Despre cele 3 direcții evolutive exprimate la nivelul corpului fizic, subtil și cauzal

     Spiritualitatea orientală și, în mod specific, Yoga, recunoaște anatomia fizică și subtilă a ființei umane, dar acum mă refer îndeosebi, la existența acestor substraturi mai subtile, a căror prezență nu poate fi obiectivată de simțurile fizice, care ”învăluie” și totodată impregnează corpul fizic: substratul energetic, substratul mental, al intelectului discriminativ, și al planului cauzal. Prin modalități specifice yoghine, ființa poate experimenta conștient realitatea acestor niveluri de manifestare. Aici este o expunere introductivă cu privire la ”Pancha Koshas” – cele 5 învelișuri.

     Inițiez acum un nou playlist pe canalul meu Youtube, care se numește ”Anatomia subtilă a ființei”, în cadrul căreia voi expune aspecte cu privire la corpurile subtile (kosha), structura corpului energetic, sistemul celor 7 centri energetici (chakra), rețeaua canalelor subtile de energie (nadi), etc.  

Despre ”sistemul celor 7 chakra”, am mai expus acum câțiva ani, mai multe aspecte specifice, în cadrul programului de Yoga numit ”Chakra Sadhana” – al cărui scop este trezirea și dinamizarea prin practica Yoga a energiilor specifice celor 7 chakra. Multe dintre ele se regăsesc pe Youtube în aceste playlisturi:

Oriunde îL cauți îL vei găsi tot în Inima ta

   Atunci când te lași călăuzit de minte, ”căutarea” lui Dumnezeu se desfășoară, de cele mai multe ori, în universul exterior și cauți semnele acolo. Mintea poate găsi în lume, adeseori, suficient de multe motive să spună că nu (mai) găsește dovezi ale manifestării Sale. Este adevărat că mintea disperată, (săraca), încărcată de dorință, prea plină de prejudecăți și tensionată de așteptări nu simte aproape niciodată răspunsul divin și este atunci incapabilă să perceapă cum oamenii din jur sunt filtrați de ”cenușiul” acestei stări. Și începi să crezi că ei îți fac viața cenușie.

   Dar, …chiar și așa, mai devreme sau mai târziu, epuizat de eforturi, dez-amăgit de tot și de toate, în liniștea abandonului care survine, sentimentul inefabil al unei existențe ce continuă să curgă mereu și mereu, dincolo de toate pretențiile, dorințele și aspirațiile de până acum, te împresoară și, gradat, te învăluie spre a topi și ultima rezistență a egoului tău care ”vrea” să-L găsească sub un anume chip pe Cel Fără de Sfârșit. Și, atunci când mintea lasă loc umilinței purei ființări, ce nu mai are trecut, ce nu se mai gândește la vreun viitor, fiind complet eliberată din tentaculele acestei supreme dorințe, din lăcașul Inimii irumpe …poate când te-aștepți mai puțin, certitudinea caldă, odihnitoare și luminoasă a Prezenței Divine. Este …un moment … în care …doar Dumnezeu există…

   Pe de altă parte, când rămânem centrați și ne lăsăm ghidați de Inimă pe drumul căutării lui Dumnezeu în această lume, fiecare ”pas” îți trezește sentimentul recunoașterii amprentei divine. Vine însă, un moment, în care, toate aceste semne trăite în bucuria anticipării Supremei Întâlniri, te ghidează din ce în ce mai mult spre a asculta o chemare ce vine dinlăuntru. Și atunci …te oprești …asculți …cum tăcerea sfântă a Inimii a învăluit totul…doar Dumnezeu a rămas…

   În cele din urmă vom ajunge să recunoaștem că cele două mari cărări – cea a căutării lui Dumnezeu cu mintea și cea a căutării Lui cu Inima, se potențează, se completează întregindu-se reciproc, astfel încât, atât lumea exterioară cât și lumea interioară, îL revelează pe Dumnezeu în Inima ta. Poate, mai bine spus, te revelează pe tine, ca natură divină, ȚIE ÎNSUȚI. TU EȘTI DUMNEZEU!

Uneori Karma ne poate bloca. Ce putem face?

    Mai înainte de această expunere este justificată o scurtă reamintire a ceea ce semnifică noțiunea de Karma.

KARMA

1) o acţiune fizică, psihică sau mentală oarecare împreună cu consecinţele sale;

2) consecinţa unei acţiuni de natură fizică sau subtilă (psihică, mentală);

3) suma tuturor consecinţelor acţiunilor realizate în această viaţă sau într-o existenţă anterioară de o anumită persoană;

4) înlănţuirea cauzală (cauză-efect) a manifestării.

Karma unui om este forţa activă sau potenţială care îi orientează comportamentul, acţiunile şi gândurile sale prezente şi viitoare. Orice karma este sămânţa (germenele) unei alte karma, iar fructele (rezultatele) acestora vor fi resimţite sub formă de succes, bucurie, ghinion sau suferinţă, etc., în conformitate cu natura acelor acţiuni, intenţii sau gânduri. Cu toată această condiţionare karma-ică, omul are totuşi libertatea să aleagă între diferitele tendinţe ale naturii sale.

Cunoscând importanța determinatoare și condiționantă a acțiunii, yoghinii au sintetizat principiile și învățăturile unei forme de yoga numită Karma-Yoga (Yoga Acțiunii). Multe din acestea sunt descrise în faimoasa lucrare Bhagavad-Gita. Bhagavad Gita înseamnă “Cântecul Divinității Supreme”. Ea este o parte a vastei opere epice Mahabharata, compusă de înțeleptul Vyasa, cu câteva secole înainte de Cristos.
Conține esența Vedelor și a Upanishadelor, dar este universală prin înfățișarea evoluției umane, dezvoltării mistice a omului în aspirația sa către Realitatea Supremă. Mulți dintre marii înțelepți ai lumii și-au găsit inspirația în această sublimă învățătură.  

Ea nu susține și nu recomandă retragerea pasivă din lume pentru a căuta pacea spirituală și perfecțiunea; mai curând ea îndeamnă sufletul omului să înfrunte eroic măreața bătălie a vieții, pentru a atinge victoria supremă, adevărata izbândă prin revelarea Inimii Spirituale – esența realității a ceea ce noi suntem (Atman).

Ideea forță ce răzbate pe parcursul acestei lucrări este că prin înlăturarea ignoranţei şi dăruirea totală a fructelor sau roadelor acţiunilor sale lui Dumnezeu, fiinţa umană se poate elibera de legăturile karma-ei, atingând astfel Eliberarea spirituală şi înţelepciunea.

    Revenind asupra expunerii ce urmează doresc să mai reamintesc câteva lucruri:

    Toate acțiunile noastre, tot ceea ce noi gândim, modul în care percepem, simțim și reacționăm la diferitele conjuncturi din viată, precum și felul de a ni le reprezenta prin conceptualizare și vorbire ne definește pe fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi am dezvoltat un mecanism adaptiv care se exprimă adeseori spontan, definind modul personal de înțelegere și de acțiune. Și totuși, trebuie cunoscut faptul că acest ansamblu unitar a ceea ce fiecare dintre noi numește ca ”eu” este rezultatul nivelului de conștiință la care fiecare dintre noi am ajuns. Caracterul, temperamentul, credințele și ceea ce reprezintă valorile importante ale vieții, rostul acesteia precum și toate motivațiile care ne definesc alegerile și preferințele sunt expresiile firești, spontane ale nivelului nostru de conștiință. Lecțiile de viață ce poartă amprenta suferinței sunt integrate diferit de oameni mai ales din perspectiva nivelului diferit al conștiinței individuale. Toată lumea poate fi afectată de consecințele propriilor lor opțiuni dar diferența o va face nivelul de conștiință.

    Pentru conștiința profană Karma de suferință este unul dintre mecanismele evolutive importante care împinge natura umană spre autodepășire. Lecțiile de viață pot fi foarte grele și fiecare dintre noi, dacă ajungem să trecem prin ele, trebuie să fim foarte atenți pentru că acolo există un întreg potențial transformator evolutiv.

    În această prezentare am urmărit să dau și unele exemple, la limită, pentru a ajunge să recunoaștem unele manifestări karmice ca fiind expresia unor încercări spirituale menite să ne ajute să începem să ”alegem mai bine” și astfel să ieșim din ciclul condiționant al Karma-ei.

Cum să reușești în ceea ce îți propui?

     În cadrul cursurilor de Hridaya Yoga – Yoga Inimii Spirituale – reamintim mereu și mereu necesitatea menținerii acestei stări de atenție centrată dar relaxată asupra interiorului ființei menită să susțină pacea și liniștea mentală și sufletească. Este, desigur, mai ușor de realizat la sală, pe parcursul a 2-3 ore, cu atât mai mult cu cât se propune integrarea principalelor atitudini spirituale (centrarea, conștiința martor, relaxarea, stabilitatea și imobilitatea corporală, atenția deschisă, conștientizarea, non-reactivitatea, liniștea minții, etc.) atât în practica procedeelor posturale și respiratori cât și a celor meditative.

     Și totuși, este posibil să observăm, că deși repetăm și exersăm la sală multe dintre aceste atitudini cărora le recunoaștem importanța și eficiența, în contact cu lumea exterioară și mai ales atunci când suntem ”mișcați” de diferitele noastre dorințe ”de mai bine”, nu întotdeauna reușim să adoptăm și să stabilizăm un mod interior de ”a fi” care să le integreze firesc și să ne ajute în ceea ce noi întreprindem.  Ba mai mult, observăm o mare variabilitate (și nu întotdeauna în bine) a parametrilor interiori ce au de-a face cu natura emoțională și mentală, stări neplăcute care se reflectă și asupra structurii energetice și fizice scoțându-ne de cele mai multe ori din formă și declanșând modele de comportament și atitudini interioare disfuncționale chiar pe termen lung.

      Provocarea cea mare o constituie pentru mulți dintre noi, integrarea conștientă și menținerea acelor atitudini benefice și constructive care să faciliteze, în ultimă instanță, un flux neîntrerupt al conștiinței, ancorată mereu în prezent, capabilă de a observa calm și detașat ceea ce se produce în ființa noastră, urmare a impactului lumii exterioare asupra sa. Astfel, vom avea mult mai multe posibilități și resurse de a ne ”ajusta” în bine comportamentul pentru a răspunde în mod optim la ceea ce este necesar să existe, din punctul de vedere al resurselor interioare și exterioare în acea conjunctură. 

     Cu ocazia întâlnirilor spirituale desfășurate dincolo de cadrul cursurilor, încurajez o formă de dialog spiritual care să ne ajute să înțelegem mai profund cum putem gândi și acționa pentru a obține o viziune unificatoare cu privire la cele două capitole majore ale existenței noastre: planul social  și viața spirituală. Pe măsură ce pătrundem mai adânc în interiorul ființei noastre este mai ușor să înțelegem această stare de existență comună a tot ceea ce există precum și continua interdependență a diferitelor forme de manifestare ale acesteia, chiar dacă aparent le considerăm ”în afara noastră”. 

     Desigur că pe mulți i-ar putea interesa ce ar putea face pentru a fi mai eficienți în ceea ce întreprind, să dorească obținerea succesului mai rapid, să realizeze afaceri care să le aducă prosperitatea, dar nu le este foarte clar ce presupune cu adevărat, obținerea succesului în plan social și ce ”preț” (nedorit) ajunge să fie plătit adeseori pentru obținerea lui. 

     Este foarte bine să urmărim atingerea scopurilor și idealurilor noastre, dar mai este necesar să cunoaștem și cum putem crea prin noi înșine, bazați pe reale resurse interioare, acele condiții favorabile obținerii succesului. 

     Aici sunt descrise câteva din principiile și atitudinile spirituale pe care este bine să le integrăm mai ales atunci când ne dorim ceva foarte mult.

     Veți înțelege și cum se explică nereușita în unele situații, în ciuda a ceea ce noi încercăm cu bune intenții.

Amintește-ți ! Eu îți trimit doar îngeri !

Am primit recent o frumoasă povestioară în care este redat într-un mod profund inspirator și plin de candoare un dialog. Acesta ar putea fi și dialogul tău cu Dumnezeu. Se pare că este un extras din lucrările lui Neale Donald Walsch – Conversații cu Dumnezeu. Ne-am putea comporta oare, unii cu alții precum niște îngeri?

”Odată ca niciodată a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Ştiu cine sunt!
Şi Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?
Sufleţelul a strigat:
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
– Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai desluşise misterul pe care întreg regatul dorea să-l descopere.
– Oau, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie ceea ce sunt cu adevărat) şi i-a spus :
– Acum că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt ?
– Adică vrei să fii ceea ce eşti cu adevărat? îl întrebă Dumnezeu.
– Păi, răspunse Sufleţelul, una este să ştiu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
– Dar tu chiar eşti Lumina! îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
– Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii Lumina, se tot plângea Micul Suflet.
– Aşa deci? răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
– Ar fi totuşi un lucru…
– Ce? întreba Sufleţelul.
– Păi, există doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu, şi astfel, nu există nicio modalitate prin care tu să experimentezi ceea ce eşti atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
– Adică? întrebă confuz Micul Suflet.
– Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în soare. Eşti acolo împreuna cu alte milioane, miliarde de lumânări pentru a crea soarele. Şi soarele nu ar fi el însuşi fără de tine, el nu ar fi soarele fără una din lumânările sale şi fără tine el nu ar mai fi soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumina când tu eşti în Lumină?
– Păi, îi răspunse Sufleţelul, Tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie…
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
– Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumina atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
– Ce este întunericul? întrebă Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu eşti.
– Îmi va fi frică de întuneric? întrebă Micul Suflet.
– Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.
– Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul stării respective va trebui să apară:
– Şi asta este un mare dar, pentru că fără aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb fi Lumina în întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti cine eşti cu adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească pentru a afla şi ceilalţi cât de special eşti.
– Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt? întrebă Micul Suflet.
– Bineînţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi, “special” nu înseamnă “mai bun”. Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că eşti special.
– Minunat, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
– Şi poţi să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet. Apoi îl întrebă: În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
– Nu înţeleg… răspunse Micul Suflet.
– Păi, a fi Lumina înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
– Mă pot gândi la multe feluri de a fi special! exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.
– Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
– Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E special să fii iertător?
– Oh da, e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să experimentez ce înseamnă să fii iertător.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
– Ce anume ar trebui să ştiu? oftă Micul Suflet.
– Nu ai pe cine să ierţi…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia mea care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi.
Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur încât Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta? întrebă Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să experimentez iertarea. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
– Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da ?!? se lumină Micul Suflet, dar cum?
– Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
– Poţi face tu acest lucru?
– Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel încât tu să ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult încât Lumina ce-o radiezi acum să se transforme într-un întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine, care eşti atât de uşor încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului, să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
– Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreuna, noi doi! Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amandoi un tot (sferă primordială). Împreună am fost Sus şi Jos, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost femeia şi barbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Asupritorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta ceea ce suntem cu adevarat. Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi cel rău de data asta.
Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea experimenta cum e să fii cel care iartă.
– Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întrebă Micul Suflet puţin speriat.
– Păi ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos deveni deodată serios şi spuse cu o voce slabă: Ai avut dreptate înainte, să ştii!
– La ce te referi?
– Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.
– Cere-mi orice! strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte. Voi putea fi iertător! Voi putea fi iertător! Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut. Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger să faci toate acestea pentru mine…
– Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit doar îngeri.
Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
– Ce anume pot sa fac eu pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
– Atunci când te voi lovi şi te voi izbi, în momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment aminteşte-ţi te rog, cine sunt cu adevărat.
– Oooo, îmi voi aminti, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
– Bine, răspunse prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine sunt cu adevarat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit cine sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi cine eşti şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora cine suntem!
– Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar, şansa de a experimenta cine sunt cu adevarat.
Şi astfel cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumina, ceea ce era foarte special, şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special numit iertare. Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa iertării şi să mulţumească oricărui suflet care făcea acest lucru posibil. Şi ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui, chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe, dar mai ales dacă îi aducea tristeţe, Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu: Adu-ţi aminte, Eu vă trimit doar îngeri!”
Continuă lectura „Amintește-ți ! Eu îți trimit doar îngeri !”

Câte ceva despre modelul câmpului fundamental al conștiinței

   Ne este ușor să percepem, să înțelegem, sau doar să credem aceasta, să comunicăm, să reacționăm sau să răspundem prin acțiuni din ce în ce mai adecvate diferitelor situații.

   Corpul, energia, structura psiho-mentală sunt integrate permanent de structura ego-ului – Ahamkara – cum este numită în tradiția yoghină. Iar experiența integrată de ego prezintă o caracteristică fundamentală: este filtrată prin acest simț al propriei individualități definit de ”eu”, ”al meu”, ”pentru mine”, etc.

   Chiar și dacă ne raportăm la cunoaștere, este destul de greu, cel puțin într-o primă etapă, să nu ne adjudecăm acea cunoaștere chiar dacă este parțială și limitată. Și spunem: este cunoașterea ”mea”. Nu ar fi nimic anormal dacă această continuă experiență a identificării cu diferitele obiecte, experiențe, fenomene, procese, ființe, etc., ar duce la o adevărată cunoaștere de Sine și dacă, prin acest mod de a experimenta, am deveni mai deschiși din punct de vedere sufletesc, mai buni, mai toleranți și/sau  mai înțelepți. Ceea ce observăm însă, este că felul în care trăim și ne reprezentăm pe noi înșine, perpetuează un continuu atașament față de această structură a ego-ului. Acest ego este hrănit de dorința, intenția sau aspirația ”mea”. Ceea ce este perceput devine percepția ”mea”, senzația ”mea”, emoția ”mea” sau starea ”mea”, pe care ”eu” o am în urma acelei experiențe ”a mea”. Dar exact această subiectivitate este filtrul care limitează extraordinar de mult experiența – oricare ar fi ea – generând spectrul larg al efectelor condiționante, de multe ori, generatoare de suferință.

Din perspectiva filozofiei non-dualiste Advaita Vedanta (principala filosofie a hinduismului, potrivit căreia nu există decât o singură Realitate divină, care apare ca fiind multiplă în faţa minţii neiluminate a omului ignorant, dar care se revelează ca fiind unică (eka) şi non-duală (advaya) în faţa celui iluminat spiritual), se pornește de la premisa că totul în univers este o întrupare a Conştiinţei Supreme care se revelează în ființa umană ca fiind ātman – Sinele Suprem – sursa cunoașterii, libertăţii, spontaneităţii şi fericirii noastre profunde, iar corolarul de bază este unitatea esenţială a întregii existenţe. 

   În acest clip vorbesc despre acest model al câmpului fundamental al conștiinței pe care îl asemuiesc cu modelul de manifestare al luminii. Așa cum noi putem admite cu ușurință că nu suntem ochiul care percepe manifestarea luminii în manifestarea ei atât de diversă, am putea înțelege că realitatea propriei noastre ființe nu este reprezentată în totalitate de conștiința ego-ului. Și modelul hologramei ne poate ajuta să avem o reprezentare analogică a acestei limitări a câmpului Conștiinței Universale când se reflectă în planul conștiinței individuale.

   În acest context, o formă de practică spirituală care poate evidenția, pe de-o parte, limitările conștiinței individuale – (ego-ului ), și ar urmări eliminarea contradicţiilor, tensiunilor, conflictelor venind dintr-o viziune dualistă şi din condiţionarea inerentă acestei concepţii-programări, iar, pe de altă parte, construiește în interior condițiile favorabile revelării acestei Supreme Realități a Conștiinței Sinelui, se justifică pe deplin.

   În Hridaya Yoga, această practică este orientată pentru a face din corp, psihic şi minte instrumente cât mai adecvate de expresie a  acestei Conştiinţe Supreme. Înţelegerea acestor nuanţe şi a rolului pe care corpul, psihicul şi mintea îl au în raport cu Sinele Divin este esenţială în atitudinea cu care practicăm yoga. În ultimă instanță, practica Yoga conduce către această înţelegere şi trăire a Unităţii. 

   Armonizarea energiilor şi a diverselor aspecte ale fiinţei noastre: corp, senzaţii, sentimente, minte, se realizează prin intermediul unui proces de unificare şi integrare a acestei „Totalităţi conştiente” care este însăşi fiinţa noastră.

   Practicând yoga devenim Yoga – unitate reflectată în interior şi în exterior.

Din nou despre necesitatea unei metode de transformare

De multe ori, practica Yoga este asumată pentru multiplele sale efecte binefăcătoare.  Dar nu trebuie pierdut din vedere mesajul profund spiritual al sistemului Yoga. Și, cu atât mai mult, al acestei forme de Yoga numită Yoga Inimii Spirituale – Hridaya Yoga, în cadrul căreia este afirmată și recunoscută această viziune a Unității Totului ființei noastre și a trăirii într-o cât mai deplină unitate cu tot ceea ce ne înconjoară.

Cum are loc această veritabilă mutație în planul conștiinței este arătat de modul foarte precis, sistematic și înțelept de valorizare a resurselor interioare printr-o practică adecvată. De exemplu, armonizând chiar și din punct de vedere energetic un anumit plan al ființei, datorită interacțiunii specifice dintre parte și tot, această armonizare energetică se va reflecta și la nivel psiho-mental. Mai apoi, diferitele experiențe de viață vor fi integrate pe un nivel superior de armonie care va genera efecte conexe ce se vor reflecta binefăcător în ansamblul unitar al ființei precum și în universul exterior. Nu trebuie să uităm de acest principiu fundamental al reflexiei și al corespondenței analogice dintre universul individual și marele univers din care, la rândul nostru facem parte.

Fiecare parte se reflectă în mod specific în tot și totul se reflectă în parte. Menirea părților care compun întregul este aceea de a servi evoluției întregului. Apoi, prin această evoluție a întregului se resimte o reintegrare evolutiv superioară a fiecărei părți care compune acest întreg. Și …spirala evoluției continuă marcată de determinismul și interacțiunea reciprocă dintre parte și tot. 

”Ceea ce este jos este aidoma cu ceea ce este sus și ceea ce este sus este aidoma cu ceea ce este jos” era scris pe Tabla de Smarald atribuită lui Hermes Trismegistos.

Desigur că acest proces poate fi direcționat conștient. Și aici, apare nevoia asumării responsabile a unei metode de transformare interioară care să determine trezirea și actualizarea întregului capital de resurse cu care suntem înzestrați, aceasta conducând în ultimă instanță la revelarea a ceea ce noi suntem ca esență.

Yoga, poate fi una dintre aceste căi de transformare.