G. M. Li – Viu
Volumul de poezii
selecții
Şoaptele inimii
Inspiraţii şi meditaţii
@Editura Kamala 2004
Această carte este dedicată tuturor acelora care îL iubesc şi-L vor iubi pe Dumnezeu.
Fie ca nicicând şoaptele inimii îndrăgostite să nu înceteze să cânte simfonia mereu
reînnoită a iubirii de Dumnezeu !
În loc de prefaţă
Meditaţie înainte
Ce se produce de fapt atunci când iubeşti ?
Cu adevărat o minune !
Căci tu nu mai eşti cel care erai înainte;
Mintea şi sufletul ţi se trezesc
Poate pentru prima oară la viaţă
Şi se hrănesc cu ambrozia fericirii.
Lumea toată parcă râde, cântă şi dansează
Pentru tine, dar, în mod cu totul şi cu totul nou
Bucuria şi frumuseţea întregii vieţi o simţi
Simultan în tine şi în afara ta.
Aceasta te face să ai o revelaţie:
Trăieşti în ritmul frumuseţii, ordinii
Şi armoniei inefabile ce aranjează decorul
Existenţei tale într-un mod sublim
Pentru a putea în fiecare clipă
Să te bucuri că exişti.
Conştient că ceea ce simţi acum este
Cel mai bun lucru care l-ai trăit,
Începi să devii mai atent;
Simţurile încep să exploreze lumea
Ca atunci, demult, când
De abia făceai primii tăi paşi.
Ai devenit din nou un copil a cărui jucărie
Este însă acum universul.
Braţele tale nu mai sunt întinse
Către o jucărie sau alta,
Ci către cerurile vii şi vastele orizonturi
Unde nemărginirea îţi sugerează că
Iubirea ta este infinită şi că numai spaţiile vaste
Dintre stele ar mai putea cuprinde sufletul tău.
Aflat în această stare acum înţelegi
Cum este posibil să cuprinzi şi să mângâi
Infinitul.
Dar, tot acum, o supremă minune se produce.
Realizezi că în acelaşi timp, viaţa întregului univers
Este ţesută din urzeala tuturor vieţilor,
Fiecare fir având textura, grosimea şi culoarea sa unică.
Cât de magnifică şi cât de vastă totodată
Poate fi această creaţie, îţi spui, şi iată cum vibrează
Tainic fiecare fir, unit în mod neştiut
Cu alte mii şi miliarde de fire care palpită
În ritmul aceleaşi unice vieţi.
Aflat în această stare, acum înţelegi
Totuşi, cât de mic şi firav este firul vieţii tale
Dar, prin legăturile sale eşti fericit că
Trăieşti plenitudinea şi totalitatea
Aceleaşi infinite şi unice vieţi al cărui suflu
Trezeşte în inima ta, pentru prima oară,
Recunoaşterea Celui ce a creeat pentru prima oară
Din dragoste.
Şi, dintr-o dată, simţi că L-ai iubit din totdeauna
Pe cel ce Ţi-a dat viaţă infinită.
Şi ochii tăi deschişi de acum îi văd frumuseţea.
Urechile tale îi aud cântecul de iubire;
ÎL simţi înăuntru şi în afara ta simultan
Şi asta te face să plângi şi să râzi,
Să vrei să pleci şi să rămâi,
Să vrei să fii şi să nu fii…
Şi toate aceste stări amalgamate le trăieşti
În acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu
Al conştiinţei tale.
Oare ?
Mai poţi fi sigur că viaţa ta
Este a ta, şi conştiinţa ta este a ta ?
Deja răspunsul ţi-a apărut în inimă ca adevăr.
Dintotdeauna a fost a Lui şi te rogi acum
Să rămână în veşnicie aşa.
Restul, deja nu mai contează.
Te adânceşti în meditaţie…
……………………………………..
Revii încet, purtat de pacea adâncă a inimii,
Obrazii ţi-s umezi de ale sale şoapte
Înlăcrimate de dor şi de chemări cântate.
Te aşezi acum la masă
Şi îi scrii…
Ce aş mai putea face?
Dacă Tu, Doamne reverşi nectarul iubirii Tale
În cupa golită a inimii mele,
Ce aş mai putea face decât
Să savurez la rându-mi al inimii Tale nectar?
Şi dacă cu suflul Tău, Doamne,
Mi-ai atins din nou sufletul,
Ce aş mai putea face decât
Să-l las la rându-mi să zboare?
Şi dacă tot Tu, Doamne,
Astăzi mi-ai vorbit în taină,
Ce-aş mai putea face decât
Să-ţi cânt la rându-mi al inimii dor?
Cu focul dulce al Luminii Tale, Doamne,
Astăzi ai reaprins candela.
Ce aş mai putea face decât
La rându-mi să-i veghez văpaia?
Atrase de lucirea caldă a magiei Tale, Doamne,
Gândurile-mi se topesc.
Ce aş mai putea face decât
Să sorb la rându-mi a inimii sacră Tăcere?
Este adevărat O, Doamne,
M-ai împărtăşit cu minunea de a fi.
Ce aş mai putea face decât
Să trăiesc prezentul iubirii eterne?
Îmbătat de fericire, O, Doamne,
Sufletul meu plânge acum de iubire.
Cu adevărat,
Nu mai e nimic de făcut
Odată ce Mi-ai deschis larg poarta.
Vizită
Eram trei când L-am invitat în camera regală.
A început să se joace cu mine
Când am rămas Eu şi cu El
Am trăit Extazul
Când a rămas El singur.
Cât?
Am pregătit un rug pentru ofrandă,
Fulgerul Tău l-a aprins
Cât o să ardă inima mea, Doamne?
Ritual
Mă aşez în genunchi
Îmi apropii palmele la piept
Şi mă scufund cuminte în rugăciune.
Acesta este ritualul meu.
Astfel mi-am cucerit inima.
Aici
Am păşit pe graniţa dintre două lumi:
Una exterioară, unde Lumina explodează
În mii de sori care cântă,
Alta interioară, unde Tăcerea se umple
De Lumina încă necreată.
Aici Sunt.
Vrajă
Inima mea luminează!
Căci altfel,
Cum mi-aş putea explica
Acea văpaie strălucitoare
Care mi-apare
Când mă scufund topit în ea?
Inima mea îmi cântă!
Căci altfel,
Cum mi-aş putea explica
Acel sunet tainic
Ce mă-nfioară
Când mă scufund răpit în ea?
Inima mea dansează!
Căci altfel,
Cum mi-aş putea explica
Acel ritm uşor, subtil,
Ce mă poartă ameţitor
Când mă scufund privind în ea?
Inima mea m-a vrăjit!
Căci altfel,
Cum mi-aş putea explica
De ce o caut,
Să o simt mereu
Cum luminează, cântă şi dansează?
Stare pură
Un picur de rouă se prelinse în inima mea
Şi sufletul meu se făcu o cascadă.
Un licăr de lumină stropi al inimii tainic lăcaş
Şi sufletul meu se destrămă în curcubee.
O şoaptă atinse al inimii ritm
Şi sufletul meu îşi începu dansul.
Ce este O, Doamne, această magie?
… Şi sufletul meu se topi.
Cum cântă inima?
Când gândurile nu mai respiră
Prin doruri şi şoapte,
Şi mintea se topeşte
În focul arzând
Ce sufletul creşte,
O pace atunci,
Adânc mă uneşte.
Mă face să plâng
Şi ascult fermecat
Al inimii cânt
Ce mă poartă cu el
Spre-al tăriilor cer
Luminat de mister.
Eternă uimire
În liniştea tainică
De dinaintea
Înnoitei regăsiri,
Mă-ntreb în gând,
Adeseori, fără s-apuc
Să-mi termin întrebarea:
“O, Doamne, când voi închide ochii
Pentru a mă scufunda
Din nou şi din nou
În pacea nesfârşită
Ce mă uneşte cu totul,
Ce căi nepătrunse încă
Vei deschide acum
Ochilor inimii mele?
Căci fermecaţi de această magie
Ce îi transformă în rubine arzând,
Se topesc în al iubirii joc
Născând inimii mele
Universuri şi galaxii
Sori şi planete
Însămânţate de al Tău dor
Ce mă absoarbe tăcut
Şi, încet, mă face să mor.
Iar când renasc
Același gând: “O, Doamne…”
Şi iar mă cufund…
Dor
Duios îmi cântă ades
Inima mea.
La început, de neînţeles
De dor ar vrea
Să-i mângâi struna.
Şi când o fac
Ea-mi luminează
Precum o stea
Ce se reflectă în lac
Acolo unde nu se vede luna.
Căutare
Unde tot cauţi călătorule
A oazei liniştită pace?
Urzeşte-o din inima ta
Când mintea se-odihneşte şi tace.
O, suflet ce tânjeşti
După a inimii dulce chemare,
De ce amâni să iubeşti
Să fii plin de încântare ?
Aceleasi noi
Mereu noi şi suave sunt
Delicate a inimii şoapte.
Purtate de-a sufletului dor
Strapuns de lumina din noapte.
De ce cant?
Deşi atât de ascuns,
Am început să Te văd.
Deşi atât de subtil,
Am început să Te simt.
Deşi atât de tăcut,
Am început să te aud.
O, Doamne,
Deşi nu am crezut
La început,
Acum Te ating
Prin tot ce simt
Şi de aceea tot cânt
În inima mea.
Magica metamorfoză
Roua de-o privesc şi sufletul devine
Un fluture ce-o soarbe cu nesaţ.
O floare de ating şi sufletul devine
O dulce adiere înmiresmată.
Luna de-o privesc şi sufletul devine
Imn închinat măreţului Soare.
Iubita să-mi dezmierd şi sufletul devine
Mângâietoarea lumina ce-o pătrunde.
În vis mă trezesc şi sufletul meu
Înaripat ca şi el se joacă cu-n înger.
Această magie e greu de-nţeles
Dar … o trăiesc.
Frumoase sunt
Frumoasă e noaptea tăcută
Când ruga dezvăluie taina
Comorilor vechi şi ascunse
În dorul din inima ta.
Frumoasă e ziua ce cântă
Când ruga înalţă spre cer
Lumina din inima sfântă
A lumilor sacru mister.
Vis iniţiatic
Un sunet urzit
Din al sufletului cer
M-a trezit.
O cruce eram
Pe un altar
Şi mă-nchinam
Mie însumi.
Rasarit
Chiar înainte să apară Lumina
Întunericul tăcut îi vesteşte menirea.
Înainte să-mi şoptească Tăcerea
Inima mea plină veghea.
Acum, Soarele dimineţii a răsărit
Şi Noaptea din suflet pe veci a pierit.
Dor oceanic
Îmi place să mă pierd
De dorul zărilor înflăcărate,
Şi să-Ţi sorb răsăritul
Ce-mi luminează
Întinderea oceanului.
În fiecare dimineaţă.
Este atât de multă nesfârşire
Între apă şi cer
Şi simţurile mele, peste fire
Te gustă într-o picătură de mister.
Un licăr de lumină fermecată
…De valuri aruncată.
Unde să zbor ?
Noaptea, când fruntea Ta
Îmi scaldă privirea în
Ochii infinitelor galaxii
Îţi aud, cum se înalţă lin
Pe cerul înstelat
Al inimii mele
Cântecul Tău de leagăn
Ce-mi potoleşte plânsul de dor.
Spre ce soare să zbor
Pentru a Te auzi mai uşor ?
În clipa de extaz
În clipa de extaz a fericirii
Pătruns de-a stelelor sclipire
Eşti cu adevărat un mare rege
Şi sfânt ocrotitor al tainelor iubirii.
În clipa de extaz, când sufletul se-nalţă
În lumină să cuprindă bolta toată
Eşti cu adevărat iubirea unui soare,
Pentru pământ a fericirii poartă.
În clipa de extaz a vieţii
Ce-nţelege miracolul din moarte,
Mântuit acum de frici şi de păcate
Trăieşti etern în răsăritul dimineţii.
Viziuni
O constelaţie de sori priveam
Deasupra mea cu ochii minţii,
O constelaţie de suflete eram
De dragoste purtate,
Şi-ncet mă ridicam
Pe raze de lumină
În forme spiralate.
Prin spaţiile fermecate,
Străfulgerări de meteori
Uneau lumina cu sfinţirea
Scânteii ce deşteaptă
Simţiri deasupra firii
Născute din tainicile doruri
De zori de zi şi orizonturi
Unite de tării…
De acele doruri vechi, şoptite,
Cântate într-un cor de îngeri
În simfonii celeste
Ce nasc mereu în mine
Iubirea de a fii
Una cu Tine.
Cand vei veni?
Cât de uşor pleci şi vii
O, Doamne, în sufletul meu
Mă-nchin, şi
Te implor să revii
În ale inimii tăcute şoapte.
Când vei veni? Mă-ntreb,
Mă uit şi ascult inima mea.
Fi-vei Doamne trecător
Doar?
… Şi-n suflet lumina veghea.
Împărtăşanie
Din centrul inimii mele
Te implor, Mărite Doamne,
Fă să mi se arate
Nestemata Ta, preţioasă minune
Ce-mprăştie tenebrele
Cu strălucirea sa.
Mă împărtăşesc Ţie, Doamne
Şi fie
Ca din aceste lacrimi de dor
Să ţâşnească seva
Ce-mi va da inimii
Viaţa veşnică a Luminii din sori.
Învăţăturile inimii
Când am învăţat să ascult Spaţiul
M-am înfiorat de toate şoaptele tandre
Ale îndrăgostiţilor
Pe când mergeam printre ei.
Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut,
În locul de unde au izvorât.
Când am învăţat să trec prin Timp
M-am îmbogăţit cu toate comorile
Celorlalţi
Pe când treceam printre ei.
Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut
În Clipa ce mi-arată Eternitatea.
Când am învăţat să privesc Lumina
Mi-am colorat sufletul privind la ceilalţi
Cu toate cele şapte raze.
Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut
În locul unde Sunetul alb crează Infinitul.
Omagiu
Omagiu acelei unice Clipe
Devenită Eternitate
Cuprinsa inimii Infinitate.
Omagiu acelui unic Loc
Devenit acum un Tot
Cuprins de-al inimii iubirii foc.
Omagiu acelei Conştiinţei
Ce s-a unit cu Sine
În inima preasfântă de dumnezeire.
Un vis
Am visat că trăiam
În două lumi simultan:
Ca înger între oameni
Şi ca om între îngeri;
Numai inima îşi aflase
Lăcaşul tainic cel sfânt.
În vis mă-ntreba adeseori:
“Cât mai rămâi pe Pământ?”
Ca înger răspundeam prin cânt:
“Să fie mereu pace!”
Ca om răspundeam surâzând:
“Fii în pace.”
Astral
Sunt un copil într-o ţară cu mulţi locuitori.
Fiecare dintre aceştia
Vrea să-mi arate, să-mi spună sau
Să mă-nveţe câte ceva.
Dar legea mea este Jocul.
Sunt mulţi cei atraşi
De vraja jocului meu concentrat.
Puţini sunt cei care-l prind
Şi doar câţiva,
Se lasă purtaţi
De farmecul său.
Şi atunci râdem fericiţi
Căci, lebăda suavă apare
Pe-a lacului verde oglindă,
Şi deasupra, pluteşte
Tivind a norului umbră,
Cocorul cel alb.
Tremurătoare, a soarelui rază
Irumpe şi sclipeşte
Zorii zilei să-i aprindă.
Înfiorată,
Natura toată
Se-mbracă în lumină,
Farmecă pământul
Şi se lasă molcom adorată.
Spune-mi Tu, Doamne,
Se poate mai mult
În inima fără pată
Când copilul se joacă?
Au trecut multe timpuri;
Acum mă scufund
Adânc, cu tot, în Sine
Precum demult
Copil jucând
Ca val, în mare
O tainică unire.
De acolo, din adâncuri
Un val bătrân se suie,
Mă poartă cu el
Spre ţărmul albit
De-a apelor spume.
Măreaţă şi tăcută apare
A visului albă cetate
Ochilor mei – strălucitoare.
Pătrund în zbor, cu sfială
Ascunsa cameră regală
Şi văd uimit
Lumina Vieţii strălucind
În mii de nestemate.
Raze aurii se-mpletesc
Şi urzesc
De mult văzutele
Patru tablouri:
O lebădă suavă plutind diafan,
Cocorul cel alb ce străbate furtuna,
Un soare, la orizontul unui ocean,
Lumină caldă ce renaşte ţărâna.
Întâlnire sfântă
O, sfântă sete!, O, sfântă foame!
O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!
Repetam adeseori mergând pe cale.
Ce te face să numeşti sfinte
Aceste chinuri şi neputinţe?
Mă-ntreabă atunci din mulţime
Un om înfometat ce pe picioare,
De abia cu greutate se ţine.
Atunci, privind adânc
În ochi-i trişti şi goi
L-am fulgerat;
În inimă turnându-i vin de soi.
Şi-i spun:
“Nu este oare sfântă setea nepotolită
Ce te face să sorbi mereu şi mereu
Din cupa prea plină cu nectar a inimii tale?”
M-am îndreptat spre el şi i-am zâmbit
Şi mâna-mi fruct l-atinge încet pe piept
Şi-i spun:
“Nu este oare sfântă, foamea cea nepotolită
Ce te face să vrei să te-nfrupţi
Mereu şi mereu din fructele dulci
Ale pomului vieţii sădit în inima ta?
Mâna pe frunte i-am pus mai apoi
Şi l-am privit cu ochii vii
În ai săi ochi ce nu mai păreau goi
Un foc vărsând în raze mii
Spre pieptul lui.
Şi-i spun:
“Nu este oare sfîntă orbirea
Ce te face să cauţi din nou disperat
Nestemata dimineţii
Aflată în inima ta:
Neprihănita lumină a lumii
Şi a vieţii ?”
L-am strâns apoi în braţe tari
Şi piepţii noştri se atinseră.
O rază caldă, din suflet îmi porni
În inimă topindu-i mii
De lacrimi, de griji şi de durere;
Şi-i spun:
O, suferinţă! Nu este ea oare
Cea care te face
Să cauţi alinare?
Nedându-ţi răgaz pân-ce-o găseşti
În mângâierea cea tandră a inimii tale?
Mă-ntorc apoi, cu mintea tăcut
În locul cel tainic din sufletul meu.
Cu ochii închişi continui să merg
Şi cânt mereu aceeaşi strigare:
O, sfântă sete!, O, sfântă foame!
O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!
În spatele meu, lumina se îndreaptă
Spre ceruri arzând ca un fulger
Din cel care-i zeu
Căzut în genunchi – care plânge.
L-aud de departe cum spune:
Cu glasu-i – un tunet
Ce sparge tăria:
« Binecuvântată să fie
O, Doamne, a ta vijelie
Ce inima mi-a întors
Acum şi în veşnicie ! »
Ardoare
Doresc din nou, cu ardoare
Să văd
Lumina cea tainică
Din inima mea.
Aprind acum o lumânare
Coboară dar, Tu,
Prin ochii mei, în ea.
Doresc din nou, cu ardoare
Să ascult
Sunetul tainic
Din inima mea,
Şi-Ţi cânt.
Coboară dar, Tu,
Prin vocea mea, în ea.
Doresc din nou, cu ardoare
Să simt
În pieptu-mi cum se ridică
Lumină şi Imn
Din inima mea.
Şi iată, deodată,
În inima mea,
Preasfântă uimire:
Coboară din slavă
Lumina
Iubirea tăcută
În ea.
Sfântă aşteptare
O, Doamne, însetat Te aştept
La ţărmul inimii mele
Să mă răsfeţi cu al cupei preaplin
Dulce extaz al şoaptelor Tale.
O să cânt rugăciuni ne-ncetat
Şi tare inimii mele
Pentru ca din ea
Să iasă acum
A Sinelui tainică vrere.
Deşi sunt multe…
Deşi sunt multe mii
De stele frumoase şi vii
Nici una dintre ele
Nu aprinde
A inimii stele făclii.
Deşii sunt multe mii
De fluvii frumoase şi adânci
Nici unul dintre ele
Nu creşte
Ale inimii valuri adânci.
Deşi sunt multe mii
De gânduri într-o zi
Nici unul dintre ele
Nu poate purta
Pacea inimii solii.
Deşi sunt multe mii
Cântece, triluri şi melodii
Nici unul dintre ele
Nu iubeşte mai mult
Decât atunci
Când inimii îi cânt
…În iubire când sunt.
Eternitate
Fără de început şi
Fără de sfârşit,
Nelimitată în timp
Este pacea
Dorului sfânt
Ce naşte
Al inimii cânt.
Colind
Când pe-a vieţii cărări
Lumina inimii aprind
Trăiesc sărbători
În suflet,
Sfânt colind.
Graţie
Cea mai frumoasă floare
Nu are Doamne,
Parfumul
Dragostei
Inimii mele.
Ca atunci când Te caut.
Cel mai bun vin
Nu are Doamne
Cum să-mi umple
Vreodată
A inimii cupă,
Ca atunci când Te caut.
Cea mai savuroasă mâncare
Nu are Doamne,
Gustul nectarului
Pe care inima
Mi-l serveşte
Atunci când Te caut.
Cea mai strălucitoare Lumină
Nu are Doamne
Puterea
Orbirii
Inimii mele
Ca atunci când Te caut.
Cea mai frumoasă femeie
Nu are Doamne
Braţele tale
Cu care
Inima îmi este înlănţuită
Atunci când Te caut.
Cea mai diafană harpă
Nu are Doamne
Cântarea
Care să-mi farmece
Struna inimii mele
Ca atunci când Te caut.
Şi atunci, O, Doamne,
Acordă-mi doar graţia
De a-mi inspira veşnic
Căutarea inimii mele.
Călătorie la căpătul lumii
Ai învăluit cu Lumină
Întreaga Creaţie
Şi apoi ai ascuns-o
Tainic chiar în inima mea
Ca într-o stea.
Trebuie să urc
În cerul inimii mele
Să o aduc
Şi să Ţi-o închin
Spre binecuvântare
Ca pe o eternă iubită a mea.
Rugăciune
În sanctuarul inimii mele
Tu eşti Supremul Stăpân.
Leagă-mă Doamne puternic, de Tine
Şi nu mă elibera din strânsoare.
În tărâmul înflorit al inimii mele
Tu eşti sublima Floare.
Poartă-mă Doamne cu drag
Peste înmiresmatele Tale petale.
Pe piscul înalt al inimii mele
Tu eşti a Soarelui rază.
Ţine-mă Doamne strâns
Lumina inimii-mi, veghează.
În jocul iubirii din inima mea
Tu eşti cel ce trebuie cucerit.
Rămâi Doamne doar aici
Ca jocul să fie nesfârşit.
Sublimă asemănare
Inima mea este precum
O minunată femeie
Ce aflată pe-al vieţii drum
Iubeşte un bărbat ales.
Ea ştie să mă atragă
Şi să-mi devină dragă.
Fermecătoare vrajă
Din plinu-i se degajă.
Şi eu, fascinat
Mă simt ades chemat
Să satisfac
A inimii joacă.
Şoaptele inimii
Ajuns la un ţărm infinit
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele
Precum şi a toată suflarea,
Spune-mi acum
În început de drum
Care este Voinţa Ta?”
“De vrei să-mi afli Voinţa
Descoperă voinţa inimii tale
Şi drumul nu va avea niciodată răspântii.”
Şi îndrăznind mai apoi
L-am întrebat:
“Şi care este Doamne, Tu cel care
Mă ştii ca pe Tine însuţi
Voinţa inimii mele?”
“Voinţa inimii tale este născută de iubirea inimii tale.”
Şi atunci cu iubire
L-am întrebat din nou:
“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă
a inimii mele?”
“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta
Este iubirea Inimii Mele.”
Atunci m-am simţit
Ca Valul care iubeşte să se scufunde în Mare,
Şi ca Cerul care iubeşte să cuprindă Pământul,
Ca Lumina care iubeşte să străpungă tenebrele
Şi ca Soarele să însufleţească zilele,
Ca noaptea care iubeşte să vină după zi
Şi ziua să se întoarcă cu faţa către noapte,
Ca deşerturile care-şi iubesc nisipul
Şi ca norii care iubesc Cerul,
Ca planetele care îşi iubesc mişcarea
Şi cauzele transformarea.
Şi atunci,
Cu ochii închişi şi în tăcere
În vidul inimii m-am scufundat.
Am trecut eoni aflat
În strânsa contopire a celor două inimi
Care iubeau acum Voinţa de a fi Una.
M-am regăsit
La un ţărm infinit
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele
Precum şi a toată suflarea,
Spune-mi acum
La un nou început de drum
Care este Adevărul Tău?”
“De vrei să-mi afli Adevărul
Descoperă Adevărul inimii tale
Şi drumul niciodată nu va avea răspântii.”
Şi îndrăznind mai apoi
L-am întrebat:
“Şi care este Doamne, Tu cel care
Mă ştii ca pe Tine însuţi
Adevărul inimii mele?”
“Adevărul inimii tale este născut de iubirea inimii tale”
Şi atunci cu iubire
L-am întrebat din nou:
“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă
a inimii mele?”
“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta
Este iubirea Inimii Mele”
Atunci m-am simţit
Ca însetatul care iubeşte apa,
Şi ca înfometatul care iubeşte pâinea,
Ca partea care iubeşte întregul
Şi ca întregul care-şi iubeşte partea,
Ca Eroul care iubeşte dreptatea,
Şi ca Fulgerul care iubeşte Furtuna.
Ca înţeleptul ce se bucură în viaţă de moarte
Şi trăieşte în moarte adevărul sacru al Vieţii.
Şi atunci,
Cu ochii închişi şi în tăcere
În vidul inimii m-am scufundat.
Am trecut eoni aflat
În strânsa contopire a celor două inimi
Care iubeau acum Adevărul de a fi Una.
M-am regăsit
La un ţărm infinit
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele
Precum şi a toată suflarea,
Spune-mi acum
La un nou început de drum
Care este Înţelepciunea Ta?”
“De vrei să-mi afli Înţelepciunea
Descoperă Înţelepciunea inimii tale
Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”
Şi îndrăznind mai apoi
L-am întrebat:
“Şi care este Doamne, Tu cel care
Mă ştii ca pe Tine însuţi
Înţelepciunea inimii mele?”
“Înţelepciunea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”
Şi atunci cu iubire
L-am întrebat din nou:
“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă
a inimii mele?”
“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta
Este iubirea Inimii Mele”
Atunci m-am simţit
Ca înţeleptul care iubeşte oamenii,
Şi ca pământul care-şi iubeşte rodul,
Ca fântâna care iubeşte apa
Şi ca albina care iubeşte mierea,
Ca ploaia care iubeşte pământul
Şi corabia care iubeşte oceanul.
Ca focul care îşi iubeşte flacăra
Şi ca cerul care-şi iubeşte stelele.
Şi atunci,
Cu ochii închişi şi în tăcere
În vidul inimii m-am scufundat.
Am trecut eoni aflat
În strânsa contopire a celor două inimi
Care iubeau acum Înţelepciunea de a fi Una.
M-am regăsit
La un ţărm infinit
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele
Precum şi a toată suflarea,
Spune-mi acum
La un nou început de drum
Care este Puterea Ta?”
“De vrei să-mi afli Puterea
Descoperă Puterea inimii tale
Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”
Şi îndrăznind mai apoi
L-am întrebat:
“Şi care este Doamne, Tu cel care
Mă ştii ca pe Tine însuţi
Puterea Inimii mele?”
“Puterea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”
Şi atunci cu iubire
L-am întrebat din nou:
“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă
a inimii mele?”
“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta
Este iubirea Inimii Mele”
Atunci m-am simţit
Ca Pământul care-şi iubeşte nemişcarea
Şi ca Apa care iubeşte să curgă,
Ca Focul care-şi iubeşte căldura
Şi ca Aerul care iubeşte să zboare,
Ca Mama care-şi iubeşte copilul
Si ca Luptătorul care-şi iubeşte lupta,
Ca Timpul care-şi iubeşte clipa
Şi ca Spaţiul care iubeşte infinitul,
Ca Verbul care-şi iubeşte creaţia
Şi Lumina care iubeşte culoarea.
Şi atunci,
Cu ochii închişi şi în tăcere
În vidul inimii m-am scufundat.
Am trecut eoni aflat
În strânsa contopire a celor două inimi
Care iubeau acum Puterea de a fi Una.
M-am regăsit
La un ţărm infinit
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele
Precum şi a toată suflarea,
Spune-mi acum
La un nou început de drum
Care este Frumuseţea Ta?”
“De vrei să-mi afli Frumuseţea
Descoperă Frumuseţea inimii tale
Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”
Şi îndrăznind mai apoi
L-am întrebat:
“Şi care este Doamne, Tu cel care
Mă ştii ca pe Tine însuţi
Frumuseţea inimii mele?”
“Frumuseţea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”
Şi atunci cu iubire
L-am întrebat din nou:
“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă
a inimii mele?”
“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta
Este iubirea Inimii Mele”
Atunci m-am simţit
Ca iubita cea adorată de iubitul ei
Şi ca un curcubeu ce iubeşte lumina,
Ca o oglindă ce iubeşte imaginea din ea
Şi ca trandafirul ce-şi iubeşte parfumul,
Ca verdele care iubeşte primăvara
Şi albastrul cerul senin,
Ca marmura care iubeşte statuia
Şi ca deşertul care-şi iubeşte piramidele,
Ca dervişul care iubeşte nemişcarea
Şi ca mirele care îşi iubeşte mireasa.
Şi atunci,
Cu ochii închişi şi în tăcere
În vidul inimii m-am scufundat.
Am trecut eoni aflat
În strânsa contopire a celor două inimi
Ce iubeau acum Frumuseţea de a fi Una.
Într-un târziu
M-am regăsit
La un ţărm infinit.
Privesc şi uimit
Am curajul să-ntreb:
“O, inimă pură, arată-mi de acum tu,
La un nou început de drum
Libertatea şi Fericirea
Iertarea şi Compasiunea
Bunătatea şi Dreptatea
Curajul şi Eroismul
Sacrificiul şi Onoarea
Umilinţa şi Răbdarea
Pentru ca drumul meu niciodată
Să nu aibă răspântii !
De atunci,
De când mi-am rugat inima să-mi vorbească
Ascult îndrăgostit şoaptele ei de taină.
Două răspunsuri
Cineva mi-a spus:
“Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum
Ai avea întreaga eternitate în faţa ta.”
I-am răspuns că inima mă zoreşte
Să mă-nvăluie cu ea.
Altcineva mi-a spus:
“Iubeşte şi fă ce vrei.”
Mi-am întrebat apoi inima:
« Ce să fac ca să iubesc ?»
Şi mi-a spus :
“Rămâi aici şi fă ce vrei.”
Două întrebări
În ce loc nu eşti Tu
Prezent în toată firea?
În ce loc nu sunt eu
În toată fiinţa mea?
Şi astfel prin aceste
Două întrebări
Am primit toate răspunsurile:
Tu eşti în mine
Şi eu sunt în Tine.
Întotdeauna jocul este mai de soi
Când se petrece
Fiind creeat de Unul
Ce se reflectă în doi.
Transformare
Fir de praf – tainic mister
Devenind planete, sori, galaxii
Pluteşte în rouă – acum,
Ocean pentru el
Revărsat peste sine
Când se apropie
Bătaia de aripă
Stârnind adierea –
Furtună, mai târziu
Aprinsă de fulger turbat
Trăznet şi foc
La un loc
Ce cheamă lumina
Din norii cei grei
Ce plouă acum
Cu … fire de praf.
Tu – Pretutindeni
În vorbire şi-n cânt,
În faptă şi-n gând,
În voinţă şi-n iubire,
În dorinţe şi plăcere,
În speranţe şi durere,
În iertare şi împăcare,
Umilinţă şi răbdare,
În uimire şi mirare,
Fericire şi încântare,
În temeri şi suferinţe,
Dulci virtuţi şi mari ştiinţe
Te descopăr mereu
Tainic în inima mea.
Cât de norocos!
Cât de norocos sunt Doamne,
Că am început să Te ador
Şi cât de mult mă-ncântă
Să pot să mă scobor
În camera cea sfântă
Să ascult a inimii slavă …
O, tainică şoaptă !
Bucurie
Este frumoasă şi înţeleaptă lumea Ta,
Căci Tu ai vrut să Te vezi în ea.
Este bună şi dreaptă lumea Ta,
Căci Tu ai vrut să mergi drept prin ea.
Este pe deplin armonioasă lumea Ta,
Căci Tu ai urzit-o pe ea.
Şi dacă aşa stau lucrurile în Sine,
Hai să ne bucurăm !
Există momente
Există momente când
Un cântec sau o floare,
Chiar şi un gând
Nu mai sunt.
Există momente când
O figură, o idee
Chiar şi o amintire
Nu mai sunt.
Există momente când
În afară de Tine,
Chiar şi-o lume întreagă
Dispare… când Sunt.
Metode
Uneori aş vrea să fiu orb
Şi atunci gândesc
Că ieşit din a lumii orbire
Ar fi uşor să Te găsesc.
Alteori aş vrea să fiu mut
Şi atunci îmi spun în gând
Că ieşit din a lumii vorbire
Te-aş atrage cu al inimii cânt.
Mai ales atunci
Când vreau să dispar,
Din vidul ce sunt
Mi-apare un gând,
Ce ştiu că nu este al meu
Şi atunci, fericit
Ştiu că ai venit
Să petreci tainic
Cu inima mea.
Ce altceva?
Ce altceva, suflet al meu
Îţi mai rămâne de dorit
Căci inima ţi-a vorbit?
Trăieşte-i dorul !
De la ea afla-vei taina
Şi locul unde e ascunsă
Podoaba de lumină
Ce-ncoronează Sinele.
Petrecere
Când inima te-a invitat
Să te întâlneşti cu ea
Aşterne-i masa şi
Fă-o să se simtă în largul ei.
Când inima te-a chemat
Şi ţi-a turnat în pahar
Bea-l încet, încet, până la fund
Şi savurează-i pe-ndelete buchetul.
Când inima te-a luat în braţe
Şi te-a invitat la dans
Las-o să te conducă la pas
Şi simte-i a plinurilor ei graţie.
Când inima te trage mai aproape
Şi seducătoare începe
Să-ţi cânte încet la ureche,
Lasă-i cântecul să-ţi amintească
De a ei regală obârşie.
Regăsire
Din fântâna inimii mele
Îmi potolesc setea,
Şi de fiecare dată când beau
O sete mai mare mă cuprinde.
Din câmpul inimii mele
Îmi potolesc foamea
Şi de fiecare dată când îi gust rodul
O foame mai mare mă cuprinde.
În leagănul inimii mele
Îmi aştern odihna
Şi de fiecare dată când adorm
Mă rog spre Tine să zbor.
În braţele inimii mele
Mi-am regăsit dragostea
Şi în fiecare unire,
Te zămislesc pe Tine.
Ei sunt!
Sunt oameni pentru care
Lumina este vie
Şi îngeri le vorbesc
Despre extazul atingerii Tale.
Sunt oameni ale căror inimi
Străpunse de săgeata dorului Tău
Sângerează cu lacrimi
Dulci de nectar.
Sunt oameni ai căror ochi
Te caută peste tot.
Pentru ei, acum, mă rog Ţie
Iubirea, lumină pe drum să le fie.
Când ajung
Când ajung la Tine
Şoaptele şi rugile mele
Devin perle
În ochi-mi înlăcrimaţi
Când ajung la Tine
Visele şi speranţele mele
Devin fapte
În iubirea de fraţi.
Minunare
Privesc în minunare
Freamătul norilor
Ce zămislesc lumina
Într-un fulger.
Ascult în minunare
Freamătul razelor
Ce se sting
În al păsării cânt.
Şi tăcut,
În minunare
Mă scufund.
Îmi place să cred
Îmi place să cred
Că Te uiţi la mine când privesc
Şi atunci îmi împodobesc sufletul
Ca să ai, la rândul Tău, ce privi.
Îmi place să cred
Că mă asculţi atunci când vorbesc
Şi atunci îmi las inima să cânte
Ca să ai, la rândul Tău, ce asculta.
Îmi place să cred
Că mă atingi atunci când mă mişc
Şi atunci încep să dansez
Ca să Te ţin mai aproape de mine.
O, Doamne, îmi place să cred !
Înviere
Sunt undeva pe pământ.
Şi caut de mult …
Strălucirea tainicei raze
Ce mi-a însorit
Sufletul …atunci… cândva.
Undele repezi ale apei de munte
Sclipiri de lumină cântă ochilor mei.
Să fie aici ascunsă ?
O blândă căldură îmi mângâie pleopa,
Şi adorm într-o lume cu zei.
…O viaţă ferice, mi-apar multe zâne
Ce-nvăluie lumea în dansuri şi şoapte.
Le iscodesc cu privirea atentă
Aştept să-mi apară prea buna Lumină
Ţesută în vraja din noapte.
În cerul boltit cu stele, scântei
Ce sar din focul ce devorează
Cu nesaţ a nopţii magice clipe
Zăresc, într-un târziu, a lor Regină
Cum se înfiripă magic din Lumină.
Mă apropii sfios dar inima-mi strigă
Speranţa şi teama. Mă arunc la pământ
Cu piciorul m-atinge
Şi fruntea-mi deschide …magicul ochi
Ce atrage vederea darului sfânt.
Te văd în mine
Lumină şi har, iubire şi cânt.
…Când m-am trezit
Roua sclipea în răsărit
Miliarde nestemate.
O rază, printre alte mii
Mi-e sufletul acum
Şi înviu.
Asteptata chemare
O, voi, ale cerului tării,
Vă văd atât de sus şi luminate
Că-mi vine să vă-ntreb
EL, n-a trecut pe-aicea, poate?
Şi voi, curate raze
Născute din lumini
De soare aruncate, spuneţi-mi, vă rog,
EL, n-a trecut pe-aicea, poate?
Şi voi, piscuri înălbite
Pierdute-n albul veşniciei
Vă-ntreb cu acelaşi dor, în şoapte
EL, n-a trecut pe-aicea, poate?
Şi tu, imaculat cocor
Al norului sublim extaz
Tu rege a cerului cetate. Văzut-ai?
EL, n-a trecut pe-aicea, poate?
Şi voi, sunete cântate
De toate păsările mii
Vă rog să-mi spuneţi, oare
EL, n-a trecut pe-aicea, poate?
Şi-n clipa dintre două doruri
Strigate-n cerurile mii
EL îmi şopti din inima-mi chemarea:
“De ce nu vii?
Acum, aici, ne-om întâlni.
Sfântă ardoare
Toate acestea,
Tot ce trăiesc
Îmi pare, când Te doresc
Cu sfânta ardoare
Că au un tainic un rost.
Tot ce gândesc
Îmi pare,
În starea de sfântă ardoare,
Că se-mplineşte ca dar
Prin rugă şi post.
Tăcut atunci, în inimă simt
Din nou, mult dorita chemare.
Înflorire
Din ochii vii
Aflaţi sub fruntea cea senină,
Din jocurile pure de copii
Ce-n râsete se scaldă,
Cules-am în această zi, Lumină.
Şi floarea sufletului meu se deschise.
Te aştept pe Tine acum,
Bunule grădinar
Să-ţi înveselesc răsăritul.
Adiere
Într-o zi toridă, topit parcă de lumină,
Am întins mâna să prind un fluture alb
Dar, când aproape de el am simţit
Gingaşa adiere, i-am sorbit zborul în inimă.
Şi de atunci, ştiu ce înseamnă
Dulcea adiere a iubirii.
Speranţe nocturne
O, noapte lungă, a chemării !
Te vei odihni
Mângâiată în braţe de Lumina zării
Mîine,
Iar eu, zorii de zi
Îi voi zări cu ochii vii.
O, stea a mea şi călăuză-n noapte !
Raza ta va odihni
În pacea din Lumină
Mîine,
Iar eu, zorii de zi
Îi voi zări cu ochii vii.
Şi tu, a nopţii lumină stăpână,
Iubită a Soarelui, Lună !
Să ştii
Că mîine,
Eu zorii de zi
Îi voi zări cu ochii vii.
Şi voi orizonturi, lumi şi galaxii
Născute din Lumină !
Vă veţi vedea
De mîine,
În zorii de zi
Privite cu ochi vii.
Întrebări înainte
O, neştiutorule !
Câte răsărituri şi apusuri
Câte vânturi calde şi reci
Mai ai de gând să petreci?
O, neştiutorule !
Câte zile şi nopţi
Prin veri şi ierni reci
Speranţe deşarte petreci ?
O, neştiutorule !
Câte fantasme şi umbre prin vieţi
În suflete reci
Mai ai de gând să petreci?
Nu ţi-au ajuns amăgirile,
Suferinţele aceloraşi vieţi
Mizeriile şi cruzimile reci
Ce le petreci?
Întrebări după
O, înţeleptule !
Câte răsărituri şi apusuri
Câte vânturi calde şi reci
În pacea din suflet petreci?
O, înţeleptule !
Câte zile şi nopţi
Prin veri şi ierni reci
În rugăciune petreci ?
O, înţeleptule !
Câte minuni apar şi naşteri de vieţi
În suflete reci
Atunci când petreci?
S-au înmulţit fericirile,
Bucuriile aceleaşi vieţi
Iubirea în suflet
Când o petreci !
Promisiunea dintâi
Un vis zadarnic,
O minciună
Ar fi această viaţă
Dacă aş ştii
Că-n visul meu
Nu vei veni.
Dulce mireasmă
Ce ar piere în deşert
Ar fi această viaţă
Dacă aş ştii
Că-n visul meu
Nu vei veni.
La ospăţul zeiesc,
Sublimul nectar
S-ar irosi în zadar
Dacă aş ştii
Că-n visul meu
Nu vei veni.
Petrecerea şi dansul
Din noapte şi din ziuă
Brusc s-ar opri
Dacă aş ştii
Că-n visul meu
Nu vei veni.
Dar ştiu că în visul real,
Viaţa sufletului meu
Este cea mai potrivită momeală.
Căci Tu eşti pescarul
Ce vei veni.
Supremă bogăţie
Când închid ochii
Centrat în sanctuarul inimii mele
Şi mă golesc de totul
Nimic nu mai îmi lipseşte.
Mă am pe mine însumi,
Ascuns în Tine însuţi.
Te am pe Tine însuţi
Ascuns în mine însumi.
Prietenie
Într-o bună zi am aflat
Cine este prietena mea.
Un sfânt vorbea odată
Despre taina păsării singuratice
Ce se ascundea în virtuţile sale
În număr de cinci.
Prima era că zbura cel mai sus;
A doua era că zbura singuratică;
A treia era că-şi îndrepta mereu privirea spre cer;
A patra era că deşi scăldată în lumină,
Nu avea vreo culoare anume;
A cincea era cântecul său mereu suav.
De atunci, mereu când mă urc
În cerul inimii mele,
Mă uit după prietena mea
Căci cântecul ei mă alină
Şi mă poartă cu el
În Lumina transparentă, preasenină.
Drum în doi
Viaţa mea s-a schimbat
De când am aflat
Că în această lume
Sunt doar eu şi cu EL.
De atunci mersul meu printre ceilalţi
Sporeşte calea mea în El.
Renunţare
Înainte, credeam că puteam
Să-i dau lui Dumnezeu totul.
După un timp am aflat
Că El nu cere de fapt
Nimic
Având deja totul.
Astfel am renunţat
La a-mi satisface supremul orgoliu.
Efemere
Am învăţat din tristeţea altora
Că nici să fie trişti nu ştiau
Să fie perfecţi.
Căci după un timp,
Ceva îi făcea să zâmbească.
Atunci am înţeles
Că măsura fericirii şi nefericirii lor
Este o taină a timpului
Pe care ei nu o cunosc.
Vânătoarea mea
Mai demult, când îmi plăcea vânătoarea
Rătăceam prin păduri şi prin jungle
Deşertul străbăteam zile în şir
Cu un singur gând:
Confruntarea.
Căutarea !
Al meu singur gând
Mă poartă acum pe un cer
Pe care nu mă satur să rătăcesc
Căci sigur, vânatul şi prada sunt EU.
Aceasta-i vânătoarea mea
În care mă prind ca vânător iscusit
Şi mă eliberez ca leul puternic.
Aminteşte-ţi !
O singură clipă poate preţui
Mai mult decât eternitatea.
O singură mână întinsă la timp
Poate preţui cât tot aurul din lume.
Un singur gând poate preţui
Mai mult decât lumea întreagă.
Şi atunci de ce cerşeşti?
Un sfat
Când viaţa îţi începi pe pământ
Fii fericit şi atent !
Dumnezeu are planuri cu tine.
Când viaţa îţi dă lovituri
Fii fericit şi atent!
Dumnezeu te fereşte de prostiile tale.
Când viaţa îţi oferă cadouri
Fii fericit şi atent!
Dumnezeu se bucură de bunătatea ta.
Când viaţa ţi se sfârşeşte pe pământ
Fii fericit şi atent!
Dumnezeu te ia în ceruri.
Când viaţa este urâtă în ceruri
Fii fericit şi atent!
Dumnezeu te răscumpără.
Când viaţa este frumoasă şi-n ceruri
Fii fericit şi atent !
Dumnezeu te înalţă mai sus.
Când viaţa se sfârşeşte în ceruri
Fii fericit şi atent !
Căci renaşti pentru noi fericiri.
Când viaţa îţi reîncepi pe pământ
Fii fericit şi atent !
Dumnezeu are alte planuri cu tine.
Şi dacă aşa stau lucrurile,
Fii mereu fericit şi atent !
Credinţă
Dacă Tu, Doamne, înalţi
Mereu a Ta zidire,
Cum m-aş îngrijora
Că de mine ai putea uita?
Şi dacă Tu, Doamne
Îl ierţi şi-l îndrepţi
Pe cel ce Te-a răstignit,
Cum m-aş îngrijora
Că de mine ai putea uita?
Şi atunci Doamne,
Eu ştiu că trebuie doar
Să-ţi fixez mereu întîlnire
Să te ocupi de inima mea.
Pe cale
Sufletul meu a pornit la drum
Şi capătă putere
Când umblă cu dragoste.
Sufletul meu merge pe drum
Şi se apropie
Când umblă cu speranţă.
Sufletul meu urcă pe drum
Spre Dumnezeu
Când umblă cu credinţă.
Iluzii
Ce tot cauţi prin această
Săracă lume, bogăţia?
Pe unde tot rătăceşti
În acest labirint al drumurilor alese?
Câtă apă vei mai bea
Crezând că-ţi vei potoli vreodată setea?
Şi câte bucate vei mesteca
Sporind mistuirea pământului trup?
O, voi dorinţe,
Farmec de minte şi trup
Dezlegaţi
Căci totul este…
…Doar
…Cu titlu de împrumut.
Hoţii de Dumnezeu
Dacă totul este al lui Dumnezeu
Înseamnă că mulţi dintre noi suntem hoţi.
Ne-am furat pe rând unii prin alţii
Lui.
Prin sentimentul de “eu” şi “al meu”
Ne-am atribuit mai apoi rodul hoţiei
De Dumnezeul din noi.
Alternative
În tainele lumii
Te poţi adânci
Cu mintea
Vieţi mii şi mii
Dar nu sporeşti minunea
Ce doar într-o zi
Îţi poate sclipi
În inimă lacrimă
Ruga.
Caută cu inima
În faţa unui sfânt
Mintea mi-a scos în faţă
Lipsurile sale
Şi m-am tulburat.
Aşa să fie un om sfânt?
Până să-mi răspund, a plecat.
M-am rugat mult să întâlnesc
Omul cel sfânt.
Inima l-a salutat
Într-o zi,
Şi m-am tulburat.
Acesta să fie omul meu sfânt?
Până să-mi răspund
Sufletul s-a înălţat
…Într-un cânt necântat.
Nădejdea
“O nădejde îndreptată spre Tine
O, Doamne,
Mereu dobândeşte
Tot atât cât năzuieşte”.
Se întăreşte prin a sa rugă
Inima sfinţită în Sine.
Chinul meu dulce
O, Doamne, când lumina-Ţi
În suflet mi se arată
Şi inima mi-e arsă
De-a Ta văpaie dulce,
Mă-ntreb
Doamne:
De ce Te-nduri s-o laşi
Ca părăsită-n drum
O pradă săgetată ?
Şi sufletul îmi stă atunci să piară
Când pleci
Chiar de revii a mia oară.
În noapte
Adeseori îmi pare că Te-ascunzi
Lăsându-mă în noapte şi suspine;
Rănită adânc acum e a mea simţire
Şi inimii e greu să se mai închine.
Continui să mă aplec cu greu
Cu fruntea pe icoana sfântă
Şi ştiu că am greşit, iar eu,
Când inima de rugă nu mai cântă.
Smerit în sinea-mi o lacrimă întreb:
Ce dor de Tine Te cheamă în altă parte?
Suspin din nou şi plâng de bucuria
Altor chemări din noapte.
Lumina nopţii
Noaptea când sunt mai atent
Găsesc calea tăinuită
În sublima înfiorare
Ce-mi apare
Din lumina inimii urzită.
Este ca o furişare
Într-o noapte,
Pe o cale neştiută
Către a inimii iubită
Fără a avea nici lumânare.
Şi în bezna în care totul
Se uită şi se pierde
Până când dispare,
Rămâne atunci doar dorul
Lumina inimii cărare.
Mă-ntreb
O, Doamne, cine Te-a îndatorat
Cu ceva vreodată,
Ca să fii acum dator
Să dai cuiva ceva înapoi,
Când tot ce se află sub ceruri
Este al tău în veşnicie?
Şi atunci mă-ntreb:
Nu cumva şi eu îţi aparţin
Şi sunt deja cu totul
Al Tău din veşnicie ?
Adâncă uimire
Când privesc pământul şi marea
Pe cer nemişcarea,
Pacea din noapte
Şi lumina din zi;
Când lacom cu ochiul
Scrutez către soare
Printre norii cei vii
Şi valuri migratoare;
Când cer şi pământ
Unit e de fulger
Aruncat din tărie
De-al vântului înger;
Când noaptea pe boltă
Mă pierd printre stele
Fiecare născând
Miliarde de sfere,
Mă-ntind la pământ
Cu capul plecat
Şi mă plâng:
Ce este Doamne, omul
Pentru Tine,
De-ţi aminteşti de el
Şi-l însoţeşti prin vreme?
Îngăduie-mi
Nu pot să-Ţi cer
Să întorci faţa către mine
Căci Chipul Tău e-n Lumină
Şi tot nu Te-aş putea vedea;
Dar tot ce Te rog
Este să-mi laşi inima
Să Te cânte cu dor
Şi să Te alinte
Cu iubirea din Sine.
Un erou de roman
De când mi-am dat seama
Că pot sta de vorbă cu Tine
În camera mea,
Nu mai sunt atras de mulţime.
De când mi-am dat seama
Că inima mea este
Cartea scrisă de Tine,
Nu mai citesc altceva.
Nu-mi doresc decât
Să devin la rândul meu
Unul dintre eroi principali
Ai romanului Tău.
Zi – Noapte
În ziua vieţii celei noi
Când zbor,
Lumina Soarelui
Îmi mângâie faţa,
Iar noaptea,
Îmi plec genunchii inimii mele
Rugând bunătatea Ta
Să înmoaie pământul.
Înţelepciune
Înţelepciunea Ta, Doamne
Eu am pus-o înaintea luminii Tale
Căci strălucirea ei nu se stinge niciodată,
Şi în noaptea absenţei
Ea mă face să regăsesc cărarea.
Şi simt că aceasta
Te atrage din nou la mine.
Adevărat simt
Că nemurirea mea în Tine este
Legată de Înţelepciune.
Înserare
O doină încet se pierde
În negura-nserării,
Pădurea verde-n deal
Se îmbracă cu-ntuneric.
Culcat pe spate,
Şi înălţat pe bolta zării
Las al inimii
Parfum eteric,
De doruri neştiute
Şi de tăceri fluide,
De nemişcări simţite
Şi şoapte negrăite,
Încet, noaptea să umple
De tainele din clipe
Ce le trăiesc în suflet
Căci …ele îmi sunt sortite.
Atemporal
Sunt clipe când ştiu
Că steaua-mi sclipeşte
Din bolta înserării
Şi-mi dă chiar un semn
În undele repezi
Ce par că-mi şoptesc
Legenda neuitării.
Autumnală
Când toamna farmecă pădurea,
Copacii se transformă în zâne
Înveşmântate în purpură şi aur
Ce cântă feeria lumii în culori.
Aceeaşi ploaie de frunze,
Fluturi şi petale care mor,
Asupra fericirii omeneşti
Niciodată nu se scutură de două ori.
Mai clar
Deşi am tot venit
De multe ori pe lume
În astă viaţă mi-e mai clar:
Că nu am nici un nume.
Deşi am tot venit
De multe ori pe lume
Când Te privesc îmi este clar:
Că nu ai nici un nume.
Deşi am tot venit
De multe ori pe lume
Când mă cuprinzi îmi este clar:
Iubirea n-are nume.
Şi astfel, o minune
Mereu se făptuieşte,
În inimă Tu singur ştii
Cum să Te chemi anume.
Libertate
O pasăre captivă
Mi-a fost inima
Când prea rănită
A fost a ei aripă
De spaţiul fără zboruri
Al uitării.
Când am scăpat
Am spart
Toate coliviile
Întâlnite
În al inimii zbor.
Inspiraţii
Doamne, astăzi vreau să deschid
Din nou a inimii carte
Şi dacă vei fii aici
Sigur voi mai scrie încă un Imn.
Maya
Nu confunda cerul
Cu norii ce se văd
Şi nu crede că voalul mătăsos
Este trupul iubitei,
Căci altfel te vei uita numai la tine
Atunci când priveşti oglinda.
Unitate
Cât de catifelată este petala
Cea viu colorată,
Şi totuşi când o contempli
Îţi apare …parfumul de floare.
Cât de diferite sunt chipurile
Atât de divers colorate,
Şi totuşi când le contempli
Auzi
…Cântecul suav al inimii împăcate.
Îndrăgostitul
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este iubit de pasărea măiastră
Şi este la fel de frumos.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el zboară cu vulturii
În văzduhul nepătat al inimii.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el trăieşte în grădina desfătărilor
Şi parfumul său contopeşte miliarde de flori.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el trăieşte jocul cu firul de iarbă
Ca puiul de căprioară.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este atât valul cât şi oceanul
Cât şi esenţa lor.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el când vorbeşte,
Inima lui cântă farmecul iubirii.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el ştie pentru prima dată
Ce caută printre stele şi sori.
Îndrăgostitul este altfel de om
El a primit, după mult timp,
Şi a băut din elixirul nemuririi.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci focul său topeşte acum
Cel mai strălucitor aur.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci este cel mai bogat
În comori adânc tăinuite.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci este cel mai sărac
În egoism şi cupidităţi.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci îi place să savureze singurul fruct
Copt de soarele iubirii.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el bea la masă cel mai bun vin
Din casa regală.
Îndrăgostitul este altfel de om
Este ades invitat să ţină companie Regelui
Căci s-au împrietenit, amândoi având coroană.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci la ospăţul regal
Cupa sa este mereu plină.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este invitat
Să danseze chiar cu Regina.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci prietenul său
Poate muri oricând pentru el.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci deşi vrea din plin să trăiască
El moare în fiecare zi.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este îmblânzitorul
Leilor şi elefanţilor din junglă.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este izvorul de unde bea fecioara
Şi porumbiţa albă.
Îndrăgostitul este altfel de om
El este cel ce ştie locul
De întânire al celor doi inorogi.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci matematica pentru el
Se reduce la “unu plus unu egal Unul”.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci vraja îl transformă în piatra
De deasupra unui inel.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci ziua se scaldă în curcubee
Iar noaptea în baia de stele.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci ziua cucereşte orizonturi
Iar noaptea le dăruie iubitei.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci niciodată nu este singur
Nici pe pământ, nici printre stele.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el ştie mii de poezii
Ce le scrie şi cântă cu inima.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci intrat în sanctuar
El venerează sfinţenia.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci ochii săi farmecă
Şi atrag mereu frumuseţea.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci iubirea sa
Îl face mereu Mirele.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci visele sale
Cuprind zorii veşniciei.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci atingerea sa vindecă
Orice boală de inimă.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci mulţi vin
Să ia de la el blândeţea.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci el este primul cavaler
Al Timpului Rege.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci inima sa cuprinde
În ea toate lumile.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci stă ades la masă
Cu mii de îngeri şi zei.
Îndrăgostitul este altfel de om
Căci nebunul sau înţeleptul
Este chiar el.
Iată de ce lui Dumnezeu
Îi plac toți îndrăgostiţii.
Contemplare
Fiecare zi are forma,
Culoarea, parfumul născut
Din prea-plinul inimii mele.
Fiecare Noapte are melodia,
Ritmul şi dansul născute
Din cântecul inimii mele.
Mă las deci furat
Fie noapte, fie zi,
Precum un artist
De magia contemplării
Viziunilor sale.
Pierdere
De la iubirea inimii mele
Am învăţat că tot
Ceea ce nu este iubire
Dispare în timpul
Furat de o inimă “bolnavă”.
Iubirea din strune
Am ştiut parcă dintotdeauna
Despre miracolul iubirii,
Dar numai când am privit
Lăuta ce cânta, am văzut
Că strunele ei sunt singure şi libere
Deşi vibrează în aceeaşi armonie.
Construcţia templului
Când două inimi se apropie
Un templu se naşte între ele,
Dar să fim atenţi
Să nu apropiem prea mult coloanele.
Adevărul din poveste
Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără de moarte
Este răsplata celor
Ce şi-au cucerit Inima.
Simfonia celestă
Adâncit în mine
De iubirea ce eşti
Am văzut curcubeul
Unind mii de stele.
Mai atent, am privit
În bolta din mine
Şi pentru prima dată
Am auzit
Sunetul curcubeului
Din ploaia de stele.
Pregătire
După ce am învăţat
Şi am cântat mii de cântece,
Folosind mii de instrumente,
Într-o bună zi, am înţeles
Că există doar un singur Cântec.
Şi el poate fii cântat
Doar cu un unic instrument.
Şi am început să mă caut.
Dacă tăcut aş privi
Aş vrea să văd prin ochii Tăi
În fiecare zi, minunea înfloririi,
Tăcut şi-n voie
Aş privi, întreaga zi.
Lumina stelei ce-a murit
Atunci… demult…, cândva, ar învia,
Dacă tăcut şi-n voie aş privi
Prin ochii Tăi, întreaga zi.
În inimă pe Tine Te-aş afla
Mereu şi întotdeauna
Dacă tăcut şi-n voie aş privi
Prin ochii Tăi, întreaga zi,
În ea.
Odihnă
Când uneori obosesc
Să privesc şi să aud lumea,
Îmi place să m-aşez pe pământ
Cu faţa în sus, şi să privesc,
Să ascult şi să respir cerul.
Şi simt cum încet, încet urc
În paradisul inimii mele.
Aceasta este odihna mea.
Lumini şi reflexii
Dragostea dintre două inimi curate
Este ca cerul senin pentru Soare
Unul luminează Perfect
Şi altul oglindeşte perfect.
Ce sunt sufletele noastre
Dacă nu Lumină din cer
Oglindită pe cer.
Suflul cosmic
O stea dintre miliarde de stele
Caută o stea dintre miliarde de stele
Pentru că Tu ai suflat către ele
Iubirea –
Lumină ce le uneşte.
Clipe extatice
O clipă de extaz
Se-nfiripă în mii de moduri
Dacă poţi privi dincolo …
Ca pentru întâia oară
De parcă,…
O mie de ani nu ai văzut.
Şi atunci,
…Dilatată şi adâncă
Lumina se strevede
…Uşoară, pală, diafană
Făcând încet să tremure
…Frunte, privire, buze şi inimă.
În grădină
Îmi place să mă plimb
Ades prin Tine
Cu mine
Atent şi recules,
Grădina inimii
Să n-o strivesc
Când păşesc.
Ia aminte!
Chiar dacă te-au părăsit toţi,
Ajuns în disperare
Să nu uiţi
Că inima ta nu a rămas niciodată
Golită de El.
Nu trebuie decât să te întorci acasă
Şi să-L inviţi din nou
La masa Tăcerii.
Chiar dacă
Chiar dacă te-ai întors
Din călătoria spre Soare,
Lumina-ţi rămâne pe aripi
Şi cerul printre gene.
Chiar dacă un sunet ce zboară
Din al privighetorii tril
Se pierde în zare,
Mişcată de el este seara
Şi inima de copil.
Şi dacă dansul dervişilor
Acum s-a oprit
Păstrează în tine mirarea.
Cum recunoşti ?
Cum îl poţi recunoaşte pe cel ce iubeşte ?
Este simplu ! El nu are nici o altă dorinţă.
Copii îngeri
Un copil se juca
Dând din mâini
Şi nu ştia că
Desena pe cer un înger.
Odată un înger se plimba
Şi văzu într-un cer chiar poza sa.
De atunci a îndrăgit toţi copii
Ce zboară
Şi desenează pe cer.
Zborul iubirii
Într-o zi, am aflat
Şi nu m-a mirat că,
Două păsări legate,
Deşi au patru aripi
Nu pot zbura.
Dar aripa mea
Este inima;
Sunt sigur că
Aş putea zbura
Şi de o mie de inimi
Astfel legat.
Crucea mea
Mult timp crucea m-a dus
Spre cele patru direcţii cardinale.
Şi astfel am învăţat
Să merg şi să mă orientez prin lume.
După alt timp,
Crucea m-a urcat de la pământ la cer
Şi m-a coborât de la cer până la pământ;
Astfel am învăţat zborul şi căderea.
Au mai trecut ceva timpuri
Şi crucea mi-a arătat mişcarea sa spiralată
Şi am învăţat că sunt pe rând
Şi mai apoi, simultan bărbat şi femeie.
După un timp când am învăţat
Să rămân nemişcat
I-am văzut Centrul.
Şi de atunci am putut
S-o fixez chiar în inima mea.
Acum doar, reunite
Ne-am suprapus
Ca două sacre simboluri.
Umilinţă
În faţa regilor
Se-apleacă obştimea;
În faţa eroilor
Se-apleacă oştirea;
În faţa sfinţilor
Se apleacă cei credincioşi.
În faţa maestrului
Se apleacă cel pregătit.
În faţa lui Dumnezeu
Se pleacă
Cel ce şi-a lăsat inima
Să se-nalţe la El.
Recunoştinţă
Chiar dacă Soarele a răsărit şi apus
De atâtea miliarde de ani
Eu, trecut prin timpuri,
L-am recunoscut
Şi de câte ori, nu i-am mulţumit
Pentru lumina sa ?
Şi poate, luminat de acesta
În atâta mulţime de ani,
Ceva din mine i se datorează
În totalitate lui.
Şi dacă Luna a răsărit şi apus
De atâtea miliarde de ani,
Acelaşi eu, trecut prin timpuri,
Am contemplat-o, nu arareori,
Şi de câte ori, nu i-am mulţumit
Pentru lumina sa ?
Şi poate, luminat de aceasta
În atâta mulţime de ani,
Ceva din mine i se datorează
În totalitate ei.
Nu voi ştii niciodată cât le datorez
Aştrilor mei protectori
Dar ştiu, în inima mea,
Că lumina lor pentru mine
Este tot Darul Tău
Pentru creşterea mea.
Posibilă raţiune divină
Atunci când mă gândesc
La propriul Tău “interes”
Ce te-a făcut să fii mereu
Una cu mine,
Nu pot decât să accept
Că Tu eşti eu
Căci sigur, eu în sine
Nu pot fii decât una cu Tine.
Şi deci Tu de două ori
Mă fericeşti pe mine
Iar eu de două ori
Te fericesc pe Tine.
Admir îndrăgostiţii
Priveşte-l pe cel îndrăgostit
Şi vezi-i bogăţia.
El deţine chiar acum şi aici
Cea mai mare comoară.
Cum ar putea fii el departe
De iubirea sa ?
Răbdare infinită
Interesant este
Că Dumnezeu ne vrea pe toţi.
Fie Rege, fie ţăran,
Sfânt, nebun şi cărturar
Fie femeie, fie bărbat,
Hoţ, tâlhar şi criminal,
Pe toţii ne vrea,
Chiar dacă ai lui suntem
În mii şi miliarde de ani.
Trebuie să recunosc
La modul infinit
Răbdarea Sa !
Viaţă veşnică
Am realizat în sfârşit
Că timpul nu poate exista
Decât ca un prezent Etern.
Căci totul a fost trăit în orice moment ca prezent
Şi va fi trăit în orice moment ca prezent.
Dar oare nu aşa trăiesc îndrăgostiţii ?
O, Doamne, înseamnă că iubirea
Este izvorul nesecat al vieţii veşnice !
Cerere
Dăruieşte-mi Doamne
Puterea adorării Tale neîncetate
Căci astfel, Te voi vedea pretutindeni
Şi chiar în inima mea.
Nectarul Tău
Sorb neîncetat prin toate simţurile
Nectarul ameţitor al adorării tale,
Şi tot ce percep este acum pentru mine,
O nouă cupă ce mă îmbată.
O, Doamne, mi-ai pătruns astfel
În sânge şi-n creier, şi-n fiecare celulă,
Am devenit la rându-mi această licoare
Ce Tu Ţi-o serveşti pe-ndelete.
Dez-iluzie
M-a uimit la Natură
Puterea ei de fascinaţie
Şi de multe ori am fost sedus de ea.
Dar acum, după ce mi-am cucerit
Şi fortificat cetatea
Privesc direct în ochii
Tuturor formelor tale
Ce rămân acum captive ochiului
Ce nu mi-Te mai poate ascunde.
Cerşetori
Privind florile, insectele şi animalele
În existenţa lor naturală,
Nu am întâlnit nici în ape,
Nici pe pământ sau în zbor
Vreo gâză, cât de mică, cerşetor.
Sunt însă mulţi oameni
Care spun ades că iubesc
Dar adevărul cel mai simplu
Este că …cerşesc.
Te rog, Porunceşte !
Aşa cum şi eu sunt ascultat
Ştiu că toate poruncile Tale
Sunt îndată îndeplinite.
Aşa fiind, Te implor,
Spune doar:
“Fie ca această fiinţă umană
Să nu Mă uite niciodată
Şi să mă adore în eternitate”.
Pecetea
Pecetea sfântă a Domniei Tale
Există în toate cele trei lumi;
Şi acest adevăr este pecetluit acum
În inima mea
Cu aceeaşi pecete domnească.
Trezeşte-mă !
Există multe lumi adormite
În care numai Tu eşti cel treaz;
Şi dacă Doamne, mă vei găsi
Bântuind fantomatic în vreuna din ele,
Aminteşte-mi, dă un semn
Fă ceva,
Nu mă lăsa să fiu iar fără Tine.
Inimii mele ce mult i-ar plăcea!
TREZEŞTE-MĂ din nou în ea.
Aş vrea să dansez
Ca un Maestru al dansului
În ritmul mişcărilor Tale
Ai creat Universurile.
Ca un Maestru al cuvântului
Totul s-a înfăptuit la voinţa Ta.
Ca un Maestru al iubirii,
Dragostea Ta le-a unit.
Ca un Maestru al înţelepciunii
Ai lăsat-o ca o comoară
Să fie mereu căutată
Ca cel care o găseşte
Să devină maestru.
Ca Maestru al maeştrilor
Îi înveţi măiestria dansului…
Când voi găsi comoara?
Diamant
Nici un diamant
Nu este atât de preţios
Ca diamantul ales
Al adorării Tale,
Ale cărui raze emană
Splendoarea perfecţiunii
Peste toată Creaţia
Şi îţi ornează coroana.
Parfumul inimii
Lotusul înflorit al inimii
Adoratorilor Tăi
Parfumează cu mireasma lui
Chiar şi pe cei mai murdari
Dintre oameni,
Chiar dacă aceştia nu simt.
Înţelegere
Am înţeles, mai de mult,
Ce înseamnă afirmaţia
“Să mori, înainte de a muri”.
Acum urmăresc
“Să trăiesc, înainte de a trăi”.
Iată cum pot vieţui
Singur cu Tine
În inima mea.
Ceartă-mă !
Mai bine Doamne,
Să mă cerţi
Şi să mă faci să plâng;
În fiecare zi,
Să-mi întorci inima,
Decât să mă ţii
Departe şi separat
De Tine.
Fii atent !
Când cineva se trezeşte
O lume se naşte într-o altă lume.
Când cineva adoarme
O lume moare pentru o altă lume.
Dar este perfect adevărat
Şi următorul fapt:
Când cineva se trezeşte
O lume moare pentru o altă lume.
Când cineva adoarme
O lume se naşte pentru o altă lume.
În ce stare eşti ?
Tot Tu!
O, Doamne, infinit glorioasă
Este manifestarea Ta aici şi acum.
Dar am înţeles Doamne,
Printr-un miracol,
Că la fel de infinit glorioasă
Este manifestarea Ta
În lumea care nu este aşa
Cum este aici şi acum.
Prietenii mei
Aceia ce Te adoră neîncetat
Slăvind şi iubind ce Tu ai creat
Aceştia sunt Doamne
Acei aleşi prieteni ai mei,
Şi de aceea acum
Aprind lumânarea,
…Mă rog pentru ei.
Ospăţ etern
De bucuria recunoaşterii Tale
În inima mea, am chemat la ospăţ
Timpul, cu care petrec
Şi de acum încerc să-l conving
Oferindu-i bucate alese
Precum şi minunate daruri
Din inimă
Să devină fără sfârşit
În bucuria recunoaşterii Tale.
Îngrijirea viei
Dependenţa mea de nectarul sublim
Este o certitudine, aşa încât,
Primăvara, când lumina trezeşte seva
În viţa de vie,
Mă rog să-mi dea recoltă bogată
Care să-mi ajungă până la anul.
Însă, până toamna când voi savura
Toată Lumina coaptă în el,
Îmi curăţ şi auresc cupele.
Identificare
Ştiu că va veni o vreme
Când ne vom privi ochi în ochi
Şi nu vom vedea decât acelaşi lucru:
Eu, pe Tine şi Tu, pe Tine.
Ţintă
Ştiu că atunci
Când Te voi recunoaşte
Simultan şi înăuntru
Şi în afara inimii mele
Orice rugăciune şi
Orice meditaţie va fi de prisos.
Şi Tu te vei Bucura.
Alte lumi
Există o lume în care
Accesul este permis
Numai celor care se îmbracă
Cu raze strălucitoare,
Şi arată, la intrare Perla albastră.
Mulţi dintre ei arată ciudat
Căci poartă pe cap coloana infinitului
Iar fruntea le este despicată de ochi.
Când vorbesc, razele lor se împletesc
Şi luminează miliarde de sfere.
Cu toate acestea, intuiţia îmi spune
Că aici m-aş simţi foarte bine.
Războaie religioase
Mai demult aveam
O nedumerire ce mă obseda:
Când doi oameni afirmă
Şi recunosc că au acelaşi prieten
Care întotdeauna,
Cu iubire şi putere
I-a ajutat pe fiecare
La încercare,
Cum este posibil
Ca ei, între ei
Să se mai certe?
Cum s-ar mai explica proverbul
“Prietenul prietenului meu mi-e prieten ?”
Şi de atunci, în templul inimii mele
Oficiez religia înţelepciunii.
În cerul meu zboară
În cerul meu zboară
Şi cântă mereu
Pasărea curcubeu
Hrănită cu soare;
Unită această splendoare
De seninul şi pacea din El.
Chipul tau
Când îmi amintesc chipul Tău
Ce păstrează pe el
Mireasma parfumului
Trandafirului alb,
Ştiu că iarăşi
Îmi sărută privirea
Lumina Ta răsfrântă din el.
Există o urmă a mea
Există o urmă a mea
În totul
Şi această uimire
Mă face să-mi umplu
Şi să-mi golesc mereu cupa.
Câte feluri de vin
Am băut şi
Totuşi setea mă face
… Să mă caut.
Căutând urmele tale
Căutând urmele tale
Prin nisipurile pustiei,
De câte ori nu am găsit
Apa înverzită,
De dorul de oază.
Căutând urmele tale
Cu-a mea corabie, pe ape,
De câte ori nu mi-a zâmbit
Sclipirea argintie
A stelei din noapte.
Căutând urmele tale
În focul din tăciune,
De câte ori nu mi-am înfrânt
Duşmanii ascunşi
De-al fricii întuneric.
Căutând urmele tale
În aerul ce-l respiram
De câte ori nu am întins
Braţele spre zări
Să le cuprind în zbor.
Şi aşa, de fiecare dată când
Mai găseam câte o urmă
Te ascundeai mai bine.
Dar astăzi, căutând …
Te-am regăsit în mine.
A fost nevoie
De mult, Frumuseţea mi-a zâmbit
Într-un buchet cu flori de câmp
A fost nevoie de ochi
Că să-mi păstrez în suflet
Parfumul dimineţii.
De mult, Iubirea mi-a cântat
Un cer, un zbor, un tril
A fost nevoie s-ascult
Ca să-mi trezesc în suflet
Candoarea de copil.
De mult, Prietenul
Cel bun m-a atins ;
A fost nevoie mâna să întind
Ca să-mi freamăte în piept
Dorul şi iubirea de necuprins.
Binecuvântate sunt
Am început să înţeleg,
Nu de mult,
Cât de binecuvântate sunt
Intrările şi ieşirile Tale
Prin ieşirile şi intrările mele.
O, Doamne !
ShivaRatri
Când Noaptea a băut
Toată cupa de lumină argintie
Şi aceasta a rămas goală,
Pregăteşte-te de sărbătoare
Vinul este mai dulce ca oricând
Bea pentru Lumina aşteptată de Noapte.
E nevoie de hrană
Un îndrăgostit
Creează ca şi tine, O rege,
O lume întreagă de frumuseţi
Şi apoi, ca şi tine
Participă la celebrarea
Propriei sale încoronări.
Dar vistieria lui
Acum este plină.
Nu uita bătrâne rege
Să rămâi îndrăgostit,
Căci mulţimea are nevoie de hrană.
Ce crezi?
Crezi că dacă
Nu o să deschizi
Acea usa
Vei scăpa
De umbra ta?
Şi crezi că dacă
Totuşi o vei deschide
Vei avea curajul
Să rămâi mai mult
În ea?
Şi dacă totuşi
Vei deschide,
Şi vei pătrunde
Şi chiar vei rămâne
Mai mult timp
În ea, crezi că aşa
Va fi în toate
Celelalte sute
De camere ale palatului?
Şi presupunând că
Ai pătruns şi ai văzut
Toată această
Mulţime de camere
Ajuns afară, pe terasa
Superioară a acestui palat
Ce vezi? Nu cumva
Crenelurile
Unui alt palat
Ţi-apar luminate
De zare?
Şi poate de acum
Nu-i aşa?
Vei vrea
Să compari mobila
Şi vei pleca
Într-o vizită.
Ajuns în această situaţie
Trebuie să-ţi amintesc
Că fiecare castel are
Legenda sa ascunsă
Undeva …
Vezi că tocmai ai trecut
Pe lângă ea.
Îmi amintesc când m-ai privit
Îmi amintesc când
Am ridicat prima dată
Mâinile spre cer.
M-ai privit
Şi o stea
Ţi-a curs pe obraz
Şi s-a prelins
Topind …inima mea.
Reintoarcere
Din lunga călătorie
Mă întorc spre casă.
Unde ştiu că mă voi odihni.
Privesc acum orizontul
Ce-mi străluceşte în faţă
Şi de jur împrejur
Aceeaşi Lumină a Ta
Şi mă-ntreb:
La ce se referă
Cuvântul „lume”?
Şi fac acum un popas
În aceeaşi inimă a Ta.
Acesta sunt !
Există clipe când eu sunt
Şi alte clipe când nu sunt;
Apar şi dispar uşor
Ca pe cer, un norişor
Toamna.
Cei care privesc cerul
În acest anotimp
Mă cunosc şi nu vor
De la mine nici
Să mă dau la o parte
Din faţa soarelui
Nici să le aduc ploaia.
De ce te-ar privi ?
Micuţa floare galbenă
Care creşte lângă izvor,
Deşi nu este aşezată
Într-un strat de flori,
Se bucură clipă de clipă
De dragostea Grădinarului.
De ce ar accepta
Să te privească dintr-un ghiveci
Dacă nu semeni cu Grădinarul ?
Cat mai ai pana la ultimul popas?
La marginea unei ape repezi
Stând pe pământ
Şi lângă tine vatra
Cu calul şi şoimul alături
Odihneşti acum cornul
Ce mai devreme învia tăria.
Priveşti pierdut a apei undă
Iar viaţa ei e o privire
Ce nu se mai întoarce,
Iar unda care vine
N-a existat vreodată
Dar vie-i pentru tine
Hrănită de privire.
Pârâul însuşi
Are viaţa unei vetre efemere
Scurt popas la vânătoare.
Cât mai ai
Până la un ultim popas
La marginea acelui ocean
Ce-ţi aşteaptă calm venirea ?
Tu nu dormi niciodată ?
Pentru tâlhar
Noaptea este mama
Care-l acoperă
Şi-i promite
Toate darurile vieţii.
Dar zorii de zi
Îl omoară încet
Peste zi, cu aşteptarea
Promiselor daruri.
Înserarea însă
Trezeşte din nou
Nădejdea
Multiplelor planuri
De chemare
Rapidă a nopţii.
Tâlhar al zilei şi al nopţii
Tu, nu dormi niciodată?
Măcar o clipă
Ai ascultat vreodată
Pacea unui boboc de trandafir
Şi i-ai cules roua de linişte
Dimineaţa ?
Ai privit în unda clară
Viaţa
Unei clipe trecătoare
Ce se ridică la cer
Şi moare
Într-un picur de ploaie?
Dar umilinţa
Unui fulg de zăpadă
Ce cade din cer
În cruce perfectă
Pierind în mister,
Ai simţit-o la el ?
Ai gustat vreodată
Sucul hrănitor
Al pământului
Din bobul de grâu
Ce a înrobit lumina?
Ai zburat vreodată
Cu vulturii
În regatul tăriilor
Şi ai vânat
Umbra pământului?
Ai trăit ziua
Cea înţelepţită
De a ei lumină
Şi noaptea
Iluminată de întuneric ?
Ţi-ai mângâiat
Vreodată chipul
Din oglindă pictat
De lacrima rugăciunii ?
Spune-mi acum sincer:
Când ai de gând
Să te opreşti din drum
Pentru a trăi măcar una din
Aceste şapte clipe ?
Din aceeaşi sămânţă
O singură sămânţa
A înflorit întreaga lume.
Un paradis al Luminii
Cântă măreaţa simfonie
Acela Sunt Eu!
În piatră, în stea
Aceeași armonie.
Cum am cucerit lumea
Mi-am ţesut visele, nu noaptea
Ca păianjenul firava pânză,
Ci ziua privind clipa cu ochiul
Acelui tainic îndrăgostit, fermecat
Şi ameţit în grădina beţiei.
Deşi pânza visului meu
Era atât de delicată
Ea se ţesea mereu şi mereu
Chiar din ea însăşi
Iar comorile mele,
Din zi în zi, creşteau.
Într-o zi, chiar zările mi s-au ascuns
Căci pentru ele, a doua zi
Soarele le-ar fi străpuns
Prin pânza viselor mele
Şi mi le-ar fi supus.
Şi aşa, zi după zi,
Trăind
Vis după vis
Întreaga lume am cuprins
Tainic în inima mea.
Inspiraţie
Îmi las sufletul
Să scrie o poezie
În fiecare zi.
Nu vă speriaţi,
Nu este greu
Căci ea se scrie
Singură mereu.
Eu nu am mai nimic
De făcut, decât
Să fiu o pagină albă.
Explicaţie
Când eram mic,
Cred că, fiind mai aproape
De pământ, ca orice copil mic
Priveam fascinat furnicile.
Şi deseori mă jucam cu ele,
Datorită firii lor prea serioase
Le ridicam bobul de hrană
Cu un fir de iarbă în sus.
Şi trebuie să recunosc
Că şi atunci îmi dădeam seama
De a lor zadarnică agitaţie.
Dar ce mă mira cel mai tare
Era faptul că deşi le „căram
Bobul în spate”, ducându-l deci
Mai aproape,
Ele tot acelaşi lucru făceau
Zilnic, numai de hrană ştiau,
Iar …de jocul meu de copil
Nici că le păsa.
Iată de ce încă,
Multe nu au devenit nici măcar …
Fluturi.
În grădina fericirii
În grădina fericirii
Cea ascunsă
Şi mult căutată
Adesea am intrat,
Căci cheia ei, demult
În mine am aflat.
Odată, cu un singur
Hohot de râs
Am creat la rându-mi
10 Grădini Suspendate
Şi mai apoi soarele
Văzând a mea minune
Mi-a devenit grădinar.
Mai bea odată cu al tău Prieten
Priveşte şi încearcă
Să te amuzi
Căci totul
Este doar …o comedie.
Râzi, surâzi, zâmbeşte
Căci nu te costă nimic
Iar cei ce te văd
Vor avea oricum
… O zi puţin mai bună.
N-o lua chiar
Atât de personal
Şi dacă nu poţi să fii
Chiar spontan
Du-te şi toarnă-ţi în cupă
Vinul acela de soi
Pe care l-ai mai băut
La aceea întâlnire în doi,
De care mi-ai spus…
Şi cheamă-ți Prietenul cel bun…
Renaşteri
Astăzi, ca şi altă dată,
În acest război al nimănui
Contra nimănui,
De fapt,
Al tău contra ta
Şi a lui contra lui,
Şi a voastră contra voastră
Sau în toate celelalte multe
Alte lupte
Care se poartă
Iarăşi aţi fost distruşi.
Dacă mai trăieşte cineva
Să facă bine şi să o ia de la capăt
Sunt atâtea feluri de rugăciuni…
Nu ştiu ce va avea de gând Grădinarul
Ţi-au fost dăruite multe flori
Dar tu ai luat Buchetul întreg
Şi l-ai mirosit.
Apoi l-ai pus într-o glastră.
Ce ? Credeai că o să poţi simţi
Mlădierea lăcrămioarei
Sub tulpina trandafirului
Precum şi şoaptele lor de iubire ?
Sau roua ce le stropise pe toate
Lalele, margarete,
Crini, brânduşe şi violete
Şi multe alte sute
Puteai să o simţi cum le unise
Pe toate, aşa cum cuprinzi
Cu trupul, al trupului nectar?
Iar despre forma perfectă,
Veşmântul, culoarea şi
Parfumul fiecăreia
Dintre aceste sublime prinţese
Cu care ţi-ar fi plăcut
Să faci dragoste,
De sute de ori,
Câte dintre toate acestea
Te-au atras pentru ca
Să începi cu răbdare
Răsădirea lor în grădină ?
Mă uit la ţarina-ţi împrejmuită
Şi nu văd nici măcar iarbă
Ce să vorbesc de vreo floare?
Nu ştiu, zău,
Ce va avea de gând Grădinarul.
Cu un asemenea ucenic !
Ratare
De când ai primit moştenirea
Acelei corăbii zvelte şi iuţi
Te-ai aventurat adeseori
Să navighezi în ape tulburi.
Direcţia ai pierdut-o foarte uşor
Şi, pe marea agitată de furtună
Chiar barca de salvare
La vântul cel puternic,
Deşi strâns ancorată
De a ta speranţă, s-a pierdut
În negura furtunii.
Singur rămas, fără cârmă
Şi pânze, fără hrană şi vin
Te simţi ca piratul trădat
Şi atacat de ceilalţi piraţi.
Şi ce te supără
Cel mai mult este că
Nimeni, din lumea nouă,
Nu va cunoaşte povestea
…Unui pirat notoriu.
Rătăcit şi flămând,
Întristat la gândul morţii
Fă măcar acum un jurământ:
Că data viitoare
Nu te vei mai juca de-a piratul.
Trezeşte-te!
Eşti sigur că te-ai prins bine
Cu aceste lanţuri groase
De mâini şi de picioare
Într-o cameră ascunsă
Din adăpostul tău subteran
Proiectat să reziste câteva mii de ani ?
Şi hrana cu multe vitamine
Şi zecile de mii de vinuri fine
Casete şi filme, păpuşi şi ţigarete,
Jocuri discrete, arme, baghete,
Eşti sigur că-ţi vor ajunge
Să-ţi facă viaţa mai uşoară
Şi Timpul
Să nu-l mai simţi că zboară ?
Oare uşile oţelite şi gărzile tale
Înarmate crezi că vor putea opri
Furia şi disperarea celor
Care până mai ieri le refuzai
Arogant chiar şi dreptul de a fi ?
Spune-mi acum, când lumea
Ţi se prăbuşeşte, mai crezi
Că vei mai putea dormi
Încă un veac
Al tău stupid coşmar?
Trezeşte-te ! Căci Timpul
Nu mai este de partea ta.
Porumbelul cel alb se apropie
Şi trâmbiţa sună
Cântarea cântărilor.
Vis iluzoriu
În această lume unde dormi
Înrobit prin simţuri de iluzii,
În petreceri şi dorinţe desuete
Unde banul şi mărirea
Au ajuns să te îmbete,
Într-o lume în care alţii
Tot îţi cântă la ureche
Şi te-nvaţă dansul lor
De păpuşi marionete
De-ai ajuns să uiţi de tine,
De-ale inimii regrete.
Spune-mi mie astăzi :
Viitorul fi-va-ţi oare luminos ?
Te trezeşte aşadar din visarea
Neputinţei de-a fi Rege.
Mă bucur pentru tine
Te priveam atent de ceva timp
Simţeam că ceva
Nu mai era chiar în ordine;
Erai mai mult pe gânduri
Şi răbufneai mai des,
Când nu înţelegeai.
Şi într-o bună zi,
„Minunea” s-a petrecut:
Ai strigat cu toată puterea,
Cei de faţă chiar spun că ai urlat
„NNUUU” !!!
Doar un singur cuvânt
Şi i-ai redus pe toţi la tăcere,
Într-o clipă
Totul se liniştise.
Chiar şi ei, cei de faţă
Au rămas câteva momente bune
Suspendaţi
Şi pot spune chiar şocaţi
De această „surpriză”.
Sigur că după aceia şi-au revenit
Şi au început iarăşi cu prostiile.
Dar pentru tine, acest moment,
Această singură clipă,
Trebuie să recunosc,
Te-a transformat complet.
Ai ales, în sfârşit,
Să nu mai vrei
Să joci jocul acela stupid
Acelaşi joc,
Cu aceleaşi reguli prosteşti
Pe care nimeni
Nu mai ştie cine le-a inventat.
De-atunci, aşa cum îţi spun,
Eşti complet altul.
Iată de ce, mă bucur acum
Că de fiecare dată
Când îţi fac cu mâna
Ai timp şi-mi răspunzi cu un gest.
Şi …chiar îmi zâmbeşti.
Dacă ai fii atent mai departe
Ai vedea multe lucruri noi
Şi chiar şi pe ei, da…
Chiar i-ai putea ierta pentru
Ceea ce nu ţi-au făcut încă…
Deşi atât de mult ai fi vrut.
Căci:
Ţi-au cerut să le fii prieten
Dar nu te-au învăţat,
Cum să fii chiar tu prieten;
Ţi-au cerut bani
Dar nu te-au învăţat cum să-i dai
Ca să nu le faci rău;
Ţi-au cerut să-i înveţi
Dar nu te-au învăţat cum să o faci
Ca să poată să-şi amintească;
Ţi-au cerut să-i iubeşti
Dar nu ţi-au întins mâinile
Să-ţi întoarcă inima;
Ţi-au cerut să-i vindeci
Dar continuau să bea otravă
Şi nu te lăsau să-i operezi;
Ţi-au cerut să le fii Rege
Dar nu te-au ascultat
Şi n-au pornit la luptă, fiind laşi;
Şi Înţelept ţi-au cerut
Să le fii
Dar nu mai veneau
Nici măcar să te-ntrebe
Iar copii lor, nici nu ştiau că exişti;
Ţi-au cerut să zbori
Să le aduci lumină
Dar de mult îţi tăiaseră aripile;
Şi aşa ne întoarcem
La jocul acela stupid
Despre care înainte-ţi vorbeam.
Iartă-i oricum, căci nu ştiau ce fac
Nici cei care-ţi făceau ,
Nici cei care nu-ţi făceau ceva.
Nici cei care-ţi cereau,
Nici cei care nu-ţi cereau ceva.
Iartă-i oricum.
Aştept cu răbdare Momentul:
Când vei spune:
„DDAAAAA”.
Şi atunci vei vedea
Că există şi-un altfel de joc.
Până atunci…
Te privesc cu atenţie.
Şi pot să-ţi spun
Că mă bucur pentru tine
În inima mea.
Învăţ
Încep timid să învăţ
Cum să găsesc fără să caut.
Aceasta depăşeşte ceea ce
Şi tu aflaseşi mai demult
Şi anume :
Că trebuie să cauţi pentru a găsi.
Dificultatea este să-mi
Pot reaminti mereu
Ce m-a învăţat
Inima mea
Şi anume: că am deja
În ea tot ceea ce caut.
Lămuriri
Te întreb:
Cum poţi să crezi că o umbră
Ar putea dansa cu un Soare
Şi să rămână în viaţă
Dacă nu i s-ar abandona complet
Pe parcursul întregii zile
De la răsărit şi până la apus ?
Şi ucenicul răspunse:
Bag seamă că iar
Îmi vorbeşti despre iluminare.
Nu, i-am răspuns
Vorbesc despre dans.
De atunci,
Dansul său rotitor
Nu a mai fost întrerupt.
Şi dacă …
În ochi şi în foc
În oglindă şi stele
În apă şi cer
Cristale şi nori
Aceeaşi lumină
Apare şi piere.
Şi dacă totuşi într-o zi
Toate acestea n-ar mai fi
Lumina oare s-ar topi ?
Ar plânge oare după ele
Şi dorul ar stinge-o
Încet, încet…,
După o vreme ?
Aceste fapte, deşi par,
A fi toate peste fire,
Nu mă sperie, de fel.
Îmi rămâne bine ascunsă
Perla ce-ai zidit-o în mine
La începuturi.
Ea se aprinde şi-mi scânteie
Şoapta dorului din Sine…
Taina de a ilumina.
Meditaţii
Cel ce-şi apără viaţa
Şi-o va pierde
Dar cel ce şi-o câştigă
Neluptând pentru ea
Nu o va pierde
Căci timpul,
Acum,
Este de partea sa.
X
Adevărata rodnicie a efortului tău
Te recrează în mod constant
Căci îţi oferă însăşi seva tainică a vieţii
Ca hrană sufletului.
X
Rămâi deschis şi atent
Pentru aţi observa unicitatea
Propriei călătorii spiralate.
X
Pentru a putea zbura
Nu este suficient să ai aripi.
Trebuie să vrei să cucereşti spaţiul.
X
Vrei să ştii ce-ţi spun stelele din cer ?
Ascultă cu atenţie pământul înstelat
…Cu suflete.
X
O singură clipă adevărată
Te poate face să scrutezi eternitatea.
O singură pătrundere dincolo…
Şi ştii că poţi trăi veşnic.
X
De ce îţi este frică de singurătate ?
Nu este ea cea care te descoperă
Pe tine ca bun prieten ţie însuţi ?
Şi când începi să o petreci,
Nu ea, îţi descoperă taina
Inexistenţei ei ?
Fii liniştit !
Căci niciodată nu vei putea fi singur
Petrecând în singurătate cu inima ta.
X
Cum aştepţi ?
Stând pe loc
Sau alergând cu braţele întinse
Către cel pe care-l aştepţi ?
X
Cum te rogi?
Cerând şi implorând
Sau dăruind pe Dumnezeu ?
X
Cine eşti tu cu adevărat în cele două clipe?
Cel credincios sau cel lipsit de credinţă
Cel curajos sau cel fricos
Cel bun sau cel rău
Cel ce iubeşte sau cel ce urăşte
Cel viteaz sau cel laş,
Cel cu sufletul îndulcit de virtuţi
Sau cel golit prin patimă şi viciu ?
Răspunde-ţi sincer ţie însuţi mai întâi
Înainte de a-i întreba pe ceilalţi,
Pentru a le înţelege răspunsurile.
X
Iubeşte mai întâi
Înainte de a aştepta venirea iubirii.
Căci Soarele luminează
Și apoi fructul se părguie.
X
De două ori în aceeaşi apă
Nu poţi călca ;
De două ori în acelaşi aer
Nu poţi zbura ;
Pe acelaşi nisip fin
De două ori nu poţi călca
Şi dacă meditezi mai profund
Totul este unic şi irepetabil
În aici şi acum.
Şi atunci de ce crezi
Că oamenii sunt mereu aceeiaşi ?
Oricum, dacă nu întelegi ce spun,
Măcar roagă-te altfel !
X
Chiar dacă îţi este mai uşor în lume
Ştiind de Dumnezeu
Păzeşte-te de tine,
Veghează-i pe oameni
Şi atrage-i pe îngeri.
Nemurire
Trăieşte ca frunza
Legată de ramură,
Strânsă de tulpină,
Legată-n rădăcină.
Înfiptă în pământul
Stropit de ploaia
Ce cade din cer
Adusă de vântul
Ce te răcoreşte
Şi-ţi dă puterea să te eliberezi
…Toamna
Pentru a zbura cu el
De la cer la pământ
Şi a-i cânta
Împreună cu alte frunze
Simfonia paşilor ce trec
Prin grădină.
Până într-o zi
Cu toţii am iubit sau am crezut că iubeam
Cu toţii am făcut dragoste sau credeam
Cu toţii am vrut să fim sănătoşi şi mai fericiţi
Şi ne străduiam sau doar credeam
Că merităm tot ceea ce este mai bun
Şi mai frumos în această lume.
… Dar timpul trecea
Şi spaţiul din noi nu aducea nemişcarea.
Până într-o zi,
Când ţi-ai luat inima în mâini
Şi ai mângâiat-o.
M-ai regăsit
Sunt iarăşi îndrăgostit !
Am fost fascinat
Şi apoi sedus
Într-o singură noapte
Şi aceea fără de Lună
Când mi-ai arătat
Chipul Tău.
Erai suficient de aproape
Ca să-Ţi zăresc zâmbetul
Şi privirea, chiar dacă meditam.
Într-o străfulgerare am realizat
Că deşi era întuneric,
În liniştea din veac,
Tu mă regăseai.
Am plâns apoi de fericire
Cu lacrima unui val,
Întors de la ţărm,
Înapoi spre ocean.
Ce bine că suntem … iar …noi !
De ce gol?
Goliciunea mea,
Ca să nu spun nudismul meu
Este
De o cu totul altă factură
Şi nu este de loc o obsesie
Şi nici pe de parte
O simplă exhibare.
Ci chiar o
Metodă simplă de
…Eliberare.
Este felul meu de a mă goli
Pentru a mă putea umple apoi
Cu întreaga frumuseţe
A oceanului scăldat
De lumina unor zori
Mereu aprinşi
Şi care, la rândul lor,
Goi,
Dar plini de Lumină
Îmi scaldă frumuseţea.
Mulţi mă arată cu degetul
Dar eu sunt de mult în ocean.
Ultima noapte cu Maya
Această noapte
Va fi chiar ultima
În braţele tale
Atât de dulci,
Seducătoare porunci.
Îţi spun că
Lanţul de aur
Ce mi l-ai dat
Să îl port pe vecie
A fost rupt.
Şi totuşi…
Când privesc ochii tăi
Înţeleg stelele ce se uimesc
De lumina din ei.
De mult, … cândva,
Un luceafăr cădea
Şi se stingea
Din dorul de ei.
Din trupul tău ies acum
Ca un bărbat renăscut
Căci din noaptea aceasta
Sfântă, doar Eu rămân,
Şi-un tainic sărut.
Mă ridic acum
Spre locul din bolta senină
Şi acolo mă duc să petrec
Cu Luceafărul meu, în Lumină.
Propunere în răsărit
Al sorţii mele fir
În noapte împletit
De multe ori greşit,
De-a minţii întunecată vrajă
De nodurile sale,
Te rog, O, Doamne,
Acum în răsărit
Ascultă-mă :
Prin darul ce mi-ai dat
De a alege
Îţi propun
Ca el, să se dezlege.
Fii gata să lupți
Zboară cu vulturii
În tăria cerului
Şi nu-ţi fie frică că vei fi vânat.
Dacă zbori aidoma lor.
Împinge-ţi corabia în larg
Evită naufragiul ratării.
Şi chiar dacă vei muri
Vei simţi ce-nseamnă oceanul.
Străbate deşertul
Cu această slabă cămilă,
Căci altfel, nu vei afla niciodată
Despre ce întindere îţi vorbesc.
Acceptă lupta în arenă
Cu leul sălbatic
Şi nu te teme
Chiar dacă vei fi rănit.
În faţa mulţimii
Rămâi ca un Rege
A poporului lege
De neînfrânt.
Dar mai presus de acestea
Fii gata să lupţi
Să-ți cucerești inima
Chiar pe acest pământ.
Atenţie la Regi şi Nebuni !
Există în lume doar regi şi nebuni
Căci amândouă aceste figuri
Au suveranitatea lor.
Având regate mai mari sau mai mici
Făcând nebunii mai mari sau mai mici
Cei doi şi-au împărţit lumea
Pe tabla lor stupidă de şah.
Căci s-au înţeles de la începutul timpurilor
Să ne păcălească cu regatele şi nebuniile lor.
Există însă şi pentru ei momentul ridicol
Când dintre ei se ridică, e adevărat,
Nu prea des, un personaj mai aparte, ales
Ce le vorbeşte şi îi arată în adevărata lumină.
El este când Rege al Regilor, când Nebunul nebunilor
Când Regele Nebunilor, când Nebunul Regilor
Şi dacă nu este rapid eliminat din joc,
De cei mulţi, regi şi nebuni
Schimbă faţeta tablei de şah.
De altfel, aceasta este şi caracteristica sa:
Cu multă uşurinţă se arată a fi pe rând
Sau simultan, una sau alta dintre aceste firi.
Iată deci care este înţelepciunea sa.
De aceea, lui i se mai spune Înţeleptul.
Şi dacă acesta nu ar fi cel ce este
Lumea nu ar putea exista
Guvernată doar
De regi şi nebuni.
Caută-l cât mai ai timp
Şi stai de vorbă cu el
Atunci, în scurtul timp
În care apare.
Fii atent, urmăreşte-l
Chiar dacă ar fi
Să străbaţi tabla întreagă
Căci regi şi nebuni
Te vor în ogradă.
Nu-mi este ruşine
Într-o lume pe care o iubesc
Nu-mi este ruşine de stările
Ce le trăiesc şi le şoptesc
Inimii mele
Atunci când sărut un trandafir
Sau mă las mângâiat de libelulă.
Este o lume pe care o iubesc
Şi de aceea îndrăznesc
Să vorbesc despre îngeri
Ce ne vestesc
Lumina printr-un fulger.
Mă rog în sinea-mi
Ca poarta să se deschidă mai larg
Iar dacă nu, măcar fereastra
Prin care să intre Lumina
Din Împărăţia Porumbelului Alb
Şi fie ca Slava-i să renască dorinţa
De a fi din nou, cu toţii, copii.
Pentru că iubesc
Pentru că iubesc
Pot să sap în deşert după apă
Chiar dacă
Încă nimeni n-a cerut-o
Căci ştiu că vor veni.
Pentru că iubesc
O oaste întreagă pot
Să-narmez
Cu suliţe cruci
Purtate în piept;
Iar dacă nu-i de-ajuns
Cu oşti îngereşti
Mă aliez
Să vă sfidez
Ignoranţa.
Pentru că iubesc
Nu-mi este teamă de nimeni
Căci inima mi-e înger de pază
În lumile voastre de groază.
Pentru că iubesc
Urc acum piscurile
Căci cântecul zărilor
Numai de acolo se cântă.
Pentru că iubesc
Mă plec depărtărilor
Ce ochiul fixează
Şi vultur din ceruri
Le dărui de pază.
Pentru că iubesc
Să mă plimb pe pământ
Atunci când merg
Păşesc cu grija
Micilor fraţi.
Pentru că iubesc
Îmi place
Să mă trezesc noaptea
Şi să veghez cerurile
Când pământul se culcă.
Pentru că iubesc
Nu mă grăbesc să înghit
Nemestecat bobul de grâu.
Podoaba de viaţă
A spicului aur.
Pentru că iubesc
Nu-mi ţin florile în glastră
Şi nici păsările în colivii.
Pentru că iubesc
Caii mei aleargă liber
Şi uneori vor să zboare
Ca vântul pentru mine.
Pentru că iubesc
Ceea ce puteţi deveni
Îmi place să mă joc cu voi
De când sunteţi copii.
Pentru că iubesc
Supremele taine
Mă închin
Şi mă rog în suflet
Să le sfinţim.
Pentru că iubesc
În oceanul de doruri
Tânjesc
Ca numai al inimii dor
Să mă farmece
… Să mor.
Pentru că iubesc
Grădina cea verde
Primăvara îi tai uscăturile;
Şi o plivesc.
Pentru că iubesc
Mă îmbrăţişez adesea cu copacii
Şi le recit florilor
Poeme de dor.
Pentru că iubesc
Am învăţat cum să mă rog
Ca lacrimile mele
Să ajungă la cer.
Pentru că iubesc
Să iubesc
Mă las absorbit
În Oceanul veşniciei.
Hrana mea
Dimineaţa beau
Un singur pahar din
Lumina neîncepută
A zărilor,
La prânz mănânc
Întreaga farfurie
Cu seminţe solare,
Iar seara sorb
Nectarul din cornul lunar.
La miezul nopţii,
Pe terasa lumii
Mă întind sub stele
Și savurez vinul inimii mele.
Caută un magic inel
În inelul cu spumă
Toţi am suflat
Dar nici unul dintre noi
Nu s-a ridicat
La cer
Cu balonul de săpun
Dar, am sperat.
De ce acum
Nu mai crezi
Că ar putea exista
Un alt magic inel
Prin care
Odată intrat în el
Să ajungi sigur la cer ?
Uită-te mai adânc
Căci inelul nu-i orice fier
Ce se află pe o cale.
El este ascuns
Ca un tainic mister,
Pornește odată şi-l află !
Micilor mei prieteni de joacă
Castele de nisip
Ai făcut şi tu şi eu
Atunci când eram mici.
Dar în timp ce tu le făceai
Şi de multe ori le dărâmai,
Eu speram să dureze şi
Uneori, chiar a doua zi
Pe cele care nu se fărâmaseră
Le ridicam tot mai sus
Şi le întăream.
Iar cu celelalte
… O luam de la început.
Parcă de atunci ştiam
Că un bun arhitect
Nu se dezlipeşte de construcţia sa.
O să îmi spui că fiecare copil
Are jucăriile, jocurile
Şi fanteziile lui,
Dar cum poţi să crezi
Că cine nu perseverează
Construind un mic castel de nisip
Ar putea construi
Vreodată o măreaţă cetate ?
De ce te feresti?
De ce te fereşti când plouă,
De ce te grăbeşti ?
Căci tot acolo vei ajunge.
Rămâi şi dansează în ploaie
Fii vesel sub picuri,
Căci apa niciodată nu străpunge.
Lasă-i apoi obrazul să-ţi mângâie
Coboară încet capul pe spate
Şi priveşte-i în ochi, ascultă-i cu geana
Topită de dor
Cum se amestecă în lacrimă.
Şi dacă de haine apoi
Te dezbraci
Scufundat în patul de ploaie
Cu mii de iubite dansând
Pe trupu-ţi scânteie în aer,
Să nu te simţi nicicum ruşinat:
Abia acum ai îmbrăcat
…Haina cea nouă.
Atunci, de ce ?
O floare bine aleasă
Poate ţine locul multor cuvinte.
Şi atunci de ce
Nu-ţi parfumezi măcar vorbele
Cu câteva petale de trandafir ?
Un zâmbet simplu dar sincer
Poate ţine locul oricărei afirmaţii.
Şi atunci de ce
Urmăreşti să-ţi impui vorbele
În loc să zâmbeşti ?
O mână caldă şi întinsă
Poate ţine locul oricărui baston
Şi atunci de ce
Ţi le ţii mereu ocupate ?
O muzică bine aleasă
Poate să spună mai mult despre tine
Şi atunci de ce
Nu-ţi antrenezi urechea muzicală ?
A vorbi înţelept
Este cu mult mai greu decât a tăcea,
Şi atunci de ce
Nu înveţi mai întâi să taci mai des.
O viaţă trăită în mod înţelept
Face cu mult mai mult
Decât o mie de vieţi risipite în vânt.
Şi atunci de ce
…Nu te aduni ?
O singură rugăciune profundă
Rostită într-o singură viaţă
Te înalţă la ceruri mai mult
Decât zeci de conferinţe
Despre cer şi pământ,
Şi atunci de ce
Nu te aşezi măcar în genunchi ?
Spune-mi
Ai primit destul credit la început
Cât să-ţi ajungă
Să cumperi o corabie, să o echipezi,
Şi să porneşti în călătorie spre Insula Comorii.
Nu ţi s-a cerut decât să ajungi acolo,
Să iei comoara şi să te bucuri tu şi toţi ceilalţi
De noua ta viaţă.
Dar, corabia ţi s-a stricat şi echipajul
A fost decimat în luptele cu piraţii,
Proviziile de mult s-au pierdut,
Iar noaptea rătăcirii continuă.
Spune-mi, cine este de vină
Că nu ai ştiut să navighezi ?
Povestea unui om liber
Un om liber vorbea
Într-o piaţă dintr-o cetate
Unui sclav tânăr dar obosit
Ce într-o margine de drum
Aşezat, se odihnea.
Şi-l întreba:
De ce serveşti ca sclav
Domniile celor cinci prinţi ?
Nu ştii că regelui, acum exilat
Nu-i plăcea tirania în regat ?
Du-te cum şi eu am făcut
De-l caută şi vorbeşte cu el
Căci viaţa liberă-ţi va fi
Când Perla Albastră îţi va dărui.
Ia seama la drum
De pleci în căutarea sa
Şi nu te-nsoţii cu oricine
Căci trădarea e mare acum.
Vezi că s-a ascuns de lume
Şi nu vorbeşte nimănui
Iar în gura peşterii păzeşte
Leul ce-i copil al lui.
Locul unde viaţa simplă îşi duce
Este retras în miez de stâncă
Şi doar vulturii-n zbor urcă
Ca să-l vadă pe bătrân
Înainte să se culce.
Ridicându-se din praful
Ostenelii şi uitării,
Amintindu-şi bunătatea
Singurului suveran
Ce îndulcise câţiva ani
Viaţa celor din popor,
Amintindu-şi cu tristeţe
Soarta sa şi viaţa-i grea
Se porni la drum cu gândul:
« Să mă duc. Cine ştie ?
Poate îl voi revedea. »
Zi după zi,
Cărări mai ascunse de om
Paşii săi se căzneau să străbată
Şi-ntr-o zi fiară, într-o noapte om
Au vrut să-l omoare,
Totuşi, steaua sa
I-a fost protectoare.
De mult, în pribegie,
Orice urmă de om dispăruse
Şi drumul urca ori
Se ascundea în prăpăstii.
Puterea-i slăbea
Şi, în pustia pietroasă
Nădejde şi lacrimi
Erau al său foc
În noaptea geroasă.
Trecură luni de când
La rându-i din lume plecase
Şi rătăcea prin munte
Dar simţea după urme
O fiară ce-l atrăgea
În locuri din ce în ce mai abrupte
Şi, în seara aceea pe vârf,
Ospătă cu un vultur.
În noaptea adâncă luminată de foc,
În golul dintre stâncă şi cer, el se rugă
Cu braţele întinse să cuprindă tăria
Să fie liber de acum şi-n veşnicie.
Şi când din rugă s-a trezit,
În suflet uşurare.
Privind în faţă, lângă foc
Şedea Leul cel mare.
Iar lângă Leul cel teribil,
În haină albă ca un sfânt
Bătrânul rege îl privea acum aievea,
Căci îl văzuse de trei nopţi în gând.
Atunci, în noaptea albită
De puterea tăriei trezite de rugă
La graniţa dintre noapte şi zi
Pe vârful dintre cer şi pământ
Bătrânul Rege îi dărui Perla Albastră
Şi-i spuse:
Credinţa ta te-a eliberat
De-a pururi din sclavie
Vei fi de azi un Domn
Al sufletelor vii.
Păstrează această Perlă
Şi dăruieşte-o
Doar celor ce urcă aici
Şi liberi vor să fie.
Întoarce-te acum om liber
Şi rege în ţara de unde ai venit
Poartă cu tine în veci
Puterea Luminii cea sfinte.
Lumânare
În noaptea tăcerii vegheat
De a Luminii umbră
Cu tine aici se ruga
Acelaşi prieten de noapte.
Multe nopţi l-ai încercat
Să vezi de veghează
Cu tine alături
Şi deseori privindu-l,
I-ai văzut lacrima.
Când ochiului îi era greu
Să se întoarcă în Sine
Cu lumina din el,
Vegheat continuu erai
De lumina din flacără
Când dorul de tine
Te făcea să te scufunzi
Simţeai văpaia
Unei alte inimi arzând.
Ce îţi topea lacrima.
Cu adevărat ai avut
În nopţile de veghe
Un prieten.
…Lumină arzând
Într-o flacără.
Seara pe lac
Lacul te privea
Ca şi pe ceilalţi ce odihneau
Seara pe malurile sale.
Şi în ochiul său,
Apăreau din ce în ce mai clar,
Pe măsură ce se liniştea,
Chipurile norilor întârziaţi,
Conurile pădurii de brazi,
Şi chiar alţi copaci erau văzuţi,
Mai mult sau mai puţin, aliniaţi,
Zborul unui şoim în ochiul lui de cer,
Şi chiar tăcerea se putea citi
Pe faţa sa neîncreţită
De acele vălurele mii,
Care seara se vorbiră
Să nu ducă
Ale vântului solii.
Întorcându-i privirea
Te-ai văzut privit
De toţi şi de toate
Dar te-ai adâncit cu simţirea
În ochiul de lebădă,
Ce-şi curgea tainic privirea
Pe ochiul verde al lacului ce privea
Ochiul de şoim ce zbura
Pe ochiul de cer,
…Din inima ta, ce privea
…Lumina din ea.
Nu vorbi
Fii atent,
Concentrează-ţi privirea
Şi nu vorbi încă
Despre ceea ce este invizibil.
Dacă îţi apare în faţă
Flacăra unei lumânări
Încă nu poţi vorbi despre foc
Dacă nu te laşi ars de el.
Mai bine ascultă lumânarea
Cum curge topită în
Lumina din el.
Sărbătoarea Domnului
O singură inimă
Şi-a cântat dorul de a fi
Mai mulţi dumnezei
Şi a explodat în miriade
De diamante.
Pământul le-a adunat
Cu sfinţenie ca pe o comoară
A rugat apa să le spele
Şi focul să le mângâie cu strălucire
Pentru a le face să păstreze
Amintirea luminii.
Şi apoi a chemat vântul să
Danseze printre ele
Ca ritmul lui să trezească
Suflul amintirii.
După acestea le-a separat
Şi le-a înveşmântat
În taina luminii ascunse.
Din când în când
Viaţa micilor diamante
Se face simţită
Printr-o sclipire,
Printr-o vibraţie,
Ceea ce le schimbă
Din ce în ce mai mult culoarea.
Când unul dintre ele începe să cânte
Dorul curcubeului de a fi alb
Domnul inimilor se pregăteşte căci,
Sărbătoarea dumnezeirii poate începe.
Petrecerea lui se încheie
Cu jocul de artificii
Când inima explodează
Pe bolta cerului
…Mii de diamante.
Te văd
Te văd, deşi n-ai nici un chip
În chipurile toate,
Te văd, cum mă priveşti
Din lucrurile moarte,
Te văd cum mă priveşti
Din oameni îmbrăcaţi
De tainice lumini
Şi întunecate scuturi;
Te văd cum mă priveşti
Din stele ce clipesc
Când bolta prea senină
Hotar al viziunii mi-e
Ce sufletul mi-alină.
Şi astfel ştiu c-alături eşti
De mine întotdeauna.
Simţirea mea acum o creşti
Şi plâng în fericirea
Cu Tine de-a fi una.
Nimic nu trebuie pierdut
Am ajuns să înţeleg
Că nimic din ceea ce trăiesc
Nu trebuie pierdut
În negura uitării.
Când mă întreabă unde eşti,
Cum le-aş putea răspunde
Cunoscuţilor mei,
Pentru a putea fi crezut,
Dacă aş uita că încă o zi,
Am mai văzut cu ochii mei,
Prin voia Ta
Lumina ce se ascunde în ei.
Cum aş putea, să le explic,
Dacă aş uita
Că ceea ce ei văd şi aud
Simt şi miros
Nu este doar o mâncare
Ce nu Te conţine prin formă,
Culoare, miros şi savoare.
Cum aş putea să le cânt
Pentru ca ei, să înceapă
Să uite de ei
Dacă nu mi-aş aminti
Dansul ce mi-a înflăcărat inima ?
De ce aţi uitat?
Simt că nu vă spun nimic
Şi că toată vorbirea aceasta
Este fără nici un sens
Dacă nu repet cu voce tare
Şi nu scriu pe albul de hârtie
Ale inimii sublime şoapte
Ce în suflet sunt gravate
Într-o lacrimă, de El.
Degeaba vă privesc
Şi nu are rost să vă ascult
Dacă tot ceea ce îmi arătaţi
Şi tot ceea ce-mi spuneţi
Vă face să uitaţi
De bolta prea senină
A inimii,
Sublim regat
Al îndumnezeirii.
De ce aţi uitat
De-al veşniciei Împărat ?
Primenire
După ce pământul s-a cutremurat
Şi apele umflate s-au înroşit
De flăcările purtate
De vânturile întregului spaţiu
Din inima mea,
Atunci de-abia
Totul a fost golit
Şi primenit
Pentru venirea Ta.
Aşa am ştiut
Am zburat împreună cu fluturii
Să fiu primul care să mă aşez
Printre cosiţele tale
Şi, fericit am sorbit lumina
Tuturor florilor
Ce te-au făcut, privindu-le
Să le zâmbeşti.
Aşa am ştiut că între ele
Tu eşti Regina.
Am răsărit pentru tine
Împreună cu razele soarelui
Şi m-am scăldat primul
În oceanul ochilor tăi
Şi fericit am cuprins toate valurile
Ce te-au făcut, privindu-le
Să le zâmbeşti.
Aşa am ştiut că între ele
Tu eşti Regina.
Am fost prima tăcere
A lacului din înserare
Ce te aştepta ca pe o lebădă albă
Să-i binecuvântezi lucirea
Şi, fericit am primit mângâierea
Ce te-a făcut privindu-mă
Să îmi zâmbeşti.
Aşa am ştiut
Că tu îmi eşti Regina.
Primul sărut
Pe sub castanii liniştiţi
De la şosea, tăcuţi,
Adesea ne plimbam
Spre înserare.
Îmi amintesc ca şi acum
Când primul tău sărut,
Şi prima mângâiere
În inimă, o perlă a născut.
Şi în fiecare îmbrăţişare,
Tot privind-o, ne înălţam
Pe a dorului cărare
Iubind tăcuţi a inimii visare.
Mereu cuceritoare
Şi când eşti lângă mine
Sau iar plecată-n lume;
Şi când sunt lângă tine
Sau iar plecat din lume,
Mereu cuceritoare
Apari tărâmurilor mele.
În visul ce creeata-m
Din cântul cel etern
Al clipei mângâiate
De-a inimii aripe,
Te regăsesc mereu
Cu acelaşi chip : Zeiţa
Ce-a cucerit o lume
…Şi un zeu.
Un singur lucru bun de făcut
Unde îţi este speranţa
Rătăcitor al deşertului ?
De ce uiţi că pasul tău
Mişcă încă nisipul
Ce acoperă pământul
Ce-ţi poartă setea ?
Unde vei găsi apa vieţii
Dacă nu aici,
În acest pământ frământat
Cu pumnii răscolitori
Ai nădejdii viitoarei oaze ?
Şi tu naufragiat
Rătăcitor al oceanului ?
De ce uiţi dintre valuri
Să priveşti cerul
Ce-ţi ascunde
Steaua călăuzitoare ?
Unde şi cum vei găsi răsăritul
Dacă nu aici,
În acest ocean frământat
De-al sclaviei val
Ce te poartă cu el.
Şi voi toţi, prinţi nebuni
Ce vă pierdeţi zilnic în uitări ?
Cum vă veţi regăsi curtea şi regatul
Din care v-aţi exilat
Dacă vă îndepărtaţi de poarta grădinii
Unde este veşnic înflorit trandafirul.
Voi toţi cei care rătăciţi,
Pe pământ, pe ape,
În flăcări şi aer, pe soare
Sau pe alte planete,
STOP !
Rămâne-ţi cu toţii pe loc !
Aveţi doar un singur lucru
Bun de făcut :
Amintiţi-vă doar de Sine !
Cuceritorul
Când ai venit mi-ai spus
Că vrei să înveţi să lupţi
Pentru a putea ajunge
Să cucereşti lumea.
Te-a supărat când
La prima lecţie
Te-am trimis în grădină
Să te plimbi o zi întreagă
Şi să-mi spui ceea ce observi.
A doua zi, când te-am întrebat
Cum poţi să cucereşti pământul ?
Mi-ai spus că nu am dreptul
Să-ţi pun această întrebare
Căci încă nu te-am învăţat nimic.
Şi atunci ţi-am spus să-ţi continui
Plimbarea în grădină
Căci acolo vei găsi toate răspunsurile.
M-ai privit batjocoritor şi iritat
M-ai făcut nebun şi mi-ai spus
Că nu ştiu nimic despre tehnica de luptă.
Şi …ai plecat.
Peste şapte ani ai venit
Şi mi-ai spus
Că acum eşti pregătit
Să înveţi să lupţi
Pentru a putea ajunge
Să cucereşti lumea.
De a doua zi te-am văzut în grădină
Şi apoi timp de şapte zile nu ai mai
Ieşit afară din ea.
Când ne-am întâlnit mi-ai spus simplu
Că …ai cucerit lumea.
Te-am privit în ochi şi te-am întrebat
Cum poţi să cucereşti lumea în şapte zile?
Şi atunci m-ai luat de mână
Şi m-ai dus în grădină,
M-ai cuprins în braţe
M-ai privit cu lacrimi în ochi
Şi mi-ai spus: Te iubesc,
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în prima zi
Întreaga iubire a pământului pentru sămânţa sa.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a doua zi
Întreaga iubire care atrăgea apa izvorului
Şi a ploii din cer
Ce-a hrănit sămânţa purtată
În pântecul pământului.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a treia zi
Întreaga iubire care încălzeşte şi trezeşte
Focul pur al vieţii din sămânţă.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a patra zi
Întreaga iubire care adie, mişcă şi însufleţeşte
Culoarea şi forma frumuseţii într-o floare.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a cincia zi
Întreaga iubire a florii pentru albina
Ce-i soarbe nectarul.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a şasea zi
Întreaga iubire care mă cuprinde
Atunci când le contemplu
În nesfârşire.
Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit
Această minunată grădină
Care mi-a arătat în a şaptea zi
Întreaga iubire care a creat lumea
În care eu contemplu acum o grădină cu flori.
Şi, în timp ce-mi vorbea despre iubirile sale
Din ochii săi şi din ochii mei
Două lacrimi se rostogoleau pe obraji
Şi cădeau,
Cucerind astfel pământul,
…O nouă sămânţă udau.
Aş vrea să ştii
Aş vrea să ştii şi să nu uiţi
Că există o lume de paradis
Cum nu ai trăit niciodată în vis.
Aş vrea să ştii şi să nu uiţi
Că există o lume pe care deşi o ignori
Trăieşte precum ţi-am descris
Într-o şoaptă cântată de dor.
Aş vrea să ştii şi să nu uiţi
Că purtat de-ale inimii aripi
Viaţa fi-va-ţi într-o zi doar un zbor
Într-un cer ce se-nscrie de la sine
Ca un vers într-o poezie
Recitată de al îngerilor cor.
În loc de încheiere
Meditaţie pentru un nou început
Ce este miracolul începutului?
Este fericirea recunoaşterii
Unei clipe sfinţite
Pe care începi să o trăieşti mereu şi mereu
După ce inima şi sufletul ţi-au renăscut prin iubire.
Aceasta te face să întinzi mână după un fluture
Ce zboară ştiind că el ţi se va odihni în palmă.
Mai apoi, mângâiat de inima ta, îşi reia zborul
Spre ceruri ca porumbel alb ce-şi caută
Aripi mai mari în tăriile de deasupra firii,
Înviate de oştirea de îngeri trimişi să-l întâmpine,
Şi să-l înveşmânteze în lumina cerurilor noi.
Mai apoi, el coboară în lume, trăind în lumina
Aceloraşi ceruri, învăţând şi pe alţii
Zborul extatic al clipei eterne.
Neasteptat de Frumos!!!
” But i love your feet
only because they walked
upon the earth,
and upon the wind,
and upon the waters
until they found me”
Pablo Neruda
Cand incerci sa citesti un suflet, cand incerci sa-i vezi sclipirea, adeseori universurile incep in spirala sa-si depene luminile. Odata depanate este aproape inposibil sa le desconspiri.
Frumusetea unui suflet nu poate fi evaluata. Esenta divina ce izvoraste, te-ar stupefia cu tacerea mocnita.
Intersectiile gravitationale ne coloreaza mereu viata. Pasi mei vor fi si pasii tai.
Am suras mereu la ceea ce fiinta din spatele „Şoaptele inimii” a reusit sa coloreze in jur . Mereu am vazut mai mult. Mereu descoper alceva.
Am crezut cu tarie ca prezenta sufletelor e cautatorul. Insa am descoperit doar legatura.
R.K.