ACUM, AICI ESTI DOAR TU

In procesul transformarii, cunoasterea corecta a propriei fiinte ne va ajuta sa ne orientam eficient spre acele modalitati care, pe de o parte, sa ne ajute in directia dorita, pe de alta parte, sa ne ajute la dislocarea din propriul mod de a ne vedea pe noi si lumea exterioara, a acelui sablon de gandire si de atitudine auto-conditionanta. Dar, sa nu uitam ca decizia si responsabilitatea noilor optiuni ne apartine in totalitate.

Aici este un mic extras ideatic care sustine acest lucru.

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL ? – Ep.3

Cum ne reprezentam viata?

Atât timp cât ne structurăm viaţa într-un mod de reprezentare în care fericirea noastră este dependentă de ceva pe care nu îl putem controla, vom trece din nou prin experienţe dureroase. De exemplu, secretul unei vieți trăite în bucurie poate fi găsit într-o astfel de idee simplă: „Eu decid ca regula vieţii mele să fie că pot trăi cu bucurie și entuziasm fiecare zi, întrucât de mine depinde.” Dacă veţi adopta şi veţi aplica în mod consecvent această idee forță în propria viaţă, veţi vedea că virtual totul se va transforma în modul în care veţi experimenta viaţa. Avem cu toţii diverse reguli şi standarde care ne guvernează nu numai modul în care ne raportăm la lucrurile care „se întâmplă” în viaţa noastră, ci şi la modul în care ne vom simţi şi vom răspunde într-o situaţie dată. Totuşi, ceea ce ne determină în mod efectiv emoţiile şi comportamentele sunt credinţele si convingerile noastre cu privire la ceea ce este bun şi la ceea ce este rău, la ceea ce trebuie să facem şi la ceea ce nu trebuie să facem. Toate aceste idei, reguli, credințe, convingeri, standarde sau valori personale structurează pentru fiecare dintre noi sistemul de reprezentare interioară a vieții.

Aceste reguli de viață sau moduri de reprezentare pe care le-am adoptat sunt ca un fel de scurtcircuit pentru mentalul nostru. Ele ne ajută să avem un sentiment al siguranţei cu privire la consecinţele acţiunilor noastre; astfel, ele ne fac capabili să luăm decizii rapide cu privire la ceea ce înseamnă lucrurile şi la ce trebuie să facem în consecinţă. Regulile noastre ne controlează răspunsurile în fiecare moment al vieţii. Bineînţeles, deşi nu ne dăm seama de aceasta, multe dintre ele sunt stabilite în mod total arbitrar. De exemplu, atunci când cineva ne zâmbeşte, dacă ne-am angaja într-un lung şir de calcule pentru a descoperi cam ce înseamnă aceasta, viaţa noastră ar deveni cu siguranţă frustrantă. Dar în loc de aceasta, în general noi avem o regulă care spune că: dacă o persoană ne zâmbeşte, atunci aceasta înseamnă că este fericită sau că este prietenoasă sau că ne place. Dacă cineva se încruntă la noi, atunci intră în acţiune un alt set de reguli cu privire la semnificaţia acestui lucru şi la ceea ce trebuie să facem. Pentru unii oameni, dacă cineva se încruntă, regula lor este că acea persoană este într-o stare proastă şi trebuie evitată. Pentru o altă persoană totuşi, va exista o altă regulă care spune: „dacă cineva este într-o stare proastă, atunci este necesar să îl ajut să îşi modifice această stare.”

Din nefericire, mulţi dintre noi creează numeroase moduri de a se simţi rău şi doar foarte puţine moduri în care se simt cu adevărat bine. Şi aceasta tocmai prin regulile pe care le creează. Se poate ajunge chiar la situaţia paradoxală în care deşi sunteţi cu adevărat un învingător, totuşi să vă simţiţi ca şi cum aţi fi pierdut, şi aceasta deoarece modul de reprezentare în care vă analizaţi este nedrept.

Următorul pas ar fi să vă daţi seama dacă regulile pe care vi le-aţi stabilit vă avantajează sau nu. Întotdeauna o regulă vă va dezavantaja dacă vă oferiţi doar câteva moduri de a vă simţi bine şi foarte multe moduri de a vă simţi rău. Să nu uităm că propriile noastre reguli ne stabilesc propriile noastre limitări. Şi aceasta chiar şi în cazul trăirii unor emoţii și sentimente pozitive, cum ar fi, de exemplu, în iubire. Astfel, putem considera că pentru a ne simţi iubiţi şi a putea manifesta iubire trebuie să simţim că o merităm sau trebuie să simţim că iubirea noastră este acceptată. Alţii nu simt că sunt iubiţi cu adevărat decât dacă sunt trataţi ca nişte fiinţe perfecte. Dar o dată ce vom accepta toate aceste condiţii, vom fi nevoiţi, de fapt, să acceptăm ca măsură propriul nostru egoism. Putem însă recurge la cu totul alte reguli care ne spun cu privire la iubire că putem trăi iubirea oricând, necondiţionat, că putem dărui oricât de multă iubire celorlalţi, fără a aştepta să primim în schimb la fel de multă iubire, căci iubirea nu este un târg, ci un dar de la Dumnezeu pentru noi toţi.

Deci pentru a ne îmbunătăţi considerabil viaţa, tot ceea ce avem de făcut este să acceptăm provocarea de a ne schimba regulile și modurile de reprezentare interioară cu privire la viață. Să fim capabili chiar de a renunţa total la ele, atunci când le simțim condiționarea negativă. Trebuie să ne întrebăm cu sinceritate ce este mai important pentru noi: modul în care simţim şi relaţiile noastre cu ceilalţi sau regulile noastre rigide? Nu trebuie să vă aşteptaţi niciodată ca ceilalţi să se conformeze regulilor dumneavoastră dacă nu le-aţi comunicat în mod clar, şi nici chiar atunci. Totuşi, nu trebuie niciodată să uităm că există reguli divine pe care nu le putem încălca.

Şi în privinţa transformării, totul este posibil, dar nu orice este permis. Nu uitaţi că întotdeauna trebuie să învăţaţi din trecut şi nu să trăiţi în el, focalizându-vă asupra lucrurilor care vă împovărează.

De aceea, pentru a vă putea expansiona viaţa, va trebui să vă lărgiţi sfera criteriilor de referinţă şi chiar să acceptaţi altele noi. Nu uitaţi aceasta idee importantă: că întotdeauna în viaţă totul „se întâmplă” dintr-un anumit motiv şi cu un scop care serveşte unor cauze. Uneori ne sunt necesari ani sau chiar decenii pentru a-i descoperi valoarea şi învăţătura. Dar există întotdeauna o valoare ascunsă în fiecare experienţă umană. Întotdeauna stă în puterea noastră să creăm acele momente care să ne înalţe sau care să ne coboare. Depinde de noi să ne eliberăm de încorsetările unor reguli sau standarde personale rigide şi să permitem imaginaţiei să ne ilustreze întreaga paletă de posibilităţi de care ne-am putea bucura în viaţă, pentru ca apoi să începem imediat să acţionăm pentru a le pune în practică.

Identitatea noastră nu este limitată de experienţele noastre, ci de interpretarea pe care noi o dăm experienţelor. Identitatea noastră nu este nimic altceva decât deciziile pe care noi le adoptăm cu privire la cine suntem, la modul în care noi hotărâm ceea ce putem să facem. Vom realiza întotdeauna ceea ce considerăm că putem să realizăm, şi nu mai mult. Dar nu depinde decât de noi înşine să acceptăm că putem face mai mult, modificând propriul sistem de reprezentare.

Dacă identitatea dumneavoastră nu reprezintă tot ceea ce v-aţi fi dorit vreodată să fie, atunci cu siguranţă următorii patru paşi vă vor ajuta să vă transformaţi:

1) Faceţi chiar acum o listă a tuturor elementelor identităţii dumneavoastră pe care doriţi să le aveţi. Gândiţi-vă la câteva persoane care au deja aceste caracteristici şi luaţi-le ca model. Imaginaţi-vă fuzionând total cu noua dumneavoastră identitate, proces prin care vă bucuraţi deplin de manifestarea plenară a acelor caracteristici. Imaginaţi-vă cum aţi arăta, cum aţi merge, cum aţi gândi, cum v-aţi simţi.

2)  Dacă doriţi cu adevărat să vă expansionaţi identitatea şi să vă îmbogăţiţi viaţa, atunci decideţi conştient să deveniţi cel care doriţi să fiţi, chiar acum. Fiţi entuziasmat ca un copil şi descrieţi în detaliu ceea ce aţi decis să fiţi astăzi. Acum este momentul să completaţi lista anterioară.

3)  Dezvoltaţi acum un plan de acţiune pe care să-l urmaţi, care vă poate ajuta să acţionaţi în virtutea noii identităţi, manifestând cu adevărat calităţile pe care doriţi să le aveţi. Este momentul să acordaţi o atenţie specială prietenilor pe care îi alegeţi pentru a vă petrece timpul. Vă vor ajuta ei să conferiţi forţă acelor noi calităţi ale identităţii dumneavoastră sau din contră, le vor distruge?

4) Pasul final este de a vă manifesta noua identitate, noile calităţi în prezenţa celorlalţi, menţinând interior permanent credinţa acelei transformări. Şi nu uitaţi ce spunea Thomas Edison, „Dacă cu toţii am face lucrurile pe care suntem capabili să le facem, am fi efectiv uimiţi de noi înşine.”. La rândul său, Walt Whitman scria „Fiecare dintre noi serveşte unui scop etern pe pământ.”

Prea nobil pentru a te înfuria, prea puternic pentru a te teme

Pentru transformarea dumneavoastră este important să vă promiteţi interior că veţi fi atât de puternic încât nimic nu vă va putea perturba pacea şi hotărârea minţii pentru a reuşi:

Să vorbiţi despre sănătate, fericire, prosperitate, fiecărei persoane pe care o întâlniţi

Să faceţi astfel încât toţi prietenii dumneavoastră să simtă că există ceva de valoare în ei.

Să priviţi partea luminoasă a evenimentelor şi să faceţi ca optimismul dumneavoastră să devină o realitate.

Să gândiţi tot ceea ce este mai bun, să lucraţi doar pentru ceea ce este mai bun şi să vă aşteptaţi la tot ce este mai bun.

Să fiţi la fel de entuziast cu privire la succesul celorlalţi ca şi în privinţa propriului succes.

Să vă eliberaţi de greşelile trecutului şi să vă orientaţi către şansele viitorului, ramanand mereu constient de prezent.

Să fiţi întotdeauna mulţumit şi să oferiţi fiecărei fiinţe pe care o întâlniţi un zâmbet.

Să acordaţi atât de mult timp îmbunătăţirii şi transformării propriei dumneavoastră vieţi, încât să nu vă rămână nici o clipă pentru a-i critica pe ceilalţi.

Să fiţi prea expansionat pentru a vă îngrijora, prea nobil pentru a vă înfuria, prea puternic pentru a vă teme, prea fericit pentru a permite absenţa fericirii.

Antonio Porchya spunea: „Într-o inimă plină există spaţiu pentru orice, pe când într-o inimă goală nu există spaţiu pentru nimic”.

Concluzionând, să nu uităm că fiecare dintre problemele care apar în viaţa noastră este pusă în mişcare de comportamentul nostru. Și comportamentul nostru se bazează pe modul de reprezentare interioară a acelor probleme. De aceea soluţia pentru fiecare dintre aceste probleme este o schimbare a modului de reprezentare prin care am ales să ne comportăm într-un anume fel. Toate aceste probleme sunt rezultatul acţiunilor pe care noi am ales să le facem. Ceea ce am urmărit să prezint este că singurul lucru asupra căruia avem un control absolut este lumea noastră interioară – noi suntem cei care decidem ce înseamnă lucrurile pentru noi şi ce să facem în legătură cu aceasta. Ca rezultat al acestor decizii, ne asumăm anumite acţiuni. Acţiunile sunt cele prin intermediul cărora noi comunicăm cele mai profunde valori şi credinţe ale noastre. Astfel, depinde doar de noi să creăm o lume de lumină acolo unde până atunci a fost doar întuneric.

Ralph Waldo Emerson spunea în stilul său caracteristic: „Fiecare om este o imposibilitate până când se naşte.”

CUVINTE DIN LUMINA – Nestemate ale misticii crestine -Ep.2

MONSENIORUL GHIKA

Motto: ” Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?”

Un suflet de foc. Astfel a fost simţit Monseniorul Ghika de contemporanii săi. Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, Vladimir Ghika este descendent dintr-o familie greco-bizantină care a dat numeroase personalităţi în domeniul diplomatic şi artistic. El a fost încă din tinereţe în serviciul celor sărmani; a fost un erou al acţiunilor caritabile; era preot şi despre felul în care participa la serviciile religioase pe care le ţinea se spunea: “un preot bun îşi zice bine slujba; un preot fervent o trăieşte; dar abatele Ghika o murea”. Avea capacitatea extraordinară de a vedea prezenţa lui Dumnezeu peste tot şi de a urmări să facă şi pe alţii s-o simtă. El se dăruia acestui Dumnezeu prezent în toate, şi de aici credinţa sa în necesitatea unei rugăciuni permanente. Numai astfel se ajunge la o prezenţă familiară a lui Dumnezeu şi numai prin experienţa trăită şi prin dragostea fără sfârşit pentru Dumnezeu se învaţă drumul către binele săvârşit permanent. O mare parte a vieţii sale a dăruit-o acţiunilor de binefacere în favoarea săracilor, bolnavilor, victimelor, oropsiţilor soartei pentru a le alina suferinţele trupeşti şi sufleteşti.

Pentru aceasta, el nu s-a sustras de la nici un sacrificiu şi nu a refuzat nici un ajutor, mobilizând toate resursele materiale şi financiare de care dispunea, depăşind cu stoicism şi speranţă toate dificultăţile. Sfinţenia lui era făcută din eroismul virtuţilor, exemplu viu adus creştinilor, o sfinţenie de zi cu zi, aceea a carităţii trăite, a credinţei supuse tuturor probelor, a acceptării premeditate a suferinţelor de care natura umană se teme, al încrederii în harul divin pentru a le îndura, când ceasul încercării a sosit. Orice om pe care-l întâlnea Monseniorul Ghika, pe stradă, într-un salon, la patul unde era ţintuit de boală, în faţa morţii iminente, devenea aproapele său. Această voinţă de a se substitui altuia care suferă, acest ecran pe care-l făcea din sine însuşi, plasându-se între răul iminent şi cel care urma să-i fie victimă, constituie acte religioase izvorâte dintr-o inimă plină de dragoste. În prezenţa lui aveai impresia că te-ai apropiat de sfinţenie; întreaga sa fiinţă impregnată de o imensă bunătate trăda o disponibilitate continuă: “- Nu uitaţi, spunea el, că zilele cele mai frumoase nu sunt la fel de frumoase pentru toţi.”

Monseniorul Ghika a fost un apostol. Ardea de dorinţa de a aduce mărturie. El voia să răspândească lumina pe care o primise şi harul în care trăia. Participanţii la slujba sa religioasă erau străbătuţi de intensitatea rugăciunii care se înălţa de pe buzele preotului; ei aveau cu adevărat conştiinţa că Dumnezeu cobora acolo în timpul slujbei. Monseniorul Ghika semăna cu sfinţii din iconografia bizantină: figură austeră, înalt spiritualizată, în care amprentele vieţii obişnuite s-au stins pentru ca figura lui să restituie doar lumina adâncă din care s-a hrănit. Era frumos, de o mare distincţie, atitudinile şi gesturile sale erau totdeauna pline de nobleţe şi armonie la modul cel mai natural. O privire care pătrundea până-n străfundul sufletului interlocutorilor, o privire plină de bunătate, de gingăşie, de tandreţe, de afecţiune îi lumina faţa încadrată de o mare barbă albă. Avea o sensibilitate delicată, bunătate, devotament fără limite pentru toţi, gingăşie cu rafinamente de neuitat.

Viaţa lui plină de contradicţii, tentaţii şi înfrângeri ale tentaţiilor, de împătimită devoţiune şi reculegere spirituală constituie o mărturie a acţiunii lui Dumnezeu în lume.

Chiar sfârşitul vieţii sale, trăind în România anilor 1950, a fost un sacrificiu din iubire; deşi a fost avertizat de pericolul de a fi arestat, el a preferat să rămână în ţară pentru a se afla alături de fraţii săi, urmărind să le atenueze spaima. Arestat în 1952, parcurge un an de interogatorii, torturi, umilinţe. Tribunalul Militar înscenează un proces la care pedepsele erau dinainte stabilite de securitate. Martori oculari relatează de la proces: “Monseniorul Ghika era în sutană, fără guler. Nu avea cămaşă. Cu barba şi părul său alb părea un profet ieşit din mormânt. Întreaga asistenţă era pietrificată.”

A murit la Jilava într-o celulă comună (peste 40 de deţinuţi); ceilalţi vorbeau despre el ca despre un sfânt; cel care a zăcut ultimele zile ale vieţii la infirmeria închisorii, sleit de puteri, dar cu ochii vii, iluminaţi de o flacără lăuntrică şi de o credinţă mai presus de umilinţele zilnice la care fusese supus, era un prinţ prin naştere, dar mai cu seamă prin sufletul său.

Dăruit cu totul în acţiuni plăcute lui Dumnezeu, răspunzând oricărui apel de ajutor printr-un spirit de sacrificiu excepţional, Monseniorul Ghika a avut prea puţin timp pentru a lăsa mărturii scrise; redăm în continuare câteva cugetări ale acestui “suflet de foc”.

Cuvinte din lumina

Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; pentru cel care nu vede aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe.

X

Progresul sufletului constă în a face din dragoste ceea ce ar trebui făcut din datorie.

X

Dacă ştii să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ţi se petrece.

X

Pentru a fi perfect trebuie ca rugăciunile tale să devină veritabile acţiuni şi acţiunile veritabile rugăciuni.

X

Cerul întreg este drumul aripilor.

X

Rugăciunea ta trebuie să circule în totul, ascunsă, puternică şi vie, precum sângele.

X

Florile ajung să parfumeze până şi mâinile celui care le striveşte.

X

Dacă tu îl cauţi pe Dumnezeu, este pentru că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă, Dumnezeu fiind, El te găseşte înainte ca tu să-L fi găsit.

X

Un nume pentru Dumnezeu: Cel care nu uită.

X

Ziua nu este cu adevărat zi, dacă nu ai amintirea stelelor, iar noaptea nu este cu adevărat noapte, dacă nu-ţi aminteşti soarele.

X

Anumite flori nu cresc decât acolo unde au căzut lacrimi.

X

Smerenia, care aşează lucrurile la scara lui Dumnezeu, este de asemenea scara care ne permite să urcăm la Dumnezeu.

X

Suntem, chiar şi în imperfecţiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu.

X

În pofida aparenţelor, nimic din ceea ce este nu se contrazice; totul se completează.

X

La drept vorbind, Dumnezeu nu prevede nimic. El vede, iar noi suntem cei care vedem cu întârziere.

X

Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi.

X

Curajul este, şi el, o singurătate.

X

Doamne, binecuvântează-mă cu mâna şi din inima săracilor tăi!

Doamne, susţine-mă în privirea săracilor tăi!

Doamne, primeşte-mă într-o zi în compania săracilor tăi!

X

Cel care se despoaie pentru ceilalţi, se îmbracă cu Cristos.

X

Nimic nu ni-L apropie mai mult pe Dumnezeu decât aproapele.

X

Să nu uiţi niciodată că cele mai frumoase zile nu sunt niciodată frumoase pentru toţi!

X

Când fratele tău te obideşte pe nedrept, ar trebui să suferi mai mult pentru el decât pentru tine.

X

Ieşi în întâmpinarea celui ce te evită, dăruieşte celui care nu-ţi cere, iubeşte-l pe cel care te respinge.

X

A consola este putinţa noastră de a da celuilalt ceva care să fie mai adevărat decât durerea sa. A consola înseamnă să-l faci pe deznădăjduit să trăiască în speranţă. A consola înseamnă a permite celui ce suferă să vadă în noi iubirea lui Dumnezeu pentru el.

X

Universul devine mai sărac prin uitarea rugăciunii.  Să ne trăim rugăciunea şi să ne rugăm viaţa.

X

Simţim adesea nevoia să ne rugăm chiar în picioare fiind şi să gândim în genunchi.

X

Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor.

X

Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea.

X

Când cineva ne dovedeşte recunoştinţa el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat.

X

Cel ce nu ştie să respecte, nu va învăţa nici să se sacrifice.

X

Începi să devii om doar atunci când ai învăţat să-ţi comanzi tu însuţi ca şi cum ai fi altul, şi când, mai bine chiar decât altul, ai învăţat să asculţi tu însuţi de tine.

X

Printre cei ce se declară creştini, sunt prea mulţi care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai curând să se servească de El.

X

Mâinile celor care trudesc văd mai bine decât ochii celor care dorm.

X

Direcţia îndurării Divine în Eternitate se cheamă viitor.

X

Cel care iubeşte mai mult este cel care iubeşte mai bine, iar cel care iubeşte mai bine este, într-un fel şi de fapt, cel care iubeşte mai mult.

X

Biruinţele sufletului lasă în urma lor cuvintele vieţii care vor dăinui.

X

Singurătatea e bună şi sfântă doar după ce a fost eliberată de Eu.

X

O ispită a descurajării: „La ce mai pot fi bun?” Răspunsul: „în orice caz, pentru a fi mai bun”.

X

Poate cel mai bun mijloc de a ne cunoaşte e să ne privim ascultând.

X

Oricare ar fi întâlnirea providenţială care aşează o trebuinţă în calea noastră, ea este o vizită a lui Dumnezeu care ne apare.

X

Calcă spre cer e strâmtă, dar e mult mai uşor să nu te abaţi din drum mergând pe o cărare decât pe o câmpie.

X

Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.

X

Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale – adevărate rugăciuni.

X

Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.

X

Sunt sigur de Tine, nu sunt sigur de mine. Singurul meu mod de a fi sigur de mine este să fiu destul de sigur de Tine.

X

Fie ca rugăciunea ta să circule în toate, ascunsă, puternică şi vie, ca sângele.

X

Cerul nu face umbră pământului.

X

Adevărurile sunt crude precum chirurgii.

X

Nu există noroi care să poată astupa strălucirea iubirii.

X

Calea spre Paradis are doar lărgimea unei persoane şi înălţimea unei cruci.

X

Să dorim sfinţenia nu pentru a ne plăcea nouă înşine, ci pentru a plăcea lui Dumnezeu.

X

Importanţă are nu atât ceea ce facem, ci felul în care facem ceva, nu atât ceea ce ni se întâmplă, cât felul cum întâmpinăm ceea ce ni se întâmplă.

X

Dacă socoteşti că ţi-ai sfârşit viaţa, înseamnă că nici nu ţi-ai început-o încă.

X

Nu încerca să faci din tine o capodoperă, ci un instrument al fericirii.

X

Dumnezeu este singurul care nu uită să iubească nici în mânia sa.

X

Libertatea creaturilor e un fel de răbdare a Eternităţii.

X

Faptele de azi nu sunt decât ideile de ieri.

X

Cel ce-şi aduce aminte de Dumnezeu învaţă să nu uite pe nimeni.

X

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

X

Soarelui îi pare oare rău de razele sale?

X

În ceea ce priveşte iubirea de Dumnezeu, e singura iubire care nu risca să fie oarbă.

X

Orgoliul cel mai greu de smuls din rădăcini este acela al oamenilor care cred că nu-l au.

X

Există un om mai sărac decât cel îngâmfat?

X

A vorbi de rău despre oameni ne deprinde să-L defăimăm pe Dumnezeu.

X

A ne ignora unii pe alţii e o mare greşeală; a ne ascunde unii de alţii e un mare păcat; a ne despărţi unii pe alţii e o crimă.

X

Tristeţea privirii noastre în noi şi în jurul nostru: văzând cât de bine se face răul şi cât de rău se face binele.

X

Există oare lucruri mari şi mici atunci când faci totul din iubire pentru Dumnezeu şi numai pentru El?

X

Fă cu mărinimie cele mai mici lucruri şi cu umilinţă lucrurile mari.

X

Orice suflet cu adevărat umil poate să iubească uşor. El şi-a pierdut aproape toate motivele de indiferenţă şi de aversiune.

X

Numai Dumnezeu poate face ceva cu lacrimile omeneşti fără să le profaneze.

X

A-L iubi pe Dumnezeu e totodată şi una din modalităţile de a învăţa să nu ne temem de nimic.

X

Ce ar fi dacă, pe neaşteptate, conştiinţa ta ar începe să vorbească cu voce tare şi în faţa tuturor?

X

Lumina e tăcută, sunetul nu se vede. Totuşi, numai lumina permite să recunoşti într-o mulţime pe cel care vorbeşte.

X

A avea pentru sine sau a fi pentru EI? Aceste două întrebări puse retoric şi atât de tranşant cuprind în sine şi definiţiile a două atitudini de viaţă diametral opuse.

X

E mai grav să nu ai ce oferi cu inima şi mintea decât să ai mâinile goale.

X

La urma urmei, bunătatea nu e decât forma cea mai subtilă şi cea mai suplă a dreptăţii.

X

Dacă suferi pe nedrept – mulţumeşte lui Dumnezeu, atât pentru nedreptate cât şi pentru suferinţă… Ai prefera oare să ai de suferit pe bună dreptate?

X

Cele patru etape:

cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu, în Dumnezeu.

X

Nu cum calcă un om pe cale contează, ci cum o parcurge.

X

Nu mergeţi spre Iubire pe calea ascultării, ci spre ascultare pe calea iubirii.

X

Nu vom fi niciodată nici judecaţi, nici condamnaţi decât de Iubire, în numele Iubirii şi pe temeiul iubirii noastre.

X

Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie numită pentru a fi recunoscută.

X

Nu-L iubim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine dacă, iubindu-L, nu ştim să-L facem iubit.

X

Doamne, dacă îţi cer uneori o dovadă sensibilă a harului tău, n-o fac pentru a fi mai sigur de tine, ci pentru a fi mai sigur de mine.

X

Poţi tot ce vrei când vrei ceea ce vrea Dumnezeu.

X

Când nu mai ai nimic de dat, poţi să dăruieşti încă ceva ce-i mai presus de toate: o rugăciune.

X

Cu cât un drum este mai bun, cu atât mai puţin păstrează urma paşilor ce trec.

X

Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile şi la rugăciunile noastre, să schimbe totul.

X

Eternitatea înseamnă deja de pe acum timpul prezent.

X

Nu putem şti dacă suntem vrednici de iubire sau de ură. Ştim doar atât, că, vrednici sau nu, Dumnezeu ne iubeşte.

X

Oamenii au ştiut să răstignească Cuvântul … Ce fac cu tăcerea lui Dumnezeu?

X

Tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii …

X

A fi supus numai lui Dumnezeu… Nu poate exista o libertate mai absolută decât aceasta.

X

CUM NE FUNDAMENTAM SUCCESUL? – Ep.1

Cele mai importante condiţii şi convingeri care ne fundamentează succesul

„Mintea, în felul său propriu şi prin ea însăşi, poate face

din paradis un infern şi din infern un paradis.” John Milton

Lumea în care trăim este lumea în care alegem să trăim, indiferent  că facem aceasta conştient sau inconştient. Dacă alegem bucuria, fericirea, aceasta este ceea ce obţinem. Dacă, dimpotrivă, alegem suferinţa şi mizeria, pe acestea le vom obţine. Convingerea noastră este întotdeauna fundamentul oricăror performanţe, al oricăror transformări care vizează perfecţiunea. Convingerile noastre sunt, de fapt, concretizări ale percepţiei noastre, organizate în mod specific conştient. Ele sunt alegerile fundamentale pe care noi le facem cu privire la modul în care ne structurăm viaţa noastră şi, În consecinţă, la modul în care trăim. Prin aceasta noi ne închidem sau ne deschidem faţă de anumite realităţi. Aşadar, rezultă în mod logic faptul că primul pas către succes, în orice domeniu, este de a găsi acele convingeri sau credinţe care să ne ghideze către ceea ce dorim.

„Formula succesului”

Calea către succes constă în primul rând în cunoaşterea anticipată a rezultatelor acţiunilor şi în asumarea conştientă a tuturor acţiunilor, în condiţiile în care noi ştim care sunt rezultatele pe care le vom obţine pe parcurs, în diferite etape intermediare, şi avem flexibilitatea de a le schimba până când vom fi încununaţi de un deplin succes. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru credinţele noastre. Va trebui să descoperim acele credinţe sau convingeri ferme care ne susţin cel mai bine, conducându-ne la sigur către rezultatele dorite. În cazul în care convingerile noastre nu fac aceasta, va trebui să le abandonăm fără regret şi să ne orientăm către alte concepţii mentale mai bune.

Oamenii de excepţie care s-au impus prin rezultate de excepţie, urmează întotdeauna o cale sigură către succes. Am putea-o numi „formula ultimă a succesului”.

1)         Primul pas către această formulă este de a vă cunoaşte scopul. Aceasta presupune să definiţi precis ceea ce doriţi.

2)         Al doilea pas este de a acţiona, căci altfel dorinţele dumneavoastră vor fi mereu doar vise. Este necesar să luaţi în consideraţie trei tipuri de acţiuni care credeţi că vor crea cea mai mare probabilitate de a produce rezultatul pe care îl doriţi.

3)         Acţiunile pe care le facem nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Din această cauză acest al treilea pas este de a ne dezvolta acuitatea senzorială, de a recunoaşte modurile de răspuns şi rezultatele pe care le obţinem prin acţiunile noastre şi de a observa cât mai repede posibil dacă ele ne apropie sau ne îndepărtează de ţelurile noastre. Trebuie să ştiţi ceea ce obţineţi în urma acţiunilor dumneavoastră fie dintr-o conversaţie, fie din obiceiurile vieţii de zi cu zi. Dacă ceea ce obţineţi nu este ceea ce doriţi, trebuie să notaţi rezultatele pe care le-au generat acţiunile dumneavoastră, în aşa fel încât să învăţaţi din fiecare experienţă umană în parte.

4)         Şi astfel ajungeţi la cel de-al patrulea pas, care este dezvoltarea flexibilităţii de a vă schimba comportamentul până când obţineţi ceea ce doriţi. Observaţi cu atenţie oamenii de succes şi veţi vedea că ei au urmat aceşti paşi. Ei încep prin a avea o ţintă, deoarece nu poţi atinge o ţintă dacă nu o ai. Apoi recurg la acţiune, deoarece, singură, cunoaşterea nu este suficientă. Ei au abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a şti ce răspuns vor obţine. Şi ei continuă să se adapteze, să îşi ajusteze comportamentul până când vor obţine ceea ce au dorit.

De ce o sticlă e pe jumătate plină, şi nu pe jumătate goală?

Adesea noi nu cunoaştem exact modul în care lumea este în realitate, ci mai curând fiecare dintre noi trăim într-o lume personală, aceea care corespunde propriei noastre viziuni şi înţelegeri. Optimistul va spune că sticla este pe jumătate plină, iar pesimistul că e pe jumătate goală. De aceea noi nu ştim dacă, în mod real, convingerile noastre sunt adevărate sau false, şi mai ales, nu ştim sau cel mai adesea nici nu ne gândim, dacă ele funcţionează eficient – dacă ne susţin şi dacă ne vor îmbogăţi viaţa, dacă vor face din noi oameni mai buni, dacă ne vor ajuta şi îi vor ajuta şi pe alţii.

O dată ce noi acceptăm că sticla este goală, de exemplu, nu mai suntem liberi să o privim ca fiind plină. De aceea este util să atragem atenţia că indiferent cât de mult credem noi înşine în concept, trebuie să fim deschişi mereu să acceptăm şi alte posibilităţi, să învăţăm continuu. Pentru a atinge succesul şi chiar perfecţiunea, în tot ceea ce facem, trebuie să începem cu un sistem de convingeri şi credinţe aducătoare de perfecţiune în viaţa noastră.

De-a lungul timpului au fost testate diferite concepţii mentale şi s-a dovedit că următoarele şapte convingeri au permis oamenilor să facă mai eficient ceea ce aveau de făcut, să acţioneze mai mult şi să obţină rezultate mai bune. Nu afirmăm nicidecum că acestea sunt singurele convingeri utile pentru a dobândi succesul, ele constituie însă o deschidere către o cale a cărei eficienţă a fost dovedită în cazul a mii şi mii de oameni.

1. Nimic nu este întâmplător, totul are un scop bine definit, a cărui utilitate, dacă suntem atenţi, va fi în final înţeleasă.

Cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, oricare ar fi situaţiile cu care viaţa ne confruntă, este acela de a ne decide să acceptăm senini ceea ce ni se petrece în viaţă şi să facem astfel încât lucrurile care ni „se întâmplă” să ne servească totuşi în cel mai bun mod posibil. Toţi oamenii de succes au o abilitate neegalată de a se focaliza asupra a ceea ce este posibil într-o situaţie, asupra rezultatelor pozitive care pot fi obţinute din acea problemă sau chiar dintr-un aparent eşec. Indiferent de cât de puternică ar fi pentru ei reacţia negativă a mediului, ei se gândesc totuşi întotdeauna în termenii posibilităţilor favorabile, ai ocaziilor nou create. Ei ştiu că totul „se întâmplă” nu întâmplător, ci dintr-un anumit motiv şi că, indiferent de aparenţe, aceasta le este cu siguranţă util. Convingerea lor este că orice adversitate sau blocaj conţine în sine însuşi sămânţa unui beneficiu echivalent sau chiar mai mare, în virtutea înţelepciunii populare, care ne învaţă că întotdeauna „tot răul este spre mai bine”.

Putem fi siguri că acei oameni care obţin mai mereu rezultate spectaculoase gândesc în acest mod. De aceea urmăriţi să gândiţi astfel şi în privinţa propriei dumneavoastră vieţi. Există un număr infinit de moduri de a reacţiona în orice situaţie, fie ea cât de banală. Acest lucru este foarte clar. Să presupunem că am eşuat în obţinerea unui contract de muncă avantajos, pe care am cântat, unul pe care cu siguranţă că l-am fi meritat. Unii dintre noi s-ar putea simţi răniţi şi frustraţi. Am putea să stăm pasivi acasă, în pat, şi să fim descurajaţi sau chiar disperaţi sau am putea să ieşim şi să căutăm uitarea într-un bar. Sau am putea fi furioşi, i-am putea blama pe ceilalţi pentru că au fost nedrepţi cu noi sau am putea acuza societatea de atâta corupţie, favoritisme şi nedreptate.

Toate acestea ar putea să ne permită să eliberăm o anumită parte din tensiunea psihică negativă acumulată, dar nu să ne ajute în mod concret. Asemenea reacţii nu ne vor aduce mai aproape de scopul dorit. Dimpotrivă, este necesară o foarte bună disciplină şi o voinţă fermă pentru a fi capabili să ne redirecţionăm către acel ţel, să învăţăm cât – mai mult din aceste lecţii dureroase, să ne corectăm atitudinea şi să ne orientăm către noi posibilităţi. Acesta este singurul mod de a obţine un rezultat pozitiv din ceea ce pare să fie un rezultat negativ.

În această perspectivă, analizaţi-vă din nou convingerile dumneavoastră profunde. În general, vă aşteptaţi ca în viaţă lucrurile să vă meargă bine sau, dimpotrivă, rău? Vă aşteptaţi ca eforturile dumneavoastră să fie încununate de un succes strălucitor sau să nu conducă la nici un rezultat? Atunci când analizaţi o situaţie, observaţi potenţialităţile şi oportunităţile pe care vi le oferă sau, dimpotrivă, blocajele? Din păcate, foarte mulţi oameni au tendinţa să se focalizeze aproape exclusiv asupra părţilor negative ale lucrurilor. Încrederea în limitări creează oameni limitaţi. Cheia constă în a renunţa la aceste limitări, oricât de obişnuiţi am fi cu ele, şi în a spera întotdeauna că vom izbuti cu ajutorul unui nivel mai înalt de resurse, cu valenţe infinit mai cuprinzătoare.

Dacă veţi crede cu tărie în posibilitate, ea va deveni, de fapt, o potenţialitate pe care o veţi putea utiliza.

2. În nici o acţiune nu există eşec, ci numai rezultate.

Foarte mulţi oameni, atunci când încep o acţiune, acceptă din start un „însoţitor” nedorit: teama de eşec. Ne putem aminti cu siguranţă cu toţii de situaţii în care am dorit un anumit lucru, dar am obţinut un altul. Într-o astfel de situaţie ne putem simţi frustraţi gândind că am eşuat, dar putem să recurgem, de asemenea, şi la altă viziune, înlocuind pur şi simplu cuvântul „eşec” cu sinonimul său exorcizat de pesimism, „rezultat”.

Aceasta este ceea ce realizează, de altfel, întotdeauna oamenii de succes. Ei nu vor vedea niciodată în nimic un eşec, pentru că ei, pur şi simplu, nu cred în acesta. Toţi acei oameni care se bucură de un succes extraordinar în viaţă nu putem spune că sunt oameni care nu eşuează niciodată, dar calitatea care îi deosebeşte de ceilalţi este că atunci când urmăresc ceva şi nu obţin rezultatul dorit, ei afirmă interior că au fost puşi în faţa unei lecţii din care au avut ceva de învăţat. Ei vor folosi ceea ce au învăţat şi vor urmări realizarea scopului propus aplicând o nouă tactică, sau altfel spus vor recurge la acţiuni diferite care vor produce rezultate diferite. Gândiţi-vă, de altfel, care este beneficiul zilei de astăzi faţă de cea de ieri. Bineînţeles, experienţa.

În general, oamenii care se tem de eşec vor construi nenumărate reprezentări interioare despre ceea ce s-ar putea să nu meargă în viitor şi exact acest lucru este cel care îi opreşte să recurgă la acţiunea care le-ar putea aduce succesul.

Este posibil să vă temeţi de eşec, dar vă temeţi oare să învăţaţi? Cu siguranţă că nu, şi tocmai aceasta este ceea ce aveţi de făcut: să învăţaţi din fiecare experienţă umană, şi astfel veţi avea succes în tot ceea ce faceţi.

Oamenii care cred în eşec vor atrage aproape invariabil o existenţă mediocră.

„Îndoielile noastre sunt exact ca nişte trădători, care prin teama de a încerca, ne fac să pierdem binele pe care l-am fi putut câştiga” spunea William Shakespeare

Învingătorii, liderii, maeştrii – oameni cu o puternică forţă şi personalitate – ştiu cu toţii că atunci când încerci ceva şi nu obţii rezultatul pe care l-ai fi dorit, ceea ce trebuie activat este un simplu feedback, cu alte cuvinte este necesar să ne dezvoltăm puterea de a ne adapta într-un mod optim noilor condiţii exterioare create. Tot ceea ce avem de făcut este să utilizăm informaţia pe care mediul exterior ne-o dă prin toate situaţiile cu care ne confruntăm, pentru a face mai apoi distincţii şi demersuri mai rafinate, mai clare, cu privire la ceea ce ne este necesar pentru a genera rezultatele pe care le dorim. Buckminster Fuller scria odată, „tot ceea ce fiinţele umane au învăţat vreodată, a trebuit să fie învăţat drept consecinţă a experienţelor eronate şi a încercărilor dureroase. Oamenii învaţă doar din greşeli.” Uneori învăţăm din greşelile noastre, alteori din greşelile altora. Reflectaţi câteva minute asupra celor mai mari cinci aşa numite „eşecuri” din viaţa dumneavoastră. Puneţi chiar acum cartea deoparte şi gândiţi-vă la ele. Ce aţi învăţat din aceste experienţe? Sunt şanse foarte mari ca acestea să fi fost lecţiile cele mai autentice pe care le-aţi învăţat sau le-aţi fi putut învăţa în viaţa dumneavoastră. Fuller obişnuia să compare capacitatea sau îndemânarea noastră de a naviga prin oceanul vieţii, cu aceea a cârmaciului unui vapor. Atunci când cârma vaporului este rotită într-un unghi sau într-altul, vasul însuşi are tendinţa de a se roti conform intenţiei cârmaciului. El trebuie să corecteze imediat rotaţia vasului atunci când apare o deviere de la direcţia originară, un întreg proces de acţiune şi reacţiune, ajustare şi corecţie fiind necesar pentru a păstra mereu direcţia dorită. Imaginaţi-vă aceasta mental – un cârmaci pe o mare liniştită, ghidându-şi uşor vasul către destinaţia sa, făcând faţă la miile de deviaţii inevitabile ale cursului, apoi ale vântului, etc. Este o imagine foarte plastică şi un model minunat pentru procesul unei vieţi pline de succes. Din păcate însă majoritatea dintre noi nu gândesc în acest mod. În cazul fiecărei erori, a fiecărei greşeli, există o tendinţă autodistructivă de a o adăuga la bagajul nostru emoţional. Este un eşec, căci ea ne va reflecta în mod negativ. De exemplu, mulţi oameni sunt supăraţi pe ei înşişi deoarece sunt supraponderali. Atitudinea lor în faţa acestui fapt nu îi va schimba totuşi cu nimic. În loc de aceasta, ei ar putea accepta faptul că au fost până acum încununaţi de succes în producerea unui rezultat numit „grăsime în exces”, pe care unii oameni, subponderali, chiar îl doresc, dar că acum vor produce un nou rezultat, numit „a fi suplu”. Vor genera acest nou rezultat realizând evident noi acţiuni. Oricât ar părea de paradoxal, acest mod de a gândi este mult mai util şi eficient.

Dacă nu ştiţi cu certitudine care acţiuni vă vor conduce la obţinerea acestui rezultat, luaţi-vă ca model o altă fiinţă care a reuşit deja în acest sens. Aflaţi care au fost acţiunile specifice pe care acea persoană le-a realizat, mental sau fizic, pentru a rămâne slab. Realizaţi acele acţiuni, păstrând permanent în minte modelul ales, şi veţi obţine aceleaşi rezultate. Atât timp cât veţi privi excesul dumneavoastră de greutate drept un eşec, aceasta vă va imobiliza. Totuşi, momentul în care vă veţi modifica în mod radical viziunea asupra acestui fapt, marchează deja un rezultat pe care l-aţi obţinut, şi o dată ce aţi reuşit să realizaţi această transformare acum, deşi deocamdată doar în plan mental, succesul vă este asigurat.

A crede în eşec este un mod de a ne otrăvi mintea. Atunci când noi înmagazinăm emoţii negative, acestea ne afectează atât fiziologia, cât şi procesul nostru de gândire şi starea noastră globală. Una dintre cele mai mari limitări pentru majoritatea oamenilor este teama de eşec. Dr. Robert Schuller, cel care a lansat conceptul „gândirii posibile”, pune o întrebare foarte bună:

„Ce aţi avea de gând să faceţi dacă aţi şti că nu puteţi eşua?” Gândiţi-vă la aceasta. Lăsaţi din nou, pentru un minut, cartea şi reflectaţi. Cum veţi răspunde la această întrebare? Dacă v-aţi figurat un scop clar şi credeţi cu adevărat în ceea ce vă propuneţi, nu puteţi eşua. În orice situaţie dificilă vă veţi putea orienta către un nou set de acţiuni şi veţi genera astfel rezultate dorite. Nu ar fi mai bine să urmăriţi aceasta mereu? Nu este aceasta oare singura modalitate de a ne dezvolta armonios? Aşadar începeţi chiar de acum să realizaţi că nu există un lucru numit eşec. Există doar rezultate. Şi noi suntem întotdeauna cei care producem rezultatele. Dacă acestea nu sunt cele pe care le doriţi, vă puteţi modifica acţiunile şi veţi genera în mod sigur noi rezultate. Eliminaţi cuvântul „eşec” din limbajul şi din mintea dumneavoastră; înlocuiţi-l cu cuvântul „rezultat” şi urmăriţi să învăţaţi din fiecare experienţă.

3. Forţa noastră consta în forţa colaborării cu ceilalţi.

Persoanele de excepţie, altfel spus, acei oameni capabili să genereze rezultate uimitoare, au aproape întotdeauna un remarcabil simţ de respect şi apreciere pentru ceilalţi oameni. Ei au un dezvoltat simţ de echipă, un sentiment al scopului comun şi al unităţii. Intuim cu toţii că nu pot exista succese de durată fără o puternică raportare la oameni, calea reuşitei fiind aceea de a forma o echipă de succes care să lucreze împreună. Companiile de succes au fost întotdeauna doar cele care au tratat oamenii cu respect şi demnitate, care şi-au tratat angajaţii ca parteneri, şi nu ca pe nişte instrumente.

Chiar şi în această direcţie, trebuie să rămânem permanent alerţi, să ne reajustăm comportamentul, întocmai cum cârmaciul ajustează drumul vasului său. A spune că tratezi oamenii cu respect şi a face cu adevărat aceasta, nu este deloc acelaşi lucru. Cei care sunt încununaţi de succes sunt cei care îi implică şi pe ceilalţi în munca lor, spunând adesea altora „Cum putem face aceasta în cel mai bun mod?”, „Cum putem realiza aceasta?”, „Cum putem obţine rezultate mai bune?”. Ei ştiu că unui singur om, oricât de strălucitor ar fi, îi va fi foarte dificil să câştige în lupta cu talentul unei echipe eficiente.

4.  Munca este o joacă.

Cunoaşteţi vreo persoană care a avut succes făcând ceea ce îi producea repulsie sau ceva faţă de care simţea ură? Este foarte puţin probabil. Una dintre cheile succesului este de a realiza o asociere armonioasă între ceea ce faceţi şi ceea ce iubiţi. Pablo Picasso afirma, „Atunci când lucrez, mă relaxez; a nu face nimic sau a-mi lăsa viziunile să se deruleze la nesfârşit mă oboseşte.”

Poate că nu pictăm la fel de bine ca Picasso, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a descoperi munca potrivită care ne înviorează şi ne incită. Putem, de asemenea, să aducem în munca noastră multe dintre aspectele prezente în jocurile şi bucuriile noastre. Mark Twain spunea: „Secretul succesului este de a face din vocaţia ta, vacanţa ta.” Aceasta este ceea ce oamenii de succes par să facă.

Există oameni pentru care munca a devenit asemănătoare unei obsesii nesănătoase. Ei nu par să găsească vreo plăcere în a munci şi adesea ating acel punct în care ar face orice altceva decât ceea ce fac.

Cercetările psihologilor americani au evidenţiat lucruri surprinzătoare cu privire la acele persoane care lucrează întotdeauna cu pasiune. Există oameni care par să fie total fascinaţi şi focalizaţi asupra muncii lor, deoarece, ei pur şi simplu, o iubesc. Ea îi transformă, îi incită, îi transpune, îi potenţează, îmbogăţindu-le viaţa. Aceste persoane au tendinţa să arate la muncă aşa cum majoritatea dintre noi arătăm atunci când ne jucăm, atunci când ne destindem. Ei privesc ceea ce fac ca pe un mod de a se expansiona, de a învăţa lucruri noi, de a trăi noi aventuri.

Bineînţeles că unele slujbe favorizează mai mult acest lucru decât altele. Cheia este de a-ţi construi drumul către aceste slujbe. Una dintre porţile acestei spirale ascendente a reuşitei sociale şi chiar a fericirii este chiar aici. Dacă vom putea descoperi modalităţi cât mai creative de a ne realiza munca, aceasta ne va ajuta să ne deplasăm chiar către o muncă mai bună. Dacă, în schimb, vom decide că munca este o simplă roboteală, care ne va aduce doar nişte bani, nimic nu se va transforma niciodată în aceasta direcţie.

Ani vorbit înainte despre natura sinergetică a sistemului de convingeri coerente, despre modul în care convingerile noastre pozitive ne susţin credinţele pozitive. Felul în care abordăm munca este un alt exemplu. De fapt, nu există slujbe limitatoare, există doar oameni care şi-au pierdut sensul posibilităţilor, oameni care au decis să nu îşi asume responsabilitatea, oameni care au decis să se lase pradă eşecului. Aceasta nu înseamnă să orientaţi lumea doar în jurul muncii dumneavoastră, ci să urmăriţi să vă îmbogăţiţi munca şi pe dumneavoastră înşivă, acordând aceeaşi curiozitate şi vitalitate plină de fericire pe care o acordaţi momentelor de destindere.

5. Nu există nici un succes statornic, fără o dăruire plenară.

Dacă există o singură credinţă pe care să o considerăm inseparabilă de succes, atunci aceasta este dăruirea; căci nu există nici un mare succes fără o mare dăruire. Dacă veţi analiza oamenii de succes din orice domeniu, veţi vedea că ei nu sunt în mod necesar cei mai buni, cei mai strălucitori sau geniali, cei mai rapizi sau cei mai puternici. Veţi vedea că ei sunt, în schimb, cei care au cea mai mare implicare şi dăruire în ceea ce fac. Marea balerină rusă Anna Pavlova spunea odată „A urma fără oprire un singur ţel: acesta este secretul succesului.” Este un alt mod de a exprima acea atitudine care conduce către succes – cunoaşteţi rezultatele, modelele de gândire care operează eficient, acţionaţi şi continuaţi să vă reformulaţi principiile şi atitudinile. Redefiniţi-le până veţi obţine ceea ce doriţi. Aceasta este valabil pentru orice domeniu, chiar şi acelea în care abilităţile naturale păreau să aibă cel mai puternic impact. O abordare plină de dăruire este o importantă componentă a succesului în orice domeniu. Oamenii de succes îşi doresc succesul oricât ar însemna aceasta, oricâtă muncă, oricâtă credinţă. Acest oricât de mult, mai mult decât orice, este ceea ce îi separă de restul.

6. Indiferent ce se petrece, asumaţi-vă responsabilitatea.

Un alt atribut pe care marii lideri şi oamenii de succes îl au în comun este acela că ei operează conform convingerii că în ultimă instanţă, ei sunt cei care îşi creează propria lor lume. Auziţi mereu şi mereu cuvintele „Eu sunt responsabil; mă voi îngriji eu de aceasta”.

Nu este o coincidenţă faptul că auziţi acelaşi punct de vedere exprimat din nou şi din nou. Oamenii de succes au tendinţa să creadă că rezultatul, indiferent dacă este bun sau rău, este creat de ei. Chiar dacă ei nu generează aceasta prin acţiunile lor fizice, o fac totuşi prin fermitatea şi forţa gândurilor. lor. Noi suntem cei care ne atragem experienţele în viaţă – indiferent că facem aceasta prin comportament sau prin gândire. Avem întotdeauna exact ceea ce merităm, şi tocmai de aceea noi putem învăţa din tot.

Dacă nu sunteţi convins că sunteţi cel care îşi creează propria sa lume, indiferent că aceasta va însemna pentru dumneavoastră succes sau eşec, atunci veţi fi mereu la discreţia circumstanţelor. Gândiţi-vă ce lăsaţi să se petreacă cu dumneavoastră. Sunteţi doar un obiect purtat de soartă sau un subiect ce este autorul propriului destin? De ce am mai exista aici şi ce sens ar mai avea viaţa, dacă am fi doar produsul unor forţe exterioare aleatoare?

Gradul de asumare a diferitelor responsabilităţi este cel mai bun instrument de măsură a puterii şi maturităţii unei persoane. Este, de asemenea, o dovadă a existenţei unei convingeri ferme, pline de forţă, care susţine anumite credinţe, un exemplu al capacităţii sinergetice a unui sistem coerent de convingeri. Dacă nu credeţi în eşec, dacă sunteţi convins că în final veţi obţine rezultatele dorite, nu aveţi nimic de pierdut, ci totul de câştigat, asumându-vă responsabilitatea. Dacă veţi avea un control deplin asupra proceselor şi circumstanţelor, veţi fi cu siguranţă încununat de succes.

Mulţi dintre noi am trecut, cu siguranţă, prin experienţa de a încerca să exprimăm o emoţie pozitivă faţă de altcineva. Urmărim să spunem cuiva că îl iubim sau să înţelegem o problemă cu care se confruntă. Şi în loc de a obţine acest rezultat pozitiv, suntem înţeleşi greşit, şi atunci celălalt se supără şi devine ostil. Adesea, tendinţa noastră este de a ne supăra la rândul nostru, de a-l învinui pe celălalt, de a-l considera nerecunoscător sau responsabil pentru răul generat. Aceasta este cea mai uşoară şi banală modalitate de a acţiona, nu însă şi cea mai înţeleaptă. De fapt, modul nostru de a-i comunica celuilalt sentimentele noastre a fost probabil foarte sărăcăcios. Putem să generăm totuşi chiar şi în această fază rezultatul dorit al comunicării, reamintindu-ne scopul iniţial şi urmărind să îl realizăm ajustându-ne comportamentul. Depinde de noi să ne modificăm comportamentul, tonul vocii, expresia  feţei ş.a.m.d.. Modul de a comunica este oglindit de răspunsul pe care îl primim. Schimbându-vă atitudinile şi acţiunile, vă puteţi schimba modul de a comunica. Retrăgându-vă însă responsabilitatea, anulaţi în acelaşi timp şi puterea de a modifica rezultatul pe care doriţi să îl generaţi.

7. Nu este necesar să înţelegeţi totul pentru a fi capabil să utilizaţi totul.

Mulţi oameni de succes nu consideră că ei trebuie să ştie absolut totul despre ceva pentru a-l putea utiliza. Ei ştiu cum să utilizeze – ceea ce este esenţial, fără a simţi necesitatea de a fi implicaţi în cel mai mic detaliu al acelui lucru. Timpul este unul din lucrurile pe care nimeni nu îl poate crea pentru noi, şi oamenii de succes se dovedesc în mod invariabil a fi avari cu timpul. Ei extrag esenţa din flecare situaţie, dobândesc ceea ce au nevoie şi nu se preocupă de restul. Bineînţeles, dacă sunt intrigaţi de ceva, dacă doresc să ştie modul în care un calculator funcţionează sau cum este fabricat un produs, ei îşi găsesc întotdeauna timpul de a învăţa. Dar ei ştiu întotdeauna să facă distincţia între ceea ce este esenţial şi ceea ce nu.

Cu siguranţă că dacă vi se va cere acum să explicaţi modul în care funcţionează reţeaua electrică a oraşului, veţi oferi răspunsuri nu foarte exacte. Dar veţi fi, în schimb, foarte fericit să apăsaţi pe butonul comutatorului şi să aprindeţi lumina. Oamenii de succes fac cu foarte multă uşurinţă distincţie între ceea ce este necesar pentru ei să ştie şi ceea ce nu. Pentru a putea utiliza efectiv informaţiile prezentate în această carte şi pentru a le putea transpune în practică, va trebui să descoperiţi că există un echilibru între utilitate şi cunoaştere. Vă puteţi petrece tot timpul studiind provenienţa unei plante, detaliile biologice, sau puteţi învăţa să-i culegeţi fructul. Oamenii de succes nu sunt în mod necesar cei care cunosc cea mai mare cantitate de informaţie, ci cei care pot pune în practică cunoaşterea pe care o au.

Aceste convingeri cheie expuse aici au tăcut minuni pentru alţii şi pot face şi pentru noi, dacă le vom aborda cu multă încredere şi dăruire. Aţi putea fi tentat să vă întrebaţi: Ce se întâmplă dacă avem convingeri care nu ne susţin? Ce se întâmplă dacă convingerile noastre sunt negative, şi nu pozitive? Cum ni le modificăm? Ei bine, deja aţi realizat primul pas: sunteţi conştient de propriile convingeri. Ştiţi ceea ce doriţi. Al doilea pas este acţiunea, învăţaţi să vă controlaţi reprezentările interioare şi convingerile proprii. Mai departe vom începe să parcurgem împreună acele strategii care vă vor conduce către performanţă. Să nu uităm că orice cunoştinţe au valoare doar în măsura în care sunt utilizate. De aceea se spune că, de altfel, comorile aparţin celor care le utilizează, nu celor care le păstrează. Acţionaţi in mod efectiv, ajustându-vă comportamentul până când veţi obţine rezultatele dorite. Am învăţat deja că drumul către perfecţiune trece prin modelare.

Am învăţat astfel despre natura convingerilor, despre eficacitatea cu care anumite convingeri ne deschid uşile către perfecţiune. In episodul 2 vom prezenta aspecte legate de „Psihologia succesului”.

C. Despre centrii de for?? (chakra)  

„Am s? încerc s? v? fac s? în?elege?i ce se petrece, dar aceasta este atât de complex ?i de sublim încât cuvintele sunt insuficiente. Insist deci s? v? scufunda?i voi în?iv? în oceanul de extaz al unei asemenea experien?e, c?ci nu exist? alt? modalitate de a-i sonda profunzimile. Oricât de agere ar fi mintea ?i intelectul, nu pot totu?i s? rivalizeze cu fulger?toarea str?lucire a Prezen?ei Absolute. Dac? ceea ce contempl? sufletul este imposibil de descris, c?ile care duc pân? la aceast? stare pot f?r? îndoial? s? fie definite prin cuvinte. Chiar dac? ?elul este unic, modalit??ile de a-l atinge sunt diferite. Din toate timpurile, marii în?elep?i (rishi-i) au enumerat cel pu?in cinci moduri prin care fiin?a uman? poate ajunge la Supremul Absolut. rishi spun, de exemplu, c? omul înainteaz? adesea prin s?rituri neîndemânatice, ca broasca. Alteori el merge cu repeziciunea unei reptile urcând o pant?. Astfel el ac?ioneaz? prin alunec?ri bru?te. Dar mai exist? ?i alte moduri. Adesea fiecare pulsa?ie a inimii, fiecare celul? a corpului fream?t? cu încetineal?, iar ritmul regulat dup? care se trezesc energiile este lent ?i ineluctabil ca mersul unei colonii de furnici de la un loc de aprovizionare la altul. Al patrulea mod este al p?s?rilor. ?ti?i voi oare cum zboar? p?s?rile de la un arbore la altul, ducându-se ?i venind prin aer aparent f?r? nici un scop? Cu toate acestea, ele sfâr?esc prin a se duce s? se a?eze pe un arbore mai îndep?rtat pe care ele îl urm?riser? de fapt tot timpul. În acest fel stau lucrurile ?i cu energiile fiin?ei umane, atunci când ele au fost suficient stimulate printr-o constant? abnega?ie sau d?ruire. Astfel, ele se înal?? pentru a ajunge s?-?i g?seasc? odihna lâng? Cel Suprem. Fiecare p?rticic? din voi în?iv? î?i ia atunci avântul pe aripile luminii care str?punge orice obscuritate. Sufletul poate s? r?t?ceasc? mai întâi f?r? nici un scop, dar dac? persevera?i în a medita intens ?i a v? ruga, aceste aripi v? vor duce pân? la Împ?r??ia Unit??ii Perfecte.
Al cincilea mod este în întregime diferit de celelalte. Rishi-i l-au numit calea maimu?elor. Se întâmpl? adeseori s? vedem ni?te maimu?e stând la fel de nemi?cate ca ?i pietrele ?i, deodat?, ele încep s? ?op?ie ?i s? sar? f?r? s? se mai opreasc? pân? când nu ?i-au atins punctul de destina?ie: gr?dina cu banane. Tot a?a stau lucrurile ?i cu evolu?ia voastr? spiritual?. Zi de zi voi r?mâne?i nemi?ca?i, meditând profund, în aparen?? nu se întâmpl? nimic nou. Continua?i neobosi?i s? v? gândi?i la Divin cu toat? energia inimii voastre, a corpului vostru, a sufletului ?i a spiritului vostru. Veghea?i deci ca nici cea mai neînsemnat? p?rticic? din voi în?iv? s? nu r?mân? inert?; concentra?i-v? cu o extrem? ardoare pân? când, la cap?tul a doi sau trei ani, sufletul vostru s?rind dintr-o dat? de la un plan la altul, zburând pe deasupra celor mai abrub?i mun?i, va ajunge s? se scufunde în advaita – unirea perfect? cu Con?tiin?a Infinit?. Al?turi de modurile infinite prin care un suflet poate s? se înal?e pân? la Realizarea Suprem?, trebuie s? se ia în considera?ie diferitele planuri de con?tiin?? pe care sufletul trebuie s? le traverseze. Indiferent cine ar fi acea fiin?? care mediteaz?, fie c? este vorba de un Buddha, fie despre un om cât se poate de obi?nuit, medita?ia sa intens? îl va conduce prin ?ase v?i succesive, corespunzând celor ?ase centri de for??, sau cum s-ar spune prin ?ase planuri diferite de con?tiin?? pân? la al ?aptelea, Sahashrara, considerat ca ultima etap?. Iat? deci c?, chiar dac? omul progreseaz? prin s?rituri tot a?a de încete ca acelea ale broa?tei, sau fie c? el zboar? u?or ca o pas?re, va trebui ca el s? contemple cele ?ase v?i. Experien?a dobândit? în fiecare vale sau la nivelul fiec?rei chakra de omul obi?nuit sau de Buddha, este în mod identic aceea?i pentru amândoi, indiferent de ritmul pe care îl are fiin?a în drumul s?u spiritual. Este deci bine s? ?ti?i c? ?i eu, chiar dac? m? admira?i acum, ac?ionam exact la fel ca ?i voi ?i r?mâneam în întregime lini?tit dup? cum m? înv??ase guru-l meu. Apoi îmi purificam gândurile ?i sentimentele de orice ata?ament fa?? de lucrurile umane. Dup? aceea, prin spiritul meu, prin inima mea, prin sufletul meu, prin fiecare celul? a corpului meu aspiram frenetic dup? Prezen?a Divin? Suprem?. Eu ?tiam la fel de bine c? nimic nu m? separ? de El. El era în Mine. Astfel eu dinamizam intens fiecare p?rticic? din mine însumi ca s? aduc? la lumin? Sinele Suprem ascuns. Astfel eu rosteam: „Ie?i, o, tu, sabie a nemuririi, din acest corp care este teaca ta.” Astfel m-am rugat eu neobosit zile, s?pt?mâni ?i luni de-a rândul.

D. Trezirea lui Kundalini ?i ascensiunea sa se realizeaz? din chakra în chakra

Muladhara chakra
În sfâr?it, energia mea s-a pus în mi?care ?i s-a avântat pe deasupra ??rmului acestei lumi, în apele primei v?i dintre cele ?ase. O lumin? care îmi era complet necunoscut?, asem?n?toare cu aceea a unui soare, umplea din acel moment tot ceea ce vedeam. Toate lucrurile p?mântului, asupra c?rora se opreau ochii mei, erau acoperite sau îmbr?cate de frumuse?e. Pretutindeni unde priveam, gra?ia ?i spiritualitatea ?â?neau din materie ca ni?te tigri ce sar din ascunz?tori întunecate. Eu am în?eles atunci c? sunt în l?ca?ul sim?urilor. Vederea atâtor minun??ii m-a umplut de o poft? nem?surat?, teribil?. „Posed?!” aproape c? îmi strigau ele; eu am fost atunci cuprins de o dorin?? irezistibil? de a apuca, a ascunde, a strânge în mine întreaga frumuse?e acumulat? în jurul meu. Dar în acela?i timp un alt strig?t s-a în?l?at în mine: „Opre?te-te, p?ze?te-te de sinistra tenta?ie a acestei v?i!” Atunci, reînsufle?indu-mi ardoarea, m-am scufundat ?i mai profund în medita?ie, dorind s? dep??esc aceast? vale, s? m? ridic deasupra ei. M-am rugat deci cu înfl?c?rare pentru a fi eliberat de tenta?iile acestei v?i. La cap?tul a câteva luni de zile, rugile mele au fost auzite. Lumea sim?urilor nu m? mai tenta deloc. Astfel, încetul cu încetul, prima vale aluneca în afara con?tiin?ei, întocmai ca scheletul unei victime pe care îl las? s? cad? ghearele vulturului.

Swadhishtana chakra
Astfel, eu am intrat în a doua vale. Aici nu mai eram deloc asediat de obsedanta frumuse?e material? a ceea ce vedeam. Lumina, ca ?i energia care înv?luia lumea aici era mai rafinat?, mai subtil? ?i mai calm?. Forme frumoase, dar neterminate, culori ?i sunete armonioase dominau orele petrecute în aceast? lume. Trebuie s? m?rturisesc c? m? sim?eam fericit ?i aveam de gând s? m? opresc definitiv din medita?ie pentru a r?mâne aici. Da, trebuie s? m?rturisesc, c? aici, în acele momente, am avut tenta?ia de a crea via?a; aici am ascultat pregnant chemarea sexului, c?ci în sublima lume a celei de-a doua v?i sexualitatea îmbrac? o aparen?? stranie, de beatitudine ?i de putere. Dar oricât de mare ar fi aceast? putere de seduc?ie, sufletul trebuie s? reziste pân? la cap?t ?i aici. De aceea m-am str?duit s? m? eliberez de obsedanta atrac?ie a sexualit??ii. Pe altarul abnega?iei, al c?ut?rii neobosite a Absolutului, am aprins fl?c?rile devo?iunii. Focul ilumin?rii ardea încet la început, când m? aflam înc? pe cel de-al doilea plan. Apoi, în mod gradat, el s-a f?cut mai str?lucitor. Câteva zile mai târziu, fl?c?rile sale au ?â?nit ca ni?te s?bii de lumin?. Sub mu?c?tura arz?toare a fl?c?rilor, cea de-a doua vale s-a pr?bu?it în cenu??. Dup? aceea, de atunci, ea ?i tenta?iile ei nu m-au mai tulburat niciodat?.

Manipura chakra
Astfel am atins cea de a treia vale. Aici am constatat c? impresia sau senza?ia de putere ascuns?, resim?it? în cea de a doua vale, se m?rea ?i cre?tea însutit. Aici m? sim?eam capabil s? cuprind Soarele între cele dou? palme ale mele ?i s?-l transform în praf incandescent, pe care s?-l presar în podul palmei. Dar ?i acest instinct sau foame de putere trebuie de asemenea s? fie dominat. Aceasta nu este decât o încercare de verificare a caracterului, a înclina?iei c?tre putere. De îndat? ce mi-am dat seama de pericol mi-am intensificat medita?iile extrem de mult, c?ci era absolut necesar ca medita?ia s? dep??easc? în putere for?a advers?. Astfel, m-am rugat, ah, cât de mult m-am rugat, pentru a fi eliberat de instinctul de dominare. Cu toate acestea, asem?n?toare cu din?ii unei vipere, tenta?ia r?mânea înfipt? în mine. Îns? sufletul meu nu vroia s? se supun? în fa?a ei. Pe aripile medita?iei, încetul cu încetul, m-am ridicat neînfrânt, foarte sus, mereu mai sus, pân? când, la în?l?imea la care m? aflam, ea nu mai avea nici o putere asupra mea. În acel moment, teribila viper? a deschis gura ?i s-a desprins din trupul meu.

Anahata chakra
Precum elefantul care r?stoarn? o barier?, eu am p?truns în a patra vale a lui hridaya jyoti, sau în Lumina Inimii Supremului. Acolo se putea spune c? inima mea a devenit un foc imens pe care Inima Sa (a Supremului Absolut) îl aprindea. Lumina m? inunda ?i d?dea pe dinafar? din suflet, sc?ldând într-un alt fel orice lucru. Pietrele, ca ?i stelele, tot ceea ce exista sau tr?ia, cântau într-o aceea?i beatitudine ritmul inefabilului. În aceast? a patra vale m-am sim?it aproape complet la ad?post de sl?biciunea omeneasc?. Cu toate c? eram întocmai ca un caliciu de lumin?, m? temeam înc? de tenta?ie. Aceast? impresie mi-a servit drept avertisment s? nu mai întârzii în aceast? vale. A urmat o lung? perioad? de post ?i medita?ie.

Vishuddha chakra
De data aceasta, din fericire, nu am mai avut prea mult timp de a?teptat. Lumina inimii mele s-a l?rgit, dilatându-se la nesfâr?it, proiectându-se în jurul ei ca un fel de re?ea de sori, m?rindu-se mereu. Surprins la culme, mi-am dat seama c? atinsesem valea urm?toare, acum fiind în regatul expresiei. Gândurile mele, sentimentele, fiecare pulsa?ie ?i fiecare celul? a fiin?ei mele era ca o vâltoare de lumin?. Din gâtul ?i de pe buzele mele se scurgeau cuvinte de uimire ?i de binecuvântare. Acum îl prosl?veam pe Dumnezeu f?r? încetare, c?ci nu mai puteam vorbi decât despre El. Dac? cineva îmi vorbea despre pl?ceri sau despre posesiuni, cuvintele sale m? loveau ca ni?te vergi. Ajunsesem la un asemenea grad de deta?are, încât atunci când cineva vroia s? m? consulte asupra treburilor familiale, fugeam ?i m? duceam s? m? ascund în p?durea Panchavati.
P?rin?ii ?i prietenii, care pretindeau c? au asupra mea unele drepturi, îmi creau senza?ia unui pu? adânc al c?rui vid m? atr?gea în regiunile sau planurile inferioare ?i atunci aproape c? sim?eam c? m? în?bu? în subteranele întunecate. Simpla apropiere a acestor oameni îmi d?dea senza?ia c? m? înec ?i nu-mi mai reg?seam pacea decât p?r?sindu-i. Cu alte cuvinte, cea de a cincea vale nu era locul toleran?ei ?i iubirii fa?? de to?i. Prin urmare, trebuia s? m? ridic ?i mai sus. Iat? de ce m-am absorbit într-o medita?ie cu mult mai sever? ?i mai profund?. „Sau Îl voi vedea pe Dumnezeu sau îmi voi pune cap?t vie?ii”, îmi spuneam eu.

Ajna chakra
În sfâr?it, într-o zi, deodat?, am z?rit ceva în fa?a mea. Aproape într-o clip? dup? aceea am f?cut saltul… ?i iat?-m? ajuns în cea de-a ?asea vale care este valea lui turiya, vidul absolut: Aici m? g?seam aproape de Cel Mult Iubit. Puteam s?-L v?d ?i s?-L simt. Numai un u?or voal transparent îmi mai separa înc? sufletul de Sine.

Sahashrara
Din cea de-a ?asea vale se trece cu u?urin?? în planul ultim, cel mai înalt. Aici totul este redus la idei plutind ca ni?te umbre în t?cere. Singur? no?iunea mult sl?bit? a eului meu se afirma cu întreruperi de o posomorât? monotonie. Sufletul meu devenise realitate pur?. Orice dualism al subiectului ?i al obiectului disp?ruse. Sinele meu nu mai cuno?tea limite. Totul nu era decât bucurie infinit?. M? aflam dincolo de limbaj, dincolo de experien?a exprimabil?, dincolo de gândire. Iar a numi aceast? stare Libertate ar fi însemnat s?-i mic?orez foarte mult sensul.
Acolo, nici un gând nu apare, nici m?car vibra?iile vreunui gând uman. Singur sufletul care s-a înv?luit în t?cere poate ridica voalul care-l separ? înc? de Dumnezeu. Acolo se poate ajunge la Pura Existen?? – Pura Con?tiin?? – Pura Beatitudine, Lumina Sinelui.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – Ep.3

Etica bucuriei

Ori de câte ori realizezi un serviciu dezinteresat pentru ceilalţi bucuria ta va fi amplificată. Dăruind, şi nu neapărat primind, aşa cum avem în mod greşit tendinţa să considerăm, bucuria noastră se va amplifica. Primind vei fi poate fericit, dar bucuria ta nu va creşte. Bucuria este cea mai eficientă energie care poate schimba vieţile, individualităţile, o familie sau un grup.

Beatitudinea, bucuria şi fericirea există în interiorul nostru. Ele nu trebuie căutate în exterior. De exemplu, aţi putea spune: “Vreau să fiu fericit şi pentru aceasta doresc o maşină scumpă, o vilă luxoasă, foarte mulţi bani.” Zi şi noapte veţi dori aceste lucruri care consideraţi că v-ar putea face fericit. Duceţi o viaţă stresantă şi plină de durere, apoi vă puteţi îmbolnăvi datorită acestui stil de viaţă şi viaţa poate lua sfârşit. Aceasta nu vă va aduce nicidecum fericire.

Fericirea este o condiţie interioară, o stare interioară de conştiinţă, un sentiment interior. Să presupunem că nu aveţi bani, dar atunci când priviţi frumuseţea florilor, atunci când apreciaţi frumuseţea mirifică a naturii, vă simţiţi fericit şi bucuros. Fericirea, beatitudinea există permanent în noi înşine. Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să le permitem să se manifeste liber.

1) O primă modalitate de amplificare a fericirii şi a bucuriei este sacrificiul de sine pentru ceilalţi. Avem astfel posibilitatea de a regăsi în ceilalţi aceeaşi scânteie divină care ne animă şi în care ne regăsim de altfel pe noi înşine.

2) Căutarea frumuseţii este o a doua modalitate de a ne amplifica bucuria şi fericirea. Această stare de căutare a frumuseţii este o stare specifică de conştiinţă (o stare de conştiinţă obiectivă), de apreciere şi de bucurie în faţa frumuseţii care ne înconjoară. Să nu uităm că întotdeauna “frumuseţea se află în ochii privitorului.”

3) Capacitatea de armonizare a contrariilor constituie o a treia modalitate de amplificare a bucuriei. Aceasta presupune să avem capacitatea de a lua în consideraţie mai multe lucruri care exprimă puncte de vedere diferite, uneori chiar complementare şi de a construi cu ele un concept unitar, care să se integreze într-un ansamblu armonios, atotcuprinzător. De exemplu, trei opinii sunt total diferite. Le puteţi relaţiona într-un mod în care reunite să aibă un sens şi să ofere soluţia la problema pe care o ridică? Dacă veţi realiza aceasta, veţi fi uimiţi nu numai de uşurinţa cu care se vor rezolva întotdeauna aparentele conflicte, ci şi de cât de multă bucurie se va revărsa din inima noastră.

A dărui bucurie nu înseamnă:

– a-i flata pe ceilalţi;

– a-i mitui pe ceilalţi;

– a le satisface în mod iresponsabil plăcerile;

– a le permite oamenilor să te înşele, datorită propriei tale naivităţi;

– a le permite oamenilor să urmeze o cale destructivă, nefastă pentru trupul, mintea şi sufletul lor.

Putem în schimb să dăruim bucurie celorlalţi:

– ajutându-i să devină mult mai conştienţi de lucrurile frumoase din jurul lor;

– dându-le puterea de a spera, de a construi un viitor mai luminos;

– învăţându-i cum să-şi rezolve problemele pe care le credeau fără răspuns;

– ajutându-i să-şi amplifice creativitatea;

– ajutându-i să fie mulţumiţi, să dăruiască şi să împărtăşească celorlalţi darurile lor spirituale;

– învăţându-i şi ajutându-i să dăruiască bucurie celorlalţi.

Dăruiţi mai multă bucurie celorlalţi şi veţi primi mai multă bucurie.

Faceţi-i pe ceilalţi fericiţi şi veţi fi fericiţi.

Atunci când bucuria interacţionează cu corpul fizic ea creează fericire, împlinire, frumuseţe. Atunci când ea intră în contact cu corpul nostru mental ea creează lumină. De aceea bucurându-vă de mai multă lumină veţi trăi totodată mai multă bucurie.

Bucuria se află în noi. Acesta este cel mai important lucru de care trebuie să devenim conştienţi.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – EP.2

Tehnici de amplificare a bucuriei

“Bucuraţi-vă din plin; e singurul lucru bun, la urma urmei.” Voltaire

Vom descrie în cele ce urmează câteva tehnici sau exerciţii simple care pot fi cu uşurinţă realizate şi care ne pot aduce multă bucurie, făcându-ne să ne simţim renăscuţi.

Exerciţiul nr. 1

Închideţi ochii şi relaxaţi-vă.

Căutaţi să vă reamitiţi o stare intensă de bucurie pe care aţi trăit-o în copilărie.

Mergeţi apoi în trecutul propriu şi căutaţi să găsiţi primul moment de bucurie de care vă amintiţi în viaţă. În acest prim stadiu reamintiţi-vă doar savoarea experienţei.

Urmăriţi să vă reamintiţi unde aţi trăit acele clipe fericite şi încărcate de bucurie, şi cum s-au desfăşurat atunci lucrurile. Reamintiţi-vă cât mai precis momentul temporal, vârsta pe care o aveaţi atunci şi cum era vremea în acea zi. Aduceţi-vă aminte unde eraţi, cum vedeaţi mediul înconjurător, ce purtaţi atunci şi cum arătaţi. Urmăriţi să vă aduceţi aminte cu cine mai eraţi în acel moment.

Această fază este foarte importantă. Realizaţi procesul de evocare şi rememorare foarte încet, pas cu pas, până când totul revine foarte clar în memorie.

După ce aţi realizat aceasta în mod adecvat, urmăriţi să retrăiţi experienţa acelei bucurii, din ce în ce mai intens, ca şi cum ea s-ar desfăşura chiar în acest moment. Urmăriţi să percepeţi şi să trăiţi bucuria cu toată fiinţa voastră. Participaţi total la această evocare.

Realizaţi acest proces chiar de mai multe ori (trei este un număr potrivit), reconstituind aceeaşi trăire până când amintirea devine clară şi experienţa bucuriei voastre este reală. Nu vă lăsaţi atras de partea analitică a minţii şi nici de alte amintiri nesemnificative pentru ceea ce ne-am propus. Pur şi simplu bucuraţi-vă de această trăire, experimentaţi-o aşa cum face un copil.

Este posibil ca aceste amintiri să genereze o stare emoţională deosebită şi chiar să începeţi să plângeţi de fericire. Lăsaţi atunci lacrimile să curgă fără să vă simţiţi stânjenit şi continuaţi să evocaţi şi să retrăiţi acea experienţă. Simţiţi-vă din nou ca şi cum aţi avea vârsta pe care aţi avut-o atunci când aţi trăit această primă experienţă.

Urmăriţi acum să experimentaţi din nou acea bucurie, dar de această dată lăsaţi copilul care aţi fost cândva să se bucure de acea experienţă şi în acelaşi timp, observaţi ce i se întâmplă acelei persoane (pe care o veţi privi acum din afară, întocmai ca un martor detaşat), care trăia acea bucurie în trecut. Observaţi ce se întâmplă cu mintea sa, cu emoţiile sale, modul în care era afectat corpul său. Observaţi efectul bucuriei sale asupra celorlalţi şi chiar asupra mediului.

Realizaţi aceasta foarte lent şi urmăriţi să fiţi cât mai detaşat şi mai clar în observaţiile făcute. Întreaga experienţă poate să dureze jumătate de oră, o oră sau chiar două. Dacă dispuneţi de suficient timp puteţi realiza aceasta zilnic. Puteţi repeta exerciţiul retrăind experienţe diferite. Eficienţa sa va fi foarte mult amplificată dacă după fiecare exerciţiu veţi vizualiza cu cât mai multă claritate o lumină alb strălucitoare care vă înconjoară întreaga fiinţă, pătrunzând în fiecare parte a corpului şi impregnându-vă de o profundă pace interioară.

La sfârşitul experienţei, reveniţi încet, respirând profund, mişcând uşor degetele, deschizând apoi ochii.

După mai multe astfel de experienţe urmărim să remarcăm modul în care ele şi-au pus amprenta asupra vieţii noastre, schimbările benefice care au intervenit în fiinţa noastră şi modul în care ele se reflectă în relaţiile noastre cu ceilalţi oameni.

Este important să nu comparaţi mecanic şi critic trecutul, şi modul în care se desfăşurau atunci evenimentele, cu prezentul. Dacă un anume eveniment fericit din trecut este legat de o fiinţă dragă care nu mai este acum lângă dumneavoastră nu permiteţi minţii să vă spună că în absenţa acelei persoane bucuria nu mai poate fi retrăită. De altfel vă puteţi convinge singur că ea poate fi trăită cu aceeaşi intensitate prin simpla evocare a acelor momente fericite din trecut.

Este de asemenea posibil ca în timpul în care realizaţi acest exerciţiu şi vă simţiţi cuprins de bucurie, să apară brusc un gând care să vă spună: “Aceasta s-a întâmplat în trecut şi nu vei mai trăi o astfel de bucurie din nou în viaţa ta.” Refuzaţi să ascultaţi un astfel de gând şi fiţi conştienţi de faptul că nimic nu vă poate împiedica să trăiţi această bucurie chiar acum. Reamintiţi-vă că nu există limitare pentru un suflet liber şi că bucuria poate fi oricând experimentată la nivel psihic, emoţional, mental şi spiritual.

Cel mai adesea ne gândim la bucurie considerând-o doar un banal sentiment. În realitate ea este o energie care ne pătrunde şi ne impregnează fiinţa, circulând prin finele sale canale energetice, aşa cum electricitatea circulă prin cablurile electrice. Întocmai aşa cum electricitatea generează în mod obiectiv, conform unor legi universale, lumină şi căldură în exteriorul nostru, bucuria ne aduce lumină şi căldură interioară; şi nu uitaţi că focarul său de iradiere există permanent în fiinţa noastră. Urmăriţi să trăiţi permanent în bucurie şi să transmiteţi acest curent al bucuriei şi celor care vă înconjoară.

Bucuraţi-vă de tot ceea ce realizaţi, bucuraţi-vă de ceea ce vă înconjoară, nu începeţi şi nu încheiaţi nimic fără bucurie.

Exerciţiul nr. 2

Această experienţă este diferită de cea anterioară. În acest exerciţiu, în loc de a rememora propria bucurie, veţi rememora un eveniment în care aţi fost martorul unei alte persoane care a trăit cu adevărat clipe de intensă bucurie, şi veţi urmări să simţiţi, să înţelegeţi şi să experimentaţi bucuria pe care acea persoană a trăit-o. Veţi urma aceleaşi indicaţii ca şi în cazul exerciţiului anterior.

Mai întâi reamintiţi-vă acea ocazie. Vizualizaţi persoana aşa cum era ea. Vizualizaţi-vă, de asemenea, pe dumneavoastră aşa cum eraţi atunci, reamintiţi-vă timpul (momentul) în care s-a desfăşurat acel eveniment, cum era acea zi, persoanele implicate, şi concentraţi-vă în special asupra persoanei care se bucura.

Urmăriţi mai întâi să simţiţi modul în care ea se bucura, psihic, emoţional şi mental. Reamintiţi-vă în detaliu comportamentul său, vocea sa, cuvintele sale.

După ce veţi realiza aceasta de mai multe ori în timpul aceleiaşi şedinţe, urmăriţi să-i împărtăşiţi bucuria. Atunci când veţi fi capabil să realizaţi cu uşurinţă acest lucru de mai multe ori, de fiecare dată fiind prezente şi mai multe detalii în memorie, mergeţi mai departe, urmărind să observaţi modul în care această bucurie a sa s-a transferat în fiinţa voastră şi de ce s-a produs aceasta.

Realizaţi acest exerciţiu de mai multe ori pe săptămână, repetându-l chiar timp de mai multe luni. Urmăriţi să găsiţi în fiecare săptămână o nouă persoană a cărei bucurie să o împărtăşiţi, îmbogăţindu-vă astfel trăirile de fericire şi capacitatea de empatie.

Exerciţiul nr. 3

Acest exerciţiu este reversul celui de-al doilea. Reamintiţi-vă un eveniment în care o persoană v-a împărtăşit bucuria. Puteţi realiza această rememorare ori câte ori doriţi, şi urmăriţi să vedeţi modul în care, şi de ce, bucuria voastră a fost profund resimţită şi împărtăşită şi de acea persoană.

Reamintiţi-vă că a emana bucurie, a o dărui celor din jur este un lucru extrem de preţios, deoarece în ultimă instanţă ne condiţionează succesul, sănătatea şi relaţiile armonioase cu ceilalţi. Bucuria vă va ascuţi intelectul, vă va fortifica inima şi va anula crizele de pesimism.

Beneficiul pe care îl veţi obţine evocând astfel de momente de o mare încărcătură pozitivă va fi evident atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru cei din jur, şi mai mult chiar, el vă va marca nu numai prezentul, ci se va reflecta în mod benefic şi asupra viitorului. De exemplu, după ce aţi eliberat cât mai multe astfel de “pilule” de fericire pe care memoria vi le-a pus la dispoziţie, vă puteţi bucura. Trebuie să fie un eveniment pe care îl vedeţi desfăşurându-se exact aşa cum îl vizualizaţi. Utilizaţi-vă imaginaţia creatoare şi timp de mai multe şedinţe urmăriţi de fiecare dată să adăugaţi tot mai multe detalii şi să descoperiţi o bucurie tot mai mare şi mai reală prin vizualizarea sa. Puteţi să începeţi cu lucruri fizice sau materiale şi să mergeţi apoi până la evenimente emoţionale, mentale şi chiar spirituale. Imaginaţia creatoare proprie vă stă la dispoziţie pentru a transcende timpul şi spaţiul. Cu ajutorul ei puteţi călători în spaţii interstelare, imaginând acolo noi evenimente şi chiar o nouă viaţă.

Observaţi totodată modul în care imaginaţia creatoare proprie poate să transceandă toate conceptele familiare şi clişeele adesea închistatoare şi limitatoare formate de-a lungul vieţii. În universul propriei imaginaţii nu sunteţi condiţionat de nici o limitare în a crea momente şi evenimente cu adevărat fericite, pline de bucurie. Prin intermediul vizualizării creatoare, căutaţi să vă bucuraţi cât mai mult de ele şi lăsaţi această bucurie să se manifeste până în cele mai profunde nivele ale fiinţei.

Această modalitate simplă de utilizare benefică a imaginaţiei creatoare ne poate pregăti sufletul pentru a realiza paşi uriaşi pe calea evoluţiei noastre în viitor, construind un fel de impregnare remanentă al cărei aport benefic ne va marca momentele ulterioare ale existenţei.

Cu cât gândurile noastre sunt mai mult ocupate cu imagini impregnate de bucurie, cu atât mai uşoară va fi transformarea noastră în viitor într-o fiinţă cu adevărat fericită.

Aceste exerciţii mai pot fi încă extinse şi ar fi păcat să impunem vreo limită în realizarea lor.

Astfel, la tehnicile anterioare mai putem adăuga următoarele exerciţii deosebit de simple:

a) Reamintiţi-vă lucrurile pe care alţii vi le-au dăruit din bucuria de a vi le dărui, fără vreun interes ascuns. Rememoraţi-le în detaliu.

b) Reamintiţi-vă momentele de bucurie pe care vi le-a generat Natura. Retrăiţi aceste bucurii din nou şi din nou – bucuria pe care v-au generat-o florile, câmpurile, pajiştile, râurile, cascadele, pădurile, anumiţi copaci, curcubeele, răsăriturile şi apusurile de soare, păsările cântând. Aţi trăit cu siguranţă mii de astfel de bucurii. Evocaţi-le, eliberaţi-le din străfundurile memoriei, lăsaţi-le să-şi manifeste din nou încărcătura benefică şi să o reverse asupra voastră, inundându-vă întreaga fiinţă. Trăiţi în această bucurie.

În realizarea exerciţiilor prezentate, căutaţi să vă reamintiţi pe cât posibil evenimentele specifice în detaliu. Nu săriţi în grabă de la un eveniment la altul. Savuraţi-le în linişte, acordându-vă timpul necesar pentru a face aceasta.

Bucuria este un miracol şi de aceea ea va produce schimbări miraculoase în psihicul nostru. Ea este cea care ne permite să ne bucurăm de miracolul vieţii.

Unii oameni sunt atât de deprimaţi şi loviţi de evenimentele vieţii lor încât pur şi simlu nu mai doresc să-şi reamintească momentele de bucurie pe care le-au trăit. Ei consideră chiar că nu se cade să fii plin de bucurie. Aceştia sunt cei ce se uită urât şi critic la un om care zâmbeşte sau care râde în troleibuz sau într-un loc public. Puteţi ajuta astfel de persoane în următorul mod:

1. Povestiţi-le propriile momente de bucurie din viaţa voastră.

2. Relataţi-le întâmplări adevărate despre momente pline de bucurie din viaţa altor oameni.

3. Ajutaţi-i evidenţiindu-le lucruri din viaţa lor pentru care ar trebui să resimtă mulţumire şi bucurie.

4. Oferiţi-le cât mai multe veşti bune.

5. Ajutaţi-i să aducă şi ei la rândul lor bucurie celorlalţi.

BUCURIA ESTE SANATATEA SPIRITULUI – Ep.1

Existenţa bucuriei este bucuria existenţei

Cu siguranţă fiecare dintre noi a putut observa rolul foarte important pe care îl joacă bucuria în viaţa noastră, influenţa sa răsfrângându-se atât asupra corpului fizic, cât şi asupra emoţiilor şi gândirii. Remarcăm cu uşurinţă efectele sale benefice, căci prezenţa sa pare să atragă aproape întotdeauna nenumărate alte calităţi. Astfel, putem observa că acele fiinţe mai mereu bucuroase sunt magnetice, fericite, împlinite, creative, sănătoase, oneste şi chiar mai mult decât atât, succesul pare să le încurajeze permanent. La polul diametral opus, absenţa bucuriei caracterizează în general acele persoane lipsite de dinamism, arogante, nesenzitive, necooperante, încăpăţânate, închise mental şi care în general constituie o povară pentru cei din jurul lor.

Cu toţii ne dorim o viaţă fericită, dar foarte puţini dintre noi reuşim cu adevărat să fim fericiţi, căci foarte puţini dintre noi ştim cu adevărat să ne bucurăm. Suntem atât de preocupaţi să ne menţinem echilibrul în vârtejul halucinant al vieţii sociale moderne, sa detinem conrolul, încât uităm aproape mereu să ne bucurăm de ceea ce suntem, de ceea ce ne înconjoară, de ceea ce reprezintă fiinţele dragi pentru noi. Sau, pur şi simplu suntem atât de preocupaţi să ne menţinem în atitudinea rigidă a individului care luptă continuu pentru a supravieţui sau pentru a acumula, încât nu numai că nu ne mai permitem clipe de destindere şi fericire, dar pur şi simplu nu mai ştim cum să ne bucurăm, deşi pentru noi acest lucru ar putea să constituie un adevărat triumf al omului din noi, care reuşind să se smulgă de sub influenţa programelor mecaniciste ale societăţii, ar putea să privească din nou lumea cu puritatea şi candoarea unor ochi de copil.

Bucuria atrage întotdeauna către sine forţă şi armonie. Oamenii cooperează în mod voluntar cu o persoană care emană bucurie. Forţa armoniei îi va conferi acesteia nu numai un corp sănătos, dar îi va armoniza totodată emoţiile, gândurile, aceasta reflectându-se chiar şi în planuri şi acţiuni echilibrate, benefice, armonioase. Viaţa noastră pare atunci să se armonizeze în mod natural cu ritmul interior al sufletului nostru, şi totodată cu cel al întregii umanităţi.

Bucuria trezeşte în noi un simţ arzător, al cărui ecou este abilitatea de a recunoaşte armonia în sunet şi culori. Atunci când acest simţ arzător este trezit, pătrundem fericiţi în simfonia vieţii şi trăim o viaţă încântătoare. Bucuria conferă vitalitate nu numai corpului, ci de asemenea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor. Vom fi atunci nu numai plini de vitalitate, ci vom deveni chiar o sursă de energie tonică pentru cei din jurul nostru. Fiinţa noastră pare să emane o energie care hrăneşte, vindecă şi înalţă fiinţele care ne înconjoară. Chiar şi copacii, florile şi animalele resimt cu bucurie această vitalitate magică a fericirii.

Bucuria este o stare existenţială în care conştiinţa noastră se expansionează nelimitat într-o permanentă comuniune şi comunicare creatoare. În această stare de conştiiţă expansionată nu mai există sentimentul unei separări sau singurătăţi. O persoană lipsită de bucurie trăieşte departe de propria sa inimă, care constituie punctul central, unitatea fundamentală intimă în care totul este regăsit. Depărtându-ne din ignoranţă de acest intim cămin al sufletului nostru, rătăcim în văile singurătăţii şi separatismului. Fluctuaţiile mentale şi psihice sunt semnul unei persoane nefericite. O persoană nefericită îşi va schimba permanent direcţia de orientare, îndoindu-se totodată că noua direcţie ar fi cea în care doreşte cu adevărat să se îndrepte. Ea se va menţine în general într-o permanentă fluctuaţie între ceea ce face şi idealurile sale. La polul diametral opus, în cazul unei pesoane pline de bucurie, orice direcţie a vieţii sale o va conduce către frumuseţe, bunătate, dreptate, pentru că bucuria şi libertatea exprimă însăşi unitatea creatoare a fiinţei sale, pe care acea fiinţă o proiectează pretutindeni în exterior.

Surâsul inocent al bucuriei

“Omul care se crede fericit chiar este fericit.” D. Diderot

Cu toţii am trăit momente de bucurie în viaţă, dar în general acestea sunt apoi uitate sau îngropate de durere şi suferinţă. Datoria noastră este de a învăţa să le creem, să le readucem la suprafaţă şi să le permitem să-şi reverse liber întreaga lor lumină şi strălucire în vieţile noastre, în mod continuu şi nu doar pasager.

Atunci când trăiţi clipe fericite, urmăriţi pe o durată cât mai lungă de timp să nu vă mai lăsaţi acaparat de griji şi gânduri contrarii. Căutaţi deci să menţineţi cât mai mult posibil acea stare încântătoare, să o evocaţi şi astfel să o retrăiţi, să-i permiteţi să se manifeste în continuare în interior, chiar şi atunci când exterior vă veţi orienta către alte preocupări, aparent banale. Bucuria noastră ne va atrage simpatia şi iubirea altor oameni, pentru că ea constituie cu adevărat o hrană pentru sufletele tuturor. Dacă veţi transmite oamenilor o învăţătură cu bucurie, ei vor recepta acea învăţătură, şi-o vor reamiti şi vor încerca să trăiască conform acelei învăţături. Dacă veţi urmări în schimb să vă impuneţi propria voinţă cu încrâncenare, iritare sau mânie, oamenii vi se vor opune şi odată eliberaţi de acea presiune ei se pot schimba foarte uşor în duşmani.

Bucuria ca stare existenţială vă va atrage inspiraţia, abundenţa, armonia şi vitalitatea, şi acestea se vor manifesta la toate nivelele fiinţei. De aceea, atunci când trăiţi plenar bucuria, lăsaţi-vă purtaţi de undele sale o perioadă cât mai îndelungată de timp. Un minut de bucurie foarte intensă vă poate aduce atât de multă lumină încât vă poate transforma magic într-o persoană neobişnuit de frumoasă, atractivă şi plină de succes, timp de mai multe zile sau chiar săptămâni. Haşdeu spunea: “Nu e suferinţă pe lume pe care să nu o răscumpere o singură zi de fericire. O mică lumânare goneşte întunericul dintr-o mare cameră.”

Învăţaţi de aceea să priviţi lumea cu ochii unui copil. Trăiţi bucuria copilului care descoperă lumea, minunându-se necontenit în faţa frumuseţii sale copleşitoare, trăind-o totodată într-un continuu firesc.

Am văzut odată un om fericit privind un apus de soare. El însuşi devenise bucuria. Trăia o stare de adorare. Devenise el însuşi una cu razele soarelui. El însuşi era întreaga simfonie a culorilor…. a rămas nemişcat trăind aceeaşi stare de extaz şi contemplare mult timp după ce soarele a dispărut.

Adesea, când privim o floare, resimţim bucurie şi avem chiar tendinţa să spunem: “Este foarte frumoasă”. Apoi îi întoarcem spatele şi facem altceva. Dar dacă o vom privi mai mult timp şi îi vom observa încântaţi forma petalelor, culorile fascinante, dacă îi vom simţi parfumul, vom avea şansa să experimentăm efectul acestei bucurii prelungite şi mult amplificate în interiorul nostru.

Am văzut o fiinţă înţeleaptă, un practicant yoga, privind cu lacrimi în ochi un uriaş pom înflorit. Şi am văzut de asemenea un copil întinzând cu candoare şi ardoare mâna spre acelaşi pom înflorit. Vântul i-a dăruit atunci cea mai mare şi mai albă dintre florile sale.

Articol preluat din lucrarea „Inteligenta si transformare” aparuta la editura KAMALA

ACELASI DUMNEZEU SE UNESTE CU ACELASI DUMNEZEU

Nestemate ale misticii orientale

„Cu toţii trăim măcar o clipă din viaţă în zona cea mai înaltă a existenţei noastre de pură conştiinţă. Atunci simţim o armonie interioară lipsită de orice urmă de agitaţie sau tensiune. În acele momente sufletul este cuprins de solemnitate, probabil o stare asemănătoare de dincolo de moarte. Este fericirea, aşa cum o înţeleg orientalii, fericirea pusnicului eliberat de dorinţe şi conflicte, care pur şi simplu adoră Divinul, în plenitudinea extazului. Nu există cuvinte care să exprime această experienţă, pentru că limbajul poate să descrie doar anumite condiţii de viaţă; el nu are cuvinte pentru a exprima această contemplare tăcută, această linişte paradisiacă, acest ocean de pace care reflectă paradisurile de deasupra şi este în acelaşi timp stăpânul propriei sale adâncimi nemărginite. Lucrurile se întorc la principiul iniţial, în timp ce amintirile devin visuri ale amintirilor. Sufletul devine atunci pura existenţă şi nu mai simte separarea de întreaga universală existenţă. Este conştient de viaţa universală, şi în acel moment devine un centru al comuniunii cu Dumnezeu. Nu are nimic şi nu-i lipseşte nimic. Marii yoghini ai Indiei au cunoscut în profunzimea sa această condiţie a fericirii simple care se îmbină în bucuria existenţei şi non existenţei care nu este nici reflexie nici dorinţă, şi care este dincolo de viaţa morală şi intelectuală: o întoarcere la unicitate, la plenitudinea lucrurilor.” Amiel

Acest mod de a percepe existenţa este perceperea lui BRAHMAN. Din experienţe similare cu cele descrise de Amiel, dar desigur infinit mai măreţe, provin poemele sfântului Ioan al Crucii ce sunt unele din cele mai frumoase poezii spirituale ale tuturor timpurilor. În aforismele sale el spune: ” Pentru a fi Totul, nu-ţi dori să fi nimic. Pentru a şti totul, nu-ţi dori să ştii nimic. Pentru a găsi bucuria totală, nu-ţi dori să te bucuri de nimic.”

A fi, a şti, şi a găsi fericirea corespund lui SAT (pura existenta), CIT (pura constiinta) şi ANANDA (pura beatitudine) din UPANISHADE. Marea problemă a sufletului uman ar putea fi atunci exprimată prin cuvintele lui Hamlet care, aşa cum deseori se întâmplă la Shakespeare, transcend cu mult contextul în care apar: („A fi sau a nu fi?” – aceasta este întrebarea.)

Deşi JNANA, cunoaşterea şi lumina lui Dumnezeu este cea mai înaltă temă din Bhagavad Gita descoperim că în cazul marilor maeştri yoghini BHAKTI, dragostea, este cea care face cu adevărat legătura între om şi Dumnezeu, şi prin urmare şi între oameni. Putem citi în GITA cuvinte asemănătoare celor pe care le-a spus Iisus: „Căci aceasta este făgăduinţa mea, că cel care mă iubeşte nu va pieri. ” (BG.9. 31) „Acela care în unicitatea dragostei, mă iubeşte pe mine în tot ceea ce vede, oriunde ar trăi acest om, el trăieşte într-adevăr în mine. ” Bhagavad Gita nu afirmă că Divinul poate fi atins prin JNANA, pentru că JNANA este însăşi Dumnezeu; dar ea spune iarăşi şi iarăşi că dragostea este mijlocul de a ajunge la Dumnezeu, în care lumina şi dragostea sunt unul şi acelaşi lucru.

„Prin dragoste el mă cunoaşte cu adevărat, cine sunt şi ce sunt.” (BG.18.55), şi „Numai prin dragoste oamenii pot să mă vadă şi să mă cunoască şi să vină la mine. ” (BG.2. 54)

Socrate ne spune că dragostea este mesagerul între zei şi oameni, iar sfântul Ioan al Crucii ne spune că: „Numai dragostea este cea care uneşte sufletul cu Dumnezeu”. Sfânta Tereza, în felul său simplu spune: „Ceea ce contează este să nu gândeşti mult, ci să iubeşti mult”, şi ea adaugă faptul că: „Dragostea pentru Dumnezeu nu trebuie construită în imaginaţie, ci trebuie încercată prin fapt.” Aceste minunate idei şi multe altele scrise şi trăite de mari mistici creştini, idei pe care le voi mai dezvolta și în viitori sunt totodată recunoscute ca fiind perfect integrate în spiritul Upanishadelor sau al BhagavadGitei. Viziunea lui Dumnezeu reprezintă graţia divină; dar graţia divină este răsplata pentru dragostea omenească.

Descoperim deci luînd contact cu filozofia şi spiritualitatea indiană care a făcut din Yoga o cale de cunoaştere şi comuniune cu Dumnezeu că dragostea se îmbrăţişează cu lumina, dragostea este puterea care mişcă universul, zâna vieţii, noaptea morţii şi noua zi de după moarte. Pulsaţia acestui univers ne trimite un mesaj de dragoste, şi ne spune că întreaga creaţie provine din iubire, că iubirea stimulează evoluţia şi că la sfârşitul timpurilor dragostea va întoarce lucrurile înapoi spre eternitate. Aşa cum mintea raţională poate vedea că întreaga materie este energie, spiritul poate vedea că întreaga energie este dragoste, şi că orice lucru din creaţie poate fi o ecuaţie matematică pentru minte şi un cântec de dragoste pentru suflet. Iubirea ne conduce către Lumină: BHAKTI (calea iubirii si devotiunii) ne conduce către JNANA (calea cunoasterii si inelepciunii), iar JNANA este bucuria lui BRAHMAN-DUMNEZEU, bucuria infinitului.

Ceea ce este finit tânjeşte după infinit, şi înlăuntrul nostru simţim regretul lucrurilor trecătoare; dar dincolo de lacrimile omeneşti este curcubeul bucuriei. Putem iubi infinitul în tot şi deci putem găsi bucurie în orice, după cum a fost exprimat atât de frumos în Brihad-Araniaka Upanishad: „Nu pentru dragostea de soţ ne este drag soţul; ci din dragostea sinelui din soţ ne este drag soţul. Nu pentru dragostea de soţie ne este dragă soţia, ci din dragostea sinelui din soţie ne este dragă soţia. Nu pentru dragostea de copii, ne sunt copii dragi; ci din dragostea sinelui din copii ne sunt copii dragi. Nu pentru dragostea de tot ne este drag totul; ci din dragostea sufletului din toate ne este totul drag.”

Ascultând şi trăind în spiritul Yogăi descoperim o viaţă a Luminii şi Dragostei. Ascultând învăţăturile marilor maeştri ai Indiei ni se revelează măreţia întregului univers; dar aşa cum minunăţia stelelor de pe cer este revelată doar în liniştea nopţii, frumuseţea înţelepciunii lor se reflectă numai în liniştea sufletului. Putem începe încă din copilărie să simţim frumuseţea şi minunea acestui univers la care participăm fiecare prin acţiune şi aceasta conduce la una dintre cele mai sublime concepţii omeneşti. Întreaga viaţă este acţiune, dar fiecare acţiune măruntă şi limitată este o dizolvare în Infinit; după cum inspiraţia se asemănă cu primirea darului vieţii, iar expiraţia cu dizolvarea în Viaţa Infinită. Fiecare acţiune măruntă pe care o facem în timpul vieţii, oricât de umilă, poate deveni un act de creaţie şi prin urmare un mijloc de eliberare, pentru că în orice creaţie autentică se îmbină finitul cu Infinitul, simţit în bucuria creaţiei. Când viziunea este pură şi când creaţia este pură, atunci apare totdeauna bucuria. Descoperim că ne putem apropia de Dumnezeu fiind la rândul nostru ca nişte mici dumnezei care ne creem pe noi înşine creind totodată şi universul existenţial pe care ni-l merităm. Trăind în felul acesta, viaţa noastră este presărată cu noi şi noi miracole şi la un moment dat simţim nevoia să vorbim direct cu Dumnnezeu şi să îi cerem precum îi cere Arjuna lui Krishna: „Vorbeşte-mi din nou despre puterea şi gloria ta, pentru că eu niciodată nu mă satur, niciodată, să îţi ascult aceste cuvinte despre viaţă.” (BG10.18)

Care este esenţa învăţăturilor acestor maeştri spirituali ai Indiei pe care i-am ales pentru a ne bucura şi înălţa sufletul? Ca şi în primul articol din ”Nestemate ale misticii crestine” această esenţă este viziunea lui Dumnezeu manifestat în întreaga creaţie, şi a întregii creaţii în Dumnezeu.

Aceasta este viziunea lui ARJUNA în Bhagavad Gita: “Dacă lumina a o mie de sori ar răsări pe cer, splendoarea aceea ar putea fi comparată cu strălucirea Spiritului Suprem.”(BG 2,12)

Adevăratul progres al omului pe pământ este progresul viziunii interioare. Există un progres în ştiinţă, dar este el în armonie cu progresul spiritual? Ne dorim un progres ştiinţific, dar oare ne dorim şi un progres moral? Nu este de ajuns să avem mai mult, nici să ştim mai mult, ci să trăim în spirit cât mai mult, şi dacă vrem să trăim la modul spiritual trebuie să descoperim iubirea. Dragostea este ca „o comoară ascunsă pe un câmp” şi acest câmp, spun toate cărţile şi învăţăturile sacre, îl reprezintă propriul nostru suflet. Aici se găseşte comoara pentru a cărei descoperire fiecare dintre noi poate să abandoneze fără nici o părere de rău toată bogăţia efemeră a acestei lumi

Viziunile spirituale ale omului se confirmă şi se luminează una pe cealaltă. Avem măreţia cosmică a hinduismului, originile orale ale lui Zarathrustra, fericirea în adevărurile lui Buddha, victoria spirituală a Jainismului, iubirea simplă a lui Tao, înţelepciunea lui Confucius, poezia Shintoismului, Dumnezeul lui Israel, strălucirea izbăvitoare a Iubirii Creştine, gloria Dumnezeului islamic, armonia Sikhisilor. Toate viziunile spirituale ale omului provin în totalitate din Lumina Unică. În ele se găsesc flăcări ce ard pentru gloria lui Dumnezeu.

Ceea ce este finit în om tânjeşte după Infinit. Dragostea care mişcă stelele mişcă şi inima omului, şi o lege a gravitaţiei spirituale îi conduce sufletul către Sufletul întregului univers. Omul vede soarele prin intermediul luminii sale şi vede Spiritul prin lumina propriului său spirit lăuntric. Radiaţia frumuseţii eterne străluceşte peste acest vast univers, şi în momentele de contemplaţie putem vedea Eternul în lucruri trecătoare. Acesta este mesajul tuturor marilor maeştri şi învăţători spirituali şi întreaga poezie şi artă şi frumuseţe sunt numai o variaţie infinită a acestui mesaj.

Dacă citim scripturile şi cărţile înţelepciunii din lumea întreagă, dacă considerăm multiplele experienţe spirituale înregistrate în scrierile trecutului, găsim o singură credinţă spirituală, şi această credinţă este bazată pe o viziune a Adevărului. Nu adevărul legilor naturii descoperite de mintea oamenilor în mod gradat, ci ADEVĂRUL EXISTENŢEI noastre.

Deci vă propun să parcurgem într-o stare meditativă şi postarile de articole ale acestei a doua categorii (”Cuvinte din Lumina – Nestemate ale misticii orientale”) culese din mistica indiană şi yoghină. Vom regăsi în cazul tuturor maeştrilor aceeaşi credinţă aş putea spune cutremurătoare, o credinţă bazată pe viziunea şi realizarea spirituală supremă. În această viziune descoperim Lumina. O vom întrezări oare întrucâtva şi noi? Aceste cuvinte ne cheamă la Dragoste şi Viaţă. Oare le vom auzi?

Fiecare moment al vieţii noastre poate fi începutul unor lucruri mari.

RUGACIUNEA INIMII – Ep.1

Pacea inimii este o aspirație comună tuturor dar rămâne de cele mai multe ori experiența cea mai puțin comună. Am fost de mai multe ori rugat să prezint modalități practice pentru a ajunge la această trăire.

Din punct de vedere personal, consider că practica meditației și/sau a rugăciunii într-o manieră sistematică poate conduce sufletul către pacea sa originară. Desigur că orice alt demers care unifică din interior ființa, și o face să trăiască în iubire și libertate duce tot într-acolo. Aici însă, se cuvine făcută o precizare: tehnicile contemplative, metodele de meditație și practica rugăciunii nu pot reprezenta niciodată un scop în sine. Ele sunt și trebuie să rămână mijloacele necesare parcurgerii căii. Importanța precum și validarea reală a eficacității lor rezidă, în ultimă instanță, în felul în care permit celui care face uz de ele, să treacă gradat de la nivelul lui ”a face” ceva (meditație, rugăciune, etc.) la nivelul lui ”a fi” care inseamna trăire, experiență directă, realizare.

Întrucât contextul ultimului post face adeseori trimitere la rugăciune și deoarece am fost solicitat să dezvolt această temă vă prezint aici maniera personală de integrare a Rugăciunii Inimii în viața spirituală.

CLICK PENTRU CONTINUARE

CUVINTE DIN LUMINA -Ep.1 – MONSENIORUL JOSEMARIA DE BALAQUER

“O, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

[…]

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine

De aceea aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru

a urma drumul către Tine

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.”

Sfântul Ioan al Crucii

SĂRBĂTOAREA COSMICĂ

Într-o lume în care fericirea este căutată de toţi dar este găsită de foarte puţini, în aceste timpuri în care oamenii se grăbesc să simtă viaţa mai mult decât să cunoască direct şi profund realităţile divine ale vieţii, este pe deplin justificat orice demers de reamintire si de reincalzire a sufletului, de cuprindere si de odihna in orizontul mereu impacat  al crezurilor si al viziunilor spirituale a celor care au iubit si care au fost cu adevărat iubiţi de Dumnezeu. Ei ne vor aminti despre viaţă, despre iubire şi înţelepciune, ne vor vorbi despre noi insine si despre mijloacele pe care le avem pentru a le atinge.

Dacă vom reflecta mai adânc observand vietile acestor mari mistici crestini putem recunoaste, ca in cazul lor,  iubirea  şi înţelepciunea au reprezentat atât scopul cât şi mijloacele pentru a putea cu adevărat trăi bucuria şi extazul unei  existenţe pure trăite sub semnul sfinteniei si al prezenţei divine.

Iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu a fost, este şi va fi, pe calea rapidă a înaltei perfecţiuni morale şi spirituale marea comoară demnă de a fi protejată şi din ce în ce mai mult şi mai profund venerată. Ea nu este numai izvorul vieţii fiinţei umane realizate spiritual ci şi culmea acesteia, deoarece Dumnezeu este iubire, iar adorarea sa îşi găseşte desăvârşirea în însăşi Voinţa divină care mişcă sufletul omului şi îl înalţă în Împărăţia sa.

Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Dumnezeu, în interiorul său lipsit de limite, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot la El. În acest sens, iubirea este un dar al graţiei: Dumnezeu ia iniţiativa şi trezeşte sufletele în căutarea iubirii.

El revelează astfel prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta astfel solicitată răspunde graţiei Lui printr-un elan spontan al întregii făpturi dacă graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se gradat, plin de iubire, în ea, dacă chemarea este mai blândă.

Pentru unii oameni, descrierea unor asemenea stări de extaz, de topire in iubire, poate să trezească neîncredere sau derută, în cazul în care respectivele fiinţe nu au avut nici măcar o clipă în viaţă mintea oprită de bucurie. Ca să ne apropiem măcar intuitiv de un strop din oceanul de beatitudine în care trăiesc sfinţii, să ne amintim sau să ne imaginăm cum, mergând pe munte la asfinţit, la curba unei carari ce urca ni se deschide brusc în faţa ochilor un peisaj la care nu ne aşteptam şi care ne răpeşte sufletul într-o clipă; de exemplu, mergem printr-o pădure deasă şi întunecată, iar la capătul serpentinei, pe neaşteptate se deschide o privelişte largă cât cuprinzi cu ochii, un cer luminos cu nuanţe sublime strălucind în pacea apusului de soare. Atunci mintea se opreşte brusc şi aerul inspirat rămâne în plămâni pentru câteva clipe, timp în care uităm de noi, de pădurea întunecată, de timpul în care trăim, şi există doar bucuria nestăvilită a luminii, ca o sărbătoare sfântă, măreaţă, uluitoare, care nu lasă loc nici unui gând, nici unei desfăşurări în timp. După ce ne „dezmeticim” şi ne amintim că noi privim un apus de soare, dacă vrem să ştim ce s-a petrecut cu noi în acele clipe de oprire, putem spune doar că a fost o bucurie copleşitoare în care am uitat tot ceea ce ştiam despre orice, şi am fost în atingere cu o imensitate sfântă, atotcuprinzătoare. Orice am spune nu descrie decât vag ceea ce am trăit, şi aceasta doar pentru cei care deja au avut şi ei momente de uluire extaziantă. De aceea, citind cele scrise despre sfinţi, sau chiar cuvintele de învăţătură scrise de ei, vom putea doar să ne deschidem inima spre soarele sfinţeniei, să ne facem o vagă idee despre ceea ce cu adevărat înseamnă o cale spirituală; căci misterul căilor prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne desăvârşeşte nu-l putem citi nicăieri, nu-l putem afla de la nimeni, îl putem doar experimenta.

Aime Michel spunea: “A cere misticilor să ne dovedească ceea ce spun este o contradicţie, căci e ca şi cum i-ai cere soarelui să nu mai lumineze ca să-l poţi vedea. Dar dacă el nu mai luminează, ce poţi vedea atunci? Iar dacă străluceşte, atunci nu-l mai poţi privi. Dacă misticii dovedesc ceva, atunci acel lucru nu este chiar obiectul experienţei lor. Acel obiect ni se refuză prin însăşi natura lui în aceeaşi măsură în care ni se oferă; El este transcendenţă.” Am spune chiar că este impropriu spus “obiect” al cunoaşterii sau al experienţei mistice, pentru că de fapt, în experienţele autentice, Dumnezeu se revelează Lui însuşi în inima omului copleşit de extaz, astfel încât nu există obiect al cunoaşterii Supreme, ci doar subiectivitatea care se vede pe Ea însăşi, adică Dumnezeu. Este impropriu spus “să-L cunoşti pe Dumnezeu” pentru că doar ceva infinit şi etern poate să cunoască ceva infinit şi etern, astfel încât El este cel care se descoperă şi se priveşte extaziat pe El însuşi, atunci când un sfânt se află în cea mai înaltă unire cu Dumnezeu.

Aime Michel mai spune: “Ceea ce nu putem cunoaşte, putem cel puţin să iubim. Doar infinitul cunoaşte infinitul, deoarece a cunoaşte înseamnă a îmbrăţişa. Nu cunoaştem ceva decât atunci când am făcut înconjurul lui. Iubirea nu presupune însă această exigenţă: pentru a se înflăcăra îi este de ajuns să creadă în existenţa fiinţei iubite. Iubim din primul moment. Care este limita acestui avânt atunci când “obiectul” iubirii (revelat prin credinţă) este infinit? Nu există limită. Această iubire epuizează, pur şi simplu, orice putere. Oricine se umple de iubire pentru Dumnezeu nu are altă soartă decât să ardă în rugăciune până la ultimul atom, cum face focul de artificii.”

Să ne lăsăm, deci, înflăcăraţi de iubirea divină, să ne lăsăm mintea luminată de pacea şi înţelepciunea fiinţelor alese de Dumnezeu. Iar în afară de acest sublim abandon, să înteţim focul fervorii noastre spirituale deschizandu-ne complet inima.

Voi reda acum cateva din gandurile celui care a fost

MONSENIORUL JOSEMARIA DE BALAQUER

“Fă tot ce faci, din Iubire. Şi aşa, totul va fi mare. Chiar fapta măruntă.

Stăruinţa în faptele mărunte, din Dragoste, înseamnă Eroism.”

Monseniorul Josemaria Escriva de Balaquer s-a născut în Spania, în 1902; a studiat dreptul, teologia, filosofia şi literele. El a trăit o profundă experienţă creştină şi a urmărit să trezească în ascultători dorinţa de sfinţire laică (în mijlocul lumii) acolo unde ei trăiesc, muncesc şi se bucură, indiferent de circumstanţă, vârstă sau ocupaţie:

„Ceea ce te minunează, cred că are într-adevăr acest dar. Dumnezeu te-a căutat în exerciţiul profesiei tale ? Tot aşa a căutat pe cei dintâi: pe Petru, pe Andrei, pe Ion şi pe Iacob, aproape de plasele lor de pescari; pe Matei aşezat pe banca perceptorilor. Asuma-ti datoria să te sfinţeşti şi tu. Cine se gândeşte că aceasta e munca exclusivă a preoţilor şi călugărilor ? Tuturor fără excepţie le-a spus Domnul: “Fiţi perfecţi, aşa precum Tatăl meu ceresc este”.

Ca preot, Monseniorul aducea în parohiile unde slujea speranţa Împărăţiei cereşti pentru orice suflet omenesc, arătând că drumurile pământului pot fi drumuri de sfinţire şi lumină.

Redau în continuare o parte din cugetările sale care va invita sa va confruntati cu voi insiva într-un examen de conştiinţă care să redea sufletului pace, bucurie şi curaj, purtându-l uşor spre rugăciune, spre un contact mai intim cu Dumnezeu, învăţându-l să primească harul şi să răspundă cu o hotărâre clară şi generoasă.

Aminteşte-ţi

Nu-ţi voi povesti nimic nou.

Îţi voi răscoli amintirile,

pentru ca din mijlocul lor să răsară vreun gând

care să te rănească:

şi astfel să-ţi îndrepţi viaţa,

să păşeşti pe drumuri de rugăciune

şi de Dragoste.

Şi să sfârşeşti prin a fi un suflet ales.

X

Să nu-ţi fie viaţa stearpă. Fii de folos. Lasă urmă cu lumina credinţei tale şi a dragostei tale.

Şterge, cu viaţa ta de apostol, dâra vâscoasă şi murdară pe care au lăsat-o semănătorii de ură. Şi aprinde toate drumurile pământului cu focul lui Christos pe care-L porţi în inimă.

X

Fie ca purtarea şi vorbirea ta să fie astfel încât oricine te va vedea sau te va asculta vorbind, să poată spune: omul acesta cunoaşte viaţa lui Iisus Christos.

X

Nu fii mic. Măreşte-ţi inima. Fă-o universală. Nu zbura ca păsările de curte, când te poţi înălţa ca vulturii.

X

Seninătate! De ce să te mânii, dacă mâniindu-te superi pe Dumnezeu, plictiseşti pe aproapele tău şi petreci tu însuţi un moment greu… pentru ca, până la urmă, să-ţi treacă ?

X

Nu-ţi risipi timpul şi energia, care sunt de la Dumnezeu, azvârlind cu pietre în câinii care te latră pe drum.

X

Eşti oare un om de duzină ? Tu… cu grămada? Între noi nu încap călduţii. Umileşte-te şi Christos te va aprinde din nou cu focul Dragostei.

X

Te loveşti de caracterul unuia sau al altuia… Este firesc să fie aşa: tu nu eşti o monedă de aur ca să poţi place tuturor. Şi apoi, fără aceste ciocniri cu aproapele, cum ai putea netezi colţurile, vârfurile, asperităţile, imperfecţiuni şi defecte ale caracterului tău ? Cum ai putea dobândi forma desăvârşită, ordonată, puternică şi suavă a Dragostei, a perfecţiunii ?

X

Dacă firea ta şi a celor din jurul tău sunt dulcege şi moi ca frişca, nu te poţi sfinţi.

X

Fii energic. Fii bărbat. Fii om. Şi apoi… fii înger.

X

Nu discuta. Din discuţie nu răsare lumina, pentru că o stinge patima.

X

Nu vei putea fi un conducător dacă tu vezi în mulţime doar o treaptă pentru a te ridica. Vei fi conducător adevărat numai dacă ai năzuinţa de a salva toate sufletele.

X

Nu te teme de adevăr, chiar dacă ar trebui să te coste viaţa.

X

Adoptă în purtare curtenia pe care dragostea creştinească şi societatea în care trăieşti, o cer de la tine. Şi apoi, înainte! înainte spre culmi, cu o sfântă îndrăzneală, fără să te opreşti, până când vei urca toată coasta grea a împlinirii datoriei.

X

Pentru ce te dor şoaptele false despre tine ?

Dacă Dumnezeu n-ar fi cu tine, ai face şi tu la fel sau şi mai rău. Perseverează în a face bine şi ridică din umeri la şoapte.

X

Eşti curios, plin de întrebări şi de ascunzişuri, totdeauna la pândă. Nu-ţi este ruşine ca până şi în defecte să fii atât de puţin viril? Fii bărbat: aceste dorinţe de a cunoaşte istoriile altora schimbă-le în dorinţa şi în realitatea de a te cunoaşte pe tine însuţi.

X

Caută să fii cât mai aproape de Sfântul Duh – Acela care trebuie să te sfinţească. Nu uita că eşti templul lui Dumnezeu. Mângâietorul trăieşte în inima ta: ascultă-L şi fii supus inspiraţiilor lui.

X

Despre rugăciune

Fără rugăciune, acţiunea nu are nici o valoare. Rugăciunea este baza edificiului spiritual. Rugăciunea este atotputernică.

X

Nu ştii să te rogi ? Pune-te în prezenţa lui Dumnezeu şi din clipa în care vei spune: ”Doamne, nu ştiu să mă rog !”, fii sigur că ai şi început să o faci.

X

A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce ?… Despre El, despre tine: bucurii, tristeţe, succese, înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice, slăbiciuni… Mulţumiri, recunoştinţă şi cereri: iubire şi ispăşire. În două cuvinte: să-L cunoşti şi să te cunoşti, adică: sfântă intimitate.

X

Şi în meditaţie se aprinde focul. Pentru asta te rogi: ca să devii rug, flacără vie, care să dea căldură şi lumină. Şi atunci când simţi că nu mai ştii să mergi înainte, când simţi că te stingi şi că nu mai poţi da focului trunchiuri parfumate, oferă atunci ramurile şi frunzele micilor tale rugăciuni, scurte şi fierbinţi, care vor întreţine flăcările rugului.

X

Iisus a spus: “Şi eu vă spun vouă: cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” Roagă-te.

X

Când te duci să te rogi, du-te cu această hotărâre: să nu-ţi prelungeşti rugăciunea numai pentru că te simţi  mângâiat şi nici să  n-o scurtezi pentru că te simţi pustiu.

X

Nu-i spune lui Iisus că doreşti, în rugăciune, doar mângâiere. Dacă îţi acordă aceste mângâieri, mulţumeşte-I. Spune-I însă, întotdeauna, că doreşti stăruinţă în credinţă.

X

Stăruie în rugăciune ! Stăruie, chiar dacă osteneala ta ţi se pare stearpă. Rugăciunea dă întotdeauna roade.

Despre puritate

Sfânta puritate o dăruieşte Dumnezeu când se cere cu umilinţă.

X

Ce frumoasă e sfânta puritate! Dar nu e nici sfântă, nici plăcută lui Dumnezeu, dacă-i lipseşte Dragostea.

X

Mulţi trăiesc ca îngerii în mijlocul lumii.

– Şi tu… de ce nu?

X

Sfinţii nu au fost fiinţe anormale, cazuri interesante, materie de studiu pentru medicii moderni. Au fost şi sunt normali… din carne şi oase ca şi tine. Şi au învins!

X

Pentru a-şi apăra puritatea, Sfântul Francisc din Assisi s-a tăvălit în zăpadă, Sfântul Benedict s-a azvârlit într-un tufiş de mărăcini, Sfântul Bernard s-a aruncat într-un lac îngheţat.

– Tu, ce-ai făcut?

X

Iisus nu se mulţumeşte cu o parte: vrea tot.

X

Nu răsturna rânduiala lucrurilor: dacă Dumnezeu însuşi ţi se dăruieşte, la ce bun această înclinare a ta în primul rând pentru fiinţe?

X

Eşti slab şi de aceea cauţi un punct de sprijin pe pământ.

– Bine; dar ai grijă pentru a nu cădea, ca acest sprijin pe care-l apuci, să nu se transforme într-o greutate care să te târască, sau  într-un lanţ care să te robească.

X

Te zdrobeşte durerea pentru că o primeşti cu laşitate.   Primeşte-o curajos, cu spirit creştin şi o vei preţui ca pe o comoară purificatoare.

Sfaturi pentru perioadele dificile

Nu spune: „Această persoană mă plictiseşte”.

Gândeşte-te: „Această persoană mă sfinţeşte”.

X

Nici un ideal nu devine realitate fără sacrificiu. Leapădă-te de tine însuţi.

X

Mâhnire. Copleşeală. Nu mă miră. E norul de praf ridicat de căderea ta. Dar ajunge! Suflarea harului nu a risipit acest nor? Apoi, mâhnirea ta, dacă nu o înlături, s-ar putea să fie scoarţa orgoliului tău. Te credeai oare, desăvârşit, fără păcat?

X

Nu te descuraja. Te-am văzut luptând,… înfrângerea ta de azi este antrenament pentru victoria definitivă de mâine.

X

Nu lua nici o hotărâre înainte de a o considera în prezenţa lui Dumnezeu.

X

Dacă trebuie să slujeşti pe Dumnezeu cu inteligenţa ta, atunci a studia reprezintă pentru tine o îndatorire foarte serioasă.

X

Nu fii pesimist.

Nu ştii că tot ceea ce se petrece este spre bine?

X

Optimismul tău este urmarea logică a credinţei tale.

X

Ai pierdut ?

– Te rog gândeşte-te mai bine. Noi nu pierdem niciodată.

– Ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu. Şi pe deasupra, ai întrebuinţat toate mijloacele omeneşti. Şi ai pierdut… Convinge-te de acest adevăr: succesul tău – acum şi în această încercare – era tocmai de a pierde. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu şi reîncepe.

X

Ce ai pierdut? – Tu nu poţi  pierde. Fii convins de aceasta.  Tu n-ai pierdut, ai câştigat o experienţă. Înainte !

X

Recurge la Îngerul tău păzitor în ceasul încercării. El te va apăra împotriva diavolului şi-ţi va da sfinte inspiraţii.

X

Trăirea interioară înseamnă tocmai asta: să începi… şi să reîncepi.

X

Să râzi de ceea ce este de râs. Dispreţuieşte gura lumii. Simte şi vezi pe Dumnezeu în tine însuţi şi în tot ceea ce te înconjoară.

Aşa vei sfârşi prin a dobândi sfânta îndrăzneală de care ai nevoie ca să trăieşti cu adevărata sensibilitate a unui creştin.

X

Şi dacă ai această sfântă îndrăzneală, nu te mai interesează “ce s-a spus” sau “ce se va spune”.

X

Un om nehotărât condamnă din nou pe Iisus la moarte.

X

Nu cere lui Iisus iertare numai pentru păcatele tale. Nu-L iubi numai cu inima ta… iubeşte-L cu toată puterea tuturor inimilor ale tuturor oamenilor care L-au iubit mai mult decât oricine.

X

Nu există altă iubire decât Iubirea de Dumnezeu !

X

Ce puţin lucru este o viaţă pentru a o oferi lui Dumnezeu !

X

Doamne, Dumnezeul meu. Te iubesc, dar învaţă-mă să iubesc!

X

Ştiu cât de mult mă iubeşti, Doamne… şi nu mi-am pierdut minţile!

X

Doamne, dă-mi măsură în toate…, în afară de Iubire!

X

Dacă Iubirea, chiar iubirea omenească, ne mângâie aici atâta, cât de mare va fi mângâierea Iubirii în Ceruri?

X

Nu uita că durerea este piatra de încercare a Iubirii.

X

Te doare lipsa de iubire creştinească a aproapelui pentru tine. Cât trebuie să-l doară pe Dumnezeu lipsa ta de iubire pentru El!

X

Nu critica: dacă nu poţi lăuda, mai bine taci.

X

Constrânge-te de este nevoie, ca să ierţi întotdeauna, din prima clipă, pe acel ce te insultă, oricât de mare ar fi răul sau ofensa care ţi se face, căci mult mai mult ţi-a iertat Dumnezeu.

X

Când te vei dărui lui Dumnezeu nu va exista nici o greutate care să nu poată fi învinsă de optimismul tău.

Bucurie

Dacă lucrurile merg bine, să ne bucurăm binecuvântând pe Dumnezeu care le ajută să înflorească.

Merg prost? Să ne bucurăm, binecuvântând pe Dumnezeu care ne face părtaşi la purtarea Crucii Lui.

X

Nu simţi bucurie? Gândeşte-te atunci: există o piedică între Dumnezeu şi mine.

– Aproape întotdeauna este aşa.

– Bucură-se inima celor ce caută pe Dumnezeu.

Virtuţi

Iisus… tăcea. – Tu de ce vorbeşti: pentru a te mângâia sau pentru a te dezvinovăţi?

– Taci. Găseşte bucurie în ocările ce ţi se aduc: vor fi totdeauna mai puţine decât meriţi!

X

Toate lucrurile de pe această lume nu sunt decât ţărână. Pune-le grămadă sub picioarele tale şi vei fi mai aproape de cer.

X

Te necăjeşti şi te întristezi pentru că te simţi rece şi sterp când te cumineci.

– Spune-mi, când te duci la împărtăşanie te cauţi pe tine însuţi, sau îl cauţi pe Iisus? Dacă te cauţi pe tine, ai motive de întristare…

X

O, Doamne! Pe zi ce trece mă simt mai puţin sigur de mine, dar mai sigur de Tine!

X

Ai încredere în Dumnezeu. El nu pierde nici o bătălie.

X

Bucuria şi pacea – sunt rodul lăsării tale în voia Domnului.

X

Trepte: resemnare în Voinţa lui Dumnezeu, acceptarea Voinţei lui Dumnezeu, iubirea Voinţei lui Dumnezeu.

X

Doamne, dacă aceasta este Voia Ta, fă din sărmanul meu trup, o Cruce.

X

Nimic să nu te lege de acest pământ, afară de dorinţa dumnezeiască de a preamări pe Dumnezeu.

X

Mică este iubirea ta dacă nu simţi îndemnul de a salva toate sufletele. Săracă îţi este iubirea dacă nu arzi de dorinţa de a insufla şi altor apostoli nebunia ta.

Fapte mărunte

Fă tot ce faci, din Iubire. – Şi aşa, totul va fi mare. Chiar fapta măruntă. Stăruinţa în faptele mărunte, din Dragoste, înseamnă Eroism.

X

Vrei, într-adevăr, să fii sfânt? Împlineşte-ţi micile îndatoriri de fiecare clipă: fă ceea ce trebuie şi fii în ceea ce faci.

X

Există oare, mai mare nebunie decât aceea de a împrăştia, cu mâini pline, grâul aurit pe pământ pentru ca de multe ori să putrezească?

Şi totuşi, fără această darnică risipă, n-am avea seceriş.

Fiule: care-ţi este dărnicia?

A fi copil

A fi mic: Îndrăznelile mari sunt întotdeauna ale copiilor. – Cine cere… luna? – Cine nu se uită la primejdii pentru a obţine ceea ce doreşte?

X

Fii copil al lui Dumnezeu şi bărbat în celelalte.

Nu dori să fii mare.

Când un copil se împiedică şi cade, nimeni nu e surprins… iar tatăl lui se grăbeşte să-l ridice. Rămâi copil şi când te vei împiedica, te va ridica mâna Tatălui Ceresc.

X

Rugăciunea voastră să fie bărbătească. A fi copil nu înseamnă a fi dulceag.

X

Ce bine e să fii copil! Când cel ce solicită o favoare e un copil, e de ajuns să spună: eu sunt fiul lui cutare.

Eu sunt… un fiu al lui Dumnezeu.

X

Ai văzut vreodată cum mulţumesc copiii? Imită-i, spunând, cum spun şi ei, lui Iisus, şi la bine şi la rău: “Ce bun eşti! Ce bun…”

X

Iisuse, chiar de ar fi să mor din iubire pentru Tine, niciodată    nu-Ţi voi putea răsplăti harul pe care L-ai risipit pentru a mă face mic.

X

Doamne, dă-ne acea nebunie molipsitoare, cu care să câştigăm pe cei mulţi.

X

Porţi Cruce pe piept?… Bine. Dar… Poartă Crucea pe umerii tăi, în carnea ta, în inteligenţa ta: numai astfel vei fi apostol.

X

Trebuie să fii un “om al lui Dumnezeu”, om de viaţă interioară, om de rugăciune şi de sacrificiu. Apostolatul tău trebuie să fie o revărsare de viaţă “pe dinăuntru”.

Stăruinţă

Oricine poate începe; numai sfinţii stăruiesc!

X

Stăruinţa ta să nu fie urmarea oarbă a primului tău impuls, un fruct al inerţiei: să fie o stăruinţă gândită.

X

Care este secretul stăruinţei? Iubirea. Iubeşte-L şi nu-L vei mai părăsi niciodată.

X

Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel ce iese să deschidă înfuriat se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune…

Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!

X

PENTRU FIECARE EXISTA …O PRIMA OARA

Erau mulți în grup care practicau yoga, dar erau și noi veniți și chiar din străinătate. Eram curios dacă or să dea curs acestei propuneri. Pe drumul de venire, unii cu care vorbisem păreau foarte interesați mai mult să vadă acești munți, să urce, la Sfinx, pe Vf. Om. Și totuși, în sinea mea, doream ca această excursie să fie o extensie a ceea ce fusese atât de profund, de tăcut dar totodată înălțător trăit în acea tabără – retragere de 7 zile – în meditație. Începusem pe 15 august, de Sf. Maria. În vremurile vechi, de Sf. Maria oamenii urcau pe munte și invocau binecuvântarea ei. Iar acum chiar urcam pe munte. Da ! Îmi devenise din ce în ce mai clar că programul spiritual trebuia propus și continuat .. așa că … trezirea la ora 6.30 și apoi programul de hatha-yoga, meditația de revelare a Inimii Spirituale, conferințe, meditații în natură, etc. Și, trebuie să recunosc că, în a treia zi am simțit că erau pregătiți să primească provocarea: propunerea de a medita în peștera mică, în perfect întuneric, pe parcursul mai multor ore, în grupuri de câte 10, fiecare grupă intrând cu câte un instructor. Intuisem corect: aproape toți s-au înscris pentru meditația în peșteră. M-am bucurat în sinea mea, pentru că știam de acum, că unii dintre participanți urmau, sub o formă sau alta, să-și depășească propriile limitări. Chiar și în ceea ce privește unele frici legate de întuneric, de moarte, etc. Și ceea ce era cel mai important aspect, era că urmau să pătrundă într-un spațiu care le oferea experiența unei deprivări senzoriale aproape complete, care i-ar fi putut ajuta mult în meditații.

Îmi reveneau deja în minte momentele de acum 10 ani. Era prima oară… când mă retrăgeam pentru o perioadă de meditație, într-o peșteră. Vroiam să rămân doar 2-3 zile, dar experiențele spirituale pe care le-am trăit atunci, m-au făcut să rămân ….o săptămână… Da, pentru toți există o … prima oară. Și pentru toate există un început.

Nu era chiar foarte ușor nici să ajungi în gura peșterii mici. Nu se prea vorbește despre ea. Doar unii călugări mai bătrâni de la Schit știu că acolo, în peștera mică, în vechime, unii monahi se retrăgeau pentru rugăciune. De altfel, ea este și acum necunoscută multora. De jos nu o poți vedea și nici nu ai bănui că în munte, lângă Peștera mare ar mai putea fi vreuna.

Cărarea destul de îngustă, șerpuiește abrupt spre peretele muntelui și deodată îți apare în față pragul înalt ce îți deschide vederea ei. …Ce dor mi-a fost de acest loc! Ca și atunci, prima dată, ca și în alte dăți, ating din nou cu mâinile și sărut această piatră a muntelui înnegrită pe alocuri de fum. Mă închin în fața crucii vechi de lemn, din care parcă mai emană esența de tămâie a rugăciunilor, și mă rog să ne ajute Dumnezeu, și să-i ia în paza sa pe toți cei care se vor ruga și vor medita în peșteră.

Ma uit cu drag la tot ce revăd…la piatra din mijloc pe care atunci am folosit-o ca scaun, ca masă, ca sprijin. La mica adâncitură în care puteam fixa o lumânare. La locul mai plat pe care îmi puneam cana de ceai. În acest antreu, de vreo câțiva metri, mai lat la intrare și mai îngust pe măsură ce intri este săpat în piatră și un mic loc de odihnă la circa 1,5 m înălțime de sol. Nu-i ușor să urci în el. Ai putea spune că e pat, dar seamănă mai degrabă cu un cosciug din piatră pentru că odată urcat și culcat în el, piatra muntelui se află la 20-30 de cm de capul tău. Și totuși … ce bine mă simțeam aici, atunci când reveneam uneori înfrigurat din adâncul peșterii și mă întindeam pe paie și cetină de brad să mă încălzesc la ceai și lumânare…

Știam că nu le pot spune toate acestea lor, dar am urmărit cu cei cu care am intrat să le creez o ambianță familiară, să se simtă în siguranță, protejați între acești pereți de piatră martori la lumina ce ferecaseră în ei ceva din taina rugăciunii.

Spre adâncul peșterii se merge pe vine vreo 7-8 m și apoi intrarea se gâtuie și vreo 3-4 m mergi puțin de-a bușilea sau pe burtă. Ajungem în locul mai plat și bun pentru meditație. Un spațiu aproape circular cu un diametru de circa 2-3 m.Și aici este săpat în piatră un fel de mic pat. De aici, se mai deschide o mică galerie care urcă puțin spre un loc de unde se spune că izvorăște un mic fir de apă cu proprietăți vindecătoare.

Aceasta este mica peșteră în care, acum mă rog ca și atunci, dar de astă dată împreună cu alte suflete, să ne călăuzească Dumnezeu în drumul nostru spre lumină. …Rămânem apoi în meditație…

Ne-am întors, și pe drum mulți mi-au mulțumit pentru cele câteva zile …de basm. Știu că ei au fost acolo precum eroul din basm care pleacă în căutarea unui tărâm tainic, că au luat și din apa vie dar mai presus de asta, au adus în inima lor lumii, o parte din tăcerea muntelui ascunsă în piatră, au deslușit calea uneori anevoioasă dar dreaptă din privirea Sfinxului și au încoronat cu inima lor deschisă piscul Om care îi urcă la CER.

Au urcat unii pentru prima oară la …Om, pentru a se întoarce mai buni, mai frumoși, mai înalți și mai plini de iubire la …OM.


SOAPTELE INIMII – CE AS MAI PUTEA FACE ?

Ce as mai putea face?

Este o intrebare pe care mi-am pus-o intr-un moment de fericire. Eram intr-o perioada de retragere in care meditam mai mult. Intr-una din aceste meditatii inima mea a explodat de bucurie. Totul se topise in zambetul ei impacat. Lacrimi de dor si de fericire inteteau focul inimii mele si ascultam de acum tacut soaptele ei de taina.

Din acest Centru al fiintei mele, sufletul mi s-a inaltat si a sorbit din cupa mereu plina a extazului iubirii.

Cu adevarat, nu mai era nimic de facut.

Dupa aceea perioada, am scris la scurt timp un volum de poezii: „Soaptele Inimii” care a aparut la Editura KAMALA.

Iata primele dintre ele:


CLICK aici:      Ce as mai putea face? – Vraja –  Stare pura

SARBATOAREA COSMICA

SARBATOAREA COSMICA

“O, Dumnezeul meu şi desfătarea mea,

[…]

Sufletul meu a vrut

Să se dăruie unei opere

Din dragoste pentru Tine.

De aceea, aceste cuvinte

Vor fi de înţelepciune pentru a urma

Drumul către Tine

De lumină pentru drum

Şi de iubire de-a lungul drumului.”

Sfântul Ioan al Crucii

Pentru mulţi oameni, descrierea unor stări de extaz sau a unor experienţe mistice poate să trezească neîncredere sau derută, în cazul în care respectivele fiinţe nu au avut nici măcar o clipă în viaţă mintea oprită de bucurie. Ca să ne apropiem măcar intuitiv de un strop din oceanul de beatitudine în care au trăit sau trăiesc unii oameni sfinţi, să ne amintim sau să ne imaginăm cum, mergând pe munte la asfinţit, la curba unei serpentine ni se deschide brusc în faţa ochilor un peisaj la care nu ne aşteptam şi care ne răpeşte sufletul într-o clipă; de exemplu, mergem printr-o pădure deasă şi întunecată, iar la capătul serpentinei, pe neaşteptate se deschide o privelişte largă cât cuprinzi cu ochii, un cer luminos cu nuanţe sublime strălucind în pacea apusului de soare. Atunci mintea se opreşte brusc şi aerul inspirat rămâne în plămâni pentru câteva clipe, timp în care uităm de noi, de pădurea întunecată, de timpul în care trăim, şi există doar bucuria nestăvilită a luminii, ca o sărbătoare sfântă, măreaţă, uluitoare, care nu lasă loc nici unui gând, nici unei desfăşurări în timp. După ce ne „dezmeticim” şi ne amintim că noi privim un apus de soare, dacă vrem să ştim ce s-a petrecut cu noi în acele clipe de oprire, putem spune doar că a fost o bucurie copleşitoare în care am uitat tot ceea ce ştiam despre orice, şi am fost în atingere cu o imensitate sfântă, atotcuprinzătoare. Orice am spune nu descrie decât vag ceea ce am trăit, şi aceasta doar pentru cei care deja au avut şi ei momente de uluire extaziantă. De aceea, citind cele scrise de unii dintre marii sfinţi sau de către marii maeştri spirituali, vom putea doar să ne deschidem inima spre soarele sfinţeniei, să ne facem o vagă idee despre ceea ce cu adevărat înseamnă o cale spirituală; căci misterul căilor prin care Dumnezeu ne cheamă şi ne desăvârşeşte nu-l putem citi nicăieri, nu-l putem afla de la nimeni, îl putem experimenta direct doar în inima noastră.

Aime Michel spunea: « A cere misticilor să ne dovedească ceea ce spun este o contradicţie, căci e ca şi cum i-ai cere soarelui să nu mai lumineze ca să-l poţi vedea. Dar dacă el nu mai luminează, ce poţi vedea atunci? Iar dacă străluceşte, atunci nu-l mai poţi privi. Dacă misticii dovedesc ceva, atunci acel lucru nu este chiar obiectul experienţei lor. Acel obiect ni se refuză prin însăşi natura lui în aceeaşi măsură în care ni se oferă; El este transcendenţă.” Am spune chiar că este impropriu spus “obiect” al cunoaşterii sau al experienţei mistice, pentru că de fapt, în experienţele autentice, Dumnezeu se revelează Lui însuşi în inima omului copleşit de extaz, astfel încât nu există obiect al cunoaşterii Supreme, ci doar subiectivitatea care se vede pe Ea însăşi, adică Dumnezeu. Este impropriu spus “să-L cunoşti pe Dumnezeu” pentru că doar ceva infinit şi etern poate să cunoască ceva infinit şi etern, astfel încât El este cel care se descoperă şi se priveşte extaziat pe El însuşi, atunci când un sfânt se află în cea mai înaltă unire cu Dumnezeu. » În acelaşi sens poate fi înţeles şi acel aforism : » Pentru a putea înţelege un Zeu trebuie să fi tu însuţi Zeu.»

Si totusi, …IUBIREA

Într-o lume în care este căutată de toţi dar este găsită de foarte puţini, în aceste timpuri în care oamenii se grăbesc să simtă viaţa mai mult decât să cunoască direct şi profund realităţile divine ale vieţii, as dori sa ofer cateva repere cu privire la viaţă, iubire şi înţelepciune precum şi asupra mijloacelor de a le atinge. Dacă vom reflecta mai adânc vom observa că atât iubirea cât şi înţelepciunea au reprezentat atât scopul cât şi mijloacele pentru a putea cu adevărat trăi bucuria şi extazul unei existenţe pure trăite sub semnul prezenţei divine.

Iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu în special a fost, este şi va fi, pe calea rapidă a înaltei perfecţiuni morale şi spirituale marea comoară demnă de a fi protejată şi din ce în ce mai mult şi mai profund venerată. Ea nu este numai izvorul vieţii fiinţei umane realizate spiritual ci şi culmea acesteia, deoarece Dumnezeu este iubire, iar adorarea sa îşi găseşte desăvârşirea în însăşi Voinţa divină care mişcă sufletul omului şi îl înalţă în Împărăţia sa.

Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Dumnezeu, în interiorul său lipsit de limite, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot la El. În acest sens, iubirea este un dar al graţiei: Dumnezeu ia iniţiativa şi trezeşte sufletele în căutarea iubirii.

El revelează astfel prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta astfel solicitată răspunde graţiei Lui printr-un elan spontan al întregii făpturi dacă graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se gradat, plin de iubire, în ea, dacă chemarea este mai blândă.

Aspiraţia frenetică şi impetuoasă la revelarea Realităţii Ultime care este Dumnezeu conţine totul. Este suficient să aspiri intens, să aspiri la ea cu întreaga fiinţă doar un singur moment, pentru a o obţine spontan. Acordarea graţiei divine nu depinde decât de forţa, sinceritatea şi constanţa aspiraţiei.

La început, iubirea unui om care-L caută pe Dumnezeu apare ca o interiorizare profundă sau ca o experienţă abisală, obscură, liniştită. În contact cu Dumnezeu, el se absoarbe în savoarea sublimă şi beatifică a iubirii, dar nu o gustă decât uneori şi într-o manieră superficială. Însă Numele celui Preaiubit rămâne permanent pe buzele şi în inima sa. Apoi absorbţia sa devine atât de dulce încât, dincolo de cuvinte, se naşte o aspiraţie interioară extraordinar de intensă, greu reţinută. El se menţine acum în acest elan, incapabil să mai exprime fervoarea iubirii sale, gândurile rămânându-i mute de uimire. Atracţia pe care o simte este atât de vie încât din momentul în care se orientează spre Dumnezeu, fiinţa este proiectată într-un ocean de iubire. Apoi, adânc impregnat de această iubire copleşitoare, el realizează discriminarea cu ajutorul inimii, conştientizând simultan atât lumina misterioasă şi tainică a Prezenţei Divine cât şi iubirea în seninătatea graţiei, pacea şi bucuria, trecând când printr-o fază de beatitudine, de extaz şi de „beţie” divină, când printr-un „somn” hiperconştient, plin de calm şi linişte lăuntrică, în care uită tot ceea ce este în exterior. Ajuns la acest nivel, el nu mai gustă iubirea, ci se scaldă continuu, în întregime scufundat în ea şi în Dumnezeu trăindu-şi totuşi viaţa de zi cu zi. Îmbrăţişarea iubirii divine se desfăşoară mai departe secret, în inima sa, iubirea devenindu-i din ce în ce mai intensă, mai simplă, mai curată şi mai delicată, pe măsură ce inteligenţa şi sensibilitatea lui se rafinează. În timpul acestei imersiuni profunde în dumnezeire voinţa sa se transformă. El devine un veritabil slujitor al lui Dumnezeu, abandonându-se cu totul plin de iubire voinţei Sale. El nu mai ştie, nu mai simte, nu mai iubeşte şi nu mai doreşte nimic altceva în afara lui Dumnezeu, jertfind necondiţionat orice capacitate proprie de a simţi sau a gândi în mod egotic sau limitat, Conştiinţei Divine Absolute.

Indiferent dacă această etapă a fost parcursă lent sau rapid, în final căutătorul lui Dumnezeu trebuie să facă un salt în infinit, renunţând dintr-o dată la orice legătură, renunţând la Relativ pentru a cuceri Absolutul. Astfel fiinţa cutezătoare obţine Cunoaşterea Ultimă, Cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iubirea luminoasă care constituie de acum substanţa sa intimă, i-a cuprins întreaga fiinţă şi este emanată liber în întreg Universul devenit pentru el o simplă prelungire a activităţii sale.

Cu o libertate suverană, fiinţa care L-a realizat pe Dumnezeu, se bucură detaşat de toate lucrurile divine sau umane, iubindu-le pentru frumuseţea lor esenţială, ele fiind în această perspectivă însuşi Dumnezeu. Astfel, impregnat complet de Dumnezeu, cu simţurile copleşite de prezenţa divină, cu inima cu adevărat satisfăcută şi voinţa divinizată, el atinge iubirea perfectă şi egală, nediferenţiată şi universală. Ajuns la iubirea triumfătoare, ferm stabilit în Centrul totalei eficienţe a lui Dumnezeu, în chiar voinţa Sa atotputernică, aflat în plină graţie divină, având o putere deplină asupra darurilor spirituale el le împarte acum plin de compasiune şi iubire celor care, la rândul lor îl caută plini de fervoare pe Dumnezeu.

Aceasta este Sărbătoarea cosmică unde nu prezidează decât Dumnezeu.

Este Sărbătoarea îndumnezeirii.


200 CLIPURI VIDEO CU MUZICA DE RELAXARE

0. SOAPTELE INIMII – CE AS MAI PUTEA FACE, DOAMNE?

0.SOAPTELE INIMII – ASA AM STIUT

0. SOAPTELE INIMII – DACA TACUT AS PRIVI

0. SOAPTELE INIMII – DESI SUNT MULTE…

0. SOAPTELE INIMII – PENTRU CA IUBESC

1.IMBRATISEAZA VIATA – INTOTDEAUNA POARTA-TI CENTURA DE SIGURANTA

2.THE MAN WHO CHOSE TO SMILE – A happy instrumental by Paul Collier

3.PIANO MUSIC COMPOSITION – The unfinished story

4.MUSICA RILASSANTE-SUONI DELLA NATURA-SOUNDS OF NATURE

5.VINCENT VAN GOGH MUSIC – Tears

6.CLASSICAL ROMANTIC GUITAR

7.SPIRITUAL PULSE – (A must see music video)

8.RELAXING MUSIC – Soothing Pictures

9.THE MOST RELAXING MUSIC IMAGINABLE

10.SECRET GARDEN…DAWN OF A NEW CENTURY

11.BACH UNDER THE STARS: Air on the G String

12.DEBUSSY, Clair de lune (Twilight soundtrack – piano music)

13.NEW NOCTURNE – piano

14.MOZART, Piano Concerto No. 21, Andante („Elvira Madigan”)

15.BEETHOVEN – Für Elise (fur Elise, piano solo)

15.MOONLIGHT SONATA (Beethoven)

16.NOCTURNE (piano solo) Secret Garden

17.SOMETIMES WHEN IT RAINS (piano solo) Secret Garden

18.RELAXATIONS – Secret Garden

19.HYMN TO HOPE – Secret Garden

20.SILENT WINGS – Secret Garden

21.THE PROMISE – Secret garden

22.A SONG FROM SECRET GARDEN – Secret Garden

23.SPIRIT OF NATURE – Secret Garden

24.THE ROMANTIC SEA OF TRANQUILITY

25.PEACEFUL MUSIC MEDITATION AND RELAXATION

26.Such soothing instrumental ambient Meditation music – by Paul Collier, 10 MINUTE RELAX

27.Inspirational music by Paul Collier

28.A deeply emotional instrumental by Paul Collier – ALWAYS WATCHING OVER YOU

29.Fireplace video, beautiful piano music 10 minute relax 3 by Paul Collier (inc alpha brainwave)

30.Waltz of the flowers – sad romantic piano love song

31.Eternal beauty – the wedding song (Isisip original piano music)

32.Piano Music Composition- My lonely Road

33.Requiem piano music – The dying song

34.Magic flute

35.Hong Kong Flower Show 2009 – solo piano music

36.Beautiful women paintings

37.This Christmas is special (Canon in D)

38.Mountain Stream Relaxation Video

39.Yemaya Assessu – Deva Premal

40.Asa To Ma – Beautiful Vedic Mantra

41.Universal Mother – Ancient Chants, Blissful Grooves

42.Om Namah Shivaya – Music for a Peaceful Planet

43.Om Tryambakam – The LIfe-Giving Prayer

44.Abwoon D’Bashmaya – The Lords Prayer in Aramaic

45.Relax – Buddhist Meditation Music – Zen Garden – Kokin Gumi

46.Rumi: Say I Am You (Sufi poem)

47.AUM – SUNETUL SACRU AL CREATIEI

48.MUZICA PENTRU TRUP, MINTE SI SUFLET

49.MUZICA PENTRU PACIFICARE

50.MUZICA PENTRU RELAXARE

51.The Most Relaxing Music Ever!- Slow down – by Paul Collier

52.Romance – Beethoven

53.Beethoven Piano Concerto No. 5 in E-flat major, Op. 73

54.Waltz of Beauty(Relaxing music)

55.Bach – Double Violin Concerto in D minor 2nd movement, Largo

56.Relaxing Music ( Instrumental Piano )

57.Linkin Park- In The End- Soothing, Relaxing Music

58.Relaxation Meditation Nature Sounds

59.Relaxation music

60.Peaceful Soothing Music

61.Piano In The Forest (Instrumental Relaxing Music)

62.The most relaxing video and music ever! So Beautiful by Paul Collier

63The Deepest most relaxing music and video ever – Air by Paul Collier + alpha brainwave entrainment

64.♥♫ STAMATIS SPANOUDAKIS -Thalassa♥♫ Relaxing,soothing music♥♫

65.STAMATIS SPANOUDAKIS – Stolen Kisses

66.Straight to the heart – SINA VODJANI

67.Enigma – WHY

68.Sad Romance (Violin emotional music)

69.DEVA PREMAL – Yemaya Assessu

70.This Heavenly Nature and Relaxing Music

71.Giovanni Marradi- Island of Samoa

72.Colors of the wind (Relaxing, soothing music)

73.The most beautiful russian song – YULIA SAVICHEVA – Vysoko

74.Maria Elena – Nicholas de Angelis(Romantic guitar)

75.Et les oiseaux chantaient(Relaxing music)

76.Nichita Stanescu – Copilarosul amurg (The Childish Twilight)

77.A shine over Bosphorus – EVANTHIA REBOUTSIKA

78.ENYA – Only time

79.Saint Preux – Le Reve

80.BERNWARD KOCH – Wonderful glider

81.Allison Crowe – Silence

82.BERNWARD KOCH – Bekoflow

83.Twilight – ALAIN MORISOD (relaxing music)

84.LOREENA MCKENNIT – The mummer’s dance

85.Sophie Zelmani – Stay with my heart

86.Wish by SENS (relaxing, soothing music)

87.ENYA – Watermark ( Best relaxing music)

88.Sarah Brightman – Solo con te

89.Evanthia Reboutsika – The Little Prince – Relaxing, soothing music

90.Adagio – Tomaso Albinoni

91.Yanni – With an Orchid – Relaxing, soothing music

92.YANNI – Nightingale

93.♥♫ PACHELBEL – Canon in D Major – Most beautiful version♥♫

94.Relaxing music – The Rose of Tralee – PHIL COULTER

95.♥♫ Relaxing, soothing music – Bramhs Waltz♥♫

96.La petite fille de la mer VANGELIS by VASSILIS SALEAS

97.New Age Music – JENS GAD – Les eaux verts

98.♥♫The Rose – Great performance of this masterpiece♥♫

99.♥♫ SECRET GARDEN – Windancer ♥♫

100.♥♫Piano Romantic Music – Traumerei – R. Schumann♥♫ White Dream♥♫

101.♥♫ SECRET GARDEN – Nocturne ♥♫

102.♥♫The Shimmer of Leaves – For your relaxation♥♫

103.♥♫ In the morning light♥♫ – Relaxation Reiki for your Mind, Body and Soul♥♫

105.♥♫ YANNI – Desire ♥♫

106.♥♫ Autumn Emotions – RAUL DI BLASIO – Relaxing, soothing music♥♫

107.♥♫ Before the dawn – EVANTHIA REBOUTSIKA♥♫Relaxing music♥♫

108.♥♫ OYSTEIN SEVAG – The door is open♥♫Relaxing, meditation music♥♫

109.♥♫ YANNI – Felitsa♥♫

110.♥♫ YANNI – Nostalgia♥♫ Relaxing music)

111.♥♫ Beauty Forest in Autumn – For your relaxation♥♫

112.♥♫ What a wonderful world♥♫

113.♥♫ Serenade – FRANZ SCHUBERT♥♫Relaxing, soothing music♥♫

114.♥♫ YANNI – True Nature♥♫ (Relaxing, soothing music)♥♫

115.♥♫YANNI – Almost a whisper♥♫(Relaxing, soothing music)♥♫

116.♥♫ CHRIS SPHEERIS – Field of tears♥♫(Relaxing music)♥♫

117.♥♫ SECRET GARDEN – Sometimes when it rains♥♫Relaxing, soothing instrumental music)♥♫

118.BRIAN CRAIN – A walk in the forest

119.Sunrise by Brian Crain

120.Northern Lights – Brian Crain

121.Song of the Heart – Brian Crain

122.BRIAN CRAIN – Butterfly waltz

123. Moonrise: Brian Crain

124. Brian Crain -Gentle Rain

125. Water – BRIAN CRAIN (Relaxing music)

126. Brian Crain – Promise-(My tribute to Winter)

127. Last Light on the Mountain – Brian Crain

128. Dream of Flying – Brian Crain

129. Brian Crain: Joys of the Heart ♥

130. Brian Crain – Wind

131. Brian Crain -Song for Sienna

132.Dreams – Yiruma

133. Yiruma -River Flows In You

134. Waltz of the flowers -ISISIP

135. ENYA – Journey of the Angels

136. STAMATIS SPANOUDAKIS – Scent of spring

137. This Heavenly Nature and Relaxing Music

138. Wish by SENS (relaxing, soothing music)

139. Spring Symphony – ANDRE RIEU – Relaxing instrumental music

140. Relaxing music – The Rose of Tralee – PHIL COULTER

141. Winter Waltz – STAMATIS SPANOUDAKIS

142. GIOVANNI MARRADI – Silent rain

143. GIOVANNI MARRADI – Morning has broken

144. GIOVANNI MARRADI – Queen of Hearts

145. GIOVANNI MARRADI- Field of Dreams

146.GIOVANNI MARRADI – Autumn Leaves

147.GIOVANNI MARRADI – La Boheme

148.GIOVANNI MARRADI – Dreamers

149. GIOVANNI MARRADI – Forever Beautiful

150. GIOVANNI MARRADI – Just for you

150. Giovanni Marradi – The Colours of Music

151. Giovanni Marradi – Solitaire

152.GIOVANNI MARRADI – Relaxing and soothing music

153. GIOVANNI MARRADI – Garden of dreams and Poeme

154. GIOVANNI MARRADI – Nature and Music – Mountain Winds ♥♫

155. GIOVANNI MARRADI – My foolish heart – ♥♫ relaxing and romantic piano music♥♫

156. I’ll always love you – instrumental, soothing music

157. DAVID LANZ – Courage of the wind

158. Morning Mood – EDVARD GRIEG

159. Spring is coming soon – Best relaxing music

160. ENYA – The memory of the trees

161. Freedom

162. Saint Preux – Le Reve

163. ♥♫ The Last of the Mohicans♥♫

164. Forest of Shadows – Eternal Autumn

165. Amazon Rain Forest – Very relaxing music

164. Bedtime Relaxing Music – The Beauty of Nature

165. Bedtime Relaxing Music – Snow (Along With Meditation Guide)

166. Bedtime Relaxing Music – The Sound of Silence

167. Relaxing Music with Pictures of Nature

168.  Yoga – Music for the Mind, Body, and Soul

169. Relaxing, Peaceful, Sleepy Music – Ancient Air

170. Relaxing Time Lapse with Piano Music

171. NICE PIANO MUSIC WITH ROMANTIC PICTURESq

172. Relax – Buddhist Meditation Music – Zen Garden – Kokin Gumi

173. Relaxing Music ( Instrumental Piano )

174.Quiet afternoon – piano relax

175.Romantic piano music

176.Sad piano music

177.”Beginnings” Free Atmospheric Music by Rickvanman

178.Piano Music – A very beautiful composition

179.Romantic relaxing piano music

180.Delicate relaxing piano music

181. You Raise Me Up (Celtic Woman)

182. Sunt recunoscator ca SUNT!

183. Magnificent

184. After the Rain- Tom Barabas

185. Endless Time, for Piano – Tom Barabas

186. Bernward Koch – Nightfall

187. Bernward Koch – Close Your Eyes

188. Bernward Koch – Festive

189. FREDERIC DELARUE – Peace

190. Frederic Delarue – A Rainbow Of Flowers

191. John Sokoloff – Kroshka Waltz

192. NICOLAS DE ANGELIS. ( chitarra e flauto)

193. Romantic Guitar – Nicolas de Angelis – Quelque Notes Pour Anna

194. DAN GIBSON – A Path to Solitude

195. Bernward Koch – Get Free

196. Bernward Koch – An Evening Walk

197. Bernward Koch Song Of A Young Tree

198. Bernward Koch – Long Way Home

199. Bernward Koch – Sunset Glow

200. BERNWARD KOCH – The treasure

201. BERNWARD KOCH – Evoking Wonder

202. BERNWARD KOCH – Immortal Thoughts

203. Bernward Koch – Walk in a Meadow

IN CAUTAREA FERICIRII

ÎN CĂUTAREA FERICIRII

De ce suferim? de ce nu suntem fericiți? Ne-am pus uneori aceste întrebări.

În cele mai multe cazuri, fericirea este confundată cu plăcerea. “Din mijlocul fântânilor plăcerii izvorăşte amărăciunea care otrăveşte parfumul florilor” scria poetul şi filozoful roman Lucreţius în “De rerum natura” (În firea lucrurilor). Şi în popor există un proverb care spune că şi cel mai frumos trandafir are spinii lui. Neajunsul major al plăcerii este acela că durează puţin, de aici rezultând goana oamenilor după plăceri repetate, obicei ce riscă să devină la un moment dat viciu. Plăcerea nu are capacitatea de a împlini profund şi de aceea oricâtă plăcere ai trăi simţi că tot îţi mai lipseşte ceva. Acest fapt poate conduce la situaţii extreme, cum ar fi în cazul drogurilor, când dependentul este gata să renunţe la tot – inclusiv la proprietate şi sănătate – în scopul achiziţionării substanţei nocive care îi produce o plăcere efemeră.

Fericirea, pe de altă parte, este profundă, plenară, de durată şi conferă pace şi linişte. Dacă suferinţa poate urma plăcerii, fie din cauză că aceasta s-a sfârşit ori că a condus la consecinţe dureroase, fericirea nu are niciodată asemenea urmări. Fericirea înseamnă armonie. Ea pune capăt tuturor suferinţelor. În timp ce plăcerea îndeamnă mereu către o plăcere şi mai mare, înlănţuind fiinţa umană, fericirea, dimpotrivă, fiind ea însăşi un superlativ, eliberează. Fericirea înseamnă libertate.

Când suntem fericiţi suntem împliniţi. Vânătorul de plăceri este mereu neîmplinit şi de aceea caută permanent acea completare pe care, din cauză că îşi canalizează efortul către mijloace exterioare fiinţei lui, nu o cunoaşte niciodată. Dacă plăcerea ar fi sinonimă cu fericirea, societatea de consum occidentală care furnizează accesul facil la plăceri de toate felurile, ar face ca toate fiinţele umane să fie fericite. În loc de aceasta, în societatea noastră sunt mulţi oameni cu grave tulburări emoţionale şi deprimaţi. Tot mai mulţi medici psihiatri consideră că o asemenea societate este cea mai bolnavă dintre toate câte au existat vreodată pe această planetă. Din ce în ce mai mulţi oameni suferă de o afecţiune psihică – de la depresii cronice la schizofrenie. Acest adevăr înspăimântător nu ar trebui să ne surprindă dacă ţinem cont de felul în care mass-media intoxică minţile oamenilor cu violenţă şi aspectele tenebroase ale existenţei.

Altă perspectivă

Atunci când vorbim despre împlinire, bunăstare şi fericire, atingem in mod inevitabil domenii care depăşesc psihologia, medicina sau morala şi care pătrund pe tărâmul spiritualităţii.

Din perspectiva spirituală autentică, fericirea nu este o plăcere de moment, ci este însăşi eterna beatitudine, fundalul permanent al întregii creaţii. Atât timp cât ne menţinem în armonie cu realitatea esenţială a universului, ne simţim împliniţi şi fericiţi. Suferinţa apare în momentul în care nu ne mai aflăm în armonie cu ritmurile manifestării.

Suferinţa a devenit o parte pregnantă a experienţei umane, deoarece, cu câteva excepţii, oamenii nu percep corect realitatea spirituală a lucrurilor şi se manifestă în mod dizarmonios. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât nici măcar nu sunt conştienţi de aceasta. Dacă nu se confruntă cu dezastre, boli sau lipsuri, oamenii nu sunt conştienţi că suferă în sens fundamental. Când sunt întrebaţi dacă sunt fericiţi, aceşti oameni vor răspunde “atât cât se poate”. Nu par a avea cunoştinţă de pustiul întunecat din inimile lor, care nu le permite să aibă încredere sau să iubească pe cineva, nici de lipsa lor de energie în relaţia cu viaţa, care îi face mai mereu pasivi şi inerţi, sau de modul haotic în care se manifestă şi care îi împiedică să se oprească şi să se întrebe de ce gonesc fără nici un ţel prin viaţă. De aceea este necesară dezvoltarea unei viziuni corecte asupra realităţii, este necesar discernământul spiritual care ne ajută să depăşim iluzia în care trăim.

Egoismul – cel mai mare obstacol

Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu sunt conştienţi, trăiesc cufundaţi în oceanul experienţele lor senzoriale determinate de dorinţa de mulţumire personală. Analizând lucid şi profund experienţele vieţii noastre, putem observa că momentele în care am trăit cea mai mare fericire, cea mai adâncă pace lăuntrică au fost acele momente în care, dintr-un motiv sau altul, am încetat să mai dorim ceva de la ceilalţi sau de la lumea înconjurătoare.

Pentru personalitatea egotică, o puternică motivaţie de a trăi este dorinţa de a poseda, de a obţine, de a avea ceva doar pentru sine însuşi: “Vreau o maşină pentru mine! Vreau o persoană doar pentru mine!” Deseori, această dorinţă este atât de copleşitoare, încât fiinţa umană este subjugată de ea. Iar dacă ne uităm în jur, în societatea în care trăim, putem observa că suntem încurajaţi să fim “obsedaţi” mereu şi mereu de obiecte şi de oameni, de dorinţa de a le avea doar pentru noi.

O schimbare majoră în interiorul nostru se produce atunci când înţelegem că, de fapt, cea mai mare bucurie, cea mai adâncă pace, cea mai profundă fericire apare atunci când nu dorim nimic. Puţini oameni reuşesc însă acest lucru, deoarece desprinderea de dorinţă este dificilă. Este des întâlnită afirmaţia: “Nu doresc nimic, vreau doar să fiu fericit, vreau să am o viaţă simplă! ” Dar această afirmaţie nu este de ajuns, este necesară chiar diminuarea dorinţei. Doar când dorinţa dispare, începe să fie trăit sentimentul adevăratei împliniri interioare.

Pentru o transformare spirituală autentică şi profundă, este necesar să analizăm cu atenţie atitudinea noastră fundamentală în viaţă şi să renunţăm la “a avea” mereu mai mult, mereu altceva, în favoarea lui “a fi”. Astfel, vom descoperi că fericirea profundă, pacea extatică apar doar atunci când renunţăm la povara dureroasă a dorinţei. Când această tensiune a dorinţei se diminuează, ne vom simţi din ce în ce mai aproape de sufletul nostru, din ce în ce mai mult noi înşine, vom înţelege cine suntem de fapt şi vom vedea limpede realitatea adevărată a spiritului.

Suntem fericiţi?

Începem viaţa cu convingerea că fericirea poate fi obţinută în şi prin această lume. Cei mai mulţi dintre oameni continuă să creadă aceasta până la sfârşitul vieţii, dar mulţi nu dau nici o importanţă faptului că speranţele lor de fericire nu s-au realizat încă până acum.

Cum se poate orienta viaţa în scopul atingerii fericirii dacă nu ajungem la un moment dat să ne întrebăm dacă nu cumva am greşit în alegerile noastre anterioare, din moment ce până acum nu am atins încă fericirea pe care o căutam? Pe măsură ce timpul trece, mulţi oameni uită să mai caute fericirea, mulţumindu-se cu surogate.

Ceea ce ne reţine de la o reculegere profundă şi o analiză detaliată, lucidă şi sinceră a propriei noastre vieţi este ideea că vom obţine cât de curând de la viaţă ceea ce noi dorim: Fericirea, oricum ne-am comporta, am gândi sau am acţiona. Aceasta este o mare eroare pe care majoritatea oamenilor o perpetuează continuu.

În cazul tuturor acestor oameni, singurul lucru care le-ar putea zdruncina această idee eronată este trăirea unei tragedii. Marele înţelept şi eliberat spiritual al Indiei, Ramana Maharishi susţine că această realitate exprimă o manifestare a Naturii şi ne oferă analogia cu visele pentru a dovedi aceasta: atunci când visăm lucruri plăcute, nu ne trezim, dar tresărim speriaţi de îndată ce apar viziuni înfricoşătoare. Tot astfel, un mod de viaţă placid, inert, confuz, nespiritualizat, punctat numai cu plăceri mai uşor sau mai greu de obţinut, nu e de natură să stimuleze o analiză serioasă, profundă şi lucidă asupra vieţii şi sensului acesteia.

Să presupunem că am descoperit că viaţa noastră de până acum ne-a dezamăgit, că a ajuns să ni se pară chiar insuportabilă şi că am făcut această descoperire referindu-ne la noi înşine sau la întreaga specie umană.

Ce am făcut noi de fiecare dată? Am cerut sfatul cunoscuţilor, al prietenilor, al preoţilor sau al astrologilor, sau în cel mai bun caz ne-am rugat lui Dumnezeu. De multe ori nu am făcut decât să amânăm criza existenţială prin rezolvări parţiale, prin compromisuri, prin complacere într-o situaţie mediocră.

Şi aşa va fi până când nu ne vom reculege pentru a gândi şi medita profund asupra scopului propriei noastre vieţi. Am căutat fericirea în toţi anii monotoni ai vieţii de până acum; iar şi iar am fost pe punctul de a o câştiga şi de a o avea pentru totdeauna, dar de multe ori am fost înfrânţi şi, fără a ne reculege pentru a gândi – aşa cum va trebui să facem de acum înainte -, am continuat să trăim în acelaşi fel. Dacă acum vom reflecta mai profund, ne vom da seama că probabil ne-am pus problema fericirii fără o înţelegere corectă a adevăratei sale naturi şi a sursei sale.

De ce totuși suntem nefericiţi?

La început, trebuie să analizăm fericirea şi să descoperim ce este ea de fapt. Ceea ce înţelepţii trăiesc şi ştiu, iar oamenii obişnuiţi doar intuiesc este faptul că fericirea ar trebui să fie starea normală a oamenilor, percepută ca o trăire constantă, permanentă şi firească în bucurie, iubire, unitate, armonie, frumuseţe şi adevăr. Dar, ceea ce noi înşine ne oferim ca echivalent, ceea ce lumea exterioară ne oferă nu reprezintă fericirea adevărată, ci aspecte limitate şi trecătoare al căror nume corect aplicat global este „plăcere“ sau „satisfacţie“. Fericirea şi plăcerea sunt însă două stări diferite. Cel mai adesea presupunem că fericirea este o înşiruire de plăceri şi satisfacţii care mai de care mai exotice; ne închipuim că dacă ne putem găsi o sursă permanentă de plăceri şi satisfacţii ne-am asigurat fericirea. Dar ceea ce în general oamenii nu ştiu este că inconstanţa este trăsătura fundamentală a plăcerii, fiindcă plăcerea reprezintă doar reacţia noastră de moment la impactul cu lucrurile exterioare. Unele obiecte sau fiinţe ne oferă plăcere şi de aceea noi căutăm să le obţinem şi să le posedăm sau să le căutăm compania, lăsându-ne treptat dominaţi de acestea; însă aceleaşi lucruri şi fiinţe nu ne oferă întotdeauna aceeaşi plăcere; câteodată ele ne pot genera chiar durere sau neplăcere. De aceea, noi suntem deseori înşelaţi de plăcerea pe care am dorit-o atât de mult şi descoperim că durerea, neplăcerea şi insatisfacţia apar din ce în ce mai des; de fapt, atât timp cât conştiinţa fiinţei umane se menţine în planul relativului, plăcerea şi durerea, atracţia şi repulsia sunt inseparabile, şi oamenii le „gustă“ pe rând de-a lungul vieţii lor.

Înţelepţii afirmă că nici chiar plăcerea nu depinde de obiectele exterioare. Dacă plăcerea pe care o gustăm din viaţă ar proveni din lucruri ar trebui să fie mai multă la cei ce posedă multe lucruri, mai puţină la cei ce au mai puţine lucruri şi inexistentă la cei ce nu au nimic; dar nu este deloc aşa. Cei bogaţi care posedă o abundenţă de lucruri, nu sunt nici pe departe deplin fericiţi, după cum nici cei săraci care au foarte puţine lucruri nu sunt complet nefericiţi.

În urma acestei analize, putem sublinia câteva idei:

1. Fericirea adevărată este – aşa cum mulţi înţelepţi ne-au spus – ceva aparţinând naturii noastre intrinseci.

2. Plăcerea nu are o existenţă în sine, independentă, ea este inerentă naturii obiectelor exterioare.

3. Dorinţa de a obţine şi perpetua plăcerea efemeră este cauza exilului din starea de fericire ce există deja în noi. Controlul, pentru moment, al dorinţelor noastre ne permite să gustăm o frântură din acea fericire intrinsecă fiinţei noastre, dar încă nedescoperită.

4. Din cauză că noi aproape tot timpul dorim să obţinem câte ceva sau dorim să scăpăm de ceva, suntem aproape tot timpul nefericiţi. Dorinţa de a scăpa de ceva se datorează fricii. Deci, putem concluziona că, dorinţa şi frica sunt cei doi duşmani ai fericirii. Atât timp cât rămânem sub dominaţia lor despotică, nu vom fi nici măcar o singură clipă cu adevărat fericiţi. A trăi sub imperiul dorinţei sau al fricii este însăşi nefericirea şi cu cât este mai intensă dorinţa sau frica, cu atât este mai chinuitoare nefericirea. După cum dorinţa este nesfârşită, la fel este şi frica; pentru că lucrurile pe care frica ne spune să le evităm sunt infinite.

De aceea ajungem la această concluzie: atât timp cât dorinţa şi frica ne vor domina şi ne vor înlănţui, nu vom putea trăi cu adevărat fericirea.

Să descoperim fericirea din jurul nostru

Aţi văzut vreodată copiii jucându-se pe plajă? Ei înalţă castele minunate, monumente impunătoare, străzi, apeducte între oraşele de nisip. Ei îşi creează propriile lumi de nisip. Dar după aceea, cu bucurie şi candoare, distrug castelele şi apeductele, şi încep din nou din nimic, doar cu o grămadă de nisip, să creeze fericiţi un alt Univers.

Aţi văzut vreodată un copil să se necăjească pentru că palatul de nisip începe să se prăbuşească pe măsură ce valurile vin să-l fărâme? Poate că da, dar pentru puţin timp. Va începe el oare să clădească un dig? Când va veni ploaia, va crea un acoperiş pentru a-şi proteja castelul de nisip? Nu! Copiii nu încearcă să se agaţe de nimic. Ei lasă să se petreacă ceea ce trebuie să se petreacă. Ei sunt creatorii Universului lor de joacă, dar totodată ei se detaşează de propria lor Creaţie – ambele cu veselie şi inocenţă.

Care este diferenţa între modul de a înţelege al unui copil şi cel al unui adult?

Ca adulţi, am fost învăţaţi cât de important şi semnificativ este să ţinem la creaţiile noastre şi niciodată să nu le lăsăm să se deterioreze. Cu cât ştim mai exact cum ar trebui să decurgă lucrurile, cu atât ne simţim mai în siguranţă şi mai fericiţi. Şi totuşi, cu cât încercăm să menţinem lucrurile exact aşa cum sunt, cu atât mai mult suntem expuşi suferinţei.

Pentru că este caracteristica Universului şi a tot ceea ce există în el, să fie creat, menţinut pentru o vreme şi apoi distrus.

Ne creăm propria noastră lume în jurul nostru, o menţinem, apoi o părăsim. Să privim la ce era pe Pământ în urmă cu 10 000 de ani. Să ne imaginăm ce vom fi peste 10 000 de ani. Totul va fi total diferit, total schimbat. Evenimentele care au acum o atât de mare importanţă pentru noi par, la această scară temporală, insignifiante.

Să devenim încă o dată la fel ca nişte copii şi să trăim bucuria şi frumuseţea prin ceea ce suntem şi în ceea ce am creat chiar acum. Iar apoi să ne detaşăm de tot, cu bucurie, ca şi copilul care îşi vede castelul de nisip distrus de un val. Pentru că ştim că putem crea din nou, întotdeauna ceva nou, cu o izbucnire de entuziasm şi bucurie.

Ce alegem? Alegem să ne ataşăm de obiecte şi fiinţe, pentru a le păstra aşa cum sunt acum, trăind stări de stres, supărare şi frustrare când totul începe să se transforme, aşa cum este în firea lucrurilor? Sau alegem să ne trăim viaţa într-un loc al bucuriei, acceptând plini de fericire şi recunoştinţă tot ceea ce apare nou, indiferent dacă părăsim alte lucruri?

Este o alegere pe care o facem în fiecare clipă. Tu ce alegi?

Alege să fii fericit!

Acţiunile diferite produc rezultate diferite. De ce? Deoarece orice acţiune este o cauză pusă în mişcare şi efectele sale se construiesc pe baza evenimentelor trecute, care ne determină să ne orientăm şi să ne deplasăm într-o anumită direcţie. Fiecare direcţie conduce către o destinaţie ultimă, destinul nostru. De aceea, în esenţă, dacă dorim să ne direcţionăm viaţa, trebuie să preluăm controlul asupra acţiunilor noastre astfel încât acestea să devină acţiuni conştiente, realizate voluntar sau având o orientare precis determinată.

Tot ceea ce „se întâmplă” în viaţa noastră începe cu o decizie. Chiar în acel moment al deciziei noi trasăm drumul destinului. Decizia pe care o veţi lua chiar acum vă va determina modul în care vă veţi simţi mâine, precum şi ceea ce veţi deveni în viitor. Benjamin Disraeli spunea: „Omul nu este o creatură a circumstanţelor, ci circumstanţele sunt creaturi ale omului.”

Dacă nu vă veţi stabili un standard ridicat pentru ceea ce acceptaţi în viaţa dumneavoastră, veţi vedea că este foarte uşor să alunecaţi în comportamente şi atitudini inferioare sau într-o calitate a vieţii care este mult mai scăzută aceleia pe care o meritaţi. Dar viaţa vi se poate schimba chiar în momentul în care luaţi o nouă decizie, profundă şi conştientă.

Cele trei decizii fundamentale care vă controlează în ultimă instanţă destinul sunt:

– deciziile cu privire la lucrurile asupra cărora vă focalizaţi

– deciziile privitoare la lucrurile care au cu adevărat importanţă pentru dumneavoastră

– deciziile asupra a ceea ce doriţi să faceţi pentru a genera rezultatele dorinţelor dumneavoastră.

Nu trebuie să fiţi niciodată descurajat de insuccesele vieţii, deoarece, aşa cum afirma Thomas Edison, „eu nu sunt descurajat niciodată deoarece fiecare încercare greşită prin care am trecut este un alt pas înainte.” Să nu uităm vechiul proverb: „Acolo unde există un ţel, există o cale.”

Paşii care vă vor ajuta să treceţi prin procesele pe care viaţa le presupune sunt:

1. Reamintiţi-vă adevărata forţă a deciziilor.

2. Urmăriţi să înţelegeţi că cel mai greu pas realizat în demersul de a dobândi ceva este acela de a lua o decizie înţeleaptă.

3. Luaţi adesea decizii. Nu ezitaţi şi nu amânaţi.

4. Învăţaţi din deciziile dumneavoastră sau, mai bine spus, din rezultatele acestora.

5. Fiţi ferm în deciziile luate, dar în acelaşi timp faceţi ajustări flexibile.

6. Bucuraţi-vă atunci când luaţi decizii înţelepte.

Amintiţi-vă, de asemenea, că deciziile dumneavoastră şi nu condiţiile în care trăiţi sunt cele care vă determină destinul. „Viaţa este fie o aventură îndrăzneaţă, fie nimic”, spunea Hellen Keller.

TRAIESTE VIATA LA VARF !

TRĂIEŞTE VIAŢA LA VÂRF!

Aceste momente apar atunci când facem dragoste, când ne privim copilul dormind, când contemplăm o minunată operă de artă, când simţim naşterea unei idei noi, în toate momentele de autorealizare, împlinire, iluminare, pace şi bucurie. Acestea sunt clipe în care procesele noastre mentale se restructurează pe un nivel superior care ne permite să percepem lumea şi experienţele noastre într-un mod nou. În cartea sa, “Între plictiseală şi anxietate”, cercetătorul Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago a studiat aceste experienţe, numite de psihologul Abraham Maslow “experienţe la vârf”.

Căutăm înălţimile

O caracteristică a experimentelor de vârf este senzaţia de bine şi de fericire. Ne simţim atât de bine încât mulţi dintre noi şi-ar dori să aibă experienţe la vârf cât mai frecvent posibil. O mare parte din energia şi timpul nostru este afectată unor încercări confuze sau prost direcţionate de a avea experienţe la vârf – prin sex, droguri, bani, prestigiu, putere.

Dar experienţele la vârf nu sunt uşor de obţinut. De-a lungul istoriei au existat numeroase metode şi tehnici (mai mult sau mai puţin inspirate) care să permită omului să trăiască asemenea clipe, dar unele dintre ele, pornind de la o idee de bază greşită, au generat şi efecte negative.

Disciplina interioară strictă şi practica spirituală ardentă şi îndelungată sunt absolut necesare pentru a atinge succesul în această căutare interioară. Dar în societatea actuală, sceptică şi agitată, numeroşi căutători doresc să o ia pe scurtătură. Aceste scurtături, mergând de la materialismul lacom până la ocultismul indiferent, îi lasă pe căutători nesatisfăcuţi, chiar mai dornici de a avea experienţe la vârf, decât erau atunci când au pornit la drum. În final apare lipsa de încredere în existenţa acestor experienţe şi a stărilor spirituale înalte, o sarcastică respingere a unor astfel de nivele de dezvoltare mentală, considerate simple autoiluzionări.

Suntem alpiniştii sufletelor noastre

Pot oare oamenii să se ridice singuri către o ordine interioară mai înaltă şi chiar să îşi inducă la voinţă experienţe autentice de vârf? Răspunsul apare când aflăm în ce constau componentele plăcute ale nivelului de vârf, iar o dată aceste elemente cunoscute, am putea fi capabili să ne inducem astfel de experienţe (sau stări plăcute) creând componentele necesare.

Unul dintre oamenii de ştiinţă care a realizat aceasta este Mihaly Crikszentmihalyi de la Universitatea din Chicago. El a concluzionat că astfel de experienţe sunt în mod intrinsec satisfăcătoare, cu alte cuvinte le căutăm nu pentru o recompensă externă, “nu ca o compensare pentru o dorinţă trecută, nu ca o pregătire pentru necesităţile viitoare, ci ca un proces în desfăşurare sau care ne aduce experienţe pline de satisfacţii în prezent”.

Pentru a studia acest comportament intrinsec satisfăcător, Crikszentmihalyi a studiat comportamentul jucătorilor de şah, al alpiniştilor, chirurgilor şi al altor oameni care acţionau nu pentru o recompensă exterioară, ci pur şi simplu din pasiune. El a descoperit că similaritatea marcantă a tuturor acestor activităţi este că “toate conferă practicanţilor un sens al descoperirii, al explorării, al soluţionării problemelor – cu alte cuvinte, un sentiment al noutăţii şi transformării”. Rezultatul acestor activităţi este nesigur (ca şi cum ai explora un “loc misterios”), dar “cel care acţionează este potenţial capabil să le controleze.”

Csikszentmihaly a observat că aceşti oameni îşi descriu experienţele utilizând aceleaşi cuvinte: flux, curgere, unitate, expansiune, armonie. Mulţi oameni experimentează această stare excepţională în activităţi creatoare, în iubire şi în timpul experienţelor religioase sau mistice. “Unii oameni experimentează stări interioare remarcabile, care sunt atât de plăcute şi de puternice, încât ei îşi doresc uneori să părăsească viaţa confortabilă şi să se dedice căutării acestor stări.”

Între plictiseală şi anxietate

Pentru a defini mai departe această plăcută stare interioară de fluidificare, Csikszentmihalyi a plasat toate activităţile umane pe o scală de schimbare treptată a activităţii. La unul dintre capetele scalei sunt activităţile care nu prezintă nici un fel de transformări sau provocări. La celălalt capăt al scalei sunt activităţi care sunt atât de schimbătoare sau dificil de realizat încât devin chiar imposibile pentru persoanele angajate în acele activităţi. Un exemplu de activitate de primul tip poate fi aşteptarea la o coadă foarte lungă şi care se deplasează foarte încet. Un exemplu de al doilea tip poate consta în (în funcţie de tipologie) a escalada un munte foarte înalt, a da examen dintr-un curs foarte abstract, sau a încărca arma unui duşman.

La un capăt al scalei este plictiseală; la celălalt, anxietatea. De aici şi titlul cărţii doctorului Csikszentmihalyi: “Între plictiseală şi anxietate”. Pentru o activitate care să producă această stare de fluidificare şi unitate, trebuie să existe o egalitate între dificultatea unei provocări şi capacitatea de a o depăşi. O persoană al cărei record la maraton este de patru ore va primi acelaşi influx energetic alergând în 3h şi 50 min. ca şi un campion mondial care ar alerga acelaşi traseu în 2h şi 9min. Ambii întâlnesc provocări şi sunt capabili să le învingă.

Dacă omul primeşte un influx energetic insuficient (ceea ce corespunde în termenii lui Csikszentmihalyi, plictiselii), ea încetează să crească şi se deteriorează. Dar dacă fluxul energetic prin structura umană este prea mare, fluctuaţiile devin prea violente pentru a fi absorbite sau atenuate şi structura este destabilizată (ceea ce Csikszentmihalyi numeşte anxietate). Între aceste două extreme există o variaţie a influxului energetic suficientă pentru a modifica structura şi a-i induce schimbări. Într-un mediu îmbogăţit cu diverşi stimuli, fluxul de energie şi materie este suficient pentru a genera în structura noastră mentală şi psihică o continuă deschidere către o ordine mai înaltă fără ca lucrurile să fie forţate. Această stare este plăcută, îmbogăţeşte sufletul cu noi nuanţe, produce o expansiune de flux, într-o nesfârşită spirală ascendentă a evoluţiei fiinţei umane către o ordine mai înaltă.

Iubeşte şi fii fericit

Iubirea, creativitatea şi experienţele spirituale înalte sunt legate prin faptul că ele conferă fiinţei umane o stare de fluidificare, de unitate cu restul universului, de integrare armonioasă. Această stare, deşi plăcută, nu este şi confortabilă pentru un om conservator şi care se complace în mediocritate, dar cei cu sufletul şi mintea deschise părăsesc zona de confort pentru ea, pentru că acceptând provocările vieţii şi urmărind să le depăşească, ei se pot cunoaşte mai bine şi îşi pot descoperi chiar sensul şi menirea vieţii lor. Ei simt astfel că viaţa lor devine mult mai plină, mai bogată în semnificaţii, în semne şi miracole divine. Pe fiecare nivel al vieţii există provocări care ne îndeamnă să ne depăşim, să ne transformăm, să fim mai buni, să descoperim sensul adevărat al existenţei noastre. Fiecare le înţelege şi le acceptă atunci când este pregătit.