A SOCIALIZA NU POATE REPREZENTA UN SCOP ÎN SINE

În această expunere sunt explicate unele tendinţe şi atitudini pe care le manifestăm adeseori spontan unii faţă de alţii. Latura socială a naturii umane se dezvoltă de multe ori în mod artificial fiind expresia unei personalităţi egocentrice. Chiar şi în cazul socializării caritabile cu scopul de a colecta şi distribui resurse, de multe ori există acel interes de a proiecta propria imagine pentru a atrage atenţia, pentru a fi recunoscut şi apreciat, pentru a realiza noi contacte şi relaţii care în viitor să te ajute sa-ţi dezvolţi acţiunile. O fiinţă care trăieşte mult la nivelul egoului simte nevoia afirmării cu orice preţ a propriei imagini şi toţi ceilalţi ar putea reprezenta oglinzi virtuale care să-i amplifice şi să-i reflecte apoi imaginea pe care el doreşte să o impună în mentalitatea comună.

Am subliniat mai multe idei ce ne pot ajuta să înţelegem ce înseamnă a da şi a primi, a ajuta sau a ”face” bine. Una dintre ele este însă esenţială. Nu este cazul să facem din ”a da” lucruri exterioare sau a socializa pentru aşa-zisul bine al oamenilor un scop în sine pentru că s-ar putea ca nici noi să nu ştim care este acel bine.

Pe de altă parte, atunci când are loc o veritabilă trezire a conştiinţei de sine, aceasta duce la necesitatea firească de a intra în comuniune, de a colabora, de a împărtăşi, de a dărui şi de acţiona în spiritul unităţii. Nu există vreun interes sau vreo dorinţă ascunsă de recunoaştere şi apreciere şi spontaneitatea actului este impulsionată de către sufletul trezit al acelei fiinţe. Nu facem acţiuni caritabile pentru a fi sau a deveni cineva. Accentul nu cade pe ”a face” pentru ”a fi”. Este exact invers. Acea stare de ”a fi” centrat, prezent şi conştient simultan de tine şi de ceilalţi te conduce în mod necesar spre acţiona integrat şi armonios ajungând de multe ori să răspunzi intuitiv spontan nevoilor celor din jurul tău.   Ceea ce noi putem oferi cu adevărat celorlalţi prin interacţiune nu poate fi decât darul conştiinţei noastre trezite, o prezenţă vie şi deschisă ce poate reverba sensibil la sufletul celui de lângă noi.

DIALOG DESPRE MINTE ŞI INIMĂ

Redau aici un extras emoţionant dintr-o mărturie a unei cursante. Este revelator din perspectiva posibilităţii de a realiza o profundă transformare în plan psiho-mental. Încă o dată reamintesc faptul că responsabilitatea de a menţine acest echilibru – inimă-minte – ne revine în totalitate.

Profit de acest moment pentru a vă ura tuturor celor care urmăriţi acest blog o sărbătoare a Paştelui luminată de frumuseţea inimii şi de pacea minţii.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 4

Când mintea şi inima ”lucrează” în tandem rezultă o forţă mult mai mare a sufletului care provine din unitatea lor. Acelei fiinţe îi reuşesc toate lucrurile.  A trăi în acord cu frumuseţea inimii poate fi o realitate pentru fiecare dintre noi căci toţi suntem înzestraţi cu ”instrumentul” interior ce poate percepe această armonie de fond. Dar… căci există un dar…, corzile inimii noastre trebuiesc acordate.

Ce înseamnă aceasta? A cultiva constant această conştienţă a inimii. Şi, într-o bună zi, poate când vă aşteptaţi mai puţin, veţi simţi în zona pieptului, în profunzime o vibraţie caldă, tăcută care parcă vă îndulceşte pe dinlăuntru şi vă alină sufletul.  Totodată apare o stare de expansiune care te face sa vrei să cuprinzi şi să îmbrăţişezi spontan.

Poate nu ştiaţi, dar cel mai ”întins” organ de simţ este pielea. Simţul tactil este arondat centrului energetic al inimii. Cu alte cuvinte, cu cât acest centru energetic (Anahata Chakra) este mai ”trezit” cu atât mai mult putem simţi vibraţiile care ne parvin de la acest canal senzorial. Din această cauză, o expresie a naturii afective este aceea de a atinge, de a cuprinde, de a mângâia şi alina. Oricine a trăit vreodată un simţământ al iubirii ştie că atunci apare o dorinţă irezistibilă de a atinge şi a strânge parcă la piept fiinţa sau obiectul iubit. Este o exprimare naturală a acelui imbold de a te uni cu acea fiinţă pe care o iubeşti prin această strângere în braţe.

Înainte de vă lăsa să ascultaţi această mică expunere, vreau doar să vă amintesc că exact aşa cum procedaţi cu cei pe care-i iubiţi, îmbrăţişându-i şi atingându-i cu iubire, aşa cum îi mângâiaţi şi îi alinaţi pe cei pe care-i iubiţi ar trebui să nu uitaţi şi de propria voastră fiinţă, de propriul suflet. Învăţaţi să vă reconectaţi la sursa iubirii din inima dumneavoastră. Din când în când, mai ales când aţi mai uitat de voi înşivă, mergeţi în faţa oglinzii, priviţi-vă în ochi şi cuprindeţi-vă cu multă afecţiune cu braţele în zona pieptului ca şi cum v-aţi îmbrăţişa. Rămâneţi tăcut în această intimitate a inimii câteva minute lăsând acea vibraţie caldă să se difuzeze în întreaga fiinţă …şi ascultaţi sunetul ei de taină .

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 3

Ştiu că de multe ori spunem că nu este timp pentru toate acele lucruri pe care ni le dorim.

Dar dacă am ştii că în inima noastră există o comoară ne-am face oare timp să o dezgropăm pentru a trăi fericiţi de pe urma ei?

Menirea prezentărilor pe care le fac pe acest blog este de a aduce aminte aceasta. Aminteşte-ţi de Sine! este numele acestui blog. El inspiră aşadar îndemnul de a continua să cauţi în interiorul fiinţei ceea ce până acum căutai în afara ta.

Prezentarea de astăzi vine să ne reamintească că responsabilitatea de a turna nectarul iubirii în cupa inimii noastre ne revine în totalitate.

Faceţi-o oricum ! Privind şi lăsând natura să vă impregneze cu vitalitate şi frumuseţe prin veşmântul ei de primăvară,  ascultând muzică şi lăsând armonia ei să pătrundă în cutele sufletului, primind cu deschidere cuvintele de lumină ale celor înţelepţi şi practicând cu încredere ceea ce ei v-au învăţat, bucurându-vă alături de cei pe care îi iubiţi de ceea ce viaţa v-a oferit până acum.

Faceţi-o, dăruind şi altora din  preaplinul cupei inimii, căci dăruind ea rămâne mereu plină.