DE LA CITITORI – 3

Georgeta scrie:

Ceea ce am văzut şi simţit în cele 2 materiale realizate de Liviu:Despre frica de început şi frica de sfârşit, respectiv Inima spirituală sunt fragmente din realitatea trăită pe parcursul vieţii, cu precădere conştientizate în ultimii aprox. 20 ani.
Am sesizat astăzi, ca de atâtea alte ori, cât de „perversă” poate fi FRICA ,CE FORME „JUSTIFICATE/JUSTIFICABILE POATE LUA, CÂT DE PUTERNIC POATE FI IMPERIUL MINŢII CARE NE MINTE, PT. A „CONSERVA” CEEA CE TOT EA A CONSTRUIT, DE-A LUNGUL TIMPULUI.
De câte ori urma să trec peste un „prag” mintea construia nu doar raţiuni pt. a ezita, a amâna, ci chiar amplifica importanţa unor circumstanţe, transformându-le în evenimente „cruciale”.
Trăirea între 2 lumi, cea imaginată şi cea naturală, care transformă OMUL într-un fel de „spectru”, un fel de umbră a FIINŢEI este unul dintre rezultatele acestei frici ce-şi ascunde chipul sub diferite măşti.Acţionând consecvent pentru armonizarea centrului vital al fiinţei, măştile egoului pot fi recunoscute ca atare, frica „privită” faţă în faţă, ca o limitare a existenţei reale şi abia atunci pragul poate fi trecut, fără ezitare, urmând îndemnul inimii.

DESPRE FRICA DE INCEPUT SI FRICA DE SFARSIT

În acest clip sunt întrebat despre frica colectiva legata de sfarsitul lumii. Poate încercaţi să reflectaţi cu această ocazie şi dumneavoastră asupra diferitelor situaţii în care aţi simţit cum frica aducea uneori la suprafaţă aspecte pe care nu le credeaţi ca fiind existente în fiinţa dumneavoastră. Am mai analizat unele aspecte legate de frică şi în clipurile precedente  Frica – Inamicul numarul 1 al vietii -Ep1,Ep,2. Multe dintre fricile pe care le avem se datorează reactivitaţii inconştiente datorate perturbărilor energetice la nivelul primului centru – Muladhara Chakra. Dar există o serie întreagă de frici induse din subconstientul colectiv faţă de care foarte multi oameni se află într-o anumită stare de receptivitate propice inoculării în cîmpul subconştient individual al acestor temeri şi îngrijorări, multe dintre ele, imaginare.

ABC-UL TRANSFORMARII CU AJUTORUL EMOTIILOR NEGATIVE

Orice emotie “negativa” este, de fapt, un semnal de actiune necesara si imediata pentru a ne depasi,  pentru a ne elibera potentialitatile interioare inalte, pentru a debloca resurse benefice, pentru a ne pune in armonie cu interiorul si exteriorul nostru. Ele semnaleaza intotdeauna ocazii, sanse de transformare ce ne vor conduce catre o situatie mai buna, catre o noua stare de implinire, de fericire.

MESAJUL GENERAL al unei emotii negative este: Ceea ce realizam in acest moment NU FUNCTIONEAZA (nu este benefic pentru noi sau pentru ceilalti, nu este armonios in general).


Recomandări:

ori sa ne modificam modul in care percepem si interpretăm situatia;

– ori sa ne modificam modul in care actionam.

Este important sa fim constienti ca, in general, orice AMANARE a acestei actiuni va duce in timp la  amplificarea suferintei pana la pragul la care vom decide sa schimbam ceva.

Oamenii folosesc, in general, trei modalitati de a rezista schimbarii si de a evita aceste semnale:

1) DISPERSIA (CONSUM ENERGETIC INUTIL) – vorbirea, tipatul, furia, plansul, sexualitatea fortata, eforturile fizice, etc.

2) BLOCAREA (CONSTIENTA SAU INCONSTIENTA) – inchistare, depresie, pierderea apetitului, boli, oboseala extrema,etc.

3) DISTRACTIA (DISTRAGEREA) – droguri, alcool, excese alimentare, cumparaturi, jocuri de noroc, televizor, vizionarea de filme fara sens, etc.

Oricat de uimitor ar parea, putem deveni plini de entuziasm doar prin schimbarea imediata a punctului de vedere, prin focalizarea asupra sensului benefic al oricarei situatii si, in cazul situatiilor care ne tensioneaza, a lectiei pe care acestea o reprezinta si care, odata asimilata, ne va face IN MOD SIGUR mai buni, mai puternici, mai intelepti.

PASUL 1: OBIECTIVAREA PROBLEMEI – Raspundeti cu sinceritate la intrebarea: CE simt, acum, cu adevarat, in legatura cu aceasta situatie?

PASUL 2: APRECIATI SITUATIA – Fiti recunoscatori ca ati primit semnalul si ca urmeaza sa transformati ceva in viata voastra pentru a trai  mai bine si mai armonios.

PASUL 3: INCADRAREA SENTIMENTULUI IN UNA DINTRE CELE 10 CATEGORII PRINCIPALE

SI ACTIUNEA IMEDIATA!

EMOTIA  NEGATIVA (CE simt?) MESAJUL (DE CE simt asa ?) SOLUTIA (CUM sa fac?) INTREBARI AJUTATOARE EMOTIA POZITIVA
DISCONFORTUL “Ceva nu este chiar in regula”. 

Modul in care percepeti lucrurile este eronat sau actiunile realizate nu au rezultatele asteptate

a)  In primul rand, trebuie sa va schimbati  starea de moment pentru a putea evalua corect situatia 

b) Clarificati ceea ce doriti

c)  Redefiniti-va actiunile

d) Actionati in noul mod pana cand va simtiti confortabil.

a) Cum as fi (sta, misca, privi, respira, gandi)  daca m-as simti foarte confortabil? 

b) Ce imi doresc de fapt acum?

c) Cum as putea sa actionez acum ca sa obtin ce imi doresc  si sa ma si simt mai bine?

IUBIRE SI CALDURA INTERIOARA
TEAMA (FRICA) ”Pregateste-te pentru ceva care se va petrece in curand”.  

ATENTIE! Nu cautati sa negati frica sau sa uitati de ea si in nici un caz, nu ramaneti focalizati doar asupra posibilitatii ca ceea ce se va petrece sa aiba un rezultat negativ.

a) Analizati situatia 

b) Evaluati care sunt actiunile necesare pentru a va pregati, pentru a face fata situatiei in cel mai bun mod posibil sau pentru a schimba conjunctura respectiva.

c) Daca totusi ramane o anumita teama, trebuie folosit si antidotul fricii: pur si simplu alegeti, luati decizia ferma sa aveti incredere ca datorita pregatirii anticipate, rezultatul va fi benefic.

a) De ce imi este teama ca ar putea sa nu fie bine? 

b) Cum pot sa ma pregatesc pentru a actiona astfel incat sa fie cat mai bine?

c) Cum ma simt (stau, ma misc, respir, gandesci) stiind ca voi fi pregatit si totul va fi cat se poate de bine pentru mine?

INCREDERE SI CURAJ
A  FI  RANIT  IN AMORUL PROPRIU “Asteptarile voastre nu au fost implinite, rezultand pierderea increderii intr-o persoana.” 

ATENTIE! Nu uitati ca, in general, orice actiune are la baza  o intentie pozitiva

a) Renuntati la falsa perceptie ca celalalt a intentionat sa va raneasca.  

b) Reevaluati situatia pentru a constata daca exista cu adevarat ceva de pierdut .

c) Schimbati-va modul de a comunica si clarificati cu tact si deschidere ceea ce s-a petrecut si ce semnificatie a avut pentru fiecare. Atentie! Evitati sa presupuneti ca pentru toti situatiile au aceleasi semnificatii.

a) Oare a actionat asa  doar ca  sa ma raneasca pe mine? 

b)  Este cu adevarat potrivit ceea ce simt acum, fata de aceasta persoana, in aceasta situatie?

c) Pentru mine aceasta situatie inseamna… daca nu am inteles corect, te rog sa imi spui ce ai intentionat  tu de fapt?

INTELEGERE, DESCHIDERE CATRE COMUNICARE SI IERTARE
MANIA (FURIA) “O regula importanta din viata voastra a fost incalcata de altcineva sau chiar de voi insiva.” 

ATENTIE! Mania se amplifica si daca este blocata in interior si daca este exteriorizata. Este necesar sa cautam solutii in interiorul nostru, care sa aduca armonia intre noi si ceilalti si nu doar sa punem conditii celorlalti.

a) Realizati ca este posibil sa interpretati gresit situatia, ca poate cealalta persoana chiar nu a stiut “regula” care pentru voi era atat de importanta. ATENTIE! Evitati sa presupuneti ca “ar fi trebuit sa stie”! 

b) Acceptati faptul ca regulile voastre nu sunt in mod obligatoriu regulile celorlalti. Uneori aceste reguli trebuiesc negociate.

c) Refocalizati-va pe o stare pozitiva, constructiva.

a) Oare celalalt chiar stia in acel moment cat este de important pentru mine?  

b) Oare celalalt accepta acest lucru care este atat de  important pentru mine?

c) “Ce pot sa invat din aceasta situatie?”, “Cum pot sa comunic mai bine celuilalt regulile mele astfel incat sa stie dinainte ca sunt importante pentru mine?”, “Cum ar trebui sa imi imbunatatesc modul de a actiona pentru ca celalalt sa nu mai aiba ocazia sa imi incalce aceste reguli?”

PASIUNE CONTROLATA  

CU

LUCIDITATE

FRUSTRAREA ”Mintea noastra ne spune ca ceva din viata noastra ar putea fi mai bine, dar ne simtim blocati”. 

Frustrarea este un semnal de supra-excitare. Este clar ca, pentru moment, actionam in mod neeficient.

FLEXIBILITATE 

a) Descoperirea (si aplicarea!) unor noi moduri de a face fata situatiei.

b) Gasirea unui model care a reusit intr-o situatie similara.

c) Schimbati-va focalizarea de la rezultatul asteptat, la a aprecia ceea ce puteti invata din aceasta situatie, in asa fel incat efortul de a o depasi sa aiba totdeauna asociata si placerea.

 

a) Cum pot sa actionez acum chiar  mai eficient?

b) Cum procedeaza “X”si reuseste atat de bine? Ce pot sa fac si eu chiar acum, ca sa am rezultate mai bune?

c) Ce pot invata din aceasta situatie in asa fel incat data viitoare sa actionez si mai bine?

SOLARITATE, DETERMINARE SI DARUIRE
DEZAMAGIREA “Sentimentul doborator de a fi coplesit, parasit, de a suferi o pierdere definitiva, uneori doar a propriilor asteptari despre cum ar fi trebuit sa se desfasoare anumite evenimente”. 

“Nu poti fi dezamagit decat in situatia in care in prealabil te-ai amagit”

ATENTIE! Este o emotie foarte distructiva, deci trebuie inlocuita repede cu stari constructive.

a) Reanalizati-va asteptarile pentru a verifica daca nu au fost cumva nerealiste. 

b) Descoperiti imediat ce puteti invata din aceasta situatie astfel incat in viitor sa nu se mai repete.

c) Daca situatia nu s-a incheiat inca, este necesar sa dezvoltati (si sa aplicati!) un nou plan mult mai eficient .

d) Stabiliti-va un nou tel, ceva care sa va inspire chiar mai mult, ceva catre care sa faceti imediat progrese.

e) Folositi antidotul dezamagirii: atitudinea optimista cu privire la ceea ce se va petrece in viitor, indiferent de ceea ce s-a petrecut in trecut.

a) Oare chiar aveam toate motivele sa cred ca asa vor decurge lucrurile?  

b) Ce am inteles acum, din aceasta situatie, si voi aplica data viitoare astfel incat sa nu ma mai amagesc?

c) Ce pot sa fac de acum inainte ca sa indrept lucrurile?

ATENTIE! Orice a doua sansa incepe prin a NU mai repeta greseliel anterioare!

d) Care este in acest moment, cel mai  important lucru pe care trebuie sa il realizez, incepand chiar de acum?

e) Oare cat de bine ma voi simti data viitoare cand, avand deja aceasta experienta, totul va fi mult mai bine?

FLEXIBILITATE PLINA DE OPTIMISM
VINOVATIA Ati violat unul sau mai multe din cele mai inalte si importante din propriile voastre standarde de viata”. 

Sentimentul de vinovatie este cel mai puternic ultimatum pe care il primim din partea constiintei noastre pentru a ne schimba comportamentul.

ATENTIE! Vinovatia nu poate fi negata sau uitata si nici nu are rost sa ne lasam coplesiti de ea. Singurul ei scop este actiunea imediata si decisiva pentru schimbare.

a) Fiti constient ca tocmai ati violat un standard critic, a carui acceptare este deplina in viata dumneavoastra. Constientizati pe deplin valoarea acelui standard pentru voi insiva. 

b) Daca intradevar acest standard va este esential, asigurati-va ca acest comportament nu se va mai repeta niciodata in viitor.

Doar in acest caz sentimentul de vinovatie a servit scopului sau si va veti si putea ierta cu adevarat.

a) “De unde am acest standard?”;  “De ce este atat de important?”; “Ce inseamna daca il respect sau daca nu il respect?” 

b) Cum voi actiona de acum inainte pentru a nu mai incalca niciodata acest principiu atat de important pentru mine?”

INCREDERE IN SINE, AUTOAPRECIERE
SENTIMENTUL DE A FI INADECVAT “Nu aveti in prezent nivelul de cunostinte si/sau abilitatile necesare pentru a realiza ceea ce credeti ca ar trebui sa fiti capabili sa faceti”. 

Aveti nevoie de mai multe informatii, mai multa intelegere, strategii mai bune, instrumente sau capacitati mai bune sau doar mai multa incredere.

a) Aflati daca este cu adevarat cazul sa va simtiti astfel. ATENTIE! Amintiti-va ca nu sunteti perfecti, dar puteti fi din ce in ce mai buni. 

b) Decideti sa realizati imbunatatiri imediate intr-o problema sau o zona specifica a acelei probleme.

c) Gasiti un model, pe cineva care se descurca foarte bine in acea situatie si invatati de la el.

a) Oare chiar este atat de grav ca nu reusesc inca? Chiar acum pot sa ma pregatesc pentru a actiona mai bine data viitoare! 

b) Cum pot sa imbunatatesc chiar acum ceea ce fac?

c) Cum procedeaza “X” si reuseste atat de bine? Ce pot sa fac si eu chiar acum, ca sa am rezultate mai bune?

BUNA DISPOZITIE; DETASARE; EGALITATE
A  FI COPLESIT “Este necesar sa reevaluati ceea ce este mai important in viata voastra”. 

Va simtiti coplesiti deoarece incercati sa sustineti prea multe lucruri dintr-o data sau incercati sa schimbati totul peste noapte.

a) – Decideti ce este cel mai important sa realizati in viata si focalizati-va asupra acelui aspect. 

b) Scrieti in ordinea prioritatilor cele mai importante scopuri ale vietii voastre.

c) Alegeti-l pe cel mai accesibil si actionati imediat in acest sens.

d) Focalizati-va totdeauna doar pe aspectele pe care le puteti controla, pe rand, pas cu pas

a) Care este cel mai important lucru din viata mea? 

b) Care sunt alte lucruri importante pentru mine acum?( CE?, DE CE? – in ordinea prioritatilor)

c) Ce pot sa fac chiar acum? Cum pot sa fac acest lucru?

d) Ce depinde de mine si pot sa fac chiar acum cat mai bine?

POFTA  DE VIATA,  ENERGIE DEBORDANTA
SINGURATATEA “Aveti nevoie de o relatie (conexiune) cu ceilalti oameni”.  

ATENTIE! Relatiile dintre oameni se pot realiza in diferite moduri, fiecare are ceva propriu de oferit si de primit

a) – Realizati ca va pasa de ceilalti si va doriti sa aveti relatii cu ceilalti, sa oferiti si sa primiti ceva de la alti oameni.  

b) Identificati exact tipul de relatie – conexiune de care aveti nevoie – poate fi mai profunda sau mai superficiala, mai scurta sau de durata.

c) Actionati imediat in sensul restabilirii comunicarii cu ceilalti.

a) Oare cat de bine m-as simti sa fiu impreuna cu cineva drag? 

b) Ce imi doresc  sa primesc si  sa ofer? (detalii cat mai concrete)

c) Cum (si cu cine) pot sa comunic chiar acum?

EXPANSIUNE, COMUNICARE SI DARUIRE

EXERCITIUL SPIRITUAL AL CONSECVENTEI

De-a lungul timpului am remarcat tendinţa unora dintre practicanti de a considera că viaţa lor spirituală se constituie din practica zilnică. O practică care poate să dureze 1-2 sau chiar mai multe ore. Perseverenţa lor zilnică, consecvenţa lor este de admirat. Totuşi, există în cazul multora dintre ei, o neîndemânare şi chiar o lipsă de a acorda atenţie pentru ca şi în restul timpului să rămână consecvenţi principiilor spirituale la care au aderat, ajungând uneori să accepte grave compromisuri. De ce ar trebui să considerăm că viaţa spirituală este de aici pînă aici? De ce continuăm să menţinem o atitudine care împarte şi fragmentează viaţa, care duce la separare şi diferenţiere? A rămâne consecvenţi Adevărului vieţii şi a-l afirma presupune recunoaşterea acestuia în toată existenţa şi la toate nivelurile. Presupune a fi şi a rămâne conştient.

Iată în continuare dezvoltarea acestor idei:

CONCENTRAREA MENTALA IN YOGA (DHARANA) – Ep. 1

Intrucat exista un interes real al multor persoane fata de modalitatile de transformare spirituala propuse de sistemul Yoga, voi aborda in mai multe episoade domeniul consacrat metodelor de dezvoltare a concentrarii mentale pe aceasta cale.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.1

Cele mai importante condiţii şi convingeri care ne fundamentează succesul

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face

din paradis un infern şi din infern un paradis.” John Milton

Lumea în care trăim este lumea în care alegem să trăim, indiferent  că facem aceasta conştient sau inconştient. Dacă alegem bucuria, fericirea, aceasta este ceea ce obţinem. Dacă, dimpotrivă, alegem suferinţa şi mizeria, pe acestea le vom obţine. Convingerea noastră este întotdeauna fundamentul oricăror performanţe, al oricăror transformări care vizează perfecţiunea. Convingerile noastre sunt, de fapt, concretizări ale percepţiei noastre, organizate în mod specific conştient. Ele sunt alegerile fundamentale pe care noi le facem cu privire la modul în care ne structurăm viaţa noastră şi, În consecinţă, la modul în care trăim. Prin aceasta noi ne închidem sau ne deschidem faţă de anumite realităţi. Aşadar, rezultă în mod logic faptul că primul pas către succes, în orice domeniu, este de a găsi acele convingeri sau credinţe care să ne ghideze către ceea ce dorim.

„Formula succesului”

Calea către succes constă în primul rând în cunoaşterea anticipată a rezultatelor acţiunilor şi în asumarea conştientă a tuturor acţiunilor, în condiţiile în care noi ştim care sunt rezultatele pe care le vom obţine pe parcurs, în diferite etape intermediare, şi avem flexibilitatea de a le schimba până când vom fi încununaţi de un deplin succes. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru credinţele noastre. Va trebui să descoperim acele credinţe sau convingeri ferme care ne susţin cel mai bine, conducându-ne la sigur către rezultatele dorite. În cazul în care convingerile noastre nu fac aceasta, va trebui să le abandonăm fără regret şi să ne orientăm către alte concepţii mentale mai bune.

Oamenii de excepţie care s-au impus prin rezultate de excepţie, urmează întotdeauna o cale sigură către succes. Am putea-o numi „formula ultimă a succesului”.

1)         Primul pas către această formulă este de a vă cunoaşte scopul. Aceasta presupune să definiţi precis ceea ce doriţi.

2)         Al doilea pas este de a acţiona, căci altfel dorinţele dumneavoastră vor fi mereu doar vise. Este necesar să luaţi în consideraţie trei tipuri de acţiuni care credeţi că vor crea cea mai mare probabilitate de a produce rezultatul pe care îl doriţi.

3)         Acţiunile pe care le facem nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Din această cauză acest al treilea pas este de a ne dezvolta acuitatea senzorială, de a recunoaşte modurile de răspuns şi rezultatele pe care le obţinem prin acţiunile noastre şi de a observa cât mai repede posibil dacă ele ne apropie sau ne îndepărtează de ţelurile noastre. Trebuie să ştiţi ceea ce obţineţi în urma acţiunilor dumneavoastră fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile vieţii de zi cu zi. Dacă ceea ce obţineţi nu este ceea ce doriţi, trebuie să notaţi rezultatele pe care le-au generat acţiunile dumneavoastră, în aşa fel încât să învăţaţi din fiecare experienţă umană în parte.

4)         Şi astfel ajungeţi la cel de-al patrulea pas, care este dezvoltarea flexibilităţii de a vă schimba comportamentul până când obţineţi ceea ce doriţi. Observaţi cu atenţie oamenii de succes şi veţi vedea că ei au urmat aceşti paşi. Ei încep prin a avea o ţintă, deoarece nu poţi atinge o ţintă dacă nu o ai. Apoi recurg la acţiune, deoarece, singură, cunoaşterea nu este suficientă. Ei au abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a şti ce răspuns vor obţine. Şi ei continuă să se adapteze, să îşi ajusteze comportamentul până când vor obţine ceea ce au dorit.

De ce o sticlă e pe jumătate plină, şi nu pe jumătate goală?

Adesea noi nu cunoaştem exact modul în care lumea este în realitate, ci mai curând fiecare dintre noi trăim într-o lume personală, aceea care corespunde propriei noastre viziuni şi înţelegeri. Optimistul va spune că sticla este pe jumătate plină, iar pesimistul că e pe jumătate goală. De aceea noi nu ştim dacă, în mod real, convingerile noastre sunt adevărate sau false, şi mai ales, nu ştim sau cel mai adesea nici nu ne gândim, dacă ele funcţionează eficient – dacă ne susţin şi dacă ne vor îmbogăţi viaţa, dacă vor face din noi oameni mai buni, dacă ne vor ajuta şi îi vor ajuta şi pe alţii.

O dată ce noi acceptăm că sticla este goală, de exemplu, nu mai suntem liberi să o privim ca fiind plină. De aceea este util să atragem atenţia că indiferent cât de mult credem noi înşine în concept, trebuie să fim deschişi mereu să acceptăm şi alte posibilităţi, să învăţăm continuu. Pentru a atinge succesul şi chiar perfecţiunea, în tot ceea ce facem, trebuie să începem cu un sistem de convingeri şi credinţe aducătoare de perfecţiune în viaţa noastră.

De-a lungul timpului au fost testate diferite concepţii mentale şi s-a dovedit că următoarele şapte convingeri au permis oamenilor să facă mai eficient ceea ce aveau de făcut, să acţioneze mai mult şi să obţină rezultate mai bune. Nu afirmăm nicidecum că acestea sunt singurele convingeri utile pentru a dobândi succesul, ele constituie însă o deschidere către o cale a cărei eficienţă a fost dovedită în cazul a mii şi mii de oameni.

1. Nimic nu este întâmplător, totul are un scop bine definit, a cărui utilitate, dacă suntem atenţi, va fi în final înţeleasă.

Cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, oricare ar fi situaţiile cu care viaţa ne confruntă, este acela de a ne decide să acceptăm senini ceea ce ni se petrece în viaţă şi să facem astfel încât lucrurile care ni „se întâmplă” să ne servească totuşi în cel mai bun mod posibil. Toţi oamenii de succes au o abilitate neegalată de a se focaliza asupra a ceea ce este posibil într-o situaţie, asupra rezultatelor pozitive care pot fi obţinute din acea problemă sau chiar dintr-un aparent eşec. Indiferent de cât de puternică ar fi pentru ei reacţia negativă a mediului, ei se gândesc totuşi întotdeauna în termenii posibilităţilor favorabile, ai ocaziilor nou create. Ei ştiu că totul „se întâmplă” nu întâmplător, ci dintr-un anumit motiv şi că, indiferent de aparenţe, aceasta le este cu siguranţă util. Convingerea lor este că orice adversitate sau blocaj conţine în sine însuşi sămânţa unui beneficiu echivalent sau chiar mai mare, în virtutea înţelepciunii populare, care ne învaţă că întotdeauna „tot răul este spre mai bine”.

Putem fi siguri că acei oameni care obţin mai mereu rezultate spectaculoase gândesc în acest mod. De aceea urmăriţi să gândiţi astfel şi în privinţa propriei dumneavoastră vieţi. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona în orice situaţie, fie ea cât de banală. Acest lucru este foarte clar. Să presupunem că am eşuat în obţinerea unui contract de muncă avantajos, pe care am cântat, unul pe care cu siguranţă că l-am fi meritat. Unii dintre noi s-ar putea simţi răniţi şi frustraţi. Am putea să stăm pasivi acasă, în pat, şi să fim descurajaţi sau chiar disperaţi sau am putea să ieşim şi să căutăm uitarea într-un bar. Sau am putea fi furioşi, i-am putea blama pe ceilalţi pentru că au fost nedrepţi cu noi sau am putea acuza societatea de atâta corupţie, favoritisme şi nedreptate.

Toate acestea ar putea să ne permită să eliberăm o anumită parte din tensiunea psihică negativă acumulată, dar nu să ne ajute în mod concret. Asemenea reacţii nu ne vor aduce mai aproape de scopul dorit. Dimpotrivă, este necesară o foarte bună disciplină şi o voinţă fermă pentru a fi capabili să ne redirecţionăm către acel ţel, să învăţăm cât – mai mult din aceste lecţii dureroase, să ne corectăm atitudinea şi să ne orientăm către noi posibilităţi. Acesta este singurul mod de a obţine un rezultat pozitiv din ceea ce pare să fie un rezultat negativ.

În această perspectivă, analizaţi-vă din nou convingerile dumneavoastră profunde. În general, vă aşteptaţi ca în viaţă lucrurile să vă meargă bine sau, dimpotrivă, rău? Vă aşteptaţi ca eforturile dumneavoastră să fie încununate de un succes strălucitor sau să nu conducă la nici un rezultat? Atunci când analizaţi o situaţie, observaţi potenţialităţile şi oportunităţile pe care vi le oferă sau, dimpotrivă, blocajele? Din păcate, foarte mulţi oameni au tendinţa să se focalizeze aproape exclusiv asupra părţilor negative ale lucrurilor. Încrederea în limitări creează oameni limitaţi. Cheia constă în a renunţa la aceste limitări, oricât de obişnuiţi am fi cu ele, şi în a spera întotdeauna că vom izbuti cu ajutorul unui nivel mai înalt de resurse, cu valenţe infinit mai cuprinzătoare.

Dacă veţi crede cu tărie în posibilitate, ea va deveni, de fapt, o potenţialitate pe care o veţi putea utiliza.

2. În nici o acţiune nu există eşec, ci numai rezultate.

Foarte mulţi oameni, atunci când încep o acţiune, acceptă din start un „însoţitor” nedorit: teama de eşec. Ne putem aminti cu siguranţă cu toţii de situaţii în care am dorit un anumit lucru, dar am obţinut un altul. Într-o astfel de situaţie ne putem simţi frustraţi gândind că am eşuat, dar putem să recurgem, de asemenea, şi la altă viziune, înlocuind pur şi simplu cuvântul „eşec” cu sinonimul său exorcizat de pesimism, „rezultat”.

Aceasta este ceea ce realizează, de altfel, întotdeauna oamenii de succes. Ei nu vor vedea niciodată în nimic un eşec, pentru că ei, pur şi simplu, nu cred în acesta. Toţi acei oameni care se bucură de un succes extraordinar în viaţă nu putem spune că sunt oameni care nu eşuează niciodată, dar calitatea care îi deosebeşte de ceilalţi este că atunci când urmăresc ceva şi nu obţin rezultatul dorit, ei afirmă interior că au fost puşi în faţa unei lecţii din care au avut ceva de învăţat. Ei vor folosi ceea ce au învăţat şi vor urmări realizarea scopului propus aplicând o nouă tactică, sau altfel spus vor recurge la acţiuni diferite care vor produce rezultate diferite. Gândiţi-vă, de altfel, care este beneficiul zilei de astăzi faţă de cea de ieri. Bineînţeles, experienţa.

În general, oamenii care se tem de eşec vor construi nenumărate reprezentări interioare despre ceea ce s-ar putea să nu meargă în viitor şi exact acest lucru este cel care îi opreşte să recurgă la acţiunea care le-ar putea aduce succesul.

Este posibil să vă temeţi de eşec, dar vă temeţi oare să învăţaţi? Cu siguranţă că nu, şi tocmai aceasta este ceea ce aveţi de făcut: să învăţaţi din fiecare experienţă umană, şi astfel veţi avea succes în tot ceea ce faceţi.

Oamenii care cred în eşec vor atrage aproape invariabil o existenţă mediocră.

„Îndoielile noastre sunt exact ca nişte trădători, care prin teama de a încerca, ne fac să pierdem binele pe care l-am fi putut câştiga” spunea William Shakespeare

Învingătorii, liderii, maeştrii – oameni cu o puternică forţă şi personalitate – ştiu cu toţii că atunci când încerci ceva şi nu obţii rezultatul pe care l-ai fi dorit, ceea ce trebuie activat este un simplu feedback, cu alte cuvinte este necesar să ne dezvoltăm puterea de a ne adapta într-un mod optim noilor condiţii exterioare create. Tot ceea ce avem de făcut este să utilizăm informaţia pe care mediul exterior ne-o dă prin toate situaţiile cu care ne confruntăm, pentru a face mai apoi distincţii şi demersuri mai rafinate, mai clare, cu privire la ceea ce ne este necesar pentru a genera rezultatele pe care le dorim. Buckminster Fuller scria odată, „tot ceea ce fiinţele umane au învăţat vreodată, a trebuit să fie învăţat drept consecinţă a experienţelor eronate şi a încercărilor dureroase. Oamenii învaţă doar din greşeli.” Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Reflectaţi câteva minute asupra celor mai mari cinci aşa numite „eşecuri” din viaţa dumneavoastră. Puneţi chiar acum cartea deoparte şi gândiţi-vă la ele. Ce aţi învăţat din aceste experienţe? Sunt şanse foarte mari ca acestea să fi fost lecţiile cele mai autentice pe care le-aţi învăţat sau le-aţi fi putut învăţa în viaţa dumneavoastră. Fuller obişnuia să compare capacitatea sau îndemânarea noastră de a naviga prin oceanul vieţii, cu aceea a cârmaciului unui vapor. Atunci când cârma vaporului este rotită într-un unghi sau într-altul, vasul însuşi are tendinţa de a se roti conform intenţiei cârmaciului. El trebuie să corecteze imediat rotaţia vasului atunci când apare o deviere de la direcţia originară, un întreg proces de acţiune şi reacţiune, ajustare şi corecţie fiind necesar pentru a păstra mereu direcţia dorită. Imaginaţi-vă aceasta mental – un cârmaci pe o mare liniştită, ghidându-şi uşor vasul către destinaţia sa, făcând faţă la miile de deviaţii inevitabile ale cursului, apoi ale vântului, etc. Este o imagine foarte plastică şi un model minunat pentru procesul unei vieţi pline de succes. Din păcate însă majoritatea dintre noi nu gândesc în acest mod. În cazul fiecărei erori, a fiecărei greşeli, există o tendinţă autodistructivă de a o adăuga la bagajul nostru emoţional. Este un eşec, căci ea ne va reflecta în mod negativ. De exemplu, mulţi oameni sunt supăraţi pe ei înşişi deoarece sunt supraponderali. Atitudinea lor în faţa acestui fapt nu îi va schimba totuşi cu nimic. În loc de aceasta, ei ar putea accepta faptul că au fost până acum încununaţi de succes în producerea unui rezultat numit „grăsime în exces”, pe care unii oameni, subponderali, chiar îl doresc, dar că acum vor produce un nou rezultat, numit „a fi suplu”. Vor genera acest nou rezultat realizând evident noi acţiuni. Oricât ar părea de paradoxal, acest mod de a gândi este mult mai util şi eficient.

Dacă nu ştiţi cu certitudine care acţiuni vă vor conduce la obţinerea acestui rezultat, luaţi-vă ca model o altă fiinţă care a reuşit deja în acest sens. Aflaţi care au fost acţiunile specifice pe care acea persoană le-a realizat, mental sau fizic, pentru a rămâne slab. Realizaţi acele acţiuni, păstrând permanent în minte modelul ales, şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atât timp cât veţi privi excesul dumneavoastră de greutate drept un eşec, aceasta vă va imobiliza. Totuşi, momentul în care vă veţi modifica în mod radical viziunea asupra acestui fapt, marchează deja un rezultat pe care l-aţi obţinut, şi o dată ce aţi reuşit să realizaţi această transformare acum, deşi deocamdată doar în plan mental, succesul vă este asigurat.

A crede în eşec este un mod de a ne otrăvi mintea. Atunci când noi înmagazinăm emoţii negative, acestea ne afectează atât fiziologia, cât şi procesul nostru de gândire şi starea noastră globală. Una dintre cele mai mari limitări pentru majoritatea oamenilor este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, cel care a lansat conceptul „gândirii posibile”, pune o întrebare foarte bună:

„Ce aţi avea de gând să faceţi dacă aţi şti că nu puteţi eşua?” Gândiţi-vă la aceasta. Lăsaţi din nou, pentru un minut, cartea şi reflectaţi. Cum veţi răspunde la această întrebare? Dacă v-aţi figurat un scop clar şi credeţi cu adevărat în ceea ce vă propuneţi, nu puteţi eşua. În orice situaţie dificilă vă veţi putea orienta către un nou set de acţiuni şi veţi genera astfel rezultate dorite. Nu ar fi mai bine să urmăriţi aceasta mereu? Nu este aceasta oare singura modalitate de a ne dezvolta armonios? Aşadar începeţi chiar de acum să realizaţi că nu există un lucru numit eşec. Există doar rezultate. Şi noi suntem întotdeauna cei care producem rezultatele. Dacă acestea nu sunt cele pe care le doriţi, vă puteţi modifica acţiunile şi veţi genera în mod sigur noi rezultate. Eliminaţi cuvântul „eşec” din limbajul şi din mintea dumneavoastră; înlocuiţi-l cu cuvântul „rezultat” şi urmăriţi să învăţaţi din fiecare experienţă.

3. Forţa noastră consta în forţa colaborării cu ceilalţi.

Persoanele de excepţie, altfel spus, acei oameni capabili să genereze rezultate uimitoare, au aproape întotdeauna un remarcabil simţ de respect şi apreciere pentru ceilalţi oameni. Ei au un dezvoltat simţ de echipă, un sentiment al scopului comun şi al unităţii. Intuim cu toţii că nu pot exista succese de durată fără o puternică raportare la oameni, calea reuşitei fiind aceea de a forma o echipă de succes care să lucreze împreună. Companiile de succes au fost întotdeauna doar cele care au tratat oamenii cu respect şi demnitate, care şi-au tratat angajaţii ca parteneri, şi nu ca pe nişte instrumente.

Chiar şi în această direcţie, trebuie să rămânem permanent alerţi, să ne reajustăm comportamentul, întocmai cum cârmaciul ajustează drumul vasului său. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a face cu adevărat aceasta, nu este deloc acelaşi lucru. Cei care sunt încununaţi de succes sunt cei care îi implică şi pe ceilalţi în munca lor, spunând adesea altora „Cum putem face aceasta în cel mai bun mod?”, „Cum putem realiza aceasta?”, „Cum putem obţine rezultate mai bune?”. Ei ştiu că unui singur om, oricât de strălucitor ar fi, îi va fi foarte dificil să câştige în lupta cu talentul unei echipe eficiente.

4.  Munca este o joacă.

Cunoaşteţi vreo persoană care a avut succes făcând ceea ce îi producea repulsie sau ceva faţă de care simţea ură? Este foarte puţin probabil. Una dintre cheile succesului este de a realiza o asociere armonioasă între ceea ce faceţi şi ceea ce iubiţi. Pablo Picasso afirma, „Atunci când lucrez, mă relaxez; a nu face nimic sau a-mi lăsa viziunile să se deruleze la nesfârşit mă oboseşte.”

Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a descoperi munca potrivită care ne înviorează şi ne incită. Putem, de asemenea, să aducem în munca noastră multe dintre aspectele prezente în jocurile şi bucuriile noastre. Mark Twain spunea: „Secretul succesului este de a face din vocaţia ta, vacanţa ta.” Aceasta este ceea ce oamenii de succes par să facă.

Există oameni pentru care munca a devenit asemănătoare unei obsesii nesănătoase. Ei nu par să găsească vreo plăcere în a munci şi adesea ating acel punct în care ar face orice altceva decât ceea ce fac.

Cercetările psihologilor americani au evidenţiat lucruri surprinzătoare cu privire la acele persoane care lucrează întotdeauna cu pasiune. Există oameni care par să fie total fascinaţi şi focalizaţi asupra muncii lor, deoarece, ei pur şi simplu, o iubesc. Ea îi transformă, îi incită, îi transpune, îi potenţează, îmbogăţindu-le viaţa. Aceste persoane au tendinţa să arate la muncă aşa cum majoritatea dintre noi arătăm atunci când ne jucăm, atunci când ne destindem. Ei privesc ceea ce fac ca pe un mod de a se expansiona, de a învăţa lucruri noi, de a trăi noi aventuri.

Bineînţeles că unele slujbe favorizează mai mult acest lucru decât altele. Cheia este de a-ţi construi drumul către aceste slujbe. Una dintre porţile acestei spirale ascendente a reuşitei sociale şi chiar a fericirii este chiar aici. Dacă vom putea descoperi modalităţi cât mai creative de a ne realiza munca, aceasta ne va ajuta să ne deplasăm chiar către o muncă mai bună. Dacă, în schimb, vom decide că munca este o simplă roboteală, care ne va aduce doar nişte bani, nimic nu se va transforma niciodată în aceasta direcţie.

Ani vorbit înainte despre natura sinergetică a sistemului de convingeri coerente, despre modul în care convingerile noastre pozitive ne susţin credinţele pozitive. Felul în care abordăm munca este un alt exemplu. De fapt, nu există slujbe limitatoare, există doar oameni care şi-au pierdut sensul posibilităţilor, oameni care au decis să nu îşi asume responsabilitatea, oameni care au decis să se lase pradă eşecului. Aceasta nu înseamnă să orientaţi lumea doar în jurul muncii dumneavoastră, ci să urmăriţi să vă îmbogăţiţi munca şi pe dumneavoastră înşivă, acordând aceeaşi curiozitate şi vitalitate plină de fericire pe care o acordaţi momentelor de destindere.

5. Nu există nici un succes statornic, fără o dăruire plenară.

Dacă există o singură credinţă pe care să o considerăm inseparabilă de succes, atunci aceasta este dăruirea; căci nu există nici un mare succes fără o mare dăruire. Dacă veţi analiza oamenii de succes din orice domeniu, veţi vedea că ei nu sunt în mod necesar cei mai buni, cei mai strălucitori sau geniali, cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi vedea că ei sunt, în schimb, cei care au cea mai mare implicare şi dăruire în ceea ce fac. Marea balerină rusă Anna Pavlova spunea odată „A urma fără oprire un singur ţel: acesta este secretul succesului.” Este un alt mod de a exprima acea atitudine care conduce către succes – cunoaşteţi rezultatele, modelele de gândire care operează eficient, acţionaţi şi continuaţi să vă reformulaţi principiile şi atitudinile. Redefiniţi-le până veţi obţine ceea ce doriţi. Aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar şi acelea în care abilităţile naturale păreau să aibă cel mai puternic impact. O abordare plină de dăruire este o importantă componentă a succesului în orice domeniu. Oamenii de succes îşi doresc succesul oricât ar însemna aceasta, oricâtă muncă, oricâtă credinţă. Acest oricât de mult, mai mult decât orice, este ceea ce îi separă de restul.

6. Indiferent ce se petrece, asumaţi-vă responsabilitatea.

Un alt atribut pe care marii lideri şi oamenii de succes îl au în comun este acela că ei operează conform convingerii că în ultimă instanţă, ei sunt cei care îşi creează propria lor lume. Auziţi mereu şi mereu cuvintele „Eu sunt responsabil; mă voi îngriji eu de aceasta”.

Nu este o coincidenţă faptul că auziţi acelaşi punct de vedere exprimat din nou şi din nou. Oamenii de succes au tendinţa să creadă că rezultatul, indiferent dacă este bun sau rău, este creat de ei. Chiar dacă ei nu generează aceasta prin acţiunile lor fizice, o fac totuşi prin fermitatea şi forţa gândurilor. lor. Noi suntem cei care ne atragem experienţele în viaţă – indiferent că facem aceasta prin comportament sau prin gândire. Avem întotdeauna exact ceea ce merităm, şi tocmai de aceea noi putem învăţa din tot.

Dacă nu sunteţi convins că sunteţi cel care îşi creează propria sa lume, indiferent că aceasta va însemna pentru dumneavoastră succes sau eşec, atunci veţi fi mereu la discreţia circumstanţelor. Gândiţi-vă ce lăsaţi să se petreacă cu dumneavoastră. Sunteţi doar un obiect purtat de soartă sau un subiect ce este autorul propriului destin? De ce am mai exista aici şi ce sens ar mai avea viaţa, dacă am fi doar produsul unor forţe exterioare aleatoare?

Gradul de asumare a diferitelor responsabilităţi este cel mai bun instrument de măsură a puterii şi maturităţii unei persoane. Este, de asemenea, o dovadă a existenţei unei convingeri ferme, pline de forţă, care susţine anumite credinţe, un exemplu al capacităţii sinergetice a unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă sunteţi convins că în final veţi obţine rezultatele dorite, nu aveţi nimic de pierdut, ci totul de câştigat, asumându-vă responsabilitatea. Dacă veţi avea un control deplin asupra proceselor şi circumstanţelor, veţi fi cu siguranţă încununat de succes.

Mulţi dintre noi am trecut, cu siguranţă, prin experienţa de a încerca să exprimăm o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Urmărim să spunem cuiva că îl iubim sau să înţelegem o problemă cu care se confruntă. Şi în loc de a obţine acest rezultat pozitiv, suntem înţeleşi greşit, şi atunci celălalt se supără şi devine ostil. Adesea, tendinţa noastră este de a ne supăra la rândul nostru, de a-l învinui pe celălalt, de a-l considera nerecunoscător sau responsabil pentru răul generat. Aceasta este cea mai uşoară şi banală modalitate de a acţiona, nu însă şi cea mai înţeleaptă. De fapt, modul nostru de a-i comunica celuilalt sentimentele noastre a fost probabil foarte sărăcăcios. Putem să generăm totuşi chiar şi în această fază rezultatul dorit al comunicării, reamintindu-ne scopul iniţial şi urmărind să îl realizăm ajustându-ne comportamentul. Depinde de noi să ne modificăm comportamentul, tonul vocii, expresia  feţei ş.a.m.d.. Modul de a comunica este oglindit de răspunsul pe care îl primim. Schimbându-vă atitudinile şi acţiunile, vă puteţi schimba modul de a comunica. Retrăgându-vă însă responsabilitatea, anulaţi în acelaşi timp şi puterea de a modifica rezultatul pe care doriţi să îl generaţi.

7. Nu este necesar să înţelegeţi totul pentru a fi capabil să utilizaţi totul.

Mulţi oameni de succes nu consideră că ei trebuie să ştie absolut totul despre ceva pentru a-l putea utiliza. Ei ştiu cum să utilizeze – ceea ce este esenţial, fără a simţi necesitatea de a fi implicaţi în cel mai mic detaliu al acelui lucru. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu îl poate crea pentru noi, şi oamenii de succes se dovedesc în mod invariabil a fi avari cu timpul. Ei extrag esenţa din flecare situaţie, dobândesc ceea ce au nevoie şi nu se preocupă de restul. Bineînţeles, dacă sunt intrigaţi de ceva, dacă doresc să ştie modul în care un calculator funcţionează sau cum este fabricat un produs, ei îşi găsesc întotdeauna timpul de a învăţa. Dar ei ştiu întotdeauna să facă distincţia între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu.

Cu siguranţă că dacă vi se va cere acum să explicaţi modul în care funcţionează reţeaua electrică a oraşului, veţi oferi răspunsuri nu foarte exacte. Dar veţi fi, în schimb, foarte fericit să apăsaţi pe butonul comutatorului şi să aprindeţi lumina. Oamenii de succes fac cu foarte multă uşurinţă distincţie între ceea ce este necesar pentru ei să ştie şi ceea ce nu. Pentru a putea utiliza efectiv informaţiile prezentate în această carte şi pentru a le putea transpune în practică, va trebui să descoperiţi că există un echilibru între utilitate şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind provenienţa unei plante, detaliile biologice, sau puteţi învăţa să-i culegeţi fructul. Oamenii de succes nu sunt în mod necesar cei care cunosc cea mai mare cantitate de informaţie, ci cei care pot pune în practică cunoaşterea pe care o au.

Aceste convingeri cheie expuse aici au tăcut minuni pentru alţii şi pot face şi pentru noi, dacă le vom aborda cu multă încredere şi dăruire. Aţi putea fi tentat să vă întrebaţi: Ce se întâmplă dacă avem convingeri care nu ne susţin? Ce se întâmplă dacă convingerile noastre sunt negative, şi nu pozitive? Cum ni le modificăm? Ei bine, deja aţi realizat primul pas: sunteţi conştient de propriile convingeri. Ştiţi ceea ce doriţi. Al doilea pas este acţiunea, învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile proprii. Mai departe vom începe să parcurgem împreună acele strategii care vă vor conduce către performanţă. Să nu uităm că orice cunoştinţe au valoare doar în măsura în care sunt utilizate. De aceea se spune că, de altfel, comorile aparţin celor care le utilizează, nu celor care le păstrează. Acţionaţi in mod efectiv, ajustându-vă comportamentul până când veţi obţine rezultatele dorite. Am învăţat deja că drumul către perfecţiune trece prin modelare.

Am învăţat astfel despre natura convingerilor, despre eficacitatea cu care anumite convingeri ne deschid uşile către perfecţiune. In episodul 2 vom prezenta aspecte legate de „Psihologia succesului”.

C. Despre centrii de for?? (chakra)  

„Am s? încerc s? v? fac s? în?elege?i ce se petrece, dar aceasta este atât de complex ?i de sublim încât cuvintele sunt insuficiente. Insist deci s? v? scufunda?i voi în?iv? în oceanul de extaz al unei asemenea experien?e, c?ci nu exist? alt? modalitate de a-i sonda profunzimile. Oricât de agere ar fi mintea ?i intelectul, nu pot totu?i s? rivalizeze cu fulger?toarea str?lucire a Prezen?ei Absolute. Dac? ceea ce contempl? sufletul este imposibil de descris, c?ile care duc pân? la aceast? stare pot f?r? îndoial? s? fie definite prin cuvinte. Chiar dac? ?elul este unic, modalit??ile de a-l atinge sunt diferite. Din toate timpurile, marii în?elep?i (rishi-i) au enumerat cel pu?in cinci moduri prin care fiin?a uman? poate ajunge la Supremul Absolut. rishi spun, de exemplu, c? omul înainteaz? adesea prin s?rituri neîndemânatice, ca broasca. Alteori el merge cu repeziciunea unei reptile urcând o pant?. Astfel el ac?ioneaz? prin alunec?ri bru?te. Dar mai exist? ?i alte moduri. Adesea fiecare pulsa?ie a inimii, fiecare celul? a corpului fream?t? cu încetineal?, iar ritmul regulat dup? care se trezesc energiile este lent ?i ineluctabil ca mersul unei colonii de furnici de la un loc de aprovizionare la altul. Al patrulea mod este al p?s?rilor. ?ti?i voi oare cum zboar? p?s?rile de la un arbore la altul, ducându-se ?i venind prin aer aparent f?r? nici un scop? Cu toate acestea, ele sfâr?esc prin a se duce s? se a?eze pe un arbore mai îndep?rtat pe care ele îl urm?riser? de fapt tot timpul. În acest fel stau lucrurile ?i cu energiile fiin?ei umane, atunci când ele au fost suficient stimulate printr-o constant? abnega?ie sau d?ruire. Astfel, ele se înal?? pentru a ajunge s?-?i g?seasc? odihna lâng? Cel Suprem. Fiecare p?rticic? din voi în?iv? î?i ia atunci avântul pe aripile luminii care str?punge orice obscuritate. Sufletul poate s? r?t?ceasc? mai întâi f?r? nici un scop, dar dac? persevera?i în a medita intens ?i a v? ruga, aceste aripi v? vor duce pân? la Împ?r??ia Unit??ii Perfecte.
Al cincilea mod este în întregime diferit de celelalte. Rishi-i l-au numit calea maimu?elor. Se întâmpl? adeseori s? vedem ni?te maimu?e stând la fel de nemi?cate ca ?i pietrele ?i, deodat?, ele încep s? ?op?ie ?i s? sar? f?r? s? se mai opreasc? pân? când nu ?i-au atins punctul de destina?ie: gr?dina cu banane. Tot a?a stau lucrurile ?i cu evolu?ia voastr? spiritual?. Zi de zi voi r?mâne?i nemi?ca?i, meditând profund, în aparen?? nu se întâmpl? nimic nou. Continua?i neobosi?i s? v? gândi?i la Divin cu toat? energia inimii voastre, a corpului vostru, a sufletului ?i a spiritului vostru. Veghea?i deci ca nici cea mai neînsemnat? p?rticic? din voi în?iv? s? nu r?mân? inert?; concentra?i-v? cu o extrem? ardoare pân? când, la cap?tul a doi sau trei ani, sufletul vostru s?rind dintr-o dat? de la un plan la altul, zburând pe deasupra celor mai abrub?i mun?i, va ajunge s? se scufunde în advaita – unirea perfect? cu Con?tiin?a Infinit?. Al?turi de modurile infinite prin care un suflet poate s? se înal?e pân? la Realizarea Suprem?, trebuie s? se ia în considera?ie diferitele planuri de con?tiin?? pe care sufletul trebuie s? le traverseze. Indiferent cine ar fi acea fiin?? care mediteaz?, fie c? este vorba de un Buddha, fie despre un om cât se poate de obi?nuit, medita?ia sa intens? îl va conduce prin ?ase v?i succesive, corespunzând celor ?ase centri de for??, sau cum s-ar spune prin ?ase planuri diferite de con?tiin?? pân? la al ?aptelea, Sahashrara, considerat ca ultima etap?. Iat? deci c?, chiar dac? omul progreseaz? prin s?rituri tot a?a de încete ca acelea ale broa?tei, sau fie c? el zboar? u?or ca o pas?re, va trebui ca el s? contemple cele ?ase v?i. Experien?a dobândit? în fiecare vale sau la nivelul fiec?rei chakra de omul obi?nuit sau de Buddha, este în mod identic aceea?i pentru amândoi, indiferent de ritmul pe care îl are fiin?a în drumul s?u spiritual. Este deci bine s? ?ti?i c? ?i eu, chiar dac? m? admira?i acum, ac?ionam exact la fel ca ?i voi ?i r?mâneam în întregime lini?tit dup? cum m? înv??ase guru-l meu. Apoi îmi purificam gândurile ?i sentimentele de orice ata?ament fa?? de lucrurile umane. Dup? aceea, prin spiritul meu, prin inima mea, prin sufletul meu, prin fiecare celul? a corpului meu aspiram frenetic dup? Prezen?a Divin? Suprem?. Eu ?tiam la fel de bine c? nimic nu m? separ? de El. El era în Mine. Astfel eu dinamizam intens fiecare p?rticic? din mine însumi ca s? aduc? la lumin? Sinele Suprem ascuns. Astfel eu rosteam: „Ie?i, o, tu, sabie a nemuririi, din acest corp care este teaca ta.” Astfel m-am rugat eu neobosit zile, s?pt?mâni ?i luni de-a rândul.

D. Trezirea lui Kundalini ?i ascensiunea sa se realizeaz? din chakra în chakra

Muladhara chakra
În sfâr?it, energia mea s-a pus în mi?care ?i s-a avântat pe deasupra ??rmului acestei lumi, în apele primei v?i dintre cele ?ase. O lumin? care îmi era complet necunoscut?, asem?n?toare cu aceea a unui soare, umplea din acel moment tot ceea ce vedeam. Toate lucrurile p?mântului, asupra c?rora se opreau ochii mei, erau acoperite sau îmbr?cate de frumuse?e. Pretutindeni unde priveam, gra?ia ?i spiritualitatea ?â?neau din materie ca ni?te tigri ce sar din ascunz?tori întunecate. Eu am în?eles atunci c? sunt în l?ca?ul sim?urilor. Vederea atâtor minun??ii m-a umplut de o poft? nem?surat?, teribil?. „Posed?!” aproape c? îmi strigau ele; eu am fost atunci cuprins de o dorin?? irezistibil? de a apuca, a ascunde, a strânge în mine întreaga frumuse?e acumulat? în jurul meu. Dar în acela?i timp un alt strig?t s-a în?l?at în mine: „Opre?te-te, p?ze?te-te de sinistra tenta?ie a acestei v?i!” Atunci, reînsufle?indu-mi ardoarea, m-am scufundat ?i mai profund în medita?ie, dorind s? dep??esc aceast? vale, s? m? ridic deasupra ei. M-am rugat deci cu înfl?c?rare pentru a fi eliberat de tenta?iile acestei v?i. La cap?tul a câteva luni de zile, rugile mele au fost auzite. Lumea sim?urilor nu m? mai tenta deloc. Astfel, încetul cu încetul, prima vale aluneca în afara con?tiin?ei, întocmai ca scheletul unei victime pe care îl las? s? cad? ghearele vulturului.

Swadhishtana chakra
Astfel, eu am intrat în a doua vale. Aici nu mai eram deloc asediat de obsedanta frumuse?e material? a ceea ce vedeam. Lumina, ca ?i energia care înv?luia lumea aici era mai rafinat?, mai subtil? ?i mai calm?. Forme frumoase, dar neterminate, culori ?i sunete armonioase dominau orele petrecute în aceast? lume. Trebuie s? m?rturisesc c? m? sim?eam fericit ?i aveam de gând s? m? opresc definitiv din medita?ie pentru a r?mâne aici. Da, trebuie s? m?rturisesc, c? aici, în acele momente, am avut tenta?ia de a crea via?a; aici am ascultat pregnant chemarea sexului, c?ci în sublima lume a celei de-a doua v?i sexualitatea îmbrac? o aparen?? stranie, de beatitudine ?i de putere. Dar oricât de mare ar fi aceast? putere de seduc?ie, sufletul trebuie s? reziste pân? la cap?t ?i aici. De aceea m-am str?duit s? m? eliberez de obsedanta atrac?ie a sexualit??ii. Pe altarul abnega?iei, al c?ut?rii neobosite a Absolutului, am aprins fl?c?rile devo?iunii. Focul ilumin?rii ardea încet la început, când m? aflam înc? pe cel de-al doilea plan. Apoi, în mod gradat, el s-a f?cut mai str?lucitor. Câteva zile mai târziu, fl?c?rile sale au ?â?nit ca ni?te s?bii de lumin?. Sub mu?c?tura arz?toare a fl?c?rilor, cea de-a doua vale s-a pr?bu?it în cenu??. Dup? aceea, de atunci, ea ?i tenta?iile ei nu m-au mai tulburat niciodat?.

Manipura chakra
Astfel am atins cea de a treia vale. Aici am constatat c? impresia sau senza?ia de putere ascuns?, resim?it? în cea de a doua vale, se m?rea ?i cre?tea însutit. Aici m? sim?eam capabil s? cuprind Soarele între cele dou? palme ale mele ?i s?-l transform în praf incandescent, pe care s?-l presar în podul palmei. Dar ?i acest instinct sau foame de putere trebuie de asemenea s? fie dominat. Aceasta nu este decât o încercare de verificare a caracterului, a înclina?iei c?tre putere. De îndat? ce mi-am dat seama de pericol mi-am intensificat medita?iile extrem de mult, c?ci era absolut necesar ca medita?ia s? dep??easc? în putere for?a advers?. Astfel, m-am rugat, ah, cât de mult m-am rugat, pentru a fi eliberat de instinctul de dominare. Cu toate acestea, asem?n?toare cu din?ii unei vipere, tenta?ia r?mânea înfipt? în mine. Îns? sufletul meu nu vroia s? se supun? în fa?a ei. Pe aripile medita?iei, încetul cu încetul, m-am ridicat neînfrânt, foarte sus, mereu mai sus, pân? când, la în?l?imea la care m? aflam, ea nu mai avea nici o putere asupra mea. În acel moment, teribila viper? a deschis gura ?i s-a desprins din trupul meu.

Anahata chakra
Precum elefantul care r?stoarn? o barier?, eu am p?truns în a patra vale a lui hridaya jyoti, sau în Lumina Inimii Supremului. Acolo se putea spune c? inima mea a devenit un foc imens pe care Inima Sa (a Supremului Absolut) îl aprindea. Lumina m? inunda ?i d?dea pe dinafar? din suflet, sc?ldând într-un alt fel orice lucru. Pietrele, ca ?i stelele, tot ceea ce exista sau tr?ia, cântau într-o aceea?i beatitudine ritmul inefabilului. În aceast? a patra vale m-am sim?it aproape complet la ad?post de sl?biciunea omeneasc?. Cu toate c? eram întocmai ca un caliciu de lumin?, m? temeam înc? de tenta?ie. Aceast? impresie mi-a servit drept avertisment s? nu mai întârzii în aceast? vale. A urmat o lung? perioad? de post ?i medita?ie.

Vishuddha chakra
De data aceasta, din fericire, nu am mai avut prea mult timp de a?teptat. Lumina inimii mele s-a l?rgit, dilatându-se la nesfâr?it, proiectându-se în jurul ei ca un fel de re?ea de sori, m?rindu-se mereu. Surprins la culme, mi-am dat seama c? atinsesem valea urm?toare, acum fiind în regatul expresiei. Gândurile mele, sentimentele, fiecare pulsa?ie ?i fiecare celul? a fiin?ei mele era ca o vâltoare de lumin?. Din gâtul ?i de pe buzele mele se scurgeau cuvinte de uimire ?i de binecuvântare. Acum îl prosl?veam pe Dumnezeu f?r? încetare, c?ci nu mai puteam vorbi decât despre El. Dac? cineva îmi vorbea despre pl?ceri sau despre posesiuni, cuvintele sale m? loveau ca ni?te vergi. Ajunsesem la un asemenea grad de deta?are, încât atunci când cineva vroia s? m? consulte asupra treburilor familiale, fugeam ?i m? duceam s? m? ascund în p?durea Panchavati.
P?rin?ii ?i prietenii, care pretindeau c? au asupra mea unele drepturi, îmi creau senza?ia unui pu? adânc al c?rui vid m? atr?gea în regiunile sau planurile inferioare ?i atunci aproape c? sim?eam c? m? în?bu? în subteranele întunecate. Simpla apropiere a acestor oameni îmi d?dea senza?ia c? m? înec ?i nu-mi mai reg?seam pacea decât p?r?sindu-i. Cu alte cuvinte, cea de a cincea vale nu era locul toleran?ei ?i iubirii fa?? de to?i. Prin urmare, trebuia s? m? ridic ?i mai sus. Iat? de ce m-am absorbit într-o medita?ie cu mult mai sever? ?i mai profund?. „Sau Îl voi vedea pe Dumnezeu sau îmi voi pune cap?t vie?ii”, îmi spuneam eu.

Ajna chakra
În sfâr?it, într-o zi, deodat?, am z?rit ceva în fa?a mea. Aproape într-o clip? dup? aceea am f?cut saltul… ?i iat?-m? ajuns în cea de-a ?asea vale care este valea lui turiya, vidul absolut: Aici m? g?seam aproape de Cel Mult Iubit. Puteam s?-L v?d ?i s?-L simt. Numai un u?or voal transparent îmi mai separa înc? sufletul de Sine.

Sahashrara
Din cea de-a ?asea vale se trece cu u?urin?? în planul ultim, cel mai înalt. Aici totul este redus la idei plutind ca ni?te umbre în t?cere. Singur? no?iunea mult sl?bit? a eului meu se afirma cu întreruperi de o posomorât? monotonie. Sufletul meu devenise realitate pur?. Orice dualism al subiectului ?i al obiectului disp?ruse. Sinele meu nu mai cuno?tea limite. Totul nu era decât bucurie infinit?. M? aflam dincolo de limbaj, dincolo de experien?a exprimabil?, dincolo de gândire. Iar a numi aceast? stare Libertate ar fi însemnat s?-i mic?orez foarte mult sensul.
Acolo, nici un gând nu apare, nici m?car vibra?iile vreunui gând uman. Singur sufletul care s-a înv?luit în t?cere poate ridica voalul care-l separ? înc? de Dumnezeu. Acolo se poate ajunge la Pura Existen?? – Pura Con?tiin?? – Pura Beatitudine, Lumina Sinelui.

SECRETUL TRANSFORMARII – ARTA DE A SPUNE „NU” ATUNCI CAND TREBUIE

A spune “nu” înseamnă, de fapt, a rosti un “nu” ferm faţă de somnolenţă şi inerţie, faţă de aşteptări inutile, de iluzii şi opinii răuvoitoare, de condiţionări negative, judecăţi pripite, critici prosteşti sau stări de vinovăţie fantasmagorică, îngrijorare, teamă, suspiciune, gelozie, răspunsuri mecanice – într-un cuvânt, înseamnă a ne opune cu curaj la tot ceea ce mai este rău în noi înşine.


Observăm deci că uneori “nu” înseamnă în realitate “da”; pentru că a spune “nu”, nu presupune neapărat o atitudine negativistă, de respingere, de crispare, de non-acceptare. În anumite condiţii, atunci când suntem inspiraţi de inteligenţă şi de bunul simţ lăuntric, acest cuvânt reprezintă de fapt o acceptare, o deschidere ori altfel spus, o poartă tainică prin care noi putem pătrunde într-o realitate superioară, respingând o evidentă iluzie inferioară. Înseamnă a avea curajul de a ne desprinde de limitări îndeobşte acceptate şi a ne lua zborul spre înălţimile perfecţiunii şi armoniei profunde.

Uneori ajungem să spunem “da” atunci când de fapt am dori să spunem cu hotărâre “nu”: din slăbiciune, teamă, politeţe sau pur şi simplu în virtutea unui penibil mecanicism de care nu am reuşit inca să scăpăm. În acest caz, ar trebui să învăţăm să folosim timpul pierdut pentru a putea măcar ulterior să spunem cu prima ocazie un “nu” hotărât. Mai devreme sau mai târziu oricum va trebui să facem aceasta, dar atunci nu trebuie să ne mire că vom sfârşi prin a deveni înăcriţi, plini de resentimente şi că ne vom lăsa în mod inutil să fim mai departe apatici şi la fel de mecanici ca nişte roboţi.

Capacitatea de a ne opune în anumite situaţii nu reprezintă o atitudine negativistă prin ea însăşi. Atunci când respingem cu hotărâre o situaţie, o stare sau o emoţie rea, când nu mai acceptăm deloc să întreţinem gânduri şi atitudini negative, “nu” capătă de fapt o conotaţie pozitivă. Aparent paradoxal, dar în fond cât se poate de firesc, spunând cu fermitate “nu” atunci când trebuie, vom constata la scurt timp după aceea că în noi se va trezi şi se va amplifica pe zi ce trece iubirea, compasiunea, toleranţa, umorul, puterea de a-i ierta pe ceilalţi şi chiar pe noi înşine.

În aceste cazuri, un efort de voinţă, bazat pe o sugestie pozitivă ne va permite să spunem cu fermitate: “Nu, nu voi mai cădea iar în vechile mele deprinderi, nu voi mai relua niciodată acest prost obicei!”, iar aceasta poate fi salvator.

A spune “nu” poate însemna cel mai pozitiv act din viaţa noastră, dar uneori şi cel mai dificil.

Uneori înţelegem că începem să trăim cu adevărat abia după ce învăţăm să spunem cu hotărâre “nu”. Adeseori această atitudine francă şi simplă ne poate scuti de mulţi ani de suferinţe şi mizerii care altfel sunt acceptate cu resemnare.

Multe cărţi s-au referit la semnificaţia cuvântului “nu”. A învăţa însă practic să spui “nu” cu fermitate, exact atunci când trebuie, este uneori o adevărată artă. Această lecţie nu poate fi învăţată decât pe cont propriu. Trebuie pentru început să te hotărâşti să o faci, dar după aceea trebuie să şi reuşeşti. Odată ajunşi aici, mulţi dintre noi ne putem întreba: cum putem oare învăţa aceasta? Înainte de toate noi învăţăm să spunem “nu” ascultându-ne adeseori inima care ne va dezvălui multe raţiuni tainice pe care mintea noastră nu le cunoaşte. “Inima” noastră, adică sufletul face să se manifeste în noi intuiţia spirituală şi tocmai de aceea ea nu are nevoie de doctorate sau de titluri pretenţioase. Ea pur şi simplu “ştie” şi la momentul potrivit ne inspiră prompt. Noi trebuie doar să dorim să pătrundem dincolo de aparenţe şi atunci vom constata cu bucurie că “putem vedea”.

Chiar dacă a spune “nu” este cel mai simplu lucru din lume, mulţi reiau procesul de câteva ori până când reuşesc să înveţe această lecţie.

Vom constata că a spune “nu” ne poate transforma radical viaţa, transfigurând-o şi ajutându-ne să o percepem sublimă şi frumoasă. Într-un asemenea moment noi avem posibilitatea să alegem dacă rămânem liberi sau dacă după un anumit timp ne întoarcem din nou la starea de somnolenţă.

Întotdeauna noi avem de ales, iar opţiunea cea mai bună şi în acelaşi timp cea mai simplă este să-ţi asculţi cu atenţie glasul inimii şi să acţionezi cu bun simţ şi cu înţelepciune. Atunci vom descoperi uimiţi că toate terapiile şi toate cărţile de înţelepciune conţin de fapt acest îndemn: Învaţă să spui “nu”!

Astfel realizăm că tot ceea ce facem trebuie să facem în deplină libertate. Putem, de asemenea, hotărî datorită acestei libertăţi, să nu facem nimic, să mâncăm atunci când ne este foame, să bem atunci când ne este sete, să dormim atunci când ne este somn, să iubim atunci când ne îndrăgostim şi să spunem cu fermitate “nu” atunci când simţim nevoia să spunem “nu”.

Depinde numai de tine ceea ce esti sau ceea ce faci. Ceea ce este esenţial este că nu trebuie niciodată să uiţi că întotdeauna a depins şi va depinde numai de tine, fiindcă atunci când cu adevărat ceri, Dumnezeu totdeauna îţi dă, însă atunci când nu faci aceasta tu iti atragi numai ceea ce meriţi.

PENTRU FIECARE EXISTA …O PRIMA OARA

Erau mulți în grup care practicau yoga, dar erau și noi veniți și chiar din străinătate. Eram curios dacă or să dea curs acestei propuneri. Pe drumul de venire, unii cu care vorbisem păreau foarte interesați mai mult să vadă acești munți, să urce, la Sfinx, pe Vf. Om. Și totuși, în sinea mea, doream ca această excursie să fie o extensie a ceea ce fusese atât de profund, de tăcut dar totodată înălțător trăit în acea tabără – retragere de 7 zile – în meditație. Începusem pe 15 august, de Sf. Maria. În vremurile vechi, de Sf. Maria oamenii urcau pe munte și invocau binecuvântarea ei. Iar acum chiar urcam pe munte. Da ! Îmi devenise din ce în ce mai clar că programul spiritual trebuia propus și continuat .. așa că … trezirea la ora 6.30 și apoi programul de hatha-yoga, meditația de revelare a Inimii Spirituale, conferințe, meditații în natură, etc. Și, trebuie să recunosc că, în a treia zi am simțit că erau pregătiți să primească provocarea: propunerea de a medita în peștera mică, în perfect întuneric, pe parcursul mai multor ore, în grupuri de câte 10, fiecare grupă intrând cu câte un instructor. Intuisem corect: aproape toți s-au înscris pentru meditația în peșteră. M-am bucurat în sinea mea, pentru că știam de acum, că unii dintre participanți urmau, sub o formă sau alta, să-și depășească propriile limitări. Chiar și în ceea ce privește unele frici legate de întuneric, de moarte, etc. Și ceea ce era cel mai important aspect, era că urmau să pătrundă într-un spațiu care le oferea experiența unei deprivări senzoriale aproape complete, care i-ar fi putut ajuta mult în meditații.

Îmi reveneau deja în minte momentele de acum 10 ani. Era prima oară… când mă retrăgeam pentru o perioadă de meditație, într-o peșteră. Vroiam să rămân doar 2-3 zile, dar experiențele spirituale pe care le-am trăit atunci, m-au făcut să rămân ….o săptămână… Da, pentru toți există o … prima oară. Și pentru toate există un început.

Nu era chiar foarte ușor nici să ajungi în gura peșterii mici. Nu se prea vorbește despre ea. Doar unii călugări mai bătrâni de la Schit știu că acolo, în peștera mică, în vechime, unii monahi se retrăgeau pentru rugăciune. De altfel, ea este și acum necunoscută multora. De jos nu o poți vedea și nici nu ai bănui că în munte, lângă Peștera mare ar mai putea fi vreuna.

Cărarea destul de îngustă, șerpuiește abrupt spre peretele muntelui și deodată îți apare în față pragul înalt ce îți deschide vederea ei. …Ce dor mi-a fost de acest loc! Ca și atunci, prima dată, ca și în alte dăți, ating din nou cu mâinile și sărut această piatră a muntelui înnegrită pe alocuri de fum. Mă închin în fața crucii vechi de lemn, din care parcă mai emană esența de tămâie a rugăciunilor, și mă rog să ne ajute Dumnezeu, și să-i ia în paza sa pe toți cei care se vor ruga și vor medita în peșteră.

Ma uit cu drag la tot ce revăd…la piatra din mijloc pe care atunci am folosit-o ca scaun, ca masă, ca sprijin. La mica adâncitură în care puteam fixa o lumânare. La locul mai plat pe care îmi puneam cana de ceai. În acest antreu, de vreo câțiva metri, mai lat la intrare și mai îngust pe măsură ce intri este săpat în piatră și un mic loc de odihnă la circa 1,5 m înălțime de sol. Nu-i ușor să urci în el. Ai putea spune că e pat, dar seamănă mai degrabă cu un cosciug din piatră pentru că odată urcat și culcat în el, piatra muntelui se află la 20-30 de cm de capul tău. Și totuși … ce bine mă simțeam aici, atunci când reveneam uneori înfrigurat din adâncul peșterii și mă întindeam pe paie și cetină de brad să mă încălzesc la ceai și lumânare…

Știam că nu le pot spune toate acestea lor, dar am urmărit cu cei cu care am intrat să le creez o ambianță familiară, să se simtă în siguranță, protejați între acești pereți de piatră martori la lumina ce ferecaseră în ei ceva din taina rugăciunii.

Spre adâncul peșterii se merge pe vine vreo 7-8 m și apoi intrarea se gâtuie și vreo 3-4 m mergi puțin de-a bușilea sau pe burtă. Ajungem în locul mai plat și bun pentru meditație. Un spațiu aproape circular cu un diametru de circa 2-3 m.Și aici este săpat în piatră un fel de mic pat. De aici, se mai deschide o mică galerie care urcă puțin spre un loc de unde se spune că izvorăște un mic fir de apă cu proprietăți vindecătoare.

Aceasta este mica peșteră în care, acum mă rog ca și atunci, dar de astă dată împreună cu alte suflete, să ne călăuzească Dumnezeu în drumul nostru spre lumină. …Rămânem apoi în meditație…

Ne-am întors, și pe drum mulți mi-au mulțumit pentru cele câteva zile …de basm. Știu că ei au fost acolo precum eroul din basm care pleacă în căutarea unui tărâm tainic, că au luat și din apa vie dar mai presus de asta, au adus în inima lor lumii, o parte din tăcerea muntelui ascunsă în piatră, au deslușit calea uneori anevoioasă dar dreaptă din privirea Sfinxului și au încoronat cu inima lor deschisă piscul Om care îi urcă la CER.

Au urcat unii pentru prima oară la …Om, pentru a se întoarce mai buni, mai frumoși, mai înalți și mai plini de iubire la …OM.


SEMINARUL: STIMULARE SI ARMONIZARE MENTALA

In perioada 20-22.05 2010 s-a desfasurat seminarul de stimulare si armonizare mentala pe care l-am sustinut in cadrul Centrului de Yoga si Meditatie KAMALA. Am postat deja cateva extrase video din prelegerile sustinute cu aceasta ocazie. Iata acum si o scurta prezentare:

SEMINARUL DE STIMULARE SI ARMONIZARE MENTALA – CONFERINTA: “YOGA SI MINTEA”

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p2

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p3

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p4

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p5

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p6

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p7

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p8

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p9

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p10

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p11

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p12

CLICK ! CONTINUARE CONFERINTA „YOGA SI MINTEA” – p13


ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE

CONTINUARE

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 2

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 3

CLICK ! CONFERINTA: ACTUL PERCEPTIEI SI STARILE MENTALE -partea 4


MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CONFERINTA: MINTEA SI CAUTAREA SPIRITUALA

CLICK !       – Partea I

CLICK!        – Partea a-II-a

CLICK!        – Partea a-III-a

CLICK!        – Partea a-IV-a

CLICK!       – Partea a-V-a

CLICK!       – Partea a-VI-a

CLICK!       – Partea a-VII-a

CUM SA NE REZOLVAM CONFLICTELE? (partea I)

Cum să ne rezolvăm conflictele (interioare şi exterioare)?

“Trebuie să ne cultivăm grădina” Voltaire

Necesitatea unei viziuni corecte

Adeseori la baza unei stări conflictuale, a cărei manifestare este evidentă în relaţiile interumane care ne marchează existenţa, se află o stare de conflict interior, generată de o neacceptare a propriei noastre persoane sau chiar de o viziune deformată asupra propriei personalităţi.

Înţelegem în acest caz importanţa majoră a creării unei imagini despre noi înşine corecte şi acceptabile.

Aşa cum fiecare dintre noi avem un eu, o personalitate, fiecare dintre noi avem şi o anumită imagine cu privire la acesta.

În anumite situaţii este posibil ca acestea două să nu coincidă şi în acest caz se poate genera o stare conflictuală, a cărei manifestare apare evidentă fie în interior, fie în exterior.

Să presupunem că sunteţi o persoană care se consideră integrată în mediul social, inteligentă, eficientă. Simbolic, putem reprezenta această imagine printr-un cerc mare, fără neregularităţi. Poate exista eventual o uşoară deformare a acestui cerc simbolic, această deformare reprezentând de exemplu un acces de mânie ocazională datorat unui insucces de moment, dar în ansamblu, aveţi despre propria persoană o imagine foarte satisfăcătoare.

În acelaşi timp este posibil să nu fiţi conştient – sau să nu doriţi să admiteţi aceasta – că în realitate majoritatea timpului sunteţi ursuz sau morocănos, stresat, neliniştit.

O altă persoană căreia i s-ar cere să traseze o imagine care să sugereze aceste caracterisitici ale personalităţii dumneavoastră, va prezenta o figură plină de proeminenţe, îngroşări, neregularităţi şi deformări, mult diferită de imaginea pe care o aveţi despre dumneavoastră.

În orice caz, dacă imaginea respectivă, a propriei personalităţi, nu coincide cu veritabila dumneavoastră personalitate, este foarte probabil că sunteţi foarte adesea tensionat şi că energiile vitale şi psihice sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică, dispersate, risipite într-o luptă interioară. Întreprindeţi lucruri pe care nu le stăpâniţi sau nu le puteţi controla în mod adecvat, raporturile pe care le aveţi cu ceilalţi nu sunt satisfăcătoare, sunteţi delăsător şi în majoritatea timpului solitar şi deprimat, mânios şi tensionat, şi în această stare de tensiune metabolismul fiinţei este la rândul său dezechilibrat. În acest caz şi explicaţiile date anterior vă pot ajuta să înţelegeţi de ce este astfel.

În cazul în care nu ne iubim propria imagine, nu va trebui nicidecum să respingem această imagine, ci pur şi simplu să urmărim să o ameliorăm, să o înfrumuseţăm acţionând atât asupra ei, dacă este posibil, cât şi asupra noastră, căci, frumuseţea este în ochii privitorului.

Nu vom putea să realizăm mare lucru în viaţă dacă nu ne cunoaştem cu adevărat şi nu admitem condiţia reală a propriei noastre personalităţi. În schimb, în cazul în care vom avea despre noi înşine o imagine corectă şi acceptabilă de care să fim mulţumiţi, ne vom regăsi cu uşurinţă pacea interioară şi echilibrul psihomental.

În general, deşi acest fapt nu este conştientizat, detestăm la ceilalţi exact ceea ce ne nemulţumeşte şi condamnăm la noi înşine. Chiar dacă pare paradoxal, adesea manifestăm un sentiment de ostilitate faţă de ceilalţi (persoane, animale, locuri) în măsura în care aceasta ne sugerează exact acele caracteristici nedorite sau defecte pentru care ne dispreţuim sau ne desconsiderăm pe noi înşine.

Cum oglindim în noi înşine lumea exterioară?

Intensitatea emoţiilor şi forţa mâniei noastre împotriva oponentului trădează gradul în care noi respingem de fapt o anumită parte a personalităţii noastre, indicând cel mai frecvent refuzul nostru de a o accepta.

Astfel, persoana care reproşează violent celui care ţine o conferinţă lipsa de rigoare, faptul că expunerea este antiştiinţifică, dovedeşte prin aceasta propriul său dubiu interior; dacă ea ar fi foarte încrezătoare în sine, modul său de exprimare ar fi mult mai ponderat şi detaşat. Tocmai încrederea în sine a conferenţiarului poate fi cea care evidenţiază prin contrast lipsa de încredere în sine specifică contestatarului său, şi poate că tocmai stilul alert şi convingător al conferenţiarului trezeşte invidia celui care îl contrazice, şi care, bineînţeles, făcând aceasta se raportează la propriul său autoritarism.

La ce ne-ar putea folosi această viziune asupra problemelor cu care ne confruntăm? Ea ne permite să apreciem mai bine factorii care intervin în propriile noastre manifestări şi raţionamente, factori atât conştienţi, cât şi inconştienţi. De exemplu, mânia noastră exteriorizată, cauzată aparent de un fapt exterior, este semnul că ceva nu merge aşa cum trebuie în interiorul nostru. Cu certitudine, este clar că ceva din ceea ce vedem în exterior nu întruneşte în mod obligatoriu aprobarea noastră. Există lucruri din exteriorul nostru pe care am dori să le schimbăm; însă tocmai acesta este semnul propriului nostru dubiu interior, al inferiorităţii noastre în acel domeniu, al respingerii pe care o dovedim faţă de noi înşine, dar pe care o transferăm atunci asupra altei persoane sau lucru, cărora le împrumutăm motivaţile noastre inconştiente.

Regăsim astfel proiectate asupra celorlalţi, deveniţi adevărate oglinzi în care se reflectă propria noastră personalitate, greşelile sau defectele noastre şi iată-ne puşi în situaţia de a ne direcţiona cel mai adesea în mod inconştient sentimentele, şi din păcate în special resentimentele, asupra acelei părţi din noi înşine pe care o regăsim în exterior, reflectată în ceilalţi.

Acest mecanism mental de proiecţie este un proces emoţional complex, la fel de misterios ca şi metabolismul celulelor organice. Odată deveniţi conştienţi de acest mecanism vom putea să ne comportăm mult mai corect, într-o manieră mai adaptată, mai lucidă, judicioasă şi obiectivă; vom face astfel un pas important în eliminarea tensiunilor şi conflictelor existente, căutându-le şi anihilându-le în primul rând în exterior, dar şi în interior.

Acţionaţi şi trăiţi de fiecare dată, în orice împrejurare, ca o fiinţă liberă şi responsabilă. Imaginea noastră despre noi înşine nu va fi corectă decât atunci când şi ea, odată cu noi înşine, va fi constant revizuită, recreată. Noi nu suntem subordonaţi acestei imagini şi ar fi o greşeală să ne limităm creativitatea la o reprezentare fixată în prealabil despre noi înşine; dimpotrivă, trebuie să subordonăm această imagine facultăţii noastre creatoare, să inventăm fără încetare, să reajustăm şi să readaptăm viziunea despre noi înşine la realitatea concretă a vieţii, potrivit propriului nostru elan creator.

Noi nu suntem prizonierii rolului nostru, ai statutului nostru social şi pentru aceasta este necesar să revizuim constant şi cât mai profund ideea construită şi acceptată de noi cu privire la acest rol. Să nu uităm că partea cea mai profundă şi mai reală din noi înşine este aceea care, prin libertatea absolută care îi este specifică, se sustrage oricărei îngrădiri, oricărei impuneri şi oricărei limitări.

Obiectivare şi obiectivitate

Rezolvarea progresivă a conflictelor interioare printr-o prinză de conştiinţă asupra faptelor traumatizante conduce deci la o luciditate şi la o obiectivitate mult mai mare.

Fiinţa devine capabilă să îşi estimeze propria valoare, ca şi cum ar judeca un alt individ cu un instrument de măsură bine definit. Odată realizată această revalorificare interioară, aceasta se va reflecta în mod armonios şi asupra exteriorului. Lucruri sau situaţii care până atunci generau teamă sau îngrijorare vor fi reduse la un climat neutru, oferind de această dată siguranţa specifică unui mediu familiar.

Şi iată că astfel, energiile fiinţei, în loc de a se neutraliza în conflicte interioare permanente, se vor elibera progresiv, existând acum posibilitatea de a le orienta către scopuri conştient determinate.

a) Starea de relaxare profundă ;

b) acceptarea plină de seninătate a fenomenelor interioare şi exterioare;

c) evaluarea calmă a situaţiilor şi

d) optimismul plin de încredere în faţa obstacolelor sunt întot-deauna cele mai bune garanţii ale reuşitei.

Încrederea în sine este unul dintre cele mai puternice instrumente de armonizare. Forţa sa de influenţă benefică, atunci când este sistematic prezentă, are o uimitoare putere de transformare. Ea va face să dispară aproape instantaneu orice teamă de nereuşită în indiferent ceea ce intreprindem. Şi odată ce această încredere este extinsă şi acordată în mod just şi celorlalţi, vom putea observa cu surprindere că întreaga noastră viaţă pare să se schimbe.

Dacă până acum eram mai mereu îngrijoraţi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla nouă înşine sau celor apropiaţi, iată că descoperim acum că trăim într-o lume care ne oferă permanent siguranţă, în care totul se desfăşoară perfect armonios, potrivit unor legi şi unei ordini divine din care noi facem parte integrantă.

Fiind conştienţi în fiecare clipă, indiferent de situaţia în care ne aflăm, că noi înşine suntem cei care decidem să fim ingrijoraţi sau dimpotrivă perfect linştiţi şi încrezători în forţele noastre, vom putea transforma în mod favorabil şi aproape miraculos pentru ceilalţi, chiar şi o aparentă opoziţie sau blocaj într-un preţios punct de sprijin.

CONFERINTA “EMOTIILE SI MESAJUL LOR TRANSFORMATOR”

CONFERINTA „EMOTIILE SI MESAJUL LOR TRANSFORMATOR”

CLICK ! – PARTEA I

CLICK ! – PARTEA a-II-a

CLICK ! – PARTEA a-III-a

CLICK ! – PARTEA a-IV-a

CLICK ! – PARTEA a-V-a

CLICK ! – PARTEA a-VI-a

CLICK ! – PARTEA a-VII-a

CLICK ! – PARTEA a-VIII-a

CLICK ! – PARTEA a-IX-a

CLICK ! – INTREBARI SI RASPUNSURI – PARTEA I

CLICK ! – INTREBARI SI RASPUNSURI – PARTEA a-II-a

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

CURAJUL DE A NE DEPASI PROPRIILE LIMITE

“Don’t worry, be happy!”

Cum să nu mai fim permanent îngrijoraţi şi cum să ne eliberam de tensiuni şi impregnări negative?

“Priviţi către lumină şi umbra va dispare din viaţa voastră” Emerson


Gândirea negativă sau complexul eşecului

a) Cine ne pune de fapt beţe-n roate – autosabotajul

Nu rareori auzim vorbindu-se despre accidente ale sorţii, despre complexul eşecului, nevroze, despre ceea ce am putea numi într-un cuvânt autosabotaj inconştient. Am cunoscut probabil cu toţii indivizi care ratează în mod sistematic ocaziile favorabile, care se găsesc în permanenţă în faţa unor dificultăţi împotriva cărora pornesc fără îndoială la luptă, dar cu arme prost adaptate, ca şi cum, inconştient, şi-ar dori eşecul.

Unii oameni fug de responsabilităţi, de propriul mediu de viaţă, pentru a se refugia în alte situaţii, sperând, conştient sau nu, “să-şi refacă viaţa”, “să reînceapă pe noi baze”, “să-şi schimbe norocul”. Cu toate acestea, foarte adesea ei recad în aceleaşi obişnuinţe, reiau aceleaşi comportamente, aceleaşi atitudini negative, căci ei înşişi îşi modifică mediul de viaţă, dar îşi aduc cu ei vechii adversari (cu alte cuvinte modul lor de a privi lucrurile rămâne acelaşi). Tendinţele conflictuale, incapacitatea de a depăşi obstacolele, de a privi situaţiile cu obiectivitate, de a-şi pune în valoare calităţile , de a trăi şi a resimţi permanent acel sentiment indescriptibil de calm, armonie interioară şi serenitate sunt reluate mereu şi mereu.

“Un om care suferă înainte de a fi necesar, suferă mai mult decât este necesar.” – Seneca

b) Proiecţia negativă

Unul dintre aspectele cele mai frapante ale unei situaţii de conflict interior care conduce la eşec este proiecţia negativă, nerecunoscută însă de subiectul în cauză. Într-o manieră generală, noi proiectăm asupra celor din jur credinţele noastre, speranţele noastre, sentimentele noastre de respingere sau acceptare, ura sau ataşamentul nostru.

Astfel, încă din copilărie construim în interiorul personalităţii noastre, ca parte componentă a acesteia, un întreg sistem de tabu-uri şi interdicţii, de temeri şi speranţe… Adesea problemele se rezolvă sau cel puţin într-o oarecare măsură credem că le-am rezolvat. Evoluţia este marcată de o mai bună cunoaştere a personalităţii noastre interioare, de o atitudine mai obiectivă, mai realistă, de o integrare mai armonioasă în mediul care ne înconjoară.

Dar lucrurile nu stau întotdeauna astfel. Fiinţa insuficient de matură psihic, este supusă permanent unui fenomen de proiecţie a propriilor sale limite, fără ca ea să fie conştientă de aceasta. Ea regăseşte în ceilalţi fie lucrurile de care se teme, fie speranţele sale. De aceea va respinge la ceilalţi ceea ce de fapt nu admite în ea însăşi, şi, de asemenea, ceea ce nu se conformează imaginii pe care ea însăşi şi-a construit-o despre sine.

c) Sentimentul de culpabilitate

Adesea, în astfel de situaţii, (poate) apare un sentiment de culpabilitate: tocmai din cauza acestui fenomen de proiecţie, individul se simte vinovat că are tendinţa de a manifesta faţă de ceilalţi o atitudine ostilă sau chiar ură.

El simte în mod confuz că imaginea pe care el şi-a făcut-o despre sine nu este recunoscută de ceilalţi la nivelul la care el pretinde că se află. De aici apariţia dubiului. El începe să se simtă inferior, incapabil să realizeze sarcina pe care şi-a asumat-o şi în unele situaţii încearcă să compenseze această inferioritate sau chiar să o supracompenseze, şi atunci apar atitudini dizarmonioase, semnalând de fapt o inadaptare: nevoia acută de a fi superior celorlalţi, încercarea de a acapara puterea şi, de asemenea, onoruri, situaţii, prestigiu, refuzul de a discuta atunci când există riscul de a fi plasat într-o situaţie de inferioritate, îndârjirea de a-şi apăra propriile idei, chiar şi atunci când acestea nu pot fi susţinute raţional.

“Orice nebun poate face o regulă – şi atunci orice nebun o va respecta.” – Henry David Thoreau

d) Neputinţa, tendinţele critice şi abandonul

Dacă, dimpotrivă, inferioritatea se manifestă în mod preponderent, teama de eşec devine foarte puternică, fiind adesea însoţită de un sentiment de neputinţă, de respingere a responsabilităţilor, de refuzul oricărei inţiative, izolare, abandon şi critică distructivă.

Ghid pentru orice om care deviază de pe calea bunului simţ sau ” Arta” de a te simţi rău şi singur

1) Faceţi o greşeală.

2) Vă veţi simţi vinovat şi susceptibil de o pedeapsă pentru ea.

3) Nu vorbiţi despre aceasta cu nimeni.

4) Nu încercaţi să o reparaţi în nici un fel.

5) Va consumaţi lăuntric în tăcere.

6) Începeţi să staţi cât mai des singur şi să vă izolaţi.

7) Staţi în pat cât mai mult şi visaţi copleşit de pesimism la lucrurile sau la stările minunate pe care simţiţi că nu le puteţi obţine.

8) Va consumaţi forţa lăuntrică până la epuizare pe motiv că nu puteţi obţine ceea ce doriţi.

9) Va simţiţi apoi vlăguit, debusolat şi fără rost.

10) Păstraţi adesea aceasta dramatică stare interioară cât se poate de vie, dar purtaţi-vă fals pentru a da tuturor celorlalţi impresia că vă simţiţi foarte bine.

11) Începeţi cât mai des să fiţi neîncrezător în cei care se află în jurul dumneavoastră.

12) Când aţi stăruit îndeajuns veţi constata că apare momentul în care începeţi să vă supăraţi pe aproape toţi cei care vă înconjoară.

a) Începeţi apoi să faceţi cat mai multe greşeli şi continuaţi să-i contraziceţi pe toţi ceilalţi, cu cea mai mare încăpăţânare.

b) Uitaţi datorită delăsării lăuntrice să mai mergeţi la întalniri.

c) Va subminaţi prin critici tendenţioase si răutăcioase superiorii.

d) Încercaţi îmbătat de orgoliu să faceţi totul de unul singur şi va bucuraţi sadic dacă reuşiţi să-i faceţi pe oameni să alerge inutil după voi. Acelora care plini de intenţii bune vin către voi le spuneţi să-şi vadă de treaba lor atunci când vor cumva să vă ajute.

13) Când cineva vă întreabă cu simpatie ce mai faceţi va simţiţi ofensat şi căutaţi să minţiţi cu impertinenţă.

14) Când oamenii se supără pe voi datorită greşelilor voastre va consideraţi atacat pe nedrept şi faceţi în continuare pe nevinovatul. Va prefaceţi că nu le înţelegeţi reacţiile şi le întoarceţi jignit spatele.

15) Începeţi să vă plângeţi de aşa-zisa răutate a celorlalţi şi va simţiţi ignorat când cineva nu vă ascultă.

16) Începeţi plin de superioritate să daţi sfaturi oamenilor; puneţi oricui în evidenţă greşelile sau ceea ce nu face bine.

17) Remarcati oarecum uimit că începeţi să aveţi reacţii paranoice pentru că oamenii nu vă agreează. Simţiţi apoi mai mereu că orice lucru rău care vi se întamplă este un fapt deliberat al celorlalţi împotriva voastră.

18) Simţiţi că niciodată aceasta nu se întamplă din vina voastră.

19) Observaţi că totul este fatal şi nu puteţi face nimic pentru a schimba lucrurile sau situaţiile.

20) Simţiţi această situaţie în care vă aflaţi ca fiind un eşec generalizat.

21) Simţiţi că dumneavoastră sunteţi singurul care se confruntă cu o atât de mare nefericire.

DACĂ AJUNGÂND CUMVA ÎN ACEST PUNCT PUTEŢI TOTUŞI SĂ RÂDEŢI DE VOI ÎNŞIVĂ ÎNSEAMNĂ CĂ DEJA SUNTEŢI PE DRUMUL CEL BUN … ŞI PRIN URMARE TRANSFORMAREA ESTE CU PUTINŢĂ .

TIMPUL PREZENT- SECRETUL CARE TE DUCE SPRE PERFECTIUNE

TIMPUL PREZENT- Secretul care te duce mereu spre perfecţiune

“Pentru mintea întunecată toată natura e cenuşie.
Pentru mintea iluminată toată lumea străluceşte în lumină.”
Ralph Waldo Emerson

Gregory Boteson în cartea sa “Paşi către o ecologie a minţii” relatează o discuţie pe care a avut-o cu ani în urmă cu fiica sa.

Într-o zi, aceasta s-a apropiat de el şi l-a întrebat: “Tată de ce ajung lucrurile în dezordine atât de repede?”

El a întrebat la rândul său: “Ce înţelegi tu prin dezordine, draga mea?”

“Ştii tati, atunci când lucrurile nu-s perfecte. Uită-te pe biroul meu, E dezordine. Şi aseară mă străduisem atât de mult să fac totul să fie perfect… Dar lucrurile nu rămân perfecte. Ele se împrăştie atât de uşor!”

Bateson şi-a rugat atunci fiica: “Arată-mi cum e când lucrurile sunt perfecte.” Ea a început să aranjeze toate obietele de pe biroul ei, aşezându-le în locurile prestabilite de ea, după care a spus: “Uite, tati, acum e perfect. Dar nu vor putea rămâne astfel.”

Boteson a întrebat-o: “Ce-ar fi dacă cutia ta de acuarele ar fi aşezată cu 30 cm mai la stânga?”

“Nu tati, aşa e dezordine. Şi în orice caz ar trebui să fie aşezată drept, nu oblic cum ai pus-o tu.”

Atunci el a întrebat-o din nou: “Dar ce-ar fi dacă ţi-aş muta stiloul din penar în cutia cu creioane?”

“Nu tati, aşa e dezordine”, i-a răspuns fetiţa.

“Dar dacă această carte ar rămâne pe birou deschisă?”, a continuat el.

“Nici aşa nu mai e perfect!” i-a răspuns ea.

Bateson s-a întors atunci către fetiţă şi i-a zis: “Draga mea, nu lucrurile sunt cele care intră în dezordine aşa de repede. Tu ai mai multe feluri de a vedea lucrurile ca fiind imperfecte, dar ai doar un singur fel de a vedea că lucrurile sunt perfecte.”

Cum să ne folosim cât mai eficient timpul pe care îl avem la dispoziţie?

Fie că suntem bogaţi sau săraci, cu toţii avem un «inamic» comun şi anume, TIMPUL. Ceea ce ne deosebeşte însă este ritmul nostru de viaţă, unic pentru fiecare dintre noi în parte. Atunci când suntem forţaţi să depăşim într-un fel sau altul acest ritm, devenim nervoşi şi tensionaţi, sfârşind prin a ajunge chiar la altercaţii cu cei care ne-au determinat să ne schimbăm tempo-ul.

Timpul în viziunea înţelepţilor

Aşa cum spunea Zenon, “de nimic nu ducem atâta lipsă ca de timp; într-adevăr viaţa este scurtă, iar ştiinţa vastă”, depinde de noi să ştim să ne apropiem de această ştiinţă “care este în stare să vindece bolile sufleteşti şi să ne aducă fericirea durabilă.”

Din păcate foarte adesea “o parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorată neglijenţei. Şi dacă vrei să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă făcând altceva decât aspirăm să facem”. Nu sunteţi oare de acord cu înţelepciunea lui Seneca?

Timpul pierdut nu-l mai regăsim niciodată. Am putea doar să afirmăm odată cu Horace Mann: “Pierdut ieri, undeva între Răsărit şi Apus, două ore de aur, fiecare încrustată cu 60 de minute de diamant. Nu se oferă nici o recompensă pentru că s-au dus pentru totdeauna.”

Nu timpul este cel care este prea scurt, ci noi suntem cei care îl risipim prea mult, fără a ne da seama că nu putem omorî timpul fără a insulta eternitatea.

Aşa cum observa Alexis Carell, “timpul este un fel de fluviu care curge pe câmpie. În zorii zile sale, omul merge spontan de-a lungul ţărmului, iar apele îi par leneşe. Dar ele îşi găsesc puţin câte puţin cursul. Spre amiază, nu se mai lasă depăşite de om. Când se apropie noaptea, ele sunt şi mai repezi. Şi omul de opreşte pentru totdeauna, pe când fluviul îşi continuă calea netulburat. În realitate, fluviul nu şi-a schimbat niciodată mersul (…) Fiecare dintre noi e omul care aleargă de-a lungul malului şi se miră că apele îşi grăbesc mersul.”

Deşi viaţa omului este scurtă, atunci când cineva ştie să-şi întrebuinţeze bine timpul şi nu şi-l risipeşte în zadar, îi mai rămâne totuşi destulă vreme. Din păcate însă, trei sferturi din oameni nu se ocupă de ceea ce trebuie decât în ultimul moment; dar tocmai atunci nu mai e timp.

Tocmai de aceea trebuie să fim conştienţi că în cea mai mare parte a acţiunilor noastre, succesul depinde foarte mult de a şti să calculezi timpul necesar pentru reuşită.

Şi atunci când vom ajunge la această înţelepciune ne vom da seama cu adevărat de importanţa acestui misterios stăpân al tuturor zeilor, dar chiar şi până atunci, câtă vreme nu v-aţi îndeplinit idealurile, străduiţi-vă şi dacă timpul nu se va înţelege cu dumneavoastră, înţelegeţi-vă dumneavoastră cu el.

Revenind la cadrul mai prozaic al vieţii cotidiene, în toate domeniile vieţii contemporane, primii experţi ai relaţiei timp-eficientă au fost psihologii; iată – în continuare – câteva strategii deja testate, pe care aceştia le oferă în scopul unei mai bune fructificări a acelor preţioase minute, ore, zile, care par că zboară pe lângă noi.

Tehnici psihice menite să ne ajute la folosirea cât mai eficientă a timpului

A fi conştient de curgerea timpului

Înainte de a începe un program de organizare a timpului, este foarte important să realizăm în primul rând starea de «a fi conştienţi de timp». Acest lucru se poate realiza foarte simplu cu ajutorul următoarelor exerciţii.

Exerciţiul nr. 1: Ţineţi în faţa dumneavoastră un ceas cu secundar şi priviţi-i mişcarea precisă timp de un minut. Gândiţi-vă acum la ireversibilitatea acestui minut, care s-a dus şi nu se va mai întoarce niciodată.

Exerciţiul nr. 2: Cu ochii închişi urmăriţi să vă reamintiţi în ordine inversă, dinspre seară spre dimineaţă, ceea ce aţi realizat în ziua precedentă. Priviţi cu luciditate toate situaţiile în care sesizaţi că aţi fi putut fi mai eficient şi învăţaţi din aceasta cum să vă folosiţi optim timpul. Acest exerciţiu poate fi repetat timp de 10 minute în fiecare seară. Veţi vedea că privindu-vă cu detaşare acţiunile proprii veţi fi mai inspirat, putând găsi soluţii care să vă îmbunătăţească randamentul, ca şi cum v-aţi sfătui cu un expert în respectiva problemă.

Permiteţi apoi acestor exerciţii să vă facă să fiţi mai conştienţi de timpul pe care îl aveţi la dispoziţie şi care încă vă aparţine. Mult mai conştienţi acum de valoarea lui în forul vostru lăuntric, luaţi hotărârea fermă ca niciodată să nu mai risipiţi timpul, ci să-l folosiţi întotdeauna cu maximă eficienţă.

Cele zece chei de aur ale organizării corecte a timpului

1. Setul de priorităţi

Prezentăm în cele ce urmează istoria devenită celebră a unui fotbalist de la Rapid. Odată, într-un meci important, la o fază de gol, pe când alerga să prindă o minge, el s-a oprit brusc să-şi ridice şortul care începuse să-i cadă. Între timp, mingea a fost recuperată de echipa adversă.

Când trebuie să realizaţi mai multe lucruri, mai întâi cuprindeţi-le global, gândiţi-vă cu atenţie, apoi realizaţi-le în ordinea importanţei lor. Concentraţi-vă numai asupra lucrului sau aspectului pe care l-aţi ales şi apoi treceţi la celelalte. Capacitatea dumneavoastră de a vă focaliza cu atenţie eforturile va fi cea care va determina succesul.

Cristian Ţopescu afirma cândva: “Învingătorii sunt cei care se concentrează; cei care pierd sunt întotdeauna mai împrăştiaţi şi neatenţi.”

2. Lista cu lucrurile care trebuie făcute

După ce v-aţi fixat mental scopurile urmărite, eliberaţi-vă de efortul de a le ţine minte pe toate, folosind o listă cu ceea ce aveţi de făcut. Majoritatea celor implicaţi în multiple acţiuni cotidiene folosesc o asemenea listă de probleme zilnice. Orice lucru care este necesar să fie realizat ar trebui să fie trecut pe această listă.

Poate să pară ciudat să vezi scris de exemplu: “Du-te să faci cunoştinţă cu noua vecină” sau “Începe regimul de slăbire” pe aceeaşi listă cu: “Să cumperi pâine”. Ideea este însă că lista repectivă are rolul de a-ţi aminti să faci ceva, acel ceva putând să însemne le fel de bine şi începutul unui anumit proces. “Du-te să-ţi cunoşti noua vecină” poate însemna mai curând să faci un mic pas în acea direcţie, nu neapărat să realizezi întregul proces atunci şi acolo.

3. Planificaţi, dar evitaţi totuşi meticulozitatea excesivă

Aşa cum nu aţi porni într-o călătorie cu maşina într-un ţinut necunoscut fără a avea o hartă cu voi, tot astfel, nu este bine să vă aruncaţi în vâltoarea unei noi zile sau a unei noi săptămâni fără nici un fel de planificare prealabilă.

În fiecare după amiază de vineri, la serviciu, sau în fiecare duminică seara, acasă, realizaţi o scurtă planificare pentru săptămâna care urmează. Stabiliţi-vă întâi priorităţile, alcătuiţi o listă cu ceea ce aveţi de făcut, faceţi-vă ordine pe birou, etc. În fiecare dimineaţă sau seară este bine să treceţi în revistă ceea ce urmează să faceţi a doua zi. Stabiliţi estimativ timpul care trebuie alocat fiecărei sarcini pe care o aveţi de îndeplinit. Amintiţi-vă că cu cât mai multe lucruri aveţi în minte, cu atât mai mult este necesară o planificare.

Când suneţi foarte ocupat, neliniştea dumneavoastră tinde să crească şi mai ales în astfel de momente aveţi nevoie de o bună planificare, pentru a reduce la minim posibilitatea de a apărea erori de judecată. Totuşi, atunci când planificaţi sarcinile mai neînsemnate, nu pierdeţi din vedere scopul global, general.

“Dacă nu ai un plan care să-ţi ghideze viaţa, un altul ţi-l va face.”  R. Renard

4. Solicitaţi ajutorul celorlalţi

Indiferent de natura muncii pe care o realizaţi acasă şi la servici, cereţi-le celorlalţi sau instruiţi-i pe ceilalţi să realizeze lucrurile care le revin de drept. Aceasta este o cheie importantă pentru a vă elibera de amănunte şi detalii inutile, care vă pot “mânca” mult timp. Dar aici aveţi nevoie de o anumită diplomaţie, de bunătate şi sinceritate în relaţiile cu ceilalţi. Astfel, este necesar să parcurgeţi mai multe etape în care:

a) să vă faceţi timp pentru a le explica celorlaţi ce au de îndeplinit;

b) să îi pregătiţi pe ceilalţi pentru a-şi îndeplini în mod eficient sarcinile date;

c) să aveţi înţelegerea necesară atunci când ei pot să greşească de câteva ori în timp ce învaţă;

d) să verificaţi apoi ceea ce au realizat.

O asemenea încredinţare efectivă de sarcini stă la baza funcţionării multor instituţii stabile şi, dacă o veţi realiza în mod adecvat, vă va economisi mult timp şi eforturi inutile. De asemenea, este foarte bine să puneţi deoparte o anumită sumă de bani pentru a încredinţa anumite sarcini care necesită o atenţie şi o pregătire deosebită unui specialist, atunci când este cazul. Ceea ce un expert poate face în câteva minute, v-ar putea lua ore în şir şi nici nu puteţi avea întotdeauna certitudinea exactităţii.

Nimeni nu-şi poate da seama mai bine de felul în care ne pierdem timpul decât cei care trăiesc şi muncesc alături de noi. De aceea, cerându-le ajutorul, întrebaţi-i în ce situaţii consideră ei că vă pierdeţi timpul şi energia. Este util chiar să le solicitaţi în continuare cooperarea, rugându-i să vă atenţioneze atunci când observă că sunteţi cel mai puţin sau deloc conştient de aceasta.

Aveţi modestia şi deschiderea de a-i ruga pe ceilalţi să vă recomande mici trucuri pe care ei înşişi le folosesc pentru a-şi economisi timpul. Adresaţi-vă în special acelora pe care îi admiraţi cel mai mult pentru eficienţa lor.

5. Folosiţi unităţi de timp mari, compacte, în planificare

Repartizaţi o secţiune extinsă de timp pentru a realiza o anumită sarcină. Dacă lucraţi cu secţiuni mici de timp (mai multe secţiuni mici în loc de una mare), veţi pierde multe minute ca să vă reobişnuiţi mintea cu subiectul respectiv global. Întreruperile dese duc la pierdere de timp prin reluarea antrenamentului mental legat de problema care deja vă devenise clară înainte de a vă fi oprit. Este deci necesară angrenarea într-un ritm care trebuie apoi păstrat.

6. Evitaţi întreruperile

Victor Hugo scria: “Când repartizarea timpului este ameninţată de posibilitatea multor incidente ce pot surveni, se va crea un adevărat haos.” Orice factor care generează întreruperi trebuie pe cât posibil evitat.

Urmăriţi de asemenea să păstraţi controlul asupra spaţiului în care lucraţi. La serviciu, ţineţi uşa închisă măcar o parte a zilei sau, dacă nu e posibil, lăsaţi-o doar întredeschisă toată ziua.

Evitaţi contactul vizual cu cei care trec prin apropiere. Dacă cineva telefonează sau intră punându-vă întrebarea: “Ai un moment liber?”, nu vă grăbiţi să răspundeţi: “Sigur, despre ce este vorba?”. În loc de aceasta spuneţi: “Depinde” şi apoi decideţi care probleme ar fi demne de o atenţie imediată şi care ar putea sau trebuie să fie amânate (reprogramate).

7. Rezervaţi-vă zilnic un anumit timp pentru relaxare

Rezervaţi-vă o scurtă perioadă de timp – la servici sau acasă – în care să fiţi absolut singur. Închideţi uşa, scoateţi telefonul din priză şi relaxaţi-vă cât mai profund. Aceasta este o bună ocazie pentru dumneavoastră să gândiţi cât mai clar şi mai bine, este o şansă să vă ocupaţi de problemele care necesită cea mai serioasă planificare sau organizare. În acest timp pe care vi-l acordaţi, nu vă încrâncenaţi mental în rezolvarea problemelor respective; este foarte bine în schimb dacă vă păstraţi mintea calmă şi o lăsaţi să realizeze asociaţii libere spontane între diferitele aspecte care vă preocupă. Notaţi în agenda proprie gândurile întocmai aşa cum vă vin.

Faceţi un obicei în a realiza acest exerciţiu în fiecare zi, timp de minimum douăzeci de minute. El nu reprezintă o pierdere ci din contra un câştig în ceea ce priveşte timpul disponibil.

8. Învăţaţi să spuneţi NU

Autodisciplina este cheia de aur în organizarea timpului. Deseori timpul ne alunecă printre degete pentru că noi ne abandonăm în faţa celor care ne întrerup. Recunoaşteţi această tendinţă ca fiind o slăbiciune şi nu permiteţi ca munca dumneavoastră să fie periclitată de intruziunea inutilă a altora.

Câteodată noi înşine atragem în mod inconştient astfel de întreruperi. Puneţi-vă următoarele întrebări:

1. Oare nu cumva eu cad mereu în aceste capcane ale timpului deoarece de fapt am eu nevoie în vreun fel de apropierea celorlalţi?

2. Le acord din timpul meu cu gândul că, odată, mai târziu, voi beneficia de vreo favoare din partea lor?

3. Mă tem că ei s-ar putea simţi jigniţi sau s-ar supăra dacă le-aş răspunde printr-un “Nu”, politicos, dar ferm?

Trebuie totuşi să realizaţi faptul că nu are rost să deveniţi o persoană supraaglomerată, cu ocupaţia unică de a face pe plac tuturor, bineînţeles nerefuzând totuşi şi un ajutor atunci când este necesar.

9. Carneţelul cu notiţe

Aceasta este o metodă cu o eficienţă demonstrată, pe care o utilizează toţi cei ce sunt preocupaţi de «salvarea» timpului lor şi utilizarea lui optimă.

Purtaţi întotdeauna cu dumneavoastră, în buzunar sau în poşetă, un mic carneţel, gen agendă. Notaţi în el tot ceea ce trebuie să ţineţi minte: numere de telefon, adrese, cheltuieli, nume de persoane, locuri prin care aţi trecut, ce au spus unii sau alţii, preţuri ale aceluiaşi articol în diferite magazine, date ale unor evenimente, etc. Consideraţi acest mic jurnal mai degrabă ca pe o extensie a propriei dumneavoastră memorii, decât ca pe un carnet de însemnări. Orice lucru, oricât de simplu, poate fi inclus în el.

Atunci când carneţelul s-a umplut, păstraţi-l ca pe un document de referinţă pentru anii următori. Astfel nu va trebui niciodată să vă bateţi capul cu întrebări de genul: “Oare cum îl chema pe acela?” sau “Când am vorbit ultima oară cu el?”

10. “Desparte şi cucereşte”

Învăţaţi să împărţiţi sarcinile mari în unităţi mai mici. Faceţi aceasta în special atunci când ceea ce aveţi de făcut este neplăcut sau dificil. Fiecare pas pe care îl veţi realiza va acţiona ca o reuşită, ca o satisfacţie, fiind un stimulent care vă va ajuta să atingeţi scopul final.

Dr. Robert Riley, director al planificării în cadrul Universităţii Cincinati, le reamintea mereu studenţilor săi, fie ei oameni de afaceri sau femei casnice, să împartă sarcinile mari în părţi mai mici; el îi îndeamnă astfel: “Amintiţi-vă că puteţi mânca şi un elefant dacă luaţi doar câte o înghiţitură o dată.”

Alte sfaturi vizând o utilizare cât mai eficientă a timpului nostru

1. Înlănţuirea evenimentelor

Pentru cei inerţi, care amână la nesfârşit treburile pe care le au de făcut, există ca remediu în psihilogia modernă o tehnică numită “Înlănţuire”, căci ea ne determină să realizăm din aproape în aproape, ca verigile unui lanţ, ceea ce trebuie făcut. Iată care este principiul ei. Să presupunem că ne propunem de foarte mult timp, dar fără succes, să ne spălăm autovehiculul. Ceea ce avem de făcut este să declanşăm procesul realizând o acţiune care ne va conduce către scopul dorit, şi pe care o vom numi acţiune direcţionantă sau amorsatoare. La început este suficient să facem un prim pas foarte simplu către ţinta propusă. El nu trebuie să necesite în prealabil o planificare, fiind uşor şi rapid de executat. Aceasta ar însemna pentru exemplul ales să scoatem maşina din garaj şi să îi dăm jos husa, sau să aducem lângă ea o găleată cu apă şi un burete. Alte exemple de astfel de acţiuni direcţionante, sau de amorsare sunt să aducem aspiratorul în mijlocul casei, dacă vrem să facem curăţenie, sau să scoatem din bibliotecă cartea pe care vrem să o studiem şi să o punem pe birou.

O asemenea acţiune de amorsare este exact conjunctura care ne permite să depăşim rezistenţa şi inerţia cu care ne confruntăm, oferindu-ne motivaţia pentru a definitiva treaba pe care o menţinusem un timp atât de îndelungat în stare latentă. Ea reprezintă veritabilul catalizator al acţiunii, care deşi neînsemnat poate declanşa lucruri măreţe. De aceea se spune că “O acţiune începută este pe jumătate terminată”. Orice început asumat ne conferă un impuls care ne permite să continuăm pentru o perioadă activitatea propusă. Dacă vom fi atenţi să întreţinem cu entuziasm acest impuls vom putea chiar să ducem la bun sfârşit foarte uşor treaba pe care o aveam de realizat.

2. Deveniţi conştient de derularea timpului

La birou, dacă sunteţi nevoit să vă întâlniţi adesea cu foarte multe persoane, pentru scurte perioade de timp, nu trebuie să faceţi aceasta stând pe scaun. Împuneţi voluntar, dacă este posibil, stilul în care întâlnirea se derulează stând în picioare.

La şedinţe adesea se pierde foarte mult timp cu lucruri inutile. Este semnificativ că acest cuvânt, ca şi cuvântul şezătoare de altfel, provin de la “a şedea”. Dacă am constatat adesea că discuţiile noastre se întind pe perioade foarte lungi de timp, cu siguranţă că noi suntem cei care întreţinem această tendinţă şi atunci este cazul să ne oprim. Şi atunci, prin ceea ce vom spune, prin felul în care vom acţiona, vom urmări să-i facem şi pe ceilalţi conştienţi de trecerea timpului. Patronul unei mari firme americane şi-a amenajat o sală specială de şedinţe în care temperatura rămânea mereu constantă la -20•C. În felul acesta el era sigur că oamenii vor fi concişi şi vor expune doar lucrurile esenţiale.

Un prieten avea pus în biroul său, chiar sub ceasul orientat către vizitatori, următorul afiş: “Doar timpul este de neînlocuit: nu-l irosi.” Puteţi folosi şi chiar îmbunătăţii acest aforism.

3. Nu lăsaţi totul pentru ultimul moment

Unii oameni nu au învăţat încă faptul că a te lupta cu timpul e ca şi cum ai încerca să te lupţi cu un ocean. Ei şi-au creat obişnuinţa de a se testa mereu pe ei înşişi trăind de la un termen limită la altul. Doar o stare de criză îi mai poate stimula chemându-i la acţiune. Un exemplu în acest sens este cazul acelor studenţi care au nevoie de situaţia criză – care este sesiunea – pentru a se apuca de învăţat. Fenomene asemănătoare găsim însă pretutindeni în întreprinderi – cu termeul de livrare al unui contract, sau acasă, în cazul gospodinei – cu momentul sosirii soţului care nu are încă pregătită mâncarea.

Rezervaţi suficient de mult timp pentru a putea realiza complet o activitate. Dacă nu dispuneţi de timpul necesar, e preferabil să o reprogramaţi. Este foarte clar faptul că munca făcută la repezeală, sub constrângeri şi presiuni, poate genera judecăţi pripite, greşite şi care adesea sunt costisitoare. Este adevărat, există oameni care pot realiza un lucru mult mai repede decât ceilalţi. Aceasta nu înseamnă însă neapărat că ei se grăbesc. Cunoscându-ne propriul ritm interior, vom înţelege ce înseamnă să faci ceva fără grabă dacă fiind atenţi la noi înşine vom constata că suntem calmi, liniştiţi interior şi conştienţi de ceea ce se petrece în acele clipe.

4. Nu vă risipiţi inutil energia

Nu este cazul să ne irosim forţa în lucruri banale, atât timp cât nu le-am realizat mai întâi pe cele importante. Este necesar să urmărim să fim cât mai energici şi puternici atunci când abordăm activităţile prioritare.

5. Fiţi mai ordonat

Ne va lua mai mult timp să găsim un lucru dacă el se află pus în dezordine printre multe altele. Nu este greu să ne dăm seama că un birou supraîncărcat cu lucruri inutile generează o pierdere de timp şi este o sursă de dispersie mentală şi greşeli în activitatea depusă.

6. Citiţi «fotografic» presa

Cu siguranţă o mare parte din timp ne-o pierdem citind din noianul de ziare, reviste, scrisori, reclame şi buletine informative care ne sufocă zilnic. Urmăriţi să umblaţi cu fiecare coală doar o singură dată. Acest gen de publicaţii nu trebuie citite cuvânt cu cuvânt, ci ca şi cum le-am fotografia, urmărind să deducem instinctiv din cele câteva cuvinte percepute informaţia scrisă. În presă se foloseşte adesea un stil redundant.

În privinţa corespondenţei primite cel mai bun mod de a proceda este să o aşezăm într-un teanc în faţa noastră şi să citim pe rând fiecare scrisoare. Vom alege apoi una din următoarele alternative:

a) răspundem imediat (dacă este posibil, restituim scrisoarea, scriind pe ea răspunsul).

b) o punem într-un dosar cu menţiunea de rezolvat mai târziu.

c) o aruncăm.

7. Eliminaţi tendinţa perfecţionismului nejustificat

Pentru a putea realiza cu adevărat ceva, este necesar să luăm o decizie într-un interval de timp rezonabil. Impulsul de a face totul perfect ne poate plasa într-un domeniu imaginar, în care să tot visăm plănuind la nesfârşit. În Orient, sculpturile templelor erau realizate cu mult simţ artistic şi cu multă migală, dar întotdeauna un colţ al clădirii era lăsat neterminat, acesta fiind un gest de umilinţă care sugera faptul că numai Dumnezeu poate crea ceva perfect; noi oamenii avem cu toţii limitări. Este adevărat faptul că Michelangelo a spus cândva: “Din lucrurile neînsemnate se creează operele perfecte, iar operele perfecte nu sunt lucruri neînsemnate”, dar puţini au geniul creator şi transfigurator al lui Michelangelo.

Este necesar să fim realişti. Nu are rost să ne împotmolim în detalii. Atunci când simţim nevoia de a fi perfecţionişti, ne realizăm complet activitatea aşa cum putem şi abia după aceea ne reîntoarcem pentru a rafina detaliile, dacă mai avem timp. Aceasta implică din partea noastră un anumit discernământ, capacitatea de a privi sintetic şi în esenţă lucrurile, desemnând de la început scopul şi mijloacele acţiunii, precum şi timpul pe care îl avem la dispoziţie.

8. Cum să depăşim o stare de spirit negativă

Uneori nu ne simţim într-o dispoziţie satisfăcătoare şi atunci spunem că pur şi simplu nu avem chef. Dacă sunteţi într-o asemenea stare întrebaţi-vă: “Există vreun lucru constructiv, oricât de mic, pe care aş putea să îl fac în starea în care mă aflu?” Dacă avem vreo idee în acest sens va trebui să o concretizăm cât putem de repede. În felul acesta vom intra într-o stare constructivă care ne va ajuta să depăşim acea inerţie paralizantă şi descurajantă.

9. Fixarea termenului final

Dacă avem capacitatea de a admite cu onestitate că amânăm mereu acel lucru care nu ne place sau despre care presupunem că nu ar fi încântător, primul pas va fi să ne fixăm un termen limită până la care să-l realizăm necondiţionat. Adesea prestabilirea unui termen final este suficientă pentru a genera acţiunea. Este chiar şi mai bine să comunicăm şi altora hotărârea noastră, căci adesea nu ne respectăm promisiunile făcute nouă înşine, dar ne ţinem mai uşor de cuvânt când promitem altcuiva, mai ales dacă este vorba despre o fiinţă dragă pe care o respectăm.

10. Vizualizarea creatoare

Dacă ne este foarte lene să facem ceva şi orice am încercat pentru a ne distruge inerţia a eşuat, vom urmări sa realizăm măcar o vizualizare creatoare a acelei acţiuni. Pentru aceasta ne vom aşeza pe un scaun şi ne vom imagina că începem să facem primii paşi pentru realizarea acelui lucru. Ne vom vizualiza cât mai clar cu putinţă depăşind toate etapele, fără ezitare, mişcându-ne şi acţionând plini de încredere. Ne vom vizualiza reuşind şi bucurându-ne de reuşită. În toată această perioadă vom urmări însă să rămânem cât mai relaxaţi cu putinţă.

Raţiunea folosirii imaginaţiei înainte de a începe ceva se regăseşte în teoria acţiunii ideo-motoare, care afirmă că atunci când ne imaginăm o acţiune, începem un proces reflex de activitate care se repercutează la nivel cerebral, în glande şi în muşchi, proces similar cu cel declanşat atunci când realizăm efectiv acţiunea respectivă. De altfel, tradiţia yoghină afirmă că întreg universul este o creaţie mentală şi că orice acţiune făcută de om în planul fizic a fost proiectată mai întâi de către corpul său mental, reflectându-se apoi la nivelul corpului astral (nivelul trăirilor psihice) şi abia apoi în corpul fizic.1

11. Căutaţi în permanenţă, în funcţie de conjunctura în care vă aflaţi, modalităţile cele mai eficiente de a vă economisi timpul şi de a vă conserva energia

Alan Lakein, un renumit psiholog recomanda persoanelor să se întrebe adesea: “Care ar fi modul cel mai bun de a-mi folosi timpul acum?”

O precizare finală – Nu uitaţi că e nevoie şi de un timp pentru a visa!

“Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă neputincioşi: «De ce?» Eu visez la lucruri ce n-au fost niciodată, şi spun?: «De ce nu?»” George Bernard Show

A avea grijă de felul în care ne drămuim timpul nu înseamnă să devenim obsedaţi de fiecare minut al vieţii noastre. Trebuie în primul rând să învăţăm că există un timp, foarte important, pentru a ne relaxa, altul pentru a ne simţi cât mai plăcut, pentru a reflecta şi a medita. Aceste momente nu înseamnă, aşa cum cred unii, pur şi simplu timp pierdut – ele sunt absolut necesare, stimulându-ne foarte mult creativitatea şi inteligenţa.

Ţinând cont de toate aceste indicaţii nu trebuie să devenim o persoană stresată de trecerea continuă a timpului, judecând în mod pragmatic sau mecanic: îmi voi face fiecare moment folositor; acum voi face un lucru sau altul.

Este cunoscut exemplul asistentului care întrebat ce face toată ziua a început să-şi descrie programul minut cu minut: mă scol, mănânc, vin la servici, studiez, citesc, mă culc. Auzind aceasta profesorul amuzat îl întreabă: “Bine, dar tu nu gândeşti niciodată?”

Există un veritabil sindrom al aşa-zişilor “nevrotici de duminică” care sunt atât de agitaţi din punct de vedere mental, psihic şi fizic în această perioadă, încât nu suportă să nu facă ceva. Ei suferă de fobia timpului liber şi trăiesc într-o veritabilă agonie până soseşte momentul fericit al zilei de luni când se pot întoarce la servici, unde ştiu că şeful îi pune la treabă şi sunt scutiţi să mai gândească singuri.

De altfel, sloganele: “Noi muncim, nu gândim” arată foarte clar nivelul de îndobitocire la care au fost aduşi unii oameni în perioada regimului comunist, când se muncea, se făceau activităţi patriotice, şedinţe de partid, spectacole, mitinguri, orice numai ca omul să nu aibă timp liber pentru a gândi.

Aşadar, dacă vom învăţa cum să ne folosim cu înţelepciune timpul, vom avea şi timpul cuvenit pentru a ne bucura de el exact aşa cum ne dorim.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA


CRITERIILE EXCELENȚEI

CRITERIILE EXCELENȚEI

“Soarta omului valorează atât cât el şi-o evaluează singur.” H. de Balzac

Ce trebuie să urmărim?

Mulţi oameni au tendinţa de a abandona orice luptă în faţa greutăţilor cu care se confruntă în viaţă. Există însă şi o altă categorie de oameni – cea a luptătorilor am putea spune – care aproape întotdeauna, datorită curajului şi hotărârii cu care abordează orice problemă, se bucură de succes în tot ceea ce întreprind. Reuşitele lor fac parte din acele aşa-numite performanţe de vârf, datorate unei depline stăpâniri şi cunoaşteri de sine, unei organizări adecvate a tuturor activităţilor lor, precum şi capacităţii lor de adaptare în faţa oricăror eventuale schimbări survenite, care, departe de a fi respinse, sunt întotdeauna întâmpinate cu bucurie. Eroii acestor performanţe (care aşa cum arată cercetările în materie sunt persoane deplin conştiente, care îşi cunosc sentimentele şi îşi înţeleg motivaţiile) sunt stăpânii deplini ai propriei lor vieţi, în care reuşesc să menţină permanent, cu multă măiestrie, un perfect echilibru.

Distingem în cazul acestor ”performeri de vârf” anumite caracteristici specifice:

A) Claritate în direcţionarea interioară

a) oamenii de succes sunt deplin conştienţi de propriile lor sentimente şi necesităţi;

b) îşi stabilesc cu claritate ţelurile;

c) simt că fac întotdeauna ceea ce doresc;

d) îşi stabilesc idealuri clare, concrete şi realiste;

e) trăiesc un profund sentiment interior al scopului vizat şi al capacităţii de a-l realiza, care îi conduce adeseori cu uşurinţă dincolo de aşteptări;

f) nu se tem niciodată să realizeze ceea ce nu au mai realizat înainte;

g) nu sunt niciodată descurajaţi şi nici blocaţi de circumstanţe limitatoare, de ceea ce nu pot deocamdată să realizeze, de ceea ce organizarea sau mijloacele nu permit, de modul în care se desfăşoară lucrurile. Dimpotrivă, ei văd în orice lucru care intervine ceva din care pot învăţa, ceva care merită să fie cunoscut şi depăşit;

h) sunt mult mai preocupaţi de rezultatele şi împlinirea ce le-o va aduce lucrul pe care îl realizează, decât de modul în care vor fi percepute şi înţelese acele performanţe de către ceilalţi.

B) Orientarea către acţiune

a) ei privesc întotdeauna înainte, fiind atenţi la lucrurile din care pot învăţa sau pe care le pot realiza în viitor;

b) nu se complac într-o stagnare în “zona confortabilă, călduţă”, ci dimpotrivă, caută permanent noi schimbări, noi şanse;

c) nu se tem niciodată de eşec;

d) îşi cunosc întotdeauna priorităţile;

e) urmăresc să obţină rezultate excelente în priorităţile majore, nu risipesc însă o cantitate preţioasă de energie şi de timp pentru sarcini având o importanţă secundară;

f) nu se fixează şi nu-şi construiesc acel tulburător complex al eşecului în cazul greşelilor sau erorilor.

C) Echilibrul

a) lucrează foarte mult (din greu), dar se opresc atunci când simt că este necesar, pentru a se juca şi a se destinde;

b) ştiu să se relaxeze;

c) au încredere într-o relaţie personală împlinită, dăruindu-se plini de iubire familiei şi prietenilor, preocupându-se totodată de regenerarea şi creşterea lor interioară.

Aceste etape, odată puse în practică, vor conduce la rezultate remarcabile, generând profunde schimbări în bine, ajutându-ne să formăm şi să impunem o nouă faţetă, o nouă imagine despre noi înşine. Astfel vom deveni o adevărată forţă triumfătoare şi totodată un sprijin preţios pentru semenii noştri.

Portretul” ființei excepționale în viziunea psihologiei … și nu numai

“Trebuie să fii nu cel dintâi, ci unicul.”       J. Renard
„Intuitia perfectiunii ofera imboldul cautarii si realizarii ei.”    G.M.Li-viu

Cu siguranţă că toţi oamenii care au realizat ceva măreţ în viaţă au urmărit într-un mod sau altul perfecţiunea. În definitiv, aceasta este chiar menirea omului şi ea transpare adesea chiar şi în cele mai mărunte activităţi. De altfel R. Descartes spunea că: “Omul e ceva nedesăvârşit, care tinde necontenit la ceva mai mare şi mai bun decât el însuşi.”

Fiinţa dornică de auto-perfecţionare, aşa cum o descrie psihologul american A. Maslow, este o persoană care:

a) este suficient de sănătoasă;

b) este mulţumită şi fericită dacă îşi are împlinite necesităţile de bază, utilizându-şi talentele şi capacităţile în sens pozitiv;

c) este motivată de nişte valori către care tinde şi cărora le este loială.

În afară de aceste caracteristici enumerăm aici câteva dintre principalele “propoziţii de testare” enunţate tot de A. Maslow, pentru a vedea în ce măsură ne apropiem de o stare ideală.

1. Toţi oamenii care se perfecţionează sunt dăruiţi unei meniri, chemări, vocaţii, având pasiunea muncii detaşate, realizate nu numai pentru scopuri personale, ci având motivaţii altruiste.

“În general” aşa cum observa A. Maslow “devoţiunea şi devotamentul sunt astfel conturate încât e mai corect să utilizăm vechile cuvinte: chemare, vocaţie sau misiune pentru a descrie sentimentul pasiunii altruiste şi profunde pentru “munca” spirituală a unei asemenea persoane.”

Putem spune chiar că o asemenea fiinţă va tinde mai devreme sau mai târziu să procedeze astfel în viaţa sa, căci este vorba despre o chemare interioară, un destin, o menire.

2. În cazul ideal, tendinţele interioare coincid cu tendinţele exterioare. “Eu vreau” coincide cu “Eu trebuie”, aceasta concordanţă rezultând dintr-o armonie cu Natura şi Voinţa Divină. Libertatea este deci Voinţa Divină simţită şi înţeleasă.

3. Oamenii care se autoperfecţionează au un puternic sentiment al şansei deosebite de a se afla în această situaţie ideală, de noroc, de graţie, de veneraţie faţă de acest miracol, sau de uimire că ei au fost cei aleşi.

4. La acest nivel, distincţia între muncă şi distracţie este transcensă (slujba, hobby-urile şi chiar vacanţele trebuie redefinite la un nivel mai înalt, căci ajung să capete toate o integrare spirituală.

Dr. Maslow spune: “Este evident că în cazul acestor oameni distincţia obişnuită între muncă şi distracţie este în totalitate transcensă” … “dacă o personă îşi iubeşte munca, care îi place mai mult decât orice altă activitate din lume şi este nerăbdătore să înceapă să o realizeze şi să se întoarcă la ea după orice întrerupere, atunci cum putem vorbi de “muncă” în sensul a ceva ce omul este forţat să facă împotriva voinţei sale? Această energie, această chemare creatoare vine atunci când fiinţa nu o face pentru un salariu mare sau pentru onoruri, ci dintr-un elan care vine chiar de la Divin”.

5. Astfel de indivizi devotaţi vocaţiei lor tind să se identifice cu calea lor evolutivă şi să o transforme într-o caracteristică definitorie a propriei lor fiinţe.

Dacă cineva întreabă o persoană obişnuită “Cine eşti tu?”, aceasta va avea tendinţa să răspunsă în termenii integrării sale sociale, de exemplu: “Sunt avocat”, “Sunt psiholog”, etc. În cazul fiinţelor de excepţie ce se autoperfecţionează mereu vocaţia lor tinde către transcendere, ea fiind percepută ca o caracteristică definitorie a fiinţei perfecte, care are revelaţia naturii sale divine, profunde. Acesta devine atunci aspectul fundamental al existenţei sale.

6. Această introvertire aparentă înseamnă că eul profund al fiinţei s-a dilatat pentru a include aspectele exterioare ale lumii şi de aceea distincţia între eu şi non-eu, între interior şi exterior, a fost transcensă.

Dr. Maslow afirma: “Cu siguranţă egoismul este în asemenea cazuri depăşit, şi urmează implicit o rafinare la nivelele mai înalte ale fiinţei. Astfel, o personă cu un mare talent într-un anumit gen de creaţie, poate să creeze mereu şi mereu ca şi când ar avea o profesie în care, în mod simultan ar fi şi n-ar fi el însuşi. Astfel, el devine propriul său creator.

Carl Rogers, în lucrarea sa “A deveni o Personalitate” îşi bazează, de asemenea, conceptul de personalitate completă, împlinită, sau care se autoperfecţionează, mai degrabă pe observaţii personale şi clinice, considerând creativitatea ca una dintre cele mai importante implicaţii ale unei personalităţi complete. El consideră că aceste personalităţi de exceptie se îndreaptă către următoarele scopuri:

a) o deschidere mărită către viaţă şi experienţă, aceasta presupunând o reducere şi chiar o anulare a temerilor faţă de oameni şi împrejurările vieţii;

b) un interes crescut pentru aspectele vieţii ce ţin de valoarea eternă a clipei prezente;

c) o mai bună cunoaştere atât a aspectului exterior, cât şi a celui interior al fiecărei noi experienţe; de fapt, o capacitate mărită de cunoaştere a tot ceea ce înconjoară fiinţa.

În final, caracteristicile enumerate în continuare:

– creativitate;

– integrare, integritate, unificare a personalităţii;

– identitate fermă, autonomie, ghidare interioară;

– cunoaştere cuprinzătoare, plină de discernământ atât interioară, cât şi exterioară;

– spontaneitate, expresivitate, dinamism, un simţ dezvoltat al umorului, prezenţă de spirit;

– detaşare, obiectivitate;

– capacitate profundă de a iubi;

– percepţie clară şi eficientă a realităţii, fără iluzii;

sunt comune atât la Carl Rogers cât şi la Dr. Maslow. Se pare că, de aceea, calea autoperfecţionării este totuşi suficient de largă şi accesibilă pentru foarte multe tipuri diferite de oameni. Pentru unii aceasta va însemna un ciclu continuu de flash-uri creative ocazionale, urmate de odihnă; pentru alţii experienţe de vârf autentice, însoţite de o creştere interioară şi de o mare vitalitate şi creativitate, aceasta implicând totodată o deschidere a porţilor de legătură dintre conştient şi subconştient, şi accesul la tărâmul nebănuit al propriilor noastre potenţialităţi latente.

Extras din lucrarea ”Inteligență și transformare” – EDITURA KAMALA

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

CULTIVAREA CONSTIENTA A ATENTIEI

Toate realizarile noastre, toate experientele vietii s-au desfasurat si au primit din partea noastra o anumita atentie. Gradul atentiei de care omul da dovada in mod spontan in existenta este masura propriului sau nivel de constiinta. Pe de alta parte, este evident ca, pe masura ce dezvoltam aceasta calitate a mintii noastre, incepem sa fim din ce in ce mai mult prezenti, si prin urmare, mai constienti. Intre atentie si starea de „a fi” a unui om exista o permanenta legatura. Dar pentru a putea aborda practic acest nivel al dezvoltarii constiente a atentiei noastre sa vedem in continuare cateva caracteristici ale acesteia.

Caracteristicile atenţiei

Pentru o înţelegere mai profundă a mecanismului atenţiei. care exprimă în primul rând o mobilizare voluntară, selectivă şi o focalizare asupra unui obiect, fiinţă sau fenomen în vederea unei cunoaşteri optime, prezentăm în continuare caracteristicile esenţiale ale atenţiei:

1. Stabilitatea sau altfel spus persistenţa atenţiei, care constă într-o menţinere fermă şi clară a atenţiei orientată neîntrerupt către aceeaşi activitate sau obiect al cunoaşterii.

2. Concentrarea – se referă la capacitatea de a realiza o orientare selectivă, cu un scop bine determinat, cum ar fi desfăşurarea unei anumite activităţi sau observări eficiente a fenomenelor. Această caracteristică conferă atenţiei claritate şi o intensitate specifică.

3. Flexibilitatea – este calitatea care permite deplasarea, comutarea rapidă a atenţiei de la o activitate la alta sau de la un fenomen la altul cu un efort minim, exprimând astfel mobilitatea focalizării asupra proceselor sau obiectelor asupra cărora ne concentrăm. Flexibilitatea este cea care facilitează adaptarea la diferite activităţi sau perceperea unor fenomene diferite.

4. Distributivitatea este acea caracteristică a atenţiei care permite cuprinderea simultană în sfera mentalului nostru a două sau mai multe procese sau activităţi care se desfăşoară simultan. În general această caracteristică se desfăşoară într-o formă optimă atunci când cel puţin unul dintre procesele în desfăşurare este pentru noi suficient de cunoscut, desfăşurându-se mai mult automat.

5. Volumul sau capacitatea de cuprindere a atenţiei exprimă acea forţă de expansiune dirijată a capacităţii noastre de percepţie în vederea înglobării unei sfere cât mai largi de procese, fenomene sau activităţi.

Criterii de apreciere a capacităţii de atenţie

Înainte de a recomanda câteva exerciţii de amplificare a atenţiei este util să putem realiza o anumită evaluare a capacităţii noastre de a fi atenţi.

a) Evaluarea atenţiei auditive

Se va pronunţa o serie de cifre unele după altele, ca şi cum ar fi vorba despre un număr de telefon, după care se va repeta un număr cât mai mare posibil de cifre din cele pronunţate, fără eroare, şi se va urmări să se crească acest număr.

În general, un copil de 5 ani poate să repete un număr de 4 cifre, un copil de 6 ani va repeta un număr de 5 cifre, unul de opt ani 6 cifre, la 11 ani, 7 cifre; puţini adulţi repetă mai mult de 8 cifre.

b) Evaluarea atenţiei vizuale

Se vor scrie serii de cifre diferite pe cartonaşe separate, apoi cartonaşele respective vor fi acoperite cu un altul, fiind expuse privirii doar pentru o fracţiune de secundă; încercări succesive vor permite repetarea unei serii din ce în ce mai lungi de cifre. Aceeaşi experienţă se poate realiza cu litere asociate la întâmplare, apoi cu litere formând cuvinte inteligibile sau chiar fraze foarte scurte. Atunci când literele sunt asociate la întâmplare, puţine persoane vor fi capabile să capteze mai mult de 6 sau 7, în loc de 10 până la 15 litere în cazul în care ele formează cuvinte care pot fi pronunţate.

c) Stabilitatea atenţiei

Puteţi obţine o măsură a capacităţii proprii de concentrare a atenţiei realizând un exerciţiu foarte simplu, care vă poate ajuta de altfel să progresaţi foarte mult în această privinţă. Pentru aceasta veţi lua un ceas cu limbi, şi fără a acorda nici o atenţie cadranului sau altor aspecte particulare ale ceasului, urmăriţi în mod strict deplasarea secundarului, înregistrând fiecare poziţie a acestuia. Concentraţi-vă cu o atenţie neîntreruptă asupra secundarului şi observaţi primul moment în care atenţia vi s-a îndreptat către altceva. Calculaţi timpul scurs între momentul de început al fixării atenţiei şi momentul în care aţi deviat.

Acest exerciţiu este deosebit de util în amplificarea puterii de concentrare şi a duratei atenţiei voastre.

Cultivarea metodică a atenţiei

Pentru a căuta – atât în noi înşine, cât şi în ceilalţi – cauzele reale ale neatenţiei, este necesar să explorăm diversele planuri de manifestare definitorii pentru fiinţa umană, începând de la psihic, emoţional şi mergând până la mental şi moral, deoarece cel mai adesea în aceste domenii îşi află rădăcinile neatenţia care ne marchează în mod negativ acţiunile.

Prin cultivarea metodică a atenţiei vom putea dobândi cu o uşurinţă surprinzătoare controlul asupra propriului mecanism cerebral, astfel încât mentalul nostru va putea prelua cu fermitate rolul de pilot, fără a se mai lăsa dominat de factorii turbionari şi de falsele manevre ale gândirii nereflexive.

Metoda de cultivare a atenţiei va trebui să se adapteze ritmului nostru propriu, manierei noastre specifice de a reacţiona la contactul cu viaţa. Astfel, în cazul fiinţei caraterizate de imobilitate, pasivitate, lene, reverie, reacţii foarte lente sau insuficiente la contactul cu exteriorul, se vor adopta modalităţi diferite faţă de cazul acelor persoane caracterizate de un exces de mişcare, de excitaţie şi agitaţie care pare să le răpească aproape total capacitatea de interiorizare. În ambele situaţii este vorba despre o adaptare imperfectă.

Amplificarea atenţiei senzoriale

Dacă sunteţi o fiinţă imaginativă şi visaţi deseori în viaţa curentă, probabil că cel mai adesea nu vă bucuraţi de realitatea curentă sau, altfel spus, nu primiţi lucrurile care vă atrag în mod direct, iar atenţia lasă de dorit. Vă lăsaţi absorbit într-o muncă care vă atrage, dar este posibil să nu rezervaţi suficientă energie nervoasă pentru atenţia senzorială şi musculară necesară altor sarcini.

În acest caz, cultivarea atenţiei trebuie să înceapă prin orientarea către atenţia senzorială. Este deosebit de util în această situaţie să vă obişnuiţi să vă serviţi de toate simţurile cu cât mai multă precizie. Puteţi face aceasta într-un mod plăcut recurgând la jocuri atractive, care prin răbdarea şi concentrarea pe care o necesită, conduc la o percepţie rapidă şi completă, capabilă să vă dezvolte atenţia.

Observarea sau perceperea incompletă sau superficială este datorată fie unei superficialităţi a gândirii reflexive, fie unei lipse de metodă. Neatenţia este semnul unei rătăciri a minţii care, în loc de a controla lucrurile şi evenimentele, se lasă dominată de acestea.

Lipsa obişnuită de atenţie explică insuccesul celui care pretinde că nu a avut niciodată ocazia să intervină: oportunitatea este pierdută pentru că mentalul său, în loc de a fi vigilent, este întotdeauna ocupat de griji inutile sau vagi reverii.

O atenţie vigilentă acordată atât lucrurilor importante cât şi celor secundare antrenează în schimb o îmbogăţire a experienţei constituind un capital preţios pentru reuşită în momentul acţiunii.

Luand in considerare cele prezentate urmariti acum sa priviti acest clip ascultand totodata cu atentie muzica.

Nicholas Roerich – Vangelis „Cosmos”

Reguli pentru a realiza o percepţie cât mai completă a realităţii înconjurătoare

O bună observare a realităţii necesită primirea unui maxim de informaţii prin intermediul organelor senzoriale, fixarea lor în memorie şi aprecierea, printr-o judecată raţională, la justa lor valoare.

Pentru aceasta:

– examinaţi obiectele sau lucurile sub toate aspectele şi din toate unghiurile, utilizând succesiv fiecare simţ;

– urmăriţi să creşteţi prin antrenament acuitatea percepţiei fiecărui simţ, dar utilizaţi pentru percepţiile de fond simţul cel mai dezvoltat;

– structuraţi o ordine metodică pentru a înregistra elementele observaţiei, separaţi elementele principale de cele secundare ca importanţă şi înregistraţi valoarea (relativă) a fiecărui element;

– observaţi lucrurile într-un timp minim, urmărind să distingeţi din prima clipă elementele de ansamblu şi cele de detaliu;

– clasificaţi în ordinea importanţei relative elementele observaţiei; notaţi-le pe scurt, dar complet.

Pentru a fi imparţiali în timpul observaţiei, urmăriţi să uitaţi tot ceea ce ştiaţi sau credeaţi că ştiţi cu privire la subiectul considerat. Vom examina obiectul sau ideea în cauză ca şi cum ar fi vorba despre un lucru absolut nou.

Cultivând această facultate a atenţiei va trebui să evitaţi orice gest maşinal care ar putea fi realizat fără intervenţia voluntară a conştiinţei. Fiecare gest făcut fără a vă gândi la acesta reprezintă o îndepărtare vizibilă de la preocuparea principală, în detrimentul procesului atenţiei. Gestul cel mai banal, preocuparea cea mai infimă deturnează o parte a atenţiei care trebuie să se centreze în întregime asupra obiectului sau scopului propus.

Din acest motiv nu trebuie realizate niciodată mai multe sarcini simultan şi nici nu este cazul, cel puţin la început, să ne gândim la mai multe lucruri în acelaşi timp, fapt care indică o scindare mai mult sau mai puţin accentuată a personalităţii noastre.

Tehnici de amplificare a atenţiei

1. Examinaţi un obiect sub toate aspectele sale şi stabiliţi diversele raporturi existente între el şi celelalte obiecte. Analizaţi-l din toate punctele de vedere: compoziţie, calităţi, stări, caracteristici, origine, destinaţie, cauze, efecte, istoric, etc.

2. Examinaţi un desen sau un plan, care conţine multe amănunte, reproduceţi-l apoi mai întâi mental, după aceea pe hârtie, urmărind să-i redaţi toate detaliile. Marcaţi mai întâi trăsăturile (elementele) principale şi apoi cele secundare, urmărind să evidenţiaţi în final chiar şi cele mai mici detalii.

3. Analizaţi impresii vizuale (obiecte văzute sau peisaje admirate cândva), impresii auditive (sunete percepute sau pasaje muzicale preferate), impresii tactile (obiecte pipăite), impresii olfactive şi apoi gustative. Urmăriţi să realizaţi o descriere cât mai fidelă a lor, subliniind nu numai caracteristicile lor exterioare, ci mai ales reacţia interioară specifică pe care percepţia lor a generat-o în fiinţa voastră.

După toate aceste exerciţii urmăriţi să apreciaţi cu obiectivitate calitatea observaţiilor dumneavoastră, pentru a avea o măsură cât mai precisă a calităţii atenţiei pe care o manifestaţi. După această evaluare reluaţi exerciţiile mai multe zile la rând şi urmăriţi de fiecare dată să sesizaţi progresele pe care le-aţi realizat.

4. Urmăriţi să determinaţi caracterul sau sentimentele unei persoane după tonalitatea şi inflexiunile vocii sale, după forma corpului său, după particularităţile fizionomiei, după natura atitudinilor şi a gesturilor sale.

5. Urmăriţi să eliminaţi din comportamentul dumneavoastră gesturile inutile, stângace şi mecanice şi să realizaţi doar gesturi armonioase, însoţite de o permanentă priză de conştiinţă asupra lor.

6. Căutaţi să vorbiţi rar, concentrându-vă atenţia pe rând atât asupra ideilor pe care le exprimaţi, cât şi asupra cuvintelor pe care le folosiţi.

Particularizaţi acest exerciţiu urmărind să eliminaţi din vocabularul dumneavoastră cuvintele cu o încărcătură negativă.

7. Suspendaţi în continuare orice mişcare a corpului şi stopaţi de asemenea orice activitate mentală involuntară, cu alte cuvinte emisia gândurilor anarhice şi necontrolate, fără un obiect bine definit. Concentraţi-vă apoi asupra procesului de «centrare în voi înşivă»; urmăriţi firul gândurilor proprii până în punctul lor iniţial, central, care este însăşi sursa generării lor, acolo unde nu mai există divergenţă, agitaţie, dualitate.

Acest exerciţiu reprezintă o treaptă superioară în procesul de concentrare a atenţiei, care ne permite de altfel deschiderea unor noi orizonturi interioare, a căror profunzime şi vastitate ne poate îmbogăţi enorm fiinţa.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” – EDITURA KAMALA

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

ATENTIA – CALITATEA GENIALITATII

“Geniul nu este decât o atenţie susţinută.”
Helveticus

Importanţa atenţiei

Atenţia este o stare de conştiinţă în cadrul căreia inteligenţa ia contact cu lumea exterioară în vederea cunoaşterii faptelor şi circumstanţelor care ne interesează. Ea poate fi însă orientată şi către interior, către propria noastră fiinţă, al cărui mister poate fi astfel revelat şi conştientizat.

Puterea atenţiei conştiente diferă enorm de la o persoană la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare intelectuală a individului, de forţa sa mentală, de antrenamentul mental realizat, de capacitatea sa de efort, de capacitatea de a învinge o anumită inerţie a minţii şi de a susţine un efort voluntar cu un scop bine determinat. De altfel, puterea atenţiei voluntare este cea care creează succesiunea armonioasă a ideilor şi tenacitatea în acţiune.

Este util să ştim că există o atenţie musculară şi o atenţie senzorială, aşa cum există o atenţie inconştientă (psihologică şi spontană) şi o atenţie conştientă (psihologică şi voluntară). Toată această lume a atenţiei trebuie să fie dezvoltată şi perfect coordonată, căci cel care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune este tocmai acela căruia nimic nu îi scapă. În schimb, o persoană neatentă sau incapabilă de o atenţie susţinută nu va putea să aleagă între mai multe posibilităţi care i se oferă, şi aproape întotdeauna cineva va trebui să aleagă pentru ea. Atenţia sa este fie nulă, fie instabilă; şi într-un caz şi în celălalt voinţa este cea care lipseşte, pentru că ea este insuficient stimulată de subconştient.

Un aspect frecvent al absenţei atenţiei voluntare se remarcă în cazul persoanei care îşi asaltează cu o serie de întrebări anturajul, fără însă a aştepta sau a asculta măcar primul răspuns, sau care întrerupe acel răspuns formulând deja o altă întrebare, referitoare la un alt subiect, şi eventual adăugând la aceasta şi o remarcă inoportună. Din păcate, foarte mulţi oameni sunt incapabili să asculte cu calm sau să urmărească cu interes o conversaţie. Atenţia lor înregistrează anumite «scăpări»; ei solicită explicaţii pe care nu le-au sesizat la momentul în care au fost prezentate şi pe care atunci nu au avut răbdarea de a le urmări până la capăt. Conversaţia acestor persoane se constituie dintr-o suită de deviaţii, de ocolişuri, de chestiuni neprevăzute şi plictisitoare, agasante, devenind obositoare pentru ceilalţi şi în consecinţă adesea în jurul lor se va forma un gol.

Departe de a vedea în exercitarea atenţiei continue o constrângere obositoare, este necesar să înţelegem că a fi atenţi nu înseamnă a fi obligaţi să ne gândim permanent la anumite lucruri, ci a menţine în noi înşine o fereastră deschisă a spiritului care ne permite să primim permanent noi informaţii, apeluri efective, de la fiinţele sau obiectele care ne înconjoară. Atunci când atenţia este manifestarea firească a prizei de conştiinţă specifică fiinţei care ştie să-şi păstreze supleţea şi mobilitatea spiritului, persoana va înregistra cu un maximum de fidelitate şi constanţă întreaga complexitate a faptelor, a evenimentelor precum şi a conexiunilor lor cu ansamblul.

Astăzi, foarte adesea, viaţa noastră complicată şi dezordonată ne împinge către incoerenţă în gândire şi în acţiune, conducându-ne uneori treptat, în lipsa unei armonii interioare, chiar până la epuizare şi dezechilibre nervoase. Cultivarea atenţiei este cu atât mai necesară, dată fiind multitudinea faptelor şi obiectivelor noi, variaţiile neîncetate ale situaţiei economice şi sociale şi chiar mobilitatea structurilor spirituale aflate însă în lipsa unui fundament interior bine stabilit.

La toate excitaţiile neprevăzute şi grijile care o asaltează, fiinţa umană răspunde adesea precum un motor dereglat, prin reacţii oarbe şi anarhice: ea îndeplineşte acţiunile în grabă, adesea fără a reflecta sau dimpotrivă dovedeşte o grijă excesivă faţă de lucrurile insignifiante.

Mecanismele şi motivaţiile atenţiei

În fiecare moment noi suntem conştienţi de foarte multe lucruri, dar nu suntem conştienţi de fiecare dintre ele cu aceeaşi claritate; există întotdeauna un obiect – perceput sau cunoscut – care se bucură de deplina lumină a conştiinţei noastre, deoarece el pare a ne atrage atenţia în mod deosebit.

În mod practic, întregul câmp al conştiinţei poate fi divizat într-un domeniu central al atenţiei şi o zonă marginală, mai largă, care pare să îl înconjoare. Astfel, atenţia dumneavoastră poate fi orientată de exemplu asupra unui grup de cuvinte – cum ar fi textul acestui rând din articol – păstrând în câmpul său marginal imaginea zonelor albe ale paginii.

Acestui ansamblu de percepţii voluntare şi involuntare îi puteţi asocia, închizând ochii, o imagine mentală extrasă din subconştient. Viziunea acestei imagini se va preciza în mintea noastră ca urmare a unui efort de concentrare mentală – şi iată că astfel va apare imaginea mai mult sau mai puţin clară a textului nostru – întruchipare vie, de altfel, a intensităţii atenţiei noastre.

Dar să nu uităm că atunci când dorim să ne concentrăm atenţia asupra unui anumit subiect trebuie să trezim în noi un puternic interes faţă de acel subiect. Acesta este de fapt secretul atenţiei fără efort. Acest interes ne polarizează atenţia, ne ajută să definim anumite relaţii de legătură între obiecte, senzaţii, experienţe, legate fie de experienţa prezentă, fie de anumite amintiri acumulate în trecut de memoria noastră.

De altfel, memoria, judecata şi raţiunea nu sunt decât rezultatul puterii atenţiei noastre.

Dacă reflectăm puțin mai adânc, vom sesiza faptul că diferențele de percepție, de cunoaștere și de acțiune care apar la diferiți oameni cât și ”calitatea” propriei noastre existențe diferă mai ales prin modul în care atenția lor sau a noastră este integrată acolo, de persistența și acuitatea observațiilor care au loc. A cultiva cât mai conștient starea de atenție presupune trăirea cât mai conștientă a momentului prezent cu tot ceea ce el oferă ființei. Spontanetatea noastră în a ne deschide, și de ce nu, a experimenta cu luciditate ceea ce prezentul ne oferă, poate trezi și dezvolta în mod natural atenția.

Extras din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la EDITURA KAMALA

SOLUTII PENTRU TRANSFORMARE

Soluţii pentru transformare sau “Cum să ne scoatem beţele din roată”

Vom găsi o cale, sau dacă nu vom crea una.”

Hanibal

a) Descoperirea cauzelor generatoare de eşec

În multe situatii ale vietii resimţim nevoia de a căuta în exterior compensaţia a ceea ce trăim în noi înşine ca o stare de inferioritate. Astfel, devenim exigenţi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, chiar foarte exigenţi, căci resimţim în interiorul nostru de fapt propriile impurităţi.

O neîmplinire, incapacitatea de a face faţă unei situaţii, teama generată de aceasta, insuficienta încredere în sine şi lipsa unei armonii interioare care proiectează în exterior către alţii imaginea fantasmagorică a propriei noastre dizarmonii, împiedică astfel percepţia ordinii şi armoniei divine care permanent ne înconjoară. Toate acestea se traduc adesea printr-o permanentă nesiguranţă şi îngrijorare, menţinută atât în ceea ce priveşte persoana noastră, cât şi proiectată asupra celorlalţi şi chiar a mediului.

În astfel de situaţii, căutarea cauzelor profunde ale acestor tulburări, inconştiente sau conştiente, ne permite retrăirea unor evenimente ale trecutului care au constituit originea unui astfel de traumatism. Odată ce aceste fapte sunt recunoscute, retrăite detaşat, raţionate, devenim capabili să privim obiectiv (ca şi cum ar fi vorba despre o altă persoană) situaţiile deranjante prin care am trecut şi care adesea au rămas nepercepute conştient. Este ca şi cum am fi dorit anterior să evităm să le cunoaştem, evitând să privim în faţă evenimentele dificile, încercând să refulăm în inconştient fapte şi imagini mentale pe care nu ne simţeam capabili să le abordăm. Multe convenienţe sociale dogmatice culpabilizante se află la originea acestor refulări.

b) Importanţa de a nu ne lăsa copleşiţi de gânduri negative

Lucrurile nu se schimbă, noi ne schimbăm.”

Henry David Thoreau.

Orice schimbare, pozitivă sau negativă, marchează sfârşitul unei pagini de viaţă, dar totodată şi începutul unei noi etape – care adesea se anunţă mult mai bogată şi mai variată decât etapa anterioară, corespunzător creşterii care s-a realizat deja în noi prin intermediul etapelor precedente.

Am putea spune, la fel ca filosofii de altădată, că schimbarea este singura constantă în viaţa noastră. Privind cu atenţie în jurul nostru vom observa că orice fiinţă vie se află într-un continuu proces de creştere şi de schimbare. Acest fapt ne permite să înţelegem de ce abilitatea de a accepta şi chiar de a adopta schimbări este un factor atât de important pentru longevitate. Iar în faţa oricărei schimbări este deosebit de important modul în care noi reacţionăm. Din nefericire la foarte multe persoane există o tendinţă de distorsionare în sens negativ a realităţii, manifestată printr-un proces de exagerare a dificultăţilor, printr-o ignorare a aspectelor pozitive, sau printr-un proces de suprageneralizare sau concluzionare nefondată.

Vom ilustra printr-un exemplu manifestarea acestei tendinţe de distorsionare şi dramatizare a realităţii, precum şi modul în care ea poate şi trebuie să fie înlăturată printr-un nou model de gândire.

Să presupunem, de exemplu, că realizaţi deodată că aţi întârziat la o întrunire pe care o consideraţi foarte importantă. Intraţi în panică, inima începe să bată mai repede şi este posibil să gândiţi:

– nu sunt în stare să realizez niciodată un lucru aşa cum ar trebui;

– întotdeauna sunt în întârziere;

– în felul acesta nimeni nu mă va mai respecta.

Primul pas pe care îl aveţi de făcut este să recunoaşteţi astfel de distorsiuni de gândire şi apoi să învăţaţi cum să le înlăturaţi. În această situaţie un răspuns raţional va fi suficient pentru a repune lucrurile în ordine. Astfel este suficient să gândiţi:

– este un nonsens. Realizez foarte multe lucruri în viaţa mea aşa cum trebuie;

– este ridicol să gândesc că sunt întotdeauna în întârziere. Este suficient să îmi reamintesc de câte ori am fost la timp acolo unde era necesar. Chiar dacă acum (sau poate şi altădată) am întârziat, voi urmări să remediez această situaţie, să fiu mai riguros şi să dezvolt o metodă care să îmi permită să fiu punctual;

– este posibil ca cineva să fie dezamăgit pentru că am întârziat, dar această situaţie nu va fi nicidecum sfârşitul pământului. Este posibil chiar ca întâlnirea să nu fi început la timp.

Experienţa nu este ceea ce i se întâmplă unui om; este ceea ce omul face cu ceea ce i se petrece lui.”

Aldous Huxley

c) Ce ne blochează manifestările creatoare?

Există o tendinţă naturală de a opune rezistenţă la necunoscut, de a dori să-ţi protejezi structura actuală, egoul propriu. Dar aceasta este o tendinţă destructivă pe termen lung, deoarece ea blochează orice creştere interioară. Unii oameni se împotrivesc să treacă prin fluctuaţiile şi destabilizările necesare pentru a atinge un nivel mai înalt, preferând să se cramponeze în realitatea lor uzuală rigidă, agăţându-se de structura lor prezentă, indiferent cât i-ar costa aceasta în termenii potenţialităţilor pierdute. Renumitul psiholog în domeniul potenţialităţilor umane, Abraham Maslow observa:

“Nu numai că ne agăţăm de psihopatologia noastră, dar de asemenea avem tendinţa să evităm evoluţia personală, deoarece aceasta poate aduce la început, odată cu un alt tip de conştiinţă, sentimentul slăbiciunii şi al inadecvenţei. Şi astfel recurgem la un alt tip de rezistenţă, o negare a celei mai bune părţi a talentelor noastre, a celor mai rafinate impulsuri, a potenţialităţilor noastre înalte, a creativităţii noastre.”

Oamenii au în general tendinţa de a rezista în trei moduri: 1) dispersându-se, 2) blocându-se sau 3) distrăgându-se.

1) În cazul dispersiei, oamenii încearcă să disperseze fluctuaţiile produse de fluxul energetic crescut, produs de asemenea situaţii excepţionale, care pare a le inunda întreaga fiinţă, recurgând la activităţi de consum energetic cum ar fi vorbirea, ţipatul, furia, plânsul, sexualitatea forţată, exerciţiile fizice, alergarea, şi altele asemănătoare.

2) În cazul blocării, oamenii opun rezistenţă, suprimă sau blochează energia care curge prin fiinţa lor, prin închistare, depresie, boală, pierderea apetitului, oboseală extremă.

3) Şi în cele din urmă se distrag ei înşişi de la aceste situaţii deosebite din viaţa lor, recurgând la droguri, alcool, mâncare în exces, excese sexuale, cumpărături, jocuri de noroc, privitul la televizor, şi altele.

Iată în continuare un exerciţiu care poate fi realizat chiar în acest moment: reamintiţi-vă câteva exemple din propria viaţă de astfel de comportamente. Ar putea ele să fi reprezentat aberante încercări incoştiente de a rezista creativităţii şi creşterii noastre interioare?

d) Bucuria de a ne depăşi

A avea permanent o atitudine creativă, a lăsa de o parte vechile idei şi a privi lumea mereu într-un mod nou, nu trebuie să fie considerată o iniţiativă înspăimântătoare, temerară sau chiar înfricoşătoare, aşa cum nu suntem înspăimântaţi atunci când întâlnim oameni noi şi călătorim în ţări străine. Aşa cum Abraham Maslow scria:

Vorbim la urma urmei despre un proces simplu de creştere a coerenţei cerebrale. Este un proces pe care mulţi oameni îl experimentează ca fiind unul dintre cele mai plăcute în viaţă. Aceasta se întâmplă atunci când facem dragoste, când privim copiii cum dorm, când realizăm o lucrare de artă, sau suntem impresionaţi de muzică, atunci când percepem frumuseţea, când simţim naşterea unei noi idei şi în toate momentele de realizare de sine, împlinire, iluminare, pace şi bucurie – componentele noastre cerebrale rearanjându-se pentru a se acomoda la noua realitate, într-un mod nou.”

Csikszentmihalyi observa, “Plăcerea pare să fie mecanismul pe care selecţia naturală l-a rezervat pentru a se asigura că ne vom dezvolta şi vom deveni mai complecşi, că vom avea curajul de a face lucruri care ne împing dincolo de prezent, în viitor.”

e) Secretul şi valoarea transformării

Orice moment măreţ din analele lumii este triumful unui entuziasm.”

Ralph Waldo Emerson

Oricât de uimitor ar părea, putem deveni plini de extaz prin adoptarea imediată a punctului de vedere care creează această emoţie. Astfel puteţi vizualiza mental lucrurile care creează acest sentiment. Vă puteţi schimba tonul şi conţinutul dialogului dumneavoastră interior. Puteţi aborda posturile specifice şi modul de a respira care creează starea aceasta în corpul dumneavoastră şi astfel, prin efectul cumulat al evocării realizate cu ajutorul tuturor acestor elemente, veţi experimenta extazul, în întreaga sa plenitudine.

Dacă doriţi să deveniţi compasivi tot ce aveţi de făcut este de a vă schimba pur şi simplu atitudinile fizice şi mentale pentru a rezona cu acelea specifice stării de compasiune. Acelaşi lucru este valabil şi pentru iubire sau orice altă emoţie. Astfel, secretul transformării este simplu – adoptaţi pur şi simplu atitudinea care ştiţi că generează prin rezonanţă aptitudinea respectivă.

Puteţi considera procesele de generare a stărilor emoţionale prin controlul asupra stărilor interioare ca fiind asemănătoare cu munca unui regizor. Pentru a produce rezultatele specifice pe care le doreşte, regizorul unui film manipulează ceea ce dumneavoastră vedeţi şi auziţi. Dacă el doreşte să fiţi terifiat, va schimba sunetul şi va insera anumite efecte speciale pe ecran chiar în momentul potrivit. Dacă doreşte să fiţi inspirat, va aranja muzica, lumina şi orice altceva pe ecran pentru a produce acest efect. Un regizor poate face o tragedie sau o comedie din acelaşi eveniment, depinzând de ceea ce el decide să ecranizeze. Puteţi face aceleaşi lucruri cu ecranul minţii dumneavoastră – vă puteţi direcţiona activitatea mentală, care este baza tuturor acţiunilor fizice, cu aceeaşi îndemânare şi putere. Puteţi lumina şi sonoriza mesajele pozitive din creierul dumneavoastră şi puteţi diminua culorile şi sunetele celor negative. Vă puteţi conduce creierul cu aceeaşi îndemânare cu care Spielberg sau Tarkovski îşi conduc camerele video.

PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

PUTEREA MINŢII ŞI CONTROLUL DURERII

Mintea are multiple resurse şi poate face faţă oricăror încercări

Sunt multe situaţiile în care ne confruntăm cu apariţia unor dureri. De la cele mai simple migrene sau dureri de stomac până la cele mai cumplite chinuri ale unei crize de rinichi, fenomenul durerii generează un şoc cu repercursiuni mai mult sau mai puţin grave la nivel fizic, energetic, psihic şi mental, lată de ce este bine să ştim ce trebuie să facem în asemenea situaţii. De multe ori, nu boala însăşi ne sperie, ci simptomul predilect care aduce suferinţă: durerea. De altfel, mulţi oameni trec cu uşurinţă peste anumite simptome de debut ale unor boli, ratând chiar şansa unui tratament mai uşor, numai pentru că ele nu sunt asociate cu durerea fizică. Din această cauză, unii nici nu cred că sunt bolnavi pentru că pe ei „nu îi doare nimic”. Şi totuşi …

Atunci când vorbim despre durere, foarte uşor ne reamintim de situaţiile în care am suferit datorită acesteia. Încărcătura psiho-emoţională rămâne de multe ori vie şi dorim să fim sănătoşi mai mult ca urmare a fricii de suferinţă şi de durere decât ca experimentare mai plenară şi fericită a vieţii. Există situaţii în care durerea persistentă îngreunează foarte mult tratamentul şi lungeşte procesul de vindecare datorită unor complicaţii care au apărut datorită consumului exagerat de sedative sau insomiilor, depresiilor şi chiar anumitor tendinţe suicidare generate de frica produsă de chinul durerii, etc.

Psihologia modernă a conceput un număr considerabil de tehnici psihice menite să diminueze considerabil durerile. Ideea principală în multe dintre aceste metode este aceea a distragerii atenţiei de la punctul sau zona dureroasă; aceasta este o strategie simplă, dar extrem de eficace atunci când este corect executată. Cel mai elocvent exemplu din viaţa de zi cu zi este cel al părinţilor, care – plini de dragoste şi compasiune – mângâie copilul care plânge datorită durerii provocate de o rană. După câteva momente în care îi adresează cuvinte pline de calm şi înţelegere, dar mai ales dacă îi fac şi promisiuni tentante – o prăjitură sau o îngheţată se pot dovedi salutare în astfel de împrejurări – plânsul şi lacrimile sunt oprite, iar copilul este împăcat.

Durerea poate fi controlată şi eliminată dacă ştii cum să acţionezi!

De fapt, ce se produce atunci este o schimbare inconştientă pentru copil a direcţiei de focalizare a atenţiei sale: de la disconfortul provocat de rană, la bucuria plăcută de a savura o prăjitură. Metoda distragerii atenţiei reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de control şi stopare a durerii şi, atunci când este utilizată în combinaţie cu alte tehnici specifice, poate îndepărta chiar dureri mai mari ale corpului fizic, cum ar fi cele provocate de gastritele acute sau de ulcerul stomacal. În astfel de cazuri, se poate face apel şi la tehnici de relaxare, yoga, tehnici de vizualizare pozitivă precum şi alte modalităţi menite să distragă şi să re-focalizeze atenţia. De fapt, cheia întregii probleme este capacitatea de a crea chiar noi înşine un tip de autosugestie puternică, opusă senzaţiei mentale de durere.

Doctorul Theodore Barber, psiholog principal la spitalul Medfield din Massachussets şi cercetător renumit în domeniul complex al acţiunii şi efectelor durerii asupra fiinţei umane, a ajuns – în urma experimentelor efectuate – la concluzia că durerea fizică, oricât de puternică ar fi ea, poate fi controlată complet dacă persoana în cauză este antrenată corespunzător, astfel încât să îşi poată impune propriile idei forţă, printr-o autosugestie puternică.

De fapt, pentru o bună reuşită în cazul aplicării unei sugestii contrare durerii resimţite, trebuie să ne raportăm constant la trei puncte de vedere esenţiale în acest proces:

1. trebuie să ne educăm voinţa, astfel încât să dobândim abilitatea de a ne îndrepta atenţia într-o altă direcţie decât cea în care este atrasă spontan, involuntar, datorită durerii pe care o resimţim într-un anumit loc;

2. este necesar să ne concentrăm asupra senzaţiilor dureroase într-un mod cât mai detaşat şi neafectat de vreun gând de iritare, nervozitate sau mânie, ca şi cum ne-am plasa în poziţia unei alte persoane care, deşi simte durerea, nu este totuşi influenţată de aceasta;

3. trebuie, de asemenea, să obţinem abilitatea de a ne disocia (psihic, emoţional) de durerea care ne afectează respectiva parte a corpului, ca şi cum aceasta nu ar face parte din corpul nostru.

Atitudinea corectă în confruntarea cu durerea

Deşi este greu de presupus că ar putea exista o atitudine corectă în faţa durerii, totuşi ea există şi fiecare dintre noi intuim de la caz la caz, în fiecare situaţie neplăcută şi dureroasă că se impune un anumit gen de autocontrol mărit asupra stărilor noastre în acele momente. Iată două atitudini concrete:

1. Prima dintre ele se referă la posibilitatea îndepărtării durerii prin acţiunea voluntară de distragere a minţii de la locul afectat, utilizând imaginaţia, concentrarea şi vizualizarea creatoare, dar opusă senzaţiei dureroase. S-a constatat că unele persoane pot tolera o durere intensă pur şi simplu prin adoptarea unei atitudini de detaşare, în care ele înţeleg şi se referă la senzaţia dureroasă ca la ceva ce provine din afara lor şi nu din ele însele. Această atitudine non-identificatoare cu durerea permite un control superior al stării interioare. Este chiar recomandabil să nu dramatizăm situaţia şi să nu exagerăm prin acele văicăreli şi lamentări zadarnice care epuizează şi secătuiesc organismul de energiile vitale atât de necesare în acele momente.

2. Una dintre modalităţile specifice în care oamenii reacţionează la durere este aceea de a se simţi agasaţi, iritaţi de aceasta, înverşunându-se împotriva ei. De obicei, natura umană exagerează şi amplifică mult aspectul negativ al durerii şi în general vorbind, toate lucrurile şi fenomenele care îi displac. Felul în care vă exprimaţi şi vă manifestaţi în toate aceste situaţii exprimă de fapt propria dumneavoastră viziune asupra vieţii şi felul în care vă integraţi în ea. Oamenii reacţionează în faţa durerii exact aşa cum fac în faţa conjuncturilor mai neplăcute ale vieţii, adică amplificând şi exagerând aspectele negative şi implicându-se într-un mod „dureros” în ele. Trebuie, mai ales în aceste conjuncturi, să ne păstrăm controlul, să reuşim să gândim pozitiv, să abordăm cu încredere şi totodată cu detaşare aspectele mai puţin plăcute, căci o viziune preponderent optimistă şi stenică ne ajută întotdeauna să ieşim cu mult mai repede din impas.

Tehnici de control al durerii

Cele câteva tehnici care vor fi prezentate în continuare este bine să fie abordate şi aplicate în succesiunea expusă mai jos.

1. Relaxarea

Întindeţi-vă la orizontală pe o pătură, la sol. Trebuie să fiţi singur în cameră şi să vă asiguraţi că nu veţi fi deranjat pe întreaga durată a practicii. Destindeţi-vă întregul corp, gradat, relaxându-vă cât mai profund. Începeţi de la picioare către cap, mai întâi partea stângă a corpului, apoi cea dreaptă. Conştientizaţi relaxarea întregului corp, stare de armonie, liber­tate, detaşare de limitările corpului fizic. Uneori, acest singur aspect este suficient pentru a îndepărta durerea.

2. Tehnica evocării

Urmăriţi să evocaţi unele amintiri şi gânduri foarte plăcute, care să vă facă să uitaţi, pur şi simplu de durere. Această metodă este de natură să vă focalizeze atenţia în altă parte decât în locul unde simţiţi durerea. Procesul este relativ difi­cil de realizat (mai ales atunci când durerea este foarte mare), dar poate fi dus la bun sfârşit printr-un antrenament perseverent. Un sfat practic este de a urmări să percepeţi lucrurile şi fiinţele din jurul dumneavoastră într-un mod cu totul aparte, complet diferit de modul obişnuit de a le privi. Luaţi cunoştinţă cu ceea ce este în jurul dumneavoastră ca şi cum vedeţi lucrurile pentru prima oară. Acordaţi mai multă atenţie detaliilor, culorilor, formelor, consistenţei, mirosu­lui, umbrelor, luminii şi chiar persoane­lor care se află în apropierea acestor obiecte. Disipaţi-vă atenţia de la orice lucru care v-ar putea conduce din nou că­tre durerea din corp, utilizând pentru aceasta toate metodele care vă inspiră cum ar fi: să bateţi din palme într-un anu­mit ritm, să fredonaţi sau chiar să cântaţi o melodie, să recitaţi poezii, etc. O altă variantă este aceea de a vă lăsa liberă fantezia pentru a vă aminti momente plă­cute din trecut cu o încărcătură emoţio­nală intensă şi să vă abandonaţi acelei trăiri. în egală măsură vă puteţi proiecta şi în viitor, închipuindu-vă de exemplu o călătorie minunată într-un loc pe care doriţi de mult timp să îl vizitaţi. Urmăriţi să vă identificaţi cât mai bine cu aceste situaţii şi să vă focalizaţi mentalul asupra lor.

3. Tehnica utilizării imaginaţiei creatoare

Această tehnică se bazează pe observa­ţia că imaginaţia creatoare poate modifi­ca percepţiile senzoriale.

Imaginaţi-vă cu putere că sunteţi sub influenţa sedativă, profund calmantă şi binefăcătoare a unor plante rare, culese de pe munte la un moment astrologie fa­vorabil de către un mare vindecător. Ur­măriţi cu mare atenţie cum acea persoană în care aveţi mare încredere vă pregăteşte acel remediu. El face o pudră foarte fină din toate acele plante şi vă dă mai întâi să o mirosiţi. Simţiţi mirosul tare, aromatic, dar totodată calmant al acelui amestec. Vă cere apoi să luaţi o mică cantitate din acel elixir şi să o ţineţi sub limbă. Sesi­zaţi gustul puternic al acelui amestec de plante rare şi simţiţi cum vă cuprinde treptat anestezia; urmăriţi mental cum particulele fine, atomii şi moleculele se difuzează prin gustul specific în limbă şi apoi se distribuie şi impregnează locul sau porţiunea dureroasă a corpului, vin­decând, eliberându-vă astfel de senzaţiile neplăcute. Treptat, vă veţi simţi cuprins ca de un fel de ameţeală, specifică unei anestezii reuşite şi veţi observa în acel moment diminuarea durerii din ce în ce mai mult. Sugestionaţi-vă în mod repetat în acele momente că durerea vă părăseş­te, scade în intensitate, devine din ce în ce mai slabă, până când dispare complet. Pe tot parcursul acestei etape urmăriţi să fiţi şi să rămâneţi cât mai relaxat cu pu­tinţă. Nu săriţi peste nici un aspect al acestei vizualizări; cu cât ea este mai amănunţită, cu atât mai uşor vă va fi să vă detaşaţi de durere.

4. Tehnica disocierii

Această metodă foarte eficientă constă în a vă sugestiona cu putere şi a vă ima­gina până la a crede cu toată fiinţa voas­tră că durerea, în fapt, nu face parte din dumneavoastră. Mai precis, ea nu se află acolo. Cu alte cuvinte, durerea este ceva separat de corpul dumneavoastră, este ceva diferit de dumneavoastră înşivă şi nu aveţi nici o legătură cu ea.

5. Tehnica analizei şi observării detaşate a durerii

Focalizaţi-vă cu putere chiar asupra durerii şi nu permiteţi minţii să se disper­seze în altă parte. Procedeul implică a căuta să ne apropiem cât mai mult de senzaţia efectivă a durerii, a o studia şi a o analiza cu atenţie. Este ca şi cum am urmări să divizăm durerea în părţile ei componente; vom descoperi astfel că, de obicei, durerea constă într-un cumul de felurite senzaţii şi sentimente schimbă­toare. Nu vă gândiţi la ea ca fiind durere, ci mai curând concentraţi-vă asupra altor schimbări sau modificări în senzaţiile pe care le resimţiţi în acele momente. În acest sens, este bine să fiţi atent şi con­centrat să percepeţi diferitele senzaţii de presiune, arsură, mâncărime, înţepături, etc, observând că ele variază, se modi­fică de la o clipă la alta. Senzaţia noastră de ansamblu asupra fenomenului trebuie să fie aceea că durerea reprezintă un eve­niment neutru care se desfăşoară în in­teriorul nostru; ea trebuie înţeleasă ca un aspect complex, dar fără semnificaţii psihice sau fizice.

6. O tehnică Zen

Această tehnică constă în a urma dure­rea, a-i permite să se desfăşoare, a o ex­perimenta în ansamblul ei, deoarece acum durerea este percepută şi înţeleasă ca o experienţă interesantă, care ne absoarbe total atenţia. O astfel de înţelege­re şi intuiţie reflectă, în fapt, chiar transcenderea senzaţiei dureroase, adică exact scopul urmărit de noi. Curiozitatea lăun­trică pe care o manifestăm în legătură cu acest aspect nu trebuie să ne determine să catalogăm durerea ca fiind plăcută sau neplăcută, ci mai curând să o studiem cu atenţie şi să îi permitem în mod detaşat libertatea de a se manifesta. Aspectul subtil al acestei tehnici îl reprezintă de­păşirea atitudinii de identificare a noastră cu corpul fizic care ne determina anterior să interpretăm şi să simţim durerea ca pe o parte intrinsecă a fiinţei noastre.

7. Tehnici de autosugestie

Pentru dobândirea controlului asupra durerii, una dintre metodele cele mai efi­ciente este aceea de a recurge la virtuţile binefăcătoare ale sugestiei şi autosuges­tiei pozitive. Uneori, autosugestia se do­vedeşte atât de eficientă, încât unele per­soane pot suporta chiar intervenţii chirur­gicale, altfel extrem de dureroase, fără anestezie. Procedeul constă în repetarea unei sugestii sau unui set de sugestii bi­nefăcătoare timp de minimum 15 minute, de mai multe ori pe zi şi în mod special înainte de culcare. Rostirea lor trebuie făcută cu multă convingere, sinceritate şi cu o pură trăire emoţională. Repetându-le cu credinţă, ele ne vor ajuta enorm chiar şi în procesul vindecării.

Iată câteva sugestii pozitive, binefăcătoare: „Sunt perfect calm, liniştit, şi complet relaxat.”, „Mă simt plin de forţă şi resimt cu putere bucuria de a trăi „, „Mă focalizez tot mai mult pe senzaţiile plăcute din corp.”, „Sunt cuprins de o profundă pace lăuntrică şi o stare de bine interior.”, „Sunt perfect sănătos din toate punctele de vedere; fizic, psihic, mental şi spiritual”.