentului şi de lipsa obişnuinţei de a vorbi în public, cu atât mai puţin în limba engleză, graţie inspiraţiei divine, Paramahamsa Yogananda şi-a îndeplinit în mod desăvârşit misiunea sa. Pe 6 octombrie 1920 a ţinut prima sa conferinţă în America, la Congres. El a rămas în America după închiderea Congresului şi a petrecut următorii patru ani în Boston ţinând conferinţe, deschizând cursuri de yoga şi publicând o culegere de poezii, Cântecele sufletului.

În 1924, a traversat America ţinând conferinţe în faţa a mii de oameni, turnea care s-a încheiat cu o vacanţă în nord, în Alaska. La sfârşitul anului 1925, cu ajutorul unor discipoli generoşi, şi-a stabilit reşedinţa pe Domeniul Muntelui Washington, Los Angeles. În toată  decada 1920 – 1930, americanii, cu zecile de mii, au urmat cursurile sale de yoga. în 1929, Paramahamsa Yogananda le-a dedicat o nouă carte de rugăciuni, Şoaptele eternităţii.

În 1935, s-a întors în India la chemarea subtilă a Maestrului său, care se pregătea să părăsească această lume. În drumul spre India el s-a oprit mai întâi la Londra, apoi a străbătut împreună cu însoţitorii lui Europa, vizitând-o pe Therese Neumann, precum şi numeroase locuri sfinte de pe tot cuprinsul continentului. În India i s-a făcut o primire deosebit de caldă, iar reîntâlnirea cu Maestrul lui, Sri Yukteswar , a fost o emoţie şi o bucurie pe care cuvintele nu o pot reda. Scurta perioadă petrecută în India a fost una de activitate intensă, punctată de vizite la fiinţele sfinte pe care Paramahamsa Yogananda le îndrăgea atât de mult. El a participat cu o mare bucurie la ritualurile funerare ale Maestrului său, dar a avut bucuria de a-l reîntâlni după câteva luni, când Sri Yukteswar se materializează în mod miraculos în faţa sa, relevându-i unele mistere ale existenţei în lumile subtile superioare din punct de vedere spiritual şi demonstrând  printr-o nouă experienţă nemurirea spiritului.

La sfârşitul anului 1936, Paramahamsa Yogananda se întoarce în America, după ce mai întâi ţine o serie de conferinţe la Londra. Discipolii care îl aşteptau în California construise între timp ashramul de la Encinitas, pe care i l-au oferit în semn de bun venit. În mijlocul splendorilor de pe malul Pacificului, Paramahamsa Yogananda a dus la bun sfârşit o operă proiectată de mai multă vreme: Cântecele cosmice – traducera în engleză şi muzica pentru aproape 40 de imnuri, unele originale, altele adaptări ale melodiilor străvechi. Opera sa mai include textul unei interpretări spirituale a vieţii lui IISUS care a apărut periodic în revista Self – Realization şi o traducere comentată a Bhagavad Gitei (1951). Paramahamsa Yogananda şi-a părăsit corpul fizic la 7 martie 1952.

Moartea sa i-a umplut de uimire pe discipolii occidentali, deoarece corpul fizic al Maestrului şi-a păstrat strălucirea şi prospeţimea nealterate după ce spiritul l-a părăsit. Sicriul a fost închis la 20 de zile după deces fără ca trupul neânsufleţit să prezinte cele mai mici urme de descompunere.

Şcoala de yoga pe care el a fondat-o în America se numeşta Self – Realization Fellowship, iar cea din India Yogoda Sat – Sanga Brahmacharya Vidyalaya.

Opera sa fundamentală rămâne Autobiografia unui yoghin. Această carte fiind un document spiritual de o inestimabilă valoare, deoarece prezintă viaţa şi realizările unor fiinţe divine care au trăit în India în secolul trecut şi la începutul acestui secol, multe dintre faptele relatate putând să pară de necrezut pentru o minte închistată de prejudecăţi şi dogme. El descrie cum a întâlnit fiinţe care aveau puterea de a fi simultan în două locuri (sfântul cu două corpuri), fiinţe care pluteau prin aer (levitau), care aveau puterea de a impregna cu un anumit parfum diverse obiecte, care trăiau fără a consuma nici un fel de hrană (Therese Neumann, Giri Bala), relatează câteva cazuri de vindecări miraculoase şi de înviere a morţilor. Sri Yukteswar i-a mărturisit discipolului său că scrierea acestei cărţi fusese prezisă de Lahiri Mahasaya în felul următor:

“ La 50 de ani după moartea mea, viaţa mea va fi descrisă într-o carte, datorită profundului interes faţă de yoga în Occident. Acest mesaj yoghin va face înconjurul globului, ajutând la stabilirea unei fraternităţi umane, născută din percepţia directă a Tatălui unic”.”

Paramahamsa Yogananda a făcut cunoscută Ştiinţa Kriya Yoga unui număr foarte mare de discipoli din întreaga lume. Dar el a pus accentul asupra practicii spirituale subliniind că o înţelegere teoretică, dacă nu este însoţită de o practică susţinută, este lipsită de valoare. Referitor la acest aspect, Paramahamsa Yogananda le spunea discipolilor săi:

“Cel care doreşte să ajungă un virtuos al pianului va practica zilnic 12 ore pe zi.  Dacă practică numai câteva minute, cu mintea distrată, gândindu-se la altceva, nu va ajunge niciodată un bun pianist. La fel se întâmplă şi cu fiinţa care porneşte în căutarea lui DUMNEZEU. Cum ai putea să speri că Îl vei găsi dacă vei încerca numai pe jumătate? Va fi foarte dificil să-l găseşti pe DUMNEZEU. Dacă  un pianist trebuie să muncească foarte mult ca să ajungă o personalitate, cu atât mai mult un aspirant trebuie să se focalizeze în meditaţia sa pentru a reuşi să înţeleagă Infinitul.

Pentru a vă încuraja o să vă spun că pe calea spirituală toţi cei care vor depune eforturi sincere vor ajunge cu siguranţă la ţintă.

Nu poţi să spui acelaşi lucru în cazul ambiţiilor terestre. Nu oricine poate deveni un celebru pianist pentru că, indiferent de domeniul de activitate, în vârf este loc doar pentru câteva persoane. Însă toţi oamenii pot să realizeze plenar că sunt copiii lui DUMNEZEU”.

Paramahamsa Yogananda a fost un mare maestru spiritual al acestui secol care a urmărit să reveleze Occidentului bogăţia spirituală a Orientului şi care a dorit să trezească în sufletele semenilor lui dorul de DUMNEZEU.

“ Cum să-l iubeşti pe DUMNEZEU? Iubeşte-L aşa cum un sărac iubeşte banii, aşa cum un înecat tânjeşte după o gură de aer, aşa după cum o fiinţă rătăcită în deşert tânjeşte după o cană de apă. Iubeşte-L cu înflăcărarea primei iubiri a tuturor îndrăgostiţilor.

Atunci când vei învăţa să-L iubeşti cu toată inima ta, atunci Îl vei găsi. Doar atunci vei fi cu adevărat yoghin, fiinţă ce a atins uniunea cu DUMNEZEU.

Contopirea cu Fiinţa  Preaiubită Cosmică este cea mai minunată experienţă posibilă. Este vis în vis, bucurie în bucurie, un milion de divine iubiri într-una singură ce-ţi vor topi inima. În orice punct din spaţiu te-ai afla, vei primi dragostea Sa, strălucind cu intensitatea a milioane de sori. De fiecare dată când vei gândi că ai epuizat dragostea Lui vei simţi cum un val infinit te cuprinde şi te topeşte în fericire.

Aceasta este extazul divin!”

Cuvinte din lumină

Adevărul Ultim este simplu. El nu poate fi exprimat în cuvinte. Fiinţa umană poate să-l cunoască doar prin revelarea Sinelui Suprem (Atman).

Savanţii contemporani îşi folosesc mentalul pentru a îmbunătăţi mediul înconjurător, pentru a-l adapta cât mai bine vitezei de creştere şi de diversificare a societăţii. Oamenii de spirit folosesc puterea mentalului pentru a atinge Iluminarea. Puterea minţii conduce omul pe calea obţinerii fericirii profunde, singura capabilă de a-l proteja de pericolele exterioare.

Astfel, este evident că atitudinea oamenilor de spirit este net superioară demersurilor oamenilor de ştiinţă.

La ce ne serveşte să ne consacram timpul pentru obţinerea de bunuri şi satisfacţii efemere? Spectacolul vieţii este văzut de toate religiile asemeni unei piese de teatru – iluzoriu. Majoritatea oamenilor sunt convinşi că piesa este reală şi eternă şi ajung să sufere nespus când, într-un final, descoperă că existenţa lor se va sfârşi şi că vor lăsa în urmă toată agoniseala de-o viaţă.   Suferinţa este rezultatul orbirii spirituale.

Înţeleptul consideră această piesă de teatru ca iluzorie, efemeră şi îşi caută fericirea şi împlinirea în Esenţa fiinţei sale, Sinele Nemuritor. Pentru cei care sunt orbi, viaţa este o veritabilă „maşină infernală”: mai devreme sau mai târziu îi va distruge.

A dori să posezi bunuri materiale înainte de obţinerea stării de calm interior este o situaţie la fel de prostească cu a muri de sete atunci când te îmbăiezi într-un lac.

Dacă dorim să eliminăm toate suferinţele, trebuie să evităm nu sărăcia în plan material, ci sărăcia spirituală, pentru că aceasta este cauza tuturor necazurilor şi amărăciunilor umane.

Oamenii uită că energia nervoasă şi cerebrală pe care ei o consumă pentru satisfacerea capriciilor lor antrenează, datorită diminuării potenţialului vital al fiinţei, scurtarea duratei vieţii. Materialiştii sunt atât de preocupaţi de câştigul lor, încât ei nu sunt capabili nici măcar pentru câteva clipe să se relaxeze şi să se bucure de ceea ce au realizat.

Cât de înşelătoare este viaţa! Priviţi cu atenţie oamenii care vă înconjoară. Întrebaţi-vă dacă ei sunt cu adevărat fericiţi. Uitaţi-vă la toate aceste priviri lipsite de bucurie. Observaţi cât de goi sunt ochii lor. Chiar dacă materialismul tentează umanitatea prin plăceri facile şi imediate, este sigur că o astfel de viaţă nu poate să ne aducă o fericire durabilă.

Pentru ignorant, în spatele fiecărui moment de plăcere se ascunde şarpele durerii şi al suferinţei.

Sufletul nu poate găsi fericirea în acumularea de bunuri materiale, pentru simplul motiv că fericirea nu este artificială. Pierzând contactul cu beatitudinea divină, el speră să acopere această lipsă cu ajutorul unor pseudo-plăceri. Dar, pe un plan mai profund al existentei, el va rămâne întotdeauna conştient de lipsa sa de comuniune cu Divinul, înlăuntrul fiinţei sale, ştie că plăcerile simţurilor nu îi vor aduce împlinirea dorită.

Cât timp trebuie să mai rătăcim până când, sătui de atâta suferinţă, să descoperim fericirea în interiorul fiinţei noastre, unicul loc în care ea există cu adevărat?

Adevăratul ţel al existenţei

Treziţi-vă înainte ca visul vostru să se topească în infinit. Unde va fi atunci casa voastră, familia voastră, în momentul în care corpul vostru va dispare? Voi nu sunteţi acest corp. El nu este decât „farfuria” pe care aţi primit-o pentru a participa la „festinul” spiritului. De ce să nu învăţaţi această lecţie esenţială înainte să muriţi? Nu vă lăsaţi înşelaţi de limitările minţii voastre umane şi nu uitaţi nici o clipă că adevărata voastră natură este Spiritul.

Krishna a spus: „Părăseşte oceanul suferinţei şi al mizeriei! Viaţa în Dumnezeu este o sărbătoare continuă. Ignorând prezenţa Lui, existenţa devine plină de griji, dureri şi decepţii. Ţelul vieţii umane nu constă în a te căsători, a supravieţui şi a muri. Acesta este destinul animalelor.

De ce să trăieşti uitând că eşti om? Dumnezeu ţi-a dăruit inteligenţa pentru a o folosi să descoperi sensul existenţei tale. El te-a făcut inteligent pentru a-ţi dezvolta discernământul spiritual, singurul care te ajută să-L găseşti. Foloseşte cu înţelepciune acest dar! Nu deveni sclavul inteligenţei pentru că dacă vei proceda astfel aceasta îţi va aduce numai suferinţă!”

Adevăratul ţel al vieţii este să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Tentaţiile acestei lumi vă sunt prezentate pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi discernământul. Preferaţi plăcerile simţurilor sau beatitudinea divină? Plăcerile exercită o anumită atracţie, dar dacă nu le veţi rezista veţi ajunge într-un moment în care problemele şi greutăţile nu mai încetează.

Obţinerea sănătăţii, a liniştii interioare şi a fericirii durabile este imposibilă celor care se lasă dominaţi de plăcerile senzuale. Cunoaşterea lui Dumnezeu aduce o fericire infinita. Mai devreme sau mai târziu, fiecare fiinţă trebuie să înveţe de la viaţă această lecţie.

Priviţi luminile oraşului. Nu sunt minunate? Totuşi, unele din aceste lumini pot ascunde crime sordide. Nu vă lăsaţi seduşi de aparenţe. Adeseori, strălucirea lor este superficială, în spatele aparenţelor, urmăriţi să găsiţi Adevărul Etern.

Voi nu aţi venit pe lume doar pentru a câştiga bani, a avea familie şi a muri. Destinul vostru este glorios. Sunteţi copii ai Infinitului. Cele mai minunate împliniri pe care vi le puteţi imagina vă aşteaptă atunci când îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu. Comoara Sa vă-aparţine. Ce mai aşteptaţi? De ce să mai pierdeţi timpul în ocolişuri nenumărate? Mergeţi  şi căutaţi-L  direct pe El.

Valoarea omului nu este determinată de personalitatea sa, ci de faptul că este picătură din Dumnezeu.

Anii pe care îi petrecem în existenta terestră sunt secunde în comparaţie cu eonii care preced naşterea noastră sau cu incomensurabila perioadă de timp care va veni după ce vom părăsi această lume. De ce să te identifici cu această personalitate trecătoare? Casa, familia, ţara în care te-ai născut nu-ţi aparţin. Adevărata ta patrie este Infinitul. Adevărata durată a vieţii tale este Eternitatea.

Oamenii trăiesc imitându-i pe ceilalţi, trăiesc după opiniile altora. Dacă doreşti să „guşti” cu adevărat viaţa, trebuie să asculţi vocea ta interioară şi nu părerile celorlalţi.

Nu uita nici o clipă de Dumnezeu. Această lume va continua şi fără tine, pentru că tu nu eşti. mai important decât alţii. De-a lungul anilor, milioane de „personalităţi” au sfârşit în „tomberoanele” istoriei. Trebuie să învăţăm să, cultivăm recunoştinţa faţă de Dumnezeu. El este singurul rost al vieţii.

Pe ecran, personajele unui film par foarte reale, dar privind din cabina de proiecţie poţi să observi că ele nu sunt animate decât de o singură rază de lumina. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Marele Film al Creaţiei. Dumnezeu a spus :”Să se facă lumina’!” (Geneza, 1:2) şi întregul Univers a fost emanat de o singură rază de lumina divină. Este un film cosmic, asemănător cu cel din sala de cinematograf.

Diferenţa constă în faptul că, în sala de cinematograf, spectacolul este bidimensional, solicitând doar văzul şi auzul, în timp ce „filmul” cosmic este multidimensional şi afectează toate cele cinci simţuri ale omului, în sala de cinematograf, imaginile proiectate pot să vă facă să râdeţi sau să plângeţi, dar filmul proiectat de Dumnezeu este mult mai complex şi deci mult mai captivant. „

Un fizician comenta cu condescendenţă:

„Este foarte frumos să reprezint arborii, florile, râurile ca părţi ale visului lui Dumnezeu. Ştiinţa a revelat că toate aceste lucruri sunt identice în esenţă, că toate sunt formate din protoni şi electroni”.

Prompt, Yogananda l-a întrerupt:

„Dacă tu ai lăsa o grămadă de cărămizi să cadă la sol, crezi că vor forma o casă? Cu siguranţă că nu. Este necesară o inteligenţa pentru a face ceva coerent cu o grămadă de cărămizi. Protonii şi neutronii sunt „cărămizile” din care a fost construit Universul. Dar a fost necesară o Inteligenţă pentru ca acesta să capete forma pe care o are.

Toate florile, toate râurile, toţi arborii sunt dotaţi cu inteligenţă.”

Sufletul şi Dumnezeu

Dumnezeu este Oceanul de Spirit, iar oamenii sunt asemănători valurilor care apar pe suprafaţa sa. Văzute dintr-o barcă, aceste valuri par să fie foarte diferite – unele sunt înalte şi puternice, altele sunt mici şi insignifiante. Dintr-un avion vedem numai oceanul, fără a sesiza valurile ce anima suprafaţa sa.

La fel se întâmplă cu cel absorbit de jocul iluziei, Maya. El se ataşează de succes şi este trist când suferă un eşec. Îi este teamă de durere şi boală, iubeşte existenţa terestră şi este îngrozit de moarte. Valurile existenţei umane par reale şi infinit diversificate, în ochii unei fiinţe eliberate totul este Brahman, totul este Dumnezeu.

Cu cât furtuna este mai puternică, cu atât valurile simt mai înalte. Cu cât vântul iluziei suflă mai puternic asupra minţii unei fiinţe, cu atât mai mult ea urmăreşte să se distingă de cei din jurul său.

Este cu neputinţă să te ascunzi de Creator. Toţi facem parte din Dumnezeu, la fel cum valurile fac parte din ocean. Noi nu suntem separaţi de El decât în aparenţă.

Persoanele care vor să-şi afirme personalitatea şi să se ridice deasupra celorlalţi prin vanitate şi orgoliu, la un moment dat se vor lovi cu putere de valurile celorlalte ego-uri, provocate tot de o furtună a iluziei.

Atâta timp cât este furtună, suprafaţa oceanului nu va cunoaşte liniştea. La fel, spiritul uman, perturbat de furtuna iluziei nu va găsi niciodată pacea şi nu va experimenta decât neliniştea şi angoasa. Pacea nu apare decât după furtună, indiferent dacă este vorba de elemente ale Naturii sau de conştiinţa unei persoane. „Valul” ego-ului va exista atâta timp cât fiinţa va fi pierdută în Maya (în iluzie).

In măsura în care ego-ul discipolului se va diminua, acesta va accepta o nouă relaţie cu Spiritul Infinit. O fiinţă evoluată spiritual nu încearcă nici o clipă să fie mai presus decât celelalte şi urmăreşte în permanenţă să trăiască în armonie cu cei din jurul său, cu Natura, cu Dumnezeu.

Analogic vorbind, dacă am considera că Dumnezeu este curentul electric atunci oamenii sunt becurile. Forma, culoarea şi luminozitatea becurilor poate varia la infinit, dar cauza care determină ca toate aceste becuri să dea lumină este, identică în toate cazurile.

Oamenii sunt înşelaţi de aparente. Ei exclamă: „Ce fiinţă frumoasă! Ce păr frumos! Ce surâs strălucitor!” – dar în momentul în care curentul se întrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea şi forma unui bec stins?

Nu uita nici o clipă adevărata Sursă a energiei vieţii.

Tot analogic vorbind, am putea spune că fiinţele umane sunt asemănătoare unor mici flăcări produse de o lampă cu gaz, iar pe Dumnezeu am putea să-L comparăm cu combustibilul. Forţa flăcării este proporţională cu comunicarea dintre flacără şi combustibil. La fel, cu cât noi ne deschidem mai mult faţă de prezenţa divină, cu atât El îşi poate manifesta lumina şi forţa Sa în vieţile noastre.

Invers, cu cât ne închidem mai mult faţă de Dumnezeu, datorită orgoliului şi indiferenţei faţă de nevoile celor din jurul nostru, cu atât Flacăra Divină, forţa şi inspiraţia Sa se vor reduce în proporţia obstrucţiei pe care noi o realizăm; iar în momentul în pare închiderea devine totală, flacăra dispare, chiar dacă mai există combustibil.

Nenumărate fiinţe sunt, atât de secate de vitalitate încât putem spune că nici nu există. Nu le putem considera în viaţă, în sensul obişnuit al cuvântului Despre ei vorbeşte IIisus când spune: „Lăsaţi morţii să-i îngroape pe cei morţi”.(Matei, 8:22)

Imaginaţi-vă mai multe recipiente pline cu apă şi lumina Lunii cum se reflecta pe suprafaţa apei din ele. Reflexia sa va fi diferită pentru flecare recipient, deşi ele reflectă aceiaşi Lună. Extrapolând, Dumnezeu este reflectat distinct de flecare fiinţă umană, dar nu este afectat de aceasta. Chiar dacă veţi distruge toate recipientele cu apă, Luna va rămâne neafectata, neschimbată.

Înţelept este cel care, primind lumina vieţii în „vasul” conştiinţei sale, ridică capul către Cer pentru a descoperi originea reală a luminii, Dumnezeu. Cel care, din contră, se încăpăţânează să reflecte doar „Luna”, se păcăleşte grav şi va înţelege aceasta atunci când recipientul său va fi distrus de trecerea vremii.

Pentru cel care îl iubeşte pe Dumnezeu, toate elementele creaţiei nu sunt decât o reamintire permanentă a prezentei Sale. „Reamintiţi-vă, în primul rând” – spune Iisus – „că împărăţia lui Dumnezeu este în voi”. (Luca, 17;21)

Oamenii sunt asemeni valurilor oceanului: ei dansează în furtuna iluziei. Oceanul nu încetează să-i aspire către El. Mai devreme sau mai târziu, ei vor fi resorbiţi şi în final se vor topi din nou în vastul Ocean al Iubirii Divine, care i-a emanat.

Un Dumnezeu, o religie

Un fermier avea şase fii, toţi orbi. într-o zi, el i-a rugat să spele un elefant. După ce fraţii au terminat treaba, fiecare a încercat să descrie animalul.

„Este foarte simplu” – a spus primul. „Acest animal este format din două oase foarte mari, acoperite de piele” – a spus primul frate; el îi spălase spatele.

„Cum poţi să spui astfel de prostii?” – a replicat cel de-al doilea. „Elefantul este asemănător unui tub lung”; el îi spălase trompa.

Cel de-al treilea, care a spălat urechile a spus că elefantul este format dintr-o pereche de evantaie.

Al patrulea a declarat că elefantul este format din patru coloane; el îi spălase picioarele.

Cel de-al cincilea, care spălase părţile laterale susţinea că elefantul este asemenea unui zid care respiră.

Cel de-al şaselea le-a spus: „Nici unul n-o să mă faceţi să cred prostiile pe care voi le-aţi spus. Eu ştiu: elefantul este asemenea unei frânghii care a coborât din cer”; el îi spălase coada.

Fiecare încerca să-i convingă pe ceilalţi că el are dreptate, astfel că s-au luat la ceartă. Tatăl, aflând motivul discuţiei, a zâmbit, şi le-a spus: „Copiii mei, nici unul dintre voi nu aveţi cu adevărat dreptate”.

„Să n-am dreptate?” – a spus unul dintre ei. „Fraţii mei sunt nişte mincinoşi şi tu acum încerci să spui că şi eu mint?”

„Copiii mei” – le-a spus tatăl, pe un ton conciliant – „fiecare dintre voi a spălat doar o parte din elefant, dar eu sunt singurul care-l pot vedea întreg. El este exact cum fiecare dintre voi l-aţi descris; dar este şi ceva mai mult, ceva ce voi nici nu vă puteţi imagina”. Astfel, el le-a descris cum arată cu adevărat un elefant.

„La fel se întâmplă şi cu diversele concepţii despre Divin ale diferitelor religii” – a conchis Sri Yogananda. „Dumnezeu este unul, dar căile care ne duc la El sunt numeroase şi aceasta poate să dea naştere Ia nenumărate confuzii şi conflicte”.

Un catâr poate transporta pe spatele său o mare cantitate de biblii şi scrieri sacre. Credeţi că aceasta îl va face mai spiritual? Din contră, această încărcătură îl va priva şi de limitata sa libertate de mişcare.

Adevărurile spirituale care sunt afirmate de religie sunt eterne. Dar din momentul în care au fost revelate de marii maeştri spirituali forma lor s-a diluat, s-a opacizat, datorită interpretărilor date de fiinţe umane netrezite spiritual.

Acesta este motivul pentru care Divinul trimite pe Pământ, din când în când, pe unul din Fiii Lui Iluminaţi, pentru a face să reînvie spiritul religios şi pentru a reda învăţăturilor tradiţionale puritatea originală. Priorităţile urmărite variază întotdeauna funcţie de necesităţile diverselor epoci, dar adevărurile fundamentale rămân eterne.

Legea vieţii are ca finalitate armonizarea fiinţei atât cu natura sa interioară, subiectivă, cât şi, bineînţeles, cu cea exterioară ei, obiectivă. Dacă vă veţi atinge cu degetele de o plită încinsă vă veţi arde. Durerea fizică este avertismentul pe care-l primiţi din partea Naturii pentru a înţelege ce trebuie să evitaţi pentru a vă păstra integritatea corporală.

Dacă îi trataţi pe cei din jurul vostru cu răutate, cu siguranţă că viaţa vă va trata într-un mod asemănător, iar în final inima voastră va fi împietrită şi viaţa voastră va deveni tristă şi searbădă. Prin astfel de exemple, Natura vă avertizează că printr-o atitudine dizarmonioasă ajungeţi să vă răniţi propriul Sine.

Dacă recunoaşteţi existenta acestei legi şi aliniaţi ei toate acţiunile voastre vă veţi bucura de o fericire durabilă, de o sănătate de fier şi de o perfecta armonie, atât în universul vostru lăuntric, cât şi în relaţiile voastre cu întreaga creaţie.

Când dorinţa ne tulbură mintea este important să ne amintim acest mare adevăr: „Când ne va inunda starea de beatitudine, orice suferinţă va dispare.”

Nu te identifica niciodată cu greşelile pe care le comiţi. Tu eşti copilul lui Dumnezeu, întotdeauna raportează-te la relaţia ta eternă cu EL.

Cel mai mare păcat pe care o fiinţă poate să-l facă este să se considere un păcătos. Pentru că doar gândind astfel, deschizi uşa şi inviţi păcatul să intre în mintea ta.

Să  te   defineşti  în   termenii   limitării   umane   înseamnă   să desacralizezi imaginea Divinului din fiinţa ta.

Nu te preocupa de defectele pe care le ai. Reaminteşte-ţi bunele tale acţiuni şi de tot binele care există în lume. Convinge-te de perfecţiunea ce există în tine. Aceasta te va ajuta să realizezi natura ta eternă, de copil al Divinului.

O cameră poate rămâne în întuneric timp de mii de ani, dar atunci când vom intra cu o lumânare aprinsă întunericul va dispare. La fel se întâmplă şi cu păcatul.

Totuşi, nu poţi să elimini păcatul din mintea unei fiinţe la fel de simplu cum poţi să elimini întunericul dintr-o cameră. Dar cu ajutorul devoţiunii şi al meditaţiei profunde întunericul -. din fiinţa ta va dispare, ca şi cum niciodată nu ar fi existat.

Nu contabilizaţi niciodată greşelile voastre. Urmăriţi să vedeţi dacă dragostea voastră pentru Dumnezeu este profund sinceră, pentru că pe Dumnezeu nu-L deranjează imperfecţiunea voastră, greşelile voastre; pe Dumnezeu, îl deranjează indiferenţa.

Dacă acoperim un obiect aurit cu un voal negru, vom spune că este negru? Bineînţeles că nu. Vom ştii întotdeauna că în spatele acelui voal obiectul este aurit.

Tot aşa, atunci când vom îndepărta vălurile ignoranţei care acoperă Spiritul, vom descoperi frumuseţea neschimbătoare a naturii noastre divine.

Simplul fapt de a gândi că nu suntem liberi este suficient pentru a ne împiedica să conştientizăm că în esenţă suntem de-a pururi liberi. Dacă nu putem elimina această idee nu vom reuşi niciodată să intrăm în samadhi.

Samadhi nu este ceva ce trebuie să obţinem; este ceva ce deja avem. Intru eternitate existăm în comuniune cu Dumnezeu şi doar pentru o scurtă perioadă de timp suntem răpiţi de iluzie, după care suntem din nou liberi în El.

„Maestre”, l-a întrebat într-o zi un discipol pe Yogananda, „dacă eu aş pretinde că sunt liber aceasta nu ar fi suficient ca să devin liber, nu-i aşa?”

„Ba da”, şi Maestrul a adăugat cu un surâs, „dar tu ţi-ai răspuns singur la întrebare. Tu ai spus «aceasta nu ar fi suficient ca să mă facă să fiu liber.»”

„Ne pare rău pentru cei care sunt bolnavi,” a spus Maestrul. „De ce să nu avem aceiaşi stare de compasiune şi pentru cei care sunt în păcat? Ei sunt «bolnavi» spiritual.”

Ignoranţa spirituală este cel mai mare păcat. Ea face ca toate celălalte păcate să devină posibile.

Dumnezeu te iubeşte la fel de mult ca pe Iisus, Krishna sau pe alţi mari sfinţi şi maeştrii spirituali. Tu eşti o picătură din Marele Ocean al Spiritului, iar oceanul este format în mod egal din toate picăturile sale.

Şi tu eşti o parte din Dumnezeu. Acest statut ţi-a fost conferit de Dumnezeu însuşi. Tu aparţii  Lui.

Fii în permanenţă conştient de ideea perfecţiunii tale în Dumnezeu. Aurul rămâne aur chiar dacă este îngropat în pământ de-a lungul anilor.

„Dacă nu aş avea nici un fel de dorinţă”, l-a întrebat un discipol pe Yogananda, „nu aş pierde toate motivaţiile, nu aş deveni un fel de robot uman?”

„Multe fiinţe îşi imaginează aceasta” i-a răspuns Maestrul. „Ei cred că în momentul în care nu mai au dorinţe interesul pentru viaţă dispare; aceasta nu se întâmplă deloc, ba din contră: abia atunci vei descoperi că întreaga viaţă este mult mai interesantă. Hai să ne gândim acum la aspectul negativ al dorinţei. Acesta te face să îţi fie teamă şi încontinuu să te întrebi: «ce se va întâmpla dacă….?» sau «dacă acest lucru nu se va întâmpla?».

Trăieşti într-o permanentă stare de anxietate legată de viitor sau într-o stare de regret continuu legat de trecut. Non-ataşamentul permite să trăim plenar starea de libertate interioară şi de bucurie divină. Atunci când vei fi capabil să te bucuri de prezent atunci îl vei putea găsi pe Dumnezeu. Absenţa dorinţei nu îţi distruge motivaţiile; cu cât vei ajunge să trăieşti mai mult în Dumnezeu cu atât va fi mai mare bucuria pe care o vei experimenta.”

Condiţiile exterioare obiective sunt întotdeauna neutre. Modul în care reacţionaţi Ia ele le determină să pară benefice sau nu. Trebuie să vă transformaţi reacţiile fată de circumstanţele exterioare.

Aceasta este esenţa întregului sistem Yoga – a neutraliza cu ajutorul Spiritului valurile reacţiunii. Fiţi în permanenţă fericiţi interior. Nu încercaţi să modificaţi exteriorul pentru a-l adapta cerinţelor voastre; urmăriţi mai bine să vă transformaţi interior.

Nu vei putea să te eliberezi atât timp cât îţi va mai fi frică. Cea mai bună metodă de ardere a karmei este să-ţi îndeplineşti plin de bucurie îndatoririle şi să întâmpini plin de curaj tot ceea ce viata îţi oferă.

Calea spirituală este formată din 25% efortul aspirantului, 25% ajutorul guru-lui şi 50% Grafia Divină. Dar este absolut necesar ca cele 25 de procente ale discipolului să fie formate din 100% efort şi sinceritate.

Modul tău de a gândi şi fluxul de graţie divină ce se va manifesta in viaţa ta este determinat de profunzimea conştientizării Sinelui fiinţei tale.

Marile miracole ale credinţei sunt posibile doar pentru cei care au perceput Divinul ca fiind unica realitate

Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar, adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre cele mai rare şi preţioase diamante. Ea poate fi obţinută numai de cei care o caută încontinuu, cu răbdare şi fermitate; iar pentru ca cineva să ajungă să o experimenteze nu este suficient doar să citească câteva cărţi spirituale sau să audieze câteva conferinţe.

Graţia nu va fi niciodată găsită acolo unde oamenii cred că ea trebuie să fie. Ea trebuie căutată într-un anumit mod, la locul potrivit şi într-o stare de spirit potrivită. Starea de spirit necesară pentru a putea primi Graţia Divină este o atitudine necondiţionată de dragoste faţă de Dumnezeu. Locul potrivit este în voi înşivă şi maniera potrivită este liniştea unei meditaţii profunde.

Pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie să vă puneţi de acord cu metodele şi legile sale.

Realizarea Sinelui Suprem este mesajul tuturor religiilor; acestea te ajută să-ţi descoperi potenţialul spiritual al fiinţei, pentru a realiza că nu eşti altceva decât copilul lui Dumnezeu. Valul trebuie si înţeleagă că realitatea sa, de simplu val, este temporară. Să înţeleagă că existenţa sa nu rezidă în forma pe care o are, ci în apa oceanului, a cărei realitate substanţială o manifestă. Realizarea adevăratei sale naturi necesită topirea, cufundarea în ocean şi unirea cu el.

Să presupunem că un evreu se converteşte la creştinism; deci nu va mai merge la sinagogă şi se va duce în fiecare duminică la biserică. Crezi că această mică schimbare îi va asigura mântuirea? Cu siguranţa că nu, cu excepţia cazului în care această schimbare nu va trezi în fiinţa sa adevărata iubire pentru Dumnezeu. Religia ta nu trebuie să-ţi fie precum un costum de haine, exterioară fiinţei tale, ci asemeni unui veşmânt de lumina”. Prin costum eu nu mă refer numai la învelişul fizic, ci şi la gândurile şi dorinţele în care oamenii se închistează. Ele nu te reprezintă. Descoperă că eşti în spatele acestor înlănţuiri, că eşti asemeni lui Buddha, Iisus sau Krishna. Pentru că aceste extraordinare fiinţe au venit pe Pământ pentru a ajuta oamenii să perceapă reflexia Sinelui Etern înlăuntrul lor.”

Propriul tău corp este templul lui Dumnezeu.. Descoperindu-ţi Sinele îl vei realiza pe Dumnezeu. Indiferent ce temple vizitezi şi indiferent ce ritualuri urmezi, cel mai important pelerinaj al tău va fi cel interior. Ultimul ritual religios constă în ofranda- energiei tale pe altarul comuniunii cu Absolutul Divin. Acesta este motivul pentru care Iisus a spus: «Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica». (loan, 2:19)

Atunci când te rogi lui Dumnezeu fă-o din tot sufletul tău. Spune ceea ce cu adevărat simţi. Nu ceea ce crezi tu că El ar dori să simţi. Fii total sincer faţă de Ei, pentru că nu ai cum să-i ascunzi trăirile tale interioare. O rugăciune intensă conferă o deosebită forţă mentală. Gândurile tale vor fi atunci focalizate şi centrate asupra Sa. Fără sinceritate, aceasta nu va avea loc. Dacă nu simţi nici un fel de stare de devoţiune roagă-te Lui astfel: „Dumnezeu, ajută-mă să te iubesc!” Dacă mintea ta este tulburată de nenumărate dorinţe roagă-te astfel: „Dumnezeu, mintea mea este plină de dorinţe, dar eu te doresc pe Tine mai mult decât orice. Ajută-mă să elimin orice limitare, pentru a mă putea cufunda în oceanul Tău de pace.” Este bine să te rogi cât mai des lui Dumnezeu, chiar şi pentru a obţine anumite bunuri materiale; dar este mult mai bine să te rogi ca voinţa Lui să o manifeşti în întreaga ta viaţă. El este ceea ce tu ai cu adevărat nevoie şi va face mult mai multe pentru tine decât îţi poţi imagina, înainte de toate, caută-L pentru El însuşi, pentru dragostea Lui. Roagă-l: „Tată, revelează-mi-te!” Dacă îL vei chema în acest fel plin de sinceritate, cu siguranţă întotdeauna va fi alături de tine.

Nu te ruga niciodată cu atitudinea unui cerşetor. Nu uita nici o clipă că eşti copilul lui Dumnezeu. Copilul Lui fiind, ai drept asupra comorilor Sale. Roagă-te fiind convins că te ascultă, deoarece cu siguranţă îţi va îndeplini toate rugăminţile dacă te vei ruga Lui plin de dragoste. Roagă-te cu toată inima ta, cu toată intensitatea. Formulează-ţi rugăminţile cu dragoste, nu cerşi. Cerându-i nu trebuie nici o clipă să urmăreşti să-I impui voinţa ta Lui, ci roagă-te cu fermitate, convins fiind că El îţi va dărui tot ce este mai bine pentru tine. Iisus exprimă aceasta când spune: „Rugaţi-vă cu credinţă”. (”Tot ceea ce vă veţi ruga cu credinţă în rugăciunea voastră veţi primi”. Matei 21:22)

O credinţă fermă şi iubirea sinceră sunt elementele cele mai importante în rugăciune.

Roagă-te lui Dumnezeu astfel: „Preaiubitul meu infinit, eu ştiu că Tu eşti mai aproape de mine decât aceste cuvinte pe care le folosesc în rugăciunea mea; mai aproape chiar decât gândurile mele cele mai intime. Depăşind toate sentimentele agitate, eu simt în permanenţă dragostea şi grija Ta pentru mine. Dincolo chiar de trezirea mea actuală spirituală, eu simt susţinerea şi ghidarea Conştiinţei Tale. Depăşind chiar şi dragostea mea pentru Tine, eu voi deveni din ce în ce mai conştient de dragostea Ta.”

Dacă vei continua să te rogi astfel cu toată intensitatea, vei simţi prezenţa Sa ca pe o mare bucurie ce îţi va umple inima, în această stare de bucurie covârşitoare vei ştii că El este alături de tine şi că îi aparţii cu adevărat.

Roagă-te într-o stare extatică, meditează într-o stare extatică şi în fiecare moment liber pe care îl ai gândeşte-te la Dumnezeu. Fii asemeni acului unui busole care, indiferent cum este aceasta orientată, arată nordul. Aceasta trebuie să fie atitudinea unui yoghin. Indiferent unde mergi sau ce faci, mintea ta trebuie să fie întotdeauna orientată către steaua polară a prezenţei lui Dumnezeu din fiinţa ta.

Cum să-L iubeşti pe Dumnezeu? lubeşte-L aşa cum un sărac iubeşte banii, aşa cum un înecat tânjeşte după o gură de aer, aşa cum o fiinţă rătăcită in desert tânjeşte după o cană cu apă. Iubeşte-L cu înflăcărarea primei iubiri a tuturor îndrăgostiţilor.

Atunci când vei învăţa să-L iubeşti din toată inima ta, atunci Îl vei găsi. Doar atunci vei fi cu adevărat yoghin, fiinţă ce a atins uniunea cu Dumnezeu.

Contopirea cu Fiinţa Preaiubită Cosmică este cea mai minunată experienţă posibilă. Este vis în vis, bucurie în bucurie, un milion de divine iubiri într-una singură ce-.ţi vor topi inima, în oricare punct din acest spaţiu te-ai afla, vei primi dragostea Sa, strălucind cu intensitatea a milioane de sori. De fiecare dată când vei gândi că ai epuizat dragostea Lui vei simţi cum un val infinit te cuprinde şi te topeşte în fericire.

Acesta este extazul divin!

Sufletului îi place foarte mult să mediteze, pentru că intrând astfel în contact cu Spiritul, experimentează cea mai intensă stare de bucurie. Nu uita aceasta niciodată; în mod special atunci când te afli într-o o stare de agitaţie mentală. Aversiunea faţă de meditaţie este datorată ego-ului şi nu sufletului.

Doar aspiranţii yoga ce realizează un efort extrem pot să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu; nu cei care în permanenţă găsesc scuze spunând cum ar fi: „Mai întâi trebuie să am din ce să trăiesc, pe urmă să găsesc un loc liniştit, şi după aceea voi începe să meditez.”

Cei care continuă să amâne practica lor spirituală nu vor ajunge niciodată să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar dacă îţi vei spune: «acum, chiar în acest moment, voi intra într-o meditaţie profundă» – poţi să atingi instantaneu o stare spirituală înălţătoare. Atunci când o fiinţă moare de somn, ea poate adormi oriunde, instantaneu. Tot aşa se întâmplă şi cu o fiinţă care îl iubeşte pe Dumnezeu. Ea poate medita oriunde, chiar şi într-un loc foarte aglomerat sau foarte zgomotos.

Nu aştepta în fiecare zi să vezi cum înfloreşte o floare spirituala în grădina vieţii tale. Ai încredere că Dumnezeu, dacă te vei dărui total lui, îţi va da împlinirea spirituală la timpul Său, adică la momentul potrivit. După ce ai plantat sămânţa aspiraţiei divine, ud-o zilnic printr-o practică spirituală intensă şi prin acţiuni corecte.

Elimină din fiinţa ta indecizia, neîncrederea şi inerţia. Când lăstarii divinei percepţii apar îngrijeşte-i cu devoţiune şi într-o dimineaţă vei observa cu uimire cum a înflorit cea mai frumoasă floare, floarea Realizării Sinelui.

Nu fii nerăbdător sau neliniştit în efortul tău de a-L găsi pe Dumnezeu. Dăruie-te cu toată inima, dar nu fii nerăbdător să aştepţi efectele. Fii calm, îndreaptă-te spre ţelul tău divin cu linişte şi pace în suflet.

Trăieşte în această lume ca un musafir. Adevăratul tău cămin nu este aici. Chiar dacă actul casei în care trăieşti este pe numele tău, cui a aparţinut el înainte ca tu să-L cumperi şi cine-L va avea după moartea ta. Această existentă nu este decât un refugiu, o scurtă etapă în lungul voiaj care te conduce către Dumnezeu Tatăl. Consideră-te un invitat pe Pământ. Atâta timp cât eşti aici musafir, încearcă să fii cât mai agreabil. Urmăreşte să acţionezi cât mai bine şi cât mai responsabil, ai grijă de tot ceea ce Dumnezeu îţi pune la dispoziţie şi nu uita nici o clipă că sunt ale Lui şi nu ale tale.

Ce inconştienţi sunt oamenii că îşi irosesc timpul pentru a-şi îmbuiba corpul, a acumula bogăţii şi a ajunge să aibă maximum de posesiuni. In momentul în care vor muri vor trebui să lase totul în urma lor. Ei se pierd în scuze interminabile: „Nu am timp să meditez”, spun ei, „trebuie să mă duc la toate acele întâlniri de afaceri”. Dar uită că atunci când Dumnezeu îi va chema la el vor fi obligaţi să întrerupă toate aceste angajamente. Moartea este singurul „angajament” ce nu poate fi anulat.

De ce să pierzi atunci atâta timp cu lucruri efemere? Cât de orb eşti. Trezeşte-te! Dacă Dumnezeu te cheamă trebuie să laşi în urmă toate plăcerile sau durerile acestei lumi.

„Caută-mă”, îţi spune El. „Şi vei găsi în Mine bucuria imperisabila” pe care tu o cauţi de atâta timp în valurile impermanenţei. Tot ceea ce tu ai dorit, de-a lungul a nenumărate încarnări nu vei găsi decât în Mine, pentru totdeauna.

Consideră întotdeauna că nu aparţii nimănui şi că nimeni, de fapt, nu îţi aparţine. Tu eşti în trecere pe acest Pământ şi adevăratul motiv pentru care eşti aici este foarte diferit de cel pe care tu îl crezi.

Familia ta consideră că îi aparţii, dar dacă vei muri şi vei renaşte la vecinii tăi, crezi că te va recunoaşte?

Şi prietenii tăi cred că le aparţii, dar dacă vor exista mici neînţelegeri între voi câţi îţi vor rămâne loiali?

Oamenii spun că îşi iubesc aproapele, dar ei nu se iubesc decât pe ei înşişi. De fapt, ei îi iubesc pe ceilalţi numai în măsura în care aceştia le fac pe plac. Adevărata iubire este atunci când, chiar cu preţul unui sacrificiu personal, îţi face plăcere să poţi genera fericire fiinţei iubite. Oare câte fiinţe iubesc astfel? Foarte puţine! Şi câte dintre ele sunt la rândul lor iubite? Şi mai puţine.

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

O regulă de aur pe care trebuie să o urmezi întreaga viaţă este să păstrezi starea de martor în tot ceea ce se întâmplă. Ca să înţelegi mai bine ceea ce vreau să-ţi spun îţi voi da următoarele exemple.

Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o, realitate mult mai vastă, care în această clipă îţi scapă. Indiferent de persoana cu care tu vorbeşti, imaginează-ţi că există o fiinţă invizibilă pentru cel care nu este receptiv la realitatea subtilă, care îţi vorbeşte prin intermediul acelei fiinţe. Indiferent de acţiunea pe care o realizezi, urmăreşte să percepi o altă prezentă alături de tine care te priveşte, te ghidează şi-ţi dăruieşte putere. In momentul în care priveşti în ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.

Orice eveniment din viaţa ta priveşte-l detaşat cum se derulează şi întreabă-te ce vrea Dumnezeu să te înveţe din această experienţă.

Dacă doreşti să simţi pe Dumnezeu cum te ghidează în întreaga ta viaţă nu pierde timpul vorbind prea mult. Liniştea este altarul Spiritului.

Atunci când eşti în compania celorlalţi fii alături de ei cu toată fiinţa ta. Dar în clipa când rămâi singur fii doar cu Dumnezeu. Şi fă tot posibilul să petreci cât mai mult timp cu El.

Solitudinea este preţul evoluţiei.

Când în cei din jurul tău vei vedea numai aspectele lor negative, numai ce este rău în fiinţa Ior, adu-ţi aminte că de fapt este ceva în neregulă cu persoana ta.

Atunci când eşti într-o stare de armonie interioară, toate lucrurile ţi se vor părea corecte pentru că atunci vei realiza că toate fac parte din Dumnezeu. Doar în acel moment vei accepta viaţa aşa cum este şi vei privi cu înţelegere şi simpatie toate fiinţele indiferent de greşelile pe care le fac.

Nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi în acelaşi timp să fii rău cu oamenii din jurul tău. Nu poţi să-L iubeşti şi totuşi în inima ta să mai existe ură. Modul în care te comporţi cu ceilalţi reflectă starea ta de conştiinţă şi condiţionările tale.

Să nu-ţi imaginezi vreodată că poţi câştiga dragostea lui Dumnezeu, dacă tu nici măcar nu eşti capabil să cucereşti dragostea fiinţelor din jurul tău. Dacă cu adevărat îl iubeşti pe El, trebuie să-L iubeşti pe El în toţi.

Anunțuri

Un comentariu la “CUVINTE DIN LUMINA – NESTEMATE AL MISTICII ORIENTALE – Ep.7

  1. Multumim pentru nestematele cuvinte.
    ***
    Este o adevarata incantare pentru inima mea sa simt o particica din cunoasterea si intelegerea pe care ni le transmite Yogananda.
    ***
    Singura si adevarata bucurie nu este nici macar efortul nobil de ai ajuta pe ceilalti ci de a face totul ca ceilalti sa aiba posibilitatea sa se bucure de adevarata bucurie – DIVINUL .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s