Despre integrarea voinței individuale în ansamblul Voinței Divine

Mulți oameni consideră puterea voinţei ca fiind o energie de care au absolută nevoie pentru a face lucrurile „să meargă” exact aşa cum vor ei, şi fără de care, le-ar fi foarte dificil să realizeze ceea ce ei își doresc.

Deoarece în epoca actuală viaţa este privită adeseori ca o continuă confruntare oamenii au ajuns să considere că întotdeauna, sau aproape întotdeauna, există ceva sau un cineva pe care trebuie să „îl dea la o parte” sau să îl înlăture cât mai grabnic din calea lor. Acest ceva cu care trebuie ”luptat” poate fi chiar anumite convingeri, credințe sau mentalități ale celorlalți care par sau chiar sunt diferite de ale lor. Astfel, se conturează o concepţie eronată cu privire la voinţă şi care poate avea consecinţe nefavorabile pentru mulți și anume aceea că voinţa ar fi întotdeauna absolut necesară în primul rând pentru a ne putea lupta cât mai aprig cu greutăţile vieţii şi pentru a elimina astfel toate obstacolele şi piedicile din calea noastră. Evident că această „filozofie de viaţă” implică ideea infantilă că opoziţia sau rezistenţa se află întotdeauna în afara noastră şi nu în noi înşine.

De fapt, toate aceste imagini greşite despre adevărata Voinţă se reflectă dizarmonios în substraturile fiinţei şi, drept consecinţă, ne îndepărtează şi ne separă nu numai de ceilalţi, ci şi de adevărata noastră natură divină.

Pe de altă parte, există pentru mulți oameni o căutare de a se face plăcuți celorlalți și în viața lor au încercat parcă să înțeleagă ce vrea Dumnezeu de la ei, și cum ar trebui acționat pentru a face voia Sa chiar și în condiții vitrege de viață. Să ne amintim minunatele învățături cuprinse în cartea sacră a învățăturii indiene – Bhagavad – Gita, oferite de Krișna (avatar al Ființei Supreme) lui Arjuna – prințul unui regat, în episodul istoric al luptei mitice ce avea să restaureze ordinea morală pe pământ).

Să nu uităm totuși, cât de des și cât de profund și autentic s-a manifestat de-a lungul timpului aspirația omului de a-L descoperi, de a-L cunoaște, de a-L urma pe Dumnezeu sau pe trimișii Săi, dacă nu fizic, măcar în inima lor, respectând învățăturile sacre ale diferitelor tradiții spirituale. Dar, în egală măsură nu putem uita de toți acei falși profeți, de farisei, de Inchiziție, de vânătoarea de vrăjitoare, de acea mentalitate întunecată a Evului Mediu cu toate acele superstiții și dogme folosite pentru manipulare, îndoctrinare și înrobire, ființe dornice de putere și glorie care au speculat fricile și naivitatea naturii umane și care au adus atât de multe conflicte și tulburări acestei lumi. S-au considerat trimiși sau mediatori ai lui Dumnezeu și au acționat asmuțind oamenii unii contra altora în ”numele lui Dumnezeu” sau în ”numele credinței” sau conform ”voinței divine”. În așa-zisul ”nume al credinței”, chiar și în ziua de azi, se comit violențe de nedescris pe fondul unor conflicte alimentate de diferențele de cultură, religie, rasă, sex, etc.

Subzistă însă pentru mulți oameni această continuă intenție de a trăi cât mai frumos și de a servi voinței lui Dumnezeu. Cât de des nu auzim această sintagmă? ”Să se facă voia lui Dumnezeu!” Poate de multe ori greșim atribuind Voinței divine consecințele acțiunilor semenilor sau a propriilor noastre alegeri considerând că ”a fost voia lui Dumnezeu”.

Nu vom știi, mulți dintre noi, cum stau lucrurile și care este cu adevărat Voința Sa. Ceea ce totuși vom putea identifica, poate din ce în ce mai clar, mișcați de această aspirație, este apariția acelei ”voci interioare” care se exprimă la suprafața conștiinței noastre ca un veritabil ghid care ne inspiră spre a ne manifesta din ce în ce mai buni cu noi înșine și cu alții, cu atenție și considerație, precum un căutător care respectă și apreciază efortul celorlalți care, ca și el, se află în căutarea Adevărului.

Printr-o reamintire constantă, a sensului tainic al propriei vieţi, reamintire ce reprezintă de fapt o continuă stare de rezonanţă cu realitatea spirituală reprezentată de Sinele divin (atman), putem trăi aproape în permanenţă o stare de abandonare a voinţei individuale în faţa Voinţei Divine. În realitate, Voinţa Divină ajunge să fie percepută ca o forţă interioară ce radiază din adâncul Inimii noastre spirituale. Astfel, ea acţionează nebănuit sub forma unui tainic impuls interior ce este însoţit cel mai adesea de sentimentul unei certitudini absolute cu privire la justeţea intenţiilor şi acţiunilor proprii. Ea îşi exercită influenţa atât în fiecare dintre momentele aparent nesemnificative ale vieţii noastre sau în acţiunile minore, cât şi global, pe intervale lungi de timp, în toate proiectele noastre de anvergură. Prin urmare, putem spune că ea funcţionează într-un mod holografic pentru a servi unui scop divin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s