Este practic imposibil, si oricum absurd, sa te angajezi in practica zilnica a meditatiei daca nu ai o viziune asupra acesteia care sa ii confere valoare, sa te indemne sa o practici si sa te convinga ca aceasta este calea ta, si nu doar o alta pasiune de moment. In societatile traditionale, aceasta viziune era oferita si sustinuta continuu de cultura acestora. Daca erai budist, puteai practica linistit meditatia, caci intreaga cultura pretuia aceasta tehnica, pe care o considera insasi calea care duce catre trezirea luciditatii, catre compasiune si catre iluminare, o cale a intelepciunii care conduce la eliminarea suferintei.
In sistemul cultural occidental este insa foarte greu sa gasesti vreun sprijin pentru alegerea unei astfel de cai personale a disciplinei si a perseverentei, cu atat mai mult daca aceasta presupune depunerea unui anumit efort, dublat insa de non-actiune, respectiv cheltuirea unei anumite energii, dar fara obtinerea unui „produs finit” tangibil. Dramatic este ca oricat de mult ne-am propune noi sa devenim o persoana mai buna (respectiv mai calma, mai lucida si mai plina de compasiune), conform viziunii romantice sau naive pe care o avem, sansele de a reusi sunt extrem de reduse in conditiile in care trebuie sa facem fata continuu agitatiei din viata noastra, care ne influenteaza deopotriva mintea si trupul. Este dificil chiar si sa ne trezim dimineata devreme, cand afara este intuneric si frig, pentru a medita ancorandu-ne in momentul prezent. In cultura occidentala, o cale precum cea a meditatiei facute pentru a deveni deplin constient pare oarecum triviala sau neinsemnata, meditatia fiind mereu lasata pe locul doi sau amanata pe altadata, in favoarea prelungirii somnului de dimineata, sau cel putin pentru a putea sa mai ramanem o vreme in asternuturile calde.
De aceea, daca doresti sa iti asumi calea meditatiei pe termen lung, intr-un mod plenar angajat, ai nevoie de o viziune personala, profunda, tenace si cat mai apropiata de esenta cu care te identifici, de valorile pe care le pretuiesti si de destinatia catre care consideri ca te indrepti. Numai puterea unei astfel de viziuni dinamice si motivatia pe care ti-o procura ea te pot mentine pe cale an dupa an, sustinandu-ti vointa de a practica zilnic si de a accepta cu luciditate tot ceea ce ti se intampla, de a ramane deschis in fata perceptiilor tale si de a renunta la atasamente atunci cand este cazul, in scopul continuarii cresterii spirituale.
Practica meditatiei poate fi considerata oricum, numai romantica nu. Cele mai bune modalitati de a creste din punct de vedere spiritual sunt de regula cele pe care suntem tentati sa le respingem si cele a caror existenta cu greu o recunoastem.
De regula, nu este suficient sa ne facem o idee naiva in legatura cu meditatia, asa cum nu este suficient sa pornim de la premisa ca meditatia este buna pentru noi numai pentru ca a fost buna pentru altii, sau pentru ca intelepciunea orientala ni se pare profunda (la prima vedere), ori pur si simplu pentru ca ne-am facut un obicei din a medita. Viziunea de care vorbim noi trebuie reinnoita in fiecare zi. Ea trebuie sa straluceasca in permanenta in fata noastra ca un far calauzitor, capabil sa ne motiveze si in absenta caruia cu greu putem vorbi de o adevarata constienta. Daca nu dispunem de o astfel de viziune, mai bine ramanem dimineata in pat si ne vedem de somnul nostru.
La randul ei, practica trebuie sa devina o manifestare zilnica a acestei viziuni si trebuie sa includa toate valorilepe care le pretuim mai presus de orice. Ea nu presupune o transformare a noastra in sensul de a deveni altcineva decat suntem, de pilda de a ne calma daca nu ne simtim calmi sau de a fi amabili atunci cand suntem furiosi. Practica luciditatii presupune mai degraba sa ne aducem aminte in fiecare clipa de valorile pe care le pretuim cel mai mult, astfel incat sa nu uitam de ele in tensiunea unui moment sau altul. Daca pretuim cu adevarat virtutea de a fi constient, atunci fiecare moment reprezinta in egala masura o sansa de a practica aceasta virtute.
Spre exemplu, sa spunem ca la un moment dat te simti furios. Chiar daca esti constient de aceasta stare si de faptul ca o manifesti in mod concret, ceea ce conteaza este sa ii monitorizezi clipa de clipa efectele, sa nu pierzi contactul cu cauzele care au stat la baza ei, dar nici cu modalitatile prin care se manifesta (prin gesturile tale, prin tonul vocii, prin cuvintele pe care le folosesti si prin argumentele pe care le aduci), precum si cu impresia pe care o produce ea asupra celor din jur. Am putea spune foarte multe despre manie. De pilda, medicii si psihologii stiu foarte bine ca reprimarea maniei este nesanatoasa, mai ales daca aceasta practica devine o obisnuinta. La fel de nesanatos este insa si sa iti versi furia asupra celorlalti, din aceeasi obisnuinta sau dintr-un spirit al reactivitatii, oricat de „justificata” ti s-ar parea ea. Mania intuneca intotdeauna mintea, atragand dupa ea agresivitate si violenta, chiar daca este pusa in slujba indreptarii unui rau ori a generarii unui efect important. Aceasta intunecare a mintii echivaleaza cu o pierdere a luciditatii, a capacitatii de a constientiza obiectiv realitatea prezenta, indiferent daca tu esti cel care are dreptate sau nu. De multe ori, odata pornit, torentul maniei nu mai poate fi oprit. Constientizarea intr-un astfel de moment iti poate permite sa vezi toxicitatea acestei energii pentru tine si pentru cei din jur. Ea conduce automat la o diminuare a starii de furie, pe care o percepi ca fiind neadecvata, chiar daca teoretic tu esti cel care are dreptate. Aceasta toxicitate inerenta maniei otraveste tot ce atinge. Pe de alta parte, daca energia ei poate fi transformata in forta si in intelepciune, fara a fi epuizata in explozia generata de implicare si de convingerea ca tu esti cel care are dreptate, puterea ei se multiplica, la fel ca si capacitatea ei de a transforma deopotriva obiectul maniei si sursa ei.
Daca esti constient de contextul maniei (tale sau a altuia) chiar in momentul in care se produce aceasta, si mai ales in momentul in care mania atinge apogeul, pornind de la premisa ca trebuie sa existe un principiu mai vast si fundamental care sta la baza ei si de care ai uitat in focul emotiei, poti intra intr-o stare de luciditate care nu are nimic de-a face cu energia maniei. Aceasta luciditate percepe starea de furie, ii cunoaste profunzimea, dar este mai mare decat ea. De aceea, luciditatea poate contine in sine mania, la fel ca un vas de gatit care contine in el un aliment. Vasul luciditatii ne ajuta sa ne domolim furia si sa ne dam seama ca efectele ei distructive sunt intotdeauna mult mai vaste decat cele benefice, chiar daca nu acesta este scopul pe care ni-l propunem. In acest fel, luciditatea ne ajuta sa transformam mania (la fel cum vasul serveste la gatirea alimentului), iar apoi sa o digeram, astfel incat sa-i putem folosi energia intr-un mod pozitiv, si in final chiar sa o transcendem, prin transformarea reactiei automate intr-un raspuns constient. Aceasta optiune, la fel ca si altele care ne stau la dispozitie, deriva din constientizarea plenara a situatiei in ansamblul ei.
Viziunea pe care o avem este strans legata de valorile pe care le pretuim, dar si de perceptia noastra individuala asupra scopului suprem al vietii. Ea include cele mai importante principii ale noastre. Nu este suficient sa crezi in iubire; trebuie sa te intrebi intotdeauna cu luciditate daca traiesti aceasta stare, sau doar vorbesti foarte mult despre ea… La fel, nu este suficient sa crezi in compasiune, in non-violenta, in bunatate, in intelepciune, in generozitate, in pacea interioara, in solitudine, in non-actiune, in echilibru si luciditate; toate aceste calitati mai trebuie si manifestate in viata de zi cu zi. Numai prin asumarea constienta a intentiilor noastre putem sa urmam in mod real calea meditatiei, fara ca aceasta sa devina un simplu exercitiu mecanic pe care il practicam in virtutea obisnuintei sau ca urmare a convingerilor noastre superficiale.
Practica!
Pune-ti intrebarea de ce doresti sa meditezi. Nu lua drept bune primele raspunsuri care iti trec prin minte. Mai bine noteaza-le in scris si fa o lista cu ele. Continua apoi sa iti pui aceasta intrebare. Pune-ti astfel de intrebari si in privinta valorilor tale, a principiilor pe care le pretuiesti cel mai mult. Fa o lista cu tot ceea ce este important pentru tine. Intreaba-te: „In ce consta viziunea mea, cea care ma ajuta sa ma definesc pe mine insumi si sa imi stabilesc directia catre care ma indrept? Reflecta oare aceasta viziune adevaratele mele valori si intentii? Imi amintesc in viata de zi cu zi sa manifest efectiv aceste valori? Imi pun in practica intentiile? Cum ma manifest acum, la serviciu, in familie, in relatiile cu ceilalti oameni, atunci cand sunt singur cu mine? Cum imi doresc sa fiu? Ce pot face pentru a-mi transpune in practica viziunea, valorile pe care le pretuiesc? Cum reactionez in fata propriei mele suferinte? Dar in fata suferintei celorlalti?”
Extras din lucrarea „Meditatia – arta de a fi constient”de Jon Kabat-Zinn, Editura Kamala.
Amintește-ți de Sine! 