PURIFICAREA – Ep. 6: RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA PURIFICAREA PSIHO-MENTALĂ

Procesele fiziologice nu pot fi niciodată separate complet de activităţile psihice şi mentale. Din acest motiv, dezintoxicarea trupului este însoţită, fără excepţie, de fenomene complexe de transformare psihică. Sentimentele chinuitoare, angoasele, anumite rigidităţi şi închistări, depresiile, etc. sunt tot atâtea stări nefaste ce pot fi gradat eliminate. De foarte multe ori se simte o ”uşurare” sufletească care apare odată cu dezintoxicarea organismului.

Putem spune fără să greşim că cea mai importantă reacţie de dezintoxicare (purificare) apare la nivel psihic. Cea mai grea probă pe care o dau pacienţii cu boli grave şi chiar mulţi căutători spirituali nu este cea a reacţiilor fizice neplăcute, ci a depăşirii unei întregi palete de gânduri şi emoţii negative cum ar fi descurajarea, pesimismul, teama, suspiciunea, nerăbdarea, iritarea etc. Pe măsură ce medicina psihosomatică face progrese, se constată că factorul psihic este foarte important în procesul îmbolnăvirii şi, mai ales în procesul de vindecare. Eliminarea toxinelor psiho-mentale durează mai mult şi este mai dificilă decât procesul eliminării toxinelor fizice.

Numai plantele şi regimurile alimentare nu pot ajuta pacientul să depăşească momentele dificile. El trebuie să facă eforturi conştiente de autodepăşire, de reorientare fermă a sufletului şi minţii spre aspectele pozitive. “Armele” în această luptă nevăzută, dar adesea foarte dură, care se dă în timpul dezintoxicării şi vindecării, sunt meditaţia şi rugăciunea, sugestia pozitivă, tehnicile de respiraţie, mişcarea conştientă, buna dispoziţie şi relaxarea. Toate aceste mijloace urmăresc trezirea unor sentimente binefăcătoare, care joacă rolul unui medicament, cu efecte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Sentimentele şi atitudinile care trebuie cultivate în această perioadă sunt credinţa în Dumnezeu şi în vindecare, calmul profund, dragostea de viaţă, iubirea de semeni, luciditatea, simţul umorului… Odată ce această luptă cu tendinţele psihice negative este câştigată, se poate spune că vindecarea în urma purificării, devine doar o problemă de timp şi de răbdare. Cel ce se vindecă descoperă cu uimire în această etapă faptul că starea de boală care era o adevărată frână, s-a transformat acum în factorul mobilizator şi transformator al fiinţei sale.

Video

PURIFICAREA – Ep. 5: MODALITĂŢI ŞI MIJLOACE DE PURIFICARE

În episodul de astăzi am trecut în revistă principalele modalităţi de purificare pe care le putem folosi în vederea prevenirii şi ameliorării unor afecţiuni. Multe dintre ele sunt integrate în viaţa de zi sau sunt repetate periodic şi de către cei aflaţi pe o cale spirituală în intenţia asigurării unei stări de puritate şi armonie lăuntrică.

CE TRANSFORMA RUGACIUNEA IN MEDICAMENT ?

Raspunsul la aceasta intrebare este chiar cheia eficientei in rugaciune. Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in conformitate cu religia si credinta proprie, cu cuvintele si dupa cunoasterea pe care o are. Fiecare dintre cei ce se roaga doreste, aspira, comunica sau pur si simplu se bucura in rugaciunea sa, dorind sa obtina un anumit raspuns sau semn ca ea a fost ascultata.

Ce face insa ca pentru unii rugaciunea sa fie datatoare de bucurie si de sanatate launtrica, iar pentru altii sa fie doar un obicei oarecum mecanic ce nu aduce decat putine roade? Iata cativa factori esentiali pentru ca rugaciunea sa aiba o eficienta maxima, chiar si atunci cand ne confruntam cu o situatie dificila, o suferinta sau o boala:

 1. Sinceritatea si iubirea

 “Este mult mai bine ca in rugaciune sa punem multa inima si putine cuvinte, decat multe cuvinte si putina inima” – acesta este indemnul pe care un intelept il adresa discipolilor sai. Rostirea mecanica si lipsita de simtire a cuvintelor unei rugaciuni nu aduce niciodata efectele dorite si chiar mai mult, poate sa ne indeparteze de ea. Mai ales la inceputul practicii rugaciunii, este bine sa alegem momente in care putem sa ramanem in liniste, fara a fi deranjati de nimeni si astfel sa ne rugam in tacere, rostind rugaciunea in minte, sau daca ne este greu, sa o facem doar cu mintea, sa o murmuram in soapta. Pentru ca sinceritatea si afectivitatea sa poata inflori in fiinta noastra este necesar sa lasam inima sa vorbeasca cat mai liber si sa exprime intr-un mod total atat sentimentele, cat si necesitatile noastre. Dumnezeu stie intotdeauna ceea ce noi avem nevoie, insa cu siguranta nu se va supara atunci cand noi vom urmari sa dialogam cu el, asa cum am face cu cea mai apropiata fiinta, impartasindu-i nevoile si bucuriile noastre. De asemenea, citirea unor texte spirituale, cum ar fi vietile sfintilor sau Biblia, poate sa ne impulsioneze sa gasim starea launtrica adecvata pentru a declansa in noi aceasta forta vindecatoare. Cei ce nu pot citi datorita suferintei sau slabiciunii, pot sa asculte ceea ce le citeste o persoana apropiata, cautand nu doar sa asculte, ci sa traiasca fiecare cuvant.

2. Perseverenta in a dialoga interior cu Dumnezeu

 Acesta este un factor de o mare importanta. Indiferent daca suntem intr-o stare fizica buna sau chiar foarte proasta, vointa si perseverenta de a continua sa ne rugam poate constitui un veritabil “colac de salvare”. Un sfant afirma faptul ca atata vreme cat fiinta nu se opreste din ruga si prin urmare creeaza premizele unei transformari interioare, Dumnezeu nu o va parasi si ea nu se va pierde, nici chiar in cele mai grele conditii de boala sau suferinta. Cu atat mai mult in cazul bolilor grave sau a situatiilor limita, rugaciunea poate sa fie cel mai puternic sprijin. Este bine ca in astfel de cazuri grave, ea sa fie realizata continuu, cu tot sufletul, avand toate sansele sa fim ajutati atata vreme cat mai putem gandi sau rosti chiar si numai cateva cuvinte. Efortul realizat astfel se va repercuta in mod misterios asupra intregii noastre stari si chiar daca la inceput ne va putea parea steril, este necesar sa continuam, cu o cat mai deplina stare de abandon in fata vointei lui Dumnezeu. Nu trebuie sa uitam in aceasta directie ca uneori rugaciunea poate sa para o lupta in care noi infrangem in propria noastra fiinta inertia, orgoliul, atasamentele inferioare, tendintele grosiere, inchiderea sufleteasca. Din aceasta lupta interioara, in care armele noastre sunt perseverenta, linistea launtrica si iubirea, este bine sa nu ne oprim pana cand nu simtim o transformare radicala in bine in intreaga noastra fiinta, chiar daca pot exista uneori si etape mai dureroase. Daca perseverenta este o calitate care ne lipseste, putem apela in ultima instanta la o modalitate ce amplifica foarte mult eficienta rugaciunii – aceea de a ne ruga impreuna cu alte fiinte deschise fata de aceasta, in mod constant, zilnic la aceeasi ora, fie ca suntem impreuna in aceeasi camera sau chiar la distanta.

Pentru cei ce inca se indoiesc ca pot sa fie suficient de perseverenti merita sa amintim exemplul Sfantului Serafim de Sarov care, retras intr-o padure departe de lume, s-a rugat timp de trei ani in continuu, ingenuncheat pe o piatra mare, fara ca macar sa se clinteasca, pana ce genunchii sai ajunsesera o rana vie. Intrebat cum a putut face o astfel de actiune supraomeneasca, el a raspuns: “Nu as fi putut ramane astfel nici macar o ora, daca Dumnezeu nu ar fi vrut aceasta.”

3. Perceperea raspunsului la rugaciunile noastre

 Este una dintre etapele esentiale, desi foarte des neglijate. Desi exista in multi convingerea ca rugaciunea este o modalitate spirituala importanta, se ignora faptul ca Dumnezeu are intotdeauna la dispozitie toate posibilitatile de a ne raspunde intr-un mod foarte accesibil noua si de multe ori surprinzator. Atunci cand vorbim sau il rugam ceva pe un prieten ni se pare firesc ca dupa formularea cererii noastre sa asteptam tacuti ca el sa ne raspunda.

Cu atat mai mult, in dialogul interior purtat cu Dumnezeu, care este de mii de ori mai constient si mai atent la fiinta noastra decat cel mai apropiat prieten, este firesc sa “ascultam” interior in tacere raspunsul la rugaciunile noastre, sa oprim pentru cateva clipe fluxul vorbirii si al gandurilor pentru a crea timpul si conditiile necesare receptionarii raspunsului.

Raspunsurile pot surveni in nenumarate moduri: in primul rand, imediat dupa rugaciunea noastra realizata in mod foarte sincer si din inima, raspunsul poate sa apara sub forma unei STARI interioare, pline de puritate, de tacere launtrica profunda, de incurajare, de iubire coplesitoare, de intensa destindere si de aparitie a unor noi perspective interioare etc. Pe termen mai lung, raspunsurile pot surveni sub forma unei inlantuiri de actiuni semnificative care au rolul de a ne arata cum este mai bine sa actionam, de a ne scoate in cale fiinte ce ne pot ajuta sau de a ne permite sa avem acces la remediile si metodele de care avem nevoie. Odata ce am inceput sa ne rugam constant, atentia noastra trebuie sa fie mereu treaza pentru a intelege corect mesajele ce sunt sugerate pentru noi prin tot ceea ce ni se petrece si prin toate conjuncturile care apar. Perceperea acestor raspunsuri interioare care apar in timp ce ne rugam este ceea ce ne ofera totodata puterea de a continua.

            Traind astfel, rugaciunea nu este un efort, ci reprezinta o comunicare plina de savoare si de pace, care ne atrage din ce in ce mai mult spre a descoperi spatiul interior al constiintei de sine.   Putini oameni inteleg faptul ca marii duhovnici si cei ce s-au apropiat de o stare de mare curatenie interioara nu realizeaza diferite asceze (cum sunt postul indelungat sau retragerile in pustietate) cu o inima arida si dintr-o lipsa sufleteasca, ci aceste manifestari decurg ca urmare a unor aspiratii interioare, aspiratii ale sufletului treaz si viu care incepe sa se hraneasca din alte surse decat cele ale oamenilor obisnuiti: bucuria, dragostea de Dumnezeu si de oameni, extazul mistic. Trupul ajunge in aceste conditii sa fie la randul sau hranit de catre suflet, iar vindecarea lui poate sa apara ca o urmare fireasca a acestei transformari launtrice. Asadar, rugaciunea ca si meditatia atunci cand sunt asumate ca mijloace de a inalta si inspira sufletul devin vindecatoare totodata si pentru trup.

TERAPIA CU ROUA

Prin anii 95-96 avand ocazia sa lucrez intr-o baza de tratamente care promova modalitatile naturale de vindecare am recomandat o forma de terapie mai putin cunoscuta ”terapia cu apa de roua”. Recent mi-a fost trimis acest clip unde, cu bucurie, am regasit marea majoritate a efectelor terapeutice precum si a modalitatilor de folosire a apei de roua. Si nu in ultimul rand, am retrait bucuria, prin evocarea unei perioade de efervescenta si daruire in mijlocul celor suferinzi. Tuturor le sunt recunoscator. 

CURA DE PRIMAVARA

Primavara este anotimpul retrezirii energetice si al bucuriei, al dragostei libere, marcand schimbari profunde in intreaga Natura, de la vegetatia care revine la viata la organismul si psihicul uman. Sub actiunea razelor solare si a energiilor efervescente care abunda, ceea ce este acumulat in exces in trupul nostru incepe sa se fluidifice si sa fie treptat eliminat. Organismul isi leapada acum incarcatura greoaie de peste iarna pentru a putea respira liber, pentru a absorbi fara piedici substantele noi si regenerante pe care primavara le aduce. Adesea acest proces este insotit de fenomene pe cat de neplacute pe atat de frecvente pentru cei nepregatiti: aparitia gripei, a racelii de primavara, reactivarea unor gastrite sau a afectiunilor reumatice, declansarea alergiilor. Cum putem face pasul catre primavara evitand acest cortegiu de fenomene nedorite si regenerandu-ne laolalta cu intreaga Natura? Raspunsul ni-l ofera chiar ea – Natura prin ceea ce ne pune la dispozitie: plante si alimente proaspete cu puternice efecte purificatoare.

Ritmul naturii si ritmul uman

Nu putem intelege cu adevarat transformarile uimitoare ce au loc in fiinta noastra fara a observa cu atentie legatura continua care se formeaza intre noi si exterior: schimbarile de temperatura, prezenta sau absenta luminii soarelui, ploaia, temperatura de afara sunt doar cateva dintre procesele care ne influenteaza permanent, mult mai mult decat am putea banui, chiar si in situatia in care nu ne expunem direct conditiilor atmosferice, ci stam relaxati in camera noastra bine incalzita… Suntem mai mult decat credem, legati prin fire invizibile de realitatea exterioara, organismul nostru raspunzand impreuna cu intreaga Natura vie la miscarile planetelor, ale Soarelui si Lunii, la modificarile climatice si la diferitele influxuri energetice provenind din Univers. Fara posibilitatea de a influenta natura acestor fenomene, omul poate insa, datorita inteligentei cu care este inzestrat, sa se adapteze cu abilitate la aceasta armonie exterioara si sa descopere astfel ca intotdeauna Natura ii pune la dispozitie toate resursele de care are nevoie pentru a trai foarte sanatos.

De ce sa facem o cura?

In mod natural, in perioada de iarna organismul este “dispus” sa digere cu mai mare usurinta alimente grele. Cele mai multe branzeturi, seminte de leguminoase uscate si preparate conservate se consuma in acest anotimp. Fireste ca aceasta nu se produce intotdeauna fara “efecte secundare”: ficatul devine mai incarcat, sangele tinde sa devina mai acid, colonul si tubul digestiv retin si o anumita cantitate de produsi nocivi, sistemul imunitar slabeste. Cu alte cuvinte, organismul devine un teren propice pentru acumularea unor substante nedorite si totodata incepe sa resimta lipsa enzimelor vii, precum si a vitaminelor si mineralelor pe care nu le-a putut prelua din hrana de peste iarna. Cu cat mai repede vom ajuta organismul sa scape de acest balast, cu atat ne vom regasi mai repede tonusul, fara a mai trece prin perioadele neplacute de astenie si fara a ne confrunta cu “bolile primaverii”. Cura de primavara, realizata pe o perioada care poate sa se deruleze de la una-doua zile pana la doua saptamani, este o cale de o eficienta imediata in purificarea si refacerea organismului, cu conditia sa fie realizata in concordanta cu posibilitatile noastre vitale.

Aceste cure menite sa curete organismul de toxine si sa ne redea astfel tonusul se bazeaza aproape in totalitate pe fructe si legume proaspete, sucuri din plante, salate de cruditati si chiar plante medicinale mai putin cunoscute din punct de vedere al uzului alimentar, dar nu mai putin gustoase. Iata in continuare cateva dintre cele mai eficiente verdeturi de primavara care pot fi folosite in acelasi timp ca alimente, dar si ca medicamente vegetale naturale:

Papadia (Taraxacum officinalis)

Salatele din frunze proaspete (tinere) de papadie sunt printre cele mai puternice depurative ale primaverii. Afectiunile hepatice, anemia, guta, pletora pot sa fie foarte mult diminuate prin folosirea acestui tonic amar. Preparate cu zeama de lamaie, ulei vegetal, sare si cateva condimente, salata din frunze crude de papadie actioneaza ca normalizant al functiilor intestinului, are efecte anticonstipante si combate o serie intreaga de boli de piele, de la dermatoze persistente la eczeme si ciuperci. Este cea mai utilizata planta in cadrul curelor naturale de slabire din perioada primaverii.

Leurda (Allium ursinum)

Frunzele de leurda sunt binecunoscute de cei ce colinda primavara prin padurile de foioase, mai ales in zonele mai umede, pe malurile izvoarelor. Usor de recunoscut dupa puternicul miros de usturoi pe care il degaja, planta are o nota aparte in arsenalul terapeutic al primaverii. Efectul depurativ concretizat in special prin eliminarea acidului uric este completat de un puternic efect antitoxic – ea facand parte dintre plantele folosite contra intoxicatiei cu nicotina. In cazul femeilor afectate de mastite sau alte boli ale sanilor, mai ales cand sunt corelate si cu predispozitia la cistite sau alte infectii in corp, se recomanda o cura de cel putin 10 zile cu aceasta planta, sub forma de adaos la salatele de cruditati si suplimentar sub forma de supe si piureuri.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Desi este cunoscuta mai ales ca planta medicinala, traista ciobanului poate fi utilizata ca un aliment delicios, sub forma de salata proaspata din frunzele crude proaspat aparute. Pentru prepararea acestei salate cu efecte remarcabile de reglare a tensiunii si de eliminare a dezechilibrelor hormonale la femei, se pot adauga frunze proaspete de telina, putina salata verde, zeama de lamaie din abundenta si putin ulei vegetal obtinut prin presare la rece. Se mesteca cu atentie si este de preferat sa se manance, impreuna cu alte cruditati, in cure de 2-7 zile.

Vita de vie (Vitis vinifera)

Frunzele proaspete, la fel ca si carceii abia aparuti confera un gust proaspat, usor acrisor, salatelor de cruditati. Cu conditia sa nu fie preparate prin fierbere sau incalzire, frunzele de vita (mai ales din vita cu struguri negri) combat eficient obezitatea si celulita. Chiar si cazurile persistente de celulita pot fi ameliorate realizand o cura de cruditati de 2 saptamani in care la cel putin o masa se va consuma salata cu frunze de vita. In plus, in urma unei astfel de cure se va putea remarca imbunatatirea circulatiei sanguine si combaterea varicelor, reglarea menstruatiei in cazul femeilor (mai ales in situatia tendintei catre hemoragii abundente).

Iarba grasa (Portulaca oleracea)

Usor de recunoscut dupa frunzele sale rotunjite si carnoase, ea reprezinta un ingredient foarte apreciat in alimentatia vie din perioada primaverii datorita gustului placut si hranitor. Folosita direct la salate sau ca adaos la supe, ea are puternice proprietati antiinflamatorii, de combatere a bronsitelor care sunt frecvente in aceasta perioada, precum si un puternic efect vermifug. La salate nu se foloseste in doze prea mari, deoarece poate sa declanseze un efect laxativ.

Spanacul (Spinacia oleracea)

Este una dintre plantele cele mai nutritive, fiind din acest motiv recomandat in mod special copiilor – carora le favorizeaza cresterea – batranilor si convalescentilor. Un foarte bun antianemic datorita continutului ridicat de fier, recomandat in avitaminoze (mai ales in carentele vitaminelor B1, B2, B3 si C), el este un purificator al sangelui si un remediu contra bolilor de piele cronice. Datorita silicatilor nu este recomandat suferinzilor de guta, artrita, reumatism si diabet.

Urzica (Urtica dioica)

Una dintre plantele folosite din cele mai vechi timpuri pentru rolul sau terapeutic si alimentar, combina efectele depurative remarcabile cu un efect de revitalizare si regenerare a organismului. Frunzele proaspete ale urzicilor abia aparute sunt considerate datorita secretinei pe care o contin, printre cele mai puternice stimulente ale secretiilor digestive. Urzica contine un adevarat arsenal de substante benefice in revenirea de dupa perioada de iarna: saruri minerale (fier, sulf, siliciu, mangan), vitamine (B, E, C, K) si este totodata intre cele mai bogate sursa de clorofila. Toate acestea o recomanda in anemie, slabiciune accentuata, reumatism si boli ale articulatiilor, psoriazis. Nivelul glicemiei este redus in mod eficient in cazul persoanelor care sufera de diabet, dar care tin cure cu frunze de urzica si papadie. Pentru a prepara salata doar din frunze de urzica, se spala cu atentie frunzele crude si se amesteca cu apa si putina sare. Se poate acri cu putina zeama de lamaie sau otet de mere si miere de albine.

Macris (Rumex acetosella)

Este o planta binecunoscuta entru puternicul gust acru al frunzelor. Adaugate ca si condiment la salate si supe, frunzele crude de macris stimuleaza digestia si ajuta la refacerea puterilor in cazul persoanelor bolnave, mai ales dupa stari febrile. Datorita continutului de oxalat de potasiu si acid oxalic, nu este recomandata persoanelor care sufera de reumatism, guta sau artrita si nici de persoanele cu hiperaciditate gastrica. Nu se prepara in vase metalice si nu se combina cu apa minerala, fiind incompatibile.

Hrean  (Armoracia rusticana)

Frunzele crude confera hranei o aroma agreabila si stimuleaza totodata procesele digestive. Ele au efecte de combatere a anemiei si a problemelor respiratorii. Proprietatile lor purificatoare si stimulative sunt foarte de dorit in cazul persoanelor care se confrunta frecvent cu raceli, amigdalite, gripe, sinuzite, probleme respiratorii asociate cu o secretie abundenta de mucus.

Loboda (Atriplex hortensis)

Binecunoscutele frunze de loboda, folosite adesea pentru supe in perioada primaverii pot sa constituie un ingredient al salatelor depurative din cura de primavara. Datorita saponinelor din compozitie, are puternice efecte in afectiunile respiratorii inflamatorii, in tulburari digestive si boli de piele. Folosirea zilnica pentru cel putin o saptamana poate sa usureze mult tulburarile hepatice si biliare, mai ales cazurile de dischinezie. Contine o doza considerabila de vitamina C.

Banutii (Bellis perennis)

Nu trebuie sa va surprinda faptul ca binecunoscutii banutei, cu o inaltime de doar cativa centimetri, dar care umplu pajistile cu florile lor alb-rozalii odata cu venirea primaverii, pot fi utilizati si in scop culinar. Florile culese de preferinta atunci cand soarele este la amiaza pot sa completeze foarte bine gustul si chiar aspectul salatelor proaspete. Sunt recomandati mai ales in cazul afectiunilor respiratorii si vasculare. Aceasta planta delicata intareste aparatul circulator, combate gradat fenomenele neplacute rezultate in urma anumitor comotii cerebrale si inlatura pietrele de la vezica urinara. Se vor consuma in doze moderate, ca adaos la salata verde sau la salatele de papadie.

METODE SIMPLE PENTRU CURA DE PRIMAVARA

O cura eficienta poate sa dureze intre o zi (in cazul persoanelor mai slabite) si 10-14 zile atunci cand exista o buna vitalitate si se doreste o purificare adecvata a organismului. Ea presupune in primul rand o hranire perfect naturala, fara carne si fara nici un alt aliment greu digerabil care ar putea obstructiona procesul natural de purificare si regenerare a organismului. In general, o astfel de cura presupune o alimentatie bazata pe cat mai multe cruditati. Ideal este sa avem o alimentatie 100% vie, in care nici un aliment sa nu fie preparat prin incalzire. Avand insa in vedere ca acest tip de hranire nu este accesibil persoanelor cu un foc digestiv mai slab, este foarte bine daca in alimentatie exista cel putin 60-70% hrana vie.

Indiferent de varianta abordata, se va avea in vedere sa se evite consumarea branzeturilor si a alimentelor grele (preparate cu mult ulei, soia, naut), a zaharului si a oricaror produse cu componente chimice, sintetice (indulcitori, coloranti, conservanti etc.). In afara verdeturilor specifice acestui anotimp (pe care, in parte, le-am prezentat anterior) se vor introduce in alimentatie si salatele din radacinoase: morcovi, telina, patrunjel, ridichi de luna.

In cazul in care se foloseste si hrana calda, meniul poate fi completat cu supe si piureuri de legume bine fierte, condimentate din belsug cu plante picante: ghimbir, maghiran, cimbru, busuioc, piper, ardei iute.

Folosirea condimentelor are un rol foarte important in stimularea proceselor digestive si in fluidificarea si eliminarea acumularilor nocive, a mucozitatilor aderente la nivelul sinusurilor sau traseului respirator, precum si la nivelul traseului digestiv. Se vor adauga de asemenea in alimentatie, supele si terciurile din cereale integrale (hrisca, orez, porumb, grau), preparate cu legume si condimente.

Chiar daca este mai greu de acceptat la inceput, nu trebuie sa va feriti de gustul amar, care este prezent acum in cele mai multe dintre verdeturile de primavara. Obisnuindu-ne treptat cu acest gust destul de rar folosit in alimentatia curenta nu numai ca ajutam usurarea organismului dar vom resimti o stare clara de regenerare interioara, de refacere a starii noastre psiho-mentale benefice. Mai ales in cazul celor care s-au obisnuit sa consume mari cantitati de mancare (mai ales mancare grea) o astfel de cura de cruditati in care gustul amar sa fie prezent intr-o proportie mai mare are efecte aproape miraculoase in combaterea obezitatii, constipatiei si a bolilor cronice.

Cei care constata ca un asemenea regim este dificil de abordat, pot sa realizeze o mini-cura pentru doar o zi pe saptamana.

O varianta eficienta a curei de primavara este aceea in care se apeleaza la un regim lacto-vegetarian strict (fara carne) in care masa de dimineata este alcatuita integral din sucuri obtinute in mixerul electric, din plantele de primavara prezentate. Un astfel de suc din plante, cu apa si putina lamaie se va consuma numai pe stomacul gol, fara a mai manca nimic dupa aceea pentru cel putin 4 ore, interval in care se va instala o intensa, dar placuta senzatie de foame.

Incheierea unei astfel de cure de cruditati, mai ales in cazul in care am realizat-o pentru mai mult de 3 zile, trebuie sa se faca treptat, incluzand mai intai in alimentatie alimente preparate usoare: compoturi, supe si piureuri foarte bine fierte, terciuri din cereale (mamaliga). Doar dupa 1-2 zile se poate trece fara probleme la folosirea unor alimente mai consistente, de genul branzeturilor si lactatelor sau a semintelor oleaginoase, a leguminoaselor.

Alte recomandari pentru perioada curei

– Nu asteptati pasiv ca regenerarea plenara a fiintei sa se produca doar prin alimentatie, in lipsa unei activitati fizice adecvate. Asa cum intreaga natura este acum intr-o activitate febrila, urmariti sa va regasiti cat mai curand bucuria de a trai si entuziasmul in cel mai simplu mod: fiind cat mai des in Natura, respirand profund, admirand frumusetea primelor flori si a primelor frunze care apar si lasandu-va patrunsi de sunetele relaxante ale Naturii. Atunci cand sunteti in Natura respirati profund, dilatand cat mai mult narile si umfland pieptul pentru a va impregna cat mai mult cu energia proaspata a aerului.

– Folositi pe cat posibil pentru baut, in locul apei de la robinet, apa de izvor in care ati lasat la macerat cateva fire proaspete de busuioc.

– Daca va simtiti coplesiti de astenie, de plictiseala sau de dezinteres, nu ezitati sa apelati la una dintre metodele naturale redescoperite de psihologii americani si pe care am putea s-o numim in mod sugestiv “metoda zburdatului”. Trecand de nuanta de amuzament pe care s-ar putea sa v-o trezeasca aceasta denumire, metoda presupune ca indiferent de “greutatea” starii noastre interioare sa incepem sa ne manifestam precum copiii, atunci cand sunt fericiti: sa sarim intr-un picior, sa alergam dupa vrabii, sa zburdam in jurul fiintei iubite, sa fim exuberanti si sa manifestam aceasta prin miscare. Chiar daca la inceput nu simtim nici o dorinta de a face aceasta, odata cu primele miscari in noi se trezeste in mod miraculos acea bucurie a copilariei. Incetati sa va ganditi la faptul ca un adult este ridicol daca este inca jucaus. Jucausenia noastra va trezi si in cei din jur, acelasi suflu viu al tineretii si le va aduce si lor zambetul pe buze si bucurie in suflet.

Reamintindu-ne de sfatul de a ne integra in ritmul naturii, ce alta modalitate mai buna ar fi decat de a trai bucuria unui nou inceput?

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 9

Extractele naturale din orz verde

Orzul verde este frecvent recomandat de terapia naturală. El este utilizat în mod curent în tratamentul a mai mult de 40 de afecţiuni, de la cancer, afecţiuni digestive, pulmonare, circulatorii şi până la boli nervoase grave. În mlădiţele de orz verde se dezvoltă una dintre cele mai complexe şi complete compoziţii de minerale şi vitamine care se pot găsi în vegetalele cu valoare terapeutică. O astfel de carte de vizită este suficientă pentru a include orzul verde între remediile ce nu trebuie să lipsească din farmacia verde a casei.

Scurtă istorie

Orzul verde (Hordeum vulgare), ca plantă cu efecte remarcabile asupra organismului, a fost folosit în medicina tradiţională a mai multor popoare din Europa şi Asia îndepărtată, încă din antichitate.

Studiile moderne asupra proprietăţilor acestei plante încep însă la sfârşitul anilor 80 când un medic şi cercetător japonez, dr. Yoshihide Hagiwara realizează o serie de teste şi cercetări, confirmând şi dintr-o perspectivă ştiinţifică efectele remarcabile ale sucului de orz verde asupra organismului uman. În studiile sale a folosit mai multe sute de plante, în diferite faze de creştere şi l-a analizat amănunţit din perspectiva componenţei chimice şi a efectelor terapeutice. El a descoperit astfel că orzul verde conţine în cantităţi considerabile cele mai valoroase elemente necesare dezvoltării armonioase a corpului omenesc şi totodată este un produs cu efecte terapeutice excelente. Deşi atenţia medicului japonez a fost orientată în mare măsură asupra acţiunii de regenerare celulară şi încetinire a procesului de îmbătrânire, el a remarcat în acelaşi timp şi efecte mai ample asupra organismului, care recomandă sucul de orz verde ca remediu în multe dintre bolile grave. Cercetările şi eforturile sale de a găsi o sursă alimentară care să aibă acţiune enzimatică, de a contracara îmbătrânirea şi îmbolnăvirea, au fost recunoscute de către Fundaţia Internaţională de Medicină Preventivă la conferinţa anuală cu tema „Înfrângerea procesului de îmbătrânire”, din noiembrie 1981 de la Felt Forum. Pentru studiile sale în domeniul nutriţiei şi farmacologiei, pentru ideile şi descoperirile sale, Dr.Hagiwara a primit mai multe distincţii şi premii din partea Guvernului japonez, Asociaţiei de Invenţii a Societăţii Farmaceutice a Japoniei şi din partea diferitelor catedre de medicină din Japonia.

O compoziţie impresionantă

În urma studierii conţinutului de principii active, în diferite faze de creştere ale plantelor de orz, s-a putut constata faptul că planta conţine cele mai bune resurse nutritive necesare organismului uman atunci când atinge înălţimea de 20-30 cm. În acest stadiu, frunzele de orz conţin vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B12), acid nicotinic, vitamina E, vitamina C şi o mare cantitate de fier, calciu, mangan, magneziu, molibden, zinc, cupru, bioflavonoide, polizaharide, polipeptide şi clorofilă.

Această compoziţie biochimică a plantei verzi îi conferă un efect curativ remarcabil mai ales prin acţiunea de încetinire a procesului de îmbătrânire celulară, stimularea proceselor de refacere şi obstrucţionarea proliferării celulelor maligne, prin mecanisme încă neelucidate.

Comparativ cu alte plante – care la rândul lor sunt „campioni” în conţinutul de substanţe cu rol terapeutic – orzul verde conţine:

– de peste 250 ori mai multă vitamina A decât lăptuca (salata verde),

– de peste 25 ori mai mult potasiu decât bananele,

– de peste 11 ori mai mult calciu decât laptele,

– de peste 7 ori mai multă vitamina C decât portocalele,

– de peste 10 ori mai multă vitamina B1 decât spanacul,

– de peste 23 ori mai multă biotină (factor din grupul vitaminelor B) decât laptele,

– 2000 micrograme SOD (Superoxid distmutaza) activ, la o proporţie de două grame de orz verde sub formă de pudră.

Sucul proaspăt extras din orzul verde constituie fără îndoială forma terapeutică cea mai eficientă din punct de vedere al administrării, dar obţinerea ei poate prezenta şi anumite dificultăţi, mai ales în condiţiile vieţii urbane. Tratamentul cu suc de orz verde trebuie realizat constant, fiind necesară zilnic o cantitate de 50 ml de suc proaspăt. O soluţie pentru cei care au nevoie în mod stringent de acest preparat „viu” este aceea de a cultiva planta chiar în casă, în mai multe ghivece sau tăvi. Pentru aceasta seminţele de orz vor fi înmuiate în apă pentru un interval de 24 de ore după care se însămânţează în pământ şi se stropesc regulat. Extracţia sucului se realizează în momentul în care planta ajunge la o înălţime de 20-30 cm, folosind un storcător centrifugal sau un mixer electric. În acest ultim caz, frunzele mărunţite ale plantei se amestecă cu puţină apă, se mixează şi în final se strecoară printr-un tifon fin. Reziduul de plantă va fi stors cu putere. În final sucul obţinut va conţine atât apă cât şi sucul proaspăt al plantei şi prin urmare va fi consumat fără a mai fi diluat. Sucul nu se conservă mai mult de 12 ore nici măcar la frigider; el va fi consumat în aceeaşi zi în care a fost extras.

Datorită faptului că nu întotdeauna obţinerea sucului de orz verde este o metodă rapidă şi accesibilă oricui, mai ales pentru cei ce se confruntă cu suferinţe grave, a devenit necesară crearea unui extract care să-şi păstreze proprietăţile în timp şi totodată să fie disponibil în cantităţi suficiente.

Pornind de la această idee, medicul japonez Hagiwara s-a concentrat asupra realizării unui astfel de concentrat natural uşor de păstrat şi administrat. Folosind orez brun şi dextrină în proporţie de 75% în amestec cu suc de orz transformat în pulbere (25%), el a obţinut o pudră care putea fi păstrată timp îndelungat fără a-şi diminua proprietăţile.

Ideea, preluată de doctori şi specialişti germani şi americani, a condus la obţinerea unui extract sub formă de pudră superior celui al doctorului japonez. Este vorba de un extract pur din orz verde, fără dextrină şi orez brun, aproape identic cu sucul proaspăt. Acest tip de pulbere are majoritatea efectelor curative ale sucului proaspăt, diferenţa constând în absenţa unor enzime vii şi a substanţelor cu caracter volatil.

Fie că apelăm la un astfel de extract accesibil sub formă de pulbere sau ne preparăm singuri sucul proaspăt din orz verde, beneficiile vor apărea în scurt timp.

Principalele indicaţii terapeutice ale orzului verde

Înainte de a prezenta bolile în care este recomandat sucul de orz verde, trebuie menţionat faptul că aproape că nu există suferinţă care să nu poată fi ajutată chiar şi într-o mică măsură prin intermediul acestui „concentrat natural”. Fără a fi un panaceu, orzul verde poate totuşi să acţioneze amplu asupra organismului prin câteva mecanisme simple:

– stimularea drenării toxinelor din corp, datorită conţinutului de clorofilă şi substanţe cu acţiune diuretică şi de drenaj hepatic.

– remineralizarea organismului şi echilibrarea balanţei vitaminelor din organism

– atât oligoelementele cât şi vitaminele intervin în toate liniile metabolice corporale. Datorită lor se poate explica în mare măsură acţiunea complexă pe care planta o exercită asupra pielii, sistemului nervos şi endocrin, în cazul tulburărilor metabolice etc.

În plus, clorofila conţinută în orzul verde generează, sinergic cu celelalte substanţe conţinute de el, un efect important antitumoral, de reglare a activităţii sistemului cardio-vascular şi respirator, de tonifiere a aparatului digestiv.

Prin urmare, în acelaşi timp purificator dar şi tonic, sucul de orz verde este utilizat cu succes ca remediu principal sau ca adjuvant (în bolile grave) în următoarele afecţiuni:

– Boli ale aparatului digestiv: stomatită, anorexie, gastrită, ulcer, pancreatită (adjuvant), colită. Cazurile de gastrită şi ulcer răspund favorabil foarte rapid la administrarea de suc sau de pulbere diluată în apă.

– Boli hepatice: hepatită virală, adjuvant în ciroză, colecistită. În cazul bolilor hepatice tratamentul se derulează în general pe o perioadă mai lungă de timp (de ordinul lunilor de zile), în care este necesară respectarea strictă a dietei şi folosirea plantelor cu efecte de tonifiere şi decongestionare hepatică.

– Afecţiuni cardio-vasculare: cardiopatie ischemică, ateroscleroză cerebrală, infarct miocardic, hiper şi hipotensiune arterială, hemoroizi, ulcere varicoase, tromboflebite.

– Afecţiuni ale sistemului nervos: retard psiho-motor, neurastenie, insomnie, schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie facială.

– Afecţiuni metabolice: diabet, obezitate, anemie, carenţe de minerale şi vitamine.

– Afecţiuni respiratorii: astm bronşic, bronşită, gripă, viroză pulmonară, TBC pulmonar, rinită alergică.

– Afecţiuni maligne: cancer cu diferite localizări; în aceste cazuri sucul de orz verde este doar un adjuvant preţios care va completa tratamentul dietoterapeutic şi fitoterapeutic adecvat.

– Dereglări hormonale: hiper şi hipotiroidie; pentru aceste tulburări se va asocia cu dietoterapie şi folosirea suplimentară a unor plante medicinale.

– Afecţiuni ale oaselor: reumatism articular acut, lombo-sciatică, artrită.

– Afecţiuni ale pielii: acnee, pistrui, dermatită, eczeme; în cazul bolilor de piele se poate aplica sucul proaspăt şi extern, prin tamponarea zonelor afectate. Aceasta va grăbi considerabil vindecarea, datorită proprietăţilor antiseptice şi cicatrizante ale acestuia.

– Boli ale aparatului reproducător: sterilitate, impotenţă

– Afecţiuni oculare

În cazul persoanelor sănătoase extractul din orz verde poate fi utilizat pentru creşterea vitalităţii, purificarea organismului, amplificarea potenţei, reglarea apetitului, în astenia de primăvară, sau pur şi simplu pentru a face faţă cu succes perioadelor solicitante din punct de vedere fizic sau mental.

Modul de administrare

Pulberea de orz verde:

O doză se obţine amestecând 1 linguriţă (2 grame) de pulbere de orz verde cu 60-75 ml apă sau suc de fructe. Este bine să folosim o apă de calitate cât mai bună (de preferat apă plată sau apă de izvor dar nu apă minerală carbogazoasă sau ceai). Pentru a păstra integral proprietăţile terapeutice ale pulberii din orz verde, nu se va pune în contact cu băuturi fierbinţi.

– În cazul persoanelor care doresc să îşi menţină tonusul şi sănătatea la un nivel foarte bun, a celor ce urmăresc amplificarea vitalităţii, a potenţei, a capacităţii de concentrare şi focalizare mentală se recomandă administrarea dozei precizate de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca, pe stomacul gol.

– În cazul persoanelor care se confruntă cu afecţiuni ce necesită tratamentul cu pulbere de orz verde se va administra câte o doză de 3 ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara) cu 30 de minute înainte de masă, pe stomacul gol.

Sucul de orz verde:

Se administrează numai pe stomacul gol, doza zilnică fiind de 50 ml de suc proaspăt extras. Sucul se consumă în amestec cu 150 ml de apă sau suc de fructe şi nu se mănâncă nimic timp de 30 de minute după administrare. Momentul favorabil pentru administrarea sucului este dimineaţa, după trezire. Sucul se va bea lent, cu înghiţituri mici, fără grabă.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 8

Aspirina vegetală

Scurt istoric

Descoperirea aspirinei a fost anticipată încă din anul 400 î.Hr. de către părintele medicinii moderne, medicul grec Hipocrate. Acesta recomanda utilizarea pulberii din coajă de salcie (Salix sp.) pentru scăderea temperaturii corpului, iar femeilor gravide ajunse la termen le recomanda să mestece frunze de salcie pentru diminuarea durerilor naşterii. El afirma că atât coaja, cât şi frunzele de salcie conţin “un principiu subtil” cu efect antitermic şi analgezic.

În urmă cu aproape 200 de ani, chimistul francez Leroux a obţinut din coaja de salcie (Salix sp.) primul extract cu efect de scădere a febrei, salicina, un fel de aspirină primitivă. În 1835, chimistul german Karl Lewieg a descoperit acidul salicilic, iar în 1868 un grup de chimişti germani condus de Adolf Kolbe a obţinut aceeaşi substanţă dintr-o varietate de cărbune extrem de răspândită (huila). Apoi, acidul salicilic a primit numele de aspirină, care s-a răspândit în întreaga lume: era primul medicament de sinteză din istoria omenirii. De atunci au trecut mai mult de o sută de ani, iar aspirina a reuşit să reziste invaziei noilor medicamente alopate. Pe lângă tradiţionalele utilizări (în guturai, gripă şi dureri de cap), s-au descoperit noi şi noi proprietăţi ale sale, de la reducerea incidenţei infarctului miocardic, până la inhibarea creşterii anumitor tipuri de tumori.

Pe de altă parte, mii de oameni au murit din cauza abuzului de aspirină (care provoacă hemoragii grave), alţii au făcut sau şi-au agravat gastrita sau ulcerul gastric, şi-au scăzut dramatic capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiilor ori şi-au grăbit moartea prin fragilizarea vaselor de sânge care irigă creierul. Aceste neajunsuri cu adevărat grave ale aspirinei i-au făcut pe cercetători să îşi orienteze atenţia spre sursele naturale de aspirină. Astfel s-a ajuns la punctul din care s-a plecat în urmă cu 200 de ani. Prezentăm în continuare proprietăţile excepţionale ale plantelor care conţin salicilaţi – adevăratele aspirine vegetale.

Efecte terapeutice

Sute de studii realizate în spitale şi clinici din întreaga lume au pus în evidenţă proprietăţile terapeutice cu adevărat excepţionale ale salicilaţilor din plante, izolaţi sub forma aspirinei vegetale. Iată câteva din cele mai importante indicaţii şi proprietăţi terapeutice ale acidului salicilic:

– febră, guturai, gripă. Acidul salicilic are un efect febrifug rapid şi eficient, acţionând direct asupra mecanismelor de reglare termică din creier. El determină creşterea debitului de sânge periferic şi provoacă transpiraţia, care este cel mai simplu mecanism de reglare a temperaturii corpului. Ca atare, plantele care conţin cantităţi mari de salicilaţi sunt recomandate în răcelile de toate felurile, atât pentru a grăbi procesul de vindecare, cât şi pentru a diminua suferinţele produse de boală.

– dureri de cap, dureri reumatice, inflamaţii ale articulaţiilor. Acidul salicilic este eficient mai ales în durerile de intensitate medie şi mică. Este folosit în cefalee (dureri de cap), dureri musculare, dureri articulare. Acţiunea anti-durere are loc la nivelul creierului, unde acidul salicilic are efect inhibitor asupra centrilor nervoşi. Are efect antiinflamator asupra tuturor ţesuturilor inflamate (cum este cazul în reumatismul acut sau cronic) sau cu edeme.

– ischemie cardiacă, predispoziţie spre infarct. În urma unor studii realizate la Universitate de Medicină din California şi la cea din Colorado s-a ajuns la concluzia că 500 mg de acid salicilic luat zilnic timp îndelungat reduce cu 20-50% riscul infarctului miocardic (atac de cord) la bolnavii cardiaci. 500 mg de acid salicilic sunt conţinuţi de: 5-7 grame de pulbere de coajă de salcie (Salix fragilis sau Salix purpurea) sau 4-5 grame de muguri de plop (Populus alba sau Populus tremula).

– gută. Acidul salicilic favorizează eliminarea pe cale urinară a acidului uric aflat în sângele bolnavilor de gută (boală caracterizată prin depunerea acidului uric în exces la nivelul articulaţiilor mici, ceea ce produce imobilitatea articulaţiilor şi dureri atroce);

– tromboflebită, tromboză, accident vascular cerebral (hemoragie cerebrală). Rolul binefăcător al acidului salicilic se datorează efectelor sale antiagregante plachetare, adică acelei capacităţi de a se opune aglomerării şi conglomerării plachetelor sanguine (trombocite) responsabile direct de coagularea exagerată a sângelui şi de consecinţele acesteia: apariţia de trombusuri în vasele miocardului, de hemoragii sau de zone de necroză în creier. Efectul benefic a fost observat mai ales la persoanele care prezintă risc crescut pentru aceste accidente (hipertensivii, diabeticii, obezii).

– sterilitatea masculină. Mecanismele de acţiune în acest domeniu sunt insuficient elucidate, dar este cert că atât cantitatea, cât şi motilitatea spermatozoizilor este îmbunătăţită sub acţiunea acestei substanţe.

– boli virale (herpes, gripă, HIV). Acidul salicilic nu distruge viruşii, dar inhibă acţiunea lor dăunătoare asupra organismului;

– prevenirea cataractei. Conform cercetărilor unui reputat oftalmolog de la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale, acidul salicilic este capabil să prevină sau să întârzie mult apariţia cataractei, acţionând asupra unei enzime care favorizează acumularea de sorbitol (substanţă zaharată responsabilă de formarea cataractei la o vârstă mai înaintată) în cristalin.

– cancer, tumori benigne. Prin mecanisme încă neelucidate, acidul salicilic s-a dovedit capabil să încetinească şi uneori chiar să oprească dezvoltarea unui proces tumoral malign produs în laborator asupra unor animale de experienţă.

Surse naturale

Salcia (Salix sp). Însăşi denumirea de acid salicilic a aspirinei este împrumutată de la numele ştiinţific al zecilor şi sutelor de specii de salcie răspândite pe întreg globul. Coaja salciei, culeasă primăvara, înainte să-i dea frunzele, este extrem de bogată în salicilaţi, fiind iniţial materia primă pentru aspirină, înainte să fie descoperit procedeul de prelucrare chimică a huilei.

Plopul. La noi în ţară există patru specii de plop (plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), plopul tremurător (Populus tremula) şi cel hibrid (Populus hibrida)), ai căror muguri sunt bogaţi în salicilaţi. Mugurii se culeg la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie. Pe lângă efectul de aspirină naturală, ei mai au proprietăţi antiinfecţioase şi cicatrizante (mai ales plopul negru), stimulente ale regenerării ţesuturilor şi ale sistemului imunitar.

Taula (Spiraea salicifolia). Este un arbust care creşte în zona de câmpie, fiind una din cele mai bogate plante în acid salicilic din lume. De altfel, se presupune că de la denumirea ştiinţifică a acestei plante provine şi denumirea „aspirină”.

Creţuşca (Filipendula ulmaria). Este o plantă care înfloreşte în lunile de vară, cu flori delicate, albe, cu un miros foarte dulce, asemănător cu al mierii. Partea sa aeriană este mai bogată în acid salicilic decât coaja de salcie şi, în plus, i se atribuie un efect antiinfecţios puternic. Un aspect important este acela că numai în stare proaspătă planta conţine salicilaţi, aceştia evaporându-se prin uscare.

Iasomia (Jasminum officinalis). Este o plantă care creşte în zona sub-tropicală, are flori albe cu un parfum extrem de suav şi de plăcut. Iniţial, iasomia a fost şi ea una din sursele naturale de aspirină, pe lângă salicilaţi având principii aromatice cu efecte cu totul excepţionale: febrifuge, antialgice, stimulente generale, reglatoare foarte subtile ale activităţii nervoase.

Portocalele (coaja şi fruct) sunt şi ele surse naturale de aspirină, ceea ce explică efectul lor foarte bun în gripe, bronşite acute, afecţiuni infecţioase cu febră în general. Se recomandă sucul obţinut din fructul întreg (cu tot cu coajă) obţinut prin mixare, care se consumă cât mai proaspăt. Este febrifug, stimulent imunitar, relaxant, antivomitiv, reduce durerile de cap.

Pericole şi accidente la care se expun consumatorii de aspirină de sinteză

Populaţia planetei consumă… munţi de aspirină

Pe plan mondial, se consumă anual aproape o sută de mii de tone de aspirină – mai mult de 5 miliarde de tablete de aspirină la o populaţie a planetei de aproape 7 miliarde de oameni. În Europa şi în SUA se înregistrează consumul cel mai mare de aspirină şi tot aici sunt şi cele mai multe cazuri de deces din cauza abuzului.

Puţini oameni ştiu ce risc presupune consumul, mai ales cel abuziv, de aspirină (adică de acid salicilic obţinut sintetic). Foarte mulţi îşi fac rău fără să ştie, luând aspirină la cel mai mic simptom, fără a consulta medicul. Acidul salicilic sintetic, adică aspirina, provoacă următoarele neajunsuri:

– Produce tulburări grave de coagulare a sângelui, favorizând producerea hemoragiilor interne. În fiecare an, iarna mai ales, zeci de persoane sunt internate în spital cu hemoragii interne grave produse de abuzul de aspirină.

– Favorizează apariţia ulcerului gastric şi a gastritei hiperacide. Aşa numita “aspirină tamponată” înlătură în bună măsură acest neajuns, dar nu total, deoarece afectarea directă a mucoasei gastrice nu este singurul mecanism prin care acidul salicilic sintetic produce această categorie de boli.

– Inhibă acţiunea antimicrobiană a leucocitelor (principalele celule ale sistemului imunitar), ceea ce are consecinţe negative asupra organismului uman, împiedicând astfel unele procese imunologice. Inhibă producţia de anticorpi (factori sanguini specifici de apărare imunologică), de unde rezultă o rezistenţă mult mai slabă în faţa unor boli infecţioase cum ar fi gripa, de exemplu (contrar credinţei populare că aspirina ajută la vindecarea gripei). Este important de ştiut însă că acest efect este specific numai aspirinei sintetice, nu şi salicilaţilor aflaţi în stare naturală în plante!

Concluzii practice

1. Evitaţi auto-medicaţia. Atunci când vă hotărâţi să faceţi un tratament cu aspirină sau cu medicamente care ar putea conţine această substanţă, consultaţi mai întâi medicul pentru a evita astfel intoxicarea cu acest produs, care în cantităţi mari este extrem de periculos.

2. Folosiţi sursele naturale de aspirină, cum ar fi scoarţa de salcie plesnitoare (Salix fragilis) sau salcie roşie (Salix purpurea), mugurii de plop alb (Populus alba) sau plop tremurător (Populus tremula). Toate sunt plante extrem de abundente în flora noastră. Cel mai eficient este extractul combinat din aceste plante, obţinut prin macerare plus decocţie.

Iată reţeta: se pun 2 linguri de plantă bine mărunţită la macerat în jumătate de pahar de apă de seara până dimineaţa; dimineaţa se filtrează, iar soluţia rezultată se pune deoparte; planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de pahar de apă vreme de 5 minute după care se lasă să se răcească. În final, se combină maceratul la rece cu decoctul răcit (trebuie să aibă sub 40 de grade Celsius), iar preparatul obţinut se consumă în 1-2 reprize, având toate efectele benefice ale aspirinei anterior menţionate.

3. Studiaţi cu atenţie sursele mascate de aspirină, cum ar fi diferitele pilule contra răcelii, comercializate în farmacii. Atunci când întâlniţi denumirea de aspirină sau de acid acetilsalicilic, trebuie să fiţi foarte prudenţi în administrarea medicamentului respectiv.

4. Nu faceţi tratamente îndelungate cu aspirină de sinteză, deoarece efectele secundare nocive vor fi mai mari decât cele benefice. Preferaţi mai bine o sursă naturală. Pentru prevenirea infarctului, de exemplu, înlocuiţi cele 500 mg de aspirină cu coajă de salcie sau muguri de plop.

5. Consumaţi suc de portocale preparat casnic. Pe lângă salicilaţii uşor asimilabili, veţi beneficia şi de aportul flavonoidelor, esenţelor volatile, vitaminelor şi acizilor organici pe care acestea le conţin. În afecţiuni cronice cum ar fi reumatismul, tromboflebita, bolile cardiace etc. se recomandă sucul obţinut dintr-o portocală cu tot cu coajă, 1 lingură de miere şi o jumătate de pahar de apă de izvor. Toate aceste componente se mărunţesc bine cu mixerul de bucătărie, după care se filtrează şi se consumă pe stomacul gol. Gustul este destul de puternic, aproape neplăcut, dar efectele benefice sunt cu totul extraordinare. Acelaşi suc este indicat în guturai şi în stări gripale, în locul “pilulelor minune” cu aspirină de sinteză, care nu reuşesc să imite aroma şi efectele terapeutice ale citricelor.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 7

Terapia cu enzime

Terapia cu enzime vegetale poate fi un prim pas important în restabilirea stării de sănătate şi de bunăstare fizică, contribuind la tratarea afecţiunilor digestive, dar şi a altor afecţiuni. Enzimele vegetale sunt foarte utile pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru absorbţia substanţelor nutritive esenţiale. Acest tratament constă într-un aport de alimente vegetale cu un conţinut bogat în aceste enzime.

Enzimele furnizează stimulii necesari fiecărei reacţii biochimice ce se produce în organism. Doctorul Edward Howell, iniţiatorul terapiei cu enzime în Statele Unite afirmă: “Nici un mineral, vitamină sau hormon nu-şi poate exercita acţiunile specifice în organism fără ajutorul enzimelor. Ele sunt «muncitorii» care clădesc cu mâna lor întregul corp fizic, folosind în acest scop proteine, glucide şi grăsimi. Organismul poate avea materialele brute de construcţie, însă fără muncitori el nu poate începe construcţia.”

Enzimele vegetale sunt indicate pentru creşterea vitalităţii prin fortificarea sistemului digestiv şi, deci, a întregului organism. Unele afecţiuni acute şi cronice pot fi vindecate uneori numai prin normalizarea funcţiei digestive.

Enzimele şi digestia

Organismul uman produce aproximativ douăzeci şi două de enzime digestive, capabile să digere proteinele, glucidele şi grăsimile. Digestia alimentelor se realizează în mai multe faze: începe în cavitatea bucală şi se continuă în stomac şi în intestinul subţire. Enzime specifice pentru fiecare fază a digestiei descompun diferitele tipuri de alimente. O enzimă destinată digestiei proteinelor, de exemplu, nu are nici un efect asupra amidonului; o enzimă activă în cavitatea bucală nu va fi activă în stomac. Acest proces este echilibrat prin intermediul acidităţii. Fiecare parte a tractului digestiv are un grad diferit de aciditate, ce permite anumitor enzime să acţioneze, inhibând în acelaşi timp acţiunea altora. Pe măsură ce enzimele organismului încep digestia alimentelor în cavitatea bucală şi îşi continuă “munca” în stomac, enzimele vegetale (prezente în alimentele naturale) li se alătură şi devin la rândul lor active. Conţinutul stomacului trece în duoden (porţiunea iniţială a intestinului subţire), unde enzimele pancreatice descompun alimentele în molecule simple. Procesul de descompunere finală a moleculelor mici de alimente care au mai rămas are loc în porţiunea terminală a intestinului subţire. Enzimele exogene şi endogene acţionează sinergic, digerând alimentele şi furnizând hrană pentru celule, spre a le menţine sănătoase. Dieta în terapia naturală cu enzime se stabileşte pe baza cunoaşterii acestei succesiuni.

Deoarece enzimele vegetale sunt esenţiale pentru digestia normală, ele au un rol important în asigurarea stării de sănătate. Această observaţie stă la baza tratamentelor în cadrul terapiei cu enzime vegetale. După opinia doctorului Howard F. Loomis Jr. din Forsyth, Misssouri: „Capacitatea de a absorbi substanţele nutritive din alimentele pe care le consumăm se află la baza unei bune stări de sănătate. Dacă tratăm tulburările digestive, adesea, ca rezultat, dispar şi alte boli”. În practica lui, Howard Loomis testează pacienţii din punct de vedere enzimatic, înlăturând deficitul, atunci când acesta există, prin suplimentarea enzimelor deficitare. Doctorul Loomis adaugă: “Bineînţeles, dacă un pacient consumă aproape numai alimente conservate, toate enzimele din lume nu i-ar fi de folos în dobândirea unei stări de sănătate normală. Terapia cu enzime trebuie înţeleasă prin abordarea unui regim alimentar natural, echilibrat. Fructele proaspete, legumele, nucile şi seminţele pot furniza enzime vegetale complete.”

Toate cele patru categorii de enzime vegetale au rol în terapia cu enzime. Proteazele participă la digestia proteinelor, amilazele, la digestia glucidelor, lipazele la digestia grăsimilor, şi, în final, celulazele participă la digestia fibrelor. Deoarece organismul uman este incapabil să producă celulaze, vegetalele reprezintă singurele surse ale acestor enzime.

Enzimele vegetale acţionează în stomac, efectuând predigestia alimentelor, iar terapia cu enzime vegetale se foloseşte de această proprietate. Pentru prima dată, acest fenomen a fost propus spre a fi cercetat de către doctorul Edward Howell în anul 1920; studiul acestui proces devenind opera vieţii sale. EI afirma: “Dacă stomacul îndeplineşte în mod normal rolul său şi noi consumăm alimente nefierte, o cantitate mare din alimentele consumate va fi digerată înainte să interacţioneze cu sucurile mai puternice din stomac. În plus, vor fi antrenate mai puţine enzime digestive ale organismului pentru a îndeplini funcţia digestivă”. Această uşurare a sarcinii enzimelor organismului contribuie substanţial la efectele curative ale terapiei cu enzime. Când organismul primeşte cantităţi crescute de enzime naturale, după părerea doctorului Howell, „proviziile interne de enzime sunt rezervate pentru activitatea importantă de menţinere a armoniei metabolice”. Ca rezultat, organismele noastre vor fi fortificate prin consumul de “hrană vie” (alimente vegetale neprelucrate termic).

Predigestia alimentelor se produce într-o perioadă interimară, înainte ca acidul clorhidric (HCl) din stomac să înceapă următoarea etapă a digestiei, dar această situaţie de obicei nu este cunoscută. Dr. Lita Lee din Eugene, Oregon, afirmă: “Mulţi oameni nu cred în această teorie, deoarece li s-a spus că acidul clorhidric gastric secretat de către stomac distruge enzimele”. De fapt, durează în medie 30-60 de minute până ce în stomac se acumulează o cantitate suficientă de acid clorhidric pentru a începe procesul de digestie a alimentelor. În plus, acidul clorhidric nu distruge, ci doar inactivează aceste enzime, prin crearea unui mediu foarte acid, enzime care vor fi reactivate mai târziu, în duoden, datorită pH-ului alcalin. Enzimele din stomac pot digera până la 40% din amidonul pe care-l consumăm. Lita Lee adaugă: “Consumând alimente nemodificate chimic sau termic şi preluând enzimele din acestea, 30%, din proteine şi 10% din grăsimi pot fi digerate în stomac în mai puţin de o oră.”

Fierberea şi alte modalităţi nenaturale de preparare a alimentelor pot distruge aceste enzime vegetale importante. Enzimele sunt mult mai sensibile la căldură decât vitaminele şi, astfel, sunt primele care se distrug prin fierbere. Dacă alimentele sunt încălzite la peste 42 grade Celsius, enzimele vor fi distruse.

Lita Lee afirmă şi în acest sens: “enzimele sunt inactivate sau distruse prin pasteurizare, conservare şi coacere”. Totuşi, o alimentaţie alcătuită doar din crudităţi nu este strict necesară, dar este util ca ele să fie preponderente. Doctorul Loomis subliniază că unele persoane pot avea dificultăţi cu digestia alimentelor crude din cauza lipsei de celulaze. “Persoanele care consumă rar alimente crude, când apelează în sfârşit la fructe şi legumele neprelucrate termic sau chimic, pot avea dificultăţi, deoarece ele nu mestecă foarte bine aceste alimente. Prin mestecare se eliberează celulaze din alimente, dar când alimentele crude nu sunt mestecate suficient, celulazele nu pot fi puse în libertate. Lipsa celulazelor poate fi provocată şi de condiţiile în care furnizorii au păstrat alimentele. De exemplu, în cazul legumelor din supermarket-uri, este posibil să le lipsească celulazele, datorită stropirii cu sulfiţi, care pot distruge aceste enzime”.

Se ştie că yoghinii acordă o deosebită atenţie alimentaţiei, atât în ceea ce priveşte calitatea alimentelor (vegetale şi lactate), cât şi în ceea ce priveşte conştientizarea actului alimentaţiei. Astfel, ei recomandă ca alimentele să fie pure (obţinute prin agricultură biologică); cât mai proaspete, cât mai puţin prelucrate, iar actul masticaţiei să fie cât mai bine conştientizat, pentru a extrage întreaga savoare şi energie a alimentelor.

O învăţătură yoghină spune că în timpul actului conştient al masticaţiei trebuie sa ajungem “să ne bem solidele şi să ne mestecăm lichidele”.

Beneficiile terapiei cu enzime

După părerea Litei Lee, când deficienţa de enzime vegetale este corectată, pot fi eliminate multe alte boli, de la tulburările digestive şi durerile obişnuite de gât, până la febră crescută, ulcere şi candidoză. În unul din aceste cazuri, Lita Lee a utilizat enzime vegetale pentru tratarea tulburărilor digestive cronice. Un bărbat de 57 de ani suferea de tulburări intestinale severe de foarte mult timp. Un număr considerabil de specialişti în medicină i-au dat diagnostice variate (colită de fermentaţie, diverticulită, tulburări de fermentaţie şi intoleranţă la lactoză), dar nimeni nu a putut descoperi cauza bolii lui. El a încercat să îşi schimbe de mai multe ori alimentaţia, însă în zadar; cele din urmă i-a fost recomandat medicamentul Lomotil, pentru tratarea diareei. După mese, el a continuat aibă crampe dureroase, diaree, dureri de cap şi o senzaţie generală de slăbiciune; în final, i s-a spus că nu există remediu pentru această boală. Lita Lee i-a făcut o analiză a sângelui şi a urinei şi i-a pus diagnosticul de deficienţă de lipaze asociată cu o intoleranţă la fibre vegetale. După patru luni, în care i s-a asigurat un aport suplimentar de enzime vegetale, starea persoanei respective a fost complet îmbunătăţită, fără recurenţa simptomelor.

Terapia cu enzime vegetale poate de asemenea să îmbunătăţească absorbţia substanţelor nutritive. Lita Lee relatează un caz de miastenia gravis (o boală caracterizată de o slăbiciune musculară extremă), asociată cu o deficienţă de vitamine din grupul B, vitamina E şi mangan. Aportul alimentar crescut de enzime vegetale a îmbunătăţit absorbţia digestivă a substanţelor nutritive.

Într-un alt caz, un copil a fost diagnosticat cu anemie feriprivă severă. Fiindu-i administrat un surplus de fier şi de enzime naturale ce favorizează absorbţia fierului, starea copilului s-a ameliorat. Lita Lee a tratat de asemenea cu succes persoane care au suferit ani în şir de candidoză. “Ele încercaseră toate remediile larg utilizate: nistatin, substanţe prebiotice (bacili ca acidophilus şi bifidus, care acţionează în direcţia restabilirii florei intestinale), plante, produse homeopatice şi acizi graşi de mai multe feluri. Multe dintre ele încă mai sufereau de creşterea exagerată a nivelului de enzime şi de afectarea funcţiei hepatice datorate nistatinului. Eu am folosit un remediu foarte eficient conţinând acidophilus, bifidus şi celulaze. Această formulă este folosită pentru descompunerea enzimelor şi pentru restabilirea echilibrului florei bacteriene intestinale comensale. Împreună cu acestea, este folosită o protează, cu scopul de a îndepărta reziduurile toxice. Acest tratament funcţionează foarte bine în asociere cu plantele medicinale, şi nu ezit să le adaug la tratamentul cu enzime atunci când situaţia o cere.”

FDA (Food and Drog Administration – Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor) din SUA a aprobat de mult timp utilizarea enzimelor vegetale, însă doar ca suplimenţi alimentari. Doctorul Loomis concluzionează: “Tot ce avem de spus este că eliminarea tulburărilor digestive determină dispariţia multor altor afecţiuni şi chiar prevenirea altor boli. Nu se poate afirma că o anumită enzimă este singura responsabilă de vindecare în cazul unei anumite boli. Orice tratament are faţete multiple necesitând enzime variate, plus alte modalităţi de îngrijire, adică o dietă sănătoasă, cu alimente crude (neprelucrate termic sau chimic) adecvate, fitoterapie etc.”

Aplicaţiile terapiei cu enzime naturale

Enzimele sunt indispensabile in tratamentul anumitor boli, cum ar fi inflamaţiile, bolile virale, cancerul etc.

Inflamaţii: Inflamaţia este un răspuns la stimulii nocivi şi este o modalitate prin care organismul urmăreşte să elimine substanţele dăunătoare. Semnele clasice ale inflamaţiei sunt: durerea, roşeaţa, tumefierea şi febra. Din momentul în care se manifestă inflamaţia, începe şi procesul de vindecare. În cazul accidentelor sportive, enzimele intervin pentru a stimula inflamaţia locală, cu scopul de a accelera vindecarea; administrate înainte de concursuri, enzimele pot determina vindecări mai rapide în caz de accidente.

Boli virale: Virusurile au o membrană proteică protectoare, iar enzimele sunt capabile să genereze reacţii prin care această membrană protectoare este distrusă, astfel încât virusurile să poată fi inactivate. Enzimele ajută de asemenea la eliminarea complexelor imune circulante (CIC), care sunt prezente în cantităţi însemnate în cazul bolilor virale. Cercetările arată că enzimele sunt eficiente în tratarea herpesului zoster, în special în cazul pacienţilor care prezintă deficienţe ale sistemului imunitar. În infecţia cu virusul HIV, nivelul scăzut de reactivitate al sistemului imunitar este compensat, într-o anumită măsură, de către activitatea enzimelor.

Scleroză multiplă: Deşi cauza sclerozei multiple este necunoscută, s-a demonstrat ştiinţific că în această boală apare fenomenul de diminuare a tecii de mielină a nervilor. Doctorul Solorzano relatează cazul unui bolnav imobilizat în scaunul cu rotile, cu diagnosticul de scleroză multiplă, boală în cazul căreia nici un tratament alopat nu a ajutat. Abordând o terapie cu enzime, pacientul a putut fi revigorat şi, în plus, a fost capabil să se îmbrace singur la o lună după începerea tratamentului. După trei luni, el a reuşit să lucreze (chiar dacă cu greutate), iar peste şase luni simptomele au dispărut şi el s-a reîntors la viaţa normală.

Cancer: Enzimele pot ajuta în mai multe mod la tratarea cancerului. Ele ajută ca antigenele să fie expuse pe suprafaţa membranei celulelor canceroase, astfel încât ele să poată fi recunoscute ca străine şi să poată fi distruse de către sistemul imunitar. Enzimele ajută de asemenea la distrugerea complexelor imune circulante (CIC) – produse atunci când celulele canceroase îşi eliberează antigenele în circulaţie pentru a favoriza descoperirea lor de către sistemul imunitar. Enzimele pot stimula limfocitele T şi necroză tumorală (agenţi anti-cancer), care distrug celulele canceroase.

După părerea doctorului Solorzano, prin îndepărtarea de către enzime a membranei aderente aflate pe celulele canceroase, se reduce riscul aderării celulelor canceroase la alte celule din alte zone ale corpului (prevenind metastazele). De asemenea, enzimele pot intra în celulele canceroase atunci când acestea se află în faza de diviziune, când ele nu sunt complet formate şi pot fi distruse mai uşor. Vitamina A stimulează acest proces de distrugere, datorită faptului că eliberează enzime conţinute în lizozomi (componenţi ai sistemului intracelular).

Complemenţii alimentari de terapia cu enzime vegetale

Viitorul terapiei cu enzime pare să fie asigurat. Există peste două sute de medici care o practică în Statele Unite şi domeniul ei se extinde rapid. “Cred că terapia cu enzime este valul viitorului şi va revoluţiona domeniul nutriţiei. Toate terapiile preventive vor include tratarea deficienţei de enzime, iar complemenţii alimentari vor veni în întâmpinarea nevoilor noastre de enzime” – a afirmat Lita Lee.

Folosirea terapiei cu enzime în domeniul medicinii are un start promiţător deoarece aceasta a constituit subiectul mai multor cercetări în Europa. Şi dr. Loomis afirmă: “Dacă fondurile în Statele Unite ar fi fost tot atât de disponibile ca şi în Europa pentru a susţine studiul tuturor tipurilor de terapii cu enzime, s-ar fi făcut paşi foarte mari! Viitorul ar putea fi deosebit de strălucit pentru acest gen de terapie. Epuizarea rezervelor de enzime vegetale din organism conduce la un număr mare de boli cronice, care ar putea fi evitate în mare parte dacă am aproviziona organismul cu enzimele necesare. Astfel, noi nu suntem conştienţi de deficienţele enzimatice din organism din cauză că acestea au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a se manifesta la nivelul copului fizic. Când apar simptome specifice ale acestor carenţe enzimatice, organismul se află deja intr-o stare de epuizare. Din această cauză, viitorul terapiei cu enzime vegetale constă în rolul hotărâtor al alimentaţiei lacto-vegetariene (sub formă de «hrană vie»), ca factor de prevenire a bolilor cronice degenerative.”

Deficienţa de enzime vegetale

În practica sa, dr. Lita Lee a constatat frecvent consecinţele unui consum preponderent de alimente fierte: inflamaţii variate, hipertrofie pancreatică, colită de fermentaţie şi alergii. De asemenea, pot apărea boli ca: bronşite, sinuzite, cistite, rinite şi artrite (acestea manifestându-se prin febră, roşeaţă, tumefiere şi durere locală). Hipertrofia pancreatică apare atunci când o alimentaţie săracă în enzime determină creşterea activităţii sistemului producător de enzime al pancreasului. Dacă pancreasul nu poate “acoperi” această nevoie suplimentară de enzime, el se hipertrofiază (se măreşte ca volum), pentru a creşte astfel nivelul cantitativ al secreţiilor. Acelaşi mecanism stă şi la baza, dezvoltării guşii, atunci când este depăşită capacitatea glandei tiroide de a sintetiza hormonii tiroidieni.

Nivelele reduse de enzime exogene pot conduce de asemenea la colită de fermentaţie. Alimentele nedigerate pot rămâne în intestin şi, nefiind excretate, se transformă, în urma unor procese de fermentaţie şi de putrefacţie, în toxine care vor fi transportate de sânge la ficat (organ cu rol în detoxifiere). Dacă ficatul este supraîncărcat, nu va fi în stare să purifice sângele în mod corespunzător.

În practica sa, doctorul Loomis a constatat, în urma examenului de urină al pacienţilor, prezenţa unor toxine de tipul fenolilor. Prezenţa în organism a fenolilor poate conduce la o gamă întreagă de tulburări, incluzând alergii, acnee, sciatică, afecţiuni ale sânului.

O masă alcătuită din alimente preponderent gătite poate conduce de asemenea la leucocitoză (creşterea leucocite în sânge), care este un indiciu că sistemul imunitar a fost mobilizat. Leucocitoza apare în multe boli, incluzând infecţiile şi intoxicaţiile, dar şi imediat după micul dejun, după masa de prânz sau după cină. Lita Lee afirmă: „Leucocitoza digestivă apare la numai 30 de minute după ingerarea unui aliment fiert şi nu apare când persoana consumă alimente crude (datorită prezenţei enzimelor vegetale)”. Un asemenea răspuns îi dă o sarcină în plus sistemului imunitar. Faptul că sistemul imunitar este stimulat de fiecare dată când mâncăm a fost raportat pentru prima dată în 1897 de către Rudolph Virchow, părintele patologiei celulare. „Cu alte cuvinte, sistemul imunitar este stimulat, ca şi cum ai avea o infecţie”, confirmă doctorul Loomis.

Vitaminele, mineralele şi enzimele

Dr. Lita Lee afirmă: “În terapia cu enzime, noi recomandăm pacienţilor să consume alimente integrale, neprelucrate termic (aşa-numita “hrană vie”), conţinând din abundenţă vitamine, minerale, aminoacizi şi enzime. Această dietă are multe beneficii, deoarece furnizează atât enzime, cât şi vitamine şi minerale, care funcţionează ca şi coenzime (substanţe necesare pentru ca reacţiile enzimatice să aibă loc). Unul dintre cele mai importante procese în metabolismul alimentelor este reacţia în lanţ care transformă glucoza în energie (ciclul Krebs). Mai multe vitamine şi coenzime sunt necesare pentru ca aceste reacţii să aibă loc. Coenzimele sunt consumate pe parcursul procesului metabolic, de aceea organismul nostru are nevoie de un aport natural constant coenzime. Toate alimentele pe care le consumăm, pentru a fi transformate în energie, trec prin acest set de reacţii. Coenzimele sunt necesare permanent şi, când alimentele nu le furnizează, noi utilizăm vitaminele şi mineralele din depozitele organismului, până când aceste rezerve se epuizează. Doar în cazul în care consumăm alimente crude şi integrale putem să asigurăm o aprovizionare corespunzătoare cu acele substanţe care fac posibilă desfăşurarea normală a metabolismului.”

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 6

7 Tulburări de sănătate ce pot fi vindecate cu ajutorul clorofilei

1. Anemia. Băuturile bogate în clorofilă reprezintă unul dintre cele mai bune stimulente pentru refacerea globulelor roşii. Datorită compoziţiei foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei, precum şi prin faptul că aceste băuturi se absorb cu extrem de mare uşurinţă în organism, un tratament de 1-2 luni cu “elixir verde” poate modifica radical în bine starea celor care suferă de anemie. Se mai recomandă consumul de frunze de ţelină, curele cu verdeţuri de 2-3 săptămâni, băutura din mlădiţe de grâu sau ovăz, frunzele de pătrunjel şi salată consumate ca atare sau sub formă de macerat.

2. Intoxicaţiile lente datorate alimentaţiei greşite, colita de putrefacţie. Mâncarea gătită, precum şi alimentele “moderne” (conservate, cu conservanţi sau coloranţi sintetici) se descompun (mai plastic spus “se strică”) în intestin mai repede decât vegetalele naturale. În intestin, carnea putrezeşte şi se degradează mai repede decât orice alt aliment. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, după câteva zeci de ani de viaţă colonul este deja mult încărcat cu sedimente ce nu pot fi eliminate, constituind o continuă sursă de toxicitate a corpului. Verdeţurile, germenii, legumele şi fructele proaspete, precum şi “băuturile verzi”, care sunt adevărate concentrate de clorofilă, prin acţiunea lor drenoare şi prin efectele antiseptice şi antiputride stopează şi elimină problemele generate de o astfel de alimentaţie.

3. Afecţiunile ficatului (hepatita cronică şi acută, ciroza hepatică). Se recomandă extractele lichide (realizate prin metoda prezentată mai sus) din urzică şi păpădie. Conţinutul în fier şi potasiu al acestora, precum şi valenţele lor regenerante vor determina efecte notabile în cazurile unor sechele post-hepatice. Alte plante bogate în clorofilă indicate în aceste boli sunt: brusturele, sparanghelul, frunzele de ţelină.

4. Mirosurile corporale neplăcute. Sunt eliminate cu rapiditate prin programul rapid de purificare a organismului. Dintre cele mai eficiente surse de clorofilă sunt mlădiţele proaspete de cereale, în special cele de grâu şi ovăz. Acestea se recoltează atunci când au dimensiunea de 10-15 cm şi se prepară în modul prezentat mai sus.

5. Tulburările de ciclu menstrual, eczeme care apar pe fondul dezechilibrelor endocrine, acneea în toate formele. În special ciclul menstrual lung şi dureros, hemoragiile uterine şi tulburările gonadelor şi cortico-suprarenalelor care au tendinţa de a reveni şi de a rezista tratamentelor clasice, pot fi mult ameliorate prin consumarea zilnică a unei cantităţi de 1-1,5 litri de macerat vegetal proaspăt timp de minim 3 săptămâni. Ca o alternativă, se recomandă realizarea unei cure pe bază de sucuri şi crudităţi, cură ce trebuie să dureze o perioadă de minim 2-3 luni de zile.

6. Gastrita, ulcerul gastric şi alte afecţiuni ale stomacului. Studii recente realizate în Germania pe zeci de pacienţi suferinzi de ulcer gastric au evidenţiat faptul că extractele cu clorofilă pot accelera foarte mult procesul de regenerare şi însănătoşire. Diminuarea considerabilă a durerilor s-a produs într-un interval cuprins între 24 şi 72 de ore de la administrarea extractelor, iar la 78% dintre pacienţii ce au participat la experiment, ulcerele s-au vindecat complet într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 7 săptămâni de la începerea tratamentului intensiv.

7. Rănile şi infecţiile cu vindecare dificilă. Încă din anii ’50, numeroase laboratoare testau capacitatea clorofilei de a distruge prompt germenii nedoriţi, constatând că bacteriile nu pot supravieţui în contact cu clorofila. S-a remarcat că folosirea extractelor cu clorofilă, inclusiv în uz extern conduce la reducerea durerii, diminuarea inflamaţiilor şi eliminarea mirosurilor neplăcute cauzate de unele infecţii (mai ales cele dentare). Cercetările în această direcţie au evidenţiat efecte notabile în ameliorarea infecţiilor vaginale, rectale, în tratarea sinuzitelor cronice şi acute şi chiar în infecţiile unor ţesuturi din vecinătatea inimii. “Băuturile verzi”, chiar dacă nu sunt recomandate ca remediu unic, pot ajuta la refacerea mai rapidă a ţesuturilor şi pot accelera mult vindecarea lor. Rezultate notabile au fost obţinute cu frunzele proaspete de pătrunjel, ţelină, varză de Bruxelles, sucul de orz verde (preparat din plantă atunci când aceasta atinge înălţimea de 20-30 de cm).

În 1980, dr. Chiu Nan Lai, de la Universitatea din Texas menţiona într-un raport faptul că atât clorofila, cât şi alţi nutrienţi care se găsesc în alimentele verzi reprezintă veritabile bariere de protecţie împotriva chimicalelor toxice şi radiaţiilor. El a constatat că extractele realizate din mlădiţe de grâu şi alte vegetale de culoare verde, stopează efectele mutagene şi generatoare de cancer ale mai multor substanţe chimice recunoscute ca fiind carcinogene. În plus, cercetări mai recente realizate în mai multe laboratoare din lume au evidenţiat faptul că vegetalele verzi (proaspete) şi extractele naturale bogate în clorofilă reprezintă adevăraţi agenţi anti-oxidanţi care diminuează într-o măsură considerabilă efectele agresiunilor produse asupra organismului de către poluare, fumul de ţigară, alimente prăjite excesiv, etc.

Clorofila împotriva cancerului

Există dovezi ştiinţifice care arată rolul clorofilei şi al factorilor nutritivi din “hrana verde” în protecţia împotriva compuşilor chimici toxici şi a radiaţiilor.

Astfel, în 1980, dr. Chiu Nan Lai de la Universitatea din Texas Medical Center, arăta efectul protector al mlădiţelor de grâu şi al altor legume verzi în inhibarea efectului carcinogenic a doi agenţi mutageni: benzopirena şi metilcolantrenul. Cu cât conţinutul în clorofilă al legumei este mai mare, cu atât mai mare este protecţia împotriva carcinogenilor (factori care pot induce apariţia cancerului).

De asemenea, legumele verzi protejează împotriva distrugerilor produse de radiaţii. Acest fapt semnalat încă din anii 1950 a fost reconfirmat prin experimente recente asupra expunerilor la razele X. Efectul protector a fost cu atât mai mare cu cât planta utilizată era mai verde (mai mic pentru varză, mai mare pentru broccoli şi foarte mare pentru frunze de muştar şi alfalfa). Dacă se foloseau două sau mai multe legume împreună, efectul obţinut era mai mare.

Clorofila împotriva microbilor

În anii 1950, mai multe laboratoare au testat puterea clorofilei de a distruge microbii. Concluzia generală a fost aceea că în cea mai mare parte clorofila este un agent bacteriostatic şi numai în mică măsură un agent bactericid. Aceasta înseamnă că efectul se produce nu atât prin distrugerea directă a microbilor, ci prin împiedicarea creşterii acestora datorită interferenţei cu mediul lor de dezvoltare. Eficienţa clorofilei este foarte bună în special împotriva microbilor anaerobi, cei care nu necesită oxigen pentru a se dezvolta.

Dentiştii şi medicii au utilizat cu succes clorofila pentru controlul infecţiilor cavităţii bucale. Soluţiile de clorofilă au condus la reducerea semnificativă a durerilor, a inflamaţiei şi chiar la controlul mirosului produs, la pacienţii cu boli grave ale cavităţii bucale.

Clorofila a mai fost utilizată pentru tratarea sinuzitei acute şi cronice, infecţiilor vaginale şi a leziunilor cronice rectale, existând chiar şi cazuri semnalate de utilizare cu succes în endocardita bacteriană (infecţie la nivelul inimii).

Clorofila – vindecătoarea rănilor

Tratamentul ideal pentru vindecarea rănilor ar trebui să conţină un agent care să împiedice dezvoltarea microbilor şi unul care să stimuleze repararea ţesuturilor lezate. Clorofila prezintă amândouă aceste două efecte, chiar în stare neprelucrată fiind eficientă în stimularea creşterii ţesutului granulomatos şi a fibroblaştilor, atât în condiţii de laborator, cât şi pe răni adevărate. În plus, mirosurile neplăcute asociate rănilor şi ulceraţiilor dispar cu rapiditate după aplicarea clorofilei.

Literatura medicală abundă în relatări care demonstrează aceste efecte. Rănile superficiale şi escarele (răni prin presiune) datorate intervenţiilor chirurgicale, fracturilor cominutive, osteomielitei (infecţie osoasă), decubitului (imobilizare la pat), dar şi tăieturile şi zgârieturile comune se ameliorează rapid după utilizarea locală a clorofilei. Clorofila a salvat membre care urmau să fie amputate şi se cunoaşte faptul că reduce durerea, iritaţia şi mâncărimea suprafeţelor rănite.

Arsurile cauzate de căldură, substanţe chimice sau radiaţii se vindecă de asemenea mai rapid prin tratament cu clorofilă, indiferent dacă sunt sau nu infectate. Clorofila a fost utilizată pentru a prelungi supravieţuirea grefelor de piele înainte de descoperirea medicamentelor imuno-supresoare care sunt utilizate în prezent.

Acţiunea clorofilei asupra rănilor prezintă o caracteristică deosebită. Folosirea îndelungată a medicamentelor duce, în general, la scăderea eficienţei acestora. În contrast, aplicarea iniţială a clorofilei face rana mai sensibilă pentru aplicările ulterioare.

Dr. G. H. Collings consideră clorofila ca având “cel mai constant şi evident efect dintre toţi agenţii stimulatori ai proliferării celulare şi ai reparării tisulare”. El demonstrează că timpul de vindecare al rănilor este mai scurt pentru terapia cu clorofilă decât pentru tratamentul cu Penicilină, Vitamina D, Sulfanilamidă sau pentru rănile netratate.

De asemenea, clorofila accelerează vindecarea rănilor prin reducerea hemaglutinării şi a inflamaţiei. Când un ţesut este lezat, substanţele eliberate în sânge produc în general aglutinarea celulelor sanguine. Acest fenomen limitează cantitatea de factori nutritivi disponibili pentru repararea ţesuturilor lezate. Prin administrarea clorofilei la nivelul unei răni, această aglutinare este redusă, astfel încât timpul de reparare a ţesuturilor este scurtat.

Clorofila descreşte edemul prin reducerea sintezei de fibrină (proteina asociată cu formarea cheagului sanguin). Aceasta face ca ea să aibă un uşor efect anticoagulant, ceea ce poate mări eficacitatea mecanismelor locale de apărare imunologică.

Totodată, clorofila s-a dovedit a fi extrem de eficientă în grăbirea vindecării ulcerelor gastro-duodenale. Alte afecţiuni intestinale au fost, de asemenea, tratate eficient cu clorofilă, cum ar fi colita spastică, colita ulcerativă sau sigmoidita. Clorofila modifică metabolismul bacteriilor intestinale, folosirea ei repetată ducând la reducerea formării de scatoli, substanţe rezultate din descompunerea proteinelor.

Cercetătorii europeni au raportat rezultate preliminare importante pentru utilizarea clorofilei în tratamentul pancreatitei. Ei consideră că sunt influenţate anumite reacţii enzimatice care complică evoluţia acestei boli.

Clorofila şi tranzitul intestinal

În urma studiilor, s-a remarcat un beneficiu secundar când clorofila era administrată pentru tratarea ulcerelor peptice, şi anume tendinţa de a regulariza tranzitul intestinal la pacienţii studiaţi. Această acţiune nu reprezintă doar o simplă stimulare sau încetinire a tranzitului intestinal, ci o reglare a acestuia în funcţie de perturbarea prezentă în momentul tratamentului. În plus, acest efect reglator se asociază cu efectul deodorizant şi un efect de reducere a gazelor intestinale. Astăzi, pastilele cu clorofilă sunt utilizate curent pentru stabilizarea şi deodorizarea colostomiilor şi de asemenea sunt utilizate la pacienţii incontinenţi.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 5

TERAPIA CU CLOROFILA

“Clorofila, tămăduitoarea, este puternică şi totodată blândă distrugătoare pentru microbi, dar delicată faţă de ţesuturile rănite. Modul ei de acţiune rămâne încă un secret al naturii, pentru profani apărând ca o adevărată magie verde.” H. E. Kirschner, medic cercetător

Verdele crud al plantelor vii a constituit dintotdeauna o sursă de regenerare, relaxare, inspiraţie şi vindecare. În spatele acestei culori ale cărei semnificaţii sunt intim legate de sănătate şi vindecare, cu mai mult timp în urmă a fost descoperită o componentă esenţială a vieţii vegetale: clorofila. “Sângele verde”, cum mai este numită, reprezintă, alături de alţi compuşi valoroşi din verdeţurile proaspete, o sursă de viaţă, purificare, regenerare şi vindecare a fiinţei umane.

O rază de soare atinge frunza verde şi instantaneu miracolul se produce. În plantă, moleculele de apă şi dioxid de carbon sunt rupte – ceea ce un chimist poate obţine cu dificultate şi cheltuieli mari. La început există doar apă şi gaz, iar apoi, aproape miraculos, aceste elemente se transformă în ţesuturi vii şi energie. Oxigenul este eliberat din plante pentru “revitalizarea” aerului pe care îl respirăm, zahărul şi alte glucide, precum şi o mare cantitate de energie sunt rapid produse şi dezvoltate în planta vie odată cu procesele complexe de fotosinteză.

Cum se produce întregul proces al fotosintezei este încă un mister, el constituind unul dintre acele secrete ale vieţii despre care savantul dr. H. E. Kirschner, afirma că se află la graniţa între sensibil şi invizibil. Descoperirea clorofilei ca substanţă complexă, cu rol de bază în procesele de fotosinteză a adus o rază de lumină în desluşirea misterelor lumii vegetale şi a permis totodată să fie înţelese în mod mai profund procesele prin care “alimentele verzi” (fructele şi legumele proaspete, verdeţurile etc.) pot constitui veritabile medicamente naturale.

Clorofila vindecă

În anii ’40, studiile ştiinţifice puteau demonstra efectele remarcabile pe care clorofila le generează asupra fiinţei umane. Evidenţierea efectelor de accelerare a vindecării rănilor, de regenerare şi îmbunătăţire a calităţii sângelui şi chiar anumite efecte deodorante pe care acest compus le are, a condus în acea perioadă la o adevărată explozie a produselor pe bază de clorofilă: de la pastele de dinţi, la guma de mestecat, sucuri sau chiar anumite tipuri de hârtie. Treptat însă, ea a dispărut din atenţia publicului, devenind obiectul de studiu doar al celor care au înţeles că valoarea clorofilei, de fapt a tuturor vegetalelor proaspete, poate constitui o modalitate de vindecare cu totul aparte.

Un specialist american renumit, dr. Bernard Jensen, a studiat această substanţă vegetală timp de mai bine de 40 de ani, iar concluziile la care el a ajuns au fost uluitoare: de la afecţiuni hepatice, la anemie, de la tulburări de digestie, până la afecţiuni grave cum sunt diabetul, astmul sau chiar cancerul, extractele pe bază de clorofilă, “băuturile verzi” sau pur şi simplu consumul preponderent de verdeţuri (sub forma unor cure intensive) pot determina îmbunătăţiri radicale ale stării de sănătate. De altfel, sutele de cazuri vindecate precum şi amploarea pe care activitatea doctorului Jensen a luat-o în special în anii ’90 constituie dovezi cu adevărat convingătoare ale eficienţei tratamentelor sale.

Care este însă misterul care face ca ingredientele naturale din plantele verzi, bogate în clorofilă să poată juca rolul unor “medicamente”, având în acelaşi timp avantajul uriaş de a fi complet lipsite de toxicitate, indiferent de forma de administrare: sucuri, consum de crudităţi sau chiar clisme, comprimate, preparate injectabile?

“Sângele vegetal” şi sângele uman

Doctorul în chimie Richard Willstatter, de origine germană, a determinat încă din 1913 faptul că clorofila are o compoziţie foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei din sângele uman. Dacă în cazul hemoglobinei, compuşii de bază sunt carbonul, oxigenul şi azotul, grupaţi în jurul unui atom de fier, în cazul clorofilei vom regăsi aceleaşi elemente componente, grupate însă în jurul unui atom de magneziu.

Pornind de la aceste constatări a fost simplu pentru terapeuţii pasionaţi de universul vegetal să constate că administrarea unor “concentrate naturale” bogate în clorofilă determină în scurt timp îmbunătăţirea calităţii sângelui uman. Mai multe cazuri de anemie, rezistente la formele clasice de tratament, au fost ameliorate considerabil după numai două săptămâni de utilizare a preparatelor vegetale. Nu este deloc un fenomen surprinzător dacă avem în vedere faptul că clorofila reprezintă unul dintre cele mai rafinate şi mai complete suplimente de minerale din lumea vegetală. În plus, spre deosebire de suplimentele cu minerale vândute la ora actuală pe scară largă, aceste extracte sunt extrem de uşor asimilabile de organism, fiind absorbite în circulaţia sanguină la scurt timp după ingerare.

Odată ajunse în organismul nostru, remediile pe bază de clorofilă îşi încep acţiunea complexă, determinând modificări la nivelul tuturor sistemelor importante ale corpului: sângele este gradat îmbogăţit şi purificat, ficatul este drenat, eventualele tulburări digestive sau chiar anumite forme de ulcer sunt mult atenuate, vindecarea diferitelor inflamaţii este accelerată.

Obţinerea unor astfel de efecte printr-o alimentaţie adecvată, cu produse bogate în clorofilă, este o idee încurajatoare şi reprezintă o modalitate accesibilă oricui.

Tratamentul cu clorofilă este la îndemâna oricui

După cele prezentate anterior s-ar putea crede că sub numele de “clorofilă” vom întâlni alte noi remedii scumpe pe care trebuie să le căutăm în farmacii sau să le solicităm din străinătate. Din fericire, acest tratament este mult mai accesibil: fiecare putem obţine cu uşurinţă remediile de care avem nevoie prin câteva metode foarte simple:

Salatele de verdeţuri proaspete

Oricare dintre verdeţurile pe care le utilizăm curent în alimentaţie (fie că este vorba de mărar, pătrunjel, ţelină, salată verde, spanac sau chiar anumite tipuri de mlădiţe proaspete ale unor cereale) constituie surse ieftine şi accesibile de clorofilă în stare naturală. Astfel, prima formă de a prelua substanţele de care organismul are nevoie, mai ales pentru tulburările menţionate, este aceea de a consuma de mai multe ori pe zi salate proaspete din verdeţuri. Se recomandă ca una dintre mesele zilnice să fie constituită exclusiv din astfel de salate de verdeţuri, la care se mai pot adăuga ingredientele binecunoscute: ulei, condimente, sare şi eventual zeamă de lămâie. Pentru ca efectele să fie stabile în timp, este necesar ca o astfel de cură să dureze minim 2 luni. În plus, trebuie să ţinem cont de faptul că, dacă planta sau alimentul ales este mai verde, cantitatea de clorofilă este mai ridicată şi, fireşte, efectul mai rapid.

Băuturile şi sucurile “verzi”

Dr. N.W. Walker afirma în cartea sa „Sucuri vegetale proaspete” regenerează şi clădesc corpul nostru. Ele conţin toate mineralele, sărurile, enzimele, vitaminele necesare corpului uman, mai ales când sunt folosite proaspete, crude şi extrase cu grijă (adică fără fierbere, fără manipulări în vase de metal, fără expunere îndelungată la aer) din vegetale.

Pentru cei care, din diferite motive, nu suportă sau nu pot consuma salatele de crudităţi, precum şi pentru cei la care există în mod special necesitatea unui aport mai mare de lichide în organism, metoda descrisă în continuare este cât se poate de practică: tulpinile şi frunzele verzi, proaspete, ale plantelor alese pentru a realiza extractul lichid bogat în clorofilă, se taie longitudinal (în lungul tulpinilor), iar frunzele se mărunţesc (dar nu foarte fin) cu ajutorul unui cuţit. Întreaga cantitate de plante astfel pregătite se lasă în apă distilată sau apă curată de izvor timp de 1-2 ore, până când întregul amestec capătă o plăcută culoare verde. Acesta este semnul care indică faptul că seva plantei, împreună cu clorofila s-au extras în preparatul astfel realizat. În final, lichidul obţinut se filtrează printr-un tifon des şi se bea fie imediat, fie în mai multe reprize. O variantă “modernă” de preparare presupune combinarea apei proaspete cu cantitatea necesară de verdeţuri într-un mixer electric, omogenizarea şi apoi filtrarea atentă a întregului amestec.

ATENŢIE! Extractul natural realizat astfel nu trebuie să fie păstrat nici măcar la frigider mai mult de 6 ore. Ideal este să se consume imediat după preparare.

Câteva cantităţi orientative: pentru 1 litru de apă de izvor este suficient să folosim cca. 200 de grame de verdeţuri mărunţite. Aceasta este o cantitate suficientă pentru o zi de “tratament”.

Metoda rapidă de purificare a organismului cu ajutorul clorofilei

În cazul unor perturbări gastrice sau intestinale, precum şi în cazul persoanelor care au urmat o alimentaţie bazată în special pe carne şi alimente suprarafinate şi la care se resimte necesitatea unei “curăţiri” mai serioase a organismului, se poate recurge la o “metodă de forţă”. Această metodă (destul de uşor de aplicat în comparaţie cu alte tratamente) presupune, de fapt, ca o zi pe săptămână să nu se consume nimic altceva în afară de extractele concentrate din clorofilă, realizate prin metoda descrisă anterior. Utilizarea unor plante adecvate, cu proprietăţi tonice şi purificatoare va determina ca ziua de post să fie o… adevărată sărbătoare pentru organism, care astfel va putea să îşi restabilească echilibrul.

După o perioadă de mai multe luni în care săptămânal am realizat cu stricteţe o astfel de cură, consumând cel puţin 2 litri de “băutură verde” pe zi, vom remarca transformări semnificative prin creşterea tonsului în întreaga fiinţă şi prin reglarea considerabilă a metabolismului.

Efectele de dezintoxicare cele mai puternice le au: salata verde, frunzele de leuştean, frunzele de ţelină, frunzele de măcrişul iepurelui (sunt utilizate şi în intoxicaţii cu mercur sau plumb).

Efectele tonice cele mai puternice le au: frunzele de pătrunjel şi de ţelină, frunzele de urzică (sunt şi un antianemic puternic). (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 4

Panaceul verde: MLADITELE DE GRAU – continuare

Modul de obţinere în casă a mlădiţelor de grâu

Ca modalitate practică, vom descrie în continuare procedeul de obţinere şi de folosire a preparatelor din mlădiţele verzi de grâu.

– Materialele necesare pentru crearea propriei “grădini verzi”, indiferent de anotimp şi în cele mai ieftine condiţii, sunt: 2 tăvi mari din plastic sau metal (din cele folosite pentru prăjituri), 1 borcan de 800 ml, 500g-1kg de pământ negru de calitate cât mai bună (se găseşte la florării), 200 de grame de seminţe de grâu, capabile să germineze. Este necesar ca pământul folosit pentru creşterea mlădiţelor de grâu să nu conţină îngrăşăminte chimice sau alte impurităţi.

– Într-o primă fază, se spală foarte bine boabele de grâu şi se aruncă pleava şi boabele care se ridică la suprafaţă.

– Se pun boabele de grâu în borcanul de 800 de ml şi umplem apoi borcanul cu apă. Legăm gura borcanului cu o pânză curată, cât mai etanş. Lăsăm astfel boabele la înmuiat pentru un interval de timp de 12 ore.

– După 12 ore, scurgem apa din borcan şi lăsăm boabele umede în acelaşi recipient pentru un interval de alte 12 ore. În acest timp, se va declanşa procesul de germinaţie.

– Urmează însămânţarea propriu-zisă a boabelor germinate. Aceasta presupune ca mai întâi să pregătim pământul, punându-l într-una dintre tăvi într-un strat gros de 2-3 degete. Vom avea grijă să lăsăm pe marginile tăvii un mic şanţ care va prelua surplusul de apă atunci când este cazul.

– Dispunem boabele într-un mod uniform pe pământul proaspăt pregătit. La modul ideal, ele trebuie să fie cât mai apropiate unele de celelalte, chiar să se atingă, fără însă să se suprapună.

– Le udăm apoi cu apă. Este important ca pământul să nu “mustească”, dar nici să nu fie prea uscat, ceea ce ar putea îngreuna sau chiar stopa germinarea.

– Acoperim tava cu germeni cu cealaltă tavă, pentru a crea astfel un microclimat favorabil creşterii mlădiţelor. Tava se lasă într-un loc cu temperatură moderată (nu trebuie să fie prea cald!) pentru un interval de 2-3 zile.

– După trecerea celor 2-3 zile, descoperim tava, udăm mlădiţele şi le lăsăm într-un loc luminos (dar nu expuse la lumina directă a soarelui). Mlădiţele au în această etapă o înălţime de 2-3 cm şi o culoare albicioasă-gălbuie. Pentru a se dezvolta în mod adecvat, mlădiţele trebuie să primească cât mai multă lumină, dar în mod indirect; razele directe ale soarelui le pot usca şi distruge.

– Odată puse la lumină, mlădiţele trebuie să fie udate zilnic sau odată la două zile, în funcţie de condiţiile mediului în care se află. În aceste condiţii, după 5-10 zile mlădiţele (având acum o înălţime de 15-20 cm) sunt gata de a fi recoltate.

Modul de preparare a mlădiţelor proaspete

Mlădiţele de grâu obţinute în modul descris mai sus nu sunt digerabile în starea lor naturală, datorită conţinutului ridicat de fibre. Tocmai de aceea, modul de folosire este sub formă de suc proaspăt. Există mai multe metode de extracţie a sucului proaspăt din mlădiţe:

a. Cu un storcător special pentru plante (germeni şi mlădiţe) extracţia se va realiza cel mai rapid şi uşor. Un astfel de storcător, ceva mai greu de procurat, este diferit de cele utilizate în mod uzual pentru extragerea sucului din legume sau fructe.

b. Cu ajutorul unei maşini obişnuite de tocat. În urma mărunţirii şi zdrobirii mlădiţelor, sucul se va extrage prin stoarcerea acestora punându-le într-un tifon des şi rezistent şi presându-le cu putere. Procentul de extracţie este mai redus şi în acelaşi timp va fi necesar un anumit efort pentru obţinerea sucului necesar pentru o zi.

c. Cu ajutorul unui blender electric. Este una dintre metodele cele mai rapide şi accesibile. Mlădiţele trebuie să fie tăiate mărunt şi apoi puse în aparat împreună cu o cantitate adecvată de apă de izvor sau apă plată. Se mixează până când se obţine o pastă lichidă de culoare verde intens. Dezavantajul acestei metode este faptul că sucul rezultat va fi mai diluat decât cel extras prin presare, ceea ce presupune să consumăm o cantitate mai mare de extract. După mixare, se strecoară prin pânză sau tifon, iar pasta rezultată se va stoarce de asemenea foarte bine.

Cantitatea necesară pentru o zi

Pentru a obţine toate efectele acestei cure cu efecte miraculoase, este necesar să folosim pentru o singură zi întreaga “recoltă” de mlădiţe dintr-o tavă (dimensiunea obişnuită a unei asemenea tăvi este de aproximativ 40 cm x 25cm), de îndată ce acestea au atins înălţimea necesară (15-20 de cm). Prin presare sau stoarcere, din această cantitate de mlădiţe se obţin aproximativ 150-200 ml de suc concentrat sau 1 litru de suc diluat în cazul folosirii unui blender. În aceste condiţii, cea mai bună metodă de a realiza o cură pe termen lung (de minimum 30 de zile) este de a folosi simultan 6-7 tăvi, în care se vor cultiva mlădiţele succesiv. În acest fel, cu o investiţie relativ mică, avem posibilitatea să realizăm un flux continuu de producere a remediilor vii.

Utilizare

Este ideal ca sucul din mlădiţe proaspete de grâu să fie consumat imediat după extragere. După un interval de 30 de minute, el începe să-şi diminueze calităţile, iar după câteva ore acestea se înjumătăţesc. În cazul în care realizăm pentru prima oară o asemenea cură, fără să fi aplicat în prealabil alte metode speciale de purificare a organismului, nu vom consuma deodată o cantitate mare de suc concentrat. Vom începe prin a consuma câteva înghiţituri (1-2 linguri) şi apoi vom face o pauză de 1-2 ore, după care putem continua ingerarea sucului cu înghiţituri mici.

În cazul unei doze prea mari care se administrează brusc, efectele purificatoare pot fi foarte intense şi ele apar sub forma unor stări neplăcute de ameţeală, tulburarea digestiei, diaree şi chiar uşoară senzaţie de vomă. Toate aceste fenomene asociate unei puternice eliminări de toxine pot fi foarte mult diminuate în cazul creşterii gradate a dozei de suc folosită pentru o zi, sau prin diluarea acestuia cu apă.

Efectele principale ale sucului din mlădiţe de grâu

Sucul din mlădiţe de grâu purifică sângele de acumulările toxice, acelaşi efect făcându-se simţit la nivelul organelor interne şi tractului intestinal. El stimulează metabolismul şi sistemul enzimatic al corpului, normalizează compoziţia sângelui şi reduce hipertensiunea. Acest suc natural exercită un efect aparte de stimulare şi reglare asupra glandei tiroide ceea ce determină efecte de normalizare asupra greutăţii corporale şi a întregului metabolism.

Ca aliment şi, în acelaşi timp, medicament natural, sucul proaspăt din mlădiţe de grâu este una dintre cele mai bogate surse naturale de vitamine, minerale, enzime, aminoacizi şi oxigen, fiind astfel un supliment alimentar complet.

Ulcerele, colitele, constipaţia, diareea şi alte tulburări gastrice, congestiile diferitelor organe, stările de aciditate crescută în întregul sistem corporal, tensiunea nervoasă, oboseala patologică, alergiile, intoxicaţiile alimentare şi o serie întreagă de alte tulburări pot fi eliminate complet prin folosirea zilnică a acestui medicament vegetal.

În plus, aşa cum am prezentat încă de la începutul acestui articol, acest remediu s-a dovedit de-a lungul timpului un susţinător al sistemului imunitar şi al energiei întregului organism, în cazurile bolilor foarte grave, cum sunt cancerul, scleroza în plăci, SIDA, Alzheimer etc.

Folosind mlădiţele vegetale, germenii proaspeţi, legumele şi fructele proaspete, nu avem decât de câştigat în ceea ce priveşte vitalitatea, sănătatea şi încrederea în puterea vindecătoare inegalabilă a Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 3

Panaceul verde – MLĂDIŢELE DE GRÂU

Gândiţi-vă doar o clipă: puteţi să obţineţi viaţă şi energie din ceva ce este lipsit de puterea vieţii? Aţi văzut vreodată ca cineva să pună un medicament sintetic în pământ şi din el să răsară ceva? Diferenţa între alimentele proaspete, crudităţi, alimentele vii, şi cele preparate prin fierbere sau alte metode de încălzire poate fi asemănată analogic cu aceea dintre un om plin de vigoare şi vitalitate şi un om care nu se poate mişca, dar totuşi respiră încă…

Vom prezenta în continuare efectele extrem de puternice asupra organismului uman, atât hrănitoare, cât şi vindecătoare, ale unui adevărat panaceu din laboratorul Naturii: mlădiţele proaspete de grâu.

Puterea ascunsă a vegetalelor crude

De-a lungul timpului, oamenii au căutat remedii cu efecte excepţionale, remineralizante, tonice, hrănitoare şi vitalizante, care vindecă şi numeroase tulburări organice. Un astfel de remediu mult dorit nu a fost găsit însă nici în laboratoarele chimiştilor, nici printre ultimele descoperiri ale industriei farmaceutice sau ale industriei alimentare. El nu poate fi găsit în altă parte decât în vastul „laborator” al Naturii; este ieftin, uşor de obţinut, uşor de utilizat şi totodată accesibil în cantităţi mari; este plin de energia Vieţii şi prin urmare poate să susţină în mod ideal procesele vitale. Este vorba despre mlădiţele verzi ale unor plante, şi în special cele de grâu şi de orz. Ele reprezintă unul dintre remediile cele mai vechi şi mai valoroase în acelaşi timp, utilizate pentru purificarea, vindecarea şi tonifierea întregului organism.

Majoritatea oamenilor au auzit deja de efectele terapeutice deosebite ale alimentaţiei bazate pe crudităţi. Există numeroase mărturii ale celor care s-au vindecat de boli grave cu ajutorul regimurilor de crudităţi, prin curele cu sucuri de legume sau, cu alte cuvinte, prin alimentaţia fără foc.

Redăm în continuare, drept exemplu, câteva fragmente dintr-o scrisoare impresionantă primită la redacţia Editurii KAMALA, din partea unei doamne în vârstă de 68 de ani, prin care ea dorea să ne împărtăşească una dintre experienţele fundamentale ale vieţii sale.

“(…) În jurul vârstei de 50 de ani, mă simţeam deja foarte îmbătrânită, părul îmi albise în mare măsură, sufeream de o colită puternică ce mă făcea să nu mai suport aproape nici un aliment fără să am grave tulburări digestive şi întreaga mea viaţă părea o suferinţă fără de sfârşit. În plus, în pofida stării de slăbiciune care apărea în corp, eram mai agitată ca niciodată; ajunsesem să fiu incapabilă să mă concentrez asupra unui subiect mai mult de 10-15 minute, iar să citesc o carte nici nu mai putea fi vorba. În această stare de disperare, fiind pe punctul de a mă retrage din orice activitate, soluţia a venit prin sfatul unui prieten: el mi-a spus să nu mai mănânc nici un aliment trecut prin foc, ci doar crudităţi, alimente vii, germeni şi mai ales sucurile naturale din ovăz şi grâu. Din clipa în care am început noul regim, viaţa mi s-a schimbat radical. După doar 3 săptămâni, digestia mea a început să îşi revină la normal. După alte câteva săptămâni, mi-am recăpătat puterea de muncă şi entuziasmul, oboseala cronică cu care mă confruntam a dispărut ca prin farmec, iar după încă 6 luni părul a început (în mod şocant pentru mine) să îşi modifice culoarea, redevenind negru… Acum, la aproape 70 de ani, mă simt încă plină de putere, sunt mereu activă şi pot să susţin numeroase întâlniri şi discuţii în fiecare zi. Pot spune fără să ezit că acest regim viu m-a făcut alt om şi merită ca el să fie cunoscut de către toţi cei ce suferă.”

Într-adevăr, alimentele vii, şi în special mlădiţele verzi de grâu, posedă o abilitate aproape miraculoasă în ceea ce priveşte puterea de regenerare şi chiar de reîntinerire a organismului uman. Cele mai nutritive şi mai vitalizante alimente pe care le putem găsi nu sunt, aşa cum unii ar putea crede în mod eronat, ouăle, carnea sau brânzeturile. Ele sunt tocmai acele alimente care au capacitatea de a înmagazina cel mai mult din energia solară pentru a o transfera apoi trupului. Aceste alimente vii, foarte bogate în vitamine, minerale, enzime şi energie a vieţii, creează toate condiţiile pentru menţinerea unei sănătăţii perfecte a organismului.

În ce constă însă puterea ascunsă a vegetalelor crude şi în special a germenilor şi mlădiţelor unor plante? Iată în continuare câteva rezultate ale studiilor realizate de-a lungul timpului de oameni de ştiinţă de pe diferite meridiane asupra mlădiţelor verzi de grâu.

Dovezi ale ştiinţei în favoarea folosirii mlădiţelor verzi de grâu

1. Cele mai importante substanţe conţinute de mlădiţele verzi sunt numeroasele enzime (de ordinul sutelor!) care au rolul de a amplifica activitatea şi forţa enzimelor produse de organismul uman. Cele mai importante enzime care au fost izolate din mlădiţele verzi de grâu sunt: citocrom oxidaza (un antioxidant necesar respiraţiei celulare), lipaza (o enzimă care ajută la metabolismul grăsimilor), proteaza (care contribuie la asimilarea proteinelor), amilaza (care facilitează digestia amidonului), catalaza (care catalizează descompunerea peroxidului de oxigen în apă şi oxigen, la nivelul sângelui şi al ţesuturilor corpului), peroxidaza (care are un efect similar catalazei, la nivel celular), transhidrogenaza (care ajută la menţinerea tonusului muşchilor cardiaci) şi superoxid dismulaza.

În mod obişnuit, în organismul uman aceste enzime îşi diminuează forţa şi activitatea odată cu înaintarea în vârstă, micşorând astfel capacitatea organismului de a asimila grăsimile, proteinele şi caloriile în exces. Acest fapt determină apariţia frecventelor cazuri de obezitate şi îmbătrânire prematură (care afectează atât de mulţi oameni în ziua de azi). Prin consumul constant al mlădiţelor verzi, primim în organismul nostru enzimele vii care împiedică apariţia acestor probleme de sănătate.

2. Sucul proaspăt din mlădiţe de grâu conţine la fel de multă vitamina C ca şi sucul de portocale, conţine mai multă provitamina A decât majoritatea legumelor (varza, salata, roşiile), şi reprezintă o sursă importantă de vitamina B şi vitamina E. Vitamina C este importantă pentru menţinerea sănătăţii pielii, dinţilor, ochilor, muşchilor şi ligamentelor, pentru procesele de creştere, acţionând totodată ca antioxidant. Vitamina A este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului, pentru menţinerea unei vederi bune şi pentru reproducere. Vitamina B facilitează folosirea carbohidraţilor pentru producerea de energie necesară organismului, şi contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi a celui digestiv. Ea este de asemenea esenţială pentru dezvoltarea normală a creierului şi a corpului, şi întreţine activitatea armonioasă a glandelor suprarenale. Vitamina E este o substanţă antioxidantă, necesară pentru fertilitate, care protejează inima, iar cea care se găseşte în mlădiţele verzi este de zece ori mai uşor asimilată de organism decât vitamina E sintetică.

3. Mlădiţele verzi reprezintă, de asemenea, o sursă foarte bogată în calciu: ele conţin aproape la fel de mult calciu ca şi laptele. Aproape 99% din calciul pe care îl ingerăm se depozitează în oase şi dinţi, dar cu toate acestea el nu poate fi asimilat în absenţa altor minerale esenţiale pentru organismul nostru. O asemenea combinaţie uşor asimilabilă de calciu cu minerale se găseşte însă în grâul verde. Mlădiţele proaspete conţine şi cantităţi impresionante de sodiu, potasiu, magneziu, fier şi microminerale: seleniu, zinc etc.

4. 17 aminoacizi, inclusiv cei 8 esenţiali, au fost identificaţi în compoziţia chimică a mlădiţelor proaspete. Cei opt aminoacizi esenţiali sunt: lizina (factor antiîmbătrânire, contribuie la creşterea organismului şi la circulaţia sângelui, menţine activitatea sistemului imunitar), leucina (oferă o mare cantitate de energie), triptofanul (esenţial pentru menţinerea unei bune digestii şi pentru funcţionarea adecvată a sistemului nervos), fenilalanina (susţine activitatea tiroidei), treonina (controlează metabolismul), valina (activează activitatea cerebrală, contribuie la coordonarea musculară, calmează nervii), metionina (contrinuie la purificarea şi regenerarea celulelor rinichilor şi ale ficatului). Mlădiţele verzi mai conţin alanină, arginină, acid aspartic, acid glutamic, glicină, histidină, prolină, serină şi tirozină.

5. Mlădiţele proaspete de grâu conţin oxigen într-o formă lichidă. Acesta este un ingredient vital pentru multe dintre procesele fiziologice: el stimulează digestia, ajută la dezvoltarea unei minţi lucide, ajută la o foarte bună circulaţie a sângelui, facilitând prin urmare hrănirea celulară. Laureatul Premiului Nobel, dr. Otto Warburg, biochimist de origine germană, a observat că celulele maligne, canceroase, nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului. Prin urmare, consumul constant de mlădiţe verzi împiedică apariţia cancerului.

6. În urma a numeroase experimente, clorofila (care se găseşte în cantităţi mari în mlădiţele verzi) s-a dovedit extrem de eficientă în tratarea anemiei. Pentru a preveni degradarea stării de sănătate şi instalarea anemiei este necesar un aport prin intermediul alimentaţiei de vitamina B12, acid folic, minerale (fier, cupru, potasiu), şi de asemenea, de proteine. Este greu de crezut că acestea ar putea fi obţinute în condiţiile unui consum excesiv şi aproape exclusiv de alimente prelucrate: făină şi pâine albă, cartofi, vegetale fierte îndelung, carne conservată, etc. Pe lângă faptul că acestea conţin un minimum din elementele nutritive de bază, chiar şi acestea devin foarte greu de asimilat sau chiar neasimilabile, ca urmare a fierberii, prăjirii şi altor prelucrări.

În plus, conform studiilor realizate de dr. Hughs şi dr. Latner, clorofila naturală în stare proaspătă are capacitatea să crească într-un mod surprinzător cantitatea de hemoglobină din sânge într-o scurtă perioadă de timp.

Clorofila are un efect deosebit de puternic şi asupra ficatului, prin stimularea şi regenerarea acestuia. Prin efectul său profund purificator, sucul din mlădiţe elimină efectele nocive ale poluării alimentare şi din mediu (inclusiv a celei cu fluor, clor, metale grele sau ca urmare a radiaţiilor electromagnetice).

Un alt efect de excepţie al clorofilei este cel dezodorizant, care poate fi constatat în urma consumului de minimum 100 mg. O asemenea doză folosită intern (prin intermediul vegetalelor crude şi în special al mlădiţelor proaspete) este cel puţin la fel de eficientă ca orice alt preparat deodorant. Este redus rapid mirosul fecalelor, al transpiraţiei, precum mirosul neplăcut al gurii.

Dr. Yasuo Hotta, biolog la Universitatea din San Diego, a reuşit să izoleze un compus de excepţie, care se poate găsi (după actualele constatări), doar în mlădiţele tinere ale unor plante verzi. Denumit provizoriu P4D1, această substanţă s-a dovedit un stimulent al producerii şi „reparării” naturale a celulelor spermatice şi a ADN – ului. Rezultatele experimentale obţinute de acest medic au relevat faptul că substanţele conţinute în mlădiţele verzi amplifică foarte mult capacitatea de refacere a ADN-ului celular care a fost anterior afectat ca urmare a expunerii la diferite tipuri de radiaţii sau ca urmare a contactului cu substanţe chimice. Astfel, este evidentă capacitatea excepţională a mlădiţelor verzi de a creşte potenţa şi capacitatea de reproducere. (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 2

Modul de culegere a mugurilor

Odată cu începerea primăverii se poate începe şi acţiunea de culegere a mugurilor. Va fi necesar să fim atenţi pentru a nu pierde perioada, destul de scurtă, în care mugurii se află în stadiul optim de culegere: de la apariţia lor şi până înaintea înfrunzirii. Arborele sau arbustul ales pentru culegerea mugurilor trebuie să fie sănătos şi bine dezvoltat (copăceilor tineri sau prea firavi, culegerea mugurilor ar putea să le dăuneze). Mugurii se culeg prin trecerea palmei strânse de-a lungul ramurii tinere, în sens contrar celui de creştere (dinspre vârf către bază). Niciodată nu vom rupe mugurii situaţi în vârful ramurilor, care sunt muguri de creştere cu un rol important în dezvoltarea plantei. De asemenea, vom fi atenţi să culegem doar o cantitate mică de muguri de pe un singur arbore, cazul contrar putând să îi dăuneze foarte mult.

Cele mai bune zone pentru recoltarea majorităţii mugurilor sunt pădurile mari, situate în zone nepoluate. În cazul pădurilor de foioase, se poate ca în doar câteva ore să acoperim necesarul terapeutic pentru întregul an cu muguri de fag, carpen, mesteacăn etc, fără a secătui zona respectivă.

Pregătirea pentru preparare

Modul ideal de preparare este acela în care utilizăm mugurii proaspeţi, la scurt timp după culegerea lor. În general la un interval de timp de 1-2 ore de la culegere este bine să înceapă procesul de conservare sau preparare a extractelor; după acest interval de timp ei îşi pierd considerabil calităţile terapeutice.

O altă variantă este aceea de a utiliza mugurii în forma lor uscată, ceea ce presupune dispunerea lor în strat subţire, de preferat într-un pod sau o altă zonă umbroasă dar în acelaşi timp cu o bună aerisire.


Preparaţi-vă propriile extracte de muguri!

1.Siropul de muguri cu miere

O primă metodă de preparare – şi dealtfel cea mai accesibilă – constă în conservarea mugurilor proaspeţi în miere. Un astfel de sirop de muguri se realizează foarte simplu prin amestecarea unei cantităţi de 50 de grame de muguri cu 100-150 gr. de miere de albine. Se pune preparatul într-un borcan care se închide ermetic. Mugurii zdrobiţi rapid, pentru a nu se oxida, trebuie lăsaţi la macerat un interval de 1 lună, după care se pot consuma.

Acest preparat se administrează de 4 ori pe zi – câte 1 linguriţă de sirop, pe stomacul gol, cu 20-30 de minute înainte de masă. Se poate folosi şi diluat cu apă.

În cazul mugurilor de brad şi ai altor răşinoase, o modalitate populară străveche de preparare îmbină efectul terapeutic al mugurilor cu cel al mierii şi cu cel al energiei vitalizante a pământului. Iată modul de preparare:

După culegerea mugurilor de brad (sau răşinoase în general), vom pregăti un vas de 3-5 litri, din sticlă sau ceramică (ideal este un vas de pământ). Vasul se spală foarte bine şi se lasă să se usuce. Se începe apoi umplerea sa, în straturi succesive. Se începe cu un strat de miere lichidă cu o grosime de aproximativ două degete, iar apoi se pune un strat de muguri de brad de 3 degete, se presează bine şi apoi se pune iar miere lichidă şi muguri, până când se umple vasul. Ultimul strat trebuie să fie de miere, ca să acopere foarte bine mugurii. În final vasul se leagă bine la gură cu un celofan şi se acoperă cu un capac care trebuie să se închidă ermetic. Suplimentar, pentru o izolare foarte bună a vasului se poate folosi ceara unei lumânări care se topeşte de jur împrejurul capacului.

Metoda tradiţională populară prevede ca apoi vasul să fie îngropat în pământ (la 50-60 de cm), de preferinţă într-o zonă izolată. Preparatul este gata abia toamna târziu, după prima brumă. Dacă nu avem posibilitatea să-l îngropăm, putem să îl ţinem şi în cămară, la loc întunecos şi rece. După ce se dezgroapă se amestecă bine cu o lingură de lemn, se acoperă, se mai lasă încă 2 săptămâni la loc întunecos şi se amestecă din când în când. Siropul obţinut se strecoară şi se pune în sticle cu dop de plută. Astfel rezultă un sirop din muguri de brad, perfect natural, care nu îşi pierde cu nimic proprietăţile lui vindecătoare.

Acest sirop se poate administra în cantitate de 2 linguriţe de 2-3 ori pe zi, întotdeauna pe stomacul gol. Se poate dilua cu puţină apă.

2.Tinctura de muguri

Pentru obţinerea tincturii se pot utiliza atât mugurii uscaţi cât şi cei proaspeţi.

– În cazul mugurilor proaspeţi, vom amesteca o 40 de grame de muguri cu 100 ml de alcool dublu rafinat (98 de grade). Mugurii se zdrobesc înainte sau se taie mărunt pentru o cât mai bună maceraţie. Timpul de macerare este de 8-10 zile. După macerare se filtrează şi se păstrează la loc întunecos

Mugurii uscaţi se macină fin cu ajutorul unei râşniţe electrice, după care se amestecă cu alcool în proporţia de 20 de grame de muguri pentru 100 ml de alcool (de preferinţă se foloseşte alcoolul de 70 de grade).

Tincturile se administrează întotdeauna pe stomacul gol, eventual cu 15 minute înainte de a mânca. Doza pentru un adult este de 1 linguriţă diluată în 100 ml de apă, de 4 ori pe zi. În cazul copiilor se va utiliza doar câte o jumătate de linguriţă.

Tinctura de muguri se administrează numai diluată cu apă!

3. Pulberea din muguri

Se obţine foarte simplu prin măcinarea cu o râşniţă electrică a mugurilor uscaţi. Nu măcinaţi prea mult deodată pentru că sub formă de pulbere planta îţi pierde proprietăţile curative după 2-3 săptămâni.

Pulberea fină se administrează în doză de 1 vârf de cuţit de 4-6 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca. Se ţine 15 minute sub limbă după care se înghite cu puţină apă.

Câteva sugestii de final

– Folosiţi pe întreaga durată a tratamentului cu muguri o alimentaţie cât mai pură, din care excludeţi încă de la început carnea, zahărul şi alimentele foarte grele sau preparate industrial cu substanţe chimice. Cel mai bine este să apelaţi la un regim naturist adecvat afecţiunii pe care doriţi să o trataţi.

– Nu întrerupeţi tratamentul mai devreme de 3 luni, decât în cazul unei depline vindecări

– Asociaţi în cadrul tratamentului cu muguri şi alte plante cu efecte binefăcătoare în cazul afecţiunii cu care vă confruntaţi. Spre exemplu în cazul tratamentului cu muguri de coacăz negru contra alergiilor se pot folosi suplimentar amestecuri de pulberi din cătină, trei fraţi pătaţi şi coada şoricelului. Aceasta va avea un rol considerabil de potenţare a efectelor mugurilor.

– În cazul în care procurarea sau prepararea mugurilor vă depăşesc posibilităţile actuale puteţi apela la preparatele pe bază de muguri existente în farmacii.

– Nu uitaţi că natura poate să vindece şi chiar o face, cu condiţia ca noi să înţelegem care au fost greşelile noastre (legate de alimentaţie, mod de viaţă, gândire, atitudine interioară) care au condus la apariţia bolii. După aceasta nu mai este necesar decât să realizăm acea strădanie simultană a trupului, minţii şi sufletului în sensul vindecării şi reintegrării noastre în armonia Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 1

Introducere

În sistemele tradiţionale de vindecare naturală există câteva remedii care au un statut particular, ca urmare directă a rolului pe care ele îl îndeplinesc în Natură:

I . Într-o primă categorie putem include toate acele substanţe nutritive care au drept rol perpetuarea şi susţinerea vieţii care tocmai a luat naştere. Mierea, laptele şi fructele fac parte din această categorie. Scopul laptelui este de a hrăni bebeluşul sau, în lumea animală, puiul nou-născut; mierea are un rol similar în lumea albinelor, iar în universul vegetal fructele constituie elementul de susţinere al viitorului germene. În cazul utilizării lor în alimentaţie, toate aceste alimente cresc vitalitatea, vigoarea, forţa vieţii şi favorizează în acelaşi timp procesele de dezvoltare armonioasă a trupului, fără a genera toxine sau alte impurităţi.

Acesta este motivul pentru care multe dintre aceste alimente sunt incluse în categoria „hranei pure” menţionată de numeroase tradiţii spirituale.


II. O altă categorie de remedii au în Natură rolul de a perpetua sau susţine viaţa în lumea vegetală, iar pentru aceasta ele acumulează energii foarte mari. Este vorba mai ales de seminţele cerealelor, seminţele oleaginoase, seminţele aromatice, polenul. Toate acestea au în cazul oamenilor o capacitate specială de amplificare a vitalităţii, de creştere a rezistenţei şi imunităţii organismului, de diminuare a incidenţei unor boli şi de vindecare.


III. Germenii şi mlădiţele plantelor, mugurii verzi ai plantelor şi arborilor sunt viaţa în formă incipientă. Sămânţa a început procesul de expansiune, de generare a vieţii şi a eliberat hormoni, substanţe de creştere, a făcut adevărate procese alchimice de transmutare la rece a elementelor (lucru demonstrat ştiinţific de cunoscutul savant Louis Kevran). Tot acum sunt eliberate energii uriaşe cu rol de a stimula procesele de creştere, regenerare. În consecinţă aceste părţi ale plantei vor avea asupra organismului uman efecte regenerative puternice, purificatoare, reglatoare ale activităţii endocrine. Ele vor avea un efect energizant foarte puternic, vor constitui un adevărat aflux de vitalitate (divers modulată în funcţie de specia plantei) pe care fiinţa umană îl primeşte.


1. Medicamente naturale concentrate: Mugurii vegetali

Insignifianţi ca şi dimensiuni, prea puţin spectaculoşi ca aspect, apărând primăvara devreme când natura încă nu s-a trezit, mugurii trec adesea neobservaţi, aceasta în ciuda faptului că în ei se află ascunsă vitalitatea frunzelor, frumuseţea florilor şi bogăţia fructelor de mai târziu. Până de curând nici medicina nu a luat în considerare mugurii ca şi valoare terapeutică, până când au început să fie studiaţi sistematic, prin studii clinice şi de laborator. Valoarea terapeutică a mugurilor i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. Ei pot substitui cele mai noi medicamente hormonale (cortizon şi derivaţii săi, progesteron, insulină, estrogeni etc.), au efecte reglatoare hormonale şi nervoase extrem de eficiente, stimulează procesele de drenare şi refacere a organismului. Boli din cele mai diverse, de la tumorile benigne, la diabet, de la nevroze, la ciroză hepatică pot fi vindecate cu cantităţi mici de extracte din muguri.


În tradiţia spirituală a vindecării din India (Ayurveda – Stiinta Vietii) se consideră că între fiinţa umană şi universul exterior există întotdeauna legături şi corespondenţe precise. Se cunoaşte astfel în acest sistem de vindecare faptul că pentru a trata un organ sau ţesut afectat de boală nu este suficient să cunoşti doar ce plantă trebuie să fie folosită, ci şi care parte a acestei plante poate acţiona mai eficient asupra ţesuturilor afectate. În acest context, seminţele şi mugurii verzi ai plantelor ocupă o poziţie de o importanţă specială.

Ceea ce ştiinţa a descoperit doar în ultimele decenii referitor la însuşirile de excepţie ale unor preparate extrase din mugurii plantelor, ştiinţa ayurvedică precum şi terapiile tradiţionale ale altor popoare (inclusiv cea tradiţională românească!) cunoşteau deja de mai multe sute de ani. Fireşte însă că odată cu studiile ştiinţifice aprofundate (începând cu cele ale lui Max Teteau) au putut fi evidenţiate mecanisme fiziologice de acţiune mai precise ale preparatelor vegetale din muguri în organismul uman. Cea mai uimitoare concluzie la care s-a ajuns este aceea că între diferiţii hormoni umani şi cei vegetali există o legătură foarte strânsă, ceea ce face posibilă influenţarea foarte puternică reciprocă.

În cazul mugurilor proaspeţi întâlnim o configuraţie bio-chimică unică, care generează în contact cu fiinţa umană efecte terapeutice de excepţie, pe care le vom analiza succint în cele ce urmează:

Fitohormoni, minerale şi enzime

Cercetări recente de citologie şi biochimie vegetală au dus la descoperirea în plante a unor substanţe senzaţionale. Substanţele de creştere din plante, cunoscute sub numele de hormoni vegetal sau fitohormoni apar în cantităţi mari odată cu venirea primăverii şi reînceperea perioadei de expansiune a vegetaţiei. Fitohormonii îndeplinesc în cadrul plantei roluri multiple, atât de creştere, cât şi de susţinere şi reglare. În contact cu organismul uman aceste substanţe care favorizează procesele de creştere ale plantelor influenţează extrem de favorabil modul de funcţionare al sistemului endocrin. Această proprietate face ca mugurii unor plante (cum sunt coacăzul, zmeurul etc) să aibă un efect reglator hormonal fără a prezenta însă efectele secundare ale unor hormoni de sinteză. În afara acestor fitohormoni, în mugurele ce se formează gradat, se concentrează acizi nucleici (ADN şi ARN), minerale şi o mare cantitate de vitamine. Enzime cum ar fi fosfatazele îşi cresc activitatea ceea ce explică efectele de stimulare imunitară pe care le prezintă mugurii proaspeţi (aceste enzime favorizează sinteza anticorpilor).

În muguri cresc, de asemenea, în această perioadă în mod exploziv cantităţile unor microelemente, ca fier, cobalt, cupru, zinc, magneziu extrem de necesare proceselor vieţii.

Ceva ce nu poate fi măsurat…

Nu trebuie să neglijăm însă că în afara acestor substanţe chimice este vorba şi de ceva ce nu poate fi deocamdată remarcat prin intermediul mijloacelor ştiinţei actuale. Este vorba de acea forţă a vieţii fără de care planta nu ar fi decât o aglomerare de celule şi substanţe chimice incapabile de vreo dezvoltare sau evoluţie. Într-un mod asemănător într-o anumită măsură cu germenii plantelor, mugurii concentrează în structura lor substanţele şi energiile necesare creşterii plantei. În cazul arborilor, care pot fi consideraţi adevărate “generatoare” de vitalitate, mugurii vor concentra o forţă vindecătoare considerabilă, sinteză a energiei ascendente care se resimte în întreaga natură odată cu venirea primăverii.

Mugurii şi efectele lor terapeutice

În homeopatie, unde mugurii se folosesc sub forma extractelor glicerinate mugurii îndeplinesc rolul de drenaj. Altfel spus, ei au proprietatea de a ajuta procesele de eliminare naturală a toxinelor din organism, fie că acestea sunt localizate la nivelul sângelui, al ficatului sau al altor organe. Procesul de drenare se realizează în acelaşi timp şi printr-o stimulare a circulaţiei limfatice şi o dezobstruare a acesteia. Cei mai mulţi dintre mugurii arbuştilor şi arborilor prezintă efecte de decongestionare şi eliminare a toxinelor.

Deşi concentrează o mare cantitate de substanţe propice dezvoltării organismului uman, ei nu sunt utilizaţi preponderent pentru efectele lor vitaminizante sau remineralizante (care sunt mult mai reduse decât în cazul germenilor proaspeţi de cereale, spre exemplu), ci pentru a realiza un reglaj mult mai „fin” la nivelul unor sisteme corporale. Aici este vorba mai ales de influenţa esenţială asupra sistemului neuroendocrin. Pornind de la reglajele fine pe care le pot realiza, de la caz la caz, asupra a diferite glande cu secreţie internă sau direct asupra sistemului nervos, mugurii pot să determine în cazul unei utilizări consecvente pe o perioadă lungă de timp (minim 2-3 luni) eliminarea unei serii întregi de afecţiuni grave.

Ce muguri să culegem?

Prezentăm în continuare câteva dintre arborii şi arbuştii cei mai accesibili de la noi din ţară, ai căror efecte terapeutice sunt însă cu totul remarcabile:

1. Mugurii de brad (Abies alba) – favorizează fixarea calciului în oase, fiind indicaţi în caz de decalcifieri osoase la copii, în rahitism, în carii dentare, în hipertrofii ganglionare, rinite şi rino-faringite repetate. Mai ales în cazul preparării în miere efectele lor vitalizante, reîntineritoare şi tonice vor fi amplificate de cele ale mierii.

2. Mugurii de coacăz negru (Ribes nigrum) – Aceşti muguri acţionează la nivelul cortico-suprarenalelor, stimulând secreţia hormonilor corticoizi; au totodată o acţiune puternică antialergică fiind indicaţi în toate stările inflamatorii şi alergice însoţite de o viteză de sedimentare accelerată a sângelui (VSH) cum sunt: rinitele, bronşitele, astmul bronşic, gastritele, urticaria, reumatismele alergice; se utilizează cu succes în adenom de prostată, fibrom uterin, chist ovarian, astm, emfizem, migrene, astenie psihică post-gripală, hipotensiune, dermatoze, dismenoree, hiperuricemii, reumatism şi afecţiuni articulare ca artroza.

3. Mugurii de mur (Rubus fruticosus) – sunt recomandaţi în cazuri de hipertensiune arterială, în cazuri de osteoporoză survenită după menopauză, artroză acompaniată de osteoporoză, dureri osoase şi articulare.

4. Mugurii de zmeur (Rubus idaeus) – elimină fenomenele fiziologice şi stările neplăcute asociate cu menopauza, se folosesc ca adjuvant în tratamentul fibromului uterin şi al chistului ovarian, elimină tulburările menstruale, regularizează secreţia hormonală ovariană. Mai ales în cazul tulburărilor ovariene se pot asocia cu folosirea unor amestecuri de plante specifice: coada racului (Potentilla anserina), creţişoara (Alchemilla vulgaris), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris).

5. Mugurii de stejar (Quercus robur) – au proprietăţi stimulatoare şi tonice, se recomandă în astenie fizică şi psihică, stări de convalescenţă, tulburări de natură sexuală (impotenţă), enurezis (urinare involuntară nocturnă), ca adjuvant în tratamentul alergiilor. În asociere cu alte remedii ajută considerabil remedierea cazurilor de paradontoză.

6. Mugurii de păducel (Crataegus oxyacantha) – se folosesc în special în cadrul tulburărilor cardiace; diminuează durerile cardice, tonifică miocardul, se recomandă în insuficienţa cardiacă, în insuficienţa coronariană, în tahicardii, în stări aritmice etc. Sunt totodată un calmant nervos şi ajută la eliminarea stărilor de iritare şi tensiune psihică datorate stressului, elimină insomniile şi au efecte benefice ca adjuvant în hipertiroidii.

7. Mugurii de tei (Tilia sp.) – au efecte tranchilizante, fiind indicate în stările de hiperexcitabilitate nervoasă, în nevroze diverse, insomnii, stări de anxietate, reglează metabolismul, utili persoanelor hipersensibile, emotive, de asemenea celor ce suferă de afecţiuni ale pielii care sunt caracterizate de mâncărimi, au efect antispasmodic. În general pot fi utilizaţi în multe dintre afecţiunile care se dezvoltă pe un substrat psihic tensionat şi anxios.

8. Mugurii de anin (Alnus incana) – îmbunătăţesc circulaţia cerebrală şi totodată tonifică vasele sanguine cerebrale, sunt utili în tratarea sechelelor în urma accidentelor vasculare cerebrale precum şi pentru prevenirea acestora; se recomandă persoanelor în vârstă pentru prevenirea ramolismentului cerebral.

9. Mugurii de plop (Populus nigra şi hibrida) – mugurii acţionează asupra sistemului arterial al membrelor inferioare (mai ales la nivelul gambelor), combat spasmele de la acest nivel, favorizează restabilirea circulaţiei colaterale şi înlătură tulburările trofice asociate. Datorită flavonoidelor pe care le conţin au efect febrifug şi antiinflamator. Se recomandă în arterite. Consideraţi un veritabil „propolis vegetal” mugurii de plop negru au efecte de stimulare a rezistenţei la infecţii şi antiseptice.

10. Mugurii de castan (Aesculus hippocastanum) – îşi exercită acţiunea asupra circulaţiei venoase şi în special a celei limfatice. Reprezintă poate cel mai eficient drenor al sistemului limfatic, acţionând cu precădere la nivelul membrelor inferioare. Se poate asocia cu mugurii de scoruş (Sorbus domestica), mai ales în tratamentul tulburărilor circulatorii care afectează gambele. Scoruşul acţionează asupra venelor, iar castanul asupra limfaticelor. Această asociere dă rezultate foarte bune, restabilind circulaţia sanguină şi limfatică la membrele inferioare. Se mai recomandă în cazuri de edeme, varice, tulburări circulatorii ca urmare a utilizării contraceptivelor.

11. Mugurii de fag (Fagus sylvatica) – cresc diureza şi au efecte benefice asupra rinichilor. Se recomandă în tratamentul litiazei renale (urice), în afecţiuni renale în general, în afecţiuni cu retenţie de lichide în organism, obezitate.

ETAPELE VINDECARII

PROCESUL EVOLUTIV AL VINDECĂRII

Orice vindecare trece printr-un proces care comportă mai multe faze:

1. Negarea. Nevoia de a ne opune şi de a nega ceea ce pare că ne poate agresa există în fiecare dintre noi şi se manifestă în mod evident în anumite momente. Cu toţii sperăm şi chiar urmărim să fim absolviţi de cele mai dificile şi mai neplăcute experienţe ale vieţii. Datorită unor temeri ascunse sau nu, noi tindem instinctiv să folosi negarea pentru a ne îndepărta rapid de experienţele de viaţă pentru care nu suntem încă pregătiţi. Atunci gândim sau simţim că nu suntem capabili să facem un anumit lucru sau pur si simplu că nu vrem sa îl facem. În cazul în care o persoană se îmbolnăveşte, ea va avea cel mai adesea tendinţa de a folosi negarea sau cel puţin negarea parţială refuzând să accepte situaţia în care se găseşte, nu numai în primul stadiu al bolii, ci de asemenea, din timp în timp, chiar şi mult mai târziu. Negarea este o strategie defensivă temporară care ne dă răgazul pentru de a ne pregăti lăuntric să acceptăm ceea ce urmează să se producă în stadiile următoare ale procesului vindecării. În special atunci când este necesar să ne supunem unui tratament foarte dur noi nu vom fi capabil să vorbim despre situaţia în care ne aflăm decât pentru o foarte scurtă perioadă de timp după care vom simţi nevoia să schimbăm subiectul pentru a orienta discuţia către lucruri mai plăcute. Acest fenomen destul de obişnuit ne indică foarte clar faptul că există o problemă cu care ne este încă teamă să ne confruntăm deschis, dar pe care cu timpul o vom putea depăşi. Înţelegând aceste aspecte ca făcând parte dintr-un proces firesc de autoacceptare, nu este absolut deloc necesar să forţăm, ci din contră, trebuie să avem răbdare cu noi şi să ne acordăm nouă înşine timpul de care avem nevoie. De exemplu, este posibil să fim capabili să vorbim despre problema noastră cu multă naturaleţe, direct şi fără a simţi că ne contractăm cu unii dintre membrii familiei, cu prietenii sau cu doctorul, dar nu vom putea face aceasta la fel de uşor cu alte persoane. Motivul unei astfel de reacţii fireşti de altfel se află în încrederea pe care noi o acordăm fiecărei persoane din jurul nostru. Ea este de asemenea în legătură cu felul în care oamenii cu care comunicăm privesc ei înşişi boala noastră. Este foarte posibil ca într-o astfel de situaţie noi să reacţionăm de fapt la gândurile şi atitudinile lor faţă de boală. Tocmai din acest motiv, atunci când ne propunem să ajutăm un om suferind, este absolut necesar să ne examinăm cu atenţie propriile noastre reacţii faţă de boala respectivă, deoarece acestea se vor reflecta întotdeauna în comportamentul pacientului şi de aceea ele pot contribui la îmbunătăţirea sau din contră la agravarea stării sale de sănătate. În concluzie, putem spune că negarea problemei cu care o fiinţă umană se confruntă reprezintă un comportament normal în cazul unei persoane cu un nivel de conştiinţă obişnuit şi de aceea cel puţin în această primă etapă nu trebuie să îi judecăm prea aspru pe cei din jur atunci când descoperim că aceştia se comportă astfel. De altfel, această tendinţă protectoare a egoului poate fi identificate nu numai în cazuri de boală, ci în toate domeniile vieţii noastre. Negarea este instrumentul prin care noi ne ferim să vedem sau să simţim ceea ce nu suntem încă pregătiţi să vedem sau să simţim. În ultimă instanţă, ea reprezintă un sistem de apărare în lipsa căruia am putea să ne confruntăm cu experienţe mult prea dure, traumatizante. Pe de altă parte, dacă fiinţa noastră simte că poate controla situaţia respectivă, noi nu mai avem de ce să ne plasăm pe poziţia defensivă a celui care neagă şi refuză să accepte adevărul. De îndată ce ne simţim capabilă să controlăm o situaţie, noi trebuie să abandonăm această strategie a negării, deoarece ea devine inutilă în noua conjunctură. Negarea, ca strategie comportamentală de lungă durată, poate fi foarte dăunătoare pentru noi. Totuşi, este necesar să ne depăşim reticenţele şi fricile cu blândeţe şi compasiune. De aceea, energia de care avem cel mai mult nevoie pentru a depăşi situaţia atât din partea noastră, cât şi a celorlalţi, este energia iubirii. Din acest motiv, în situaţii dificile ale vieţii, este important să ne înconjurăm de oameni pe care îi iubim şi în care avem încredere. Această etapă poate fi depăşită cu uşurinţă în situaţia în care ne deschidem cu iubire faţă de iubirea celorlalţi. Adeseori oamenii folosesc această strategie a negării şi de aceea ei ignoră mesajele elementare de avertisment care provin de la propriul corp sau de la câmpul lor auric.

2. Mânia. Parcurgând procesul complet al vindecării, ne vom confrunta la un moment dat cu o etapă în care nu vom mai fi capabili să menţinem cu seninătate şi inconştienţă acest stadiu primar al negării situaţiei în care ne aflăm. Atunci este foarte posibil să ne simţim copleşiţi de alte sentimente negative, cum ar fi mânia, ura, nemulţumirea. În această situaţie, considerăm că suntem îndreptăţiţi să spunem cu năduf: de ce eu? De ce nu vasilescu care este un alcoolic nenorocit şi care pe deasupra îşi mai bate şi nevasta? Adeseori radiaţiile corespunzătoare acestei stări de spirit se reflectă în mod distructiv în aura noastră şi din acest motiv noi avem tendinţa să proiectăm orbeşte stările noastre de mânie asupra celor din jur aproape „la întâmplare”. Vom considera că prietenii, familia, fiinţa iubită, doctorii fac mai mereu lucrurile altfel decât ar trebui să le facă. Adesea, atunci când o fiinţă dragă nouă este nevoită să se confrunte cu crizele noastre repetate şi inexplicabile de mânie, ea va răspunde prin sentimente de vinovăţie, regret, remuşcări, şi chiar va avea tendinţa să evite viitoarele posibile interacţiuni cu noi. Toate acestea nu vor face decât să ne amplifice starea de disconfort şi de mânie. Din anumite puncte de vedere, mânia noastră poate să-şi găsească oarecum justificarea: din moment ce din cauza bolii noi suntem siliţi să ne întrerupem activităţile obişnuite, nu vom mai putea face ceea ce alţi oameni pot realiza cu uşurinţă şi trebuie să ne petrecem concediul prin spitale sau suntem nevoiţi să dăm o mulţime de bani pentru a ne vindeca în loc să-i folosim în alte scopuri creatoare. Orice persoană care parcurge procesul vindecării se va confrunta într-o măsură mai mare sau mai mică cu acest sentiment de revoltă şi nemulţumire. Pentru unii, ea se poate manifesta precum o veritabilă explozie. Acest fenomen apare mai ales în situaţiile în care noi avem de obicei tendinţa să ne refulăm stările de mânie.

3. Negocierea sau trocul. Deoarece mânia nu ne-a adus nicidecum ceea ce speram sau ne doream, vom avea după aceea tendinţa, cel mai adesea inconştientă, de a realiza un fel de troc, devenind dintr-o dată binevoitori şi făcând mai mereu lucruri bune şi frumoase în speranţa că vom obţine astfel ceea ce dorim, sau cu alte cuvinte că vom reveni la starea de sănătate. Cele mai multe dintre aceste trocuri sunt făcute cu Dumnezeu şi sunt de obicei ţinute secrete cum ar fi de exemplu promisiunea de a crede necondiţionat în Dumnezeu sau de a-şi dedica întrutotul viaţa lui Dumnezeu sau unei cauze spirituale înalte. Totuşi, în pofida măreţiei şi frumuseţii unui astfel de angajament, cel mai adesea, în spatele acestui legământ se ascunde un sentiment disimulat de vinovăţie. De exemplu, este posibil să ne simţim vinovaţi deoarece am făcut multe compromisuri în viaţă şi ne-am îndreptat excesiv către planul material, ignorând dimensiunile spirituale şi divine ale vieţii. În spiritul acestor noi transformări care apar în fiinţa noastră, este posibil să devenim foarte atenţi la orice amănunt al vieţii noastre pentru a respecta cu stricteţe regimul care ne-a fost prescris, pentru a face cu scrupulozitate tehnicile posturale adecvate din Hatha Yoga, într-un cuvânt, pentru a trăi cât mai corect. Totuşi, chiar dacă strădaniile noastre ar putea părea exemplare, aceasta nu este întotdeauna atitudinea corectă, deoarece în spatele ei există o motivaţie falsă şi sentimentul evident sau disimulat al unui troc meschin. Din acest motiv, este foarte important să conştientizăm şi să îndepărtăm sentimentul de vinovăţie deoarece el nu duce la altceva decât la o dorinţă şi mai îndârjită de a negocia cu destinul şi eventual la o stare accentuată de depresie psihică, deoarece această atitudine „de faţadă” nu are cum să ne scoată complet din situaţia creată. De aceea, o metodă eficientă de a depăşi această fază constă în a identifica pe cât posibil imediat şi cu vigilenţă, toate promisiunile şi angajamentele disperate pe care le facem în mod egotic, imaginându-ne că toate acestea se dizolvă în lumina subtilă alb-strălucitoare. Această vizualizare va produce gradat o amplificare a energiilor benefice, elevate din aura noastră. Totodată, putem încredinţa toate aceste promisiuni îngerului nostru păzitor sau chiar lui Dumnezeu, consacrând astfel divinului toate fructele acţiunilor pe care noi promitem că le vom face în vederea vindecării. Cu siguranţă după ce vom parcurge cele şapte stadii ale vindecării vom înţelege mult mai clar care sunt transformările pe care este absolut necesar să le acceptăm în viaţa noastră, dar atunci ele nu vor mai fi motivate de frică sau de o dorinţă egotică de a îndepărta cât mai grabnic suferinţa care ne macină, ci de o credinţă veritabilă în Dumnezeu, de o dragoste necondiţionată faţă de oameni, înţelegând atunci că viaţa este frumoasă şi că merită să trăim în primul rând nu pentru satisfacerea plăcerilor noastre limitate şi grosiere, ci pentru a-i putea ajuta şi iubi pe ceilalţi.

4. Depresia. Se referă la starea interioară pe care o resimţim atunci când energiile subtile din câmpul nostru auric au atins stratul inferior şi când ne-am pierdut aproape complet speranţa de a mai putea obţine cu uşurinţă ceea ce doream exact în modul în care noi gândeam şi speram că o vom face. Atunci vom pretinde că nu ne pasă de ce se petrece cu noi, deşi în realitate aceste lucruri contează totuşi foarte mult pentru noi. Din acest motiv noi ajungem să fim mai mereu trişti, dar pe de altă parte cel mai adesea nu vrem să ne exprimăm public această tristeţe. Intrăm astfel într-o stare de depresie şi ca urmare a acesteia nu mai vrem să interacţionăm deloc cu ceilalţi. Depresia indică prin urmare o depresiune a vieţii noastre fizice şi sentimentale. Din punctul de vedere al câmpului nostru auric, depresia înseamnă o scădere drastică a câmpului nostru de energie vitală. Conform înţelepciunii medicale milenare, există trei cauze care ne pot conduce la stări de depresie. Una dintre ele este negarea, urmată de o atitudine artificială în care acţiunile noastre se justifică pe baza unui troc, aşa cum am menţionat anterior. În acest caz noi urmărim să ne vindecăm evitând şi refuzând să acceptăm starea reală de fapt în loc să căutăm cu curaj şi cu sinceritate o soluţie concretă şi viabilă pentru situaţia în care ne aflăm. A doua cauză este aşa-numitul sentiment al pierderii. Orice boală ne forţează să pierdem ceva, să abandonăm un anumit stil de viaţă sau un anumit obicei greşit. Dacă ne vom bloca sentimentele, cantonându-le exclusiv asupra acestui sentiment de pierdere, ne vom simţi foarte uşor deprimaţi. Dacă vom avea în schimb curajul şi detaşarea necesare ca să înfruntăm cu seninătate toate eventualele pierderi cu care ne confruntăm, oricât de mari ne-ar putea părea acestea, starea de depresie va dispărea şi vom trece astfel într-o stare superioară de conştiinţă. Unii oameni preferă să se plângă şi să jelească considerând că prin aceasta dau o exprimare liberă a energiilor lor pe care le simt atunci. În realitate aceste sentimente nu exprimă altceva decât tot rezonanţe cu energii subtile ale eşecului, şi din acest motiv trebuie să fie evitate. Astfel, confruntându-ne plini de curaj cu sentimentele de pierdere, vom putea trece, folosind eventual rezonanţa cu Marea Putere Cosmică Dhumavati într-un stadiu superior şi anume acela al acceptării. O a treia cauză a depresiei o constituie tratamentele medicale foarte dure, cum ar fi chimioterapia, anestezia şi intervenţiile chirurgicale, care ne pot produce dezechilibre foarte mari, atât la nivelul corpului fizic, cât şi la nivelul structurii aurice, aspect care poate induce cu uşurinţă stări de depresie. Atunci când atât corpul fizic, cât şi corpul astral, îşi recapătă echilibrul, depresia este automat eliminată. Din punctul de vedere al câmpului energetic uman, tratamentele medicamentoase dure stopează, încetinesc sau împiedică fluxul normal de energie prin nadiurile structurii noastre aurice. Această contracţie subtilă poate genera cu multă uşurinţă starea de depresie. Când medicamentele respective îşi încetează efectul, câmpul energetic reintră în normal, şi atunci ca prin farmec depresia dispare. De exemplu, s-a constatat foarte clar că pasele biomagnetice purifică structura aurică într-un interval de timp de două ori mai scurt decât cel obişnuit şi din acest motiv pacienţii ies din stările depresive postoperative mult mai uşor dacă apelează la aceasta. Depresia poate lua forma unei autorespingeri.

5. Acceptarea. Atunci când am acordat suficientă atenţie, energie şi timp pentru a depăşi primele patru stadii inferioare ale procesului subtil al vindecării, intrăm într-o etapă în care nu mai suntem nici supăraţi, nici deprimaţi din cauza situaţiei în care ne aflăm. În această stare, corespunzătoare unei stări mărite de obiectivitate şi luciditate, vom fi capabili să ne conştientizăm şi chiar să ne mărturisim mult mai liber sentimentele şi conflictele lăuntrice prin care am trecut în fazele anterioare, exprimându-ne astfel în mod deschis şi liber, într-o stare de relativă împăcare cu noi înşine şi cu ipostaza în care ne aflăm, dorinţa noastră febrilă şi de altfel pe deplin justificată, de a ne vindeca, recunoscând totuşi şi stările negative lipsite de orice eficienţă creatoare cum ar fi cele de mânie şi de egoism, pe care le-am resimţit faţă de toţi cei care au fost siliţi să se confrunte cu suferinţele bolii noastre. După ce ne-am deplâns îndelung şi fără nici un rezultat pentru situaţia deplorabilă precum şi pentru pierderile pe multiple planuri pe care boala ni le-a adus, vom dori instinctiv să fim lăsaţi singuri să ne interiorizăm mai mult, preferând mai multă linişte în jurul nostru. Comunicările cu ceilalţi vor deveni mai puţin zgomotoase, şi mai profunde, deoarece vom avea tendinţa să împărtăşim celorlalţi mai degrabă telepatic decât prin viu grai sentimentele şi gândurile noastre. În această biserică magică a tăcerii, noi ne pregătim de fapt structurile subtile aurice pentru transformările alchimice care vor urma în etapele ulterioare. Acesta este momentul în care, în urma confruntărilor adeseori dureroase pe care le-am avut până acum, ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mult mai bine pentru a pătrunde de această dată cu mai multă uşurinţă în interiorul tainic al fiinţei noastre pentru a deveni astfel conştienţi în mod treptat de noua noastră ipostază existenţială în care câmpul nostru auric este astfel regenerat şi spiritualizat. În această etapă noi ajungem în mod firesc şi spontan să ne punem chiar întrebări fundamentale cu privire la concepţiile, mentalităţile şi în general la sistemul de valori după care ne-am ghidat până acum în viaţă. Astfel, va deveni din ce în ce mai evident pentru noi faptul că în ultimă instanţă toate acestea ne-au condus într-un mod direct sau indirect către starea de boală sau de criză interioară în care ne aflăm. O modalitate înţeleaptă de a acţiona constructiv pentru a ieşi grabnic din situaţia în care ne aflăm constă în a începe să învăţăm treptat felul în care vom putea comunica intim cu aspectele profunde din noi înşine pentru a simţi astfel adevăratele noastre necesităţi interioare. Vom trăi astfel revelaţia unor stări excepţionale de regenerare şi asimilare energetică pe care până acum nu le cunoscusem sau pe care le consideram inaccesibile nouă. Aceasta este etapa în care este foarte posibil să ne îndreptăm către prieteni noi, simţind totodată lăuntric nevoia de a ne separa de unii dintre prietenii vechi întrucât vom sesiza că apar incompatibilităţi din ce în ce mai clare între aspiraţiile noastre actuale şi rezonanţele pe care aceştia le trezesc şi le menţin în aura noastră. Într-un cuvânt, putem spune că această fază corespunde tendinţei şi aspiraţiei sincere de a realiza toate transformările necesare în viaţa noastră pentru a facilita astfel procesul real şi profund benefic al vindecării. Practic aceasta reprezintă modalitatea cea mai directă şi totodată cea mai sigură de a accelera modificările interioare care ne vor conduce în mod nemijlocit către starea de sănătate. În mod reflex noi vom sesiza la toate nivelurile fiinţei noastre o stare profundă de expansiune şi libertate, şi o senzaţie de uşurare care va fi adeseori însoţită de o mare purificare aurică, deşi este foarte posibil să mai fie încă mult până la vindecarea noastră completă.

6. Renaşterea interioară, sufletească şi spirituală. Acceptarea şi vindecarea conduc la o stare de veritabilă renaştere interioară sau cu alte cuvinte la o confruntare superioară, aducătoare de fascinante revelaţii cu privire la realităţile de ordin subtil existente în fiinţa noastră. În această fază, cel mai adesea avem de asemenea nevoie de cât mai multă linişte şi de aceea noi simţim tendinţa de a rămâne cât mai mult timp în singurătate pentru a ne putea adânci astfel cât mai mult în noi înşine. Această etapă este foarte importantă în procesul transformării câmpului nostru auric pentru că este cea care ne plasează efectiv pe o nouă orbită existenţială deoarece ea permite prin intermediul rezonanţei aurice create depăşirea obişnuinţelor care ne condiţionau până atunci existenţa. În această fază este însă absolut necesar să ne acordăm timpul de care avem nevoie pentru a realiza cât mai complet această reflectare interioară, fie că este vorba de câteva zile, câteva săptămâni sau chiar de luni de zile. În procesul restabilirii complete a sănătăţii şi a forţei noastre creatoare benefice, vom face să se reveleze cu această ocazie anumite aspecte din adâncul fiinţei noastre pe care le îngropasem adânc în noi înşine sau cu alte cuvinte pe care le refuzasem inconştient de o lungă perioadă de timp. Acum este foarte posibil să înflorească în fiinţa noastră elemente noi, profund benefice, care să ne dezvăluie noi faţete ale personalităţii noastre. Acest fenomen poate fi perceput la nivel subtil printr-o veritabilă explozie de lumină pornind în special de la nivelul centrilor de forţă corespunzători acestor transformări şi expansionându-se strălucitor în întreaga noastră aură sub forma unor curenţi subtili de culori foarte vii care până acum lipseau sau erau foarte puţin prezenţi în ambianţa noastră subtilă. În această fază pentru a cataliza fenomenul, se recomandă să conştientizăm cât mai amplu frumuseţea acestui proces simţindu-i fascinaţi rezonanţele benefice din corpul nostru astral care este regenerat. Vom găsi astfel plini de încântare noi resurse exterioare pe care până acum nu eram însă în stare să le activăm. Este foarte posibil ca noi să fi intuit dintotdeauna că ele existau latent, gata să se manifeste în noi, dar abia acum ele vor începe cu adevărat să se exprime. Toate acesta transformări aurice regeneratoare uimitoare se constituie într-o veritabilă renaştere a fiinţei noastre. Drept urmare, noi începem să experimentăm şi să analizăm toate evenimentele atât cele prezent, cât şi cele trecute din viaţa noastră, privindu-le dintr-un cu totul alt punct de vedere cu mult mai multă detaşare şi luciditate. Pentru a desemna această stare, înţelepciunea populară a găsit expresia foarte sugestivă de altfel că „privim lucrurile într-o altă lumină”. În realitate, nu lucrurile şi evenimentele se află într-o altă lumină, ci de fapt corpul nostru astral este cuprins de o lumină subtilă diferită. Atunci când, fiind în această stare deosebită de conştiinţă, ne analizăm trecutul, vom simţi că este ca şi cum ne-am raporta la o cu totul altă persoană, iar din acest motiv, multe dintre evenimentele trecute ale vieţii noastre capătă acum noi semnificaţii. În felul acesta realizăm foarte clar că noi putem transforma în mod hotărâtor relaţiile cu ceilalţi oameni, reconsiderând modul de raportare la evenimentele trecute. Toate acestea fac parte din destinul sau karma noastră şi sunt legate de noi din punct de vedere auric, prin canale energetice deosebit de subtile. Noul mod de raportare la trecut reprezintă de fapt o veritabilă atitudine vindecătoare a acestor legături subtile traumatizante. Evident că toate aceste transformări se produc cel mai adesea automat, ele fiind declanşate de simplul fapt că ne-am modificat frecvenţele dominante din aură şi prin urmare şi nivelul de conştiinţă. În ultimă instanţă, prin elevarea şi rafinarea vibraţiilor noastre aurice, nu facem altceva decât să transformăm contextul în interiorul căruia noi ne trăim viaţa. Abia această modificare subtilă profundă din aura noastră reprezintă ceea ce am putea numi cheia fundamentală a unei vindecări, a unei vindecări adevărate.

7. Crearea unei vieţi noi spirituale. Odată cu restabilirea completă a stării de sănătate, ne vom reconsidera atitudinea faţă de multe domenii ale vieţii noastre, ajutaţi de nenumărate posibilităţi şi oportunităţi pe care înainte le consideram de domeniul fantasticului sau imposibil de atins se vor deschide cu uşurinţă după aceea în faţa noastră. Vom deveni astfel mult mai oneşti cu noi înşine şi vom găsi resursele lăuntrice de a înţelege şi de accepta elementele comportamentale şi rezonanţele energetice superioare pe care până acum le ignorasem total sau pe care refuzasem să le acceptăm. Într-un cuvânt noi vom deveni mult mai umili, mai plini de credinţă, plini de sinceritate şi de dragoste. Aceste uluitoare transformări interioare vor conduce în mod automat şi la transformări exterioare. Ele sunt expresii fireşti ale expansiunii forţei creatoare a sufletului nostru care va cuprinde cu noile sale rezonanţe benefice holografic întreaga noastră viaţă. În această fază este de asemenea foarte posibil să ne facem noi prieteni ale căror rezonanţe aurice sunt mult mai compatibile cu ale noastre. Este posibil chiar să ne schimbăm profesia, iar dacă nu o vom face în orice caz este cert că ne vom transforma radical felul în care ne raportăm la munca noastră zilnică. Toate aceste transformări sunt fireşti şi apar spontan în urma unui proces complet şi real de vindecare.

Parcurgând într-un mod lucid şi conştient toate aceste etape, vom înţelege astfel caracterul universal şi natural al procesului vindecării unei fiinţe umane integrându-l ca parte importantă a unui proces mai vast şi anume acela al evoluţiei noastre spirituale. Vom putea astfel înţelege mult mai bine faptul că în ultimă instanţă chiar şi prin stările neplăcute de boală cu care ne confruntăm uneori noi suntem de fapt ghidaţi pas cu pas către o înţelepciune divină supraumană pe calea care conduce în mod treptat către starea supremă de desăvârşire spirituală. În timpul parcurgerii acestui sublim drum către Dumnezeu prin nenumăratele confruntări şi lecţii pe care ni le oferă însăşi viaţa noastră, vom realiza cu încântare că suntem fiinţe în acelaşi timp atât individuale cât şi universale. Vom constata astfel plini de recunoştinţă că noi suntem adesea îndrumaţi şi ghidaţi cu multă grijă chiar fără să bănuim vreodată aceasta de o raţiune divină pentru care procesul vindecării, viaţa şi transformarea spirituală nu sunt decât aspecte diferite ale unei realităţi unice dumnezeieşti.