Viziunea și unele principii în Yoga Inimii Spirituale

Importanţa principiilor pe care se bazează practica spirituală pe această cale a Inimii Spirituale

Considerăm că expunerea unor astfel de principii este foarte importantă, deoarece ea ne defineşte practica spirituală, o face mai coerentă, mai clară. Am simțit nevoia de a explicita aceste aspecte pentru a se înțelege eficiența acestui sistem mai contemplativ de practică spirituală care începe să atragă din ce în ce mai mulți căutători. Am cunoscut multe persoane și chiar și la aceste cursuri vin spunând că au mai practicat yoga dar aceasta viza mai ales bunăstarea corporală. Prin practica Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – în cadrul Centrului nostru au înțeles limitările unor astfel de sisteme și au început să se deschidă spre aspectele spirituale pe care cu adevărat Yoga le vizează. Din acest punct de vedere, Yoga Inimii spirituale, pune în centrul său această viziune a Unității ființei pe multiple planuri și precizeză modalitățile concrete precum și atitudinile fundamentale care ne pot ajuta să integrăm conștient și armonios întreaga noastră viață în marele ansamblu al creației universale.    Continuă lectura