Despre suflet şi iubire

Faptul că lumina Soarelui nu se zăreşte noaptea aceasta nu înseamnă că el nu există, spunea demult un mare înţelept.

Aşa este şi cu iubirea. Deşi trăim cu toţi în acest câmp fundamental al conştiinţei divine, nu mulţi sunt cei ce se pot acorda spontan pe armonica acestei energii fundamentale a iubirii. Percepţia aproapelui şi a lumii fenomenale este astfel sărăcită de această incapacitate momentană. Spun momentană întrucât sufletului omului îi este rânduit ca, mai devreme sau mai târziu, (pe o scară a timpului ce măsoară nivelul evolutiv) să soarbă din cupa inimii elixirul sublim-miraculos  al iubirii.     

Din perspectiva existenţei şi manifestării acestui plan de conştiinţă caracterizat în mod fundamental de gama de trăire ce are de a face cu iubirea, bunătatea, dreptatea şi compasiunea, intuiţia ne spune că rezonatorul perfect este chiar sufletul omului. Dacă ne întrebăm ce ne atrage foarte mult la un om, chiar dincolo de însuşirile evidente ale personalităţii sale, putem răspunde mulţi dintre noi că acesta este sufletul cald şi bun al aceluia. Din perspectiva relaţională pragmatică a omului de astăzi, pare că virtuţile sufletului nu contează în faţa celor ale minţii. Cultura occidentală încearcă mai ales prin artă şi religie să cultive virtuţile sufletului dar se vede că nu a izbutit, din moment ce există încă în lume o angoasă a singurătăţii, a lipsei, a separării. Pentru a face faţă acestei nelinişti şi angoase existenţiale se dezvoltă în mod compensator în societatea actuală raţiunea rece a individului ce trebuie să supravieţuiască oricărei condiţii.

Evoluţia unui organism şi capacitatea lui de adaptare la noi condiţii are foarte mult de-a face cu integrarea şi folosirea inteligentă a tuturor resurselor. Din perspectiva individuală, cultivarea resurselor sufleteşti reprezintă o condiţie fără de care nu se poate accede în dimensiunile superioare ale spiritului.

 

Menirea sufletului este de a se înălța

Zborul sufletului este un dar al trezirii centrului afectiv. Intuiția unei existențe eliberate de temeri și tensiuni, caracterizată de frumusețe și armonie se prefigurează pe măsură ce nivelul de conștiință se stabilizează în acest plan. Ce înseamnă acest ”zbor al sufletului”? Capacitatea de a te înălța și menține cu ușurință în spațiul interior al conștiinței Sinelui. Numai de aici poți explora și ”savura” cu bucurie existența unui orizont infinit mai vast, grație unei puteri spirituale ce se trezește și prin intermediul căreia gravitația lumii fenomenale încetează să-și mai producă efectele asupra ta.  Este exact precum în cazul lumii fizice unde pentru a te ridica în aer trebuie să învingi forța gravitației terestre. Cu cât forța ascensională este mai mare, cu atât înălțimea la care se ajunge poate crește.   

Ceilalți nu întotdeauna ne pot oglindi corect

Deși poate avea o componentă exterioară, cunoașterea de sine nu trebuie să se bazeze exclusiv pe părerile celorlalți cu privire la noi. Să ne amintim că multe din aceste păreri sunt strict subiective fiind filtrate de nivelul de conștiință al celor ce le emit. Unicitatea propriei ființe, deși atât de evidentă, scapă percepției vagi, imediat etichetatoare a celorlalți.