Categorie Meditatie la Sfinx
INVITATIE …LA MUNTE
Ca si anul trecut, dupa perioada de retragere de meditatie – Tabara Hridaya – grupul de yoghini al Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA va petrece urmatoarele zile la munte. Vom face yoga in natura, vom medita in pestera, vom urca la Sfinx si la Omul unde vom realiza meditatii speciale. Pentru a va face o idee cum a fost anul trecut puteti viziona acest clip. Dorul de inalt si de spatiile vaste, dorul nostru de inaltare este adanc amprentat in Inima. Urcarea pe munte este un prilej de a lasa sufletul sa se inalte in mod spontan spre Obarsia sa.
MEDITATIA MUNTELUI
Vă invit să participaţi la o experienţă meditativă deosebită.
Tot ce aveţi de ”făcut” este să vă deschideţi sufletul şi să lăsaţi ca muntele să vă reamintească realitatea a ceea ce sunteţi deja.
Pentru o mai profundă experienţă vă recomand să parcurgeţi cele 3 părţi ale meditaţiei, şi să folosiţi opţiunea FULL SCREEN.
Meditaţia Muntelui – Partea 2
Meditaţia Muntelui – Partea 3
PENTRU FIECARE EXISTA …O PRIMA OARA
Erau mulți în grup care practicau yoga, dar erau și noi veniți și chiar din străinătate. Eram curios dacă or să dea curs acestei propuneri. Pe drumul de venire, unii cu care vorbisem păreau foarte interesați mai mult să vadă acești munți, să urce, la Sfinx, pe Vf. Om. Și totuși, în sinea mea, doream ca această excursie să fie o extensie a ceea ce fusese atât de profund, de tăcut dar totodată înălțător trăit în acea tabără – retragere de 7 zile – în meditație. Începusem pe 15 august, de Sf. Maria. În vremurile vechi, de Sf. Maria oamenii urcau pe munte și invocau binecuvântarea ei. Iar acum chiar urcam pe munte. Da ! Îmi devenise din ce în ce mai clar că programul spiritual trebuia propus și continuat .. așa că … trezirea la ora 6.30 și apoi programul de hatha-yoga, meditația de revelare a Inimii Spirituale, conferințe, meditații în natură, etc. Și, trebuie să recunosc că, în a treia zi am simțit că erau pregătiți să primească provocarea: propunerea de a medita în peștera mică, în perfect întuneric, pe parcursul mai multor ore, în grupuri de câte 10, fiecare grupă intrând cu câte un instructor. Intuisem corect: aproape toți s-au înscris pentru meditația în peșteră. M-am bucurat în sinea mea, pentru că știam de acum, că unii dintre participanți urmau, sub o formă sau alta, să-și depășească propriile limitări. Chiar și în ceea ce privește unele frici legate de întuneric, de moarte, etc. Și ceea ce era cel mai important aspect, era că urmau să pătrundă într-un spațiu care le oferea experiența unei deprivări senzoriale aproape complete, care i-ar fi putut ajuta mult în meditații.
Îmi reveneau deja în minte momentele de acum 10 ani. Era prima oară… când mă retrăgeam pentru o perioadă de meditație, într-o peșteră. Vroiam să rămân doar 2-3 zile, dar experiențele spirituale pe care le-am trăit atunci, m-au făcut să rămân ….o săptămână… Da, pentru toți există o … prima oară. Și pentru toate există un început.
Nu era chiar foarte ușor nici să ajungi în gura peșterii mici. Nu se prea vorbește despre ea. Doar unii călugări mai bătrâni de la Schit știu că acolo, în peștera mică, în vechime, unii monahi se retrăgeau pentru rugăciune. De altfel, ea este și acum necunoscută multora. De jos nu o poți vedea și nici nu ai bănui că în munte, lângă Peștera mare ar mai putea fi vreuna.
Cărarea destul de îngustă, șerpuiește abrupt spre peretele muntelui și deodată îți apare în față pragul înalt ce îți deschide vederea ei. …Ce dor mi-a fost de acest loc! Ca și atunci, prima dată, ca și în alte dăți, ating din nou cu mâinile și sărut această piatră a muntelui înnegrită pe alocuri de fum. Mă închin în fața crucii vechi de lemn, din care parcă mai emană esența de tămâie a rugăciunilor, și mă rog să ne ajute Dumnezeu, și să-i ia în paza sa pe toți cei care se vor ruga și vor medita în peșteră.
Ma uit cu drag la tot ce revăd…la piatra din mijloc pe care atunci am folosit-o ca scaun, ca masă, ca sprijin. La mica adâncitură în care puteam fixa o lumânare. La locul mai plat pe care îmi puneam cana de ceai. În acest antreu, de vreo câțiva metri, mai lat la intrare și mai îngust pe măsură ce intri este săpat în piatră și un mic loc de odihnă la circa 1,5 m înălțime de sol. Nu-i ușor să urci în el. Ai putea spune că e pat, dar seamănă mai degrabă cu un cosciug din piatră pentru că odată urcat și culcat în el, piatra muntelui se află la 20-30 de cm de capul tău. Și totuși … ce bine mă simțeam aici, atunci când reveneam uneori înfrigurat din adâncul peșterii și mă întindeam pe paie și cetină de brad să mă încălzesc la ceai și lumânare…
Știam că nu le pot spune toate acestea lor, dar am urmărit cu cei cu care am intrat să le creez o ambianță familiară, să se simtă în siguranță, protejați între acești pereți de piatră martori la lumina ce ferecaseră în ei ceva din taina rugăciunii.
Spre adâncul peșterii se merge pe vine vreo 7-8 m și apoi intrarea se gâtuie și vreo 3-4 m mergi puțin de-a bușilea sau pe burtă. Ajungem în locul mai plat și bun pentru meditație. Un spațiu aproape circular cu un diametru de circa 2-3 m.Și aici este săpat în piatră un fel de mic pat. De aici, se mai deschide o mică galerie care urcă puțin spre un loc de unde se spune că izvorăște un mic fir de apă cu proprietăți vindecătoare.
Aceasta este mica peșteră în care, acum mă rog ca și atunci, dar de astă dată împreună cu alte suflete, să ne călăuzească Dumnezeu în drumul nostru spre lumină. …Rămânem apoi în meditație…
Ne-am întors, și pe drum mulți mi-au mulțumit pentru cele câteva zile …de basm. Știu că ei au fost acolo precum eroul din basm care pleacă în căutarea unui tărâm tainic, că au luat și din apa vie dar mai presus de asta, au adus în inima lor lumii, o parte din tăcerea muntelui ascunsă în piatră, au deslușit calea uneori anevoioasă dar dreaptă din privirea Sfinxului și au încoronat cu inima lor deschisă piscul Om care îi urcă la CER.
Au urcat unii pentru prima oară la …Om, pentru a se întoarce mai buni, mai frumoși, mai înalți și mai plini de iubire la …OM.
URCAREA PE MUNTE
Am urcat din nou pe Munte. De astă dată am urcat și cu oameni care veniseră pentru prima oară în România. Canadieni, francezi, nemți, americani au văzut pentru prima oară cerul și pământul românesc, de aici, de sus, de unde dorul te cheamă spre Obârșie, de unde frumusețea și orizontul cresc aripi sufletului însetat de spațiu, de lumină, de nemurire. Am urcat mulți în tăcere, trăind solitudinea Muntelui și totodata bucuria împărtașirii cu Omul. Metafora urcării pe Munte era trăită acum și fizic iar ființa parcă se metamorfozase gigantic spre a putea cuprinde de aici, nesfârsirea Cerului Tată și a Pământului Mamă. Între Cer si Pamânt Dumnezeu a pus Omul. Eram noi; era Muntele. Același OM. În mitul reîntoarcerii omului la origini, al urcării Muntelui, al căutării nemuririi ne-am regăsit și noi în aceste câteva zile petrecute în spațiul sacru al Munților Bucegi.
Am urmărit să refacem, pe cât posibil atât interior cât și exterior ritualul urcării pe Muntele Sacru. Acest ritual corespundea în tradiția geto-dacă celor 3 trepte ale inițierii, corespunzând celor 3 niveluri ale structurii acestui grandios templu natural care este Muntele Sacru al dacilor -Kogaionon, și anume: Peștera lui Zamolxe, Platoul Sfinxului și zona Vârfului Om (cf. cerc. C. Pănculescu – ”Taina Kogaiononului – Muntele Sacru al dacilor”). Ne-am propus să realizăm un ansamblu de practici spirituale care să ne permită să ne deschidem față de realitatea spațiului mitic geto-dac și am făcut meditație în Peștera Ialomiței și apoi în Grota mică.
Am urcat la Sfinx unde am realizat de asemenea un șir de meditații de identificare și integrare a câmpului informațional-energetic al acestui atât de învăluit de mister simulacru megalitic. Apoi am urcat către Vf. Om și apoi pe Vârful Ocolit unde am și realizat o meditație în grup, de identificare cu această suis generis piramidă naturală (așa cum arată acest pisc văzut dinspre Vf. Om, pe direcția nord-sud).
Câteva din prelegerile susținute în această perioadă le puteți asculta aici:
MEDITATIE LA SFINX
MEDITATIE LA SFINX
În perioada 1985-1988 am devenit interesat de spiritualitatea dacică și am participat la activități care vizau recunoașterea geografiei sacre geto-dace, vestigiile site-ului de la Sarmisegetusa, a simulacrelor megalitice și a traseelor inițiatice din munții Bucegi împreună cu Cristina Pănculescu, Florin Andreescu, Mihaela Mureșan, Andrei și Aurora Petrescu, Otilia Zamfirescu.
În 1993-1994 am reluat într-un cadru mult mai amplu reunind peste 400 de yoghini cercetarea simulacrelor megalitice din Bucegi și am organizat împreună cu Simona Trandafir meditații de obiectivare a fenomenologiei energetice din Platoul Bucegilor, respectiv Peștera Ialomicioarei, zona Sfinxului și vârful Omul ocazie cu care am si organizat în Bușteni primul simpozion despre spiritualitatea geto-dacică. Am continuat ulterior constant de două ori pe an sa particip la organizarea și susținerea meditațiilor în zona Sfinxului și Omul cu grupuri de practicanti yoga. Pot confirma cele ce s-au mai scris legat de zona Platoului Bucegi si mai precis, zona Pestera, Sfinxul si Omul. Personal am realizat meditatii in aceste locuri si pentru mine aproape de fiecare data au existat stari profunde de translatie temporala, stari de o extraordinara energizare, de expansiune a constiintei. Dar de fiecare data a existat o profunda ancorare subtil energetica in egregorul acestui popor, in spiritul acestui neam si am inteles cum a fost posibil ca pe aceste taramuri sa existe o continuitate de traditie spirituala, de limba si cultura. Am inteles de ce nu am fost dislocati din locurile acestea de marile forte care ne-au amenintat integritatea nationala. Intr-adevar suntem o tara iubita de Dumnezeu! Exista multe locuri sfinte, locuri de pelerinaj in tara noastra dar parca numai aici si numai in meditatie m-am simtit unificat cu neamul acesta, cu originea si cu menirea lui. Nu am facut pana acum publice aceste fotografii de care ma leaga multe amintiri frumoase si sper ca privindu-le sa intuiti ceva din maretia a ceea ce se afla si se manifesta constant pe platoul Bucegilor, la Sfinx.
