Galerie

SARBATOAREA ANULUI – SARBATOAREA CLIPEI

Am preluat integral acest articol de pe blogul Simonei Trandafir – TANTRA MAHA VIDYA. Îl postez aici pentru că exprimă într-un mod inspirat o atitudine esenţiala: aceea de a putea desluşi conţinutul mereu proaspăt pe care firul vieţii noastre îl urzeşte clipă de clipă.

Desigur că momentele de sărbătoare au magia lor ce ne ajută să ne transfigurăm şi să putem depăşi mulţi dintre noi rutina şi blazarea. Provocarea cea mare este însă să poţi trăi clipa ca …o ultima clipă …dacă nu a vieţii …măcar a unui  an. Şi atunci …să descoperi uimit …că timpul a trecut de partea ta.

”Avem in cursul vieţii zile de sărbătoare, pe care le considerăm deosebite, în care vrem să facem ceva deosebit. Le planificăm, ne gândim la ele şi uneori reuşim să fim mai fericiţi atunci. 

Sărbătoarea este un prilej de a ieşi din rutina cotidiană, ne asumăm alte roluri decât cele pe care le avem în restul zilelor, sau scoatem din adâncul nostru ceea ce e mai frumos, mai bun. Toţi vrem să trăim din când în când mai mult fericirea, să ne simţim mai aproape de idealul vieţii noastre. 

Astfel de sărbătoare este cea a trecerii într-un an nou, 31decembrie – 1 ianuarie. Nici măcar nu corespunde astronomic vreunui moment special şi cu toate acestea ea este pentru noi un eveniment deosebit. Aşa cum este adevărat că omul sfinţeşte locul, la fel putem spune că omul poate să facă sărbătoare din orice zi. 

Şi atunci, de ce să nu gândim mai amplu, de ce să nu fie toată viaţa o sărbătoare? Ne-am obişnui cu fericirea şi am zice că e ceva normal? Dar aşa ar fi firesc. Fericirea ea însăşi este cea mai firească stare a omului. Şi dacă fiecare zi ar fi o fericită sărbătoare şi tristeţea nu şi-ar mai găsi locul în sufletul nostru? Cum ar fi? De ce nu ne-am lăsa firescul din adâncul inimii să ne inunde întreaga fiinţă?

Şi haideţi să mergem mai departe cu năzuinţele, şi să dăm perioadei de trecere dintre ani adevărata ei semnificaţie – cea de iniţiere a unei vieţi superioare, de încheiere a suferinţei şi deschidere faţă de frumuseţe, lumină, puritate.

Avem acest dar special – sfinţim locul şi încununăm cu sărbătoare zilele. Suntem oameni – fiinţe deosebite în marea complexitate a Universului. Atât fericirea cât şi eşecul sunt în mâinile noastre. Ce ducem mai departe cu noi… Este o decizie pe care fiecare o ia – conştient sau nu.  

Dar să revenim la sărbătoarea Anului nou. De ce să nu o trăim în cea mai frumoasă dimensiune a sufletului nostru? Putem să mâncăm oricât, să bem orice, să fim în cel mai exotic loc din lume, dar vom trăi astfel acea fericire care nu are început şi nu are sfârşit? Acea beatitudine despre care vorbesc sfinţii? Şi dacă un singur om ar fi trăit-o, şi tot ar merita să o căutam şi noi în adâncul nostru pentru că înseamnă că există. Există!

Să ne amintim de ea, să o recunoaştem în toate clipele şi în fiecare clipă. Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, lucrurile azi le avem şi mâine le putem pierde, dar ce rămâne? 

Priveşte adânc în Inima ta. Ea nu te trădează, ea este izvorul vieţii tale. Fiind mai conştient de aceasta vei fi mai apropiat de ceilalţi oameni – prin iubire, mai detaşat de suferinţă – prin înţelepciune, mai bun cu toată lumea – prin compasiune, mai puternic în faţa obstacoleleor – prin discernământ, mai plin de lumină – prin adevăr.

La Centrul de Meditaţie Kamala facem ca sărbătoarea Anului nou să fie o sărbătoare a recunoaşterii Inimii Spirituale, o sărbătoare a fericirii profunde. Medităm împreună zece zile în pura existenţă, prin pura beatitudine a purei conştiinţe – sat cit ananda. 

Şi tu, de ce nu?”

(Despre retragerea pentru meditaţie citiţi aici)

Aici vom încheia activitatea blogului AMINTESTE-TI DE SINE în anul acesta.

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi urmărit materialele prezentate. Mă bucur dacă v-au putut fi de folos. Aprecierile dumneavoastră m-au încurajat să continui ceea ce la început a fost doar o simplă sugestie a unora dintre voi.

Ne vom reîntâlni la anul şi îndrăznesc să sper că ne vom deschide mai larg sufletele şi ne vom cunoaşte mai profund.

Vă îmbrăţişez pe toţi şi vă urez să fiţi cât mai aproape de …VOI CEI ADEVĂRAŢI, pentru a asculta acea chemare sfioasă a SINELUI.

Înaltul caută Preaînaltul

Înaltul caută Preaînaltul

CRĂCIUN FERICIT ŞI …LA MULŢI ANI !

Anunțuri

7 comentarii la “SARBATOAREA ANULUI – SARBATOAREA CLIPEI

  1. SARBATORI FERICITE, IMPLINITE SI IMPLINITOARE!
    PENTRU SIMONA, LIVIU, SEBI SI TOATA ECHIPA 🙂

    SA AVETI PARTE DE TOT CE ESTE MAI BUN SI INALTATOR IN LUMEA ASTA SI BINEINTELES IN TOATE LUMILE:*

    VA IMBRATISEZ CU DRAG, DE PE MELEAGURI INDEPARTATE SI DE-O FI SA FIE, M-AS BUCURA SA NE REVEDEM CANDVA, UNDEVA:)

    CU MULT DRAG,
    MIHAELA CONSTANTIN

  2. Craciun Magic ,in continuare.. Fie ca zilele sa va fie asa cum le doriti ,incarcate de bucurie, de bucuria de a trai!! Eu va multumesc pentru toate cate ni le trimiteti si pentru ca existati. La Multi Ani, 2014 sa fie macar la fel de bun ca si anul ce se incheie curand ! Namaste, Carmen-Gabriela B.

  3. va multumesc din suflet pt art minunate pe care le-am primit de la d-voastra in acest an,,,,,sunt adevarate binecuvantari si totodata foarte utile oricarei fiinte ,astept cu toata deschiderea si cu mare nerabdare invataturile d-voastra in anul care vine,VA DORESC CA BINELE CEL MAI MARE SA VA CALAUZEASCA IN PERMANENTA….LA MULTI ANI….CU DRAG LUCIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s