Video

PURIFICAREA – Ep. 5: MODALITĂŢI ŞI MIJLOACE DE PURIFICARE

În episodul de astăzi am trecut în revistă principalele modalităţi de purificare pe care le putem folosi în vederea prevenirii şi ameliorării unor afecţiuni. Multe dintre ele sunt integrate în viaţa de zi sau sunt repetate periodic şi de către cei aflaţi pe o cale spirituală în intenţia asigurării unei stări de puritate şi armonie lăuntrică.

ALIMENTE NOCIVE PENTRU ORGANISMUL UMAN

Mi s-a cerut, nu demult, din partea unor cititori  o listă cu alimente nocive pentru organismul uman. În cele ce urmează sunt prezentate principalele alimente pe care datorită efectelor perturbatoare asupra sănătăţii le-am integrat în această catregorie. Am oferit în multe situaţii şi posibili înlocuitori.

Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite. Totuşi, dacă ne gândim bine, banii pe care îi economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Bineînţeles, faptul că ne îmbolnăvim nu interesează pe cei ce produc astfel de ˝alimente˝, ci dimpotrivă, ei îşi întreţin şi chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul interes fiind profitul.

Este bine de ştiut, încă de la început, că acest tip de alimente sunt lipsite de o întreagă serie de biocatalizatori (vitamine, enzime, minerale, oligoelemente etc.) fără de care nu pot fi asimilate. Vieţuirea omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat pattern-uri (modele) metabolice foarte stabile (din fericire), astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi  modificate structural prin procese de prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut corpului uman. Astfel se explică o serie întreagă de toxine şi deşeuri metabolice care se acumulează în organismul omului modern, care sunt responsabile de o largă gamă de afecţiuni.

ZAHĂRUL

Zahărul este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în zilele noastre. Ne referim la zahărul alb rafinat (din sfeclă de zahăr sau trestie), din care s-au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice. Acest zahăr este un produs de sinteză, care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit consumului de către fiinţa umană.  Alte zaharuri precum fructoza din fructe sau miere, lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu o certă valoare nutritivă. Zahărul brut este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporare a sucului de trestie de zahăr: Acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit în Occident. O varietate “descoperită” de comercianţi (aşa numitul “zahăr brun”) nu este altceva decât zahăr alb amestecat cu melasă, şi deci nu este cu mult mai presus ca zahărul rafinat.

Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face în organism odată ce a fost ingerat:

– zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire ajungând în sânge, unde provoacă o stare de hiperglicemie

– aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă

– pancreasul alertat peste măsură secretă mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea zahărului din sânge sub medie, aşa încât în scurt timp se instalează o stare de hipoglicemie.

– ficatul îşi face datoria şi transferă o parte din rezervele sale de glucide în sânge. Aceste alternanţe dereglează întreg metabolismul şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos. Zahărul afectează grav şi imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Acesta (hormonul de creştere) este reglatorul principal al sistemului imunitar; consumul zilnic al unor cantităţi importante de zahăr induce un deficit al acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară.

În plus, zahărul este tratat ca agent străin şi toxic de către sistemul imunitar, datorită structurii sale chimice nenaturale ca şi datorită contaminării industriale cu alţi compuşi reţinuţi în procesele de rafinare. Astfel, zahărul declanşează un răspuns imunitar inutil şi în acelaşi timp inhibă funcţia imunitară, acţionând ca o sabie cu două tăişuri.

Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări degenerative. El poate cauza cu uşurinţă diabet şi este un factor major în apariţia candidozei, ambele fiind larg răspândite în lumea occidentală industrializată.

Pentru metabolizarea acestui produs organismul trebuie să “împrumute” de la ţesuturi vitaminele, mineralele şi alte substanţele nutritive care lipsesc. Astfel, consumul masiv de zahăr provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism.

Se susţine că aceste ”mici” dezastre se produc doar în cazul unui “consum masiv” de zahăr, ceea ce nu se petrece în majoritatea cazurilor. Dacă avem în vedere că doar un litru de Cola conţine  100 – 150 de gr. de zahăr (dar şi o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne putem da seama că marea majoritatea a consumatorilor  se expun fără să-şi dea seama la aceste pericole.

Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr, în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul sărăceşte organismul de potasiu, magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare.

Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a  consumului ridicat de zahăr poate provoca creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici la supraponderalitate nu este decât o chestiune de timp.

Mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le este necesar pentru a produce energie. Când se întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul de zahăr în molecule denumite trigliceride şi îl stochează sub formă de grăsimi, sau produce colesterol pe care îl depune în vene şi artere. Zahărul devine astfel un factor major cauzator de obezitate şi arterioscleroză. Astfel se demontează teoria conform căreia în cazul bolilor de inimă este recomandat consumul unui cub de zahăr “pentru întărire”.  Deci nu numai că nu este recomandat, ci  este contraindicat cu stricteţe!

De asemenea, zahărul este o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la zahăr duce invariabil la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe, depresie, moleşeală, dureri de cap, de membre. Consumurile curente pe cap de locuitor din ţările dezvoltate (30 – 50 de kg/ an, adică cca. 100-150 de gr./ zi) confirmă acest lucru. Acest consum poate fi calificat drept “abuz”. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr consumă datorită faptului că acesta este ascuns în alimente (noi nu ˝vedem˝, la modul  propriu, cât zahăr conţin acestea şi astfel ne putem înşela)

Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin efectele sale nedorite asupra comportamentului, în special la copii, aceştia manifestând progresiv tulburări severe de comportament şi dificultăţi la învăţare. Într-un studiu recent condus de dr. C. Keith Connors de la spitalul de copii din Washington, s-a descoperit existenţa unei legături nefaste între consumul de dulciuri şi carbohidraţi (sub formă de prăjituri, biscuiţi) şi comportamentul violent, hipertensiunea şi dificultăţile la învăţare. Alte studii arată faptul că s-a putut reduce violenţa din închisori eliminând zahărul rafinat şi amidonul din dieta puşcăriaşilor.

În anul 1991 în Singapore s-a interzis vânzarea de băuturi dulci răcoritoare în toate şcolile şi centrele de tineret, având în vedere pericolul pe care îl prezintă zahărul pentru sănătatea fizică şi mintală a tinerilor.

Sigur, toate aceste efecte negative ale zahărului sunt vizibile în ani, dar cu cât vom lua mai devreme măsuri, cu atât organismul nostru va fi mai eliberat de o muncă şi un efort inutile.

Înlocuitori ai zahărului:

1) MIEREA DE ALBINE – cel mai bun înlocuitor (Este bine de ştiut că mierea naturală de albine se zahariseşte, acesta fiind semnul cel mai sigur că nu este contrafăcută)

2) ZAHĂRUL INVERTIT – 1 kg de zahăr alb, 500g de apă, sucul unei lămâi se fierb 10 minute, colectându-se spuma cu o lingură de lemn. Ceea ce se obţine este un amestec de două monozaharide (glucoză şi fructoză), cu putere dublă de îndulcire faţă de zahăr. El nu prezintă nici pe departe dezavantajele zahărului, dar, cu toate acestea, nu este nici întru-totul benefic.

ZAHARINA

Zaharina a fost descoperită în secolul trecut de către chimişti (în anul 1879). Foarte săracă în calorii şi de 200-500 de ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitor ideal pentru diabetici şi pentru supraponderali.

În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu cantităţi foarte mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea consumului zaharinei. Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea în octombrie anul 1996, în Statele Unite s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. În Canada a fost interzisă folosirea zaharinei.

Din nefericire au apărut şi alţi îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât zaharina.

ASPARTAMUL

Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nici o calorie, este un ester metilic al dipeptidului L-aspartil – L-fenilalanină. El se descompune în fenilalanină 50%, care poate să fie neurotoxică şi, la unele persoane sensibile, poate produce crize epileptice ; acid aspartic 40%, care poate produce tulburări ale creierului aflat în dezvoltare; metanol 10% , care dacă se transformă prin oxidare în formaldehidă, este foarte toxic.

ACSN (Aspartame Consumer Safety Network) relatează că 85% dintre toate sesizările înregistrate la FDA[1] se referă la reacţiile adverse ale aspartamului.

  • · neurologice

  • · dermatologice

  • · cardiace

  • · respiratorii

  • · scăderea glicemiei

  • · sindrom Alzheimer cronic mai frecvent

  • intoxicaţie cu formaldehidă

  • Au fost raportate, până în prezent, mai multe decese şi cel puţin 70 de simptome diferite ca rezultat al consumului de aspartam. Dintre acestea, semnalăm ca deosebit de grave:

  • blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări comportamentale, cum ar fi violenţa, apetenţă pentru sinucideri;

  • dureri de cap, insomnie, depresie, ostilitate, anxietate;

  • tulburări ale funcţiei tiroide;

  • inhibiţia formării neurotransmiţătorilor;

  • scăderea auzului, a văzului

  • pierderi de memorie sau tulburări în vorbire;

  • crampe musculare, oboseală, aritmie;

  • creşterea exagerată a poftei de mâncare (provocată de creşterea glicemiei), etc.

Totuşi, aceste reacţii, apar numai atunci când consumul de aspartam este asociat cu o stare de stres accentuat.. Chiar dacă FDA a aprobat aspartamul ca aditiv alimentar, specialiştii  ACSN consideră că acest produs trebuie reconsiderat şi supus la noi teste.

CARNEA

Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt importanţi, altfel nu ar mai exista. Cincisprezece dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar opt trebuie luaţi direct din hrană. Consumarea cu regularitate a fructelor, legumelor, nucilor, seminţelor, mugurilor, a polenului şi a mierii de albine, a laptelui crud ne va asigura toţi aminoacizii necesarii, exact ca şi altor mamifere care nu consumă carne şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi şi-i ia de aici. Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi extrage de acolo şi îi depune în el până va fi nevoie de ei. Dacă, în schimb, nivelul aminoacizilor în sânge scade, datorită consumului lor de către celule, ficatul îi repune imediat înapoi în circulaţie. De asemenea şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât le este necesar pentru susţinerea vieţii lor, celulele retransformă proteinele lor în aminoacizi şi îi depozitează în sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele conţinute în carne nu sunt necesare în dietă.

Cei opt aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul, hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, laptele şi derivatele sale, chiar şi legumele şi fructele (totuşi în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor opt aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Pe lângă toate acestea, aminoacizii sunt conţinuţi în unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) în cantitate mai mare decât în cărnuri (de unde, în plus, se pierd în mare parte prin prelucrare termică).

În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus, descompunerea lor este mai greoaie şi mai puţin eficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai din consumul lor direct. Când se consumă în exces carbohidraţi aceştia sunt transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi unde se fac depuneri sau restituiri, după cum este necesar.

Carnea este dăunătoare în alimentaţie deorece provoacă, în timp, apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) carnea provoacă accidente cardio-vasculare (datorită creşterii nivelului de colesterol în sânge).

Alte aspecte evidente care demonstrează  că nu suntem ˝făcuţi˝ pentru a  consuma carne:

1.  Deosebiri de ordin fiziologic:

– Toţi dinţii carnivorelor sunt ascuţiţi şi lungi. Dinţii oamenilor sunt toţi plaţi, cu excepţia molarilor care sunt ceva mai alungiţi.

– Maxilarele unui carnivor se mişcă numai în sus şi în jos pentru a putea muşca şi sfâşia. Maxilarele omului se mişcă şi lateral pentru a putea mesteca.

– Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină. Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinelor animale şi îi lipseşte ptialina, un produs care descompune amidonoasele.

– Stomacul unui animal carnivor este un sac rotund şi simplu care secretă de zece ori mai mult acid clorhidric decât stomacul unui animal necarnivor. Stomacul omului are formă alungită, este mai complicat ca structură şi terminat cu duoden.

– Intestinele unui animal carnivor au de trei ori lungimea trunchiului şi sunt destinate unei expulzări rapide a reziduurilor rezultate în urma digestiei, care se alterează rapid. Intestinele omului au de douăsprezece ori lungimea trunchiului, hrana rămânând în ele până când toţi nutrienţii sunt extraşi.

– Ficatul unui animal carnivor poate să elimine de 10 – 15 ori mai mult acid uric decât ficatul omului, care este capabil să elimine foarte puţin. Acidul uric este o substanţă extrem de toxică care se eliberează în organism ori de câte ori se consumă carne. Spre deosebire de carnivore, corpul uman nu are enzima necesară descompunerii acidului uric.

– Animalele nu transpiră prin piele, pielea lor neavând pori.

– Urina animalelor este acidă, a omului este alcalină.

– Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.

– Mâinile omului sunt destinate perfect pentru culesul fructelor, nu pentru sfâşiat, aşa cum fac animalele cu ghearele lor.

– Fiinţa umană nu este înzestrată cu nici o particularitate anatomică care să-i permită să sfâşie, să spintece sau să smulgă carnea pentru a o consuma.

2.  Deosebiri de ordin psihic

Pe de altă parte trebuie să realizăm că noi, oamenii, nu suntem nici măcar din punct de vedere psihologic alcătuiţi pentru a consuma carne. Am colindat vreodată prin pădure, ne-am umplut plămânii cu aerul proaspăt ascultând cântecul păsărelelor? Poate că abia plouase şi totul în jur era limpede şi curat. Razele soarelui se strecurau printre copaci şi în lumina lor florile şi iarba scânteiau ca vrăjite. Tocmai atunci o mică veveriţă sau poate chiar un pui de căprioară ne-a tăiat calea. Ce-am simţit în prima clipă, care a fost primul impuls la vederea acestei mici vietăţi? Să ne năpustim asupra ei, să o apucăm cu dinţii, să o sfâşiem în bucăţele şi să o înfulecăm numaidecât? Ne-am lins oare pe buze cu satisfacţie şi am mulţumit cerului că tocmai nouă ne-a scos în cale această delicatesă? Sau privind mica făptură cu blăniţă şi cu ochişori atât de vii ne-am bucurat în gând ‘’Iată ce făptură drăgălaşă!’’

Este uimitor cât de mulţi vegetarieni ar fi dacă atunci când şi-ar dori o bucată de friptură omul  ar fi nevoit să se ducă imediat afară, să omoare bietul viţel fără apărare, să-l înjunghie cu mâna lui, să se bălăcească în sângele şi măruntaiele sale, ca să-şi taie din el exact bucata pe care şi-o doreşte.

Atitudinea copiilor în această direcţie este cea mai revelatoare. Să punem un copilaş în pătuţ cu un iepuraş şi un măr. Dacă el se va repezi şi va încerca să mănânce iepuraşul şi se va juca cu mărul atunci putem considera ca fiind firesc să ne hrănim cu carne. Dar întotdeauna va fi invers!

Deci este cât se poate de clar că omul nu a fost creat să mănânce carne. De ce totuşi o mănâncă? Din trei motive principale:

1. Datorită obiceiului sau ‘’tradiţiei’’

2. Pentru că omului i se inoculează ideea că ea este indispensabilă sănătăţii, trecându-se totodată sub tăcere pericolele consumului de carne

3. Pentru că nu sunt suficient cunoscute avantajele imense ale alimentaţiei naturale şi virtuţile sale terapeutice.

Carnea conţine şi o gamă de elemente direct toxice pentru organismul uman, cum ar fi:

– reziduuri metabolice ale medicamentelor, hormonilor şi a altor substanţe administrate animalelor, în condiţiile creşterii lor într-un mod nenatural(regim de îngrăşare forţată);

-substanţe toxice secretate de animal  în momentul tăierii şi răspândite în întregul sistem sanguin;

-bacterii şi toxine provenind din descompunerea cărnii, începută imediat după sacrificarea animalului (de altfel, se şi observă că, în scurt timp, carnea proaspătă îşi schimbă culoarea roşie într-una brun-verzuie, datorită proceselor de putrefacţie; pentru a împiedica acest lucru, firmele producătoare de preparate din carne introduc conservanţi şi coloranţi -culoarea aceea de roşu intens,˝proaspăt˝- foarte toxici); carnea fiind un bun izolator termic, fierberea sau prăjirea nu le pot distruge în totalitate. Analizând cele prezentate, concluzia se impune de la sine. Pe aceeaşi temă vedeţi şi articolul:   DE LA CITITORI şi  NU! CONSUMULUI DE CARNE

ALCOOLUL

Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui a fost imposibilă deoarece e foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinate…

Nocivitatea sa se reflectă în următoarele aspecte:

– alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel, după ce bem un pahar cu băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel) ˝bine˝, după care urmează, ireversibil, faza a doua de ˝cădere˝, depresivă, din care se iese de obicei cu o nouă doză şi astfel cercul se închide;

– folosirea sa regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică (care se poate şi acutiza), cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos, determinând tulburările psihice şi comportamentale atât de frecvent întâlnite astăzi;

– prin aciditatea creată în organism, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, slăbirea danturii etc.; de asemenea, poate provoca anumite forme de ulcer, mai ales când se consumă pe nemâncate;

– perturbă grav, în timp, anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);

– creşte riscul bolilor de inimă şi circulaţie, precum şi al cancerelor de diverse naturi;

– generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;

Mai trebuie să facem şi câteva precizări referitoare la unele argumente date de unii “binevoitori” cu privire la consumul de alcool. Aceste argumente au o bază de plecare reală într-o anumită măsură, dar nu pot justifica în nici o formă consumul de băuturi alcoolice.

-Se afirmă că băuturile alcoolice au efect vasodilatator şi din acest motiv ar avea un efect benefic asupra aparatului cardiovascular. Într-adevăr, are un anumit efect vasodilatator, dar numai în doze mari, în care sunt perturbate grav alte funcţii şi sisteme printre care la ˝loc de cinste” se află aparatul cardiovascular. Plante medicinale fără nici o contraindicaţie, cu efect vasodilatator sunt saschiul, hameiul, talpa gâştii, vâscul. În alimentaţie, vasodilatatoare mai puternice sunt: ceapa, pătrunjelul, morcovul, usturoiul, coacăzele negre. Alcoolul este printre cei mai importanţi factori de risc în bolile cardiovasculare.

-Firmele producătoare susţin că vinurile, mai ales cele roşii, sunt vitaminizante. Este o afirmaţie falsă deoarece cantităţile de vitamine existente în vin sunt mult prea mici pentru a putea fi folosit ca vitaminizant. Vitamina C, de exemplu, este de 500 de ori mai multă în măceşe decât în vin, în timp ce vitaminele din complexul B sunt de 10 ori mai numeroase în grâul integral decât în vinul de Porto şi de 100 de ori mai numeroase în grâul integral decât în vinurile roşii obişnuite, etc.

-Despre bere se afirmă că ar fi stimulent renal şi diuretic. Efectul diuretic al berii este mult mai mic decât al unor ceaiuri de soc, cozi de cireşe, brusture sau salvie. Despre efectul stimulator renal nu există nici măcar un studiu care să fi pus în evidenţă existenţa sa, în schimb, statisticile arată că la consumatorii de bere există mult mai multe cazuri de litiază urinară decât la celelalte persoane, aşa încât efectele berii sunt cam pe dos, faţă de ceea vor să dea impresia producătorii.

Pe fondul consumului de alcool pot apare adevăraţi monştri din subconştient, care să îndemne fiinţa spre acte pe care apoi vor fi regretate amarnic. De exemplu, un procent foarte mare de tâlhării, crime, violuri sunt făcute sub influenţa alcoolului.

Mulţi copii malformaţi, întârziaţi mental sunt concepuţi sub influenţa alcoolului. Instinctiv, majoritatea femeilor resping un bărbat care a consumat alcool.

Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic, ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în ochii celorlalţi (cu câteva excepţii datorate naivităţii acute sau unei naturi perverse), ci produce dezgust.

Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-şi eleveze fiinţa alcoolul NU TREBUIE SĂ FIE FOLOSIT. Excepţie o constituie remediile naturale (unele extracte în vin) sau unde este folosită metoda extracţiei în alcool a principiului activ din plantele medicinale, cum este în cazul tincturilor.

CAFEAUA

Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent, cafeaua este totuşi un “aliment” care nu este de dorit pentru organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului existent în boabele de cafea, numit cofeină.

S-a pus în evidenţă faptul că la câteva minute după consumul cafelei apare o suprastimulare globală a organismului manifestată prin creşterea activităţii cardiace (o creştere care la anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea sensibilităţii la stimulii exteriori, creşterea excitabilităţii. După o repetată stimulare de acest fel organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant. În plus, scade sensibilitatea organismului (datorită consumării mai rapide a resurselor energetice prin suprastimulare) la dozele de început aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari de cafea pentru a mai obţine acelaşi efect. Este o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece stimularea nu apare firesc în urma reglării unor procese vitale în fiinţă, ci se face pe seama unei “biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv se poate vorbi la cafea de crearea unei dependenţe nesănătoase.

OŢETUL ALIMENTAR DIN LEMN

Oţetul alimentar din lemn este în fond “o soluţie moartă’’, care conţine un singur component: acid acetic (fiind astfel carenţat în componente cum ar fi mineralele oligoelementele, enzimele etc., prezente în oţeturile naturale), iar pentru tulburările produse în organism acidul acetic este în mare parte răspunzător.

Oţetul alimentar din lemn face să apară în organism diferite tulburări: iritaţii, corodări, predispune la ulcer, astm, carii dentare, arsuri, osteoporoză, calculi renali, irită mucoasa bucală, îngreunează activitatea mucoasei intestinale şi stomacale. Ajuns pe piele, el provoacă usturimi şi mâncărimi. Vaporii de oţet înroşesc ochii şi îngreunează respiraţia.

Înlocuitori ai oţetului

Sucul de aguridă(struguri necopţi): Pe lângă faptul că este un bun înlocuitor al oţetului alimentar din lemn, sucul de aguridă este şi un bun diuretic, combate constipaţia şi în amestec cu apă se obţine o băutură răcoritoare.

Oţet din mere şi miere: Se amestecă 300 g de miere dizolvată în puţină apă rece, cu 1 litru de rachiu sau vodcă (40 grade) şi 7 litri suc de mere proaspăt. Amestecul se pune într-un borcan , se acoperă cu tifon dublu şi se ţine 45-60 de zile, până la oţetire. Se amestecă zilnic. Se foloseşte la salate, sosuri, supe.

Oţet natural aromatic: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Acest amestec se pune într-un borcan în care s-au pus o rămurică de tarhon verde, o linguriţă de coriandru măcinat, 2-3 frunze de dafin mărunţite, 4-5 frunze de busuioc verde, 2-3 frunze de salvie proaspătă şi o jumătate de linguriţă de piper măcinat. Se închide ermetic şi se agită zilnic. Amestecul se lasă la macerat 14 zile. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.

Oţet de trandafiri: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Se toarnă peste următorul amestec de plante: o mână de petale de trandafiri, 5-6 boabe de ienupăr măcinate, 2-3 frunze de salvie proaspete şi o rămurică de cimbru sau cimbrişor. Se lasă la macerat 14 zile, timp în care se agită zilnic. După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.

MARGARINA

Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin “acizi graşi esenţiali” care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi pentru unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare (inclusiv a celor ale creierului, nervilor şi globulelor albe), precum şi la întreţinerea vaselor de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor.

Spre exemplu acidul linoleic şi acidul linolenic trebuiesc preluaţi din alimente deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai repede şi fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele, seminţele, diferite uleiuri presate la rece!

Populaţiile mediteraneene au utilizat în alimentaţie uleiul presat la rece extras din măsline şi este cunoscut faptul că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii este foarte mică.

În timpul celui de-al doilea război mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii au apelat la uleiuri vegetale pentru a obţine un substituent, astfel apărând margarina. Ei au obţinut acest produs încălzind la peste 500 de grade F diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le apoi şi adăugând nichel drept catalizator pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice este un substituent solid al grăsimilor naturale cu o structură moleculară asemănătoare plasticului.

Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor graşi naturali care lipsesc. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt dependente de acizii graşi esenţiali.

Iată ce spunea doctorul Ignam în cartea sa “Mâncaţi corect, sau riscaţi să muriţi tânăr” despre ce se petrece atunci când uleiurile hidrogenate iau locul grăsimilor naturale în dietă:

Membranele acestor celule încorporează grăsimile hidrogenate în structura lor. Când se întâmplă astfel, globulele albe îşi încetinesc funcţiile, iar membranele lor se rigidizează. Asemenea globule albe sunt slabi luptători împotriva infecţiilor, lăsând organismul pradă tuturor tipurilor de afecţiuni ale sistemului imunitar. Cancerul sau infecţiile cu ciuperci, bacterii şi viruşi pot găsi condiţii prielnice… De fapt una dintre căile cele mai rapide de a vă paraliza sistemul imunitar este să consumaţi zilnic cantităţi semnificative de alimente îndelung prăjite sau grăsimi precum margarina… Nu este de mirare că un consum exagerat de margarină, grăsimi nesaturate şi alte grăsimi hidrogenate este asociat cu o mare incidenţă a cancerului, sub diferite forme.”

Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă nutritivă denumită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă  în vederea arderii. Doctorul Ignam scrie:”Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de carnitină”.

Cele mai bogate surse vegetariene de carnitină sunt: fructul de avocado şi germenii de grâu.

Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: avocado, seminţele de floarea soarelui, de dovleac, ananasul.

Cele mai bune uleiuri de gătit sunt cele obţinute prin presare la rece din: măsline, porumb, floarea soarelui, susan, nuci, etc.

Untul clarifiat, ghee, este mai indicat pentru gătit decât cel obişnuit deoarece rezistă mai bine la temperaturi ridicate.

Nu este bine să consumaţi produse ce conţin uleiuri hidrogenate sau parţial hidrogenate, inclusiv maioneza din comerţ, salatele la borcan, margarina, alimentele prelucrate industrial.

Postul creştin implică abţinerea de la produsele de origine animală de tipul lactatelor, cărnii, ouălor.

ADITIVII ALIMENTARI

Sunt substanţe adăugate în alimentele preparate industrial şi au rol de conservare, colorare, ameliorare a gustului etc. În general putem vedea în lista de ingrediente de pe orice ciocolată, napolitană, suc etc, o misterioasă succesiune de E-uri urmate de cifre. Acestea se referă la aditivii utilizaţi în industria alimentară. Ceea ce nu se cunoaşte atât de bine este faptul că o mare parte dintre aceştia sunt consideraţi toxici chiar de către forurile internaţionale din domeniul sănătăţii, mulţi aditivi fiind chiar interzişi în ţări din Occident şi în statele sovietice. Oferim în continuare lista aditivilor recunoscuţi ca fiind toxici cu recomandarea firească de a evita ferm toate produsele care conţin aceşti aditivi (dealtfel o măsură mult mai sigură este de a reduce gradat şi apoi de a elimina din alimentaţie toţi aditivii alimentari, produsele naturale fiind de departe de preferat). Lista de mai jos este extrasă din raportul  Oficiului Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană şi este întocmită la începutul anului 2000:

-aditivi alimentari care produc cancer:

E131 (Albastru patent), E142 , E211 (benzoat de sodiu), E213 (benzoat de calciu), E214 (p-hidroxibenzoat de etil), E215 (sarea de sodiu a parahidroxibenzoatului de etil), E216 (parahidroxibenzoat de propil), E217 (sarea de sodiu a parahidroxibenzoatului de propil), E218 (p-hidroxibenzoatul de metil), E239 (hexametilen tatra amină), E330 (acid citric)

-aditivi alimentari care afectează vasele de sânge: E250 (Nitrit de sodiu), E251 (Nitrat de sodiu), E252 (Nitrat de potasiu)

-aditivi alimentari care produc boli de piele: E230 (Difenil), E231(Ortofenil fenol), E232, E233(Thiabendasol)

-aditivi alimentari care atacă sistemul nervos: E311 (Galat de octil), E312 (Galat de dodecil)

-aditivi alimentari care pot produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.): E338(Acid fosforic) , E339(Fosfat monosodic/disodic/trisodic), E340(Fosfat monopotasic/dipotasic/tripotasic), E341(Fosfat monocalcic/dicalcic/tricalcic), E463(Hidropropil celuloză), E465(Metil etil celuloză), E466(Carboximetil celuloză), E450(Difosfat dfisodic/ trisodic/ tetrasodic/ dipotasic/ tetrapotasic/ dicalcic/ biacid de calciu), E461, E407(Caragenan) -din îngheţată.

-aditiv care distruge vitamina B12: E200 (acid ascorbic)

-aditivi care determină afecţiuni intestinale: E220 (Sulfat anhidru), E221 (Metabisulfit de potasiu), E222 (Sulfit acid de sodiu), E223 (Metabisulfit de sodiu), E224 (Metabisulfit de potasiu)

-aditivi care cresc nivelul de colesterol: E320 (Butil hidroxianisol BHA), E321(Butil hidroxitoluen BHT)

– Alţi aditivi periculoşi: E120 (conselină, acid carminic), E124

– Aditivi suspecţi: E121, E141(Verde brilliant), E150(Caramel), E153, E171, E172, E240, E241, E477.

– Cei mai periculoşi aditivi alimentari:

E123 – este interzis în SUA şi în statele foste sovietice. Se găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite şi creme de brânză. Este considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. În aceeaşi categorie intră şi E110 care intră în componenţa dulciurilor (mai ales a prafurilor de budincă) colorându-le în acea culoare galben.

E330 (acidul citric) – Produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică. Se găseşte în aproape toate sucurile din comerţ.

E102 (tartrazină) – este un alt colorant care se găseşte în dulciuri, mai ales în budinci. Are acţiune cancerigenă.

Folosiţi această listă atunci când faceţi cumpărături şi evitaţi alimentele care conţin aditivi alimentari periculoşi. Persoanele care deja suferă de anumite afecţiuni, cum ar fi cele vasculare, dermatologice etc. vor evita în mod special să consume orice aliment ce conţine aditivi care agravează afecţiunea de care suferă.


[1] FDA este FEDERAL DRUGS ADMINISTRATION organul de control al medicamentelor din Statele Unite.

CURA DE PRIMAVARA

Primavara este anotimpul retrezirii energetice si al bucuriei, al dragostei libere, marcand schimbari profunde in intreaga Natura, de la vegetatia care revine la viata la organismul si psihicul uman. Sub actiunea razelor solare si a energiilor efervescente care abunda, ceea ce este acumulat in exces in trupul nostru incepe sa se fluidifice si sa fie treptat eliminat. Organismul isi leapada acum incarcatura greoaie de peste iarna pentru a putea respira liber, pentru a absorbi fara piedici substantele noi si regenerante pe care primavara le aduce. Adesea acest proces este insotit de fenomene pe cat de neplacute pe atat de frecvente pentru cei nepregatiti: aparitia gripei, a racelii de primavara, reactivarea unor gastrite sau a afectiunilor reumatice, declansarea alergiilor. Cum putem face pasul catre primavara evitand acest cortegiu de fenomene nedorite si regenerandu-ne laolalta cu intreaga Natura? Raspunsul ni-l ofera chiar ea – Natura prin ceea ce ne pune la dispozitie: plante si alimente proaspete cu puternice efecte purificatoare.

Ritmul naturii si ritmul uman

Nu putem intelege cu adevarat transformarile uimitoare ce au loc in fiinta noastra fara a observa cu atentie legatura continua care se formeaza intre noi si exterior: schimbarile de temperatura, prezenta sau absenta luminii soarelui, ploaia, temperatura de afara sunt doar cateva dintre procesele care ne influenteaza permanent, mult mai mult decat am putea banui, chiar si in situatia in care nu ne expunem direct conditiilor atmosferice, ci stam relaxati in camera noastra bine incalzita… Suntem mai mult decat credem, legati prin fire invizibile de realitatea exterioara, organismul nostru raspunzand impreuna cu intreaga Natura vie la miscarile planetelor, ale Soarelui si Lunii, la modificarile climatice si la diferitele influxuri energetice provenind din Univers. Fara posibilitatea de a influenta natura acestor fenomene, omul poate insa, datorita inteligentei cu care este inzestrat, sa se adapteze cu abilitate la aceasta armonie exterioara si sa descopere astfel ca intotdeauna Natura ii pune la dispozitie toate resursele de care are nevoie pentru a trai foarte sanatos.

De ce sa facem o cura?

In mod natural, in perioada de iarna organismul este “dispus” sa digere cu mai mare usurinta alimente grele. Cele mai multe branzeturi, seminte de leguminoase uscate si preparate conservate se consuma in acest anotimp. Fireste ca aceasta nu se produce intotdeauna fara “efecte secundare”: ficatul devine mai incarcat, sangele tinde sa devina mai acid, colonul si tubul digestiv retin si o anumita cantitate de produsi nocivi, sistemul imunitar slabeste. Cu alte cuvinte, organismul devine un teren propice pentru acumularea unor substante nedorite si totodata incepe sa resimta lipsa enzimelor vii, precum si a vitaminelor si mineralelor pe care nu le-a putut prelua din hrana de peste iarna. Cu cat mai repede vom ajuta organismul sa scape de acest balast, cu atat ne vom regasi mai repede tonusul, fara a mai trece prin perioadele neplacute de astenie si fara a ne confrunta cu “bolile primaverii”. Cura de primavara, realizata pe o perioada care poate sa se deruleze de la una-doua zile pana la doua saptamani, este o cale de o eficienta imediata in purificarea si refacerea organismului, cu conditia sa fie realizata in concordanta cu posibilitatile noastre vitale.

Aceste cure menite sa curete organismul de toxine si sa ne redea astfel tonusul se bazeaza aproape in totalitate pe fructe si legume proaspete, sucuri din plante, salate de cruditati si chiar plante medicinale mai putin cunoscute din punct de vedere al uzului alimentar, dar nu mai putin gustoase. Iata in continuare cateva dintre cele mai eficiente verdeturi de primavara care pot fi folosite in acelasi timp ca alimente, dar si ca medicamente vegetale naturale:

Papadia (Taraxacum officinalis)

Salatele din frunze proaspete (tinere) de papadie sunt printre cele mai puternice depurative ale primaverii. Afectiunile hepatice, anemia, guta, pletora pot sa fie foarte mult diminuate prin folosirea acestui tonic amar. Preparate cu zeama de lamaie, ulei vegetal, sare si cateva condimente, salata din frunze crude de papadie actioneaza ca normalizant al functiilor intestinului, are efecte anticonstipante si combate o serie intreaga de boli de piele, de la dermatoze persistente la eczeme si ciuperci. Este cea mai utilizata planta in cadrul curelor naturale de slabire din perioada primaverii.

Leurda (Allium ursinum)

Frunzele de leurda sunt binecunoscute de cei ce colinda primavara prin padurile de foioase, mai ales in zonele mai umede, pe malurile izvoarelor. Usor de recunoscut dupa puternicul miros de usturoi pe care il degaja, planta are o nota aparte in arsenalul terapeutic al primaverii. Efectul depurativ concretizat in special prin eliminarea acidului uric este completat de un puternic efect antitoxic – ea facand parte dintre plantele folosite contra intoxicatiei cu nicotina. In cazul femeilor afectate de mastite sau alte boli ale sanilor, mai ales cand sunt corelate si cu predispozitia la cistite sau alte infectii in corp, se recomanda o cura de cel putin 10 zile cu aceasta planta, sub forma de adaos la salatele de cruditati si suplimentar sub forma de supe si piureuri.

Traista ciobanului (Capsella bursa pastoris)

Desi este cunoscuta mai ales ca planta medicinala, traista ciobanului poate fi utilizata ca un aliment delicios, sub forma de salata proaspata din frunzele crude proaspat aparute. Pentru prepararea acestei salate cu efecte remarcabile de reglare a tensiunii si de eliminare a dezechilibrelor hormonale la femei, se pot adauga frunze proaspete de telina, putina salata verde, zeama de lamaie din abundenta si putin ulei vegetal obtinut prin presare la rece. Se mesteca cu atentie si este de preferat sa se manance, impreuna cu alte cruditati, in cure de 2-7 zile.

Vita de vie (Vitis vinifera)

Frunzele proaspete, la fel ca si carceii abia aparuti confera un gust proaspat, usor acrisor, salatelor de cruditati. Cu conditia sa nu fie preparate prin fierbere sau incalzire, frunzele de vita (mai ales din vita cu struguri negri) combat eficient obezitatea si celulita. Chiar si cazurile persistente de celulita pot fi ameliorate realizand o cura de cruditati de 2 saptamani in care la cel putin o masa se va consuma salata cu frunze de vita. In plus, in urma unei astfel de cure se va putea remarca imbunatatirea circulatiei sanguine si combaterea varicelor, reglarea menstruatiei in cazul femeilor (mai ales in situatia tendintei catre hemoragii abundente).

Iarba grasa (Portulaca oleracea)

Usor de recunoscut dupa frunzele sale rotunjite si carnoase, ea reprezinta un ingredient foarte apreciat in alimentatia vie din perioada primaverii datorita gustului placut si hranitor. Folosita direct la salate sau ca adaos la supe, ea are puternice proprietati antiinflamatorii, de combatere a bronsitelor care sunt frecvente in aceasta perioada, precum si un puternic efect vermifug. La salate nu se foloseste in doze prea mari, deoarece poate sa declanseze un efect laxativ.

Spanacul (Spinacia oleracea)

Este una dintre plantele cele mai nutritive, fiind din acest motiv recomandat in mod special copiilor – carora le favorizeaza cresterea – batranilor si convalescentilor. Un foarte bun antianemic datorita continutului ridicat de fier, recomandat in avitaminoze (mai ales in carentele vitaminelor B1, B2, B3 si C), el este un purificator al sangelui si un remediu contra bolilor de piele cronice. Datorita silicatilor nu este recomandat suferinzilor de guta, artrita, reumatism si diabet.

Urzica (Urtica dioica)

Una dintre plantele folosite din cele mai vechi timpuri pentru rolul sau terapeutic si alimentar, combina efectele depurative remarcabile cu un efect de revitalizare si regenerare a organismului. Frunzele proaspete ale urzicilor abia aparute sunt considerate datorita secretinei pe care o contin, printre cele mai puternice stimulente ale secretiilor digestive. Urzica contine un adevarat arsenal de substante benefice in revenirea de dupa perioada de iarna: saruri minerale (fier, sulf, siliciu, mangan), vitamine (B, E, C, K) si este totodata intre cele mai bogate sursa de clorofila. Toate acestea o recomanda in anemie, slabiciune accentuata, reumatism si boli ale articulatiilor, psoriazis. Nivelul glicemiei este redus in mod eficient in cazul persoanelor care sufera de diabet, dar care tin cure cu frunze de urzica si papadie. Pentru a prepara salata doar din frunze de urzica, se spala cu atentie frunzele crude si se amesteca cu apa si putina sare. Se poate acri cu putina zeama de lamaie sau otet de mere si miere de albine.

Macris (Rumex acetosella)

Este o planta binecunoscuta entru puternicul gust acru al frunzelor. Adaugate ca si condiment la salate si supe, frunzele crude de macris stimuleaza digestia si ajuta la refacerea puterilor in cazul persoanelor bolnave, mai ales dupa stari febrile. Datorita continutului de oxalat de potasiu si acid oxalic, nu este recomandata persoanelor care sufera de reumatism, guta sau artrita si nici de persoanele cu hiperaciditate gastrica. Nu se prepara in vase metalice si nu se combina cu apa minerala, fiind incompatibile.

Hrean  (Armoracia rusticana)

Frunzele crude confera hranei o aroma agreabila si stimuleaza totodata procesele digestive. Ele au efecte de combatere a anemiei si a problemelor respiratorii. Proprietatile lor purificatoare si stimulative sunt foarte de dorit in cazul persoanelor care se confrunta frecvent cu raceli, amigdalite, gripe, sinuzite, probleme respiratorii asociate cu o secretie abundenta de mucus.

Loboda (Atriplex hortensis)

Binecunoscutele frunze de loboda, folosite adesea pentru supe in perioada primaverii pot sa constituie un ingredient al salatelor depurative din cura de primavara. Datorita saponinelor din compozitie, are puternice efecte in afectiunile respiratorii inflamatorii, in tulburari digestive si boli de piele. Folosirea zilnica pentru cel putin o saptamana poate sa usureze mult tulburarile hepatice si biliare, mai ales cazurile de dischinezie. Contine o doza considerabila de vitamina C.

Banutii (Bellis perennis)

Nu trebuie sa va surprinda faptul ca binecunoscutii banutei, cu o inaltime de doar cativa centimetri, dar care umplu pajistile cu florile lor alb-rozalii odata cu venirea primaverii, pot fi utilizati si in scop culinar. Florile culese de preferinta atunci cand soarele este la amiaza pot sa completeze foarte bine gustul si chiar aspectul salatelor proaspete. Sunt recomandati mai ales in cazul afectiunilor respiratorii si vasculare. Aceasta planta delicata intareste aparatul circulator, combate gradat fenomenele neplacute rezultate in urma anumitor comotii cerebrale si inlatura pietrele de la vezica urinara. Se vor consuma in doze moderate, ca adaos la salata verde sau la salatele de papadie.

METODE SIMPLE PENTRU CURA DE PRIMAVARA

O cura eficienta poate sa dureze intre o zi (in cazul persoanelor mai slabite) si 10-14 zile atunci cand exista o buna vitalitate si se doreste o purificare adecvata a organismului. Ea presupune in primul rand o hranire perfect naturala, fara carne si fara nici un alt aliment greu digerabil care ar putea obstructiona procesul natural de purificare si regenerare a organismului. In general, o astfel de cura presupune o alimentatie bazata pe cat mai multe cruditati. Ideal este sa avem o alimentatie 100% vie, in care nici un aliment sa nu fie preparat prin incalzire. Avand insa in vedere ca acest tip de hranire nu este accesibil persoanelor cu un foc digestiv mai slab, este foarte bine daca in alimentatie exista cel putin 60-70% hrana vie.

Indiferent de varianta abordata, se va avea in vedere sa se evite consumarea branzeturilor si a alimentelor grele (preparate cu mult ulei, soia, naut), a zaharului si a oricaror produse cu componente chimice, sintetice (indulcitori, coloranti, conservanti etc.). In afara verdeturilor specifice acestui anotimp (pe care, in parte, le-am prezentat anterior) se vor introduce in alimentatie si salatele din radacinoase: morcovi, telina, patrunjel, ridichi de luna.

In cazul in care se foloseste si hrana calda, meniul poate fi completat cu supe si piureuri de legume bine fierte, condimentate din belsug cu plante picante: ghimbir, maghiran, cimbru, busuioc, piper, ardei iute.

Folosirea condimentelor are un rol foarte important in stimularea proceselor digestive si in fluidificarea si eliminarea acumularilor nocive, a mucozitatilor aderente la nivelul sinusurilor sau traseului respirator, precum si la nivelul traseului digestiv. Se vor adauga de asemenea in alimentatie, supele si terciurile din cereale integrale (hrisca, orez, porumb, grau), preparate cu legume si condimente.

Chiar daca este mai greu de acceptat la inceput, nu trebuie sa va feriti de gustul amar, care este prezent acum in cele mai multe dintre verdeturile de primavara. Obisnuindu-ne treptat cu acest gust destul de rar folosit in alimentatia curenta nu numai ca ajutam usurarea organismului dar vom resimti o stare clara de regenerare interioara, de refacere a starii noastre psiho-mentale benefice. Mai ales in cazul celor care s-au obisnuit sa consume mari cantitati de mancare (mai ales mancare grea) o astfel de cura de cruditati in care gustul amar sa fie prezent intr-o proportie mai mare are efecte aproape miraculoase in combaterea obezitatii, constipatiei si a bolilor cronice.

Cei care constata ca un asemenea regim este dificil de abordat, pot sa realizeze o mini-cura pentru doar o zi pe saptamana.

O varianta eficienta a curei de primavara este aceea in care se apeleaza la un regim lacto-vegetarian strict (fara carne) in care masa de dimineata este alcatuita integral din sucuri obtinute in mixerul electric, din plantele de primavara prezentate. Un astfel de suc din plante, cu apa si putina lamaie se va consuma numai pe stomacul gol, fara a mai manca nimic dupa aceea pentru cel putin 4 ore, interval in care se va instala o intensa, dar placuta senzatie de foame.

Incheierea unei astfel de cure de cruditati, mai ales in cazul in care am realizat-o pentru mai mult de 3 zile, trebuie sa se faca treptat, incluzand mai intai in alimentatie alimente preparate usoare: compoturi, supe si piureuri foarte bine fierte, terciuri din cereale (mamaliga). Doar dupa 1-2 zile se poate trece fara probleme la folosirea unor alimente mai consistente, de genul branzeturilor si lactatelor sau a semintelor oleaginoase, a leguminoaselor.

Alte recomandari pentru perioada curei

– Nu asteptati pasiv ca regenerarea plenara a fiintei sa se produca doar prin alimentatie, in lipsa unei activitati fizice adecvate. Asa cum intreaga natura este acum intr-o activitate febrila, urmariti sa va regasiti cat mai curand bucuria de a trai si entuziasmul in cel mai simplu mod: fiind cat mai des in Natura, respirand profund, admirand frumusetea primelor flori si a primelor frunze care apar si lasandu-va patrunsi de sunetele relaxante ale Naturii. Atunci cand sunteti in Natura respirati profund, dilatand cat mai mult narile si umfland pieptul pentru a va impregna cat mai mult cu energia proaspata a aerului.

– Folositi pe cat posibil pentru baut, in locul apei de la robinet, apa de izvor in care ati lasat la macerat cateva fire proaspete de busuioc.

– Daca va simtiti coplesiti de astenie, de plictiseala sau de dezinteres, nu ezitati sa apelati la una dintre metodele naturale redescoperite de psihologii americani si pe care am putea s-o numim in mod sugestiv “metoda zburdatului”. Trecand de nuanta de amuzament pe care s-ar putea sa v-o trezeasca aceasta denumire, metoda presupune ca indiferent de “greutatea” starii noastre interioare sa incepem sa ne manifestam precum copiii, atunci cand sunt fericiti: sa sarim intr-un picior, sa alergam dupa vrabii, sa zburdam in jurul fiintei iubite, sa fim exuberanti si sa manifestam aceasta prin miscare. Chiar daca la inceput nu simtim nici o dorinta de a face aceasta, odata cu primele miscari in noi se trezeste in mod miraculos acea bucurie a copilariei. Incetati sa va ganditi la faptul ca un adult este ridicol daca este inca jucaus. Jucausenia noastra va trezi si in cei din jur, acelasi suflu viu al tineretii si le va aduce si lor zambetul pe buze si bucurie in suflet.

Reamintindu-ne de sfatul de a ne integra in ritmul naturii, ce alta modalitate mai buna ar fi decat de a trai bucuria unui nou inceput?

DE LA CITITORI – 2

Autor: Dana Dragomir 

Un raspuns prompt, inteligent, rational si in acelasi timp cu compasiune! toata stima – se vede ca sinteti vegetarian! eu sint vegan din motive etice, am fost vegetarian, am vazut filme si am inteles care este pretul unui ou, al unui pahar de lapte. In fiecare pahar de lapte este o parte dintr-un vitel, se spune, pentru ca viteii se ucid ca sa avem noi lapte, smintina, cascaval etc. pentru cine nu stie, exista inlocuitori vegetali aproape identici, benefici sanatatii noastre spre deosebire de lapte, oua, carne. daca lumea i-ar cere, piata i-ar oferi. spre deosebire de kirghizi si eschimosi, noi traim in lumea civilizata, gasim tot ce se poate in supermarket: fructe, legume, cereale – si tot pacatos si toxic alegem sa mincam. ei n-au de ales pentru a supravietui. paradoxal, cu cit ne indepartam de hrana simpla, vegetala, cu atit ne prostim mai tare. un studiu recent din Anglia publicat pe situl Ministerului Sanatatii:
http://www.nhs.uk/news/2011/02February/Pages/poor-diet-young-children-IQ-effect.aspx
Child diet ‘linked to IQ’

Deci mamele care isi indoapa copii cu salam si hotdogs ar trebui sa se gindeasca ca le fac rau, ii imbolnavesc si ii predispun la timpire.
Cineva imi spunea ca urmeaza sa suporte o operatie prin care sa i se monteze un inel in jurul stomacului, incit stomacul nu se mai dilate, sa manince mai putin si sa slabeasca.
Cit de traumatizata trebuie sa fie viata acelei femei. Ce simpla rezolvare – sa treaca la hrana bazata pe plante. I-am spus despre asta, m-a intrebat: de unde iei vitaminele, si proteinele? De unde le ia vaca? Oamenii traiesc in secolul trecut, de vina sint televiziunile, peste tot vezi doar bucatari de 2 bani care se pretind chefs, si care nu stiu decit oua, unt, carne. N-am vazut un post TV sa invite un vegan sau vegetarian sa-l lase sa vorbeasca, pentru ca la urma urmei e democratie, avem drepturi egale, toti platim taxa tvr. Citi oameni ar fi mult mai putin bolnavi si mai fericiti daca li s-ar spune adevarul, , daca ar fi educati corect, daca n-ar exista acest monopol criminal si acest taboo al abatoarelor si cirnatarilor!
Inchei cu aspectul etic, concentric. Linda McCartney spunea ca statisticile arata ca in timpul vietii, un vegetarian salveaza circa 760 pasari, 5 vaci, 20 porci, 29 oi, 46 curcani, 7 iepuri si peste jumatate de tona de peste. Cine ne da dreptul sa ucidem atitea fiinte?
Va urez mult succes pe aceasta cale a binelui si va urmaresc in continuare.

P.S.

va multumesc pentru accesul pe blogul dvs.

un material despre Ahimsa am postat si noi pe acest site:

Raspuns: Liviu Gheorghe

Pentru toti acei parinti care incep sa dea carne micutilor lor.

Faceti un test simplu: Daca nu concret, macar folosind puterea imaginatiei. Mergeti la copilasul dumneavoastra (1,2 anisori) si aratati-i un mar si un pui de iepuras viu. Daca copilul se va repezi instinctual la iepuras si va incerca sa-l muste si sa-l devoreze, aveti dreptate sa credeti ca si puiul dumneavoatra este un carnivor care a primit o prada buna. Daca insa va lua in manutele sale marul si-l va mozoli intre gingii si se va juca dragalas cu iepurasul, puteti considera ca instinctul copilului este cel pur si natural. Bazati-va pe acest instinct pe care poate dumneavoastra l-ati pierdut mai demult si oferiti-i acestui copil inca de pe acum dreptul sa aleaga, sansa de a trai respectand in primul rand viata.

DESPRE INDIVIDUALIZARE IN ACTUL HRANIRII

Buna ziua !
Dl. Liviu Gheorghe sunteti o adevarata enciclopedie a datelor pe care le transmiteti pe blogul dumneavoastra si un adevarat MAESTRU al PEDAGOGIEI.
Va rog cand aveti putin timp liber sa-mi trimiteti si cat mai multe date despre modul cum sa ne hranim si mai ales ordinea produselor alimentare pe care trebuie sa o urmam in functie de tip categorie anotimp/luna a anului, dimineata, prinz, seara, etc,s.a.m.d  

Cu aleasa consideratie

Gheorghe Croitoru

Vă mulţumesc pentru apreciere şi mă bucur că ceea ce este prezentat în acest blog vă este de folos.

Nu ştiu în ce măsură aţi parcurs materialele consacrate metodelor de purificare, vindecare şi armonizare prin alimentaţie postate pe blog. O mare parte dintre aceste informaţii se regăsesc grupate şi în lucrările care au apărut în cadrul Editurii KAMALA. (Vindecare şi purificare prin alimentaţie şi post – Vol. 1,2). Vă rog să mai parcurgeţi unele dintre ele şi veţi mai găsi răspunsuri la întrebările dumneavoastră.

În ceea ce priveşte solicitarea dumneavostră, doresc mai întâi de toate, să vă subliniez faptul că nu poate exista o formulă universal valabilă de orientare a alimentaţiei, astfel încât, ea să conducă pentru toată lumea la aceleaşi efecte. Cred că la rândul dumneavoastră intuiţi acest lucru. Sigur, se pot oferi câteva orientări generale. Dar, mult mai preţios este să ajungem fiecare dintre noi să ne orientăm cât mai conştient alimentaţia astfel încât ea să contribuie la bunăstarea fizică, energetică, psihică, mentală şi, … de ce nu spirituală, a fiinţei noastre. Fiecare dintre noi suntem unici, şi înţelegem că şi în direcţia orientării binefăcătoare a alimentaţiei trebuie să ne găsim …propria cale.

Iată totuşi  câteva din regulile generale de care trebuie să ţinem cont:

Vom trece întîi în revistă principalele erori alimentare pe care le facem. Iată ce spune în acest sens Dr. W. Kollath, specialist german în acest domeniu: „Cu excepţia maladiilor provenind din cauze accidentale, otrăvire (plumb, arsenic etc.), din micro-organisme extrem de virulente, malformaţii congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectă.” Privind alimentaţia convenţională a omului civilizat obişnuit constatăm că este surprinzător cum de nu sînt chiar mai răspîndite aceste boli ce-şi au originea direct sau indirect în alimentaţia incorectă. Un număr tot mai mare de persoane realizează acest lucru dar, din păcate, reprezintă încă o minoritate. Este o eroare să crezi că reforma alimentară se limitează la… alimente. Trebuie revizuit întregul ansamblu de obiceiuri alimentare şi chiar atitudinea faţă de actul de a mînca. El trebuie să devină un act pe deplin conştient, înţelegînd că este un mod de a îmbrăţişa viaţa, pe care întreaga natură ne-o dăruie ca o ofrandă. Iată principalele erori pe care le facem. Mîncăm: 1) prea repede; 2) prea cald sau prea rece; 3) într-o cantitate prea mare; 4) alimente degradate; 5) o hrană prea bogată şi carenţată în acelaşi timp. Trebuie evitate întîi erorile 1, 2 şi 3, altfel majoritatea avantajelor unei hrăniri corecte sînt pierdute. Evitînd însă aceste erori, chiar dacă regimul alimentar este discutabil din punct de vedere calitativ, putem totuşi să limităm inconvenientele ce ar putea rezulta. Este important ceea ce asimilăm şi nu ceea ce înghiţim. Bineînţeles, ştim că trebuie să mestecăm bine alimentele, am învăţat aceasta încă din şcoala primară, de la învăţătorul nostru, care îşi înghiţea totuşi la repezeală sandwich-ul şi îşi sorbea ceaiul fierbinte în timp ce ne supraveghea… Alimentele insuficient mestecate care au suferit veritabila predigestie bucală devin un balast în stomac şi în intestin.

REGULI PRINCIPALE REFERITOARE LA HRANIRE

Pentru a se atinge o sănătate perfectă, longevitate, vigoare şi vitalitate este necesar  să se urmeze regulile dietetice de mai jos:

1. Nu mîncaţi decât atunci când vă este într adevăr foame. Feriţi-vă de falsa foame.

2. Nu supraîncărcaţi stomacul. Incetaţi să mai mîncaţi de îndată ce simţiţi că stomacul e pe trei sferturi plin.

3. Nu mîncaţi absolut deloc ceea ce nu vă place. În schimb, nu abuzaţi de felurile preferate.

4. Nu mîncaţi prea repede şi mai ales nu înghiţiţi hrana în grabă. Veţi constata practic că veţi mînca mai puţin dacă mestecaţi mai mult. Mestecaţi cât mai bine alimentele. Mestecaţi, pe cât posibil, fiecare îmbucătură de 30 de ori.

5. Mîncaţi fructe cât mai multe cu condiţia ca ele să fie perfect coapte. Nu mîncaţi fructe necoapte sau acide.

Ajunaţi o zi pe săptămînă. Postul e deosebit de important, deoarece elimină toxinele, echilibrează mecanismele fiziologice şi odihneşte organele.

6. Nu mîncaţi decât alimente compatibile între ele. Nu consumaţi, de exemplu, lapte cu alte produse lactate (brînzeturi). Fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale etc.), pîinea, merele, untul natural, pot fi consumate cu nu contează ce aliment. Alimentele conţinînd amidon, fructele, cerealele sau alte alimente pe bază de hidraţi de carbon, sînt combinaţii compatibile. Experienţa şi mai ales instinctul trebuie să vă ghideze în alegerea amestecurilor compatibile între ele.

7. Pe cât posibil, fiecare masă va conţine crudităţi, ca salată, castraveţi, ridichi. Dacă vă stă în putinţă, reduceţi la minim cantitatea de alimente fierte. Limitaţi la 4 sau 5 alimentele compozante ale mesei. Renunţaţi la amestecurile complicate şi la combinaţiile heteroclite care pun probleme neobişnuite stomacului. Învăţaţi-vă să mîncaţi la oră fixă dacă vă este foame. Mulţumiţi-vă cu două mese complete pe zi.

În partea a doua a răspunsului vă ofer câteva recomandări individualizate care, nu mă îndoiesc, că vor ajuta şi pe alţii.

DESPRE INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI ÎN DIETOTERAPIE

Vom oferi câteva repere suplimentare pentru a putea adapta tratamentul dietoterapeutic situaţiei concrete în care vă aflaţi.

Această necesitate a individualizării a apărut din motive de ordin strict practic. Din acest punct de vedere, chiar în cazul unei banale gripe, de exemplu, tratamentul dietoterapeutic poate decurge în zeci de moduri. Iată doar câteva dintre ele:

  • pentru o persoană viguroasă, cea mai bună soluţie este postul negru (pentru a nu consuma prin digestie energia necesară sistemelor naturale de apărare ale organismului) şi administrarea de infuzii antiseptice calde;

  • pentru o persoană slăbită – sucurile şi nectarurile proaspete de fructe cu miere, remediile pe bază de plante medicinale şi produse apicole constituie soluţia optimă;

  • este posibil ca doar gâtul să fie cuprins de infecţie – o soluţie foarte potrivită va fi administrarea în infuzii a condimentelor picante cu puternic efect antiseptic cum sunt piperul negru sau boiaua de ardei iute, cu condiţia ca pacientul să nu prezinte şi simptome febrile sau să aibă hiperaciditate, care s-ar agrava la administrarea condimentelor picante, caz în care ar trebui folosite alte condimente, etc.

Indicarea aceluiaşi tratament dietoterapeutic pentru persoane diferite care prezintă aceeaşi afecţiune nu este deloc soluţia optimă. Modularea hranei şi a remediilor dietetice este o necesitate stringentă.

Există nenumăraţi factori care intervin în individualizarea tipului de tratament prin alimentaţie pentru un pacient:

VÂRSTA – consumurile calorice variază în funcţie de vârsta biologică a pacientului. În plus, sistemul endocrin prezintă o individualizare clară a activităţii în raport cu vârsta, făcând necesară o adaptare a tipului de substanţe pe care le introducem în corp în funcţie de etapa de viaţă în care ne aflăm.

– SEXUL – diferenţierile dintre bărbaţi şi femei nu se opresc la aparenţele fizice şi comportamentale. Anumiţi parametri fiziologici, activitatea nervoasă şi endocrină sunt din anumite puncte de vedere net diferite la cele două sexe. Substanţele conţinute de alimente pot fi adecvate sau inadecvate pentru o femeie sau un bărbat, în funcţie de particularităţile biologice pe care aceştia le prezintă.

– RASA – dincolo de orice segregări rasiale artificiale, fiecare popor sau populaţie şi-a individualizat de-a lungul mileniilor un anumit tip de alimentaţie, pe care organismul o va agrea printr-o programare făcută de foarte mult timp.

– PUTEREA DE DIGESTIE este un parametru în aparenţă simplu, dar care are o pondere foarte mare (chiar esenţială) în alegerea unui tratament dietoterapeutic. La persoanele slăbite, care digeră greu, într-o perioadă mare de timp, care prezintă inapetenţă, hrana va fi uşoară, blând stimulativă şi se va urmări ca prin anumite cure şi alimente medicament să fie restabilită puterea de digestie şi abia apoi se va trece la alimentaţia de tonifiere, mai consistentă. La cei supraponderali şi cu un apetit devorator, porţia de hrană va fi redusă treptat, urmărindu-se în acelaşi timp ca alimentele să fie cât mai pure şi mai naturale, curele vor avea rolul de a uşura structura şi vor fi mai intense (dar intensitatea va fi crescută gradat). La persoanele supraîncărcate de toxine şi cu putere de digestie redusă se va trece la un regim cu crudităţi sub formă de sucuri şi cu alimente uşoare şi pure (cu condiţia ca structura psihică să le permită “şocul” renunţării la obişnuinţele nefaste), etc.

– CONCORDANŢA ÎNTRE DEZECHILIBRELE FIZIOLOGICE ŞI CELE CARE EXISTĂ ÎN PLAN SUFLETESC ŞI MENTAL – este un parametru neluat în calcul de cei mai mulţi dintre terapeuţi. Iată un exemplu clasic de neconcordanţă: o persoană corpolentă, cu tendinţă de obezitate, cu mişcări moi şi destul de lente, aparenţe fizice şi dinamice greoaie, care are, în contrast cu aparenţele fizice, o minte agitată şi dezordonată, cu un psihic labil şi fragil (putând fi numită pe drept cuvânt “slabă de înger”). O dietă dură de scădere a greutăţii corporale şi de purificare mai mult ca sigur că nu e cea mai bună soluţie, deoarece persoana în cauză nu este pregătită să suporte toate tensiunile lăuntrice generate de schimbările bruşte din regimul de viaţă. Dieta prescrisă trebuie să găsească punctul de echilibru între necesitatea de uşurare şi de purificare a corpului şi nevoia de vigoare şi stabilitate lăuntrică.

– TIPUL DE ACTIVITĂŢI REALIZATE – este firesc faptul că o persoană care depune o muncă fizică grea nu va avea aceeaşi alimentaţie cu o alta care realizează, spre exemplu, o muncă de birou. De asemenea, anumite condiţii de competiţie sau examen, care presupun un efort psiho-mental foarte intens pe o perioadă scurtă sau prelungită de timp, necesită o alimentaţie suficient de hrănitoare, care să favorizeze procesele intelectuale. Alegerea corectă a alimentaţiei poate constitui, cel puţin din punct de vedere al stării de echilibru psiho-fiziologic, o cheie a reuşitei, la care apelează dealtfel majoritatea sportivilor, marilor artişti, actorilor etc.

– CLIMA ŞI MEDIUL DE VIAŢĂ – în sistemele tradiţionale de vindecare se acordă o atenţie sporită adecvării alimentaţiei în funcţie de climă, de anotimp şi de condiţiile particulare de mediu în care persoana în cauză locuieşte. O recomandare străveche, cu un caracter foarte general, dar care s-a dovedit a fi foarte valabilă de-a lungul timpului este aceea de a consuma preponderent alimentele specifice locului în care trăim şi anotimpului în care ne aflăm. Înţelepciunea şi armonia divină fac astfel ca cel mai adesea fiecare om să găsească în imediata sa apropiere ceea ce are nevoie pentru o hrănire sănătoasă şi completă.

Iată în continuare câteva informaţii practice care vă vor ajuta la o bună adaptare a alimentaţiei pentru propriile condiţii de existenţă:

ALIMENTAŢIA DIFERENŢIATĂ ÎN FUNCŢIE DE SEX

ALIMENTAŢIA PENTRU BĂRBAŢI:

Atunci când se vorbeşte de “adevărata hrană pentru un bărbat” mulţi se gândesc, din păcate, la o alimentaţie de tip carnivor, “asezonată” cu tot felul de excitante printre care alcoolul este la mare cinste. Această impresie există nu numai la români, ci şi la majoritatea europenilor şi, cu toate acestea, alimentaţia pe bază de carne este departe de a fi cea mai indicată pentru a ajuta un bărbat să devină viril, plin de forţă şi masculinitate.

Descoperirile de ultimă oră în domeniul alimentaţiei, mai ales cele referitoare la vitamine, oligoelemente, enzime, fitohormoni au dus la o schimbare radicală a concepţiei despre alimentaţie în Occident. Se pune din ce în ce mai mult accentul pe naturism, pe alimentaţia ecologică. În urma unor observaţii atente, care au fost efectuate în sute şi mii de cazuri, s-a observat că vegetarienii, mai ales cei care consumă foarte multe crudităţi, au o medie de viaţă mai mare, îşi păstrează vigoarea şi potenţa până la vârste mai înaintate, sunt mai puţin predispuşi la afecţiuni cum ar fi cancerul, scleroza în plăci, bolile hepatice, bolile intestinale etc. În plus, alimentaţia vegetariană este foarte prielnică activităţii intelectuale; dacă este să dăm doar câteva nume ilustre de vegetarieni cum ar fi: Einstein, Newton sau Darwin şi ar fi suficient să ne dăm seama de realitatea acestui fapt. Nu mai este pentru nimeni un secret că majoritatea personalităţilor filmului şi muzicii de astăzi au o alimentaţie aproape exclusiv lacto-vegetariană, iar numărul de vegetarieni a început să crească vertiginos. Mulţi, totuşi, se întreabă: cum de atâta timp a fost posibil ca oamenii să se hrănească cu carne şi să ajungă la vârste venerabile, având şi o vigoare de invidiat şi acum „din senin” a apărut această orientare spre vegetarianism?

Această întrebare nu are din start un enunţ corect, deoarece alimentaţia bazată preponderent pe carne a apărut mult mai timpuriu decât cred mulţi. Nu urmărim să facem acum un studiu al tradiţiilor culinare al popoarelor europene, dar la români, cel puţin, alimentaţia nu a fost niciodată preponderent carnivoră, dimpotrivă, era bazată în proporţie de peste 80% pe vegetale, lactate şi ouă. Tradiţiile autentice româneşti au intrat într-un con de umbră în ultima vreme, dar numeroasele consemnări datând de acum o sută-două de ani şi mai mult atestă faptul că populaţia românească se distingea în faţa călătorilor străini prin cumpătarea în alimentaţie şi stricteţea cu care erau ţinute posturi care azi multora le-ar putea părea dure. Medicii de pe la începutul secolului erau îngrijoraţi de austeritatea în alimentaţie a românilor. Ei au privit cumpătarea şi austeritatea ca pe o simplă carenţă alimentară, fără să ia aminte la adevărata valoare a alimentaţiei tradiţionale[1]. În ceea ce priveşte eficienţa hranei preponderent lacto-vegetariene şi influenţa pe care a avut-o asupra acestui popor, trebuie să recunoaştem obiectiv şi fără a supraestima dintr-un patriotism exagerat, că destul de rar au existat popoare atât de mici care să aibă o vigoare şi o rezistenţă atât de mari.

Adevărata alimentaţie pentru un bărbat trebuie, aşadar, să fie nutritivă, pură, echilibrată, lipsită de excitante şi de alimente care uzează, vlăguiesc prematur organismul şi generează anomalii de gândire şi comportament.

Pentru a vedea mai în detaliu condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească alimentaţia pentru bărbaţi vom face o scurtă trecere în revistă a calităţilor care pot fi potenţate şi cultivate (şi) prin hrană şi pe care fiecare bărbat trebuie să le dobândească şi să le menţină:

VITALITATEA – se spune că un bărbat fără vitalitate este un uriaş cu picioarele de lut, deoarece el nu are energia de a manifesta activ calităţile sale specifice în nici o direcţie. Masa corporală şi gradul de armonie al formei corpului, timpul de somn (care cu cât este mai redus – fără a forţa – cu atât este mai bine), gradul de dinamism, puterea de a realiza sunt câţiva dintre parametrii care ne dau imaginea cantitativă şi calitativă a vitalităţii unui bărbat.

VIRILITATEA – se referă nu doar la potenţa sexuală, ci şi la capacitatea de control a potenţialului sexual al unui bărbat, la forţa sa creatoare (şi aici nu ne referim la procreere în sine, ci la creativitate în general).

VOINŢA – este în legătură cu capacitatea de a manifesta tenacitatea, calmul, fermitatea, încrederea în sine, puterea de acţiune şi de finalizare a acţiunilor începute – calităţi specifice unei naturi masculine.

AFECTIVITATEA – se manifestă ca şi capacitate de a dărui, de a trăi plenar, intens şi continuu sentimentul iubirii, de a-l putea manifesta în mod armonios faţă de cei din jur.

RAFINAMENTUL – este trăsătura celor care au control deosebit, asupra întregii fiinţe, în plan vital, sexual, volitiv şi afectiv, ceea ce le conferă posibilitatea de a-şi manifesta cele mai elevate şi armonioase nuanţe şi calităţi ale acestor planuri ale fiinţei. În cazul bărbaţilor ce au dezvoltată şi această calitate poate fi sesizată manifestarea acelei puteri însoţite de blândeţe, denumită metaforic “mână de oţel în mănuşă de mătase”.

Dietoterapia macrobiotică surprinde toate aceste trăsături, precum şi altele, ale naturii masculine, înmănunchind totul într-o singură noţiune, aceea de POLARITATE YANG (masculină, solară, emitivă, +). Deşi ideal este ca natura masculină să fie echilibrată din punct de vedere al polarităţii Yin-Yang, este un pas excelent pentru un bărbat, într-o primă etapă, acela de a fi suficient de Yang (solar, emisiv, +). Aceasta va atrage automat după sine un grad înalt de forţă şi rezistenţă fizică şi interioară, precum şi un foarte bun autocontrol.

Dacă aceste calităţi masculine sunt foarte slab dinamizate şi se constată lipsa accentuată de forţă, vitalitate, lipsa rezistenţei la oboseală, stări de dezinteres, apatie, somnolenţă, incapacitate de autocontrol, tendinţa de a vorbi excesiv precum şi alte trăsături care arată o accentuare a energiilor feminine (Yin) este stringent necesar pentru bărbatul în cauză să adopte o alimentaţie preponderent Yang (vezi dieta macrobiotică a lui George Ohsawa)

Câteva recomandări importante referitoare la dietele Yang:

–         Dietele Yang cuprind un număr restrâns de alimente; tocmai de aceea este bine să fie consumate cât mai multe dintre cele indicate în lista alimentelor Yang.

–         Trebuie să se mănânce în cantitate suficientă – chiar mare, de 2-3 ori pe zi.

–         Trecerea la o alimentaţie preponderent Yang generează într-o primă fază o senzaţie subiectivă de “gol“ şi lipsă, chiar în condiţiile în care se mănâncă alimente foarte hrănitoare, din abundenţă. Este un fenomen de obişnuire a corpului cu noul tip de energii preluate din hrană şi nu trebuie să ne îngrijoreze.

–         Efectele benefice apar relativ repede după schimbarea de dietă. Cu toate acestea, pentru o foarte bună fixare a lor este bine să se continue cel puţin 3 săptămâni – 1 lună cu acest tip de alimentaţie.

ALIMENTAŢIA PENTRU FEMEI:

Dacă la bărbaţi ne confruntăm în alimentaţia actuală cu problema punerii excesive a accentului pe stimulare (în detrimentul echilibrului, a posibilităţii de control a efectelor acestei alimentaţii), la femei există la ora actuală 2 curente foarte puternice, care ar putea fi denumite prin două sloganuri sugestive:

1. “silueta cu orice preţ” (sau varianta: “să fim în rând cu lumea cu orice preţ”)

2. “atâta plăcere avem şi noi (femeile) – s-o satisfacem”.

Primul curent a generat fobia kilogramelor, în timp ce cel de al doilea (care, paradoxal, adesea interferează cu primul) a generat un “mic” cult al plăcerii gustative.

În ultima perioadă, deoarece în societatea de la noi (şi nu numai) tinde să domine spiritul de concurenţă, automat a triumfat şi curentul “silueta cu orice preţ”, în timp ce “atâta plăcere avem şi noi” se furişează cu abilitate în reclamele alimentelor prezentate atractiv la T.V., prin paginile cu reţete de dulciuri şi mâncăruri suculente ale revistelor, etc.

Alimentaţia este însă cu totul altceva decât simpla înghiţire de kilocalorii, care la rândul lor se depun sau nu sub formă de kilograme. Dietoterapia naturistă nu va spune nici “nu!” hotărât şi nici “da!” hotărât kilogramelor, ci va sublinia necesitatea adecvării alimentaţiei la vârsta, tipul constituţional şi condiţiile concrete în care vă aflaţi la un anumit moment de timp.

Fiecare femeie, fiecare om trebuie să tindă spre un anumit tip de frumuseţe, fără a-şi brusca fiinţa pentru a ajunge spre condiţia pe care în mod fantasmagoric o consideră cea mai estetică pentru propria lui persoană. Ar fi anormal ca o femeie plină de vitalitate, cu o constituţie nativă robustă, cu forme pline, care emană feminitate, atractivitate şi putere de seducţie, să-şi dorească să aibă un corp subţire, aşa cum apare în cazul altor constituţii feminine. Modificarea formei corporale este necesar să fie făcută în armonie cu tipul de frumuseţe propriu constituţiei fiinţei în cauză. Dacă urmărim frumuseţea fizică, ceea ce trebuie avut în vedere este nu dimensionarea artificială a corpului, ci modelarea formei sale. Este necesar ca o femeie să fie cât mai plină de vitalitate. Energia vitală este, analogic vorbind, combustibilul unei fiinţe umane, cu ajutorul căruia ea poate crea, realiza, învăţa, cunoaşte, seduce, etc. Este normal ca fiecare fiinţă să dorească să-şi crească vitalitatea (aceasta neavând cu nimic de a face cu supradezvoltarea corporală). Imaginea femeii cu forme plate, transparente, extrem de seducătoare, este o himeră, deoarece în lipsa unei stări de vitalitate, sănătate şi forţă lăuntrică (exprimate, evident şi printr-o împlinire corporală armonioasă), nici un bărbat nu poate fi atras de o femeie decât o perioadă scurtă de timp.

Trebuie reţinut faptul că şi în cazurile extreme se pot opera anumite modificări în sens benefic, iar dacă se urmează cu consecvenţă un tratament just ales se pot produce chiar adevărate miracole.

Dincolo de aspectul strict fizic există o sumă de calităţi pe care o femeie trebuie să le asimileze în structură şi care pot fi menţinute şi amplificate şi prin modularea judicioasă a alimentaţiei:

VITALITATEA ARMONIOASĂ, SPECIFIC FEMININĂ – trebuie să existe din plin în cazul femeilor. Este acea calitate care conferă puterea mare de a menţine relaţiile multiple cu mediul înconjurător, puterea de a îngriji şi susţine. Vitalitatea nu are nimic comun cu un corp de dimensiuni foarte mari, ea reflectându-se la nivel fizic sub forma armoniei şi împlinirii corporale.

SENZUALITATEA RAFINATĂ – se referă la puterea de atracţie şi fascinaţie a femeii, la capacitatea sa de a se bucura de ceea ce este armonios în viaţă şi de a putea simţi trăirile erotice rafinate, la creativitate şi spontaneitate.

VOINŢA – este în legătură cu capacitatea de a manifesta tenacitatea, calmul, autocontrolul, fermitatea, încrederea în sine, puterea de acţiune şi de finalizare a acţiunilor începute, este puterea transformatoare.

AFECTIVITATEA ŞI PUTEREA DE A SIMŢI – se manifestă ca şi capacitate de a dărui, de a trăi plenar, intens şi continuu sentimentul iubirii.

INTUIŢIA, PURITATEA şi RAFINAMENTUL FEMININ – alimentaţia de natură pură (lacto-vegetariană), echilibrată, aleasă cu înţelepciune şi consumată cu o atitudine interioară adecvată este de natură să menţină vii şi chiar să dezvolte aceste calităţi care conferă dealtfel farmecul specific al multor femei.

Dietoterapia macrobiotică surprinde caracteristicile specifice naturii feminine, înmănunchind totul într-o singură noţiune, aceea de POLARITATE YIN (feminină, lunară, receptivă, -). Starea de sănătate şi echilibru ideal se obţine în momentul în care se creează un echilibru între energiile de polaritate yang şi cele yin în fiinţă. În momentul în care una dintre cele două polarităţi fundamentale (yin şi yang) se află în exces, într-o stare perturbată, ea va genera diferite dificultăţi şi afecţiuni.

Datorită condiţiilor cultivate în societatea actuală (atât la noi cât şi în Occident) alimentaţia este de natură să amplifice foarte mult energiile de tip YIN (feminin, lunar, receptiv, -). Exacerbarea acestei polarităţi prin utilizarea alimentelor suprarafinate, cu conţinut de substanţe chimice, a cărnii, cafelei, zahărului alb ş.a. conduce adesea (în opinia medicului G. Ohsawa – fondatorul macrobioticii) la cele mai multe dintre afecţiunile şi tulburările apărute la nivel de masă din ultimii ani: de la migrene, insomnii, somnolenţă şi stări de inerţie la tulburări psihice sau mentale, cancer, afecţiuni cronice şi degenerative etc.

Din acest motiv, cu atât mai mult în cazul femeilor este recomandată o alimentaţie în care alimentele YANG să ocupe un loc de frunte (alimentele de natură Yin fiind indicate în cantităţi mai mici şi numai cele pure şi naturale).

În afara alimentelor Yang recomandate în tabelele pe care deja le-am prezentat în alte articole de pe blog, există anumite alimente-medicament şi cure recomandate în special femeilor, pentru o bună armonizare şi menţinere a stării lor de sănătate. Acestea le vom mai descrie cu ocazia unor articole despre cure naturale.

ALIMENTAŢIA INDIVIDUALIZATĂ PE VÂRSTE

Câteva recomandări generale succinte referitoare la adaptarea alimentaţiei în funcţie de vârstă:

1 Alimentaţia pentru copii

În primele luni de viaţă, hrănirea constituie funcţia vitală cu ce mai mare importanţă pentru dezvoltarea copilului, fiind tocmai de aceea necesară o mare atenţie din partea părinţilor privitor la alimentaţia noului născut. Dealtfel, nu numai primele luni ale vieţii, ci şi primii ani constituie o perioadă esenţială pentru formarea deprinderilor copilului şi în special a deprinderilor şi preferinţelor alimentare. Evident că în această perioadă în care se structurează atât trupul, cât şi personalitatea copilului, este de maximă importanţă înţelegerea necesităţilor acestuia. Adesea copii (în special la vârste mai mici) reuşesc într-un mod surprinzător să “simtă” cu mare exactitatea care le sunt necesităţile,

În mod surprinzător, în ultimele decenii, numărul afecţiunilor în cazul copiilor de vârste mici a crescut, ajungându-se adesea ca până în perioada pubertăţii aceştia să facă cunoştinţă în multiple rânduri cu cabinetele medicale. Din acest punct de vedere, s-a putut constata că, spre deosebire de zonele mai populate ale oraşelor, la sate acest fenomen este mai redus. În acelaşi timp, în regiunile rurale alimentaţia copiilor este cel mai adesea (sau era până nu demult) bazată în special pe produse naturale, proaspete, mult mai hrănitoare decât unele preparate hrănitoare, chiar şi îmbogăţite cu vitamine, care pot fi găsite în comerţ, ceea ce explică în mare măsură fenomenul menţionat.

Indiferent de perioada de viaţă, în cazul copiilor este recomandată întotdeauna evitarea alimentelor cu conţinut de substanţe chimice, precum şi a celor îmbogăţite cu vitamine, minerale etc. Structura mult mai delicată a copiilor va fi în mod cert afectată mult mai uşor decât ce a adulţilor de acumulările de substanţe nenaturale sau neasimilabile sau pur şi simplu nehrănitoare conţinute în multe din preparatele “la modă” promovate la ora actuală pentru copii.

Din acest punct de vedere, este deja cunoscut faptul că cele mai potrivite alimente, uşor de asimilat şi extrem de bogate în vitamine şi substanţe hrănitoare sunt cele naturale, cât mai proaspete, preparate în mod simplu şi savuros. De asemenea, ele trebuie să confere suficientă energie şi o întreagă gamă de vitamine şi minerale pentru ca procesele de creştere să se poată desfăşura în mod optim.

Nu trebuie uitat că prima perioadă a vieţii reprezintă un moment cheie în care pot fi sădite atât obiceiurile bune, cât şi cele nocive. Pe baza unor principii juste, sădirea obiceiurilor benefice produce ulterior, odată cu avansarea în vârstă, transformări în bine cu totul remarcabile.

Perioada vieţii

Recomandări

0-2 ani

– în primele luni de viaţă, alimentul ideal pentru copil este laptele matern; este bine ca în perioada lactaţiei mama copilului să aleagă cu grijă alimentele pe care le consumă, evitând carnea, alcoolul, cafeaua şi orice alte produse nocive, care vor produce o anumită degradare a calităţii laptelui matern

– este de evitat consumul de lapte praf îmbogăţit cu vitamine şi alte substanţe, fiind utilă înlocuirea acestuia cu lapte natural sau lapte natural cu puţină miere

– odată cu stoparea hrănirii cu lapte şi trecerea spre o alimentaţie mai complexă, este recomandat ca sucurile din legume, piureurile şi alte alimente utilizate să fie cât mai pure, proaspăt preparate, fără conservanţi chimici sau adaosuri de arome, coloranţi etc.

– chiar din această primă etapă a vieţii copilului este ideal ca zahărul alb să fie evitat complet, sub orice forme şi în orice combinaţii alimentare; pentru a sesiza importanţa majoră a acestei recomandări îi sugerăm oricărui părinte conştient să se informeze mai întâi în direcţia efectelor produse de utilizarea zahărului alb (indicaţii suplimentare în capitolul “Alimente nocive” –vol I, pag 14)

2-7 ani

– utilizarea dulciurilor preparate numai cu miere (sau zahăr invertit), lactate sau fructe dulci este mult mai de dorit decât utilizarea dulciurilor (e drept, foarte accesibile şi comode) realizate cu zahăr. În acest sens există chiar firme care produc în special alimente şi dulciuri pe bază de miere şi fructe, care vor produce în mod sigur copiilor o mult mai mare plăcere.

– este util ca de la această vârstă polenul, mierea şi alte produse apicole să devină micile “bomboane” supernutritive şi binefăcătoare consumate de cei mici.

– sunt recomandate în special alimente de natură să susţină dezvoltarea armonioasă a organismului: lăptişorul de matcă, cerealele integrale şi fulgii de cereale integrale, laptele natural, germenii de grâu, susanul, miezul de nucă, seminţele de susan şi pasta de susan (“tahini”), gălbenuşul crud de ou.

7-13 (14) ani

– suplimentar faţă de alimentele recomandate anterior sunt necesare alimente care să ajute la susţinerea eforturilor intelectuale, la dezvoltarea armonioasă a naturii psihice şi mentale a copiilor: mierea, polenul, gălbenuşul de ou fecundat, condimente în cantităţi moderate (cimbrişor, cimbru, rozmarin, chimen), soia, sucul proaspăt de morcovi, legume şi fructe în cantităţi mai mari. Se vor folosi cerealele germinate, în diverse preparate culinare, ca suplimente de vitamine şi enzime naturale.

– laptele proaspăt este un ingredient excelent pentru această perioadă; se pot consuma în cantităţi ceva mai mari şi alte tipuri de lactate hrănitoare (iaurtul, smântâna, untul clarifiat – ghee, untul, chefirul etc.)

2. Alimentaţia în perioada pubertăţii şi a adolescenţei

O dată cu apariţia pubertăţii, procesele hormonale se intensifică producând schimbări majore pentru evoluţia ulterioară a adolescenţilor. Din punct de vedere al alimentaţiei se pune, pe de-o parte problema susţinerii acestor procese complexe de transformare corporală şi pe de altă parte, cea a susţinerii vitale şi psihice a acestei transformări care se desfăşoară adesea sub semnul anumitor tensiuni interioare.

În această perioadă de tranziţie de la statutul de copil la cel de tânăr bărbat sau tânără femeie, este foarte importantă echilibrarea alimentaţiei din punctul de vedere al polarităţii yin – yang.

Tot în această perioadă de tranziţie trebuie pus un accent mare pe alimentaţia pură, naturală întrucât apare cu precădere acum tentaţia stimulării cu alimente toxice, plăcerea consumării lucrului interzis. Trebuie explicat rolul şi importanţa alimentaţiei naturale şi, mai ales, adolescentul (sau adolescenta) trebuie să fie motivat(ă) să vrea să adopte alimentaţia care-i va oferi suportul de a deveni un bărbat (respectiv o femeie) armonios (armonioasă).

Perioada vieţii

Recomandări

(13,14) -( 18, 21) ani

–         copilul în curs de maturizare va prelua (gradat) sarcina de a se auto-hrăni conştient, cu alimente adecvate vârstei, sexului şi particularităţilor sale individuale.

–         se va pune accent ceva mai mult pe alimentaţia yang, avându-se în vedere că este o perioadă când receptivitatea este maximă.

–         pentru a susţine din punct de vedere vital – energetic procesele fizice de transformare este recomandat, mai ales pentru cei cu greutate medie sau sub normal să utilizeze alimente vitalizante: unt, susan, nuci, boabe de năut, boabe de soia, alune, arahide, susan, soia boabe sau texturată, făină de soia, germenii de cereale şi germeni de leguminoase (năut, soia, linte).

–         în cazul întârzierii proceselor de creştere şi maturizare se recomandă folosirea unor alimente cum ar fi: polenul, lăptişorul de matcă, germenii şi tărâţa de grâu, susanul, uleiul şi seminţele de floarea soarelui.

–         fructele de pădure pot fi de un real ajutor în cazurile de carenţe vitaminice şi stări de slăbiciune. Este vorba mai ales de: cătină, măceşe şi coacăze negre.

–         în cazul întârzierii proceselor de maturizare fizică la fete se recomandă, cu moderaţie însă, folosirea unor alimente puternic stimulatoare: măsline şi ulei natural de măsline, ulei natural şi germeni de soia, tulpini florifere şi seminţe de mărar, frunze de ţelină, condimente cum ar fi anasonul, feniculul, chimenul.

–         la băieţi întârzierile de creştere şi de dezvoltare se compensează prin introducerea prin alimentaţie a unor alimente yang care sunt în acelaşi timp şi puternice stimulatoare naturale: polen, năut (preparat ca atare sau sub formă de băutură tonică, prin macerare), soia (boabe), ulei natural de floarea soarelui, seminţe de floarea soarelui, susan şi pastă de susan, condimente: busuioc, tarhon, cimbrişor, şofran (doze foarte mici – 0,05 – 0,1 gr / zi).

–         în cazul în care apar manifestări cum ar fi acnea juvenilă, hirsutismul la fete, obezitatea, tulburările de comportament (cum ar fi exacerbarea pornirilor sexuale sau inhibarea şi refularea lor completă pe fondul tensionării psihice) se recomandă o alimentaţie cât mai pură, cu multe crudităţi, cu alimente stabilizatoare şi moderatoare ale proceselor din organism: seminţe şi ulei natural de dovleac, salată verde, lăptucă, miere lichidă (cantităţi moderate), frunze de lobodă, fragi, zmeură, mere, cereale integrale (grâu, mei, orez, hrişcă), rădăcină şi frunze de morcov, rădăcină şi frunze de pătrunjel, seminţe de morcov, seminţe de pătrunjel (doze mici 0,5 gr /zi), păpădia (cura cu tije de păpădie), uleiul de floarea soarelui (cura cu ulei natural de floarea soarelui), suplimente şi aperitive ca urzica, anghinarea, coada calului.

3. Alimentaţia la maturitate

În perioada maturităţii tradiţia, atracţia spre plăcere, valenţele social-simbolice ale alimentelor şi … gradul de maturizare sunt cele care hotărăsc felul de alimentaţiei adoptate.

Dacă la adolescenţi apare tentaţia deviantă de a se “automaturiza” consumând alimentele permise şi preferate de adulţi – carne (cât mai multă – ca simbol al puterii, al forţei brute), alcool şi produse alcoolice, cafea şi alte excitante, la adulţi predomină tendinţa de aliniere la standardele sociale. Masele largi consumă produsele cele mai mediatizate: băuturi de tip Cola, diferite tipuri de băuturi alcoolice, sucuri concentrate, diferite tipuri de margarină, ciocolată şi alte dulciuri sau alimentele pe care ei le consideră tradiţionale: sarmale, mici, vin sau ţuică “de casă”, afumături, etc. Evident, aceste alimente nu sunt DELOC cele mai indicate, deşi sunt cel mai frecvent utilizate.

La adulţi tendinţa corectivă a alimentaţiei apare ca urmare a influenţei benefice a religiei, a tradiţiilor autentice şi, în ultimul timp, a specialiştilor în dietoterapie, mai ales a naturiştilor.

Cea mai potrivită alimentaţie pentru marea majoritate a adulţilor este cea adecvată sexului lor, descrisă pe larg în subcapitolul referitor la alimentaţia pentru bărbaţi şi pentru femei.

4. Alimentaţia vârstnicilor

Indicaţiile de alimentaţie în aceste cazuri prevăd diminuarea fenomenelor neplăcute determinate de menopauză, respectiv andropauză: de asemenea există numeroase cure şi regimuri alimentare regenerante şi reîntineritoare. Mai ales la vârstele înaintate, o alimentaţie mai uşoară, pură, bogată în alimente “vii” (fructe şi legume proaspete, germeni şi mlădiţe ale unor plante etc.) poate conduce realmente la prelungirea fericită a vieţii şi la evitarea multora dintre neajunsurile vârstelor înaintate: diferite afecţiuni, slăbiciune, degradarea funcţionării diferitelor sisteme corporale.

Perioada vieţii

Recomandări

Înainte de andropauză

–         pentru menţinerea vigorii fizice, a potenţei sexuale şi a facultăţilor psiho-mentale nealterate este necesar ca bărbaţii care se apropie de vârsta andropauzei să adopte o alimentaţie cât mai pură, bogată în crudităţi, în alimente care conţin vitamine.

–         se va ţine cont că la această vârstă necesităţile energetice sunt mai reduse şi, în consecinţă, se va renunţa la alimentele foarte bogate în calorii

– vor fi reduse din alimentaţie grăsimile, mai ales cele animale; se va renunţa pe cât posibil la prăjeli, alimente conservate.

– dintre alimentele contraindicate fac parte carnea şi produsele din carne, margarina, băuturile alcoolice şi cafeaua.

– sunt în mod special indicate legume proaspete (consumate ca atare, în salate sau sub formă de suc): ţelină (frunze şi rădăcină), sfeclă roşie, hrean (cu miere).

– sunt foarte utile la schimbarea anotimpurilor curele de purificare (cura cu tije de păpădie, cura cu mere, cura cu struguri, regimul cu cereale integrale (Oshawa), cura cu sucuri şi crudităţi).

– alte alimente – medicament ale acestei vârste sunt: năutul, uleiul de cătină, uleiul de palmier, susanul, uleiul natural de floarea soarelui, ceapa, ceapa verde; usturoiul, fructele de cătină, măceş, coacăz negru, păducel; germenii de grâu, polenul, lăptişorul de matcă, laptele de capră.

Înainte de menopauză

– tinereţea biologică a unei femei poate fi mult prelungită cu condiţia unui stil de viaţă adecvat, a unei alimentaţii pure şi întineritoare;

– printre legumele şi zarzavaturile care consumate în stare de proaspătă sunt indicate în mod special fac parte: ţelina (frunze şi flori), mărarul (frunze şi tulpini florifere), ceapa verde, pătrunjelul (seminţele şi frunzele).

– vor fi excluse din alimentaţie dulciurile pe bază de zahăr rafinat, margarina, cafeaua şi băuturile alcoolice, carnea şi produsele din carne.

– alimentaţia va fi alcătuită preponderent din cereale integrale (hrişcă, grâu, mei orez, orz, ovăz), soia (boabe, germeni), legume şi fructe proaspete, miere de albine, lapte (cantităţi moderate).

– se vor face periodic cure de purificare adecvate constituţiei individuale: pentru femeile supraponderale – cura cu tije de păpădie, cura cu lămâie, cura cu mere, cura cu sucuri şi crudităţi; pentru femeile care au tendinţa de a se suprasolicita, cu un temperament impulsiv, “fierbinte” – cura cu tije de păpădie, regimul cu cereale integrale (Oshawa), cura cu struguri; pentru femeile cu masă corporală redusă, cu constituţie fragilă – cura cu tărâţe (numărul 2 – vezi capitolul referitor la cure), cure cu sucuri de citrice dulci, cura cu struguri.

După andropauză

– se ştie că în multe cazuri acest proces nu este ireversibil, de aceea alimentaţia va fi aleasă aşa încât organismul să fie în egală măsură protejat şi stimulat.

– se vor folosi alimente vitalizante care nu afectează nefast sistemul cardio-vascular: uleiurile naturale (obţinute prin presare la rece), boabele de soia, nucile, arahidele (neprăjite), susanul.

– se pune în continuare accentul pe alimentaţia de crudităţi, mai ales sub formă de sucuri, dar şi de salate. Sunt recomandate în mod deosebit ţelina, ceapa, leurda, urzica.

– se vor folosi condimente ca: rozmarinul, măghiranul, busuiocul, tarhonul, şofranul, nucşoara, cardamonul, turmericul.

– se vor elimina carnea, condimentele picante, alcoolul şi cafeaua.

– alte alimente-medicament indicate sunt: sâmburii de caisă, uleiul de palmier, polenul, lăptişorul de matcă.

După

menopauză

– alimentaţia va fi echilibrată, bogată în fructe şi legume proaspete.

– se recomandă în mod special alimentele yang; periodic se indică regimul cu cereale integrale (Oshawa);

– nevoia de stimulare care poate apare în această perioadă nu va fi satisfăcută cu ajutorul cafelei, ceaiului negru sau a altor excitante, ci se vor folosi alimente şi băuturi naturale cum ar fi cafeaua din boabe prăjite de năut, cafeaua Oshawa, ceaiul verde, condimentele (cimbru, cimbrişor, busuioc, hrean, seminţe de mărar), polenul, lăptişorul de matcă.

– se vor folosi condimente pentru reglarea digestiei şi a asimilaţiei: cimbru, cimbrişor, chimen, anason, fenicul, curry (cantităţi moderate), enibahar, tarhon, sovârf, oregano.

– pentru a compensa anumite deficienţe ale funcţionării glandelor endocrine se vor consuma alimente ca: ţelina, seminţele şi tulpinile florifere de mărar, uleiurile naturale (de măsline, soia, floarea soarelui, arahide, nuci), anasonul, chimenul , feniculul.

5. Alimentaţia diferenţiată în funcţie de condiţii de viaţă şi profesionale speciale

Tipul activităţii

Recomandări

Muncă fizică intensă

–         Se recomandă în special utilizarea alimentelor naturale care conferă o mare energie: leguminoase (soia, năut, linte, fasole, mazăre), lactate (unt, smântână, brânză şi caşcaval), ouă, rădăcinoase (ţelina, sfecla roşie, napii, morcovii), pastă de susan şi seminţe de floarea soarelui, halva, miere de albine, polen apicol, germeni de cereale (mai ales grâu). Nucile, alunele de pădure şi migdalele sunt vitalizante ideale. Folosirea unor astfel de alimente foarte hrănitoare poate elimina mitul conform căruia cei care muncesc intens trebuie să consume neapărat multă carne…

–         Mesele trebuie să cuprindă în mod obligatoriu şi alimente purificatoare şi detoxifiante, pentru a evita suprasolicitarea ficatului: oţet de mere, zeamă de lămâie, fructe (mere, cătină, citrice)

–         Condimente: ghimbir, busuioc, cimbru, şofran, urzică, rozmarin, măghiran, chimen.

–         este important ca alimentele să fie mestecate foarte bine şi să se mănânce din abundenţă.

–         Băuturile cele mai regenerante sunt apa şi sucurile naturale din fructe (mai ales citrice).

Activitate intelectuală intensă

–         Se vor evita alimentele grele şi combinaţiile alimentare complicate. Sosurile, rântaşurile, prăjelile, mâncărurile grele în general sunt de natură să perturbe buna desfăşurare a proceselor intelectuale. De asemenea este de preferat să se mănânce de 3-4 ori o cantitate ceva mai redusă de hrană, decât de 2 ori pe zi foarte mult.

–         Utilizarea în proporţii mai mari a crudităţilor (legume, fructe şi cereale) precum şi a laptelui proaspăt (nefiert) conferă o energie psihică şi mentală de invidiat.

–         Este total contraindicată utilizarea cafelei sau a altor stimulente nocive. Aceste băuturi vor fi înlocuite cu ceaiuri şi băuturi din plante care au efecte de tonifiere şi regenerare nervoasă şi care nu determină însă efecte secundare: măghiran, rozmarin, busuioc, scorţişoară, ceai verde, sovârf, cafea Oshawa, ginseng.

–         Alte vitalizante şi tonice sunt caisele, migdalele şi alunele de pădure.

–         Boabele şi germenii de soia sunt un bun vitalizant şi prezintă efecte tonice asupra sistemului nervos.

– Este contraindicat fumatul şi lucrul în spaţii neaerisite.

Activităţi de tipul “relaţii cu publicul”

–         acest tip de activitate necesită o alimentaţie de natură să reducă stările de tensiune nervoasă şi de agitaţie.

–         Alimentele trebuie să fie pure, să se consume mai multe fructe şi legume.

–         Carnea şi produsele supra-rafinate sunt contraindicate

–         Este bine să se consume alimente şi băuturi calde, hrănitoare, preparate cu ulei vegetal din abundenţă (ţinând totuşi cont de constituţia individuală)

–         Curele cu tărâţe au efecte de reducere a stărilor de tensiune nervoasă şi de aceea este bine să fie realizate periodic. De asemenea, odată la 2-3 luni se poate apela la o perioadă de regim alimentar purificator, de natură să tonifice întreaga fiinţă (Cura lui Kempner, regim Oshawa, cura cu polen, cura cu germeni de grâu)

–         “Tonicele anti-stress” sunt: caisele, mandarinele, fructele dulci în general, migdalele, mierea de albine, cerealele integrale, laptele dulce. Dintre băuturi, amintim ceaiurile sau maceratele din măghiran, sovârf, cimbrişor, seminţe de mac, sunătoare, tei, fenicul, coriandru.

Examene şi alte solicitări similare

–         se aplică indicaţiile de la activitate intelectuală intensă

–         în cazul solicitărilor mai îndelungate, alimentele naturale bogate în proteine sau glucide pot să susţină foarte bine vitalitatea persoanei în cauză: polen, drojdia de bere (cură), leguminoasele, seminţele oleaginoase, fructele dulci, mierea.

–         Este bine să fie evitate dulciurile artificiale (ciocolata şi sucurile foarte prelucrate) chiar dacă, pe moment, conferă energie. Ele vor fi înlocuite cu amestecuri vitalizante şi vitaminizante din miere şi fulgi de cereale, miere şi pastă de susan, eventual cu adaos de pulbere din fructe de pădure.

Mod de viaţă sedentar

–         Alimentaţia trebuie să favorizeze regenerarea, prospeţimea şi sănătatea. Se vor consuma mâncăruri uşoare, cu aport mai redus de proteine şi grăsimi. Se recomandă legumele preparate simplu, cerealele şi fructele.

–         Condimentele picante şi acre au un rol important, ele favorizând procesele metabolice (“arderile” din corp): boia iute, piper, muştar, hrean, scorţişoara, chimionul, oţetul natural, zeama de lămâie, borşul, zerul etc.

–         Sunt foarte importante curele alimentare periodice, care vor menţine armonia corporală şi vor permite să se evite “lenevirea” diferitelor organe: postul negru de o zi, regim Oswawa, cura de crudităţi, cure cu sucuri din fructe sau legume, cura cu oţet de mere şi miere etc.

Lucrul în condiţii de frig accentuat

–         Condimente “fierbinţi”, hipertermiante: rozmarin, scorţişoară, busuioc, piper negru, ardei iute, ghimbir, hrean, muştar, etc.

–         Sunt indicate băuturi calde din plante aromatice (ceaiuri).

–         o variantă autohtonă a “ceaiului tibetan” presupune consumarea unui ceai cald din plante aromatice (busuioc, cardamon, scorţişoară) îndulcit cu miere, la care se adaugă şi ½ – 1 linguriţă de unt. Reduce rapid senzaţiile neplăcute cauzate de frig şi este totodată vitalizant.

–         maceratul revigorant din făină de năut – cu rol de amplificare a rezistenţei organismului şi a temeperaturii corporale.

Activităţi desfăşurate în condiţii de temperaturi ridicate

–         alimente cu calităţi compensatoare: dulci, reci, fructe mai ales şi crudităţile (au calitatea de rece). Salatele de fructe şi legume sunt în mod special indicate.

–         Dintre legume se recomandă cele mai răcoritoare: anghinarea, salata verde, roşiile, castraveţii, spanacul, sfecla roşie.

–         Se vor consuma lichide suficiente (până la 2 litri pe zi). Se pot folosi macerate realizate din: mentă, fenicul, anason, măghiran, tei, sunătoare.

Activităţi realizate în mediu toxic

–         Se recomandă lactatele (în special laptele dulce natural, nepasteurizat), condimentele antitoxice (enibaharul, cardamonul, ghimbirul, busuiocul, cimbrişorul, sovârful), cure de purificare.

–         În aceste cazuri este foarte important să fie folosite şi anumite combinaţii de plante medicinale, în scop profilactic. Plantele vor fi alese în funcţie de specificul activităţii realizate.


[1]Monitorul oficial de la 1909 preciza “La alimentaţiunea insuficientă (de fapt, doar cumpătată n.n.) nu pare a juca primul rol sărăcia materială, căci se observă buni gospodari, ţărani cu dare de mână nutrindu-se la fel de frugal ca cei mai săraci (…) Dacă-i întrebi de ce fac aşa, ei răspund că aşa s-au nutrit şi părinţii şi strămoşii lor”. La 1646, prelatul Marco Baldini consemna “Cred că (la români) este mai mic păcatul să faci un furtişag decât să mănânci carne în zilele oprite. Moldovenii nu îngăduie nici bolnavilor pe moarte (această interdicţie are şi o raţiune terapeutică foarte bine întemeiată pe care respectivul prelat nu o cunoştea n.n.) să consume carne…”

UN MIC DAR UTIL EXERCITIU DE PERSEVERENTA

Perseverenţa este una din virtuţile acelor oameni care au putere interioară şi înţeleg necesitatea de a acţiona constant în sensul în care vor să aibă succes. Ea poate fi cultivată de orice om, chiar în viaţa de zi cu zi, prin crearea şi menţinerea unor obişnuinţe pozitive cu o singură condiţie: SĂ VREM !

Iată aici un mic exerciţiu de cultivare a perseverenţei:

FUNDATIA ENERGETICA A FIINTEI – MULADHARA CHAKRA

În clipul care urmează dezvolt câteva idei fundamentale cu privire la primul centru energetic – Muladhara Chakra.  Aceste aspecte au fost prezentate pe larg în cadrul seminarului consacrat practicii armonizării acestui nivel al fiinţei.

CLICK ! CONTINUARE PARTEA a II-a

FIINTA UMANA – UN ARHETIP AL PERFECTIUNII

Perfecţiunea naturală

Organismul uman, cea mai minunată creaţia a Naturii, este dotat cu o imensă inteligenţă, diferită de ceea ce numim în mod obişnuit “un om inteligent”, investită în toate organele şi în funcţionarea coordonată a acestora. Astfel:

– inima bate de 100.000 ori în 24 ore şi cheltuieşte pentru aceasta o cantitate de energie suficientă pentru a ridica la 1 m înălţime o masă de o tonă;

– acest sistem formidabil de pompare care este inima, are capacitatea să lucreze ani în şir, fără a sări o singură bătaie;

– această “maşină vie” generează o temperatură constantă de 36oC;

– 125 de miliarde de hematii mor şi se nasc în fiecare secundă;

– cel mai mare organ al corpului, pielea, are, la omul adult, o suprafaţă de circa 1,5 m2 şi este dotată cu peste 4 milioane de pori care acţionează ca sistem de răcire al organismului şi de eliminare eficientă a toxinelor;

– sistemele digestive şi metabolice au abilitatea remarcabilă de a transforma mâncarea în sânge proaspăt, structură osoasă şi celulară;

– plămânii purifică sângele. În acest veritabil crematoriu sunt arse toate impurităţile şi toxinele pe care sângele le adună din tot organismul (eliminând bioxidul de carbon şi furnizându-i oxigenul de care are nevoie). Este deci evidentă importanţa respiraţiei lente, profunde şi ample. Plămânii au peste 200 de milioane de alveole pulmonare, care însumează o suprafaţă de circa 200 m2;

– sistemul osos este foarte complex şi asigură structura de rezistenţă a corpului pentru susţinere şi deplasare. Scheletul colaborează în mod perfect cu un uimitor sistem muscular permiţând astfel mişcarea;

– această uluitoare “maşină” care este organismul uman poate să se autoreproducă într-un mod absolut uimitor. Forţa şi înţelepciunea care sunt necesare să transforme un ou fecundat într-o fiinţă umană matură sunt dincolo de puterea noastră de înţelegere;

– numai lista tuturor activităţilor şi proceselor desfăşurate în mod obişnuit în organismul nostru ar putea umple multe cărţi, iar descrierea lor ar umple biblioteci întregi;

– sângele se reînnoieşte complet la fiecare 4 luni, iar întregul organism la fiecare 7 ani;

– la cârma acestei culmi a perfecţiunii, care este organismul uman, se află creierul, supraveghind aproape miraculos toate aceste activităţi şi procese şi asigurând funcţionarea fiecărei componente al corpului nostru cu o precizie care face munca unui maestru ceasornicar sau realizările de vârf ale electronicii să pară stângace. Creierul este format din 25 de miliarde de celule, care sunt cele mai complexe celule din cele cunoscute;

– celula este un veritabil microunivers cu mii de componente- cromozomi, gene, organite, mitocondrii, enzime, hormoni, aminoacizi, etc. Reacţiile chimice care au loc în interiorul ei sunt mai numeroase decât cele care au loc în toate laboratoarele şi uzinele chimice din lume, adunate. Mecanismul ce face să funcţioneze o celulă nu a fost încă înţeles pe deplin, iar miile ei de funcţii şi forţa care le guvernează sunt deocamdată dincolo de puterea de înţelegere a omului. Cu alte cuvinte, inteligenţa interioară a acestor celule este infinit mai sofisticată decât mintea conştientă a omului. În corpul nostru sunt peste 75.000 de miliarde de celule uimitoare care lucrează cu o perfecţiune desăvârşită, timp de o viaţă întreagă. În fiecare celulă se află un nucleu care conţine cromozomi, care la rândul lor conţin gene. Înăuntrul genelor se află esenţa vieţi: ADN-ul. ADN-ul este ceea ce determină ce culoare au ochii noştri sau ce parfum va avea o floare ori irizaţiile penei unei păsări. Dacă am pune la un loc tot ADN-ul de la toate genele tuturor celor 75.000 de miliarde de celule ale corpului nostru, el ar încăpea într-o cutie de mărimea unui mic cub de gheaţă, dar dacă toate aceste lanţuri de ADN ar fi puse cap la cap, firul astfel format s-ar întinde de la Pământ la Soare şi înapoi de mai mult de 400 de ori, adică ar avea o lungime de aproape 130 miliarde de km.


Să folosim o analogie simplă pentru a putea înţelege mărimea numerelor despre care vorbim şi cooperarea de proporţii cu adevărat gigantice care este necesară pentru a face “să funcţioneze” acest uluitor de complex “mecanism” care este organismul nostru.

Astfel, să considerăm că din cele 6 miliarde de locuitori ai Pământului, câteva milioane ar gândi şi ar coopera perfect armonios în ABSOLUT TOATE acţiunile lor. Trebuie să recunoaştem că este dificil. Pare şi mai greu de imaginat ca cei 6 miliarde de oameni să acţioneze la unison. Oricum, chiar şi în această din urmă situaţie tot ar fi extraordinar de puţin faţă de ceea ce se petrece în fiecare clipă în interiorul corpului uman. În termenii analogiei noastre, pentru o echivalenţă aproximativă ar trebui să avem 12.000 planete Pământ, fiecare cu câte 6 miliarde de locuitori, ce acţionează cu toţii la unison, având aceleaşi convingeri politice, religioase, intelectuale şi lucrând toţi pentru acelaşi scop, fără încetare. Pare aproape imposibil de conceput, nu-i aşa? Totuşi, aceasta este situaţia normală în organismul nostru! Putem astfel, din nou, intui uluitoarea complexitate a fiinţei umane.

În laborator, o celulă umană liberă de orice influenţă corporală se va divide de aproximativ 50 de ori înainte de a muri. Dacă toate celulele organismului nostru s-ar divide în acest mod, noi am căpăta în scurt timp o greutate de peste 80 de milioane de tone. Poate numai cu astfel de evaluări ameţitoare ca acestea putem realiza câte ceva despre infinita inteligenţă necesară coordonării activităţilor numărului astronomic de celule care ne compun organismul şi cooperează între ele în chip aproape miraculos.

Când citim toate acestea ne putem întreba cu toţii de ce există totuşi atâţia oameni bolnavi, dintre care unii suferă în mod îngrozitor şi cărora de multe ori nu li se mai dă nici o şansă de către medicina modernă?

Ca o ultimă ilustrare a ceea ce este în realitate organismul nostru, să ne imaginăm pe noi înşine scriind o scrisoare deosebit de importantă unui prieten, privind în acelaşi timp la televizor emisiunea noastră preferată şi, simultan, ascultând o înregistrare despre atitudinea mentală pozitivă. Cât de bine vom îndeplini aceste trei acţiuni? Probabil că nu prea bine. Acum să ne imaginăm că în acelaşi timp ne pregătim masa şi în acelaşi timp spălăm pe jos. Mai bine uităm! Încercarea de a îndeplini aceste 5 sarcini în acelaşi timp nu lasă nici o şansă pentru ca vreuna din ele să fie făcută aşa cum trebuie. Şi sunt numai 5 activităţi! În organismul nostru se produc simultan catrilioane de procese 24 de ore din 24! Nu milioane, miliarde, ci miliarde de miliarde (1 catrilion =1018=1.000.000.000.000.000.000)! Şi nu la întâmplare, ci cu deplină necesitate şi în mod perfect, ceea ce arată că există o inteligenţă extraordinară înzestrată cu o forţă infinită ce se îngrijeşte de toate procesele de care depinde existenţa noastră: de întreţinere a vieţii, metabolice, etc.

Sesizând imensitatea disponibilităţilor organismului nostru şi a proceselor care au loc în el, ar trebui să fim plini de smerenie în faţa inteligenţei fără sfârşit care este Dumnezeu, aflat în spatele tuturor acestor lucruri.

Mai putem crede acum că această “structură “ perfectă care este organismul uman a fost lăsată fără mecanisme complexe şi evident foarte eficiente de autoreglare? Ar fi de neconceput! N-ar putea funcţiona nici 5 minute astfel. Aceste “mecanisme”, special destinate să ne menţină fiinţa în armonie pe toate planurile (fizic, energetic, psihic, mental), sunt în noi dintotdeauna.

Nevoile noastre fundamentale, mobilurile principale care ne animă existenţa şi spre îndeplinirea cărora sunt îndreptate de fapt toate eforturile pe care le facem sunt atingerea şi menţinerea neîntreruptă a stării de fericire, împlinirea prin iubire, setea de cunoaşterea eliberatoare, într-un cuvânt PERFECŢIUNEA. Nevoia de perfecţiune este ascunsă în fiecare celulă şi tinde să se manifeste, cel puţin în planul intenţiei, prin fiecare acţiune a noastră. Această căutare a PERFECŢIUNII de către om a fost imboldul care a pus în mişcare forţele dinamice care au dus la progres şi civilizaţie. Şi, mai mult decât atât, la orientarea experienţei umane către lumea spirituală la nivelul căreia este întrezărită sursa eternă a PERFECTIUNII DIVINE.

Secretul unei sănătăţi înfloritoare stă deci în răspunsul la întrebarea: CUM SĂ FACILITĂM TENDINŢA NATURALĂ CĂTRE PERFECŢIUNE?

În primul rând trebuie să nu o înăbuşim, pentru că ea reprezintă starea naturală a Naturii.

Viaţa neechilibrată, cu ore neregulate şi insuficiente de somn, nerespectarea regulilor de igienă, alimentaţia impură şi nepotrivită, lipsa de mişcare, respiraţia insuficientă şi poziţiile defectuoase ale corpului, munca dusă într-un ritm exagerat sau dimpotrivă, lipsa ei, continua agitaţie şi încordarea nervoasă, lipsa controlului emoţional şi mental, sexualitatea aşa cum este ea înţeleasă şi practicată în mod obişnuit (lipsită de CONTINENŢĂ şi TRANSFIGURARE) şi mai ales atitudinile interioare negative şi dizarmonioase – toate acestea ne macină încetul cu încetul zilele şi ne scurtează în mod considerabil viaţa.

De multe ori omul obişnuit are totuşi un gen de scuză: nu ştie ce este bine şi ce este rău din acest punct de vedere, nu ştie ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă. În acest sens este foarte interesantă şi deosebit de semnificativă experienţa făcută de societatea de asigurare “Concordia” din New York pe un număr de 370.000 de asiguraţi. Ştiind cât de mare importanţă are felul raţional şi înţelept de a trăi, respectiva societate de asigurări a hotărât să facă toate eforturile posibile pentru a-i învăţa pe asiguraţii săi “arta de a trăi”. Această preocupare a societăţii de asigurare nu a fost dictată atât de considerente umanitare, ci mai degrabă materiale: cu cât clienţii săi vor trăi mai mult, cu atât ei vor plăti un timp mai îndelungat sumele de asigurare. Într-un interval de aproape 20 de ani, societatea a cheltuit suma de peste 32 de miliarde de dolari pentru a-i lămuri pe clienţii săi cum să se comporte pentru a trăi sănătoşi şi a putea trăi cât mai mult timp. Au fost organizate tot felul de cursuri ţinute de specialişti, s-au turnat filme, s-au tipărit reviste şi broşuri distribuite gratuit, s-au organizat expoziţii, concursuri, s-au distribuit premii, s-au întreprins vizite la domiciliu, etc. Rezultatele acestei neobişnuite experienţe au întrecut însă toate aşteptările. Nu numai că mortalitatea celor asiguraţi a scăzut într-o asemenea măsură încât societatea şi-a rambursat investiţiile, dar în plus a mai şi câştigat 53 de miliarde de dolari. La rezultate similare au ajuns şi alte societăţi de asigurare americane care au repetat această experienţă plină de învăţăminte. Rezultatele, socotite de mulţi ca extraordinare, nu fac decât să confirme vechiul şi cunoscutul adevăr că omul îşi scurtează singur viaţa.

Dacă avem probleme cu sănătatea, unul din factorii direct răspunzători de acest lucru este mâncarea pe care o consumăm, deoarece există o întreagă categorie de substanţe care are un efect mult mai intens chiar decât medicamentele şi acestea sunt tocmai alimentele pe care le ingerăm. Unii oameni ignoră sau preferă să nu vadă legătura dintre alimentele pe care le consumă şi starea sănătăţii lor. Totuşi, omul îşi construieşte corpul cu hrana pe care o mănâncă, căci el este format din ceea ce consumă. Tocmai de aceea trebuie să înţelegem că nu vom străluci de sănătate înghiţind haotic orice se nimereşte. Trebuie să realizăm că există o strânsă legătură între ceea ce mâncăm şi ceea ce suntem. Chiar gândurile şi caracterul ne sunt influenţate de ceea ce mâncăm într-o măsură adesea nebănuită. De pildă se ştie de secole că un anumit mod de alimentaţie poate face un animal agresiv, un altul îl poate face placid şi de asemenea o alimentaţie defectuoasă îl poate chiar îmbolnăvi, omorându-l astfel încetul cu încetul. Bineînţeles, tot aşa se petrece şi cu omul. Când ne îndopăm cu tot felul de alimente impure şi amestecuri nefireşti, la un moment dat organismul nostru nu va mai putea să elimine toxinele şi în cele din urmă ne vom îmbolnăvi mai mult sau mai puţin grav. Este deci foarte important să fim atenţi la ceea ce introducem în corpul nostru. Oamenii sunt în general bolnavi fie din cauza celor mâncate, fie din cauza celor nemâncate.

Dintre factorii care influenţează sănătatea omului (biologici, de comportament, de mediu şi poluare, stressul), alimentaţia este unul dintre cei mai importanţi.

Două dintre cele mai răspândite categorii de boli – cele cardiovasculare şi cancerele – ar putea fi spectaculos reduse numai prin corectarea regimului alimentar (care duce în primul rând la scăderea naturală a excesului de toxine din organism – factor precursor al bolilor amintite).

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 9

Extractele naturale din orz verde

Orzul verde este frecvent recomandat de terapia naturală. El este utilizat în mod curent în tratamentul a mai mult de 40 de afecţiuni, de la cancer, afecţiuni digestive, pulmonare, circulatorii şi până la boli nervoase grave. În mlădiţele de orz verde se dezvoltă una dintre cele mai complexe şi complete compoziţii de minerale şi vitamine care se pot găsi în vegetalele cu valoare terapeutică. O astfel de carte de vizită este suficientă pentru a include orzul verde între remediile ce nu trebuie să lipsească din farmacia verde a casei.

Scurtă istorie

Orzul verde (Hordeum vulgare), ca plantă cu efecte remarcabile asupra organismului, a fost folosit în medicina tradiţională a mai multor popoare din Europa şi Asia îndepărtată, încă din antichitate.

Studiile moderne asupra proprietăţilor acestei plante încep însă la sfârşitul anilor 80 când un medic şi cercetător japonez, dr. Yoshihide Hagiwara realizează o serie de teste şi cercetări, confirmând şi dintr-o perspectivă ştiinţifică efectele remarcabile ale sucului de orz verde asupra organismului uman. În studiile sale a folosit mai multe sute de plante, în diferite faze de creştere şi l-a analizat amănunţit din perspectiva componenţei chimice şi a efectelor terapeutice. El a descoperit astfel că orzul verde conţine în cantităţi considerabile cele mai valoroase elemente necesare dezvoltării armonioase a corpului omenesc şi totodată este un produs cu efecte terapeutice excelente. Deşi atenţia medicului japonez a fost orientată în mare măsură asupra acţiunii de regenerare celulară şi încetinire a procesului de îmbătrânire, el a remarcat în acelaşi timp şi efecte mai ample asupra organismului, care recomandă sucul de orz verde ca remediu în multe dintre bolile grave. Cercetările şi eforturile sale de a găsi o sursă alimentară care să aibă acţiune enzimatică, de a contracara îmbătrânirea şi îmbolnăvirea, au fost recunoscute de către Fundaţia Internaţională de Medicină Preventivă la conferinţa anuală cu tema „Înfrângerea procesului de îmbătrânire”, din noiembrie 1981 de la Felt Forum. Pentru studiile sale în domeniul nutriţiei şi farmacologiei, pentru ideile şi descoperirile sale, Dr.Hagiwara a primit mai multe distincţii şi premii din partea Guvernului japonez, Asociaţiei de Invenţii a Societăţii Farmaceutice a Japoniei şi din partea diferitelor catedre de medicină din Japonia.

O compoziţie impresionantă

În urma studierii conţinutului de principii active, în diferite faze de creştere ale plantelor de orz, s-a putut constata faptul că planta conţine cele mai bune resurse nutritive necesare organismului uman atunci când atinge înălţimea de 20-30 cm. În acest stadiu, frunzele de orz conţin vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B12), acid nicotinic, vitamina E, vitamina C şi o mare cantitate de fier, calciu, mangan, magneziu, molibden, zinc, cupru, bioflavonoide, polizaharide, polipeptide şi clorofilă.

Această compoziţie biochimică a plantei verzi îi conferă un efect curativ remarcabil mai ales prin acţiunea de încetinire a procesului de îmbătrânire celulară, stimularea proceselor de refacere şi obstrucţionarea proliferării celulelor maligne, prin mecanisme încă neelucidate.

Comparativ cu alte plante – care la rândul lor sunt „campioni” în conţinutul de substanţe cu rol terapeutic – orzul verde conţine:

– de peste 250 ori mai multă vitamina A decât lăptuca (salata verde),

– de peste 25 ori mai mult potasiu decât bananele,

– de peste 11 ori mai mult calciu decât laptele,

– de peste 7 ori mai multă vitamina C decât portocalele,

– de peste 10 ori mai multă vitamina B1 decât spanacul,

– de peste 23 ori mai multă biotină (factor din grupul vitaminelor B) decât laptele,

– 2000 micrograme SOD (Superoxid distmutaza) activ, la o proporţie de două grame de orz verde sub formă de pudră.

Sucul proaspăt extras din orzul verde constituie fără îndoială forma terapeutică cea mai eficientă din punct de vedere al administrării, dar obţinerea ei poate prezenta şi anumite dificultăţi, mai ales în condiţiile vieţii urbane. Tratamentul cu suc de orz verde trebuie realizat constant, fiind necesară zilnic o cantitate de 50 ml de suc proaspăt. O soluţie pentru cei care au nevoie în mod stringent de acest preparat „viu” este aceea de a cultiva planta chiar în casă, în mai multe ghivece sau tăvi. Pentru aceasta seminţele de orz vor fi înmuiate în apă pentru un interval de 24 de ore după care se însămânţează în pământ şi se stropesc regulat. Extracţia sucului se realizează în momentul în care planta ajunge la o înălţime de 20-30 cm, folosind un storcător centrifugal sau un mixer electric. În acest ultim caz, frunzele mărunţite ale plantei se amestecă cu puţină apă, se mixează şi în final se strecoară printr-un tifon fin. Reziduul de plantă va fi stors cu putere. În final sucul obţinut va conţine atât apă cât şi sucul proaspăt al plantei şi prin urmare va fi consumat fără a mai fi diluat. Sucul nu se conservă mai mult de 12 ore nici măcar la frigider; el va fi consumat în aceeaşi zi în care a fost extras.

Datorită faptului că nu întotdeauna obţinerea sucului de orz verde este o metodă rapidă şi accesibilă oricui, mai ales pentru cei ce se confruntă cu suferinţe grave, a devenit necesară crearea unui extract care să-şi păstreze proprietăţile în timp şi totodată să fie disponibil în cantităţi suficiente.

Pornind de la această idee, medicul japonez Hagiwara s-a concentrat asupra realizării unui astfel de concentrat natural uşor de păstrat şi administrat. Folosind orez brun şi dextrină în proporţie de 75% în amestec cu suc de orz transformat în pulbere (25%), el a obţinut o pudră care putea fi păstrată timp îndelungat fără a-şi diminua proprietăţile.

Ideea, preluată de doctori şi specialişti germani şi americani, a condus la obţinerea unui extract sub formă de pudră superior celui al doctorului japonez. Este vorba de un extract pur din orz verde, fără dextrină şi orez brun, aproape identic cu sucul proaspăt. Acest tip de pulbere are majoritatea efectelor curative ale sucului proaspăt, diferenţa constând în absenţa unor enzime vii şi a substanţelor cu caracter volatil.

Fie că apelăm la un astfel de extract accesibil sub formă de pulbere sau ne preparăm singuri sucul proaspăt din orz verde, beneficiile vor apărea în scurt timp.

Principalele indicaţii terapeutice ale orzului verde

Înainte de a prezenta bolile în care este recomandat sucul de orz verde, trebuie menţionat faptul că aproape că nu există suferinţă care să nu poată fi ajutată chiar şi într-o mică măsură prin intermediul acestui „concentrat natural”. Fără a fi un panaceu, orzul verde poate totuşi să acţioneze amplu asupra organismului prin câteva mecanisme simple:

– stimularea drenării toxinelor din corp, datorită conţinutului de clorofilă şi substanţe cu acţiune diuretică şi de drenaj hepatic.

– remineralizarea organismului şi echilibrarea balanţei vitaminelor din organism

– atât oligoelementele cât şi vitaminele intervin în toate liniile metabolice corporale. Datorită lor se poate explica în mare măsură acţiunea complexă pe care planta o exercită asupra pielii, sistemului nervos şi endocrin, în cazul tulburărilor metabolice etc.

În plus, clorofila conţinută în orzul verde generează, sinergic cu celelalte substanţe conţinute de el, un efect important antitumoral, de reglare a activităţii sistemului cardio-vascular şi respirator, de tonifiere a aparatului digestiv.

Prin urmare, în acelaşi timp purificator dar şi tonic, sucul de orz verde este utilizat cu succes ca remediu principal sau ca adjuvant (în bolile grave) în următoarele afecţiuni:

– Boli ale aparatului digestiv: stomatită, anorexie, gastrită, ulcer, pancreatită (adjuvant), colită. Cazurile de gastrită şi ulcer răspund favorabil foarte rapid la administrarea de suc sau de pulbere diluată în apă.

– Boli hepatice: hepatită virală, adjuvant în ciroză, colecistită. În cazul bolilor hepatice tratamentul se derulează în general pe o perioadă mai lungă de timp (de ordinul lunilor de zile), în care este necesară respectarea strictă a dietei şi folosirea plantelor cu efecte de tonifiere şi decongestionare hepatică.

– Afecţiuni cardio-vasculare: cardiopatie ischemică, ateroscleroză cerebrală, infarct miocardic, hiper şi hipotensiune arterială, hemoroizi, ulcere varicoase, tromboflebite.

– Afecţiuni ale sistemului nervos: retard psiho-motor, neurastenie, insomnie, schizofrenie, epilepsie, nevralgie de trigemen, nevralgie facială.

– Afecţiuni metabolice: diabet, obezitate, anemie, carenţe de minerale şi vitamine.

– Afecţiuni respiratorii: astm bronşic, bronşită, gripă, viroză pulmonară, TBC pulmonar, rinită alergică.

– Afecţiuni maligne: cancer cu diferite localizări; în aceste cazuri sucul de orz verde este doar un adjuvant preţios care va completa tratamentul dietoterapeutic şi fitoterapeutic adecvat.

– Dereglări hormonale: hiper şi hipotiroidie; pentru aceste tulburări se va asocia cu dietoterapie şi folosirea suplimentară a unor plante medicinale.

– Afecţiuni ale oaselor: reumatism articular acut, lombo-sciatică, artrită.

– Afecţiuni ale pielii: acnee, pistrui, dermatită, eczeme; în cazul bolilor de piele se poate aplica sucul proaspăt şi extern, prin tamponarea zonelor afectate. Aceasta va grăbi considerabil vindecarea, datorită proprietăţilor antiseptice şi cicatrizante ale acestuia.

– Boli ale aparatului reproducător: sterilitate, impotenţă

– Afecţiuni oculare

În cazul persoanelor sănătoase extractul din orz verde poate fi utilizat pentru creşterea vitalităţii, purificarea organismului, amplificarea potenţei, reglarea apetitului, în astenia de primăvară, sau pur şi simplu pentru a face faţă cu succes perioadelor solicitante din punct de vedere fizic sau mental.

Modul de administrare

Pulberea de orz verde:

O doză se obţine amestecând 1 linguriţă (2 grame) de pulbere de orz verde cu 60-75 ml apă sau suc de fructe. Este bine să folosim o apă de calitate cât mai bună (de preferat apă plată sau apă de izvor dar nu apă minerală carbogazoasă sau ceai). Pentru a păstra integral proprietăţile terapeutice ale pulberii din orz verde, nu se va pune în contact cu băuturi fierbinţi.

– În cazul persoanelor care doresc să îşi menţină tonusul şi sănătatea la un nivel foarte bun, a celor ce urmăresc amplificarea vitalităţii, a potenţei, a capacităţii de concentrare şi focalizare mentală se recomandă administrarea dozei precizate de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca, pe stomacul gol.

– În cazul persoanelor care se confruntă cu afecţiuni ce necesită tratamentul cu pulbere de orz verde se va administra câte o doză de 3 ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara) cu 30 de minute înainte de masă, pe stomacul gol.

Sucul de orz verde:

Se administrează numai pe stomacul gol, doza zilnică fiind de 50 ml de suc proaspăt extras. Sucul se consumă în amestec cu 150 ml de apă sau suc de fructe şi nu se mănâncă nimic timp de 30 de minute după administrare. Momentul favorabil pentru administrarea sucului este dimineaţa, după trezire. Sucul se va bea lent, cu înghiţituri mici, fără grabă.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 7

Terapia cu enzime

Terapia cu enzime vegetale poate fi un prim pas important în restabilirea stării de sănătate şi de bunăstare fizică, contribuind la tratarea afecţiunilor digestive, dar şi a altor afecţiuni. Enzimele vegetale sunt foarte utile pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru absorbţia substanţelor nutritive esenţiale. Acest tratament constă într-un aport de alimente vegetale cu un conţinut bogat în aceste enzime.

Enzimele furnizează stimulii necesari fiecărei reacţii biochimice ce se produce în organism. Doctorul Edward Howell, iniţiatorul terapiei cu enzime în Statele Unite afirmă: “Nici un mineral, vitamină sau hormon nu-şi poate exercita acţiunile specifice în organism fără ajutorul enzimelor. Ele sunt «muncitorii» care clădesc cu mâna lor întregul corp fizic, folosind în acest scop proteine, glucide şi grăsimi. Organismul poate avea materialele brute de construcţie, însă fără muncitori el nu poate începe construcţia.”

Enzimele vegetale sunt indicate pentru creşterea vitalităţii prin fortificarea sistemului digestiv şi, deci, a întregului organism. Unele afecţiuni acute şi cronice pot fi vindecate uneori numai prin normalizarea funcţiei digestive.

Enzimele şi digestia

Organismul uman produce aproximativ douăzeci şi două de enzime digestive, capabile să digere proteinele, glucidele şi grăsimile. Digestia alimentelor se realizează în mai multe faze: începe în cavitatea bucală şi se continuă în stomac şi în intestinul subţire. Enzime specifice pentru fiecare fază a digestiei descompun diferitele tipuri de alimente. O enzimă destinată digestiei proteinelor, de exemplu, nu are nici un efect asupra amidonului; o enzimă activă în cavitatea bucală nu va fi activă în stomac. Acest proces este echilibrat prin intermediul acidităţii. Fiecare parte a tractului digestiv are un grad diferit de aciditate, ce permite anumitor enzime să acţioneze, inhibând în acelaşi timp acţiunea altora. Pe măsură ce enzimele organismului încep digestia alimentelor în cavitatea bucală şi îşi continuă “munca” în stomac, enzimele vegetale (prezente în alimentele naturale) li se alătură şi devin la rândul lor active. Conţinutul stomacului trece în duoden (porţiunea iniţială a intestinului subţire), unde enzimele pancreatice descompun alimentele în molecule simple. Procesul de descompunere finală a moleculelor mici de alimente care au mai rămas are loc în porţiunea terminală a intestinului subţire. Enzimele exogene şi endogene acţionează sinergic, digerând alimentele şi furnizând hrană pentru celule, spre a le menţine sănătoase. Dieta în terapia naturală cu enzime se stabileşte pe baza cunoaşterii acestei succesiuni.

Deoarece enzimele vegetale sunt esenţiale pentru digestia normală, ele au un rol important în asigurarea stării de sănătate. Această observaţie stă la baza tratamentelor în cadrul terapiei cu enzime vegetale. După opinia doctorului Howard F. Loomis Jr. din Forsyth, Misssouri: „Capacitatea de a absorbi substanţele nutritive din alimentele pe care le consumăm se află la baza unei bune stări de sănătate. Dacă tratăm tulburările digestive, adesea, ca rezultat, dispar şi alte boli”. În practica lui, Howard Loomis testează pacienţii din punct de vedere enzimatic, înlăturând deficitul, atunci când acesta există, prin suplimentarea enzimelor deficitare. Doctorul Loomis adaugă: “Bineînţeles, dacă un pacient consumă aproape numai alimente conservate, toate enzimele din lume nu i-ar fi de folos în dobândirea unei stări de sănătate normală. Terapia cu enzime trebuie înţeleasă prin abordarea unui regim alimentar natural, echilibrat. Fructele proaspete, legumele, nucile şi seminţele pot furniza enzime vegetale complete.”

Toate cele patru categorii de enzime vegetale au rol în terapia cu enzime. Proteazele participă la digestia proteinelor, amilazele, la digestia glucidelor, lipazele la digestia grăsimilor, şi, în final, celulazele participă la digestia fibrelor. Deoarece organismul uman este incapabil să producă celulaze, vegetalele reprezintă singurele surse ale acestor enzime.

Enzimele vegetale acţionează în stomac, efectuând predigestia alimentelor, iar terapia cu enzime vegetale se foloseşte de această proprietate. Pentru prima dată, acest fenomen a fost propus spre a fi cercetat de către doctorul Edward Howell în anul 1920; studiul acestui proces devenind opera vieţii sale. EI afirma: “Dacă stomacul îndeplineşte în mod normal rolul său şi noi consumăm alimente nefierte, o cantitate mare din alimentele consumate va fi digerată înainte să interacţioneze cu sucurile mai puternice din stomac. În plus, vor fi antrenate mai puţine enzime digestive ale organismului pentru a îndeplini funcţia digestivă”. Această uşurare a sarcinii enzimelor organismului contribuie substanţial la efectele curative ale terapiei cu enzime. Când organismul primeşte cantităţi crescute de enzime naturale, după părerea doctorului Howell, „proviziile interne de enzime sunt rezervate pentru activitatea importantă de menţinere a armoniei metabolice”. Ca rezultat, organismele noastre vor fi fortificate prin consumul de “hrană vie” (alimente vegetale neprelucrate termic).

Predigestia alimentelor se produce într-o perioadă interimară, înainte ca acidul clorhidric (HCl) din stomac să înceapă următoarea etapă a digestiei, dar această situaţie de obicei nu este cunoscută. Dr. Lita Lee din Eugene, Oregon, afirmă: “Mulţi oameni nu cred în această teorie, deoarece li s-a spus că acidul clorhidric gastric secretat de către stomac distruge enzimele”. De fapt, durează în medie 30-60 de minute până ce în stomac se acumulează o cantitate suficientă de acid clorhidric pentru a începe procesul de digestie a alimentelor. În plus, acidul clorhidric nu distruge, ci doar inactivează aceste enzime, prin crearea unui mediu foarte acid, enzime care vor fi reactivate mai târziu, în duoden, datorită pH-ului alcalin. Enzimele din stomac pot digera până la 40% din amidonul pe care-l consumăm. Lita Lee adaugă: “Consumând alimente nemodificate chimic sau termic şi preluând enzimele din acestea, 30%, din proteine şi 10% din grăsimi pot fi digerate în stomac în mai puţin de o oră.”

Fierberea şi alte modalităţi nenaturale de preparare a alimentelor pot distruge aceste enzime vegetale importante. Enzimele sunt mult mai sensibile la căldură decât vitaminele şi, astfel, sunt primele care se distrug prin fierbere. Dacă alimentele sunt încălzite la peste 42 grade Celsius, enzimele vor fi distruse.

Lita Lee afirmă şi în acest sens: “enzimele sunt inactivate sau distruse prin pasteurizare, conservare şi coacere”. Totuşi, o alimentaţie alcătuită doar din crudităţi nu este strict necesară, dar este util ca ele să fie preponderente. Doctorul Loomis subliniază că unele persoane pot avea dificultăţi cu digestia alimentelor crude din cauza lipsei de celulaze. “Persoanele care consumă rar alimente crude, când apelează în sfârşit la fructe şi legumele neprelucrate termic sau chimic, pot avea dificultăţi, deoarece ele nu mestecă foarte bine aceste alimente. Prin mestecare se eliberează celulaze din alimente, dar când alimentele crude nu sunt mestecate suficient, celulazele nu pot fi puse în libertate. Lipsa celulazelor poate fi provocată şi de condiţiile în care furnizorii au păstrat alimentele. De exemplu, în cazul legumelor din supermarket-uri, este posibil să le lipsească celulazele, datorită stropirii cu sulfiţi, care pot distruge aceste enzime”.

Se ştie că yoghinii acordă o deosebită atenţie alimentaţiei, atât în ceea ce priveşte calitatea alimentelor (vegetale şi lactate), cât şi în ceea ce priveşte conştientizarea actului alimentaţiei. Astfel, ei recomandă ca alimentele să fie pure (obţinute prin agricultură biologică); cât mai proaspete, cât mai puţin prelucrate, iar actul masticaţiei să fie cât mai bine conştientizat, pentru a extrage întreaga savoare şi energie a alimentelor.

O învăţătură yoghină spune că în timpul actului conştient al masticaţiei trebuie sa ajungem “să ne bem solidele şi să ne mestecăm lichidele”.

Beneficiile terapiei cu enzime

După părerea Litei Lee, când deficienţa de enzime vegetale este corectată, pot fi eliminate multe alte boli, de la tulburările digestive şi durerile obişnuite de gât, până la febră crescută, ulcere şi candidoză. În unul din aceste cazuri, Lita Lee a utilizat enzime vegetale pentru tratarea tulburărilor digestive cronice. Un bărbat de 57 de ani suferea de tulburări intestinale severe de foarte mult timp. Un număr considerabil de specialişti în medicină i-au dat diagnostice variate (colită de fermentaţie, diverticulită, tulburări de fermentaţie şi intoleranţă la lactoză), dar nimeni nu a putut descoperi cauza bolii lui. El a încercat să îşi schimbe de mai multe ori alimentaţia, însă în zadar; cele din urmă i-a fost recomandat medicamentul Lomotil, pentru tratarea diareei. După mese, el a continuat aibă crampe dureroase, diaree, dureri de cap şi o senzaţie generală de slăbiciune; în final, i s-a spus că nu există remediu pentru această boală. Lita Lee i-a făcut o analiză a sângelui şi a urinei şi i-a pus diagnosticul de deficienţă de lipaze asociată cu o intoleranţă la fibre vegetale. După patru luni, în care i s-a asigurat un aport suplimentar de enzime vegetale, starea persoanei respective a fost complet îmbunătăţită, fără recurenţa simptomelor.

Terapia cu enzime vegetale poate de asemenea să îmbunătăţească absorbţia substanţelor nutritive. Lita Lee relatează un caz de miastenia gravis (o boală caracterizată de o slăbiciune musculară extremă), asociată cu o deficienţă de vitamine din grupul B, vitamina E şi mangan. Aportul alimentar crescut de enzime vegetale a îmbunătăţit absorbţia digestivă a substanţelor nutritive.

Într-un alt caz, un copil a fost diagnosticat cu anemie feriprivă severă. Fiindu-i administrat un surplus de fier şi de enzime naturale ce favorizează absorbţia fierului, starea copilului s-a ameliorat. Lita Lee a tratat de asemenea cu succes persoane care au suferit ani în şir de candidoză. “Ele încercaseră toate remediile larg utilizate: nistatin, substanţe prebiotice (bacili ca acidophilus şi bifidus, care acţionează în direcţia restabilirii florei intestinale), plante, produse homeopatice şi acizi graşi de mai multe feluri. Multe dintre ele încă mai sufereau de creşterea exagerată a nivelului de enzime şi de afectarea funcţiei hepatice datorate nistatinului. Eu am folosit un remediu foarte eficient conţinând acidophilus, bifidus şi celulaze. Această formulă este folosită pentru descompunerea enzimelor şi pentru restabilirea echilibrului florei bacteriene intestinale comensale. Împreună cu acestea, este folosită o protează, cu scopul de a îndepărta reziduurile toxice. Acest tratament funcţionează foarte bine în asociere cu plantele medicinale, şi nu ezit să le adaug la tratamentul cu enzime atunci când situaţia o cere.”

FDA (Food and Drog Administration – Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor) din SUA a aprobat de mult timp utilizarea enzimelor vegetale, însă doar ca suplimenţi alimentari. Doctorul Loomis concluzionează: “Tot ce avem de spus este că eliminarea tulburărilor digestive determină dispariţia multor altor afecţiuni şi chiar prevenirea altor boli. Nu se poate afirma că o anumită enzimă este singura responsabilă de vindecare în cazul unei anumite boli. Orice tratament are faţete multiple necesitând enzime variate, plus alte modalităţi de îngrijire, adică o dietă sănătoasă, cu alimente crude (neprelucrate termic sau chimic) adecvate, fitoterapie etc.”

Aplicaţiile terapiei cu enzime naturale

Enzimele sunt indispensabile in tratamentul anumitor boli, cum ar fi inflamaţiile, bolile virale, cancerul etc.

Inflamaţii: Inflamaţia este un răspuns la stimulii nocivi şi este o modalitate prin care organismul urmăreşte să elimine substanţele dăunătoare. Semnele clasice ale inflamaţiei sunt: durerea, roşeaţa, tumefierea şi febra. Din momentul în care se manifestă inflamaţia, începe şi procesul de vindecare. În cazul accidentelor sportive, enzimele intervin pentru a stimula inflamaţia locală, cu scopul de a accelera vindecarea; administrate înainte de concursuri, enzimele pot determina vindecări mai rapide în caz de accidente.

Boli virale: Virusurile au o membrană proteică protectoare, iar enzimele sunt capabile să genereze reacţii prin care această membrană protectoare este distrusă, astfel încât virusurile să poată fi inactivate. Enzimele ajută de asemenea la eliminarea complexelor imune circulante (CIC), care sunt prezente în cantităţi însemnate în cazul bolilor virale. Cercetările arată că enzimele sunt eficiente în tratarea herpesului zoster, în special în cazul pacienţilor care prezintă deficienţe ale sistemului imunitar. În infecţia cu virusul HIV, nivelul scăzut de reactivitate al sistemului imunitar este compensat, într-o anumită măsură, de către activitatea enzimelor.

Scleroză multiplă: Deşi cauza sclerozei multiple este necunoscută, s-a demonstrat ştiinţific că în această boală apare fenomenul de diminuare a tecii de mielină a nervilor. Doctorul Solorzano relatează cazul unui bolnav imobilizat în scaunul cu rotile, cu diagnosticul de scleroză multiplă, boală în cazul căreia nici un tratament alopat nu a ajutat. Abordând o terapie cu enzime, pacientul a putut fi revigorat şi, în plus, a fost capabil să se îmbrace singur la o lună după începerea tratamentului. După trei luni, el a reuşit să lucreze (chiar dacă cu greutate), iar peste şase luni simptomele au dispărut şi el s-a reîntors la viaţa normală.

Cancer: Enzimele pot ajuta în mai multe mod la tratarea cancerului. Ele ajută ca antigenele să fie expuse pe suprafaţa membranei celulelor canceroase, astfel încât ele să poată fi recunoscute ca străine şi să poată fi distruse de către sistemul imunitar. Enzimele ajută de asemenea la distrugerea complexelor imune circulante (CIC) – produse atunci când celulele canceroase îşi eliberează antigenele în circulaţie pentru a favoriza descoperirea lor de către sistemul imunitar. Enzimele pot stimula limfocitele T şi necroză tumorală (agenţi anti-cancer), care distrug celulele canceroase.

După părerea doctorului Solorzano, prin îndepărtarea de către enzime a membranei aderente aflate pe celulele canceroase, se reduce riscul aderării celulelor canceroase la alte celule din alte zone ale corpului (prevenind metastazele). De asemenea, enzimele pot intra în celulele canceroase atunci când acestea se află în faza de diviziune, când ele nu sunt complet formate şi pot fi distruse mai uşor. Vitamina A stimulează acest proces de distrugere, datorită faptului că eliberează enzime conţinute în lizozomi (componenţi ai sistemului intracelular).

Complemenţii alimentari de terapia cu enzime vegetale

Viitorul terapiei cu enzime pare să fie asigurat. Există peste două sute de medici care o practică în Statele Unite şi domeniul ei se extinde rapid. “Cred că terapia cu enzime este valul viitorului şi va revoluţiona domeniul nutriţiei. Toate terapiile preventive vor include tratarea deficienţei de enzime, iar complemenţii alimentari vor veni în întâmpinarea nevoilor noastre de enzime” – a afirmat Lita Lee.

Folosirea terapiei cu enzime în domeniul medicinii are un start promiţător deoarece aceasta a constituit subiectul mai multor cercetări în Europa. Şi dr. Loomis afirmă: “Dacă fondurile în Statele Unite ar fi fost tot atât de disponibile ca şi în Europa pentru a susţine studiul tuturor tipurilor de terapii cu enzime, s-ar fi făcut paşi foarte mari! Viitorul ar putea fi deosebit de strălucit pentru acest gen de terapie. Epuizarea rezervelor de enzime vegetale din organism conduce la un număr mare de boli cronice, care ar putea fi evitate în mare parte dacă am aproviziona organismul cu enzimele necesare. Astfel, noi nu suntem conştienţi de deficienţele enzimatice din organism din cauză că acestea au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a se manifesta la nivelul copului fizic. Când apar simptome specifice ale acestor carenţe enzimatice, organismul se află deja intr-o stare de epuizare. Din această cauză, viitorul terapiei cu enzime vegetale constă în rolul hotărâtor al alimentaţiei lacto-vegetariene (sub formă de «hrană vie»), ca factor de prevenire a bolilor cronice degenerative.”

Deficienţa de enzime vegetale

În practica sa, dr. Lita Lee a constatat frecvent consecinţele unui consum preponderent de alimente fierte: inflamaţii variate, hipertrofie pancreatică, colită de fermentaţie şi alergii. De asemenea, pot apărea boli ca: bronşite, sinuzite, cistite, rinite şi artrite (acestea manifestându-se prin febră, roşeaţă, tumefiere şi durere locală). Hipertrofia pancreatică apare atunci când o alimentaţie săracă în enzime determină creşterea activităţii sistemului producător de enzime al pancreasului. Dacă pancreasul nu poate “acoperi” această nevoie suplimentară de enzime, el se hipertrofiază (se măreşte ca volum), pentru a creşte astfel nivelul cantitativ al secreţiilor. Acelaşi mecanism stă şi la baza, dezvoltării guşii, atunci când este depăşită capacitatea glandei tiroide de a sintetiza hormonii tiroidieni.

Nivelele reduse de enzime exogene pot conduce de asemenea la colită de fermentaţie. Alimentele nedigerate pot rămâne în intestin şi, nefiind excretate, se transformă, în urma unor procese de fermentaţie şi de putrefacţie, în toxine care vor fi transportate de sânge la ficat (organ cu rol în detoxifiere). Dacă ficatul este supraîncărcat, nu va fi în stare să purifice sângele în mod corespunzător.

În practica sa, doctorul Loomis a constatat, în urma examenului de urină al pacienţilor, prezenţa unor toxine de tipul fenolilor. Prezenţa în organism a fenolilor poate conduce la o gamă întreagă de tulburări, incluzând alergii, acnee, sciatică, afecţiuni ale sânului.

O masă alcătuită din alimente preponderent gătite poate conduce de asemenea la leucocitoză (creşterea leucocite în sânge), care este un indiciu că sistemul imunitar a fost mobilizat. Leucocitoza apare în multe boli, incluzând infecţiile şi intoxicaţiile, dar şi imediat după micul dejun, după masa de prânz sau după cină. Lita Lee afirmă: „Leucocitoza digestivă apare la numai 30 de minute după ingerarea unui aliment fiert şi nu apare când persoana consumă alimente crude (datorită prezenţei enzimelor vegetale)”. Un asemenea răspuns îi dă o sarcină în plus sistemului imunitar. Faptul că sistemul imunitar este stimulat de fiecare dată când mâncăm a fost raportat pentru prima dată în 1897 de către Rudolph Virchow, părintele patologiei celulare. „Cu alte cuvinte, sistemul imunitar este stimulat, ca şi cum ai avea o infecţie”, confirmă doctorul Loomis.

Vitaminele, mineralele şi enzimele

Dr. Lita Lee afirmă: “În terapia cu enzime, noi recomandăm pacienţilor să consume alimente integrale, neprelucrate termic (aşa-numita “hrană vie”), conţinând din abundenţă vitamine, minerale, aminoacizi şi enzime. Această dietă are multe beneficii, deoarece furnizează atât enzime, cât şi vitamine şi minerale, care funcţionează ca şi coenzime (substanţe necesare pentru ca reacţiile enzimatice să aibă loc). Unul dintre cele mai importante procese în metabolismul alimentelor este reacţia în lanţ care transformă glucoza în energie (ciclul Krebs). Mai multe vitamine şi coenzime sunt necesare pentru ca aceste reacţii să aibă loc. Coenzimele sunt consumate pe parcursul procesului metabolic, de aceea organismul nostru are nevoie de un aport natural constant coenzime. Toate alimentele pe care le consumăm, pentru a fi transformate în energie, trec prin acest set de reacţii. Coenzimele sunt necesare permanent şi, când alimentele nu le furnizează, noi utilizăm vitaminele şi mineralele din depozitele organismului, până când aceste rezerve se epuizează. Doar în cazul în care consumăm alimente crude şi integrale putem să asigurăm o aprovizionare corespunzătoare cu acele substanţe care fac posibilă desfăşurarea normală a metabolismului.”

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 6

7 Tulburări de sănătate ce pot fi vindecate cu ajutorul clorofilei

1. Anemia. Băuturile bogate în clorofilă reprezintă unul dintre cele mai bune stimulente pentru refacerea globulelor roşii. Datorită compoziţiei foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei, precum şi prin faptul că aceste băuturi se absorb cu extrem de mare uşurinţă în organism, un tratament de 1-2 luni cu “elixir verde” poate modifica radical în bine starea celor care suferă de anemie. Se mai recomandă consumul de frunze de ţelină, curele cu verdeţuri de 2-3 săptămâni, băutura din mlădiţe de grâu sau ovăz, frunzele de pătrunjel şi salată consumate ca atare sau sub formă de macerat.

2. Intoxicaţiile lente datorate alimentaţiei greşite, colita de putrefacţie. Mâncarea gătită, precum şi alimentele “moderne” (conservate, cu conservanţi sau coloranţi sintetici) se descompun (mai plastic spus “se strică”) în intestin mai repede decât vegetalele naturale. În intestin, carnea putrezeşte şi se degradează mai repede decât orice alt aliment. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, după câteva zeci de ani de viaţă colonul este deja mult încărcat cu sedimente ce nu pot fi eliminate, constituind o continuă sursă de toxicitate a corpului. Verdeţurile, germenii, legumele şi fructele proaspete, precum şi “băuturile verzi”, care sunt adevărate concentrate de clorofilă, prin acţiunea lor drenoare şi prin efectele antiseptice şi antiputride stopează şi elimină problemele generate de o astfel de alimentaţie.

3. Afecţiunile ficatului (hepatita cronică şi acută, ciroza hepatică). Se recomandă extractele lichide (realizate prin metoda prezentată mai sus) din urzică şi păpădie. Conţinutul în fier şi potasiu al acestora, precum şi valenţele lor regenerante vor determina efecte notabile în cazurile unor sechele post-hepatice. Alte plante bogate în clorofilă indicate în aceste boli sunt: brusturele, sparanghelul, frunzele de ţelină.

4. Mirosurile corporale neplăcute. Sunt eliminate cu rapiditate prin programul rapid de purificare a organismului. Dintre cele mai eficiente surse de clorofilă sunt mlădiţele proaspete de cereale, în special cele de grâu şi ovăz. Acestea se recoltează atunci când au dimensiunea de 10-15 cm şi se prepară în modul prezentat mai sus.

5. Tulburările de ciclu menstrual, eczeme care apar pe fondul dezechilibrelor endocrine, acneea în toate formele. În special ciclul menstrual lung şi dureros, hemoragiile uterine şi tulburările gonadelor şi cortico-suprarenalelor care au tendinţa de a reveni şi de a rezista tratamentelor clasice, pot fi mult ameliorate prin consumarea zilnică a unei cantităţi de 1-1,5 litri de macerat vegetal proaspăt timp de minim 3 săptămâni. Ca o alternativă, se recomandă realizarea unei cure pe bază de sucuri şi crudităţi, cură ce trebuie să dureze o perioadă de minim 2-3 luni de zile.

6. Gastrita, ulcerul gastric şi alte afecţiuni ale stomacului. Studii recente realizate în Germania pe zeci de pacienţi suferinzi de ulcer gastric au evidenţiat faptul că extractele cu clorofilă pot accelera foarte mult procesul de regenerare şi însănătoşire. Diminuarea considerabilă a durerilor s-a produs într-un interval cuprins între 24 şi 72 de ore de la administrarea extractelor, iar la 78% dintre pacienţii ce au participat la experiment, ulcerele s-au vindecat complet într-o perioadă cuprinsă între 2 şi 7 săptămâni de la începerea tratamentului intensiv.

7. Rănile şi infecţiile cu vindecare dificilă. Încă din anii ’50, numeroase laboratoare testau capacitatea clorofilei de a distruge prompt germenii nedoriţi, constatând că bacteriile nu pot supravieţui în contact cu clorofila. S-a remarcat că folosirea extractelor cu clorofilă, inclusiv în uz extern conduce la reducerea durerii, diminuarea inflamaţiilor şi eliminarea mirosurilor neplăcute cauzate de unele infecţii (mai ales cele dentare). Cercetările în această direcţie au evidenţiat efecte notabile în ameliorarea infecţiilor vaginale, rectale, în tratarea sinuzitelor cronice şi acute şi chiar în infecţiile unor ţesuturi din vecinătatea inimii. “Băuturile verzi”, chiar dacă nu sunt recomandate ca remediu unic, pot ajuta la refacerea mai rapidă a ţesuturilor şi pot accelera mult vindecarea lor. Rezultate notabile au fost obţinute cu frunzele proaspete de pătrunjel, ţelină, varză de Bruxelles, sucul de orz verde (preparat din plantă atunci când aceasta atinge înălţimea de 20-30 de cm).

În 1980, dr. Chiu Nan Lai, de la Universitatea din Texas menţiona într-un raport faptul că atât clorofila, cât şi alţi nutrienţi care se găsesc în alimentele verzi reprezintă veritabile bariere de protecţie împotriva chimicalelor toxice şi radiaţiilor. El a constatat că extractele realizate din mlădiţe de grâu şi alte vegetale de culoare verde, stopează efectele mutagene şi generatoare de cancer ale mai multor substanţe chimice recunoscute ca fiind carcinogene. În plus, cercetări mai recente realizate în mai multe laboratoare din lume au evidenţiat faptul că vegetalele verzi (proaspete) şi extractele naturale bogate în clorofilă reprezintă adevăraţi agenţi anti-oxidanţi care diminuează într-o măsură considerabilă efectele agresiunilor produse asupra organismului de către poluare, fumul de ţigară, alimente prăjite excesiv, etc.

Clorofila împotriva cancerului

Există dovezi ştiinţifice care arată rolul clorofilei şi al factorilor nutritivi din “hrana verde” în protecţia împotriva compuşilor chimici toxici şi a radiaţiilor.

Astfel, în 1980, dr. Chiu Nan Lai de la Universitatea din Texas Medical Center, arăta efectul protector al mlădiţelor de grâu şi al altor legume verzi în inhibarea efectului carcinogenic a doi agenţi mutageni: benzopirena şi metilcolantrenul. Cu cât conţinutul în clorofilă al legumei este mai mare, cu atât mai mare este protecţia împotriva carcinogenilor (factori care pot induce apariţia cancerului).

De asemenea, legumele verzi protejează împotriva distrugerilor produse de radiaţii. Acest fapt semnalat încă din anii 1950 a fost reconfirmat prin experimente recente asupra expunerilor la razele X. Efectul protector a fost cu atât mai mare cu cât planta utilizată era mai verde (mai mic pentru varză, mai mare pentru broccoli şi foarte mare pentru frunze de muştar şi alfalfa). Dacă se foloseau două sau mai multe legume împreună, efectul obţinut era mai mare.

Clorofila împotriva microbilor

În anii 1950, mai multe laboratoare au testat puterea clorofilei de a distruge microbii. Concluzia generală a fost aceea că în cea mai mare parte clorofila este un agent bacteriostatic şi numai în mică măsură un agent bactericid. Aceasta înseamnă că efectul se produce nu atât prin distrugerea directă a microbilor, ci prin împiedicarea creşterii acestora datorită interferenţei cu mediul lor de dezvoltare. Eficienţa clorofilei este foarte bună în special împotriva microbilor anaerobi, cei care nu necesită oxigen pentru a se dezvolta.

Dentiştii şi medicii au utilizat cu succes clorofila pentru controlul infecţiilor cavităţii bucale. Soluţiile de clorofilă au condus la reducerea semnificativă a durerilor, a inflamaţiei şi chiar la controlul mirosului produs, la pacienţii cu boli grave ale cavităţii bucale.

Clorofila a mai fost utilizată pentru tratarea sinuzitei acute şi cronice, infecţiilor vaginale şi a leziunilor cronice rectale, existând chiar şi cazuri semnalate de utilizare cu succes în endocardita bacteriană (infecţie la nivelul inimii).

Clorofila – vindecătoarea rănilor

Tratamentul ideal pentru vindecarea rănilor ar trebui să conţină un agent care să împiedice dezvoltarea microbilor şi unul care să stimuleze repararea ţesuturilor lezate. Clorofila prezintă amândouă aceste două efecte, chiar în stare neprelucrată fiind eficientă în stimularea creşterii ţesutului granulomatos şi a fibroblaştilor, atât în condiţii de laborator, cât şi pe răni adevărate. În plus, mirosurile neplăcute asociate rănilor şi ulceraţiilor dispar cu rapiditate după aplicarea clorofilei.

Literatura medicală abundă în relatări care demonstrează aceste efecte. Rănile superficiale şi escarele (răni prin presiune) datorate intervenţiilor chirurgicale, fracturilor cominutive, osteomielitei (infecţie osoasă), decubitului (imobilizare la pat), dar şi tăieturile şi zgârieturile comune se ameliorează rapid după utilizarea locală a clorofilei. Clorofila a salvat membre care urmau să fie amputate şi se cunoaşte faptul că reduce durerea, iritaţia şi mâncărimea suprafeţelor rănite.

Arsurile cauzate de căldură, substanţe chimice sau radiaţii se vindecă de asemenea mai rapid prin tratament cu clorofilă, indiferent dacă sunt sau nu infectate. Clorofila a fost utilizată pentru a prelungi supravieţuirea grefelor de piele înainte de descoperirea medicamentelor imuno-supresoare care sunt utilizate în prezent.

Acţiunea clorofilei asupra rănilor prezintă o caracteristică deosebită. Folosirea îndelungată a medicamentelor duce, în general, la scăderea eficienţei acestora. În contrast, aplicarea iniţială a clorofilei face rana mai sensibilă pentru aplicările ulterioare.

Dr. G. H. Collings consideră clorofila ca având “cel mai constant şi evident efect dintre toţi agenţii stimulatori ai proliferării celulare şi ai reparării tisulare”. El demonstrează că timpul de vindecare al rănilor este mai scurt pentru terapia cu clorofilă decât pentru tratamentul cu Penicilină, Vitamina D, Sulfanilamidă sau pentru rănile netratate.

De asemenea, clorofila accelerează vindecarea rănilor prin reducerea hemaglutinării şi a inflamaţiei. Când un ţesut este lezat, substanţele eliberate în sânge produc în general aglutinarea celulelor sanguine. Acest fenomen limitează cantitatea de factori nutritivi disponibili pentru repararea ţesuturilor lezate. Prin administrarea clorofilei la nivelul unei răni, această aglutinare este redusă, astfel încât timpul de reparare a ţesuturilor este scurtat.

Clorofila descreşte edemul prin reducerea sintezei de fibrină (proteina asociată cu formarea cheagului sanguin). Aceasta face ca ea să aibă un uşor efect anticoagulant, ceea ce poate mări eficacitatea mecanismelor locale de apărare imunologică.

Totodată, clorofila s-a dovedit a fi extrem de eficientă în grăbirea vindecării ulcerelor gastro-duodenale. Alte afecţiuni intestinale au fost, de asemenea, tratate eficient cu clorofilă, cum ar fi colita spastică, colita ulcerativă sau sigmoidita. Clorofila modifică metabolismul bacteriilor intestinale, folosirea ei repetată ducând la reducerea formării de scatoli, substanţe rezultate din descompunerea proteinelor.

Cercetătorii europeni au raportat rezultate preliminare importante pentru utilizarea clorofilei în tratamentul pancreatitei. Ei consideră că sunt influenţate anumite reacţii enzimatice care complică evoluţia acestei boli.

Clorofila şi tranzitul intestinal

În urma studiilor, s-a remarcat un beneficiu secundar când clorofila era administrată pentru tratarea ulcerelor peptice, şi anume tendinţa de a regulariza tranzitul intestinal la pacienţii studiaţi. Această acţiune nu reprezintă doar o simplă stimulare sau încetinire a tranzitului intestinal, ci o reglare a acestuia în funcţie de perturbarea prezentă în momentul tratamentului. În plus, acest efect reglator se asociază cu efectul deodorizant şi un efect de reducere a gazelor intestinale. Astăzi, pastilele cu clorofilă sunt utilizate curent pentru stabilizarea şi deodorizarea colostomiilor şi de asemenea sunt utilizate la pacienţii incontinenţi.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 5

TERAPIA CU CLOROFILA

“Clorofila, tămăduitoarea, este puternică şi totodată blândă distrugătoare pentru microbi, dar delicată faţă de ţesuturile rănite. Modul ei de acţiune rămâne încă un secret al naturii, pentru profani apărând ca o adevărată magie verde.” H. E. Kirschner, medic cercetător

Verdele crud al plantelor vii a constituit dintotdeauna o sursă de regenerare, relaxare, inspiraţie şi vindecare. În spatele acestei culori ale cărei semnificaţii sunt intim legate de sănătate şi vindecare, cu mai mult timp în urmă a fost descoperită o componentă esenţială a vieţii vegetale: clorofila. “Sângele verde”, cum mai este numită, reprezintă, alături de alţi compuşi valoroşi din verdeţurile proaspete, o sursă de viaţă, purificare, regenerare şi vindecare a fiinţei umane.

O rază de soare atinge frunza verde şi instantaneu miracolul se produce. În plantă, moleculele de apă şi dioxid de carbon sunt rupte – ceea ce un chimist poate obţine cu dificultate şi cheltuieli mari. La început există doar apă şi gaz, iar apoi, aproape miraculos, aceste elemente se transformă în ţesuturi vii şi energie. Oxigenul este eliberat din plante pentru “revitalizarea” aerului pe care îl respirăm, zahărul şi alte glucide, precum şi o mare cantitate de energie sunt rapid produse şi dezvoltate în planta vie odată cu procesele complexe de fotosinteză.

Cum se produce întregul proces al fotosintezei este încă un mister, el constituind unul dintre acele secrete ale vieţii despre care savantul dr. H. E. Kirschner, afirma că se află la graniţa între sensibil şi invizibil. Descoperirea clorofilei ca substanţă complexă, cu rol de bază în procesele de fotosinteză a adus o rază de lumină în desluşirea misterelor lumii vegetale şi a permis totodată să fie înţelese în mod mai profund procesele prin care “alimentele verzi” (fructele şi legumele proaspete, verdeţurile etc.) pot constitui veritabile medicamente naturale.

Clorofila vindecă

În anii ’40, studiile ştiinţifice puteau demonstra efectele remarcabile pe care clorofila le generează asupra fiinţei umane. Evidenţierea efectelor de accelerare a vindecării rănilor, de regenerare şi îmbunătăţire a calităţii sângelui şi chiar anumite efecte deodorante pe care acest compus le are, a condus în acea perioadă la o adevărată explozie a produselor pe bază de clorofilă: de la pastele de dinţi, la guma de mestecat, sucuri sau chiar anumite tipuri de hârtie. Treptat însă, ea a dispărut din atenţia publicului, devenind obiectul de studiu doar al celor care au înţeles că valoarea clorofilei, de fapt a tuturor vegetalelor proaspete, poate constitui o modalitate de vindecare cu totul aparte.

Un specialist american renumit, dr. Bernard Jensen, a studiat această substanţă vegetală timp de mai bine de 40 de ani, iar concluziile la care el a ajuns au fost uluitoare: de la afecţiuni hepatice, la anemie, de la tulburări de digestie, până la afecţiuni grave cum sunt diabetul, astmul sau chiar cancerul, extractele pe bază de clorofilă, “băuturile verzi” sau pur şi simplu consumul preponderent de verdeţuri (sub forma unor cure intensive) pot determina îmbunătăţiri radicale ale stării de sănătate. De altfel, sutele de cazuri vindecate precum şi amploarea pe care activitatea doctorului Jensen a luat-o în special în anii ’90 constituie dovezi cu adevărat convingătoare ale eficienţei tratamentelor sale.

Care este însă misterul care face ca ingredientele naturale din plantele verzi, bogate în clorofilă să poată juca rolul unor “medicamente”, având în acelaşi timp avantajul uriaş de a fi complet lipsite de toxicitate, indiferent de forma de administrare: sucuri, consum de crudităţi sau chiar clisme, comprimate, preparate injectabile?

“Sângele vegetal” şi sângele uman

Doctorul în chimie Richard Willstatter, de origine germană, a determinat încă din 1913 faptul că clorofila are o compoziţie foarte asemănătoare cu aceea a hemoglobinei din sângele uman. Dacă în cazul hemoglobinei, compuşii de bază sunt carbonul, oxigenul şi azotul, grupaţi în jurul unui atom de fier, în cazul clorofilei vom regăsi aceleaşi elemente componente, grupate însă în jurul unui atom de magneziu.

Pornind de la aceste constatări a fost simplu pentru terapeuţii pasionaţi de universul vegetal să constate că administrarea unor “concentrate naturale” bogate în clorofilă determină în scurt timp îmbunătăţirea calităţii sângelui uman. Mai multe cazuri de anemie, rezistente la formele clasice de tratament, au fost ameliorate considerabil după numai două săptămâni de utilizare a preparatelor vegetale. Nu este deloc un fenomen surprinzător dacă avem în vedere faptul că clorofila reprezintă unul dintre cele mai rafinate şi mai complete suplimente de minerale din lumea vegetală. În plus, spre deosebire de suplimentele cu minerale vândute la ora actuală pe scară largă, aceste extracte sunt extrem de uşor asimilabile de organism, fiind absorbite în circulaţia sanguină la scurt timp după ingerare.

Odată ajunse în organismul nostru, remediile pe bază de clorofilă îşi încep acţiunea complexă, determinând modificări la nivelul tuturor sistemelor importante ale corpului: sângele este gradat îmbogăţit şi purificat, ficatul este drenat, eventualele tulburări digestive sau chiar anumite forme de ulcer sunt mult atenuate, vindecarea diferitelor inflamaţii este accelerată.

Obţinerea unor astfel de efecte printr-o alimentaţie adecvată, cu produse bogate în clorofilă, este o idee încurajatoare şi reprezintă o modalitate accesibilă oricui.

Tratamentul cu clorofilă este la îndemâna oricui

După cele prezentate anterior s-ar putea crede că sub numele de “clorofilă” vom întâlni alte noi remedii scumpe pe care trebuie să le căutăm în farmacii sau să le solicităm din străinătate. Din fericire, acest tratament este mult mai accesibil: fiecare putem obţine cu uşurinţă remediile de care avem nevoie prin câteva metode foarte simple:

Salatele de verdeţuri proaspete

Oricare dintre verdeţurile pe care le utilizăm curent în alimentaţie (fie că este vorba de mărar, pătrunjel, ţelină, salată verde, spanac sau chiar anumite tipuri de mlădiţe proaspete ale unor cereale) constituie surse ieftine şi accesibile de clorofilă în stare naturală. Astfel, prima formă de a prelua substanţele de care organismul are nevoie, mai ales pentru tulburările menţionate, este aceea de a consuma de mai multe ori pe zi salate proaspete din verdeţuri. Se recomandă ca una dintre mesele zilnice să fie constituită exclusiv din astfel de salate de verdeţuri, la care se mai pot adăuga ingredientele binecunoscute: ulei, condimente, sare şi eventual zeamă de lămâie. Pentru ca efectele să fie stabile în timp, este necesar ca o astfel de cură să dureze minim 2 luni. În plus, trebuie să ţinem cont de faptul că, dacă planta sau alimentul ales este mai verde, cantitatea de clorofilă este mai ridicată şi, fireşte, efectul mai rapid.

Băuturile şi sucurile “verzi”

Dr. N.W. Walker afirma în cartea sa „Sucuri vegetale proaspete” regenerează şi clădesc corpul nostru. Ele conţin toate mineralele, sărurile, enzimele, vitaminele necesare corpului uman, mai ales când sunt folosite proaspete, crude şi extrase cu grijă (adică fără fierbere, fără manipulări în vase de metal, fără expunere îndelungată la aer) din vegetale.

Pentru cei care, din diferite motive, nu suportă sau nu pot consuma salatele de crudităţi, precum şi pentru cei la care există în mod special necesitatea unui aport mai mare de lichide în organism, metoda descrisă în continuare este cât se poate de practică: tulpinile şi frunzele verzi, proaspete, ale plantelor alese pentru a realiza extractul lichid bogat în clorofilă, se taie longitudinal (în lungul tulpinilor), iar frunzele se mărunţesc (dar nu foarte fin) cu ajutorul unui cuţit. Întreaga cantitate de plante astfel pregătite se lasă în apă distilată sau apă curată de izvor timp de 1-2 ore, până când întregul amestec capătă o plăcută culoare verde. Acesta este semnul care indică faptul că seva plantei, împreună cu clorofila s-au extras în preparatul astfel realizat. În final, lichidul obţinut se filtrează printr-un tifon des şi se bea fie imediat, fie în mai multe reprize. O variantă “modernă” de preparare presupune combinarea apei proaspete cu cantitatea necesară de verdeţuri într-un mixer electric, omogenizarea şi apoi filtrarea atentă a întregului amestec.

ATENŢIE! Extractul natural realizat astfel nu trebuie să fie păstrat nici măcar la frigider mai mult de 6 ore. Ideal este să se consume imediat după preparare.

Câteva cantităţi orientative: pentru 1 litru de apă de izvor este suficient să folosim cca. 200 de grame de verdeţuri mărunţite. Aceasta este o cantitate suficientă pentru o zi de “tratament”.

Metoda rapidă de purificare a organismului cu ajutorul clorofilei

În cazul unor perturbări gastrice sau intestinale, precum şi în cazul persoanelor care au urmat o alimentaţie bazată în special pe carne şi alimente suprarafinate şi la care se resimte necesitatea unei “curăţiri” mai serioase a organismului, se poate recurge la o “metodă de forţă”. Această metodă (destul de uşor de aplicat în comparaţie cu alte tratamente) presupune, de fapt, ca o zi pe săptămână să nu se consume nimic altceva în afară de extractele concentrate din clorofilă, realizate prin metoda descrisă anterior. Utilizarea unor plante adecvate, cu proprietăţi tonice şi purificatoare va determina ca ziua de post să fie o… adevărată sărbătoare pentru organism, care astfel va putea să îşi restabilească echilibrul.

După o perioadă de mai multe luni în care săptămânal am realizat cu stricteţe o astfel de cură, consumând cel puţin 2 litri de “băutură verde” pe zi, vom remarca transformări semnificative prin creşterea tonsului în întreaga fiinţă şi prin reglarea considerabilă a metabolismului.

Efectele de dezintoxicare cele mai puternice le au: salata verde, frunzele de leuştean, frunzele de ţelină, frunzele de măcrişul iepurelui (sunt utilizate şi în intoxicaţii cu mercur sau plumb).

Efectele tonice cele mai puternice le au: frunzele de pătrunjel şi de ţelină, frunzele de urzică (sunt şi un antianemic puternic). (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 4

Panaceul verde: MLADITELE DE GRAU – continuare

Modul de obţinere în casă a mlădiţelor de grâu

Ca modalitate practică, vom descrie în continuare procedeul de obţinere şi de folosire a preparatelor din mlădiţele verzi de grâu.

– Materialele necesare pentru crearea propriei “grădini verzi”, indiferent de anotimp şi în cele mai ieftine condiţii, sunt: 2 tăvi mari din plastic sau metal (din cele folosite pentru prăjituri), 1 borcan de 800 ml, 500g-1kg de pământ negru de calitate cât mai bună (se găseşte la florării), 200 de grame de seminţe de grâu, capabile să germineze. Este necesar ca pământul folosit pentru creşterea mlădiţelor de grâu să nu conţină îngrăşăminte chimice sau alte impurităţi.

– Într-o primă fază, se spală foarte bine boabele de grâu şi se aruncă pleava şi boabele care se ridică la suprafaţă.

– Se pun boabele de grâu în borcanul de 800 de ml şi umplem apoi borcanul cu apă. Legăm gura borcanului cu o pânză curată, cât mai etanş. Lăsăm astfel boabele la înmuiat pentru un interval de timp de 12 ore.

– După 12 ore, scurgem apa din borcan şi lăsăm boabele umede în acelaşi recipient pentru un interval de alte 12 ore. În acest timp, se va declanşa procesul de germinaţie.

– Urmează însămânţarea propriu-zisă a boabelor germinate. Aceasta presupune ca mai întâi să pregătim pământul, punându-l într-una dintre tăvi într-un strat gros de 2-3 degete. Vom avea grijă să lăsăm pe marginile tăvii un mic şanţ care va prelua surplusul de apă atunci când este cazul.

– Dispunem boabele într-un mod uniform pe pământul proaspăt pregătit. La modul ideal, ele trebuie să fie cât mai apropiate unele de celelalte, chiar să se atingă, fără însă să se suprapună.

– Le udăm apoi cu apă. Este important ca pământul să nu “mustească”, dar nici să nu fie prea uscat, ceea ce ar putea îngreuna sau chiar stopa germinarea.

– Acoperim tava cu germeni cu cealaltă tavă, pentru a crea astfel un microclimat favorabil creşterii mlădiţelor. Tava se lasă într-un loc cu temperatură moderată (nu trebuie să fie prea cald!) pentru un interval de 2-3 zile.

– După trecerea celor 2-3 zile, descoperim tava, udăm mlădiţele şi le lăsăm într-un loc luminos (dar nu expuse la lumina directă a soarelui). Mlădiţele au în această etapă o înălţime de 2-3 cm şi o culoare albicioasă-gălbuie. Pentru a se dezvolta în mod adecvat, mlădiţele trebuie să primească cât mai multă lumină, dar în mod indirect; razele directe ale soarelui le pot usca şi distruge.

– Odată puse la lumină, mlădiţele trebuie să fie udate zilnic sau odată la două zile, în funcţie de condiţiile mediului în care se află. În aceste condiţii, după 5-10 zile mlădiţele (având acum o înălţime de 15-20 cm) sunt gata de a fi recoltate.

Modul de preparare a mlădiţelor proaspete

Mlădiţele de grâu obţinute în modul descris mai sus nu sunt digerabile în starea lor naturală, datorită conţinutului ridicat de fibre. Tocmai de aceea, modul de folosire este sub formă de suc proaspăt. Există mai multe metode de extracţie a sucului proaspăt din mlădiţe:

a. Cu un storcător special pentru plante (germeni şi mlădiţe) extracţia se va realiza cel mai rapid şi uşor. Un astfel de storcător, ceva mai greu de procurat, este diferit de cele utilizate în mod uzual pentru extragerea sucului din legume sau fructe.

b. Cu ajutorul unei maşini obişnuite de tocat. În urma mărunţirii şi zdrobirii mlădiţelor, sucul se va extrage prin stoarcerea acestora punându-le într-un tifon des şi rezistent şi presându-le cu putere. Procentul de extracţie este mai redus şi în acelaşi timp va fi necesar un anumit efort pentru obţinerea sucului necesar pentru o zi.

c. Cu ajutorul unui blender electric. Este una dintre metodele cele mai rapide şi accesibile. Mlădiţele trebuie să fie tăiate mărunt şi apoi puse în aparat împreună cu o cantitate adecvată de apă de izvor sau apă plată. Se mixează până când se obţine o pastă lichidă de culoare verde intens. Dezavantajul acestei metode este faptul că sucul rezultat va fi mai diluat decât cel extras prin presare, ceea ce presupune să consumăm o cantitate mai mare de extract. După mixare, se strecoară prin pânză sau tifon, iar pasta rezultată se va stoarce de asemenea foarte bine.

Cantitatea necesară pentru o zi

Pentru a obţine toate efectele acestei cure cu efecte miraculoase, este necesar să folosim pentru o singură zi întreaga “recoltă” de mlădiţe dintr-o tavă (dimensiunea obişnuită a unei asemenea tăvi este de aproximativ 40 cm x 25cm), de îndată ce acestea au atins înălţimea necesară (15-20 de cm). Prin presare sau stoarcere, din această cantitate de mlădiţe se obţin aproximativ 150-200 ml de suc concentrat sau 1 litru de suc diluat în cazul folosirii unui blender. În aceste condiţii, cea mai bună metodă de a realiza o cură pe termen lung (de minimum 30 de zile) este de a folosi simultan 6-7 tăvi, în care se vor cultiva mlădiţele succesiv. În acest fel, cu o investiţie relativ mică, avem posibilitatea să realizăm un flux continuu de producere a remediilor vii.

Utilizare

Este ideal ca sucul din mlădiţe proaspete de grâu să fie consumat imediat după extragere. După un interval de 30 de minute, el începe să-şi diminueze calităţile, iar după câteva ore acestea se înjumătăţesc. În cazul în care realizăm pentru prima oară o asemenea cură, fără să fi aplicat în prealabil alte metode speciale de purificare a organismului, nu vom consuma deodată o cantitate mare de suc concentrat. Vom începe prin a consuma câteva înghiţituri (1-2 linguri) şi apoi vom face o pauză de 1-2 ore, după care putem continua ingerarea sucului cu înghiţituri mici.

În cazul unei doze prea mari care se administrează brusc, efectele purificatoare pot fi foarte intense şi ele apar sub forma unor stări neplăcute de ameţeală, tulburarea digestiei, diaree şi chiar uşoară senzaţie de vomă. Toate aceste fenomene asociate unei puternice eliminări de toxine pot fi foarte mult diminuate în cazul creşterii gradate a dozei de suc folosită pentru o zi, sau prin diluarea acestuia cu apă.

Efectele principale ale sucului din mlădiţe de grâu

Sucul din mlădiţe de grâu purifică sângele de acumulările toxice, acelaşi efect făcându-se simţit la nivelul organelor interne şi tractului intestinal. El stimulează metabolismul şi sistemul enzimatic al corpului, normalizează compoziţia sângelui şi reduce hipertensiunea. Acest suc natural exercită un efect aparte de stimulare şi reglare asupra glandei tiroide ceea ce determină efecte de normalizare asupra greutăţii corporale şi a întregului metabolism.

Ca aliment şi, în acelaşi timp, medicament natural, sucul proaspăt din mlădiţe de grâu este una dintre cele mai bogate surse naturale de vitamine, minerale, enzime, aminoacizi şi oxigen, fiind astfel un supliment alimentar complet.

Ulcerele, colitele, constipaţia, diareea şi alte tulburări gastrice, congestiile diferitelor organe, stările de aciditate crescută în întregul sistem corporal, tensiunea nervoasă, oboseala patologică, alergiile, intoxicaţiile alimentare şi o serie întreagă de alte tulburări pot fi eliminate complet prin folosirea zilnică a acestui medicament vegetal.

În plus, aşa cum am prezentat încă de la începutul acestui articol, acest remediu s-a dovedit de-a lungul timpului un susţinător al sistemului imunitar şi al energiei întregului organism, în cazurile bolilor foarte grave, cum sunt cancerul, scleroza în plăci, SIDA, Alzheimer etc.

Folosind mlădiţele vegetale, germenii proaspeţi, legumele şi fructele proaspete, nu avem decât de câştigat în ceea ce priveşte vitalitatea, sănătatea şi încrederea în puterea vindecătoare inegalabilă a Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 3

Panaceul verde – MLĂDIŢELE DE GRÂU

Gândiţi-vă doar o clipă: puteţi să obţineţi viaţă şi energie din ceva ce este lipsit de puterea vieţii? Aţi văzut vreodată ca cineva să pună un medicament sintetic în pământ şi din el să răsară ceva? Diferenţa între alimentele proaspete, crudităţi, alimentele vii, şi cele preparate prin fierbere sau alte metode de încălzire poate fi asemănată analogic cu aceea dintre un om plin de vigoare şi vitalitate şi un om care nu se poate mişca, dar totuşi respiră încă…

Vom prezenta în continuare efectele extrem de puternice asupra organismului uman, atât hrănitoare, cât şi vindecătoare, ale unui adevărat panaceu din laboratorul Naturii: mlădiţele proaspete de grâu.

Puterea ascunsă a vegetalelor crude

De-a lungul timpului, oamenii au căutat remedii cu efecte excepţionale, remineralizante, tonice, hrănitoare şi vitalizante, care vindecă şi numeroase tulburări organice. Un astfel de remediu mult dorit nu a fost găsit însă nici în laboratoarele chimiştilor, nici printre ultimele descoperiri ale industriei farmaceutice sau ale industriei alimentare. El nu poate fi găsit în altă parte decât în vastul „laborator” al Naturii; este ieftin, uşor de obţinut, uşor de utilizat şi totodată accesibil în cantităţi mari; este plin de energia Vieţii şi prin urmare poate să susţină în mod ideal procesele vitale. Este vorba despre mlădiţele verzi ale unor plante, şi în special cele de grâu şi de orz. Ele reprezintă unul dintre remediile cele mai vechi şi mai valoroase în acelaşi timp, utilizate pentru purificarea, vindecarea şi tonifierea întregului organism.

Majoritatea oamenilor au auzit deja de efectele terapeutice deosebite ale alimentaţiei bazate pe crudităţi. Există numeroase mărturii ale celor care s-au vindecat de boli grave cu ajutorul regimurilor de crudităţi, prin curele cu sucuri de legume sau, cu alte cuvinte, prin alimentaţia fără foc.

Redăm în continuare, drept exemplu, câteva fragmente dintr-o scrisoare impresionantă primită la redacţia Editurii KAMALA, din partea unei doamne în vârstă de 68 de ani, prin care ea dorea să ne împărtăşească una dintre experienţele fundamentale ale vieţii sale.

“(…) În jurul vârstei de 50 de ani, mă simţeam deja foarte îmbătrânită, părul îmi albise în mare măsură, sufeream de o colită puternică ce mă făcea să nu mai suport aproape nici un aliment fără să am grave tulburări digestive şi întreaga mea viaţă părea o suferinţă fără de sfârşit. În plus, în pofida stării de slăbiciune care apărea în corp, eram mai agitată ca niciodată; ajunsesem să fiu incapabilă să mă concentrez asupra unui subiect mai mult de 10-15 minute, iar să citesc o carte nici nu mai putea fi vorba. În această stare de disperare, fiind pe punctul de a mă retrage din orice activitate, soluţia a venit prin sfatul unui prieten: el mi-a spus să nu mai mănânc nici un aliment trecut prin foc, ci doar crudităţi, alimente vii, germeni şi mai ales sucurile naturale din ovăz şi grâu. Din clipa în care am început noul regim, viaţa mi s-a schimbat radical. După doar 3 săptămâni, digestia mea a început să îşi revină la normal. După alte câteva săptămâni, mi-am recăpătat puterea de muncă şi entuziasmul, oboseala cronică cu care mă confruntam a dispărut ca prin farmec, iar după încă 6 luni părul a început (în mod şocant pentru mine) să îşi modifice culoarea, redevenind negru… Acum, la aproape 70 de ani, mă simt încă plină de putere, sunt mereu activă şi pot să susţin numeroase întâlniri şi discuţii în fiecare zi. Pot spune fără să ezit că acest regim viu m-a făcut alt om şi merită ca el să fie cunoscut de către toţi cei ce suferă.”

Într-adevăr, alimentele vii, şi în special mlădiţele verzi de grâu, posedă o abilitate aproape miraculoasă în ceea ce priveşte puterea de regenerare şi chiar de reîntinerire a organismului uman. Cele mai nutritive şi mai vitalizante alimente pe care le putem găsi nu sunt, aşa cum unii ar putea crede în mod eronat, ouăle, carnea sau brânzeturile. Ele sunt tocmai acele alimente care au capacitatea de a înmagazina cel mai mult din energia solară pentru a o transfera apoi trupului. Aceste alimente vii, foarte bogate în vitamine, minerale, enzime şi energie a vieţii, creează toate condiţiile pentru menţinerea unei sănătăţii perfecte a organismului.

În ce constă însă puterea ascunsă a vegetalelor crude şi în special a germenilor şi mlădiţelor unor plante? Iată în continuare câteva rezultate ale studiilor realizate de-a lungul timpului de oameni de ştiinţă de pe diferite meridiane asupra mlădiţelor verzi de grâu.

Dovezi ale ştiinţei în favoarea folosirii mlădiţelor verzi de grâu

1. Cele mai importante substanţe conţinute de mlădiţele verzi sunt numeroasele enzime (de ordinul sutelor!) care au rolul de a amplifica activitatea şi forţa enzimelor produse de organismul uman. Cele mai importante enzime care au fost izolate din mlădiţele verzi de grâu sunt: citocrom oxidaza (un antioxidant necesar respiraţiei celulare), lipaza (o enzimă care ajută la metabolismul grăsimilor), proteaza (care contribuie la asimilarea proteinelor), amilaza (care facilitează digestia amidonului), catalaza (care catalizează descompunerea peroxidului de oxigen în apă şi oxigen, la nivelul sângelui şi al ţesuturilor corpului), peroxidaza (care are un efect similar catalazei, la nivel celular), transhidrogenaza (care ajută la menţinerea tonusului muşchilor cardiaci) şi superoxid dismulaza.

În mod obişnuit, în organismul uman aceste enzime îşi diminuează forţa şi activitatea odată cu înaintarea în vârstă, micşorând astfel capacitatea organismului de a asimila grăsimile, proteinele şi caloriile în exces. Acest fapt determină apariţia frecventelor cazuri de obezitate şi îmbătrânire prematură (care afectează atât de mulţi oameni în ziua de azi). Prin consumul constant al mlădiţelor verzi, primim în organismul nostru enzimele vii care împiedică apariţia acestor probleme de sănătate.

2. Sucul proaspăt din mlădiţe de grâu conţine la fel de multă vitamina C ca şi sucul de portocale, conţine mai multă provitamina A decât majoritatea legumelor (varza, salata, roşiile), şi reprezintă o sursă importantă de vitamina B şi vitamina E. Vitamina C este importantă pentru menţinerea sănătăţii pielii, dinţilor, ochilor, muşchilor şi ligamentelor, pentru procesele de creştere, acţionând totodată ca antioxidant. Vitamina A este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului, pentru menţinerea unei vederi bune şi pentru reproducere. Vitamina B facilitează folosirea carbohidraţilor pentru producerea de energie necesară organismului, şi contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi a celui digestiv. Ea este de asemenea esenţială pentru dezvoltarea normală a creierului şi a corpului, şi întreţine activitatea armonioasă a glandelor suprarenale. Vitamina E este o substanţă antioxidantă, necesară pentru fertilitate, care protejează inima, iar cea care se găseşte în mlădiţele verzi este de zece ori mai uşor asimilată de organism decât vitamina E sintetică.

3. Mlădiţele verzi reprezintă, de asemenea, o sursă foarte bogată în calciu: ele conţin aproape la fel de mult calciu ca şi laptele. Aproape 99% din calciul pe care îl ingerăm se depozitează în oase şi dinţi, dar cu toate acestea el nu poate fi asimilat în absenţa altor minerale esenţiale pentru organismul nostru. O asemenea combinaţie uşor asimilabilă de calciu cu minerale se găseşte însă în grâul verde. Mlădiţele proaspete conţine şi cantităţi impresionante de sodiu, potasiu, magneziu, fier şi microminerale: seleniu, zinc etc.

4. 17 aminoacizi, inclusiv cei 8 esenţiali, au fost identificaţi în compoziţia chimică a mlădiţelor proaspete. Cei opt aminoacizi esenţiali sunt: lizina (factor antiîmbătrânire, contribuie la creşterea organismului şi la circulaţia sângelui, menţine activitatea sistemului imunitar), leucina (oferă o mare cantitate de energie), triptofanul (esenţial pentru menţinerea unei bune digestii şi pentru funcţionarea adecvată a sistemului nervos), fenilalanina (susţine activitatea tiroidei), treonina (controlează metabolismul), valina (activează activitatea cerebrală, contribuie la coordonarea musculară, calmează nervii), metionina (contrinuie la purificarea şi regenerarea celulelor rinichilor şi ale ficatului). Mlădiţele verzi mai conţin alanină, arginină, acid aspartic, acid glutamic, glicină, histidină, prolină, serină şi tirozină.

5. Mlădiţele proaspete de grâu conţin oxigen într-o formă lichidă. Acesta este un ingredient vital pentru multe dintre procesele fiziologice: el stimulează digestia, ajută la dezvoltarea unei minţi lucide, ajută la o foarte bună circulaţie a sângelui, facilitând prin urmare hrănirea celulară. Laureatul Premiului Nobel, dr. Otto Warburg, biochimist de origine germană, a observat că celulele maligne, canceroase, nu se pot dezvolta în prezenţa oxigenului. Prin urmare, consumul constant de mlădiţe verzi împiedică apariţia cancerului.

6. În urma a numeroase experimente, clorofila (care se găseşte în cantităţi mari în mlădiţele verzi) s-a dovedit extrem de eficientă în tratarea anemiei. Pentru a preveni degradarea stării de sănătate şi instalarea anemiei este necesar un aport prin intermediul alimentaţiei de vitamina B12, acid folic, minerale (fier, cupru, potasiu), şi de asemenea, de proteine. Este greu de crezut că acestea ar putea fi obţinute în condiţiile unui consum excesiv şi aproape exclusiv de alimente prelucrate: făină şi pâine albă, cartofi, vegetale fierte îndelung, carne conservată, etc. Pe lângă faptul că acestea conţin un minimum din elementele nutritive de bază, chiar şi acestea devin foarte greu de asimilat sau chiar neasimilabile, ca urmare a fierberii, prăjirii şi altor prelucrări.

În plus, conform studiilor realizate de dr. Hughs şi dr. Latner, clorofila naturală în stare proaspătă are capacitatea să crească într-un mod surprinzător cantitatea de hemoglobină din sânge într-o scurtă perioadă de timp.

Clorofila are un efect deosebit de puternic şi asupra ficatului, prin stimularea şi regenerarea acestuia. Prin efectul său profund purificator, sucul din mlădiţe elimină efectele nocive ale poluării alimentare şi din mediu (inclusiv a celei cu fluor, clor, metale grele sau ca urmare a radiaţiilor electromagnetice).

Un alt efect de excepţie al clorofilei este cel dezodorizant, care poate fi constatat în urma consumului de minimum 100 mg. O asemenea doză folosită intern (prin intermediul vegetalelor crude şi în special al mlădiţelor proaspete) este cel puţin la fel de eficientă ca orice alt preparat deodorant. Este redus rapid mirosul fecalelor, al transpiraţiei, precum mirosul neplăcut al gurii.

Dr. Yasuo Hotta, biolog la Universitatea din San Diego, a reuşit să izoleze un compus de excepţie, care se poate găsi (după actualele constatări), doar în mlădiţele tinere ale unor plante verzi. Denumit provizoriu P4D1, această substanţă s-a dovedit un stimulent al producerii şi „reparării” naturale a celulelor spermatice şi a ADN – ului. Rezultatele experimentale obţinute de acest medic au relevat faptul că substanţele conţinute în mlădiţele verzi amplifică foarte mult capacitatea de refacere a ADN-ului celular care a fost anterior afectat ca urmare a expunerii la diferite tipuri de radiaţii sau ca urmare a contactului cu substanţe chimice. Astfel, este evidentă capacitatea excepţională a mlădiţelor verzi de a creşte potenţa şi capacitatea de reproducere. (va urma)

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 2

Modul de culegere a mugurilor

Odată cu începerea primăverii se poate începe şi acţiunea de culegere a mugurilor. Va fi necesar să fim atenţi pentru a nu pierde perioada, destul de scurtă, în care mugurii se află în stadiul optim de culegere: de la apariţia lor şi până înaintea înfrunzirii. Arborele sau arbustul ales pentru culegerea mugurilor trebuie să fie sănătos şi bine dezvoltat (copăceilor tineri sau prea firavi, culegerea mugurilor ar putea să le dăuneze). Mugurii se culeg prin trecerea palmei strânse de-a lungul ramurii tinere, în sens contrar celui de creştere (dinspre vârf către bază). Niciodată nu vom rupe mugurii situaţi în vârful ramurilor, care sunt muguri de creştere cu un rol important în dezvoltarea plantei. De asemenea, vom fi atenţi să culegem doar o cantitate mică de muguri de pe un singur arbore, cazul contrar putând să îi dăuneze foarte mult.

Cele mai bune zone pentru recoltarea majorităţii mugurilor sunt pădurile mari, situate în zone nepoluate. În cazul pădurilor de foioase, se poate ca în doar câteva ore să acoperim necesarul terapeutic pentru întregul an cu muguri de fag, carpen, mesteacăn etc, fără a secătui zona respectivă.

Pregătirea pentru preparare

Modul ideal de preparare este acela în care utilizăm mugurii proaspeţi, la scurt timp după culegerea lor. În general la un interval de timp de 1-2 ore de la culegere este bine să înceapă procesul de conservare sau preparare a extractelor; după acest interval de timp ei îşi pierd considerabil calităţile terapeutice.

O altă variantă este aceea de a utiliza mugurii în forma lor uscată, ceea ce presupune dispunerea lor în strat subţire, de preferat într-un pod sau o altă zonă umbroasă dar în acelaşi timp cu o bună aerisire.


Preparaţi-vă propriile extracte de muguri!

1.Siropul de muguri cu miere

O primă metodă de preparare – şi dealtfel cea mai accesibilă – constă în conservarea mugurilor proaspeţi în miere. Un astfel de sirop de muguri se realizează foarte simplu prin amestecarea unei cantităţi de 50 de grame de muguri cu 100-150 gr. de miere de albine. Se pune preparatul într-un borcan care se închide ermetic. Mugurii zdrobiţi rapid, pentru a nu se oxida, trebuie lăsaţi la macerat un interval de 1 lună, după care se pot consuma.

Acest preparat se administrează de 4 ori pe zi – câte 1 linguriţă de sirop, pe stomacul gol, cu 20-30 de minute înainte de masă. Se poate folosi şi diluat cu apă.

În cazul mugurilor de brad şi ai altor răşinoase, o modalitate populară străveche de preparare îmbină efectul terapeutic al mugurilor cu cel al mierii şi cu cel al energiei vitalizante a pământului. Iată modul de preparare:

După culegerea mugurilor de brad (sau răşinoase în general), vom pregăti un vas de 3-5 litri, din sticlă sau ceramică (ideal este un vas de pământ). Vasul se spală foarte bine şi se lasă să se usuce. Se începe apoi umplerea sa, în straturi succesive. Se începe cu un strat de miere lichidă cu o grosime de aproximativ două degete, iar apoi se pune un strat de muguri de brad de 3 degete, se presează bine şi apoi se pune iar miere lichidă şi muguri, până când se umple vasul. Ultimul strat trebuie să fie de miere, ca să acopere foarte bine mugurii. În final vasul se leagă bine la gură cu un celofan şi se acoperă cu un capac care trebuie să se închidă ermetic. Suplimentar, pentru o izolare foarte bună a vasului se poate folosi ceara unei lumânări care se topeşte de jur împrejurul capacului.

Metoda tradiţională populară prevede ca apoi vasul să fie îngropat în pământ (la 50-60 de cm), de preferinţă într-o zonă izolată. Preparatul este gata abia toamna târziu, după prima brumă. Dacă nu avem posibilitatea să-l îngropăm, putem să îl ţinem şi în cămară, la loc întunecos şi rece. După ce se dezgroapă se amestecă bine cu o lingură de lemn, se acoperă, se mai lasă încă 2 săptămâni la loc întunecos şi se amestecă din când în când. Siropul obţinut se strecoară şi se pune în sticle cu dop de plută. Astfel rezultă un sirop din muguri de brad, perfect natural, care nu îşi pierde cu nimic proprietăţile lui vindecătoare.

Acest sirop se poate administra în cantitate de 2 linguriţe de 2-3 ori pe zi, întotdeauna pe stomacul gol. Se poate dilua cu puţină apă.

2.Tinctura de muguri

Pentru obţinerea tincturii se pot utiliza atât mugurii uscaţi cât şi cei proaspeţi.

– În cazul mugurilor proaspeţi, vom amesteca o 40 de grame de muguri cu 100 ml de alcool dublu rafinat (98 de grade). Mugurii se zdrobesc înainte sau se taie mărunt pentru o cât mai bună maceraţie. Timpul de macerare este de 8-10 zile. După macerare se filtrează şi se păstrează la loc întunecos

Mugurii uscaţi se macină fin cu ajutorul unei râşniţe electrice, după care se amestecă cu alcool în proporţia de 20 de grame de muguri pentru 100 ml de alcool (de preferinţă se foloseşte alcoolul de 70 de grade).

Tincturile se administrează întotdeauna pe stomacul gol, eventual cu 15 minute înainte de a mânca. Doza pentru un adult este de 1 linguriţă diluată în 100 ml de apă, de 4 ori pe zi. În cazul copiilor se va utiliza doar câte o jumătate de linguriţă.

Tinctura de muguri se administrează numai diluată cu apă!

3. Pulberea din muguri

Se obţine foarte simplu prin măcinarea cu o râşniţă electrică a mugurilor uscaţi. Nu măcinaţi prea mult deodată pentru că sub formă de pulbere planta îţi pierde proprietăţile curative după 2-3 săptămâni.

Pulberea fină se administrează în doză de 1 vârf de cuţit de 4-6 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a mânca. Se ţine 15 minute sub limbă după care se înghite cu puţină apă.

Câteva sugestii de final

– Folosiţi pe întreaga durată a tratamentului cu muguri o alimentaţie cât mai pură, din care excludeţi încă de la început carnea, zahărul şi alimentele foarte grele sau preparate industrial cu substanţe chimice. Cel mai bine este să apelaţi la un regim naturist adecvat afecţiunii pe care doriţi să o trataţi.

– Nu întrerupeţi tratamentul mai devreme de 3 luni, decât în cazul unei depline vindecări

– Asociaţi în cadrul tratamentului cu muguri şi alte plante cu efecte binefăcătoare în cazul afecţiunii cu care vă confruntaţi. Spre exemplu în cazul tratamentului cu muguri de coacăz negru contra alergiilor se pot folosi suplimentar amestecuri de pulberi din cătină, trei fraţi pătaţi şi coada şoricelului. Aceasta va avea un rol considerabil de potenţare a efectelor mugurilor.

– În cazul în care procurarea sau prepararea mugurilor vă depăşesc posibilităţile actuale puteţi apela la preparatele pe bază de muguri existente în farmacii.

– Nu uitaţi că natura poate să vindece şi chiar o face, cu condiţia ca noi să înţelegem care au fost greşelile noastre (legate de alimentaţie, mod de viaţă, gândire, atitudine interioară) care au condus la apariţia bolii. După aceasta nu mai este necesar decât să realizăm acea strădanie simultană a trupului, minţii şi sufletului în sensul vindecării şi reintegrării noastre în armonia Naturii.

REMEDII NATURALE PENTRU VIATA – Episodul 1

Introducere

În sistemele tradiţionale de vindecare naturală există câteva remedii care au un statut particular, ca urmare directă a rolului pe care ele îl îndeplinesc în Natură:

I . Într-o primă categorie putem include toate acele substanţe nutritive care au drept rol perpetuarea şi susţinerea vieţii care tocmai a luat naştere. Mierea, laptele şi fructele fac parte din această categorie. Scopul laptelui este de a hrăni bebeluşul sau, în lumea animală, puiul nou-născut; mierea are un rol similar în lumea albinelor, iar în universul vegetal fructele constituie elementul de susţinere al viitorului germene. În cazul utilizării lor în alimentaţie, toate aceste alimente cresc vitalitatea, vigoarea, forţa vieţii şi favorizează în acelaşi timp procesele de dezvoltare armonioasă a trupului, fără a genera toxine sau alte impurităţi.

Acesta este motivul pentru care multe dintre aceste alimente sunt incluse în categoria „hranei pure” menţionată de numeroase tradiţii spirituale.


II. O altă categorie de remedii au în Natură rolul de a perpetua sau susţine viaţa în lumea vegetală, iar pentru aceasta ele acumulează energii foarte mari. Este vorba mai ales de seminţele cerealelor, seminţele oleaginoase, seminţele aromatice, polenul. Toate acestea au în cazul oamenilor o capacitate specială de amplificare a vitalităţii, de creştere a rezistenţei şi imunităţii organismului, de diminuare a incidenţei unor boli şi de vindecare.


III. Germenii şi mlădiţele plantelor, mugurii verzi ai plantelor şi arborilor sunt viaţa în formă incipientă. Sămânţa a început procesul de expansiune, de generare a vieţii şi a eliberat hormoni, substanţe de creştere, a făcut adevărate procese alchimice de transmutare la rece a elementelor (lucru demonstrat ştiinţific de cunoscutul savant Louis Kevran). Tot acum sunt eliberate energii uriaşe cu rol de a stimula procesele de creştere, regenerare. În consecinţă aceste părţi ale plantei vor avea asupra organismului uman efecte regenerative puternice, purificatoare, reglatoare ale activităţii endocrine. Ele vor avea un efect energizant foarte puternic, vor constitui un adevărat aflux de vitalitate (divers modulată în funcţie de specia plantei) pe care fiinţa umană îl primeşte.


1. Medicamente naturale concentrate: Mugurii vegetali

Insignifianţi ca şi dimensiuni, prea puţin spectaculoşi ca aspect, apărând primăvara devreme când natura încă nu s-a trezit, mugurii trec adesea neobservaţi, aceasta în ciuda faptului că în ei se află ascunsă vitalitatea frunzelor, frumuseţea florilor şi bogăţia fructelor de mai târziu. Până de curând nici medicina nu a luat în considerare mugurii ca şi valoare terapeutică, până când au început să fie studiaţi sistematic, prin studii clinice şi de laborator. Valoarea terapeutică a mugurilor i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. Ei pot substitui cele mai noi medicamente hormonale (cortizon şi derivaţii săi, progesteron, insulină, estrogeni etc.), au efecte reglatoare hormonale şi nervoase extrem de eficiente, stimulează procesele de drenare şi refacere a organismului. Boli din cele mai diverse, de la tumorile benigne, la diabet, de la nevroze, la ciroză hepatică pot fi vindecate cu cantităţi mici de extracte din muguri.


În tradiţia spirituală a vindecării din India (Ayurveda – Stiinta Vietii) se consideră că între fiinţa umană şi universul exterior există întotdeauna legături şi corespondenţe precise. Se cunoaşte astfel în acest sistem de vindecare faptul că pentru a trata un organ sau ţesut afectat de boală nu este suficient să cunoşti doar ce plantă trebuie să fie folosită, ci şi care parte a acestei plante poate acţiona mai eficient asupra ţesuturilor afectate. În acest context, seminţele şi mugurii verzi ai plantelor ocupă o poziţie de o importanţă specială.

Ceea ce ştiinţa a descoperit doar în ultimele decenii referitor la însuşirile de excepţie ale unor preparate extrase din mugurii plantelor, ştiinţa ayurvedică precum şi terapiile tradiţionale ale altor popoare (inclusiv cea tradiţională românească!) cunoşteau deja de mai multe sute de ani. Fireşte însă că odată cu studiile ştiinţifice aprofundate (începând cu cele ale lui Max Teteau) au putut fi evidenţiate mecanisme fiziologice de acţiune mai precise ale preparatelor vegetale din muguri în organismul uman. Cea mai uimitoare concluzie la care s-a ajuns este aceea că între diferiţii hormoni umani şi cei vegetali există o legătură foarte strânsă, ceea ce face posibilă influenţarea foarte puternică reciprocă.

În cazul mugurilor proaspeţi întâlnim o configuraţie bio-chimică unică, care generează în contact cu fiinţa umană efecte terapeutice de excepţie, pe care le vom analiza succint în cele ce urmează:

Fitohormoni, minerale şi enzime

Cercetări recente de citologie şi biochimie vegetală au dus la descoperirea în plante a unor substanţe senzaţionale. Substanţele de creştere din plante, cunoscute sub numele de hormoni vegetal sau fitohormoni apar în cantităţi mari odată cu venirea primăverii şi reînceperea perioadei de expansiune a vegetaţiei. Fitohormonii îndeplinesc în cadrul plantei roluri multiple, atât de creştere, cât şi de susţinere şi reglare. În contact cu organismul uman aceste substanţe care favorizează procesele de creştere ale plantelor influenţează extrem de favorabil modul de funcţionare al sistemului endocrin. Această proprietate face ca mugurii unor plante (cum sunt coacăzul, zmeurul etc) să aibă un efect reglator hormonal fără a prezenta însă efectele secundare ale unor hormoni de sinteză. În afara acestor fitohormoni, în mugurele ce se formează gradat, se concentrează acizi nucleici (ADN şi ARN), minerale şi o mare cantitate de vitamine. Enzime cum ar fi fosfatazele îşi cresc activitatea ceea ce explică efectele de stimulare imunitară pe care le prezintă mugurii proaspeţi (aceste enzime favorizează sinteza anticorpilor).

În muguri cresc, de asemenea, în această perioadă în mod exploziv cantităţile unor microelemente, ca fier, cobalt, cupru, zinc, magneziu extrem de necesare proceselor vieţii.

Ceva ce nu poate fi măsurat…

Nu trebuie să neglijăm însă că în afara acestor substanţe chimice este vorba şi de ceva ce nu poate fi deocamdată remarcat prin intermediul mijloacelor ştiinţei actuale. Este vorba de acea forţă a vieţii fără de care planta nu ar fi decât o aglomerare de celule şi substanţe chimice incapabile de vreo dezvoltare sau evoluţie. Într-un mod asemănător într-o anumită măsură cu germenii plantelor, mugurii concentrează în structura lor substanţele şi energiile necesare creşterii plantei. În cazul arborilor, care pot fi consideraţi adevărate “generatoare” de vitalitate, mugurii vor concentra o forţă vindecătoare considerabilă, sinteză a energiei ascendente care se resimte în întreaga natură odată cu venirea primăverii.

Mugurii şi efectele lor terapeutice

În homeopatie, unde mugurii se folosesc sub forma extractelor glicerinate mugurii îndeplinesc rolul de drenaj. Altfel spus, ei au proprietatea de a ajuta procesele de eliminare naturală a toxinelor din organism, fie că acestea sunt localizate la nivelul sângelui, al ficatului sau al altor organe. Procesul de drenare se realizează în acelaşi timp şi printr-o stimulare a circulaţiei limfatice şi o dezobstruare a acesteia. Cei mai mulţi dintre mugurii arbuştilor şi arborilor prezintă efecte de decongestionare şi eliminare a toxinelor.

Deşi concentrează o mare cantitate de substanţe propice dezvoltării organismului uman, ei nu sunt utilizaţi preponderent pentru efectele lor vitaminizante sau remineralizante (care sunt mult mai reduse decât în cazul germenilor proaspeţi de cereale, spre exemplu), ci pentru a realiza un reglaj mult mai „fin” la nivelul unor sisteme corporale. Aici este vorba mai ales de influenţa esenţială asupra sistemului neuroendocrin. Pornind de la reglajele fine pe care le pot realiza, de la caz la caz, asupra a diferite glande cu secreţie internă sau direct asupra sistemului nervos, mugurii pot să determine în cazul unei utilizări consecvente pe o perioadă lungă de timp (minim 2-3 luni) eliminarea unei serii întregi de afecţiuni grave.

Ce muguri să culegem?

Prezentăm în continuare câteva dintre arborii şi arbuştii cei mai accesibili de la noi din ţară, ai căror efecte terapeutice sunt însă cu totul remarcabile:

1. Mugurii de brad (Abies alba) – favorizează fixarea calciului în oase, fiind indicaţi în caz de decalcifieri osoase la copii, în rahitism, în carii dentare, în hipertrofii ganglionare, rinite şi rino-faringite repetate. Mai ales în cazul preparării în miere efectele lor vitalizante, reîntineritoare şi tonice vor fi amplificate de cele ale mierii.

2. Mugurii de coacăz negru (Ribes nigrum) – Aceşti muguri acţionează la nivelul cortico-suprarenalelor, stimulând secreţia hormonilor corticoizi; au totodată o acţiune puternică antialergică fiind indicaţi în toate stările inflamatorii şi alergice însoţite de o viteză de sedimentare accelerată a sângelui (VSH) cum sunt: rinitele, bronşitele, astmul bronşic, gastritele, urticaria, reumatismele alergice; se utilizează cu succes în adenom de prostată, fibrom uterin, chist ovarian, astm, emfizem, migrene, astenie psihică post-gripală, hipotensiune, dermatoze, dismenoree, hiperuricemii, reumatism şi afecţiuni articulare ca artroza.

3. Mugurii de mur (Rubus fruticosus) – sunt recomandaţi în cazuri de hipertensiune arterială, în cazuri de osteoporoză survenită după menopauză, artroză acompaniată de osteoporoză, dureri osoase şi articulare.

4. Mugurii de zmeur (Rubus idaeus) – elimină fenomenele fiziologice şi stările neplăcute asociate cu menopauza, se folosesc ca adjuvant în tratamentul fibromului uterin şi al chistului ovarian, elimină tulburările menstruale, regularizează secreţia hormonală ovariană. Mai ales în cazul tulburărilor ovariene se pot asocia cu folosirea unor amestecuri de plante specifice: coada racului (Potentilla anserina), creţişoara (Alchemilla vulgaris), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris).

5. Mugurii de stejar (Quercus robur) – au proprietăţi stimulatoare şi tonice, se recomandă în astenie fizică şi psihică, stări de convalescenţă, tulburări de natură sexuală (impotenţă), enurezis (urinare involuntară nocturnă), ca adjuvant în tratamentul alergiilor. În asociere cu alte remedii ajută considerabil remedierea cazurilor de paradontoză.

6. Mugurii de păducel (Crataegus oxyacantha) – se folosesc în special în cadrul tulburărilor cardiace; diminuează durerile cardice, tonifică miocardul, se recomandă în insuficienţa cardiacă, în insuficienţa coronariană, în tahicardii, în stări aritmice etc. Sunt totodată un calmant nervos şi ajută la eliminarea stărilor de iritare şi tensiune psihică datorate stressului, elimină insomniile şi au efecte benefice ca adjuvant în hipertiroidii.

7. Mugurii de tei (Tilia sp.) – au efecte tranchilizante, fiind indicate în stările de hiperexcitabilitate nervoasă, în nevroze diverse, insomnii, stări de anxietate, reglează metabolismul, utili persoanelor hipersensibile, emotive, de asemenea celor ce suferă de afecţiuni ale pielii care sunt caracterizate de mâncărimi, au efect antispasmodic. În general pot fi utilizaţi în multe dintre afecţiunile care se dezvoltă pe un substrat psihic tensionat şi anxios.

8. Mugurii de anin (Alnus incana) – îmbunătăţesc circulaţia cerebrală şi totodată tonifică vasele sanguine cerebrale, sunt utili în tratarea sechelelor în urma accidentelor vasculare cerebrale precum şi pentru prevenirea acestora; se recomandă persoanelor în vârstă pentru prevenirea ramolismentului cerebral.

9. Mugurii de plop (Populus nigra şi hibrida) – mugurii acţionează asupra sistemului arterial al membrelor inferioare (mai ales la nivelul gambelor), combat spasmele de la acest nivel, favorizează restabilirea circulaţiei colaterale şi înlătură tulburările trofice asociate. Datorită flavonoidelor pe care le conţin au efect febrifug şi antiinflamator. Se recomandă în arterite. Consideraţi un veritabil „propolis vegetal” mugurii de plop negru au efecte de stimulare a rezistenţei la infecţii şi antiseptice.

10. Mugurii de castan (Aesculus hippocastanum) – îşi exercită acţiunea asupra circulaţiei venoase şi în special a celei limfatice. Reprezintă poate cel mai eficient drenor al sistemului limfatic, acţionând cu precădere la nivelul membrelor inferioare. Se poate asocia cu mugurii de scoruş (Sorbus domestica), mai ales în tratamentul tulburărilor circulatorii care afectează gambele. Scoruşul acţionează asupra venelor, iar castanul asupra limfaticelor. Această asociere dă rezultate foarte bune, restabilind circulaţia sanguină şi limfatică la membrele inferioare. Se mai recomandă în cazuri de edeme, varice, tulburări circulatorii ca urmare a utilizării contraceptivelor.

11. Mugurii de fag (Fagus sylvatica) – cresc diureza şi au efecte benefice asupra rinichilor. Se recomandă în tratamentul litiazei renale (urice), în afecţiuni renale în general, în afecţiuni cu retenţie de lichide în organism, obezitate.

ALIMENTELE VIETII – Episodul 2

Din ce se obţin germenii?

La început, au fost folosite pentru obţinerea germenilor în special boabele de cereale, grâu, orz şi ovăz. În timp însă au apărut şi germenii de leguminoase (mazăre, năut, soia, linte), de oleaginoase (floarea soarelui, dovleac), precum şi germeni obţinuţi din anumite plante medicinale – schinduful este cel mai reprezentativ în acest sens. In prezent sunt folosiţi în jur de 40 de feluri de germeni în terapie. Ce conţin exact aceşti germeni? Dincolo de substanţele cu efecte binecunoscute cum ar fi vitaminele, sărurile minerale, proteinele, compoziţia chimică a germenilor diferitelor specii este încă un adevărat mister. Cert este că producătorii de medicamente hormonale (şi nu numai ei) au un câmp enorm de cercetare în faţă pentru a cunoaşte uimitoarele proprietăţi terapeutice ale acestor „embrioni de plante” ce conţin numeroase substanţe cu efecte hormonale spectaculoase. În cele ce urmează vom descrie câteva modalităţi de preparare a germenilor, împreună cu efectele lor binefăcătoare.

Modalităţi de preparare a germenilor

Datorită nevoii de a economisi cât mai mult timp, se preferă tot mai mult ca germenii să fie preparaţi în forme uşor de administrat şi care să conserve cât mai multe dintre proprietăţile lor speciale ca medicamente vii. În afara cazului în care preparăm zilnic germenii pentru consum, vă recomandăm câteva metode de preparare care să favorizeze conservarea enzimelor şi a fitohormonilor, substanţe foarte sensibile la modificările mari de temperatură.

1. Maceratele în miere

Preparare: 300g germeni se zdrobesc şi se amestecă cu 700g miere. Se lasă la macerat timp de 2 săptămâni.

Administrare: se consumă 1 lingură de macerat de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

Este un remediu excelent pentru probleme digestive, constipaţie şi de asemenea foarte indicat în procesul de reîntinerire. Este un excelent tonic şi revitalizant pentru copii, bătrâni şi convalescenţi, prezintă efecte de stimulare a creşterii şi dezvoltării armonioase la copii.

Germenii pot să încetinească sau chiar să inverseze într-o anumită măsură procesul de îmbătrânire al organismului, fiind tot mai numeroase cazurile persoanelor vârstnice care şi-au recăpătat prin consumul constant de germeni unele dintre calităţile specifice maturităţii sau tinereţii. Duke Pearson, Sandy Shaw, Dr. Benjamin Frank şi alţi cercetători susţin că această activitate regenerantă se datorează anti-oxidanţilor, unei game largi de enzime, precum şi vitaminelor antioxidante A, C, E. Acestea împiedică oxidarea grăsimilor din sânge, inhibând astfel formarea radicali liberi. Iată însă şi câteva indicaţii particulare:

– germenii de grâu în miere – sunt revitalizantul universal recomandat în special persoanelor care au nevoie de multă energie, convalescenţilor, bătrânilor şi copiilor. Se fac cure de minim o lună cu aceşti germeni, care măresc capacitatea de regenerare a organismului, opresc procesele degenerative, ajută la împlinirea corporală.

– germenii de ovăz în miere – au ca proprietate marcantă acţiunea întineritoare foarte intensă. Sunt extrem de utili şi în tratarea afecţiunilor cardiovasculare asociate vârstei înaintate, precum şi pentru eliminarea efectelor unei alimentaţii neadecvate.

– germenii de năut în miere – sunt un revigorant masculin şi un afrodisiac remarcabil. Sunt utilizaţi de mii de ani în Orientul Mijlociu pentru tratarea sterilităţii şi impotenţei, dar şi a sensibilităţii la frig şi la variaţiile climatice.

– germenii de dovleac în miere – conţin proteine de mare calitate, la fel şi grăsimi, vitamina E, fosfor, fier şi zinc (un oligoelement care adesea lipseşte din dieta modernă). Sunt excelenţi ca stimulent imunitar şi reglator endocrin (este remarcabil efectul lor în cazurile de pubertate prematură, dereglarea producţiei de hormoni sexuali etc.).

2. Tinctura de germeni

Preparare: 400g germeni se mixează cu 1 l de alcool alimentar de 70°. Se lasă la macerat 8-10 zile, într-o sticlă bine închisă, după care se strecoară prin tifon şi se păstrează în sticluţe mici închise la culoare.

Administrare: Se consumă 1 linguriţă la un pahar cu apă de 3 ori pe zi.

În amestec cu tinctură de echinacea şi licheni, tincturile de germeni sunt indicate pentru afecţiuni respiratorii, gripă, tuse de diverse etiologii, astm, faringită, anorexie. În acest caz, rolul tincturii de germeni este de a potenţa efectul imunostimulator al primelor două tincturi menţionate, dar şi de a stimula capacitatea naturală de regenerare a organismului.

Indicaţii speciale ale tincturilor de germeni:

– tinctura de germeni de lucernă – este un stimulent nervos puternic şi blând în acelaşi timp. Se foloseşte în cazurile de astenie, somnolenţă, depresie asociată unor boli cronice, vârstei înaintate etc.

– tinctura de germeni de soia – previne apariţia tumorilor benigne la femei, în special a celor cu localizare mamară şi genitală. Mai este folosită cu succes în tratamentul hirsutismului, menopauzei premature, tulburărilor de ciclu menstrual, frigidităţii asociată insuficienţei hormonale.

– tinctura de germeni de schinduf – este un remarcabil protector al rinichilor şi al aparatului urinar pe ansamblu. Despre germenii de schinduf se spune că „purifică sângele”, motiv pentru care tinctura obţinută din aceştia este recomandată în diferitele forme de alergie, în infecţiile cronicizate, în tratarea anemiei hemolitice, dar şi în anumite forme de leucemie.

3. Loţiune pe bază de germeni (pentru uz cosmetic)

Preparare: 100g germeni proaspeţi de soia, 20g glicerină, 10 ml alcool 96° şi eventual o frunză de aloe se mixează bine în blender (mixer) de mai multe ori pe parcursul a 10 minute. Apoi se filtrează şi se păstrează în sticle bine închise.

Administrare: Se întinde pe piele ca o cremă obişnuită, se lasă 15-30 de minute să pătrundă în straturile mai profunde ale pielii, după care se face un masaj uşor de cinci minute. În final, se spală faţa cu un tampon de vată muiat în ceai de muşeţel.

Pentru regenerarea părului, 1 lingură din acest preparat se amestecă cu câteva picături de tinctură de ardei iute şi un gălbenuş de ou. Se spală bine părul după care se clăteşte cu multă atenţie. Nu se foloseşte şampon.

Grâul germinat şi viaţa sexuală

– Numeroase studii evidenţiază faptul că adăugarea cerealelor încolţite în alimentaţie a determinat creşterea lactaţiei la femeile care alăptau, creşterea fertilităţii şi chiar eliminarea sterilităţii. Acest fapt nu este surprinzător dacă avem în vedere că grâul conţine vitamina E în cantitate mare, fiind o sursă importantă a acestei vitamine a fertilităţii.

– Chiar dacă grâul este una din sursele cele mai bogate de vitamina E naturală, conţinutul său de vitamina E se triplează atunci când este supus încolţirii. ªi alte cereale încolţite în special ovăzul şi secara constituie surse excelente de vitamina E, la fel ca şi toate seminţele oleaginoase încolţite.

Poate să ajute grâul germinat la combaterea cancerului?

Dr. Thelma Arthur de la centrul de cercetare Arthur Testing Labs din Chula Vista, California, a făcut cercetări cu aproape 200 de pacienţi bolnavi de cancer, care ţineau regimuri vegetariene şi care includeau în dietă şi seminţe germinate. Concluziile sale în urma studiilor efectuate au pus în evidenţă creşteri semnificative ale imunităţii organismului aproape în toate cazurile. Nivelul de toxicitate al sângelui, care de obicei este crescut în boli precum cancerul, a fost redus în aproape toate cazurile.

În 1978, la Centrul de Cercetări Oncologice al Universităţii din Texas, dr. Charles Shaw şi dr. Chiu-na Lai au testat mai multe alimente vegetale pentru a descoperi eventualele elemente anticanceroase. Printre ele s-au aflat grâul germinat, germenii de linte, fasole mung precum şi morcovii şi pătrunjelul. Cu toate că morcovii şi pătrunjelul au avut într-adevăr un efect inhibant asupra substanţelor carcinogene, ei nu s-au dovedit a fi nici pe departe la fel de puternici ca germenii de grâu sau grâul germinat, în ceea ce priveşte acţiunea anticancerigenă. Chiar dacă acest experiment nu prezintă o dovadă concludentă că germenii pot să vindece cancerul la oameni, perspectiva continuării cercetărilor în legătură cu folosirea germenilor ca alimente anticancer este într-adevăr folositoare.

ALIMENTELE VIETII – Episodul 1

Alimentele vieţii: Germenii proaspeţi

Cinci condiţii pe care trebuie să le îndeplinească alimentul secolului XXl

Numeroase echipe de nutriţionişti şi dieteticieni se străduiesc de mult timp să descopere “schemele ideale” de hrănire pentru omul modern. O astfel de hrană ideală ar trebui să îndeplinească anumite condiţii, care destul de greu pot fi întrunite în acelaşi timp:

1 să fie ieftină şi să poată fi produsă din abundenţă

2 să conţină întregul complex de minerale, vitamine şi alte elemente necesare vieţii.

3 să susţină fiinţa umană din punct de vedere nervos, constituind un sprijin în lupta contra stresului care a devenit un element caracteristic al omului ce locuieşte în marile metropole.

4 să confere putere şi energie de acţiune.

5 să nu necesite un timp îndelungat de preparare şi, pe cât posibil, să prevină degenerarea şi îmbătrânirea.

Toate acestea par a fi foarte greu de îndeplinit, producătorii din domeniul alimentar mulţumindu-se să ofere răspunsuri doar la o parte dintre cerinţe prin conserve, semipreparate sau alimente îmbogăţite cu minerale şi vitamine. Acestea pot rezolva într-o anumită măsură problema timpului de preparare, a uşurinţei de stocare şi gătire, a prezenţei unor componente nutritive. Însă cu ce preţ? Nu mai este pentru nimeni astăzi un secret faptul că hrana conservată cu ajutorul aditivilor chimici, alimentele congelate sau preparate industrial sunt în mare parte MOARTE şi prin urmare ele nu pot să confere toată energia şi nutrienţii necesar organismului viu. Consumul îndelungat de hrană lipsită de principii vitale accentuează degenerarea, bătrâneţea şi boala…

A început în Statele Unite…

În anii 60 în Statele Unite, un medic pe atunci necunoscut, pe nume Ann Wigmore, avea să producă o revoluţie în tratamentul uneia dintre cele mai grele boli cunoscute: cancerul. Medicamentele “ supersofisticate” pe care ea le folosea nu erau altceva decât un pumn de seminţe încolţite de grâu, orz, lucernă etc. Aceste medicamente administrate oral ori sub formă de… clismă produceau minuni, iar acesta nu numai în cancer, ci şi în bolile de piele, în alergii, în bolile articulare, în cazurile de îmbătrânire prematură etc. Mulţimea cazurilor vindecate au atras atenţia la început opiniei publice, apoi cercetătorilor, care au descoperit că toate seminţele, atunci când încep să germineze, declanşează energiile vieţii, care pot fi de un real folos în vindecarea celor mai diverse boli. Aşa a început povestea tratamentelor miraculoase cu seminţe încolţite, poveste din care vom depăna câteva file în continuare.

Misterul germenilor

Umeziţi un bob de grâu cu puţină apă şi lăsaţi-l într-un loc cald. În mai puţin de o zi apare miracolul: o întreagă “uzină” întră în funcţiune producând, prin mijloace încă necunoscute suficient, cantităţi impresionante de substanţe bioactive. În micul bob de grâu se declanşează un incredibil flux de energie; sunt produse din abundenţă enzime, cantitatea de fosfor, magneziu, calciu şi alte minerale se triplează în câteva ore şi încep tot acum eforturile micii plante de a se dezvolta. Fiecare sămânţă conţine vitamine minerale, proteine, grăsimi şi alte rezerve, aşteptând condiţiile de mediu propice pentru o creştere; odată cu procesul germinării prin diferite procese metabolice şi transmutaţii biologice, toate cantităţile de substanţe nutritive se modifică în mod spectaculos. În cazul boabelor de linte, de exemplu, vitamina C este în cantităţi infime înainte de germinare. La scurt timp, însă după apariţia mlădiţei proporţia acestei vitamine creşte spectaculos, plasând germenii de linte între cele mai valoroase surse vegetale de vitamina C. Fără îndoială că astfel de “condensatori” ai energiei vieţii sunt capabili să impulsioneze eficient procesele de refacere pentru organism lipsit de vigoare şi energie vitală.

Inamicii îmbătrânirii

Faptul că germenii pot încetini sau chiar pot face ireversibilă îmbătrânirea poate părea exagerat. Totuşi, cercetările realizate de mai mulţi specialişti (Duck Person şi Sandy Shaw, Dr Benyiamin Frank, dr. Edwart Howell şi alţii), au evidenţiat existenţa în seminţele germinate a numeroşi factori antiîmbătrânire. Este vorba în primul rând de vitaminele antioxidante, dar şi de o gamă largă de enzime existente din abundenţă în germenii proaspeţi (aceasta nu este însă valabil în aceeaşi măsură pentru germeni uscaţi!)

Vitaminele tinereţii

În ultima vreme a apărut tot mai des noţiunea de radicali liberi, vorbindu-se despre efectele lor adverse asupra sănătăţii omului. Renumiţii radicali liberi sunt de fapt fragmente moleculare care pot înconjura celulele şi pot provoca îmbătrânirea corpului. Ei sunt foarte instabili şi tind să întrerupă activitatea normală a celulelor pe care le întâlnesc. Vitaminele A,C şi E, existente în aproape toţi germenii, inhibă formarea radicalilor liberi în corp. Un mare avantaj îl constituie faptul că în cazul seminţelor germinate aceste vitamine se găsesc într-un complex echilibrat, asociate cu substanţe care fac ca ele să fie uşor asimilate.

Enzimele

Dr. Edwart Howell, care a cercetat o lungă perioadă de timp rolul enzimelor în organismele vii, consideră că tinereţea depinde de cantitatea şi de puterea enzimelor din corp. Conform cercetărilor sale, lipsa enzimelor din alimentaţie provoacă perturbări grave: „[…] conduce la accelerarea îmbătrânirii şi este responsabilă în mare măsură de moartea prematură, reprezintă una dintre cauzele majore ale instalării bolilor degenerative. Enzimele nu pot fi obţinute însă dintr-o hrană care este preparată termic, deoarece la mai mult de 60 de grade ele sunt în totalitate distruse. Folosirea alimentelor„moarte” din punct de vedere enzimatic obligă organismul să cedeze din rezervele sale de enzime pentru ca procesele metabolice să se desfăşoare normal. Conform studiilor pe care le-am realizat, aceasta face ca cei ce consumă aproape numai hrană preparată termic să fie mult mai expuşi la afecţiuni cardiace şi vasculare, la boli ale pancreasului, la cancer şi la tulburări hormonale.”

Oamenii (şi animalele domestice) sunt singurele fiinţe de pe pământ care îşi mănâncă mâncarea fără enzimele sale naturale (mâncarea gătită si/sau procesata). Dr Howell crede că acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii suferă de cancer şi alte boli degenerative pe care animalele sălbatice nu le au (sau le au într-o măsură mult mai mică).

Procesul de îmbătrânire se accelerează şi obligă corpul să apeleze la rezervele deja epuizate de enzime metabolice. Când germenii sunt consumaţi cruzi, ei nu numai că ajută la propria lor digestie, dar ajută organismul să digere şi alte alimente.

Dacă fructele şi legumele sunt ceva mai puţin accesibile în perioada de iarnă, germenii proaspeţi pot fi obţinuţi prin eforturi minime de către oricine. Ei sunt adevărate concentrate naturale de enzime, fitohormoni, proteine, glucide, numeroase vitamine (A, B, E, K, D, PP) precum şi microelementele (Mg, Fe, Ca, P). Aceste proprietăţi ale germenilor au dus la o răspândire considerabilă a produselor şi preparatelor pe bază de germeni.

În Occident, ei pot fi procuraţi cu uşurinţă din orice supermagazin. Germenii au jucat un rol de bază în răspândirea liniilor de restaurante cu autoservire în care se consumă în special salate şi, recent, ei au apărut chiar şi în sandwichurile produse de principalele reţele de fast-food. Există o adevărată explozie a firmelor producătoare de germeni, dar şi de aparate manuale sau automate pentru obţinerea germenilor în interiorul locuinţei.

În Statele Unite, cercetătoarea Ann Wigmore a promovat folosirea alimentelor vii şi în special a germenilor şi a înfiinţat fundaţia care îi poartă numele. În cadrul acesteia funcţionează un centru de sănătate renumit pentru faptul că cel puţin 50% din hrana servită celor care vin pentru tratament în cadrul acestui centru constă în germeni şi verdeţuri proaspete. Ann Wigmore însăşi s-a vindecat de colită şi artrită reumatoidă urmând un regim lacto-vegetarian bazat în special pe germeni, iar la vârsta de 77 de ani părul ei şi-a recăpătat culoarea naturală.

Germenii – un medicament printre alimente

Alimentele bogate în enzime cum sunt germenii, legumele proaspete, fructele şi sucul lor sunt cei mai importanţi factori în încetinirea “ ceasului” îmbătrânirii. Carnea şi alte alimente gătite, grele, mai ales cele grase sau dulci, sunt deficitare în enzime. Aceste alimente încetinesc viteza metabolismului şi slăbesc sistemul imunitar. Alimentele “vii”, dimpotrivă, ajută corpul să-şi conserve enzimele vitale, stimulând metabolismul şi procesele de curăţare şi regenerare; ele au capacitatea de a întări sistemul imunitar şi ne ajută să avem o viaţă lungă şi sănătoasă. Germenii consumaţi proaspeţi sunt fără îndoială, dacă se poate spune aşa, alimentele “cele mai vii” dintre cele cunoscute, fiind un element destul de important în lupta cu bolile, deoarece declanşează procese foarte intense de dezintoxicare şi reîntinerire. În lumina acestor informaţii, fără îndoială că modul de obţinere şi de administrare a germenilor, precum şi indicaţiile lor terapeutice prezintă un maxim interes.

Cum obţinem germenii în casă?

Prezentăm în cele ce urmează câteva metode simple de obţinere a germenilor din cereale.

Seminţele pe care vrem să le punem la germinat trebuie spălate de 3 ori pentru a elimina praful, substanţele chimice de suprafaţă, o parte a microflorei de suprafaţă, precum şi pietrele sau pleava.

Urmează înmuierea lor, recomandabil în două etape:

1. Se umple un borcan cu apă călduţă şi se lasă seminţele acoperite cu apă timp de 4-6 ore, se scurge apa şi se lasă o pauză timp de 12 ore.

2. După acest interval de pauză se repetă înmuierea cu apă timp de 4-6 ore, după care din nou se scurge apa şi seminţele se pregătesc pentru germinare.

Pentru aceasta seminţele vor fi puse pe o tavă de plastic sau din tablă, ce va fi acoperită cu tifon sau pur şi simplu în mai multe borcane. Seminţele trebuie distribuite uniform pe suprafaţa tăvii. Germinaţia durează 2-4 zile, şi se încheie atunci când lungimea germenului atinge lungimea bobului (maxim 3-5 mm)

Dacă temperatura în mediul ambiant este mai ridicată, se recomandă stropirea uşoară a seminţelor cu apă pentru a nu se usca complet.

Timpul de germinare trebuie strict respectat deoarece după 4 zile radicelele tind să se „împâslească” formând o ţesătură, iar proporţia de substanţe active nu mai creşte, ci se trece la o altă fază de dezvoltare a plantei (transformarea în mlădiţe) în care vor fi implicate alte substanţe.

În sinteză, germinarea seminţelor se va realiza asigurând următorii parametri:

– temperatura de germinare: 8-18 ° C

– umiditatea seminţelor 45% (este asigurată de înmuierea seminţelor)

– aerisirea spaţiului de germinare pentru eliminarea dioxidului de carbon ce se acumulează prin „respiraţia” germenilor

– durata de germinare 2-4 zile

Administrarea germenilor

Dacă dorim să consumăm în stare proaspătă germenii obţinuţi astfel, vor fi respectate următoarele cantităţi:

– 1 linguriţă pe zi pentru copii

– 2 linguriţe pe zi pentru adolescenţi şi bătrâni

– 1-2 linguri pentru persoanele adulte.

Cel mai adesea, pentru a fi cât mai agreabili şi mai uşor de consumat, germenii se mărunţesc sau se macină. Pentru a obţine însă efecte mai intense de regenerare a fiinţei se poate trece la o alimentaţie vegetariană preponderent crudivoră (bazată pe alimente nepreparate termic) în care germenii sunt incluşi în cantităţi mai mari. Ei pot intra în componenţa salatelor de crudităţi, pâinilor din cereale, prăjiturilor, a unor sucuri şi băuturi nutritive precum şi a majorităţii mâncărurilor vegetariene. Experienţa este aceea care ne va putea face ca în scurt timp să descoperim cele mai potrivite combinaţii de germeni, precum şi ingredientele care fac ca gustul preparatelor noastre să devină delicios.

7 super medicamente obţinute din seminţe germinate, împreună cu indicaţiile lor

1. Germeni de grâu. Sursă excelentă de proteine şi vitamine, ei sunt utili pentru reglarea activităţii nervoase, calmează, măresc rapid vitalitatea, înfrumuseţează pielea, elimină disfuncţiile sexuale, au efecte în afecţiunile degenerative.

2. Germenii de năut. Sunt un excelent aliment pentru bărbaţi, amplifică energia şi vigoarea, cantitatea mare de proteine îi face să fie foarte hrănitori. Năutul germinat este bogat în calciu, potasiu, magneziu şi vitamine.

3. Germeni de linte. Conţinutul crescut de vitamina C şi fier îi recomandă în carenţele acestor elemente; se utilizează cu succes în atrofii musculare, devitalizare, slăbiciune.

4. Germenii de varză. Sunt o bună sursă de vitamine A, C, de iod şi sulf. Sunt recomandaţi în afecţiuni respiratorii, anemie, tulburări nervoase, afecţiuni digestive, rahitism, tulburări de ciclu menstrual.

5. Germeni de lucernă. Reprezintă unul dintre cele mai hrănitoare alimente comestibile, fiind o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, şi de vitamine (A şi C). Sunt indicaţi în perioada sarcinii, în carenţele de calciu (calciul din aceşti germeni se asimilează mult mai uşor decât din suplimentele obişnuite), în cazurile de slăbiciune şi îmbătrânire.

6. Germeni de dovleac. Binecunoscutele seminţe se transformă prin germinare în remedii concentrate pentru afecţiunile hepatice, afecţiuni ale prostatei şi renale. Conţin în cantităţi importante zinc, un element ce lipseşte adesea din alimentaţia modernă.

7. Germeni de floarea soarelui. Pe lângă efectele terapeutice remarcate în cazurile de anorexie, ateroscleroză şi afecţiuni respiratorii, ei sunt foarte gustoşi şi nutritivi fiind utilizaţi la majoritatea salatelor de crudităţi şi preparatelor cu germeni.

O hrană a viitorului

Dacă această prezentare nu v-a făcut încă să pregătiţi primele seminţe pentru germinare, vă oferim încă 5 motive pentru care germenii proaspeţi pot constitui suplimente alimentare demne de luat în seamă.

1. Sunt ieftini. Germenii de fasole, de exemplu, cresc în volum odată cu germinarea de aproape 10 ori, simultan cu creşterea cantităţii de substanţe hrănitoare din compoziţia lor. Dintr-un kilogram de boabe de fasole puteţi obţine prin germinare o valoare nutritivă echivalentă cu cea din câteva kilograme de carne. Dacă avem în vedere preţurile celor două alimente, putem constata că folosirea germenilor este simţitor mai ieftină şi, în plus, mult mai sănătoasă! Proporţii asemănătoare putem regăsi, de altfel, şi la majoritatea germenilor de cereale şi legume. În plus în afară de căldură, puţină apă, o tavă adecvată şi un pic de muncă, germinarea nu necesită nici un fel de investiţie suplimentară…

2. Sunt uşor de obţinut. În numai 2-3 zile, indiferent de perioada anului în care vă aflaţi, puteţi să aveţi în propria bucătărie o sursă naturală de hrană sănătoasă, cu întregul complex de enzime, minerale şi vitamine. În special iarna sau în cazurile de lipsă a crudităţilor în alimentaţie, germenii sunt un supliment de o valoare greu de egalat.

3. Sunt un aliment complet. Accesibili oricărei vârste (de la copii mici până la bunici) ei reprezintă o sursă de proteine şi nutrienţi care conferă energia necesară pentru dezvoltarea întregii fiinţe, acoperind cea mai mare parte a necesarului de vitamine esenţiale pentru organism. Un caz grăitor este folosirea în anul 1940 a germenilor de cereale ca mijloc de combatere a carenţelor alimentare şi efectelor cumplite ale foametei şi scorbutului dintr-o zonă foarte săracă a Indiei. Programul a cuprins administrarea germenilor pentru un număr de 200.000 de oameni. După 4 luni în care oamenii au fost învăţaţi să utilizeze germenii nu se mai înregistra nici un caz de scorbut. Cel mai concludent este faptul că mortalitatea a scăzut în această perioadă cu peste 70% faţă de cazurile similare din aceeaşi zonă.

4. Germenii vindecă. De la cazurile de îmbătrânire prematură, malnutriţie, obezitate, carenţe de vitamine şi minerale până la bolile de inimă şi chiar cancer, toate pot fi tratate prin introducerea în alimentaţie a germenilor proaspeţi. Salatele de crudităţi cu germeni, sucurile din germeni, precum şi germenii ca atare determină efecte rapide de eliminare a toxinelor existente în sânge în cazul multor afecţiuni. În plus, studiile realizate în California de dr. Thelma Arthur pe mai multe sute de pacienţi au evidenţiat o creştere considerabilă a imunităţii la consumatorii consecvenţi de germeni proaspeţi faţă de persoanele cu o alimentaţie obişnuită.

5. Cresc longevitatea şi întreţin sănătatea. Prin substanţele pe care le conţin, ei încetinesc mult procesele de îmbătrânire (efect constatat în special la germenii de grâu), amplifică potenţa şi armonizează funcţia sexuală (prin aportul energetic şi prezenţa vitaminei Este), sporesc vigoarea. Aceste proprietăţi se datorează în mare măsură şi faptului că substanţele valoroase din germeni sunt foarte uşor de asimilat chiar de către un organism slăbit, îmbătrânit sau bolnav.

DIETA MACROBIOTICA A LUI GEORGE OHSAWA -Episodul 5

MODUL DE VIAŢĂ ÎN PERIOADA REGIMULUI

“Fiecare acţiune pe care o realizăm generează, mai devreme sau mai târziu, efecte asupra trupului şi sufletului nostru. Prin acţiune conştientă ne putem schimba destinul în bine.” Swami Sivananda

Am prezentat anterior principiul ce stă la baza folosirii celor patru cereale în cadrul acestui regim. Prin amplificarea globală a energiei Yang (+) cu ajutorul alimentaţiei, efectele vor putea fi sesizate atât fizic, cât şi psihomental, în modul descris în secţiunea referitoare la Yin şi Yang. În continuare, vom arăta modul în care anumite atitudini şi acţiuni ale noastre pot influenţa într-o măsură foarte mare rezultatele acestui regim.

Rapiditatea efectelor regimului Ohsawa ţine de nivelul energetic de la care plecăm

În cazul anumitor persoane, efecte remarcabile pot fi sesizate deja din primele zile sau după numai o realizare a acestui regim. În alte situaţii efectele apar ceva mai greu, în timp mai îndelungat. Există factori care determină apariţia acestor diferenţe de eficienţă şi care, chiar cu o minimă atenţie, pot fi orientaţi pentru a ne ajuta cât mai mult. Pentru a putea evalua corect eficienţa regimului, trebuie să avem în vedere chiar de la început, nivelul de la care pornim: atât din punct de vedere al vitalităţii, cât şi al energiei Yang de care dispunem. Comparând situaţia iniţială cu starea generală din finalul regimului, putem sesiza cu o precizie destul de mare cât de eficient este regimul pentru noi (pentru a putea estima “cantitatea” de energie Yang necesară în cazul nostru, putem evalua orientativ proporţia calităţilor şi manifestărilor Yin faţă de cele Yang, folosind descrierile din capitolul “Yin şi Yang”).

Pentru acele persoane care pornesc de la un nivel mai ridicat (ca vitalitate, energie Yang etc.), efectele vor fi chiar de la început mult mai evidente decât în cazul acelora care dispun de resurse reduse (ca în cazul celor excesiv Yin sau în situaţiile în care apar chiar afecţiuni organice determinate de exacerbarea energiilor Yin). Gradul de eficienţă a regimului poate fi mult mărit însă chiar în situaţiile în care se porneşte de la o stare mai defavorabilă, mult perturbată (ca în cazul unor boli). Ceea ce avem de făcut este să fim atenţi de data aceasta asupra întregii noastre fiinţe, cuprinzând sentimentele şi atitudinile predominante, activităţile zilnice, căutând să realizăm un proces mai amplu de reechilibrare a energiilor Yin-Yang, care să cuprindă simultan atât latura fizică, cât şi cea interioară (psihică, mentală).

Acţiunea regimului interferează şi este influenţată permanent de atitudinile mentale şi sufleteşti

Alimentaţia acţionează prin purificarea şi armonizarea fizică şi vitală. Aceste fenomene se reflectă gradat, în timp, şi asupra psihicului şi minţii. Dacă din punct de vedere psihic şi mental nu acţionăm în acelaşi sens al purificării şi amplificării energiilor Yang, procesul de armonizare generală se va desfăşura mult mai lent, având în vedere faptul că fiinţa noastră este un întreg, în care corpul, mintea, sentimentele şi trăirile noastre sunt interdependente, acţionând întotdeauna corelat. O acţiune cum este vizionarea timp de câteva ore zilnic a unor emisiuni şi filme la televizor, este de natură să amplifice mult o stare de sensibilitate faţă de scenele intense pe care le vizionăm sau faţă de informaţiile care ne survin în avalanşă; în noi se succed atunci rapid şi adesea necontrolat stările induse de acele secvenţe pe care le urmărim cu mare atenţie. O astfel de atitudine de pasivitate şi acceptare neselectivă a stimulilor vizuali şi auditivi va amplifica energiile psihice de tip Yin, generând în timp scăderea dinamismului, a puterii de autocontrol sau a dorinţei de acţiune, toate aceste fenomene reflectându-se în final, chiar şi fizic, prin “lenevirea” diferitelor funcţii ale organismului. Oricum, este bine să avem în vedere faptul că situaţia în care realizăm acest regim de purificare şi echilibrare a fiinţei, chiar dacă mai realizăm încă acţiuni de natură să îngreuneze amplificarea energiei Yang, este NET SUPERIOARĂ ŞI BENEFICĂ faţă de cea în care realizăm aceleaşi acţiuni, având în plus şi o alimentaţie inadecvată, preponderent Yin, nenaturală şi impură.

Pentru cei ce doresc un maxim de efecte în urma respectării regimului, vom face în continuare câteva precizări referitoare la atitudinile şi acţiunile pe care trebuie să cultivăm, şi ce trebuie să evităm în viaţa de zi cu zi.

TRĂSĂTURI GENERALE ALE STILULUI DE VIAŢĂ

ADOPTAT ÎN REGIMUL OHSAWA

Ritmul de viaţă trebuie să se desfăşoare cât mai regulat. Acest regim este perioada ideală pentru a elimina (unde este cazul) haosul sau risipirea inutilă a resurselor şi capacităţilor noastre în direcţii nepotrivite nouă, inutile momentului de timp în care ne aflăm. Ordonarea gradată a diferitelor domenii ale vieţii va fi realizată simultan cu ordonarea interioară, în planul gândurilor şi al sentimentelor noastre, unde vom putea sesiza în acest mod o clarificare şi o “curăţire” a unor stări de lucruri ce stagnau sau ne incomodau de mai mult timp.

Vom începe acest proces cu stabilirea unor coordonate temporale fixe pe parcursul unei zile: intervalele acordate meselor principale, orele de culcare şi trezire, momentele dedicate practicii spirituale.

În perioada regimului, trebuie să existe o stare de focalizare şi control în ceea ce gândim şi în modul în care acţionăm. Aceasta nu presupune în nici un fel încrâncenare sau retragere de la activităţile necesare, ci o atenţie mult mărită asupra modului în care realizăm aceste acţiuni. La nivelul acţiunilor, amplificarea energiei Yang presupune manifestarea puterii de sinteză, evaluare şi decizie, a lucidităţii, focalizării, atenţiei, a bucuriei şi veseliei. Nu sunt multe persoanele care reuşesc să menţină constant o astfel de stare de atenţie şi concentrare în ceea ce realizează, după cum nu sunt multe (în ziua de azi) persoanele care au o preponderenţă energetică Yang în majoritatea planurilor fiinţei.

Câţiva parametri care ne pot arăta starea de focalizare şi control pe care o avem atunci când realizăm o acţiune sunt timpul de realizare a ei (de multe ori apar surse de disipare, care fac ca unele activităţi simple să se desfăşoare în timp lung), calitatea, finalitatea (să reuşim să terminăm acţiunea începută, în modul în care ne-am propus; există adesea factori devianţi, care ne conduc în altă direcţie decât cea propusă iniţial, dacă le dăm curs din neatenţie sau lipsă de control) şi starea de împlinire pe care o resimţim după terminarea cu succes a acelei acţiuni, indiferent de dimensiunile şi importanţa ei.

Dacă aceşti parametri sunt la un nivel bun, aceasta înseamnă că manifestăm o capacitate bună de autocontrol şi energia noastră Yang este în creştere.

Atitudinea generală trebuie să fie completată de momente de destindere şi de veselie, de umor de calitate, euforie şi bucurie. Toate acestea ne vor ajuta să ne expansionăm fiinţa şi să trăim din plin capacitatea noastră tot mai mare de a ne exprima. Vom constata că acum este momentul să ne depăşim timiditatea, inhibiţiile, reţinerile, incapacitatea de a ne exprima sau manifesta în relaţiile interumane. Regimul alimentar şi atitudinile predominante pe care acum le menţinem sunt de natură să ne susţină întru totul, astfel încât să putem să ne depăşim limitările în ceea ce priveşte exprimarea armonioasă a personalităţii noastre.

În cazul mai grav în care există şi anumite afecţiuni ce se doreşte să fie eliminate prin intermediul acestui regim, găsirea (regăsirea) bucuriei, a efervescenţei, a râsului – sunt factori care pot dinamiza resurse neştiute până atunci din fiinţa noastră, adevărate energii vindecătoare şi armonizatoare.

Este bine să evităm cât mai mult acţiunile şi atitudinile care pot determina amplificarea dizarmonioasă a energiilor de tip Yin şi a stărilor asociate lor. Dacă ne vom analiza cu atenţie, vom sesiza că există situaţii care conduc la amplificarea stării de pasivitate, a inerţiei, lenei sau atitudinilor în care suntem purtaţi de diferitele evenimente şi conjuncturi zilnice.

Folosirea televizorului un timp prea îndelungat şi neselectiv, discuţiile lungi şi inutile, fumatul, lipsa finalizării acţiunilor începute, citirea haotică a ziarelor şi a publicaţiilor lipsite de valoare, lipsa unui mod de acţiune şi a unor obiective precise, toate acestea permit instalarea şi amplificarea unor stări psihice nocive, în directă corespondenţă cu natura lor receptivă (-).

Renunţarea la acest tip de acţiuni nu numai că nu ne va priva de ceva valoros, ci chiar ne va pune la dispoziţie un timp liber care poate fi folosit pentru a împlini lucruri mai aproape de sufletul nostru, pe care le amânam mereu într-un viitor îndepărtat, acel “când va fi timp…”.

CUM MÂNCĂM ? ATITUDINI LEGATE DE ACTUL HRĂNIRII

Din apă şi pământ, prin puterea luminii soarelui şi cu ajutorul finelor energii ce împânzesc în mod invizibil întreaga suprafaţă a planetei, plantele cresc, se dezvoltă şi devin adevăraţi acumulatori ai forţei vitale susţinătoare a vieţii. Ajunse în organismul nostru, supuse transformărilor metabolice şi energetice, ele redevin gradat lumină şi energie din ce în ce mai rafinată, eliberând astfel forţa regeneratoare şi susţinătoare a minţii, psihicului şi corpului. Cel care devine treptat conştient de acest dar pe care Creatorul l-a făcut oamenilor pentru a se putea menţine într-o stare de deplină înflorire, resimte gradat că procesul hrănirii capătă pentru el valenţe profunde, chiar spirituale. Modul în care mâncăm şi alimentele pe care le folosim reflectă într-o măsură adesea greu de bănuit ceea ce suntem ca fiinţe umane. Tendinţele şi orientările noastre profunde se manifestă în timpul „banalei” mese zilnice cu aceeaşi claritate (pentru un cunoscător) ca atunci când vorbim sau când facem dragoste. De la înfometatul care se „aruncă” asupra mesei dominat de o poftă irezistibilă, amestecând alimentele fără discernământ într-o dorinţă de a resimţi cât mai intens satisfacţia gustativă şi umplerea stomacului, la gurmandul care savurează îndelung fiecare aliment în parte, şi apoi la fiinţa rafinată care, mulţumind plină de umilinţă lui Dumnezeu pentru ceea ce El îi oferă ca hrană, mănâncă atent şi cumpătat, întreaga gamă a tendinţelor umane este reflectată fidel şi de calitatea alimentelor şi modul de hrănire.

Putem remarca acţiunea hranei în dublu sens:

1. Pe de-o parte alimentele pe care le consumăm în mod preponderent vor determina în timp (datorită caracteristicilor fizice şi energetice pe care le au) modificări gradate atât în structura noastră fizică, cât şi (fapt adesea ignorat!) în tendinţele emoţionale, lăsând în cele din urmă o anumită „amprentă” chiar şi asupra minţii. Oshawa afirma la un moment dat că „devenim ceea ce mâncăm”, în sensul în care hrana influenţează profund viaţa noastră fizică şi interioară. Adesea, cei care au realizat modificări majore în alimentaţia lor (în sensul orientării spre cea lacto-vegetariană sau macrobiotică), fie datorită apariţiei unor boli ce trebuiau eliminate, fie ca decizie datorată înţelegerii necesităţii de „a schimba ceva”, au putut constata cu surprindere desfăşurarea unor etape precise: după cea a transformărilor corporale, însoţite de fenomene de purificare (uneori destul de greu de suportat), urma întotdeauna o modificare a „calităţii interioare” – caracterizată de claritate lăuntrică, prospeţime, un mai mare dinamism şi entuziasm, o stare de uşurare generală fizică, psihică şi mentală.

Obiceiurile alimentare specifice unei zone sau regiuni au legătură foarte puternică cu caracteristicile de comportament ale celor ce aparţin unor comunităţi, cu dorinţele şi aspiraţiile comune, „fixate” în timp la nivelul subconştientului colectiv. Este uşor de observat că în zona Olteniei se utilizează frecvent condimentele iuţi, că în Ardeal predomină alimentele mai grele şi mai complexe; la nivelul naţiunilor cunoaştem mâncărurile mult condimentate şi renumitele paste italiene, orezul şi peştele asiaticilor etc, toate acestea având o legătură evidentă cu trăsăturile psihologice globale ale oamenilor din aceste zone. Acesta este şi motivul pentru care, de multe ori, este foarte dificilă acceptarea şi realizarea unei modificări în alimentaţie. Este întocmai ca o sustragere dintr-un tipar fixat cu putere în mintea şi conştiinţa indivizilor ce aparţin unei comunităţi. De altfel, adesea transformările care apar în corp sunt într-o legătură precisă cu tipul de hrană consumat. În cazul în care „tiparul” obişnuinţelor alimentare este unul defectuos, aceasta va determina în timp condiţionarea şi limitarea penibilă a fiinţei care i se supune, doar în cazul „reinscripţionării” sale, printr-o modificare în primul rând la nivelul alimentaţiei, fiind posibil un proces de decondiţionare gradată şi de schimbare în bine atât fizică, cât şi lăuntrică.

Evident, nu se recomandă să consumăm alimente exotice care nu sunt specifice zonei în care trăim, ci să ne orientăm spre acele alimente pline de viaţă şi energie care pot în mod real să asigure suportul unei vieţi echilibrate. Din acest punct de vedere, regimul lui Ohsawa produce în multe cazuri transformări de proporţii în viaţa celor care îl integrează în mod înţelept, dându-i organismului şansa de a funcţiona pe alte coordonate decât cele cu care el se obişnuise, stimulând în mare măsură procesul de eliminare a impurităţilor acumulate de-a lungul timpului. În cadrul regimului Ohsawa, aceste procese, conexe cu amplificarea predominanţei energetice Yang în fiinţă, sunt cele care au condus în multe cazuri adesea disperate chiar la remedieri remarcabile în starea de sănătate, şi chiar, în anumite cazuri, la vindecarea completă a unei game largi de afecţiuni de natură Yin.

2. Un al doilea sens al influenţei hranei este cel invers, în care ceea ce deja există în fiinţa noastră ca şi obişnuinţe, atitudini, orientări, va determina cu precizie preferinţele noastre pentru un gen de alimentaţie sau altul. Adesea fiinţele liniştite, care şi-au făcut o atitudine de viaţă din a căuta ceea ce este relaxant, şi determină destindere, mulţumire, afectivitate, de a evita mai mult sau mai puţin conştient conflictele şi situaţiile generatoare de stres, au tendinţa de a consuma alimente dulci în proporţii ridicate; multe dintre fiinţele hiperactive, agitate, impulsive sunt atrase de gusturile „tari”, alimente bine condimentate şi eventual cât mai multe prăjeli etc.

Ambele sensuri prezentate sunt de natură să creeze un cerc vicios, în cazul în care tendinţele şi ignoranţa noastră determină alegerea unei alimentaţii necorespunzătoare (excesiv stimulativă, prea grea, cu un gust în exces, etc.) sau a unei ascensiuni benefice din punctul de vedere al stării noastre de sănătate şi echilibru. Lucrurile nu se opresc însă aici. Nu este întotdeauna suficientă alegerea hranei potrivite, fiind necesară şi consumarea ei în condiţii de natură să ajute organismul să preia cât mai complet întreaga gamă de substanţe şi energii conţinute în alimente.

În mod tradiţional, este cunoscut faptul că odată cu alimentele, în timpul mesei ne „hrănim” în aceeaşi măsură cu toate impresiile senzoriale şi senzaţiile pe care le trăim. Din acest motiv, este stringent necesar să evităm realizarea oricăror discuţii sau acţiuni perturbatoare în intervalul consacrat mesei, creând în schimb un cadru cât mai luminos, de natură să ne destindă şi să ne umple de bucurie.

Vom mânca atent, mestecând fiecare îmbucătură de minim 30 de ori, savurând cât mai bine întreaga gamă de gusturi şi calităţi pe care alimentele o au. Obişnuitul orez sau lipiile din grâu pot să ne ofere, consumate astfel, o adevărată satisfacţie şi împlinire.

Mai mult decât atât, trebuie să avem în vedere că a mânca este, în esenţă, un act de comuniune cu ceea ce Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie pentru a ne menţine în deplinătatea puterilor fizice şi lăuntrice. Tocmai de aceea este foarte bine ca întotdeauna înaintea începerii mesei, cu ochii închişi, într-o atitudine de linişte interioară şi umilinţă, să îi consacrăm în totalitate lui Dumnezeu, cât mai sincer şi în mod necondiţionat, toate fructele (rezultatele) actului hrănirii. După realizarea acestei ofrande interioare sincere, vom rămâne în continuare cu ochii închişi pentru a simţi răspunsul care va apare sub forma unei stări de înălţare şi transfigurare interioară profundă. Realizând astfel consacrarea hranei sau chiar spunând o rugăciune („Tatăl nostru”) de fiecare dată înainte de a mânca, putem gradat să redăm actului hrănirii dimensiunea spirituală pe care este necesar să o dobândească.

Este foarte bine dacă înainte de începerea regimului, realizăm dăruirea interioară sinceră – global – a întregii perioade de 10 zile şi a rezultatelor care vor fi generate în urma respectării acestui regim, lui Dumnezeu. Raportarea la forţa susţinătoare a existenţei va face astfel ca noi să putem beneficia de ajutorul şi inspiraţia Sa în această perioadă transformatoare, cu atât mai necesar celor ce suferă din cauza diferitelor boli. Această taină a consacrării şi a dăruirii sincere către Dumnezeu a rezultatelor acţiunilor noastre (întocmai ca un dar pe care îl facem şi care apoi nu ne mai preocupă) este de multe ori cea care deschide poarta spre realizarea aşa-ziselor miracole sau vindecări foarte rapide.

DIETA MACROBIOTICA A LUI GEORGE OHSAWA -Episodul 4

PREPARAREA ALIMENTELOR PENTRU REGIMUL OHSAWA

“Bucătăria macrobiotică este pură, simplă şi delicioasă pentru cel ce este creativ şi a deprins arta de a combina Yin-ul şi Yang-ul în alimentaţie” G. Ohsawa

Recomandări preliminare

Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cerealele

  • Cerealele pe care le utilizăm la prepararea hranei trebuie să fie de o calitate cât mai bună. Folosirea cerealelor nedecorticate ne va conferi un maxim de substanţe hrănitoare şi energie, fiind preferate celor decorticate.

  • Fulgii din cereale se folosesc numai în cazul în care au fost obţinuţi prin zdrobire şi nu prin prelucrare termică.

  • Nu se folosesc cereale germinate sau germeni de cereale.

Ustensile şi aparate necesare

  • Pentru a obţine o făină integrală proaspătă, de calitate foarte bună, putem folosi o râşniţă electrică (ca şi cele pentru cafea), cu ajutorul căreia putem măcina rapid cantitatea necesară pentru câteva porţii de hrană. Înainte de râşnire vor fi eliminate pietricelele şi eventualele resturi din cereale, care pot strica aparatul.

  • Pentru obţinerea lipiilor (turtelor) din cereale vom utiliza fie o tavă, în cazul în care avem un cuptor, fie un vas dintr-un material mai gros (tuci), pentru coacerea pe aragaz sau o plită.

PÂINILE (turtele)

TURTELE DIN GRÂU

Modul de preparare:

Pentru a obţine o porţie pentru o persoană se iau 2 mâini de grâu spălat în mai multe ape, uscat rapid (dar la temperaturi care să nu depăşească 40 de grade Celsius) şi ales de impurităţile rămase după spălare. Se macină cele 2 mâini de grâu cu o râşniţă de cafea sau, în cazul în care aveţi, cu o moară electrică, aşa încât să se obţină o făină cât mai fină şi omogenă. Făina astfel obţinută se amestecă cu o linguriţă rasă de sare grunjoasă şi, adăugându-se treptat câte puţină apă, se frământă până când întreg amestecul capătă o consistenţă semisolidă şi nu se lipeşte de mână.

Se încinge tava (vasul din tuci) la foc mare, după care se lasă la foc potrivit. Se iau bucăţele din amestec şi se frământă în mână adâugându-le apă până devin moi, iau forma pe care o dorim fără a fi lipicioase. Se pun pe tava încinsă sub formă de bastonaşe cu un diametru de două degete sau de turte rotunde cu o grosime de maxim 1 deget. Se întorc din în când (la intervale de 1-3 minute, funcţie de intensitatea focului) pentru a se coace omogen. Când încep să se rumenească şi devin tari, puţin elastice, le putem da la o parte. Imediat după coacere se pun sub un şervet sau într-o oală cu capac pentru a nu se întări prea mult prin pierderea umidităţii.

Un înlocuitor pentru făina integrală:

În cazul (de excepţie) în care nu putem obţine făină integrală sau aceasta nu este de o calitate corespunzătoare, putem recurge la următoarea înlocuire: în loc de un kilogram de grâu amestecăm 600 grame de făină albă cu 400 grame de tărâţe de grâu proaspete. Acest amestec prezintă avantajul că, tărâţa fiind proaspătă, păstrează mai multe din vitaminele complexului B decât făina integrală depozitată timp de câteva luni.

TURTELE DIN HRIŞCĂ SAU MEI

Se realizează exact ca şi cele din grâu, folosindu-se făină de hrişcă sau mei (obţinută prin măcinarea boabelor cu ajutorul unei râşniţe electrice).

FIERTURILE SIMPLE

Modul de preparare:

Înainte de fierbere, cerealele se spală în apă rece, de mai multe ori, după care se elimină impurităţile existente (pietricele, paie). Se pune la fiert apa, iar atunci când a dat în clocot se adaugă cerealele. Se lasă să fiarbă la foc mic, mestecând din când în când pentru a nu se prinde.

GRAUL

Peste cantitatea de grâu aleasă, se pune o cantitate de două ori mai mare de apă şi se lasă la fiert 1,5-2 ore, culegându-se spuma. Se sărează după gust.

OREZUL

Se adaugă o cantitate de apă de patru ori cât cantitatea de orez, se sărează şi se fierbe 20-30 min, la foc mijlociu pentru orezul decorticat, 30-50 de minute pentru orezul integral. Trebuie să evităm scăderea excesivă a apei în timpul fierberii, care poate face ca orezul să se transforme într-o pastă.

MEIUL

Se fierbe adăugându-se la cantitatea de mei o cantitate dublă de apă, timp de 20-25 min (pentru meiul decorticat) şi 45-50 min (pentru meiul nedecorticat). Se poate consuma şi numai înmuiat în apă timp de 1-2 ore (fără fierbere).

HRISCA

Se fierbe într-o cantitate de apă de două ori mai mare decât cantitatea de hrişcă. Se poate consuma şi numai înmuiată în apă timp de câteva ore (fără fierbere).

Observatie:

La prepararea prin fierbere cerealele pot fi utilizate în combinaţii. Se recomandă combinaţiile dintre orez, mei şi hrişcă. Proporţiile vor fi stabilite în funcţie de preferinţele şi necesităţile individuale.

Supa de orez

Orezul se fierbe într-o cantitate de apă de şase ori mai mare decât cantitatea de orez, se sărează după gust. Timpul de fierbere este cel normal la orez: 20-30 de minute. Pentru a da mai multă consistenţă se pot adăuga şi găluşte de grâu.

Găluştele de grâu se pun la fiert în acelaşi timp cu orezul. Modul lor de obţinere este simplu: se amestecă făina de grâu integral cu apă până devine ca o pastă de consistenţă medie; din această pastă se modelează mici sfere, cu un diametru de 1-3 cm. Supa se serveşte caldă.

CREME ŞI TERCIURI

Se consumă în general împreună cu lipii sau cu adaos de cereale fierte.

Cremă de orez

Prăjiţi orezul (măcinat fin) până devine roz, luaţi-l de pe foc şi măcinaţi-l cu ajutorul unei râşniţe electrice; adăugaţi 3 pahare de apă pentru 4 linguri de făină de orez, fierbeţi 25 de minute, adăugând apă dacă mai este nevoie. Săraţi după gust.

Cremă de hrişcă

Trei linguri de făină de hrişcă se rumenesc uşor într-un vas (amestecându-se continuu), după care se adaugă trei ceşti de apă şi se fierbe până se îngroaşă. Se sărează după preferinţe.

Terci din grâu

Se pune la fiert aproximativ 1 l de apă. Când apa începe să fiarbă, se adaugă treptat (ca şi la mămăliga din porumb) făina fin măcinată din grâu integral. Tot acum se adaugă 1 linguriţă de sare. Se amestecă până la îngroşare, după care se ia de pe foc.

Terci din mei sau hrişcă

Se realizează ca şi terciul din grâu.

CEREALE PRĂJITE

Modul de preparare

Cerealele se pregătesc pentru prăjire prin spălare şi separare de eventualele impurităţi. După ce au fost spălate, se pun la prăjit fie la cuptor, într-o tavă încinsă, fie pe ochiul aragazului (într-o tigaie).

Sărarea se poate face fie după prăjire, fie prin lăsarea cerealelor înainte de prăjire la înmuiat în puţină apă cu sare circa 30 de minute. După acest interval de timp, apa se scurge şi boabele se pun la prăjit.

Orezul

Putem şti că prăjirea s-a realizat observând schimbarea culorii boabelor – capătă o uşoară nuanţă maronie.

Meiul şi hrişca

Pentru mei şi hrişcă, boabele se desfac cu zgomot în momentul prăjirii. Datorită prăjirii rapide, este necesar să fim atenţi pentru a nu le arde.

Grâul

În cazul grâului, prăjirea durează puţin mai mult decât la celelalte cereale. După prăjire, boabele trebuie să fie crocante, spărgându-se foarte uşor în gură prin mestecare.

CEREALE CRUDE (înmuiate)

Modul de preparare

Acest mod de preparare este cel mai pur şi natural, boabele menţinându-şi toate caracteristicile naturale.

Este cel mai rapid de realizat pentru hrişcă, care are o rezistenţă a cojii mai mică. Procedeul constă în lăsarea boabelor (acoperite) într-un vas cu apă, un interval de timp adecvat. Este foarte important ca timpul cât boabele rămân în apă să fie suficient de mic (hrişcă 1-2 ore, mei 1-2 ore, grâu 3-4 ore) astfel încât boabele să se înmoaie, FĂRĂ A ÎNCEPE GERMINAREA. Apariţia unui mic punct alb pe boabele de grâu este semnul începerii germinării, proces prin care predominanţa energetică a acestui aliment se transformă, devenind extrem Yin.

ATENŢIE! În cazul în care se ajunge la germinare, efectele devin contrare celor scontate prin acest regim (datorită amplificării energiilor de tip Yin). Dacă din neatenţie s-a ajuns la această situaţie (a germinării) cerealele nu vor fi consumate!

Meiul (decorticat) şi hrişca pot fi consumate şi în stare crudă (fără înmuiere sau alt gen de preparare), cu condiţia să fie bine spălate.

SUGESTII PENTRU REALIZAREA CU UŞURINŢĂ ŞI MAXIMĂ EFICIENŢĂ A REGIMULUI

Cunoaşterea ne conferă puterea de a acţiona pentru a ne transforma viaţa în bine, repede şi eficient”

Pregătirea pentru începerea regimului

Indiferent de motivul pentru care abordăm acest regim (pentru purificare, regenerare fizică şi interioară, amplificarea energiei Yang, reglare ponderală, ca adjuvant în vindecarea unor afecţiuni sau pentru armonizare globală a propriei fiinţe), realizarea lui în concordanţă cu tipul nostru constituţional va face ca efectele benefice să apară fără întârziere. Această adaptare a dietei la propria noastră structură trebuie să înceapă chiar înainte de momentul intrării propriu-zise în regimul alimentar, printr-o perioadă pregătitoare de 1-2 săptămâni.

Spre deosebire de nivelele mai subtile, înalte, ale fiinţei, cum sunt cel psihic şi mental, unde orice schimbare (o bucurie sau o supărare mai intensă) se resimte foarte rapid, fiind de natură să ne modifice aproape instantaneu “calitatea” unei zile sau săptămâni, în cazul corpului fizic manifestarea efectelor hranei are loc într-un timp mult mai îndelungat. Tocmai datorită acestei inerţii mai mari care apare în cazul corpului, este bine ca adaptarea pentru un nou regim să se realizeze treptat, cu atât mai mult în cazul celor care au folosit multă vreme în alimentaţie carne, produse sintetice, zahăr etc., pentru a se putea declanşa un proces de „învăţare” a corpului cu noile condiţii de hrănire. Pregătirea este recomandată, de asemenea, celor care realizează pentru prima oară o schimbare de alimentaţie de acest tip sau celor care, realizând regimul Oshawa, au avut dificultăţi în a se adapta la acest mod de hrănire.

Cu 7-14 zile înaintea începerii regimului, vor fi introduse treptat în alimentaţia zilnică cele 4 cereale, gătite la început cu legume (morcovi, ceapă, pătrunjel), ulei şi sare, în diferite combinaţii. Alimentele astfel gătite vor constitui una dintre mesele principale ale zilei.

Pentru cei mai “legaţi” de obiceiurile alimentare, în perioada ce precede regimul, una dintre mesele zilei va fi compusă numai din cereale, preparate ca şi în regim.

Tot în acest interval, vor fi reduse şi chiar eliminate alimentele sintetice, cu adaosuri de coloranţi şi conservanţi. Evitarea gusturilor tari (excesiv dulce, excesiv sărat etc.) va determina o rafinare a percepţiei gustative, necesară pentru obişnuirea cu gusturile mai subtile ale cerealelor şi acceptarea deplină a acestei alimentaţii.

DIETA MACROBIOTICA A LUI GEORGE OHSAWA – Episodul 1

Am fost rugat de mai multe ori sa prezint dieta macrobiotica a lui George Ohsawa si m-am bucurat sa observ interesul  ridicat fata de acest mod de hranire care a fost promovat de parintele macrobioticii.

Din ce in ce mai multi oameni fac apel la metodele naturale de vindecare si purificare a organismului, iar cand se pune problema obtinerii si a unui nivel de armonizare globala a energiilor, acest regim suscita un si mai mare interes.

Asa incat m-am decis sa incep prezentarea acestuia in mai multe „episoade”. De ce ? Pentru ca este foarte bine sa avem o imagine corecta asupra principiilor filosofice si a mecanismelor energetice care stau la baza exceptionalei eficiente a acestui procedeu global de purificare si armonizare prin alimentatie.

EPISODUL 1

GEORGE OHSAWA ŞI SISTEMUL MEDICAL PROMOVAT DE EL

Baza acestei filozofii este foarte simplă: este Yin-Yang, adică polaritatea oricărui lucru, oricărei situaţii, stări de spirit sau fenomen din manifestare”  – G.Ohsawa

Nyoichi Sakurazawa (cunoscut în America sub numele de George Ohsawa) este unul dintre marii medici, filozofi şi înţelepţi ai acestui veac. S-a născut în 1893 la Kyoto, în Japonia, iar viaţa sa este cea mai bună pledoarie pentru a susţine principiile sale. Prima întâlnire cu medicina tradiţională, japoneză şi chineză, o are la vârsta de 16 ani, când contactează, datorită lipsurilor, una din bolile necruţătoare ale vremii: tuberculoza. Graţie unui regim alimentar sever şi a aplicării anumitor procedee tradiţionale, reuşeşte să învingă boala, iar această experienţă îi va marca puternic întreaga viaţă. La vârsta de 37 de ani, ajunge în Franţa, unde urmează cursuri universitare de filozofie, istorie, biologie, biochimie şi medicină. În această perioadă îşi publică şi primele lucrări de filozofie orientală.

Al doilea război mondial îl găseşte în Japonia, unde are o poziţie dizidentă faţă de politica Imperiului, ceea ce atrage asupra sa represalii extrem de dure. Este condamnat la moarte chiar, dar printr-un miracol, reuşeşte să se salveze. După război, începe, alături de soţia sa, o muncă intensă de răspândire a cunoştinţelor tradiţionale de medicină şi filozofie. Punând în practică cunoştinţele sale de medicină, realizează numeroase vindecări miraculoase. Tratamentele sale nu se adresau unui agent infecţios sau unei boli anume, ci terenului, adică fiinţei umane, stimulându-i acesteia capacitatea naturală de a face faţă oricărei agresiuni interne sau externe. În timpul unei epidemii de febră tifoidă, ajută zeci de oameni aflaţi în suferinţă, dar cade el însuşi pradă acestei boli. Se vindecă, împreună cu soţia sa, cu ajutorul a 60 de zile de post negru. Câţiva ani mai târziu, cu ajutorul regimului cu cereale integrale (pe care îl vom prezenta în continuare), reuşeşte să scape de o boală mortală – ulcerul tropical.

Întreg sistemul medical promovat de el are în vedere armonizarea celor două energii antagoniste, şi în acelaşi timp complementare: Yin (feminin, lunar, receptiv, negativ, -) şi Yang (masculin, solar, emisiv, +), a căror interacţiune se află la baza tuturor fenomenelor şi manifestărilor din Univers. El sesizează conexiunile existente între: alimentaţie – modul de a acţiona, de a simţi şi de a gândi – apariţia bolilor, şi în virtutea acestor observaţii, elaborează mai multe regimuri alimentare de vindecare şi armonizare a fiinţei umane. El redefineşte noţiunea de boală într-un mod inedit pentru gândirea occidentală, şi anume stabilind trăsăturile fundamentale ale stării de sănătate. Întreaga sa gândire se bazează pe ideea că menirea omului este de a se pune în mod conştient în acord cu legile Naturii, cu Dumnezeu în ultimă instanţă.

ELEMENTE REFERITOARE LA TEORIA YIN – YANG

Pentru cel care cunoaşte tendinţele Yin-ului şi Yang-ului şi ştie să le echilibreze, Universul şi viaţa constituie cea mai mare şcoală” G. Ohsawa

Aşa cum precizam anterior, G. Ohsawa a fost un adept al filozofiei orientale tradiţionale, care consideră fiinţa umană un sistem cu mai multe niveluri – trup, minte si suflet -, constituite într-un tot unitar, integrat în mod firesc în marele Tot al manifestării universale. Interacţiunea directă cu mediul exterior prin intermediul hranei, aerului inspirat, apei, precum şi cea indirectă, invizibilă (bioenergetică, mentală, etc. ) sunt de natură să producă continuu transformări în fiecare dintre noi, fiind necesară o atenţie continuă pentru menţinerea echilibrului dinamic din fiinţa noastră. Înţelegând aceste principii filozofice, Ohsawa a căutat şi a găsit modalitatea practică, extrem de valoroasă, prin care poate fi cu uşurinţă identificat gradul de dezechilibru din organism şi modalităţile cele mai rapide de echilibrare. Această metodă practică are în vedere identificarea predominanţei energetice a fiinţei umane, din punctul de vedere al celor două energii fundamentale, cunoscute în medicina tradiţională chineză sub numele de Yin si Yang.

Tradiţia medicală orientală – şi cea chineză în special – consideră că cele două forţe polare complementare, una pozitivă (+, Yang) si una negativă (-,Yin), sunt prezente în întreaga noastră fiinţă şi în întregul univers exterior, pe toate nivelurile sale. Interacţiunea continuă a celor două tipuri de energii este astfel cea care determină toate transformările din corp, din sfera emoţională şi mentală. Văzute ca energii fundamentale ale creaţiei, pozitivul (Yang) şi negativul (Yin) sunt inseparabile, coexistând în diferite proporţii atât în universul exterior (Macrocosmos), cât şi în fiinţa umană (Microcosmos). Cele două aspecte nu există unul fără celălalt, fiind mereu într-o mişcare fluidă, de întrepătrundere. În natură nimic nu este numai YIN (-) sau numai YANG (+), ci orice fiinţă, lucru, fenomen le cuprinde pe amândouă, dar nu în proporţii egale, una fiind în general predominantă.

Forţa fundamentală Yin este centrifugă, (-), se manifestă expansiv, este sursa liniştii, a calmului, frigului, întunericului, pământului. Este caracterizată de inactivitate, inerţie, relaxare, starea de rece, ritm mai lent. Simbolul ei este apa. Aspectul YIN (-) are funcţia de recepţie, de acumulare de energie, conservă, tinde către organizare.

Forţa fundamentală Yang este centripetă, (+), se manifestă în contracţie, este sursa sunetului, dinamismului, căldurii şi luminii, şi este caracterizată de activitate, iniţiativă, starea de cald, fierbinte, ritm accelerat. Simbolul ei este focul. Aspectul YANG (+) este consumator, tinde către entropie, dezintegrare, dezorganizare.

Gradul de echilibru polar al celor două tipuri de energii în fiinţa noastră este cel care determină starea noastră de armonie şi sănătate (în cazul unei proporţii echilibrate a celor două energii) sau suferinţe, boli, tulburări în diferite grade (în cazul dezechilibrului). Medicina chineză a beneficiat din plin de cunoaşterea acestor principii, practica acupuncturii şi a altor metode de vindecare fiind în întregime bazată pe acestea.

Înţelegerea gradată a manifestărilor energiilor Yin si Yang constituie pentru orice fiinţă inteligentă o cheie pentru înţelegerea si transformarea în bine a vieţii, întregul Univers devenind astfel cea mai înaltă şcoală de înţelepciune. Pentru acela care nu cunoaşte sau ignoră însă aceste principii fundamentale, încălcând legile de manifestare ale lor, viaţa devine plină de suferinţă, boli şi insuccese.

Primul pas necesar pentru realizarea practică a procesului de echilibrare a fiinţei din punctul de vedere al polarităţii Yin -Yang este identificarea predominanţei în cazul propriei fiinţe a uneia dintre aceste energii.

Pentru aceasta, prezentăm în continuare câteva din caracteristicile prin care putem remarca uşor prezenţa, într-o proporţie mare, a fiecăreia dintre cele două forte opuse (+ şi -) în cazul fiinţei umane, precum şi tendinţele perturbatoare pe care le determină excesul lor. Este necesar ca în identificarea predominanţei Yin-Yang să urmărim intensitatea, frecvenţa şi durata cu care fiecare caracteristică se manifestă.


CARACTERISTICI ALE MANIFESTARII LUI YIN Şi YANG

ÎN FIINŢA UMANĂ

La nivelul trăirilor umane, aspectul Yin, lunar, ce poate fi definit sub numele de feminitate (-), implică sensibilitate, receptivitate, pasivitate, inteligenţă analitică, sentimente durabile, intuiţie psihologică, slăbiciune şi dependenţă. În general, în cazul femeilor, caracteristicile de tip yin predomină (la modul global) faţă de cele de tip yang.

Aspectul Yang, solar, ce poate fi definit sub numele de masculinitate (+), implică forţă, dinamism, emisie, rezistentă, curaj, raţionalitate, capacitate de realizare. În general, în cazul bărbaţilor, caracteristicile de tip yang sunt preponderente (la modul global) faţă de cele de tip yin.

Câteva caracteristici ale fiinţei predominant Yin

În aspectele rafinate, ea este calmă, blândă, liniştită, pare fragilă, receptivă la nou, manifestă sensibilitate elevată, flexibilitate a voinţei, simţ artistic, inspiraţie, este o natură „hrănitoare”, maternă.

Poate fi indecisă, uşor de influenţat (asemenea unui cameleon care „se pliază” imediat mediului înconjurător), poate fi vicleană, perfidă, invidioasă, resimte teamă, anxietate, se poate panica uşor, pare neajutorată.

La extrem, este pasivă, apatică, privirea ei este ştearsă, mina – inexpresivă, manifestă lentoare în gesturi şi vorbire, răceală în relaţiile cu ceilalţi, atitudine de reţinere, ceilalţi oameni pot descifra cu greu adevăratul ei fond, natura ei profundă şi gândurile ascunse; răbdare excesivă, laşitate, inerţie în gândire, confuzie; inapetenţă, anorexie, greaţă. Se poate spune că în cazul ei tendinţele subconştiente sunt cele care îi ghidează în mare măsură viaţa.

Afecţiuni specifice excesului de energie yin: În cazul excesului de energie Yin, fiinţa este predispusă la afecţiuni situate în profunzime şi prin aceasta mai greu de tratat: boli cronice, maladii psihice (labilitate psihică, nevroze, schizofrenie etc.), cancer, scleroză în plăci, infecţii cronice, răni greu vindecabile etc. Sensibilitatea la durere a unei fiinţe preponderent Yin este foarte mare şi de aceea resimte adesea durerile în mod violent şi chiar paralizant.

Câteva caracteristici ale fiinţei predominant Yang

Rezistenţă fizică mare, persoană exuberantă, strălucitoare, expansivă, dinamică, cu vorbire rapidă, voce fermă, trăieşte intens momentul prezent, are capacitatea de a induce celorlalţi ideile şi orientările sale, întreprinzătoare, rapidă; căldura corporală ridicată, entuziasm, atitudine de dinamizare pentru depăşirea obstacolelor.

În cazurile de accentuare dezechilibrată a acestei energii, fiinţa în cauză devine orgolioasă, arogantă, are înclinaţii către dogmatism, este foarte autoritară, are tendinţa de a-i manipula pe cei din jur; apar: pasiunea, patima, gelozia, asprimea, severitatea.

La extrem, se manifestă imperturbabilitate greoaie, grosolănie, răutate, cruzime, tendinţă spre viciu, iresponsabilitate, obsesie, duritate, furie oarbă, opacitate faţă de părerile celor din jur.

Afecţiuni specifice excesului de energie yang: În cazul excesului de energie Yang, fiinţa este predispusă la afecţiuni acute, cu manifestări rapide, febră, dureri violente, acute, hemoragii etc. Capacitatea de autocontrol în cazul durerii este mult mai mare decât în cazul fiinţelor cu predominanţă Yin.

Câteva trăsături ale fiinţei echilibrate Yin-Yang

În urma unui efort conştient de echilibrare a fiinţei în toate planurile sale (corporal, psihic, mental) omul poate ajunge în acel punct minunat în care constată că resimte constant în toată viaţa sa ecourile acestui echilibru dinamic între energiile Yin şi Yang. Fiinţa echilibrată energetic Yin-Yang se recunoaşte prin faptul că este rafinată, civilizată, plină de nobleţe, înţeleaptă, modestă, bună, prevenitoare, fermă în urmărirea unor scopuri spirituale, înalte. Este deschisă, plină de bunăvoinţă şi susţine cu tenacitate adevărul şi dăruirea faţă de cele mai înalte aspiraţii umane. Este iertătoare şi plină de compasiune, gata oricând să îi ajute pe cei care merită. Este nepărtinitoare, şi chiar pe sine însuşi se analizează cu egală luciditate, cunoscându-şi foarte bine atât calităţile, cât şi defectele pe care urmăreşte să le elimine. Când se îmbolnăveşte, se poate trata foarte uşor si se vindecă cel mai repede. Este voioasă, optimistă, cu privire blândă, plină de vitalitate, dotată cu inteligenţă practică, sensibilă când este cazul, reacţionează egal atât la blamarea răuvoitorilor, cât şi la elogii şi laude, păstrându-şi calmul netulburat. Întreaga sa alură emană frumuseţe, pace lăuntrică, putere şi fineţe. Este înzestrată cu calităţi care trezesc admiraţia şi îşi atrage simpatia, fermecându-i pe ceilalţi datorită însuşirilor minunate pe care le are. Are o instinctivă respingere faţă de tot ce este impur, rău sau tulburător, aducând, oriunde se află, buna înţelegere şi dragostea de înţelepciune. Datorită ignoranţei generale, acest tip se întâlneşte destul de rar şi doar în mod excepţional o fiinţă umană poate ajunge la această stare de armonie desăvârşită în mod spontan.

Manifestarea în microcosmosul fiinţei umane a raportului Yin-Yang

dezechilibru de tip Yin (-) echilibru polar

yin-yang

dezechilibru

de tip Yang (+)

lene activitate eficientă, inteligentă suprasolicitare
slugărnicie, servilitate amabilitate grosolănie, mojicie
resemnare tenacitate exemplară arivism, parvenitism
împrăştiere, năuceală, zăpăceală focalizare analitică lucidă minuţiozitate
laşitate, nevolnicie autoritate fascinantă autoritarism abuziv
slăbiciune bunătate afectuoasă cruzime, răutate
răceală, blazare ardoare, înflăcărare euforică pasiune devorantă, patimă
apatie, tristeţe calm olimpian magnetic nervozitate, neastâmpăr
închis în sine, tenebros volubil, fermecător în exprimare palavragiu, guraliv
fricos combativ redutabil agresiv, răutăcios
complacere, stagnare înţelegere profundă invidie, gelozie
neatenţie concentrare uimitoare controlată obsesie, înlănţuire
impulsivitate nebunească auto-control continuu furie nestăpânită
spaimă paralizantă curaj temeritate aberantă
poftă nemăsurată detaşare, abnegaţie dorinţă subordonatoare
nelinişte, stres destindere, bucurie iresponsabilitate
josnicie demnitate orgoliu, mândrie
efeminare blândeţe, compasiune asprime, severitate
zgârcenie, avariţie economie moderată risipă
impresionabilitate emotivitate normală imperturbabilitate obtuză
astenie energie mare agitaţie năucitoare
rezervă, prudenţă extremă entuziasm de durată exuberanţă tip „foc de paie” (trecătoare)
incapacitate paralizantă erotism frenetic sublim, controlat desfrâu, destrăbălare, viciu
indolentă, moliciune fermitate duritate
răbdare excesivă fidelitate inconstantă
încetineală, greutate în înţelegere reflectare subtilă complexă simplificare penibilă
inapetenţă, anorexie, greaţă apetit puternic, sănătos bulimie, nesaturaţie