Soaptele Inimii


G. M. Li – Viu

Volumul de poezii

selecții

Şoaptele inimii

Inspiraţii şi meditaţii

@Editura Kamala 2004

Această carte este dedicată tuturor acelora care îL iubesc şi-L vor iubi pe Dumnezeu.

Fie ca nicicând şoaptele inimii îndrăgostite să nu înceteze să cânte simfonia mereu

reînnoită a iubirii de Dumnezeu !

În loc de prefaţă

Meditaţie înainte

Ce se produce de fapt atunci când iubeşti ?

Cu adevărat o minune !

Căci tu nu mai eşti cel care erai înainte;

Mintea şi sufletul ţi se trezesc

Poate pentru prima oară la viaţă

Şi se hrănesc cu ambrozia fericirii.

Lumea toată parcă râde, cântă şi dansează

Pentru tine, dar, în mod cu totul şi cu totul nou

Bucuria şi frumuseţea întregii vieţi o simţi

Simultan în tine şi în afara ta.

Aceasta te face să ai o revelaţie:

Trăieşti în ritmul frumuseţii, ordinii

Şi armoniei inefabile ce aranjează decorul

Existenţei tale într-un mod sublim

Pentru a putea în fiecare clipă

Să te bucuri că exişti.

Conştient că ceea ce simţi acum este

Cel mai bun lucru care l-ai trăit,

Începi să devii mai atent;

Simţurile încep să exploreze lumea

Ca atunci, demult, când

De abia făceai primii tăi paşi.

Ai devenit din nou un copil a cărui jucărie

Este însă acum universul.

Braţele tale nu mai sunt întinse

Către o jucărie sau alta,

Ci către cerurile vii şi vastele orizonturi

Unde nemărginirea îţi sugerează că

Iubirea ta este infinită şi că numai spaţiile vaste

Dintre stele ar mai putea cuprinde sufletul tău.

Aflat în această stare acum înţelegi

Cum este posibil să cuprinzi şi să mângâi

Infinitul.

Dar, tot acum, o supremă minune se produce.

Realizezi că în acelaşi timp, viaţa întregului univers

Este ţesută din urzeala tuturor vieţilor,

Fiecare fir având textura, grosimea şi culoarea sa unică.

Cât de magnifică şi cât de vastă totodată

Poate fi această creaţie, îţi spui, şi iată cum vibrează

Tainic fiecare fir, unit în mod neştiut

Cu alte mii şi miliarde de fire care palpită

În ritmul aceleaşi unice vieţi.

Aflat în această stare, acum înţelegi

Totuşi, cât de mic şi firav este firul vieţii tale

Dar, prin legăturile sale eşti fericit că

Trăieşti plenitudinea şi totalitatea

Aceleaşi infinite şi unice vieţi al cărui suflu

Trezeşte în inima ta, pentru prima oară,

Recunoaşterea Celui ce a creeat pentru prima oară

Din dragoste.

Şi, dintr-o dată, simţi că L-ai iubit din totdeauna

Pe cel ce Ţi-a dat viaţă infinită.

Şi ochii tăi deschişi de acum îi văd frumuseţea.

Urechile tale îi aud cântecul de iubire;

ÎL simţi înăuntru şi în afara ta simultan

Şi asta te face să plângi şi să râzi,

Să vrei să pleci şi să rămâi,

Să vrei să fii şi să nu fii…

Şi toate aceste stări amalgamate le trăieşti

În acelaşi timp şi în acelaşi spaţiu

Al conştiinţei tale.

Oare ?

Mai poţi fi sigur că viaţa ta

Este a ta, şi conştiinţa ta este a ta ?

Deja răspunsul ţi-a apărut în inimă ca adevăr.

Dintotdeauna a fost a Lui şi te rogi acum

Să rămână în veşnicie aşa.

Restul, deja nu mai contează.

Te adânceşti în meditaţie…

……………………………………..

Revii încet, purtat de pacea adâncă a inimii,

Obrazii ţi-s umezi de ale sale şoapte

Înlăcrimate de dor şi de chemări cântate.

Te aşezi acum la masă

Şi îi scrii…

Ce aş mai putea face?

Dacă Tu, Doamne reverşi nectarul iubirii Tale

În cupa golită a inimii mele,

Ce aş mai putea face decât

Să savurez la rându-mi al inimii Tale nectar?

Şi dacă cu suflul Tău, Doamne,

Mi-ai atins din nou sufletul,

Ce aş mai putea face decât

Să-l las la rându-mi să zboare?

Şi dacă tot Tu, Doamne,

Astăzi mi-ai vorbit în taină,

Ce-aş mai putea face decât

Să-ţi cânt la rându-mi al inimii dor?

Cu focul dulce al Luminii Tale, Doamne,

Astăzi ai reaprins candela.

Ce aş mai putea face decât

La rându-mi să-i veghez văpaia?

Atrase de lucirea caldă a magiei Tale, Doamne,

Gândurile-mi se topesc.

Ce aş mai putea face decât

Să sorb la rându-mi a inimii sacră Tăcere?

Este adevărat O, Doamne,

M-ai împărtăşit cu minunea de a fi.

Ce aş mai putea face decât

Să trăiesc prezentul iubirii eterne?

Îmbătat de fericire, O, Doamne,

Sufletul meu plânge acum de iubire.

Cu adevărat,

Nu mai e nimic de făcut

Odată ce Mi-ai deschis larg poarta.

Vizită
Eram trei când L-am invitat în camera regală.

A început să se joace cu mine

Când am rămas Eu şi cu El

Am trăit Extazul

Când a rămas El singur.

Cât?

Am pregătit un rug pentru ofrandă,

Fulgerul Tău l-a aprins

Cât o să ardă inima mea, Doamne?

Ritual

Mă aşez în genunchi

Îmi apropii palmele la piept

Şi mă scufund cuminte în rugăciune.

Acesta este ritualul meu.

Astfel mi-am cucerit inima.

Aici

Am păşit pe graniţa dintre două lumi:

Una exterioară, unde Lumina explodează

În mii de sori care cântă,

Alta interioară, unde Tăcerea se umple

De Lumina încă necreată.

Aici Sunt.

Vrajă

Inima mea luminează!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acea văpaie strălucitoare

Care mi-apare

Când mă scufund topit în ea?

Inima mea îmi cântă!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acel sunet tainic

Ce mă-nfioară

Când mă scufund răpit în ea?

Inima mea dansează!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

Acel ritm uşor, subtil,

Ce mă poartă ameţitor

Când mă scufund privind în ea?

Inima mea m-a vrăjit!

Căci altfel,

Cum mi-aş putea explica

De ce o caut,

Să o simt mereu

Cum luminează, cântă şi dansează?

Stare pură

Un picur de rouă se prelinse în inima mea

Şi sufletul meu se făcu o cascadă.

Un licăr de lumină stropi al inimii tainic lăcaş

Şi sufletul meu se destrămă în curcubee.

O şoaptă atinse al inimii ritm

Şi sufletul meu îşi începu dansul.

Ce este O, Doamne, această magie?

… Şi sufletul meu se topi.

Cum cântă inima?

Când gândurile nu mai respiră

Prin doruri şi şoapte,

Şi mintea se topeşte

În focul arzând

Ce sufletul creşte,

O pace atunci,

Adânc mă uneşte.

Mă face să plâng

Şi ascult fermecat

Al inimii cânt

Ce mă poartă cu el

Spre-al tăriilor cer

Luminat de mister.

Eternă uimire

În liniştea tainică

De dinaintea

Înnoitei regăsiri,

Mă-ntreb în gând,

Adeseori, fără s-apuc

Să-mi termin întrebarea:

“O, Doamne, când voi închide ochii

Pentru a mă scufunda

Din nou şi din nou

În pacea nesfârşită

Ce mă uneşte cu totul,

Ce căi nepătrunse încă

Vei deschide acum

Ochilor inimii mele?

Căci fermecaţi de această magie

Ce îi transformă în rubine arzând,

Se topesc în al iubirii joc

Născând inimii mele

Universuri şi galaxii

Sori şi planete

Însămânţate de al Tău dor

Ce mă absoarbe tăcut

Şi, încet, mă face să mor.

Iar când renasc

Același gând: “O, Doamne…”

Şi iar mă cufund…

Dor

Duios îmi cântă ades

Inima mea.

La început, de neînţeles

De dor ar vrea

Să-i mângâi struna.

Şi când o fac

Ea-mi luminează

Precum o stea

Ce se reflectă în lac

Acolo unde nu se vede luna.

Căutare

Unde tot cauţi călătorule

A oazei liniştită pace?

Urzeşte-o din inima ta

Când mintea se-odihneşte şi tace.

O, suflet ce tânjeşti

După a inimii dulce chemare,

De ce amâni să iubeşti

Să fii plin de încântare ?

Aceleasi noi

Mereu noi şi suave sunt

Delicate a inimii şoapte.

Purtate de-a sufletului dor

Strapuns de lumina din noapte.

De ce cant?

Deşi atât de ascuns,

Am început să Te văd.

Deşi atât de subtil,

Am început să Te simt.

Deşi atât de tăcut,

Am început să te aud.

O, Doamne,

Deşi nu am crezut

La început,

Acum Te ating

Prin tot ce simt

Şi de aceea tot cânt

În inima mea.

Magica metamorfoză

Roua de-o privesc şi sufletul devine

Un fluture ce-o soarbe cu nesaţ.

O floare de ating şi sufletul devine

O dulce adiere înmiresmată.

Luna de-o privesc şi sufletul devine

Imn închinat măreţului Soare.

Iubita să-mi dezmierd şi sufletul devine

Mângâietoarea lumina ce-o pătrunde.

În vis mă trezesc şi sufletul meu

Înaripat ca şi el se joacă cu-n înger.

Această magie e greu de-nţeles

Dar … o trăiesc.

Frumoase sunt

Frumoasă e noaptea tăcută

Când ruga dezvăluie taina

Comorilor vechi şi ascunse

În dorul din inima ta.

Frumoasă e ziua ce cântă

Când ruga înalţă spre cer

Lumina din inima sfântă

A lumilor sacru mister.

Vis iniţiatic

Un sunet urzit

Din al sufletului cer

M-a trezit.

O cruce eram

Pe un altar

Şi mă-nchinam

Mie însumi.

Rasarit

Chiar înainte să apară Lumina

Întunericul tăcut îi vesteşte menirea.

Înainte să-mi şoptească Tăcerea

Inima mea plină veghea.

Acum, Soarele dimineţii a răsărit

Şi Noaptea din suflet pe veci a pierit.

Dor oceanic

Îmi place să mă pierd

De dorul zărilor înflăcărate,

Şi să-Ţi sorb răsăritul

Ce-mi luminează

Întinderea oceanului.

În fiecare dimineaţă.

Este atât de multă nesfârşire

Între apă şi cer

Şi simţurile mele, peste fire

Te gustă într-o picătură de mister.

Un licăr de lumină fermecată

…De valuri aruncată.

Unde să zbor ?

Noaptea, când fruntea Ta

Îmi scaldă privirea în

Ochii infinitelor galaxii

Îţi aud, cum se înalţă lin

Pe cerul înstelat

Al inimii mele

Cântecul Tău de leagăn

Ce-mi potoleşte plânsul de dor.

Spre ce soare să zbor

Pentru a Te auzi mai uşor ?

În clipa de extaz

În clipa de extaz a fericirii

Pătruns de-a stelelor sclipire

Eşti cu adevărat un mare rege

Şi sfânt ocrotitor al tainelor iubirii.

În clipa de extaz, când sufletul se-nalţă

În lumină să cuprindă bolta toată

Eşti cu adevărat iubirea unui soare,

Pentru pământ a fericirii poartă.

În clipa de extaz a vieţii

Ce-nţelege miracolul din moarte,

Mântuit acum de frici şi de păcate

Trăieşti etern în răsăritul dimineţii.

Viziuni

O constelaţie de sori priveam

Deasupra mea cu ochii minţii,

O constelaţie de suflete eram

De dragoste purtate,

Şi-ncet mă ridicam

Pe raze de lumină

În forme spiralate.

Prin spaţiile fermecate,

Străfulgerări de meteori

Uneau lumina cu sfinţirea

Scânteii ce deşteaptă

Simţiri deasupra firii

Născute din tainicile doruri

De zori de zi şi orizonturi

Unite de tării…

De acele doruri vechi, şoptite,

Cântate într-un cor de îngeri

În simfonii celeste

Ce nasc mereu în mine

Iubirea de a fii

Una cu Tine.

Cand vei veni?

Cât de uşor pleci şi vii

O, Doamne, în sufletul meu

Mă-nchin, şi

Te implor să revii

În ale inimii tăcute şoapte.

Când vei veni? Mă-ntreb,

Mă uit şi ascult inima mea.

Fi-vei Doamne trecător

Doar?

… Şi-n suflet lumina veghea.

Împărtăşanie

Din centrul inimii mele

Te implor, Mărite Doamne,

Fă să mi se arate

Nestemata Ta, preţioasă minune

Ce-mprăştie tenebrele

Cu strălucirea sa.

Mă împărtăşesc Ţie, Doamne

Şi fie

Ca din aceste lacrimi de dor

Să ţâşnească seva

Ce-mi va da inimii

Viaţa veşnică a Luminii din sori.

Învăţăturile inimii

Când am învăţat să ascult Spaţiul

M-am înfiorat de toate şoaptele tandre

Ale îndrăgostiţilor

Pe când mergeam printre ei.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut,

În locul de unde au izvorât.

Când am învăţat să trec prin Timp

M-am îmbogăţit cu toate comorile

Celorlalţi

Pe când treceam printre ei.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut

În Clipa ce mi-arată Eternitatea.

Când am învăţat să privesc Lumina

Mi-am colorat sufletul privind la ceilalţi

Cu toate cele şapte raze.

Acum sunt aici, nemişcat şi tăcut

În locul unde Sunetul alb crează Infinitul.

Omagiu

Omagiu acelei unice Clipe

Devenită Eternitate

Cuprinsa inimii Infinitate.

Omagiu acelui unic Loc

Devenit acum un Tot

Cuprins de-al inimii iubirii foc.

Omagiu acelei Conştiinţei

Ce s-a unit cu Sine

În inima preasfântă de dumnezeire.

Un vis

Am visat că trăiam

În două lumi simultan:

Ca înger între oameni

Şi ca om între îngeri;

Numai inima îşi aflase

Lăcaşul tainic cel sfânt.

În vis mă-ntreba adeseori:

“Cât mai rămâi pe Pământ?”

Ca înger răspundeam prin cânt:

“Să fie mereu pace!”

Ca om răspundeam surâzând:

“Fii în pace.”

Astral

Sunt un copil într-o ţară cu mulţi locuitori.

Fiecare dintre aceştia

Vrea să-mi arate, să-mi spună sau

Să mă-nveţe câte ceva.

Dar legea mea este Jocul.

Sunt mulţi cei atraşi

De vraja jocului meu concentrat.

Puţini sunt cei care-l prind

Şi doar câţiva,

Se lasă purtaţi

De farmecul său.

Şi atunci râdem fericiţi

Căci, lebăda suavă apare

Pe-a lacului verde oglindă,

Şi deasupra, pluteşte

Tivind a norului umbră,

Cocorul cel alb.

Tremurătoare, a soarelui rază

Irumpe şi sclipeşte

Zorii zilei să-i aprindă.

Înfiorată,

Natura toată

Se-mbracă în lumină,

Farmecă pământul

Şi se lasă molcom adorată.

Spune-mi Tu, Doamne,

Se poate mai mult

În inima fără pată

Când copilul se joacă?

Au trecut multe timpuri;

Acum mă scufund

Adânc, cu tot, în Sine

Precum demult

Copil jucând

Ca val, în mare

O tainică unire.

De acolo, din adâncuri

Un val bătrân se suie,

Mă poartă cu el

Spre ţărmul albit

De-a apelor spume.

Măreaţă şi tăcută apare

A visului albă cetate

Ochilor mei – strălucitoare.

Pătrund în zbor, cu sfială

Ascunsa cameră regală

Şi văd uimit

Lumina Vieţii strălucind

În mii de nestemate.

Raze aurii se-mpletesc

Şi urzesc

De mult văzutele

Patru tablouri:

O lebădă suavă plutind diafan,

Cocorul cel alb ce străbate furtuna,

Un soare, la orizontul unui ocean,

Lumină caldă ce renaşte ţărâna.

Întâlnire sfântă

O, sfântă sete!, O, sfântă foame!

O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!

Repetam adeseori mergând pe cale.

Ce te face să numeşti sfinte

Aceste chinuri şi neputinţe?

Mă-ntreabă atunci din mulţime

Un om înfometat ce pe picioare,

De abia cu greutate se ţine.

Atunci, privind adânc

În ochi-i trişti şi goi

L-am fulgerat;

În inimă turnându-i vin de soi.

Şi-i spun:

“Nu este oare sfântă setea nepotolită

Ce te face să sorbi mereu şi mereu

Din cupa prea plină cu nectar a inimii tale?”

M-am îndreptat spre el şi i-am zâmbit

Şi mâna-mi fruct l-atinge încet pe piept

Şi-i spun:

“Nu este oare sfântă, foamea cea nepotolită

Ce te face să vrei să te-nfrupţi

Mereu şi mereu din fructele dulci

Ale pomului vieţii sădit în inima ta?

Mâna pe frunte i-am pus mai apoi

Şi l-am privit cu ochii vii

În ai săi ochi ce nu mai păreau goi

Un foc vărsând în raze mii

Spre pieptul lui.

Şi-i spun:

“Nu este oare sfîntă orbirea

Ce te face să cauţi din nou disperat

Nestemata dimineţii

Aflată în inima ta:

Neprihănita lumină a lumii

Şi a vieţii ?”

L-am strâns apoi în braţe tari

Şi piepţii noştri se atinseră.

O rază caldă, din suflet îmi porni

În inimă topindu-i mii

De lacrimi, de griji şi de durere;

Şi-i spun:

O, suferinţă! Nu este ea oare

Cea care te face

Să cauţi alinare?

Nedându-ţi răgaz pân-ce-o găseşti

În mângâierea cea tandră a inimii tale?

Mă-ntorc apoi, cu mintea tăcut

În locul cel tainic din sufletul meu.

Cu ochii închişi continui să merg

Şi cânt mereu aceeaşi strigare:

O, sfântă sete!, O, sfântă foame!

O, sfântă orbire! O, sfântă suferinţă!

În spatele meu, lumina se îndreaptă

Spre ceruri arzând ca un fulger

Din cel care-i zeu

Căzut în genunchi – care plânge.

L-aud de departe cum spune:

Cu glasu-i – un tunet

Ce sparge tăria:

« Binecuvântată să fie

O, Doamne, a ta vijelie

Ce inima mi-a întors

Acum şi în veşnicie ! »

Ardoare

Doresc din nou, cu ardoare

Să văd

Lumina cea tainică

Din inima mea.

Aprind acum o lumânare

Coboară dar, Tu,

Prin ochii mei, în ea.

Doresc din nou, cu ardoare

Să ascult

Sunetul tainic

Din inima mea,

Şi-Ţi cânt.

Coboară dar, Tu,

Prin vocea mea, în ea.

Doresc din nou, cu ardoare

Să simt

În pieptu-mi cum se ridică

Lumină şi Imn

Din inima mea.

Şi iată, deodată,

În inima mea,

Preasfântă uimire:

Coboară din slavă

Lumina

Iubirea tăcută

În ea.

Sfântă aşteptare

O, Doamne, însetat Te aştept

La ţărmul inimii mele

Să mă răsfeţi cu al cupei preaplin

Dulce extaz al şoaptelor Tale.

O să cânt rugăciuni ne-ncetat

Şi tare inimii mele

Pentru ca din ea

Să iasă acum

A Sinelui tainică vrere.

Deşi sunt multe…

Deşi sunt multe mii

De stele frumoase şi vii

Nici una dintre ele

Nu aprinde

A inimii stele făclii.

Deşii sunt multe mii

De fluvii frumoase şi adânci

Nici unul dintre ele

Nu creşte

Ale inimii valuri adânci.

Deşi sunt multe mii

De gânduri într-o zi

Nici unul dintre ele

Nu poate purta

Pacea inimii solii.

Deşi sunt multe mii

Cântece, triluri şi melodii

Nici unul dintre ele

Nu iubeşte mai mult

Decât atunci

Când inimii îi cânt

…În iubire când sunt.

Eternitate

Fără de început şi

Fără de sfârşit,

Nelimitată în timp

Este pacea

Dorului sfânt

Ce naşte

Al inimii cânt.

Colind

Când pe-a vieţii cărări

Lumina inimii aprind

Trăiesc sărbători

În suflet,

Sfânt colind.

Graţie

Cea mai frumoasă floare

Nu are Doamne,

Parfumul

Dragostei

Inimii mele.

Ca atunci când Te caut.

Cel mai bun vin

Nu are Doamne

Cum să-mi umple

Vreodată

A inimii cupă,

Ca atunci când Te caut.

Cea mai savuroasă mâncare

Nu are Doamne,

Gustul nectarului

Pe care inima

Mi-l serveşte

Atunci când Te caut.

Cea mai strălucitoare Lumină

Nu are Doamne

Puterea

Orbirii

Inimii mele

Ca atunci când Te caut.

Cea mai frumoasă femeie

Nu are Doamne

Braţele tale

Cu care

Inima îmi este înlănţuită

Atunci când Te caut.

Cea mai diafană harpă

Nu are Doamne

Cântarea

Care să-mi farmece

Struna inimii mele

Ca atunci când Te caut.

Şi atunci, O, Doamne,

Acordă-mi doar graţia

De a-mi inspira veşnic

Căutarea inimii mele.

Călătorie la căpătul lumii

Ai învăluit cu Lumină

Întreaga Creaţie

Şi apoi ai ascuns-o

Tainic chiar în inima mea

Ca într-o stea.

Trebuie să urc

În cerul inimii mele

Să o aduc

Şi să Ţi-o închin

Spre binecuvântare

Ca pe o eternă iubită a mea.

Rugăciune

În sanctuarul inimii mele

Tu eşti Supremul Stăpân.

Leagă-mă Doamne puternic, de Tine

Şi nu mă elibera din strânsoare.

În tărâmul înflorit al inimii mele

Tu eşti sublima Floare.

Poartă-mă Doamne cu drag

Peste înmiresmatele Tale petale.

Pe piscul înalt al inimii mele

Tu eşti a Soarelui rază.

Ţine-mă Doamne strâns

Lumina inimii-mi, veghează.

În jocul iubirii din inima mea

Tu eşti cel ce trebuie cucerit.

Rămâi Doamne doar aici

Ca jocul să fie nesfârşit.

Sublimă asemănare

Inima mea este precum

O minunată femeie

Ce aflată pe-al vieţii drum

Iubeşte un bărbat ales.

Ea ştie să mă atragă

Şi să-mi devină dragă.

Fermecătoare vrajă

Din plinu-i se degajă.

Şi eu, fascinat

Mă simt ades chemat

Să satisfac

A inimii joacă.

Şoaptele inimii

Ajuns la un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

În început de drum

Care este Voinţa Ta?”

“De vrei să-mi afli Voinţa

Descoperă voinţa inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii.”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Voinţa inimii mele?”

“Voinţa inimii tale este născută de iubirea inimii tale.”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele.”

Atunci m-am simţit

Ca Valul care iubeşte să se scufunde în Mare,

Şi ca Cerul care iubeşte să cuprindă Pământul,

Ca Lumina care iubeşte să străpungă tenebrele

Şi ca Soarele să însufleţească zilele,

Ca noaptea care iubeşte să vină după zi

Şi ziua să se întoarcă cu faţa către noapte,

Ca deşerturile care-şi iubesc nisipul

Şi ca norii care iubesc Cerul,

Ca planetele care îşi iubesc mişcarea

Şi cauzele transformarea.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Voinţa de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Adevărul Tău?”

“De vrei să-mi afli Adevărul

Descoperă Adevărul inimii tale

Şi drumul niciodată nu va avea răspântii.”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Adevărul inimii mele?”

“Adevărul inimii tale este născut de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca însetatul care iubeşte apa,

Şi ca înfometatul care iubeşte pâinea,

Ca partea care iubeşte întregul

Şi ca întregul care-şi iubeşte partea,

Ca Eroul care iubeşte dreptatea,

Şi ca Fulgerul care iubeşte Furtuna.

Ca înţeleptul ce se bucură în viaţă de moarte

Şi trăieşte în moarte adevărul sacru al Vieţii.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Adevărul de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Înţelepciunea Ta?”

“De vrei să-mi afli Înţelepciunea

Descoperă Înţelepciunea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Înţelepciunea inimii mele?”

“Înţelepciunea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca înţeleptul care iubeşte oamenii,

Şi ca pământul care-şi iubeşte rodul,

Ca fântâna care iubeşte apa

Şi ca albina care iubeşte mierea,

Ca ploaia care iubeşte pământul

Şi corabia care iubeşte oceanul.

Ca focul care îşi iubeşte flacăra

Şi ca cerul care-şi iubeşte stelele.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Înţelepciunea de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Puterea Ta?”

“De vrei să-mi afli Puterea

Descoperă Puterea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Puterea Inimii mele?”

“Puterea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca Pământul care-şi iubeşte nemişcarea

Şi ca Apa care iubeşte să curgă,

Ca Focul care-şi iubeşte căldura

Şi ca Aerul care iubeşte să zboare,

Ca Mama care-şi iubeşte copilul

Si ca Luptătorul care-şi iubeşte lupta,

Ca Timpul care-şi iubeşte clipa

Şi ca Spaţiul care iubeşte infinitul,

Ca Verbul care-şi iubeşte creaţia

Şi Lumina care iubeşte culoarea.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Care iubeau acum Puterea de a fi Una.

M-am regăsit

La un ţărm infinit

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, Doamne şi Stăpân al inimii mele

Precum şi a toată suflarea,

Spune-mi acum

La un nou început de drum

Care este Frumuseţea Ta?”

“De vrei să-mi afli Frumuseţea

Descoperă Frumuseţea inimii tale

Şi drumul nu va avea niciodată răspântii”

Şi îndrăznind mai apoi

L-am întrebat:

“Şi care este Doamne, Tu cel care

Mă ştii ca pe Tine însuţi

Frumuseţea inimii mele?”

“Frumuseţea inimii tale este născută de iubirea inimii tale”

Şi atunci cu iubire

L-am întrebat din nou:

“Dar care este Doamne iubirea cea ascunsă

a inimii mele?”

“Iubirea cea tainic ascunsă în inima ta

Este iubirea Inimii Mele”

Atunci m-am simţit

Ca iubita cea adorată de iubitul ei

Şi ca un curcubeu ce iubeşte lumina,

Ca o oglindă ce iubeşte imaginea din ea

Şi ca trandafirul ce-şi iubeşte parfumul,

Ca verdele care iubeşte primăvara

Şi albastrul cerul senin,

Ca marmura care iubeşte statuia

Şi ca deşertul care-şi iubeşte piramidele,

Ca dervişul care iubeşte nemişcarea

Şi ca mirele care îşi iubeşte mireasa.

Şi atunci,

Cu ochii închişi şi în tăcere

În vidul inimii m-am scufundat.

Am trecut eoni aflat

În strânsa contopire a celor două inimi

Ce iubeau acum Frumuseţea de a fi Una.

Într-un târziu

M-am regăsit

La un ţărm infinit.

Privesc şi uimit

Am curajul să-ntreb:

“O, inimă pură, arată-mi de acum tu,

La un nou început de drum

Libertatea şi Fericirea

Iertarea şi Compasiunea

Bunătatea şi Dreptatea

Curajul şi Eroismul

Sacrificiul şi Onoarea

Umilinţa şi Răbdarea

Pentru ca drumul meu niciodată

Să nu aibă răspântii !

De atunci,

De când mi-am rugat inima să-mi vorbească

Ascult îndrăgostit şoaptele ei de taină.

Două răspunsuri

Cineva mi-a spus:

“Trăieşte-ţi viaţa ca şi cum

Ai avea întreaga eternitate în faţa ta.”

I-am răspuns că inima mă zoreşte

Să mă-nvăluie cu ea.

Altcineva mi-a spus:

“Iubeşte şi fă ce vrei.”

Mi-am întrebat apoi inima:

« Ce să fac ca să iubesc ?»

Şi mi-a spus :

“Rămâi aici şi fă ce vrei.”

Două întrebări

În ce loc nu eşti Tu

Prezent în toată firea?

În ce loc nu sunt eu

În toată fiinţa mea?

Şi astfel prin aceste

Două întrebări

Am primit toate răspunsurile:

Tu eşti în mine

Şi eu sunt în Tine.

Întotdeauna jocul este mai de soi

Când se petrece

Fiind creeat de Unul

Ce se reflectă în doi.

Transformare

Fir de praf – tainic mister

Devenind planete, sori, galaxii

Pluteşte în rouă – acum,

Ocean pentru el

Revărsat peste sine

Când se apropie

Bătaia de aripă

Stârnind adierea –

Furtună, mai târziu

Aprinsă de fulger turbat

Trăznet şi foc

La un loc

Ce cheamă lumina

Din norii cei grei

Ce plouă acum

Cu … fire de praf.

Tu – Pretutindeni

În vorbire şi-n cânt,

În faptă şi-n gând,

În voinţă şi-n iubire,

În dorinţe şi plăcere,

În speranţe şi durere,

În iertare şi împăcare,

Umilinţă şi răbdare,

În uimire şi mirare,

Fericire şi încântare,

În temeri şi suferinţe,

Dulci virtuţi şi mari ştiinţe

Te descopăr mereu

Tainic în inima mea.

Cât de norocos!

Cât de norocos sunt Doamne,

Că am început să Te ador

Şi cât de mult mă-ncântă

Să pot să mă scobor

În camera cea sfântă

Să ascult a inimii slavă …

O, tainică şoaptă !

Bucurie

Este frumoasă şi înţeleaptă lumea Ta,

Căci Tu ai vrut să Te vezi în ea.

Este bună şi dreaptă lumea Ta,

Căci Tu ai vrut să mergi drept prin ea.

Este pe deplin armonioasă lumea Ta,

Căci Tu ai urzit-o pe ea.

Şi dacă aşa stau lucrurile în Sine,

Hai să ne bucurăm !

Există momente

Există momente când

Un cântec sau o floare,

Chiar şi un gând

Nu mai sunt.

Există momente când

O figură, o idee

Chiar şi o amintire

Nu mai sunt.

Există momente când

În afară de Tine,

Chiar şi-o lume întreagă

Dispare… când Sunt.

Metode

Uneori aş vrea să fiu orb

Şi atunci gândesc

Că ieşit din a lumii orbire

Ar fi uşor să Te găsesc.

Alteori aş vrea să fiu mut

Şi atunci îmi spun în gând

Că ieşit din a lumii vorbire

Te-aş atrage cu al inimii cânt.

Mai ales atunci

Când vreau să dispar,

Din vidul ce sunt

Mi-apare un gând,

Ce ştiu că nu este al meu

Şi atunci, fericit

Ştiu că ai venit

Să petreci tainic

Cu inima mea.

Ce altceva?

Ce altceva, suflet al meu

Îţi mai rămâne de dorit

Căci inima ţi-a vorbit?

Trăieşte-i dorul !

De la ea afla-vei taina

Şi locul unde e ascunsă

Podoaba de lumină

Ce-ncoronează Sinele.

Petrecere

Când inima te-a invitat

Să te întâlneşti cu ea

Aşterne-i masa şi

Fă-o să se simtă în largul ei.

Când inima te-a chemat

Şi ţi-a turnat în pahar

Bea-l încet, încet, până la fund

Şi savurează-i pe-ndelete buchetul.

Când inima te-a luat în braţe

Şi te-a invitat la dans

Las-o să te conducă la pas

Şi simte-i a plinurilor ei graţie.

Când inima te trage mai aproape

Şi seducătoare începe

Să-ţi cânte încet la ureche,

Lasă-i cântecul să-ţi amintească

De a ei regală obârşie.

Regăsire

Din fântâna inimii mele

Îmi potolesc setea,

Şi de fiecare dată când beau

O sete mai mare mă cuprinde.

Din câmpul inimii mele

Îmi potolesc foamea

Şi de fiecare dată când îi gust rodul

O foame mai mare mă cuprinde.

În leagănul inimii mele

Îmi aştern odihna

Şi de fiecare dată când adorm

Mă rog spre Tine să zbor.

În braţele inimii mele

Mi-am regăsit dragostea

Şi în fiecare unire,

Te zămislesc pe Tine.

Ei sunt!

Sunt oameni pentru care

Lumina este vie

Şi îngeri le vorbesc

Despre extazul atingerii Tale.

Sunt oameni ale căror inimi

Străpunse de săgeata dorului Tău

Sângerează cu lacrimi

Dulci de nectar.

Sunt oameni ai căror ochi

Te caută peste tot.

Pentru ei, acum, mă rog Ţie

Iubirea, lumină pe drum să le fie.

Când ajung

Când ajung la Tine

Şoaptele şi rugile mele

Devin perle

În ochi-mi înlăcrimaţi

Când ajung la Tine

Visele şi speranţele mele

Devin fapte

În iubirea de fraţi.

Minunare

Privesc în minunare

Freamătul norilor

Ce zămislesc lumina

Într-un fulger.

Ascult în minunare

Freamătul razelor

Ce se sting

În al păsării cânt.

Şi tăcut,

În minunare

Mă scufund.

Îmi place să cred

Îmi place să cred

Că Te uiţi la mine când privesc

Şi atunci îmi împodobesc sufletul

Ca să ai, la rândul Tău, ce privi.

Îmi place să cred

Că mă asculţi atunci când vorbesc

Şi atunci îmi las inima să cânte

Ca să ai, la rândul Tău, ce asculta.

Îmi place să cred

Că mă atingi atunci când mă mişc

Şi atunci încep să dansez

Ca să Te ţin mai aproape de mine.

O, Doamne, îmi place să cred !

Înviere

Sunt undeva pe pământ.

Şi caut de mult …

Strălucirea tainicei raze

Ce mi-a însorit

Sufletul …atunci… cândva.

Undele repezi ale apei de munte

Sclipiri de lumină cântă ochilor mei.

Să fie aici ascunsă ?

O blândă căldură îmi mângâie pleopa,

Şi adorm într-o lume cu zei.

…O viaţă ferice, mi-apar multe zâne

Ce-nvăluie lumea în dansuri şi şoapte.

Le iscodesc cu privirea atentă

Aştept să-mi apară prea buna Lumină

Ţesută în vraja din noapte.

În cerul boltit cu stele, scântei

Ce sar din focul ce devorează

Cu nesaţ a nopţii magice clipe

Zăresc, într-un târziu, a lor Regină

Cum se înfiripă magic din Lumină.

Mă apropii sfios dar inima-mi strigă

Speranţa şi teama. Mă arunc la pământ

Cu piciorul m-atinge

Şi fruntea-mi deschide …magicul ochi

Ce atrage vederea darului sfânt.

Te văd în mine

Lumină şi har, iubire şi cânt.

…Când m-am trezit

Roua sclipea în răsărit

Miliarde nestemate.

O rază, printre alte mii

Mi-e sufletul acum

Şi înviu.

Asteptata chemare

O, voi, ale cerului tării,

Vă văd atât de sus şi luminate

Că-mi vine să vă-ntreb

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, curate raze

Născute din lumini

De soare aruncate, spuneţi-mi, vă rog,

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, piscuri înălbite

Pierdute-n albul veşniciei

Vă-ntreb cu acelaşi dor, în şoapte

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi tu, imaculat cocor

Al norului sublim extaz

Tu rege a cerului cetate. Văzut-ai?

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi voi, sunete cântate

De toate păsările mii

Vă rog să-mi spuneţi, oare

EL, n-a trecut pe-aicea, poate?

Şi-n clipa dintre două doruri

Strigate-n cerurile mii

EL îmi şopti din inima-mi chemarea:

“De ce nu vii?

Acum, aici, ne-om întâlni.

Sfântă ardoare

Toate acestea,

Tot ce trăiesc

Îmi pare, când Te doresc

Cu sfânta ardoare

Că au un tainic un rost.

Tot ce gândesc

Îmi pare,

În starea de sfântă ardoare,

Că se-mplineşte ca dar

Prin rugă şi post.

Tăcut atunci, în inimă simt

Din nou, mult dorita chemare.

Înflorire

Din ochii vii

Aflaţi sub fruntea cea senină,

Din jocurile pure de copii

Ce-n râsete se scaldă,

Cules-am în această zi, Lumină.

Şi floarea sufletului meu se deschise.

Te aştept pe Tine acum,

Bunule grădinar

Să-ţi înveselesc răsăritul.

Adiere

Într-o zi toridă, topit parcă de lumină,

Am întins mâna să prind un fluture alb

Dar, când aproape de el am simţit

Gingaşa adiere, i-am sorbit zborul în inimă.

Şi de atunci, ştiu ce înseamnă

Dulcea adiere a iubirii.

Speranţe nocturne

O, noapte lungă, a chemării !

Te vei odihni

Mângâiată în braţe de Lumina zării

Mîine,

Iar eu, zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

O, stea a mea şi călăuză-n noapte !

Raza ta va odihni

În pacea din Lumină

Mîine,

Iar eu, zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

Şi tu, a nopţii lumină stăpână,

Iubită a Soarelui, Lună !

Să ştii

Că mîine,

Eu zorii de zi

Îi voi zări cu ochii vii.

Şi voi orizonturi, lumi şi galaxii

Născute din Lumină !

Vă veţi vedea

De mîine,

În zorii de zi

Privite cu ochi vii.

Întrebări înainte

O, neştiutorule !

Câte răsărituri şi apusuri

Câte vânturi calde şi reci

Mai ai de gând să petreci?

O, neştiutorule !

Câte zile şi nopţi

Prin veri şi ierni reci

Speranţe deşarte petreci ?

O, neştiutorule !

Câte fantasme şi umbre prin vieţi

În suflete reci

Mai ai de gând să petreci?

Nu ţi-au ajuns amăgirile,

Suferinţele aceloraşi vieţi

Mizeriile şi cruzimile reci

Ce le petreci?

Întrebări după

O, înţeleptule !

Câte răsărituri şi apusuri

Câte vânturi calde şi reci

În pacea din suflet petreci?

O, înţeleptule !

Câte zile şi nopţi

Prin veri şi ierni reci

În rugăciune petreci ?

O, înţeleptule !

Câte minuni apar şi naşteri de vieţi

În suflete reci

Atunci când petreci?

S-au înmulţit fericirile,

Bucuriile aceleaşi vieţi

Iubirea în suflet

Când o petreci !

Promisiunea dintâi

Un vis zadarnic,

O minciună

Ar fi această viaţă

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Dulce mireasmă

Ce ar piere în deşert

Ar fi această viaţă

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

La ospăţul zeiesc,

Sublimul nectar

S-ar irosi în zadar

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Petrecerea şi dansul

Din noapte şi din ziuă

Brusc s-ar opri

Dacă aş ştii

Că-n visul meu

Nu vei veni.

Dar ştiu că în visul real,

Viaţa sufletului meu

Este cea mai potrivită momeală.

Căci Tu eşti pescarul

Ce vei veni.

Supremă bogăţie

Când închid ochii

Centrat în sanctuarul inimii mele

Şi mă golesc de totul

Nimic nu mai îmi lipseşte.

Mă am pe mine însumi,

Ascuns în Tine însuţi.

Te am pe Tine însuţi

Ascuns în mine însumi.

Prietenie

Într-o bună zi am aflat

Cine este prietena mea.

Un sfânt vorbea odată

Despre taina păsării singuratice

Ce se ascundea în virtuţile sale

În număr de cinci.

Prima era că zbura cel mai sus;

A doua era că zbura singuratică;

A treia era că-şi îndrepta mereu privirea spre cer;

A patra era că deşi scăldată în lumină,

Nu avea vreo culoare anume;

A cincea era cântecul său mereu suav.

De atunci, mereu când mă urc

În cerul inimii mele,

Mă uit după prietena mea

Căci cântecul ei mă alină

Şi mă poartă cu el

În Lumina transparentă, preasenină.

Drum în doi

Viaţa mea s-a schimbat

De când am aflat

Că în această lume

Sunt doar eu şi cu EL.

De atunci mersul meu printre ceilalţi

Sporeşte calea mea în El.

Renunţare

Înainte, credeam că puteam

Să-i dau lui Dumnezeu totul.

După un timp am aflat

Că El nu cere de fapt

Nimic

Având deja totul.

Astfel am renunţat

La a-mi satisface supremul orgoliu.

Efemere

Am învăţat din tristeţea altora

Că nici să fie trişti nu ştiau

Să fie perfecţi.

Căci după un timp,

Ceva îi făcea să zâmbească.

Atunci am înţeles

Că măsura fericirii şi nefericirii lor

Este o taină a timpului

Pe care ei nu o cunosc.

Vânătoarea mea

Mai demult, când îmi plăcea vânătoarea

Rătăceam prin păduri şi prin jungle

Deşertul străbăteam zile în şir

Cu un singur gând:

Confruntarea.

Căutarea !

Al meu singur gând

Mă poartă acum pe un cer

Pe care nu mă satur să rătăcesc

Căci sigur, vânatul şi prada sunt EU.

Aceasta-i vânătoarea mea

În care mă prind ca vânător iscusit

Şi mă eliberez ca leul puternic.

Aminteşte-ţi !

O singură clipă poate preţui

Mai mult decât eternitatea.

O singură mână întinsă la timp

Poate preţui cât tot aurul din lume.

Un singur gând poate preţui

Mai mult decât lumea întreagă.

Şi atunci de ce cerşeşti?

Un sfat

Când viaţa îţi începi pe pământ

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu are planuri cu tine.

Când viaţa îţi dă lovituri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te fereşte de prostiile tale.

Când viaţa îţi oferă cadouri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu se bucură de bunătatea ta.

Când viaţa ţi se sfârşeşte pe pământ

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te ia în ceruri.

Când viaţa este urâtă în ceruri

Fii fericit şi atent!

Dumnezeu te răscumpără.

Când viaţa este frumoasă şi-n ceruri

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu te înalţă mai sus.

Când viaţa se sfârşeşte în ceruri

Fii fericit şi atent !

Căci renaşti pentru noi fericiri.

Când viaţa îţi reîncepi pe pământ

Fii fericit şi atent !

Dumnezeu are alte planuri cu tine.

Şi dacă aşa stau lucrurile,

Fii mereu fericit şi atent !

Credinţă

Dacă Tu, Doamne, înalţi

Mereu a Ta zidire,

Cum m-aş îngrijora

Că de mine ai putea uita?

Şi dacă Tu, Doamne

Îl ierţi şi-l îndrepţi

Pe cel ce Te-a răstignit,

Cum m-aş îngrijora

Că de mine ai putea uita?

Şi atunci Doamne,

Eu ştiu că trebuie doar

Să-ţi fixez mereu întîlnire

Să te ocupi de inima mea.

Pe cale

Sufletul meu a pornit la drum

Şi capătă putere

Când umblă cu dragoste.

Sufletul meu merge pe drum

Şi se apropie

Când umblă cu speranţă.

Sufletul meu urcă pe drum

Spre Dumnezeu

Când umblă cu credinţă.

Iluzii

Ce tot cauţi prin această

Săracă lume, bogăţia?

Pe unde tot rătăceşti

În acest labirint al drumurilor alese?

Câtă apă vei mai bea

Crezând că-ţi vei potoli vreodată setea?

Şi câte bucate vei mesteca

Sporind mistuirea pământului trup?

O, voi dorinţe,

Farmec de minte şi trup

Dezlegaţi

Căci totul este…

…Doar

…Cu titlu de împrumut.

Hoţii de Dumnezeu

Dacă totul este al lui Dumnezeu

Înseamnă că mulţi dintre noi suntem hoţi.

Ne-am furat pe rând unii prin alţii

Lui.

Prin sentimentul de “eu” şi “al meu”

Ne-am atribuit mai apoi rodul hoţiei

De Dumnezeul din noi.

Alternative

În tainele lumii

Te poţi adânci

Cu mintea

Vieţi mii şi mii

Dar nu sporeşti minunea

Ce doar într-o zi

Îţi poate sclipi

În inimă lacrimă

Ruga.

Caută cu inima

În faţa unui sfânt

Mintea mi-a scos în faţă

Lipsurile sale

Şi m-am tulburat.

Aşa să fie un om sfânt?

Până să-mi răspund, a plecat.

M-am rugat mult să întâlnesc

Omul cel sfânt.

Inima l-a salutat

Într-o zi,

Şi m-am tulburat.

Acesta să fie omul meu sfânt?

Până să-mi răspund

Sufletul s-a înălţat

…Într-un cânt necântat.

Nădejdea

“O nădejde îndreptată spre Tine

O, Doamne,

Mereu dobândeşte

Tot atât cât năzuieşte”.

Se întăreşte prin a sa rugă

Inima sfinţită în Sine.

Chinul meu dulce

O, Doamne, când lumina-Ţi

În suflet mi se arată

Şi inima mi-e arsă

De-a Ta văpaie dulce,

Mă-ntreb

Doamne:

De ce Te-nduri s-o laşi

Ca părăsită-n drum

O pradă săgetată ?

Şi sufletul îmi stă atunci să piară

Când pleci

Chiar de revii a mia oară.

În noapte

Adeseori îmi pare că Te-ascunzi

Lăsându-mă în noapte şi suspine;

Rănită adânc acum e a mea simţire

Şi inimii e greu să se mai închine.

Continui să mă aplec cu greu

Cu fruntea pe icoana sfântă

Şi ştiu că am greşit, iar eu,

Când inima de rugă nu mai cântă.

Smerit în sinea-mi o lacrimă întreb:

Ce dor de Tine Te cheamă în altă parte?

Suspin din nou şi plâng de bucuria

Altor chemări din noapte.

Lumina nopţii

Noaptea când sunt mai atent

Găsesc calea tăinuită

În sublima înfiorare

Ce-mi apare

Din lumina inimii urzită.

Este ca o furişare

Într-o noapte,

Pe o cale neştiută

Către a inimii iubită

Fără a avea nici lumânare.

Şi în bezna în care totul

Se uită şi se pierde

Până când dispare,

Rămâne atunci doar dorul

Lumina inimii cărare.

Mă-ntreb

O, Doamne, cine Te-a îndatorat

Cu ceva vreodată,

Ca să fii acum dator

Să dai cuiva ceva înapoi,

Când tot ce se află sub ceruri

Este al tău în veşnicie?

Şi atunci mă-ntreb:

Nu cumva şi eu îţi aparţin

Şi sunt deja cu totul

Al Tău din veşnicie ?

Adâncă uimire

Când privesc pământul şi marea

Pe cer nemişcarea,

Pacea din noapte

Şi lumina din zi;

Când lacom cu ochiul

Scrutez către soare

Printre norii cei vii

Şi valuri migratoare;

Când cer şi pământ

Unit e de fulger

Aruncat din tărie

De-al vântului înger;

Când noaptea pe boltă

Mă pierd printre stele

Fiecare născând

Miliarde de sfere,

Mă-ntind la pământ

Cu capul plecat

Şi mă plâng:

Ce este Doamne, omul

Pentru Tine,

De-ţi aminteşti de el

Şi-l însoţeşti prin vreme?

Îngăduie-mi

Nu pot să-Ţi cer

Să întorci faţa către mine

Căci Chipul Tău e-n Lumină

Şi tot nu Te-aş putea vedea;

Dar tot ce Te rog

Este să-mi laşi inima

Să Te cânte cu dor

Şi să Te alinte

Cu iubirea din Sine.

Un erou de roman

De când mi-am dat seama

Că pot sta de vorbă cu Tine

În camera mea,

Nu mai sunt atras de mulţime.

De când mi-am dat seama

Că inima mea este

Cartea scrisă de Tine,

Nu mai citesc altceva.

Nu-mi doresc decât

Să devin la rândul meu

Unul dintre eroi principali

Ai romanului Tău.

Zi – Noapte

În ziua vieţii celei noi

Când zbor,

Lumina Soarelui

Îmi mângâie faţa,

Iar noaptea,

Îmi plec genunchii inimii mele

Rugând bunătatea Ta

Să înmoaie pământul.

Înţelepciune

Înţelepciunea Ta, Doamne

Eu am pus-o înaintea luminii Tale

Căci strălucirea ei nu se stinge niciodată,

Şi în noaptea absenţei

Ea mă face să regăsesc cărarea.

Şi simt că aceasta

Te atrage din nou la mine.

Adevărat simt

Că nemurirea mea în Tine este

Legată de Înţelepciune.

Înserare

O doină încet se pierde

În negura-nserării,

Pădurea verde-n deal

Se îmbracă cu-ntuneric.

Culcat pe spate,

Şi înălţat pe bolta zării

Las al inimii

Parfum eteric,

De doruri neştiute

Şi de tăceri fluide,

De nemişcări simţite

Şi şoapte negrăite,

Încet, noaptea să umple

De tainele din clipe

Ce le trăiesc în suflet

Căci …ele îmi sunt sortite.

Atemporal

Sunt clipe când ştiu

Că steaua-mi sclipeşte

Din bolta înserării

Şi-mi dă chiar un semn

În undele repezi

Ce par că-mi şoptesc

Legenda neuitării.

Autumnală

Când toamna farmecă pădurea,

Copacii se transformă în zâne

Înveşmântate în purpură şi aur

Ce cântă feeria lumii în culori.

Aceeaşi ploaie de frunze,

Fluturi şi petale care mor,

Asupra fericirii omeneşti

Niciodată nu se scutură de două ori.

Mai clar

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

În astă viaţă mi-e mai clar:

Că nu am nici un nume.

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

Când Te privesc îmi este clar:

Că nu ai nici un nume.

Deşi am tot venit

De multe ori pe lume

Când mă cuprinzi îmi este clar:

Iubirea n-are nume.

Şi astfel, o minune

Mereu se făptuieşte,

În inimă Tu singur ştii

Cum să Te chemi anume.

Libertate

O pasăre captivă

Mi-a fost inima

Când prea rănită

A fost a ei aripă

De spaţiul fără zboruri

Al uitării.

Când am scăpat

Am spart

Toate coliviile

Întâlnite

În al inimii zbor.

Inspiraţii

Doamne, astăzi vreau să deschid

Din nou a inimii carte

Şi dacă vei fii aici

Sigur voi mai scrie încă un Imn.

Maya

Nu confunda cerul

Cu norii ce se văd

Şi nu crede că voalul mătăsos

Este trupul iubitei,

Căci altfel te vei uita numai la tine

Atunci când priveşti oglinda.

Unitate

Cât de catifelată este petala

Cea viu colorată,

Şi totuşi când o contempli

Îţi apare …parfumul de floare.

Cât de diferite sunt chipurile

Atât de divers colorate,

Şi totuşi când le contempli

Auzi

…Cântecul suav al inimii împăcate.

Îndrăgostitul

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este iubit de pasărea măiastră

Şi este la fel de frumos.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el zboară cu vulturii

În văzduhul nepătat al inimii.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el trăieşte în grădina desfătărilor

Şi parfumul său contopeşte miliarde de flori.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el trăieşte jocul cu firul de iarbă

Ca puiul de căprioară.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este atât valul cât şi oceanul

Cât şi esenţa lor.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el când vorbeşte,

Inima lui cântă farmecul iubirii.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el ştie pentru prima dată

Ce caută printre stele şi sori.

Îndrăgostitul este altfel de om

El a primit, după mult timp,

Şi a băut din elixirul nemuririi.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci focul său topeşte acum

Cel mai strălucitor aur.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci este cel mai bogat

În comori adânc tăinuite.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci este cel mai sărac

În egoism şi cupidităţi.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci îi place să savureze singurul fruct

Copt de soarele iubirii.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el bea la masă cel mai bun vin

Din casa regală.

Îndrăgostitul este altfel de om

Este ades invitat să ţină companie Regelui

Căci s-au împrietenit, amândoi având coroană.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci la ospăţul regal

Cupa sa este mereu plină.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este invitat

Să danseze chiar cu Regina.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci prietenul său

Poate muri oricând pentru el.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci deşi vrea din plin să trăiască

El moare în fiecare zi.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este îmblânzitorul

Leilor şi elefanţilor din junglă.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este izvorul de unde bea fecioara

Şi porumbiţa albă.

Îndrăgostitul este altfel de om

El este cel ce ştie locul

De întânire al celor doi inorogi.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci matematica pentru el

Se reduce la “unu plus unu egal Unul”.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci vraja îl transformă în piatra

De deasupra unui inel.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci ziua se scaldă în curcubee

Iar noaptea în baia de stele.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci ziua cucereşte orizonturi

Iar noaptea le dăruie iubitei.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci niciodată nu este singur

Nici pe pământ, nici printre stele.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el ştie mii de poezii

Ce le scrie şi cântă cu inima.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci intrat în sanctuar

El venerează sfinţenia.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci ochii săi farmecă

Şi atrag mereu frumuseţea.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci iubirea sa

Îl face mereu Mirele.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci visele sale

Cuprind zorii veşniciei.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci atingerea sa vindecă

Orice boală de inimă.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci mulţi vin

Să ia de la el blândeţea.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci el este primul cavaler

Al Timpului Rege.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci inima sa cuprinde

În ea toate lumile.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci stă ades la masă

Cu mii de îngeri şi zei.

Îndrăgostitul este altfel de om

Căci nebunul sau înţeleptul

Este chiar el.

Iată de ce lui Dumnezeu

Îi plac toți îndrăgostiţii.

Contemplare

Fiecare zi are forma,

Culoarea, parfumul născut

Din prea-plinul inimii mele.

Fiecare Noapte are melodia,

Ritmul şi dansul născute

Din cântecul inimii mele.

Mă las deci furat

Fie noapte, fie zi,

Precum un artist

De magia contemplării

Viziunilor sale.

Pierdere

De la iubirea inimii mele

Am învăţat că tot

Ceea ce nu este iubire

Dispare în timpul

Furat de o inimă “bolnavă”.

Iubirea din strune

Am ştiut parcă dintotdeauna

Despre miracolul iubirii,

Dar numai când am privit

Lăuta ce cânta, am văzut

Că strunele ei sunt singure şi libere

Deşi vibrează în aceeaşi armonie.

Construcţia templului

Când două inimi se apropie

Un templu se naşte între ele,

Dar să fim atenţi

Să nu apropiem prea mult coloanele.

Adevărul din poveste

Tinereţe fără bătrâneţe

Şi viaţă fără de moarte

Este răsplata celor

Ce şi-au cucerit Inima.

Simfonia celestă

Adâncit în mine

De iubirea ce eşti

Am văzut curcubeul

Unind mii de stele.

Mai atent, am privit

În bolta din mine

Şi pentru prima dată

Am auzit

Sunetul curcubeului

Din ploaia de stele.

Pregătire

După ce am învăţat

Şi am cântat mii de cântece,

Folosind mii de instrumente,

Într-o bună zi, am înţeles

Că există doar un singur Cântec.

Şi el poate fii cântat

Doar cu un unic instrument.

Şi am început să mă caut.

Dacă tăcut aş privi

Aş vrea să văd prin ochii Tăi

În fiecare zi, minunea înfloririi,

Tăcut şi-n voie

Aş privi, întreaga zi.

Lumina stelei ce-a murit

Atunci… demult…, cândva, ar învia,

Dacă tăcut şi-n voie aş privi

Prin ochii Tăi, întreaga zi.

În inimă pe Tine Te-aş afla

Mereu şi întotdeauna

Dacă tăcut şi-n voie aş privi

Prin ochii Tăi, întreaga zi,

În ea.

Odihnă

Când uneori obosesc

Să privesc şi să aud lumea,

Îmi place să m-aşez pe pământ

Cu faţa în sus, şi să privesc,

Să ascult şi să respir cerul.

Şi simt cum încet, încet urc

În paradisul inimii mele.

Aceasta este odihna mea.

Lumini şi reflexii

Dragostea dintre două inimi curate

Este ca cerul senin pentru Soare

Unul luminează Perfect

Şi altul oglindeşte perfect.

Ce sunt sufletele noastre

Dacă nu Lumină din cer

Oglindită pe cer.

Suflul cosmic

O stea dintre miliarde de stele

Caută o stea dintre miliarde de stele

Pentru că Tu ai suflat către ele

Iubirea –

Lumină ce le uneşte.

Clipe extatice

O clipă de extaz

Se-nfiripă în mii de moduri

Dacă poţi privi dincolo …

Ca pentru întâia oară

De parcă,…

O mie de ani nu ai văzut.

Şi atunci,

…Dilatată şi adâncă

Lumina se strevede

…Uşoară, pală, diafană

Făcând încet să tremure

…Frunte, privire, buze şi inimă.

În grădină

Îmi place să mă plimb

Ades prin Tine

Cu mine

Atent şi recules,

Grădina inimii

Să n-o strivesc

Când păşesc.

Ia aminte!

Chiar dacă te-au părăsit toţi,

Ajuns în disperare

Să nu uiţi

Că inima ta nu a rămas niciodată

Golită de El.

Nu trebuie decât să te întorci acasă

Şi să-L inviţi din nou

La masa Tăcerii.

Chiar dacă

Chiar dacă te-ai întors

Din călătoria spre Soare,

Lumina-ţi rămâne pe aripi

Şi cerul printre gene.

Chiar dacă un sunet ce zboară

Din al privighetorii tril

Se pierde în zare,

Mişcată de el este seara

Şi inima de copil.

Şi dacă dansul dervişilor

Acum s-a oprit

Păstrează în tine mirarea.

Cum recunoşti ?

Cum îl poţi recunoaşte pe cel ce iubeşte ?

Este simplu ! El nu are nici o altă dorinţă.

Copii îngeri

Un copil se juca

Dând din mâini

Şi nu ştia că

Desena pe cer un înger.

Odată un înger se plimba

Şi văzu într-un cer chiar poza sa.

De atunci a îndrăgit toţi copii

Ce zboară

Şi desenează pe cer.

Zborul iubirii

Într-o zi, am aflat

Şi nu m-a mirat că,

Două păsări legate,

Deşi au patru aripi

Nu pot zbura.

Dar aripa mea

Este inima;

Sunt sigur că

Aş putea zbura

Şi de o mie de inimi

Astfel legat.

Crucea mea

Mult timp crucea m-a dus

Spre cele patru direcţii cardinale.

Şi astfel am învăţat

Să merg şi să mă orientez prin lume.

După alt timp,

Crucea m-a urcat de la pământ la cer

Şi m-a coborât de la cer până la pământ;

Astfel am învăţat zborul şi căderea.

Au mai trecut ceva timpuri

Şi crucea mi-a arătat mişcarea sa spiralată

Şi am învăţat că sunt pe rând

Şi mai apoi, simultan bărbat şi femeie.

După un timp când am învăţat

Să rămân nemişcat

I-am văzut Centrul.

Şi de atunci am putut

S-o fixez chiar în inima mea.

Acum doar, reunite

Ne-am suprapus

Ca două sacre simboluri.

Umilinţă

În faţa regilor

Se-apleacă obştimea;

În faţa eroilor

Se-apleacă oştirea;

În faţa sfinţilor

Se apleacă cei credincioşi.

În faţa maestrului

Se apleacă cel pregătit.

În faţa lui Dumnezeu

Se pleacă

Cel ce şi-a lăsat inima

Să se-nalţe la El.

Recunoştinţă

Chiar dacă Soarele a răsărit şi apus

De atâtea miliarde de ani

Eu, trecut prin timpuri,

L-am recunoscut

Şi de câte ori, nu i-am mulţumit

Pentru lumina sa ?

Şi poate, luminat de acesta

În atâta mulţime de ani,

Ceva din mine i se datorează

În totalitate lui.

Şi dacă Luna a răsărit şi apus

De atâtea miliarde de ani,

Acelaşi eu, trecut prin timpuri,

Am contemplat-o, nu arareori,

Şi de câte ori, nu i-am mulţumit

Pentru lumina sa ?

Şi poate, luminat de aceasta

În atâta mulţime de ani,

Ceva din mine i se datorează

În totalitate ei.

Nu voi ştii niciodată cât le datorez

Aştrilor mei protectori

Dar ştiu, în inima mea,

Că lumina lor pentru mine

Este tot Darul Tău

Pentru creşterea mea.

Posibilă raţiune divină

Atunci când mă gândesc

La propriul Tău “interes”

Ce te-a făcut să fii mereu

Una cu mine,

Nu pot decât să accept

Că Tu eşti eu

Căci sigur, eu în sine

Nu pot fii decât una cu Tine.

Şi deci Tu de două ori

Mă fericeşti pe mine

Iar eu de două ori

Te fericesc pe Tine.

Admir îndrăgostiţii

Priveşte-l pe cel îndrăgostit

Şi vezi-i bogăţia.

El deţine chiar acum şi aici

Cea mai mare comoară.

Cum ar putea fii el departe

De iubirea sa ?

Răbdare infinită

Interesant este

Că Dumnezeu ne vrea pe toţi.

Fie Rege, fie ţăran,

Sfânt, nebun şi cărturar

Fie femeie, fie bărbat,

Hoţ, tâlhar şi criminal,

Pe toţii ne vrea,

Chiar dacă ai lui suntem

În mii şi miliarde de ani.

Trebuie să recunosc

La modul infinit

Răbdarea Sa !

Viaţă veşnică

Am realizat în sfârşit

Că timpul nu poate exista

Decât ca un prezent Etern.

Căci totul a fost trăit în orice moment ca prezent

Şi va fi trăit în orice moment ca prezent.

Dar oare nu aşa trăiesc îndrăgostiţii ?

O, Doamne, înseamnă că iubirea

Este izvorul nesecat al vieţii veşnice !

Cerere

Dăruieşte-mi Doamne

Puterea adorării Tale neîncetate

Căci astfel, Te voi vedea pretutindeni

Şi chiar în inima mea.

Nectarul Tău

Sorb neîncetat prin toate simţurile

Nectarul ameţitor al adorării tale,

Şi tot ce percep este acum pentru mine,

O nouă cupă ce mă îmbată.

O, Doamne, mi-ai pătruns astfel

În sânge şi-n creier, şi-n fiecare celulă,

Am devenit la rându-mi această licoare

Ce Tu Ţi-o serveşti pe-ndelete.

Dez-iluzie

M-a uimit la Natură

Puterea ei de fascinaţie

Şi de multe ori am fost sedus de ea.

Dar acum, după ce mi-am cucerit

Şi fortificat cetatea

Privesc direct în ochii

Tuturor formelor tale

Ce rămân acum captive ochiului

Ce nu mi-Te mai poate ascunde.

Cerşetori

Privind florile, insectele şi animalele

În existenţa lor naturală,

Nu am întâlnit nici în ape,

Nici pe pământ sau în zbor

Vreo gâză, cât de mică, cerşetor.

Sunt însă mulţi oameni

Care spun ades că iubesc

Dar adevărul cel mai simplu

Este că …cerşesc.

Te rog, Porunceşte !

Aşa cum şi eu sunt ascultat

Ştiu că toate poruncile Tale

Sunt îndată îndeplinite.

Aşa fiind, Te implor,

Spune doar:

“Fie ca această fiinţă umană

Să nu Mă uite niciodată

Şi să mă adore în eternitate”.

Pecetea

Pecetea sfântă a Domniei Tale

Există în toate cele trei lumi;

Şi acest adevăr este pecetluit acum

În inima mea

Cu aceeaşi pecete domnească.

Trezeşte-mă !

Există multe lumi adormite

În care numai Tu eşti cel treaz;

Şi dacă Doamne, mă vei găsi

Bântuind fantomatic în vreuna din ele,

Aminteşte-mi, dă un semn

Fă ceva,

Nu mă lăsa să fiu iar fără Tine.

Inimii mele ce mult i-ar plăcea!

TREZEŞTE-MĂ din nou în ea.

Aş vrea să dansez

Ca un Maestru al dansului

În ritmul mişcărilor Tale

Ai creat Universurile.

Ca un Maestru al cuvântului

Totul s-a înfăptuit la voinţa Ta.

Ca un Maestru al iubirii,

Dragostea Ta le-a unit.

Ca un Maestru al înţelepciunii

Ai lăsat-o ca o comoară

Să fie mereu căutată

Ca cel care o găseşte

Să devină maestru.

Ca Maestru al maeştrilor

Îi înveţi măiestria dansului…

Când voi găsi comoara?

Diamant

Nici un diamant

Nu este atât de preţios

Ca diamantul ales

Al adorării Tale,

Ale cărui raze emană

Splendoarea perfecţiunii

Peste toată Creaţia

Şi îţi ornează coroana.

Parfumul inimii

Lotusul înflorit al inimii

Adoratorilor Tăi

Parfumează cu mireasma lui

Chiar şi pe cei mai murdari

Dintre oameni,

Chiar dacă aceştia nu simt.

Înţelegere

Am înţeles, mai de mult,

Ce înseamnă afirmaţia

“Să mori, înainte de a muri”.

Acum urmăresc

“Să trăiesc, înainte de a trăi”.

Iată cum pot vieţui

Singur cu Tine

În inima mea.

Ceartă-mă !

Mai bine Doamne,

Să mă cerţi

Şi să mă faci să plâng;

În fiecare zi,

Să-mi întorci inima,

Decât să mă ţii

Departe şi separat

De Tine.

Fii atent !

Când cineva se trezeşte

O lume se naşte într-o altă lume.

Când cineva adoarme

O lume moare pentru o altă lume.

Dar este perfect adevărat

Şi următorul fapt:

Când cineva se trezeşte

O lume moare pentru o altă lume.

Când cineva adoarme

O lume se naşte pentru o altă lume.

În ce stare eşti ?

Tot Tu!

O, Doamne, infinit glorioasă

Este manifestarea Ta aici şi acum.

Dar am înţeles Doamne,

Printr-un miracol,

Că la fel de infinit glorioasă

Este manifestarea Ta

În lumea care nu este aşa

Cum este aici şi acum.

Prietenii mei

Aceia ce Te adoră neîncetat

Slăvind şi iubind ce Tu ai creat

Aceştia sunt Doamne

Acei aleşi prieteni ai mei,

Şi de aceea acum

Aprind lumânarea,

…Mă rog pentru ei.

Ospăţ etern

De bucuria recunoaşterii Tale

În inima mea, am chemat la ospăţ

Timpul, cu care petrec

Şi de acum încerc să-l conving

Oferindu-i bucate alese

Precum şi minunate daruri

Din inimă

Să devină fără sfârşit

În bucuria recunoaşterii Tale.

Îngrijirea viei

Dependenţa mea de nectarul sublim

Este o certitudine, aşa încât,

Primăvara, când lumina trezeşte seva

În viţa de vie,

Mă rog să-mi dea recoltă bogată

Care să-mi ajungă până la anul.

Însă, până toamna când voi savura

Toată Lumina coaptă în el,

Îmi curăţ şi auresc cupele.

Identificare

Ştiu că va veni o vreme

Când ne vom privi ochi în ochi

Şi nu vom vedea decât acelaşi lucru:

Eu, pe Tine şi Tu, pe Tine.

Ţintă

Ştiu că atunci

Când Te voi recunoaşte

Simultan şi înăuntru

Şi în afara inimii mele

Orice rugăciune şi

Orice meditaţie va fi de prisos.

Şi Tu te vei Bucura.

Alte lumi

Există o lume în care

Accesul este permis

Numai celor care se îmbracă

Cu raze strălucitoare,

Şi arată, la intrare Perla albastră.

Mulţi dintre ei arată ciudat

Căci poartă pe cap coloana infinitului

Iar fruntea le este despicată de ochi.

Când vorbesc, razele lor se împletesc

Şi luminează miliarde de sfere.

Cu toate acestea, intuiţia îmi spune

Că aici m-aş simţi foarte bine.

Războaie religioase

Mai demult aveam

O nedumerire ce mă obseda:

Când doi oameni afirmă

Şi recunosc că au acelaşi prieten

Care întotdeauna,

Cu iubire şi putere

I-a ajutat pe fiecare

La încercare,

Cum este posibil

Ca ei, între ei

Să se mai certe?

Cum s-ar mai explica proverbul

“Prietenul prietenului meu mi-e prieten ?”

Şi de atunci, în templul inimii mele

Oficiez religia înţelepciunii.

În cerul meu zboară

În cerul meu zboară

Şi cântă mereu

Pasărea curcubeu

Hrănită cu soare;

Unită această splendoare

De seninul şi pacea din El.

Chipul tau

Când îmi amintesc chipul Tău

Ce păstrează pe el

Mireasma parfumului

Trandafirului alb,

Ştiu că iarăşi

Îmi sărută privirea

Lumina Ta răsfrântă din el.

Există o urmă a mea

Există o urmă a mea

În totul

Şi această uimire

Mă face să-mi umplu

Şi să-mi golesc mereu cupa.

Câte feluri de vin

Am băut şi

Totuşi setea mă face

… Să mă caut.

Căutând urmele tale

Căutând urmele tale

Prin nisipurile pustiei,

De câte ori nu am găsit

Apa înverzită,

De dorul de oază.

Căutând urmele tale

Cu-a mea corabie, pe ape,

De câte ori nu mi-a zâmbit

Sclipirea argintie

A stelei din noapte.

Căutând urmele tale

În focul din tăciune,

De câte ori nu mi-am înfrânt

Duşmanii ascunşi

De-al fricii întuneric.

Căutând urmele tale

În aerul ce-l respiram

De câte ori nu am întins

Braţele spre zări

Să le cuprind în zbor.

Şi aşa, de fiecare dată când

Mai găseam câte o urmă

Te ascundeai mai bine.

Dar astăzi, căutând …

Te-am regăsit în mine.

A fost nevoie

De mult, Frumuseţea mi-a zâmbit

Într-un buchet cu flori de câmp

A fost nevoie de ochi

Că să-mi păstrez în suflet

Parfumul dimineţii.

De mult, Iubirea mi-a cântat

Un cer, un zbor, un tril

A fost nevoie s-ascult

Ca să-mi trezesc în suflet

Candoarea de copil.

De mult, Prietenul

Cel bun m-a atins ;

A fost nevoie mâna să întind

Ca să-mi freamăte în piept

Dorul şi iubirea de necuprins.

Binecuvântate sunt

Am început să înţeleg,

Nu de mult,

Cât de binecuvântate sunt

Intrările şi ieşirile Tale

Prin ieşirile şi intrările mele.

O, Doamne !

ShivaRatri

Când Noaptea a băut

Toată cupa de lumină argintie

Şi aceasta a rămas goală,

Pregăteşte-te de sărbătoare

Vinul este mai dulce ca oricând

Bea pentru Lumina aşteptată de Noapte.

E nevoie de hrană

Un îndrăgostit

Creează ca şi tine, O rege,

O lume întreagă de frumuseţi

Şi apoi, ca şi tine

Participă la celebrarea

Propriei sale încoronări.

Dar vistieria lui

Acum este plină.

Nu uita bătrâne rege

Să rămâi îndrăgostit,

Căci mulţimea are nevoie de hrană.

Ce crezi?

Crezi că dacă

Nu o să deschizi

Acea usa

Vei scăpa

De umbra ta?

Şi crezi că dacă

Totuşi o vei deschide

Vei avea curajul

Să rămâi mai mult

În ea?

Şi dacă totuşi

Vei deschide,

Şi vei pătrunde

Şi chiar vei rămâne

Mai mult timp

În ea, crezi că aşa

Va fi în toate

Celelalte sute

De camere ale palatului?

Şi presupunând că

Ai pătruns şi ai văzut

Toată această

Mulţime de camere

Ajuns afară, pe terasa

Superioară a acestui palat

Ce vezi? Nu cumva

Crenelurile

Unui alt palat

Ţi-apar luminate

De zare?

Şi poate de acum

Nu-i aşa?

Vei vrea

Să compari mobila

Şi vei pleca

Într-o vizită.

Ajuns în această situaţie

Trebuie să-ţi amintesc

Că fiecare castel are

Legenda sa ascunsă

Undeva …

Vezi că tocmai ai trecut

Pe lângă ea.

Îmi amintesc când m-ai privit

Îmi amintesc când

Am ridicat prima dată

Mâinile spre cer.

M-ai privit

Şi o stea

Ţi-a curs pe obraz

Şi s-a prelins

Topind …inima mea.

Reintoarcere

Din lunga călătorie

Mă întorc spre casă.

Unde ştiu că mă voi odihni.

Privesc acum orizontul

Ce-mi străluceşte în faţă

Şi de jur împrejur

Aceeaşi Lumină a Ta

Şi mă-ntreb:

La ce se referă

Cuvântul „lume”?

Şi fac acum un popas

În aceeaşi inimă a Ta.

Acesta sunt !

Există clipe când eu sunt

Şi alte clipe când nu sunt;

Apar şi dispar uşor

Ca pe cer, un norişor

Toamna.

Cei care privesc cerul

În acest anotimp

Mă cunosc şi nu vor

De la mine nici

Să mă dau la o parte

Din faţa soarelui

Nici să le aduc ploaia.

De ce te-ar privi ?

Micuţa floare galbenă

Care creşte lângă izvor,

Deşi nu este aşezată

Într-un strat de flori,

Se bucură clipă de clipă

De dragostea Grădinarului.

De ce ar accepta

Să te privească dintr-un ghiveci

Dacă nu semeni cu Grădinarul ?

Cat mai ai pana la ultimul popas?

La marginea unei ape repezi

Stând pe pământ

Şi lângă tine vatra

Cu calul şi şoimul alături

Odihneşti acum cornul

Ce mai devreme învia tăria.

Priveşti pierdut a apei undă

Iar viaţa ei e o privire

Ce nu se mai întoarce,

Iar unda care vine

N-a existat vreodată

Dar vie-i pentru tine

Hrănită de privire.

Pârâul însuşi

Are viaţa unei vetre efemere

Scurt popas la vânătoare.

Cât mai ai

Până la un ultim popas

La marginea acelui ocean

Ce-ţi aşteaptă calm venirea ?

Tu nu dormi niciodată ?

Pentru tâlhar

Noaptea este mama

Care-l acoperă

Şi-i promite

Toate darurile vieţii.

Dar zorii de zi

Îl omoară încet

Peste zi, cu aşteptarea

Promiselor daruri.

Înserarea însă

Trezeşte din nou

Nădejdea

Multiplelor planuri

De chemare

Rapidă a nopţii.

Tâlhar al zilei şi al nopţii

Tu, nu dormi niciodată?

Măcar o clipă

Ai ascultat vreodată

Pacea unui boboc de trandafir

Şi i-ai cules roua de linişte

Dimineaţa ?

Ai privit în unda clară

Viaţa

Unei clipe trecătoare

Ce se ridică la cer

Şi moare

Într-un picur de ploaie?

Dar umilinţa

Unui fulg de zăpadă

Ce cade din cer

În cruce perfectă

Pierind în mister,

Ai simţit-o la el ?

Ai gustat vreodată

Sucul hrănitor

Al pământului

Din bobul de grâu

Ce a înrobit lumina?

Ai zburat vreodată

Cu vulturii

În regatul tăriilor

Şi ai vânat

Umbra pământului?

Ai trăit ziua

Cea înţelepţită

De a ei lumină

Şi noaptea

Iluminată de întuneric ?

Ţi-ai mângâiat

Vreodată chipul

Din oglindă pictat

De lacrima rugăciunii ?

Spune-mi acum sincer:

Când ai de gând

Să te opreşti din drum

Pentru a trăi măcar una din

Aceste şapte clipe ?

Din aceeaşi sămânţă

O singură sămânţa

A înflorit întreaga lume.

Un paradis al Luminii

Cântă măreaţa simfonie

Acela Sunt Eu!

În piatră, în stea

Aceeași armonie.

Cum am cucerit lumea

Mi-am ţesut visele, nu noaptea

Ca păianjenul firava pânză,

Ci ziua privind clipa cu ochiul

Acelui tainic îndrăgostit, fermecat

Şi ameţit în grădina beţiei.

Deşi pânza visului meu

Era atât de delicată

Ea se ţesea mereu şi mereu

Chiar din ea însăşi

Iar comorile mele,

Din zi în zi, creşteau.

Într-o zi, chiar zările mi s-au ascuns

Căci pentru ele, a doua zi

Soarele le-ar fi străpuns

Prin pânza viselor mele

Şi mi le-ar fi supus.

Şi aşa, zi după zi,

Trăind

Vis după vis

Întreaga lume am cuprins

Tainic în inima mea.

Inspiraţie

Îmi las sufletul

Să scrie o poezie

În fiecare zi.

Nu vă speriaţi,

Nu este greu

Căci ea se scrie

Singură mereu.

Eu nu am mai nimic

De făcut, decât

Să fiu o pagină albă.

Explicaţie

Când eram mic,

Cred că, fiind mai aproape

De pământ, ca orice copil mic

Priveam fascinat furnicile.

Şi deseori mă jucam cu ele,

Datorită firii lor prea serioase

Le ridicam bobul de hrană

Cu un fir de iarbă în sus.

Şi trebuie să recunosc

Că şi atunci îmi dădeam seama

De a lor zadarnică agitaţie.

Dar ce mă mira cel mai tare

Era faptul că deşi le „căram

Bobul în spate”, ducându-l deci

Mai aproape,

Ele tot acelaşi lucru făceau

Zilnic, numai de hrană ştiau,

Iar …de jocul meu de copil

Nici că le păsa.

Iată de ce încă,

Multe nu au devenit nici măcar …

Fluturi.

În grădina fericirii

În grădina fericirii

Cea ascunsă

Şi mult căutată

Adesea am intrat,

Căci cheia ei, demult

În mine am aflat.

Odată, cu un singur

Hohot de râs

Am creat la rându-mi

10 Grădini Suspendate

Şi mai apoi soarele

Văzând a mea minune

Mi-a devenit grădinar.

Mai bea odată cu al tău Prieten

Priveşte şi încearcă

Să te amuzi

Căci totul

Este doar …o comedie.

Râzi, surâzi, zâmbeşte

Căci nu te costă nimic

Iar cei ce te văd

Vor avea oricum

… O zi puţin mai bună.

N-o lua chiar

Atât de personal

Şi dacă nu poţi să fii

Chiar spontan

Du-te şi toarnă-ţi în cupă

Vinul acela de soi

Pe care l-ai mai băut

La aceea întâlnire în doi,

De care mi-ai spus…

Şi cheamă-ți Prietenul cel bun…

Renaşteri

Astăzi, ca şi altă dată,

În acest război al nimănui

Contra nimănui,

De fapt,

Al tău contra ta

Şi a lui contra lui,

Şi a voastră contra voastră

Sau în toate celelalte multe

Alte lupte

Care se poartă

Iarăşi aţi fost distruşi.

Dacă mai trăieşte cineva

Să facă bine şi să o ia de la capăt

Sunt atâtea feluri de rugăciuni…

Nu ştiu ce va avea de gând Grădinarul

Ţi-au fost dăruite multe flori

Dar tu ai luat Buchetul întreg

Şi l-ai mirosit.

Apoi l-ai pus într-o glastră.

Ce ? Credeai că o să poţi simţi

Mlădierea lăcrămioarei

Sub tulpina trandafirului

Precum şi şoaptele lor de iubire ?

Sau roua ce le stropise pe toate

Lalele, margarete,

Crini, brânduşe şi violete

Şi multe alte sute

Puteai să o simţi cum le unise

Pe toate, aşa cum cuprinzi

Cu trupul, al trupului nectar?

Iar despre forma perfectă,

Veşmântul, culoarea şi

Parfumul fiecăreia

Dintre aceste sublime prinţese

Cu care ţi-ar fi plăcut

Să faci dragoste,

De sute de ori,

Câte dintre toate acestea

Te-au atras pentru ca

Să începi cu răbdare

Răsădirea lor în grădină ?

Mă uit la ţarina-ţi împrejmuită

Şi nu văd nici măcar iarbă

Ce să vorbesc de vreo floare?

Nu ştiu, zău,

Ce va avea de gând Grădinarul.

Cu un asemenea ucenic !

Ratare

De când ai primit moştenirea

Acelei corăbii zvelte şi iuţi

Te-ai aventurat adeseori

Să navighezi în ape tulburi.

Direcţia ai pierdut-o foarte uşor

Şi, pe marea agitată de furtună

Chiar barca de salvare

La vântul cel puternic,

Deşi strâns ancorată

De a ta speranţă, s-a pierdut

În negura furtunii.

Singur rămas, fără cârmă

Şi pânze, fără hrană şi vin

Te simţi ca piratul trădat

Şi atacat de ceilalţi piraţi.

Şi ce te supără

Cel mai mult este că

Nimeni, din lumea nouă,

Nu va cunoaşte povestea

…Unui pirat notoriu.

Rătăcit şi flămând,

Întristat la gândul morţii

Fă măcar acum un jurământ:

Că data viitoare

Nu te vei mai juca de-a piratul.

Trezeşte-te!

Eşti sigur că te-ai prins bine

Cu aceste lanţuri groase

De mâini şi de picioare

Într-o cameră ascunsă

Din adăpostul tău subteran

Proiectat să reziste câteva mii de ani ?

Şi hrana cu multe vitamine

Şi zecile de mii de vinuri fine

Casete şi filme, păpuşi şi ţigarete,

Jocuri discrete, arme, baghete,

Eşti sigur că-ţi vor ajunge

Să-ţi facă viaţa mai uşoară

Şi Timpul

Să nu-l mai simţi că zboară ?

Oare uşile oţelite şi gărzile tale

Înarmate crezi că vor putea opri

Furia şi disperarea celor

Care până mai ieri le refuzai

Arogant chiar şi dreptul de a fi ?

Spune-mi acum, când lumea

Ţi se prăbuşeşte, mai crezi

Că vei mai putea dormi

Încă un veac

Al tău stupid coşmar?

Trezeşte-te ! Căci Timpul

Nu mai este de partea ta.

Porumbelul cel alb se apropie

Şi trâmbiţa sună

Cântarea cântărilor.

Vis iluzoriu

În această lume unde dormi

Înrobit prin simţuri de iluzii,

În petreceri şi dorinţe desuete

Unde banul şi mărirea

Au ajuns să te îmbete,

Într-o lume în care alţii

Tot îţi cântă la ureche

Şi te-nvaţă dansul lor

De păpuşi marionete

De-ai ajuns să uiţi de tine,

De-ale inimii regrete.

Spune-mi mie astăzi :

Viitorul fi-va-ţi oare luminos ?

Te trezeşte aşadar din visarea

Neputinţei de-a fi Rege.

Mă bucur pentru tine

Te priveam atent de ceva timp

Simţeam că ceva

Nu mai era chiar în ordine;

Erai mai mult pe gânduri

Şi răbufneai mai des,

Când nu înţelegeai.

Şi într-o bună zi,

„Minunea” s-a petrecut:

Ai strigat cu toată puterea,

Cei de faţă chiar spun că ai urlat

„NNUUU” !!!

Doar un singur cuvânt

Şi i-ai redus pe toţi la tăcere,

Într-o clipă

Totul se liniştise.

Chiar şi ei, cei de faţă

Au rămas câteva momente bune

Suspendaţi

Şi pot spune chiar şocaţi

De această „surpriză”.

Sigur că după aceia şi-au revenit

Şi au început iarăşi cu prostiile.

Dar pentru tine, acest moment,

Această singură clipă,

Trebuie să recunosc,

Te-a transformat complet.

Ai ales, în sfârşit,

Să nu mai vrei

Să joci jocul acela stupid

Acelaşi joc,

Cu aceleaşi reguli prosteşti

Pe care nimeni

Nu mai ştie cine le-a inventat.

De-atunci, aşa cum îţi spun,

Eşti complet altul.

Iată de ce, mă bucur acum

Că de fiecare dată

Când îţi fac cu mâna

Ai timp şi-mi răspunzi cu un gest.

Şi …chiar îmi zâmbeşti.

Dacă ai fii atent mai departe

Ai vedea multe lucruri noi

Şi chiar şi pe ei, da…

Chiar i-ai putea ierta pentru

Ceea ce nu ţi-au făcut încă…

Deşi atât de mult ai fi vrut.

Căci:

Ţi-au cerut să le fii prieten

Dar nu te-au învăţat,

Cum să fii chiar tu prieten;

Ţi-au cerut bani

Dar nu te-au învăţat cum să-i dai

Ca să nu le faci rău;

Ţi-au cerut să-i înveţi

Dar nu te-au învăţat cum să o faci

Ca să poată să-şi amintească;

Ţi-au cerut să-i iubeşti

Dar nu ţi-au întins mâinile

Să-ţi întoarcă inima;

Ţi-au cerut să-i vindeci

Dar continuau să bea otravă

Şi nu te lăsau să-i operezi;

Ţi-au cerut să le fii Rege

Dar nu te-au ascultat

Şi n-au pornit la luptă, fiind laşi;

Şi Înţelept ţi-au cerut

Să le fii

Dar nu mai veneau

Nici măcar să te-ntrebe

Iar copii lor, nici nu ştiau că exişti;

Ţi-au cerut să zbori

Să le aduci lumină

Dar de mult îţi tăiaseră aripile;

Şi aşa ne întoarcem

La jocul acela stupid

Despre care înainte-ţi vorbeam.

Iartă-i oricum, căci nu ştiau ce fac

Nici cei care-ţi făceau ,

Nici cei care nu-ţi făceau ceva.

Nici cei care-ţi cereau,

Nici cei care nu-ţi cereau ceva.

Iartă-i oricum.

Aştept cu răbdare Momentul:

Când vei spune:

„DDAAAAA”.

Şi atunci vei vedea

Că există şi-un altfel de joc.

Până atunci…

Te privesc cu atenţie.

Şi pot să-ţi spun

Că mă bucur pentru tine

În inima mea.

Învăţ

Încep timid să învăţ

Cum să găsesc fără să caut.

Aceasta depăşeşte ceea ce

Şi tu aflaseşi mai demult

Şi anume :

Că trebuie să cauţi pentru a găsi.

Dificultatea este să-mi

Pot reaminti mereu

Ce m-a învăţat

Inima mea

Şi anume: că am deja

În ea tot ceea ce caut.

Lămuriri

Te întreb:

Cum poţi să crezi că o umbră

Ar putea dansa cu un Soare

Şi să rămână în viaţă

Dacă nu i s-ar abandona complet

Pe parcursul întregii zile

De la răsărit şi până la apus ?

Şi ucenicul răspunse:

Bag seamă că iar

Îmi vorbeşti despre iluminare.

Nu, i-am răspuns

Vorbesc despre dans.

De atunci,

Dansul său rotitor

Nu a mai fost întrerupt.

Şi dacă …

În ochi şi în foc

În oglindă şi stele

În apă şi cer

Cristale şi nori

Aceeaşi lumină

Apare şi piere.

Şi dacă totuşi într-o zi

Toate acestea n-ar mai fi

Lumina oare s-ar topi ?

Ar plânge oare după ele

Şi dorul ar stinge-o

Încet, încet…,

După o vreme ?

Aceste fapte, deşi par,

A fi toate peste fire,

Nu mă sperie, de fel.

Îmi rămâne bine ascunsă

Perla ce-ai zidit-o în mine

La începuturi.

Ea se aprinde şi-mi scânteie

Şoapta dorului din Sine…

Taina de a ilumina.

Meditaţii

Cel ce-şi apără viaţa

Şi-o va pierde

Dar cel ce şi-o câştigă

Neluptând pentru ea

Nu o va pierde

Căci timpul,

Acum,

Este de partea sa.

X

Adevărata rodnicie a efortului tău

Te recrează în mod constant

Căci îţi oferă însăşi seva tainică a vieţii

Ca hrană sufletului.

X

Rămâi deschis şi atent

Pentru aţi observa unicitatea

Propriei călătorii spiralate.

X

Pentru a putea zbura

Nu este suficient să ai aripi.

Trebuie să vrei să cucereşti spaţiul.

X

Vrei să ştii ce-ţi spun stelele din cer ?

Ascultă cu atenţie pământul înstelat

…Cu suflete.

X

O singură clipă adevărată

Te poate face să scrutezi eternitatea.

O singură pătrundere dincolo…

Şi ştii că poţi trăi veşnic.

X

De ce îţi este frică de singurătate ?

Nu este ea cea care te descoperă

Pe tine ca bun prieten ţie însuţi ?

Şi când începi să o petreci,

Nu ea, îţi descoperă taina

Inexistenţei ei ?

Fii liniştit !

Căci niciodată nu vei putea fi singur

Petrecând în singurătate cu inima ta.

X

Cum aştepţi ?

Stând pe loc

Sau alergând cu braţele întinse

Către cel pe care-l aştepţi ?

X

Cum te rogi?

Cerând şi implorând

Sau dăruind pe Dumnezeu ?

X

Cine eşti tu cu adevărat în cele două clipe?

Cel credincios sau cel lipsit de credinţă

Cel curajos sau cel fricos

Cel bun sau cel rău

Cel ce iubeşte sau cel ce urăşte

Cel viteaz sau cel laş,

Cel cu sufletul îndulcit de virtuţi

Sau cel golit prin patimă şi viciu ?

Răspunde-ţi sincer ţie însuţi mai întâi

Înainte de a-i întreba pe ceilalţi,

Pentru a le înţelege răspunsurile.

X

Iubeşte mai întâi

Înainte de a aştepta venirea iubirii.

Căci Soarele luminează

Și apoi fructul se părguie.

X

De două ori în aceeaşi apă

Nu poţi călca ;

De două ori în acelaşi aer

Nu poţi zbura ;

Pe acelaşi nisip fin

De două ori nu poţi călca

Şi dacă meditezi mai profund

Totul este unic şi irepetabil

În aici şi acum.

Şi atunci de ce crezi

Că oamenii sunt mereu aceeiaşi ?

Oricum, dacă nu întelegi ce spun,

Măcar roagă-te altfel !

X

Chiar dacă îţi este mai uşor în lume

Ştiind de Dumnezeu

Păzeşte-te de tine,

Veghează-i pe oameni

Şi atrage-i pe îngeri.

Nemurire

Trăieşte ca frunza

Legată de ramură,

Strânsă de tulpină,

Legată-n rădăcină.

Înfiptă în pământul

Stropit de ploaia

Ce cade din cer

Adusă de vântul

Ce te răcoreşte

Şi-ţi dă puterea să te eliberezi

…Toamna

Pentru a zbura cu el

De la cer la pământ

Şi a-i cânta

Împreună cu alte frunze

Simfonia paşilor ce trec

Prin grădină.

Până într-o zi

Cu toţii am iubit sau am crezut că iubeam

Cu toţii am făcut dragoste sau credeam

Cu toţii am vrut să fim sănătoşi şi mai fericiţi

Şi ne străduiam sau doar credeam

Că merităm tot ceea ce este mai bun

Şi mai frumos în această lume.

… Dar timpul trecea

Şi spaţiul din noi nu aducea nemişcarea.

Până într-o zi,

Când ţi-ai luat inima în mâini

Şi ai mângâiat-o.

M-ai regăsit

Sunt iarăşi îndrăgostit !

Am fost fascinat

Şi apoi sedus

Într-o singură noapte

Şi aceea fără de Lună

Când mi-ai arătat

Chipul Tău.

Erai suficient de aproape

Ca să-Ţi zăresc zâmbetul

Şi privirea, chiar dacă meditam.

Într-o străfulgerare am realizat

Că deşi era întuneric,

În liniştea din veac,

Tu mă regăseai.

Am plâns apoi de fericire

Cu lacrima unui val,

Întors de la ţărm,

Înapoi spre ocean.

Ce bine că suntem … iar …noi !

De ce gol?

Goliciunea mea,

Ca să nu spun nudismul meu

Este

De o cu totul altă factură

Şi nu este de loc o obsesie

Şi nici pe de parte

O simplă exhibare.

Ci chiar o

Metodă simplă de

…Eliberare.

Este felul meu de a mă goli

Pentru a mă putea umple apoi

Cu întreaga frumuseţe

A oceanului scăldat

De lumina unor zori

Mereu aprinşi

Şi care, la rândul lor,

Goi,

Dar plini de Lumină

Îmi scaldă frumuseţea.

Mulţi mă arată cu degetul

Dar eu sunt de mult în ocean.

Ultima noapte cu Maya

Această noapte

Va fi chiar ultima

În braţele tale

Atât de dulci,

Seducătoare porunci.

Îţi spun că

Lanţul de aur

Ce mi l-ai dat

Să îl port pe vecie

A fost rupt.

Şi totuşi…

Când privesc ochii tăi

Înţeleg stelele ce se uimesc

De lumina din ei.

De mult, … cândva,

Un luceafăr cădea

Şi se stingea

Din dorul de ei.

Din trupul tău ies acum

Ca un bărbat renăscut

Căci din noaptea aceasta

Sfântă, doar Eu rămân,

Şi-un tainic sărut.

Mă ridic acum

Spre locul din bolta senină

Şi acolo mă duc să petrec

Cu Luceafărul meu, în Lumină.

Propunere în răsărit

Al sorţii mele fir

În noapte împletit

De multe ori greşit,

De-a minţii întunecată vrajă

De nodurile sale,

Te rog, O, Doamne,

Acum în răsărit

Ascultă-mă :

Prin darul ce mi-ai dat

De a alege

Îţi propun

Ca el, să se dezlege.

Fii gata să lupți

Zboară cu vulturii

În tăria cerului

Şi nu-ţi fie frică că vei fi vânat.

Dacă zbori aidoma lor.

Împinge-ţi corabia în larg

Evită naufragiul ratării.

Şi chiar dacă vei muri

Vei simţi ce-nseamnă oceanul.

Străbate deşertul

Cu această slabă cămilă,

Căci altfel, nu vei afla niciodată

Despre ce întindere îţi vorbesc.

Acceptă lupta în arenă

Cu leul sălbatic

Şi nu te teme

Chiar dacă vei fi rănit.

În faţa mulţimii

Rămâi ca un Rege

A poporului lege

De neînfrânt.

Dar mai presus de acestea

Fii gata să lupţi

Să-ți cucerești inima

Chiar pe acest pământ.

Atenţie la Regi şi Nebuni !

Există în lume doar regi şi nebuni

Căci amândouă aceste figuri

Au suveranitatea lor.

Având regate mai mari sau mai mici

Făcând nebunii mai mari sau mai mici

Cei doi şi-au împărţit lumea

Pe tabla lor stupidă de şah.

Căci s-au înţeles de la începutul timpurilor

Să ne păcălească cu regatele şi nebuniile lor.

Există însă şi pentru ei momentul ridicol

Când dintre ei se ridică, e adevărat,

Nu prea des, un personaj mai aparte, ales

Ce le vorbeşte şi îi arată în adevărata lumină.

El este când Rege al Regilor, când Nebunul nebunilor

Când Regele Nebunilor, când Nebunul Regilor

Şi dacă nu este rapid eliminat din joc,

De cei mulţi, regi şi nebuni

Schimbă faţeta tablei de şah.

De altfel, aceasta este şi caracteristica sa:

Cu multă uşurinţă se arată a fi pe rând

Sau simultan, una sau alta dintre aceste firi.

Iată deci care este înţelepciunea sa.

De aceea, lui i se mai spune Înţeleptul.

Şi dacă acesta nu ar fi cel ce este

Lumea nu ar putea exista

Guvernată doar

De regi şi nebuni.

Caută-l cât mai ai timp

Şi stai de vorbă cu el

Atunci, în scurtul timp

În care apare.

Fii atent, urmăreşte-l

Chiar dacă ar fi

Să străbaţi tabla întreagă

Căci regi şi nebuni

Te vor în ogradă.

Nu-mi este ruşine

Într-o lume pe care o iubesc

Nu-mi este ruşine de stările

Ce le trăiesc şi le şoptesc

Inimii mele

Atunci când sărut un trandafir

Sau mă las mângâiat de libelulă.

Este o lume pe care o iubesc

Şi de aceea îndrăznesc

Să vorbesc despre îngeri

Ce ne vestesc

Lumina printr-un fulger.

Mă rog în sinea-mi

Ca poarta să se deschidă mai larg

Iar dacă nu, măcar fereastra

Prin care să intre Lumina

Din Împărăţia Porumbelului Alb

Şi fie ca Slava-i să renască dorinţa

De a fi din nou, cu toţii, copii.

Pentru că iubesc

Pentru că iubesc

Pot să sap în deşert după apă

Chiar dacă

Încă nimeni n-a cerut-o

Căci ştiu că vor veni.

Pentru că iubesc

O oaste întreagă pot

Să-narmez

Cu suliţe cruci

Purtate în piept;

Iar dacă nu-i de-ajuns

Cu oşti îngereşti

Mă aliez

Să vă sfidez

Ignoranţa.

Pentru că iubesc

Nu-mi este teamă de nimeni

Căci inima mi-e înger de pază

În lumile voastre de groază.

Pentru că iubesc

Urc acum piscurile

Căci cântecul zărilor

Numai de acolo se cântă.

Pentru că iubesc

Mă plec depărtărilor

Ce ochiul fixează

Şi vultur din ceruri

Le dărui de pază.

Pentru că iubesc

Să mă plimb pe pământ

Atunci când merg

Păşesc cu grija

Micilor fraţi.

Pentru că iubesc

Îmi place

Să mă trezesc noaptea

Şi să veghez cerurile

Când pământul se culcă.

Pentru că iubesc

Nu mă grăbesc să înghit

Nemestecat bobul de grâu.

Podoaba de viaţă

A spicului aur.

Pentru că iubesc

Nu-mi ţin florile în glastră

Şi nici păsările în colivii.

Pentru că iubesc

Caii mei aleargă liber

Şi uneori vor să zboare

Ca vântul pentru mine.

Pentru că iubesc

Ceea ce puteţi deveni

Îmi place să mă joc cu voi

De când sunteţi copii.

Pentru că iubesc

Supremele taine

Mă închin

Şi mă rog în suflet

Să le sfinţim.

Pentru că iubesc

În oceanul de doruri

Tânjesc

Ca numai al inimii dor

Să mă farmece

… Să mor.

Pentru că iubesc

Grădina cea verde

Primăvara îi tai uscăturile;

Şi o plivesc.

Pentru că iubesc

Mă îmbrăţişez adesea cu copacii

Şi le recit florilor

Poeme de dor.

Pentru că iubesc

Am învăţat cum să mă rog

Ca lacrimile mele

Să ajungă la cer.

Pentru că iubesc

Să iubesc

Mă las absorbit

În Oceanul veşniciei.

Hrana mea

Dimineaţa beau

Un singur pahar din

Lumina neîncepută

A zărilor,

La prânz mănânc

Întreaga farfurie

Cu seminţe solare,

Iar seara sorb

Nectarul din cornul lunar.

La miezul nopţii,

Pe terasa lumii

Mă întind sub stele

Și savurez vinul inimii mele.

Caută un magic inel

În inelul cu spumă

Toţi am suflat

Dar nici unul dintre noi

Nu s-a ridicat

La cer

Cu balonul de săpun

Dar, am sperat.

De ce acum

Nu mai crezi

Că ar putea exista

Un alt magic inel

Prin care

Odată intrat în el

Să ajungi sigur la cer ?

Uită-te mai adânc

Căci inelul nu-i orice fier

Ce se află pe o cale.

El este ascuns

Ca un tainic mister,

Pornește odată şi-l află !

Micilor mei prieteni de joacă

Castele de nisip

Ai făcut şi tu şi eu

Atunci când eram mici.

Dar în timp ce tu le făceai

Şi de multe ori le dărâmai,

Eu speram să dureze şi

Uneori, chiar a doua zi

Pe cele care nu se fărâmaseră

Le ridicam tot mai sus

Şi le întăream.

Iar cu celelalte

… O luam de la început.

Parcă de atunci ştiam

Că un bun arhitect

Nu se dezlipeşte de construcţia sa.

O să îmi spui că fiecare copil

Are jucăriile, jocurile

Şi fanteziile lui,

Dar cum poţi să crezi

Că cine nu perseverează

Construind un mic castel de nisip

Ar putea construi

Vreodată o măreaţă cetate ?

De ce te feresti?

De ce te fereşti când plouă,

De ce te grăbeşti ?

Căci tot acolo vei ajunge.

Rămâi şi dansează în ploaie

Fii vesel sub picuri,

Căci apa niciodată nu străpunge.

Lasă-i apoi obrazul să-ţi mângâie

Coboară încet capul pe spate

Şi priveşte-i în ochi, ascultă-i cu geana

Topită de dor

Cum se amestecă în lacrimă.

Şi dacă de haine apoi

Te dezbraci

Scufundat în patul de ploaie

Cu mii de iubite dansând

Pe trupu-ţi scânteie în aer,

Să nu te simţi nicicum ruşinat:

Abia acum ai îmbrăcat

…Haina cea nouă.

Atunci, de ce ?

O floare bine aleasă

Poate ţine locul multor cuvinte.

Şi atunci de ce

Nu-ţi parfumezi măcar vorbele

Cu câteva petale de trandafir ?

Un zâmbet simplu dar sincer

Poate ţine locul oricărei afirmaţii.

Şi atunci de ce

Urmăreşti să-ţi impui vorbele

În loc să zâmbeşti ?

O mână caldă şi întinsă

Poate ţine locul oricărui baston

Şi atunci de ce

Ţi le ţii mereu ocupate ?

O muzică bine aleasă

Poate să spună mai mult despre tine

Şi atunci de ce

Nu-ţi antrenezi urechea muzicală ?

A vorbi înţelept

Este cu mult mai greu decât a tăcea,

Şi atunci de ce

Nu înveţi mai întâi să taci mai des.

O viaţă trăită în mod înţelept

Face cu mult mai mult

Decât o mie de vieţi risipite în vânt.

Şi atunci de ce

…Nu te aduni ?

O singură rugăciune profundă

Rostită într-o singură viaţă

Te înalţă la ceruri mai mult

Decât zeci de conferinţe

Despre cer şi pământ,

Şi atunci de ce

Nu te aşezi măcar în genunchi ?

Spune-mi

Ai primit destul credit la început

Cât să-ţi ajungă

Să cumperi o corabie, să o echipezi,

Şi să porneşti în călătorie spre Insula Comorii.

Nu ţi s-a cerut decât să ajungi acolo,

Să iei comoara şi să te bucuri tu şi toţi ceilalţi

De noua ta viaţă.

Dar, corabia ţi s-a stricat şi echipajul

A fost decimat în luptele cu piraţii,

Proviziile de mult s-au pierdut,

Iar noaptea rătăcirii continuă.

Spune-mi, cine este de vină

Că nu ai ştiut să navighezi ?

Povestea unui om liber

Un om liber vorbea

Într-o piaţă dintr-o cetate

Unui sclav tânăr dar obosit

Ce într-o margine de drum

Aşezat, se odihnea.

Şi-l întreba:

De ce serveşti ca sclav

Domniile celor cinci prinţi ?

Nu ştii că regelui, acum exilat

Nu-i plăcea tirania în regat ?

Du-te cum şi eu am făcut

De-l caută şi vorbeşte cu el

Căci viaţa liberă-ţi va fi

Când Perla Albastră îţi va dărui.

Ia seama la drum

De pleci în căutarea sa

Şi nu te-nsoţii cu oricine

Căci trădarea e mare acum.

Vezi că s-a ascuns de lume

Şi nu vorbeşte nimănui

Iar în gura peşterii păzeşte

Leul ce-i copil al lui.

Locul unde viaţa simplă îşi duce

Este retras în miez de stâncă

Şi doar vulturii-n zbor urcă

Ca să-l vadă pe bătrân

Înainte să se culce.

Ridicându-se din praful

Ostenelii şi uitării,

Amintindu-şi bunătatea

Singurului suveran

Ce îndulcise câţiva ani

Viaţa celor din popor,

Amintindu-şi cu tristeţe

Soarta sa şi viaţa-i grea

Se porni la drum cu gândul:

« Să mă duc. Cine ştie ?

Poate îl voi revedea. »

Zi după zi,

Cărări mai ascunse de om

Paşii săi se căzneau să străbată

Şi-ntr-o zi fiară, într-o noapte om

Au vrut să-l omoare,

Totuşi, steaua sa

I-a fost protectoare.

De mult, în pribegie,

Orice urmă de om dispăruse

Şi drumul urca ori

Se ascundea în prăpăstii.

Puterea-i slăbea

Şi, în pustia pietroasă

Nădejde şi lacrimi

Erau al său foc

În noaptea geroasă.

Trecură luni de când

La rându-i din lume plecase

Şi rătăcea prin munte

Dar simţea după urme

O fiară ce-l atrăgea

În locuri din ce în ce mai abrupte

Şi, în seara aceea pe vârf,

Ospătă cu un vultur.

În noaptea adâncă luminată de foc,

În golul dintre stâncă şi cer, el se rugă

Cu braţele întinse să cuprindă tăria

Să fie liber de acum şi-n veşnicie.

Şi când din rugă s-a trezit,

În suflet uşurare.

Privind în faţă, lângă foc

Şedea Leul cel mare.

Iar lângă Leul cel teribil,

În haină albă ca un sfânt

Bătrânul rege îl privea acum aievea,

Căci îl văzuse de trei nopţi în gând.

Atunci, în noaptea albită

De puterea tăriei trezite de rugă

La graniţa dintre noapte şi zi

Pe vârful dintre cer şi pământ

Bătrânul Rege îi dărui Perla Albastră

Şi-i spuse:

Credinţa ta te-a eliberat

De-a pururi din sclavie

Vei fi de azi un Domn

Al sufletelor vii.

Păstrează această Perlă

Şi dăruieşte-o

Doar celor ce urcă aici

Şi liberi vor să fie.

Întoarce-te acum om liber

Şi rege în ţara de unde ai venit

Poartă cu tine în veci

Puterea Luminii cea sfinte.

Lumânare

În noaptea tăcerii vegheat

De a Luminii umbră

Cu tine aici se ruga

Acelaşi prieten de noapte.

Multe nopţi l-ai încercat

Să vezi de veghează

Cu tine alături

Şi deseori privindu-l,

I-ai văzut lacrima.

Când ochiului îi era greu

Să se întoarcă în Sine

Cu lumina din el,

Vegheat continuu erai

De lumina din flacără

Când dorul de tine

Te făcea să te scufunzi

Simţeai văpaia

Unei alte inimi arzând.

Ce îţi topea lacrima.

Cu adevărat ai avut

În nopţile de veghe

Un prieten.

…Lumină arzând

Într-o flacără.

Seara pe lac

Lacul te privea

Ca şi pe ceilalţi ce odihneau

Seara pe malurile sale.

Şi în ochiul său,

Apăreau din ce în ce mai clar,

Pe măsură ce se liniştea,

Chipurile norilor întârziaţi,

Conurile pădurii de brazi,

Şi chiar alţi copaci erau văzuţi,

Mai mult sau mai puţin, aliniaţi,

Zborul unui şoim în ochiul lui de cer,

Şi chiar tăcerea se putea citi

Pe faţa sa neîncreţită

De acele vălurele mii,

Care seara se vorbiră

Să nu ducă

Ale vântului solii.

Întorcându-i privirea

Te-ai văzut privit

De toţi şi de toate

Dar te-ai adâncit cu simţirea

În ochiul de lebădă,

Ce-şi curgea tainic privirea

Pe ochiul verde al lacului ce privea

Ochiul de şoim ce zbura

Pe ochiul de cer,

…Din inima ta, ce privea

…Lumina din ea.

Nu vorbi

Fii atent,

Concentrează-ţi privirea

Şi nu vorbi încă

Despre ceea ce este invizibil.

Dacă îţi apare în faţă

Flacăra unei lumânări

Încă nu poţi vorbi despre foc

Dacă nu te laşi ars de el.

Mai bine ascultă lumânarea

Cum curge topită în

Lumina din el.

Sărbătoarea Domnului

O singură inimă

Şi-a cântat dorul de a fi

Mai mulţi dumnezei

Şi a explodat în miriade

De diamante.

Pământul le-a adunat

Cu sfinţenie ca pe o comoară

A rugat apa să le spele

Şi focul să le mângâie cu strălucire

Pentru a le face să păstreze

Amintirea luminii.

Şi apoi a chemat vântul să

Danseze printre ele

Ca ritmul lui să trezească

Suflul amintirii.

După acestea le-a separat

Şi le-a înveşmântat

În taina luminii ascunse.

Din când în când

Viaţa micilor diamante

Se face simţită

Printr-o sclipire,

Printr-o vibraţie,

Ceea ce le schimbă

Din ce în ce mai mult culoarea.

Când unul dintre ele începe să cânte

Dorul curcubeului de a fi alb

Domnul inimilor se pregăteşte căci,

Sărbătoarea dumnezeirii poate începe.

Petrecerea lui se încheie

Cu jocul de artificii

Când inima explodează

Pe bolta cerului

…Mii de diamante.

Te văd

Te văd, deşi n-ai nici un chip

În chipurile toate,

Te văd, cum mă priveşti

Din lucrurile moarte,

Te văd cum mă priveşti

Din oameni îmbrăcaţi

De tainice lumini

Şi întunecate scuturi;

Te văd cum mă priveşti

Din stele ce clipesc

Când bolta prea senină

Hotar al viziunii mi-e

Ce sufletul mi-alină.

Şi astfel ştiu c-alături eşti

De mine întotdeauna.

Simţirea mea acum o creşti

Şi plâng în fericirea

Cu Tine de-a fi una.

Nimic nu trebuie pierdut

Am ajuns să înţeleg

Că nimic din ceea ce trăiesc

Nu trebuie pierdut

În negura uitării.

Când mă întreabă unde eşti,

Cum le-aş putea răspunde

Cunoscuţilor mei,

Pentru a putea fi crezut,

Dacă aş uita că încă o zi,

Am mai văzut cu ochii mei,

Prin voia Ta

Lumina ce se ascunde în ei.

Cum aş putea, să le explic,

Dacă aş uita

Că ceea ce ei văd şi aud

Simt şi miros

Nu este doar o mâncare

Ce nu Te conţine prin formă,

Culoare, miros şi savoare.

Cum aş putea să le cânt

Pentru ca ei, să înceapă

Să uite de ei

Dacă nu mi-aş aminti

Dansul ce mi-a înflăcărat inima ?

De ce aţi uitat?

Simt că nu vă spun nimic

Şi că toată vorbirea aceasta

Este fără nici un sens

Dacă nu repet cu voce tare

Şi nu scriu pe albul de hârtie

Ale inimii sublime şoapte

Ce în suflet sunt gravate

Într-o lacrimă, de El.

Degeaba vă privesc

Şi nu are rost să vă ascult

Dacă tot ceea ce îmi arătaţi

Şi tot ceea ce-mi spuneţi

Vă face să uitaţi

De bolta prea senină

A inimii,

Sublim regat

Al îndumnezeirii.

De ce aţi uitat

De-al veşniciei Împărat ?

Primenire

După ce pământul s-a cutremurat

Şi apele umflate s-au înroşit

De flăcările purtate

De vânturile întregului spaţiu

Din inima mea,

Atunci de-abia

Totul a fost golit

Şi primenit

Pentru venirea Ta.

Aşa am ştiut

Am zburat împreună cu fluturii

Să fiu primul care să mă aşez

Printre cosiţele tale

Şi, fericit am sorbit lumina

Tuturor florilor

Ce te-au făcut, privindu-le

Să le zâmbeşti.

Aşa am ştiut că între ele

Tu eşti Regina.

Am răsărit pentru tine

Împreună cu razele soarelui

Şi m-am scăldat primul

În oceanul ochilor tăi

Şi fericit am cuprins toate valurile

Ce te-au făcut, privindu-le

Să le zâmbeşti.

Aşa am ştiut că între ele

Tu eşti Regina.

Am fost prima tăcere

A lacului din înserare

Ce te aştepta ca pe o lebădă albă

Să-i binecuvântezi lucirea

Şi, fericit am primit mângâierea

Ce te-a făcut privindu-mă

Să îmi zâmbeşti.

Aşa am ştiut

Că tu îmi eşti Regina.

Primul sărut

Pe sub castanii liniştiţi

De la şosea, tăcuţi,

Adesea ne plimbam

Spre înserare.

Îmi amintesc ca şi acum

Când primul tău sărut,

Şi prima mângâiere

În inimă, o perlă a născut.

Şi în fiecare îmbrăţişare,

Tot privind-o, ne înălţam

Pe a dorului cărare

Iubind tăcuţi a inimii visare.

Mereu cuceritoare

Şi când eşti lângă mine

Sau iar plecată-n lume;

Şi când sunt lângă tine

Sau iar plecat din lume,

Mereu cuceritoare

Apari tărâmurilor mele.

În visul ce creeata-m

Din cântul cel etern

Al clipei mângâiate

De-a inimii aripe,

Te regăsesc mereu

Cu acelaşi chip : Zeiţa

Ce-a cucerit o lume

…Şi un zeu.

Un singur lucru bun de făcut

Unde îţi este speranţa

Rătăcitor al deşertului ?

De ce uiţi că pasul tău

Mişcă încă nisipul

Ce acoperă pământul

Ce-ţi poartă setea ?

Unde vei găsi apa vieţii

Dacă nu aici,

În acest pământ frământat

Cu pumnii răscolitori

Ai nădejdii viitoarei oaze ?

Şi tu naufragiat

Rătăcitor al oceanului ?

De ce uiţi dintre valuri

Să priveşti cerul

Ce-ţi ascunde

Steaua călăuzitoare ?

Unde şi cum vei găsi răsăritul

Dacă nu aici,

În acest ocean frământat

De-al sclaviei val

Ce te poartă cu el.

Şi voi toţi, prinţi nebuni

Ce vă pierdeţi zilnic în uitări ?

Cum vă veţi regăsi curtea şi regatul

Din care v-aţi exilat

Dacă vă îndepărtaţi de poarta grădinii

Unde este veşnic înflorit trandafirul.

Voi toţi cei care rătăciţi,

Pe pământ, pe ape,

În flăcări şi aer, pe soare

Sau pe alte planete,

STOP !

Rămâne-ţi cu toţii pe loc !

Aveţi doar un singur lucru

Bun de făcut :

Amintiţi-vă doar de Sine !

Cuceritorul

Când ai venit mi-ai spus

Că vrei să înveţi să lupţi

Pentru a putea ajunge

Să cucereşti lumea.

Te-a supărat când

La prima lecţie

Te-am trimis în grădină

Să te plimbi o zi întreagă

Şi să-mi spui ceea ce observi.

A doua zi, când te-am întrebat

Cum poţi să cucereşti pământul ?

Mi-ai spus că nu am dreptul

Să-ţi pun această întrebare

Căci încă nu te-am învăţat nimic.

Şi atunci ţi-am spus să-ţi continui

Plimbarea în grădină

Căci acolo vei găsi toate răspunsurile.

M-ai privit batjocoritor şi iritat

M-ai făcut nebun şi mi-ai spus

Că nu ştiu nimic despre tehnica de luptă.

Şi …ai plecat.

Peste şapte ani ai venit

Şi mi-ai spus

Că acum eşti pregătit

Să înveţi să lupţi

Pentru a putea ajunge

Să cucereşti lumea.

De a doua zi te-am văzut în grădină

Şi apoi timp de şapte zile nu ai mai

Ieşit afară din ea.

Când ne-am întâlnit mi-ai spus simplu

Că …ai cucerit lumea.

Te-am privit în ochi şi te-am întrebat

Cum poţi să cucereşti lumea în şapte zile?

Şi atunci m-ai luat de mână

Şi m-ai dus în grădină,

M-ai cuprins în braţe

M-ai privit cu lacrimi în ochi

Şi mi-ai spus: Te iubesc,

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în prima zi

Întreaga iubire a pământului pentru sămânţa sa.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a doua zi

Întreaga iubire care atrăgea apa izvorului

Şi a ploii din cer

Ce-a hrănit sămânţa purtată

În pântecul pământului.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a treia zi

Întreaga iubire care încălzeşte şi trezeşte

Focul pur al vieţii din sămânţă.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a patra zi

Întreaga iubire care adie, mişcă şi însufleţeşte

Culoarea şi forma frumuseţii într-o floare.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a cincia zi

Întreaga iubire a florii pentru albina

Ce-i soarbe nectarul.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a şasea zi

Întreaga iubire care mă cuprinde

Atunci când le contemplu

În nesfârşire.

Te iubesc cu toată iubirea cu care ai îngrijit

Această minunată grădină

Care mi-a arătat în a şaptea zi

Întreaga iubire care a creat lumea

În care eu contemplu acum o grădină cu flori.

Şi, în timp ce-mi vorbea despre iubirile sale

Din ochii săi şi din ochii mei

Două lacrimi se rostogoleau pe obraji

Şi cădeau,

Cucerind astfel pământul,

…O nouă sămânţă udau.

Aş vrea să ştii

Aş vrea să ştii şi să nu uiţi

Că există o lume de paradis

Cum nu ai trăit niciodată în vis.

Aş vrea să ştii şi să nu uiţi

Că există o lume pe care deşi o ignori

Trăieşte precum ţi-am descris

Într-o şoaptă cântată de dor.

Aş vrea să ştii şi să nu uiţi

Că purtat de-ale inimii aripi

Viaţa fi-va-ţi într-o zi doar un zbor

Într-un cer ce se-nscrie de la sine

Ca un vers într-o poezie

Recitată de al îngerilor cor.

În loc de încheiere

Meditaţie pentru un nou început

Ce este miracolul începutului?

Este fericirea recunoaşterii

Unei clipe sfinţite

Pe care începi să o trăieşti mereu şi mereu

După ce inima şi sufletul ţi-au renăscut prin iubire.

Aceasta te face să întinzi mână după un fluture

Ce zboară ştiind că el ţi se va odihni în palmă.

Mai apoi, mângâiat de inima ta, îşi reia zborul

Spre ceruri ca porumbel alb ce-şi caută

Aripi mai mari în tăriile de deasupra firii,

Înviate de oştirea de îngeri trimişi să-l întâmpine,

Şi să-l înveşmânteze în lumina cerurilor noi.

Mai apoi, el coboară în lume, trăind în lumina

Aceloraşi ceruri, învăţând şi pe alţii

Zborul extatic al clipei eterne.

2 comentarii la “Soaptele Inimii

  1. Neasteptat de Frumos!!!

    ” But i love your feet
    only because they walked
    upon the earth,
    and upon the wind,
    and upon the waters
    until they found me”

    Pablo Neruda

  2. Cand incerci sa citesti un suflet, cand incerci sa-i vezi sclipirea, adeseori universurile incep in spirala sa-si depene luminile. Odata depanate este aproape inposibil sa le desconspiri.

    Frumusetea unui suflet nu poate fi evaluata. Esenta divina ce izvoraste, te-ar stupefia cu tacerea mocnita.

    Intersectiile gravitationale ne coloreaza mereu viata. Pasi mei vor fi si pasii tai.

    Am suras mereu la ceea ce fiinta din spatele „Şoaptele inimii” a reusit sa coloreze in jur . Mereu am vazut mai mult. Mereu descoper alceva.

    Am crezut cu tarie ca prezenta sufletelor e cautatorul. Insa am descoperit doar legatura.

    R.K.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s