DE ZIUA YOGĂI

Din timp în timp ne amintim că Yoga există. Este bine. Ne amintim acum, zilele acestea, poate mai mult ca altă dată, pentru că am devenit mai sensibili la mesajul său. Un mesaj al UNITĂȚII, al SPERANȚEI  de a trăi în armonie cu semenii respectând valorile fundamentale ale vieții. Un mesaj care se bazează pe o învățătură milenară care are în centrul atenției sale omul și evoluția lui în Univers.

De anul trecut, oamenii sărbătoresc pe 21 iunie ZIUA INTERNATIONALĂ YOGA. M-am bucurat și eu și mulți alți practicanți că, în sfârșit, nu numai în INDIA, ci în toată lumea, a fost declarat și recunoscut în mod oficial acest mesaj al înțelepciunii care a transcens timpul și granițele efemere ale comunităților umane.   

Da, trebuie să recunosc, că este minunat să vezi zeci de mii de oameni practicând Yoga în centrele marilor orașe ale lumii, aducând acest moment de imponderabilate plină de grație a corpului, centrat prin postura fizică (asana) în dimensiunea interioară a conștiinței de sine.

Această sărbătoare este totodată și o sărbătoarea a minții și sufletului uman care iată, că în mijlocul agitației acestei lumi se dovedesc că au încă puterea de a face LINIȘTE și a aduce PACEA CONTEMPLAȚIEI, ECHILIBRUL CONCENTRĂRII, ARMONIA NEMIȘCĂRII și a CENTRĂRII ÎN DIMENSIUNEA PROFUND INTERIOARĂ A SPIRITULUI.

Este, totodată un moment de recunoaștere îm memoria subconștientului colectiv că, mai presus de toate, ne suntem datori nouă înșine în a ne aduce pacea, echilibrul și armonia. Am început să simțim, pe pielea noastră, din ce în ce mai acut, nevoia de liniște și pace.

Este un moment începând de la care devenim încrezători că avem și puterea de a schimba calitatea propriei noastre vieți, respectându-ne pe noi ca ființe spirituale care au ales supremația conștiinței în raport cu valorile efemere și iluzorii ale unei lumi închinate meterialității.

Nu mai este demult o surpriză că Yoga poate produce multiple efecte binefăcătoare pentru cei care o practică, dar continuă să rămână o enigmă de ce  există încă atâtea prejudecăți și închidere în România față de Yoga.

Este greu de explicat, și sunt întrebat frecvent, cum de există meseria de prezicător, ghicitor, astrolog și chiar multe altele, și între toate cele 3.852 de ocupații recunoscute de Ministerul Muncii nu există, încă cea de instructor de Yoga.  Există însă una care se află în capul listei de ocupații recunoscute conform COR – „Clasificarea Ocupatiilor din Romania: cea de „aburitor”.  

Suntem acreditați unii dintre noi – instructori de yoga de mulți ani – de organisme internaționale și ne afiliem acestor structuri, plătind taxe pentru licențe în alte state în loc să plătim în țara noastră și să fim recunoscuți și acreditați aici pentru ceea ce facem practicând Yoga și ajutând mulți oameni să transforme în mod pozitiv propria lor existență.

DA !!! Yoga poate ”face” ceva pentru noi – atunci când este practicată cu dăruire dar ce facem noi pentru Yoga?  Măcar în această zi de sărbătoare să începem să ne gândim ce dar putem oferi noi Yogăi. Cred că darul pe care i l-am putea face Yogăi este în primul rând de a practica și apoi de a recunoaște cu sinceritate și încredere darurile pe care ea ni le poate oferi. Fie că este vorba de sănătate, relaxare, liniște, pace, echilibru, concentrare, etc., să împărtășim despre toate acestea cu speranța că în cele din urmă oamenii vor fi încurajați mai mult să îmbrățișeze această minunată artă a cunoașterii de sine.

Îndrăznesc acum să vă cer tuturor celor care practicați, începători și avansați să-mi scrieți pe această adresă: mentoryoga@gmail.com ce înseamnă pentru voi yoga și ce rezultate ați obținut, sau chiar aici, pe blog, (la comentarii),  în speranța că citind toate aceste impresii și relatări pe care vi le voi publica, vom putea fi de folos celor care doresc și mai multe încurajări pentru a practica.

În încheiere, doresc tuturor yoghinilor LA MULTI ANI DE PRACTICĂ YOGA !   

Vă las acum să vedeți cât de frumos a fost celebrată Yoga în lume, de ziua ei.

India

Around 30,000 people participated in a public yoga event organised by the Indian government in the city of Chandigarh. IMAGE: TWITTER/SPOKESPERSONMOD

INDIA 2

Yoga practitioners participate in a morning yoga session in front of medieval monuments at Lodhi Gardens in New Delhi on June 21, 2016, on International Yoga Day. IMAGE: ROBERTO SCHMIDT/AFP/GETTY IMAGES

India 4

People doing yoga in water at a swimming pool in the city of Jodhpur. IMAGE: SUNIL VERMA/PACIFIC PRESS/LIGHTROCKET VIA GETTY IMAGES

India 5

Members of India’s National Cadet Corps (NCC) take part in a mass yoga session to mark International Yoga Day on The Brigade Parade Grounds in Kolkata on June 21, 2016. IMAGE: DIBYANGSHU SARKAR/AFP/GETTY IMAGES

China 1

An aerial view of Chinese enthusiasts performing yoga the glass sightseeing platform in the Shilinxia scenic spot in Beijing, China, 20 June 2016. More than 150 yoga lovers practiced yoga on the 32.8-meter-long platform. IMAGE: PAN ZHIWANG/IMAGINECHINA/GETTY IMAGES

China 2

A large group of yoga enthusiasts practice yoga on a glass platform at Shilin Gorge on June 20, 2016 in Beijing, China. Considered to be the world’s largest glass viewing platform, it is located in Shijin Gorge in Pinggu district of Beijing, 900 meters in the air. IMAGE: VCG / GETTY IMAGES

China 3

More than 1,000 yoga lovers participated in a mass gathering at a sports park in Shenzhen, south China’s Guangdong province to practise yoga to celebrate the second annual International Yoga Day. IMAGE: DENG FEI/IMAGINECHINA/GETTY IMAGES

Hong Kong

Yoga lovers perform yoga at Hong Kong to observe International Yoga Day. IMAGE: FACEBOOK/INDIAN DIPLOMACY

Cambogia 1

People perform yoga at Angkor Wat in Cambodia. IMAGE: TWITTER/DDNEWSLIVE

Australia

Thousands gather for a group yoga class in front of the Sydney Opera House on June 21, 2016 in Sydney, Australia. IMAGE: BROOK MITCHELL/GETTY IMAGES

Australia 2

Yoga enthusiasts perform yoga on top of the Sydney Harbour Bridge in Sydney, Australia to mark the second International Yoga Day. IMAGE: BRIDGECLIMB

Ecuador

Participants performing yoga at Guayaquil, Ecuador on June 21, 2016. IMAGE: PIB

Franta

A yoga session in front of the Eiffel Tower in Paris. IMAGE: TWITTER/MEAINDIA

Malaezia

Yoga enthusiasts participant do exercise at Dataran Merdeka (Independent Square) during an International Yoga day on June 21, 2016 in Kuala Lumpur, Malaysia. (Photo by ) IMAGE: GETTY IMAGES

USA

Thousands of people participate in a yoga class at Times Square in New York City to celebrate the Summer Solstice and the second International Yoga Day. IMAGE: PACIFIC PRESS/SIPA USA/GETTY IMAGES

India 3

A bird’s eye view of the celebration of the second International Day of Yoga at Kohli Stadium, in Mumbai on June 21, 2016.

ndian schoolchildren participate in a yoga session at a school in Chennai on June 20, 2016, on the eve of International Yoga Day. 4001 schoolchildren participated in the demonstration. IMAGE: ARUN SANKAR/AFP/GETTY IMAGES

Indian schoolchildren participate in a yoga session at a school in Chennai on June 20, 2016, on the eve of International Yoga Day. 4001 schoolchildren participated in the demonstration.
IMAGE: ARUN SANKAR/AFP/GETTY IMAGES

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s