Unele clarificări cu privire la Inimă și Minte

De ce se recomandă în multe tradiții culturale  și spirituale să ”veghem inima”, ”să trezim sufletul”, ”să trăim cu inima deschisă”, ”să coborâm mintea în inimă”, ”să ne centrăm în inimă”, ”să ne purificăm inima și sufletul”, ”să iubim din toată inima”, ”să nu mai punem atâtea lucruri la inimă”, ”să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul nostru”, etc. ? Și cum se explică faptul că, deși am fost și suntem în continuare îndemnați cu toții să o facem există atât de multă suferință și patologie cardiacă? Este posibil ca ceva să ne scape. Am mai vorbit și cu alte ocazii despre faptul că cel mai eficient, plăcut și rapid remediu cardiac este iubirea. Dar, din păcate, el nu se vinde în farmacie. Și în al doilea rând, cine trebuie cu adevărat să fie ”convinsă” să folosească acest elixir este chiar inima, și nu mintea. Din această cauză devine important să știm ce este cu inima și cu mintea noastră și cum se pot ele ajuta spre a reface și menține bunăstarea și echilibrul fizic, psihic, mental și spiritual al ființei.  

Iubirea revelează unitatea și unicitatea divină

Ultimele materiale postate sunt în legătură cu tema fundamentală a iubirii și trezirii sufletului. Așa cum este înțeleasă de mulți, iubirea pare a fi un sentiment născut în sufletul celui care iubește ceva sau pe cineva. Și totuși, dacă nu există (sau nu mai există deocamdată) ceva sau cineva care să atragă în jocul iubirii inima noastră, suntem oare sortiți să rămânem în afara cercului iubirii? Și până când vom rămâne așa?

DE LA ALIENARE LA UNITATEA CU DUMNEZEU

Practica centrării în inimă și trezirii sufletului determină în mod natural o apropiere umană și deschidere bazată pe înțelegere și compasiune. A înțelege că lumea nu este doar un concept abstract și foarte general ci că este un spațiu vast, populat cu oameni care nutresc aproape toți aceleași aspirații ca și tine și anume de a fi sănătos, de a fi fericit, de a iubi și a fi iubit, de a fi liber și stăpân asupra vieții pare că nu este atât de simplu nici în ziua de azi, așa cum nu a fost nici în trecut.

 Orice filozofie morală pune în centrul atenției omul și evoluția lui în raport cu semenii. Spre deosebire de ele, multe căi spirituale urmăresc să cultive un mod de existență care să treacă de la concept la experiența directă. O cale a Inimii este cea care în mod evident valorizează virtuțile sufletești și oferă metodele eficiente de ”trezire” ale acestora. A trăi în lume reprezintă pentru acest tip de căutător spiritual șansa de a recunoaște și afirma această unitate esențială a naturii umane purtătoare de Dumnezeu.  

Istoria ne-a arătat, de atâtea ori, cum uitarea omului de către om este totodată o uitare de Dumnezeu. Nu poate exista un simțământ real al divinității pentru acela ce ignoră omul aflat în trecerea sa prin lume. Nu va exista niciodată vreo ”înălțare” fără a fi ghidată într-un fel sau altul de divinitatea ce se manifestă prin oameni.  

Să nu uităm niciodată că nici măcar conceptul de Dumnezeu nu este totuna cu manifestarea divinității din inima omului.  

DESPRE ZBORUL INIMII ÎN IUBIRE

Atunci când ne propunem să ne regăsim pe noi în firescul existenței, în naturalețea și normalitatea stării noastre de ”a fi”, manifestarea spontan afectivă devine ”limbajul” comun. Și totuși, suntem încă atât de surprinși atunci când cineva se exprimă astfel și ne uităm cu suspiciune la această ”anormalitate”. Suntem mai degrabă obișnuiți cu ”normalitatea” de a fi întâmpinați cu răceala măștilor purtate spre a păstra invulnerabilitatea. Astfel este posibil să uităm și să pierdem multele ocazii de a simți că deschiderea afectivă conștientă și menținerea ei reprezintă expresia firească a ceea ce numim ”suflet trezit”.  Sănătatea sufletului nostru determină sănătatea trupească. Ce remediu mai eficient, ce hrană mai savuroasă îi este necesară  sufletului uman dacă nu iubirea?

Centrul afectiv – punct de inflexiune în plan evolutiv

Fiind aflat la ”mijloc”, între primii 3 centri energetici ce asigură procesul individualizării conștiinței și ceilalți 3 centri superiori la nivelul cărora se pot exprima stări psiho-spirituale înalte, centrul afectiv este un veritabil punct de trecere între două ”lumi”. Una care gravitează către ”în jos” condiționată de aham vritti – sentimentul lui ”eu”, ”al meu” și ”pentru mine” și alta caracterizată de mișcarea liberă și naturala a sufletului de a se înălța pentru a trece dincolo de izolare, separare și închidere. În mod foarte simplu explicat, putem înțelege astfel fiecare dintre noi în ce ”lume” trăim.