DESPRE NEINCREDERE

Atunci cand vrem sa ne evaluam propriile posibilitati este bine sa recunoastem si cat de increzatori sau neincrezatori suntem. Aceasta incredere sau neincredere se poate exprima cu privire la noi sau la universul exterior. Iata aici cateva idei menite sa va clarifice aceste aspecte.

DE LA INCREDERE … LA CREDINTA

Daca o serie intreaga de idei si credinte la care am aderat ne indeparteaza de noi insine, de semenii nostri, de Dumnezeu, facându-ne sa nu mai credem in Bine, in Iubire, in Adevar, in Frumusete, in Armonie, putem fi siguri ca acele credinte (religioase sau nu) sunt gresite. Urmarea va fi Dez-amagirea si Suferinta sub o forma sau alta. 

NUMAI ADEVARUL TE POATE ELIBERA

Nu exista religie superioara Adevarului !

A existat, există şi va continua să existe. Un Adevăr care să îl facă fericit şi să îl împlinească. Unii îl caută cu mintea, alţii îl caută cu inima, dar pentru toţi el reprezintă o necesitate fundamentală. Pentru mulţi însă această căutare sfârşeşte înainte de a începe, mulţumindu-se cu răspunsuri superficiale la întrebările fundamentale ale vieţii şi adâncindu-se astfel tot mai mult în iluzie.

Omul are o natură duală

În Upanishad-e (texte antice ale înţelepciunii indiene) se spune că mintea are un caracter dual. Pe de o parte, ea este impură când are tendinţa să se menţină în iluzie, iar pe de altă parte ea este pură atunci când caută ceea ce este neschimbător, etern şi real. Datorită impulsului ascendent dat de mintea pură, omul a fost întotdeauna în căutarea Adevărului, urmărind să îl cunoască pe una din cele trei mari căi: filozofia, ştiinţa sau religia. Majoritatea oamenilor consideră că doar ceea ce văd cu ochii lor fizici există. Însă un observator atent va descoperi repede că ceea ce apare ca fiind real pentru unii, este ireal pentru alţii. Percepţia obişnuită conţine limitări legate de organele de simţ şi de capacitatea lor restrânsă de a percepe realitatea.

Se ştie că există mai multe etape între perceperea unui obiect prin simţuri şi formarea unei imagini mentale care să îi corespundă. Nimeni nu vede un obiect fizic aşa cum este el în realitate, ci numai câteva aspecte cum ar fi culorile şi alte proprietăţi care pot fi percepute de către simţuri. Pe de altă parte această realitate parţială, filtrată de fereastra îngustă a simţurilor, este alterată şi de minte care suprapune peste obiectul perceput propriile impresii legate de acesta, impresii care acţionează ca nişte sui generis filtre. Prin urmare nu se poate obţine decât o imagine aproximativă referitoare la lumea exterioară şi această realitate simplă arată că nimeni nu poate susţine că ştie tot adevărul nici măcar despre obiectele fizice pe care le percepem. Lumea pe care o cunoaştem este o iluzie atât timp cât ne lăsăm înşelaţi de simţuri şi de percepţiile eronate pe care mintea le are cu privire la universul exterior.

Căutarea Adevărului este un aspect ce ţine de natura umană dar acelaşi lucru se poate spune şi despre refugierea în iluzii. Iluziile iau numeroase forme şi prima dintre ele este aceea a materiei. Bărbaţi şi femei se nasc şi mor fără a cunoaşte de ce, sau de unde au venit pe acest pământ, sau care este scopul scurtului lor răgaz pe această lume, picătură infimă în oceanul infinit al Eternităţii.

Limitarea materiei

Pentru cea mai mare parte a oamenilor, viaţa lor trecătoare pe pământ este singura realitate, pentru că ei nu cunosc altceva. Eroarea aceasta vine din iluzia faptului că numai ceea ce este văzut şi cunoscut este considerat real, iluzie care face ca universul să fie experimentat numai prin corpul fizic. De asemenea ne gândim că tot ceea ce există trebuie să ne creeze un moment de plăcere şi astfel ia naştere societatea de consum, orientată în cea mai mare parte către dobândirea de bunuri care să asigure acea plăcere.

Materialismul grosier duce la cruzime nu numai faţă de cei asemenea nouă dar şi faţă de animale şi alte vietăţi, căci vieţile altora nu sunt importante în lupta acerbă pentru existenţă. Materialismul glorifică cultul succesului facil. Pentru a se ridica pe scara sa de valori, materialistul trebuie să îi înlăture pe ceilalţi, iar în cazul în care nu obţine recunoaşterea sau renumele sau situaţia socială corespunzătoare, el se simte zdrobit. Punctul de vedere al hedoniştilor, a celor cred că există doar pentru a experimenta plăcerea, nu este nou; el era cunoscut în Grecia şi în multe alte ţări. Contrapartea plăcerii este frustrarea şi teama, teama că pe parcursul scurt al acestei vieţi nu vom reuşi să fim îndeajuns de fericiţi şi nu vom obţine tot ceea ce ne dorim. Teama şi frustrarea conduc la violenţă, o realitate tot mai prezentă a vremurilor noastre.

Dogma ascunde adevărul

O a doua formă de iluzie apare datorită convingerilor de tot felul. Materialistul nu crede decât în ceea ce poate fi cunoscut prin intermediul simţurilor. Pentru el, nu există nimic altceva decât ceea ce se găseşte în domeniul propriei sale experienţe. Dar există o altă categorie de oameni care sunt gata să-şi imagineze existenţa ca fiind alcătuită din multe lucruri pe care ei nu le pot vedea, dar pe care şi le pot imagina.

Dogma religioasă, aşa cum se prezintă astăzi este adesea produsul temerilor şi speranţelor omului, o structură de iluzii fondată pe credulitate. Adevărul spiritual nu mai reprezintă o experienţă directă, el fiind înlocuit de imaginaţie. Atunci când există o stare de nemulţumire în faţa sorţii aparent nedrepte, atunci când relaţiile cu persoanele de sex opus nu sunt satisfăcătoare, atunci când există teama de moarte, de solitudine şi incapacitatea de a promova în viaţă, frustrarea este acoperită de speranţa într-o altă lume care să ofere satisfacţii mai durabile. Este reconfortant să ne imaginăm că o putere supraumană ne-ar putea salva de la suferinţă, de la păcat, de la durere, de contradicţiile care fac parte din viaţa cotidiană. Astfel, omul îşi imaginează un zeu sau poate doi care să-i împlinească necesităţile sale particulare. Aşa cum spunea Voltaire, în glumă, omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul său, iar scrierile sacre şi mitologice ale diferitelor religii, constituie pentru aceasta o puternică mărturie. Lupta pentru viaţă l-a făcut pe om tiran şi himerele sale au dat naştere atunci unui despot suprauman la care să facă apel pentru a elimina obstacolele şi duşmanii din calea sa. Atât timp cât omul va rămâne meschin, zeul său va fi de asemenea meschin, iar favoriţii săi vor merge în Paradis şi duşmanii vor fi expediaţi în purgatoriu conform capriciilor şi planurilor sale.

Iisus a schimbat într-o mare măsură această imagine, aducând iubirea altruistă în viaţa oamenilor şi arătând că acesta este şi modul în care Dumnezeu cel adevărat se manifestă: plin de compasiune şi iubire pentru creaţia sa. Dar pentru că oamenii totuşi nu s-au transformat îndeajuns pentru a înţelege acest mister, religia a ajuns cauză de războaie şi de suferinţă. Astăzi hinduşii luptă cu musulmanii, musulmanii cu evreii, protestanţii cu catolicii şi fiecare este convins că Dumnezeu este de partea sa.

Mintea dă naştere iluziei

Există o a treia iluzie produsă de către intelect. Încercând să înţeleagă natura şi legile imensului univers, complex şi subtil, au fost create mai multe teorii. Aceste teorii au devenit sisteme şi şcoli de gândire filozofică conflictuală, hrănind fanatismul şi bigotismul. Fiecare crede că sistemul său este superior. Fiecare trăieşte cu iluzia că el cunoaşte adevărul. Jocul de opinii şi de ideologii, indiferent că ele sunt filozofice, politice sau religioase a produs ură, fanatism şi răutate, divizând oamenii. Dar dacă filozoful ar fi interesat cu adevărat în descoperirea Adevărului şi în experimentarea lui cu întreaga sa fiinţă, întreaga lume ar fi diferită. Dacă religia ar încuraja oamenii să caute Realitatea, în loc să le spună ce ar trebui să creadă, lumea ar fi un loc mult mai liniştit, căci toleranţa ar însoţi dorinţa de a descoperi ceea ce este real.

Astăzi, ştiinţa modernă care studiază obiectele fizice nu ne ajută să cunoaştem ceea ce sunt ele în realitate. Iar existenţa nu conţine doar obiectele fizice. Materia este, aşa cum şi ştiinţa a ajuns să o recunoască, un joc de forţe, de energii care îşi au rădăcina în necunoscut şi din care se nasc aparenţele pe care noi le credem reale. Concepţiile omului nu corespund în  mod exact obiectelor aşa cum sunt ele, pentru că el deja interpretează ceea ce percepe conform prejudecăţilor şi condiţionărilor anterioare. Din această cauză omul înţelept nu urmăreşte să ajungă la nici o concluzie definitivă privind realitatea lucrurilor. Pentru el există întotdeauna misterul în spatele tuturor realităţilor şi acceptându-l el cunoaşte din ce în ce mai în profunzime.

PRACTICA SPIRITUALA – CALE A IMPLINIRII

Dupa expunerile cu privire la vointa, o intrebare fireasca ar putea sa ne apara. Cum am putea sa ne angrenam propria vointa pentru a ajunge sa implinim voia lui Dumnezeu?

IDEI SI CONCEPTII ERONATE CU PRIVIRE LA VOINTA DIVINA

Am propus in cadrul seminarului consacrat celui de al treilea plan al fiintei – planul vointei (controlat de centrul energetic Manipura chakra) abordarea unei teme ”delicate” cu privire la ce cred oamenii ca reprezinta vointa lui Dumnezeu. Am urmarit sa expun lucrurile intr-o maniera logic-rationala pentru a putea sa creati un sistem de reprezentare mai aproape de realitate.

De mii si mii de ani oamenii incearca sa inteleaga relatia lor cu Dumnezeu. De ce o fac asa cum o fac veti intelege poate mai bine din aceasta prelegere care a suscitat, de asemenea, un mare interes. Trebuie sa acceptam cu umilinta, mai ales in aceste timpuri, in care orgoliul fiintei umane a atins culmi nebanuite, ca noi nu putem cunoaste ratiunea si vointa lui Dumnezeu. Dar ceea ce noi oamenii am putea face este sa revenim la ”bunul simt natural” si sa recunoastem propriile proiectii si plasmuiri conceptuale si imaginative pe care le-am structurat de-a lungul timpului cu privire la divinitate si sa avem curajul sa le eliminam.  In acest demers, modalitatea pe care v-o propun este una ”traditionala”: NETI – NETI – NETI. Cu alte cuvinte: Vointa lui Dumnezeu NU ESTE ACEEA, NU ESTE ACEEA, NU ESTE ACEEA. Va rog sa fiti cat mai deschisi si urmariti sa treceti dincolo de nivelul dogmatic si incarcat de prejudecati al subconstientului colectiv.

VOINTA: ALEGERE SAU DETERMINARE?

A existat si continua sa existe o dezbatere filosofica asupra acestei intrebari. Cat din actul vointei reprezinta libertatea de a alege si cat este determinat de conditionarea karmica? Poate cele cateva idei va vor ajuta sa va clarificati in aceasta directie.

PUTEREA VOINTEI SI METODE DE A O CULTIVA

Intre ”a vrea” si ”a putea sa vrei” asa incat sa-ti implinesti visele si aspiratiile este o mare diferenta. Aceasta prelegere a suscitat un mare interes atunci cand a fost prezentata pentru ca a produs o alta reprezentare cu privire la ce inseamna ”puterea vointei”.

REFLECTAREA DOMINANTEI NIVELULUI 3 IN PLAN SOCIAL

Spuneam si cu alte ocazii, ca aceasta istorie a umanitatii trebuie inteleasa si din perspectiva modului in care nivelul evolutiv individual determina prin compunere o rezultanta, care ulterior se reflecta asupra vietii fiecaruia dintre membrii comunitatilor care compun marea masa a omenirii. Toti am participat, si continuam sa o facem, la ”scrierea” istoriei. Dar conteaza foarte mult sa intelegem si rolul pe care l-am avut si de ce a fost asa. Numai intelegerea determinismului propriu, in sensul unei autentice cunoasteri de sine, poate explica viziunea, pozitia si influenta pe care am avut-o de-a lungul istoriei fiecare dintre noi. Dar aceasta pozitie se poate schimba odata ce creste puterea interioara de transformare.

DESPRE AUTOAPRECIERE SI CUM AM PUTEA SA O CRESTEM

Au fost analizate de catre cercetatori in domeniul psihologiei parerile oamenilor cu privire la ei insisi. Cu exceptia unor persoane care dobandisera succesul in anumite directii, prea putini din cei interogati s-au putut aprecia intr-un mod corect, desi testele aratasera anumite disponibilitati si aptitudini pozitive. Procesul unei veritabile cunoasteri de sine implica si capacitatea de a ne evalua corect resursele si posibilitatile pentru a ne putea apoi, bazati pe acestea,  sa ne orientam mai departe, intr-o anumita directie.