Uneori Karma ne poate bloca. Ce putem face?

    Mai înainte de această expunere este justificată o scurtă reamintire a ceea ce semnifică noțiunea de Karma.

KARMA

1) o acţiune fizică, psihică sau mentală oarecare împreună cu consecinţele sale;

2) consecinţa unei acţiuni de natură fizică sau subtilă (psihică, mentală);

3) suma tuturor consecinţelor acţiunilor realizate în această viaţă sau într-o existenţă anterioară de o anumită persoană;

4) înlănţuirea cauzală (cauză-efect) a manifestării.

Karma unui om este forţa activă sau potenţială care îi orientează comportamentul, acţiunile şi gândurile sale prezente şi viitoare. Orice karma este sămânţa (germenele) unei alte karma, iar fructele (rezultatele) acestora vor fi resimţite sub formă de succes, bucurie, ghinion sau suferinţă, etc., în conformitate cu natura acelor acţiuni, intenţii sau gânduri. Cu toată această condiţionare karma-ică, omul are totuşi libertatea să aleagă între diferitele tendinţe ale naturii sale.

Cunoscând importanța determinatoare și condiționantă a acțiunii, yoghinii au sintetizat principiile și învățăturile unei forme de yoga numită Karma-Yoga (Yoga Acțiunii). Multe din acestea sunt descrise în faimoasa lucrare Bhagavad-Gita. Bhagavad Gita înseamnă “Cântecul Divinității Supreme”. Ea este o parte a vastei opere epice Mahabharata, compusă de înțeleptul Vyasa, cu câteva secole înainte de Cristos.
Conține esența Vedelor și a Upanishadelor, dar este universală prin înfățișarea evoluției umane, dezvoltării mistice a omului în aspirația sa către Realitatea Supremă. Mulți dintre marii înțelepți ai lumii și-au găsit inspirația în această sublimă învățătură.  

Ea nu susține și nu recomandă retragerea pasivă din lume pentru a căuta pacea spirituală și perfecțiunea; mai curând ea îndeamnă sufletul omului să înfrunte eroic măreața bătălie a vieții, pentru a atinge victoria supremă, adevărata izbândă prin revelarea Inimii Spirituale – esența realității a ceea ce noi suntem (Atman).

Ideea forță ce răzbate pe parcursul acestei lucrări este că prin înlăturarea ignoranţei şi dăruirea totală a fructelor sau roadelor acţiunilor sale lui Dumnezeu, fiinţa umană se poate elibera de legăturile karma-ei, atingând astfel Eliberarea spirituală şi înţelepciunea.

    Revenind asupra expunerii ce urmează doresc să mai reamintesc câteva lucruri:

    Toate acțiunile noastre, tot ceea ce noi gândim, modul în care percepem, simțim și reacționăm la diferitele conjuncturi din viată, precum și felul de a ni le reprezenta prin conceptualizare și vorbire ne definește pe fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi am dezvoltat un mecanism adaptiv care se exprimă adeseori spontan, definind modul personal de înțelegere și de acțiune. Și totuși, trebuie cunoscut faptul că acest ansamblu unitar a ceea ce fiecare dintre noi numește ca ”eu” este rezultatul nivelului de conștiință la care fiecare dintre noi am ajuns. Caracterul, temperamentul, credințele și ceea ce reprezintă valorile importante ale vieții, rostul acesteia precum și toate motivațiile care ne definesc alegerile și preferințele sunt expresiile firești, spontane ale nivelului nostru de conștiință. Lecțiile de viață ce poartă amprenta suferinței sunt integrate diferit de oameni mai ales din perspectiva nivelului diferit al conștiinței individuale. Toată lumea poate fi afectată de consecințele propriilor lor opțiuni dar diferența o va face nivelul de conștiință.

    Pentru conștiința profană Karma de suferință este unul dintre mecanismele evolutive importante care împinge natura umană spre autodepășire. Lecțiile de viață pot fi foarte grele și fiecare dintre noi, dacă ajungem să trecem prin ele, trebuie să fim foarte atenți pentru că acolo există un întreg potențial transformator evolutiv.

    În această prezentare am urmărit să dau și unele exemple, la limită, pentru a ajunge să recunoaștem unele manifestări karmice ca fiind expresia unor încercări spirituale menite să ne ajute să începem să ”alegem mai bine” și astfel să ieșim din ciclul condiționant al Karma-ei.

Despre minte și unele stări superioare de conștiință

În procesul explorării de sine, mintea poate avea, cel putin în fazele de început, un rol foarte important. Chiar și dacă ar fi vorba numai de mecanismul motivațional implicat spre a ne asuma și susține apoi demersul transformator din punct de vedere spiritual, rolul minții nu poate fi contestat.

Totuși, trebuie înțeles că dacă mintea, prin natura, activitatea și conținutul său nu se modifică, nu are cum să apară ”noul” (dimensiunea spirituală) spre care ea tinde, cel puțin datorită curiozității informaționale stimulată de multitudinea referințelor scrise, audio și video cu privire la spiritualitate, cu care ea intră în contact. Este clar că mintea trebuie să integreze noi experiențe pentru a crea și stabiliza noi atitudini, pentru a se deschide spre alte perspective care să o determine să continue, de exemplu, practica meditației sau a rugăciunii sau a altor metode eficiente în acest proces evolutiv. Continuă lectura

2 Cai de recunoastere a Realitatii

In general, experienta umana conduce spre cunoastere in doua moduri: prin negare sau prin afirmare. Este valabil si pentru existenta profana si pentru cea spirituala.                                         Atunci cand explorezi lumea cautand ceva anume, cand recunosti (adeseori in final si dez-amagit) ca nu ai gasit ceea ce cautai, poti spune ca te afli mai aproape de adevar pentru ca ai eliminat una din cele N posibilitati sau solutii. Au mai ramas N-1 variante. Pe aceasta cale insa nimeni nu-ti garanteaza ca vei avea timpul si resursele sa explorezi multimea tuturor celor N-(N-1) pentru a ajunge in final la ultima varianta sau solutie care este cea reala.  Eliminand intr-un final toate variantele false ceea ce ramane nu poate fi decat varianta corecta si, prin urmare, adevarata. Dar avem oare aceasta putere de a merge pana la capat trecand prin atatea dez-amagiri si iluzionari spre a gasi in final Adevarul sau Realitatea? Cum si cand vom stii sau cine ne va spune ca am ajuns la capat? Avem noi oare acest discernamant si tinere de minte?

O alta cale ce se reveleaza gradat, pe masura ce se dezvolta aceasta constienta de sine, este aceea de a recunoaste ca in tot ceea ce intalnesti ca experienta exista (intr-un mod adesori tainic incifrat) un ”semn”, ”un fir calauzitor”, ”un graunte de adevar”, ”un aspect providential”, ”o lectie”, ”ceva necesar”, poate chiar unele sincronicitati semnificative sau situatii elocvente din punct de vedere simbolic. Recunoscandu-le atent pe drumul cautarii adevarului, ele sunt menite sa reprezinte veritabile jaloane sau borne ce te ghideaza sa continui explorarea traind un inefabil sentiment de apropiere si confirmare a justetii si corectitudinii caii pe care te aflii. Este mult mai revigorant si entuziasmant acest mod de explorare a vietii traind perpetua bucuria a descoperirii si recunoasterii amprentei divine in lume fata de situatia care devine incarcata de anxietatea absentei, lipsei, golului, pierderii sau ratacirii intr-o lume in care uitam de Dumnezeu.    

Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale este o cale a recunoasterii unitatii tuturor lucrurilor, fiintelor si fenomenelor. Ea urmăreşte prin tehnici si metode eficiente eliminarea contradicţiilor, tensiunilor, conflictelor venind dintr-o viziune dualistă şi din condiţionarea inerentă acestei concepţii-programări. A exprima si afirma din ce in ce mai coerent aceasta constiinta a Unitatii atat in cadrul experientei spirituale directe cat si in viata de zi cu zi inseamna, in ultima instanta, a trai acest Adevar al Unitatii Totului.

  

Cunoașterea de sine poate deveni revelatoare. Dar în ce condiții?

În această expunere prezint modul în care cunoașterea de sine obținută prin practica spirituala poate și trebuie să devină revelatoare din punctul de vedere al adevărului ființei. Urmăresc să subliniez faptul că într-o astfel de cunoaștere trebuiesc împlinite anumite condiții. În primul rând, să fim motivați să întreprindem această călătorie de cunoaștere. Aici lucrurile stau bine pentru că mulți dorim să ne cunoaștem pe noi înșine cât mai profund. Dar vom vedea că nu este suficient. De la intenție, până la a putea realmente să distingi lucruri noi ce țin de propriile tale resurse este un drum de străbătut. Și aici apare necesitatea unei abordări practice, a unei metode de lucru.

De-a lungul timpului am putut să-mi dau seama că unul dintre cele mai mari obstacole pe calea spirituală îl constituie faptul că oamenii nu au puterea de a-și menține această aspirație de auto-cunoaștere și auto-perfecționare la nivelul la care practica să producă transformări spirituale ireversibile. Dar și aici, Yoga poate ajuta foarte mult pentru că există foarte multe modalități, tehnici și procedee care integrate cu inteligență pot să ne mențină acest ”tonus” la cote înalte. 

Este necesar să ne dăm seama că există o diferență între cunoașterea discursivă cu privire la ce credem noi despre noi și o cunoaștere autentică, revelatoare ce se produce în urma unei practici și experiențe directe, de natură spirituală.

AJNA CHAKRA – ADEVĂRUL SACRU

Să reluăm principalele aspecte spirituale cu privire la manifestarea specifică a unei fiinţe care şi-a trezit şi dinamizat armonios centrul mental de comandă şi control – Ajna Chakra. Ce adevăr descoperim ca urmare a acestei ”treziri” ?

TREZIREA LUI VISHUDDHA CHAKRA CONFERĂ PUTEREA AUTENTICITĂŢII

Atunci când centrul purităţii – Vishuddha Chakra nu este trezit şi dinamizat armonios se produce o stare de dezacord a structurii rezonante a acelei fiinţe care se exprimă prin lipsa autenticităţii, ipocrizie, minciună, falsitate. Pe de altă parte a gândi, a afirma, a rosti şi a acţiona comform Adevărului presupune trezirea conştiinţei la nivelului centrilor superiori de forţă şi primul dintre ei care asigură adecvarea şi acordarea naturii umane individuale la nivelul armoniei universale este Centrul Marii Purităţi – Vishuddha Chakra.

NUMAI ADEVARUL TE POATE ELIBERA

Nu exista religie superioara Adevarului !

A existat, există şi va continua să existe. Un Adevăr care să îl facă fericit şi să îl împlinească. Unii îl caută cu mintea, alţii îl caută cu inima, dar pentru toţi el reprezintă o necesitate fundamentală. Pentru mulţi însă această căutare sfârşeşte înainte de a începe, mulţumindu-se cu răspunsuri superficiale la întrebările fundamentale ale vieţii şi adâncindu-se astfel tot mai mult în iluzie.

Omul are o natură duală

În Upanishad-e (texte antice ale înţelepciunii indiene) se spune că mintea are un caracter dual. Pe de o parte, ea este impură când are tendinţa să se menţină în iluzie, iar pe de altă parte ea este pură atunci când caută ceea ce este neschimbător, etern şi real. Datorită impulsului ascendent dat de mintea pură, omul a fost întotdeauna în căutarea Adevărului, urmărind să îl cunoască pe una din cele trei mari căi: filozofia, ştiinţa sau religia. Majoritatea oamenilor consideră că doar ceea ce văd cu ochii lor fizici există. Însă un observator atent va descoperi repede că ceea ce apare ca fiind real pentru unii, este ireal pentru alţii. Percepţia obişnuită conţine limitări legate de organele de simţ şi de capacitatea lor restrânsă de a percepe realitatea.

Se ştie că există mai multe etape între perceperea unui obiect prin simţuri şi formarea unei imagini mentale care să îi corespundă. Nimeni nu vede un obiect fizic aşa cum este el în realitate, ci numai câteva aspecte cum ar fi culorile şi alte proprietăţi care pot fi percepute de către simţuri. Pe de altă parte această realitate parţială, filtrată de fereastra îngustă a simţurilor, este alterată şi de minte care suprapune peste obiectul perceput propriile impresii legate de acesta, impresii care acţionează ca nişte sui generis filtre. Prin urmare nu se poate obţine decât o imagine aproximativă referitoare la lumea exterioară şi această realitate simplă arată că nimeni nu poate susţine că ştie tot adevărul nici măcar despre obiectele fizice pe care le percepem. Lumea pe care o cunoaştem este o iluzie atât timp cât ne lăsăm înşelaţi de simţuri şi de percepţiile eronate pe care mintea le are cu privire la universul exterior.

Căutarea Adevărului este un aspect ce ţine de natura umană dar acelaşi lucru se poate spune şi despre refugierea în iluzii. Iluziile iau numeroase forme şi prima dintre ele este aceea a materiei. Bărbaţi şi femei se nasc şi mor fără a cunoaşte de ce, sau de unde au venit pe acest pământ, sau care este scopul scurtului lor răgaz pe această lume, picătură infimă în oceanul infinit al Eternităţii.

Limitarea materiei

Pentru cea mai mare parte a oamenilor, viaţa lor trecătoare pe pământ este singura realitate, pentru că ei nu cunosc altceva. Eroarea aceasta vine din iluzia faptului că numai ceea ce este văzut şi cunoscut este considerat real, iluzie care face ca universul să fie experimentat numai prin corpul fizic. De asemenea ne gândim că tot ceea ce există trebuie să ne creeze un moment de plăcere şi astfel ia naştere societatea de consum, orientată în cea mai mare parte către dobândirea de bunuri care să asigure acea plăcere.

Materialismul grosier duce la cruzime nu numai faţă de cei asemenea nouă dar şi faţă de animale şi alte vietăţi, căci vieţile altora nu sunt importante în lupta acerbă pentru existenţă. Materialismul glorifică cultul succesului facil. Pentru a se ridica pe scara sa de valori, materialistul trebuie să îi înlăture pe ceilalţi, iar în cazul în care nu obţine recunoaşterea sau renumele sau situaţia socială corespunzătoare, el se simte zdrobit. Punctul de vedere al hedoniştilor, a celor cred că există doar pentru a experimenta plăcerea, nu este nou; el era cunoscut în Grecia şi în multe alte ţări. Contrapartea plăcerii este frustrarea şi teama, teama că pe parcursul scurt al acestei vieţi nu vom reuşi să fim îndeajuns de fericiţi şi nu vom obţine tot ceea ce ne dorim. Teama şi frustrarea conduc la violenţă, o realitate tot mai prezentă a vremurilor noastre.

Dogma ascunde adevărul

O a doua formă de iluzie apare datorită convingerilor de tot felul. Materialistul nu crede decât în ceea ce poate fi cunoscut prin intermediul simţurilor. Pentru el, nu există nimic altceva decât ceea ce se găseşte în domeniul propriei sale experienţe. Dar există o altă categorie de oameni care sunt gata să-şi imagineze existenţa ca fiind alcătuită din multe lucruri pe care ei nu le pot vedea, dar pe care şi le pot imagina.

Dogma religioasă, aşa cum se prezintă astăzi este adesea produsul temerilor şi speranţelor omului, o structură de iluzii fondată pe credulitate. Adevărul spiritual nu mai reprezintă o experienţă directă, el fiind înlocuit de imaginaţie. Atunci când există o stare de nemulţumire în faţa sorţii aparent nedrepte, atunci când relaţiile cu persoanele de sex opus nu sunt satisfăcătoare, atunci când există teama de moarte, de solitudine şi incapacitatea de a promova în viaţă, frustrarea este acoperită de speranţa într-o altă lume care să ofere satisfacţii mai durabile. Este reconfortant să ne imaginăm că o putere supraumană ne-ar putea salva de la suferinţă, de la păcat, de la durere, de contradicţiile care fac parte din viaţa cotidiană. Astfel, omul îşi imaginează un zeu sau poate doi care să-i împlinească necesităţile sale particulare. Aşa cum spunea Voltaire, în glumă, omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul său, iar scrierile sacre şi mitologice ale diferitelor religii, constituie pentru aceasta o puternică mărturie. Lupta pentru viaţă l-a făcut pe om tiran şi himerele sale au dat naştere atunci unui despot suprauman la care să facă apel pentru a elimina obstacolele şi duşmanii din calea sa. Atât timp cât omul va rămâne meschin, zeul său va fi de asemenea meschin, iar favoriţii săi vor merge în Paradis şi duşmanii vor fi expediaţi în purgatoriu conform capriciilor şi planurilor sale.

Iisus a schimbat într-o mare măsură această imagine, aducând iubirea altruistă în viaţa oamenilor şi arătând că acesta este şi modul în care Dumnezeu cel adevărat se manifestă: plin de compasiune şi iubire pentru creaţia sa. Dar pentru că oamenii totuşi nu s-au transformat îndeajuns pentru a înţelege acest mister, religia a ajuns cauză de războaie şi de suferinţă. Astăzi hinduşii luptă cu musulmanii, musulmanii cu evreii, protestanţii cu catolicii şi fiecare este convins că Dumnezeu este de partea sa.

Mintea dă naştere iluziei

Există o a treia iluzie produsă de către intelect. Încercând să înţeleagă natura şi legile imensului univers, complex şi subtil, au fost create mai multe teorii. Aceste teorii au devenit sisteme şi şcoli de gândire filozofică conflictuală, hrănind fanatismul şi bigotismul. Fiecare crede că sistemul său este superior. Fiecare trăieşte cu iluzia că el cunoaşte adevărul. Jocul de opinii şi de ideologii, indiferent că ele sunt filozofice, politice sau religioase a produs ură, fanatism şi răutate, divizând oamenii. Dar dacă filozoful ar fi interesat cu adevărat în descoperirea Adevărului şi în experimentarea lui cu întreaga sa fiinţă, întreaga lume ar fi diferită. Dacă religia ar încuraja oamenii să caute Realitatea, în loc să le spună ce ar trebui să creadă, lumea ar fi un loc mult mai liniştit, căci toleranţa ar însoţi dorinţa de a descoperi ceea ce este real.

Astăzi, ştiinţa modernă care studiază obiectele fizice nu ne ajută să cunoaştem ceea ce sunt ele în realitate. Iar existenţa nu conţine doar obiectele fizice. Materia este, aşa cum şi ştiinţa a ajuns să o recunoască, un joc de forţe, de energii care îşi au rădăcina în necunoscut şi din care se nasc aparenţele pe care noi le credem reale. Concepţiile omului nu corespund în  mod exact obiectelor aşa cum sunt ele, pentru că el deja interpretează ceea ce percepe conform prejudecăţilor şi condiţionărilor anterioare. Din această cauză omul înţelept nu urmăreşte să ajungă la nici o concluzie definitivă privind realitatea lucrurilor. Pentru el există întotdeauna misterul în spatele tuturor realităţilor şi acceptându-l el cunoaşte din ce în ce mai în profunzime.