Soaptele Inimii

G. M. Li – Viu

Volumul de poezii

selecții

Şoaptele inimii

Inspiraţii şi meditaţii

@Editura Kamala 2004

Această carte este dedicată tuturor acelora care îL iubesc şi-L vor iubi pe Dumnezeu.

Fie ca nicicând şoaptele inimii îndrăgostite să nu înceteze să cânte simfonia mereu

reînnoită a iubirii de Dumnezeu !

În loc de prefaţă

Meditaţie înainte

Ce se produce de fapt atunci când iubeşti ?

Cu adevărat o minune !

Căci tu nu mai eşti cel care erai înainte;

Mintea şi sufletul ţi se trezesc

Poate pentru prima oară la viaţă

Şi se hrănesc cu ambrozia fericirii.

Lumea toată parcă râde, cântă şi dansează

Pentru tine, dar, în mod cu totul şi cu totul nou

Bucuria şi frumuseţea întregii vieţi o simţi

Simultan în tine şi în afara ta.

Aceasta te face să ai o revelaţie:

Trăieşti în ritmul frumuseţii, ordinii

Şi armoniei inefabile ce aranjează decorul

Existenţei tale într-un mod sublim

Pentru a putea în fiecare clipă

Să te bucuri că exişti.

Conştient că ceea ce simţi acum este

Cel mai bun lucru care l-ai trăit,

Începi să devii mai atent;

Simţurile încep să exploreze lumea

Ca atunci, demult, când

De abia făceai primii tăi paşi.

Ai devenit din nou un copil a cărui jucărie

Este însă acum universul.

Braţele tale nu mai sunt întinse

Către o jucărie sau alta,

Ci către cerurile vii şi vastele orizonturi

Unde nemărginirea îţi sugerează că

Iubirea ta este infinită şi că numai spaţiile vaste

Dintre stele ar mai putea cuprinde sufletul tău.

Aflat în această stare acum înţelegi

Cum este posibil să cuprinzi şi să mângâi

Infinitul.

Dar, tot acum, o supremă minune se produce.

Realizezi că în acelaşi timp, viaţa întregului univers

Este ţesută din urzeala tuturor vieţilor,

Fiecare fir având textura, grosimea şi culoarea sa unică.

Cât de magnifică şi cât de vastă totodată

Poate fi această creaţie, îţi spui, şi iată cum vibrează

Tainic fiecare fir, unit în mod neştiut

Cu alte mii şi miliarde de fire care palpită

În ritmul aceleaşi unice vieţi.

Aflat în această stare, acum înţelegi

Totuşi, cât de mic şi firav este firul vieţii tale

Dar, prin legăturile sale eşti fericit că

Trăieşti plenitudinea şi totalitatea

Aceleaşi infinite şi unice vieţi al cărui suflu

Trezeşte în inima ta, pentru prima oară,

Recunoaşterea Celui ce a creeat pentru prima oară

Din dragoste.

Şi, dintr-o dată, simţi că L-ai iubit din totdeauna

Pe cel ce Ţi-a dat viaţă infinită.

Şi ochii tăi deschişi de acum îi văd frumuseţea.

Urechile tale îi aud cântecul de iubire;

ÎL simţi înăuntru şi în afara ta simultan

Şi asta te face să plângi şi să râzi,

Să vrei să pleci şi să rămâi,

Să vrei să fii şi să nu fii…

Şi toate aceste stări amalgamate le trăieşti

În acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu

Al conştiinţei tale.

Oare ?

Mai poţi fi sigur că viaţa ta

Este a ta, şi conştiinţa ta este a ta ?

Deja răspunsul ţi-a apărut în inimă ca adevăr.

Dintotdeauna a fost a Lui şi te rogi acum

Să rămână în veşnicie aşa.

Restul, deja nu mai contează.

Te adânceşti în meditaţie…

……………………………………..

Revii încet, purtat de pacea adâncă a inimii,

Obrazii ţi-s umezi de ale sale şoapte

Înlăcrimate de dor şi de chemări cântate.

Te aşezi acum la masă

Şi îi scrii…

Ce aş mai putea face?

Dacă Tu, Doamne reverşi nectarul iubirii Tale

În cupa golită a inimii mele,

Ce aş mai putea face decât

Să savurez la rându-mi al inimii Tale nectar?

Şi dacă cu suflul Tău, Doamne,

Mi-ai atins din nou sufletul,

Ce aş mai putea face decât

Să-l las la rându-mi să zboare?

Şi dacă tot Tu, Doamne,

Astăzi mi-ai vorbit în taină,

Ce-aş mai putea face decât

Să-ţi cânt la rându-mi al inimii dor?

Cu focul dulce al Luminii Tale, Doamne,

Astăzi ai reaprins candela.

Ce aş mai putea face decât

La rându-mi să-i veghez văpaia?

Atrase de lucirea caldă a magiei Tale, Doamne,

Gândurile-mi se topesc.

Ce aş mai putea face decât

Să sorb la rându-mi a inimii sacră Tăcere?

Este adevărat O, Doamne,

M-ai împărtăşit cu minunea de a fi.

Ce aş mai putea face decât

Să trăiesc prezentul iubirii eterne?

Îmbătat de fericire, O, Doamne,

Sufletul meu plânge acum de iubire.

Cu adevărat,

Nu mai e nimic de făcut

Odată ce Mi-ai deschis larg poarta.

Vizită
Eram trei când L-am invitat în camera regală.

A început să se joace cu mine

Când am rămas Eu şi cu El

Am trăit Extazul

Când a rămas El singur.

Cât?

Am pregătit un rug pentru ofrandă,

Fulgerul Tău l-a aprins

Cât o să ardă inima mea, Doamne?

Ritual

Mă aşez în genunchi

Îmi apropii palmele la piept

Şi mă scufund cuminte în rugăciune.

Acesta este ritualul meu.

Astfel mi-am cucerit inima.

Aici

Am păşit pe graniţa dintre două lumi:

Una exterioară, unde Lumina explodează

În mii de sori care cântă,

Alta interioară, unde Tăcerea se umple

De Lumina încă necreată.

Aici Sunt.

Vrajă

Inima mea luminează!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acea văpaie strălucitoare

Care mi-apare

Când mă scufund topit în ea?

Inima mea îmi cântă!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acel sunet tainic

Ce mă-nfioară

Când mă scufund răpit în ea?

Inima mea dansează!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acel ritm uşor, subtil,

Ce mă poartă ameţitor

Când mă scufund privind în ea?

Inima mea m-a vrăjit!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

De ce o caut,

Să o simt mereu

Cum luminează, cântă şi dansează?

Stare pură

Un picur de rouă se prelinse în inima mea

Şi sufletul meu se făcu o cascadă.

Un licăr de lumină stropi al inimii tainic lăcaş

Şi sufletul meu se destrămă în curcubee.

O şoaptă atinse al inimii ritm

Şi sufletul meu îşi începu dansul.

Ce este O, Doamne, această magie?

… Şi sufletul meu se topi.

Cum cântă inima?

Când gândurile nu mai respiră

Prin doruri şi şoapte,

Şi mintea se topeşte

În focul arzând

Ce sufletul creşte,

O pace atunci,

Adânc mă uneşte.

Mă face să plâng

Şi ascult fermecat

Al inimii cânt

Ce mă poartă cu el

Spre-al tăriilor cer

Luminat de mister.

Eternă uimire

În liniştea tainică

De dinaintea

Înnoitei regăsiri,

Mă-ntreb în gând,

Adeseori, fără s-apuc

Să-mi termin întrebarea:

“O, Doamne, când voi închide ochii

Pentru a mă scufunda

Din nou şi din nou

În pacea nesfârşită

Ce mă uneşte cu totul,

Ce căi nepătrunse încă

Vei deschide acum

Ochilor inimii mele?

Căci fermecaţi de această magie

Ce îi transformă în rubine arzând,

Se topesc în al iubirii joc

Născând inimii mele

Universuri şi galaxii

Sori şi planete

Însămânţate de al Tău dor

Ce mă absoarbe tăcut

Şi, încet, mă face să mor.

Iar când renasc

Același gând: “O, Doamne…”

Şi iar mă cufund…

Dor

Duios îmi cântă ades

Inima mea.

La început, de neînţeles

De dor ar vrea

Să-i mângâi struna.

Şi când o fac

Ea-mi luminează

Precum o stea

Ce se reflectă în lac

Acolo unde nu se vede luna.

Căutare

Unde tot cauţi călătorule

A oazei liniştită pace?

Urzeşte-o din inima ta

Când mintea se-odihneşte şi tace.

O, suflet ce tânjeşti

După a inimii dulce chemare,

De ce amâni să iubeşti

Să fii plin de încântare ?

Aceleasi noi

Mereu noi şi suave sunt

Delicate a inimii şoapte.

Purtate de-a sufletului dor

Strapuns de lumina din noapte.

De ce cant?

Deşi atât de ascuns,

Am început să Te văd.

Deşi atât de subtil,

Am început să Te simt.

Deşi atât de tăcut,

Am început să te aud.

O, Doamne,

Deşi nu am crezut

La început,

Acum Te ating

Prin tot ce simt

Şi de aceea tot cânt

În inima mea.

Magica metamorfoză

Roua de-o privesc şi sufletul devine

Un fluture ce-o soarbe cu nesaţ.

O floare de ating şi sufletul devine

O dulce adiere înmiresmată.

Luna de-o privesc şi sufletul devine

Imn închinat măreţului Soare.

Iubita să-mi dezmierd şi sufletul devine

Mângâietoarea lumina ce-o pătrunde.

În vis mă trezesc şi sufletul meu

Înaripat ca şi el se joacă cu-n înger.

Această magie e greu de-nţeles

Dar … o trăiesc.

Frumoase sunt

Frumoasă e noaptea tăcută

Când ruga dezvăluie taina

Comorilor vechi şi ascunse

În dorul din inima ta.

Frumoasă e ziua ce cântă

Când ruga înalţă spre cer

Lumina din inima sfântă

A lumilor sacru mister.

Vis iniţiatic

Un sunet urzit

Din al sufletului cer

M-a trezit.

O cruce eram

Pe un altar

Şi mă-nchinam

Mie însumi.

Rasarit

Chiar înainte să apară Lumina

Întunericul tăcut îi vesteşte menirea.

Înainte să-mi şoptească Tăcerea

Inima mea plină veghea.

Acum, Soarele dimineţii a răsărit

Şi Noaptea din suflet pe veci a pierit.

Dor oceanic

Îmi place să mă pierd

De dorul zărilor înflăcărate,

Şi să-Ţi sorb răsăritul

Ce-mi luminează

Întinderea oceanului.

În fiecare dimineaţă.

Este atât de multă nesfârşire

Între apă şi cer

Şi simţurile mele, peste fire

Te gustă într-o picătură de mister.

Un licăr de lumină fermecată

…De valuri aruncată.

Unde să zbor ?

Noaptea, când fruntea Ta

Îmi scaldă privirea în

Ochii infinitelor galaxii

Îţi aud, cum se înalţă lin

Pe cerul înstelat

Al inimii mele

Cântecul Tău de leagăn

Ce-mi potoleşte plânsul de dor.

Spre ce soare să zbor

Pentru a Te auzi mai uşor ?

În clipa de extaz

În clipa de extaz a fericirii

Pătruns de-a stelelor sclipire

Eşti cu adevărat un mare rege

Şi sfânt ocrotitor al tainelor iubirii.

În clipa de extaz, când sufletul se-nalţă

În lumină să cuprindă bolta toată

Eşti cu adevărat iubirea unui soare,

Pentru pământ a fericirii poartă.

În clipa de extaz a vieţii

Ce-nţelege miracolul din moarte,

Mântuit acum de frici şi de păcate

Trăieşti etern în răsăritul dimineţii.

Viziuni

O constelaţie de sori priveam

Deasupra mea cu ochii minţii,

O constelaţie de suflete eram

De dragoste purtate,

Şi-ncet mă ridicam

Pe raze de lumină

În forme spiralate.

Prin spaţiile fermecate,

Străfulgerări de meteori

Uneau lumina cu sfinţirea

Scânteii ce deşteaptă

Simţiri deasupra firii

Născute din tainicile doruri

De zori de zi şi orizonturi

Unite de tării…

De acele doruri vechi, şoptite,

Cântate într-un cor de îngeri

În simfonii celeste

Ce nasc mereu în mine

Iubirea de a fii

Una cu Tine.

Cand vei veni?

Cât de uşor pleci şi vii

O, Doamne, în sufletul meu

Mă-nchin, şi

Te implor să revii

În ale inimii tăcute şoapte.

Când vei veni? Mă-ntreb,

Mă uit şi ascult inima mea.

Fi-vei Doamne trecător

Doar?

… Şi-n suflet lumina veghea.

Împărtăşanie

Din centrul inimii mele

Te implor, Mărite Doamne,

Fă să mi se arate

Nestemata Ta, preţioasă minune

Ce-mprăştie tenebrele

Cu strălucirea sa.

Mă împărtăşesc Ţie, Doamne

Şi fie

Ca din aceste lacrimi de dor

Să ţâşnească seva

Ce-mi va da inimii

Viaţa veşnică a Luminii din sori.

Învăţăturile inimii

Când am învăţat să ascult Spaţiul

M-am înfiorat de toate şoaptele tandre

Ale îndrăgostiţilor

Pe când mergeam printre ei.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut,

În locul de unde au izvorât.

Când am învăţat să trec prin Timp

M-am îmbogăţit cu toate comorile

Celorlalţi

Pe când treceam printre ei.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut

În Clipa ce mi-arată Eternitatea.

Când am învăţat să privesc Lumina

Mi-am colorat sufletul privind la ceilalţi

Cu toate cele şapte raze.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut

În locul unde Sunetul alb crează Infinitul.

Omagiu

Omagiu acelei unice Clipe

Devenită Eternitate

Cuprinsa inimii Infinitate.

Omagiu acelui unic Loc

Devenit acum un Tot

Cuprins de-al inimii iubirii foc.

Omagiu acelei Conştiinţei

Ce s-a unit cu Sine

În inima preasfântă de dumnezeire.

Un vis

Am visat că trăiam

În două lumi simultan:

Ca înger între oameni

Şi ca om între îngeri;

Numai inima îşi aflase

Lăcaşul tainic cel sfânt.

În vis mă-ntreba adeseori:

“Cât mai rămâi pe Pământ?”

Ca înger răspundeam prin cânt:

“Să fie mereu pace!”

Ca om răspundeam surâzând:

“Fii în pace.”

Astral

Sunt un copil într-o ţară cu mulţi locuitori.

Fiecare dintre aceştia

Vrea să-mi arate, să-mi spună sau

Să mă-nveţe câte ceva.

Dar legea mea este Jocul.

Sunt mulţi cei atraşi

De vraja jocului meu concentrat.

Puţini sunt cei care-l prind

Şi doar câţiva,

Se lasă purtaţi

De farmecul său.

Şi atunci râdem fericiţi

Căci, lebăda suavă apare

Pe-a lacului verde oglindă,

Şi deasupra, pluteşte

Tivind a norului umbră,

Cocorul cel alb.

Tremurătoare, a soarelui rază

Irumpe şi sclipeşte

Zorii zilei să-i aprindă.

Înfiorată,

Natura toată

Se-mbracă în lumină,

Farmecă pământul

Şi se lasă molcom adorată.

Spune-mi Tu, Doamne,

Se poate mai mult

În inima fără pată

Când copilul se joacă?

Au trecut multe timpuri;

Acum mă scufund

Adânc, cu tot, în Sine

Precum demult

Copil jucând

Ca val, în mare

O tainică unire.

De acolo, din adâncuri

Un val bătrân se suie,

Mă poartă cu el

Spre ţărmul albit

De-a apelor spume.

Măreaţă şi tăcută apare

A visului albă cetate

Ochilor mei – strălucitoare.

Pătrund în zbor, cu sfială

Ascunsa cameră regală

Şi văd uimit

Lumina Vieţii strălucind

În mii de nestemate.

Raze aurii se-mpletesc

Şi urzesc

De mult văzutele

Patru tablouri:

O lebădă suavă plutind diafan,

Cocorul cel alb ce străbate furtuna,

Un soare, la orizontul unui ocean,

Lumină caldă ce renaşte ţărâna.

Întâlnire sfântă

O, sfântă sete!, O, sfântă foame!

O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!

Repetam adeseori mergând pe cale.

Ce te face să numeşti sfinte

Aceste chinuri şi neputinţe?

Mă-ntreabă atunci din mulţime

Un om înfometat ce pe picioare,

De abia cu greutate se ţine.

Atunci, privind adânc

În ochi-i trişti şi goi

L-am fulgerat;

În inimă turnându-i vin de soi.

Şi-i spun:

“Nu este oare sfântă setea nepotolită

Ce te face să sorbi mereu şi mereu

Din cupa prea plină cu nectar a inimii tale?”

M-am îndreptat spre el şi i-am zâmbit

Şi mâna-mi fruct l-atinge încet pe piept

Şi-i spun:

“Nu este oare sfântă, foamea cea nepotolită

Ce te face să vrei să te-nfrupţi

Mereu şi mereu din fructele dulci

Ale pomului vieţii sădit în inima ta?

Mâna pe frunte i-am pus mai apoi

Şi l-am privit cu ochii vii

În ai săi ochi ce nu mai păreau goi

Un foc vărsând în raze mii

Spre pieptul lui.

Şi-i spun:

“Nu este oare sfîntă orbirea

Ce te face să cauţi din nou disperat

Nestemata dimineţii

Aflată în inima ta:

Neprihănita lumină a lumii

Şi a vieţii ?”

L-am strâns apoi în braţe tari

Şi piepţii noştri se atinseră.

O rază caldă, din suflet îmi porni

În inimă topindu-i mii

De lacrimi, de griji şi de durere;

Şi-i spun:

O, suferinţă! Nu este ea oare

Cea care te face

Să cauţi alinare?

Nedându-ţi răgaz pân-ce-o găseşti

În mângâierea cea tandră a inimii tale?

Mă-ntorc apoi, cu mintea tăcut

În locul cel tainic din sufletul meu.

Cu ochii închişi continui să merg

Şi cânt mereu aceeaşi strigare:

O, sfântă sete!, O, sfântă foame!

O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!

În spatele meu, lumina se îndreaptă

Spre ceruri arzând ca un fulger

Din cel care-i zeu

Căzut în genunchi – care plânge.

L-aud de departe cum spune:

Cu glasu-i – un tunet

Ce sparge tăria:

« Binecuvântată să fie

O, Doamne, a ta vijelie

Ce inima mi-a întors

Acum şi în veşnicie ! »

Ardoare

Doresc din nou, cu ardoare

Să văd

Lumina cea tainică

Din inima mea.

Aprind acum o lumânare

Coboară dar, Tu,

Prin ochii mei, în ea.

Doresc din nou, cu ardoare

Să ascult

Sunetul tainic

Din inima mea,

Şi-Ţi cânt.

Coboară dar, Tu,

Prin vocea mea, în ea.

Doresc din nou, cu ardoare

Să simt

În pieptu-mi cum se ridică

Lumină şi Imn

Din inima mea.

Şi iată, deodată,

În inima mea,

Preasfântă uimire:

Coboară din slavă

Lumina

Iubirea tăcută

În ea.

Sfântă aşteptare

O, Doamne, însetat Te aştept

La ţărmul inimii mele

Să mă răsfeţi cu al cupei preaplin

Dulce extaz al şoaptelor Tale.

O să cânt rugăciuni ne-ncetat

Şi tare inimii mele

Pentru ca din ea

Să iasă acum

A Sinelui tainică vrere.

Deşi sunt multe…

Deşi sunt multe mii

De stele frumoase şi vii

Nici una dintre ele

Nu aprinde

A inimii stele făclii.

Deşii sunt multe mii

De fluvii frumoase şi adânci

Nici unul dintre ele

Nu creşte

Ale inimii valuri adânci.

Deşi sunt multe mii

De gânduri într-o zi

Nici unul dintre ele

Nu poate purta

Pacea inimii solii.

Deşi sunt multe mii

Cântece, triluri şi melodii

Nici unul dintre ele

Nu iubeşte mai mult

Decât atunci

Când inimii îi cânt

…În iubire când sunt.

Eternitate

Fără de început şi

Fără de sfârşit,

Nelimitată în timp

Este pacea

Dorului sfânt

Ce naşte

Al inimii cânt.

Colind

Când pe-a vieţii cărări

Lumina inimii aprind

Trăiesc sărbători

În suflet,

Sfânt colind.

Graţie

Cea mai frumoasă floare

Nu are Doamne,

Parfumul

Dragostei

Inimii mele.

Ca atunci când Te caut.

Cel mai bun vin

Nu are Doamne

Cum să-mi umple

Vreodată

A inimii cupă,

Ca atunci când Te caut.

Cea mai savuroasă mâncare

Nu are Doamne,

Gustul nectarului

Pe care inima

Mi-l serveşte

Atunci când Te caut.

Cea mai strălucitoare Lumină

Nu are Doamne

Puterea

Orbirii

Inimii mele

Ca atunci când Te caut.

Cea mai frumoasă femeie

Nu are Doamne

Braţele tale

Cu care

Inima îmi este înlănţuită

Atunci când Te caut.

Cea mai diafană harpă

Nu are Doamne

Cântarea

Care să-mi farmece

Struna inimii mele

Ca atunci când Te caut.

Şi atunci, O, Doamne,

Acordă-mi doar graţia

De a-mi inspira veşnic

Căutarea inimii mele.

Călătorie la căpătul lumii

Ai învăluit cu Lumină

Întreaga Creaţie

Şi apoi ai ascuns-o

Tainic chiar în inima mea

Ca într-o stea.

Trebuie să urc

În cerul inimii mele

Să o aduc

Şi să Ţi-o închin

Spre binecuvântare

Ca pe o eternă iubită a mea.

Rugăciune

În sanctuarul inimii mele

Tu eşti Supremul Stăpân.

Leagă-mă Doamne puternic, de Tine

Şi nu mă elibera din strânsoare.

În tărâmul înflorit al inimii mele

Tu eşti sublima Floare.

Poartă-mă Doamne cu drag

Peste înmiresmatele Tale petale.

Pe piscul înalt al inimii mele

Tu eşti a Soarelui rază.

Ţine-mă Doamne strâns

Lumina inimii-mi, veghează.

În jocul iubirii din inima mea

Tu eşti cel ce trebuie cucerit.

Rămâi Doamne doar aici

Ca jocul să fie nesfârşit.

Sublimă asemănare

Inima mea este precum

O minunată femeie

Ce aflată pe-al vieţii drum

Iubeşte un bărbat ales.

Ea ştie să mă atragă

Şi să-mi devină dragă.

Fermecătoare vrajă

Din plinu-i se degajă.

Şi eu, fascinat

Mă simt ades chemat

Să satisfac

A inimii joacă.

Şoaptele inimii

Ajuns la un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

În început de drum

Care este Voinţa Ta?”

“De vrei să-mi afli Voinţa

Descoperă voinţa inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii.”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Voinţa inimii mele?”

“Voinţa inimii tale este născută de iubirea inimii tale.”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele.”

Atunci m-am simţit

Ca Valul care iubeşte să se scufunde în Mare,

Şi ca Cerul care iubeşte să cuprindă Pământul,

Ca Lumina care iubeşte să străpungă tenebrele

Şi ca Soarele să însufleţească zilele,

Ca noaptea care iubeşte să vină după zi

Şi ziua să se întoarcă cu faţa către noapte,

Ca deşerturile care-şi iubesc nisipul

Şi ca norii care iubesc Cerul,

Ca planetele care îşi iubesc mişcarea

Şi cauzele transformarea.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Voinţa de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Adevărul Tău?”

“De vrei să-mi afli Adevărul

Descoperă Adevărul inimii tale

Şi drumul niciodată nu va avea răspântii.”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Adevărul inimii mele?”

“Adevărul inimii tale este născut de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca însetatul care iubeşte apa,

Şi ca înfometatul care iubeşte pâinea,

Ca partea care iubeşte întregul

Şi ca întregul care-şi iubeşte partea,

Ca Eroul care iubeşte dreptatea,

Şi ca Fulgerul care iubeşte Furtuna.

Ca înţeleptul ce se bucură în viaţă de moarte

Şi trăieşte în moarte adevărul sacru al Vieţii.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Adevărul de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Înţelepciunea Ta?”

“De vrei să-mi afli Înţelepciunea

Descoperă Înţelepciunea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Înţelepciunea inimii mele?”

“Înţelepciunea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca înţeleptul care iubeşte oamenii,

Şi ca pământul care-şi iubeşte rodul,

Ca fântâna care iubeşte apa

Şi ca albina care iubeşte mierea,

Ca ploaia care iubeşte pământul

Şi corabia care iubeşte oceanul.

Ca focul care îşi iubeşte flacăra

Şi ca cerul care-şi iubeşte stelele.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Înţelepciunea de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Puterea Ta?”

“De vrei să-mi afli Puterea

Descoperă Puterea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Puterea Inimii mele?”

“Puterea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca Pământul care-şi iubeşte nemişcarea

Şi ca Apa care iubeşte să curgă,

Ca Focul care-şi iubeşte căldura

Şi ca Aerul care iubeşte să zboare,

Ca Mama care-şi iubeşte copilul

Si ca Luptătorul care-şi iubeşte lupta,

Ca Timpul care-şi iubeşte clipa

Şi ca Spaţiul care iubeşte infinitul,

Ca Verbul care-şi iubeşte creaţia

Şi Lumina care iubeşte culoarea.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Puterea de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Frumuseţea Ta?”

“De vrei să-mi afli Frumuseţea

Descoperă Frumuseţea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Frumuseţea inimii mele?”

“Frumuseţea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca iubita cea adorată de iubitul ei

Şi ca un curcubeu ce iubeşte lumina,

Ca o oglindă ce iubeşte imaginea din ea

Şi ca trandafirul ce-şi iubeşte parfumul,

Ca verdele care iubeşte primăvara

Şi albastrul cerul senin,

Ca marmura care iubeşte statuia

Şi ca deşertul care-şi iubeşte piramidele,

Ca dervişul care iubeşte nemişcarea

Şi ca mirele care îşi iubeşte mireasa.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Ce iubeau acum Frumuseţea de a fi Una.

Într-un târziu

M-am regăsit

La un ţărm infinit.

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, inimă pură, arată-mi de acum tu,

La un nou început de drum

Libertatea şi Fericirea

Iertarea şi Compasiunea

Bunătatea şi Dreptatea

Curajul şi Eroismul

Sacrificiul şi Onoarea

Umilinţa şi Răbdarea

Pentru ca drumul meu niciodată

Să nu aibă răspântii !

De atunci,

De când mi-am rugat inima să-mi vorbească

Ascult îndrăgostit şoaptele ei de taină.

Două răspunsuri

Cineva mi-a spus:

“Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum

Ai avea întreaga eternitate în faţa ta.”

I-am răspuns că inima mă zoreşte

Să mă-nvăluie cu ea.

Altcineva mi-a spus:

“Iubeşte şi fă ce vrei.”

Mi-am întrebat apoi inima:

« Ce să fac ca să iubesc ?»

Şi mi-a spus :

“Rămâi aici şi fă ce vrei.”

Două întrebări

În ce loc nu eşti Tu

Prezent în toată firea?

În ce loc nu sunt eu

În toată fiinţa mea?

Şi astfel prin aceste

Două întrebări

Am primit toate răspunsurile:

Tu eşti în mine

Şi eu sunt în Tine.

Întotdeauna jocul este mai de soi

Când se petrece

Fiind creeat de Unul

Ce se reflectă în doi.

Transformare

Fir de praf – tainic mister

Devenind planete, sori, galaxii

Pluteşte în rouă – acum,

Ocean pentru el

Revărsat peste sine

Când se apropie

Bătaia de aripă

Stârnind adierea –

Furtună, mai târziu

Aprinsă de fulger turbat

Trăznet şi foc

La un loc

Ce cheamă lumina

Din norii cei grei

Ce plouă acum

Cu … fire de praf.

Tu – Pretutindeni

În vorbire şi-n cânt,

În faptă şi-n gând,

În voinţă şi-n iubire,

În dorinţe şi plăcere,

În speranţe şi durere,

În iertare şi împăcare,

Umilinţă şi răbdare,

În uimire şi mirare,

Fericire şi încântare,

În temeri şi suferinţe,

Dulci virtuţi şi mari ştiinţe

Te descopăr mereu

Tainic în inima mea.

Cât de norocos!

Cât de norocos sunt Doamne,

Că am început să Te ador

Şi cât de mult mă-ncântă

Să pot să mă scobor

În camera cea sfântă

Să ascult a inimii slavă …

O, tainică şoaptă !

Bucurie

Este frumoasă şi înţeleaptă lumea Ta,

Căci Tu ai vrut să Te vezi în ea.

Este bună şi dreaptă lumea Ta,

Căci Tu ai vrut să mergi drept prin ea.

Este pe deplin armonioasă lumea Ta,

Căci Tu ai urzit-o pe ea.

Şi dacă aşa stau lucrurile în Sine,

Hai să ne bucurăm !

Există momente

Există momente când

Un cântec sau o floare,

Chiar şi un gând

Nu mai sunt.

Există momente când

O figură, o idee

Chiar şi o amintire

Nu mai sunt.

Există momente când

În afară de Tine,

Chiar şi-o lume întreagă

Dispare… când Sunt.

Metode

Uneori aş vrea să fiu orb

Şi atunci gândesc

Că ieşit din a lumii orbire

Ar fi uşor să Te găsesc.

Alteori aş vrea să fiu mut

Şi atunci îmi spun în gând

Că ieşit din a lumii vorbire

Te-aş atrage cu al inimii cânt.

Mai ales atunci

Când vreau să dispar,

Din vidul ce sunt

Mi-apare un gând,

Ce ştiu că nu este al meu

Şi atunci, fericit

Ştiu că ai venit

Să petreci tainic

Cu inima mea.

Ce altceva?

Ce altceva, suflet al meu

Îţi mai rămâne de dorit

Căci inima ţi-a vorbit?

Trăieşte-i dorul !

De la ea afla-vei taina

Şi locul unde e ascunsă

Podoaba de lumină

Ce-ncoronează Sinele.

Petrecere

Când inima te-a invitat

Să te întâlneşti cu ea

Aşterne-i masa şi

Fă-o să se simtă în largul ei.

Când inima te-a chemat

Şi ţi-a turnat în pahar

Bea-l încet, încet, până la fund

Şi savurează-i pe-ndelete buchetul.

Când inima te-a luat în braţe

Şi te-a invitat la dans

Las-o să te conducă la pas

Şi simte-i a plinurilor ei graţie.

Când inima te trage mai aproape

Şi seducătoare începe

Să-ţi cânte încet la ureche,

Lasă-i cântecul să-ţi amintească

De a ei regală obârşie.

Regăsire

Din fântâna inimii mele

Îmi potolesc setea,

Şi de fiecare dată când beau

O sete mai mare mă cuprinde.

Din câmpul inimii mele

Îmi potolesc foamea

Şi de fiecare dată când îi gust rodul

O foame mai mare mă cuprinde.

În leagănul inimii mele

Îmi aştern odihna

Şi de fiecare dată când adorm

Mă rog spre Tine să zbor.

În braţele inimii mele

Mi-am regăsit dragostea

Şi în fiecare unire,

Te zămislesc pe Tine.

Ei sunt!

Sunt oameni pentru care

Lumina este vie

Şi îngeri le vorbesc

Despre extazul atingerii Tale.

Sunt oameni ale căror inimi

Străpunse de săgeata dorului Tău

Sângerează cu lacrimi

Dulci de nectar.

Sunt oameni ai căror ochi

Te caută peste tot.

Pentru ei, acum, mă rog Ţie

Iubirea, lumină pe drum să le fie.

Când ajung

Când ajung la Tine

Şoaptele şi rugile mele

Devin perle

În ochi-mi înlăcrimaţi

Când ajung la Tine

Visele şi speranţele mele

Devin fapte

În iubirea de fraţi.

Minunare

Privesc în minunare

Freamătul norilor

Ce zămislesc lumina

Într-un fulger.

Ascult în minunare

Freamătul razelor

Ce se sting

În al păsării cânt.

Şi tăcut,

În minunare

Mă scufund.

Îmi place să cred

Îmi place să cred

Că Te uiţi la mine când privesc

Şi atunci îmi împodobesc sufletul

Ca să ai, la rândul Tău, ce privi.

Îmi place să cred

Că mă asculţi atunci când vorbesc

Şi atunci îmi las inima să cânte

Ca să ai, la rândul Tău, ce asculta.

Îmi place să cred

Că mă atingi atunci când mă mişc

Şi atunci încep să dansez

Ca să Te ţin mai aproape de mine.

O, Doamne, îmi place să cred !

Înviere

Sunt undeva pe pământ.

Şi caut de mult …

Strălucirea tainicei raze

Ce mi-a însorit

Sufletul …atunci… cândva.

Undele repezi ale apei de munte

Sclipiri de lumină cântă ochilor mei.

Să fie aici ascunsă ?

O blândă căldură îmi mângâie pleopa,

Şi adorm într-o lume cu zei.

…O viaţă ferice, mi-apar multe zâne

Ce-nvăluie lumea în dansuri şi şoapte.

Le iscodesc cu privirea atentă

Aştept să-mi apară prea buna Lumină

Ţesută în vraja din noapte.

În cerul boltit cu stele, scântei

Ce sar din focul ce devorează

Cu nesaţ a nopţii magice clipe

Zăresc, într-un târziu, a lor Regină

Cum se înfiripă magic din Lumină.

Mă apropii sfios dar inima-mi strigă

Speranţa şi teama. Mă arunc la pământ

Cu piciorul m-atinge

Şi fruntea-mi deschide …magicul ochi

Ce atrage vederea darului sfânt.

Te văd în mine

Lumină şi har, iubire şi cânt.

…Când m-am trezit

Roua sclipea în răsărit

Miliarde nestemate.

O rază, printre alte mii

Mi-e sufletul acum

Şi înviu.

Asteptata chemare

O, voi, ale cerului tării,

Vă văd atât de sus şi luminate

Că-mi vine să vă-ntreb

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, curate raze

Născute din lumini

De soare aruncate, spuneţi-mi, vă rog,

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, piscuri înălbite

Pierdute-n albul veşniciei

Vă-ntreb cu acelaşi dor, în şoapte

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi tu, imaculat cocor

Al norului sublim extaz

Tu rege a cerului cetate. Văzut-ai?

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, sunete cântate

De toate păsările mii

Vă rog să-mi spuneţi, oare

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi-n clipa dintre două doruri

Strigate-n cerurile mii

EL îmi şopti din inima-mi chemarea:

“De ce nu vii?

Acum, aici, ne-om întâlni.

Sfântă ardoare

Toate acestea,

Tot ce trăiesc

Îmi pare, când Te doresc

Cu sfânta ardoare

Că au un tainic un rost.

Tot ce gândesc

Îmi pare,

În starea de sfântă ardoare,

Că se-mplineşte ca dar

Prin rugă şi post.

Tăcut atunci, în inimă simt

Din nou, mult dorita chemare.

Înflorire

Din ochii vii

Aflaţi sub fruntea cea senină,

Din jocurile pure de copii

Ce-n râsete se scaldă,

Cules-am în această zi, Lumină.

Şi floarea sufletului meu se deschise.

Te aştept pe Tine acum,

Bunule grădinar

Să-ţi înveselesc răsăritul.

Adiere

Într-o zi toridă, topit parcă de lumină,

Am întins mâna să prind un fluture alb

Dar, când aproape de el am simţit

Gingaşa adiere, i-am sorbit zborul în inimă.

Şi de atunci, ştiu ce înseamnă

Dulcea adiere a iubirii.

Speranţe nocturne

O, noapte lungă, a chemării !

Te vei odihni

Mângâiată în braţe de Lumina zării

Mîine,

Iar eu, zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

O, stea a mea şi călăuză-n noapte !

Raza ta va odihni

În pacea din Lumină

Mîine,

Iar eu, zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

Şi tu, a nopţii lumină stăpână,

Iubită a Soarelui, Lună !

Să ştii

Că mîine,

Eu zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

Şi voi orizonturi, lumi şi galaxii

Născute din Lumină !

Vă veţi vedea

De mîine,

În zorii de zi

Privite cu ochi vii.

Întrebări înainte

O, neştiutorule !

Câte răsărituri şi apusuri

Câte vânturi calde şi reci

Mai ai de gând să petreci?

O, neştiutorule !

Câte zile şi nopţi

Prin veri şi ierni reci

Speranţe deşarte petreci ?

O, neştiutorule !

Câte fantasme şi umbre prin vieţi

În suflete reci

Mai ai de gând să petreci?

Nu ţi-au ajuns amăgirile,

Suferinţele aceloraşi vieţi

Mizeriile şi cruzimile reci

Ce le petreci?

Întrebări după

O, înţeleptule !

Câte răsărituri şi apusuri

Câte vânturi calde şi reci

În pacea din suflet petreci?

O, înţeleptule !

Câte zile şi nopţi

Prin veri şi ierni reci

În rugăciune petreci ?

O, înţeleptule !

Câte minuni apar şi naşteri de vieţi

În suflete reci

Atunci când petreci?

S-au înmulţit fericirile,

Bucuriile aceleaşi vieţi

Iubirea în suflet

Când o petreci !

Promisiunea dintâi

Un vis zadarnic,

O minciună

Ar fi această viaţă

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Dulce mireasmă

Ce ar piere în deşert

Ar fi această viaţă

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

La ospăţul zeiesc,

Sublimul nectar

S-ar irosi în zadar

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Petrecerea şi dansul

Din noapte şi din ziuă

Brusc s-ar opri

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Dar ştiu că în visul real,

Viaţa sufletului meu

Este cea mai potrivită momeală.

Căci Tu eşti pescarul

Ce vei veni.

Supremă bogăţie

Când închid ochii

Centrat în sanctuarul inimii mele

Şi mă golesc de totul

Nimic nu mai îmi lipseşte.

Mă am pe mine însumi,

Ascuns în Tine însuţi.

Te am pe Tine însuţi

Ascuns în mine însumi.

Prietenie

Într-o bună zi am aflat

Cine este prietena mea.

Un sfânt vorbea odată

Despre taina păsării singuratice

Ce se ascundea în virtuţile sale

În număr de cinci.

Prima era că zbura cel mai sus;

A doua era că zbura singuratică;

A treia era că-şi îndrepta mereu privirea spre cer;

A patra era că deşi scăldată în lumină,

Nu avea vreo culoare anume;

A cincea era cântecul său mereu suav.

De atunci, mereu când mă urc

În cerul inimii mele,

Mă uit după prietena mea

Căci cântecul ei mă alină

Şi mă poartă cu el

În Lumina transparentă, preasenină.

Drum în doi

Viaţa mea s-a schimbat

De când am aflat

Că în această lume

Sunt doar eu şi cu EL.

De atunci mersul meu printre ceilalţi

Sporeşte calea mea în El.

Renunţare

Înainte, credeam că puteam

Să-i dau lui Dumnezeu totul.

După un timp am aflat

Că El nu cere de fapt

Nimic

Având deja totul.

Astfel am renunţat

La a-mi satisface supremul orgoliu.

Efemere

Am învăţat din tristeţea altora

Că nici să fie trişti nu ştiau

Să fie perfecţi.

Căci după un timp,

Ceva îi făcea să zâmbească.

Atunci am înţeles

Că măsura fericirii şi nefericirii lor

Este o taină a timpului

Pe care ei nu o cunosc.

Vânătoarea mea

Mai demult, când îmi plăcea vânătoarea

Rătăceam prin păduri şi prin jungle

Deşertul străbăteam zile în şir

Cu un singur gând:

Confruntarea.

Căutarea !

Al meu singur gând

Mă poartă acum pe un cer

Pe care nu mă satur să rătăcesc

Căci sigur, vânatul şi prada sunt EU.

Aceasta-i vânătoarea mea

În care mă prind ca vânător iscusit

Şi mă eliberez ca leul puternic.

Aminteşte-ţi !

O singură clipă poate preţui

Mai mult decât eternitatea.

O singură mână întinsă la timp

Poate preţui cât tot aurul din lume.

Un singur gând poate preţui

Mai mult decât lumea întreagă.

Şi atunci de ce cerşeşti?

Un sfat

Când viaţa îţi începi pe pământ

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu are planuri cu tine.

Când viaţa îţi dă lovituri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te fereşte de prostiile tale.

Când viaţa îţi oferă cadouri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu se bucură de bunătatea ta.

Când viaţa ţi se sfârşeşte pe pământ

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te ia în ceruri.

Când viaţa este urâtă în ceruri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te răscumpără.

Când viaţa este frumoasă şi-n ceruri

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu te înalţă mai sus.

Când viaţa se sfârşeşte în ceruri

Fii fericit şi atent !

Căci renaşti pentru noi fericiri.

Când viaţa îţi reîncepi pe pământ

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu are alte planuri cu tine.

Şi dacă aşa stau lucrurile,

Fii mereu fericit şi atent !

Credinţă

Dacă Tu, Doamne, înalţi

Mereu a Ta zidire,

Cum m-aş îngrijora

Că de mine ai putea uita?

Şi dacă Tu, Doamne

Îl ierţi şi-l îndrepţi

Pe cel ce Te-a răstignit,

Cum m-aş îngrijora

Că de mine ai putea uita?

Şi atunci Doamne,

Eu ştiu că trebuie doar

Să-ţi fixez mereu întîlnire

Să te ocupi de inima mea.

Pe cale

Sufletul meu a pornit la drum

Şi capătă putere

Când umblă cu dragoste.

Sufletul meu merge pe drum

Şi se apropie

Când umblă cu speranţă.

Sufletul meu urcă pe drum

Spre Dumnezeu

Când umblă cu credinţă.

Iluzii

Ce tot cauţi prin această

Săracă lume, bogăţia?

Pe unde tot rătăceşti

În acest labirint al drumurilor alese?

Câtă apă vei mai bea

Crezând că-ţi vei potoli vreodată setea?

Şi câte bucate vei mesteca

Sporind mistuirea pământului trup?

O, voi dorinţe,

Farmec de minte şi trup

Dezlegaţi

Căci totul este…

…Doar

…Cu titlu de împrumut.

Hoţii de Dumnezeu

Dacă totul este al lui Dumnezeu

Înseamnă că mulţi dintre noi suntem hoţi.

Ne-am furat pe rând unii prin alţii

Lui.

Prin sentimentul de “eu” şi “al meu”

Ne-am atribuit mai apoi rodul hoţiei

De Dumnezeul din noi.

Alternative

În tainele lumii

Te poţi adânci

Cu mintea

Vieţi mii şi mii

Dar nu sporeşti minunea

Ce doar într-o zi

Îţi poate sclipi

În inimă lacrimă

Ruga.

Caută cu inima

În faţa unui sfânt

Mintea mi-a scos în faţă

Lipsurile sale

Şi m-am tulburat.

Aşa să fie un om sfânt?

Până să-mi răspund, a plecat.

M-am rugat mult să întâlnesc

Omul cel sfânt.

Inima l-a salutat

Într-o zi,

Şi m-am tulburat.

Acesta să fie omul meu sfânt?

Până să-mi răspund

Sufletul s-a înălţat

…Într-un cânt necântat.

Nădejdea

“O nădejde îndreptată spre Tine

O, Doamne,

Mereu dobândeşte

Tot atât cât năzuieşte”.

Se întăreşte prin a sa rugă

Inima sfinţită în Sine.

Chinul meu dulce

O, Doamne, când lumina-Ţi

În suflet mi se arată

Şi inima mi-e arsă

De-a Ta văpaie dulce,

Mă-ntreb

Doamne:

De ce Te-nduri s-o laşi

Ca părăsită-n drum

O pradă săgetată ?

Şi sufletul îmi stă atunci să piară

Când pleci

Chiar de revii a mia oară.

În noapte

Adeseori îmi pare că Te-ascunzi

Lăsându-mă în noapte şi suspine;

Rănită adânc acum e a mea simţire

Şi inimii e greu să se mai închine.

Continui să mă aplec cu greu

Cu fruntea pe icoana sfântă

Şi ştiu că am greşit, iar eu,

Când inima de rugă nu mai cântă.

Smerit în sinea-mi o lacrimă întreb:

Ce dor de Tine Te cheamă în altă parte?

Suspin din nou şi plâng de bucuria

Altor chemări din noapte.

Lumina nopţii

Noaptea când sunt mai atent

Găsesc calea tăinuită

În sublima înfiorare

Ce-mi apare

Din lumina inimii urzită.

Este ca o furişare

Într-o noapte,

Pe o cale neştiută

Către a inimii iubită

Fără a avea nici lumânare.

Şi în bezna în care totul

Se uită şi se pierde

Până când dispare,

Rămâne atunci doar dorul

Lumina inimii cărare.

Mă-ntreb

O, Doamne, cine Te-a îndatorat

Cu ceva vreodată,

Ca să fii acum dator

Să dai cuiva ceva înapoi,

Când tot ce se află sub ceruri

Este al tău în veşnicie?

Şi atunci mă-ntreb:

Nu cumva şi eu îţi aparţin

Şi sunt deja cu totul

Al Tău din veşnicie ?

Adâncă uimire

Când privesc pământul şi marea

Pe cer nemişcarea,

Pacea din noapte

Şi lumina din zi;

Când lacom cu ochiul

Scrutez către soare

Printre norii cei vii

Şi valuri migratoare;

Când cer şi pământ

Unit e de fulger

Aruncat din tărie

De-al vântului înger;

Când noaptea pe boltă

Mă pierd printre stele

Fiecare născând

Miliarde de sfere,

Mă-ntind la pământ

Cu capul plecat

Şi mă plâng:

Ce este Doamne, omul

Pentru Tine,

De-ţi aminteşti de el

Şi-l însoţeşti prin vreme?

Îngăduie-mi

Nu pot să-Ţi cer

Să întorci faţa către mine

Căci Chipul Tău e-n Lumină

Şi tot nu Te-aş putea vedea;

Dar tot ce Te rog

Este să-mi laşi inima

Să Te cânte cu dor

Şi să Te alinte

Cu iubirea din Sine.

Un erou de roman

De când mi-am dat seama

Că pot sta de vorbă cu Tine

În camera mea,

Nu mai sunt atras de mulţime.

De când mi-am dat seama

Că inima mea este

Cartea scrisă de Tine,

Nu mai citesc altceva.

Nu-mi doresc decât

Să devin la rândul meu

Unul dintre eroi principali

Ai romanului Tău.

Zi – Noapte

În ziua vieţii celei noi

Când zbor,

Lumina Soarelui

Îmi mângâie faţa,

Iar noaptea,

Îmi plec genunchii inimii mele

Rugând bunătatea Ta

Să înmoaie pământul.

Înţelepciune

Înţelepciunea Ta, Doamne

Eu am pus-o înaintea luminii Tale

Căci strălucirea ei nu se stinge niciodată,

Şi în noaptea absenţei

Ea mă face să regăsesc cărarea.

Şi simt că aceasta

Te atrage din nou la mine.

Adevărat simt

Că nemurirea mea în Tine este

Legată de Înţelepciune.

Înserare

O doină încet se pierde

În negura-nserării,

Pădurea verde-n deal

Se îmbracă cu-ntuneric.

Culcat pe spate,

Şi înălţat pe bolta zării

Las al inimii

Parfum eteric,

De doruri neştiute

Şi de tăceri fluide,

De nemişcări simţite

Şi şoapte negrăite,

Încet, noaptea să umple

De tainele din clipe

Ce le trăiesc în suflet

Căci …ele îmi sunt sortite.

Atemporal

Sunt clipe când ştiu

Că steaua-mi sclipeşte

Din bolta înserării

Şi-mi dă chiar un semn

În undele repezi

Ce par că-mi şoptesc

Legenda neuitării.

Autumnală

Când toamna farmecă pădurea,

Copacii se transformă în zâne

Înveşmântate în purpură şi aur

Ce cântă feeria lumii în culori.

Aceeaşi ploaie de frunze,

Fluturi şi petale care mor,

Asupra fericirii omeneşti

Niciodată nu se scutură de două ori.

Mai clar

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

În astă viaţă mi-e mai clar:

Că nu am nici un nume.

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

Când Te privesc îmi este clar:

Că nu ai nici un nume.

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

Când mă cuprinzi îmi este clar:

Iubirea n-are nume.

Şi astfel, o minune

Mereu se făptuieşte,

În inimă Tu singur ştii

Cum să Te chemi anume.

Libertate

O pasăre captivă

Mi-a fost inima

Când prea rănită

A fost a ei aripă

De spaţiul fără zboruri

Al uitării.

Când am scăpat

Am spart

Toate coliviile

Întâlnite

În al inimii zbor.

Inspiraţii

Doamne, astăzi vreau să deschid

Din nou a inimii carte

Şi dacă vei fii aici

Sigur voi mai scrie încă un Imn.

Maya

Nu confunda cerul

Cu norii ce se văd

Şi nu crede că voalul mătăsos

Este trupul iubitei,

Căci altfel te vei uita numai la tine

Atunci când priveşti oglinda.

Unitate

Cât de catifelată este petala

Cea viu colorată,

Şi totuşi când o contempli

Îţi apare …parfumul de floare.

Cât de diferite sunt chipurile

Atât de divers colorate,

Şi totuşi când le contempli

Auzi

…Cântecul suav al inimii împăcate.

Îndrăgostitul