O NOUĂ POSIBILITATE

Padmasana (Postura Lotusului)

La cererea mai multor persoane care au urmărit activitatea Centrului nostru de Yoga şi Meditaţie şi în mediul virtual (mă refer la site-ul KAMALA şi blogurile personale ale profesorilor), precum şi a unor persoane care sunt plecate din ţară am reuşit să concretizăm şi cursul on-line de meditaţie HRIDAYA. Acum un an site-ul MENTORYOGA deschidea cursul on-line de hatha-yoga. Unii dintre cei care l-au urmat au dorit mai mult. Dintre ei au fost şi unele persoane care au ajuns chiar la sălile centrului şi au participat la cursuri, seminarii şi tabere de meditaţie. Mă bucur că şi în felul acesta am putut mijloci cel puţin un contact cu un mediu propice abordării unei căi de transformare. Am urmărit în paginile acestui blog să familiarizăm pe cititori şi pe practicanţi cu unele teme a căror abordare este esenţială în procesul dezvoltarii personale şi transformării spirituale. Dar bucuria mea interioară este legată de faptul că acest contact a fost şi un prilej de a produce unele condiţii favorabile trezirii spirituale, pentru unii. În ultimă instanţă cel mai important şi relevant din punct de vedere spiritual este contactul cu tine însuţi. Poate este dificil să ajungi la o sală iar dacă ajungi, poate este greu să păstrezi o continuitate. Deşi ghidarea spirituală este esenţială, cel puţin în faza de început, i-am înţeles pe cei care îmi explicau aceste lucruri precum şi pe cei care fiind departe de tară şi-ar fi dorit într-un mod sau altul să continue studiul şi practica spirituală. Acum au la dispoziţie două instrumente care, sperăm să-i poată ajuta pentru o posibilă practică individuală chiar la ei acasă.

Reamintesc că site-ul MENTORYOGA pune la dispozitie, într-un mod unitar, informaţiile esenţiale cu privire la HRIDAYA-YOGA (scop, obiective, principii, metodologie). 

Cei interesaţi veţi găsi aici – în pagina de prezentare – mai multe despre noul curs on-line de meditaţie HRIDAYA.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s