Speranțe
”Sunt convins că, în anii ce vor urma, din ce în ce mai mulți oameni se vor deschide către spiritualitate într-o manieră care să nu mai aibă nimic de-a face cu dogmele religioase, cu pragmatismul social, cu prejudecățile, cu fanatismul și sectarismul și vor opta spre experiența spirituală directă. În acest context, orice cale autentică care poate retrezi în inimă fiorul sacralității, freamătul emoției mistice în căutarea lui Dumnezeu și accesul la realitatea a ”cine suntem ” va fi abordată cu sinceritate și deschidere chiar și de către români. În ultimă instanță, este vorba de același proces: al decondiționării, al dezmanipulării, al deziluzionării, al autonomizării, al vindecării, al pacificării și al unificării. De astă dată însă, prin regăsirea adevăratei conștiințe de sine.”
”Consider că adevărata criză pe care umanitatea o trăiește este criza spirituală datorată în primul rând pierderii simțului de divin, al sacrului, al unei uitări de sine care ne face să rătăcim. Criza economică și socială pe care umanitatea o traversează la ora actuală și care, evident generează suferințe nu este nimic altceva, decât efectul somatizării în acest mare organism planetar a ignoranței individuale, a uitării și alienării. Și, ca o supremă ironie, chiar din această lume, pe care oamenii au crezut că pot să o dirijeze, să o controleze, să o exploateze, să o domine în interesul propriu, în planul în care orgoliul demiurgic a atins cotele cele mai înalte, în această lume în care s-au depus atâtea eforturi de cunoaștere și de înțelegere a mecanismelor ei de funcționare, în care s-au consumat atâtea vieți, exact de aici, din locul ce părea familiar și binecunoscut, iată că apare o tulburătoare enigmă: de ce această lume fizică concretă pe care am vrut să o cunoaștem și să o înțelegem se întoarce acum, parcă împotriva noastră arătându-ne că de fapt nu controlăm nimic, că nu știm nimic și că ne putem autodistruge ca și altă dată. Ar trebui, ajunși aici, să acceptăm faptul că acestei lumi nu i-am înțeles esența și cu adevărat acestei lumi nu i-am cunoscut și nu i-am respectat legile și principiile după care a fost creată. I-am ignorat constant mesajele, și ceea ce este și mai grav, nu am iubit-o. Să recunoaștem în final că i-am greșit. Și poate mai buni să o luăm de la început”.
”Ceea ce cred că se produce acum în lume și deci și în România, și mă refer acum nu atât la criza mondială, cât la alienarea survenită pe măsura acestei uitări de sine, la acea mutilare a sufletului, la acea deformare a valorilor, la acea supremație a materiei în fața spiritului, conduce la apariția unei tensiuni aproape seismice capabile să disloce prin efectele ei plăcile tectonice ale acestei lumi; inerția și pasivitatea, răutatea și lăcomia, uitarea și indiferența, lașitatea și ipocrizia, erodează prin suferința provocată individual cât și global, această crustă groasă a egoismului uman și scoate la suprafață căldura vulcanică a sufletului cel viu. Odată trezit acest suflet în cât mai mulți oameni, pâcla care ne-a opacizat până la rătăcire va fi străpunsă din nou de lumină și ne vom reaminti de ”cine suntem noi” cu adevărat; ne vom recunoște și ne vom accepta cu toleranță și bunăvoință, cu dragoste și încredere … și vom continua să mergem înainte.”
Amintește-ți de Sine! 