Omul poate dar de multe ori nu vrea sa cunoasca realitatea

În acest dialog spiritual arăt că există, în general, o autosuficiență în ceea ce privește cunoașterea de sine. Trebuie să recunoaștem că mulți dintre noi nu facem, sau mai bine spus, nu creem sau nu ne transpunem în cadrul necesar unei experiențe pentru a putea ajunge să lărgim semnificația unui concept, în primul rând printr-o cunoaștere directă. Cum ar fi conceptul de conștiință sau cel de suflet sau cel de psihic sau de minte sau…sau…sau. Iar cu privire la corp, deși este cel mai usor perceptibil nivel, cu privire la el, în general doar reacționăm la stimulii care ne parvin din sfera sa. Este mult prea putin, pentru a crede că, în această stare de lucruri, ignorând diferitele niveluri și resurse ale ființei, existența noastră ar putea rămâne mult timp în zona de confort. Este exact, pe dos. În mod sigur, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin dureros, vom fi ”scoși” din această zonă, ajungând să cunoaștem mai profund cum stau lucrurile cu noi, forțați mai ales de soartă. Și totuși lucrurile ar putea sta altfel. 

 

 

Anunțuri

2 comentarii la “Omul poate dar de multe ori nu vrea sa cunoasca realitatea

  1. Buna, seara!!

    Abonati-ma si pe mine, va rog la „Gandul zilei”!

    Multumesc!

    Cu stima.

    Trimis din Yahoo Mail pe Android

    De la:”AMINTESTE-TI DE SINE !” Data:Mi 13 mai 2015 la 12:54 Subiect:[Articol nou] Omul poate dar de multe ori nu vrea sa cunoasca realitatea

    Liviu Gheorghe posted: „În acest dialog spiritual arăt că există, în general, o autosuficiență în ceea ce privește cunoașterea de sine. Trebuie să recunoaștem că mulți dintre noi nu facem, sau mai bine spus, nu creem sau nu ne transpunem în cadrul necesar unei experiențe pentru „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s