ARTA DE A IUBI

Este oare iubirea o artă? Dacă este, ea cere cunoaştere şi efort. Ori este doar o senzaţie plăcută, pe care o încerci dacă ai noroc, care „te încearcă” dacă ai această şansă? Articolul de faţă se bazează pe prima premisă, deşi, neîndoielnic, majoritatea oamenilor cred astăzi în cea de a doua.

Nu că oamenii ar considera iubirea lipsită de importanţă. Dimpotrivă, ei tînjesc după iubire; se uită la nenumărate filme despre poveşti fericite sau nefericite de dragoste, ascultă sute de cîntecele de dragoste – şi totuşi aproape nimănui nu-i trece prin minte că ar avea ceva de învăţat despre iubire care presupune efort, înţelegere, acceptare, răbdare şi încă multe altele.

Această stranie atitudine se bazează pe cîteva premise care – luate separat sau puse laolaltă – încearcă să o susţină.

Iată care sunt ele:

1. Cei mai mulţi oameni privesc problema iubirii ca fiind în primul rînd problema de a fi iubiţi ei înşişi şi nu cea de a-i iubi ei pe alţii, nu cea a propriei lor capacităţi de a iubi. Ei se întreabă, aşadar, cum să se facă iubiţi, cum să devină demni de iubire.

Pentru atingerea acestui scop, ei urmează diferite căi. O cale practicată în special de bărbaţi este să ai succes, să fii cît mai puternic şi mai bogat, în limitele permise de poziţia ta socială. O altă cale, practicată mai ales de femei, este să te faci atrăgătoare, îngrijindu-ţi trupul, îmbrăcă­mintea etc. Alte căi de a te face atrăgător, practicate atît de bărbaţi cît şi de femei, sînt: să ai maniere plăcute, să porţi o conversaţie interesantă, să fii săritor, modest, inofensiv. Multe din căile de a te face demn de iubire sînt identice cu cele folosite ca să ai succes, „ca să-ţi cîştigi prieteni şi să capeţi influenţă asupra oamenilor”. De fapt, ceea ce „majoritatea oamenilor din cultura noastră înţeleg prin „demn de a fi iubit” este un amestec între a te bucura de o simpatie generală şi a fi „un bărbat bine” sau „o femeie atră­gătoare”.

2. O a doua premisă care fundamentează atitudinea ce susţine că nu ar exista nimic de învăţat despre iubire este ipoteza că problema iubirii ar fi doar problema unui obiect şi nu a unei aptitudini. Oamenii îşi închipuie că este foarte simplu să iubeşti, că totul este să găseşti obiectul potrivit pe care să-l iubeşti sau care să te iubească. Această atitudine are câteva cauze ce îşi trag rădăcinile din dezvoltarea societăţii moderne. O astfel de cauză este marea schimbare ce a intervenit în secolul al XX-lea în modul de alegere a „obiectului iubirii”. În epoca victoriană, ca în multe culturi tradiţionale, iu­birea nu era – de cele mai multe ori – o trăire personală spontană care să ducă apoi la căsătorie. Dimpotrivă, căsătoria se contracta prin convenţie – fie de către familiile respective, fie de agenţi matrimoniali, fie fără astfel de intermediari, dar oricum pe baza unor considerente sociale -şi se considera că iubirea trebuie să apară după încheierea căsătoriei. De câteva generaţii încoace, în lumea occidentală, conceptul iubirii romantice a devenit aproape universal. În Statele Unite, deşi considerentele de ordin convenţio­nal nu sînt cu totul absente, în marea majoritate a cazurilor, oamenii caută ”iubirea romantică”, trăirea personală a iubirii care să ducă apoi la căsătorie.

Se pare că acest nou concept al libertăţii în iubire a accentuat mult impor­tanţa obiectului, în detrimentul importanţei funcţiei.

În strînsă legătură cu acest factor, intervine şi o altă trăsătură caracte­ristică a culturii contemporane. Întreaga noastră cultură se bazează pe pofta de a cumpăra, pe ideea unui schimb reciproc avantajos. Fericirea omului modern constă în a căuta cu înfrigurare prin vitrinele magazinelor şi în a cumpăra tot ceea ce poate fi cumpărat, cu plată integrală sau în rate. Bărba­tul (sau femeia) privesc oamenii într-un mod asemănător. O fată atrăgătoa­re, respectiv un bărbat atrăgător – iată ce îşi caută ei. ”Atrăgător” înseamnă de regulă un „pachet de calităţi” drăguţe, general apreciate, care au căutare pe piaţa de personalităţi. Ce anume face ca o persoană să fie atrăgătoare depinde de moda zilei, atît pe plan fizic, cît şi pe plan spiritual. În anii ’20, o fată care fuma şi bea, fiind provocatoare şi dură era considerată atrăgă­toare; în timp ce astăzi moda cere mai degrabă spirit casnic şi blîndeţe. La sfîrşitul secolului trecut şi începutul secolului acestuia, bărbatul trebuia să fie agresiv şi ambiţios, pe cînd acum el trebuie să fie sociabil şi tolerant pentru a constitui un „pachet” atrăgător. În orice caz, sentimentul iubirii apare de regulă numai în faţa unor oferte umane ce se încadrează în limitele posibilităţilor de schimb ale fiecăruia. Sînt pe cale să fac un tîrg: obiectul trebuie să fie tentant ca valoare socială şi în acelaşi timp trebuie să fie inte­resat de mine, avînd în vedere toate calităţile şi potenţialităţile mele eviden­te şi ascunse. Astfel, două persoane se îndrăgostesc una de cealaltă cînd simt că au găsit cel mai bun obiect oferit pe piaţă, avînd în vedere limitele propriei lor valori de schimb. Adesea, ca în cazul cumpărării unor proprie­tăţi efective, potenţialităţile ascunse ce pot fi dezvoltate ulterior joacă un rol considerabil în cadrul tîrgului. Într-o cultură în care orientarea spre piaţă este preponderentă şi în care succesul material constituie principala valoare, nu avem motive să fim surprinşi că relaţia umană de iubire urmează ace­leaşi reguli ale schimbului care guvernează şi piaţa produselor şi a muncii.

3. A treia premiză eronată ce duce la ipoteza că nu ar fi nimic de învăţat despre iubire constă în confuzia dintre trăirea iniţială a îndrăgostirii” şi starea permanentă de iubire sau, mai bine zis, menţinerea unei stări permanente de iubire. Dacă doi oameni care au fost străini unul faţă de celălalt, aşa cum sîntem de regulă noi toţi, lasă brusc zidul dintre ei să cadă şi se simt apro­piaţi, se simt „una”, acest moment al uniunii este o trăire dintre cele mai ameţitoare, dintre cele mai pasionante ale vieţii. Şi este cu totul ieşită din comun, de-a dreptul miraculoasă, tocmai pentru persoanele închistate în ele însele, izolate, lipsite de iubire. Acest miracol al apropierii bruşte este adesea înlesnit dacă are în componenţa sa sau dacă are ca punct de plecare atracţia sexuală şi consumarea actului sexual. Totuşi, iubirea de tipul acesta nu poate fi, prin natura sa, de durată. Cele două persoane ajung să se cunoască, iar relaţia lor intimă îşi pierde tot mai mult farmecul, pînă cînd conflictele, dezamăgirile, plictisul ucid în întregime bucuria iniţială. Desi­gur, la început, cei doi nu îşi dau seama de toate acestea: dimpotrivă, ei iau intensitatea orbirii lor, ”nebunia” lor, drept o dovadă a puterii dragostei ce i-a cuprins, cînd aceasta nu dovedeşte, de fapt, decît gradul însingurării lor anterioare.

4. O altă premiză falsă este constituită din atitudinea care susţine că nimic nu ar fi mai simplu decît să iubeşti. Continuă să fie pentru mulţi ideea prevalentă despre iubire, în ciuda copleşi­toarei evidenţe a contrariului. Poate că nici nu mai există pe lume vreo virtute, activitate, sau întreprindere umană, care să fie începută cu atît de enorme speranţe şi-aşteptări şi care să ducă totuşi, cu atîta regularitate, la eşecuri. Dacă acest lucru s-ar întîmpla cu vreo altă activitate, oamenii ar fi interesaţi să cunoască motivele eşecului lor şi ar încerca să afle cum să procedeze mai bine ori, bunăoară, ar renunţa definitiv la acea activitate. Cum în cazul iubirii această ultimă variantă este imposibilă, se pare că există doar o singură cale de a evita eşecurile: cea de a examina cauzele acestor eşecuri şi de a învăţa ce înseamnă iubirea cu adevărat.

Primul pas care trebuie făcut este să devii conştient de faptul că a iubi este o artă, după cum şi a trăi este o artă; dacă vrem să aflăm cum să iubim, trebuie să procedăm aşa cum se procedează cînd vrem să învăţăm orice altă artă, să zicem: muzica, pictura, tîmplăria ori arta medicală sau ingineria.

Care sînt paşii necesari în învăţarea unei arte?

Procesul învăţării unei arte se poate împărţi convenabil în două părţi: una, însuşirea teoriei; cealaltă, însuşirea practicii. Dacă vreau să învăţ arta medicală, trebuie să cunosc mai întîi faptele legate de corpul omenesc şi de diferitele boli. Cînd am toate cunoştinţele acestea teoretice, nu sînt încă, în nici un caz, competent în arta medicală. Voi deveni stăpîn pe această artă abia după o lungă perioadă de exerciţiu, abia după ce, pînă la urmă, rezul­tatele cunoştinţelor mele teoretice şi cele ale exerciţiului meu practic se vor fi contopit într-un singur lucru: intuiţia mea, esenţa stăpînirii unei arte. Dar, pe lîngă teorie şi practică, există şi un al treilea factor necesar pentru ca cineva să devină maestru al unei arte: stăpînirea acelei arte trebuie să aibă pentru el o importanţă maximă, nimic nu trebuie să fie pentru el mai presus decît acea artă. Acest lucru este adevărat pentru muzică, pentru medicină, pentru tîmplărie şi, deopotrivă, pentru iubire. Poate că tocmai aici se ascunde răspunsul la întrebarea: de ce oamenii culturii noastre încearcă atît de rar să înveţe această artă. În ciuda eşecurilor lor  evidente, în ciuda profundei lor însetări de iubire, aproape orice pare să fie mai important pentru ei decît iubirea. Succesul, prestigiul, banii, puterea, aproape toată energia noastră este folosită pentru a învăţa cum să atingem aceste ţeluri şi astfel nu ne mai rămîne aproape deloc energie pentru a învăţa şi arta de a iubi.

Se consideră oare că nu merită să fie învăţate decît acele lucruri cu care se pot cîştiga bani sau se poate obţine prestigiu şi că iubirea, de pe urma căreia profită „doar” sufletul şi care, în sens modern, „nu aduce nici un profit”, este un lux pentru care nu avem dreptul să cheltuim prea multă energie?(Erich F. Arta de a iubi)

În articolele următoare vom mai dezvolta această frumoasă şi sublimă temă. O lecţie evolutivă esenţială pentru fiecare dintre noi.

Anunțuri

6 comentarii la “ARTA DE A IUBI

  1. va daruiesc, cu drag, cateva dintre reflectiile mele, urmare a lectiilor din spatiul 3d, tocmai pentru a-l intelege, accepta si depasi, in ascendenta catre spatiile superioare.

    pace, zambet, abundenta,

    Camelia

    Iubirea este sau nu este. Jumatati de masura sau alte procentaje nu exista. “Caldiceii sunt cei mai rai!”a spus Acela demult. Alege “cald sau rece”.

    Trezeste-te, Omule! Si intreaba-te, mai intai: CE NU ESTE IUBIRE. Fa, inginereste, o analiza SWOT si pune in prima coloana: CE NU ESTE IUBIRE si abia pe a doua : CE ESTE IUBIRE.

    CE NU ESTE IUBIRE CE ESTE IUBIRE



    • • • • ????????

    Nu iti va trebui foarte mult timp sa vezi cate se aduna in prima coloana!!!! Vei spune, apoi: “oh, Lord! Chiar aici am ajuns?” Da, aici ai ajuns, aici esti!!! Iar daca realizezi asta, te felicit! Este primul pas catre constientizare, pana la trezire mai e drum lung, curaj! Il poti parcurge! Lasa frica si descopera ce ramane apoi. Da deoparte fiecare haina a fricii, a temerii ca……:
    – stii tu ca societatea te-a ‘civilizat” intr-un anume mod, ti-a dat si impus reguli de cum AR TREBUI sa traiesti si sa fii (cica!!), de fapt, SA NU FII! Si ai crezut, de mic copil, totul.

    Si, apoi, ai ajuns parte in diverse relatii, nefacandu-ti partea, pentru ca nu stii care iti este partea.
    Partea ta este sa relationezi cu tine, sa te observi cine esti tu cu adevarat! Nu ai avut timp sa te observi pentru ca te-ai pierdut in a urmari regulile impuse de sfidatorul tuturor – MINTEA.
    Si ai ajuns sa te separi si sa mergi, in bezna, pe aceasta cale.

    Ups ca ai crescut, dar nu te-ai maturizat deloc si ai si semnat, deja si acel contract tembel, pe viata, cica (ha! ha!), cu “….pana cand moartea ne va desparti!…” Oare ce contract poate fi semnat pe un astfel de termen? Niciunul! Pentru ca totul este in continua transformare. Cum spune doctorul Dyer: “ceea ce dimineata parea adevarat, in dupa amiaza zilei este o minciuna”.

    Deh, asa ai acceptat sa te invete societatea! Nematurizat, neatent, ai semnat angajamentul. La ce? Tu, barbat, la a gasi inca o mama care sa te ingrijeasca, iar tu, femeie, la a gasi pe cineva sa te ocroteasca, sa ai un camin (oare?). Am spus, femeie, sa ai, nu sa fii!!!! Si apoi, dupa ce tu, barbate nu mai ai nevoie de o mama, iti dai seama ca nu esti langa o iubita, iar tu, femeie, iti deschizi ochii si vrei sa simti imbratisarea si sarutul, pentru ca altfel, caminul in care stai este gol, iar spatiul din tine suiera.

    Nimeni, din pacate, nu v-a spus, ca 1+1 nu este egal cu doi, cand faci intregul! Pentru ca, atunci cand alegi ecuatia, alegi separarea si, mai ales, alegi dependenta.

    Doctorul Gray a spus ca barbatul are comportamentul unui elastic, iar femeia este ca un val. Si vai, cand barbatul este in punctul cel mai departat al elasticului, iar femeia in punctul de jos al sinusoidei valului! (Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus).

    Cand ati ajuns, de nenumate ori intr-un astfel de punct, poate veti incerca sa plecati, amandoi, femeie si barbat, daca aveti curajul, in cautarea a cine sunteti cu adevarat! Incercati sa evadati.
    Sau va pierdeti in diverse practici si tehnici pentru a va descoperiti centrul fiintei, insa, tot urmarind tehnica, PIERDETI ESENTA!

    De cele mai multe ori, insa, ascultand vocea impunatoare a mintii va speriati si reveniti in colivie. Dar, puneti-va intrebarea: de ce aleg sa nu traiesc? de ce aleg suferinta?
    Pentru ca nu ai avut curajul, barbate sa il descoperi pe Shiva ca oglindire a lui Shakti, pentru ca egoul, ca atribut al mintii, adica al esentei masculine, cu vocea lui impunatoare nu te lasa sa descoperi ca aici este cheia!

    OMULE, TOTUL SE PETRECE INTR-O SCANTEIE, DEODATA!

    IUBIREA E DAR, incepe si se termina in tine. Si daruieste iubire, dumnezeule ce esti, fiindca esti daruit cu iubire! Esti faurit din iubire, cu iubire, pentru iubire! Si, poate, ca atunci cand ai sa spui, din toata fiinta, TE IUBESC SOARE! TE IUBESC LUMINA! si va multumesc, poate ca atunci sa intelegi cum e si cu iubirea asta!

    IUBIREA ESTE LIBERTATEA DE A FI, ESTE CALEA, STAREA DE PACE SI LINISTE A DIVINITATII CE ESTI, PENTRU CA “SI TU ESTI DUMNEZEU, DE ASEMENEA!” SUNTEM DOAR DUMNEZEI SI DUMNEZEE!

    Cand vom intelege dinlauntrul nostru toate acestea, nu va mai fi nevoie de tone de scrieri sau mii de kilometrii de pelicule sau de fraze, dar asta inseamna sa FIM!

  2. Nu credeti ca e prea multa teoretizare a iubirii?
    Ma feresc mereu de cuvinte mari si singura dorinta pe care o am e ca fiecare intalnire cu un om sa fie un moment de bucurie.
    Aici suntem intr-un mediu virtual, dar ceea ce ne aduce pentru o clipa impreuna este cautarea noastra interioara si faptul ca suntem oameni.
    Uneori imi e greu sa exprim ceea ce simt.Sunt intr-un proces de „curatare sufleteasca „de atatea reziduri nefolositoare, vreau sa inteleg si vreau sa imi revin dupa o lunga suferinta cauzata de oameni.
    Poti sa iubesti oamenii, dar unii dintre ei pot sa nu inteleaga, sa nu simta ceea ce le transmiti prin cele mai firesti gesturi.Si ajungi sa te „victimizezi”, sa-ti spui ca nu esti deloc prea bun, sa suferi.Dar. in final, am ajuns sa inteleg ca nu eu am o problema, ci ceilalti au o problema de intelegere si perceptie.
    Si, chiar, daca aici vorbesc la modul general, in minte am exemple din familia mea sau dintre cei apropiati.
    Oricat de bun si de iubitor ai fii, poti avea niste surprize sau socuri.Pentru ca asa e croita mintea noastra, sa ai asteptari.
    Va rog, nu ma judecati prea aspru (glumesc) ;sunt pe aici pentru a ma intelege;ceea ce simt fata de tot ceea ce scrieti si aud este un mare respect si apreciere pentru efortul de a-i face pe ceilalti si pe mine sa ne intelegem adevarata natura.
    Va multumesc!

    • Sigur este aşa cum spuneţi. Prea multă teoretizare. În alte timpuri şi în alte comunităţi, ceea ce acum este reamintit, se exprima firesc şi natural. Şi chiar şi acum, sunt mulţi oameni care trăiesc aşa: pur şi simplu deschişi în plan afectiv, dăruind iubire şi bucurându-se de darurile pe care sufletul lor trezit le merită.
      Pe de altă parte, Universul interior este extrem de vast. Eu am propus cursanţilor teme în direcţia transformării şi evoluţiei conştiinţei. Ei au participat şi continuă să o facă. Consacrăm câteva zile fiecarui seminar pentru aprofundarea modalităţilor de trezire şi armonizare a nivelurilor de forţă şi conştiinţă ale fiinţei. Partea practică a fost de asemenea expusă existând o ”sadhana” (practică spirituală) specifică, fiecărui centru de forţă şi conştiinţă. Au cerut apoi să aibă suport de reamintire. S-a structurat acest blog: ”AMINTESTE-ŢI DE SINE”. Pentru cei din afara cursurilor care au solicitat şi practica Yoga on-line, am creat şi pentru ei această platformă http://mentoryoga.com/. Aşa s-a ajuns la această ”teoretizare”. Dincolo de aceasta, esenţial este şi rămâne a trăi în spiritul a ceea ce toate învătăturile lumii au subliniat. ”A trăi cu inima deschisă. A trăi cu iubire”.
      Îmi cer scuze pentru maniera mai teoretică prin care sunt reamintite anumite lucruri aici. Partea practică, care implică metodologia yoga orientată specific în sensul transformării planurilor de forţă şi conştiinţă este prezentată la curs, în mediul real. Este foarte interesant că exact partea teoretică este cea care îi interesează pe mulţi oameni. Uitând însă esenţialul: PRACTICA. Căci ea face toată diferenţa. Câţi ştiu că pentru trezirea sufletului şi deschiderea inimii trebuie să producem o transformare binefăcătoare în planul celui de al patrulea centru energetic. Yoga abordată practic poate produce această transformare. Dar nu numai Yoga. Viaţa, în ansamblul ei, oferă circumstanţele şi instrumentele necesare transformării. Important este să nu uităm.
      De exemplu: Aţi auzit de foarte multe ori până acum spunându-se că nu este bine să ai aşteptări. Şi totuşi până la a ajunge să trăieşti în spiritul acestei afirmaţii este o cale foarte lungă, depinzând de gradul REAL de înţelegere şi REALIZARE a ceea ce înseamnă acest sfat. Acceptăm ”teoria” dar nu avem lăuntric trezit nivelul REALIZĂRII dăruirii şi iubirii necondiţionate. A acceptării celorlalţi aşa cum sunt ei, nu cum am vrea noi să fie. Treziţi intens şi profund cel de-al patrulea plan şi veţi ajunge să REALIZAŢI EFECTIV PUTEREA IUBIRII NECONDIŢIONATE. Aici se opreşte şi teoretizarea. La PRACTICĂ şi REALIZARE EFECTIVĂ. Toate căile spirituale sunt căi practice. Sper că nu aţi crezut altceva până acum.
      ”A-ţi reveni după o lungă suferinţă”, dincolo de intenţie; trebui să însemne TRANSFORMARE INTERIOARĂ. Cu alte cuvinte, să fie trezit şi transformat în interior nivelul pe care simţeam efectele suferinţei. Dacă acesta este nivelul sufletesc, aici trebuie să producem transformarea. Aici trebuie produsă REALIZAREA a ceea ce nu mai poate lăsa loc suferinţei. Iată că am ajuns din nou să vorbim şi să teoretizăm acum despre PRACTICĂ. În multe dintre clipuri sunt făcute trimiterile către practică. Sunt arătate metode concrete de transformare. Căutaţi acele clipuri şi transpuneţi în practică tehncile şi recomandările specifice.

      În speranţa că ceva de aici, din spaţiul virtual al acestui blog, mai poate reaminti chiar şi teoretic câte ceva spre a se ”cultiva” şi ajunge să se exprime natural spiritul YOGĂI (a trăi în unitate în propria fiinţă şi cu tot ceea ce ne înconjoară prin iubire), vă urez din suflet să găsiţi răspunsuri la căutările dumneavoastră sincere. Vă mulţumesc pentru participare şi pentru ideile inspirate pe care le împărtăşiţi.

  3. Va multumesc.Aveti perfecta dreptate.
    Comunicarea este singura cale de a intelege, de a interioriza de ce am nevoie pentru a ma perfecta, a ma dezvolta.

    Incepusem cu Qigong, ma simteam bine, dar in mintea mea exista acel „ceva”, ca sunt in contradictie cu invataturile crestine, traind in cadrul religiei ortodoxe.Prima, care mi-a transmis aceste invaturi si trairi, a fost bunica, care imi repeta mereu sa spun „Tatal Nostru” cat eram copil, pe urma ma sfatuia despre importanta spovedaniei si indeplinirea celorlalte indatoriri de crestin.
    Dumnezeu a fost mereu prezent in casa bunicii in care am crescut 14 ani.

    Era o lume, in acel timp, foarte stabila psihic, cu copiii bine crescuti,cu parinti responsabili;am trait intre niste oameni minunati, care comunicau firesc, cu foarte putine greseli de comportament (ma refer la anumite barfe, dar si acelea erau banale);in acea curte erau primiti oamenii cu caldura, cu o fata de masa curata, cu bucate sau prajituri alese.
    La difuzorul bunicii ascultam lectiile de franceza si primele lectii de engleza, era teatru radiofonic cu cei mai mari actori, citeam cartile din magazie si, duminica, eram prezenta in casa vecinilor pentru a vedea, a savura minunatele lectii de muzica ale lui Leonard Bernstein.

    Citeam, mai tarziu, carti de yoga, despre exercitiile de respiratie, asane, care ma linisteau, ma relaxau.
    Am facut, mai tarziu, anumite exercitii de yoga, mai usoare, create de un japonez (nu-i mai stiu numele), care ma relaxau si de unde plecam foarte bine, cu toate ca am niste probleme cu luxatia congenitala de la soldul drept.Foarte interesant, ca dupa niste exercitii individuale de Qigong, am plecat fara baston.

    De unde am remarcat ca imobilitatea mintii da o intepenire a corpului, iar relaxarea ei duce catre o relaxare a corpului si o revenire la normalitate.
    Sunt foarte multe de spus.Stiu ca, in viata, nu am desconsiderat niciun om, ca sunt mereu deschisa dialogului.
    Si totusi , noi romanii avem niste mari probleme;am fost prin multe tari, dar nu am intalnit asa ceva cum e la noi:rautate, invidie, orgoliu s.a.
    Mai avem si alte tare:cum sunt crescuti baietii si cum sunt crescute fetele in multe familii;ce rol li se atribuie fiecaruia.

    Uitandu-ma in jurul meu, imi pun o intrebare retorica:in copilaria mea erau niste oameni „treziti”, o comunitate adevarata si acum i-a schimbat banul, situatia politica, deschiderea granitelor?Erau mai liberi atunci, decat sunt acum;erau mai umani, mai empatici si comunicau fara probleme.

    Mi-au ramas in minte cuvintele lui Emil Hossu:”indiferenta este lipsa de umanitate”.
    Din pacate,pentru mine, nu pot ingloba concepte, pentru ca stiu ca „farmecul ” vietii consta in simple gesturi umane, in mici detalii prin care arati celuilalt de langa tine, semenului tau, ca iti pasa de el.

  4. Intrebat de un reporter despre secretul rezistentei mariajului sau, Tom Hanks , spunea: faptul ca amandoi am considerat mereu iubirea noastra drept prioritatea numarul unu in viata ! Ce frumos! Mai ales ca remarca vine din partea unui barbat si actor pe deasupra!
    Am retinut remarca lui, pentru ca si eu am crezut dintotdeauna ca daca intr-un cuplu exista dragoste si amandoi acorda sentimentului acestuia sublim si unic importanta maxima in viata lor, sunt sanse mari de reusita ca iubirea sa devina „de cursa lunga”… Doar ca rareori partenerul e pe masura si „arta” ta de a iubi se izbeste de un zid! Veti spune ca trebuie „arta” in primul rand in alegerea partenerului sau „stiinta”?:))
    Va multumesc , domnule profesor, pentru frumoasa lectie din care, sunt convinsa, fiecare avem de invatat, oricat de „maestri” ne-am considera in „arta de a iubi” sau oricat am crede ca nu avem nevoie de ea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s