Uneori Karma ne poate bloca. Ce putem face?

    Mai înainte de această expunere este justificată o scurtă reamintire a ceea ce semnifică noțiunea de Karma.

KARMA

1) o acţiune fizică, psihică sau mentală oarecare împreună cu consecinţele sale;

2) consecinţa unei acţiuni de natură fizică sau subtilă (psihică, mentală);

3) suma tuturor consecinţelor acţiunilor realizate în această viaţă sau într-o existenţă anterioară de o anumită persoană;

4) înlănţuirea cauzală (cauză-efect) a manifestării.

Karma unui om este forţa activă sau potenţială care îi orientează comportamentul, acţiunile şi gândurile sale prezente şi viitoare. Orice karma este sămânţa (germenele) unei alte karma, iar fructele (rezultatele) acestora vor fi resimţite sub formă de succes, bucurie, ghinion sau suferinţă, etc., în conformitate cu natura acelor acţiuni, intenţii sau gânduri. Cu toată această condiţionare karma-ică, omul are totuşi libertatea să aleagă între diferitele tendinţe ale naturii sale.

Cunoscând importanța determinatoare și condiționantă a acțiunii, yoghinii au sintetizat principiile și învățăturile unei forme de yoga numită Karma-Yoga (Yoga Acțiunii). Multe din acestea sunt descrise în faimoasa lucrare Bhagavad-Gita. Bhagavad Gita înseamnă “Cântecul Divinității Supreme”. Ea este o parte a vastei opere epice Mahabharata, compusă de înțeleptul Vyasa, cu câteva secole înainte de Cristos.
Conține esența Vedelor și a Upanishadelor, dar este universală prin înfățișarea evoluției umane, dezvoltării mistice a omului în aspirația sa către Realitatea Supremă. Mulți dintre marii înțelepți ai lumii și-au găsit inspirația în această sublimă învățătură.  

Ea nu susține și nu recomandă retragerea pasivă din lume pentru a căuta pacea spirituală și perfecțiunea; mai curând ea îndeamnă sufletul omului să înfrunte eroic măreața bătălie a vieții, pentru a atinge victoria supremă, adevărata izbândă prin revelarea Inimii Spirituale – esența realității a ceea ce noi suntem (Atman).

Ideea forță ce răzbate pe parcursul acestei lucrări este că prin înlăturarea ignoranţei şi dăruirea totală a fructelor sau roadelor acţiunilor sale lui Dumnezeu, fiinţa umană se poate elibera de legăturile karma-ei, atingând astfel Eliberarea spirituală şi înţelepciunea.

    Revenind asupra expunerii ce urmează doresc să mai reamintesc câteva lucruri:

    Toate acțiunile noastre, tot ceea ce noi gândim, modul în care percepem, simțim și reacționăm la diferitele conjuncturi din viată, precum și felul de a ni le reprezenta prin conceptualizare și vorbire ne definește pe fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi am dezvoltat un mecanism adaptiv care se exprimă adeseori spontan, definind modul personal de înțelegere și de acțiune. Și totuși, trebuie cunoscut faptul că acest ansamblu unitar a ceea ce fiecare dintre noi numește ca ”eu” este rezultatul nivelului de conștiință la care fiecare dintre noi am ajuns. Caracterul, temperamentul, credințele și ceea ce reprezintă valorile importante ale vieții, rostul acesteia precum și toate motivațiile care ne definesc alegerile și preferințele sunt expresiile firești, spontane ale nivelului nostru de conștiință. Lecțiile de viață ce poartă amprenta suferinței sunt integrate diferit de oameni mai ales din perspectiva nivelului diferit al conștiinței individuale. Toată lumea poate fi afectată de consecințele propriilor lor opțiuni dar diferența o va face nivelul de conștiință.

    Pentru conștiința profană Karma de suferință este unul dintre mecanismele evolutive importante care împinge natura umană spre autodepășire. Lecțiile de viață pot fi foarte grele și fiecare dintre noi, dacă ajungem să trecem prin ele, trebuie să fim foarte atenți pentru că acolo există un întreg potențial transformator evolutiv.

    În această prezentare am urmărit să dau și unele exemple, la limită, pentru a ajunge să recunoaștem unele manifestări karmice ca fiind expresia unor încercări spirituale menite să ne ajute să începem să ”alegem mai bine” și astfel să ieșim din ciclul condiționant al Karma-ei.

Cum ne ajutăm de structura psiho-mentală? – partea I-a

Aici sunt oferite mai multe explicații cu privire la mecanismele gândirii precum și câteva recomandări și sugestii practice de transpunere în viață a unui mod pozitiv de integrare a evenimentelor din existența noastră.

Trebuie să recunoaștem că acest conținut al minții determină modul în care ne percepem pe noi înșine precum și pe ceilalți, felul în care reacționăm cu privire la ceea ce noi percepem. Modul în care gândim conduce la fortificarea în timp a acelorași tipare și mecanisme mentale. Unele sunt bune, altele mai puțin bune. Ne interesează ce am putea face pentru a modifica în bine calitatea experiențelor noastre de viață.

Rezistența minții la progresul spiritual

Fluctuațiile conștiinței individuale sunt percepute în primul rând la nivel mental. Cum? Prin intermediul gândurilor. De calitatea, orientarea, intensitatea, periodicitatea, persistența și volumul acestora depinde însăși calitatea vieții pe care o trăim. Este de la sine înțeles că cel care își poate controla mintea ajunge să trăiască o viață mai bună. Tot acel discurs mental, acel automatism reactiv, acele șabloane comportamentale, continua tendință de conceptualizare, închistarea dogmatică, aberațiile imaginative, atașamentele, fricile de tot felul și multe altele sunt cauzele unei existențe condiționate și marcate de suferință.

Multă lume acceptă acest lucru. Chestiunea importantă însă rămâne. Cum acționăm spre a cultiva resursele superioare ale minții? Mintea a fost și va rămâne unul dintre darurile cele mai prețioase pe care le-am primit, prin însăși natura și rolul ei. Mentalul uman a fost instrumentul interior cultivat cel mai mult de-a lungul istoriei evolutive. Și totuși trebuie să înțelegem că tot mentalul a fost și sursa multor orori și dezastre care au avut și continuă să aibă loc. Mentalul este sabia cu două tăișuri.  Poate nu interesează prea mult aceste generalități, dar aceste aspecte încep să devină mai interesante în raport cu noi, cu fiecare în parte, mai ales în situația în care optăm spre transformare.

Cum să menținem conștiența și centrarea în viața de zi cu zi

       Aici este un extras dintr-o prezentare care a avut tema ”Yoga în viața de zi cu zi”. Sunt oferite câteva recomandări și modalități care să faciliteze menținerea unei stări conștiente de centrare chiar și în viața de zi cu zi. Există multe tehnici de yoga ce pot fi aplicate conjunctural în funcție de gradul de descentrare cu care ne confruntăm în diversele conjuncturi ale vieții. Desigur că este necesară o conștiență mărită spre a recunoaște unele influențe perturbatoare și a integra cât mai repede acele modalități care să ne ajute să refacem starea de echilibru și de centrare sufletească. Sunt date mai multe exemple de situații în care putem ajunge și totodată sunt oferite soluții practice eficiente care pot fi aplicate pentru a trece cu bine prin acele încercări.

       Adevărul este că mulți dintre noi ne putem recunoaște punctele vulnerabile precum și circumstanțele care ne ”răscolesc”. Ceea ce nu știm însă, este ce am putea face chiar atunci pentru a remedia situația.

Rolul centrării în Inimă pentru viața spirituală

De ce ne-am pune problema centrării in inimă? Dacă nu din necesitatea unei asumări libere a unei existențe armonioase măcar motivați de constatarea că des-centrarea a devenit o experiență comună marii majorități și aceasta duce la agitație și stres, la o stare de încordare și anxietate care stoarce de resurse orice ființă. Des-centrarea este, în ultimă instanță, efectul unei minți orizontale care se extinde senzorial atât de mult spre ”a face ceva” încât se ajunge în situația de a nu mai fii pur și simplu capabili de a distinge în zgomotul de fond semnalele inteligente ale sufletului nostru. Nu trebuie niciodată să confundăm adevărata stare de concentrare a minții cu aceea receptivitate neselectivă în urma căreia mintea rămâne mereu ”colorată” de tot felul de percepții, senzații, dorințe și stări care nu îi mai dau pace.

De cealaltă parte, Inima poate deveni un veritabil barometru al stărilor noastre existențiale. Centrarea in Inima Spirituală asigură această participare vie, caldă și mereu însuflețitoare în tot ceea ce urmărim să realizăm. Centrarea aduce acea conștiență extinsă în mod empatic asupra universului exterior iar în urma acestui tip de percepție va rezulta de multe ori un răspuns adecvat în mod armonios situației.

Centrarea ne conferă discernământul de a intui ce acţiuni nu sunt în armonie cu Spiritul. Bazându-ne pe acest discernământ al Inimii, urmărim să ne punem în armonie cu ceea ce trezeşte dimensiunea infinită a fiinţei noastre. Astfel, suferinţele se diminuează pentru a ne lărgi conştiinţa frumuseţii şi a splendorii unei vieţi care şi-a regăsit centrul.

Desigur ca varianta optimă o reprezintă simultaneitatea centrării în Inimă și a unei atenții focalizate capabilă de a discerne cu acuratețe lumea și a decodifica cu înțelepciune mesajele ei pentru noi. Centrarea în Inima Spirituală reprezintă de fapt o atitudine esenţială care, odată integrată, tinde să se reflecte spontan ca un mod de „a fi” in armonie cu Totul.

A descoperi sacralitatea vietii pretutindeni si oricand

Pentru un om obisnuit, ritualul religios este cel care, de multe ori, ii inspira si inalta sufletul in acel spatiu sacru de unde el se reintorce mai apoi primenit si regenerat.  Vizitam biserici, catedrale, moschei, temple participand sau nu la ritualuri si continuam sa facem aceasta de sute si sute de ani. Ne-am pierdut de multe ori in contemplare, veneratie si admiratie spre a ne regasi apoi mai umili si sfiosi in fata grandiozitatii si sublimului marilor opere umane care au incercat sa se apropie de opera divina. Am crezut si credem in continuare, multi dintre noi, ca ne este mai usor sa-l simtim pe Dumnezeu in temple si mai ales cu ocazia sarbatorilor.

Marile pelerinaje constituie pentru multi altii momente privilegiate de reconectare a sufletului la divinitate. Drumul pelerinului este parcurs cu veneratie, iubire si recunostinta, fiecare pas facut apropiindu-l de Dumnezeu.

Unele fiinte al caror suflet este trezit traiesc bucuria recunoasterii sacralitatii in marele templu al naturii acolo unde lumina reveleaza frumusete, echilibru, armonie si intelepciune.  Ne-am regasit poate, de multe ori pacea si linistea in aceste spatii exterioare admirand sublima creativitate a divinitatii.

Dar de ce numai asa? De ce sa nu extindem acest camp al regasirii si recunoasterii divinitatii pretutindeni si oricand? Cum am putea face acest lucru? Oficiind clipa de clipa in templul Inimii, la altarul Iubirii. De unde altundeva ne-am putea adresa invocatiile si cantecele de dor de Dumnezeu daca nu de aici? Spre ce zari si spre ce piscuri ar trebui sa ne indreptam spre a ne ”apropia” si a fi mai bine ”auziti” de EL, daca nu urcam in cerul Inimii noastre cantand de aici Cantarea Cantarilor? Carui Dumnezeu sa-i oferim cu iubire ofrande si daruri daca nu celui care este aici si aproape si care poarta in Inima sa intreaga asemanare?

Unde sa mai mergem si pe cine sa iubim și sa servim in lumea asta, daca nu divinitatii din noi si din semenii nostri de pretutindeni?

 

Calea Inimii – Cale de unificare a interiorului si exteriorului

Care ar fi conditiile si atitudinile fundamentale pe care le putem cultiva menite sa duca la aceasta viziune a unitatii percepute in interior si in exterior? Intuitia ne spune ca acestea au de-a face cu planul interioritatii. Centrarea, linistea interioara, a ne lasa ghidati de vocea inimii, de aceasta caldura comunicativa a inimii, cultivarea Constiintei martor – a atitudinii de observare detasata si neimplicata capabila de raspuns intelept si nu de reactie si drama. O atentie mereu deschisa spre a percepe lucrurile calm si impacat. Mintea si respiratia pot fi ”disciplinate” spre a se ajuta una pe cealalta in procesul unei transformari eficiente care sa duca la o stare superioara de echilibru si armonie.

Limbajul Inimii este in esenta un limbaj al iubirii.  Prin urmare prin tot ceea ce percepem si simtim, prin tot ceea ce intentionam, gandim si facem ar trebui sa se reflecte in primul rand vibratia calda si inspiratoare a Inimii. Este asa? Si daca constatam ca nu este, ce putem face spre a trezi aceasta ”facultate” superioara a Inimii noastre?  Un raspuns cuprinzator ar fi acela de a deveni din ce in ce mai constient intelegand ca tot ceea ce exista si se ”intampla” este menit sa ne ajute in evolutia noastra.  

Aprecierea cautarii spirituale

Indraznesc sa afirm (si sunt convins ca multi imi veti da dreptate) ca exista o solutie la aceasta ecuatie complexa a existentei umane. Si, ca sa nu vorbesc la modul general, va voi ruga pe fiecare sa indrazniti sa definiti ce inseamna pentru dumneavoastra starea de ”mai bine” din punct de vedere existential. Va propun in continuare un mic exercitiu de introspectie.

1. Intr-o zi cand sunteti mai linistit si aveti putin timp, luati o hartie si un creion, asezati-va relaxat la masa si urmariti sa dati o forma acestui ”mai bine” pe care il vizati in viata dumneavoastra. Lasati ca pur si simplu, in mod spontan sa va apara in minte acel prim lucru pe care-l considerati important pentru ca ”mai binele” sa fie atins. In general, fiecare dintre noi stie ce ar vrea. Unii ar putea formula la modul pozitiv, altii la modul negativ, acel lucru important de care depinde ”mai binele” existentei lor. De exemplu unul ar putea scrie: ”As vrea sa nu mai fiu bolnav” altul ar putea formula:”As vrea sa fiu complet sanatos”. Sau unul ar scrie”As vrea sa nu mai fiu sarac” altul ar spune ”As vrea  sa am mai multi bani.” Unul ar scrie: ”Vreau sa nu mai fiu singur” altul poate ar scrie ”As vrea si eu sa pot iubi”,  si asa mai departe, fiecare poate da o forma concreta acestui ”mai bine”. Desi ar putea fi mai multe lucruri pe care le considerati la fel de importante spre a obtine starea de ”mai bine” din punct de vedere existential, pentru acest exercitiu de acum este suficient doar unul – primul care va vine in minte.

2. A doua parte a exercitiului este de a nota ce credeti dumneavoastra ca ar conditiona obtinerea acestui lucru de care depinde ”mai binele” vietii. Cu alte cuvinte, incepeti acum si scrieti la rand ce credeti ca ar trebui sa faceti pentru a obtine sau a determina aparitia acestui lucru important. Scrieti cat mai multe aspecte de care depinde realizarea acestui lucru important pe care l-ati recunoscut pana acum. De exemplu: in cazul imbunatatirii sanatatii unii ar putea scrie: nu mai trebuie sa mananc ”prostii”, nu trebuie sa mai beau, nu trebuie sa mai fumez, trebuie s-o las mai moale cu sexul, trebuie sa nu mai trag de mine si sa nu ma mai surmenez, trebuie sa nu mai ”dramatizez”, trebuie sa nu mai fac aia si/sau ailalta, etc. Altii ar putea formula: voi manca hrana mai curata, ma voi ocupa cu atentie de ceea ce mananc si beau, trebuie sa am grija si de conditia mea fizica si psihica, trebuie sa am un regim de viata mai echilibrat, trebuie sa am mai multa incredere in mine, etc, etc. Indiferent cum sunt formulate la modul pozitiv si/sau la modul negativ aceste necesitati, scriindu-le incepem sa fim constienti de exemplu, de felul in care unele lucruri de pana acum ne-au conditionat in rau starea de sanatate si suntem totodata deschisi sa acceptam ca alte lucruri pe care le-am putea face ne-ar influenta in bine starea de sanatate. Si in acelasi mod putem sa actionam pentru orice lucru important care ar duce spre acel mai bine. Nu va autocenzurati; scrieti cat mai multe lucruri pe care simtiti nevoia sa nu le mai faceti sau, dimpotriva, sa le faceti spre a ajunge la acel ”mai bine” pe care vi l-ati propus din orice registru al existentei. (Cel cu sanatatea a fost doar un exemplu).

3. Partea a treia a acestui simplu exercitiu este de a scrie  la fiecare punct notat mai sus ce aveti nevoie pentru a-l implini sau realiza. Nu va limitati nici la acest nivel. Scrieti ce resurse exterioare si/sau interioare ar trebui sa aveti pentru a implini fiecare aspect. Daca totul a decurs corect pana acum, ajunsi la acest punct veti constientiza anumite aspecte legate de dumneavoastra. Multe dintre resursele necesare va implica in mod direct. S-ar putea (si aici va pot asigura ca majoritatea celor cu care am realizat acest exercitiu de constientizare a nevoilor proprii au recunoscut aceste lucruri) de exemplu, sa descoperiti ca aveti nevoie de mai multa vointa pentru a nu mai continua unele obiceiuri proaste, sau pentru a sustine noile obisnuinte pe care le-ati constientizat ca fiind binefacatoare. S-ar putea sa descoperiti ca pur si simplu nu stiti cum sa nu mai faceti unele lucruri ”negative” si/sau cum sa faceti acele lucruri ”pozitive” constientizate a fi binefacatoare. S-ar putea sa va dati seama ca aveti nevoie de ajutor din exterior  sau dimpotriva ca aveti nevoie sa va sustrageti influentei celorlalti spre a lua niste decizii mai bune. Scrieti asadar lucrurile pe care trebuie sa le transformati in bine in propria fiinta spre a implini unele conditii de care depinde obtinerea acelui ”mai bine” fixat la punctul 1 al acestui exercitiu. Tot aici notati si ce actiuni concrete considerati ca ar trebui facute de dumneavoastra direct pentru obtinerea resurselor necesare care sa duca la rezolvarea punctelor de mai sus.

De ce v-am propus acest exercitiu foarte simplu de constientizare? Pentru a ajunge fiecare dintre dumneavoastra la aceleasi concluzii finale ceea ce ne demonstreaza ca am putea fi solidari in planul cautarii și gasirii solutiilor.

CONCLUZII:

1.Solutia la nu conteaza ce problema sau aspect existential concret se gasește mereu si mereu in planul interioritatii.

2. Constientizarea propriilor necesitati reprezinta mereu primul pas.

3. Gasirea resurselor si posibilitatea rezolvarii problemelor existentiale depinde de gradul mai profund de constientizare si transformare in plan interior spre a ne adecva resusele necesare pentru implinirea scopurilor.

4. Cunoasterea de sine si controlul resurselor interioare ne conduce pe fiecare dintre noi intr-un mod specific la o stare superioara de constienta si existenta. 

5. Obtinerea unei stari superioare de constienta creste capacitatea de a preveni si anticipa posibile evolutii nefaste precum si de a putea adecva inteligent propriile resurse spre depasirea problemelor existentiale. 

6. Odata obtinuta o stare de existenta superioara fundamentata corect pe o profunda cunoastere de sine va exista o influenta binefacatoare a fiintei dumneavoastra in lumea exterioara si adeseori aceasta se va concretiza prin acel ”mai bine” pe care il veti aduce sau il veti face cumva posibil si in viata celorlalti.

7. Viata celorlalti fiind ”mai buna” va influenta si propria dumneavoastra existenta. Si acest ciclu va continua.

NOTE FINALE:

Pentru o fiinta spirituala intotdeauna mai binele celorlalti este si binele sau si binele sau devine si binele celorlalti.

In plan profan nu intotdeauna se manifesta aceasta interdependenta. ”Mai binele„ unei fiinte poate fi obtinut prin a face rau celorlalti. ”Mai binele” celorlalti poate insemna raul facut unei alte fiinte. (vezi evolutia sistemelor sociale si a liderilor acestora in timp)

 Prezentarea următoare vine sa aprecieze efortul spiritual depus pentru a produce conditiile favorabile unui proces de transformare spirituala. 

 

Graba strica treaba in abordarea meditatiei

În această prezentare subliniez importanta unei pregătiri prealabile pentru o abordare eficientă și binefăcătoare a meditației. Mulți au așteptări de la practicile meditative dar ele sunt disproporționat de mari în raport cu posibilitățile lor actuale de autocontrol asupra corpului, senzațiilor, stărilor psiho-mentale, etc. Desigur că meditația produce o mulțime de efecte binefăcătoare dar acestea nu se vor ”lăsa” așteptate numai pentru cei care își asumă cu responsabilitate o pregătire a corpului, a structurii energetice precum și a celei psiho-mentale.  Să nu uităm că meditația (Dhyana)  este cea de-a șaptea etapă a sistemului yoga. Folosesc asemănarea abordării meditației cu modul în care ar trebui să ne pregătim pentru a explora în condiții sigure o peșteră (de exemplu) pentru că cele două situații prezintă multe similitudini. Până la urmă, rezultatul, indiferent de ceea ce faci, depinde de gradul de pregătire și de experiența acumulată. Niciodată graba și abordarea superficială nu au condus către succes, ci dimpotrivă.

Despre suflet şi iubire

Faptul că lumina Soarelui nu se zăreşte noaptea aceasta nu înseamnă că el nu există, spunea demult un mare înţelept.

Aşa este şi cu iubirea. Deşi trăim cu toţi în acest câmp fundamental al conştiinţei divine, nu mulţi sunt cei ce se pot acorda spontan pe armonica acestei energii fundamentale a iubirii. Percepţia aproapelui şi a lumii fenomenale este astfel sărăcită de această incapacitate momentană. Spun momentană întrucât sufletului omului îi este rânduit ca, mai devreme sau mai târziu, (pe o scară a timpului ce măsoară nivelul evolutiv) să soarbă din cupa inimii elixirul sublim-miraculos  al iubirii.     

Din perspectiva existenţei şi manifestării acestui plan de conştiinţă caracterizat în mod fundamental de gama de trăire ce are de a face cu iubirea, bunătatea, dreptatea şi compasiunea, intuiţia ne spune că rezonatorul perfect este chiar sufletul omului. Dacă ne întrebăm ce ne atrage foarte mult la un om, chiar dincolo de însuşirile evidente ale personalităţii sale, putem răspunde mulţi dintre noi că acesta este sufletul cald şi bun al aceluia. Din perspectiva relaţională pragmatică a omului de astăzi, pare că virtuţile sufletului nu contează în faţa celor ale minţii. Cultura occidentală încearcă mai ales prin artă şi religie să cultive virtuţile sufletului dar se vede că nu a izbutit, din moment ce există încă în lume o angoasă a singurătăţii, a lipsei, a separării. Pentru a face faţă acestei nelinişti şi angoase existenţiale se dezvoltă în mod compensator în societatea actuală raţiunea rece a individului ce trebuie să supravieţuiască oricărei condiţii.

Evoluţia unui organism şi capacitatea lui de adaptare la noi condiţii are foarte mult de-a face cu integrarea şi folosirea inteligentă a tuturor resurselor. Din perspectiva individuală, cultivarea resurselor sufleteşti reprezintă o condiţie fără de care nu se poate accede în dimensiunile superioare ale spiritului.

 

Unele clarificări cu privire la Inimă și Minte

De ce se recomandă în multe tradiții culturale  și spirituale să ”veghem inima”, ”să trezim sufletul”, ”să trăim cu inima deschisă”, ”să coborâm mintea în inimă”, ”să ne centrăm în inimă”, ”să ne purificăm inima și sufletul”, ”să iubim din toată inima”, ”să nu mai punem atâtea lucruri la inimă”, ”să-l iubim pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul nostru”, etc. ? Și cum se explică faptul că, deși am fost și suntem în continuare îndemnați cu toții să o facem există atât de multă suferință și patologie cardiacă? Este posibil ca ceva să ne scape. Am mai vorbit și cu alte ocazii despre faptul că cel mai eficient, plăcut și rapid remediu cardiac este iubirea. Dar, din păcate, el nu se vinde în farmacie. Și în al doilea rând, cine trebuie cu adevărat să fie ”convinsă” să folosească acest elixir este chiar inima, și nu mintea. Din această cauză devine important să știm ce este cu inima și cu mintea noastră și cum se pot ele ajuta spre a reface și menține bunăstarea și echilibrul fizic, psihic, mental și spiritual al ființei.  

Iubirea revelează unitatea și unicitatea divină

Ultimele materiale postate sunt în legătură cu tema fundamentală a iubirii și trezirii sufletului. Așa cum este înțeleasă de mulți, iubirea pare a fi un sentiment născut în sufletul celui care iubește ceva sau pe cineva. Și totuși, dacă nu există (sau nu mai există deocamdată) ceva sau cineva care să atragă în jocul iubirii inima noastră, suntem oare sortiți să rămânem în afara cercului iubirii? Și până când vom rămâne așa?

KARMA, VOINŢA ŞI LIBERUL ARBITRU – Ep. 1

De-a lungul timpului am remarcat că practica spirituală trezeşte ”apetitul” de cunoaştere şi aspiraţia de înţelegere cu privire la dimensiunea cauzalităţii determinatoare a destinului. O temă mereu sensibilă şi actuală pe care v-o propun este cea a karmei şi a condiţionărilor de tot felul pe care ea le produce. Ceea ce aş dori să subliniez este faptul că, nu ne ajută cu nimic dacă vrând să înţelegem anumite aspecte existenţiale, abordăm conceptul karmei într-un mod impersonal şi exterior. Ca un mod puţin mai ”exotic” şi mai la modă de a înţelege ce ni se întâmplă în viaţă şi de ce.

Pentru a crea nişte repere necesare înţelegerii este bine să ştiţi că acest concept de ”karma” are mai multe semnificaţii:

KARMA

1) o acţiune fizică, psihică sau mentală oarecare împreună cu consecinţele sale;

2) consecinţa unei acţiuni de natură fizică sau subtilă (psihică, mentală);

3) suma tuturor consecinţelor acţiunilor realizate în această viaţă sau într-o existenţă anterioară de o anumită persoană;

4) înlănţuirea cauzală (cauză-efect) a manifestării.

Karma unui om este forţa activă sau potenţială care îi orientează comportamentul, acţiunile şi gândurile sale prezente şi viitoare. Orice karma este sămânţa (germenele) unei alte karma, iar fructele (rezultatele) acestora vor fi resimţite, de exemplu, sub formă de succes, bucurie, ghinion, suferinţă, etc., în conformitate cu natura acelor acţiuni, intenţii sau gânduri. În toate tratatele de înţelepciune se afirmă că deşi există această condiţionare karmică, omul are totuşi libertatea să aleagă între diferitele tendinţe ale naturii sale. Mai ales învăţăturile orientale afirmă că prin înlăturarea ignoranţei şi dăruirea totală a fructelor sau roadelor acţiunilor sale către Dumnezeu, fiinţa umană se poate elibera de legăturile karmei, atingând astfel Eliberarea spirituală şi înţelepciunea.

În acest dialog am urmărit să elucidez anumite aspecte corelate cu acest concept de karma şi să trezesc interesul spre a se înţelege că fiecare dintre noi suntem în măsură să intervenim conştient, integrând puterea liberului arbitru, spre a modifica unele condiţii existenţiale ”aparent” potrivnice. Spun aparent pentru că, de cele mai multe ori, ajungem singuri la descoperirea unui fapt surprinzător: că, după ce am reuşit să depăşim o anumită condiţionare, aceasta este privită, în final, ca fiind generatoarea unui salt binefăcător, a unei reuşite, a unei auto-depăşiri, a unei cunoaşteri sau experienţe superioare. Întotdeauna karma conţine în ea întregul potenţial al transcenderii ei, al dizolvării sau anihilării ei în planul efectelor.

Noi oamenii avem cam aceleaşi aspiraţii: să nu mai suferim şi să descoperim fericirea. Din această perspectivă, fiecare, mai devreme sau mai târziu începe să fie interesaţ de ceea ce este bine să cunoască pentru a junge acolo unde doreşte. Să vadă ce îl blochează, ce îl poate ajuta şi cum poate acţiona în sens favorabil.

Prin urmare, dacă suntem sinceri cu noi, va trebui să acceptăm, chiar dacă suntem occidentali, că toată viaţa noastră ne ocupăm de fapt de …. KARMA.  Că o suferim, că o ”ardem”, că o înţelegem, că o transformăm, că o ”spargem”, că o deviem, că o recreem, prin toate intenţiile, gândurile, acţiunile, atitudinile şi reacţiile pe care le avem,  prin toate conjuncturile aşa numitei noastre vieţi, trăim în oceanul manifestării karmice universale. Tu, cum îţi conduci corabia?

A SOCIALIZA NU POATE REPREZENTA UN SCOP ÎN SINE

În această expunere sunt explicate unele tendinţe şi atitudini pe care le manifestăm adeseori spontan unii faţă de alţii. Latura socială a naturii umane se dezvoltă de multe ori în mod artificial fiind expresia unei personalităţi egocentrice. Chiar şi în cazul socializării caritabile cu scopul de a colecta şi distribui resurse, de multe ori există acel interes de a proiecta propria imagine pentru a atrage atenţia, pentru a fi recunoscut şi apreciat, pentru a realiza noi contacte şi relaţii care în viitor să te ajute sa-ţi dezvolţi acţiunile. O fiinţă care trăieşte mult la nivelul egoului simte nevoia afirmării cu orice preţ a propriei imagini şi toţi ceilalţi ar putea reprezenta oglinzi virtuale care să-i amplifice şi să-i reflecte apoi imaginea pe care el doreşte să o impună în mentalitatea comună.

Am subliniat mai multe idei ce ne pot ajuta să înţelegem ce înseamnă a da şi a primi, a ajuta sau a ”face” bine. Una dintre ele este însă esenţială. Nu este cazul să facem din ”a da” lucruri exterioare sau a socializa pentru aşa-zisul bine al oamenilor un scop în sine pentru că s-ar putea ca nici noi să nu ştim care este acel bine.

Pe de altă parte, atunci când are loc o veritabilă trezire a conştiinţei de sine, aceasta duce la necesitatea firească de a intra în comuniune, de a colabora, de a împărtăşi, de a dărui şi de acţiona în spiritul unităţii. Nu există vreun interes sau vreo dorinţă ascunsă de recunoaştere şi apreciere şi spontaneitatea actului este impulsionată de către sufletul trezit al acelei fiinţe. Nu facem acţiuni caritabile pentru a fi sau a deveni cineva. Accentul nu cade pe ”a face” pentru ”a fi”. Este exact invers. Acea stare de ”a fi” centrat, prezent şi conştient simultan de tine şi de ceilalţi te conduce în mod necesar spre acţiona integrat şi armonios ajungând de multe ori să răspunzi intuitiv spontan nevoilor celor din jurul tău.   Ceea ce noi putem oferi cu adevărat celorlalţi prin interacţiune nu poate fi decât darul conştiinţei noastre trezite, o prezenţă vie şi deschisă ce poate reverba sensibil la sufletul celui de lângă noi.

DIALOG DESPRE MINTE ŞI INIMĂ

Redau aici un extras emoţionant dintr-o mărturie a unei cursante. Este revelator din perspectiva posibilităţii de a realiza o profundă transformare în plan psiho-mental. Încă o dată reamintesc faptul că responsabilitatea de a menţine acest echilibru – inimă-minte – ne revine în totalitate.

Profit de acest moment pentru a vă ura tuturor celor care urmăriţi acest blog o sărbătoare a Paştelui luminată de frumuseţea inimii şi de pacea minţii.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 2

De multe ori aspirăm să cunoaştem mai profund ceea ce iubim. Iar când e vorba de natură şi de oameni, percepţia, cunoaşterea şi înţelegerea lor depind de cât de mult am trezit capacitatea de a ne percepe, cunoaşte şi înţelege chiar pe noi înşine.

Experienţa arată că ceea ce ignorăm cu privire la noi înşine tindem să ignorăm şi la ceilalţi. Ceea ce nu percepem şi înţelegem corect ne poate afecta pe noi şi pe semenii noştri chiar dacă spunem adeseori că îi iubim. Poate afecta relaţia şi atitudinea pe care o avem cu mediul înconjurător.

Aşa cum pentru a explora o zonă necunoscută, e nevoie să o faci pe cât posibil ziua, pe lumină, aşa este nevoie să trezim şi să amplificăm în noi lumina acelei cunoaşteri şi iubiri de Sine, pe fondul căreia orice interacţiune devine natural creatoare şi  mereu binefăcătoare.      

Şi totuşi când apare iubirea? Iubirea pur şi simplu se revelează atunci când sufletul este deschis şi vibrează pe coordonata ei.

Iubirea vine la tine când tărâmul Inimii este pregătit pentru darul luminii şi splendorii ei.

În clipul următor subliniez câteva din aceste idei.

DE CE IUBIM? – Reflecţii – Ep. 1

Intuiţia existenţei iubirii ca substrat al energiei divine care zămisleşte şi apoi menţine creaţia, oferindu-i sens şi semnificaţie poate apare la început ca mici străfulgerări, scurte momente de extaz. Pe măsură ce înaintăm spre această re-cunoaştere, ceva din sufletul nostru parcă prinde viaţă şi se înalţă purtat de aripile iubirii. 

Am avut de multe ori ocazia, în dialogul meu cu Omul să simt cum vocea îi începea să tremure uşor, cum privirea-i umedă încerca să fixeze un punct al aducerii aminte şi o căldură plăcută începea să iradieze ca o prezenţă. Această iradiere ca o pală caldă îmi cuprindea şi mie atunci inima, când el sau ea începea să evoce ceva din … iubirea sa prezentă sau trecută.  Am putut observa că nu conta cine sau ce producea trăirea iubirii. Chiar şi când această iubire era orientată spre natură sau spre un animăluţ de casă, evocarea sa aprindea sufletul celui care iubise. Şi dacă acum sufletul său se putea bucura purtat de amintire cu atât mai mult îmi dădeam seama de intensitatea iubirii din acel moment din trecut care fusese odată trăit ca … prezent.

M-a impresionat odată relatarea unei mame care născuse un copil cu dizabilităţi locomotorii şi mentale. La început a existat iubirea şi bucuria naşterii. Handicapul copilului i-a adus apoi frică, respingere  şi suferinţă. După câtiva ani grei mi-a spus că îngrijirea acestui copil şi atenţia pe care i-a acordat-o s-au transformat apoi din nou în iubire. Aveam în faţa mea un om care trecuse prin iadul deznădejdii şi care acum trăia bucuria unei iubiri împărtăşite continuu. Se transformase atât de mult în aceşti ani.

Da, există şi un foc aprins de frica iubirii neîmplinite dar există inimi care rezistă acestui foc. Când cântă inima? Când  se lasă pătrunsă şi luminată pe dinlăuntru de acest foc. Lumina sa învinge mereu întunericul din ţinuturile fricii.  

În contact cu Iubirea chiar şi evocată de alţii din trecut, de multe ori sufletul meu s-a înălţat. Nu ştiu cui să fiu mai întîi recunoscător: Omului sau Iubirii înseşi.        

PURIFICAREA – Ep. 7: ATITUDINEA ÎN FAŢA FACTORILOR PERTURBATORI

ATITUDINEA – Un cuvânt puternic care captează spontan atenţia. De ce? Pentru că ne defineşte şi ne reflectă pe fiecare dintre noi în fiecare moment de viaţă. Spuneam mai demult că, în general, este destul de greu să schimbăm evenimentele şi cu atât mai puţin pe cele care în mod necesar tind să apară ca urmare a ”urzelilor” karmice. Mă refer acum mai mult la ceea ce numim ”lecţii de viaţă”.  Ele pur şi simplu vin, poate când ne aşteptăm mai puţin şi pot lua forme surprinzător de neplăcute. Ceea ce putem însă modifica este felul în care le percepem şi reacţionăm la ele. Sau mai pe scurt: ATITUDINEA pe care o avem în faţa lor. A accepta modificarea atitudinii vechi pentru a face loc uneia noi şi adecvate experienţei cu care te confrunţi la momentul prezent, de foarte multe ori poate însemna diferenţa între pierdere, tristeţe, boală, eşec, suferinţă sau REUŞITĂ, IZBÂNDĂ, SUCCES, REALIZARE.

Această nouă atitudine care te susţine în perioada dificilă cu care te confrunţi te deschide progresiv spre ASIMILAREA experienţei pe un nou nivel de înţelegere.

Există în general două tipuri de atitudini: cele negative (din perspectiva efectului de amplificare a factorilor şi stărilor perturbatoare) şi cele pozitive (din perspectiva efectului de  anihilare a factorilor şi stărilor perturbatoare) şi care pot cataliza procesele psiho-mentale superioare (cum ar fi voinţa, încrederea, optimismul, iubirea, etc. ) atât de necesare, de exemplu, într-o situaţie dificilă de viaţă (boală, pierdere, moarte).

Care este însă sursa acestei puteri interioare ce ne ajută mereu să schimbăm  în bine atitudinea vom vedea în extrasul următor:  

 

DIALOG SPIRITUAL – REAMINTIRI

Această galerie conține 1 fotografie.

Multi au gasit intalnirile consacrate dialogului spiritual la sala de curs impulsionante si generatoare de emulatie spirituala. Am fost deschis propunerii de a posta si unele raspunsuri mai tehnice care sper sa fie de folos celor ce practica sau sunt … Continuă lectura →

DIN NOU DESPRE METODA MEDITATIVĂ ATMA VICHARA – METODA INTROSPECTIEI

Această galerie conține 1 fotografie.

În această prezentare lărgim contextul explicativ al unei forme de meditaţie extrem de eficientă numită metoda introspecţiei (ātma-vicāra). Simplitatea acestei metode o face accesibilă oricui deoarece fiecare dintre noi, într-o forma sau alta căutăm să găsim răspunsul la această întrebare … Continuă lectura →

ROLUL MINŢII CONŞTIENTE ŞI SUBCONŞTIENTE ÎN PROCESUL RECUNOAŞTERII DE SINE – Ep. 2

Iată aici continuarea temei pe care v-am propus-o în clipul trecut cu privire la minte şi la rolul acesteia în procesul evoluţiei conştiente care să culmine cu revelarea completă de sine. Aşa cum aminteam şi cu alte ocazii, procesul cunoaşterii … Continuă lectura →

ROLUL MINŢII CONŞTIENTE ŞI SUBCONŞTIENTE ÎN PROCESUL RECUNOAŞTERII DE SINE – Ep. 1

Pe parcursul a două episoade comentez mai multe aspecte legate de modul de funcţionare al minţii. În Hridaya Yoga putem spune că există 2 faze ale procesului evolutiv din perspectiva manifestării mentale. Prima este orientată spre integrarea unor modalităţi care … Continuă lectura →

DIALOG SPIRITUAL – TEMA: IUBIRE + CONŞTIENŢĂ = COMUNIUNE

Vă propun un mic intermezzo în seria clipurilor despre al şaselea centru energetic Ajna Chakra, pentru a medita la o temă universală care revine mereu şi mereu în atenţie fiind totodată şi lecţia noastră fundamentală de viaţă: IUBIREA.

Îmi păstrez obiceiul de a urmări ca prin dialog spiritual să creez cadrul necesar pentru ca cei prezenţi la cursuri sau conferinţe să exprime cât mai sincer căutările şi înţelegerile cu privire la ”temele majore”. Iată aici un astfel de dialog.

Am urmărit să evidenţiez că iubirea, în procesul trezirii unei reale conştiinţe de sine,  este consecinţa firească şi modul natural de manifestare în mijlocul semenilor noştri.

TEHNICI DE TRANSFORMARE: METODA INTROSPECŢIEI

Această metodă meditativă a fost revelată de Ramana Maharishi. Metoda introspecţiei – ATMAVICHARA (căutarea Sinelui) – urmăreşte să ofere ”răspunsul” la întrebarea fundamentală: ”CINE SUNT EU”. Pe măsura practicii, răspunsul se revelează în mod inefabil, întrucât sunt create condiţiile adevăratei reamintiri de SINE. Mintea devine calmă şi tăcută. Nu mintii i se cere să ofere răspunsul la această întrebare. Mintea nu poate să ofere răspunsul din simplul motiv că natura Sinelui Divin, transcende natura minţii. Mintea nu poate cuprinde adevărata Realitate a Sinelui Divin (atman), care o integrează dar care o şi transcende totodată.  Mintea căutătorului spiritual nu poate ”face” nimic altceva decât să se ”retragă” şi să lase loc Revelaţiei Adevărului – Prezenţei Pure şi Luminoase a Inimii Spirituale,  a Sinelui Divin.   Astfel este atinsă starea de YOGA – conştiinţa stării reale de unitate şi libertate.

SĂ ÎNVĂŢĂM …

În Rajasthan, India, o şcoală extraordinară învaţă femeile şi bărbaţii din mediul rural (mulţi dintre ei analfabeţi) să devenină ingineri specialişti în exploatarea energiei solare, artizani, stomatologi şi medici în propriile lor sate. Se numeşte Colegiul Barefoot (Desculţ), şi fondatorul ei, Bunker Roy, explică modul în care funcţionează.

CLICK AICI!

 

DORINŢELE EXPRIMĂ NIVELUL DE CONŞTIINŢĂ LA CARE NE AFLĂM

O mare parte din gândurile noastre sunt legate de dorinţele pe care le avem şi de modalităţile de a ni le împlini. Aşa cum arătam şi în clipul precedent dorinţele reprezintă combustibilul pentru ”motoraşul” motivaţional care imprimă mişcarea şi direcţia vieţilor noastre. Toţi ne clădim scopurile şi încărcăm cu semnificaţie de sens şi direcţie existenţa, datorită mecanismului dorinţei. Fiecărei trepte evolutive îi corespund şi diferitele dorinţe şi niveluri motivaţionale. Dorinţele arată foarte uşor valorile, convingerile, sistemul de crezuri la care am aderat. Dorinţele arată de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Dorinţele sunt cauzele care generează efectele plăcute sau neplăcute pentru vieţile noastre. Chiar şi de aur, lanţurile create de magia dorinţei ce se vrea satisfăcută, pot face dintr-un om liber, un sclav.  

UN FILM … SI UN COMENTARIU

Este vorba despre filmul THRIVE – Prosperă.

Mi-a fost trimis si am fost rugat sa-l dau mai departe. Intr-adevar, este un film mai bine facut decat altele, care abordeaza problemele calde cu care ne confruntam. Ofera o imagine de ansamblu si o perspectiva cauzala asupra a ceea ce se intampla in lume la ora actuala. Are totusi o mare lipsa.

Determinarea motivationala de a produce saltul si transformarea este integrata doar ca o reactie la situatia de criza cu care ne confruntam. Oricum este mai bine decat nimic. Foarte putin este abordata in film necesitatea transformarii in planul constiintei, ca un mod de a trai care aduce normalitatea, echilibrul, pacea si armonia naturala.Se pare ca nu l-au citit nici pe Lao-Tzu, nici pe Confucius.

Solutia energetica prin care am avea cu totii ceea ce ne trebuie si am putea trai apoi fericiti, pentru ca toti avem si suntem prosperi, este doar un vis utopic. Suna iarasi a indemn si promisiune de a accede la fericire prin a face rost de ceea ce vrem şi ne lipseste:  mai multa energie si prosperitate. Respectand apoi principiul non-intruziunii si respectarii proprietatii, oamenii ar trai vezi-doamne foarte fericiti.

Sigur ca este importanta mobilizarea tuturor sau a cator mai multi oameni pentru intelegerea problematicii existentiale complexe pe care umanitatea o traverseaza. Dar a sosit momentul sa nu o mai facem cu aceleasi trucuri care au fost si sunt folosite chiar de cei care sunt identificati in film ca fiind creatorii acestei urzeli diabolice in care aparent suntem prinsi.

Mecanismul acestei asa-zise ”treziri” pe care filmul isi propune sa o produca respecta exact schema care este identificata ca fiind folosita de cei care ne-au adus in aceasta situaţie si care urmaresc suprematia totala.  Si anume:

1. Crearea problemei.  Producatorii filmului ne reveleaza situatia gravă. Ei ”descopera” planul diabolic de dominatie planetara.

2. Generarea reactiei.  Suntem convinsi ca asa stau lucrurile. Participam si ne incarcam emotional la aflarea acestui plan al ”noii ordini mondiale” si a modului in care vom fi aserviti acestei ”oculte” mondiale. Devenim fiinte vehement orientate contra a ceea ce se intampla.

3. Gasirea solutiei. Apoi se incepe dirijarea opiniei noastre spre a se ajunge la un accept, chiar si psihologic si, de ce nu?, la un consens pentru a actiona contra a ceea ce se intampla la ora actuala. Trebuie sa recunosc ca spre deosebire de alte scenarii, cei din acest film sunt de acord cu o orientare non-violenta a demersului lor. Este un evident pas inainte.

Solutiile oferite vin pe fondul constiintei sociale si tipului de democratie americana. Filmul are un asemenea impact pentru ca are forta pragmatismului american. Acolo, oamenii sunt determinati sa actioneze cand simt ca sunt inselati si ca proprietatea si drepturile lor nu sunt respectate. Si, pentru ca la ora actuala, in lume, sunt multi cei care au ajuns sa inteleaga ca asteptarile lor nu au fost implinite de diferitele forme de organizare si guvernare, ei  sunt foarte usor polarizati şi devin aderenti la tipul acesta de viziune pragmatica americana. Eu sunt absolut convins ca daca bancile ar relaxa politica fiscala si oamenii ar avea din nou accesul la credite nu ar fi deloc deranjati de politicile de jefuire si de manipulare la care de altfel au asistat satisfacuti zeci de ani, avand ce le trebuie.

Vreau sa va reamintesc ca pe fundalul asa-zisei prosperitati materiale individuale s-a produs fortificarea acestei Oculte mondiale. Sub ochii nostri si prin consens, prin lasitate si inertie, dandu-ni-se faramitele de la masa lor şi acceptand sa credem ca fericirea si libertatea ne vor fi oferite de aceste sisteme sociale noi ne-am pierdut instinctul si reactivitatea naturale de a spune STOP umilirii si manipularii conditiei umane, si de a arata ca suntem infinit mai mult decat o fiinta instinctuala avida de a-si satisface necesitatile sale biologice primare.

Istoria ne-a aratat din pacate: daca intr-un sistem social, guvernele dirijeaza manipularea sociala in asa fel incat individul este prosper, aceasta manipulare poate continua fara nici o jena pana la absurd si ridicol, pentru ca individul este satisfacut in nevoile sale de baza. El intra in inertie, vegeteaza, si intre timp lucrurile rele se produc sub ochii lui inchisi. Greseala facută de ultimii dictatori comunisti, de a suprima drepturi individuale  si cea comisa recent de ”nobilimea neagra”, care nu a rezistat supremei tentatii de a-si adjudeca intreaga putere sub un singur guvern mondial, trezeste acum individul si-l face sa reactioneze. Dar din acest moment, el este iarasi manipulabil, prin insasi conditia sa reactiva. Înclin din ce in ce mai mult sa cred ca este chiar ceea ce vrea aceasta Oculta. Cat mai mult haos si dezordine, cat mai multa agitatie si isterie colectiva. De-a lungul timpului, aceasta supraorganizatie a inteles ca numai conflictele mondiale care s-au reflectat asupra proprietatii individuale si avutiilor nationale le-a adus marile profituri. Astazi (slava domnului) este greu sa starnesti razboaie. Dar conditiile de astazi permit scenarizarea unor aparente conflicte sau dificultati mondiale care vor solicita atentia intregului glob. Care vor solicita resurse si solutii pe care acest Guvern suprastatal le are gata pregatite.

Este insa un joc pe muche de cutit, intrucat reactia umana, cum s-a dovedit in istorie de multe ori, nu poate fi perfect controlabila. Parerea mea este ca daca aceasta Oculta mondiala si-ar fi continuat experimentele fara a afecta proprietatea si avutul individului, ar fi ajuns mult mai repede si sigur in punctul in care doreau.  Dar nimeni nu este perfect …nici macar in rau.

Intrucat si aceasta organizatie nu este facuta decat din ”sarmani” oameni bogati, orbiti la randul lor de orgolii si aserviti propriei materialitati, lacomia lor atavica i-a si dus in punctul acestei mari greseli – amenintarea avutului individual. Si cutia Pandorei a fost deschisa, scotind la lumina toate frustrarile si reactivitatea individului oprimat care acum isi fortifica credinta ca a descoperit cine a fost de vina in nefericirea sa existentiala. Indivizii frustati si reactivi arata catre Oculta mondiala din ce in ce mai curajosi, pentru ca Oculta si-a desconspirat intentiile.

In sfarsit au pe ce pune mana, este ceva concret; au gasit mai mult decat tapul ispasitor. Au gasit cauza nefericirii lor actuale. Si se imbata cu parfumul desconspirarii si al agitatiei contra.

Nu fac acum decat sa va amintesc ca atat bolsevizarea cat si capitalismul au servit aceleasi Oculte. Exista si acum riscul ca toata aceasta agitatie legata de Criza Mondială sa serveasca in primul rand acestei Oculte. Dar ceea ce este acum si mai perfid este ca suntem invitati si invatati toti cum sa participam la interesele ei. Ne bucuram toti de atentie, toate statele se uita acum la toate statele si intre timp jocul perfid al pierderii autonomiei si suveranitatii se face sub ochii nostri. Cu acordul nostru, cu tot sprijinul nostru.

Toti suntem facuti sa credem ca iata situatia este fara iesire, si numai aceste conditii propuse ar putea asigura bunastarea diferitelor zone de interes. Se fac tot felul de asa zise uniuni care sa duca la mai bine. Si totusi individul este din ce in ce mai instrainat, mai insingurat, mai infricosat de conditiile zilei de maine. El devine mai revoltat si violent. Din nou, natura instinctuala tinde sa-l controleze. Este exact ceea ce se doreste.

Se fac intalniri sus, jos, la dreapta si la stanga, se discuta public, se fac profetii, au aparut noi meserii cum ar fi cea de analisti, in zeci de domenii care pana mai ieri nu existau. Cu fire  sau fara, Internetul s-a inrosit. Suntem mai activi ca niciodata in a comunica si nu neaparat fata in fata. Mai mult decat atat: am ajuns sa fim facuti partasi, prin abilitatea mass-mediei avida de ratting-uri, sa participam la a ne spune parerea si traim parca mai euforizati ca oricand ca, iata, in sfarsit …cineva ne asculta. Ceva …altfel se intampla. Cu adevarat, este multa energie in sistem. Ca in orice sistem cu multa energie, exista riscul sa colapseze daca aceasta energie nu este repusa pe un nivel al functionarii in parametrii si daca gradul de dezordine nu este disipat si eliminat.  

Asistam de ceva timp si vom continua sa asistam (din pacate mult prea pasivi), si in anii urmatori la tot felul de solutii, la tot felul de promisiuni, care vor avea aerul de noutatea, de salvare, de unificare. Dar ATENTIE, daca aceste noi orientari sociale, noi planificari, noi scheme sau oranduiri sociale nu vor implementa mecanismele eficiente prin care constienta individuala sa ramana trezita si mereu prezenta si activa, prin care responsabilitatea sociala sa treaca de la nivelul structurilor sociale exterioare la nivel interior, daca educatia sociala nu atinge coordonata care defineste esenta a ceea ce noi oamenii suntem in realitate: constiinta, spirit – oamenii vor trece prin aceleasi lectii generatoare de suferinta ca cele prin care trec acum.

În ultima instanta, trebuie sa recunoastem, ca daca trezirea noastra (la nivel de mase), cum se observa acum in decorul miscarilor sociale ale ultimei perioade, a depins doar de lipsa unei anumite prosperitati, sau de amenintarea intreruperii ei, putem considera ca experimentele sociale ale ultimelor zeci de ani,  si nu numai, sunt menite sa reveleze masura in care omul poate fi manipulat, (adormit, trezit) si dirijat spre a raspunde, prin instinct si reflex pavlovian. Este mult prea putin. (Poate chiar ar trebui, NU? sa multumim acestei oculte ca ne ajuta sa ne trezim din acest somn si inconstienta, pentru a supravietui).

Toti cei care ne-au condus si ne conduc  societatile au sadit de-a lungul istoriei noastre tumultoase si apoi au fortificat instinctul pervers al existentei determinate de conditii exterioare in care accentul este pus pe ”A FACE” pentru A AVEA. Dislocarea acestui instinct global al supravietuirii si conservarii speciei, detonarea tuturor motivatiilor exterioare de tipul acesta se va putea realiza spontan numai prin trezirea fata de realitatea imuabila care ne reprezinta in plan esential: SPIRITUL. Sa ne amintim ce frumos spunea Theillard de Chardin:“Nu suntem fiinte umane care traiesc o experienta spirituala, ci fiinte spirituale care traiesc o experienta umana”. 

Suntem martorii binecuvantati ai acestei perioade. Acum se va face trecerea asadar de la nivelul constiintei  separatoare si divizate a lui ”A AVEA”  la nivelul conştiintei reflexive, unificatoare a lui ”A FII”. Exact aceasta lipsa de trezire in planul realei constiinte de Sine, a fost speculata de catre cei care au scenarizat aventura sociala a individului. Omul a fost prins si retinut in capcanele acestei calatorii exterioare care merge catre nicaieri, tinta dovedindu-se o himera. Cuvinte gen: pace, progres, libertate, democratie, prosperitate nu au fost decat promisiuni desarte, si continua sa fie. Morcovul pus in fata magarului ca acesta sa mearga in directia dorita.

Calatoria interioara catre adevarata PACE, LIBERTATE, UNITATE nici macar nu a inceput la o scara globala pentru ca daca li s-ar fi aratat oamenilor directia si sensul real, spiritual-evolutiv, omul ar fi devenit stapanul sau insasi si nu sclavul supus puterii institutionalizate: guverne, partide, banci, corporatii, religii, biserici, etc. Este greu sa conduci oameni puternici şi liberi. Si atunci toate puterile din toate timpurile au ”lucrat” parca in acelasi consens ideologic, si anume a  reprezentarii binelui uman ca fiind determinat din exterior prin conditia materiala. Dar iata ca se dovedeste ca extrema la care s-a ajuns în aceste timpuri a si generat conditiile favorabile aparitiei unor noi germeni capabili sa duca la o veritabila mutatie în planul constiintei.

Ceea ce este greu de recunoscut si admis pentru orgoliul nostru de oameni ce populeaza aceasta minunata planeta, cam singuratica din perspectiva conditiilor de viata oferite de acest coltisor de univers, este ca, iata, suntem impinsi de lipsuri materiale, de suferinte si de injustete sa ne trezim.  Nu o facem noi, prin noi insine, (prin puterea spiritului suveran) ci indemnati iarasi de precaritatea conditiei materiale, de efemeritatea acesteia. Pentru a cata oara? Ne trezim pentru ca ne este frica ca nu mai avem ce ne trebuie, nu mai induram, nu mai vrem sa suferim. Pentru a cata oara? Iar producatorii filmului, alti ”Iluminati” ne stimuleaza sa credem, (pentru a cata oara?) ca procesul trezirii se poate realiza in felul acesta: ”Trebuie sa vrem sa fim PROSPERI, pentru a fi liberi si fericiti. Cata naivitate, ca sa nu spun, demagogie si ipocrizie. Intentia lor este nobila dar motivatia ramane la fel de jalnica ca a tuturor acelora care comunisti fiind sau capitalisti au incercat, in tentativa lor de inrobire a noastra, sa faca exact aceste lucruri. Aceeasi Marie cu  alta palarie.  Naivitatea pragmatismului american face ca mesajul filmului sa fie inca departe de solutia corecta de care oamenii au nevoie acum.

Adevarata trezire spirituala implica efort si crestere personala, iubire, solidaritate, practica, credinta. Experienta directa a planurilor care compun acest spatiu vast al constiintei de sine, va revela adevarul faptului ca aceasta componenta a existentei noastre fizice, materiale si concret sociale este doar o câtime din viata vasta a sufletului si spiritului uman. Si atunci singuri vom arunca pietrele pe care le strangem ahtiati si posesivi pe drumul asa-zisei prosperitati sociale, pentru a ne bucura de diamantele care ni se daruie singure ajunsi din nou, ACASA.

Adevarata conditie a PROSPERITATII nu a avut niciodata de a face decat cu descoperirea intelepciunii de ”A FII”, cu alte cuvinte, de a trai  in mod armonios pentru a MERITA darurile pe care Universul ni le pune mereu la dispozitie, in mod necesar, indraznind SA FIM BOGATI IN SPIRIT.

Vreau totusi sa reamintesc ca adevaratul salt care poate sa duca la veritabila transformare si orientare catre in sus, implica o masa critica de oameni care sa creada, sa gandesca si sa actioneze individual, sau in grup, in sensul manifestarii in primul rand in ei a acestei armonii si reechibrari pe care o doresc exprimata sau manifestata in lumea exterioara.  Cu alte cuvinte, trairea in acord cu legea morala si valorizarea in campul existentei de zi cu zi a naturii spirituale reprezinta conditia fara de care nu se poate face un salt real, pentru a scapa de aneantizarea spre care ne conduc diferite ideologii sau sisteme mai mult sau mai putin totalitare, globale, mondiale.

Spun aceasta pentru ca in ultimul timp am observat o agitatie aproape isterica de acum, de-a dreptul obsesiva, de a lua urma conspiratorilor care ne-au dus unde ne-au dus, de ne merge atat de rau, de a dezvalui mizeria lor ideologica si planurile marsave de dominatie mondialala. Si multi oameni participa la schimbul acesta doveditor de informatii care arata ca OCULTA MONDIALA vrea sa ne conduca si care sunt strategiile ei negre. Este bine, este importanta informarea. Dar cu ce pret? Stam sa chibitam de pe margine pierzand aceste timp pretios al ”trezirii” sau chiar ne TREZIM?

CEI CARE POT FACE MAI MULT SA O FACA, FIIND IN PRIMUL RAND EI MAI MULT. 

            1. Sa treaca chiar ei la o practica directa de trezire in plan sufletesc,

            2. Sa manifeste chiar ei in lumea aceasta mai multa frumusete, iubire, compasiune, credinta, ordine si armonie.

           3. Sa petreaca chiar ei mai mult timp studiind si cercetand aspectele mai profunde ale vietii spirituale.

           4. Sa participe activ chiar ei la actiuni umanitare, caritabile fiind capabili sa se asocieze liber si deschis pentru a colabora cu alti, ca voluntari, pentru a contribui la starea de mai bine a lor si a semenilor.

           5. Sa continue chiar ei procesul transformarii lor spre mai inalt si spre mai bine, creind chiar ei conditiile favorabile evolutiei, pentru ei si pentru ceilalti, din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental si spiritual. 

          6. Sa aiba chiar ei o continuitate in planul afirmarii principiilor morale si spirituale si in lumea exterioara

          7. Sa aiba chiar ei curaj si sa persevereze in a milita lucid si inteligent contra oricarui curent ideologic care duce la dependenta, sclavie, indoctrinare, pasivitate sau care ar instiga la ura si violenta

Spre sfarsitul filmului ne sunt aratate si noua unele posibilitati de a dejuca planurile acestei Oculte, accesand chiar site-ul respectiv. Multe dintre ele sunt de bun simt si sunt convins de necesitatea lor. Chiar este bine sa actionam pentru a contracara jocul globalizarii, dar dincolo de aceasta, este necesar sa intelegem ca adevarata revolutie trebuie sa se desfasoare in plan interior, pe acele coordonate morale si spirituale specifice, care odata atinse vor permite reinstaurarea in mod firesc si natural, in lumea exterioara a acelei ordini, prosperitati si armonii mult visate. 

CLICK AICI PENTRU VIZIONARE:

REAMINTIRI: DARURILE NATURII FEMININE

Un extras dintr-o prelegere sustinuta in cadrul Seminarului : Sanatate, Sexualitate, Spiritualitate desfasurat in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA. Ca de obicei, în ultimul timp, numarul femeilor participante a fost mai mare. Se confirma, de altfel, observatiile pe care le-am facut nu o data, cu privire la felul diferit de exprimare a cautarii spirituale in cazul barbatilor si femeilor. Prin insasi ”datul” ei, femeia este mult mai sensibila la ceea ce inima ei ii cere ca ”hrana” sufleteasca, dand mai frecvent raspuns acestor cautari.  Intrucat am primit intrebari mai ales de la ele, am considerat necesar sa mai reamintesc cateva aspecte corelate cu modul de exprimare arhetipala a naturii feminine. Barbatii nu trebuie sa ramana nicidecum frustrati ci ar putea, la randul lor sa se deschida si sa intelega minunatele calitati femine pentru a urmari sa le stimuleze manifestarea, daca intentioneaza sa culeaga frumoasele daruri relationale din punct de vedere fizic, energetic, psihic, mental si spiritual cu cele pe care le iubesc.

LECTIA …IUBIRII

Extras dintr-o prelegere cu privire la modalităţile de trezire a sufletului, prezentată cu ocazia seminarului consacrat metodelor practice de trezire şi dinamizare al celui de al patrulea plan al fiinţei, Anahata Chakra – centrul iubirii. (vezi şi Arta de a Iubi)

 Iubirea = SUBSTANTIV sau VERB?

Iubirea = OBIECT sau SUBIECT?

Iubirea = CONDIŢIONARE SAU LIBERTATE ?

Să vedem cum stau lucrurile:

CUM AM UITAT DE DUMNEZEU?

Uitarea este o caracteristică a minţii profane. Mintea cunoaşte şi mai devreme sau mai târziu uită.

Pe de altă parte, conştienţa, re-cunoaşterea şi discernământul sunt caracteristici ale fiinţei ”trezite ” din punct de vedere spiritual. Când vorbesc despre uitare, în acest context mă refer la uitarea de sine, uitarea propriei naturi reale, uitare ce se produce prin falsa identificare cu structurile efemere ale corpului, emoţiilor şi minţii. Memoria, în acest context, ar reprezenta funcţia definitorie a conştienţei de sine care afirmă, reactualizează şi identifică natura umană cu natura Sinelui Divin – Conştiinţa veşnică, nepieritoare a lui Dumnezeu în făptura umană.

Adeseori ajungem să uităm şi să ignorăm semnele pe care ni le oferă corpul fizic (care ne este şi cel mai apropiat) şi întârziem să acţionăm pentru a preveni anumite afecţiuni. Cu atât mai greu este să desluşim în mod corect semnalele care provin din structurile mai subtile ale fiinţei noastre.

Cu privire la Dumnezeu, nu numai că marea majoritate a oamenilor se complace în concepţii şi atitudini eronate (vezi aici) dar le este dificil să se identifice şi să  se re-cunoască în ipostaza de fiinţe divine, create după chipul şi asemănarea SA. Şi aceasta se exprimă ca o uitare. În ultimă instanţă, exprimă o lipsă de credinţă în însăşi sursa vieţii şi existenţei umane. Această UITARE şi NECREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU CA SURSĂ ŞI ESENŢĂ A FIINŢEI ESTE ”BOALA” DE CARE OAMENII SUFERĂ ŞI CARE DUCE LA IGNORANŢĂ, SEPARARE ŞI SUFERINŢĂ.

Reamintirea de Sinele Divin (care este şi mesajul acestui blog) – presupune pe de parte o continuitate în planul conştienţei şi credinţei în perfecţiunea naturală a fiinţei noastre (ca şi creaţie divină), şi pe de altă parte, acţiunea concretă orientată constant în sensul creării condiţiilor interioare care să faciliteze acest contact nemijlocit, această experienţă directă a revelării naturii noastre divine. Şi aici intervine …practica.

INTUITIA IUBIRII SI UITAREA EI DE CATRE FEMEIE

Raspuns la o intrebare cu privire la recunosterea de sine ca natura feminina. Cum se produce uitarea menirii in ce priveste ipostaza arhetipala a femeii.  

INCOTRO MA INDREPT?

 Oriunde te-ar purta paşii, activitatea ta se desfăşoară în prezent. La orice te gândeşti în clipa de faţă, către acea destinaţie se îndreaptă mintea ta.

Acum urmează să te intrebi: „Încotro mă îndrept?”

Ne place sau nu, momentul prezent este tot ceea ce avem ca să putem acţiona. Din păcate, ne ducem viaţa ca şi cum am uita clipă de clipă că suntem aici. În fiecare moment ne aflăm la intersecţia dintre aici şi acum. În clipa în care norii amăgirii ne întunecă mintea, făcându-ne să uităm unde ne aflăm în clipa de faţă, ne rătăcim. „Încotro te îndrepţi?” devine o problemă reală.

Atunci când afirm că ne rătăcim, mă refer la faptul că noi uităm temporar de noi înşine şi de gama largă de posibilităţi care ne stau în faţă, căzând într-un fel de automatism robotizat legat de felul în care privim lucrurile, în care gândim şi acţionăm. În astfel de momente, pierdem contactul cu esenţa noastră profundă, cea care ne asigură toate marile şanse de a ne exprima creativitatea, de a învăţa şi de a creşte. Dacă nu suntem atenţi, aceste momente de uitare se pot prelungi, ajungând să reprezinte aproape întreaga noastră viaţă.

Dacă dorim să intrăm cu adevărat în contact cu momentul şi cu locul în care deja ne aflăm, indiferent care ar fi acestea, este necesar să ne oprim din ceea ce facem o perioadă de timp suficient de lungă pentru a putea conştientiza momentul prezent, pentru a-l simţi intens, într-o manieră lucidă, în toată plenitudinea lui, pentru a-l cunoaşte şi pentru a-l înţelege mai bine. Numai aşa vom putea accepta adevărul acestui moment şi impactul lui asupra vieţii noastre, numai aşa vom putea învăţa lecţia pe care o incumbă el, mergând apoi mai departe. Din păcate, suntem preocupaţi cel mai adesea de trecutul nostru, de acele lucruri care s-au întâmplat cândva, sau de un viitor care nu s-a petrecut încă. Altfel spus, în loc să ne ancorăm în momentul prezent, noi ne proiectăm într-un alt timp şi spaţiu, sperând că acolo lucrurile se vor derula altfel, într-o manieră mai fericită pentru noi, aşa cum am dori să se deruleze sau cum s-au derulat cândva. În cea mai mare parte a timpului, suntem parţial conştienţi de această tensiune interioară. Încă şi mai regretabil este faptul că suntem doar parţial conştienţi de ceea ce facem în şi cu viaţa noastră, de direcţia în care ne îndreptăm, de efectele pe care le au acţiunilor noastre, şi mai subtil pe care gândurile noastre le au asupra realităţii vizibile şi invizibile, respectiv asupra felului în care acţionăm sau în care nu acţionăm.

Spre exemplu, de multe ori noi considerăm că ceea ce gândim – ideile şi opiniile pe care le emitem în fiecare moment în legătură cu o situaţie dată – reprezintă „adevărul curat” despre situaţia dată, deopotrivă cea din lumea exterioară şi cea lăuntrică, din mintea noastră. Din păcate, de cele mai multe ori lucrurile nu stau chiar aşa.

Plătim apoi un preţ ridicat pentru aceste greşeli şi prezumţii neverificate, pentru ignorarea aproape deliberată a bogăţiei momentului prezent. Aceste greşeli se acumulează treptat, pe nevăzute, colorându-ne viaţa fără ca noi să ştim, sau fără a mai putea face ceva în privinţa respectivei situaţii. Nu suntem niciodată bine ancoraţi în momentul prezent, motiv pentru care nu putem intra în contact cu totalitatea posibilităţilor noastre. Dimpotrivă, ne cantonăm într-un fel de ficţiune personală, convinşi că ştim deja cine suntem, unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm, dar mai ales că ştim ce se întâmplă. În tot acest timp, rămânem prinşi în gândurile, fanteziile şi impulsurile noastre, majoritatea legate de trecutul sau de viitorul nostru, de ceea ce ne dorim şi de preferinţele sau de temerile şi antipatiile noastre, care se schimbă continuu, întunecându-ne şi mai mult viziunea asupra realităţii prezente şi asupra direcţiei în care ne îndreptăm.

Subiectele dezvoltate pe acest blog sunt menite să ducă pentru cel deschis şi sincer cu el insuşi către o trezire din aceste vise iluzorii şi din coşmarurile în care se transformă adeseori acestea. Incapacitatea noastră de a ne da seama că această viziune greşită asupra realităţii nu reprezintă decât o proiecţie a minţii noastre conduce la ceea ce budiştii numesc „ignoranţă” sau „inconştienţă”.

Intrarea în contact cu realitatea din jurul nostru înseamnă a fi conştient. Trezirea din aceste vise se face prin meditaţie, prin dezvoltarea sistematică a capacităţii de a fi conştient, respectiv a conştientizării momentului prezent. Această trezire este întotdeauna însoţită de aşa-numita „înţelepciune”, adică de capacitatea de a vedea mai profund în lumea cauzelor şi a efectelor, a interconexiunilor dintre lucruri, astfel încât să nu mai cădem atât de uşor în capcana confundării realităţii cu visele pe care ni le creăm singuri. Pentru a ne găsi calea, este absolut necesar să fim din ce în ce mai atenţi la momentul prezent. Acesta este singurul moment în care trăim şi simţim efectiv, în care putem creşte şi în care ne putem schimba viaţa. Este necesar să devenim mai conştienţi şi să ne luăm toate precauţiile necesare pentru a evita să ne lăsăm prinşi între lumea trecutului şi viitorului, în lumea fascinantă a viselor şi proiecţiilor noastre, în detrimentul vieţii noastre reale.

Atunci când vorbim de meditaţie, este important să înţelegi că nu ne referim la o activitate ciudată, care nu face parte integrantă din viaţa de zi cu zi, aşa cum consideră în mod greşit cultura noastră populară. Meditaţia nu înseamnă să te transformi într-un fel de zombi care nu face decât să vegeteze fără să facă nimic, într-un narcisist care nu se gândeşte decât la sine, într-un „cadet al spaţiului” sau un om care îşi contemplă ombilicul, într-un adept al unui cult, într-un credincios, un mistic sau un filozof oriental. Meditaţia înseamnă mai degrabă să fii tu însuţi şi să ştii cine eşti şi încotro te îndrepţi. Ea te ajută să înţelegi că te afli pe o cale bine definită care este sinonimă cu propria ta viaţă, indiferent dacă aceasta îţi place sau nu. Meditaţia ne poate ajuta să înţelegem că această cale numită viaţă are o anumită direcţie, dar se derulează clipă de clipă, fiecare pas conducând la cel următor. Tu fiind cel ce o direcţionezi. De aceea, momentul prezent îl influenţează întotdeauna pe cel care urmează.

Dacă ceea ce se petrece acum influenţează ce se va petrece în viitor, atunci nu ţi se pare normal să priveşti din când în când la ce se petrece în jurul tău, pentru a intra astfel într-un contact mai profund cu realitatea ta prezentă, astfel încât să poţi percepe cu claritate calea pe care te afli şi direcţia către care te îndrepţi, luând eventual măsurile necesare pentru a-ţi schimba această direcţie? Făcând acest lucru, îţi vei putea stabili o direcţie care ţi se potriveşte mai bine, care se adaptează plenar esenţei tale, o cale a sufletului sau a inimii, calea ta pe care am putea-o numi simbolic: CALEA. Dacă nu vei face acest lucru, momentul care urmează va fi influenţat doar de inconştienţa din momentul prezent. Zilele, lunile şi anii trec foarte rapid nefiind observaţi, folosiţi, apreciaţi.

Este foarte uşor să te îndrepţi direct către mormânt, învăluit într-o ceaţă, şi să te trezeşti abia în momentul de dinaintea morţii dându-ţi seama că tot ce ai crezut atâţia ani la rând despre viaţa ta şi despre felul în care ar fi trebuit să o trăieşti, despre ceea ce contează cu adevărat şi ce nu, au fost în cel mai bun caz adevăruri parţiale neconştientizate, bazate în cea mai mare parte pe ignoranţă sau pe teamă, idei care ţi-au limitat viaţa şi pe care le-ai fi putut evita cu uşurinţă dacă le-ai fi privit cu luciditate în faţă. Este foarte posibil şi chiar necesar să realizezi că viaţa de până acum  a avut de multe ori direcţia orientată de ceilalţi. Poate din această cauză nu-ţi găseşti rostul. Poate că este bine să recunoşti că până acum ai cam visat visul altora.

Nici o altă persoană nu poate face acest lucru în locul nostru, să se trezească în locul nostru, deşi familia şi prietenii încearcă uneori cu disperare să ne ajute să ieşim din orbire şi să percepem realitatea aşa cum este ea. În ultimă instanţă, trezirea rămâne însă un proces prin care trebuie să trecem de unii singuri. În această privinţă, oriunde te-ai duce, ai ajuns deja, căci calea pe care mergi este însăşi viaţa ta.

La sfârşitul unei vieţi îndelungate, dedicată în întregime meditaţiei, Buddha a sintetizat astfel această cale pentru discipolii săi (care sperau să afle un secret care să le uşureze calea): „Fii o lumină pentru tine însuţi”.

ROSTUL

Astazi am primit de la un prieten un mail. Iata continutul sau:

”Draga Liviu, acest text mi-a fost trimis azi pe mail. M-a impresionat foarte mult pentru ca… din pacate este foarte real.
Vi-l impartasesc si voua si poate… il dati si voi mai departe sau macar, poate ne gasim un pic de timp sa ne gandim… Atat . Macar asa sa putem schimba ceva….”

L-am citit si aflandu-i continutul am luat decizia de a da o replica acestui articol.

Inainte de a va prezenta opinia mea cu privire la articolul lui Dan Puric intitulat Rostul o sa vi-l ofer mai intai sa-l parcurgeti. 

Rostul de Dan Puric

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt incurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se intampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot intelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat intotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba in sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul ingropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos, care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.

REPLICA:  ROSTUL rostului

Am o alta perspectiva asupra lucrurilor dezbatute in acest articol de Dan Puric. Intentia sa este laudabila, dar maniera de a trata lucrurile este patetica si ineficienta (din punctul meu de vedere). Da, faptele sunt reale. 80 % din intelectuali le vad, unii chiar mai si scriu despre ele. Toti am adunat propriul bagaj de frustrari si nemultumiri cu privire la ce fac sau ce nu fac oamenii, in tara asta sau in alta, sau in lumea larga. Multi am devenit comentatori, analisti si judecatori ai lucrurilor de fapt. Folosul acestui tip de articole este ca sensibilizeaza putin pojghita emotionala, si asa destul de reactiva la intemperiile de suprafata.

In vremurile de azi daca cineva vrea sa trezeasca si sa capteze atentia exista deja o reteta foarte eficienta:

1. Ei vorbesc despre lucrurile pe care multi le recunoastem.

2. Evident o vor face intr-un stil personal, poate cat mai bombastic sau moralizator, sau cinico-ironic sau critic si taios.

3. Atunci multi vor spune: ”Da, este adevarat. Cat adevar este acolo. Si eu stiu aceste lucruri. Si sunt de aceeasi parere”.

4. In interior, multi sunt mai linistiti putin in orgoliul lor de intelectuali sau chiar si de tarani sau muncitori ca au aceeasi viziune asupra acestor lucruri precum … unele dintre personalitatile care vorbesc despre ele si le analizeaza.

Si acest lucru continua, si continua, si continua pana la saturatie, zi si noapte pe diferitele canale media. Nu trebuie sa ne asteptam sa se schimbe ceva cu genul acesta de analiza simplista a faptelor. Prin aceasta atitudine ne facem partasi la a da apa la moara scandalului si neincrederii, tensiunii si invrajbirii, separarii si alienarii noastre de …restul, de lumea aceasta care, zicem unii dintre noi, ca este sucita cu capul in jos. Ne separam fie prin superioritate, fie prin obida si nemultumire. Rezultatele sunt aceleasi: INEFICIENTA IN SCHIMBAREA PROPRIEI MENTALITATII SI PRIN URMARE RATACIREA NOASTRA CONTINUA.

Nu sunt nici adeptul vreunei Revolutii care sa indrepte lucrurile. Singura atitudine cu adevarat revolutionara, in opinia mea, este aceea care ar putea opera asupra naturii umane interioare pentru a produce transformarea si alchimizarea acelor straturi dense ale personalitatii inclestate prin atasament ideatic de rautate, ura si prostie. Ar putea fi o incercare reusita de a modifica la nivel de individ destinul de alienare si suferinta si ar putea creea in timp premizele unei veritabile transformari globale in planul constiintei. A unui SALT.

Rostul lucrurilor si al fenomenelor trebuie inteles dincolo de caracterul limitat temporal si spatial, filtrat prin viziunea celui nemultumit DE VIATA si care vrea sa traiasca liber si fericit, cu credinta si speranta in perenitatea valorilor fundamentale, dar care este impiedicat ”saracul” sa o faca de cei carora nu le pasa de nimic din toate acestea.

Sunt absolut convins ca cei care au ajuns sa trezeasca in ei fiorul credintei ca omul poarta cu el adevaratul sens si rost al propriei vieti ca participant la sensul si rostul intregii creatii care este dat de Dumnezeu, nu va ramane niciodata amprentat emotional si reactiv la faptele, caderile si rautatile semenilor sai, pana intr-atat incat sa fie intunecat de ne-lumina si ne-adevarul fratilor sai, ajungand sa nu mai vada, in orbirea sa, decat mizeria si prostia, falsitatea si ipocrizia, imoralitatea si decadenta.

NU, nu voi putea adera la genul acesta de cliseu si proiectie generala facuta de toti acesti analisti ai asa-ziselor vremuri de ”criza”, ”apocaliptice”. In incercarea lor de a ”trezi” pe ceilalti ei uita adeseori sa se ”trezeasca” cu adevarat pe ei insisi si sa se orienteze mereu cu fata spre lumina spre a vedea ca exista multa bunatate, iubire, compasiune, frumusete sufleteasca si credinta in semeni si in Dumnezeu.

Cu ce drept distorsioneaza ei rostul si sensul vietii falsificand-ul pe altarul patriotismului si moralei de fatada? De ce continua sa proiecteze aproape obsesiv, nemultumirea lor cu privire la lume, crezand ca se pot erija in formatori de opinii ”adevarate”. De ce nu mai vad acum frumusetea padurii? Nu cumva pentru ca se uita mereu la uscaturile copacilor”.

Cat de frumos spunea Maica Tereza: ”Atunci cand te ocupi sa-i judeci pe oameni, nu mai ai timp sa-i iubesti.”

Da, sunt de acord, traim vremuri ale schimbarii, sunt rascolite toate straturile existentei. Poate niciodata de-a lungul istoriei, nu au fost ”atinsi” atat de multi oameni in acelasi timp de vantul, ca sa nu spun tornada schimbarii.

Este in SENSUL LUCRURILOR ca toate acestea sa existe. Toata istoria vietuirii noastre ca umanitate este compusa de istoria vietuirii noastre ca individ. Prin urmare umanitatea se poate transforma in bine prin transformarea in bine a fiecarui individ. Cauzele produse prin evolutia noastra ca individualitate s-au compus cu ale celorlalti si culegem in mod necesar efectele, mai mult sau mai putin placute.

Mai mult decat atat, nimeni nu poate forta transformarea celorlalti in sensul dorit de el, fara sa atraga fortele ca reactii contrare care, vor fi percepute benefice sau ostile intentiei originale.

Dupa cum vedeti, in articolul lui Dan Puric sunt folosite cuvinte tari care sa capteze atentia: familia (deci implicit neamul), pamantul, (deci implicit valoarea si proprietatea), credinta (deci implicit traditia si morala crestina)

Iata in continuare punctul meu de vedere!

ROSTUL NU DISPARE NICIODATA!

SE TRANSFORMA DOAR PERCEPTIA SAU VIZIUNEA NOASTRA CU PRIVIRE LA ROSTUL SAU SENSUL LUCRURILOR

Poate am ajuns multi sa ne intrebam de ce stau lucrurile asa cum stau. Cu oamenii, cu tara, cu lumea, in general. Poate majoritatea. Va asigur ca si cei care leaga si incurca lucrurile, marii afaceristi, sau politicieni, chiar si ei se intreaba uneori, oare de ce nu le merg afacerile sau politicile (atunci cand nu le merg) si ce sens si rost mai au sa continue. Sau cand se imbolnavesc se intreaba cu ingrijorare ce sens sau ce rost are boala asta care le strica planurile. Sau cand are loc o revolutie, ce rost are nebunia asta care pentru moment le da peste cap afacerea cu multinationala, ca dupa aceea sa speculeze si sa profite de dezordinea si saracia care raman in urma.

Oamenii, fie cei saraci si amarati sau cei bogati si lacomi de putere se intreaba, fiecare pe nivelul lor specific de intelegere, cu privire la rostul si sensul lucrurilor. Dar din doua planuri diferite. De aia se si afirma ca ”bogatul nu crede saracului”. Si asta nu de ieri sau de azi. Este in sensul cautarii si intelegerii rostului, menirii, necesitatii, idealului personal.

Rostul sau sensul lucrurilor trebuie inteles si integrat insa dintr-o dubla perspectiva.

1. O perspectiva individuala, subiectiva si

2. O perspectiva globala, universala, divina.

1. Din perspectiva individuala, subiectiva:

Rostul sau sensul lucrurilor este determinat de suma credintelor, convingerilor si valorilor noastre care pot avea sau nu de-a face cu norme morale si spirituale functie de gradul de evolutie individual. Integrate de fiecare in parte, constient sau inconstient, creeaza si determina ATITUDINEA, VIZIUNEA SI MODUL PREDOMINANT DE A GANDI SI ACTIONA.

2. Din perspectiva globala, universala, divina

Rostul sau sensul lucrurilor este cunoscut numai lui Dumnezeu, dar cu ceva bun simt putem observa ca toate marile traditii spirituale si religioase ale umanitatii impartasesc cu privire la creatie aceeasi viziune. Toate sunt Una ! Totul este interconectat. Chiar si fara sa stim aceasta, traim cu totii in sanul aceleeasi Unitati a Creatiei lui Dumnezeu. Chiar si oamenii de stiinta au inceput sa consimta cu privire la ipoteza existentei Campului Unificat Fundamental de Energie si Constiinta.

Marile traditii spirituale sunt de acord si cu privire la faptul ca divinitatea actioneaza in si prin oameni.

Tinand cont de aceasta dubla perspectiva este mai intelept sa nu ne pripim cu afirmatiile si sa tragem concluzii generale cu privire la o situatie de fapt, chiar daca ne este oarecum familiara.

Din pacate felul in care incearca Dan Puric sa ne trezeasca si sa ne reaminteasca sensul si rostul dintr-o perspectiva globala poarta amprenta si coloratura emotionala a aceluia cantonat intr-o perspectiva individuala si deci subiectiva.

Valorile umane, statutul de OM si ROMAN este perceput intr-un mod usor naiv si nu se indeparteaza de viziunea comuna acelora care sunt nemultumiti de felul in care oamenii din aceasta tara se comporta, ajungand unde au ajuns. Si aici, Dan ne descrie intr-un limbaj adesori ”colorat” ca sa nu spun trivial, comun si pe alocuri ironic faptele si atitudinile altora cu care nu este de acord.

Toti ii putem judeca pe ceilalti. Avem suficiente motive. Mai ales cand am devenit o …voce ascultata ca a sa.

Desi se vrea o analiza inteleapta prin care DP incearca sa ne ajute sa ne reintoarcem la semnificatie, la traditie, la valorile care definesc chiar sufletul neamului romanesc, din punctul meu de vedere este o incercare ratata.

DE CE?

Dan Puric (DP) scrie:

”Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.”

Din acest pasaj rezulta nici mai mult nici mai putin ca tipologia umana descrisa aici este a unui om slab care doar o vreme se lupta cu ceva ce este ireversibil (probabil in natura sa, probabil cu natura celuilalt, probabil cu situatia generala, nu se stie), care se ”lamenteaza de forma si care renunta”. Iar al doilea caz este al unui om care se desparte din vina celuilalt, dar care continua sa se ”chinuie sa priceapa unde lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum”. Deci de la inceput DP priveste aceasta natura umana incapabila saraca sa rezolve situatia unei despartiri. Transpare viziunea lui DP cu privire la neputinta omului de a o rezolva in mod favorabil pentru ca, spune Dan, ”ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum”. Nu lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum, ci ei doi, cei doi care erau in relatie trebuiau sa modifice fiecare in parte si fiecare pentru cuplu si relatie ceea ce era necesar pentru ca cei doi sa mearga mai departe”. Ei doi, impreuna trebuiau sa apuce pe un alt drum decat al esecului relational. Nu fiecare in parte sa dea vina pe celalalt.

Rostul esecului relational este sa corecteze ceva in fiinta celui care traieste esecul.

DP insa din capul locului distorsioneaza enorm proiectand asupra celor doi neputinta, slabiciunea si ireversibilitatea situatiei.

Mai departe DP. extrapoleaza:

”La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.”

Afirmatia subîntelege faptul ca te desparti in ipostaza de victima inselata si abuzata, de ”tara ta”. Caci altfel nu?, nu ar fi avut rost despartirea. Deci, te afli in ipostaza aceluia care se desparte din vina celuilalt. Din vina ”tarii”. Cu alte cuvinte, ea, ”tara” nu a fost la inaltime, sau ea ”trebuia sa apuce pe alt drum”. ”Dezamagit, inselat, manios, indurerat, pleci, o parasesti”, spune DP, justificand necesitatea gestului despartirii. Este foarte comod. Iata justificarea celui care paraseste, care fuge din situatie si care se autojustifica: ”celalalt ar fi trebuit sa fie asa si asa pentru ca eu sa raman multumit in relatia cu el.” Poate ca acest argument ar cantari rezonabil in cazul unei relatii intre doi oameni, dar nu poate sta de loc in picioare in situatia ”tristei despartiri” … de tara. Cine e ”tara” si ce a vrut ea cu tine? Ce relatie ati strucurat voi la inceput, ce pact a existat intre cele doua parti ca cei doi ”el” si tara sa se desparta”. Asa cum functioneaza lucrurile intr-o relatie intre doi oameni, ei adera prin angajament adeseori institutionalizat la a convietui impreuna. Cand te-ai nascut, nimeni nu ti-a garantat nimic, nici macar parintii. Cu atat mai putin ”tara”. Ajungi uneori sa te desparti suparat si de parinti, si de copii, si de prieteni si de …tara. Aceasta este adevarata problema. De cele mai multe ori, povestea despartirii tale de oameni, de tara, de lume, are de-a face cu tine. Nu trebuie sa dam vina pe tara pentru ratarile, neputintele si ignoranta noastra. NU ACEASTA ESTE CARACTERISTICA ROMANULUI.

A vorbi la modul general, plin de superioritate, a vorbi in numele ”tarii” care nu a facut ce trebuia, (fir-ar ea sa fie), pentru ca noi sa traim aici, in vatra noastra stramoseasca, vatra pe care, de altfel, o iubim atat de mult incat, o jelim, de pe ”malul celalalt”, este cel putin o incercare de justificare a propriilor neputinte care te fac sa alegi despartirea. Si, asa, saracul roman dez-amagit, luand un aer filozofic se aseaza ”intelept sa cugete: ”ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.” Scuzati-ma, dar lucrurile nu stau asa. Daca DP dorea sa arate ca iubirea de mosie, de glie si de natiune sunt calitati ale sufletului romanului, dupa umila mea parere, exact aceste calitati (daca ar fi existat in sufletul patriotic al romanului fugit sau plecat ) l-ar fi sustinut pe el sa ramana aici mai departe, dincolo de vitregiile prin care trece ”tara”. El, romanul, ar fi fost plin de compasiune si intelegere fata de ea – ”tara” si nu ar fi parasit-o la greu. Cand DP compara relatia romanului cu tara sa, cu relatia dintre doi oameni, asa cum se observa foarte simplu DP da vina pe ”tara”. Ei bine ”tara” nu da vina pe DP si nu da vina pe nici un alt roman. Nu o poate face pentru ca ”tara” este pur si simplu un cuvant. Este doar un concept care poate da o masura integrarii sociale a indivizilor ce traiesc pe un anumit teritoriu si au comunitate de limba si traditie. Deci ”tara” nu poate face nimic omului. Nu-l poate abuza, nu-l poate dezamagi, insela, indurera si parasi. Daca vorbim de oamenii care reprezinta social grupul de interese al unei colectivitati cum este natiunea romana, atunci este altceva. DP trebuie sa recunoasca ca natura umana (in general, nu numai a romanului) reflectata si in relatii a decazut pana acolo incat, oamenii au ajuns sa se abuzeze, sa se insele, sa se tradeze, sa se lupte si sa se desparta. Dar asta nu are de-a face cu ”tara”. Are de-a face cu omul ca individ. Cu luptele, si cu chinurile sale.

Critic aici aceasta lipsa de obiectivitate, mascata prin cuvinte care vor sa arate ca romanul pleaca pentru ca ”tara” l-a inselat. Cei care pleaca o fac din motive subiective justificate mai mult sau mai putin si de o serie intreaga de conditii exterioare. Problema este la oameni. Noi oamenii am ajuns sa nu ne mai suferim, noi ca romani ne certam unii cu altii si ne luptam pentru ”osisorul” nostru de zi cu zi, noi intre noi nu ne mai recunoastem facand parte din aceasi urzeala a sufletului divin creat de acelasi unic Dumnezeu. Caci daca am putea-o face, nu ne-am separa, nu am fugi, nu am trada. Poate am ajunge sa intelegem ca nici nu am avea unde fugi, pentru ca nu poti sa scapi de ceea ce iti revine tie, ca fiinta: sa transformi natura ta interioara, pentru a ajunge sa te simti ”acasa”, oriunde.

Cum isi explica DP ca exista romani care nu au plecat din tara desi ar fi putut sa o faca usor. Este interesant ca si el ar fi putut sa o faca de nenumarate ori si totusi nu a facut-o. Deci inseamna ca accepta sa ramana si sa traiasca aici. Dar ce pacat ca nu observa ca dificultatile oamenilor apar pe fondul ignorantei lor, dovedite de fiecare in parte. Si cand aceste greseli umane se compun sistemic sunt determinate conditiile favorabile aparitiei suferintei, sub orice forma s-ar manifesta aceasta, si evident, la o scara din ce in ce mai mare. Raspunsul aici este de ordin instinctual: ”lupta sau fugi”. Ei bine multi prefera sa fuga. Multi prefera sa lupte. Natura umana instinctuala, adaptativa este la ea acasa, oriunde ne-am cauta acel ”acasa” in exterior. Pentru cel care se regaseste in el insusi ca sens si rost, acel ACASA este localizat oriunde si acolo nu este lupta si fuga pentru ca acolo nu este frica.

Greseala evidenta pentru oricine analizeaza articolul, este ca DP identifica o serie intreaga de ”tare” ale societatii romanesti aflate in criza si apoi generalizeaza intr-un mod simplist, pe un ton grav si aparent moralizator.

Va intreb: ce daca pleaca romanii din tara? O fac pentru ca, intr-un mod superficial, identifica ca si DP conditiile nefericirii lor in faptul ca traiesc in aceasta ”tara”. Cu ce ar mai putea fi ei de folos aici, daca continua sa se lamenteze ca sunt nefericiti, ca se simt tradati si dezamagiti? Daca se inraiesc si daca sufera? Sa plece si sa incerce poate in alta parte sa-si croiasca rostul si sa dea scop vietii lor, daca ei cred ca nu o pot face in Romania. Sunt liberi. Nimeni nu-i impiedica. Dar sa nu fie ipocriti sa-si mascheze neputintele dupa poalele sifonate ale ”tarii”. Cum ca ”tara”, vezi Doamne, tara asta fara rost este de vina ca nu-si mai gasesc si ei rostul.

Care este rostul unei despartiri, fie ea de cineva (persoana) sau de ceva (tara), aceasta iarasi nu poate fi analizat la modul general, cum o face DP.

Iata aici viziunea lui DP cu privire la tara sa:
”Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.”

Sunt afirmatii grave. Nu este de loc asa. Nu au de loc acoperire aceste afirmatii decat numai din perspectiva foarte limitata a unui om nemultumit care tinde sa generalizeze si sa proiecteze in exterior ceva din propriile sale deceptii, slabiciuni si vulnerabilitati.

Nu, nu este de loc asa. Daca Romania si-ar fi pierdut rostul, nu ar mai fi existat. Orice tara are un rost prin rostul evolutiei colectivitatilor umane care se asociaza liber pe un terioriu spre a exista comform unor interese comune. Ne intoarcem la problema filozofica: Cine a fost mai intai: oul sau gaina. Intai a existat omul ca individ care a evoluat si a identificat conditii favorabile existentei prin asociere si grupare in colectivitati. Dar aceasta asociere este de multe ori conjuncturala si urmarita din perspectiva interesului personal. Societatile cu adevarat democratice lasa libertatea completa individului pentru asociere si dez-asociere. De altfel, oamenii mai intai se amagesc si apoi se dez-amagesc in mai toate sistemele sociale.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit si sa credeti ca incurajez atitudinea de plecare sau parasire a unei comunitati daca interesul personal nu este satisfacut. Dimpotriva. I-as incuraja sa ramana acolo unde s-au nascut pentru ca nu intamplator au ajuns acolo. Le doresc insa tot binele din lume si celor care pleaca si celor care raman, caci toti sunt locuitori ai aceleasi CASE DIVINE. Ca la un moment dat, unul trece dintr-o camera in alta, are mai putina importanta.Ceea ce are insa importanta este cum traiesti.

A TRAI PROFUNDUL SENTIMENT DE ”ACASA” NU TINE DE O LOCATIE PARTICULARA, CI ARE DE-A FACE CU TINE. CUM TRAIESTI CU SI IN TINE INSUTI

ARE DE-A FACE CU OPTIUNEA TA PERMANENTA DE A TE REGASI MEREU SI MEREU PRIN ROSTUL SI SENSUL PE CARE IL OFERI CLIPA DE CLIPA TIE SI LUMI EXTERIOARE SIMULTAN.

ARE DE-A FACE CU STAREA DE CONSTIENTA SI PREZENTA ACTIVA, VIE SI DESCHISA SUFLETESTE, CARE OFERA DARURILE SALE PRIN IUBIRE, INTELEGERE, TOLERANTA, COMPASIUNE TOTALITATII SI UNITATII EXISTENTEI.

ARE DE-A FACE CU FELUL IN CARE TRAIESTI ZI DE ZI MINUNEA DE ”A FII”.

ARE DE A FACE CU LUMINA SPRE CARE TE STRADUIESTI ZI DE ZI, INCA PUTIN SA TE ORIENTEZI INTUIND CA EA ESTE SENSUL SI ROSTUL CARE LEAGA CU IUBIRE TOATE DE TOTUL.

ARE DE-A FACE CU ADEVARUL PE CARE IL DESCOPERI ILUMINANDU-TE PE TINE INSUTI, ADESEORI PRIN EFORT, URMARIND SA TRAIESTI DIN CE IN CE MAI CONSTIENT

ARE DE-A FACE CU RABDAREA SI CU UMILINTA DE A RECUNOASTE CA NU STII INCA DE CE LUCRURILE STAU ASA CUM STAU CU LUMEA EXTERIOARA DAR CA TE STRADUI SA INTELEGI

ARE DE-A FACE CU BUNAVOINTA DE A-I PRIVI PE CEILALTI CA OAMENI CARE POT GRESI SI PE CARE I-AI PUTEA IERTA PENTRU CA SI TU AI MAI GRESIT.

Daca esti o fiinta care nu si-a gasit propriul rost in aceasta lume, care nu a incercat niciodata sa-si raspunda unor intrebari fundamentale cum ar fi ”cine sunt eu in realitate?”, ”sunt eu cu adevarat fericit?”, ”care este scopul existentei mele?”, ”de unde vin si incotro ma indrept”, ”ce se va intampla cu mine dupa moarte?”, ”ce vise si idealuri am si cum incerc sa le implinesc?”, ”ce vreau eu de la lumea aceasta si ce vrea ea de la mine?” desigur ca modul de a trai este conjunctural, adeseori perceput ca o lipsa quasi totala de sens si semnificatie. Nu exista fidelitate pentru ca nu existe idealuri, nu exista rost in existenta altora pentru ca nu iti gasesti propriul rost. Nu gasesti iubirea si compasiunea pentru ca nu le-ai trezit inca in tine, pentru a le recunoaste si in ceilalti, nu esti fericit pentru ca nu visezi sa fii fericit, s.a.m.d.

DP. continua pe un ton din ce in ce mai patetic:

”Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine In foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.”

Aici apare o contradictie:

El spune ca ”Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta”. Aici nu se mai intelege nimic. Putin mai inainte spunea ca:

”Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost.”

Acum isi aminteste ca pe undeva, prin lumea asta inteleg, (nu in Romania), exista trei surse salvatoare care ofera ”rostul”. Inteleg ca familia, pamantul si batranii altora, din lumea asta larga sunt sursele de rost. Si poate pentru aceea ar trebui sa plecam de aici. Sa mergem sa le cautam in alta parte. Ar putea fi o intelegere.

Dar nu, nu este asa. DP vorbeste acum despre Batranii Romaniei. De ei saracii, coana ”tara” si-a batut joc mai abitir decat de alte categorii. Ce infama! Nu poti decat sa-i dai vreo doua. Cum se ia ”tara” asta de bietii batrani. ”Cum ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig.” Da, este corect. Asta da argument. Romanul fara rost deja trebuie sa plece. Este deja prea mult pentru el. Da, imediat trebuie sa plece din marsavia asta. Sa se duca sa-i caute pe cei varstnici in alta parte si sa se bucure de batranii fericiti din lumea larga, sau sa plece macar sa nu-i mai vade cum sufera sub talpa tarii care le striveste grumazurile indoite cu piele incretita. ”Nu nu voi mai suporta si ii voi scoate de aici, din MATRIXUL SUFERINTEI ROMANESTI pe batranii mei”, gandeste acum ”romanul fara rost” sensibilizat de mila contagioasa a lui DP.

Va spun drept ca cel mai mult imi repugna modul in care ii ”vede” DP pe acesti batrani. Complet lipsiti de personalitate, epuizati, degenerati, infantili, animalizati, turma usor de momit la vot, …”vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.” Cu alte cuvinte niste zombi cu o natura umana, vitelina si canina in acelasi timp.

Nu, nu este de loc adevarat. Si va propun sa opriti un batran pe strada si sa-l intrebati daca se recunoaste sub acest portret. Nu, nici o persoana nu se va recunoaste sub acest portret caci este subuman.

De ce pangareste cu aceasta viziune frumusetea sufletului batranilor? Stau si ma intreb? Cat de jos si cat de rau trebuie sa vezi lucrurile, pentru a crede ca daca le prezinti si mai intunecate decat sunt atunci ceva in bine s-ar mai putea transforma.

Nu este suficient ca acesti oameni traiesc in conditii mai grele in Romania, ca au pensii mici, ca media de varsta este scazuta, ca serviciile si asigurarile sociale sunt minimale, nu este suficient deci ca trebuie sa faca fata conditiilor de viata dificile, trebuie sa fie stalcita pana la deformare groteasca chipul batranului din Romania. Asa inteleg unii analisti, sau comentatori sa indrepte lucrurile, si sa imbunatateasca statutul pensionarului batran in Romania. Se poarta aceasta atitudine frecvent in mass-media. Vai saracii! Numai noi ce din media ne gandim la voi cei amarati. Stati cu ochii pe noi sa vedeti ca va vom spune noi cum stau lucrurile. Si unii dintre bietii batrani naivi asteapta promisiunile.

Ii propun lui DP. sa mearga prin tara si sa vada ca ”batranul” sufera dar nu si-a pierdut nicidecum demnitatea. Este activ de multe ori, si la sate tine inca vie flacara vetrei stramosesti.

Sa plangem si sa stoarcem lacrimi de crocodil, sa speculam politic, sa obtinem capital de imagine, sa capatam aplauze jucandu-ne cu emotiile naturii umane obosite de trecerea timpului. Ce jalnici au ajuns unii dintre cei care zic ca lupta pentru trezirea constiintei nationale, a sufletului romanesc, daca au nevoie de schemele astea de sensibilizare.

Sigur, sunt frumoase. Suna bine unele cuvinte, impresioneaza: ” Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.” Citind acestea batranii romani deja isi sterg ochii umeziti. Cineva, si nu oricine se gandeste iata la ei. Cu cata sensibilitate! Nu o fi El salvatorul? O unda de speranta …

Dragii mei, amintiti-va! Unii Batrani au disparut, batranii batranilor sunt de mult la ceruri. Si dupa cum vedeti familiile continua sa existe. Traim acum in prezentul care pana mai ieri era viitor. Existam si continuam sa o facem de sute de mii de ani chiar daca moartea isi cere drepturile. Este o lege universala. Este integrata firesc de univers in ciclul natural al evolutiei sale. Viitorul continua sa existe pentru ca timpul este ceva ce se tese vesnic prin fusul mintii noastre. Da, putem vorbi de calitatea vietii noastre care pierde din stralucire cu fiecare batran care piere. Pentru cine bat atunci clopotele? Pentru fiecare dintre noi intr-u aducere aminte. Toti suntem Unul. Fiecare organism care piere este ca o celula care moare in marele organism al Creatiei. Suntem cu totii responsabili sa dainuim si sa crestem impreuna calitatea vietii noastre si a semenilor nostri. Nimeni nu este mai important. Toti suntem la fel de importanti. Sau la fel de neinsemnati la scara eternitatii.

Dar nu trebuie sa va lasati striviti si redusi la animalitate de cei care mimeaza bunele intentii.

Nu dragii mei nu va amagiti. Salvarea este in fiecare dintre voi. Constientizati ca sunteti responsabili sa ramaneti demni chiar si cand suferiti. Pe cel curajos soarta il va ajuta. Nu ii lasati pe ceilalti sa va speculeze imaginea si sa se joace cu emotiile voastre. Nu este usor sa traiesti in Romania, dar va asigur ca nu asta este solutia de corectare a lucrurilor prin a va lasa imaginea terfelita si aruncata in noroi. Ajutati-va singuri si cerul va va ajuta, spunea un intelept. Ii dau completa dreptate si sunt convins ca intarindu-va in fiecare zi in credinta, Dumnezeu, care lucreaza prin oameni va va ajuta.

Lamentarile, reprosurile si cautarea vinovatului pentru starea actuala de lucruri sunt atitudini care nu va pot imbunatati viata, ci dimpotriva o vor intoxica.

A doua sursa de ”rost” dupa DP este Pamantul.

El spune acum indoindu-se parca de cel afirmate inainte: ”Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el?”

Deja nu mai este Romania, tara noastra. Este ”tara aia” pe care el o judeca acum cu mintea acelui roman fara rost, dintr-o Romanie fara rost. Atunci ce rost are sa mai scrie. Se pare totusi ca el si-a gasit un rost in tara asta fara rost. Scrie pentru romanii fara rost, unii plecati, unii ramasi. Nu este sigur ca cei plecati si-or fi gasit un rost deci riscul de a scrie fara rost chiar si pentru ei este destul de mare.

Problema Pamantului – o problema spinoasa la romani. Inainte mureau pentru el. Acum, spun unii putin le pasa. Acum nu mai are rost si pleaca. Sunt multi oameni in Romania care au pamant. Evident cei care au stiut valoarea lui. Poate nu mai sunt aceeasi ca inainte dar pamantul care incheaga natia asta romaneasca este tot aici. Felul in care ne raportam la el acum, in aceste vremuri s-a schimbat. Da, recunoastem, tinerii au plecat de la tara, cei care au mai ramas sunt poate putin mai lenesi ca batranii lor, sau mai nestiutori in a le gospodari. Eu personal nu am vazut insa un om harnic si gospodar sa nu sfintesca talpa sa de pamant udand-o cu transpiratie si lacrimi de speranta.

Poate ca exact cei care au mai putin stiu sa aprecieze valoarea a ceea ce au. Si stiu chiar sa lupte pentru drepturile lor. Ei nu ar accepta sa li se planga de mila caci stiu ce au de facut. Stiu ca ei trebui sa continue pentru ca rostul lor este ingemanat cu rostul pamantului mama care i-a hranit. Este acel bun simt natural care il face pe roman sa scoata rodul chiar si din piatra seaca cand viata i-o cere. Acel roman nu se plange. Nu are timp. Caci el are un rost. Sa dainuiasca in fratia sa cu pamantul in care mai devreme sau mai tarziu se va odihni. Din aceasta cauza il respecta si il sfinteste. Acesta este romanul de la tara care si-a gasit rostul.

In alta parte, scrie DP, este mai bine. Pana si in Thailanda este mai bine. Intotdeauna in curtea vecinilor este mai bine, mai mult, mai frumos. Numai acolo, ”pe malul celalalt” sunt cateii cu covrigi in coada. Acolo se face agricultura dom-le nu gluma. Ce ar putea face un roman fara rost, cu pamantul asta fara rost, intr-o tara ca Romania asta fara rost? Evident nimic. Si mai mult decat atat, ii vedem pe capitalistii aia cu rost – fanii tantei Europa -, cum cauta sa acapareze bunurile romanului fara rost, din tara asta fara rost.

Bietul roman fara rost si pauperizat face aici in Romania – tara fara de rost -“agricultura de subzistenta si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE”, spune DP.

Acum stau si ma intreb: Daca tara asta a fost facuta de batjocura de toti si cele cu bune sau nebune intentii, daca este ultima ca saracie si cea mai amarata, motiv pentru care rostul nu mai poate fi gasit pe meleagurile ei, de ce si-ar mai bate capul Tantii Europa de pamantul, de agricultura si mersul ”rostului” in Romania. Deci ea, Europa, o alta ”tanti” poate cam fara rost vrea sa-si faca rostul pe seama tarii asteia fara rost.. Mai ce fraieri sunt ei. Dar nu-i putem de loc lasa in pace. Acum in sfarsit ne gasim si noi un rost: Sa-i criticam ca ne-au stricat rostul. Vin sa ne fure tara sa ne omoare agricultura si sa ne indese pe gura rosii si sorici de acolo de la ei. Asta dom-le, nu mai suportam! Parca sunt pe cale sa-mi gasesc un rost in indignarea asta fata de Tantita UE, cu atat mai mult cu cat am ajuns sa cred ca ei nu vor intelege niciodata valorile mele de om fara rost in aceasta tara fara rost, cu cocosi, Grivei, Ghiti, corcoduse, iazuri cu salcii si broaste, care numai ele au supravietuit cu semnificatia lor de ”rost” pentru a ne mai aminti de Romania. Deodata descopera chiar si DP ca au supravietuit cateva lucruri al caror rost este de a ne aminti de continuitate, de copilarie de bucurie si de joaca plina de candoare. Trebuia insa sa ni le ameninte cu uitarea ”castratii de Bruxelles” ca noi sa ni le reamintim. Si iata ca discursul capata nuante patriotice.

Cata inconsistenta! Cata ipocrizie!  Cat patetism!  Ajunsi aici, nu mai stim foarte exact ce trebui sa facem: se pare ca acum suntem indemnati sa ne gasim rostul de a spune NU, NU NE VINDEM TARA. NU! NU VREM SA DISPAREM NICI NOI, NICI ARHAISMELE NOASTRE BARBARE.

Intrezarind ”rostul” de roman, deja ne cam infierbantam! Hai sa vedem ce mai urmeaza:

DP spune:
”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri.”

Aici ne apropiem de descoperirea unei noi surse de rost. ”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc” Ahaa! Deci ei sunt pricina tuturor relelor. Pe ei fratilor! I-am descoperit, dusmanii au fost si sunt printre noi. Rostul nostru de romani fara rost ar trebui sa fie sa le scoatem rostul lor de conducatori din cap. Caci ei nu stiu ce e munca si ce inseamna pamintul. Numai noi stim, desi nu intelegem ce rost au toate astea in tara asta fara rost.

In continuare ascultam o poveste despre muncitori si puturosi care se urasc de fapt pentru ca unii ii conduc pe altii. Cand auzim aceste lucruri parca suntem obligati sa luam o pozitie. Sa facem o data si odata dreptate in tara asta fara rost. Si uite ca incepem sa intrezarim un rost chiar si in asta. Pai pana cand sa-i mai lasam sa-si dea in petec in tara asta fara rost?

Si a treia sursa de rost dupa DP este:

”Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos , care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.”

Da, descoperim aici ca nu toti batranii au fost schiloditi in Romania asta fara rost, de oamenii fara rost, in astia 20 de ani fara rost, si unii dintre ei, putini la numar, mai pot sa poarte ”strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos”, dar totusi o fac si asta ne-ar putea convinge ca este un rost in avea o adevarata credinta. Ea ar trebui sa se poarte ca un strai cu care sa te duci la cer. Este o imagine poetica si sensibila care dovedeste si inaltimea la care poate ajunge, atunci cand nu devine patetic DP.

Si mai departe se arata fata cu care se identifica cei multi, si nebatrani. Varianta moderna de credinta.

DP spune:

”Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”

Ce sa facem acum? Ei sunt mai multi si mai tineri. Nu intelegem prea bine la ce suntem indemnati. Sa fim ca ei sau nu, sa ramanem asa cum suntem noi sau nu?  Sa-i admiram sau nu? Sa-i compatimim: vai saracii pacatosi! Ne mai gandim.

Mai departe portretul societatii de consum, al superficialitatii, al trivialitatii, al optiunilor ”noastre” gregare, imorale si de tot felul se concretizeaza intr-o tirada:

”Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.”

Este o imagine urata, atat de urata a ceea ce se produce in tara noastra fara rost, ca aproape sunt ”convins” ca asa nu se mai poate continua. Trebuie sa fac ceva:
Si aflu fericit, in cele din urma, ce pot sa fac:
”Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.”

NU, NU NU ! NU! NU! NU! NU ……………….DE O MIE DE ORI NU!

Va asigur ca asta nu rezolva situatia. Am facut si continui sa fac asta si eu si multi altii. NU SE REZOLVA! NU VA AMAGITI!

Povestea cu REGASIREA ROSTULUI este mai complexa si nu trebuie sa credem ca ea isi va gasi o rezolvare numai prin aceste indemnuri. Chiar daca ele sunt de bun simt.

TOATE ACESTEA LE VOM FACE FIRESC CAND NE VOM FI REGASIT FIECARE INDIVIDUAL CU ADEVARAT ROSTUL.

NU CA TARA, NU CA TARANI, MUNCITORI, POLITICIENI, AFACERISTI, ETC. ROSTUL CA FIINTA UMANA.

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE NU CERSESTE INCREDERE PENTRU CA EL ARE SUFICENTA PRIN EL INSUSI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IUBESTE INAINTE DE A CERE IUBIREA CELORLATI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IARTA MAI INAINTE DE A CERE IERTARE

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE MUNCESTE CINSTIT INDIFERENT DACA UNII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE LIBER SA ALEAGA

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE RESPECTA ADEVARUL SI LEGILE LUI DUMNEZEU CHIAR DACA ALTII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE SE ROAGA CU CREDINTA SI SPERANTA CHIAR DACA ALTII NU O FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CONTINUA SA CAUTE ADEVARUL PREZENTEI LUI DUMNEZEU ATUNCI CAND ALTII SE INDOIESC

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE RESPONSABIL PRIN DECIZIILE PE CARE LE IA PENTRU VIATA SA SI PENTRU VIATA CELORLATI

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CAUTA PLIN DE ASPIRATIE SA DESCOPERE HARURILE CU CARE A FOST INZESTRAT DE DUMNEZEU SI SA LE PERFECTIONEZE

ROSTUL NOSTRU CA OM PENTRU A CONTINUA SA INVATAM CHIAR DACA ALTII NU O MAI FAC

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INDRAZNI SA MERGEM MAI DEPARTE PENTRU A NE DEPASI LIMITELE PURTATI MEREU DE SPERANTA

ROSTUL NOSTRU CA OM CARE PRETUIESTE CEEA CE EL ESTE SI CARE RECUNOASTE SI RESPECTA CEEA CE ALTII SUNT LA RANDUL LOR: COPII AI LUI DUMNEZEU SI FRATI AI SAI.

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA LUMEA NU ESTE UN LOC DE SUFERINTA SI CHIN, CI UN LOC UNDE ARE LOC MINUNEA PERMANENTEI REINNOIRI A NATURII EXTERIOARE SI INTERIOARE PRIN VOIA LUI DUMNEZEU

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA VOIA LUI DUMNEZEU ESTE GUVERNATA DE LEGI IMPLACABILE CE NU NU POT FI NICIODATA ELUDATE

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INTELEGE SI APLICA REGULA DE AUR DE A FACE CELUILALT CEEA CE NE-AR PLACE CA CELALALT SA NE FACA NOUA SI TOTODATA DE A NU FACE CELUILALT CEEA CE NU AM DORI SA NI SE FACA NOUA

ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA TOATE SUNT UNUL SI UNUL ESTE IN TOATE PENTRU A SE IMPLINI MIRACOLUL TOTULUI.

Toate acestea se pot produce prin asumarea unui efort constant si constient de auto-transformare care nu are neaparat de-a face cu ceilalti, decat numai in masura in care ne putem ajuta ca unii prin altii sa invatam, sa crestem, sa ne perfectionam, sa ne vindecam, sa ne iubim pentru a putea trai fericiti impreuna.

Pentru a fi mai precis, toate acestea au de-a face cu o practica asumata in sensul cresterii constientei de sine care poate implica sau nu modalitati spirituale traditionale cum ar fi: meditatia, introspectia, contemplarea, rugaciunea, etc. Au de-a face cu intentia de a persevara in efortul de a te perfectiona continuu prin cunoastere si educatie. Au de a face cu ACTIUNEA BINEFACATOARE, CONSTIENTA SI RESPONSABILA prin care participi la viata si armonia universala.

UN MIC INCEPUT

Puneti-va pe cat posibil cat mai des aceasta intrebare, cu ocazia actiunilor dumneavoastra.

Ceea ce eu gandesc, intentionez, vorbesc si fac, precum si atitudinile pe care le am de obicei contribuie binefacator si eficient la a creea lumea mai buna in care imi doresc sa traiesc?

Daca raspunsul sincer pe care vi-l dati este DA atunci CONTINUATI ! Daca este NU, atunci OPRITI-VA ! Reevaluati si transformati mereu si mereu, in sens pozitiv propria existenta, pana ajungeti sa va raspundeti

DA!  ASA ESTE BINE! 

Sperantele mele

Sunt convins că în anii ce vor urma, din ce în ce mai mulți oameni se vor deschide către spiritualitate într-o manieră care să nu mai aibă nimic de-a face cu dogmele religioase, cu pragmatismul social, cu prejudecățile, cu fanatismul și sectarismul și vor opta spre experiența spirituală directă. În acest context, orice cale  autentică care poate retrezi în inimă fiorul sacralității, freamătul emoției mistice în căutarea lui Dumnezeu și accesul la realitatea a ”cine suntem ” va fi abordată cu sinceritate și deschidere chiar și de către români. În ultimă instanță, este vorba de același proces: al decondiționării, al dezmanipulării, al deziluzionării, al autonomizării, al vindecării, al pacificării și al unificării. De astă dată însă, prin regăsirea adevăratei conștiințe de sine, care confera ROST SI SENS propriei existente .

Consider că adevărata criză pe care umanitatea o trăiește este criza spirituală datorată în primul rând pierderii simțului de divin, al sacrului, al uitării de sine. Criza economică și socială pe care umanitatea o traversează la ora actuală și care evident generează suferințe nu este nimic altceva, decât efectul somatizării în acest mare organism planetar a ignoranței individuale, a uitării și alienării.  Și ca o supremă ironie, chiar din această lume pe care oamenii au crezut că pot să o dirijeze, să o controleze, să o exploateze, să o domine în interesul propriu, în planul în care orgoliul demiurgic a atins cotele cele mai înalte, în această lume în care s-au depus atâtea eforturi de cunoaștere și de înțelegere a mecanismelor ei de funcționare, în care ne-am consumat atâtea vieți, exact de aici, din locul ce părea familiar și binecunoscut, iată că apare o tulburătoare   enigmă: de ce această lume fizică concretă pe care am vrut să o cunoaștem și să o înțelegem se întoarce acum parcă împotriva noastră arătându-ne că de fapt nu controlăm nimic, că nu știm nimic. Ar trebui, ajunși aici, să acceptăm faptul că acestei lumi nu i-am înțeles esența și cu adevărat acestei lumi nu i-am cunoscut și nu i-am respectat legile și principiile după care a fost creeată. I-am ignorat constant mesajele, si ceea ce este si mai grav, nu am iubit-o. Să recunoaștem în final că i-am greșit. Să ne iertăm unii pe alţii, şi …poate mai buni să o luăm de la început.

Ceea ce cred că se produce acum în lume și deci și în România, și mă refer acum nu atât la criza mondială, cât la alienarea survenită pe măsura acestei uitări de sine, la acea mutilare a sufletului, la acea deformare a valorilor, la acea supremație a materiei în fața spiritului, conduce la apariția unei tensiuni aproape seismice capabile să disloce prin efectele ei plăcile tectonice ale acestei lumi: inerția și pasivitatea, răutatea și lăcomia, uitarea și neputința, lașitatea și ipocrizia erodând această crustă groasă a egoismului uman și lăsând să apară la suprafață căldura vulcanică a sufletului cel viu. Odată trezit în cât mai mulți oameni, acea pâclă care ne-a opacizat până la rătăcire va fi străpunsă din nou de lumină și ne vom reaminti de ”cine suntem noi” cu adevărat; ne vom recunoște și ne vom accepta cu toleranță și bunăvoință, cu dragoste și încredere…Aşa să ne ajute Dumnezeu!

INTREBARI PENTRU CAUTARE

„Important este să-ţi pui tot timpul întrebări. Curiozitatea stă la baza existenţei. Atunci când contempli misterele eternităţii, ale vieţii şi ale extraordinarei alcătuiri a realităţii, nu poţi decât să rămâi uimit în faţa lor. Este de ajuns dacă încerci sa înţelegi măcar o părticică a acestei taine, zilnic. Nu-ţi pierde niciodată sfânta curiozitate.”Albert Einstein

Poate am auzit multi despre metoda introspectiei meditative.  Forma cea mai cunoscuta a acestei meditatii urmareste sa creeze conditiile interioare prin care raspunsul la faimoasa intrebare CINE SUNT EU? sa se reveleze gradat in inima noastra. Despre aceasta meditatie care a fost popularizata in Occident de catre Paul Brunton, discipol al lui Ramana Maharishi vom mai vorbi si cu alte ocazii.

In clipul urmator va propun o metoda accesibila si eficienta de introspectie prin auto-interogare. Chiar daca nu stim ce este meditatia si, prin urmare, nu stim cum sa meditam, vom putea, prin intermediul acestei metode sa descoperim unele raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem.

Sa nu uitam că viata pe care o traim depinde in mare masura de întrebările pe care ni le punem în mod obişnuit nouă şi celorlalţi.

SIMBOLISMUL URCARII PE MUNTE

Ne place. Si o facem poate de fiecare cand avem ocazia. Si mereu suntem fericiti. Stim uneori ca nu va fi usor si ca va trebui sa depunem eforturi. Stim ca ne va lua timp. Dar stim de ce, si suntem motivati sa o facem. Multi au ajuns sa traiasca acolo. Si nu numai ca nu au regretat, dar sunt fericiti ca au ales sa traiasca acolo.  Altii chiar daca nu stiu accepta aceasta provocare si tot ceea ce ea implica. Ajunsi acolo, ajung sa recunoasca ca …totul a meritat, cu prisosinta.

Poate veti gandi ca aceasta introducere se potriveste cu o multime de alte situatii. Dar am ales dintre ele una, care a devenit in timp si metafora favorita a cautatorului spiritual: URCAREA PE MUNTE. Nu este prima oara cand abordez acest subiect pe blog (vedeti clipul anterior), dar …este inca vacanta, este albastru in cer, este padurea inca verde, piscurile sunt tot semete si suntem bucurosi ca lucrurile stau asa.

In clipul urmator este extras un fragment dintr-o prelegere despre MUNTELE SACRU AL DACILOR. Si …poate, atunci cand, la randul dumneavoastra, veti urca MUNTELE sa gasiti propriile raspunsuri.

BINELE ”CALDUT” ESTE ADESEORI INFRANT

De ce multi dintre noi am ajuns sa fim neincrezatori in ordinea lucrurilor si in justitia umana obisnuita? De ce ”raul” pare ca iese adeseori invingator in ciuda evidentelor? Aceste intrebari fac parte dintr-o multime de astfel de ”aparente” enigme, pe care ratiunea umana comuna este greu sa le patrunda. Iata aici cateva posibile explicatii:

NUMAI ADEVARUL TE POATE ELIBERA

Nu exista religie superioara Adevarului !

A existat, există şi va continua să existe. Un Adevăr care să îl facă fericit şi să îl împlinească. Unii îl caută cu mintea, alţii îl caută cu inima, dar pentru toţi el reprezintă o necesitate fundamentală. Pentru mulţi însă această căutare sfârşeşte înainte de a începe, mulţumindu-se cu răspunsuri superficiale la întrebările fundamentale ale vieţii şi adâncindu-se astfel tot mai mult în iluzie.

Omul are o natură duală

În Upanishad-e (texte antice ale înţelepciunii indiene) se spune că mintea are un caracter dual. Pe de o parte, ea este impură când are tendinţa să se menţină în iluzie, iar pe de altă parte ea este pură atunci când caută ceea ce este neschimbător, etern şi real. Datorită impulsului ascendent dat de mintea pură, omul a fost întotdeauna în căutarea Adevărului, urmărind să îl cunoască pe una din cele trei mari căi: filozofia, ştiinţa sau religia. Majoritatea oamenilor consideră că doar ceea ce văd cu ochii lor fizici există. Însă un observator atent va descoperi repede că ceea ce apare ca fiind real pentru unii, este ireal pentru alţii. Percepţia obişnuită conţine limitări legate de organele de simţ şi de capacitatea lor restrânsă de a percepe realitatea.

Se ştie că există mai multe etape între perceperea unui obiect prin simţuri şi formarea unei imagini mentale care să îi corespundă. Nimeni nu vede un obiect fizic aşa cum este el în realitate, ci numai câteva aspecte cum ar fi culorile şi alte proprietăţi care pot fi percepute de către simţuri. Pe de altă parte această realitate parţială, filtrată de fereastra îngustă a simţurilor, este alterată şi de minte care suprapune peste obiectul perceput propriile impresii legate de acesta, impresii care acţionează ca nişte sui generis filtre. Prin urmare nu se poate obţine decât o imagine aproximativă referitoare la lumea exterioară şi această realitate simplă arată că nimeni nu poate susţine că ştie tot adevărul nici măcar despre obiectele fizice pe care le percepem. Lumea pe care o cunoaştem este o iluzie atât timp cât ne lăsăm înşelaţi de simţuri şi de percepţiile eronate pe care mintea le are cu privire la universul exterior.

Căutarea Adevărului este un aspect ce ţine de natura umană dar acelaşi lucru se poate spune şi despre refugierea în iluzii. Iluziile iau numeroase forme şi prima dintre ele este aceea a materiei. Bărbaţi şi femei se nasc şi mor fără a cunoaşte de ce, sau de unde au venit pe acest pământ, sau care este scopul scurtului lor răgaz pe această lume, picătură infimă în oceanul infinit al Eternităţii.

Limitarea materiei

Pentru cea mai mare parte a oamenilor, viaţa lor trecătoare pe pământ este singura realitate, pentru că ei nu cunosc altceva. Eroarea aceasta vine din iluzia faptului că numai ceea ce este văzut şi cunoscut este considerat real, iluzie care face ca universul să fie experimentat numai prin corpul fizic. De asemenea ne gândim că tot ceea ce există trebuie să ne creeze un moment de plăcere şi astfel ia naştere societatea de consum, orientată în cea mai mare parte către dobândirea de bunuri care să asigure acea plăcere.

Materialismul grosier duce la cruzime nu numai faţă de cei asemenea nouă dar şi faţă de animale şi alte vietăţi, căci vieţile altora nu sunt importante în lupta acerbă pentru existenţă. Materialismul glorifică cultul succesului facil. Pentru a se ridica pe scara sa de valori, materialistul trebuie să îi înlăture pe ceilalţi, iar în cazul în care nu obţine recunoaşterea sau renumele sau situaţia socială corespunzătoare, el se simte zdrobit. Punctul de vedere al hedoniştilor, a celor cred că există doar pentru a experimenta plăcerea, nu este nou; el era cunoscut în Grecia şi în multe alte ţări. Contrapartea plăcerii este frustrarea şi teama, teama că pe parcursul scurt al acestei vieţi nu vom reuşi să fim îndeajuns de fericiţi şi nu vom obţine tot ceea ce ne dorim. Teama şi frustrarea conduc la violenţă, o realitate tot mai prezentă a vremurilor noastre.

Dogma ascunde adevărul

O a doua formă de iluzie apare datorită convingerilor de tot felul. Materialistul nu crede decât în ceea ce poate fi cunoscut prin intermediul simţurilor. Pentru el, nu există nimic altceva decât ceea ce se găseşte în domeniul propriei sale experienţe. Dar există o altă categorie de oameni care sunt gata să-şi imagineze existenţa ca fiind alcătuită din multe lucruri pe care ei nu le pot vedea, dar pe care şi le pot imagina.

Dogma religioasă, aşa cum se prezintă astăzi este adesea produsul temerilor şi speranţelor omului, o structură de iluzii fondată pe credulitate. Adevărul spiritual nu mai reprezintă o experienţă directă, el fiind înlocuit de imaginaţie. Atunci când există o stare de nemulţumire în faţa sorţii aparent nedrepte, atunci când relaţiile cu persoanele de sex opus nu sunt satisfăcătoare, atunci când există teama de moarte, de solitudine şi incapacitatea de a promova în viaţă, frustrarea este acoperită de speranţa într-o altă lume care să ofere satisfacţii mai durabile. Este reconfortant să ne imaginăm că o putere supraumană ne-ar putea salva de la suferinţă, de la păcat, de la durere, de contradicţiile care fac parte din viaţa cotidiană. Astfel, omul îşi imaginează un zeu sau poate doi care să-i împlinească necesităţile sale particulare. Aşa cum spunea Voltaire, în glumă, omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul său, iar scrierile sacre şi mitologice ale diferitelor religii, constituie pentru aceasta o puternică mărturie. Lupta pentru viaţă l-a făcut pe om tiran şi himerele sale au dat naştere atunci unui despot suprauman la care să facă apel pentru a elimina obstacolele şi duşmanii din calea sa. Atât timp cât omul va rămâne meschin, zeul său va fi de asemenea meschin, iar favoriţii săi vor merge în Paradis şi duşmanii vor fi expediaţi în purgatoriu conform capriciilor şi planurilor sale.

Iisus a schimbat într-o mare măsură această imagine, aducând iubirea altruistă în viaţa oamenilor şi arătând că acesta este şi modul în care Dumnezeu cel adevărat se manifestă: plin de compasiune şi iubire pentru creaţia sa. Dar pentru că oamenii totuşi nu s-au transformat îndeajuns pentru a înţelege acest mister, religia a ajuns cauză de războaie şi de suferinţă. Astăzi hinduşii luptă cu musulmanii, musulmanii cu evreii, protestanţii cu catolicii şi fiecare este convins că Dumnezeu este de partea sa.

Mintea dă naştere iluziei

Există o a treia iluzie produsă de către intelect. Încercând să înţeleagă natura şi legile imensului univers, complex şi subtil, au fost create mai multe teorii. Aceste teorii au devenit sisteme şi şcoli de gândire filozofică conflictuală, hrănind fanatismul şi bigotismul. Fiecare crede că sistemul său este superior. Fiecare trăieşte cu iluzia că el cunoaşte adevărul. Jocul de opinii şi de ideologii, indiferent că ele sunt filozofice, politice sau religioase a produs ură, fanatism şi răutate, divizând oamenii. Dar dacă filozoful ar fi interesat cu adevărat în descoperirea Adevărului şi în experimentarea lui cu întreaga sa fiinţă, întreaga lume ar fi diferită. Dacă religia ar încuraja oamenii să caute Realitatea, în loc să le spună ce ar trebui să creadă, lumea ar fi un loc mult mai liniştit, căci toleranţa ar însoţi dorinţa de a descoperi ceea ce este real.

Astăzi, ştiinţa modernă care studiază obiectele fizice nu ne ajută să cunoaştem ceea ce sunt ele în realitate. Iar existenţa nu conţine doar obiectele fizice. Materia este, aşa cum şi ştiinţa a ajuns să o recunoască, un joc de forţe, de energii care îşi au rădăcina în necunoscut şi din care se nasc aparenţele pe care noi le credem reale. Concepţiile omului nu corespund în  mod exact obiectelor aşa cum sunt ele, pentru că el deja interpretează ceea ce percepe conform prejudecăţilor şi condiţionărilor anterioare. Din această cauză omul înţelept nu urmăreşte să ajungă la nici o concluzie definitivă privind realitatea lucrurilor. Pentru el există întotdeauna misterul în spatele tuturor realităţilor şi acceptându-l el cunoaşte din ce în ce mai în profunzime.

IDEI SI CONCEPTII ERONATE CU PRIVIRE LA VOINTA DIVINA

Am propus in cadrul seminarului consacrat celui de al treilea plan al fiintei – planul vointei (controlat de centrul energetic Manipura chakra) abordarea unei teme ”delicate” cu privire la ce cred oamenii ca reprezinta vointa lui Dumnezeu. Am urmarit sa expun lucrurile intr-o maniera logic-rationala pentru a putea sa creati un sistem de reprezentare mai aproape de realitate.

De mii si mii de ani oamenii incearca sa inteleaga relatia lor cu Dumnezeu. De ce o fac asa cum o fac veti intelege poate mai bine din aceasta prelegere care a suscitat, de asemenea, un mare interes. Trebuie sa acceptam cu umilinta, mai ales in aceste timpuri, in care orgoliul fiintei umane a atins culmi nebanuite, ca noi nu putem cunoaste ratiunea si vointa lui Dumnezeu. Dar ceea ce noi oamenii am putea face este sa revenim la ”bunul simt natural” si sa recunoastem propriile proiectii si plasmuiri conceptuale si imaginative pe care le-am structurat de-a lungul timpului cu privire la divinitate si sa avem curajul sa le eliminam.  In acest demers, modalitatea pe care v-o propun este una ”traditionala”: NETI – NETI – NETI. Cu alte cuvinte: Vointa lui Dumnezeu NU ESTE ACEEA, NU ESTE ACEEA, NU ESTE ACEEA. Va rog sa fiti cat mai deschisi si urmariti sa treceti dincolo de nivelul dogmatic si incarcat de prejudecati al subconstientului colectiv.

VOINTA: ALEGERE SAU DETERMINARE?

A existat si continua sa existe o dezbatere filosofica asupra acestei intrebari. Cat din actul vointei reprezinta libertatea de a alege si cat este determinat de conditionarea karmica? Poate cele cateva idei va vor ajuta sa va clarificati in aceasta directie.

CATEVA INTREBARI PENTRU AUTOEXAMINARE

DESPRE AUTOCUNOAŞTERE – CINE SUNT EU? Ep. 2

Există o întrebare fundamentală care a frământat orice om încă de la începuturile vieții conștiente de sine: “Cine sunt eu?” Răspunsul la această întrebare pare destul de simplu la prima vedere și cel mai adesea suntem tentați să ne gândim la nume, poziție socială, personalitate, statut familial, identitate corporală, etc. Dar, la o analiză mai profundă, constatăm că toate acestea sunt doar aparențe ale unui sentiment mai profund care scapă oricărei definiri. Pentru că întotdeauna, oricât de mult am încerca să descriem această existență care ne este proprie, rămâne ceva inefabil ce nu poate fi cuprins în cuvinte, concepte, imagini, emoții sau orice altceva am fi tentați să folosim pentru a o exprima. În cele din urmă, totul se reduce la conștiința propriei existențe, un sentiment care este mereu prezent, chiar și în momentele de aparentă uitare de sine. Advaita vedānta este o știință a sufletului care vine să lămurească această nevoie de identitate, să ofere posibilitatea unui răspuns la această întrebare fundamentală care este “cine sunt eu?” Iar răspunsul nu este unul logic, ci mai degrabă unul paradoxal. Textele care aparțin acestei tradiții se folosesc foarte mult de elemente contradictorii, de paradoxuri tocmai pentru a ne ajuta să pătrundem acel inexprimabil care este propria noastră existență. Oricât de multe cuvinte ar fi folosite și oricât de frumoase ar fi explicațiile referitoare la realitatea fundamentală a existenței noastre, ele nu fac altceva decât să arate către aceasta fără însă a o putea defini complet. Tocmai de aceea multe dintre textele acestei tradiții nu oferă altceva decât o orientare a noastră către ceea ce este propria existență și nu își propun să o explice în mod exaustiv. Aṣṭāvakra Gītā, sau Aṣṭāvakra Saṃhita, este un text clasic al tradiției advaita vedānta prezentat sub forma unui dialog între faimosul rege Janaka și Aṣṭāvakra, maestrul-copil “diform în opt feluri”. Este o succesiune de versuri care își propune să arate constant către acea Realitate a propriei existențe, eliminând orice falsă identificare cu aspectele parțiale ori efemere ale conștiinței de sine.

Janaka, regele lumii cunoscute, tatăl miresei lui Śiva, a lui Sita, fiica pământului, a devenit printr- o suită de conjuncturi discipolul copilului. Cartea care se bazează pe evenimentele din acea vreme este acest “Cântec al celui diform în opt feluri”, Aṣṭāvakra Gītā. Aṣṭāvakra nu era prea dornic să primească noi discipoli și de aceea a acceptat doar câțiva. Când regele Janaka a venit să asculte înțelepciunea copilului, el s-a apropiat ca un elev umil și nu ca un rege autoritar. A fost instantaneu acceptat ca discipol, însă acest fapt a dat naștere unor discuții în comunitate. “Până la urmă Aṣṭāvakra are totuși favoriți. L-a acceptat pe rege fără nici una dintre încercările la care ne-a supus pe noi.” Șoaptele pe la colțuri au devenit o forță tăcută, iar Aṣṭāvakra știa aceasta. Într-o zi, regele a întârziat și băiatul și-a amânat discursul. În momentul în care regele a ajuns, Aṣṭāvakra a spus: “Astăzi am avut o viziune. Că în capitală vor fi erupții, incendii și cutremure teribile. Toată lumea va muri. Cei care aveți rude și persoane la care țineți, ori lucruri de valoare, trebuie să vă grăbiți acum dacă vreți să mai salvați ceva.” Toți călugării au plecat repede. Când praful stârnit de plecarea lor precipitată s-a mai așezat, mai rămăseseră așezați doar băiatul și cu Janaka. Aṣṭāvakra a spus încet: “Mărețule rege, nu există nimic de salvat pentru tine?” Janaka a răspuns: “Învățătorul și prietenul meu, tu ești singura mea comoară”. Băiatul a înclinat capul și i-a spus din nou: “Dacă sunt într-adevăr comoara ta, urcă-te pe cal, caută-i pe elevii mei și adu-i înapoi la mine. Spune-le că am greșit și că orașul nu este în primejdie. Ia-ți calul și pleacă”. Ridicându-se să facă ce i s-a cerut, în momentul în care Janaka a pus piciorul pe scară să se înalțe în șa, înțelegerea a răsărit în mintea sa. Vedea parcă pentru prima oară lumea, auzea păsări noi cântând pentru întâia oară și se uită către cel diform de la picioarele sale. Se priviră în tăcere o vreme și apoi regele plecă să îi găsească pe ceilalți discipoli. Odată aduși înapoi, ceilalți elevi au bombănit că au fost trimiși de colo-colo pentru motive fără sens. Unul sau doi dintre ei au înțeles totuși de ce maestrul l-a ales pe rege ca discipol în acel fel. Cartea de față reprezintă cuvintele care au fost spuse în acea zi, încărcate de înțelepciune și de înțelegerea tainelor spiritului. Advaita vedānta reprezintă încununarea învăţăturilor Vedelor. Ea oferă acea viziune care ne ajută să trecem dincolo de dualitate. Pentru aceasta ea susține unitatea indisolubilă a tot ceea ce există, un nivel în care doar conștiința este cea care dă realitate tuturor lucrurilor. Iar Aṣṭāvakra Gītā vine să sublinieze tocmai această unitate, prin eliminarea tuturor aparențelor care ascund conștiința de sine unificatoare. Pentru cel care are acces la acest domeniu al existenței, toate cuplurile de contrarii dispar într-o unică realitate. Existența și non-existența, binele și răul, moralul și imoralul, toate acestea își pierd semnificația din perspectiva realizării unui astfel de nivel spiritual. Iar modul în care se poate ajunge acolo, în acea conștiință a unității, este prin recunoașterea faptului că suntem Pură Existență și că, în fapt, ceea ce aduce la existență toate lucrurile este tocmai faptul că suntem conștienți de prezența lor. Pretextul expunerii (care, așa cum am arătat, nu are rolul de a explica această realitate, ci de a ne face părtașii ei ajutându-ne să o recunoaștem în noi) este dorința regelui Janaka de a afla care sunt caracteristicile celui care a ajuns la cunoașterea de Sine. Răspunsul lui Aṣṭāvakra și intervențiile lui Janaka, în care cunoașterea începe să își arate fructele, dau naștere acestei comori a înțelepciunii universale. Contextul în care se desfășoară acest dialog este India, o țară a unor tradiții destul de stricte care guvernează viața fiecărui individ. Există o împărțire pe caste (varṇa) care se face prin naștere. În principiu te naști și mori în aceiași castă. Există posibilitatea pentru o femeie să schimbe acest lucru prin căsătorie (să treacă la o castă superioară sau inferioară), însă aceste cazuri sunt rare. Există o castă a preoților și a celor care se ocupă de spiritualitate (brāhmaṇa) o castă a războinicilor (kṣatriya), o castă a negustorilor (vaiśya) și o castă a meseriașilor și muncitorilor (śūdra). În afară de acestea, mai există o categorie de oameni care sunt considerați a fi în afara castelor (caṇḍāla), care sunt “de neatins” mai ales pentru cei din casta preoților, pentru că acest fapt ar conduce la impurificare. Aceștia sunt cei care fac muncile cele mai murdare și sunt paria societății indiene. Deși în epoca modernă acest sistem s-a diluat și atenuat, a existat o constantă problemă în spiritualitatea indiană spre a arăta că, în esență, toate ființele împărtășesc aceeași conștiință divină, indiferent de contextul în care nașterea ori societatea le-a plasat. Acesta este unul dintre lucrurile care sunt destul de șocante, mai ales pentru membrii castelor conducătoare în contextul Indiei acelor vremuri. Ei sunt puși în fața faptului că nașterea lor într-o poziție privilegiată nu are nici o relevanță din perspectiva cunoașterii de Sine și că, în fapt, ceea ce este relevant este doar existența în sine. Din păcate, la ora actuală, cultura occidentală, nu integrează această atitudine care recunoaşte întâietatea realizării spirituale  în faţa definirii materiale şi spirituale a individului.

Cunoașterea de Sine devine importantă în viața unui om și datorită faptului că aduce cu ea fericirea. Existența împlinită de faptul că în fiecare moment ești totul și că nu ai nevoie de nimic exterior pentru a fi în această stare de bucurie este “efectul” descoperirii a ceea ce suntem cu adevărat. Pentru omul modern, la fel ca și pentru cel al Indiei acelor vremuri, experiența propriei existențe este dominată de o constantă nevoie de întregire, de un acut sentiment de lipsă a ceva care trebuie mereu dobândit pentru a ajunge la completitudine. Această constantă dorire a ceva este motorul care pune în mișcare lumea de la începuturile ei. Cu toate acestea, Advaita vine să arate că, de fapt, noi nu avem efectiv nevoie de nimic pentru a experimenta împlinirea și fericirea ce decurge din aceasta. Descoperirea adevăratei noastre naturi ne aduce în situația de a constata că între noi și universul care ne înconjoară există o legătură foarte profundă. Că suntem asemeni unei celule într-un organism conștient mult mai vast. Și atunci viața universului curge prin noi și noi trăim odată cu viața acestui univers. Evenimentele se succed ca până acum, în aparență nimic nu s-a schimbat, însă în esență noi suntem părtași la această viață universală. Această recunoaștere a esenței existenței noastre, această regăsire a ceea ce suntem cu adevărat este numită în text cel mai adesea “eliberare” (mukti). Tradiția indiană vorbește de patru scopuri “legitime” ale vieții unui om: împlinirea menirii proprii și existența virtuoasă (dharma – implică de exemplu urmarea darurilor înnăscute; dacă avem talent de muzician să urmăm această chemare); succesul material și asigurarea bunăstării (artha); plăcerea (kama – implică atât plăcerea sexuală, cât și împlinirea altor lucruri considerate plăcute) și eliberarea (mokṣa). Din punct de vedere spiritual, singurul scop al vieții este eliberarea, privită nu ca o îndepărtare de viață, ci ca o participare conștientă și asumată la aceasta. Totuși, până a reuși să ajungă aici, omul trebuie să evite atracția pe care o exercită obiectele simțurilor ca elemente generatoare de dorințe, dorințe care îl îndepărtează de adevărata sa natură. De altfel, rădăcina tuturor suferințelor este considerată a fi avidya, necunoașterea, ignoranța. Această ignoranță, în advaita, nu este o incapacitate intelectuală de a înțelege anumite lucruri sau o lipsă a cunoașterii într-o anumită direcție, ci se referă la faptul că Sinele, esența conștiinței și a existenței, este confundat cu ceea ce nu este Sinele și anume corpul, mintea, emoțiile, personalitatea, funcția socială, etc. Această cunoaștere greșită este cea care face ca noi să experimentăm sentimentul separării de univers și de viața acestuia. Astfel apare sentimentul egoului (asmita, care, și el, face parte din cele cinci kleśa sau cauze ale suferinței) care, la rândul său, generează suferință datorită “celuilalt” care acționează asupra lui “eu” și de asemenea datorită faptului că, experimentând această dualitate “eu-univers”, avem senzația de neîmplinire care se transformă în dorință. Dorința de împlinire, care își are rădăcina în ego, dă naștere atașamentului (rāga) față de obiectele care ne fac să ne simțim împliniți și transformă dorința de împlinire în dorința după anumite obiecte, ființe ori situații. Odată cu atracția față de anumite obiecte (în sensul mai larg al termenului incluzând astfel și ființele ori situațiile care aduc cu ele aceeași senzație) care ne fac să ne simțim împliniți apare și repulsia, respingerea acelor obiecte, ființe ori situații, care aparent îndepărtează de noi această împlinire și astfel ne provoacă suferința. În cele din urmă apare teama de moarte (abhiniveśa), teama că existența individuală ar putea înceta și că va urma neantul. Aṣṭāvakra urmează tradiția clasică a advaitei începând cu același proces de negare (neti-neti) a ceea ce omul obișnuit consideră că reprezintă propria existență. Așa cum aminteam mai devreme, realitatea conștiinței de sine nu poate fi descrisă. Ea doar ESTE. Ceea ce se poate spune despre ea sunt doar comparații și metafore ori efecte pe care existența în această stare le produce asupra vieții obișnuite și asupra percepției pe care o avem asupra universului în acel moment. Este asemănătoare unei schimbări de perspectivă care, însă, nu poate fi înțeleasă decât în momentul experienței propriu-zise. Ceea ce se poate spune, totuși, despre ea este ceea ce NU ESTE. Aici e un dublu proces: pe de o parte, eliminarea gradată a falsei cunoașteri cu privire la Sine, o eliminare a oricărui concept limitator cu privire la această realitate și, pe de altă parte, o apropiere de experiența efectivă a acestei existențe pure pe măsură ce se produce renunțarea la falsele identificări. De aceea, adesea textul pare să balanseze între acești doi poli care sunt negarea existenței limitate și afirmarea realității absolute. Iar ceea ce face ca realitatea absolută să apară ca fiind existența limitată este tocmai iluzia, cea care face ca o funie să apară drept un șarpe periculos. De altfel, această metaforă care descrie iluzia revine mereu atât în acest text, cât și în alte texte vedantice. Această iluzie este  generată de ignoranță și puterea ei este cea care ascunde realitatea. Însă aici intervine o altă metaforă. Aceea a oglinzii care nu este afectată de lucrurile care se reflectă în ea. Cel care a atins înțelepciunea devine asemeni unei oglinzi care, deși pare să conțină în ea jocul lumii, rămâne totuși neafectată de acesta. Ea există chiar și în absența imaginilor pe care le reflectă, la fel cum și cel înțelept există dincolo de lumea aparențelor.O altă metaforă folosită adesea pentru a descrie întoarcerea în unitatea divină este aceea a valurilor oceanului. Deși acestea par să aibă o formă proprie și să fie distincte de oceanul însuși, în cele din urmă ele nu sunt decât aceeași apă și se întorc înapoi în ocean. Sau diferitele bijuterii care par a fi unice, dar sunt făcute din același aur. Prin urmare, conștiința divină pare să îmbrace diferite forme, dar în cele din urmă ea este una și aceeași. Lumea manifestată este doar o proiecție a conștiinței și asta este ceea ce afirmă regele Janaka pe tot parcursul capitolului al 2-lea. De altfel, dacă ne gândim puțin, constatăm că, într-adevăr, lumea există mai mult în interiorul nostru decât în exterior. Informațiile provenite de la simțuri sunt analizate și apoi transformate într-o imagine mentală pe care noi o numim lume. Însă, deși există un consens general în modul în care este numită realitatea percepută, cu siguranță că fiecare percepe universul în felul său unic. La nivel psihic,  același lucru poate să aducă cuiva bucurie, iar altcuiva tristețe. Știința modernă chiar merge mai departe în dezvăluirea acestei unități a universului manifestat. În profunzimile sale, materia își pierde din ce în ce mai mult caracterul diferențiat, ajungând în cele din urmă să fie doar o manifestare a energiei care se condensează în diferite forme. Trecerea dincolo de aparențe, aflarea acelui inexprimabil al existenței de dincolo de minte, este demersul spre care ne invită Aṣṭāvakra. Și o face atât sugerând direct diferite atitudini, cât și eliminând idei și concepții greșite. Cu toate acestea, cartea nu este o descriere concretă a unei tehnici de eliberare. Nu oferă propriu-zis o metodă prin care se poate scăpa de iluzie, ci urmărește să trezească în cititor acea dorință după inefabil, acea aspirație de regăsire a unității și împlinirii, acea dorință de a fi fericit dincolo de condiționările acestei lumi. De asemenea, oferă și reperele care să te ajute să recunoști faptul că ești deja acolo, că, în cele din urmă, exiști în acea conștiință a purei existențe. În advaita se consideră că nu este nimic de dobândit, nimic de atins, iar acest paradox este dificil de înțeles pentru cel care trăiește în societatea modernă, orientată mereu către atingerea unui scop sau obținerea unui obiect ori a unei cunoașteri. Pentru un astfel de om este mereu o călătorie de făcut, un drum de parcurs, o etapă de trecut pentru a ajunge acolo unde își propune. Advaita însă ne învață că suntem deja acolo unde vrem să ajungem. Că nu trebuie să ne ducem undeva, ori să facem ceva exterior pentru a ne regăsi. Este adevărat că acest proces al cunoașterii de Sine implică o gradare în revelarea naturii proprii, însă orientarea nu este către exterior, ci către realitatea interioară. Chiar și a vorbi despre acest proces implică un paradox al limbajului, pentru că, pentru cel care a dobândit această cunoaștere, nu mai poate fi vorba de interior sau exterior. Prin urmare, acest extras  este o invitație la introspectie, la meditație și la cunoașterea de sine. Ea nu este doar un demers filozofic ori de natură logică, ci și o chemare către acea profunzime a conștiinței în care toate lucrurile se întâlnesc într-o aceeași unică realitate. (  – Aṣṭāvakra Gītā – Ed. KAMALA –  Prefata – Sebastian Teodor)

Vă prezint aici primele 3 capitole ale acestui minunat text menit să ne reamintească cine suntem noi.

Aṣṭāvakra Gītā

Cap 1 – Cum este cel care atinge eliberarea?

 Janaka a spus:

1.1.

 Cum este cel care ajunge la cunoaştere? Cum e cel care atinge eliberarea? Şi cum este cel detaşat? Vorbeşte-mi despre acestea.

1.2

Ashtavakra a spus:

Dacă tu, fiul meu, cauţi eliberarea, evită obiectele simţurilor ca şi cum ar fi otravă şi dezvoltă-ţi toleranţa, sinceritatea, compasiunea, mulţumirea şi trăirea în adevăr – ca antidot pentru acestea.

1.3

Tu nu eşti nici unul din aceste elemente – pământ, apă, foc, aer şi nici chiar eter. Ca să te eliberezi, cunoaşte-te pe tine însuţi ca fiind conştiinţă, martorul a toate acestea.

1.4

Dacă rămâi cufundat în conştiinţă, privindu-te pe tine însuţi ca fiind diferit de corp, chiar în acest moment vei deveni fericit, plin de pace şi eliberat de înlănţuiri.

1.5

Tu nu aparţii castei brahmanilor şi nici altor caste, nu te afli în nici o etapă a vieţii şi nici nu eşti ceva ce poate fi văzut cu ochii. Eşti de neatins şi fără formă, martorul a tot… Aşa că – fii fericit!

1.6

Dreptatea şi nedreptatea, plăcerea şi neplăcerea aparţin minţii şi nu te privesc.

Nu eşti nici făptuitorul, nici cel ce adună roadele consecinţelor acestora, aşa că eşti mereu liber.

1.7

Eşti unicul martor a tot şi mereu complet liber. Cauza înlănţuirii tale este aceea că vezi martorul ca fiind altceva decât ceea ce este.

1.9

De vreme ce ai fost muşcat de şarpele negru al părerii că eşti „cel care acţionează”, bea antidotul credinţei că „nu eşti cel care acţionează” şi fii fericit!

1.10

Arde complet pădurea ignoranţei cu focul înţelegerii că „Eu sunt pura conştiinţa unică „, şi fii fericit şi eliberat de ataşamente.

Aceea conştiinţă în care toate lucrurile apar este ascunsă de iluzie, la fel cum funia este confundată cu un şarpe; tu eşti acea bucurie, supremă bucurie şi conştiinţă, aşa că fii fericit.

1.11

Dacă te gândeşti la tine însuţi ca fiind liber, eşti liber; dacă te gândeşti că eşti înlănţuit, eşti înlănţuit. Aici este adevărată acea afirmaţie: „Gândirea te face să fii aşa cum eşti”.

1.12

Natura ta reală este conştiinţa unică, perfectă, liberă şi pură ce nu acţionează; este conştiinţa martor – a- toate-pătrunzătoare – neataşată de nimic, lipsită de dorinţe şi mereu plină de pace. Fiind în iluzie, pari implicat în samsara (ciclul naşterilor şi al morţilor, roata reîncarnărilor, lumea iluziei care face să pară că totul este trecător şi supus schimbării, n. tr.).

1.13

Meditează asupra ta ca fiind conştiinţă neclintită, eliberată de dualism, şi renunţă la ideea greşită că eşti o conştiinţă provenită din altă conştiinţă, ori ceva intern sau extern.

1.14

Ai fost pentru mult timp prins în capcana identificării cu corpul. Taie această capcană folosind cuţitul cunoaşterii că „Eu sunt conştiinţă” şi fii fericit, fiul meu.

1.15

Eşti cu adevărat neînlănţuit şi nu acţionezi; eşti iluminat prin tine însuţi şi fără pată. Cauza înlănţuirii tale este că te laşi condus numai de minte.

1.16

Totul este umplut de tine şi se desfăşoară în tine, pentru că tu eşti alcătuit din pură conştiinţă… aşa că nu te limita.

1.17

Eşti necondiţionat şi neschimbat, fără formă şi de neclintit, conştiinţă profundă, netulburată: aşa că nu te identifica decât cu conştiinţa.

1.18

Recunoaşte că aparenţa este nereală, în timp ce nemanifestatul este etern. Prin această intuire a adevărului eşti salvat de căderea din nou în irealitate.

1.19

La fel cum oglinda există oriunde cu sau fără imaginile ce se reflectă în ea, tot aşa Supremul Dumnezeu există oriunde în interiorul acestui corp şi separat de el.

1.20

La fel cum unul şi acelaşi spaţiu atotpătrunzător există într-un vas şi în lipsa lui, tot aşa eternul, nesfârşitul Dumnezeu există în toate lucrurile.

Cap 2 – Eu sunt întreaga lume

Janaka a spus:

 2.1

 Cu adevărat, sunt plin de pace şi fără de pată, conştiinţă dincolo de cauzalitatea obişnuită. Tot acest timp am fost chinuit de iluzie.

2.2

Aşa cum eu dau lumină acestui corp, tot aşa dau şi lumii. Drept urmare eu sunt întreaga lume şi în acelaşi timp nimic nu este al meu.

2.3

Ce minune! În momentul în care am abandonat universul şi corpul şi orice altceva, Sinele meu adevărat s-a revelat.

2.4

Valurile, spuma mării nu sunt diferite de apa mării. În acelaşi fel, toate acestea care au fost emanate din Sine, nu sunt altceva decât Sinele.

2.5

Când o analizezi, pânza nu este altceva decât aţă. Tot astfel, dacă toate acestea sunt analizate, ele nu sunt altceva decât Sinele.

2.6

Zahărul produs din trestia de zahăr are acelaşi gust dulce. Tot astfel, toate acestea ce provin din mine sunt complet impregnate de conştiinţă Sinelui.

2.7

Din ignoranţa mea apare lumea ca fiind exterioară,  şi prin cunoaşterea mea ea nu mai apare. Din ignoranţă frânghia pare a fi un şarpe, şi prin recunoaşterea ei, ea nu mai pare aşa.

2.8

Strălucirea este natura mea esenţială şi eu nu sunt altceva decât aceasta. Dacă lumea străluceşte în continuare, e pentru că eu strălucesc în continuare.

2.9

Toate îmi apar în imaginaţie din cauza ignoranţei, tot aşa cum şarpele apare în locul unei frânghii, mirajul apei în lumina soarelui şi argintul în sideful perlei.

2.10

Toate cele ce provin din mine în mine se întorc, ca ulciorul în pământ, valul în apă, brăţara în aur.

2.11

Ce minunat sunt! Omagiu mie, pentru care nu există distrugere, eu care rămân şi după distrugerea lumii lui Brahma până la ultimul fir de iarbă.

2.12

Ce minunat sunt! Omagiu mie, solitar chiar având un corp; nici nu plec, nici nu vin niciunde, eu, cel care trăiesc nesfârşit, impregnând tot ceea ce este.

2.13

Ce minunat sunt! Omagiu mie! Nu este nimeni atât de înţelept ca mine! Eu, cel care am născut totul pentru totdeauna, fără să ating nimic!

2.14

Ce minunat sunt! Omagiu mie! Eu, cel care nu am nimic, sau am tot ceea ce mintea sau vorbirea ar putea descrie.

2.15

Cunoaşterea, ceea ce e de cunoscut şi cunoscătorul – acestea trei în realitate nu există. Eu sunt realitatea fără de pată în care ele apar din cauza ignoranţei.

2.16

Într-adevăr, dualismul este rădăcina suferinţei. Nu există alt remediu pentru ea decât realizarea faptului că toate acestea pe care le vedem sunt nereale şi că eu sunt Unica realitate neprihănită, constând din conştiinţă.

2.17

Sunt pura conştiinţă, deşi din ignoranţă am considerat că am şi alte atribute. Prin continua păstrare a atenţiei în conştiinţă, eu ajung la starea în care nu există diferenţieri.

2.18

Pentru mine, aici nu este nici înlănţuire nici libertate. Iluzia şi-a pierdut orice bază şi a dispărut. Cu adevărat, toate acestea există în mine, deşi în ultimă instanţă nu există în mine.

2.19

Recunoscând că toate acestea şi corpul meu de asemenea nu sunt nimic, în timp ce Sinele meu adevărat este conştiinţă pură, ce a mai rămas pentru a putea fi imaginat?

2.20

Corpul, raiul şi iadul, înlănţuirea şi libertatea şi frica de asemenea, toate sunt pură imaginaţie. Ce mi-a mai rămas de făcut mie, a cărui natură este conştiinţa?

2.21

Nu văd dualism nici în mulţimea de oameni, aşa că ce câştig dacă ea este înlocuită cu un deşert?

2.22

Eu nu sunt corpul şi nici corpul nu este al meu. Nu sunt o fiinţă vie. Eu sunt conştiinţă eternă. Setea mea de viaţă îmi era înlănţuirea.

2.23

Cu adevărat, în oceanul infinit din mine, datorită incitării produse de valurile colorate ale lumii, dintr-o dată totul apare în briza conştiinţei.

2.24

În oceanul meu infinit, vântul gândurilor slăbeşte şi barca neguţătorului numit „suflet individual” naufragiază şi este distrusă.

2.25

Ce minune e că, în oceanul infinit al Sinelui meu, valurile fiinţelor vii apar, se întâlnesc, se joacă şi dispar, în concordanţă cu natura lor.

Cap 3 – Toate valurile sunt apa oceanului

 Ashtavakra a spus:

3.1

Cunoscându-te pe tine însuţi cu adevărat unic şi indestructibil, cum ar putea un om înţelept ca tine, având cunoaşterea Sinelui, să simtă plăcere în dobândirea bogăţiei?

3.2

Într-adevăr, când cineva nu-şi cunoaşte Sinele, poate simţi plăcerea în percepţiile eronate, la fel cum lăcomia apare celui căruia i se pare că vede argint, deşi este doar sideful perlei.

3.3

Toate acestea apar la fel ca valurile în mare. Recunoscând că „Eu sunt Acela” – de ce să mai alergi în cerc, ca cineva care ar avea nevoie de ceva?

3.4

După ce înţelegi că eşti conştiinţă pură şi supremă frumuseţe, mai poţi să alergi după plăceri sexuale sordide?

3.5

După ce înţeleptul realizează că el însuşi este în toate fiinţele, şi toate fiinţele sunt în el, este uluitor că simţul individualităţii ar mai fi capabil să continue să existe.

3.6

Este uluitor că un om care a atins starea nonduală supremă şi este focalizat asupra eliberării ar mai putea fi supus dorinţelor şi înlănţuirii activităţii sexuale.

3.7

Este uluitor că un om, deja foarte slăbit şi care ştie foarte bine că apariţia slăbiciunii este duşmanul cunoaşterii, ar mai tânji după senzualitate chiar şi în ultimele sale zile.

3.8

Este uluitor că un om care nu este ataşat de lucrurile acestei lumi sau ale celei viitoare, care poate să discearnă între permanent şi nepermanent, şi care aspiră la eliberare, ar putea să se mai teamă de eliberare.

3.9

Indiferent dacă este sărbătorit sau torturat, omul înţelept este întotdeauna conştient de natura Sinelui său suprem şi nu este nici încântat, nici dezamăgit.

3.10

Mahatma (”Suflet Mare” – apelativ al celor care au atins Realizarea Spirituală -(n. tr.) îşi vede corpul său care acţionează, ca fiind corpul altcuiva, aşa încât cum ar putea fi el tulburat de laudă sau blamare?

3.11

Privind această lume ca pură iluzie, nefiind interesat de ea, cum ar putea un om înţelept să simtă frică, chiar dacă e vorba despre apropierea morţii?

3.12

Cine se poate compara cu un mahatma a cărui minte este eliberată de dorinţe, neatins de dezamăgiri, care-şi găseşte bucuria în cunoaşterea de Sine?

3.13

Cum ar putea un om înţelept,  care ştie că ceea ce vede este inexistent prin propria sa natură, să-şi dorească ceva sau să respingă altceva?

3.14

Un obiect nu este în el însuşi nici plăcut, nici neplăcut pentru cineva care şi-a eliminat ataşamentele şi care este eliberat de dualism şi de dorinţe.

Traducere Simona Trandafir

BINELE CU FORTA NU SE POATE

Toţi vrem ”binele” dar vom acţiona spre a-l atinge sau a-l face altora în funcţie de cum ni-l reprezentăm prin nivelul de conştiinţă pe care îl avem.

BARBATUL …INCOTRO – Ep.2

Un psihanalist acuză

“Acela care nu are încredere în ceea ce este viu, sau care a pierdut această încredere, devine o pradă facilă pentru frica de viaţă, fapt care generează atitudinea dictatorială. Ceea ce este viu este autentic în sine, dar dacă nu i se permite să trăiască profund, el devine o caricatură. Atunci când viaţa este caricatură, ea nu poate să creeze decât teroarea. Iată de ce trăirea plenară a vieţii poate alunga teroarea.” Wilchelm Reich

Wilhelm Reich a fost o fascinantă personalitate, care a urmărit să reveleze oamenilor importanţa unei vieţi erotice armonioase, dorind să le arate acestora fericirea de a fi stăpâni pe ei înşişi printr-o totală şi reală eliberare sexuală (fundamental diferită şi diametral opusă desfrânării).

O asemenea concepţie are ca  efect contestarea oricărei societăţi care reprimă trăirile profunde, aspiraţia intensă către plenitudine. Ori societatea actuală, fie capitalistă, fie comunistă, este în general represivă, deoarece pentru ea, omul nu este decât un instrument de producţie şi de consum, fiind deci altceva decât o aspiraţie către adevăr, cunoaştere ştiinţifică şi integrare în armonia Divină a naturii.

Wilhelm Reich s-a născut în Austria în 1897. Doctor al Şcolii de medicină din Viena, el a devenit unul dintre discipolii preferaţi ai lui Freud. El a fost membru al primei societăţi internaţionale de psihanaliză.

După ce a fost un discipol adorator al lui Freud, Reich s-a îndepărtat de maestrul său. El îi reproşa acestuia puritanismul fundamental şi scepticismul asupra posibilităţilor de a schimba lumea şi omul. Freud voia să ignore legătura strânsă care există între planul social şi “sexualitatea completă”. Pentru Reich “revoluţia sexuală” era inseparabilă de contestarea prejudecăţilor absurde impuse de societate, însăşi structura societăţii fiind creatoare de inhibiţii şi refulări ce conduc la angoase şi perturbări psihice. “A FACE DIN BANI CONŢINUTUL ŞI SCOPUL VIEŢII CONTRAZICE ORICE SENTIMENT NATURAL. LUMEA CERE ŞI FORMEAZĂ OAMENII ÎN CONFORMITATE CU ACEASTĂ EXIGENŢĂ, EDUCÂNDU-I ÎNTR-UN ANUMIT MOD ŞI CREÂNDU-LE ANUMITE SITUAŢII. ASTFEL PRĂPASTIA, CARE ÎN MOD EVIDENT SEPARĂ, ÎN IDEOLOGIA SOCIALĂ, MORALA ŞI REALITATEA, CERINŢELE NATURII ŞI PE CELE ALE CULTURII, SE DESCHIDE ÎN MOD EGAL ÎN INTERIORUL INDIVIZILOR. PENTRU A PUTEA SĂ EXISTE ÎN ACEASTĂ LUME ARTIFICIALĂ A SOCIALULUI, EI LUPTĂ ŞI DISTRUG ÎN EI INŞIŞI TOT CEEA CE ESTE MAI ADEVĂRAT, MAI FRUMOS ŞI MAI AUTENTIC.” spunea Reich.

În 1934 Reich a fost exclus din asociaţia psihanalitică. Văzând în fascismul german o ilustrare a tezei sale conform căreia “CÂND VIAŢA ESTE CARICATURĂ, EA NU POATE DECÂT SĂ CREEZE TEROAREA” şi un caz de expresie sadică a nevrozei prin inhibiţie sexuală, el a plecat în ţările scandinave, atunci când Hitler a ajuns la putere.

După stabilirea sa în Norvegia, gândirea lui REICH s-a bifurcat. El a considerat că a descoperit natura esenţială a energiei vitale, pe care a numit-o “ENERGIE ORGONICĂ”. Această energie subtilă, care după părerea sa impregnează toată natura, ar fi izolabilă, accesibilă şi utilizabilă, prin anumite metode secrete sub o formă concretă. “În corpul uman, ORGONUL este baza ultimă a energiei sexuale.” Toate criticile  îndreptate împotriva lui nu au făcut decât să-i mărească şi mai mult entuziasmul. Ceea ce ne interesează cel mai mult în cazul de faţă, este doctrina sa psiho-sociologică, care joacă un rol imens în mişcarea contestatară contemporană. Reich a fost urmărit şi contestat pentru realizările sale practice excepţionale şi mai ales pentru “acumulatoarele sale de ORGONI” vândute ca aparate terapeutice. În cazul lui Reich au rămas multe enigme nedezlegate şi este cât se poate de evident, în această situaţie, că reprimarea unui spirit neconformist însufleţit de o credinţă revoluţionară autentică, precum şi distrugerea operelor sale anterioare “descoperirii” ORGONULUI a luat aspectul unui atentat contra libertăţii de expresie.

Principalele sale lucrări sunt: Funcţia Orgasmului (1952); Revoluţia sexuală; Fascismul şi psihologia maselor (1933); Analiza caracterului (1933); Ascultă, micuţule om (1948); Uciderea lui Christ (1952).

Influenţa lui Reich este astăzi foarte mare în Universităţile americane. Mai întâi cunoscut ca “marginal”, Reich este acum revendicat drept unul dintre maeştrii gândirii contestatare. La olandezi, el a fost filozoful cel mai citit. În Franţa, el rămâne aproape necunoscut, în afara grupurilor ce-l consideră ca fiind cel mai virulent şi lucid analist al represiunii sexuale.

Iată în continuare câteva idei esenţiale, în care am urmărit să scoatem în evidenţă punctele sale de vedere relativ la sexualitate, aşa cum reies din lucrarea sa cea mai cunoscută, “FUNCŢIA ORGASMULUI”.

Sexualitatea

„În conformitate cu atitudinea dominantă de astăzi, sexualitatea este o ofensă. De aceea este foarte uşor să fie uitată semnificaţia sa pentru existenţa umană. Va fi necesară munca mai multor generaţii pentru a face ca sexualitatea să fie reconsiderată atât de către savanţii oficiali, cât şi de către profani. După toate probabilităţile, aceasta nu se va produce înainte ca probleme de viaţă şi de moarte să constrângă însăşi societatea să ajungă să înţeleagă şi să aprofundeze procesul sexual, nu numai protejându-i pe cei care-l studiază, ci întreprinzând chiar ea însăşi această cercetare. Una din problemele de viaţă şi de moarte este cancerul; o alta este această “ciumă psihică” care încurajează dictaturile. (SIDA încă nu era cunoscută la momentul apariţiei lucrării – n.m.).

Sănătatea psihică depinde de PUTEREA ORGASTICĂ, sau cu alte cuvinte de capacitatea de a te dărui profund în timpul actului sexual. Baza sa este capacitatea de a iubi intens. În cazul impotenţei orgastice, de care suferă majoritatea fiinţelor umane, energia biologică este inhibată şi devine astfel sursa a tot felul de comportamente iraţionale. Vindecarea tulburărilor psihice implică în primul rând redescoperirea şi amplificarea capacităţii naturale de a iubi, aceasta depinzând atât de condiţiile sociale, de condiţiile psihice, cât şi de angrenarea fiinţei pe o linie spirituală a cunoaşterii de sine. Tulburările psihice sunt în general efectele perturbărilor sexuale care decurg din structura societăţilor. Timp de mii de ani, acest haos a favorizat acţiunea care tinde să-i supună pe oameni condiţiilor existente prin aducerea în interiorul lor a constrângerilor exterioare impuse vieţii de societate. Scopul său este de a obţine ANCORAREA PSIHICĂ într-o civilizaţie mecanizată şi autoritară, anulându-le indivizilor încrederea în ei înşişi, diminuând până la dispariţie spontaneitatea şi capacitatea de manifestare liberă a conştiinţei lor.

Individul crescut într-o atmosferă de negare a vieţii şi a sexualităţii ajunge la o ANGOASĂ A PLĂCERII, o teamă faţă de manifestarea plăcerii, care-şi găseşte reprezentarea fiziologică prin spasme musculare cronice, atitudine permanent contractată şi tensionată, boli cronice ale majorităţii organelor vitale.

Această ANGOASĂ A PLĂCERII este terenul pe care individul îşi creează ideologiile care neagă viaţa şi care devin bazele dictaturilor. Acesta este fundamentul principal al fricii de a trăi într-un mod liber, independent şi spiritual.

Structura caracterului omului de azi (care perpetuează o civilizaţie patriarhală şi autoritară veche de aproape 6 milenii), este marcată de “O CARAPACE CONTRA NATURII ŞI CONTRA MIZERIEI SOCIALE EXTERIOARE”. Această carapace a caracterului este baza singurătăţii, a insecurităţii, a căutării autorităţii, a fricii de responsabilitate, a mizeriei sexuale, a revoltei neputincioase, a resemnării prosteşti într-un tip de comportament patologic şi contrar naturii. Fiinţele umane au adoptat o atitudine ostilă faţă de ceea ce, în ele însele, reprezintă viaţa şi s-au îndepărtat astfel de ea. Această alienare nu este de origine biologică, ci de origine socială şi economică, şi nu o găsim în istoria umanităţii înainte de stabilirea ordinii sociale patriarhale. Numai după aceea, datoria a înlocuit bucuria naturală. Structura medie a fiinţelor umane s-a modificat în direcţia neputinţei şi a fricii de viaţă, astfel că dictaturile au găsit un teren pregătit pentru a se stabili şi au putut de asemenea să se justifice punând accentul pe atitudinile umane existente, precum lipsa de responsabilitate şi infantilismul.

Conceptele politice care separă diferitele nivele sau clase ale societăţii nu ar trebui să se aplice domeniului sexual. Această interpretare a trăirii amorului NATURAL, atitudinea luată de a-l refuza, a-l nega, a-l ascunde chiar celor tineri inducându-se astfel copiilor şi adolescenţilor ideea de ruşine, de interdicţie şi de pedeapsă, reprezintă urmarea degradării sexualităţii în conştiinţa umanităţii.

Sexualitatea a fost atacată de adversari de TOATE culorile politice. Elucidarea misterului funcţiei orgasmului, în special trăirea plenară a fericirii prin iubire amplifică energiile ascunse ale omului, luminează inima şi mintea, scoate fiinţa din atitudinea de subordonare şi manipulare, îi revelează minunea din ea însăşi, scoţând-o de sub controlul planului material, plasând–o pe orbita evoluţiei conştiente.

Refularea sexuală, rigiditatea biologică, mania moralizatoare şi puritanismul nu se limitează doar la anumite clase sau la anumite grupuri ale populaţiei. Le găsim, din nefericire, pretutindeni.”

“APROBAREA şi DEZAPROBAREA, după caz, AU FOST JUSTIFICATE DE ACEEAŞI IDEOLOGIE. Liberalismul s-a considerat în pericol, tot atât cât dictatura proletariatului, sau onoarea socialismului. În realitate, elucidarea funcţiei EROSULUI rafinat şi elevat nu constituie o ameninţare, decât contra UNEI SINGURE atitudini, contra unui singur ordin social şi moral: REGIMUL DICTATORIAL AUTORITAR DE ORICE FEL, CARE PRIN MORALA SA PURITANĂ ŞI PRIN ATITUDINEA SA OBSESIVĂ FAŢĂ DE MUNCĂ ŞI BANI ÎNCEARCĂ SĂ DISTRUGĂ SPONTANEITATEA ŞI ARMONIA NATURALĂ A OAMENILOR ÎN ASPECTUL LOR PROFUND DE FIINŢE DIVINE.”

“Dictatura autoritară nu există numai în statele totalitare; o găsim chiar şi în unele Biserici ca şi în organizaţiile academice, la comunişti ca şi în guvernele parlamentare, aceasta fiind o tendinţă generală, care îşi datorează existenţa suprimării energiilor de bază ale vieţii. La toate naţiunile ea constituie baza psihologiei pentru acceptarea şi stabilirea dictaturii…”

Cu toate că nu aparţinea nici unei organizaţii politice sau religioase, Reich avea totuşi o noţiune bine definită despre viaţa socială. Acest concept, în opoziţie cu toate formele de filozofii politice, pur ideologice sau mistice este ŞTIINŢIFIC RAŢIONAL.

Astfel, el considera că nu va exista pace durabilă pe pământ şi că toate tentativele de a socializa fiinţele umane vor rămâne zadarnice, atât timp cât politicienii şi dictatorii de orice fel, care nu au nici cea mai vagă noţiune despre procesul subtil al vieţii, vor continua să conducă mase de indivizi endemic nevrozaţi şi bolnavi din punct de vedere sexual. Încheiem aici această scurtă, dar lucidă perspectivă a lui Reich asupra sexualităţii şi impactului psiho-social generat de ea în perioada contemporană.

BARBATUL … INCOTRO? – Ep. 1

”DESPRE ARMONIZAREA CONDITIEI MASCULINE CAND MAI SCRIETI?”

Este o întrebare care mi-a fost pusă recent de un bărbat care urmăreşte blogul şi care mi-a şi solicitat în particular o consiliere pe probleme de cuplu.

Am avut încă o dată ocazia să-mi reamintesc la acea întâlnire de faptul că semnalul de alarmă tras acum 15 ani în CARTEA BĂRBATULUI apărută la EDITURA KAMALA a rămas la fel de actual. Da, cu excepţia acelor căutători sinceri care au urmărit să integreze viaţa în toate aspectele sale şi să facă din experienţele lor prilej de înţelegere, autocunoaştere şi împărtăşire, mulţi bărbaţi sunt vulnerabilizaţi de ceea ce reprezintă dimensiunea relaţiei de cuplu. De la intimitatea fizică şi fantezii romantice la iubirea împlinitoare şi revelatoare de înţelepciune este o cale adesori foarte lungă pe care multi dintre  oameni ajung să rătăcească.

Sunt mulţi acei bărbaţi care aspiră să trăiască o existenţă fericită, bucurându-se ani mulţi de viaţă. Dacă această aspiraţie ar fi fost suficientă, având în vedere că nu cred că există fiinţe masculine care să nu vrea aceasta, de ce totuşi nu este încă aşa? Pentru că Bărbatul, deşi vrea, încă nu ştie care este rolul care îi revine lui în povestea cu Fericirea. Şi atât timp cât îşi ignoră propriul său rol neasumându-şi cu curaj propria cunoaştere şi perfecţionare, îşi baricadează singur drumul către adevărata existenţă, adevărata fericire. De multe ori, omul şi-a negat statutul de fiu al lui Dumnezeu, a negat şi a amputat prin falsă pudoare şi morală ceea ce de fapt nu vroia să cunoască; dominat de dogme religioase şi condus de idei sociale retrograde, omul a întârziat procesul evoluţiei sale conştiente prin cunoaştere de sine. Sexualitatea pervertită, homosexualitatea, lesbianismul, recrudescenţa violenţei sado-masochiste, violenţa sexuală, bolile venerice, impotenţa psihică şi fizică, SIDA, problemele de cuplu, divorţurile, proliferarea instinctelor animalice, spiritul gregar, de turmă, manipularea perversă a maselor, goana nebunească după satisfacţii efemere, mitul hedonismului, fricile tenebroase, magia neagră, satanismul şi multe alte manifestări au fost făcute cu putinţă datorită ignorării acestui plan al fiinţei umane: PLANUL SEXUAL – locul de întâlnire al instinctului, fiziologicului, impulsului dinamic creator, psihismului şi, în acelaşi timp, al spiritualităţii prin promisiunea împlinirii şi a refacerii TOTULUI în jocul permanent dinamic al contrariilor îmbrăţişate, încarnate în BĂRBAT şi FEMEIE.

Prea mult a întârziat Bărbatul, rătăcind aiurea prin hăţişuri refuzând să admită şi să pătrundă prin înţelegere realitatea acestui nivel, preferând să amputeze silnic o parte din sine sacrificând-o pe altarul falsei morale. Puritanismul habotnic şi dogmatismul religios l-au făcut să-şi piardă luciditatea. Este timpul să se trezească şi să realizeze că propria sa existenţă poate lua o turnură nouă, pozitivă: cea a afirmării prin cunoaştere şi experimentare a realităţilor interioare în care SEXUALITATEA, EROSUL şi IUBIREA sunt într-o strânsă legătură cu SPIRITUALITATEA.

Întotdeauna adevărata masculinitate a avut ca reprezentare generică bărbatul puternic, plin de forţă, care îşi asumă cu curaj misiuni dificile în timpul cărora el dă dovadă de îndrăzneală şi cutezanţă, abnegaţie şi iubire, stăpânire de sine şi sacrificiu – într-un cuvânt – EROISM.

Din perspectiva spirituală acest arhetip al EROULUI îşi regăseşte cea mai înaltă şi luminoasă perspectivă în fiinţa care şi-a asumat cu curaj drumul propriei desăvârşiri. Un drum pe care însă bărbatul nu păşeşte singur. Pe această cale a  auto-împlinirii şi cuceririi sale, veritabila forţă a bărbăţiei sale se manifestă liber şi armonios, şi se revarsă plină de bunătate şi tandreţe asupra Aceleia care l-a sprijinit şi l-a înţeles, lăsându-se de multe ori prea uşor cucerită şi înşelată. Să nu uităm, ca bărbaţi, că existenţa lângă noi a Femeii ne impune nobila atitudine de a oferi, dărui, bucura, împlini acesteia cea mai înaltă aspiraţie a inimii sale: IUBIREA. O realitate spre care sufletul bărbatului păşeşte uneori timid şi de multe ori confuz.

Din această perspectivă, putem înţelege cum este cu putinţă ca acest univers al sexualităţii sublimate şi spiritualizate să deschidă, pentru orice bărbat curajos şi hotărât, porţile unui tărâm luminos a cărui cucerire nu depinde decât de el însuşi: ETERNUL FEMININ – şi prin acesta însăşi VIAŢA.

Adevărata masculinitate, forţa impetuoasă, elanul nestăvilit, spiritul cuceritor, curajul vitejesc, eroismul, temeritatea fără margini să fi ajuns astăzi doar cuvinte fără acoperire?

Ce este acel văl care umbreşte strălucirea glorioasă a celui menit să cucerească Olimpul? Ce-l uzurpă insidios, trădându–l în faţa Naturii pe cel care şi-a propus s-o cucerească? Unde este adevăratul Bărbat? strigă adeseori disperată Femeia.

Ajuns la începutul secolului XXI, Bărbatul, căci de el ne vom ”ocupa” în articolele consacrate acestei categorii, a devenit mai vulnerabil ca oricând de-a lungul istoriei sale. „Sprijinit” de cuceririle ştiinţei, „susţinut” artificial prin hormoni, purtat de curente şi ideologii fără substanţă, demagog, dogmatic, handicapat deseori de vicii, ameninţat de boli incurabile, abrutizat şi trăind fără credinţă, Bărbatul se scufundă. Materialism, ateism, bani, afaceri, sex, alcool, droguri… Aceasta este lumea sa. O iluzie care-l ţine bine agăţat cu ancora plăcerii din care gustă avid, uitând de sine. Se trezeşte uneori din coşmar, dar nu rezistă în faţa realităţii crunte. Vrea să uite şi reuşeşte imediat plonjând din nou – pentru a câta oară? – în SEX. Aici, se scurge repede, strălucind din ce în ce mai pal. Luminile-i din ochi s-au şters. E trist şi obosit. Poate că mâine?

Trecutul l-a marcat puternic. Îndepărtat din ce în ce mai mult de el însuşi, negându-şi perfid forţa virilă prin actul disperat al risipirii fără frână, Bărbatul devine „desfrânatul”. Arătat cu degetul de Papii inchizitori, Bărbatul se retrage în cap, devenind cerebral. Raţiunea îi limitează înflăcărarea, îi topeşte elanul de învingător, riscurile îl sperie, IUBIREA devine un orizont prea îndepărtat a cărui cucerire îi solicită trupu-i vlăguit. Oare să renunţe? Undeva în el, o sclipire încă pâlpâie. Dacă ar putea să o înteţească, să o aprindă, sufletul său rece s-ar mai încălzi. O lacrimă se scurge caldă pe obraz. Oare va reuşi? De undeva, din colţ, Femeia îl priveşte cum se ridică. La rândul ei se ridică. Îl va însoţi.

DESPRE FRICA DE INCEPUT SI FRICA DE SFARSIT

În acest clip sunt întrebat despre frica colectiva legata de sfarsitul lumii. Poate încercaţi să reflectaţi cu această ocazie şi dumneavoastră asupra diferitelor situaţii în care aţi simţit cum frica aducea uneori la suprafaţă aspecte pe care nu le credeaţi ca fiind existente în fiinţa dumneavoastră. Am mai analizat unele aspecte legate de frică şi în clipurile precedente  Frica – Inamicul numarul 1 al vietii -Ep1,Ep,2. Multe dintre fricile pe care le avem se datorează reactivitaţii inconştiente datorate perturbărilor energetice la nivelul primului centru – Muladhara Chakra. Dar există o serie întreagă de frici induse din subconstientul colectiv faţă de care foarte multi oameni se află într-o anumită stare de receptivitate propice inoculării în cîmpul subconştient individual al acestor temeri şi îngrijorări, multe dintre ele, imaginare.

DE LA CITITORI – 2

Autor: Dana Dragomir 

Un raspuns prompt, inteligent, rational si in acelasi timp cu compasiune! toata stima – se vede ca sinteti vegetarian! eu sint vegan din motive etice, am fost vegetarian, am vazut filme si am inteles care este pretul unui ou, al unui pahar de lapte. In fiecare pahar de lapte este o parte dintr-un vitel, se spune, pentru ca viteii se ucid ca sa avem noi lapte, smintina, cascaval etc. pentru cine nu stie, exista inlocuitori vegetali aproape identici, benefici sanatatii noastre spre deosebire de lapte, oua, carne. daca lumea i-ar cere, piata i-ar oferi. spre deosebire de kirghizi si eschimosi, noi traim in lumea civilizata, gasim tot ce se poate in supermarket: fructe, legume, cereale – si tot pacatos si toxic alegem sa mincam. ei n-au de ales pentru a supravietui. paradoxal, cu cit ne indepartam de hrana simpla, vegetala, cu atit ne prostim mai tare. un studiu recent din Anglia publicat pe situl Ministerului Sanatatii:
http://www.nhs.uk/news/2011/02February/Pages/poor-diet-young-children-IQ-effect.aspx
Child diet ‘linked to IQ’

Deci mamele care isi indoapa copii cu salam si hotdogs ar trebui sa se gindeasca ca le fac rau, ii imbolnavesc si ii predispun la timpire.
Cineva imi spunea ca urmeaza sa suporte o operatie prin care sa i se monteze un inel in jurul stomacului, incit stomacul nu se mai dilate, sa manince mai putin si sa slabeasca.
Cit de traumatizata trebuie sa fie viata acelei femei. Ce simpla rezolvare – sa treaca la hrana bazata pe plante. I-am spus despre asta, m-a intrebat: de unde iei vitaminele, si proteinele? De unde le ia vaca? Oamenii traiesc in secolul trecut, de vina sint televiziunile, peste tot vezi doar bucatari de 2 bani care se pretind chefs, si care nu stiu decit oua, unt, carne. N-am vazut un post TV sa invite un vegan sau vegetarian sa-l lase sa vorbeasca, pentru ca la urma urmei e democratie, avem drepturi egale, toti platim taxa tvr. Citi oameni ar fi mult mai putin bolnavi si mai fericiti daca li s-ar spune adevarul, , daca ar fi educati corect, daca n-ar exista acest monopol criminal si acest taboo al abatoarelor si cirnatarilor!
Inchei cu aspectul etic, concentric. Linda McCartney spunea ca statisticile arata ca in timpul vietii, un vegetarian salveaza circa 760 pasari, 5 vaci, 20 porci, 29 oi, 46 curcani, 7 iepuri si peste jumatate de tona de peste. Cine ne da dreptul sa ucidem atitea fiinte?
Va urez mult succes pe aceasta cale a binelui si va urmaresc in continuare.

P.S.

va multumesc pentru accesul pe blogul dvs.

un material despre Ahimsa am postat si noi pe acest site:

http://www.protectiaanimalelor.ro/vegetarianism/jainismul.html

Raspuns: Liviu Gheorghe

Pentru toti acei parinti care incep sa dea carne micutilor lor.

Faceti un test simplu: Daca nu concret, macar folosind puterea imaginatiei. Mergeti la copilasul dumneavoastra (1,2 anisori) si aratati-i un mar si un pui de iepuras viu. Daca copilul se va repezi instinctual la iepuras si va incerca sa-l muste si sa-l devoreze, aveti dreptate sa credeti ca si puiul dumneavoatra este un carnivor care a primit o prada buna. Daca insa va lua in manutele sale marul si-l va mozoli intre gingii si se va juca dragalas cu iepurasul, puteti considera ca instinctul copilului este cel pur si natural. Bazati-va pe acest instinct pe care poate dumneavoastra l-ati pierdut mai demult si oferiti-i acestui copil inca de pe acum dreptul sa aleaga, sansa de a trai respectand in primul rand viata.

DE LA CITITORI – 1

Autor: Dana Dragomir

Dle Gheorghe,

eu sint pentru mincarea cit mai pura, insa termenul ‘pur’ e foarte ambiguu. unii inteleg prin pur ceva cit mai rafinat, mai colorat ambalat.

ce parere aveti de acest film?

http://www.meatvideo.com/

cite minute puteti viziona?

pacat ca acest gen de filme nu se incrie in directia de dezvoltare a 99% din bloguri. lumea ar intelege mult mai usor diferenta dintre un morcov si un pui …. si poate ar fi mai usor sa schimbam lucrurile.

ATENTIE FILMUL PRIMIT PREZINTA IMAGINI SOCANTE! (Filmul nu este insa titrat)

Raspuns Liviu Gheorghe

Sunt absolut de acord cu dumneavoastra cu faptul ca industria carnii este una dintre cele mai ingrozitoare si din pacate profitabile inventii ale societatii de consum. Multi oameni continua să consume carne nestiind mai nimic despre conditiile in care sunt crescute animalele. In acele ferme de produs carne se arata foarte clar compromisul moral si crima comisa in numele banului. Am postat la randul meu la categoria filme documentare cateva astfel de documentare.

Cand ajung la lectiile despre alimentatie le spun oamenilor care vin la cursuri ca daca ar fi sa se ocupe ei, personal, de sacrificarea animalelor pentru a le consuma carnea multi dintre ei ar renunta rapid la a o mai manca.

Cateva lucruri simple scapa insa din vedere aproape oricarui om care continua sa manance carne.

– pentru a ajunge pe rafturi si a fi cumparata pentru consum carnea respectiva, animalele sunt chinuite in timpul vietii si apoi ucise

– carnea este tratata cu anumite substante chimice

– omul consuma in ultima instanta cadavrele unor animale

– aparatul digestiv uman nu este de tip carnivor

Voi dezvolta in continuare aceste lucruri:

CARE SÎNT PERICOLELE CONSUMULUI DE CARNE

Eschimoşii, precum si kirghizii trib nomad din Rusia orientală care trăiesc preponderent cu carne, îmbătrînesc totuşi foarte rapid, avînd o medie de viaţă cu aproximativ 10 ani mai scazuta.

 

OTRĂVIREA

Chiar înainte şi mai ales după agonia din abatoare, lupta inutilă a animalelor terifiate care se zbat pentru a-şi păstra viaţa, antrenează mari schimbări biochimice, care fac să apară la acestea subproduse toxice şi o mare cantitate de adrenalină emisă în mod abundent în întregul lor corp, otrăvind, prin durere, trupul lor, angoasat într-un asemenea grad încât carnea este deja oarecum otrăvită de suferinţa cumplită a animalului înainte de moarte.

În conformitate cu Enciclopedia Britanică, găsim multe toxine în corpul animalelor ucise, precum acidul uric sau alte deşeuri toxice ce se află atît în sîngele acestora cât şi în ţesuturi.

CANCERUL

Un studiu recent efectuat printre 50.000 de lacto-vegetarieni, a pus în evidenţă rezultatele extraordinare care au şocat lumea cercetătorilor în domeniul cancerului. Studiul arată clar că acest grup prezintă un procent incredibil de scăzut de persoane bolnave de cancer în raport cu un grup similar ca vîrstă şi sex, mare consumator de carne. Studiul mai arată de asemenea că speranţa de viaţă a grupului lacto-vegetarian este cu mult mai mare şi că toate maladiile cardiovasculare sînt în cazul lor prezente într-un procent mult mai redus.

DE CE PERSOANELE CARE CONSUMĂ CARNE SÎNT MAI VULNERABILE LA CANCER

Unul dintre motive ar putea fi faptul că o bucată de carne, după numai câteva zile de la sacrificarea animalului respectiv capătă o culoare nesănătoasă gri-verzuie măslinie; pentru a împiedica această degradare, industria cărnii foloseşte curent diferite substanţe ca: nitraţi şi alţi conservanţi pentru a o face în mod artificial (dar nesănătos) să apară roşie. Cercetări din ultimii ani au mai demonstrat de asemenea în mai multe rînduri că aceste substanţe conservante sînt profund cancerigene. Pe de altă parte, pentru a creşte cât mai repede şi pentru a aduce cât mai mult profit, animalele sînt adeseori îndopate: li se inoculează mari cantităţi de hormoni care le stimulează în mod haotic creşterea, li se administrează stimulenţi în exces ai apetitului, antibiotice, calmante şi amestecuri alimentare chimice.

Cum fermele s-au schimbat adeseori în adevărate fabrici de accelerare a creşterii de animale, numeroase animale nu mai ajung niciodată, pînă în ziua tăierii, să vadă lumina zilei. Viaţa lor se desfăşoară total forţată într-un mediu restrîns, neprielnic şi în cele mai multe situaţii se sfîrşeşte printr-o moarte brutală.

Iată un exemplu frapant: fermele de creştere a puilor de găină într-un ritm accelerat. Ouăle sînt clocite la etajul superior; puii sînt în mod curent drogaţi şi îndopaţi. Ei mănîncă cu lăcomie din coliviile lor fără posibilitatea de a se mişca prea mult şi fără aer curat; pe măsură ce cresc sînt deplasaţi către etajele inferioare; când ating etajul de jos ei sînt prompt tăiaţi. Asemenea practici atît de artificiale, nu numai că dezechilibrează starea chimică a corpului fizic a puiului de găină, distrugîndu-i obiceiurile naturale, dar îi şi determină, de asemenea, apariţia tumorilor maligne şi a altor malformaţii.

BOLILE CARDIACE

Grăsimile animale cum ar fi colesterolul acoperă pereţii vaselor sanguine şi pe măsură ce persoana care consumă carne îmbătrîneşte, deschiderea acestor vase se diminuează din ce în ce mai mult. Presiunea asupra inimii creşte, rezultînd o vulnerabilitate cardiacă şi o creştere a tensiunii arteriale.

În societatea noastră o persoană din două care consumă carne va fi atinsă de o maladie cardiacă sau care este legată de vasele sanguine, în timp ce exact aceste boli sînt practic aproape necunoscute în ţările în care consumul de carne este foarte scăzut. Autopsia soldaţilor americani omorîţi în războiul din Coreea arată că, chiar şi la vîrsta de 22 de ani ei aveau deja semne caracteristice de arterioscleroză coronariană, semne care erau total inexistente la soldaţii coreeni care erau preponderent lacto-vegetarieni.

PUTREFACŢIA

Spre deosebire de plante, care au o membrană celulară rigidă şi un sistem circulator simplu, celulele animale mor foarte rapid când circulaţia este oprită. Imediat ce viaţa încetează proteinele animale se coagulează şi sînt secretate enzime autodistructive; se formează o nouă substanţă numită „ptomaină”.

Carnea, peştele şi ouăle au o proprietate comună: ele se descompun şi putrezesc rapid. Cea mai mare cantitate de carne este consumată de obicei la un interval de o săptămînă sau două şi aici trebuie să reamintim că putrefacţia şi creşterea numărului de bacterii începe aproape imediat după moarte. Obişnuinţa de a consuma o asemenea carne animală în starea sa caracteristică de descompunere rapidă, creează otrăvuri foarte violente în colon şi, în plus, îmbătrîneşte prematur tractul intestinal.

CARE ESTE RELAŢIA ÎNTRE SPIRITUALITATE, MORALĂ ŞI CONSUMUL DE CARNE

Din moment ce ne este posibil să trăim în mod sănătos, fără să consumăm carne, este firesc să ne întrebăm dacă carnivorismul este o obişnuinţă morală şi umană. Este evident că animalele nu-şi dau viaţa în mod liber pentru ca noi să ne permitem luxul de a le mînca lor carnea. Numeroase grupări religioase şi spirituale au preconizat regimul vegetarian, recunoscând caracterul sacru al întregii vieţi şi necesitatea de a trăi fără a cauza suferinţă; printre aceste grupări se găsesc: yoghinii, Hinduşii, Budiştii, Zoroastrienii, Taoiştii, Esenienii, Societatea teozofică, Biserica Adventistă, Biserica Unitaristă, Ordinul Crucii, Benedictinii, Trapiştii, Mişcarea Gnostică Creştină Universală, Ordinul Rose Croix, etc.

În epoca de început a creştinismului numeroase grupări spiritualiste evreieşti şi creştine s-au opus cu tenacitate consumului de carne, considerîndu-l un lux costisitor, barbar şi dăunător sănătăţii.

Oricine a vizitat un abator ştie bine că animalele suferă foarte mult înainte şi în timpul tăierii lor.

Un mare înţelept yoghin, SRI AUROBINDO explică principiul AHIMSA; a nu face nici un rău fiinţelor vii, aceasta înseamnă că alimentele noastre trebuie, pe cât posibil, să fie alese dintre creaturile vii la care manifestarea conştiinţei este cât mai redusă. Prin urmare, dacă avem la dispoziţie în cantitate suficientă legume, fructe, cereale şi diferite produse lactate, animalele nu trebuie niciodată să fie sacrificate (omorîte) pentru a ne asigura hrana. În orice caz, înainte de a omorî un animal a cărui conştiinţă este foarte dezvoltată sau chiar subdezvoltată, trebuie înainte să examinăm cu luciditate dacă nu este posibil să trăim mult mai sănătoşi în corpul nostru fără a-i lua viaţa acelui animal.

Ce susţine şi regenerează în realitate principiul subtil vital?

Pentru a rămîne tineri şi plini de vitalitate trebuie să consumăm hrană vie în locul hranei moarte.

Importanţa vitalităţii hranei a fost apreciată de marele iniţiat Pitagora acum 2500 de ani: „Doar hrana vie şi proaspătă îi poate permite omului să rămînă sănătos, să fie fericit şi să simtă adevărul”.

Nimic care are viaţă în natură nu este etern şi neschimbat. Tot ceea ce are viaţă se află fie într-un proces de creştere şi regenerare, fie într-un proces de descompunere. Fructele proaspete, oleaginoasele, produsele cerealiere, fiind toate capabile să germineze şi să crească, sînt susceptibile de a ne furniza atît forţa vitală şi energia cât şi o cantitate suficientă de proteine.

De mii de ani yoghinii spun, pentru cei care sînt capabili să înţeleagă, că doar acest fel de hrană trebuie să fie consumată.

Pentru a menţine şi a da viaţă este necesară o altă viaţă, ori aceasta se aplică de asemenea şi pentru hrana noastră. Un mare maestru yoghin spunea: „Corpul uman este constituit din nenumărate celule vii. Celulele cresc şi se dezvoltă cu ajutorul entităţilor similare. Natura energiilor subtile ale celulelor noastre vii va fi formată în funcţie de felul alimentelor pe care noi le consumăm predominant. Toate acestea influenţează, în definitiv, într-un anumit grad vitalitatea, psihicul şi mentalul. Dacă celulele corpului uman se hrănesc şi se dezvoltă pornind de la o hrană aproape moartă, putredă şi dezgustătoare provenind din carnea prospătă a animalelor la care instinctele de bază predominau, este normal, prin urmare, că mentalul va gîndi şi se va orienta către în jos.”

As vrea sa inchei reamintind acest principiu:

Suntem o reflexie a ceea ce mâncâm ! Ceea ce mâncăm este o reflexie a ceea ce suntem!

DESPRE AUTO-CUNOAŞTERE – CINE EŞTI TU ? Ep. 1

CINE EŞTI TU?

Un autentic proces de auto-cunoaştere pune în centrul cercetării fiinţa. Totul se rezumă la a ne cunoaşte cu adevărat propria identitate. Aşa cum intuim, aceasta nu are de-a face cu o descriere a ceea ce considerăm că desemnează numele, statutul social şi aşa mai departe. ”Tu” ești subiectul acestei căutări şi tot ”tu” eşti ”obiectul” cercetării. Produsă corect, această investigaţie a naturii tale, poate conduce la o cunoaştere revalatoare cu privire la ”tine” însuţi. Pentru aceasta nu este necesar să cauți o stare, o experiență sau o realizare în viitor. Ceea ce urmărești să cunoști, nu este separat sau îndepărtat de tine, întrucât este propriul tău Sine. Ceea ce tu ești (ca esență), trebuie sa fie întotdeauna și prezent cu tine (ca ființă). Aşa stând lucrurile, experienţa cunoaşterii de sine se desfăşoară mereu în prezent. Aşadar poţi începe prin a te întreba cât de conştient eşti acum, în prezent.

Prin însăși esența lucrurilor, nimic din ce apare și dispare nu poate fi ceea ce ești cu adevărat. Gândurile, sentimentele, percepțiile, experiențele, obiectele – vin și se duc. Toate acestea sau orice altceva asemănător lor nu pot să fie esența a ceea ce tu ești. Așa că pune-le pe acestea deoparte și continuă să cauți adevărata ta natură. Ce mai rămâne de luat în calcul? Surprinzător de puține! Cu toate acestea încă mai ești prezent, încă mai ești conștient. Privește cu atenție această prezență a conștienței. Îndepărtează totul și ceea ce va mai rămâne nu poate să fie decât adevărata ta esență. Existența ta nu poate fi pusă la îndoială și urmărește să devii conștient de propria ta natură. Ești acea prezență atotștiutoare care înregistrează toate gândurile, sentimentele și experiențele. Privește direct spre aceasta căci este însăşi Inima Spirituală, Sinele, Atman. Este totodată Inima care face să pulseze întreaga Creație – Conştiinţa Dumnezeiască.

Observă cum gândurile apar și dispar, dar această prezență – starea ta naturală de a fi – rămâne constantă. Nu este necesar să aștepți evenimentele viitoare pentru a îți da seama de acest lucru. Această cunoaştere a esenţei noastre nu are de-a face cu vreo metodologie care să aducă ceva nou în fiinţă. Iar dacă este să abordăm anumite aspecte practice o facem pentru a crea mai degrabă condiţiile interioare care să faciliteze recunoaşterea a cine suntem noi, în REALITATE. Pentru prima oară, abordând corect această auto-investigare creem premizele ca subiectul (care eşti ”tu”), ”obiectul cercetat” (care eşti ”tu”) şi cunoaşterea care apare (cu privire la ”tine”) să puncteze către o singură realitate. Căci ele sunt unificate, prin prezenţă. Pentru a fi prezent și conștient nu este necesar să depui nici un efort. Este complet natural și chiar lipsit de efort. Privește acum în interiorul tău și observă că ceea ce ești și acest simț al conștienței – prezente nu sunt două lucruri diferite. Tu ești acel ceva care este şi prezent și conștient.

De-a lungul timpului au fost folosite multe cuvinte pentru a defini această natură esențială: prezență, conștiință, viață, spirit, vid, Sine, Dumnezeu, unitate și altele. Acestea sunt doar niște „săgeți” ce ne indică calea către adevărata noastră natură – nimic mai mult. Ele sunt cuvinte ”reper” pe o hartă care descrie traseul ”iniţiatic” dar care nu are de-a face cu experienţa spirituală propriu-zisă, trăirea în prezentul experienţei Realităţii.

Corpul și mintea pot percepe anumite experiențe ca fiind dureroase, dar, așa cum soarele continuă să strălucească chiar și atunci când este acoperit de nori, tot astfel, și conștiința, starea ta naturală de a fi, rămâne neafectată și de neatins. Adevărata ta natură nu are suferințe, îndoieli sau probleme. Înțelege toate acestea și vei descoperi că adevărata ta natură este întotdeauna conștiință prezentă. Ea însăși are existență autonomă, libertate infinită și este plină de pace. Acestea sunt indicii suplimentare care conduc la aceeași prezență tăcută, nemijlocită, a naturii tale divine. Nu ești o ființă limitată, nedesăvârșită, un ego ori o entitate. Această credință falsă stă la baza tuturor căutărilor, suferințelor, îndoielilor și problemelor vieții. Aceste experiențe sunt doar creații ale intelectului. Credința în existența acestui nucleu, este sursa gândurilor noastre egocentrice, a credințelor și a obișnuințelor mentale. De aceea, o metodă foarte eficientă este să cercetați pur și simplu realitatea acestei așa-zise personalități.

Tot ceea ce putem ști este ceea ce ne apare în experiența noastră imediată. Și ceea ce apare (chiar dacă este gând, sentiment, percepție sau orice altă experiență) nu are o existență separată nici independentă de conștiința care o percepe. Deoarece conștiința și obiectele apar mereu împreună, înseamnă că trebuie să fie în esență același lucru. Cât de multe gânduri, sentimente sau percepții poți avea în afara conștiinței tale? Ele sunt inseparabile. Tot ceea ce apare se naște din conștiință, există cu ajutorul ei și se întoarce tot la conștiință. Chiar și timpul, spațiul și obiectele aparent exterioare sunt experiențe conținute în prezența ta atotștiutoare. Nu există nimic separat sau diferit de aceasta – vreodată. De fapt, există doar aceasta – există numai aceasta – doar această prezență conștientă de care nu poți scăpa. Tu ești Acela.

Scopul spiritualității non-dualiste este auto-cunoașterea. Atunci când urmărim să aflăm cine suntem, descoperim că singurul care se potrivește ca și natură esențială a noastră este acest sentiment neschimbător al propriei noastre ființe care este prezențăși conștiență în același timp. Dacă analizăm această senzație de a fi conștient descoperim că se află deja aici și că este ușor de recunoscut. Nu numai că este prezentă dar și rămâne prezentă și de netulburat în mijlocul gândurilor, sentimentelor și experiențelor. Nu este ceva care vine la noi ca și experiență viitoare. Nu este ceva ce se poate obține citind o carte sau în urma unui proces evolutiv, a unor practici sau tehnici. Nici nu este ceva care vine din afara noastră, de la un învățător, o ființă divină sau din orice altă sursă.

Este experienţa fiinţării pur şi simplu; este prezentul, lipsit de orice efort. De fapt nu putem face nimic pentru a scăpa de ea. Am văzut că natura noastră nu este ceva obiectiv, acest lucru este foarte clar și nu mai este pus la îndoială de nimeni. Noi nu suntem ceva diferit de această fință-conștientă, noi suntem această Ființă-Conștientă. Așadar nu există nici o distincție între noi și realitate.

În sfârșit, am văzut că natura noastră adevărată, această conștiință fundamentală, este absolut și complet liberă de suferințe, îndoieli, frică, îngrijorări și dispute. Nu numai că este prezență și conștiență, dar este pacea absolută și însăși libertatea. Din acest motiv, auto-cunoașterea nu ține cont de o experiență profundă sau de o stabilizare în adevărata noastră natură. Aceasta ar fi în legătură cu diferența imaginativă dintre ceea ce suntem și ceea ce ne imaginăm că am putea deveni în viitor. Se presupune de asemenea că timpul este real, asemeni unei ființe separată ce va urma să atingă o stare de trezie specială sau de iluminare. Am văzut faptul că aceste noțiuni sunt duale. Auto-cunoașterea nu are nici o valoare dacă nu există o înțelegere foarte clară a ceea ce este deja. Nu există nimic dincolo de auto-cunoaștere deoarece auto-cunoașterea este non-dualitatea. Tot ceea ce apare este doar o expresie sau o înfățișare a unicului, nedivizat, a ființei-conștiente și mereu prezente. Nu mai există nimic dincolo de unitate. Numai este nimic necesar mai departe de auto-cunoaștere deoarece adevărata noastră natură este existență nealterată, conștiință și libertate ce nu mai pot fi puse la îndoială sub nici o formă.

Prin definiție, ceea ce suntem se află deja aici. Prin urmare, Sinele care trebuie cunoscut prin auto-cunoaștere se află prezent deja în experiența noastră imediată. Propria noastră ființă nu este ceva îndepărtat sau separat de ceea ce noi suntem. Este ceea ce noi suntem. Prin auto-cunoaștere nu obținem ceva nou, dar ne clarificăm ceea ce este prezent deja, deși poate nu este încă foarte clar cunoscut și pe deplin apreciat. Nu așteptăm o experiență viitoare pentru a obține ceva ce noi nu avem încă. Nici nu așteptăm să obținem o stare specială de „iluminare”, „trezire”, sau orice altceva de acest fel. Scopul imediat este simplu: trebuie să ne clarificăm în legătură cu propria natură conştientă deja prezentă.

CE RĂMÂNE DUPĂ CE CUVINTELE TREC ?

Un comentariu de la Georgeta: ”Cuvintele vin şi trec, ca şi norii, ca şi strălucirea şi puritatea zăpezii ce ne încântă şi ne împacă sufletul, oricât de încărcat de zbucium…
Esenţial este, cum iarăşi spui tu, CE RĂMÂNE DUPĂ CE CUVINTELE TREC-ce devine un om prin forţa acţiunii proprii şi a celor care-i vor binele.
Mă gândesc la efortul de a-i ajuta pe cei dragi, când fiinţa proprie nu e încă “în regulă”, când te miri că pământul se prăbuşeşte în faţa ta, deşi ai conştientizat, cu un timp în urmă, că ai început, iarăşi, să aluneci…
De ce uităm, oare, (unii dintre noi) că nu poţi face mare lucru pt. altcineva, atâta timp cât nu eşti în stare să faci, constant, ceva spre binele tău.
Chiar ieri discutam cu cineva drag, că lucrurile “nu se leagă”;cum de nu mi-am dat seama că blocajul ni se datorează nouă, incapacităţii de a persevera pe un drum ales, chiar dacă, aparent, e doar o prăpastie în faţa noastră. Ce ne orbeşte ,de nu mai putem vedea podeţul sau cărarea, trecerea dincolo?
Poate, cum spui, obişnuinţa de a cădea, de a accepta ca naturale durerile, suferinţele, condiţionările…Obişnuinţa de a fi înfrânt. Acel ceva care face diferenţa între un om “obişnuit” şi un om “de succes”.”

Răspuns: Da, este adevărat ! Norii vin şi se duc; cuvintele mişcă mintea şi sufletul, şi la rândul lor, se duc. Şi totuşi, această efemeritate a lucrurilor este menită să reveleze ceva. Apariţia acestui martor, acestui observator, atent, (care începe să se întrebe despre el), care deşi continuă să acţioneze, devine din ce în ce mai capabil să surprindă permanenţa Cerului – fundalul pe care norii se mişcă, fundalul de linişte şi de spaţiu dintre cuvinte şi gânduri, care există necondiţionat, dincolo de intenţionalitate. Fiecare dintre noi suntem totodată şi norul şi cerul senin, suntem şi minte dar suntem şi dincolo de minte chiar şi acum. Căci prin natura ei, conştiinţa spirituală este dincolo de minte. Ceea ce este dificil este să trăim mai mult centraţi în dimensiunea care oferă perspectiva panoramică şi unitară a fiinţei noastre, descoperind rostul norilor pe cer, dar neuitând aspectul esenţial a cine suntem noi cu adevărat. Şi este dificil, pentru că instrumentul (conştiinţa) care te poate integra natural în acest ansamblu unitar al vieţii, deşi este perfect nu este folosit în mod adecvat. Să-ţi dau un exemplu:

Cineva vrea să vadă astri în călătoria lor pe cerul nopţii. Tu, prieten apropiat, crezând că îl poţi ajuta să-şi împlinească un vis frumos îi faci rost de un telescop. Poate să fie un instrument foarte precis, foarte bun, şi cu toate acestea omul respectiv poate avea propriile defecte de vedere despre care nu ţi-a vorbit. Acuitatea vederii lui este foarte slabă. Şi el nu poate distinge prea bine aştri cerului. Şi bucuria lui nu este prea mare. Ba chiar este trist şi dezamăgit. Eşti dezamăgit şi tu că darul tău nu l-a bucurat aşa cum te aşteptai. Pentru a avea cât de cât succes în explorarea vizuală a universului el trebuie mai întâi să-şi corecteze propriul handicap. Să înţeleagă că acum e timpul să corecteze ceva în planul propriei percepţii. Poate după ce ochelarul sau o altă tehnică de corectare a vederii a refăcut acuitatea vizuală, omul acela poate trece la folosirea telescopului. Dar, să presupunem că ai fi ştiut cum stau lucrurile şi înainte de a-i fi cumpărat telescopul l-ai fi ajutat mai întâi să-şi corecteze vederea. Este evident că nu ar mai fi fost trăită de nici unul dintre voi dezamăgirea.

Erorile pe care noi le repetăm au rostul lor chiar dacă noi suntem dezamăgiţi. Ne vor întoarce mai devreme către noi. Către ce am ignorat din noi ca parte a unui ansamblu exterior pe care am dorit să-l corectăm, să-l armonizăm, etc. Dacă privim cu sinceritate cum stau lucrurile în viaţa noastră, vom observa că punctele vulnerabile ne sunt revelate întotdeauna de cei care sunt importanţi pentru noi, şi pe care noi i-am plasat pe prima raza a sferei noastre de influenţă. Toţi oamenii apropiaţi nouă au ajuns în această ipostază pentru că noi i-am adus în viaţa noastră. Cum? Prin modul în care ne-am reprezentat propria fiinţă şi am proiectat-o apoi în universul exterior. Tot ceea ce am gândit şi am făcut ne-a adus în punctul în care suntem acum. NU PUTEM SPUNE NICIODATĂ CĂ LUCRURILE NU SE LEAGĂ. ELE SUNT LEGATE MEREU ŞI MEREU PRIN FIRE INVIZIBILE (CARE SCAPA ACUITĂŢII NOASTRE PERCEPTIVE OBIŞNUITE). ŞI, ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PROPRIA VIAŢĂ, ELE SUNT MEREU LEGATE ŞI URZITE PRIN NOI.

Este adevărat că, atunci când lucrurile nu se produc cum am vrea noi, spunem că ”ele nu se leagă”. Dar ele nu se leagă aşa precum noi dorim pentru că sunt legate deja altfel. În sensul acestui mod de a ne reprezenta lucrurile, adevărata dificultate constă adeseori în a înţelege că ele trebuiesc mai întâi dezlegate pentru ca mai apoi să fie legate aşa cum poate am vrea noi acum. Dar cine le-a legat prima oară? Ei bine, trebuie să ne asumăm faptul că mai ales prin noi (datorită convingerilor, atitudinilor, gândurilor predominante şi faptelor) toate acele lucruri au fost legate poate într-un mod greşit. ACUM ESTE TIMPUL DEZLEGĂRII!

Nu o vei putea face dacă rămâi la fel. Cel mult vei continua să înnozi lucrurile ca şi până acum, cu diferenta că speri ca prin ceea ce faci acum ele se vor deznoda.

Pentru a deznoda tot ceea ce ţi-ai urzit în propria viaţă este necesar să devii capabil să percepi nodurile existenţiale. Să conştientizezi pur şi simplu că ele au apărut pentru că tu le-ai creat. Şi apoi prin puterea discernământului să ”arzi” puterea lor de ”legare”, ”de condiţionare”.Ori asta implică conştienţa de ”a fi prezent şi centrat”, într-un grad mult mai mare decât ai făcut-o până acum şi care să te ducă spre un alt mod de reprezentare a lucrurilor. Şi, de ce nu, să te facă capabil chiar să tai dintr-o singură lovitură nodul tău existenţial. Dar aceasta înseamnă şi putere şi curaj şi discernământ. Nu le-am avut în trecut, cum le putem avea acum? Prin a fi din ce în ce mai conştient, prezent şi responsabil în viaţa de zi cu zi. Neuitând că ÎN FIECARE CLIPĂ, TU AI PUTEREA SĂ ALEGI CUM SĂ TRĂIEŞTI !

Analizează-ţi sincer viaţa şi vezi ce ţi se pare că nu ”a fost legat” bine. Dar asta nu este suficient. Mulţi pot recunoaşte relativ uşor greşelile, şi cu toate acestea, recunoaşterea greşelii este doar o condiţie necesară dar nu suficientă pentru a transforma lucrurile. Transformarea te implică clipă de clipă personal. Transformarea vieţii, transformarea lucrurilor, transformarea lumii, nu înseamnă nimic altceva decât TRANSFORMAREA TA. Oamenilor le este foarte greu să înţeleagă că măsura puterii lor de transformarea a lumii este dată de puterea transformării lor interioare.

Ceea ce este greu de admis şi de acceptat este faptul că ”nodurile” vieţii noastre sunt dureroase, nu pentru că ele sunt aşa în realitate, ci pentru că în structura noastră emoţională ele s-au inserat ca durere şi suferinţă de mai mult timp. Oamenii sunt aşa cum sunt, evenimentele sunt aşa cum sunt, dar felul în care noi le percepem devine mai mult sau mai puţin condiţionant sau dureros, în funcţie de gradul de centrare spirituală, de conştienţă.

Am cunoscut multe persoane care erau relativ capabile să organizeze sau să se implice în vieţile altora dar nu aveau deloc aceeaşi abilitate de a trăi armonios în propria viaţă. Şi apăreau evenimente care le destabilizau propria existenţă după o anumită perioadă de timp. De cele mai multe ori lucrurile par a fi mai simple când e vorba de ceilalţi decât de noi înşine.

Deşi ne folosim de cuvinte pentru a comunica, scopul comunicării este acela de a ne înţelege mai profund pe noi şi pe ceilalţi şi de a descoperi, printr-o continuă căutare, ADEVĂRUL din noi. Rostul cuvintelor (prin puterea pe care ele o au) este să ne amintească că uzând de ele putem fi creatori sau distrugători ai propriei vieţi şi chiar a vieţii altora. Cuvintele sunt uitate pentru că încă focul adevărului lor nu ne atinge încă. Uitarea adevărului lor se produce prin uitarea de Sine.

Nu este greşit să vrei să îţi ajuţi semenii; este chiar foarte bine. DAR… DE CE VRÂND SĂ FACI BINE TE IMPLICI PÂNĂ LA A UITA DE SINE, DE CAUZALITATEA DIVINĂ DIN CARE LA RÂNDUL TĂU FACI PARTE CA O VERIGĂ? CONTINUĂ SĂ FACI  PARTE DIN LANŢUL NECESITĂŢII, DAR PĂSTREAZĂ-ŢI INTEGRITATEA, LIBERTATEA DIVINĂ ŞI CONŞTIENŢA. ÎN FELUL ACESTA, UN LUCRU BUN (A-ŢI AJUTA PLIN DE COMPASIUNE SEMENII) NU S-AR PUTEA OPUNE UNUI ALT LUCRU BUN (ACELA DE A FI FERICIT ŞI CONŞTIENT). TRECI DE PLANUL INTENŢIEI PERSONALE ŞI AL AŞTEPTĂRII ATUNCI CÂND ACŢIONEZI ŞI PARTICIPĂ LA VIAŢĂ MEREU BUCUROS, DAR LĂSÂND LUCRURILE ŞI FIINŢELE SĂ SE MANIFESTE LIBERE.

Te întrebi: ”Ce ne orbeşte, de nu mai putem vedea podeţul sau cărarea, trecerea dincolo?”.

Poate că întrebarea aceasta ar putea fi pusă şi în alte moduri (mai revelatoare):

”De ce uit că în fiecare clipă, prin felul în care mă manifest, creez scindare sau unitate în propria mea fiinţă?

De ce sunt plin de aşteptare legat de viitor, când de fapt, ceea ce contează este conştienţa realităţii a cine sunt eu, cel aflat acum în acţiune?

De ce să nu vreau să mă descoper pe mine mie însumi, în actul acţiunii exterioare şi mă las condiţionat de starea de aşteptare şi implicare, fără să reuşesc să mă împac cu ceea ce este ?

De ce continui să uit că nu mintea este ceea ce mă defineşte în totalitate ca natură interioară?

De ce sunt atât de plin de dorinţa de a rezolva lucruri care nu depind în totalitate de mine?

De ce continui să uit că practica prezenţei, conştienţei şi centrării în Sine mă acordează la sursa infinită de putere, de iubire şi înţelegere care este Dumnezeu?”

DE CE CONTINUI SĂ UIT TOATE ACESTEA? … Pe care de atâtea ori le-am citit şi auzit?

Pentru ca la un moment dat să te trezeşti şi să realizezi că numai de tine a depins

SĂ NU UIŢI!

Şi apoi să te întrebi:

CE SĂ FAC CA SĂ NU MAI UIT?

Şi aici, ajungem la PRACTICĂ!

PRACTICA AMINTIRII DE SINE  ESTE PRACTICA NEUITĂRII A CINE EŞTI TU ÎN REALITATE !

DIFERENTA CARE CONTEAZA

Va intreb:

Care este diferenta dintre a avea si a nu avea SUCCES?

Care este diferenta dintre a putea si a nu putea?

Care este diferenta dintre a face si a nu face?

Care este diferenta care conteaza pentru calitatea vietii, pentru A FI sau A NU FI FERICIT?

Toata diferenta care conteaza este data de:

• felul in care traim sau nu constient,

• felul in care comunicam sau nu cu noi insine si cu intregul univers

• actiunile pe care le intreprindem.

Contrar parerii multora dintre noi, ar trebui sa ne reamintim ca: NU PRIN CEEA CE NI SE INTAMPLA SE SEPARA ESECUL DE SUCCES.

Ideea Forta: Ceea ce conteaza este felul in care percepem si ceea ce facem legat de ceea ce ni se intampla.

“Lucrurile nu se schimba; noi ne schimbam” – Henry David Thoreau

Idee forta: Daca cineva poate face ceva in lumea asta atunci si voi puteti, daca va dirijati resursele

interioare exact in acelasi fel si sunteti dispus sa platiti pretul in timp si efort.

Este exact ca o auto-modelare a voastra pentru a putea reusi in orice a fost realizat si de catre altcineva.

Exemplu: Daca vreti sa aveti succes, nu trebuie decat sa copiati modelul acelora care au reusit deja cu adevarat. Puteti incepe cu o intrebare: Cum anume si-au folosit corpul, energiile mintea si spiritul si ce actiuni au intreprins pentru a obtine rezultatele pe care le admirati si le doriti la randul vostru?

Exista 3 ingrediente fundamentale care trebuiesc transpuse in viata constient pentru a reproduce orice forma de desavarsire umana:

Primul: Sistemul de convingeri

Ceea ce crede o persoana, ceea ce considera ca este posibil sau imposibil determina intr-o mare masura ceea ce poate sau nu poate face aceea persoana.

Al doilea: Modul in care cineva isi organizeaza gandurile (sintaxa mentala)

Al treilea: Felul in care folosim propria fiziologie (cum respiram, cum mentinem pozitia corpului, expresia fetei, natura si calitatea miscarilor). Toate acestea determina starea in care va aflati si care, la randul, ei determina calitatea si multitudinea reactiilor comportamentale pe care le aveti.

Puterea starii

“Mintea este aceea care face rau sau bine, care te face fericit sau nefericit, bogat sau sarac.” – Edmund Spencer

Aminteste-ti ca ai avut momente bune, ai trait momente de implinire si realizare. Ai avut succes in ceea ce faceai. Dar au fost si momente in care ai trait experiente opuse, in care nu reuseai sa faci niste lucruri pe care altadata le faceai cu usurinta si cand orice incercai, nu iesea nimic.

Care e diferenta? Tu esti acelasi. Si presupunem ca ai aceleasi resurse. De ce rezultatele sunt atat de diferite?

Totul tine de starea neuro-fiziologica si psiho-mentala in care te afli.

Exista stari pozitive care iti stimuleaza: increderea, optimismul, buna dispozitie, entuziasmul, dragostea, bucuria, etc.

Exista stari negative, paralizante care te secatuiesc de putere: deruta, deprimarea, teama, nelinistea, tristetea, frustrarea, inertia, etc.

Tu, in ce stari te regasesti frecvent?

Ideea forta: Intelegerea starii este secretul intelegerii transformarii si realizarii desavarsirii.

Intotdeauna comportamentul nostru este rezultatul starii in care ne aflam.

Deosebirea dintre cei care nu reusesc sa-si atinga scopurile in viata si cei care reusesc reprezinta deosebirea dintre cei care nu pot sa se transpuna intr-o stare care sa le sprijine scopurile si cei care se transpun din plin intr-o stare care ii sprijina in scopurile lor.

Maiestria de a-ti conduce viata si de a creste calitatea acesteia depinde de abilitatea de a sti cum sa-ti creezi si sa-ti stapanesti starile. Si daca ai starea de spirit necesara, ideile si aptitudinile tale par sa actioneze fara efort, de la sine.

Cum ne cream starile si manifestarile comportamentale?

Exista 2 componente principale ale starii:

Prima, o constituie reprezentarile noastre interioare (Ce si cum ne inchipuim?; Ce si cum spunem si pastram in minte?

A doua, o constituie conditia in care se afla fiziologia noastra si folosirea ei (Postura sau atitudinea corporala, Biochimia, Energia nervoasa, Respiratia, Tensiunea/Relaxarea musculara, etc.)

Acesti doi factori – reprezentarea interioara si fiziologia – interactioneaza in mod constant unul cu altul pentru a creea starea in care ne aflam. Iar starea in care ne aflam determina manifestarile comportamentale.

Ideea forta: Pentru a controla si indruma manifestarile noastre comportamentale, trebuie sa ne putem controla si indruma starile, si ca sa ne controlam starile trebuie sa ne controlam si sa ne dirijam in mod constient reprezentarile noastre interioare si fiziologia.

Reprezentarea interioara

Fiinta umana isi reprezinta informatiile despre mediul inconjurator si despre sine prin receptori specializati si organe de simt. Asa cum stim exista 5 simturi: mirosul, gustul, vazul, pipaitul si auzul.

Acesti receptori specializati transmit stimulii externi catre creier. Prin intermediul proceselor de generalizare, distorsiune si stergere in creier informatia este codificata si transformata in impulsuri electrice care genereaza filtrele reprezentarilor noastre interioare.

Atentie! Reprezentarea interioara a unui eveniment nu este ceea ce s-a intamplat ci felul subiectiv in care este filtrata experienta respectiva. 2 oameni pot avea reprezentari diferite ale aceluiasi eveniment si vor continua sa inmagazineze perceptii si reprezentari interioare ca pe niste filtre noi prin care vor judeca lucrurile in viitor.

Ideea forta: Harta nu este totuna cu teritoriul. Deci reprezentarea interioara nu este o redare precisa a unui eveniment ci doar o interpretare asa cum a fost filtrata prin crezurile, atitudinile, valorile personale specifice si prin toate acele scheme sau programari subconstiente ale unui om.

De vreme ce noi nu stim exact cum stau lucrurile, ci doar cum ni le reprezentam, de ce sa nu ni le reprezentam in asa fel incat sa ne dea putere, sa ne mobilizeze, sa ne conduca la succes si nu la limitari?

Amintiti-va! Oricat de neplacuta ar putea fi o situatie ti-o poti reprezenta intr-un fel care sa te mobilizeze pentru a putea iesi din ea. Intotdeauna ne putem reprezenta lucrurile asa incat sa ne creem o stare pozitiva si sa ne mobilizam intr-un mod eficient spre transformare. Ceea ce pare greu sau imposibil nu mai pare asa pentru cel care si-a schimbat starea si manifestarea comportamentala cu privire la acele aspecte, recurgand la o alta reprezentare interioara si la o alta fiziologie care sa le sustina modificarea atitudinii.

Cheia obtinerii rezultatelor pe care le doriti este sa va reprezentati lucrurile intr-un fel care sa va puna intr-o stare atat de productiva incat sa va dea forta sa intreprindeti actiuni de tipul si calitatea celor care sa va duca la succes.

Prin urmare, retinem ca daca ne reprezentam noua insine ca lucrurile nu vor merge, atunci ele nu vor merge. Daca ne reprezentam lucrurile cum ca vor merge, atunci vom creea resursele interioare de care avem nevoie pentru a genera starea care ne va sprijini in obtinerea rezultatelor pozitive. Procedand astfel, creem cea mai mare sansa posibila de folosire adecvata a resurselor noastre interioare pentru a ne implini scopurile.

Urmatoarea intrebare logica: Ce anume determina tipul specific de comportament sau de reactie pe care il adoptam atunci cand ne aflam intr-o anumita stare? De exemplu: De ce unul sare in sus si da din maini si din picioare cand este bucuros iar altul se repede si ii imbratiseaza pe toti cei aflati langa el?

Raspunsul este ca atunci cand ne aflam intr-o stare creierul nostru acceseaza mai multe posibilitati de manifestare comportamentala si de reactie. Numarul acestor posibilitati este determinat de modelele comportamentale preluate din lumea exterioara si care s-au inscris ca si impregnari specifice, atitudini, reactii, comportamente, obiceiuri si obisnuinte.

Se constata insa ca putini sunt cei care uzeaza de multiple comportamente si de cele mai multe ori reactia lor comportamentala este cam aceeasi. De exemplu, un om furios poate avea un singur mod de exprimare a furiei sale si anume prin violenta si agresivitate. Este un model care s-a impregnat poate din copilarie cand tatal sau furios se manifesta in acest fel. Dar aceasta reactie este complet neproductiva si ii auto-limiteaza resursele in procesul transformarii.

Fiecare dintre noi ne-am creeat in minte propriul nostru univers structurat din suma tuturor viziunilor si reprezentarilor interioare care s-au generat de-a lungul timpului. Toti avem o imagine cu privire la noi, cu privire la lumea exterioara si posibilitatile pe care ea ni le ofera.

Diferenta de comportament si reactie la un anumit eveniment este data de modelul sau reprezentarea interioara cu privire la acel eveniment.

Prin urmare retinem: Nu evenimentul este cel care produce transformarea noastra, ci mai ales modul in care noi il percepem si ni-l reprezentam interior ajungand sa reactionam in mod specific la aparitia lui.

Acelasi eveniment poate declansa reactii si comportamente diferite de la om la om.

Ajunsi aici ne intereseaza: Cum putem sa transformam modelul reprezentarii pentru a creea reactii si stari productive, binefacatoare care sa sustina demersul sau intentia noastra in scopul pe care ni l-am propus si sa ne ajute sa trecem la fapte?

Se constata ca prea putini oameni intreprind actiuni constiente pentru a-si dirija starile pentru a modifica cu usurinta reactia sau comportamentul relativ la unele aspecte pe care viata i le scoate in fata.

Omul, ca fiinta vie, poate fi vazut ca un sistem complex, structurat pe mai multe niveluri, aflat intr-o continua dinamica si dezvoltare, care este capabil de autoreglare si a carei caracteristica este transformarea constienta.

Daca nu va puteti decide in mod constient ce vreti sa faceti cu viata voastra sau ce fel de rezultate anume doriti sa obtineti si sa va reprezentati lucrurile in consecinta, atunci, de cele mai multe ori pot sa apara elemente exterioare sau interioare care sa genereze modele de stari si comportament care sa nu va sprijine in viata. Daca nu ne dirijam constient mintea si starile, este foarte posibil ca modele si impregnari vechi, sau influente ale mediului exterior sa duca la stari, comportamente sau situatii nedorite.

Ideea forta: Este important sa ne concentram si sa fim constienti la ceea ce vrem sa se produca in viata, si nu la ceea ce nu am vrea sa se produca. Schimbarea starii este ceea ce cauta cei mai multi dintre oameni. Vor sa fie fericiti, voiosi, extaziati, sanatosi, impliniti dar putini actioneaza eficient spre a creea constient modelul de stare pe care ei si-l doresc.

Ajunsi aici realizam importanta reprezentarii interioare care se bazeaza pe mecanismul subconstient si constient al mintii pentru a structura toate acele ganduri care mai apoi genereaza un sistem de obisnuinte si de convingeri prin prisma carora noi ajungem sa reactionam.

Credinta care poate muta muntii din loc

“Gandul este stramosul oricarei fapte” – Ralph Waldo Emerson

„Nu există nici o şansă de a realiza ceva anume, care este dorit din tot sufletul, decât respectînd două condiţii: să crezi cu fermitate şi să vrei.” (BACON)

“Inainte de a te apuca să realizezi o acţiune oarecare, trebuie să ai deplină încredere în sine şi perspectiva încîntătoare a succesului. Numai atunci când sîntem în această stare putem realiza cu uşurinţă acea activitate.” (RAMAKRISHNA)

„Pentru a realiza cu succes tot ceea ce ţi doreşti să realizezi, primul pas este să crezi acele lucruri cu fermitate posibile.” (LUDOVIC al XIV lea)

Credintele si convingerile noastre sunt principiile calauzitoare care ne conduc viata. Ele sunt precum niste comandanti care comanda mintea si creierul nostru sa actioneze. Mai mult decat atat, ele sunt cele care structureaza programele de viata si comportamentele noastre.

John Stuart Mill scria: “Forta unei persoane care are o credinta este egala cu forta a 99 de oameni care au doar interese”.

Convingerile si credintele deschid calea desavarsirii. Nu exista o forta mai puternica decat credinta care sa ne poate sustine pe termen lung. Toata istoria lumii este de fapt scrisa de acei oameni care prin forta credintei si convingerilor lor au ajutat oamenii sa-si transforme propriile convingeri si sa aleaga noi moduri de a gandi si actiona.

Daca ne-am propune, de ce nu, sa modelam desavarsirea trebuie sa ajungem sa invatam sa modelam convingerile si modul de a trai a celor care au ajuns la desavarsire.

Daca ne-am propune sa modelam reusita deplina in vindecare ar trebui sa invatam comportamentul si convingerile celor care s-au vindecat prin puterea credintei. Norman Cousins care a aflat printre primii despre puterea credintei in inlaturarea bolii sale, conchide:”Medicamentele nu sunt intotdeauna necesare, dar credinta in vindecare este necesara intotdeauna”.

„Pentru a vrea si a actiona în continuare fără să eziţi”, scrie doctorul HENRI DURVILLE, „condiţia primordială este să ai deplină încredere în SINE. Dacă într-o situaţie noi nu avem deloc încredere în ceea ce urmează să facem, aproape că nici nu mai este util să încercăm. Indiferent care ar fi dorinţa pe care o vom formula, aceasta va fi sterilizată de lipsa CREDINTEI.”

SWAMI VIVEKANANDA afirmă că: „Istoria lumii este aceea a câtorva oameni extraordinari care au avut credinţă deplină în ei. Această credinţă face să apară divinul care este totdeauna în spatele nostru. O fiinţă umană care are o credinţă mare poate orice, acesteia totul îi este cu putinţă. O asemenea fiinţă umană va eşua numai când nu-şi va mai da în mod suficient osteneala să manifeste puterea subtilă infinită a Universului. Cel ce va înţelege aceasta va realiza cât de important este să credem, înainte de toate, în forţele noastre proprii.”

În orice situaţie ne-am afla, atunci când avem încredere în forţele lăuntrice este necesar să ne branşăm cât mai repede mintea asupra curentului infinit de forţă emanînd de la Sursa Divină. Aceasta este CREDINTA necesară care face posibil orice miracol. Iisus Cristos spune: „Cel care va avea credinţă cât un bob de muştar, mută şi munţii din loc.”

Tineti minte: Aveti dreptate indiferent daca spuneti ca puteti sa faceti un lucru sau daca spuneti ca nu puteti sa-l faceti. Ambele feluri de convingeri au mare putere. Dar ele genereaza rezultate diferite.

Este util să ne amintim sfatul doctorului VICTOR PAUCHET:

„Totdeauna să ai deplină încredere în tine însuţi! Este foarte important să crezi în ajutorul necondiţionat al stelei tale norocoase, repetându ţi plin de convingere că tu deţii în tine însuţi calităţile necesare care ţi vor permite să realizezi cu succes orice operă. În orice situaţie, fii propriul tău stăpân şi nu conta decât pe tine însuţi în starea de fuziune cu Supremul Infinit: iată prima virtute esenţială.”

Tot el, în incitantul său studiu „Fiţi optimist” ne sfătuieşte: „Optimismul, buna dispoziţie debordantă, bucuria de a trăi, trebuie să constituie starea noastră permanentă. Procedînd astfel, vom fi mereu în contact cu energiile minunate ale Universului.” În continuare el mai afirmă: „Este indispensabil necesar, în epoca în care trăim, să atragem în noi înşine cât mai multe dintre energiile subtile ale optimismului şi curajului, pentru a deveni chiar şi pentru ceilalţi focare exemplare. Trebuie să înţelegem că, dacă uneori nu putem acţiona împotriva circumstanţelor, noi putem face destul de mult acţionînd pozitiv chiar asupra noastră.”

Nasterea desavarsirii incepe cu constienta noastra ca o convingere noua poate fi aleasa. Convingerea poate fi o alegere constienta care sa ne conduca catre succes si catre rezultatele pe care le dorim. Convingerea sau credinta noastra este aceea care hotaraste cat din potentialul nostru vom fi capabili sa aruncam in lupta si reprezinta masura motivatiei si determinarii noastre pe termen lung.

Vergiliu spunea: „Pot pentru ca ei cred ca pot”

Dar ce sunt aceste convingeri? Sunt abordari preorganizate, preformate ale perceptiei, care filtreaza de o maniera apreciabila comunicarea cu noi insine si cu universul exterior. De unde vin convingerile? De ce unii oameni au convingeri care ii propulseaza spre succes pe cand altii au convingeri care ii duc la esec?

Daca vom incerca sa modelam convingerile care cultiva desavarsirea, excelenta, succesul, primul lucru de care avem nevoie este sa aflam de unde vin acele convingeri.

1. Prima sursa este mediul inconjurator. Iata unde se desfasoara in modul cel mai necrutator ciclurile succesului care genereza succes si esecului care genereaza esec. Daca ai trait intr-un mediu in care ai intalnit oameni care au avut parte de esecuri, daca tot ce ai vazut este doar disperare, frica, grija si stres este foarte greu sa-ti formezi reprezentarile interioare care sa cultive succesul. Daca cresti in belsug si succes iti va fi mai usor sa modelezi belsugul si succesul. Daca cresti in saracie si disperare, de acolo iti vor veni modelele de posibilitati si de programare existentiala. Albert Einstein spunea: „Putini oameni sunt capabili sa exprime cu cumpanire pareri care sa nu fie influentate de prejudecatile mediului lor social. Cei mai multi oameni nici macar nu sunt in stare sa formuleze asemenea pareri”. Studiile psihologice au demonstrat insa ca persoane conditionate in mod negativ de mediul lor de viata, puse intr-o alta conditie si intr-un mediu pozitiv dezvoltarii se transforma prin alegerea unui nou set de convingeri. Mediul poate fi un generator extrem de puternic al convingerii, dar nu este numai el. Daca ar fi asa am trai intr-o lume statica in care copiii bogati vor cunoaste bogatia si cei saraci numai saracia. Dar viata arata ca exista oameni bogati care ajung la esec si exista oameni saraci care ajung la succes.

2. Exista insa si alte experiente si cai de invatare care pot fi si ele niste incubatoare ale convingerilor.

Situatii de viata, conjuncturi, oameni pot ajuta la formarea convingerilor. In viata fiecaruia exista situatii sau intamplari pe care nu le poate uita niciodata. Pentru multi, aceea a fost o zi care le-a schimbat pentru totdeauna viziunea lor asupra vietii sau asupra lumii. Multi am trait momente care ne-au lasat o impresie atat de puternica incat ni s-au intiparit in minte pentru totdeauna. Acesta este tipul de experienta care formeaza convingeri noi ce ne pot schimba fundamental viata.

3. O a treia cale de a cultiva convingerea sau credinta este prin intermediul cunoasterii. O experienta directa reprezinta o forma de cunoastere. O alta se cistiga citind, privind filme, invatand si vazand lumea asa cum este infatisata de altii. Cunoasterea este una din caile prin care ne putem descatusa de conditionarile mediului. Oricat de potrivnica este lumea in care traiesti poti citi despre realizarile altora, iti poti creea convingeri care iti vor da posibilitatea ca la randul tau sa reusesti.

4. O a patra cale de a obtine rezultate se creeaza prin rezultatele deja obtinute. Cea mai sigura cale de a creea convingerea ca poti face ceva este sa o faci o data, macar o data. Daca ai reusit o data, este mult mai usor sa-ti formezi convingerea ca vei reusi din nou. A crede ca poti face un lucru devine o profetie de auto-implinire.

5. A cincea cale de a stabili noi convingeri este prin creearea in propria minte a experientei pe care ti-o doresti in viitor ca si cand s-ar produce acum. Aceasta traire anticipativa a succesului experientei poate sa genereze stari noi si atitudini acum in prezent care sa te sustina in atragerea conjuncturilor favorabile. Oricare ar fi telul pe care ti-l stabilesti, daca iti creezi in minte o imagine limpede a rezultatului pe care vrei sa-l obtii si ti-o reprezinti ca si cand deja ai realizat-o, atunci vei intra in tipul de stare care te va sprijini sa obtii rezultatele pe care le doresti.

Toate acestea sunt cai de mobilizare a convingerii si a credintei. Cei mai multi dintre noi ne formam convingerile la intamplare. Ne impregnam de lucruri si ne lasam influentati in bine sau rau de mediul care ne inconjoara.”

Ideea forta: Noi nu suntem o frunza in vant. Ne putem alege si dirija propriile convingeri. Putem alege sa ne dirijam viata constient. Ne putem transforma. Daca pana acum nu suntem multumiti de viata pe care o ducem si de fiinta care suntem trebuie sa realizam ca sistemul nostru de reprezentare si convingerile noastre ne-au dus aici. Si de acum alegem TRANSFORMAREA. Modelarea fiintei desavarsite care vrem sa fim incepe cu modelarea in planul credintei in ceea ce vrem sa fim.

NOTĂ: Acest articol mi-a parvenit pe mail de la o cunoştinţă. Mi s-a părut foarte util şi inspirator şi l-am redat la rândul meu. Un cititor corect, căruia îi mulţumesc cu această ocazie, mi-a semnalat că aceste idei apartin lui Anthony Robbins şi sunt cuprinse în lucrarea ”Putere Nemărginită” pe care o găsiţi aici.