PURIFICAREA – Ep. 6: RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA PURIFICAREA PSIHO-MENTALĂ

Procesele fiziologice nu pot fi niciodată separate complet de activităţile psihice şi mentale. Din acest motiv, dezintoxicarea trupului este însoţită, fără excepţie, de fenomene complexe de transformare psihică. Sentimentele chinuitoare, angoasele, anumite rigidităţi şi închistări, depresiile, etc. sunt tot atâtea stări nefaste ce pot fi gradat eliminate. De foarte multe ori se simte o ”uşurare” sufletească care apare odată cu dezintoxicarea organismului.

Putem spune fără să greşim că cea mai importantă reacţie de dezintoxicare (purificare) apare la nivel psihic. Cea mai grea probă pe care o dau pacienţii cu boli grave şi chiar mulţi căutători spirituali nu este cea a reacţiilor fizice neplăcute, ci a depăşirii unei întregi palete de gânduri şi emoţii negative cum ar fi descurajarea, pesimismul, teama, suspiciunea, nerăbdarea, iritarea etc. Pe măsură ce medicina psihosomatică face progrese, se constată că factorul psihic este foarte important în procesul îmbolnăvirii şi, mai ales în procesul de vindecare. Eliminarea toxinelor psiho-mentale durează mai mult şi este mai dificilă decât procesul eliminării toxinelor fizice.

Numai plantele şi regimurile alimentare nu pot ajuta pacientul să depăşească momentele dificile. El trebuie să facă eforturi conştiente de autodepăşire, de reorientare fermă a sufletului şi minţii spre aspectele pozitive. “Armele” în această luptă nevăzută, dar adesea foarte dură, care se dă în timpul dezintoxicării şi vindecării, sunt meditaţia şi rugăciunea, sugestia pozitivă, tehnicile de respiraţie, mişcarea conştientă, buna dispoziţie şi relaxarea. Toate aceste mijloace urmăresc trezirea unor sentimente binefăcătoare, care joacă rolul unui medicament, cu efecte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Sentimentele şi atitudinile care trebuie cultivate în această perioadă sunt credinţa în Dumnezeu şi în vindecare, calmul profund, dragostea de viaţă, iubirea de semeni, luciditatea, simţul umorului… Odată ce această luptă cu tendinţele psihice negative este câştigată, se poate spune că vindecarea în urma purificării, devine doar o problemă de timp şi de răbdare. Cel ce se vindecă descoperă cu uimire în această etapă faptul că starea de boală care era o adevărată frână, s-a transformat acum în factorul mobilizator şi transformator al fiinţei sale.

PURIFICAREA – Ep. 5: MODALITĂŢI ŞI MIJLOACE DE PURIFICARE

În episodul de astăzi am trecut în revistă principalele modalităţi de purificare pe care le putem folosi în vederea prevenirii şi ameliorării unor afecţiuni. Multe dintre ele sunt integrate în viaţa de zi sau sunt repetate periodic şi de către cei aflaţi pe o cale spirituală în intenţia asigurării unei stări de puritate şi armonie lăuntrică.

CE TRANSFORMA RUGACIUNEA IN MEDICAMENT ?

Raspunsul la aceasta intrebare este chiar cheia eficientei in rugaciune. Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in conformitate cu religia si credinta proprie, cu cuvintele si dupa cunoasterea pe care o are. Fiecare dintre cei ce se roaga doreste, aspira, comunica sau pur si simplu se bucura in rugaciunea sa, dorind sa obtina un anumit raspuns sau semn ca ea a fost ascultata.

Ce face insa ca pentru unii rugaciunea sa fie datatoare de bucurie si de sanatate launtrica, iar pentru altii sa fie doar un obicei oarecum mecanic ce nu aduce decat putine roade? Iata cativa factori esentiali pentru ca rugaciunea sa aiba o eficienta maxima, chiar si atunci cand ne confruntam cu o situatie dificila, o suferinta sau o boala:

 1. Sinceritatea si iubirea 

“Este mult mai bine ca in rugaciune sa punem multa inima si putine cuvinte, decat multecuvinte si putina inima” – acesta este indemnul pe care un intelept il adresa discipolilor sai. Rostirea mecanica si lipsita de simtire a cuvintelor unei rugaciuni nu aduce niciodata efectele dorite si chiar mai mult, poate sa ne indeparteze de ea. Mai ales la inceputul practicii rugaciunii, este bine sa alegem momente in care putem sa ramanem in liniste, fara a fi deranjati de nimeni si astfel sa ne rugam in tacere, rostind rugaciunea in minte, sau daca ne este greu, sa o facem doar cu mintea, sa o murmuram in soapta. Pentru ca sinceritatea si afectivitatea sa poata inflori in fiinta noastra este necesar sa lasam inima sa vorbeasca cat mai liber si sa exprime intr-un mod total atat sentimentele, cat si necesitatile noastre. Dumnezeu stie intotdeauna ceea ce noi avem nevoie, insa cu siguranta nu se va supara atunci cand noi vom urmari sa dialogam cu el, asa cum am face cu cea mai apropiata fiinta, impartasindu-i nevoile si bucuriile noastre. De asemenea, citirea unor texte spirituale, cum ar fi vietile sfintilor sau Biblia, poate sa ne impulsioneze sa gasim starea launtrica adecvata pentru a declansa in noi aceasta forta vindecatoare. Cei ce nu pot citi datorita suferintei sau slabiciunii, pot sa asculte ceea ce le citeste o persoana apropiata, cautand nu doar sa asculte, ci sa traiasca fiecare cuvant.

2. Perseverenta in a dialoga interior cu Dumnezeu

 Acesta este un factor de o mare importanta. Indiferent daca suntem intr-o stare fizica buna sau chiar foarte proasta, vointa si perseverenta de a continua sa ne rugam poate constitui un veritabil “colac de salvare”. Un sfant afirma faptul ca atata vreme cat fiinta nu se opreste din ruga si prin urmare creeaza premizele unei transformari interioare, Dumnezeu nu o va parasi si ea nu se va pierde, nici chiar in cele mai grele conditii de boala sau suferinta. Cu atat mai mult in cazul bolilor grave sau a situatiilor limita, rugaciunea poate sa fie cel mai puternic sprijin. Este bine ca in astfel de cazuri grave, ea sa fie realizata continuu, cu tot sufletul, avand toate sansele sa fim ajutati atata vreme cat mai putem gandi sau rosti chiar si numai cateva cuvinte. Efortul realizat astfel se va repercuta in mod misterios asupra intregii noastre stari si chiar daca la inceput ne va putea parea steril, este necesar sa continuam, cu o cat mai deplina stare de abandon in fata vointei lui Dumnezeu. Nu trebuie sa uitam in aceasta directie ca uneori rugaciunea poate sa para o lupta in care noi infrangem in propria noastra fiinta inertia, orgoliul, atasamentele inferioare, tendintele grosiere, inchiderea sufleteasca. Din aceasta lupta interioara, in care armele noastre sunt perseverenta, linistea launtrica si iubirea, este bine sa nu ne oprim pana cand nu simtim o transformare radicala in bine in intreaga noastra fiinta, chiar daca pot exista uneori si etape mai dureroase. Daca perseverenta este o calitate care ne lipseste, putem apela in ultima instanta la o modalitate ce amplifica foarte mult eficienta rugaciunii – aceea de a ne ruga impreuna cu alte fiinte deschise fata de aceasta, in mod constant, zilnic la aceeasi ora, fie ca suntem impreuna in aceeasi camera sau chiar la distanta.

Pentru cei ce inca se indoiesc ca pot sa fie suficient de perseverenti merita sa amintim exemplul Sfantului Serafim de Sarov care, retras intr-o padure departe de lume, s-a rugat timp de trei ani in continuu, ingenuncheat pe o piatra mare, fara ca macar sa se clinteasca, pana ce genunchii sai ajunsesera o rana vie. Intrebat cum a putut face o astfel de actiune supraomeneasca, el a raspuns: “Nu as fi putut ramane astfel nici macar o ora, daca Dumnezeu nu ar fi vrut aceasta.”

3. Perceperea raspunsului la rugaciunile noastre 

Este una dintre etapele esentiale, desi foarte des neglijate. Desi exista in multi convingerea ca rugaciunea este o modalitate spirituala importanta, se ignora faptul ca Dumnezeu are intotdeauna la dispozitie toate posibilitatile de a ne raspunde intr-un mod foarte accesibil noua si de multe ori surprinzator. Atunci cand vorbim sau il rugam ceva pe un prieten ni se pare firesc ca dupa formularea cererii noastre sa asteptam tacuti ca el sa ne raspunda.

Cu atat mai mult, in dialogul interior purtat cu Dumnezeu, care este de mii de ori mai constient si mai atent la fiinta noastra decat cel mai apropiat prieten, este firesc sa “ascultam” interior in tacere raspunsul la rugaciunile noastre, sa oprim pentru cateva clipe fluxul vorbirii si al gandurilor pentru a crea timpul si conditiile necesare receptionarii raspunsului.

Raspunsurile pot surveni in nenumarate moduri: in primul rand, imediat dupa rugaciunea noastra realizata in mod foarte sincer si din inima, raspunsul poate sa apara sub forma unei STARI interioare, pline de puritate, de tacere launtrica profunda, de incurajare, de iubire coplesitoare, de intensa destindere si de aparitie a unor noi perspective interioare etc. Pe termen mai lung, raspunsurile pot surveni sub forma unei inlantuiri de actiuni semnificative care au rolul de a ne arata cum este mai bine sa actionam, de a ne scoate in cale fiinte ce ne pot ajuta sau de a ne permite sa avem acces la remediile si metodele de care avem nevoie. Odata ce am inceput sa ne rugam constant, atentia noastra trebuie sa fie mereu treaza pentru a intelege corect mesajele ce sunt sugerate pentru noi prin tot ceea ce ni se petrece si prin toate conjuncturile care apar. Perceperea acestor raspunsuri interioare care apar in timp ce ne rugam este ceea ce ne ofera totodata puterea de a continua.

 Traind astfel, rugaciunea nu este un efort, ci reprezinta o comunicare plina de savoare si de pace, care ne atrage din ce in ce mai mult spre a descoperi spatiul interior al constiintei de sine.   Putini oameni inteleg faptul ca marii duhovnici si cei ce s-au apropiat de o stare de mare curatenie interioara nu realizeaza diferite asceze (cum sunt postul indelungat sau retragerile in pustietate) cu o inima arida si dintr-o lipsa sufleteasca, ci aceste manifestari decurg ca urmare a unor aspiratii interioare, aspiratii ale sufletului treaz si viu care incepe sa se hraneasca din alte surse decat cele ale oamenilor obisnuiti: bucuria, dragostea de Dumnezeu si de oameni, extazul mistic. Trupul ajunge in aceste conditii sa fie la randul sau hranit de catre suflet, iar vindecarea lui poate sa apara ca o urmare fireasca a acestei transformari launtrice. Asadar, rugaciunea ca si meditatia atunci cand sunt asumate ca mijloace de a inalta si inspira sufletul devin vindecatoare totodata si pentru trup.

TERAPIA CU ROUA

Prin anii 95-96 avand ocazia sa lucrez intr-o baza de tratamente care promova modalitatile naturale de vindecare am recomandat o forma de terapie mai putin cunoscuta ”terapia cu apa de roua”. Recent mi-a fost trimis acest clip unde, cu bucurie, am regasit marea majoritate a efectelor terapeutice precum si a modalitatilor de folosire a apei de roua. Si nu in ultimul rand, am retrait bucuria, prin evocarea unei perioade de efervescenta si daruire in mijlocul celor suferinzi. Tuturor le sunt recunoscator. 

CURA DE PRIMAVARA

Primavara este anotimpul retrezirii energetice si al bucuriei, al dragostei libere, marcand schimbari profunde in intreaga Natura, de la vegetatia care revine la viata la organismul si psihicul uman. Sub actiunea razelor solare si a energiilor efervescente care abunda, ceea ce este acumulat in exces in trupul nostru incepe sa se fluidifice si sa fie treptat eliminat. Organismul isi leapada acum incarcatura greoaie de peste iarna pentru a putea respira liber, pentru a absorbi fara piedici substantele noi si regenerante pe care primavara le aduce. Adesea acest proces este insotit de fenomene pe cat de neplacute pe atat de frecvente pentru cei nepregatiti: aparitia gripei, a racelii de primavara, reactivarea unor gastrite sau a afectiunilor reumatice, declansarea alergiilor. Cum putem face pasul catre primavara evitand acest cortegiu de fenomene nedorite si regenerandu-ne laolalta cu intreaga Natura? Raspunsul ni-l ofera chiar ea – Natura prin ceea ce ne pune la dispozitie: plante si alimente proaspete cu puternice efecte purificatoare.

Ritmul naturii si ritmul uman

Nu putem intelege cu adevarat transformarile uimitoare ce au loc in fiinta noastra fara a observa cu atentie legatura continua care se formeaza intre noi si exterior: schimbarile de temperatura, prezenta sau absenta luminii soarelui, ploaia, temperatura de afara sunt doar cateva dintre procesele care ne influenteaza permanent, mult mai mult decat am putea banui, chiar si in situatia in care nu ne expunem direct conditiilor atmosferice, ci stam relaxati in camera noastra bine incalzita… Suntem mai mult decat credem, legati prin fire invizibile de realitatea exterioara, organismul nostru raspunzand impreuna cu intreaga Natura vie la miscarile planetelor, ale Soarelui si Lunii, la modificarile climatice si la diferitele influxuri energetice provenind din Univers. Fara posibilitatea de a influenta natura acestor fenomene, omul poate insa, datorita inteligentei cu care este inzestrat, sa se adapteze cu abilitate la aceasta armonie exterioara si sa descopere astfel ca intotdeauna Natura ii pune la dispozitie toate resursele de care are nevoie pentru a trai foarte sanatos.

De ce sa facem o cura?

In mod natural, in perioada de iarna organismul este “dispus” sa digere cu mai mare usurinta alimente grele. Cele mai multe branzeturi, seminte de leguminoase uscate si preparate conservate se consuma in acest anotimp. Fireste ca aceasta nu se produce intotdeauna fara “efecte secundare”: ficatul devine mai incarcat, sangele tinde sa devina mai acid, colonul si tubul digestiv retin si o anumita cantitate de produsi nocivi, sistemul imunitar slabeste. Cu alte cuvinte, organismul devine un teren propice pentru acumularea unor substante nedorite si totodata incepe sa resimta lipsa enzimelor vii, precum si a vitaminelor si mineralelor pe care nu le-a putut prelua din hrana de peste iarna. Cu cat mai repede vom ajuta organismul sa scape de acest balast, cu atat ne vom regasi mai repede tonusul, fara a mai trece prin perioadele neplacute de astenie si fara a ne confrunta cu “bolile primaverii”. Cura de primavara, realizata pe o perioada care poate sa se deruleze de la una-doua zile pana la doua saptamani, este o cale de o eficienta imediata in purificarea si refacerea organismului, cu conditia sa fie realizata in concordanta cu posibilitatile noastre vitale.

Aceste cure menite sa curete organismul de toxine si sa ne redea astfel tonusul se bazeaza aproape in totalitate pe fructe si legume proaspete, sucuri din plante, salate de cruditati si chiar plante medicinale mai putin cunoscute din punct de vedere al uzului alimentar, dar nu mai putin gustoase. Iata in continuare cateva dintre cele mai eficiente verdeturi de primavara care pot fi folosite in acelasi timp ca alimente, dar si ca medicamente vegetale naturale:

Papadia (Taraxacum officinalis)

Salatele din frunze proaspete (tinere) de papadie sunt printre cele mai puternice depurative ale primaverii. Afectiunile hepatice, anemia, guta, pletora pot sa fie foarte mult diminuate prin folosirea acestui tonic amar. Preparate cu zeama de lamaie, ulei vegetal, sare si cateva condimente, salata din frunze crude de papadie actioneaza ca normalizant al functiilor intestinului, are efecte anticonstipante si combate o serie intreaga de boli de piele, de la dermatoze persistente la eczeme si ciuperci. Este cea mai utilizata planta in cadrul curelor naturale de slabire din perioada primaverii.

Leurda (Allium ursinum)

Frunzele de leurda sunt binecunoscute de cei ce colinda primavara prin padurile de foioase, mai ales in zonele mai umede, pe malurile izvoarelor. Usor de recunoscut dupa puternicul miros de usturoi pe care il degaja, planta are o nota aparte in arsenalul terapeutic al primaverii. Efectul depurativ concretizat in special prin eliminarea acidului uric este completat de un puternic efect antitoxic – ea facand parte dintre plantele folosite contra intoxicatiei cu nicotina. In cazul femeilor afectate de mastite sau alte boli ale sanilor, mai ales cand sunt corelate si cu predispozitia la cistite sau alte infectii in corp, se recomanda o cura de cel putin 10 zile cu aceasta planta, sub forma de adaos la salatele de cruditati si suplimentar sub forma de supe si piureuri.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Desi este cunoscuta mai ales ca planta medicinala, traista ciobanului poate fi utilizata ca un aliment delicios, sub forma de salata proaspata din frunzele crude proaspat aparute. Pentru prepararea acestei salate cu efecte remarcabile de reglare a tensiunii si de eliminare a dezechilibrelor hormonale la femei, se pot adauga frunze proaspete de telina, putina salata verde, zeama de lamaie din abundenta si putin ulei vegetal obtinut prin presare la rece. Se mesteca cu atentie si este de preferat sa se manance, impreuna cu alte cruditati, in cure de 2-7 zile.

Vita de vie (Vitis vinifera)

Frunzele proaspete, la fel ca si carceii abia aparuti confera un gust proaspat, usor acrisor, salatelor de cruditati. Cu conditia sa nu fie preparate prin fierbere sau incalzire, frunzele de vita (mai ales din vita cu struguri negri) combat eficient obezitatea si celulita. Chiar si cazurile persistente de celulita pot fi ameliorate realizand o cura de cruditati de 2 saptamani in care la cel putin o masa se va consuma salata cu frunze de vita. In plus, in urma unei astfel de cure se va putea remarca imbunatatirea circulatiei sanguine si combaterea varicelor, reglarea menstruatiei in cazul femeilor (mai ales in situatia tendintei catre hemoragii abundente).

Iarba grasa (Portulaca oleracea)

Usor de recunoscut dupa frunzele sale rotunjite si carnoase, ea reprezinta un ingredient foarte apreciat in alimentatia vie din perioada primaverii datorita gustului placut si hranitor. Folosita direct la salate sau ca adaos la supe, ea are puternice proprietati antiinflamatorii, de combatere a bronsitelor care sunt frecvente in aceasta perioada, precum si un puternic efect vermifug. La salate nu se foloseste in doze prea mari, deoarece poate sa declanseze un efect laxativ.

Spanacul (Spinacia oleracea)

Este una dintre plantele cele mai nutritive, fiind din acest motiv recomandat in mod special copiilor – carora le favorizeaza cresterea – batranilor si convalescentilor. Un foarte bun antianemic datorita continutului ridicat de fier, recomandat in avitaminoze (mai ales in carentele vitaminelor B1, B2, B3 si C), el este un purificator al sangelui si un remediu contra bolilor de piele cronice. Datorita silicatilor nu este recomandat suferinzilor de guta, artrita, reumatism si diabet.

Urzica (Urtica dioica)

Una dintre plantele folosite din cele mai vechi timpuri pentru rolul sau terapeutic si alimentar, combina efectele depurative remarcabile cu un efect de revitalizare si regenerare a organismului. Frunzele proaspete ale urzicilor abia aparute sunt considerate datorita secretinei pe care o contin, printre cele mai puternice stimulente ale secretiilor digestive. Urzica contine un adevarat arsenal de substante benefice in revenirea de dupa perioada de iarna: saruri minerale (fier, sulf, siliciu, mangan), vitamine (B, E, C, K) si este totodata intre cele mai bogate sursa de clorofila. Toate acestea o recomanda in anemie, slabiciune accentuata, reumatism si boli ale articulatiilor, psoriazis. Nivelul glicemiei este redus in mod eficient in cazul persoanelor care sufera de diabet, dar care tin cure cu frunze de urzica si papadie. Pentru a prepara salata doar din frunze de urzica, se spala cu atentie frunzele crude si se amesteca cu apa si putina sare. Se poate acri cu putina zeama de lamaie sau otet de mere si miere de albine.

Macris (Rumex acetosella)

Este o planta binecunoscuta entru puternicul gust acru al frunzelor. Adaugate ca si condiment la salate si supe, frunzele crude de macris stimuleaza digestia si ajuta la refacerea puterilor in cazul persoanelor bolnave, mai ales dupa stari febrile. Datorita continutului de oxalat de potasiu si acid oxalic, nu este recomandata persoanelor care sufera de reumatism, guta sau artrita si nici de persoanele cu hiperaciditate gastrica. Nu se prepara in vase metalice si nu se combina cu apa minerala, fiind incompatibile.

Hrean  (Armoracia rusticana)

Frunzele crude confera hranei o aroma agreabila si stimuleaza totodata procesele digestive. Ele au efecte de combatere a anemiei si a problemelor respiratorii. Proprietatile lor purificatoare si stimulative sunt foarte de dorit in cazul persoanelor care se confrunta frecvent cu raceli, amigdalite, gripe, sinuzite, probleme respiratorii asociate cu o secretie abundenta de mucus.

Loboda (Atriplex hortensis)

Binecunoscutele frunze de loboda, folosite adesea pentru supe in perioada primaverii pot sa constituie un ingredient al salatelor depurative din cura de primavara. Datorita saponinelor din compozitie, are puternice efecte in afectiunile respiratorii inflamatorii, in tulburari digestive si boli de piele. Folosirea zilnica pentru cel putin o saptamana poate sa usureze mult tulburarile hepatice si biliare, mai ales cazurile de dischinezie. Contine o doza considerabila de vitamina C.

Banutii (Bellis perennis)

Nu trebuie sa va surprinda faptul ca binecunoscutii banutei, cu o inaltime de doar cativa centimetri, dar care umplu pajistile cu florile lor alb-rozalii odata cu venirea primaverii, pot fi utilizati si in scop culinar. Florile culese de preferinta atunci cand soarele este la amiaza pot sa completeze foarte bine gustul si chiar aspectul salatelor proaspete. Sunt recomandati mai ales in cazul afectiunilor respiratorii si vasculare. Aceasta planta delicata intareste aparatul circulator, combate gradat fenomenele neplacute rezultate in urma anumitor comotii cerebrale si inlatura pietrele de la vezica urinara. Se vor consuma in doze moderate, ca adaos la salata verde sau la salatele de papadie.

METODE SIMPLE PENTRU CURA DE PRIMAVARA

O cura eficienta poate sa dureze intre o zi (in cazul persoanelor mai slabite) si 10-14 zile atunci cand exista o buna vitalitate si se doreste o purificare adecvata a organismului. Ea presupune in primul rand o hranire perfect naturala, fara carne si fara nici un alt aliment greu digerabil care ar putea obstructiona procesul natural de purificare si regenerare a organismului. In general, o astfel de cura presupune o alimentatie bazata pe cat mai multe cruditati. Ideal este sa avem o alimentatie 100% vie, in care nici un aliment sa nu fie preparat prin incalzire. Avand insa in vedere ca acest tip de hranire nu este accesibil persoanelor cu un foc digestiv mai slab, este foarte bine daca in alimentatie exista cel putin 60-70% hrana vie.

Indiferent de varianta abordata, se va avea in vedere sa se evite consumarea branzeturilor si a alimentelor grele (preparate cu mult ulei, soia, naut), a zaharului si a oricaror produse cu componente chimice, sintetice (indulcitori, coloranti, conservanti etc.). In afara verdeturilor specifice acestui anotimp (pe care, in parte, le-am prezentat anterior) se vor introduce in alimentatie si salatele din radacinoase: morcovi, telina, patrunjel, ridichi de luna.

In cazul in care se foloseste si hrana calda, meniul poate fi completat cu supe si piureuri de legume bine fierte, condimentate din belsug cu plante picante: ghimbir, maghiran, cimbru, busuioc, piper, ardei iute.

Folosirea condimentelor are un rol foarte important in stimularea proceselor digestive si in fluidificarea si eliminarea acumularilor nocive, a mucozitatilor aderente la nivelul sinusurilor sau traseului respirator, precum si la nivelul traseului digestiv. Se vor adauga de asemenea in alimentatie, supele si terciurile din cereale integrale (hrisca, orez, porumb, grau), preparate cu legume si condimente.

Chiar daca este mai greu de acceptat la inceput, nu trebuie sa va feriti de gustul amar, care este prezent acum in cele mai multe dintre verdeturile de primavara. Obisnuindu-ne treptat cu acest gust destul de rar folosit in alimentatia curenta nu numai ca ajutam usurarea organismului dar vom resimti o stare clara de regenerare interioara, de refacere a starii noastre psiho-mentale benefice. Mai ales in cazul celor care s-au obisnuit sa consume mari cantitati de mancare (mai ales mancare grea) o astfel de cura de cruditati in care gustul amar sa fie prezent intr-o proportie mai mare are efecte aproape miraculoase in combaterea obezitatii, constipatiei si a bolilor cronice.

Cei care constata ca un asemenea regim este dificil de abordat, pot sa realizeze o mini-cura pentru doar o zi pe saptamana.

O varianta eficienta a curei de primavara este aceea in care se apeleaza la un regim lacto-vegetarian strict (fara carne) in care masa de dimineata este alcatuita integral din sucuri obtinute in mixerul electric, din plantele de primavara prezentate. Un astfel de suc din plante, cu apa si putina lamaie se va consuma numai pe stomacul gol, fara a mai manca nimic dupa aceea pentru cel putin 4 ore, interval in care se va instala o intensa, dar placuta senzatie de foame.

Incheierea unei astfel de cure de cruditati, mai ales in cazul in care am realizat-o pentru mai mult de 3 zile, trebuie sa se faca treptat, incluzand mai intai in alimentatie alimente preparate usoare: compoturi, supe si piureuri foarte bine fierte, terciuri din cereale (mamaliga). Doar dupa 1-2 zile se poate trece fara probleme la folosirea unor alimente mai consistente, de genul branzeturilor si lactatelor sau a semintelor oleaginoase, a leguminoaselor.

Alte recomandari pentru perioada curei

– Nu asteptati pasiv ca regenerarea plenara a fiintei sa se produca doar prin alimentatie, in lipsa unei activitati fizice adecvate. Asa cum intreaga natura este acum intr-o activitate febrila, urmariti sa va regasiti cat mai curand bucuria de a trai si entuziasmul in cel mai simplu mod: fiind cat mai des in Natura, respirand profund, admirand frumusetea primelor flori si a primelor frunze care apar si lasandu-va patrunsi de sunetele relaxante ale Naturii. Atunci cand sunteti in Natura respirati profund, dilatand cat mai mult narile si umfland pieptul pentru a va impregna cat mai mult cu energia proaspata a aerului.

– Folositi pe cat posibil pentru baut, in locul apei de la robinet, apa de izvor in care ati lasat la macerat cateva fire proaspete de busuioc.

– Daca va simtiti coplesiti de astenie, de plictiseala sau de dezinteres, nu ezitati sa apelati la una dintre metodele naturale redescoperite de psihologii americani si pe care am putea s-o numim in mod sugestiv “metoda zburdatului”. Trecand de nuanta de amuzament pe care s-ar putea sa v-o trezeasca aceasta denumire, metoda presupune ca indiferent de “greutatea” starii noastre interioare sa incepem sa ne manifestam precum copiii, atunci cand sunt fericiti: sa sarim intr-un picior, sa alergam dupa vrabii, sa zburdam in jurul fiintei iubite, sa fim exuberanti si sa manifestam aceasta prin miscare. Chiar daca la inceput nu simtim nici o dorinta de a face aceasta, odata cu primele miscari in noi se trezeste in mod miraculos acea bucurie a copilariei. Incetati sa va ganditi la faptul ca un adult este ridicol daca este inca jucaus. Jucausenia noastra va trezi si in cei din jur, acelasi suflu viu al tineretii si le va aduce si lor zambetul pe buze si bucurie in suflet.

Reamintindu-ne de sfatul de a ne integra in ritmul naturii, ce alta modalitate mai buna ar fi decat de a trai bucuria unui nou inceput?

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 9

Extractele naturale din orz verde

Orzul verde este frecvent recomandat de terapia naturală. El este utilizat în mod curent în tratamentul a mai mult de 40 de afecţiuni, de la cancer, afecţiuni digestive, pulmonare, circulatorii şi până la boli nervoase grave. În mlădiţele de orz verde se dezvoltă una dintre cele mai complexe şi complete compoziţii de minerale şi vitamine care se pot găsi în vegetalele cu valoare terapeutică. O astfel de carte de vizită este suficientă pentru a include orzul verde între remediile ce nu trebuie să lipsească din farmacia verde a casei.

Scurtă istorie

Orzul verde (Hordeum vulgare), ca plantă cu efecte remarcabile asupra organismului, a fost folosit în medicina tradiţională a mai multor popoare din Europa şi Asia îndepărtată, încă din antichitate.

Studiile moderne asupra proprietăţilor acestei plante încep însă la sfârşitul anilor 80 când un medic şi cercetător japonez, dr. Yoshihide Hagiwara realizează o serie de teste şi cercetări, confirmând şi dintr-o perspectivă ştiinţifică efectele remarcabile ale sucului de orz verde asupra organismului uman. În studiile sale a folosit mai multe sute de plante, în diferite faze de creştere şi l-a analizat amănunţit din perspectiva componenţei chimice şi a efectelor terapeutice. El a descoperit astfel că orzul verde conţine în cantităţi considerabile cele mai valoroase elemente necesare dezvoltării armonioase a corpului omenesc şi totodată este un produs cu efecte terapeutice excelente. Deşi atenţia medicului japonez a fost orientată în mare măsură asupra acţiunii de regenerare celulară şi încetinire a procesului de îmbătrânire, el a remarcat în acelaşi timp şi efecte mai ample asupra organismului, care recomandă sucul de orz verde ca remediu în multe dintre bolile grave. Cercetările şi eforturile sale de a găsi o sursă alimentară care să aibă acţiune enzimatică, de a contracara îmbătrânirea şi îmbolnăvirea, au fost recunoscute de către Fundaţia Internaţională de Medicină Preventivă la conferinţa anuală cu tema „Înfrângerea procesului de îmbătrânire”, din noiembrie 1981 de la Felt Forum. Pentru studiile sale în domeniul nutriţiei şi farmacologiei, pentru ideile şi descoperirile sale, Dr.Hagiwara a primit mai multe distincţii şi premii din partea Guvernului japonez, Asociaţiei de Invenţii a Societăţii Farmaceutice a Japoniei şi din partea diferitelor catedre de medicină din Japonia.

O compoziţie impresionantă

În urma studierii conţinutului de principii active, în diferite faze de creştere ale plantelor de orz, s-a putut constata faptul că planta conţine cele mai bune resurse nutritive necesare organismului uman atunci când atinge înălţimea de 20-30 cm. În acest stadiu, frunzele de orz conţin vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B12), acid nicotinic, vitamina E, vitamina C şi o mare cantitate de fier, calciu, mangan, magneziu, molibden, zinc, cupru, bioflavonoide, polizaharide, polipeptide şi clorofilă.

Această compoziţie biochimică a plantei verzi îi conferă un efect curativ remarcabil mai ales prin acţiunea de încetinire a procesului de îmbătrânire celulară, stimularea proceselor de refacere şi obstrucţionarea proliferării celulelor maligne, prin mecanisme încă neelucidate.

Comparativ cu alte plante – care la rândul lor sunt „campioni” în conţinutul de substanţe cu rol terapeutic – orzul verde conţine:

– de peste 250 ori mai multă vitamina A decât lăptuca (salata verde),

– de peste 25 ori mai mult potasiu decât bananele,

– de peste 11 ori mai mult calciu decât laptele,

– de peste 7 ori mai multă vitamina C decât portocalele,

– de peste 10 ori mai multă vitamina B1 decât spanacul,

– de peste 23 ori mai multă biotină (factor din grupul vitaminelor B) decât laptele,

– 2000 micrograme SOD (Superoxid distmutaza) activ, la o proporţie de două grame de orz verde sub formă de pudră.

Sucul proaspăt extras din orzul verde constituie fără îndoială forma terapeutică cea mai eficientă din punct de vedere al administrării, dar obţinerea ei poate prezenta şi anumite dificultăţi, mai ales în condiţiile vieţii urbane. Tratamentul cu suc de orz verde trebuie realizat constant, fiind necesară zilnic o cantitate de 50 ml de suc proaspăt. O soluţie pentru cei care au nevoie în mod stringent de acest preparat „viu” este aceea de a cultiva planta chiar în casă, în mai multe ghivece sau tăvi. Pentru aceasta seminţele de orz vor fi înmuiate în apă pentru un interval de 24 de ore după care se însămânţează în pământ şi se stropesc regulat. Extracţia sucului se realizează în momentul în care planta ajunge la o înălţime de 20-30 cm, folosind un storcător centrifugal sau un mixer electric. În acest ultim caz, frunzele mărunţite ale plantei se amestecă cu puţină apă, se mixează şi în final se strecoară printr-un tifon fin. Reziduul de plantă va fi stors cu putere. În final sucul obţinut va conţine atât apă cât şi sucul proaspăt al plantei şi prin urmare va fi consumat fără a mai fi diluat. Sucul nu se conservă mai mult de 12 ore nici măcar la frigider; el va fi consumat în aceeaşi zi în care a fost extras.

Datorită faptului că nu întotdeauna obţinerea sucului de orz verde este o metodă rapidă şi accesibilă oricui, mai ales pentru cei ce se confruntă cu suferinţe grave, a devenit necesară crearea unui extract care să-şi păstreze proprietăţile în timp şi totodată să fie disponibil în cantităţi suficiente.

Pornind de la această idee, medicul japonez Hagiwara s-a concentrat asupra realizării unui astfel de concentrat natural uşor de păstrat şi administrat. Folosind orez brun şi dextrină în proporţie de 75% în amestec cu suc de orz transformat în pulbere (25%), el a obţinut o pudră care putea fi păstrată timp îndelungat fără a-şi diminua proprietăţile.

Ideea, preluată de doctori şi specialişti germani şi americani, a condus la obţinerea unui extract sub formă de pudră superior celui al doctorului japonez. Este vorba de un extract pur din orz verde, fără dextrină şi orez brun, aproape identic cu sucul proaspăt. Acest tip de pulbere are majoritatea efectelor curative ale sucului proaspăt, diferenţa constând în absenţa unor enzime vii şi a substanţelor cu caracter volatil.

Fie că apelăm la un astfel de extract accesibil sub formă de pulbere sau ne preparăm singuri sucul proaspăt din orz verde, beneficiile vor apărea în scurt timp.

Principalele indicaţii terapeutice ale orzului verde

Înainte de a prezenta bolile în care este recomandat sucul de orz verde, trebuie menţionat faptul că aproape că nu există suferinţă care să nu poată fi ajutată chiar şi într-o mică măsură prin intermediul acestui „concentrat natural”. Fără a fi un panaceu, orzul verde poate totuşi să acţioneze amplu asupra organismului prin câteva mecanisme simple:

– stimularea drenării toxinelor din corp, datorită conţinutului de clorofilă şi substanţe cu acţiune diuretică şi de drenaj hepatic.

– remineralizarea organismului şi echilibrarea balanţei vitaminelor din organism

– atât oligoelementele cât şi vitaminele intervin în toate liniile metabolice corporale. Datorită lor se poate explica în mare măsură acţiunea complexă pe care planta o exercită asupra pielii, sistemului nervos şi endocrin, în cazul tulburărilor metabolice etc.

În plus, clorofila conţinută în orzul verde generează, sinergic cu celelalte substanţe conţinute de el, un efect important antitumoral, de reglare a activităţii sistemului cardio-vascular şi respirator, de tonifiere a aparatului digestiv.

Prin urmare, în acelaşi timp purificator dar şi tonic, sucul de orz verde este utilizat cu succes ca remediu principal sau ca adjuvant (în bolile grave) în următoarele afecţiuni:

– Boli ale aparatului digestiv: stomatită, anorexie, gastrită, ulcer, pancreatită (adjuvant), colită. Cazurile de gastrită şi ulcer răspund favorabil foarte rapid la administrarea de suc sau de pulbere diluată în apă.

– Boli hepatice: hepatită virală, adjuvant în ciroză, colecistită. În cazul bolilor hepatice tratamentul se derulează în general pe o perioadă mai lungă de timp (de ordinul lunilor de zile), în care este necesară respectarea strictă a dietei şi folosirea plantelor cu efecte de tonifiere şi decongestionare hepatică.

– Afecţiuni cardio-vasculare: cardiopatie ischemică, ateroscleroză cerebrală, infarct miocardic, hiper şi hipotensiune arterială, hemoroizi, ulcere varicoase, tromboflebite.

– Afecţiuni ale sistemului nervos: retard psiho-motor, neurastenie, insomnie, schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie facială.

– Afecţiuni metabolice: diabet, obezitate, anemie, carenţe de minerale şi vitamine.

– Afecţiuni respiratorii: astm bronşic, bronşită, gripă, viroză pulmonară, TBC pulmonar, rinită alergică.

– Afecţiuni maligne: cancer cu diferite localizări; în aceste cazuri sucul de orz verde este doar un adjuvant preţios care va completa tratamentul dietoterapeutic şi fitoterapeutic adecvat.

– Dereglări hormonale: hiper şi hipotiroidie; pentru aceste tulburări se va asocia cu dietoterapie şi folosirea suplimentară a unor plante medicinale.

– Afecţiuni ale oaselor: reumatism articular acut, lombo-sciatică, artrită.

– Afecţiuni ale pielii: acnee, pistrui, dermatită, eczeme; în cazul bolilor de piele se poate aplica sucul proaspăt şi extern, prin tamponarea zonelor afectate. Aceasta va grăbi considerabil vindecarea, datorită proprietăţilor antiseptice şi cicatrizante ale acestuia.

– Boli ale aparatului reproducător: sterilitate, impotenţă

– Afecţiuni oculare

În cazul persoanelor sănătoase extractul din orz verde poate fi utilizat pentru creşterea vitalităţii, purificarea organismului, amplificarea potenţei, reglarea apetitului, în astenia de primăvară, sau pur şi simplu pentru a face faţă cu succes perioadelor solicitante din punct de vedere fizic sau mental.

Modul de administrare

Pulberea de orz verde:

O doză se obţine amestecând 1 linguriţă (2 grame) de pulbere de orz verde cu 60-75 ml apă sau suc de fructe. Este bine să folosim o apă de calitate cât mai bună (de preferat apă plată sau apă de izvor dar nu apă minerală carbogazoasă sau ceai). Pentru a păstra integral proprietăţile terapeutice ale pulberii din orz verde, nu se va pune în contact cu băuturi fierbinţi.

– În cazul persoanelor care doresc să îşi menţină tonusul şi sănătatea la un nivel foarte bun, a celor ce urmăresc amplificarea vitalităţii, a potenţei, a capacităţii de concentrare şi focalizare mentală se recomandă administrarea dozei precizate de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca, pe stomacul gol.

– În cazul persoanelor care se confruntă cu afecţiuni ce necesită tratamentul cu pulbere de orz verde se va administra câte o doză de 3 ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara) cu 30 de minute înainte de masă, pe stomacul gol.

Sucul de orz verde:

Se administrează numai pe stomacul gol, doza zilnică fiind de 50 ml de suc proaspăt extras. Sucul se consumă în amestec cu 150 ml de apă sau suc de fructe şi nu se mănâncă nimic timp de 30 de minute după administrare. Momentul favorabil pentru administrarea sucului este dimineaţa, după trezire. Sucul se va bea lent, cu înghiţituri mici, fără grabă.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 8

Aspirina vegetală

Scurt istoric

Descoperirea aspirinei a fost anticipată încă din anul 400 î.Hr. de către părintele medicinii moderne, medicul grec Hipocrate. Acesta recomanda utilizarea pulberii din coajă de salcie (Salix sp.) pentru scăderea temperaturii corpului, iar femeilor gravide ajunse la termen le recomanda să mestece frunze de salcie pentru diminuarea durerilor naşterii. El afirma că atât coaja, cât şi frunzele de salcie conţin “un principiu subtil” cu efect antitermic şi analgezic.

În urmă cu aproape 200 de ani, chimistul francez Leroux a obţinut din coaja de salcie (Salix sp.) primul extract cu efect de scădere a febrei, salicina, un fel de aspirină primitivă. În 1835, chimistul german Karl Lewieg a descoperit acidul salicilic, iar în 1868 un grup de chimişti germani condus de Adolf Kolbe a obţinut aceeaşi substanţă dintr-o varietate de cărbune extrem de răspândită (huila). Apoi, acidul salicilic a primit numele de aspirină, care s-a răspândit în întreaga lume: era primul medicament de sinteză din istoria omenirii. De atunci au trecut mai mult de o sută de ani, iar aspirina a reuşit să reziste invaziei noilor medicamente alopate. Pe lângă tradiţionalele utilizări (în guturai, gripă şi dureri de cap), s-au descoperit noi şi noi proprietăţi ale sale, de la reducerea incidenţei infarctului miocardic, până la inhibarea creşterii anumitor tipuri de tumori.

Pe de altă parte, mii de oameni au murit din cauza abuzului de aspirină (care provoacă hemoragii grave), alţii au făcut sau şi-au agravat gastrita sau ulcerul gastric, şi-au scăzut dramatic capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiilor ori şi-au grăbit moartea prin fragilizarea vaselor de sânge care irigă creierul. Aceste neajunsuri cu adevărat grave ale aspirinei i-au făcut pe cercetători să îşi orienteze atenţia spre sursele naturale de aspirină. Astfel s-a ajuns la punctul din care s-a plecat în urmă cu 200 de ani. Prezentăm în continuare proprietăţile excepţionale ale plantelor care conţin salicilaţi – adevăratele aspirine vegetale.

Efecte terapeutice

Sute de studii realizate în spitale şi clinici din întreaga lume au pus în evidenţă proprietăţile terapeutice cu adevărat excepţionale ale salicilaţilor din plante, izolaţi sub forma aspirinei vegetale. Iată câteva din cele mai importante indicaţii şi proprietăţi terapeutice ale acidului salicilic:

– febră, guturai, gripă. Acidul salicilic are un efect febrifug rapid şi eficient, acţionând direct asupra mecanismelor de reglare termică din creier. El determină creşterea debitului de sânge periferic şi provoacă transpiraţia, care este cel mai simplu mecanism de reglare a temperaturii corpului. Ca atare, plantele care conţin cantităţi mari de salicilaţi sunt recomandate în răcelile de toate felurile, atât pentru a grăbi procesul de vindecare, cât şi pentru a diminua suferinţele produse de boală.

– dureri de cap, dureri reumatice, inflamaţii ale articulaţiilor. Acidul salicilic este eficient mai ales în durerile de intensitate medie şi mică. Este folosit în cefalee (dureri de cap), dureri musculare, dureri articulare. Acţiunea anti-durere are loc la nivelul creierului, unde acidul salicilic are efect inhibitor asupra centrilor nervoşi. Are efect antiinflamator asupra tuturor ţesuturilor inflamate (cum este cazul în reumatismul acut sau cronic) sau cu edeme.

– ischemie cardiacă, predispoziţie spre infarct. În urma unor studii realizate la Universitate de Medicină din California şi la cea din Colorado s-a ajuns la concluzia că 500 mg de acid salicilic luat zilnic timp îndelungat reduce cu 20-50% riscul infarctului miocardic (atac de cord) la bolnavii cardiaci. 500 mg de acid salicilic sunt conţinuţi de: 5-7 grame de pulbere de coajă de salcie (Salix fragilis sau Salix purpurea) sau 4-5 grame de muguri de plop (Populus alba sau Populus tremula).

– gută. Acidul salicilic favorizează eliminarea pe cale urinară a acidului uric aflat în sângele bolnavilor de gută (boală caracterizată prin depunerea acidului uric în exces la nivelul articulaţiilor mici, ceea ce produce imobilitatea articulaţiilor şi dureri atroce);

– tromboflebită, tromboză, accident vascular cerebral (hemoragie cerebrală). Rolul binefăcător al acidului salicilic se datorează efectelor sale antiagregante plachetare, adică acelei capacităţi de a se opune aglomerării şi conglomerării plachetelor sanguine (trombocite) responsabile direct de coagularea exagerată a sângelui şi de consecinţele acesteia: apariţia de trombusuri în vasele miocardului, de hemoragii sau de zone de necroză în creier. Efectul benefic a fost observat mai ales la persoanele care prezintă risc crescut pentru aceste accidente (hipertensivii, diabeticii, obezii).

– sterilitatea masculină. Mecanismele de acţiune în acest domeniu sunt insuficient elucidate, dar este cert că atât cantitatea, cât şi motilitatea spermatozoizilor este îmbunătăţită sub acţiunea acestei substanţe.

– boli virale (herpes, gripă, HIV). Acidul salicilic nu distruge viruşii, dar inhibă acţiunea lor dăunătoare asupra organismului;

– prevenirea cataractei. Conform cercetărilor unui reputat oftalmolog de la Facultatea de Medicină a Universităţii Yale, acidul salicilic este capabil să prevină sau să întârzie mult apariţia cataractei, acţionând asupra unei enzime care favorizează acumularea de sorbitol (substanţă zaharată responsabilă de formarea cataractei la o vârstă mai înaintată) în cristalin.

– cancer, tumori benigne. Prin mecanisme încă neelucidate, acidul salicilic s-a dovedit capabil să încetinească şi uneori chiar să oprească dezvoltarea unui proces tumoral malign produs în laborator asupra unor animale de experienţă.

Surse naturale

Salcia (Salix sp). Însăşi denumirea de acid salicilic a aspirinei este împrumutată de la numele ştiinţific al zecilor şi sutelor de specii de salcie răspândite pe întreg globul. Coaja salciei, culeasă primăvara, înainte să-i dea frunzele, este extrem de bogată în salicilaţi, fiind iniţial materia primă pentru aspirină, înainte să fie descoperit procedeul de prelucrare chimică a huilei.

Plopul. La noi în ţară există patru specii de plop (plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), plopul tremurător (Populus tremula) şi cel hibrid (Populus hibrida)), ai căror muguri sunt bogaţi în salicilaţi. Mugurii se culeg la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie. Pe lângă efectul de aspirină naturală, ei mai au proprietăţi antiinfecţioase şi cicatrizante (mai ales plopul negru), stimulente ale regenerării ţesuturilor şi ale sistemului imunitar.

Taula (Spiraea salicifolia). Este un arbust care creşte în zona de câmpie, fiind una din cele mai bogate plante în acid salicilic din lume. De altfel, se presupune că de la denumirea ştiinţifică a acestei plante provine şi denumirea „aspirină”.

Creţuşca (Filipendula ulmaria). Este o plantă care înfloreşte în lunile de vară, cu flori delicate, albe, cu un miros foarte dulce, asemănător cu al mierii. Partea sa aeriană este mai bogată în acid salicilic decât coaja de salcie şi, în plus, i se atribuie un efect antiinfecţios puternic. Un aspect important este acela că numai în stare proaspătă planta conţine salicilaţi, aceştia evaporându-se prin uscare.

Iasomia (Jasminum officinalis). Este o plantă care creşte în zona sub-tropicală, are flori albe cu un parfum extrem de suav şi de plăcut. Iniţial, iasomia a fost şi ea una din sursele naturale de aspirină, pe lângă salicilaţi având principii aromatice cu efecte cu totul excepţionale: febrifuge, antialgice, stimulente generale, reglatoare foarte subtile ale activităţii nervoase.

Portocalele (coaja şi fruct) sunt şi ele surse naturale de aspirină, ceea ce explică efectul lor foarte bun în gripe, bronşite acute, afecţiuni infecţioase cu febră în general. Se recomandă sucul obţinut din fructul întreg (cu tot cu coajă) obţinut prin mixare, care se consumă cât mai proaspăt. Este febrifug, stimulent imunitar, relaxant, antivomitiv, reduce durerile de cap.

Pericole şi accidente la care se expun consumatorii de aspirină de sinteză

Populaţia planetei consumă… munţi de aspirină

Pe plan mondial, se consumă anual aproape o sută de mii de tone de aspirină – mai mult de 5 miliarde de tablete de aspirină la o populaţie a planetei de aproape 7 miliarde de oameni. În Europa şi în SUA se înregistrează consumul cel mai mare de aspirină şi tot aici sunt şi cele mai multe cazuri de deces din cauza abuzului.

Puţini oameni ştiu ce risc presupune consumul, mai ales cel abuziv, de aspirină (adică de acid salicilic obţinut sintetic). Foarte mulţi îşi fac rău fără să ştie, luând aspirină la cel mai mic simptom, fără a consulta medicul. Acidul salicilic sintetic, adică aspirina, provoacă următoarele neajunsuri:

– Produce tulburări grave de coagulare a sângelui, favorizând producerea hemoragiilor interne. În fiecare an, iarna mai ales, zeci de persoane sunt internate în spital cu hemoragii interne grave produse de abuzul de aspirină.

– Favorizează apariţia ulcerului gastric şi a gastritei hiperacide. Aşa numita “aspirină tamponată” înlătură în bună măsură acest neajuns, dar nu total, deoarece afectarea directă a mucoasei gastrice nu este singurul mecanism prin care acidul salicilic sintetic produce această categorie de boli.

– Inhibă acţiunea antimicrobiană a leucocitelor (principalele celule ale sistemului imunitar), ceea ce are consecinţe negative asupra organismului uman, împiedicând astfel unele procese imunologice. Inhibă producţia de anticorpi (factori sanguini specifici de apărare imunologică), de unde rezultă o rezistenţă mult mai slabă în faţa unor boli infecţioase cum ar fi gripa, de exemplu (contrar credinţei populare că aspirina ajută la vindecarea gripei). Este important de ştiut însă că acest efect este specific numai aspirinei sintetice, nu şi salicilaţilor aflaţi în stare naturală în plante!

Concluzii practice

1. Evitaţi auto-medicaţia. Atunci când vă hotărâţi să faceţi un tratament cu aspirină sau cu medicamente care ar putea conţine această substanţă, consultaţi mai întâi medicul pentru a evita astfel intoxicarea cu acest produs, care în cantităţi mari este extrem de periculos.

2. Folosiţi sursele naturale de aspirină, cum ar fi scoarţa de salcie plesnitoare (Salix fragilis) sau salcie roşie (Salix purpurea), mugurii de plop alb (Populus alba) sau plop tremurător (Populus tremula). Toate sunt plante extrem de abundente în flora noastră. Cel mai eficient este extractul combinat din aceste plante, obţinut prin macerare plus decocţie.

Iată reţeta: se pun 2 linguri de plantă bine mărunţită la macerat în jumătate de pahar de apă de seara până dimineaţa; dimineaţa se filtrează, iar soluţia rezultată se pune deoparte; planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de pahar de apă vreme de 5 minute după care se lasă să se răcească. În final, se combină maceratul la rece cu decoctul răcit (trebuie să aibă sub 40 de grade Celsius), iar preparatul obţinut se consumă în 1-2 reprize, având toate efectele benefice ale aspirinei anterior menţionate.

3. Studiaţi cu atenţie sursele mascate de aspirină, cum ar fi diferitele pilule contra răcelii, comercializate în farmacii. Atunci când întâlniţi denumirea de aspirină sau de acid acetilsalicilic, trebuie să fiţi foarte prudenţi în administrarea medicamentului respectiv.

4. Nu faceţi tratamente îndelungate cu aspirină de sinteză, deoarece efectele secundare nocive vor fi mai mari decât cele benefice. Preferaţi mai bine o sursă naturală. Pentru prevenirea infarctului, de exemplu, înlocuiţi cele 500 mg de aspirină cu coajă de salcie sau muguri de plop.

5. Consumaţi suc de portocale preparat casnic. Pe lângă salicilaţii uşor asimilabili, veţi beneficia şi de aportul flavonoidelor, esenţelor volatile, vitaminelor şi acizilor organici pe care acestea le conţin. În afecţiuni cronice cum ar fi reumatismul, tromboflebita, bolile cardiace etc. se recomandă sucul obţinut dintr-o portocală cu tot cu coajă, 1 lingură de miere şi o jumătate de pahar de apă de izvor. Toate aceste componente se mărunţesc bine cu mixerul de bucătărie, după care se filtrează şi se consumă pe stomacul gol. Gustul este destul de puternic, aproape neplăcut, dar efectele benefice sunt cu totul extraordinare. Acelaşi suc este indicat în guturai şi în stări gripale, în locul “pilulelor minune” cu aspirină de sinteză, care nu reuşesc să imite aroma şi efectele terapeutice ale citricelor.