Galerie

DESPRE CONŞTIINŢĂ ŞI DECONDIŢIONAREA FAŢĂ DE MINTE ŞI SIMŢURI

Subiectul este esenţial dar există o dificultate majoră. Abordarea sa teoretică, discursivă poate să ofere minţii doar nişte reprezentări mai mult sau mai puţin clare. Este ca atunci când priveşti o stereogramă (o imagine compusă pe calculator care privită într-un anume mod îţi revelează aspectul tridimensional al unei realităţi). Dificultatea de a percepe corect imaginea reală tridimensională provine de la modul eronat de a privi pe care l-am fortificat în timp tocmai pentru a putea obţine acurateţe în actul percepţiei obişnuite de zi cu zi . Privim deci focalizat. Pentru a percepe însă stereograma trebuie privit în alt mod şi anume defocalizat adică exact în modul care nu ne ajută aparent în viaţa de zi cu zi. Şi totuşi, momentul desluşirii semnificaţiei obiectului tridimensional dintr-o stereogramă este un moment de descoperire, de bucurie a recunoaşterii unei realităţi care până acum ne era ocultată de …o imagine bidimensională ”fără sens”.  

Acest exemplu este sugestiv şi prin prisma aspectului său oarecum …inefabil. Căci momentul desluşirii este un moment ”Evrika”, de mare intensitate. Ca şi cum deodată s-a făcut lumină, vezi, înţelegi şi simultan te bucuri ceea ce vezi. Apoi ceea ce ai de făcut este să te menţii în genul acesta de atitudine perceptivă, pentru a putea explora liber şi fericit întreaga imagine 3D. Uşor de zis dar mai greu de făcut, pentru că nu suntem suficient de obişnuiţi cu modul acesta de a privi …spre a vedea tridimensional o imagine bidimensională.

Iată aici un exemplu:

Cine ar putea crede că aici este este un lacăt?

lacat

sau aici simbolul YIN – YANG al tradiţiei taoiste? 

YIN YANG

Aşa este şi cu starea de ”a fi” – pur şi simplu – decondiţionat faţă de mintea care, prin mecanismele ei reflexe specifice, supraimpune şi proiectează peste acest ”fond” al realităţii conştiinţei (văzută ca substrat unitar al Universului), micile fragmente perceptive filtrate de umilele simturi cu care mintea lucrează. Când vedem ”în parte” este ocultată viziunea întregului şi implicit bucuria recunoaşterii realităţii unitare a TOT-ului nu poate să apară. 

Relitatea conştiinţei de Sine nu este doar ceea ce mintea percepe ca reflexie ajutată sau nu de simţuri. Nu este deloc acelaşi lucru a vorbi sau a aborda la modul discursiv, intelectual un subiect (cum este acesta: conştiinţa) cu experienţa trăită ca realitate.

Ştiinţa, cultura pot ajuta la crearea unor reprezentari mentale, dar numai experienţa în sine, obţinută ca stare de a fi (unificat şi conştient simultan de aceasta), poate face diferenţa. Din această cauză încurajez abordarea unor modalităţi spirituale eficiente de transformare interioare cum ar fi meditaţia prin care se poate produce gradata recunoaştere a realităţii care noi suntem. Prin practica spirituală creem condiţiile favorabile unui proces de unificare şi integrare a acestei „Totalităţi conştiente” care este însăşi fiinţa noastră. Practicând yoga devenim Yoga – unitate reflectată în interior şi în exterior. Să ne amintim cât de frumos spunea Theillard de Chardin: “nu suntem fiinte umane care trăiesc o experientă spirituală, ci fiinţe spirituale care trăiesc o experienţă umană”

Când încercăm să cunoaştem ceva, să înţelegem, să percepem şi să acţionăm, mai ales mintea cuplează prin diferitele ei mecanisme. Dar aceasta nu înseamnă că ”substratul” de fond – Conştiinţa martor – Văzătorul – Subiectul Ultim – Sinele  nu este acolo. EL este o prezenţă pură mereu ”tăcută”, necondiţionată de nici o cunoaştere, înţelegere, percepţie, senzaţie sau acţiune, pe care am putea-o noi crede semnificativă pentru obiectivarea sa.  

În cele două clipuri de mai jos sunt prezentate câteva aspecte legate de conştiinţă şi sunt oferite câteva repere şi exemple analogice prin care să ne reprezentăm posibilitatea decondiţionării faţă de minte.

Anunțuri

2 comentarii la “DESPRE CONŞTIINŢĂ ŞI DECONDIŢIONAREA FAŢĂ DE MINTE ŞI SIMŢURI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s