MEDITATIA FOCULUI

In acest clip va prezint o meditatie ghidata care a fost expusa in cadrul seminarului consacrat aprofundarii modalitatilor teoretice si practice de trezire si dinamizare armonioasa a celui de al treilea centru energetic –  Manipura Chakra.

Anunțuri

Un comentariu la “MEDITATIA FOCULUI

  1. Superbă şi fascinantă povestea Focului pe care ne-ai adus-o în ochii amintirii şi ai imaginaţiei, pe care ne-ai şoptit-o cu tâlc, pe care ne-ai ritmat-o melodic…
    Am trăit, începând cu data de 14 mai, o scurtă odisee începând cu o Ceremonie a Focului, susţinută de un lama tibetan în Constanţa şi mi-am amintit de stările trăite în timpul ceremonialului şi marţi, 17 mai, când , în cadrul unei întruniri oficiale la Galaţi, un participant maghiar şi-a început prezentarea cu un motto:
    „Dacă nu merge Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed.”
    Între Foc şi Apă, cu darurile, ispitele şi pericolele potenţiale ale acestor elemente, m-am simţit un Ulise binecuvântat de soartă, prin multiplele experienţe trăite, în locul Penelopei cu care am fost tentată să mă identific, o mare parte din viaţă.
    Plecasem din Constanţa cu arderea dorului de tovărăşia unor oameni în care spiritul luminează zi şi noapte,consideram acest scurt drum ca un intermezzo pregătitor înainte de Kamala şi Hridaya:am întâlnit la Galaţi călătorii pe ape interioare, cei care nu înfruntă furtunile mării dar pe care, cum spunea cândva un fost coleg, tot „nu-i încape pământul”
    Privind de pe faleza Dunării Munţii Măcinului, rezistenţa „hercinică” a Dobrogei, confundându-se cu norii violeţi, am trăit, copleşitor, sentimentul dăinuirii prezente şi lipsa foamei de viitor:de la Dunărea clipocind în scânteieri şi luciri multicolore la lotci, pescari şi vapoare întretăindu-şi urmele pe apă, până la drumul furnicilor pe care mă feream să le calc,încolonate în marşul lor sacrificial şi sisific, la tinerii pe role şi câinii albi alergând zburdalnic pe iarbă, cu mai multă naturaleţe decât joggingul practicat pe pista de beton sau pe cărăruia de pământ,totul vibra de frumuseţe, sub soare…
    Muzica lui Strauss, pregătită pt. festivitatea inaugurală la care am fost invitată mă purta cu gândul la vals, poate o variantă europeană de cuplu a dansului dervişilor rotitori , îndrăgostiţi de unitatea dintre Sus şi Jos?
    Drumul de întoarcere, ieri, magia „trecerii apelor”, chiar şi cu bacul, ameţitoarea căldură solară şi cromatică străbătută cu caii putere ai unui automobil iubitor de viteză, viaţa pulsând în noi, călătorii, dar şi contemplată pe parcurs(câmpuri, flori, pasări,păduri, cai, vite, oiţe şi capre, ciobani şi alte atât de multe, diverse şi fugare siluete, credeam că marchează sfârşitul călătoriei…A fost „călătoria pe apă”
    Fermecată până la extaz de „prezentul ” care a fost ieri, tulburată de noaptea viselor şi re-trezită la prezentul zilei de azi, simt, clocotitor,focul invocat de Rumi şi aleg bucuria descoperirii că „voiajul focului abia începe”, indiferent de vârstă.
    Miraculos, cu adevărat, darul meditaţiei pregătite , ca întotdeauna, atât de documentat dar şi inovator, de tine,Liviu.
    Cu bucuria recunoaşterii focului vieţii şi cu speranţa reprogramării seminarului intensiv Hridaya într-o perioadă în care să pot participa şi eu, îţi multumesc pt. tot ceea ce dăruieşti căutătorilor spirituali, cu Iubire şi Lumină în Suflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s