Existenţa bucuriei este bucuria existenţei
Cu siguranţă fiecare dintre noi a putut observa rolul foarte important pe care îl joacă bucuria în viaţa noastră, influenţa sa răsfrângându-se atât asupra corpului fizic, cât şi asupra emoţiilor şi gândirii. Remarcăm cu uşurinţă efectele sale benefice, căci prezenţa sa pare să atragă aproape întotdeauna nenumărate alte calităţi. Astfel, putem observa că acele fiinţe mai mereu bucuroase sunt magnetice, fericite, împlinite, creative, sănătoase, oneste şi chiar mai mult decât atât, succesul pare să le încurajeze permanent. La polul diametral opus, absenţa bucuriei caracterizează în general acele persoane lipsite de dinamism, arogante, nesenzitive, necooperante, încăpăţânate, închise mental şi care în general constituie o povară pentru cei din jurul lor.
Cu toţii ne dorim o viaţă fericită, dar foarte puţini dintre noi reuşim cu adevărat să fim fericiţi, căci foarte puţini dintre noi ştim cu adevărat să ne bucurăm. Suntem atât de preocupaţi să ne menţinem echilibrul în vârtejul halucinant al vieţii sociale moderne, sa detinem conrolul, încât uităm aproape mereu să ne bucurăm de ceea ce suntem, de ceea ce ne înconjoară, de ceea ce reprezintă fiinţele dragi pentru noi. Sau, pur şi simplu suntem atât de preocupaţi să ne menţinem în atitudinea rigidă a individului care luptă continuu pentru a supravieţui sau pentru a acumula, încât nu numai că nu ne mai permitem clipe de destindere şi fericire, dar pur şi simplu nu mai ştim cum să ne bucurăm, deşi pentru noi acest lucru ar putea să constituie un adevărat triumf al omului din noi, care reuşind să se smulgă de sub influenţa programelor mecaniciste ale societăţii, ar putea să privească din nou lumea cu puritatea şi candoarea unor ochi de copil.
Bucuria atrage întotdeauna către sine forţă şi armonie. Oamenii cooperează în mod voluntar cu o persoană care emană bucurie. Forţa armoniei îi va conferi acesteia nu numai un corp sănătos, dar îi va armoniza totodată emoţiile, gândurile, aceasta reflectându-se chiar şi în planuri şi acţiuni echilibrate, benefice, armonioase. Viaţa noastră pare atunci să se armonizeze în mod natural cu ritmul interior al sufletului nostru, şi totodată cu cel al întregii umanităţi.
Bucuria trezeşte în noi un simţ arzător, al cărui ecou este abilitatea de a recunoaşte armonia în sunet şi culori. Atunci când acest simţ arzător este trezit, pătrundem fericiţi în simfonia vieţii şi trăim o viaţă încântătoare. Bucuria conferă vitalitate nu numai corpului, ci de asemenea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor. Vom fi atunci nu numai plini de vitalitate, ci vom deveni chiar o sursă de energie tonică pentru cei din jurul nostru. Fiinţa noastră pare să emane o energie care hrăneşte, vindecă şi înalţă fiinţele care ne înconjoară. Chiar şi copacii, florile şi animalele resimt cu bucurie această vitalitate magică a fericirii.
Bucuria este o stare existenţială în care conştiinţa noastră se expansionează nelimitat într-o permanentă comuniune şi comunicare creatoare. În această stare de conştiiţă expansionată nu mai există sentimentul unei separări sau singurătăţi. O persoană lipsită de bucurie trăieşte departe de propria sa inimă, care constituie punctul central, unitatea fundamentală intimă în care totul este regăsit. Depărtându-ne din ignoranţă de acest intim cămin al sufletului nostru, rătăcim în văile singurătăţii şi separatismului. Fluctuaţiile mentale şi psihice sunt semnul unei persoane nefericite. O persoană nefericită îşi va schimba permanent direcţia de orientare, îndoindu-se totodată că noua direcţie ar fi cea în care doreşte cu adevărat să se îndrepte. Ea se va menţine în general într-o permanentă fluctuaţie între ceea ce face şi idealurile sale. La polul diametral opus, în cazul unei pesoane pline de bucurie, orice direcţie a vieţii sale o va conduce către frumuseţe, bunătate, dreptate, pentru că bucuria şi libertatea exprimă însăşi unitatea creatoare a fiinţei sale, pe care acea fiinţă o proiectează pretutindeni în exterior.
Surâsul inocent al bucuriei 
“Omul care se crede fericit chiar este fericit.” D. Diderot
Cu toţii am trăit momente de bucurie în viaţă, dar în general acestea sunt apoi uitate sau îngropate de durere şi suferinţă. Datoria noastră este de a învăţa să le creem, să le readucem la suprafaţă şi să le permitem să-şi reverse liber întreaga lor lumină şi strălucire în vieţile noastre, în mod continuu şi nu doar pasager.
Atunci când trăiţi clipe fericite, urmăriţi pe o durată cât mai lungă de timp să nu vă mai lăsaţi acaparat de griji şi gânduri contrarii. Căutaţi deci să menţineţi cât mai mult posibil acea stare încântătoare, să o evocaţi şi astfel să o retrăiţi, să-i permiteţi să se manifeste în continuare în interior, chiar şi atunci când exterior vă veţi orienta către alte preocupări, aparent banale. Bucuria noastră ne va atrage simpatia şi iubirea altor oameni, pentru că ea constituie cu adevărat o hrană pentru sufletele tuturor. Dacă veţi transmite oamenilor o învăţătură cu bucurie, ei vor recepta acea învăţătură, şi-o vor reamiti şi vor încerca să trăiască conform acelei învăţături. Dacă veţi urmări în schimb să vă impuneţi propria voinţă cu încrâncenare, iritare sau mânie, oamenii vi se vor opune şi odată eliberaţi de acea presiune ei se pot schimba foarte uşor în duşmani.
Bucuria ca stare existenţială vă va atrage inspiraţia, abundenţa, armonia şi vitalitatea, şi acestea se vor manifesta la toate nivelele fiinţei. De aceea, atunci când trăiţi plenar bucuria, lăsaţi-vă purtaţi de undele sale o perioadă cât mai îndelungată de timp. Un minut de bucurie foarte intensă vă poate aduce atât de multă lumină încât vă poate transforma magic într-o persoană neobişnuit de frumoasă, atractivă şi plină de succes, timp de mai multe zile sau chiar săptămâni. Haşdeu spunea: “Nu e suferinţă pe lume pe care să nu o răscumpere o singură zi de fericire. O mică lumânare goneşte întunericul dintr-o mare cameră.”
Învăţaţi de aceea să priviţi lumea cu ochii unui copil. Trăiţi bucuria copilului care descoperă lumea, minunându-se necontenit în faţa frumuseţii sale copleşitoare, trăind-o totodată într-un continuu firesc.
Am văzut odată un om fericit privind un apus de soare. El însuşi devenise bucuria. Trăia o stare de adorare. Devenise el însuşi una cu razele soarelui. El însuşi era întreaga simfonie a culorilor…. a rămas nemişcat trăind aceeaşi stare de extaz şi contemplare mult timp după ce soarele a dispărut.
Adesea, când privim o floare, resimţim bucurie şi avem chiar tendinţa să spunem: “Este foarte frumoasă”. Apoi îi întoarcem spatele şi facem altceva. Dar dacă o vom privi mai mult timp şi îi vom observa încântaţi forma petalelor, culorile fascinante, dacă îi vom simţi parfumul, vom avea şansa să experimentăm efectul acestei bucurii prelungite şi mult amplificate în interiorul nostru.
Am văzut o fiinţă înţeleaptă, un practicant yoga, privind cu lacrimi în ochi un uriaş pom înflorit. Şi am văzut de asemenea un copil întinzând cu candoare şi ardoare mâna spre acelaşi pom înflorit. Vântul i-a dăruit atunci cea mai mare şi mai albă dintre florile sale.
Articol preluat din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la editura KAMALA
