Cele mai profunde si autentice imbolduri care le primim in viata sunt … de la Inima noastra.
Nu trebuie sa confundam insa impulsurile care ne apar din minte sub forma dorintelor si gandurilor obisnuite cu …vocea Inimii.
Inima sau, poate cu alte cuvinte, sufletul nostru ne vorbeste o limba care este mai greu descifrata de catre minte dar caracteristica acelei voci a Inimii este starea de unitate, de bucurie si de profund acord si sintonie a intregii fiinte la mesajul sau. Aceasta stare ne conduce apoi catre actiunea inspirata.
Sufletul se simte viu si vibrand mai ales cand este hranit de iubire, frumusete, adevar, credinta. Inima canta atunci pentru noi si pentru semenii nostrii simfonia sa celesta, atragand si incantand ambianta exterioara intr-un mod firesc si natural precum o gradina de trandafiri sau de ciresi infloriti.
De multe ori traim aceste scurte momente de trezire a sufletului. Am vrea sa le prelungim. Multi, incercand sa facem aceasta ne atasam de obiectele simturilor care ne seduc si, gradat, in mod insidios, ajung sa ne fure pacea Inimii.
Toate traditiile spirituale ofera vestea buna pe care cu totii o asteptam. Ca se poate ! Prin noi insine, cu resursele pe care le avem, putem trezi coarda sensibila a sufletului pentru ca Inima sa continue sa cante cu dor si bucurie, iubirea, frumusetea si extazul implinirii ei. Ce poate umple si ferici o cupa de aur? Decat numai nectarul divin. Despre acest elixir al fericirii si extazului vorbesc traditiile contemplative atunci cand ofera modalitatile de a trai in unitate, fericit si impacat in propria fiinta si cu semenii nostri. Cum se poate ajunge la aceste stari sublime de constiinta? Prin MEDITATIE.
De multe ori meditatia este privita ca o cale de deconditionare si de iesire din problematica mai mult sau mai putin anxioasa a vietii. Este o cale, este un mijloc, este un mod de a trai care tine la o parte suferinta.
O intrebare se poate pune. De unde stim ca meditatia este remediul neimplinirilor vietii? Raspunsul la aceasta intrebare ar necesita sa stim ce este ceea ce cu adevarat ne lipseste in viata. In linii mari vorbind, sentimentul de insatisfactie apare in momentul in care, dupa ce am trait un anumit numar de ani, ajungem la concluzia ca:
– dorintele omenesti par sa nu aiba nici un sfarsit;
– cu cat oamenii poseda mai multe lucruri, cu atat vor mai multe;
– obiectele simturilor nu fac altceva decat sa ne iluzioneze in loc sa ne elibereze de tensiuni, anxietati si dorinte.
– dorinta de fericire depaseste puterea imaginatiei si nu poate fi implinita de nimic din ceea ce exista in aceasta lume, datorita faptului ca atat timp cat mai ramane ceva in afara fiintei noastre, acel ceva reprezinta potential fie un obiect al dorintei noastre, fie o sursa a suferintei, prin neimplinirea si neputinta de a-l obtine;
– asa-numitele placeri ale vietii par de cele mai multe ori sa tina de o anumita excitatie nervoasa, sau o supunere fata de anumite impulsuri involuntare si o sclavie fata de instinctele primare, mai degraba decat de trairea adevaratei libertati si fericiri care este, in cele din urma, telul catre care orice om aspira.
Daca acestea sau altele, pe care nu le-am putut cuprinde in aceste cateva idei, sunt neajunsurile vietii, cum ar putea fi ele remediate prin meditatie? Mai intai meditatia ar trebui sa fie o atitudine constanta a sufletului si mintii si nicidecum o simpla tehnica pe care o exersam doar atat timp cat suntem in locul pe care l-am dedicat exercitiilor spirituale. O analiza atenta a naturii meditatiei deschide poarta catre o realitate mai profunda decat cea care este revelata de procesele mentale obisnuite, cum ar fi rationamentul, intelegerea si senzatia. Meditatia este intr-adevar mai mult efervescenta a sufletului aflat in starea sa naturala, decat o simpla functie a mintii.
Sufletul nu este decat rareori activ in circumstantele vietii obisnuite. Diferenta dintre functiile pe care personalitatea omeneasca obisnuita le indeplineste si actiunile realizate cu sufletul trezit este faptul ca, in primul caz, o singura functie este activa in timp ce celelalte sunt ignorate sau suprimate; in cel de al doilea caz, intreaga noastra fiinta in aspectul sau esential se trezeste la momentul potrivit pentru actiune si nimic nu este exclus din aceasta. Foarte rar noi actionam cu sufletul trezit, insa atunci cand actionam astfel, chiar si intr-o forma mai atenuata, traim o fericire incomparabila.
Cele mai superficiale manifestari ale sufletului prin canalele personalitatii umane pot fi percepute, de exemplu, in entuziasmul extatic trait in arta. In astfel de trairi, noi uitam de propria noastra fiinta si devenim una cu obiectul experientei noastre. Acesta este motivul pentru care arta poate sa focalizeze atentia atat de intens, facandu-ne sa uitam de orice altceva pe timpul cat acea manifestare artistica se desfasoara sau ne capteaza atentia.
Sufletul se trezeste uneori in viata de zi cu zi
Si in viata de zi cu zi exista unele momente in care sufletul se trezeste. Acestea sunt momentele in care traim emotii foarte intense. Atunci, intreaga noastra fiinta este pusa la unison in actiunea respectiva, si in aceste cazuri logica impusa de intelect si etichetele generate de lume si prejudecati nu mai valoreaza nimic. Este adevarat ca, cel mai adesea, aceste momente trec neobservate, pentru ca imediat dupa ce acel moment de implinire si de pura manifestare a Existentei, apare uitarea care ne determina sa ne orientam din nou catre exterior.
Aceasta traire de culme este de multe ori foarte scurta si foarte putin constientizata, dar ne poate permite, atunci cand suntem atenti, sa trecem dincolo de conjunctura efemera care a generat-o si sa patrundem in realitatea profunda a esentei sufletului nostru.
Alchimia trezirii sufletului
Toate aceste elemente legate de modul de a trai evenimentele existentei de zi cu zi au in comun dualitatea dintre suferinta, oboseala, saturatie pe de o parte si fericire, implinire, energie nesfarsita, efervescenta, de cealalta parte. Cel care face aceasta diferenta este sufletul care atunci cand este adormit face ca fiinta sa experimenteze neajunsurile vietii de zi cu zi, iar atunci cand este trezit si activ transforma alchimic toate aceste aparente neajunsuri, in starile opuse lor.
Motivul este foarte simplu: atunci cand actiunea porneste din suflet, chiar daca este realizata prin simturi, minte sau corp, care sunt expresiile lui distorsionate, unitatea pe care o genereaza este irezistibila, pentru ca sufletul este esenta intregii noastre fiinte si nu numai o anumita capacitate, facultate sau functie a personalitatii. Cat timp exista o manifestare partiala, ceea ce este ignorat, ceea ce ramane deoparte va fi o sursa de neimplinire si nefericire. Cand insa totul este cuprins intr-o manifestare armonioasa si datatoare de implinire, apare transformarea plenara a existentei noastre intr-o existenta divina, pentru ca aceea scanteie de dumnezeire a carei expresie este sufletul isi regaseste prezenta in tot ceea ce o inconjoara si dispare atunci insasi sursa suferintei si neimplinirii care este dualitatea.
Starea de bucurie extatica patrunde totul
Concluzia acestor idei expuse pana acum este faptul ca atunci cand sufletul este cel care actioneaza, nu mai exista constiinta a ceva exterior, nici macar a propriei noastre personalitati, si de aceea bucuria experimentata este o stare plina de incantare si de farmec care cuprinde in ea totul. Putem, de asemenea, sa observam ca meditatia este o manifestare a sufletului trezit si nu o functie a mintii. Aceasta explica de ce meditatia trebuie sa fie, atunci cand este corect practicata, o sursa de fericire si nu o sursa de oboseala si plictiseala.
Meditatia poate fi invatata si realizata la vointa, efectele ei urmand dupa aceea sa se manifeste si in viata de zi cu zi. In meditatie, sufletul nu se manifesta prin intermediul simturilor, mintii sau al corpului, desi impactul actiunii sale poate fi resimtit si in aceste structuri. De aceea, meditatia trebuie sa porneasca intotdeauna printr-o centrare in Inima Spirituala.