SARBATORI FERICITE !

La multi ani !

Tuturor cititorilor acestui blog va urez sa va bucurati de sarbatori si de noul an ce vine precum copii. Sa retreziti mereu si mereu puritatea si candoarea Inimii si de acolo, din profunzimea ei, sa extrageti nectarul sublim al Iubirii.  

Necesitatea constientizarii Inimii Spirituale

Constientizarea Inimii Spirituale este un prim pas important în revelarea naturii noastre divine. Centrarea în Inima Spirituală dublata de constientizarea acesteia reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi”. A reusi sa prelungesti si sa stabilizezi momentele inefabile ale trairii meditative  in viata de zi cu zi inseamna, pana la urma, extinderea acestei constiente luminoasa si mereu pacificatoare a Inimii Spirituale. De aici rezulta spontaneitatea oricarei atitudini spirituale. Adecvarea armonioasa la circumstante devine astfel un efect ce exprima constienta trairii  ”in sine”. Inceteaza  ”nevoia” ego-ului de ”a trebui” sa faca ceva pentru aceasta adecvare. 

Exista intotdeauna o stare clar decelabila atunci cand suntem miscati de aceasta constienta a Inimii; este ca un numitor comun aflat la baza oricarei fractii a existentei.  Prin centrarea în Inima Spirituală  se induce sentimentul unei sacre legături a Tot. Acesta este adevăratul „Acasă” în care ne regăsim împreună, în aceeaşi radiaţie a Prezenţei Pure, a freamătului sacru, Spanda.

 

A descoperi sacralitatea vietii pretutindeni si oricand

Pentru un om obisnuit, ritualul religios este cel care, de multe ori, ii inspira si inalta sufletul in acel spatiu sacru de unde el se reintorce mai apoi primenit si regenerat.  Vizitam biserici, catedrale, moschei, temple participand sau nu la ritualuri si continuam sa facem aceasta de sute si sute de ani. Ne-am pierdut de multe ori in contemplare, veneratie si admiratie spre a ne regasi apoi mai umili si sfiosi in fata grandiozitatii si sublimului marilor opere umane care au incercat sa se apropie de opera divina. Am crezut si credem in continuare, multi dintre noi, ca ne este mai usor sa-l simtim pe Dumnezeu in temple si mai ales cu ocazia sarbatorilor.
Marile pelerinaje constituie pentru multi altii momente privilegiate de reconectare a sufletului la divinitate. Drumul pelerinului este parcurs cu veneratie, iubire si recunostinta, fiecare pas facut apropiindu-l de Dumnezeu.
Unele fiinte al caror suflet este trezit traiesc bucuria recunoasterii sacralitatii in marele templu al naturii acolo unde lumina reveleaza frumusete, echilibru, armonie si intelepciune.  Ne-am regasit poate, de multe ori pacea si linistea in aceste spatii exterioare admirand sublima creativitate a divinitatii.
Dar de ce numai asa? De ce sa nu extindem acest camp al regasirii si recunoasterii divinitatii pretutindeni si oricand? Cum am putea face acest lucru? Oficiind clipa de clipa in templul Inimii, la altarul Iubirii. De unde altundeva ne-am putea adresa invocatiile si cantecele de dor de Dumnezeu daca nu de aici? Spre ce zari si spre ce piscuri ar trebui sa ne indreptam spre a ne ”apropia” si a fi mai bine ”auziti” de EL, daca nu urcam in cerul Inimii noastre cantand de aici Cantarea Cantarilor? Carui Dumnezeu sa-i oferim cu iubire ofrande si daruri daca nu celui care este aici si aproape si care poarta in Inima sa intreaga asemanare?
Unde sa mai mergem si pe cine sa iubim și sa servim in lumea asta, daca nu divinitatii din noi si din semenii nostri de pretutindeni?
 

Limbajul Inimii versus limbajul Minții

     Este ușor să înțelegem că modul în care relaționăm, comunicăm și reactionăm fiecare dintre noi, poartă amprenta specifică predominanței nivelului de conștiință. De exemplu, o ființă orientată preponderent afectiv, se comportă diferit, în multe situații ale vieții, față de o ființă, a cărei specificitate, o reprezintă abordarea mentală a situațiilor. Ca urmare, apar reacții și răspunsuri diferite și din partea mediului exterior.

     Deschiderea spontană, altruismul, bunătatea și candoarea unei ființă, sunt mai greu de înțeles de către o altă ființă calculată, rezervată, prudentă până la suspiciune și care-și urmărește mai mereu propriul interes.

     Viziunea și orientarea unei ființe care trăiește cum s-ar spune cu Inima deschisă este caracterizată de deschidere, spontaneitate, căldură, entuziasm și încredere ceea ce de multe ori facilitează un nivel superior al comunicării și interacțiunii umane. Inima este ”instrumentul” care odată acordat, continuă să cânte și …să încânte pe ceilalți. Această vibrație pură a Inimii, mereu animă și contagiază în mod binefăcător natura umană.

     Așadar spațiul sacru al Inimii, devine locul de întâlnire al ființei cu ea însăși, cu semenii săi … și nu în ultimul rând, …cu Dumnezeu.